26 noiembrie – Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul; Sf. Cuv. Iacov Pustnicul; Sf. Cuv. Stelian; Sf. Cuv. Nicon, propovăduitorul pocăinței; Sf. Inochentie din Irkuțk, făcătorul de minuni

• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Alipie Stîlpnicul

El s-a născut la Hadrianopolis, cetate a Paflagoniei. Încă din copilărie el s-a închinat pe sine slujirii lui Dumnezeu. El a fost diaconul Episcopului Teodor, în biserica acelei cetăţi. Dar, dorind liniştea vieţii pustniceşti de rugăciune şi cugetări sfinte, el s-a sălăşluit în pustietatea unui cimitir elinesc din afara cetăţii, pe care toţi oamenii îl ocoleau cu groază din pricina arătărilor demonice înfricoşate care ieşeau de acolo. Dar Sfîntul Alipie a înălţat în mijlocul acelui cimitir o sfîntă cruce şi a zidit şi o sfîntă biserică în cinstea Sfintei Muceniţe Eufimia, care i se înfăţişase într-o vedenie. Lîngă biserică el a zidit un stîlp înalt, a urcat la vîrful lui, şi a petrecut acolo cincizeci şi trei de ani în post şi rugăciune. Nici batjocura oamenilor, nici răutăţile dracilor nu au putut să îl clintească din rînduiala ce cu binecuvîntare de sus îşi alesese. Sfîntul Alipie mai cu seamă a îndurat atacurile mîrşave ale diavolilor. Aceştia au căutat să îl înspăimînte cu arătări, 1-au bătut cu pietre şi nu i-au lăsat nici o clipă de pace, ziua şi noaptea, timp de multă vreme. Dar viteazul Alipie s-a păzit pe sine de nălucirile şi puterea dracilor cu semnul sfintei cruci şi cu Numele lui Hristos. La urmă, diavolii au fost biruiţi şi nevoiţi să fugă de la el. Oamenii au început să îl cinstească şi să vină de departe să afle la el vindecarea de boli, rugăciune, mîngîiere şi sfat. Lîngă stîlp s-au zidit mai apoi două mînăstiri, una pentru bărbaţi, cealaltă pentru femei, în cea pentru femei au vieţuit mama şi sora sfîntului. Sfîntul Alipie păstorea cele două mînăstiri de pe stîlp, cu pilda vieţii lui şi cu cuvîntul. El a strălucit ca un soare din ceruri tuturor, arătîndu-le calea mîntuirii. Acest plăcut al lui Dumnezeu a fost atît de covîrşit de har încît trupul lui strălucea uneori cu totul, iar de la locul înalt pe care şedea se înălţa pînă la cer stîlp de lumină. Sfîntul Alipie a fost mare şi puternic făcător de minuni şi în timpul vieţii şi după moarte. El a trăit o sută de ani pe pămînt şi s-a săvîrşit către Domnul la anul 640, în timpul domniei împăratului Heraclie. Sfîntul său cap odihneşte la Mănăstirea Kutlumuş din Sfîntul Munte Athos.

• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru lacov Pustnicul

Sfîntul lacov acesta a fost cu neamul din Siria. El a fost ucenicul Sfîntului Maron (pomenit la 14 februarie) şi contemporanul Sfîntului Simeon Stîlpnicul. El s-a nevoit întru aspre petreceri sub cerul liber, hrana lui fiind linte muiată. El a lucrat minuni mari, chiar înviind şi morţii întru Numele Domnului Hristos. Împăratul Leon s-a sfătuit cu el în privinţa Sinodului al Patrulea de la Calcedon (din anul 451 după Hristos). Sfîntul lacov Pustnicul s-a strămutat la locaşurile cele cereşti la anul 457.

• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Stelian [Paflagonul]

El a fost din Paflagonia, concetăţean şi contemporan al Sfîntului Alipie Stîlpnicul. Iubindu-L desăvîrşit pe Domnul Hristos, el s-a dăruit pe sine cu totul celor mai aspre vieţuiri pustniceşti. El s-a lepădat desăvîrşit de toate pentru dragostea lui Hristos. Mai înainte de sfîntă adormirea lui, s-au pogorît din cer înger spre a duce sufletul lui la cer, iar faţa lui a strălucit ca soarele. Sfîntul Stelian a fost mare făcător de minuni şi în timpul vieţii, şi după a lui moarte. Rugăciunile lui sînt mai cu seamă grabnic ajutătoare cînd este vorba de copii bolnavi şi de familii fără de copii.

• Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicon, propovăduitorul pocăinţei [numit şi „Pocăiţi-vă!”]

Sfîntul Nicon acesta s-a născut în Armenia. Trezindu-se cu duhul la auzul dumnezeieştilor cuvinte: „Tot cel ce va lăsa pe tată sau pe mamă…înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică” (Matei 19: 29), el a lepădat cu adevărat toate pentru dragostea lui Hristos şi s-a dus la o mînăstire unde s-a tuns monah. Desăvîrşindu-se acolo întru toate virtuţile, Sfîntul Nicon a părăsit mai apoi mînăstirea şi a mers din loc în loc, propovăduind Sfînta Evanghelie la popor. El striga pretutindeni, fără încetare, „Pocăiţi-vă!”. De aceea l-au şi numit oamenii chiar cu numele „Pocăiţi-vă”. El a străbătut toată Anatolia şi Peloponnesul, propovăduind Cuvîntul lui Dumnezeu. El a făcut minuni mari cu rugăciunea, întru Numele lui Hristos, şi s-a odihnit la urmă cu pace, întru bucuria Domnului lui. Săvîrşirea lui a fost la Sparta, în anul 998.

• Pomenirea Sfântului Inochentie din Irkuţk, Făcătorul de Minuni

El s-a săvîrşit la anul 1731, iar sfintele lui moaşte s-au descoperit a fi făcătoare de minuni la anul 1804.

Sinaxar 26 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Alipie Stâlpnicul.

Acesta a trăit în zilele împăratului Eraclie, în anii 608, şi se trăgea din cetatea Adrianopolei paflagonilor. Mai înainte de a se naşte el, s-a arătat prin nişte semne dumnezeieşti maicii sale în ce chip vrea să fie. Şi după naştere a mirat atât pe oamenii cei de atunci cât şi pe cei de acum, cu vederea şi cu auzirea lui. Că se arată maică-sa când era grea cu dânsul, că ţinea în braţe un mieluşel frumos, care avea în corniţele lui făclii aprinse. Acesta era semn al virtuţilor şi strălucirii ce avea să aibă el mai pe urmă, căci s-a luptat cu toată nevoinţa şi a întrecut pe mulţi cu răbdarea, că a stat pe stâlp în soare 53 de ani. De aceea rănindu-l şi pe el vicleanul diavol, ca şi pe Iov, cu rană, pentru aceasta sfântul în pizma vrăjmaşului s-a rezemat întru acel stâlp numai pe o parte de a răbdat 13 ani, de nu s-a mai întors pe cealaltă parte, până când şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toată vremea vieţii lui a fost o sută de ani.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicon, numit şi "Pocăiţi-vă".

Acesta se trăgea din ţara Armeniei, fiind fiu al unui oarecare om mare. Deci auzind dumnezeiescul glas ce zice: "Tot cel ce va lăsa pe tatăl şi său pe mama sa" şi celelalte, şi-a lăsat tot şi s-a dus la o mănăstire unde a arătat tot felul de nevoinţe şi a întrecut pe toţi monahii cei mai dinainte de dânsul, cu desăvârşita aspră petrecere. Iar tatăl său aflând că se află la mănăstire, cercetă toate locaşurile călugărilor. Iar sfântul ieşind din acea mănăstire, a colindat tot Răsăritul propovăduind tuturor şi zicând: "Pocăiţi-vă". Deci s-a dus şi în insula Creta la toate cetăţile şi oraşele din ea; apoi s-a dus la cetatea Lacedemoniei în care a făcut multe minuni şi a zidit o biserică în numele lui Hristos, Mântuitorul nostru. Unde aflându-se până în sfârşit, s-a mutat către Hristos cel dorit, luând cununa nevoinţei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul.

Acesta a fost sfinţit din pântecele maicii sale şi s-a făcut locaş Duhului Sfânt. Pentru aceasta împărţindu-şi bogăţia la săraci şi făcându-se monah, a covârşit pe toţi monahii cei de atunci prin nevoinţa obositoare şi vieţuire aspră. Apoi s-a dus în pustie, şi a intrat într-o peşteră în care primea hrana de la un dumnezeiesc înger. Şi s-a făcut doctor de felurite nevindecate patimi. Căci când urma boala aducătoare de moarte şi mureau pruncii, şi părinţii rămâneau fără de copii, atunci câte maici chemau cu credinţă numele acelui sfânt Stelian şi zugrăveau sfânta lui icoană, iarăşi năşteau alţi prunci. Însă şi prunci bolnavi izbăvea de boală. Deci aşa vieţuind pururea pomenitul şi vindecări şi minuni multe săvârşind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintelui nostru Acachie cel din Scara.

Acest cuvios era într-o mănăstire ce se afla în Asia. Şi când era tânăr cu vârsta ducea sihăstrească viaţă. Avea îndrumător şi stareţ pe un monah foarte leneş şi neînfrânat. Deci atâtea necazuri şi supărări răbdă de la el fericitul, încât la mulţi poate par necrezute.
Căci uneori avea ochiul negru de lovituri, alteori gâtul şi alteori avea rănit chipul. Iar după ce au trecut nouă ani, sub ascultarea acelui nemilostiv bătrân, s-a mutat către Domnul şi a fost îngropat în cimitirul părinţilor. Atunci bătrânul său s-a dus la un mare şi înţelept părinte şi i-a zis: "Fratele Acachie a murit". Iar acel părinte n-a crezut cuvintelor lui, dar bătrânul iarăşi i-a zis: "Vino de vezi". Deci s-au dus amândoi la cimitir. Atunci cel mare părinte a întrebat pe Cuviosul Acachie ca pe un viu aşa: "Frate Acachie, ai murit?" Iar mereu mulţumitorul şi desăvârşit ascultătorul a arătat încă şi după moarte supunerea sa, căci răspunzând a zis: "Cum este cu putinţă, părinte cuvioase, să moară omul făcând ascultare?" Atunci îndrumătorul şi stareţul de mai înainte îngrozindu-se de aceasta preamărită minune a căzut cu faţa la pământ în lacrimi. Şi făcându-şi chilie lângă mormântul cuviosului, acolo şi-a petrecut viaţa, cu înfrânare, mărturisindu-se părinţilor pentru bătăile ce da sfântului şi zicând cuvântul acesta "Ucidere am făcut".
Iar cinstitele moaşte ale Cuviosului Acachie au fost păzite prin dumnezeiască putere mai presus de toată stricăciunea şi de firească dezlegare. Şi au rămas întregi multe înconjurări de ani. S-a întâmplat o dată ca să iasă monahii acelei mănăstiri să secere, vremea la aceasta chemându-i, şi numai doi fraţi au rămas în mănăstire. Unul ca să păzească, iar celalalt pentru că era bolnav. Şi s-a întâmplat că a murit cel bolnav, iar celălalt frate singur fiind, nu putea ca să-i sape mormântul şi să facă şi celelalte trebuincioase spre îngropare. Aşadar deschizând mormântul cel gata al Sfântului Acachie, a pus acolo pe fratele cel mort împreună cu sfântul. A doua zi mergând la mormânt, a aflat pe fratele cel mort aruncat afară din mormânt; şi iarăşi l-a băgat în mormânt. Şi fiindcă iarăşi l-a aflat pe el aruncat afară, se tânguia către sfântul îndreptându-se şi zicând: "Auzit-am, Sfinte Acachie, ca nimeni altul n-a sporit întru ascultare ca tine. Dar acum, precum văd, te-ai făcut atât de neascultator şi mândru, încât nu primeşti pe fratele în mormântul tău, ci îl arunci afară. Deci sau lasă-l pe el să se afle cu tine într-un mormânt, sau de-l vei arunca pe el iarăşi afară, mai mult nu te voi suferi, ci te voi scoate eu afară din mormânt". Şi a pus pe fratele iarăşi în mormântul sfântului şi s-a dus. Iar a doua zi ducându-se iarăşi, pe fratele cel mort l-a aflat zăcând în mormânt, iar pe Sfântul Acachie nu l-a aflat. Şi aşa până astăzi se vede deşert mormântul care poartă numele Sfântului Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iacov Pustnicul.

Acest fericit Iacov ducându-se la muntele ce este treizeci de stadii de la oraşul Cirului zăbovea neavând peşteră, nici casă, nici colibă, ca prin acestea să scape de fireştile nevoi. Trupul lui era legat cu lanţuri foarte grele pe sub cămaşa sa cea de păr, cu care erau legate şi gâtul şi mijlocul său. Asemenea avea lanţuri spânzurate împrejurul gâtului său, două pe partea dinainte şi două pe partea dinapoi, care petrecându-se prin cercul cel de jos de alăturea, închipuiau litera H; şi pe la coatele mâinilor avea câte un lanţ de fier. Hrana lui era seara linte muiată. Iar din aceste osteneli el a secerat darurile Duhului Sfânt. Căci pe un prunc mort, pe care îl plângea tatăl său care zicea către sfântul:
"Ştiu, robule al lui Dumnezeu că poţi, numai nu te îngreuia a face rugăciune". Sfântul înduplecându-se de lacrimile tatălui, l-a înviat pe copil şi l-a dat sănătos în mâinile tatălui său. Din multele fapte ale sfântului acestuia numai una să pomenim. Un oarecare aducea sfântului apă de departe, de două ori pe săptămână. Şi închipuindu-se diavolul pe sine întru asemănarea sfântului, întâmpină pe la mijlocul căii pe cel ce ducea apă, şi luându-i apa îl trimitea acasă, pentru ca prin lipsa de apă să pună pe sfântul în nedumerire. Iar o dată venea aducătorul de apă şi nesimţindu-l spurcatul diavol, l-a văzut bătrânul şi i-a zis: "Ce este aceasta, fiule? Multă vreme a trecut de când n-ai adus apă, şi am ajuns nu în mică supărare pentru lipsă de apă". Iar acela i-a răspuns: "Pururea părinte, la ceasul şi ziua rânduită, eu aduc apă, dar tu, întâmpinându-mă, când într-un loc, când într-altul, nu-mi îngăduiai ca să vin aici". Iar sfântul a zis către dânsul: "De acum înainte, măcar de mii de ori de mă vei vedea că te întâmpin şi te opresc, sau te cert pe tine, fiule, să nu-mi dai vasul până ce nu vei ajunge la locul acesta". Aşa nevoindu-se şi mare făcător de minuni făcându-se, întru bucurie s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sil, episcopul Corintului din Persida.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Gheorghe cel din Ciparis şi pomenirea Sfântului Noului mucenic Gheorghe Hiotul, care a pătimit la anul 1807.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Întru aceastã zi, cuvânt de învãtãturã cãtre cei ce stãpânesc.
        De te-a pus pe tine imparatul in orice dregatorie, fie de judecator al poporului sau, fie la oranduiala cetatii sale, fie ca stai inaintea fetii lui si multi ti se pleaca, ori vin la tine, mici sau mari, slaviti si neslaviti, aducandu-ti cinste si daruri si iti cad tie la picioare, sa stii ca acest bine ti s-a daruit tie de la Dumnezeu. Vezi insa sa nu iei ceva cu pacat. Ca iata, daca cineva, vrand sa biruiasca pe parasul sau, ar izbuti sa te castige pe tine cu plata mai dinainte, vei judeca cu nedreptate pe acel om, care este chipul lui Dumnezeu, pentru care Hristos Si-a varsat sangele Sau. Ca destul iti este tie si casei tale leafa ta cea hotarata tie la aratare, nu pe ascuns. Iar de vei primi ceva in dar, cunoaste-ti boala sufletului, si ia aminte mai mult cu intelegerea sufletului tau, cu frica lui Dumnezeu, ca pe o bautura tulbure, curateste-l ca printr-o strecuratoare, ca sa nu se prinda de sufletul tau spurcaciunea vietii acesteia, adica averea cea nedreapta, care-ti va naste boala fara scapare. Ci, precum am zis mai inainte, strecoara-l de-a pururea si cu toata vrednicia spala-l in apa care curge alaturi, adica, da-l saracilor celor ce trec pe ulite, pe langa portile tale, care cer paine si apa, haine, odihna si curatire. Primeste-i si adu-i in casa, hraneste-i, adapa-i si-i incalzeste. Tu vei face dupa puterea ta, iar Dumnezeu se pregateste sa-ti rasplateasca tie insutit, precum Insusi a fagaduit si se va tine de cuvantul Sau. Tu sa semeni, iar El va face sa creasca. Si, daca aici putin, iti va rasplati tie, iar tu lauda randuiala Lui. Iar cand vor navali asupra ta ispitele, catre Cel ce le-a lasat, sa-ti ridici mainile, de vreme ce drept este a rabda, cu rugaciune si cu tarie isipitele ce ni se intampla si a multumi lui Dumnezeu pentru ele; si sa nu te minunezi, faca nu vei lua aici rasplatiri pentru faptele cele bune. Ci, cand te vei muta din lumea aceasta trecatoare si vei intra in vesnica si luminata Cetate, in Ierusalimul cel de Sus, atunci vei primi ceea ce acum este scris.
        Daca cunosti pe Dumnezeu, sau citesti cartile, sa nu zici: "Amar mie, iata sunt bogat si legat cu grijile cele lumesti; nu ma pricep ce voi face!" Tine bogatia pe care ti-a dat-o tie Dumnezeu, nu o feri pe ea nevazut. Si de-ti este tie cu putinta si de doresti a fi fara de grija, imparte-o la saraci si te fa calugar. Iar de nu poti sa faci aceasta, apoi, si in lume facand asa, nelipsit vei fi de mila lui Dumnezeu, zicand catre El: "Dupa mila Ta, mantuieste-ma!" Insa aceasta o zic pentru miluirea saracilor. Sa nu zici: "Averea este a mea". Ci sa zici: "Averea imi este incredintata mie pentru putine zile". Drept aceea, ca un iconom sa impartesti averea cea incredintata, precum porunceste Cel ce ti-a incredintat-o tie. Deci, averea ce ti-a dat-o tie Dumnezeu, ca poruncile Lui sa le implinesti printr-insa , sa nu o lasi neamului tau celui mai de pe urma. Ci pe fiii tai si pe femeia ta si pe toata semintia ta, sa o incredintezi lui Dumnezeu, bunul pazitor, a carui mila este mare si bogatia nestiuta. Ca averea din lumea aceasta este asemenea cu raul, se duce de aici in jos si apoi iarasi vine din sus. Nu te ingriji, dar, pentru cei mai de pe urma fii, nepoti si stranepoti. Ca aceia altfel vor vietui. Ca ori ispitele, ori furtul, ori razboiul, ori pierzand increderea imparateasca, averea nu le este de nici un folos, de nici un ajutor. Drept aceea, in viata ta, de sufletul tau sa porti grija si la el mult sa te gandesti, ca unul iti este sufletul tau, doar una vremea vietii tale si o moarte vei avea. Aceasta sa te doara, pentru aceasta sa te mahnesti; si curatirea pacatelor aici sa o ceri, iar la iesirea din viata, apararea de diavolul. Si, dupa ce vei merge acolo, vei intelege ca n-ai fi putut lua Imparatia lui Dumnezeu, cea gatita din veac, nici palatele Lui cele luminos randuite, daca nu le-ai fi cumparat aici. Dar de ai sta sa cumperi cu bogatia lumii acesteia si o casa din cele mai mici din Ierusalimul cel de Sus, apoi nici bogatia din toata lumea adunata nu face cat pretul ei. Insa, Imparatia lui Dumnezeu se cumpara cu milostenia, iar milostenia nu sta in mare si in mult, ci se socoteste dupa puterea celui ce da si daca da cu toata inima. Ca darea la saracii cei ce au trebuinta, aceea este milostenie fericita si de ea au fost pline vasele celor cinci fecioare intelepte, carora li s-a deschis Imparatia.
        Deci, pe aceasta milostenie sa o pastrezi si tu nedepartata si sa o legi pe ea la grumazul tau, ca totdeauna sa fie cu tine. Ca zic Scripturile: "Milostenia barbatului este pecetea pe care o poarta pe sine". Drept aceea, de o vei primi pe dansa, nici un potrivnic nu te va birui, vazand ca porti pecetea Imparatului Ceresc si ca mergi spre Dansul, Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 

Cântare de laudă la Sfântul Alipie Stâlpnicul

Eliberat de toate şi de lume desprins,

De-ale ei griji, apăsări şi patimi,

Sfîntul Alipie s-a preaslăvit

Prin rugăciunea firbinte şi dumnezeiasca cugetare.

El pe stîlp înalt s-a sălăşluit,

Departe de lume şi de Domnul aproape.

Sfîntul Alipie s-a preaslăvit

Prin rugăciune fierbinte şi dumnezeiască cugetare.

Înfricoşatele furtuni stîlpul nu l-au zdrobit,

Căci Domnul cîrmit-a şi fulger şi tunet.

Sfîntul Alipie pre sine se a preaslăvit

Cu totul închinîndu-se dumnezeieştii rugi şi cugetării.

El cu rugăciunea strălucit-a ca un soare puternic,

Numele lui peste veacuri ne-a rămas moştenire.

Pe minunatul Alipie, plăcutul lui Dumnezeu,

L-au înnemurit dumnezeieştile rugi şi cugetările.

Acum în ceruri stîlp de foc străluceşte,

El este al lui Alipie suflet nemuritor.

Astfel Alipie Stîlpnicul ieri ca şi astăzi

Înaintea Domnului stă, întru rugăciuni pentru noi.

Ieri ca şi azi ruga lui e-a noastră bucurie,

El e armă de foc contra viclenilor draci.

Cugetare

Mulţi învăţaţi mari ai lumii păgîne au venit la Biserica lui Hristos şi au primit Sfîntul Botez tocmai pentru că ea propovăduieşte viaţa de veci ca pe o realitate probată, iar nu ca pe o speculaţie a minţii umane.

Sfîntul Clement Romanul a studiat desăvîrşit toată filosofia greacă, şi cu toate acestea a constatat că sufletul lui a rămas tot nemulţumit şi gol. Tînăr în vîrstă de douăzeci şi patru de ani fiind, el a dorit cu ardoare din adîncul inimii să cunoască dacă poate exista o viaţă mai bună decît cea pe care o duc îndeobşte oamenii. Filosofia nu îi dăduse decît raţionamente speculative ale minţii omeneşti şi nicidecum dovezi concrete despre o viaţă mai bună. El îşi jelea familia pierdută pe mare şi îşi chinuia sufletul cu gîndul dacă ar putea exista o altă viaţă în care să poată fi din nou împreună. Atotvăzătorul Dumnezeu i-a călăuzit pentru aceasta paşii, scoţîndu-i în cale un om care i-a vorbit despre creştini şi despre credinţa lor în realitatea vieţii de dincolo de mormînt. Întîlnirea cu acel om într-atît 1-a răscolit pe tînărul Clement încît el a ieşit imediat din Roma şi s-a strămutat în Iudeea, la leagănul creştinismului, numai şi numai în scopul de a afla mai mult despre creştini şi credinţa lor în viaţa de dincolo de moarte. Auzind predicarea Sfîntului Apostol Petru, bazată în întregime pe credinţa învierii din morţi, Sfîntul Clement a dispreţuit definitiv speculaţiile filosofice şi a adoptat definitiv credinţa creştină. El a primit Sfîntul Botez şi s-a închinat pe sine cu totul slujirii Bisericii lui Dumnezeu.

Iar cum a fost atunci, aşa este şi astăzi: cel care are credinţă puternică în Învierea lui Hristos şi o cunoştinţă clară a vieţii de dincolo de moarte şi Judecăţii de Apoi, cu uşurinţă se hotărăşte să plătească preţul intrării întru acea fericită viaţă. Iar preţul acesta este împlinirea dumnezeieştilor porunci.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata zidire a lumii (Facerea 2):

• La cum Domnul Dumnezeu a zidit bărbatul, iar din bărbat, femeia;
• La cum Adam şi Eva erau goi şi nu se ruşinau, căci încă nu cunoscuseră păcatul.

Predică

Despre scopul împărţirii darurilor, slujirilor şi chemărilor – „Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4: 12).

Iată scopul în care a împărţit Duhul Sfînt darurile Sale în chip felurit, făcîndu-i pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, iar pe alţii păstori şi învăţători: anume spre desăvîrşirea sfinţilor, adică a credincioşilor creştini.

Aşa cum în casa bine rînduită există o slujire şi o cinste cuvenită părinţilor, o slujire şi o cinste cuvenită fiilor şi fiicelor mai mari, şi o alta cuvenită copiilor celor mici şi slugilor, toate aceste slujiri şi cinstiri fiind spre folosul întreolaltă al tuturor membrilor casei, tot aşa este şi în Casa lui Dumnezeu, Sfînta Biserică: fiecărei cinstiri îi corespunde şi slujirea pe măsură, iar slujirea fiecăruia este de folos tuturor.

Aşa creşte şi se zideşte sufleteşte trupul Bisericii, care este Biserica Sfînta a lui Dumnezeu. Fiecare credincios, sprijinit fiind de duhovniceştii lui fraţi, creşte şi se dezvoltă ca mădular al trupului. El creşte şi se dezvoltă în curăţie şi sfinţenie, în măsura şi proporţia cuvenită cu întregul trup. întregul trup, de la începutul şi pînă la sfîrşitul timpului, şi mai cu seamă de la întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul pînă la Judecata de Apoi, este Biserica lui Dumnezeu. Trupul vrednic este de nemurire, iar zidirea vrednică este de Dumnezeu. Ochiul omului nu o poate vedea pe ea de la un capăt la celălalt al ei, nici poate mintea omului să o priceapă. Căci zidirea din materii foarte preţioase este făcută: din pietre vii, din ochi şi din inimi, fără urîţenie sau zbîrcitură, fără stricăciune sau schimbare. Totul în ea este aşezat la loc bine rînduit, totul este frumuseţe desăvîrşită în fiecare parte, precum şi în întreg. Acesta este, fraţilor, scopul călătoriei noastre! Acesta este scopul arderii vieţilor noastre în cuptorul suferinţelor! Aceasta este viaţa noastră, mai bună de mii de ori decît planurile pe care ni le facem singuri, şi mai scumpă de mii de ori decît cele mai tainice doriri ale inimilor noastre!

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Dumnezeul nostru Iubitor de oameni, nu ne respinge pre noi ca pe nişte pietre lepădate, ci ne şlefuieşte pre noi şi ne zideşte întru Trupul Tău Cel Nemuritor! Căci noi pre Tine Te lăudăm şi Ţie ne închinăm în veci, Amin!

Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Troparul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

Cu înțelepciunea ca și cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni și ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinței, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredințat, dimpreună și pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, și de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească, înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.

Condacul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

Ceată cinstită ridicați acum dumnezeiește, iubitorilor de mucenici cinstind pe preaînțeleapta Ecaterina. Că aceasta în priveliște pe Hristos L-a propovăduit și pe balaurul l-a zdrobit, cunoștința ritorilor defăimând.

Condac 1:

V

rednicei de laudă, muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba oratorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem cântare de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Icos 1:

Î

mpărătesei și Maicii lui Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înțeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească și te-ai logodit cu Mirele tău cel ceresc spre a căpăta viață nemuritoare; pentru aceasta, îți cântăm:

Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, dulce privighetoare;
Bucură-te, frumusețe netrecătoare;
Bucură-te, mielușea încântătoare;
Bucură-te, minte înaltă;
Bucură-te, tânără preaînvățată;
Bucură-te, fecioară blândă și înțeleaptă;
Bucură-te, inimă tare și neîntinată;
Bucură-te, lauda învățaților;
Bucură-te, dulceața maicilor;
Bucură-te, mângâierea săracilor;
Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 2:

B

ogățiile pământului și mărirea părintească lepădând, viață curată ai trăit, Sfântă Muceniță Ecaterina; și îndeletni­cindu-te mai ales în dreapta credință, calea cea nerătăcită a lui Hristos ai luat și te-ai închinat Lui, cântând: Aliluia!

Icos 2:

A

jungând la vârsta de 18 ani, frumusețea ta a atras pe mulți tineri din neamurile păgâne, voind a se căsători cu tine; tu însă, respingând cererea lor cu foarte înțelepte cuvinte, ei înșiși se mustrau pentru nepriceperea lor și îți grăiau unele ca acestea:

Bucură-te, cea mai frumoasă dintre tinere;
Bucură-te, că ești și cea mai bogată;
Bucură-te, sămânță din neam împărătesc;
Bucură-te, porfiră care împodobești cunoștințele;
Bucură-te, cunună care răsplătești vrednicia;
Bucură-te, ceea ce întărești obiceiurile bune;
Bucură-te, cuvântătoare mai presus decât ritorii;
Bucură-te, judecătoare mai alesă decât toți judecătorii pământești;
Bucură-te, ceea ce ești nebiruită în sfaturi și povățuiri;
Bucură-te, lumină care faci să se plece privirile neînțelepte;
Bucură-te, comoara tuturor cunoștințelor;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 3:

R

ătăcirile mustrând și nevoind a crede că acele chipuri turnate și cioplite de mâini omenești ale idolilor ar putea fi făcătorii cerului, ai pământului și a toată făptura, fost-ai luminată cu darul Duhului Sfânt să cunoști Dumnezeirea cea adevărată și pururea veșnică și cu smerenie ai cântat Ei: Aliluia!

Icos 3:

Î

nvățații adunați din îndemnul împăratului, ca să te scoată din credința în care erai, văzându-te lepădând idolii, au cerut a te înfățișa lor. Tu însă, intrând în vorbă cu cel mai învățat, după îndelungă vorbire, l-ai făcut să nu mai știe altceva să răspundă decât numai a grăi:

Bucură-te, închinătoarea dreptei credințe;
Bucură-te, deslușirea adevăratei religii;
Bucură-te, luminarea celor cufundați în eresuri;
Bucură-te, povățuitoarea celor rătăciți;
Bucură-te, arma buneivoințe;
Bucură-te, căderea înșelăciunii idolilor;
Bucură-te, dovada neputinței lor;
Bucură-te, că ești vrednică de toată cinstirea;
Bucură-te, că, prin înțelepciunea ta, ai gonit rătăcirea;
Bucură-te, căci cu dar ai fost dăruită de Cel Preaînalt;
Bucură-te, cunoștința sfințeniei cerești;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 4:

G

urile ereticilor ce, mai înainte, huleau Biserica lui Hristos s-au deschis atunci, pentru întâia oară, spre a binecu­vânta glasul tău fecioresc, urând capiștile idolești și zicând că unul este Dumnezeu și Lui se cuvine cântare: Aliluia!

Icos 4:

H

rănind în tine, din pruncie, darul credinței lui Hristos, Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, nu te-ai putut împăca cu obiceiurile păgânești ale părinților tăi, ci, petrecând în sfințenie, fără a fi încă luminată cu Sfântul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai și te închinai în taină lui Hristos; pentru aceasta îți cântăm:

Bucură-te, muceniță preamărită;
Bucură-te, mireasă preacinstită;
Bucură-te, pătimitoare nebiruită;
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, cuvântătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, slujitoarea Ortodoxiei;
Bucură-te, cununa învățăturii;
Bucură-te, lauda Alexandriei;
Bucură-te, apărătoarea acelei cetăți;
Bucură-te, comoara minunilor;
Bucură-te, mustrătoarea împăratului Maxențiu;
Bucură-te, luminătoarea împărătesei lui;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 5:

I

nima lui Constantin, tatăl tău, foarte s-a întristat văzându-te pe tine, fiica lui, una la părinți și așa de frumoasă precum erai, lepădând mulțimea zeilor la care se închina și propovă-duind un Dumnezeu necunoscut. Iar împăratul Maximian a voit să cerceteze credința ta prin cei mai învățați dascăli de atunci. Cât de mare i-a fost însă nedumerirea când i-a văzut și pe aceia înduplecați de cuvintele tale și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

J

udecătorii nedrepți, aflând de credința ta în Hristos, te-au hotărât pedepsei; și răbdând chinurile cele mai amare, până la moarte, cu mărire te-ai preamărit, lăudând numele Domnului nostru Iisus Hristos și al Preacuratei Fecioare, Maicii Sale, Care s-au arătat ție în vedenie; iar noi, lăudând tăria credinței tale, îți grăim:

Bucură-te, defăimătoarea judecătorilor tirani;
Bucură-te, mustrătoarea rătăcirii;
Bucură-te, că în popor te-ai făcut strălucitoare;
Bucură-te, că ale tale chinuri pe ei îi ardeau;
Bucură-te, că nădejdea mântuirii te veselea;
Bucură-te, căci cu răbdarea mai mult i-ai otrăvit;
Bucură-te, că, pentru dragostea ta către Dumnezeu, n-ai simțit suferințele;
Bucură-te, că vorbele tale îi făceau să amuțească;
Bucură-te, că nepriceperea lor nu putea să te oprească;
Bucură-te, că, îndrăznind, ai ieșit biruitoare;
Bucură-te, că suferind te-ai făcut vindecătoare;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 6:

C

ântare de mulțumire îți aducem ție noi, smeriții, căci cu mare dar ne-ai învrednicit, jertfindu-te pentru dragostea drep­tei credințe. Primește, dar, muceniță, această rugăciune și dă vindecare neputințelor noastre, pentru ca dimpreună cu tine să binecuvântăm pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icos 6:

C

ei mai mult de o sută de învățați care ascultau cuvintele prin care tâlcuiai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creștinat, iar împăratul, îngrozindu-se de această minune, a poruncit să fie arși, ca să nu mai răspândească credința creștină prin locurile de unde erau, și așa s-a preamărit mulțimea aceea de învățați care îți cântă ție așa:

Bucură-te, Ecaterina, de necazuri izbăvitoare;
Bucură-te, învățată, de lumină dătătoare;
Bucură-te, lăudată și de daruri aducătoare;
Bucură-te, frumusețe tuturor covârșitoare;
Bucură-te, bunătate de nimic îngrijorată;
Bucură-te, ostaș de viteji biruitoare;
Bucură-te, mult vestită și de chinuri răbdătoare;
Bucură-te, lăudată de cântări răsunătoare;
Bucură-te, muceniță de minuni izvorâtoare;
Bucură-te, lăcrămioară preafrumos mirositoare;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 7:

S

oborul îngeresc, văzând ceata mucenicilor în văpaie arzând, cu cântări a primit-o; și pe tine, Sfântă Muceniță Ecate­rina, ca pe o următoare a lor, cu dar te-a învrednicit a suferi chinurile cele mai îngrozitoare; pentru care pomenirea ta în veci a rămas folositoare celor ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

T

oată făptura s-a minunat de răbdarea cea multă pe care ai arătat-o, rămânând neclintită în hotărârile credinței și mărturisind că unul este Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, Treimea una și nedespărțită, și te închini Ei; iar noi ne bucurăm, lăudându-te:

Bucură-te, propovăduitoare către Tatăl ceresc;
Bucură-te, închinătoare a Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, cinstitoare a Duhului Sfânt;
Bucură-te, mărturisitoare a Treimii celei de o ființă;
Bucură-te, purtătoare în credință a Sfintei Cruci;
Bucură-te, următoare a patimilor lui Hristos;
Bucură-te, bine-tâlcuitoare a Sfintei Evanghelii;
Bucură-te, primitoare a botezului lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare a Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, închinătoare a Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, viețuitoare împreună cu puterile cerești;
Bucură-te, vrednică păzitoare a creștinilor;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 8:

I

ubită ai fost de Mirele tău cel ceresc, prea-lăudată Muceniță Ecaterina, că te-ai împodobit cu toată frumusețea trupească și sufletească; încă și vas ales te-a făcut, spre întărirea credinței multora, cu care necredincioșii s-au luminat și s-au învățat a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

V

indecă rănile sufletelor noastre, mare muceniță, că greu pătimim, și te roagă pentru noi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne izbăvească de ispitele și de primejdiile cu care vrăjmașul ne îngrozește; pentru aceasta, știindu-te pe tine grabnică apărătoare de vrăjmași, îți cântăm:

Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne izbăvești de vrăjmași;
Bucură-te, izbăvitoare grabnică de primejdii;
Bucură-te, păzitoare de otrăviri;
Bucură-te, vindecătoare de venin;
Bucură-te, izbăvitoare de farmece;
Bucură-te, izgonitoare de năluciri;
Bucură-te, risipitoare de eresuri;
Bucură-te, păzitoare tare de necazuri;
Bucură-te, îndreptătoare a traiului rău în căsnicie;
Bucură-te, ceea ce împaci pe cei învrăjbiți;
Bucură-te, că ești în necazuri ajutătoare;
Bucură-te, că dai celor bolnavi vindecare;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 9:

C

a o ramură de finic te-ai dat Mântuitorului, împodobind Biserica cu biruințele tale cele mai presus de fire, și cu sângele tău cel feciorelnic ai spălat ocara credincioșilor; că s-au rușinat prigonitorii văzând slava minunilor tale și au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

P

ământul s-a umplut de bună-mireasmă, primindu-ți trupul, și cerul s-a veselit, văzând duhul tău ridicându-se la dânsul de către puterile îngerești. Pentru această slăvită lucrare a tainei lui Dumnezeu toți credincioșii te laudă, cântând pentru tine așa:

Bucură-te, ajutătoare a fecioarelor înțelepte;
Bucură-te, mângâietoare a văduvelor necăjite;
Bucură-te, izbăvitoare a copiilor sărmani;
Bucură-te, ajutătoare a celor din primejdii;
Bucură-te, folositoare a celor fără de ajutor;
Bucură-te, izbăvitoare a femeilor cu grele nașteri;
Bucură-te, vindecătoare a celor bolnavi din naștere;
Bucură-te, întăritoare a pruncilor slabi;
Bucură-te, hrănitoare a orfanilor săraci;
Bucură-te, ocrotitoare a celor cu mintea tulburată;
Bucură-te, vindecătoare a celor căzuți în boală grea;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 10:

F

acerilor de bine ale tale nu suntem vrednici a mulțumi, Sfântă Muceniță Ecaterina, pentru că nici o sârguință n-am împlinit care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu și nici un bine n-am lucrat pentru aproapele nostru, care să ne aducă îndurare, ci tu, ca bună și blândă ce ești, roagă-te lui Dumnezeu să ne ierte nesocotința și păcatele noastre, primind pocăința noastră atunci când cântăm: Aliluia!

Icos 10:

I

spitele cele fără de număr ale vicleanului diavol le cunoști, sfântă, pentru că trup purtând și ispitită fiind, ai rămas biruitoare. Iar noi, cei ce suntem învăluiți în ispite, ca niște neputincioși, rugămu-te să ne întărești cu puterea ta, ca să venim la pocăință și să dobândim iertarea greșelilor noastre, lăudându-te:

Bucură-te, smerenie înaltă;
Bucură-te, podoabă prealăudată;
Bucură-te, vistierie nedeșertată;
Bucură-te, îndurare nestrămutată;
Bucură-te, blîndețe neschimbată;
Bucură-te, lumină neînserată;
Bucură-te, dragoste nevinovată;
Bucură-te, răbdare neîncetată;
Bucură-te, dărnicie neasemănată;
Bucură-te, speranță nebiruită;
Bucură-te, vindecătoare binecuvântată;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 11:

M

ai presus de fire te-ai făcut, Sfântă Muceniță Ecaterina, întărindu-te în credința lui Hristos și slujind Făcătorului a toate, iar nu făpturii; de la Care, luând darul tămăduirii și cununa îngerească, de tine se cutremură duhurile necurate și le alungi de la tot sufletul creștinesc care aduce lui Dumnezeu cântarea de laudă: Aliluia!

Icos 11:

T

oată suflarea dreptcredincioșilor se veselește astăzi de prăznuirea ta, muceniță, că, din neamul păgânesc și dintre închinătorii de idoli, cea mai învățată și înțeleaptă fecioară a venit la Biserica lui Hristos, suferind durerile roții și alte nespuse chinuri de la poporul cel păgânesc, pentru dragostea Mântuitorului lumii; pentru aceasta, îți cântăm:

Bucură-te, biruitoarea păgânilor;
Bucură-te, căderea obiceiurilor urâte;
Bucură-te, luptătoare pentru darurile sfinte;
Bucură-te, surpătoarea capiștilor idolești;
Bucură-te, închinătoarea icoanelor creștinești;
Bucură-te, stavila răutăților diavolești;
Bucură-te, lauda cununei mucenicești;
Bucură-te, că pe roată ai fost întinsă;
Bucură-te, căci cu piroane ai fost împunsă;
Bucură-te, pentru că de sabie ai murit;
Bucură-te, căci cu slavă te-ai preaslăvit;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 12:

I

ubitorilor de mucenici, cinstind pe înțe-leapta Ecaterina, pentru că aceasta înaintea oamenilor pe Hristos a predicat, pe șarpele a călcat și mintea învățaților a rușinat, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

L

upte pentru credință ai dus, întru chinuri, cu dragoste pentru Hristos, Mirele tău, Sfântă Muceniță Ecaterina, ceea ce, prin înțelepciunea ta, pe toți ai luminat ca o bună cuvântătoare; pentru aceasta-ți cântăm:

Bucură-te, păzitoare sfântă a canoanelor sobornicești;
Bucură-te, următoare a legilor bisericești;
Bucură-te, vrednică propovăduitoare a Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, prigonitoare neîmpăcată a păcatelor;
Bucură-te, aspră îndemnătoare a smereniei pustnicești;
Bucură-te, cea mai iscusită cuvântătoare a cântării cerești;
Bucură-te, neobosită rugătoare a slujitorilor cucernici;
Bucură-te, bună ajutătoare a credincioșilor cinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, mărgăritar de mare preț al împărăției cerești;
Bucură-te, piatră scumpă a Bisericii creștinești;
Bucură-te, grabnică izbăvire a celor cuprinși de supărări;
Bucură-te, vindecătoare tare a celor plini de răni și dureri;
Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 13:

Î

nțeleaptă și frumoasă Ecaterina, vrednică muceniță a lui Hristos, primește această puțină rugăciune a noastră și te roagă pentru noi, să ne dăruiască Bunul Dumnezeu iertare păcatelor, pace, sănătate și ajutor în toate cele bune, când cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

 

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu... și Condacul întâi: Vrednicei de laudă muceniței Ecaterina...

✝) Sfânta Mare Muceniță Ecaterina 25 Noiembrie

Viaţa Sfintei Marei Mucenițe Ecaterina

   Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Căci învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încât toţi se mirau de înţelepciunea ei. De aceea mulţi din domnii cei bogaţi căutau să o ia de soţie de la maicasa, care era creştină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creştinilor păgânul Maximin.

    Deci, rudeniile şi maică să adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăţia tatălui său vreunui alt străin şi astfel să se lipsească de dânsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înţeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria şi nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzând că o supără mult, a zis către dânşii: "De voiţi să mă mărit, apoi aflaţi-mi un tânăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri mărturisiţi că întrec pe toate celelalte fecioare şi atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic şi mai prost decât mine nu voiesc a lua. Cercetaţi dar pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine".

    Ei, văzând că nu este cu putinţă a se afla vreun tânăr aşa, îi spuneau că feciorii de împăraţi şi alţii de domni mari pot să fie de bun neam şi mai bogaţi decât dânsa, dar în frumuseţe şi în înţelepciune nu se va asemăna nimeni cu dânsa. Iar Ecaterina zicea: "Eu bărbat necărturar nu voiesc a avea!"

    Maică-sa cunoscând un părinte duhovnicesc, om sfânt şi plăcut lui Dumnezeu, care vieţuia într-un loc ascuns afară de cetate, a luat pe Ecaterina şi a mers cu dânsa la acel bărbat ce petrecea cu plăcere de Dumnezeu, ca să primească un sfat bun de la dânsul. Iar el, văzând pe fecioara cu chip frumos şi cu bună rânduială şi auzind măsuratele ei cuvinte cele cu bună înţelegere, şi-a pus în minte s-o vâneze pentru slujba lui Hristos, Împăratul ceresc.

    Astfel, a zis către dânsa: "Eu ştiu un tânăr minunat, care fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai; pentru că frumuseţea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înţelepciunea Lui îndreptează toate făpturile şi pe cele simţite şi pe cele gândite. Apoi vistieria bogăţiei Lui se împarte în toată lumea şi niciodată nu se împuţinează, ci cu cât este împărţită, tot mai mult se înmulţeşte; iar neamul Lui cel bun este negrăit, neajuns şi neştiut".

    Acestea auzindu-le fericită Ecaterina, socotea că spune de vreun domn pământesc şi s-a tulburat cu inima şi s-a schimbat la faţă şi a întrebat pe bătrânul dacă sunt adevărate cele grăite. Iar el o încredinţa că sunt adevărate şi încă mai multe daruri are tânărul acela pe care nu-i este cu putinţă a le spune. Atunci a întrebat fecioara: "Al cui fecior este Acela pe care tu Îl lauzi atâta?" Iar el a răspuns: "Acest tânăr nu are tată pe pământ, ci S-a născut negrăit mai presus de fire dintr-o fecioară de bun neam, preacurată şi preasfânta, care, pentru curăţenia şi sfinţenia ei, s-a învrednicit a naşte un fiu ca acesta. Ea este înălţată mai presus de ceruri şi ei i se închină toţi îngerii, ca unei împărătese a toată făptura".

    Ecaterina a zis către dânsul: "Oare este cu putinţă ca să-L văd pe tânărul Acela, de care vorbeşti nişte lucruri atât de minunate?" Iar bătrânul a zis către dânsa: "Dacă vei face precum te voi învăţa eu, apoi te vei învrednici a vedea preastrălucita Lui faţă". Iar ea a zis către dânsul: "Te văd pe tine om priceput, bătrân cinstit şi cred că nu minţi. Deci gata sunt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai să văd pe Cel lăudat de tine".

    Atunci bătrânul i-a dat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc în braţe şi a zis către dânsa: "Aceasta este închipuirea Fecioarei şi a Maicii tânărului Aceluia, de Care ţi-am spus nişte asemenea minunate vrednicii. Deci, ia-o în casa ta, şi închizând uşile cămării tale, fă rugăciune către dânsa cu bună cucernicie, toată noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dânsa, ca să-ţi arate pe Fiul său; şi am nădejde că de o vei ruga cu credinţă, te va asculta pe tine şi te va învrednici a vedea pe Acela de Care doreşte sufletul tău".

    Atunci, luând fecioara sfântă icoană s-a dus la casa sa. Şi după ce a înnoptat s-a închis singură în camera sa şi s-a rugat precum o învăţase bătrânul. Deci rugându-se, a adormit de osteneală şi a văzut în vedenie pe Împărăteasa îngerilor, precum era închipuită pe icoană, cu Preasfântul Prunc în braţe, care dădea raze mai strălucite decât soarele. Dar îşi întorcea faţa către Maică Să, încât nu putea Ecaterina să-L vadă în faţă; deci a mers în acea parte, iar Hristos şi-a întors faţa Sa şi de acolo.

    Aceasta făcându-se de trei ori, a auzit pe Preasfânta Fecioară zicând către Fiul său: "Vezi, Fiule, pe roaba Ta Ecaterina, cât este de frumoasă şi cu chip cuvios". Iar El a răspuns: "Foarte întunecată este şi grozavă, încât nu pot privi la dânsa!" Apoi iarăşi a zis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: "Dar oare nu este mult mai înţeleaptă decât toţi ritorii, mai bogată şi mai de bun neam decât fecioarele tuturor cetăţenilor?" Iar Hristos a răspuns: "Adevăr zic ţie, Maica Mea, că fecioara aceasta este fără de minte, săracă şi de neam prost; căci se află în păgânătate şi de aceea nu voi căuta spre dânsa, nici nu voiesc ca să Mă vadă la faţă".

    Iar Preabinecuvântata Maică a zis către Dânsul: "Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu trece cu vederea zidirea Ta, ci o învaţă pe ea şi-i spune ce să facă, ca să se îndulcească de slava Ta şi să vadă prealuminata şi preadorita Ta faţă pe care doresc îngerii să o vadă". Iar Hristos a răspuns: "Să meargă la bătrânul care i-a dat ei icoana şi precum o va învăţa acela, aşa să facă; şi atunci Mă va vedea şi va afla de la Mine dar".

    Acestea văzând şi auzind Ecaterina, s-a deşteptat şi se miră de acea vedenie. Făcându-se ziuă, a mers cu câteva roabe ale sale la chilia sfântului bătrân şi, căzând cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia şi-l rugă să o povăţuiască pe dânsa ce trebuie să facă pentru ca să se îndulcească de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amănuntul toate tainele adevăratei credinţe creştineşti, începând de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, până la venirea cea mai de pe urmă a Stăpânului Hristos; despre slava cea negrăită a raiului şi despre munca cea cu durere şi fără de sfârşit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte învăţată şi înţeleaptă, degrabă le-a priceput toate şi a crezut din toată inima în Hristos; apoi a primit de la dânsul Sfântul Botez. Deci i-a poruncit ei bătrânul să se roage iarăşi cu multă râvnă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să i se arate ei ca şi mai înainte.

    Dezbrăcându-se Ecaterina de omul cel vechi şi îmbrăcându-se în haina înnoirii Duhului, s-a dus la casa sa şi toată noaptea s-a rugat cu lacrimi până când a adormit. Şi atunci, iarăşi a văzut pe Împărăteasa cerului cu dumnezeiescul Prunc în braţe, Care căuta asupra Ecaterinei cu multă milostivire şi blândeţe. Şi a întrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Său, zicând: "Îţi place Ţie Fiul meu, fecioara aceasta?" Iar El a răspuns: "Foarte plăcută îmi este, pentru că acum este prealuminată şi slăvită, pe când mai înainte era ruşinată şi ocărita. Acum este bogată şi înţeleaptă, pe când mai înainte era săracă şi nepricepută; acum o iubesc pe dânsa, pe când mai înainte o compătimeam; şi atât de mult o iubesc, încât voiesc să Mi-o logodesc mireasă".

    Atunci Ecaterina a căzut la pământ, zicând: "Nu sunt vrednică, Preaslăvite Stăpâne, a vedea împărăţia Ta; ci mă învredniceşte ca să fiu împreună cu robii Tăi". Iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mâna cea dreaptă şi a zis către Fiul său: "Dă-i Fiul meu, inel de logodnă şi o fă pe dânsa mireasa Ta, ca să o învredniceşti împărăţiei Tale". Atunci Stăpânul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicând acestea: "Iată, astăzi te primesc pe tine mireasa Mea veşnică; deci să păzeşti arvuna aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum arvună de la alt mire pământesc".

    Acestea zicând Hristos Domnul, s-a sfârşit vedenia. Şi deşteptându-se fecioară, a văzut cu adevărat în dreapta sa un inel preafrumos şi a primit în inima ei atâta veselie şi bucurie, încât din acel ceas s-a robit cu inima ei de dumnezeiasca dragoste. Şi atât s-a schimbat de minunat, încât nu mai gândea nicidecum la lucrurile pământeşti, ci numai la preaiubitul său Mire cugeta ziua şi noaptea. Pe Acela Îl dorea şi de la Acela se povăţuia întotdeauna.

    În acea vreme a venit în Alexandria împăratul cel fără de lege care avea râvna fără măsură pentru nesimţitorii zei, fiind el însuşi nesimţitor. Şi voind să le facă praznic mare, a trimis prin toate cetăţile şi laturile de primprejur, poruncind popoarelor ca să se adune la dânsul cu jertfe pentru ca să cinstească pe zei. Deci, s-a adunat mulţime de popor fără de număr, aducând fiecare după puterea sa la jertfă unii boi, alţii oi, iar cei săraci păsări şi altele asemenea. Iar când a sosit ziua urâtei prăznuiri, a jertfit mai întâi nebunul împărat o sută şi treizeci de junci iar ceilalţi domni şi boieri au jertfit mai puţin şi fiecare om aducea jertfă după puterea sa. Deci, s-a umplut toată cetatea de răcnet, de glasul dobitoacelor ce mugeau şi de mirosul din fumul jertfelor, încât pretutindeni era strâmtorare şi tulburare şi tot văzduhul era necurat.

    Săvârşindu-se acestea şi văzând binecredincioasa şi preafrumoasa Ecaterina atâta înşelăciune şi pierzare de suflete omeneşti, s-a rănit cumplit la inimă, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiască râvnă, a luat cu sine puţine slugi şi a mers la capiştea unde se săvârşeau jertfele. Iar când a stat în uşile capiştei, a atras privirile tuturor prin frumuseţea ei, ceea ce era mărturie a frumuseţii ei celei dinlăuntru. Apoi a vestit pe împăratul că are să-i spună un cuvânt foarte de folos. Iar el a poruncit să intre.

    Venind Ecaterina înaintea împăratului, mai întâi i s-a plecat, dându-i cinstea cuviincioasă, apoi i-a zis: "Cunoaşte, o, împărate, înşelăciunea cu care v-aţi înşelat de diavoli, de slujiţi ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioşi şi nesimţitori. Cu adevărat mare ruşine este a fi cineva atât de orb şi de nesimţitor, ca să se închine unor uriciuni ca acestea. Măcar crede pe înţeleptul tău Diodor care grăieşte că zeii voştri au fost odinioară oameni şi şi-au sfârşit viaţa lor ticăloşeşte; şi pentru nişte lucruri vestite ce au făcut ei, le-au zidit oamenii statui. Iar neamurile cele de pe urmă, neştiind gândul strămoşilor lor, numai pentru pomenire le- au pus lor statui şi părîndu-li-se că este un lucru de mare cinste şi de bună cuviinţă, au început a se închina lor ca unor zei; de care şi Plutarh Hironeanul se îngreţoşase şi-i trecea cu vederea.

    Drept aceea, crede măcar învăţătorilor noştri, o! împărate, şi nu fii pricină pierzării atâtor suflete pentru care ai să moşteneşti munca cea veşnică. Ci cunoaşte pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început şi fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Prin El împăraţii împărăţesc, ţările se îndreptează şi toată lumea împreună se bucură şi cu singur cuvântul Lui toate s-au zidit. Acestui Dumnezeu preaputernic şi preabun nu-i trebuiesc jertfe ca acestea, nici nu se veseleşte de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai porunceşte ca să păzim poruncile Lui neclintite".

    Acestea auzindu-le împăratul, s-a mâniat foarte şi a rămas fără de răspuns mult timp. Apoi, neputând a se împotrivi cuvintelor ei a zis: "Lasă-ne acum să ne săvârşim jertfă şi după aceasta vom asculta cuvintele tale".

    Deci, săvârşind necredinciosul împărat praznicul său cel păgânesc, a poruncit să aducă pe sfânta fecioară la palatul împărăţiei sale şi a zis către dânsa: "Spune-ne nouă, fecioară, cine eşti tu şi ce sunt cuvintele pe care le-ai grăit către noi?" Eu sunt fiica împăratului celui ce a fost mai înainte de tine şi mă cheamă Ecaterina. Am învăţat tot meşteşugul cărţilor ritoriceşti, filosofice şi a măsurării pământului şi alte înţelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea căci sunt deşarte şi nefolositoare şi am voit a mă face mireasa Stăpânului Hristos, care grăieşte prin proorocul Său acestea:

    Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa ştiutorilor o voi lepăda. Iar împăratul s-a mirat de înţelepciunea ei şi, văzând la dânsa atâta bună cuviinţă şi frumuseţe, i se părea că nu este născută din părinţi muritori, ci o zeiţă din zeii pe care-i cinstea el; încât abia a vrut să creadă că a ieşit din pământeni aşa frumuseţe negrăită, de a cărei frumuseţe rănindu-se, a început a-i grăi cuvinte de desfrânare.

    Iar Sfânta, cunoscând gândul lui cel fărădelege, a zis către dânsul: "Diavolii pe care îi cinstiţi ca pe nişte zei, aceia vă înşeală şi vă atrag la pofte dobitoceşti; iar eu mă socotesc a fi pământ sau tină, zidită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Şi m-a cinstit cu această frumuseţe, ca din aceasta mai vârtos să se minuneze oamenii de înţelepciunea Ziditorului, cum într-o faţă atât de proastă şi făcută din tină, a putut să dea o bună înţelegere şi frumuseţe ca aceasta".

    Atunci s-a supărat împăratul de aceste cuvinte ale ei şi a zis: "Nu grăi de rău zeii care au slavă nemuritoare". Iar sfânta a răspuns împotrivă: "Dacă vei vrea să scuturi puţin de pe minte negura şi întunericul înşelăciunii, vei pricepe prostimea zeilor tăi şi vei cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu al Cărui nume, numai dacă se grăieşte de cineva sau dacă se însemnează Crucea Lui în văzduh, izgoneşte pe zeii tăi şi-i sfărâma. Şi de vei porunci, îţi voi arăta adevărul aievea".

    Împăratul, auzind vorba ei cea slobodă, n-a vrut să mai vorbească cu dânsa, temându-se să nu-l biruiască prin cuvintele sale înţelepte şi să-l ruşineze, ci a zis acestea: "Nu este cu cuviinţă împăratului a vorbi cu femeile, ci voi aduna filosofii cei înţelepţi ca să vorbească cu tine; şi atunci vei cunoaşte neputinţa ghiciturilor tale şi vei crede în dogmele noastre".

    Zicând acestea a poruncit să păzească pe sfânta fecioară cu dinadinsul. Şi îndată a trimis cărţi prin toate cetăţile stăpânirii sale, în acest fel: "Împăratul Maximin, înţelepţilor filosofi şi ritori care vă aflaţi sub stăpânirea noastră, bucuraţi-vă! Toţi care slujiţi preaînţeleptului zeu Ermi şi chemaţi pe muze, pricinuitoarele înţelepciunii, veniţi la mine să astupaţi gura unei femei preaînţelepte, care s-a arătat zilele acestea şi batjocoreşte pe marii zei, numind faptele lor basme şi bârfeli. Deci, arătaţi-vă înţelepciunea voastră părintească, pentru ca să vă preamăriţi între oameni iar de la mine să primiţi răsplată şi daruri pentru osteneala voastră.

    Deci, s-au adunat ritorii cei mai aleşi şi mai înţelepţi, cincizeci la număr, isteţi cu mintea în înţelepciune şi puternici în grai, cărora împăratul le-a zis astfel: "Gătiţi-vă cu sârguinţă şi fără de lenevire spre o nevoinţă cu bărbăţie împotriva unei fecioare, pentru ca să o puteţi birui în cuvinte; şi nu fiţi cu nebăgare de seamă şi să socotiţi că aveţi să vorbiţi cu o femeie, ci ca şi cum aţi avea a sta împotrivă unui nevoitor cu bărbăţie şi preaînţelept, aşa să puneţi toată sârguinţa şi să vă arătaţi înţelepciunea voastră, de vreme ce eu o cunosc preabine, căci covârşeşte în înţelepciune chiar şi pe minunatul Platon. Deci vă rog, ca şi cum aţi avea a vă lupta cu un filosof, să puneţi multă sârguinţă, şi dacă o veţi birui, apoi mari daruri vă voi da; iar de veţi fi biruiţi, apoi vă veţi umplea de negrăită ruşine şi în loc de daruri veţi primi moarte cumplită".

    Zicând acestea împăratul, un ritor care era mai vestit şi mai înţelept, a răspuns zicând: "Nu te teme, împărate, că deşi este isteaţă la minte acea femeie, însă ea nu poate fi desăvârşita în înţelepciune şi în meşteşugul iscusitei retorici; porunceşte numai să stea înaintea noastră şi vei vedea că îndată ce va vedea atâţia ritori şi filosofi, se va ruşina". Iar împăratul, auzind pe filosoful care se lăuda, s-a umplut de bucurie şi de veselie, nădăjduind că limba cea îndrăzneaţă va birui pe fecioara cea plină de blândeţe şi de dumnezeiască înţelepciune.

    Deci a poruncit să aducă îndată pe Sfânta Ecaterina înaintea lor - fiind adunată la privelişte mulţime de popor -, vrând să vadă şi să audă acea dispută de cuvinte. Dar mai înainte, până a nu ajunge trimişii la sfânta, a venit la dânsa din cer Arhanghelul Mihail şi a zis: "Nu te teme, prunca Domnului, căci Domnul tău îţi va da mai multă înţelepciune, ca să biruieşti cu pricepere pe cei cincizeci de ritori şi nu numai aceia ci şi mulţi alţii vor crede prin tine în Hristos şi toţi vor primi cununa muceniciei".

    Acestea zicându-i îngerul, s-a dus. Şi venind trimişii au luat-o şi au dus-o înaintea împăratului, a filosofilor şi a toată priveliştea. Îndată acel viteaz filosof care se lăuda, a zis cu mândrie către Sfânta Ecaterina: "Tu eşti aceea care fără de ruşine şi fără de minte ocărăşti pe zeii noştri?" Iar sfânta i-a răspuns cu blândeţe: "Eu sunt, însă nu fără de ruşine, nici fără de minte, precum zici tu; ci cu măsură şi iubire de adevăr grăiesc acestea, că zeii voştri sunt nimicuri". Dar ritorii au zis:

    "De vreme ce marii făcători de stihuri, poeţii, îi lăudau pe zeii cei înalţi, deci cum grăieşte limba ta cu atâta îndrăzneală asupra lor, de la care ai luat atâta înţelepciune şi te-ai împărtăşit de dulceaţa darurilor lor?" Însă ea a răspuns: "Eu nu de la zeii voştri ci de la Unul adevăratul Dumnezeul meu, Care singur este Înţelepciune şi viaţă, am darul înţelepciunii. Şi dacă cineva se teme de Dânsul şi păzeşte dumnezeieştile Lui porunci, acela este cu adevărat filosof, iar lucrurile zeilor voştri şi poveştile voastre sunt vrednice de râs şi de ocară şi pline de înşelăciune. Însă spune-mi, care sunt marii făcători de stihuri ai tăi şi cum i-au numit pe ei zeii?"

    Ritorul a zis: "Mai întâi preaînţeleptul Homer, rugându-se către Die, grăieşte: "Prea slăvite Zeus, prea mare zeule şi alţi zei fără de moarte". Asemenea şi preaslăvitul Orfeu, mulţumind lui Apolon, grăieşte acestea: "O, fiul lui Laton, departe săgetătorule, puternice Fivie, care spre toţi priveşti şi împărăţeşti peste cei muritori şi peste cei fără de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!" În acest fel cinsteau pe zei cei dintâi, şi mării şi slăviţii făcători de stihuri, şi aievea i-au numit pe ei fără de moarte. Deci tu nu te înşela, nici nu te închina Celui răstignit ca unui Dumnezeu, căci nimeni din înţelepţii cei de demult nu L-au numit Dumnezeu şi nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu".

    Sfânta Ecaterina a răspuns: "Acelaşi Homer al vostru grăieşte în alt loc despre marele zeu Die că este mincinos, înşelător şi viclean şi că au vrut să-l lege alţi zei, adică Hera, Poseidon şi Atena, de n-ar fi fugit să se ascundă. Asemenea şi multe alte lucruri de ocară asupra zeilor voştri arată cărţile voastre. Iar de vreme ce ai zis că pe Cel răstignit nici unul din dascălii cei vechi nu-L mărturisesc a fi Dumnezeu, apoi deşi nu se cade a cerceta mult despre Dânsul, pentru că este Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului, al mării, al soarelui, al lunii şi a tot neamul omenesc, neajuns, neurmat şi negrăit; dar pentru o mai învederată încredinţare, voi arăta dovezi din cărţile voastre.

    Ascultă ce grăieşte despre dânsul prea înţeleapta voastră Silvia, mărturisind despre dumnezeiasca Lui întrupare şi despre mântuitoarea răstignire: "Va veni mai târziu cineva pe acest pământ şi va fi trup fără de păcat, cu hotarele dumnezeirii celei fără de osteneală va dezlega patimile cele nevindecate, şi Acestuia I se va face zavistie de către poporul cel necredincios şi va fi spânzurat la înălţime, ca şi cum ar fi fost vrednic morţii". Ascultă şi pe nemincinosul tău Apolon, cum fără voia lui a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: "Unul Cel ceresc mă sileşte pe mine, Cel Care este Lumina în trei străluciri; şi Cel ce a pătimit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a pătimit, căci amândouă sunt, şi muritor cu trupul şi străin de stricăciune, acelaşi Dumnezeu este bărbat, răbdând toate de la cei muritori, adică cruce, ocară şi îngropare".

    Acestea le-a zis Apolon despre adevăratul Dumnezeu, Care este fără de început, asemenea cu Cel ce L-a născut pe El şi pururea deofiinţă, început, rădăcină şi izvor al tuturor bunătăţilor zidite; a zidit lumea din nefiinţă în fiinţă şi o chiverniseşte pe dânsa şi, fiind de o fiinţă cu Tatăl, S-a făcut om pentru noi şi a umblat pe pământ, arătând, învăţând şi bine făcând oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemulţumitori, ca să deslege osândirea cea dintâi şi să primim îndulcirea şi fericirea cea de demult.

    Şi astfel, iarăşi ne-a deschis uşile raiului ce au fost încuiate şi, înviind a treia zi, S-a înălţat la cer, de unde a trimis Duhul Sfânt ucenicilor Săi. Iar ei, mergând în toată lumea, au propovăduit dumnezeirea Lui, în care şi ţie, filosofule, ţi se cade a crede, ca să cunoşti pe adevăratul Dumnezeu şi să fii rob al Aceluia, Care este milostiv şi mult îndurat şi pe cei ce au greşit îi cheamă, zicând: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni.

    Deci, crede măcar pe învăţătorii şi pe zeii tăi, pe Platon, pe Orfeu şi pe Apolon, care au mărturisit curat şi luminat pe Hristos Dumnezeu.

    Acestea şi multe altele ca acestea grăind preaînţeleapta Ecaterina, s-a spăimântat filosoful, rămânând fără răspuns şi neputând să mai grăiască ceva împotrivă. Iar împăratul, văzându-l biruit, minunându-se, a poruncit celorlalţi să vorbească cu sfânta fecioară. Dar ei s-au lepădat, zicând: "Nu putem sta împotriva adevărului, căci dacă începătorul nostru a tăcut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?" Atunci împăratul mâniindu-se, a poruncit să aprindă un foc mare în mijlocul cetăţii pentru ca să ardă pe toţi filosofii şi ritorii. Însă ei, auzind judecata şi răspunsul împăratului asupra lor, au căzut la picioarele sfintei, cerând să se roage pentru dânşii către Unul adevăratul Dumnezeu, ca să le ierte toate câte au greşit din neştiinţă şi să-i învrednicească de Sfântul Botez şi de darul Preasfântului Duh.

    Sfânta, umplându-se de bucurie, a zis către dânşii: "Cu adevărat sunteţi fericiţi, căci lăsând întunericul, aţi cunoscut lumina cea adevărată şi, trecând cu vederea pe acest împărat stricăcios de pe pământ, v-aţi apropiat de Cel ceresc. Deci, să nădăjduiţi fără îndoială spre milă Lui şi să credeţi că focul cu care vă înfricoşează păgânii vă va fi vouă botez şi scară care vă înalţă la cer. În acest foc curăţindu-vă de toată necurăţia trupului şi a duhului, vă veţi afla ca nişte stele luminate şi curate înaintea slavei Împăratului şi veţi fi iubiţii Lui prieteni".

    Zicând acestea Sfânta, i-a bucurat cu această nădejde şi a însemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adică cu Sfânta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire şi, luându-i ostaşii, i-au aruncat în foc, în a şaptesprezecea zi a lunii noiembrie. Făcându-se seară, au mers nişte oameni binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu ca să adune moaştele lor şi i-au aflat pe toţi întregi, căci nici părul capului lor n-a fost ars; pentru care mulţi s-au întors la adevărata cunoştinţă, iar moaştele lor le-au îngropat cu cinste la un loc cuviincios.

    Dar împăratul avea purtare mare de grijă pentru Sfânta Ecaterina în ce chip ar putea s-o întoarcă la a sa păgânătate. Şi nesporind nimic cu silogismele filosofice, a început cu îmbunări şi vicleşuguri a o amăgi, zicând: "Ascultă, fiică bună, te sfătuiesc ca un părinte iubitor de fii, închină-te marilor zei şi mai vârtos muzicescului Ermi, care te-a împodobit cu atâtea daruri filosofice, şi eu voi împărţi cu tine împărăţia mea, martori îmi sunt zeii, şi îţi voi da jumătate din stăpânirea mea şi vei vieţui împreună cu mine, veselindu-te neîncetat".

    Iar Sfânta, ca o înţeleaptă ce era, pricepând gândul, vicleşugul şi înşelăciunea lui, a zis către dânsul: "Leapădă, o, împărate, vicleşugul şi nu te asemăna vulpii; pentru că eu ţi-am spus o dată că sunt creştină şi m-am logodit cu Hristos; pe Dânsul Îl am Mire şi Sfetnic şi frumuseţea fecioriei mele. Deci, mai mult poftesc hainele muceniceşti decât porfira împărătească". Împăratul iarăşi a zis: "Mă sileşti, deşi nu voiesc, să-ţi necinstesc vrednicia ta şi trupul tău să-l înfăşor cu multe răni".

    Dar Sfânta a răspuns: "Fă ce voieşti, pentru că, cu această ocară vremelnică, îmi vei mijloci mie slava cea veşnică şi mulţime de popor, precum nădăjduiesc, va crede prin mine în Hristosul meu. Şi din palatul tău mulţi vor merge împreună cu mine în sfinţitele cămări cereşti". Acestea a proorocit Sfânta, iar Dumnezeu, Care priveşte din înălţime, a adus la îndeplinire proorocia ei.

    Atunci împăratul, mâniindu-se foarte, a poruncit să dezbrace de pe dânsa porfiră şi aşa s-o bată fără milă cu vine de bou. Deci au bătut-o slugile pe Sfânta Muceniţă Ecaterina două ceasuri peste spate şi peste pântece, până ce s-a umplut de răni tot trupul ei cel fecioresc şi s-a făcut fără chip în bătăi, ea, care mai înainte era atât de frumoasă. Iar sângele ei curgea şiroaie şi s-a înroşit pământul de dânsul. Dar Sfânta stătea cu bărbăţie şi vitejie, încât toţi cei ce o vedeau se mirau foarte tare. Mai pe urmă a poruncit fiara cea cumplită ca s-o ducă în temniţă şi să nu-i dea mâncare până când se va mai gândi cu ce fel de munci s-o piardă pe dânsa.

    Augusta, soţia împăratului, avea însă mare dorinţă să vadă faţa Sfintei Ecaterina, căci o iubea mult, auzind de faptele ei cele bune, de înţelepciunea şi de bărbăţia ei; iar mai vârtos, că avusese o vedenie în somn, din care pricină s-a rănit cu inima spre dragostea ei, încât nu mai putea nici să doarmă. Ieşind împăratul din cetate pentru o pricină şi zăbovind acolo câteva zile, împărăteasa a avut prilejul să dobândească ceea ce dorea. Căci era acolo un boier mare, credincios prieten al împăratului, cu dregătoria voievod, anume Porfirie, om foarte înţelept. Acestuia i-a mărturisit Augusta gândul său, în taină, zicându-i acestea:

    "Într-una din nopţile trecute am văzut în vedenie pe Ecaterina, şezând în mijlocul multor tineri şi fecioare frumoase, îmbrăcată în haine albe; şi atâta strălucire ieşea din faţa ei, încât nu puteam privi la dânsa. Iar ea m-a aşezat aproape de dânsa şi mi-a pus pe cap o cunună de aur, zicându-mi: "Stăpânul Hristos îţi trimite ţie această cunună". De atunci am atâta dorinţă ca să o văd, încât nu aflu odihnă inimii mele. Rogu-te dar, fă în vreun chip ca să o văd în taină". Iar Porfirie i-a răspuns: "Eu voi împlini dorinţa ta împărătească". Deci, făcându-se noapte, voievodul a luat cu sine două sute de ostaşi şi a mers la temniţă împreună cu împărăteasa şi dând străjerilor bani, au intrat la Sfânta.

    Când a văzut-o împărăteasa, s-a mirat de strălucirea feţei ei, care înflorea cu dumnezeiescul dar. Căzând degrabă la picioarele ei, cu lacrimi în ochi a început a zice acestea: "Acum sunt împărăteasă fericită, că m-am învrednicit a te vedea, lucru foarte mult dorit sufletului meu; şi însetam ca cerbul să aud limba ta cea izvorâtoare de miere. Şi acum, fiindcă m-am învrednicit a dobândi ceea ce am dorit, nu mă voi mai mâhni, chiar dacă m-aş lipsi şi de împărăţie şi de viaţă. Căci mă bucur cu inima şi cu sufletul, privind la atâta strălucire ce răsare din preafrumoasa ta faţă. Fericită eşti tu şi vrednică de laudă că te-ai lipit de un Stăpân ca Acesta, de la Care primeşti atâtea daruri".

    Iar Sfânta i-a răspuns, zicând: "Fericită eşti şi tu, o! împărăteasă pentru că văd cununa capului tău, ridicată la înălţime de cetele îngereşti, pe care după trei zile o vei primi pentru puţina pătimire ce vei răbda, ca să mergi la adevăratul Împărat şi să împărăţeşti cu El veşnic". Iar ea a zis către dânsa: "Mă tem de munci şi mai vârtos de bărbatul meu, căci este foarte aspru şi fără de omenie". Zis-a ei Sfântă: "Îndrăzneşte, că vei avea pe Hristos în inima ta, Care îţi va ajuta ca să nu se atingă nici o muncă de sufletul tău. Căci numai puţin va boli trupul tău, câtăva vreme şi apoi se va odihni acolo veşnic".

    Acestea zicând Sfânta, a întrebat-o pe ea Porfirie, zicând: "Ce dăruieşte Hristos celor care cred într-Însul? Pentru că voiesc şi eu să cred într-Însul şi să fiu ostaşul Lui". Zis-a lui Sfânta Muceniţă: "Dar n-ai citit sau n-ai auzit Scriptura creştinească?" Iar Porfirie a răspuns: "Eu din copilăria mea tot cu războiul m-am îndeletnicit şi de alte lucruri n-am avut purtare de grijă". Zis-a lui Sfânta: "Nu poate limbă să mărturisească bunătăţile pe care le-a gătit Preabunul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El şi păzesc poruncile Lui".

    Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie negrăită şi a crezut în Hristos, împreună cu cei două sute de ostaşi şi cu împărăteasa. Şi sărutând toţi cu bună cucernicie pe muceniţă, s-au dus. Iar milostivul şi iubitorul de oameni Hristos, n-a lăsat pe sfânta Sa mireasă nebăgată în seamă atâtea zile ci, ca un părinte iubitor de fii, avea purtare de grijă de dânsa şi-i trimitea în toate zilele hrană, printr-o porumbiţă. Apoi, chiar Hristos a venit de a cercetat-o cu mare slavă şi cu multe cete cereşti. Şi mai mult a întărit bărbăţia ei şi a umplut-o de îndrăzneală, zicând: "Nu te teme, iubita Mea mireasă, pentru că Eu sunt cu tine şi prin răbdarea ta pe mulţi vei întoarce către Mine, şi de multe cununi te vei învrednici". Cu astfel de cuvinte mângâind-o pe ea Domnul, S-a dus.

    A doua zi, şezând împăratul la judecată, a poruncit să o aducă pe muceniţă, care a intrat în curţile împărăteşti cu lumina cea strălucitoare şi cu atâtea daruri duhovniceşti, încât cei ce stăteau înainte se minunau de strălucirea frumuseţii ei. Şi s-a minunat împăratul foarte tare, văzând că n-a slăbit cu trupul, nici nu s-a schimbat frumuseţea feţii sale în atâtea zile, socotind că i-a dat cineva hrană în temniţă şi de aceea voia să pedepsească pe străjeri. Dar Sfânta Ecaterina, ca să nu fie alţii munciţi fără vină pentru dânsa, a mărturisit adevărul, zicând: "Să ştii, împărate, că mie nu mi-a dat hrană vreo mână omenească, ci Stăpânul meu Hristos, Care îngrijeşte de robii Săi. Acela m-a hrănit pe mine".

    Deci, mirându-se împăratul de o frumuseţe ca aceea, a vrut să o ispitească pe dânsa iarăşi cu îmbunări şi cu vicleşug, zicându-i acestea: "Ţie ţi se cade să împărăţeşti, fiica mea, căci eşti doamnă în chipul soarelui, care şi pe Artemida o covârşeşti cu frumuseţea. Vino dar de jertfeşte zeilor, ca să împărăţeşti cu noi şi să ai viaţă plină de bucurie. Rogu-te, nu voiesc a-ţi pierde cu muncile o aşa podoabă şi frumuseţe". Sfântă a zis: "Eu sunt pământ şi cenuşă şi toată frumuseţea ca o floare se veştejeşte şi ca visul piere prin boală sau de bătrâneţe; iar după moarte cu totul putrezeşte. Deci nu te îngriji de bună cuviinţă şi de frumuseţea mea".

    Acestea vorbindu-le Sfânta Ecaterina cu împăratul, un eparh cu numele Hursaden, aspru cu obiceiul, tiran şi chinuitor nemilostiv, vrând să arate către împăratul dragoste şi bună voire, a zis: "Eu, împărate, am aflat o muncă prin care vei birui pe această fecioară. Porunceşte să se facă patru roţi de lemn într-o osie şi să bată împrejur suliţe ascuţite şi alte fiare ascuţite; două roţi să se întoarcă în stânga şi două în dreapta, iar în mijlocul lor să fie fecioară legată. Şi aşa, întorcându-se roţile, să-i zdrobească trupul ei. Însă mai întâi să se întoarcă roţile singure înaintea fecioarei, pentru ca, văzându-le, să se teamă de munca cea cumplită şi să se plece la voia ta; iar de nu, apoi să primească amară moarte".

    Placând împăratului sfatul eparhului, a poruncit să facă acel fel de roţi. Şi fiind adusă sfântă la acea cumplită muncă, a întors roţile cu multă nevoie înaintea ochilor ei, ca să o înfricoşeze. Apoi a zis tiranul către dânsa: "Oare vezi ce muncă ţi s-a pregătit, în care vei lua moarte amară, de nu te vei închina zeilor?" Iar ea a răspuns: "De multe ori ţi-am spus gândul meu; de aceea nu mai pierde vremea, ci fă ceea ce voieşti".

    Văzând el că nu poate să o înfricoşeze cu nimic şi să o întoarcă de la Hristos, a poruncit să o lege între roţi şi să le întoarcă repede, pentru ca, cu acele fiare ascuţite, să fie zdrobită în bucăţi şi să moară cu cumplită moarte. Deci începându-se acea muncă, îndată s-a pogorât îngerul Domnului din cer şi a dezlegat pe Sfânta din legături, iar roţile le-a sfărâmat în bucăţi, iar acelea, sărind din locul lor, pe mulţi pagini rănindu-i, i-au omorât. Iar poporul ce era de faţă, văzând acea minune preamărită, striga: "Mare este Dumnezeul creştinilor!" Dar împăratul se întunecase de mânie şi iarăşi se gândea ca să afle asupra muceniţei vreo muncă mai nouă.

    Împărăteasa, auzind acea minune, a ieşit din camera ei şi a început a mustra pe împăratul, zicând: "Cu adevărat eşti nebun şi fără de minte, dacă îndrăzneşti a te lupta cu Dumnezeul Cel viu, şi a munci pe roaba Lui cu nedreptate!" Acestea fără nădejde, auzindu-le împăratul, s-a sălbăticit de mânie şi s-a făcut fără de omenie, mai mult decât toate fiarele. Şi, lăsând pe Sfânta Ecaterina, şi-a întors minia asupra soţiei sale, uitându-şi dragostea cea firească faţă de dânsa.

    Deci a poruncit ca să aducă o ladă mare şi să o umple cu plumb, ca să fie nemişcată. Acolo a pus sânii femeii sale, între capac şi ladă şi a bătut cuie prin capac şi prin ladă, străpungându-i, încât i s-a pricinuit o durere nespusă şi i s-au rupt cu mare nevoie. Iar fericită Augusta, răbdând acea durere negrăită, se bucura, pătimind pentru adevăratul Dumnezeu, către Care se şi rugă ca să-i trimită ajutor din înălţime.

    Deci, rupându-se sânii ei, curgea sângele ca un izvor şi toţi care erau de faţă s-au umplut de jale şi-i durea inima pentru aceea care pătimea munca cea mai amară şi mai nesuferită. Iar tiranul cel nemilostiv n-a miluit pe soţia sa, ci a poruncit să-i taie capul cu sabia. Dar ea primind cu bucurie osânda aceasta a zis către Sfânta Ecaterina: "Roaba adevăratului Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine!" Iar aceea a zis: "Mergi cu pace, ca să împărăţeşti cu Hristos în veci!" Şi astfel a fost tăiată fericită împărăteasă afară din cetate în ziua de douăzeci şi trei a lunii noiembrie. Iar voievodul Porfirie, luând noaptea trupul ei, l-a îngropat cu cinste. Iar a doua zi a stat înaintea împăratului, împreună cu ostaşii cei ce crezuseră în Hristos, şi a zis: "Şi noi suntem ostaşi ai marelui Dumnezeu".

    Aceasta nerăbdînd împăratul să audă, a oftat din adâncul inimii, zicând: "Vai, am pierit, că m-am păgubit de minunatul Porfirie!" Apoi, întorcându-se către ceilalţi ostaşi, a zis: "Şi voi, ostaşii mei preaiubiţi, v-aţi înşelat şi v-aţi îndepărtat de zeii părinteşti? Dar cu ce v-au greşit vouă zeii de i-aţi părăsit pe dânşii?" Iar ei nu i-au răspuns lui cuvânt, ci numai Porfirie a zis: "Pentru ce laşi capul şi întrebi picioarele? Vorbeşte cu mine". Iar el a zis: "Cap rău, tu eşti pricina pierzării lor". Şi neputând mai mult a grăi de mânie, a poruncit să le tăie capetele tuturor; şi aşa s-au sfârşit. Deci, s-a împlinit proorocia Sfintei Ecaterina, care a zis împăratului: "Că mulţi din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu".

    După acestea, aducând muncitorul pe Ecaterina la divan, a zis către dânsa: "Multă supărare şi pagubă mi-ai făcut! Tu ai înşelat pe femeia mea şi pe viteazul meu voievod l-ai pierdut, el care era puterea oştilor mele şi alte multe răutăţi mi s-au întâmplat mie prin tine şi se cădea îndată fără de milă să te omor; dar te iert pentru că îmi este milă a te pierde pe tine, o fecioară atât de frumoasă şi înţeleaptă. Deci, fă-mi voia, iubita mea! Jertfeşte zeilor ca să te fac împărăteasă şi niciodată nu te voi mai supăra, nici voi face vreun lucru fără de sfatul tău. Şi vei vieţui împreună cu mine într-atâta veselie şi fericire, în care nici una din împărătese n-a fost vreodată".

    Acestea şi multe altele grăia vicleanul, căutând să înşele pe mireasă lui Hristos cea aleasă. Dar n-a putut cu cuvintele sale cele înşelătoare să o despartă de Hristos, cu Care ea se legase tare, cu legătura dragostei celei adevărate. Apoi, văzând că nici cu momeli, nici cu făgăduinţe, nici cu îngroziri, nici cu munci nu poate să o înduplece pe cea mai tare decât diamantul, a dat asupra ei hotărârea să-i fie tăiat capul afară din cetate.

    Deci, luând-o ostaşii, au dus-o la locul de chin. Şi mergea în urma ei popor mult, bărbaţi şi femei, plângând pentru dânsa, căci avea a se pierde, precum ziceau ei, o tânără preafrumoasă şi prea înţeleaptă. Iar cele mai alese dintre femei şi de neam bun ziceau către dânsa, tânguindu-se: "O, preafrumoasă şi prealuminată fecioară, pentru ce eşti aşa de aspră cu inima şi cinsteşti mai mult moartea decât viaţa aceasta preadulce? Şi pentru ce-ţi pierzi în deşert şi fără de vreme floarea tinereţelor tale? Oare nu este mai bine să asculţi pe împăratul şi să te îndulceşti de atâtea bunătăţi în viaţa aceasta, decât să mori ticăloşeşte?"

    Iar ea a răspuns: "Lăsaţi plânsul cel fără de folos şi mai vârtos vă bucuraţi, că eu văd acum pe iubitul meu Mire, Iisus Hristos, Făcătorul şi Mântuitorul meu, Care este frumuseţea mucenicilor, cununa şi slava mea. Şi mă cheamă către frumuseţea raiului cea negrăită, ca să împărăţesc împreună cu Dânsul şi să mă veselesc în veacul cel fără de sfârşit. Deci nu plângeţi pentru mine, ci plângeţi pentru voi, căci pentru necredinţa voastră aveţi să mergeţi în focul cel fără de sfârşit, ca să vă munciţi în veci".

    Apoi, ajungând la locul de tăiere, a făcut rugăciunea aceasta: "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mulţumescu-Ţi că ai pus pe piatra răbdării picioarele mele şi ai îndreptat paşii mei. Tinde-Ţi acum prea cinstitele Tale palme pe care le-ai întins pe Cruce şi primeşte sufletul meu, pe care l-am adus Ţie ca jertfă, pentru dragostea Ta. Adu-Ţi aminte, Doamne, căci trup şi sânge sunt, şi nu lăsa greşelile mele cele făcute din neştiinţă, ca să fie arătate de cumpliţii ispititori la înfricoşata Ta judecată, ci spală-le cu sângele pe care-l vărs pentru Tine şi rânduieşte ca trupul acesta, care, rănindu-se, se taie cu sabia, să fie nevăzut de vrăjmaşii tăi cei ce mă prigonesc.

    Caută dintru înălţimea Ta, Doamne, şi asupra poporului acestuia ce stă înainte şi-l povăţuieşte la lumina cunoştinţei Tale. Şi acelora care vor chema prin mine numele Tău Cel preasfânt, dă-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toţi să se laude măririle Tale în veci".

    Astfel rugându-se, a zis chinuitorului: "Săvârşeşte-ţi porunca!" Iar el, întinzând sabia, i-a tăiat cinstitul ei cap; şi a curs din rană lapte în loc de sânge. Iar cinstitele ei moaşte le-au luat în acel ceas sfinţii îngeri, precum s-a văzut de credincioşii cei vrednici şi le-au dus cu cinste în Muntele Sinai, în slava lui Hristos Dumnezeu, Care, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, într-o dumnezeire împărăţeşte în veci. Amin.

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Mercurie

   Deciu şi Valerian, păgânii împăraţi ai Romei, chemând pe toţi domnii şi boierii lor, s-au sfătuit pentru întinderea şi înmulţirea cinstirii zeilor lor şi pentru pierzarea şi risipirea sfintei credinţe creştineşti. Şi toţi, cu un gând, s-au învoit la acel sfat fărădelege şi au dat o poruncă în capitala Romei, care era scrisă astfel:

    "Împăraţii Romei, biruitorii cei nebiruiţi, pururea cinstiţi, marii credincioşi Deciu şi Valerian, împreună cu toţi boierii, dau în ştire că de vreme ce facerile de bine şi darurile zeilor noştri le-am cunoscut şi ne-am îndulcit şi de biruinţele ce ne sunt date nouă de la dânşii asupra vrăjmaşilor noştri; apoi, că tot felul de roade primim de la dânşii cu îndestulare, prin bună prefacere a văzduhurilor şi i-am cunoscut pe ei a fi nouă mari făcători de bine şi de obşte rînduitori pentru cele de folosul nostru.

    Drept aceea cu un sfat împreună glăsuit cu boierii, poruncim ca toată rânduiala poporului, liberi şi robi, ostaşii şi neostaşii, să aducă jertfă zeilor, căzând la dânşii şi cu rugăciune plecându-se. Iar dacă va îndrăzni cineva a călca dumnezeiasca noastră poruncă ce este întărită de noi cu sfat de obşte, pe unul ca acela poruncim ca să-l arunce legat în temniţă, apoi să se omoare prin felurite munci. Şi de se va pocăi, plecându-şi genunchii, de mare cinste se va învrednici de la noi.

    Iar de se va împotrivi, apoi după multe munci, să ia pedeapsă de sabie sau să fie aruncat în mare sau să se dea spre mâncare păsărilor şi câinilor; mai vârtos dacă se va afla cineva de credinţa creştinească, acela astfel să fie muncit. Iar cei ce se vor supune poruncii noastre, mare cinste şi daruri vor moşteni. Fiţi sănătoşi cu bună norocire".

    Astfel de poruncă împărătească fiind dată, s-a tulburat toată cetatea Romei, căci se propovăduia acea poruncă fără de Dumnezeu prin toată cetatea şi se trimitea prin toate cetăţile şi împrejurimile lor. În acea vreme s-au sculat barbarii asupra împărăţiei Romei şi pregăteau împăraţii oştile lor ca să iasă la război împotriva barbarilor. Deci au poruncit trupelor de prin toate cetăţile să se adune la Roma. Atunci a venit şi trupă în care era ostaş Mercurie şi se chema trupa aceea Martenses din Armenia cea Mare, sub stăpânirea voievodului Saturnin.

    Deci, ieşind împăratul Deciu la război, a rămas în Roma Valerian şi, făcându-se multă vreme război şi măcel mare între barbari şi romani, s-a arătat lui Mercurie îngerul Domnului în chip de om mare, îmbrăcat în haine albe, ţinând în mâna să o sabie, şi a zis către dânsul: "Nu te teme, Mercurie, nici te înfricoşa, căci sunt trimis spre ajutor ţie, ca să te fac biruitor. Deci, primeşte această sabie şi porneşte asupra barbarilor şi, după ce-i vei birui, să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău!"

    Iar el fiind înspăimântat, i se părea că cel ce i s-a arătat este unul din boierii Romei. Şi luând sabia pe care i-o dăduse, a pornit cu mare iuţeală asupra potrivnicilor, pe care-i tăia ca pe nişte iarbă. Şi trecând prin trupele barbarilor, până la împăratul lor, l-a ucis cu sabia şi împreună cu el mulţime mare de ostaşi viteji, încât i se lipise mâna cu sânge de mânerul săbiei. Şi aşa au fost biruiţi şi izgoniţi barbarii de către romani.

    Atunci Deciu, văzând vitejia cea mare a lui Mercurie, l-a chemat la sine şi, cinstindu-l cu mari daruri, l-a pus voievod peste toate oştile. Apoi, părându-i-se lui Deciu căci cu ajutorul zeilor au biruit pe vrăjmaşi, se veselea foarte şi împărţind oştilor aur mult, a slobozit pe fiecare într-ale lor. Iar ei împreună cu Mercurie mergând la Roma, făceau ospeţe mari prin cetăţi.

    Într-o noapte, dormind voievodul Mercurie, a venit la dânsul îngerul, în acelaşi chip precum i se arătase şi mai înainte şi, lovindu-l în coastă, l-a deşteptat. Iar el văzând cele ce i se arătaseră, s-a înfricoşat şi a rămas mut. Apoi îngerul a zis către dânsul: "Mercurie, nu-ţi mai aduci aminte de ceea ce ţi-am zis în război? Vezi, ca să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, căci ţi se cade a pătimi pentru El şi a lua cunună de biruinţă împreună cu toţi sfinţii".

    Îngerul zicând acestea, s-a făcut nevăzut. Iar el, venindu-şi în sine, a început a mulţumi lui Dumnezeu şi şi-a adus aminte de credinţa creştinească de care auzise de la moşul şi de la tatăl său. Căci tatăl său, anume Gordian, care a fost ostaş în aceeaşi trupă în care şi el mai pe urmă a fost ostaş, adeseori grăia: "Fericit este cel ce ostăşeşte Împăratului ceresc, că va primi de la El răsplată în împărăţia cea cerească! Căci Acel Împărat a făcut toate numai cu cuvântul şi are să judece viii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui".

    De aceste cuvinte ale tatălui său aducându-şi aminte Mercurie şi socotind cu mintea arătarea îngerului, s-a umplut de bucurie şi a început a plânge şi a se tângui, zicând: "Vai mie, păcătosul, căci fiind ramură de copac verde, m-am uscat, neavând acum rădăcina cunoştinţei de Dumnezeu!"

    Astfel zicând în sine şi tânguindu-se, au venit slugile împărăteşti să-l cheme la împărat la un sfat. Iar Mercurie a spus că este bolnav şi a amânat împăratul sfatul pe altă zi; căci nu voia să se sfătuiască la nimic fără de Mercurie. Aşa de mult îl iubea şi îl cinstea. Iar a doua zi, chemând pe Mercurie cu cinste, s-a sfătuit împreună cu dânsul ceea ce era de folos împărăţiei Romei. Iar după sfat, a zis împăratul către Mercurie: "Să mergem împreună în capiştea Artemidei ca să-i aducem jertfă". Iar sfântul s-a despărţit în taină de împărat şi s-a dus la gazda sa.

    Însă unul din boieri l-a clevetit la împăratul, zicând: "Mare împărate, biruitorule nebiruit, alesule de zei a stăpâni împărăţia, binevoieşte cu blândeţe a mă asculta pe mine. Acesta care este cinstit de dreapta împărăţiei voastre şi pe care stăpânia voastră l-a preamărit, nu vine împreună cu noi în capiştea marei zeiţe ca să aducă jertfă pentru stăpânia voastră". Iar împăratul l-a întrebat, zicând: "Şi cine este acela care nu vrea să fie la un gând cu noi, să aducă jertfă cinstitei Artemida?"

    Răspuns-a boierul: "Sfetnicul Mercurie, pe care l-a mărit bunătatea împărăţiei voastre. Acela se leapădă şi nu vrea să se închine zeilor noştri". Iar împăratul a zis: "Oare nu bârfiţi asupra lui din oarecare zavistie? Deci nu vă voi asculta pe voi de nu-l voi ispiti singur şi voi cunoaşte adevărul cu dinadinsul. De nu va fi aşa precum ziceţi voi, apoi tare veţi fi pedepsiţi pentru clevetirea voastră. Iar de se va afla adevărul, veţi fi vrednici de cinste de la noi, ca nişte credincioşi zeilor şi împărăţiei noastre".

    Acestea zicând împăratul, îndată a trimis să cheme cu cinste pe Mercurie şi, venind el, a zis către dânsul Deciu: "Oare nu te-am cinstit eu pe tine, punându-te voievod peste toţi domnii mei? Căci cu ajutorul zeilor ai biruit pe potrivnici! Dar tu pentru ce te arăţi nemulţumitor pentru o facere de bine că aceasta, pe care ţi-am făcut-o ţie? De ce treci cu vederea stăpânirea şi porunca mea, nedând zeilor noştri cinstea ce se cuvine, precum am auzit de la oarecare credincioşi de-ai noştri?"

    Iar ostaşul cel viteaz al lui Hristos, după cuvântul Apostolului, dezbrăcându-se de omul cel vechi şi, prin Sfântul Botez, îmbrăcându-se în cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu, a răspuns cu îndrăzneală, zicând: "Cinstea ta să fie cu tine, căci eu n-am biruit pe vrăjmaşi cu ajutorul neputincioşilor voştri zei, ci cu puterea lui Hristos, Dumnezeul meu. Ia de la mine ceea ce mi-ai dat, căci eu gol am ieşit din pântecele maicii mele, şi gol mă voi duce".

    Acestea zicând, a deschis brâul cel ostăşesc, a dezbrăcat haina cea de boierie şi le-a aruncat înaintea picioarelor împăratului, zicând cu glas mare: "Auziţi toţi că sunt creştini!"

    Atunci Deciu a rămas uimit şi căuta la sfântul tăcând şi se miră de cuvântul lui cel cu îndrăzneală şi încă se minună de frumuseţea trupului lui. Căci sfântul era înalt cu statul şi rumen la faţă, arătând cu chipul bărbăţia ce era într-însul. Apoi a poruncit împăratul să-l pună în temniţă, zicând: "Acest om n-a priceput cinstea sa. Deci, când va cunoaşte ocară şi defăimarea, atunci mi se pare că se va întoarce la gândul cel bun". Iar sfântul, fiind dus în temniţă, mulţumea şi lăuda pe Dumnezeu. Dar noaptea iarăşi i s-a arătat îngerul Domnului, zicând: "Îndrăzneşte, Mecurie şi nu te teme! Crede în Domnul pe Care L-ai mărturisit şi Acela te va izbăvi de tot necazul!" Prin acea arătare a îngerului, iarăşi s-a întărit Mercurie.

    A doua zi a şezut împăratul Deciu în divan şi, punând înaintea sa pe Sfântul Mercurie, a zis către dânsul: "Acest fel de cinste ţi se cuvine pentru nebunia ta, ca să stai ca un osândit la judecată". Sfântul a răspuns: "Cu adevărat, acest fel de cinste mi se cuvine pentru Domnul meu! Tu ai luat de la mine cele ce degrabă pier, iar eu voi primi de la El pe cele ce rămân în veci". Împăratul a zis: "Spune nouă neamul tău şi patria". Sfântul a răspuns: "Dacă vrei să ştii neamul meu şi patria, îţi voi spune; pe tatăl meu l-a chemat Gordian, de neam scit şi a ostăşit în oastea martionilor; iar patria mea, către care merg cu sârguinţă, este Ierusalimul cel de sus, care este cetatea Împăratului Celui ceresc".

    Împăratul a zis: "Dar pentru ce nu faci voia noastră şi nu împlineşti porunca ce este dată de noi tuturor oamenilor? Pentru ce nu te închini zeilor, ca să primeşti dregătoria ta cea dintâi? Ori voieşti a muri în munci? Răspunde-mi degrab, căci pentru aceasta eşti chemat". Sfântul Mercurie a răspuns: "Eu pentru aceasta am venit ca să te biruiesc pe tine şi pe tatăl tău diavolul, aflător al tuturor răutăţilor şi să primesc cunună de biruinţă de la puitorul de nevoinţe Iisus Hristos, Domnul meu. Deci împlineşte asupra mea ceea ce gândeşti, pentru că am platoşă şi pavăză prin care voi birui toate muncile ce le vei pune asupra mea".

    Atunci împăratul, umplându-se de mânie, a zis: "De vreme ce zici că ai pavăza şi platoşa credinţei, poruncesc ca să te spânzure gol între patru furci". Şi aceasta făcându-se, a zis muncitorul: "Unde sunt acum armele războiului tău?" Iar Sfântul, căutând spre cer, a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!" Apoi împăratul a poruncit să aducă săbii şi cuţite ascuţite şi să taie trupul sfântului, iar pe pământ sub dânsul să aştearnă foc, pentru ca, deasupra fiind tăiat cu cuţitele şi dedesubt ars cu focul, să pătimească cumplit. Şi acestea făcându-se, curgea sângele din trupul lui că izvorul încât şi focul se stingea de sângele lui; iar sfântul toate acestea le răbda cu vitejie.

    După acestea tiranul a poruncit să-l dezlege ca să nu moară degrabă şi să-l închidă într-o casă. Luându-l slujitorii l-au dus, căci el nu putea singur să meargă, abia fiind viu, şi l-au aruncat în acea casă, crezând că îndată va muri. Deci sfântul zăcea ca un mort, abia suflând din cauza rănilor celor cumplite. Dar făcându-se noapte, a venit îngerul Domnului către dânsul şi a zis: "Pace ţie, bunule pătimitor!" şi l-a tămăduit pe el de răni. Iar sfântul simţind în sine putere, s-a sculat sănătos şi a mulţumit lui Dumnezeu, Celui ce l-a cercetat prin îngerul Său.

    A doua zi, împăratul a poruncit să aducă pe sfântul înaintea sa. Şi mergând ostaşii la dânsul, l-au aflat sănătos şi l-au dus la împărat. Văzându-l împăratul că este sănătos, a zis: "Pe cel care l-a dus ieri de la noi ca pe un mort, acum umblă singur de sine ca şi cum n-ar fi avut nici o rană!" Deci a poruncit ostaşilor să-i caute rănile. Iar ei, căutând trupul mucenicului, au zis către împăratul: "Aşa să fie întregimea stăpânirii tale, precum are Mercurie trupul său, cu totul întreg şi fără prihană, ca şi cum nu s-ar fi atins de dânsul nici o muncă".

    Împăratul a zis: "Acum el va zice că Hristos l-a vindecat. Oare n-aţi adus voi vreun doctor la dânsul în strajă?" Iar ei au răspuns: "Ne jurăm pe stăpânirea voastră care îndreptează toată lumea, că nimeni nu l-a căutat; apoi nouă ni s-a părut că îndată va muri, iar cum s-a vindecat şi acum stă sănătos, nu ştim". Iar împăratul a zis: "Socotiţi căci cu farmecele creştineşti cel ce se părea ieri a fi mort, este astăzi sănătos?" Şi a zis cu mânie către sfântul: "Cine te-a tămăduit? Spune-ne nouă adevărul, căci mi se pare că nu fără vrăjitorie te-ai tămăduit".

    Sfântul a răspuns: "Chiar fără voia ta ai spus adevărul, căci Domnul nostru Iisus Hristos, doctorul Cel adevărat al sufletelor şi al trupurilor, Acela m-a tămăduit pe mine, Care pe toţi vrăjitorii şi fermecătorii împreună cu cei ce se închină idolilor, legându-i cu legături nedezlegate, îi va da focului gheenei, pentru că n-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, Ziditorul lor". Împăratul a zis: "Iarăşi voi umplea trupul tău cu răni şi voi vedea de te va vindeca Hristos pe Care Îl mărturiseşti".

    Sfântul a răspuns: "Cred Domnului meu Iisus Hristos că nu mă vei birui cu toate muncile tale, oricâte vei aduce asupra mea. Căci nu mă tem de dânsele deloc, fiind întărit cu cuvintele Stăpânului meu, Care a zis: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă. Că după ucidere iarăşi mă va învia în ziua cea înfricoşată a dreptei Sale judecăţi". Atunci a poruncit împăratul să-l muncească iarăşi cu foc şi cu bătăi.

    Sfântul fiind bătut şi ars cu foc, ieşea bună mireasmă din trupul lui cel ars. Iar mucenicul răbda cu atâta vitejie, încât n-a strigat, n-a suspinat, nici n-a oftat, aşa că se mirau toţi de răbdarea lui. Apoi împăratul a zis către dânsul în batjocură: "Unde este acum doctorul tău, ca să vină aici să te tămăduiască? Căci ai zis că şi după moarte poate să te ridice". Sfântul Mercurie a răspuns: "Fă ce voieşti, stăpânire ai peste trupul meu, iar peste suflet are Dumnezeu; căci chiar dacă-mi vei pierde trupul meu, însă sufletul va rămâne nestricat în veci".

    Deci împăratul a poruncit să-l spânzure cu capul în jos şi să-i lege o piatră mare de grumaji, ca fiind sugrumat de greutatea pietrei, să moară. Iar mucenicul fiind întărit cu darul lui Dumnezeu, a rămas multă vreme viu în acea muncă. Apoi, dezlegând piatra, a poruncit să-l bată cu bice, care aveau capetele ferecate cu aramă. Şi îndată a fost bătut fără cruţare, încât şi pământul s-a înroşit de sângele lui. Însă el, ca un diamant tare, răbda cu bărbăţie, zicând: "Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai învrednicit a pătimi pentru numele Tău!"

    Văzând împăratul pe mucenic că nu se pleacă nicidecum spre voia lui, şi acum nemaiavând vreme să-l muncească mai mult, pentru că se sârguia degrab a merge la Roma, a dat asupra lui porunca cea din urmă, astfel: "Mercurie, care a socotit drept nimic zeii noştri şi a defăimat cinstita poruncă a blândeţei noastre, porunceşte stăpânirea noastră să-l ducă în ţara Capadochiei şi acolo să-i taie capul spre învăţătura multora. Căci cel ce se împotriveşte împăratului, după multe munci, se pedepseşte cu sabie".

    Deci ostaşii, luând pe sfântul, l-au pus pe un dobitoc şi l-au legat, căci era trupul lui foarte slăbit de multe munci şi l-au dus în Capadochia. Ajungând el în Cezareea, Domnul S-a arătat sfântului şi i-a zis: "Mercurie, vino la Mine şi te odihneşte! Alergarea ai săvârşit şi credinţa ai păzit, deci primeşte cununa nevoinţei tale, căci aici se cade a te sfârşi". Iar Mucenicul, întărindu-se prin acea vedenie a Mântuitorului şi dorind ca mai degrabă să se dezlege de trup şi să vieţuiască în Hristos, a zis către ostaşii care erau împreună cu dânsul: "Faceţi ceea ce vi s-a poruncit şi nu amânaţi porunca mai mult; iar Domnul, Care cheamă pe toţi spre pocăinţă, să vă dea darul Său; căci fiind bogat în milă, dă darurile Sale cu îndestulare celor ce vin la Dânsul!"

    Zicând acestea, ostaşii i-au tăiat capul în bună mărturisire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în a douăzeci şi cincea zi a lunii noiembrie. Iar a doua zi după tăierea sfântului, s-a aflat trupul lui alb ca zăpada şi ieşea dintr-însul bună mireasmă de mir de mult preţ şi tămâie. Pentru o minune ca aceea, mulţi au crezut în Hristos. Apoi sfântul trup a fost pus cu cinste la loc însemnat care dădea multe tămăduiri celor bolnavi.

    Pe acest sfânt ostaş şi Mare Mucenic Mercurie, care acum se bucură cu sufletul în cer, l-a orânduit Doamnă, Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, la o minunată slujbă ostăşească precum aceasta: Când se ruga Sfântul Vasile cel Mare înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu - lângă care era icoana Sfântului Marelui Mucenic Mercurie, cu suliţa ca un ostaş -, ca răucredinciosul împărat Iulian Paravatul, mare prigonitor şi pierzător al dreptcredincioşilor creştini, să nu se mai întoarcă de la războiul cu perşii, spre pierderea credinţei creştineşti. Atunci a văzut că s-a făcut nevăzută, după puţin timp, icoana Sfântului Mercurie, care era lângă cea a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; apoi, după aceea, s-a arătat cu suliţa sângerată.

    Chiar în acelaşi timp, în depărtatul război, Iulian a fost însuliţat de un ostaş necunoscut, care, îndată ce l-a însuliţat, s-a făcut nevăzut. Iar ticălosul Iulian, luând sânge din rana sa a aruncat în sus către cer şi, grăind hule asupra lui Hristos, a zis: "Ai biruit Galileene!"

    Această minune s-a adeverit atunci, că însăşi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare, a trimis pe acest plăcut al lui Dumnezeu şi al ei, pe Sfântul purtătorul de biruinţă Marele Mucenic Mercurie, din biserica cea care prăznuieşte către biserica cea care avea război, spre pedeapsa împotrivitorului lui Dumnezeu, Iulian Paravatul şi spre apărarea sfintei credinţe şi a dreptcredincioşilor creştini.

    Cu a cărui sfânta folosire şi apărare să ne fie şi nouă spre ajutor, ca să fim păziţi de vrăjmaşii cei potrivnici lui Dumnezeu şi să fie biruiţi cu ajutorul lui, ca împreună cu dânsul să slăvim pe Dumnezeu şi pe Maică Să în vecii vecilor. Amin

 

Sinaxar 25 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina.

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută cincizeci de ritori, care, prin Sfânta Ecaterina crezând în Hristos, s-au săvârşit fiind aruncaţi în foc.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei împărătese soţia lui Maxentie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu două sute de ostaşi ai săi, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie.

Acesta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian în anii 255 şi se trăgea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare scit ce se numea Gardian. Fiindcă odată a biruit pe barbari, căci se arătase înaintea lui îngerul Domnului şi a insuflat în inima lui îndrăzneală şi bărbăţie, pentru aceasta a fost ridicat la vrednicia de arhistrateg, adică general ori voievod. Dar pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu şi, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuţitele şi l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Şi aşa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci şi cinci de ani. Voinic la trup, frumos la faţă, galben la păr, care îl împodobea şi firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru Sihastrul.

Acest sfânt părinte al nostru Petru a fost născut din părinţi drept-credincioşi de la Marea Neagră şi după ce a petrecut cu părinţii săi numai şapte ani, toată cealaltă parte a vieţii sale a petrecut-o la filozofie şi la sihăstrie. Căci mai întâi s-a nevoit în Galaţia, apoi pentru ştiinţa sa, s-a dus în Palestina, şi după ce s-a închinat acolo la toate sfinţitele şi sfintele locuri, s-a pogorât la Antiohia; şi închizându-se într-o chilie, lua aminte de sine, vorbind cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni, fără să mănânce alte bucate decât puţină pâine cântărită, bând şi puţină apă; şi pe acestea însă le întrebuinţa la fiecare două zile. Drept aceea pentru virtuţile sale a luat de la Dumnezeu stăpânire asupra demonilor şi a vindecat pe un oarecare Daniel. Pe acesta apoi catehizându-l, l-a făcut de aceeaşi râvnă cu el împreună sihastru. Şi multor orbi le-a vindecat ochii şi alte feluri de boli a tămăduit; şi alte încă multe isprăvi se vestesc despre acest cuvios, unele în scris, iar altele prin singura predanie. Acesta dar, mare şi vestit făcându-se în toată Antiohia şi în toate laturile ei şi, vieţuind ani nouăzeci şi nouă, s-a mutat către veşnicele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şase sute şaptezeci de mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mercurie.

        Acesta a fost pe vremea imparatilor Decius (250-253) si Valerian (253-260), tragandu-se cu neamul din partile rasaritului. Era fiu al unui scit, ce se numea Gordian su facea parte din ceata vitejilor, ce se numea a Martionilor. Odata, aratandu-i-se inainte ingerul Domnului, acesta i-a insuflat in inima atat indrazneala si vitejie, incat Mercurie a izbutit o mare fapta de biruinta impotriva barbarilor. Pentru aceasta, a fost ridicat de imparatul Decius la vrednicia de general, si l-a facut sfetnic apropiat al sau.
        Deci, dupa razboi, l-a poftit imparatul pe Mercurie sa aduca impreuna jertfa de multumire Artemidei. Dar, pentru marturisirea lui Hristos in fata lui Decius, Sfantul a fost legat de patru stalpi si i-au taiat trupul cu cutitele. Dupa aceea, l-au intins deasupra unui foc, pe care l-a stins cu paraiele sangelui sau. L-au batut apoi si l-au spanzurat cu capul in jos, legandu-i o piatra grea de grumaji. L-au batut iarasi cu bice de streang aramite. Si ramanand nevatamat, a fost dus la Cezareea Capadochiei, unde i s-a taiat capul. Si asa a luat cununa muceniciei. Si avea Sfantul Mercurie, cand a marturisit pe Hristos, douazeci si cinci de ani, fiind mare la trup, frumos la fata, cu parul auriu, pe care il impodobea o fireasca rumeneala ce stralucea pe fata sa.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Mastridia

Ea a locuit la Alexandria şi a dus o viaţă singuratică de rugăciune, trăind din lucrul mîinilor ei. Dar un tînăr aprins de pofta cea trupească pentru ea era mereu pe urmele ei. Nevoind să păcătuiască înaintea lui Dumnezeu şi împrejurările nepermiţîndu-i să se pună la adăpost de prezenţa lui, Sfînta Mastridia 1-a întrebat odată, ce îl atrage aşa de mult la ea? Acela a răspuns: „Ochii tăi”. Sfînta Mastridia şi-a scos atunci ochii cu acul. Astfel ea şi-a păstrat şi întreaga feciorie, şi 1-a păzit şi pe acela de păcat de moarte. Tînărul s-a pocăit cu amar, iar dintru aceasta s-a făcut monah.

Cântare de laudă la Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina

Sfînta Ecaterina Preaînţeleapta, osul regesc,

Sfînta Muceniţă a lui Hristos s-a făcut.

Nebunul Maxenţius îi oferea ei viaţa

De ar fi primit ea să-i fie soţie!

Dar Sfînta Ecaterina cea Preaînţeleapta,

Cu sufletul strălucind ca aurul curat,

Răspuns-a împăratului astfel:

„Al meu logodnic e Hristos înviat,

Dragostea unui bărbat ce peste puţin va putrezi

Eu nu o doresc.

Tu trupul meu iubeşti: iată dar

Că putreziciunea la putreziciune trage,

Aşa precum şi nemurirea nemurire doreşte.

Dar al trupului înveliş trebuie curînd să piară,

De aceea omul înţelept caută numai de suflet.

Fă ce doreşti, dă-mă la chinuri,

Arde-mă cu foc, pe roată mă trage.

Pe sufletul meu eu aprig mi-l voi păzi,

Şi nu mă voi închina decît Unuia Dumnezeu.

Ţine minte, împărate, că în curînd vei pieri,

Şi-apoi al tău hoit de viermi se va umple.

Ei vor fi a ta slavă, căci ei te vor roade,

Iar însoţitor avea-vei doar blestemul,

Care te va şi întîmpina:

Căci tu cutezi nebuneşte să te lupţi cu Hristos,

Care decît moartea este infinit mai tare.

Tu eşti acela peste care căzînd,

Piatra îl zdrobeşte”.

O, Sfântă Ecaterina, Fecioară a lui Hristos,

Tu tronul regal l-ai dispreţuit pentru Adevăr!

Tu de aceea astăzi domneşti cu Adevărul

Şi-ntr-al Lui etern Rai cu îngerii cînţi!

Cugetare

Iată una dintre pildele pe care Avva Varlaam i-a spus-o lui loasaf:

Cetăţenii unui oarecare oraş aveau obiceiul de a îşi alege rege dintre oameni străini care nu cunoşteau obiceiurile şi legile lor. Punîndu-şi un astfel de om rege, ei îl copleşeau cu onoruri, trai bogat şi haine scumpe pe timp de un an, după care îl despuiau de toate şi îl surghiuneau într-o insulă îndepărtată, unde acela pierea de foame şi de lipsă de adăpost. Ei făceau aşa în toţi anii, punîndu-şi rege dintre străini doar pe timp de un an. La un moment dat însă ei au dat peste un om foarte înţelept care i-a guvernat cu multă ştiinţă în anul acela şi a avut şi înţelepciunea să afle de la anturajul lui care era soarta regilor acelei cetăţi. Pe timp ce se apropia sorocul anului, acel rege a trimis treptat la insula de surghiun toate cele necesare traiului: hrană, îmbrăcăminte şi adăpost. Încheindu-se anul şi despuiat fiind el de toate, el a aflat în insula surghiunului toate cele trebuincioase şi încă din abundenţă: adăpost bogat, hrană îmbleşugată, aur, argint şi pietre preţioase, astfel încît traiul lui a fost chiar mai îndestulat şi mai fericit decît fusese acela de rege al acelei cetăţi.

Tâlcuirea este aceasta:

Cetatea este această lume, cetăţenii ei sînt duhurile necurate, regii care se succedă la guvernare sînt oamenii obişnuiţi, unii nebuni, iar alţii înţelepţi. Cei nebuni nu se gîndesc decît la plăcerile momentului, pe care şi-1 închipuie veşnic. Moartea însă nu îi ocoleşte, ci pe neaşteptate îi seceră iar ei, goi şi deşerţi, se pogoară la iad. Pe cînd cei înţelepţi lucrează multe fapte bune, trimiţîndu-şi bogăţiile lor mai dinainte la Rai. Astfel, la ceasul ieşirii lor din această viaţă, regii cei înţelepţi adică oamenii buni şi cu adevărat credincioşi – se duc acolo unde şi-au trimis şi bogăţiile încă de mai înainte, şi unde domnesc întro slavă încă şi mai mare decît aceea care au avut-o pe pămînt.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata zidire a lumii (Facerea 2):

• La cum Dumnezeu a adus toate animalele, păsările şi fiarele înaintea lui Adam, spre a vedea cum le va numi pe ele;
• La cum Adam a dat nume fiecărei vietăţi în parte, animal, pasăre sau fiară.

Predică

Despre Acela Care S-a pogorât şi S-a înălţat - „Cel Ce S-a pogorît, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple” (Efeseni 4 :10).

În dragostea Lui pentru om, Domnul lisus Hristos S-a pogorît pre Sine atît de în jos, încît un loc mai jos decît acela nici nu a putut exista. Iar cînd S-a înălţat, cu adevărat, El S-a înălţat atît de sus, încît un loc mai sus decît acela nu a putut exista.

El S-a pogorît în părţile „cele mai de jos ale pămîntului” (Efeseni 4: 9): adică la iad, de unde a slobozit pe cei ferecaţi, pe protopărinţii Adam şi Eva, pe proroci şi pe drepţi, ducîndu-i întru Împărăţia Cerurilor. Încheindu-şi lucrarea Sa şi pe pămînt şi în iad, El S-a suit mai presus de toate cerurile. Acela Care S-a înălţat este chiar Acela Care S-a şi coborît fără schimbare, fără numai că S-a pogorît fără trup, în timp ce la înălţare, S-a înălţat cu trupul pe care 1-a luat pe pămînt. Prin urmare, nu există un Fiu al lui Dumnezeu şi un alt Fiu, Care este doar al omului, aşa cum susţin ereticii, ci există un Singur Fiu, Care este şi al lui Dumnezeu şi al Omului, una şi aceeaşi Persoană, unul şi acelaşi Dumnezeu-Om, Domnul nostru lisus Hristos. Aşa cum El este pururi acelaşi, astăzi şi ieri şi totdeauna, tot aşa el este acelaşi în adîncime, ca şi în înălţime: pe pămînt, în iad, şi la ceruri.

El S-a pogorît pe Sine mai prejos decît toţi oamenii, şi S-a înălţat pe Sine mai presus decît toate puterile cereşti, spre a fi întruparea vie a propriilor Lui cuvinte: „Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa” (Matei 23: 12).

De nu ne vom smeri prin virtute, atunci ne vom smeri prin păcat. Virtutea ne conduce prin propria noastră voie la o umilire de puţină vreme, pe cînd păcatul ne duce la umilinţele cele ireversibile şi fără de sfîrşit.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce toate le umpli cu a Ta putere, umple-ne şi pre noi cu duhul adevăratei smeriri. Căci a Ta este toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

 
 
Întru aceastã zi, pilda Sfantului Varlaam, despre eretici si inchinatori la idoli.         A fost un oarecare om bogat, avand turme multe de oi, pe langa care a pus pastori buni, ca sa le pasca pe ele. Si erau acolo dumbravi multe, in care pasteau acele turme de oi. Si in aceleasi dumbravi erau si multe turme de capre salbatice, dintre care unele erau batrane, iar altele tinere. Deci, vazand oile acelea, caprele s-au amestecat cu ele si au inceput a paste impreuna si umblau la pasune in acelasi loc. Si acestea vazand, pastorii s-au ostenit mult cu caprele acelea si au inceput a le primi in staul si le-au facut pe ele ca pe niste oi si au zis: "De acum caprele acestea nu se vor mai desparti de oi", si nu s-au mai ingrijit de ele. Deci, unele dintre aceste capre, dupa putine zile, iar altele dupa multe zile, se duceau la vechile lor turme, intru care se nascusera. Si, odata iesind din staul nu se mai intorceau de la turmele lor, la oile cele blande. Iar talcuirea aceasta este: Omul este Hristos, oile, crestinii. Pastorii sunt episcopii si preotii, iar dumbravile toata lumea. Turmele de capre sunt ereticii si inchinatorii la idoli, dintre care unii vin la dreapta credinta, dar, dupa Botez, incep iarasi a se aduna cu cei de la care au venit, apoi se intorc la credinta lor cea dintai, pentru ca episcopii si preotii nu-i pastoresc bine pe dansii. Ca pe cei ce vin, dintre eretici si dintre inchinatorii la idoli, catre dreapta credinta crestineasca, se cade mai intai a-i cerceta pe dansii, de pazesc sfanta randuiala a Bisericii, cea pentru dansii, si asa sa se lipeasca ei, cu toata inima, de adevarata credinta a lui Hristos. Inca se cade a-i invata in toate zilele, ca, nu numai sa nu se intoarca la a lor veche credinta, ci si pentru a se ingriji de mantuirea lor. Ca datori sunt episcopii si preotii ca unii ce sunt pastori si invatatori, sa se ingrijeasca de mantuirea a toata lumea si fara de lenevire sa invete.
 

 
 
Întru aceastã zi, cuvânt despre un calugar vorbit de rau la Ioan Milostivul.         Avea fericitul Ioan, mai mult decat altele, multa grija sa nu osandeasca pe nimeni, pentru orice fel de greseala si, mai ales, pe calugari, de vreme ce a gresit o data cu unul din acestia si de atunci niciodata nu osandea pe calugari in graba, caci i se intamplase lui, in adevar, un lucru ca acesta: Un calugar tanar umbla de cateva zile prin Alexandria, avand impreuna cu sine o fecioara tanara si foarte frumoasa. Acest lucru vazandu-l, unii s-au tulburat, socotind ca, pentru pacat o poarta cu sine, si au instiintat pe Sfantul Ioan Milostivul. Iar el a poruncit sa-i prinda pe amandoi si sa-i inchida deosebit in temnita. Deci, in noaptea urmatoare, s-a aratat calugarul acela in vis patriarhului, aratandu-i lui spatele sau plin de rani si a zis catre dansul: "Oare placuta iti este tie aceasta, stapane? Au asa ai invatat de la Apostoli a paste turma lui Hristos? Cu sila, nu cu voia? Sa ma crezi ca te-ai inselat". Acestea zicand, d-a dus de la dansul. Iar patriarhul, desteptandu-se din somn, gandea la ceea ce vazuse si, cunoscandu-si greseala sa, sedea pe pat necajindu-se si intristandu-se. Si, facandu-se ziua, a poruncit sa-l aduca pe monahul acela, vrand a-l vedea pe el, de este asemenea celui ce i s-a aratat in vedenie. Si a venit monahul cu mare greutate, ca nu putea sa se miste de multimea ranilor. Si, cand l-a vazut pe el, patriarhul a ramas o vreme ca un mort, neputand rosti un cuvant. Iar, dupa o vreme, venindu-si in sine, l-a rugat pe monah sa-si dezbrace haina sa si sa-i arate lui spatele, ca sa vada de este atat de ranit, precum il vazuse pe el in vis. Si, plecandu-se rugamintii, monahul a inceput a se dezbraca de haina sa. Si, din intamplare, dezbracandu-se el, i s-au descoperit partile trupului sau cele ascunse si l-au vazut toti ca este famen, dar de vreme ce era tanar, nimeni nu-l cunostea pe el. Si, vazand trupul lui zdrobit de rani, patriarhul i-a parut foarte rau de aceasta si, trimitand dupa cei ce-l parasera pe monah, i-a despartit pe ei de biserica vreme de trei ani. Iar de la monah isi cerea iertare, zicand: "Iarta-ma, frate, de vreme ce din nestiinta am facut aceasta; am gresit lui Dumnezeu si tie. Insa, nu ti se cadea nici tie, asa, fara grija, a umbla cu fecioara prin cetate, ca sa nu smintesti pe mireni, fiindca porti chip monahicesc".
        Atunci a inceput a grai monahul, cu multa smerenie: "Sa ma crezi pe mine stapane, ca nu mint, ci adevarul spun tie. Mai inainte de aceasta vreme, fiind eu in Gaza si mergand sa ma inchin la mormantul Sfintilor Mucenici Chir si Ioan, m-a intampinat catre seara aceasta fecioara si, cazand la picioarele mele, m-a rugat pe mine cu lacrimi, ca sa nu o opresc pe dansa a merge impreuna cu mine. Iar eu, lepadandu-ma de ea, am fugit; dar ea, mergand in urma mea, zicea: Juru-te pe tine cu Dumnezeul lui Avraam, Care a venit sa mantuiasca pe cei pacatosi si va judeca viii si mortii, nu ma lasa pe mine. Acestea auzind, am zis catre dansa: Pentru ce ma juri pe mine asa, fecioara? Iar ea tanguindu-se, mi-a raspuns: Eu sunt pagana si doresc sa las credinta mea parinteasca si sa fiu crestina. Deci, rugu-te pe tine, parinte, nu ma lasa pe mine, ci mantuieste sufletul cel ce voieste a crede in Hristos. Acestea auzind, m-am temut de judecata lui Dumnezeu si, luand-o pe dansa, am invatat-o sfanta credinta. Si, venind la mormantul Sfintilor Mucenici, am botezat-o pe ea in biserica si umblu cu dansa, intru curatia inimii, pana cand o voi duce intr-o manastire de fecioare".
        Iar patriarhul auzind acestea, a oftat si a zis: "Cati robi ai Sai ascunsi are Dumnezeu, iar noi, pacatosii, nu-i stim". Si a spus inaintea tuturor vedenia ce vazuse despre monah noapte in vis. Si, luand o suta de galbeni, voia sa-i dea monahului aceluia. Iar el n-a vrut sa ia nici unul, zicand: "Monahul care crede ca Dumnezeu are purtare de grija pentru dansul, aceluia nu-i trebuie aur. Iar cel ce iubeste aurul, acela nu crede ca este Dumnezeu". Acestea zicand, s-a inchinat patriarhului si s-a dus.
        De atunci, fericitul Ioan a inceput si mai mult a cinsti pe calugari, si pe cei buni, dar si pe cei ce pareau a fi rai, si a ridicat o manastire, spre odihna monahilor celor straini si se pazea pe sine de osandire. Si, ca un pastor bun, isi invata oile sale sa nu indrazneasca a osandi pe nimeni, chiar de ar sti greseala cuiva, ci sa-si vada fiecine ale sale pacate, iar nu pe cele straine. Dumnezeului nostru, slava acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.