• Pomenirea celor șapte fraţi Macabei, a maicei lor Solomonia şi a Bătrînului Eleazar Preotul
Aceştia cu toţii au luat mucenicia pentru
curăţia credinţei lui Israel sub Regele Antioh, numit de unii
„Epifanes”, adică „cel luminat”, iar de către alţii „Epimanes”, adică
„cel care şi-a pierdut minţile”. Din pricina marilor păcate care se
făceau la Ierusalim, şi mai ales din pricină că erau acolo forţe care
luptau ca să se nimicească autoritatea preoţească, şi de asemenea din
pricina cumplitelor ucideri care aveau loc mereu în acest scop, Dumnezeu
a îngăduit ca asupra Sfintei Cetăţi să vină necazuri mari. Antioh voia
cu orice preţ să impună evreilor idolatria grecească, şi lupta cu toate
mijloacele pentru distrugerea credinţei lor sfinte primite de la Moise,
întru Unul Dumnezeu Cel Viu. Marii arhierei ai Templului şi alţi bătrîni
cinstiţi de popor îl ajutau pe Antioh în lupta lui nelegiuită. Regele
Antioh însuşi a venit la Ierusalim şi a poruncit ca toţi evreii să
mănînce carne de porc, şi să calce astfel Legea lui Moise, avînd în
vedere că acest gest era socotit ca cea mai grăitoare lepădare de
credinţă în Israel. Bătrînul Eleazar, mare preot şi unul dintre cei
şaptezeci de traducători ai Vechiului Testament în limba greacă [ai
Septuagintei], nu s-a împărtăşit atunci de ceea ce era necurăţie după
Legea lui Israel. Din această pricină Eleazar a fost torturat bestial şi
ars de viu. La întoarcerea lui la Antiohia, regele i-a luat cu el pe
cei şapte fraţi cunoscuţi în Ierusalim sub numele de Macabei, şi pe
maica lor Solomonia. Numele celor șapte fraţi Macabei au fost Avim, Antoninus, Eleazar, Gurie, Evsevona, Achim, şi Marchellus.
Şi ei au fost cu toţii torturaţi bestial înaintea ochilor mamei lor,
unul cîte unul, fiind apoi jupuiţi de vii şi aruncaţi în foc. Ei au
murit ca nişte viteji, fără să se lepede cîtuşi de puţin de credinţa lor
întru Unul Dumnezeu Cel Viu. La urmă, cînd şi ultimul ei fiu, în vîrstă
de trei ani, a fost aruncat în foc, Solomonia a intrat şi ea în acele
flăcări, iar sufletul ei s-a înălţat la Dumnezeu. Macabeii au luat cu
toţii mucenicia cu cinste, murind pentru credinţa întru Unul Dumnezeu
Cel Viu, la anul 167 înainte de Hristos.
• Pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci 
Această sfîntă sărbătoare s-a instituit
la dorinţa comună a ortodocşilor greci şi ruşi, reprezentaţi de
împăratul Manuel al Bizanţului, respectiv de Cneazul Andrei al Rusiei,
întru prăznuirea biruinţei simultane pe care au repurtat-o ruşii asupra
bulgarilor, iar grecii asupra sarazinilor. În amândouă aceste bătălii
oastea creştină a grecilor şi ruşilor au purtat sfinte cruci în chip de
stindarde, dintru care la vremea luptelor au stălucit raze cereşti. De
aceea s-a hotărît ca la fiecare zi întîi a lunii august, să fie adusă
cu procesiune Sfîntă Cruce în mijlocul Bisericii celei Mari din
Constantinopol [Aghia Sofia], iar apoi să fie purtată pe străzile
Constantinopolului spre a fi cinstită de popor, şi spre Slava lui
Dumnezeu care a dat atunci prin ea biruinţă răsunătoare în mîinile
creştinilor. Sfîntă Cruce care se aducea astfel în Biserica cea
Mare în fiecare an, apoi se purta în procesiune prin întreaga cetate,
era chiar Sfîntă Cruce pe care fusese răstignit Mîntuitorul, şi care se
păstra în Biserica curţii imperiale. Ea era scoasă din biserica
imperială la 31 iulie, dusă cu solemnitate şi sfinţenie în Aghia Sofia,
iar de acolo în procesiuni prin întreaga cetate, spre sfinţirea
poporului, pămîntului şi văzduhului. La 14 august Sfîntă Cruce era
purtată solemn înapoi la biserica imperială.
• Pomenirea Sfinţilor nouă Mucenici
Numele acestora au fost Leontie, Attus,
Alexandru, Kindeus, Mnesitheus, Chiriac, Menaeus, Catunus şi Eucleus.
Leontie a fost tîmplar iar ceilalţi plugari. Datorită mărturisirii lor
neînfricate a Sfintei Credinţe Creştine şi faptului că au distrus
templul păgîn al Artemidei, ai au fost torturaţi sălbatic şi omorîţi
prin tăierea capului la Perga Pamfiliei, în timpul domniei lui
Diocleţian, făcându-se astfel moştenitori ai împărăţiei cereşti a lui
Hristos.
Cântare de laudă la Cinstita Cruce a lui Hristos
Înaintea Cinstitei Cruci a lui Hristos,
Credincioşii toţi cu cinste se închină:
Prin puterea ei, a Crucii lui Hristos,
Noi ne mîntuim de dureri şi de necazuri.
Sfânta Cruce rană diavolilor este,
Ea mai puternică este
Decît orice împărat pămîntesc.
Sfînta Cruce ridică bolile noastre,
Şi de războiul celor ce ne urăsc ne izbăveşte.
Prin puterea Sfintei Cruci
Cneazul Andrei Poporul asuprit de barbari şi-a scăpat;
Iar Manuel al Bizanţului prin puterea ei
Stălucit i-a biruit pe sarazini.
Puterea Crucii mai puternică s-a arătat
Decît oştiri păgîneşti nenumărate,
Decît toţi duşmanii vărsători de sînge omenesc,
Decît tot răul.
Cugetare
Omul slab se apără cu prefăcătoria, iar cel puternic cu tirania.
Că nimeni,
cu toate acestea, nu-şi poate apăra viaţa înaintea lui Dumnezeu, nici cu
ipocrizia, nici cu tirania, ni se arată clar din vieţile Bătrînului
Eleazar şi Regelui Antioh. Cînd acest rege tiran 1-a adus pe
Eleazar la judecată şi i-a poruncit să mănînce carne de porc dacă vrea
să-şi scape zilele, Bătrînul Eleazar a refuzat fără să se tulbure.
Atunci cei care ţineau cu Eleazar i-au adus carne care nu era de porc,
implorîndu-1 să o mănînce înaintea regelui [care nu ştia aceasta] spre
a-1 îmbuna, şi spre a-şi păstra astfel viaţa şi a nu greşi nici
împotriva conştiinţei. Aici bătrînul i-a certat pe cei care i-au voit
astfel binele şi le-a zis:
„Ipocrizia şi prefăcătoria nu șad bine, nici se cuvin, bătrîneţelor mele. Amarnic mi-ar fi să mă prefac în piatră de poticnire pentru cei tineri care privesc la mine”.
Astfel, Bătrînul Eleazar a fost ucis cu trupul, dar el cu înţelepciunea şi tăria lui şi-a mîntuit sufletul.
Pedeapsa lui Dumnezeu a căzut îndată asupra tiranicului Antioh, căci
trupul lui ticălos s-a îmbolnăvit de o boală cumplită, fiind năpădit de
viermi. Duhoarea grea a viermilor care îl mîncau de viu se răspîndea
pînă departe, în disperarea lui, regele şi-a amintit cum a măcelărit mii
de oameni nevinovaţi care îndrăzniseră să nu se supună idolatriei lui.
Cuprins de spaimă înaintea lui Dumnezeu, el a început să îl
mărturisească pe Unul Adevăratul Dumnezeu, pe ai Cărui credincioşi îi
omorîse cu miile. Cu toate acestea, milostivirea cerului Antioh nu a mai
simţit-o.
Luare aminte
Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu care a căzut asupra lui Israel (Judecători 10):
- La cum Israeliţii au făcut rele înaintea ochilor Domnului, închinîndu-se la idolii sirienilor, sidoniţilor, moabiţilor, şi altora mulţi;
- La cum pentru aceasta s-a aprins mînia Domnului, care i-a dat în mîinile Filistenilor şi Amoniţilor, care i-au împilat timp de optsprezece ani;
- La cît de înfricoşat este Domnul cu apostaţii de la Dreapta Credinţă.
Sinaxar 1 August
În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Cinstitei si de viata facatoarei Cruci.
Era
obiceiul la Constantinopol în aceasta zi de a scoate Lemnul Sfânt al
Cinstitei si de-viata-facatoarei Cruci din palatul imperial în
procesiune pâna la catedrala Sfânta Sofia, la care participau multime de
preoti si diaconi, care o tamâiau pe tot acest drum. Procesiunea se
oprea pe parcurs la o fântâna cu un baptisteriu, unde se facea
binecuvântarea apei, pestru ca apoi Sfânta Cruce sa fie pusa pe masa
altarului Sfintei Sofia. Din Marea-Biserica se faceau apoi, in fiecare
zi, pâna la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului,
precesiuni in cartierele orasului, pentru a purifica aerul si a-i
proteja pe locuitorii capitalei de epidemiile ce se puteau raspândi cu
repeziciuni la acea epoca si mai evea pe caldurile din luna august.
Astfel, dupa ce a folosit toturor celor care au cinstit-o cu credinta,
Sfanta Cruce era repusa în palatul împaratului.Astazi începe Postul Adormirii Maicii Domnului, care dureaza doua saptamâni, pâna la 15 august, si este asemanator, ca rânduiala, cu cel al Postului Mare (Postul Pastilor).
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte
Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim si
Marcel, a Maicii lor Solomonia si a dascalului lor Eleazar.
Acesti
sfinti martiri au trait sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din
dinastia Seleucizilor (175-164 i.Hr.) care, dupa ce a adus in sclavie
poporul evreu, a incercat sa constrânga pe fiii lui Israel sa isi
renege obiceiurile mostenite de la Parintii lor, pentru a-i face sa
adopte moravurile pagâne(Rezumat al textului II Macabei 6-7, precum
si istorisirea apocrifa intitulata a IV a Carte a Macabeilor care
uneori este transmisa sub numele lui Flavius Iosif). In acest
scop, el decreta ca toti trebuiau sa manânce carne de porc, animal al
necuratiei, interzis de Lege (cf. Levitic 11 :7-8).Mai intii au incercat sa il constrânga pe dascalul Eleazar (Dupa unii, el era Preot), deschizându-i-se gura cu forta. Dar batrânul Sfânt scuipa cu dispret imbucatura. Ramânând surd la indemnurile celor care il sfatuiau sa se prefaca a se supune pentru a-si salva viata, el le raspunse : "La vârsta noastra, nu se cuvine sa ne prefacem, de teama ca multi tineri, vazând pe Eleazar ca ar adopta moravurile strainilor la 90 de ani, sa nu se rataceasca si ei, din cauza mea si a prefacerii mele, si asta numai pentru un capat de viata. As atrage astfel asupra batrânetii mele pângarire si necinste, si chiar scapând in prezent de pedeapsa oamenilor, nu as evita, viu sau mort, mâinile AtotPuternicului." Vorbind astfel, se duse de-a dreptul sa se dea supliciului rotii. In chinuri, arata bravura unui tânar luptator si stârnea admiratia calailor. Fiind pe punctul de a muri, el declara zâmbind : " Domnului, care detine Sfânta Stiinta, ii este evident ca, putând scapa de la moarte, indur sub bici dureri crude in trupul meu, dar ca în sufletul meu le sufar cu bucurie din cauza fricii pe care El mi-o inspira ". Si isi dadu sufletul.
Sapte frati, care fusesera invatati de Eleazar in traditia poporului lor, fura arestati si se prezentara inaintea regelui, asemeni unui cor armonios, in mijlocul caruia se tinea mama lor. Un singur lucru conta pentru ei : ca acest cor, in numar de sapte, numar sacru, binecuvântat de Dumnezeu, sa nu fie distrus de caderea vreunuia dintre ei. Si se incurajau unul pe altul la marturisire, prin cuvinte ca acestea : "Daca nu murim acum, va trebui oricum sa murim intr-o zi. Sa facem din necesitatea naturii o ocazie de cinstire" (Cf Sfântul Grigore Teologul, Elogiul Sfintilor Macabei, 7 , PG 35, 924).. Suveranul ceru sa fie instalate inaintea lor instrumentele de tortura si incerca sa ii convinga ; dar, triumfând in fata argumentelor sale printr-o filozofie de inspiratie divina, ei ii raspunsera prin glasul celui mai in vârsta : " Sântem gata mai degraba sa murim decât sa calcam Legea Parintilor nostri ! ".
Antioh, iesindu-si din fire, dadu ordin sa i se taie limba acestui impertinent, apoi sa ii fie smulsa pielea si sa ii fie taiate extremitatile membrelor. Supus chinurilor rotii, apoi intins pe jaratec, el declara : " Taiati-mi miinile si picioarele, ardeti-mi carnea, rupeti-mi articulatiile ! Prin toate aceste chinuri, va voi demonstra ca fiii Evreilor sint de neinvins când este vorba de virtute ! ".
Transfigurat de foc, parea de nezdruncinat si isi duse la capat marturisirea fara sa scoata macar un geamat, in timp ce mama si fratii sai, incurajati de acest spectacol, se rugau lui Dumnezeu sa le acorde cinstea de a muri in mod destoinic, asemeni lui.
Apoi cel de-al doilea fu supus chinurilor. Cu unghii de fier ii fu taiata bucati carnea apoi fu intins pe o catapulta. Gata sa isi dea sufletul, striga, in limba ebraica : " Nebunule, ne scoti din viata aceasta, dar Regele lumii ne va invia pentru viata vesnica, pe noi care murim pentru legile lui ". Al treilea isi prezenta cu indrazneala miinile sale calaului declarând ca avea increderea ca isi va regasi membrele in viata viitoare. Muri in chinurile rotii.
Al patrulea ceru tiranului sa gaseasca cele mai groaznice chinuri, pentru a-i demonstra ca era gata sa rivalizeze in cutezanta cu fratii sai ; inainte de a-i fi smulsa limba, spuse : " Chiar daca ma lipsesti de organul care imi serveste vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tacuti. Cât de dulce e sa fii schilodit pentru Dumnezeu ! ".
In graba de a triumfa la rândul sau, al cincilea se prezenta el insusi tortionarilor. Urmatorul fu dat chinurilor rotii iar când fu strapuns striga : " Stiinta pe care o detinem noi din cucernicie este de neinvins ! ".
Acesti atleti de valoare isi sacrificara astfel vietile unul dupa altul, aratând ca ratiunea iluminata de credinta poate nu doar sa puna stapânire peste patimile sufletului, dar si ca ea triumfa in fata suferintelor si a mortii, caci procura siguranta vietii vesnice si neintinate.
Mama lor, Solomonia, asista la chinurile fiilor sai si, nelasându-se nici pe departe prada durerii, cerea fiecaruia dintre ei, in limba Parintilor sai, sa indure plini de curaj incercarea in Numele Domnului si in speranta reinvierii.
Ea le spunea : " Nu stiu cum ati ajuns in pintecele meu ; nu eu v-am dat viata si mintea ; nu eu am organizat elementele din care sinteti facuti fiecare dintre voi. De aceea, Facatorul lumii, care i-a plamadit pe oameni si care este izvorul fiecarui lucru, va va da, cu mila lui, si mintea si viata, pentru ca voi va dispretuiti voi insiva din cauza Legilor sale ". Cât cel mai tânar dintre cei sapte frati era inca in viata, tiranul ii facu tot felul de promisiuni si, chemind-o pe mama lui, ii ceru sa isi convinga fiul sa isi salveze viata. Trecând peste orice atasament trupesc, Solomonia se apleca asupra tânarului baiat si ii ceru dimpotriva sa sufere toate durerile, pentru ca ea sa il poata regasi, cu fratii sai, in Imparatie.
Insufletit de un nou elan, fiul sau incepu atunci sa il blesteme pe tiran, prezicându-i ca avea in curând sa sufere dreapta pedeapsa pentru mândria sa. Si incheie rugându-se ca sacrificiul sau si al fratilor sai sa impace mânia cereasca dezlantuita impotriva poporului opresat. Antiohius, ranit in amorul propriu, se dezlantui impotriva Sfântului Mucenic cu si mai multa cruzime decit impotriva celorlalti. In fine, dupa ce acesta din urma isi dadu sufletul cu slava, Solomonia fu la rândul ei schingiuita si pleca sa isi regaseasca fiii in corul Sfintilor Mucenici (Dupa IV Mac. 17:1 ,ea se arunca singura in foc, inainte de a fi apucata de calai. Pretioasele sale Moaste sint cinstite astazi in biserica Patriarhatului de la Constantinopol). Caci desi au marturisit inainte de venirea lui Hristos, acesti Sfinti Mucenici nu sint cu nimic mai prejos celor care au urmat Domnului retraindu-i Patima revigoranta, caci credinta in Hristos, care salasluia deja in ei prin speranta reinvierii, e cea care ii facu sa depaseasca orice atasament la cele pamântesti (Cf. Sf. Grigore Teologul, PG 35, 913).
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor noua Mucenici
care au marturisit în Perga Pamfiliei: Leontie, Attu, Alexandru,
Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun si Evcleu.
Acesti sfinti au trait în vremea împaratului Diocletian si a
ighemonului Flavian, în Perga Pamfiliei, fiind crestini de la mosii lor.
Mineu era teslar, iar ceilalti plugari. Având ei toti acelasi gând, si
bun sfat sfatuindu-se, s-au dus la chinurile muceniciei, socotind toate
ale lumii desarte. Si sosind la capistea Artemidei, într-o noapte au
stricat toti idolii câti erau acolo. Pentru acest lucru au fost prinsi,
si batuti rau si chinuiti în felurite chipuri. Iar fiind dati la fiare
ca sa-i manânce, si acelea cu blândete venind la ei, s-au mirat toti de
aceasta, si strigau: Mare este Dumnezeul crestinilor. Atunci la porunca
ighemonului li s-au taiat capetele, si asa s-a plinit mucenicia lor.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Papa cel tânar, care în sac bagat si legat la gura si în mare aruncat s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eleazar, care s-a savârsit ars cu foc.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Chiriac, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct, care s-a savârsit fiind îngropat în gunoi.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Mini, Mineu si ceilalti, de la Viglentie, aproape de poarta de Tetrapilu Halcu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Dupa o alta traditie, aceasta sarbatoare este legata si de biruinta, in aceeasi zi, a binecredinciosului imparat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea si lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecand Sfantul si marele imparat Constantin.
Impreuna cu celelalte sarbatori ale cinstitei Cruci - Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie si Duminica a treia, a Crucii, a Crucii, din Postul Mare - scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheama la o intalnire duhovniceasca cu taina Crucii si la purtarea, in umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, data noua, in viata, de Dumnezeu, Caruia i se cuvine slava si ascultare. Amin.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei, Avim, Antonie, Gurie, Elezar, Evsevona, Ahim si Marcel, a maicii lor Solomoni si a lui Eliazar, dascalul lor.
Intre cei ce nu s-au supus tiraniei, urmand si pazind legile pamantesti, erau indeosebi, batranul Eleazer, mare dascal si talcuitor al Legii, si cei sapte tineri, invatati de dansul. Deci, a iesit porunca de la imparatul Antioh, ca toate popoarele imparatiei sa respecte pe zei si legile elinesti. El a mai poruncit ca templul Domnului, de la Ierusalim, sa fie prefacut in capiste idoleasca, avand pe Jupiter in locul cel sfant al templului. Si multi evrei alergau cu sarguinta la jertfele idolesti, pe cand cei statornici fugeau in munti si in pustie, ascunzandu-se in pesteri si in crapaturile pamantului, si era frica mare peste tot poporul, incat nimeni nu indraznea a se numi evreu.
Deci, a fost prins batranul Eleazar, si, fiind legat cu mainile la spate, a fost batut greu, si l-au silit sa manance carne de porc, iar el nu primea, vrand mai bine sa moara decat sa calce porunca lui Dumnezeu, acum la batranete si, pentru putina viata vremelnica, sa mearga in chinurile iadului.
Deci, s-a rugat batranul ca moartea lui sa fie mantuire pentru tot poporul evreilor, si, fiind aruncat in foc, a raposat.
Au fost adusi, apoi, la tiran, vitejii tineri Macabei, unul cate unul, incepand cu cel mai in varsta dintre ei, si, chinuindu-i pe ei cu mestesugite si cumplite zdrobiri ale trupului, tragandu-i pe roti de fier si impungandu-i cu tepi inrosite in foc si, in sfarsit, au fost aruncati, ei insisi, in foc; si asa, si-au dat duhul, primind cununile rabdarii mucenicilor si aratand ca cugetul este demn si stapan peste patimi. Iar maica lor, Solomoni, daca a vazut cum s-au savarsit fiii ei, a vrut sa fie partasa, si ea, la patimirea cea de buna voie, pentru credinta. Si, alergand ea singura in para focului, a luat aceeasi moarte muceniceasca.
Mai pe larg, mucenicia aceasta, din legea Vechiului Testament, se afla in Biblie, la Cartea a 2-a a Macabeilor. Si asa si-au dat sufletul lui Dumnezeu.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, pentru aducerea aminte de firea omeneasca.
Drept aceea, fratilor, aducandu-ne aminte de sfarsitul nostru, sa parasim toate faptele cele rele. Ca nici cele frumoase si bune ale lumii nu sunt vesnice, nici necazurile de aici nu sunt fara de sfarsit. Priviti cum se schimba toate; astazi ari tu pamantul, maine altul, dupa aceea, altul, si nu este nimic, care sa ramana neclintit. Toate se misca, ca si cum ar merge pe o cale; unul o pierde, iar altul o afla. Deci, de ne-am pierdut sufletele noastre, prin pacate, apoi, sa le aflam acum, prin pocainta. Pentru ca, la aceasta, Insusi Domnul ne invata pe noi, zicand: "Cel care cauta, afla, si, celui ce bate i se va deschide" (Matei 7,8). A Domnului este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Predică
Despre vedeniile proroceşti – „Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos” (Isaia 1:1).
Cel care are pricepere îl poate cunoaşte pe unul şi adevăratul Dumnezeu. Cel care nu are pricepere se cuvine să asculte de cel care o are: şi aşa, şi cel care are priceperea, şi cel care ascultă de el, se mîntuiesc.
Este cu putinţă să cunoaştem limpede pre
Dumnezeu din zidirea Lui, dar şi mai limpede de la bărbaţii insuflaţi ai
lui Dumnezeu, şi cel mai limpede de la însuşi Domnul lisus Hristos.
Înainte de venirea Mîntuitorului, bărbaţii cei insuflaţi de Dumnezeu au
fost prorocii. Printre primii proroci a fost Isaia, fiul lui Amos. Duhul
lui Dumnezeu i-a deschis lui ochii şi el a văzut lucruri pe care alţi
oameni nu le-au putut vedea. De aceea şi-a numit el mesajul către popor
vedenie. Nu putem descrie cum au văzut prorocii tainele cereşti şi pe
cele ale veacurilor viitoare. Acestea nu se descoperă decît acelora
cărora Dumnezeu le dăruieşte harul prorocesc. Vedeniile prorcilor sfinţi
sînt adevărate, căci acele prorocii sînt descoperiri dumnezeieşti care
mai tîrziu s-au confirmat întocmai prin cursul evenimentelor. Ele
sînt adevărate pentru că slujesc binelui oamenilor, întorcîndu-i pe ei
de la rău la bine. Mai mult, ele sînt adevărate deoarece prorocii le-au
strigat fără să se teamă, fără să le pese de suferinţele care ştiau că
îi aşteaptă pentru aceasta, inclusiv torturi bestiale şi moarte în
chinuri, cum celor mai mulţi li s-au şi întîmplat. Cum a fost
răsplătit Prorocul Isaia de către oamenii pe care îi luminase cu
vedeniile lui mîntuitoare? Oare cu bogăţii, onoruri şi posturi înalte?
Evreii 1-au tăiat în două cu fierăstrăul!
Căci bogăţia, onoarea şi demnitatea prorocului este să moară pentru adevărul lui Dumnezeu!
Prin urmare, să ne plecăm urechile la
cuvintele prorocilor lui Dumnezeu, căci ele sînt cărările care duc la
cetatea Regelui Celui Mare; ele sînt razele Soarelui Dreptăţii, ale
Domnului şi Mîntuitorului nostru lisus Hristos; ele luminează pe oameni
cu cereasca lumină, arătîndu-le lor pre Adevăratul Soare.
O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase,
Carele Te-ai arătat prin proroci şi ai pregătit calea venirii Tale în
valea noastră a plîngerii, ajută-ne nouă! Ajută-ne nouă să recunoaştem
Lumina Ta şi Purtarea Ta de Grijă cea care ne ai artătat-o prin prorocii
Tăi cei sfinţi! Căci numai Ţie se cuvinte toată slava şi mulţumirea în
veci, Amin!
