2 octombrie – Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos; Sf. Mc. Ciprian și Iustina fecioara; Sf. Mc. David și Constantin

 

Sinaxar 2 Octombrie

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a sfintei Iustina fecioara.

Acesta era din Antiohia Siriei în vremea împăratului Deciu (către 250), de bun neam şi bogat, filozof şi vrăjitor cumplit. Şi a fost câştigat la credinţa cea întru Hristos de către Iustina fecioara şi creştina, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat, fiind şi ea din Antiohia. Căci un bărbat oarecare elin, numit Aglaid, de dragostea frumuseţii ei rănindu-se şi neajungându-şi scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimiţând demonii către tânăra, n-a izbutit nimic. Deci după ce a cunoscut că meşteşugul său este neputincios, s-a botezat şi, arzând vrăjitoreştile sale cărţi, a crezut în Domnul. Apoi a fost făcut episcop şi pe mulţi povăţuindu-i la credinţa lui Hristos, a fost prins împreună cu Iustina de către stăpânitorul Damascului, şi strunjindu-li-se coastele au fost băgaţi în cazan de fier; şi fiind trimişi la Nicomidia li s-au tăiat capetele. Iar marele Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, nu pe altul, ci pe acesta îl numea iubit Fecioarei. Şi se săvârşeşte soborul lor la locul muceniciei, care se afla de acea parte, la locaşurile lui Solomon.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Teofil Mărturisitorul.

Preacuviosul Părintele şi mărturisitorul nostru Teofil era monah cucernic pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, a cărui necredinţă şi rea pornire asupra sfintelor icoane văzând, a mers de l-a mustrat de faţă, şi i-a zis ca este fără de lege şi înaintemergător lui antihrist. Din care pricină pornindu-se împăratul cu mânie şi cu urgie a poruncit de l-au bătut cumplit şi l-au băgat în temniţă, unde s-a chinuit cu foamea. Apoi scoţându-l, şi nevrând să se supună, l-a trimis în exil departe, şi acolo mulţumind lui Dumnezeu, şi-a dat Aceluia sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou Mucenic Gheorghe, care la Carageas a mărturisit, în anul 1794 şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici David şi Constantin, prinţi din Georgia.

Mucenicii David şi Constantin, Prinţi ai Aragvet, Georgia, au fost crescuţi în credinţa ortodoxă, fiind nu numai conducători vrednici şi curajoşi dar şi creştini evlavioşi. Fraţii cei sfinţi au apărat Georgia de invazia musulmană dar raportul numeric dintre cele două forţe militare era inegal. Comandantul militar arab Murvan-Abdula-Kasim, luîndu-i prizonieri, a încercat prin promisiuni meşteşugite să-i facă să accepte credinţa islamică. Dar cei di au rămas drepţi în credinţa lor. Apoi Then Murvan-Kru ("cel tare de ureche") a cerut ajutorul vrăjitorilor pentru a-i întoarce pe fraţi de la creştinism. Însă aceştia au reuşit să se apere de toate făcăturile lor cu ajutorul rugăciunii.
Văzînd hotărârea celor doi creştini, mahomedanii au poruncit să fie torturaţi şi înecaţi în fluviul Rioni (în anul 740). Apa unde au fost aruncate trupurile a fost luminată de trei stâlpi de lumină. Creştinii au scos corpurile sfinţilor mucenici din apă şi le-au îngropat într-o peşteră pe muntele Tskal--Tsiteli, în oraşul Kutaisi.
În sec. al XII-lea, împăratul Bagrat cel Mare (1072-1117) aflîndu-se la vânătoare, a dat peste sfintele moaşte aflate întregi şi iradiind strălucitor. Împăratul a construit o biserică în cinstea lor, înfiinţînd Mănăstirea Motsameti. La sfintele moaşte ale fraţilor s-au petrecut multe vindecări.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Notă: În tradiţia rusească se face pomenire, în această zi de 2 octombrie, de sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos. Dar grecii şi românii îl pomenesc pe acesta la data de 28 mai.
Luna octombrie în 2 zile: Sfintii Mucenici Ciprian si Iustina Fecioara (+304).         Acest Sfant Ciprian a trait pe vremea imparatiei lui Diocletian (284-305), fiind de neam din Cartagina, si era filosof si vrajitor cumplit, propovaduind in Antiohia Siriei, in slujba paganescului si necuratului zeu Apolon. Ca inca din frageda tinerete, dornic fiind de invatatura, iar parintii lui avand buna stare, Ciprian colindase toate locurile cele mai vestite in acest mestesug, de pe vremea aceea: Atena, Egiptul, Caldeea, India, desavarsindu-se in toate tainele pacatoase ale magiei si citirii in stele, incat Ciprian dobandise, printre pagani, mare faima si era cautat si pentru nelegiuitele lui indeletniciri dracesti, dar mai cu seama pentru dusmania lui fata de crestini, pe care ii batjocorea pretutinderea. Dar Domnul l-a mantuit pe Ciprian din draceasca lui pierzanie.
        Tot in acea vreme, traia in Antiohia o fecioara crestina, numita Iustina, care s-a nascut din parinti pagani. Auzind ea odata vorbindu-se de Hristos, cerceta pe ascuns adunarile crestinilor, si, lucrand Duhul Sfant in inima ei, a crezut in Hristos. Deci, aducand la credinta pe tatal ei si pe maica sa, degraba au primit cu totii Sfantul Botez. Si se dusese vestea despre frumusetea si despre viata curata a fecioarei Iustina.
        Un tanar de neam grec, Aglaid, s-a aprins de dragoste pentru dansa si a dorit s-o ia de sotie. A cerut-o parintilor ei, dar Iustina s-a impotrivit: jurase sa fie mireasa lui Hristos.
        Deci, Aglaid a alergat la Ciprian, tocmindu-se sa-i ajute cu vrajile lui. Iar acesta, de trei ori trimitand vrajile sale catre Iustina, nimic n-a izbutit: fecioara a ramas nestramutata in hotararea ei. Vazandu-si neputinta mestesugului, pentru care atata se ostenise, Ciprian a impartit averea sa saracilor si, arzandu-si vrajitorestile sale carti, a crezut in Domnul, botezandu-se. Toata viata, de aici inainte, si-a inchinat-o slujirii lui Hristos. Si a fost facut episcop in Cartagina, ostenindu-se in raspandirea credintei si alinarea suferintei saracilor.
        Iar, daca au fost prinsi, pe vremea prigoanei lui Diocletian, atat Ciprian cat si Iustina, adusi fiind in fata stapanitorului din Damasc, au fost batuti de moarte si sfasiati cu gheare de fier. Si, neincetand a marturisi pe Hristos si ramanand nevatamati, au fost trimisi in Nicomidia, inaintea imparatului. Si li s-au taiat capetele din porunca lui Diocletian, la 2 octombrie 304, luand cununa mucenicilor.
 
 


 
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Andrei si nebunia lui pentru Hristos.


        In vremea marelui Imparat Leon cel intelept (886-912), fiul imparatului Vasile Macedoneanul, era in Constantinopol un barbat anume Teognost. Acesta a cumparat robi multi, printre care si afla si unul cu numele Andrei, foarte tanar. Si era acest Andrei foarte frumos si cu obiceiuri bune, incat stapanul sau l-a luat sa-l slujeasca pe el insusi si-l iubea mai mult decat pe toti si l-a dat si la invatatura Sfintelor Carti. Iar el, degraba invatand Scriptura si adeseori umbland pe la biserici, citea Sfintele Carti si se ruga lui Dumnezeu. Deci, intr-o noapte sta el la rugaciune, iar vrajmasul diavol, vazand acest lucru si, pizmuind inceputul cel bun, a venit si a inceput a bate tare in usa casei unde petrecea tanarul. Si s-a inspaimantat Andrei de frica si, lasand rugaciunea, s-a culcat degraba in pat si a inceput sa se acopere cu o piele de capra. Si s-a bucurat satana de aceasta si a zis catre altul: "Vezi, oare, pe acesta? Ca pana acum spurcaciuni a lucrat, iar acum si el se intrarmeaza impotriva noastra". Si aceasta zicandu-le, diavolul s-a stins. Iar din frica aceea, adormind tare, fericitul a avut un vis. Se facea ca era undeva, la o priveliste, si sta deoparte multime multa de arapi, iar de alta parte, multime de barbati sfinti, in haine albe. Si intre amandoua partile era ca o alergare de cai si lupta. Ca arapii, avand pe un oarecare negru foarte mare, ziceau cu mandrie cartre cei cu haine albe sa dea de la dansii un luptator ca acela, care ar putea sa se ia la lupta cu dracul lor cel negru.  Si era arapul acela capetenie de ceata, iar cand cei cu chipul negru se laudau pentru puterea lor, cei cu haine albe nu le raspundeau nimic. Iar fericitul Andrei, stand, privea, vrand sa vada cine se va lupta cu acel infricosat potrivnic. Si, iata, a vazut pe un tanar foarte frumos, pogorandu-se de sus, tinand in maini trei cununi: una era impodobita cu aur curat si cu pietre scumpe, a doua, stralucind, ca un margaritar mare, iar a treia era mai mare decat amandoua, impletita toata din flori rosii si albe, din ramurile dumnezeiescului Rai si nevestejita niciodata. Si acest fel de frumusete aveau cununile acelea, incat nu poate mintea omeneasca a le ajunge si limba a le spune.
        Si acestea vazandu-le, Andrei se gandea in ce chip ar putea sa-si ia macar una din cununile acelea. Si, apropiindu-se de tanarul ce se aratase cu ele, i-a zis: "Te jur pe Hristos sa-mi spui mie, oare vinzi cununile acestea? Ca macar ca nu pot sa le cumpar, sa ma astepti putin, si eu, mergand, voi spune stapanului meu si-ti va da tie aur, pentru cununile acestea, cat vei voi". Iar tanarul cu fata vesela i-a zis lui: "Sa ma crezi, iubitule, ca macar de mi-ai aduce aurul din toata lumea, nu-ti voi da tie din acestea nici o floare, nici altcuiva, nici celui ce zici ca-ti este stapan. Caci ele nu sunt din aceasta lume desarta, ci din visteriile cele ceresti, cununi de la Hristos, cu care se incununeaza aceiacare biruiesc pe diavolii cei negri. Iar de voiesti nu una, ci si pe toate acestea trei sa le iei, mergand, lupta-te cu arapul si daca il vei infrange pe el, apoi, pe toate cununile ce vezi, le vei lua de la mine".
        Acestea auzindu-le, Andrei a luat indrazneala din cuvantul acestuia si a zis catre dansul: "Sa ma crezi pe mine, ca pe cate ai zis le voi face, numai sa ma inveti mestesugul lui". Zis-a catre dansul tanarul: "Dar tu oare nu stii mestesugul lui? Nu sunt dracii infricosatori si groaznici, ci neputinciosi. Deci, nu te teme de infricosata marimea lui si de chip, caci precum o iarba putreda, asa si acela este putred si neputincios". Cu aceste cuvinte acel frumos tanar, intarind pe Andrei, il invata pe el cum sa se lupte cu arapul. "Cand", zicea, "te va lua si va incepe a se intoarce cu tine, tu sa nu te spaimantezi, ci sa-i impiedici piciorul lui si vei vedea ajutorul lui Dumnezeu.
        Deci, a iesit indata fericitul la lupta si a zis cu mare glas catre arap: "Vino aici, sa ne luptam". Si a venit arapul infricosand si ingrozind si, apucand pe Andrei, a inceput a-l intoarce pe el incoace si incolo multa vreme. Si incepusera arapii a bate din palme, iar cei cu hainele albe sa se ingalbeneasca, temandu-se sa nu-l tranteasca pe el negrul acela la pamant. Apoi, luptandu-se Andrei cu dracul acela si indreptandu-se, a impiedicat piciorul vrajmasului si cazand el ca un copac mare, a nimerit cu fruntea de o piatra si striga: "Amar, amar". Iar cei cu haine albe se bucurau foarte si, aruncand pe Andrei in sus cu mainile lor, au inceput a-l saruta si praznuiau biruinta lui asupra indracitului. Si s-au risipit atunci negrii cei potrivnici, cu mare rusine, iar tanarul cel frumos i-a dat lui cununile acelea si, sarutandu-l, i-a zis: "Mergi cu pace si de acum sa fii prieten si frate al nostru. Deci, alearga spre nevointa cea buna, gol sa fii si "nebun" pentru Mine si la multe bunatati partas vei fi in ziua imparatiei Mele".
        Acestea auzindu-le fericitul de la acel tanar frumos, s-a desteptat din somn si se mira de acea mare vedenie, si, din ceasul acela, s-a facut "nebun" pentru Hristos. Si asa s-a facut inainte-vazator din darul lui Dumnezeu, cel dat lui. Caruia este slava acum si pururea si in vecii vecilor.
 

• Pomenirea Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos

Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos a fost de neam slav. El a căzut de tînăr rob în război, şi a fost cumpărat de către Theognost, un bărbat foarte bogat din Constantinopol, pe vremea împăratului Leon cel înţelept (fiul împăratului Vasile Macedoneanul). Andrei era un tînăr foarte frumos la trup şi la suflet. Theognost 1-a îndrăgit mult, şi i-a îngăduit să stea la învăţătura sfintelor slove. Andrei a iubit mult învăţătura cărţii, şi cu dragoste se ruga lui Dumnezeu, cu dragoste mare mergea şi la Sfintele Slujbe ale Bisericii. Supunînduse unei vedenii cereşti ce i se arătase în vis, el a luat asupra sa cumplita nevoinţa a nebuniei pentru Hristos. El s-a dus la fîntîna de unde scotea apă pentru stăpînul lui şi cu un cuţit şi-a tăiat în fîşii hainele de pe el, prefacîndu-se că este nebun. Stăpînul lui, Theognost s-a umplut de durere, 1-a legat în lanţuri şi 1-a dus la Biserica Sfintei Anastasia, Izbăvitoarea de Farmece, ca să se citească rugăciuni pentru robul lui, Andrei. Dar Andrei nu se vindeca deloc, şi de aceea stăpînul lui i-a dat drumul, ca unuia ce şi-a pierdut minţile. Andrei se prefăcea ziua nebun, iar noaptea întreagă se ruga lui Dumnezeu. El a vieţuit pînă la moarte fără să aibă nici un adăpost al lui. El nopţile şi le petrecea mergînd pe străzile marii cetăţi, aproape gol, şi mîncînd pîine numai cînd se îndura cineva de el să i-o dea. El împărţea tot ceea ce primea cu cerşetorii pe care îi şi certa cu cuvinte batjocoritoare, astfel încît să nu se vadă prefăcătoria lui, iar răsplată să nu primească, decît numai de la Unul Dumnezeu. De aceea harul Domnului s-a revărsat peste el din belşug, iar Andrei s-a făcut văzător cu duhul în inimile oamenilor, şi văzător şi al îngerilor şi al duhurilor necurate. El a luat putere să alunge duhurile necurate de la oameni şi să scoată oamenii din păcatele lor. Sfîntul Andrei fost răpit la cer, unde a văzut în duh frumuseţile cereşti. El L-a văzut şi s-a închinat înaintea Domnului Hristos Care şedea pe Tronul Slavei. Împreună aflîndu-se cu ucenicul lui iubit, Epifanie, el a văzut-o pe Sfînta Născătoare de Dumnezeu în Biserica din Vlaherne cum acoperă poporul cu cinstitul ei Omofor. Această vedenie este de atunci înainte prăznuită de Biserca Ortodoxă de pretutindeni, la fiecare întîi octombrie al anului, sărbătoare care se numeşte a Sfîntului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (vezi ziua de 1 octombrie). El a auzit cuvinte care la inima omului nu s-au suit şi pe care buzelor omeneşti nu le este îngăduit să le grăiască. După o viaţă de mucenicie neîncetată, care aproape că nu are egal în istoria Bisericii, Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos s-a săvîrşit către Domnul în anul 911 [în ziua de 28 mai, în vîrstă fiind de 66 de ani].

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian şi al Sfintei Muceniţe Iustina Fecioara

Ciprian s-a strămutat din Cartagina la Antiohia, unde locuia preafrumoasa fecioara Iustina, împreună cu părinţii ei, Edesie şi Cleodonia. Edesie era popă idolesc, şi toţi ai casei lui erau păgîni. Dar după ce Iustina a intrat într-o biserică creştinească şi s-a luminat cu taina Sfintei Credinţe, ea cu harul lui Dumnezeu şi-a convertit ambii părinţi la Hristos. Toţi trei au fost botezaţi de către Optat, Episcopul. Ciprian însă era filosof şi vrăjitor cumplit şi vestit, care avea stăpînire asupra diavolilor şi se sfătuia cu căpeteniile lor. Un anume păgîn desfrînat din din Antiohia, pe nume Aglaid, voia cu orice preţ să pună stăpînire asupra fecioarei Iustina, înfierbîntat fiind de trupească şi drăcească patimă. Fecioara însă 1-a respins statornic şi categoric, şi de aceea Aglaid a apelat la ajutorul puternicului vrăjitor Ciprian. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli cumpliţi, care să o facă să se aprindă la rîndul ei de patimă pentru Aglaid, dar nu a izbutit nimic. Căci ea alunga aceşti demoni de la ea cu rugăciune, post aspru, şi semnul Sfintei Cruci pe care îl făcea asupra lor. În urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut înşearea în care se află şi puterea Sfintei Cruci, şi s-a botezat. El a fost hirotonit chiar întru preot, iar apoi întru episcop. Păgânii înnebuniţi de ură 1-au denunţat stăpînirii idolatre şi pe el și pe Iustina. Ambii au fost judecaţi la Damasc, torturaţi bestial, apoi decapitaţi la Nicomidia. Ei s-au încununat cu cununile slavei către sfîrşitul veacului al treilea.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici David şi Constantin

Ei au fost principi georgieni creştini din cetatatea Argveti. Ei au fost osîndiţi la moarte de califul Emil-el Mumenim, şi înecaţi în rîul Imereti la anul 30. Mai înainte de moartea lor, ei s-au rugat lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor tuturor acelora care vor chema numele lor în ajutor, în vreme de primejdii. Săvîrşindu-şi ei rugăciunea, a căzut fulger din cer, şi glas s-a auzit zicînd că ascultată este rugăciunea lor. Sfintele moaşte ale acestor mucenici odihnesc în Mănăstirea Motsameta din Georgia.

Cântare de laudă la Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos

Sfântul Andrei noaptea o trece

Sub cerul înstelat, pre Domnul rugând: .

„Stăpîne Doamne Sfinte, Treime Sfîntă

Mîntuirea şi învierea sufletelor noastre care zac în somn!

O, Stăpîne Doamne lisuse,

Cela Ce mai dulce eşti

Decît viaţa,

Comoara Bucuriei şi Frumuseţe eternă,

Mă rog Ţie,

Curăţeşte păstorii, luminează regii,

Mîngîie necăjiţii şi sfinţeşte lumea!

Nu mă despărţi de ei pe mine, păcătosul,

Andrei cel pentru Tine nebun,

Nu mă despărţi de necăjitul tău popor, Doamne!”.

O, Sfinte Părinte Andreie, preplinule de înţelepciune Dumnezeiască,

Tu care lumea o ai învăţat cu cuvînt părut de nebunie,

Tu cu limba lumii lumii ai grăit,

Şi prin păruta nebunie pre Hristos ai preaslăvit!

Oamenii te-au dispreţuit pentru păruta-ţi nebunie,

Iar cîinii te-au lătrat pe drum.

Dar tu altar ai fost Domnului din înălţime

Altar Domnului întru gunoiul lumii arzînd.

Tu lumea ai cădit cu rugăciunile tale

De tine, a lumii minune, lumea vrednică nu-i.

O, slavă ţie, Sfinte Părinte Andreie,

Rugămu-te, roagă pre Domnul pentru noi!

Cugetare

Iată una din vedeniile pe care le-a avut Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos:

Era la Constantinopol un monah vestit pentru sfinţenia vieţii lui, şi la el venea mult popor care îi cerea sfat şi rugăciune. Acest monah însă bolea în ascuns de patima dracului iubirii de arginţi. Banii pe care îi primea îi strîngea, nu îi dădea la nimeni. Sfîntul Andrei 1-a întîlnit odată pe stradă, şi a văzut încolăcit în jurul gîtului lui un şarpe cumplit. Sfîntului Andrei i s-a făcut milă de monah, s-a apropiat de el, şi a început să-1 sfătuiască: „Frate, de ce ţi-ai pierdut sufletul? De ce te-ai legat cu dracul iubirii de bani? De ce i-ai dat loc în inima ta? De ce strîngi aurul, ca şi cînd ai vrea să îl iei cu tine în groapă, în loc să îl împărţi la sărmani? De ce te sugrumi cu zgîrcenia? În timp ce alţii mor de frig şi de foame, tu te bucuri privind la grămada de aur! Asta-i calea pocăinţei pe care ai făgăduit-o la călugărie? Asta îţi este ţie cinstea de monah? Oare nu-ți vezi dracul căruia îi dai voie să te strîngă de gît?”. La aceste cuvinte ochii duhovniceşti ai monahului s-au deschis şi a văzut cu groază cum hidosul diavol stă chiar lîngă el. La cuvintele lui Andrei dracul i-a dat drumul monahului şi a fugit, alungat de puterea rugăciunii Sfîntului. În locul lui a apărut un înger luminos al Domnului, îngerul lui păzitor, căci inima monahului se schimbase deja în bine. El îndată s-a dus şi a împărţit tot aurul săracilor şi nevoiaşilor. De atunci înainte, el a plăcut Domnului întru toate şi s-a făcut şi mai vestit pentru sfinţenia vieţii lui decît fusese înainte.

Luare aminte

Să luăm aminte la dreptatea Regelui lezechia, şi la răsplata Domnului asupra lui pentru aceasta (II Paralipomena 30, 31):

• La cum îezechia a făcut lucruri care erau bune, drepte şi adevărate în faţa Domnului Dumnezeului său (II Cronici 31: 20);
• La cum a redat sfinţenia Templului lui Dumnezeu, şi a dezrădăcinat idolii şi închinarea la idoli din mijlocul poporului;
• La cum Dumnezeu a avut milă de el, şi i-a dat să sporească în tot lucrul pe care 1-a început.

Predică

Despre voirea dreptului întru voia Domnului – „Ci în legea Domnului e voia Lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea” (Psalmul l: 2).

Fraţilor, fericit bărbatul, şi de trei ori fericit, a cărui voie se supune pururea voii lui Dumnezeu, a cărui minte în contra sfatului Domnului niciodată nu cugetă, şi a cărui inimă nimic alt nu doreşte decît împlinirea voii lui Dumnezeu.

Mintea este cîrma şi a inimii, şi a voinţei.

Dacă mintea va fi mereu la Dumnezeu, atunci ea cu dragă inimă va cugeta ziua şi noaptea la Legea Domnului, iar în sfatul necredincioşilor (Psalmul 1: 1) nu va umbla; ci va căuta pururea adevărul şi descoperirea tuturor celor cuprinse în Legea lui Dumnezeu.

Dacă mintea este astfel mereu la Domnul, atunci inima şi voinţa omului se direcţionează şi ele către Dumnezeu.

Apoi voinţa, ca organul de acţiune al omului lăuntric, va împlini numai ceea ce este în acord cu voia lui Dumnezeu şi cu Legea Lui. Atunci omul nu va umbla în căile păcătoşilor (Psalmul 1: 1), nu va comite păcatul, nici va fi pildă rea de urmat altora.

La începutul acestui psalm întîi, Prorocul David laudă bărbatul care nu comite trei păcate foarte precise, iar acum, în versetul al doilea, el continuă să îl laude pentru aceea că face două fapte foarte bune.

Cele trei păcate sînt: a căuta înţelepciunea la un păcătos, a duce viaţă păcătoasă şi a corupe şi pe alţii cu modelul de viaţă păcătoasă pe care îl duci tu. Iar cele două lucruri bune sînt: a te conforma în chip desăvîrşit în toată viaţa ta Legii lui Dumnezeu, şi a ţine în minte numai cugetarea la Domnul, ziua şi noaptea.

O, fraţilor, cît de jalnic de superficiale sînt minţile tuturor celor care nu cunosc Legea Domnului! Căci adîncimea minţii omului se măsoară doar prin cît de adînc cunoaşte el Legea lui Dumnezeu. Mintea celui care cugetă la tainele lui Dumnezeu ziua şi noaptea este adîncă, largă, şi înaltă; iar mintea este cîrma inimii şi a voinţei. O, fraţilor, cît de superficială, instabilă şi împrăştiată este voinţa celui care nu îşi supune voia lui voii lui Dumnezeu! Cu adevărat, cumplit de superficială, instabilă şi împrăştiată este mintea lui! Dar ce este Legea Domnului, fraţilor? Ea este expresia voii lui Dumnezeu. Şi unde găsim noi această expresie? Noi o găsim în Sfintele Scripturi ale Noului şi Vechiului Testament, şi în Sfînta Tradiţie a Bisericii lui Dumnezeu, Sfînta noastră Biserică Creştin Ortodoxă. Fericit bărbatul care cunoaşte Legea lui Dumnezeu şi o face pe ea.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Mărite şi Preaputernice, Multmilostive şi Drepte, luminează minţile noastre cu Legea Ta cea sfântă, ca să ne potrivim voile noastre numai după Voia ta cea iubitoare de oameni şi mîntuitoare! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

 

Luna octombrie întru întâia zi: Praznicul Acoperãmântului Maicii Domnului. ✝ Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani ; Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani ;Cinstirea Icoanei Macii Domnului din Kasperov; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Hârbovăț; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov;

 

 

 

        Cuvant la Acoperamantul Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfantului Andrei si a lui Epifanie.
        Praznicul de astazi, al Acoperamantului, a inceput a se praznui pentru o pricina ca aceasta:
        In zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), in Constantinopol, spre Duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, intru slava Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la intaia zi a lunii octombrie si de fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?" Iar el a zis: "O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele."
        Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos: "Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste".
        Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
        Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
 

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov (Pskov-Pokrovskaia)

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov a fost pictată în cinstea minunatei mijlociri a Maicii Domnului pentru orașul Pskov, în timpul asediului acestuia de către trupele poloneze a regelui Ștefan Bathory, în 1581.

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov este prăznuită pe 1 octombrie.

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov a fost pictată în cinstea minunatei mijlociri a Maicii Domnului pentru orașul Pskov, în timpul asediului acestuia de către trupele poloneze a regelui Ștefan Bathory, în 1581.

Auzind că trupele poloneze se apropie, episcopul Pskovului s-a adresat Mănăstirii Pskov-Pecerska cu rugămintea de a aduce în procesiune icoana Adormirii Maicii Domnului.

În ajunul luptei decisive, Maica Domnului s-a arătat starețului Dorotei care se ruga în chilia sa din apropierea orașului. Preasfânta Fecioară s-a arătat starețului Dorotei însoțită de o mulțime de sfinți ruși: Sfântul și Marele Cneaz Vladimir de Kiev, Sfântul Cneaz Vsevolod-Gabriel de Pskov, Sfântul Cneaz Dovmont-Timotei de Pskov, Sfântul Antonie al Peșterilor din Kiev, Sfântul Corneliu din Pskov, Sfântul Eufrosin din Spaso-Elazar, Sfântul Sava din Kripețk, Sfântul Nicolae, fericitul din Pskov, Sfântul Nifon, Arhiepiscopul de Novgorod și Pskov.

Maica Domnului împreună cu sfinții au intrat în Biserica Mănăstirii Spaso-Miroj. Sfinții se rugau stăruitor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să aibă milă de locuitorii păcătoși ai Pskovului și să scape orașul din acest necaz. Îndurându-se, Maica Domnului i-a indicat stareţului Dorotei locul de pe zid unde urma să se dea risposta asediatorilor şi a poruncit ca acolo să fie adusă şi icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Pskov-Pecerska.

În timpul luptei, polonezii au încercat să facă o spărtură în zidul orașului, dar prin mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților, ei nu au reușit să pătrundă în oraș. După eliberarea de inamici, oamenii recunoscători din Pskov au construit o biserică în cinstea Nașterii Maicii Domnului pentru care a fost pictată icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov, motiv pentru care mai este numită şi «Arătarea Maicii Domnului stareţului Dorotei».

În icoană sunt reprezentate: Mănăstirea Pskov, Turnul Pskov, Catedrala Sfintei Treimi și alte câteva biserici, marele fluviu, zidurile cetății și Mănăstirea Miroj. De asemenea este reprezentată Maica Domnului împreună cu Sfinții Cneji Vladimir al Kievului, Vsevolod-Gabriel și Dovmont-Timotei ai Pskovului; Sfântul Nifon, Arhiepiscopul Novgorodului și Pskovului; Sfinții Cuvioși Antonie de la Kiev-Pecerska și Corneliu de la Pskov-Pecerska; Sfântul Nicolae, fericitul din Pskov; Sfinții Cuvioși Eufrosin din Spaso-Elazar și Sava din Kripețk. De asemenea, este reprezentat și starețul Dorotei.

Arătarea Maicii Domnului a avut loc pe 7 septembrie, iar prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov a fost stabilită la 1 octombrie. Pentru această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost alcătuită o slujbă.

În 1944 nemţii au luat cu ei originalul străvechi al icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov. În 1970 s-a aflat că icoana făcea parte dintr-o colecție privată din München.

Pe 31 august, 2001, icoana a fost transmisă patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Alexei al II-lea, de către ambasadorul Gemaniei în Federaţia Rusă.

În 2002, icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov s-a întors la locul ei, în principalul lăcaş al regiunii Pskov - Catedrala Sfintei Treimi.

Icoana Macii Domnului din Kasperov

Într-o noapte friguroasă din februarie 1840, ea se ruga înaintea icoanei căutând alinare în necazuri. Privind la Icoana Maicii Domnului, a observat că aceasta, care era întunecată de trecerea vremii, a devenit dintr-o dată luminoasă. După aceasta, icoana a început să fie proslăvită prin multe minuni, iar oamenii au considerat-o făcătoare de minuni.

Icoana Maicii Domnului din Kasperov este prăznuită pe 1 octombrie, 29 iunie și miercuri în Săptămâna Luminată.

Tradiția spune că această icoană sfântă a fost adusă la Cherson din Transilvania la sfârșitul secolului al XVI-lea de către un sârb. Moștenită din generație în generație, icoana a ajuns la Iuliana Kasperova în anul 1809.

Într-o noapte friguroasă din februarie 1840, ea se ruga înaintea icoanei căutând alinare în necazuri. Privind la Icoana Maicii Domnului, a observat că aceasta, care era întunecată de trecerea vremii, a devenit dintr-o dată luminoasă. După aceasta, icoana a început să fie proslăvită prin multe minuni, iar oamenii au considerat-o făcătoare de minuni.

În timpul Războiului Crimeii (1853-1856), icoana a fost purtată în procesiune prin orașul Odessa, care a fost asediat de forțele inamice. În Sfânta și Marea Vineri, orașul a fost cruțat. Din acel moment, în fiecare vineri este săvârșit un acatist în fața icoanei din Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Odessa.

Icoana este pictată cu uleiuri pe o pânză montată pe un cadru de lemn. Maica Domnului îl ține pe Prunc pe brațul stâng. Pruncul ține în mâna dreaptă un sul de hârtie.

De o parte și de cealaltă a icoanei sunt reprezentați Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) și Sfânta Tatiana (12 ianuarie). Aceștia au fost probabil sfinții patroni ai primilor proprietari ai icoanei.

Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț

Originea acestei Sfinte Icoane este necunoscută. Apariția icoanei în Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Hârbovăț (Republica Moldova) este asociată cu un eveniment care a avut loc cu puțin timp înainte de Crăciunul din anul 1790.

Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț este prăznuită pe 1 octombrie.

Originea acestei sfinte icoane este necunoscută. Apariția icoanei în Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Hârbovăț (Republica Moldova) este asociată cu un eveniment care a avut loc cu puțin timp înainte de Crăciunul din anul 1790.

Un vechi prieten al starețului Pahomie, colonelul Albaduev, a venit în vizită la acesta, dar urcând pe un cal nărăvaș a fost aruncat la pământ, provocându-i o rană fatală. Această întâmplare s-a petrecut pe 14 decembrie, iar pe 17 decembrie colonelul a fost înmormântat.

Cu ocazia înmormântării colonelului, rudele acestuia au oferit mănăstirii icoana Maicii Domnului pe care o moșteniseră din generație în generație. Din acel moment, icoana a fost cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț.

Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț este de tip Hodighitria („Îndrumătoarea”). Pruncul Iisus este așezat pe mâna stângă a Fecioarei. Iisus ține în mâna stângă un sul de hârtie, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Icoana este pictată pe pânză.

În decursul anilor, mănăstirea a fost distrusă de turci de trei ori, dar de fiecare dată când s-au întors la mănăstire, monahii au descoperit printre ruine și cenușă Icoana Maicii Domnului intactă, cu excepția faptului că marginile pânzei s-au înnegrit.

În 1908, Sfântul Mucenic Serafim Chichagov a fost numit episcop de Chișinău și Hotin. El a introdus obiceiul de a se săvârși săptămânal acatistul Maicii Domnului înaintea Sfintei Icoane.

În mai 1995, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului a fost redeschisă. Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț este așezată în biserica mănăstirii iarna și primăvara (până la Paști), iar în restul timpului este purtată în procesiune prin satele vecine și prin Chișinău.

Viaţa Sfântului Cuvios Chiriac de la Bisericani

Cuviosul Chiriac de la Bisericani s-a nevoit la începutul sec. al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde s-a nevoit singur, în aspră osteneală, timp de 60 de ani. Vara şi iarna petrecea pe munte cu trupul gol, în rugăciune curată, biruind, cu puterea lui Hristos, neputinţele firii şi ispitele diavolului.
Pe acest cuvios l-a cunoscut şi Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care, mai târziu, după mutarea cuviosului la Domnul, i-a sărutat sfintele moaşte. Este cunoscut ca unul dintre marii sihaştri din Carpaţi, având o viaţă pilduitoare: trăirea în desăvârşită lepădare de sine, smerenie şi în neîncetată rugăciune. Şi-a dat sufletul lui Hristos, numărându-se printre sfinţii români, cinstiţi de popor. Moaştele lui au fost aşezate în peştera în care a trăit, peşteră ce se poate vedea şi astăzi şi în care s-a amenajat, mai târziu, un paraclis în cinstea lui. Mai târziu, din cauza deselor tulburări din ţară, sfintele moaştele au fost împărţite.
Sfinte Cuvioase Chiriac, roagă-te lui Hristos pentru noi!

Viaţa Sfântului Cuvios Iosif de la Bisericani

Acest cuvios părinte este cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume. S-a născut într-un sat din ţinutul Neamţ şi, de mic, având înclinare spre viaţa călugărească, a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa. Aici a primit tunderea în monahism şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune. Văzând Cuviosul Iosif că nu are destulă linişte la Mănăstirea Bistriţa, a luat binecuvântare de la egumenul mănăstirii şi a plecat să se închine la mormântul Domnului din Ierusalim. S-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câţiva ani, sihastru vestit. Aici s-a nevoit într-o peşteră, mai întâi singur, apoi cu câţiva ucenici, răbdând multe ispite de la diavol. Ducând o viaţă de o înaltă trăire duhovnicească, şi-a adunat în preajma lui 17 pustnici, întemeind prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Ţara Sfântă. Dar năvălind arabii asupra Sfintelor Locuri, după multă tulburare, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, la Mănăstirea Bistriţa. Astfel, sihăstria lui Iosif s-a mutat din Valea Iordanului în Moldova, pe Muntele Bisericanilor.
După ce numărul ucenicilor a crescut, a înălţat o mică biserică, al cărei hram era Bunavestire, construind şi chilii împrejur. Pentru viaţa monahală de aici, a statornicit rânduiala achimită (neadormită), după modelul Mănăstirii Studiţilor de la Constantinopol, ce presupunea rugăciune neîncetată în biserică şi la chilii, post, metanii, cântarea psalmilor, ascultarea şi dragoste.
Năvălind turcii, care le-au incendiat biserica, s-au hotărât să plece la Sfântul Munte Athos. Pe drum însă li s-a arătat într-un stejar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a întrebat: „Unde mergeţi?”. La această minunată vedere ei, au răspuns: „Ne ducem la grădina ta!”; iar Maica Domnului le-a spus atunci: „Întoarceţi-vă, căci şi aici este grădina mea”. În amintirea acestei minuni, ei au aşezat o icoană cu chipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosif s-a numit „Schitul Bisericani”, adică „al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.
Sfinte Cuvioase Iosif, roagă-te lui Hristos pentru noi!

Sinaxar 1 Octombrie

În aceasta lună, în ziua întâi, prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile". ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: "Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău".

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Anania.

Sfântul Apostol Anania a fost din cetatea Damasc, care a botezat şi pe Pavel din descoperire dumnezeiască, făcându-se episcop de către apostoli în acea cetate. Deci făcând multe vindecări în Damasc şi în Elevteropole şi convingând pe mulţi la credinţa cea în Hristos, a fost bătut cu vine de bou de către guvernatorul Luchian, strunjit la coaste şi pârjolit cu făclii; apoi fiind scos afară din cetate, a fost ucis cu pietre, şi aşa plinindu-şi mucenicia s-a petrecut către cereştile locaşuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Mihail din Mănăstirea Zovei şi a celor cu dânsul, 36 de sfinţi monahi, care au mărturisit în Eparhia Sevastopolei.

Aceşti sfinţi au fost pe vremea împărăţiei lui Constantin şi a Irinei, şezând la o mănăstire ce se chema Zovi, lângă Sevastopol. Deci, oştindu-se Alim Amira al agarenilor, asupra ţării aceleia a prins pe sfinţi; iar cuvioşii părinţii aceia i-au stat împotrivă, întăriţi fiind cu puterea lui Hristos, şi stând la mijloc Mihail preacuviosul egumen şi învăţându-i, i-a povăţuit pe toţi spre moartea cea pentru Hristos; şi întâi ei plecară capetele spre tăiere, apoi Cuviosul Mihail.

Tot în această zi, Sfinţii şase preacuvioşi mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Roman Melodul, făcătorul de condace.

Acest între sfinţi Părintele nostru Roman a fost din Siria, cetatea Emesinilor, diacon al sfintei Biserici celei de Berit. Deci mergând la Constantinopol, în zilele împăratului Anastasie, a rămas la biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, cea din Chir, petrecând cu evlavie, şi priveghind toată noaptea la slujba Vlahernelor. şi după săvârşirea slujbei de acolo, iarăşi se întoarse la Chir, unde şi darul alcătuirii condacelor a luat, arătându-se lui în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi dându-i o bucată de hârtie, îi porunci să o mănânce; deci i se păru că deschise gura, şi înghiţi hârtia; şi fiind praznicul naşterii lui Hristos, îndată cum se deşteptă, suindu-se în Amvon, a început a cânta: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte...". Acesta a făcut condacele şi ale celorlalte praznice, încă şi ale sfinţilor celor mari; aşa ca mulţimea condacelor făcute de dânsul este mai mult de o mie; apoi cu pace a adormit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Domnin.

Acesta a fost de la Tesalonic. Fiind Maximian acolo, când îşi făcea curţi împărăteşti, l-a prins aflându-l că este creştin, şi aducându-l de faţă la judecata lui i-a zis cu mânie: "Pentru ce fiind eu în scaun aici în cetate, cutezi tu de mărturiseşti pe alt Dumnezeu? Ci de voieşti să trăieşti, jertfeşte zeilor". Iar sfântul nevrând să se înduplece, împăratul a poruncit de i s-a strunjit trupul. Maximian văzând că se batjocorea de sfântul, a poruncit să-l scoată afară din cetate, unde îi zdrobiră fluierele şi tăindu-i picioarele, după şapte zile de chinuri, mucenicul mulţumind lui Dumnezeu şi-a dat Lui fericitul său suflet.

Tot în această zi, Cuviosul Ioan cântăreţul cel numit Cucuzel, care s-a nevoit în hotarele Lavrei celei mari din Atos, cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan numit Cucuzel, de origine bulgar din Dirrachia (Bulgaria), a rămas orfan de mic. Înzestrat cu o voce frumoasă el a intrat la şcoala de curte din Constantinopol, unde, fiind îndrăgit de împăratul pe-atunci Ioan Comnenos (1118-1143) a devenit cântăreţ principal.  Însă luxul şi strălucirea curţii imperiale nu-l satisfăceau pe tânărul evlavios. Odată, întrebat fiind ce a mâncat la cină, acesta a răspuns: "fasole şi mazăre" (adică koukouzelis). De atunci, aceea i-a rămas porecla.
Ioan căuta modalităţi de a se desprinde de ispitele şi viaţa de la curtea imperială, precum şi să evite căsătoria pregătită de împărat pentru el.  Cu voia lui Dumnezeu, tânărul a întâlnit un egumen din Muntele Athos, venit la Constantinopol cu treburi mănăstireşti. Dezvăluindu-i dorinţa sa de a pleca de la curte, părintele i-a dat binecuvântare pentru Muntele Athos, unde a fost acceptat şi tuns călugăr.
Acolo a primit ca ascultare să îngrijească de turma de capre a mănăstirii. Mergînd cu animalele la păscut în locuri mai retrase de pe munte, tânărul călugăr se putea ruga, medita la Dumnezeu şi cânta imnuri de slavă în voie.  Vrăjite de vocea angelică a păstorului, animalele se adunau pe lângă el şi-l ascultau căzute parcă în transă.
Din modestie şi smerenie, cântăreţul n-a lăsat să se ştie printre fraţi despre darul său de a cânta aşa frumos, Însă, un locuitor al acelor pustietăţi l-a auzit într-o zi şi i-a spus egumenului despre cum cânta Ioan.  Atunci Ioan i-a dezvăluit acestuia că a fost cântăreţ de curte şi l-a implorat  să-l lase în continuare să păstorească animalele.
Egumenului fiindu-i teamă că împăratul va afla că favoritul cântăreţ al curţii e la Sf. Munte, i-a cerut să se întoarcă de unde a venit.  Vrînd să-l împace pe împărat, egumenul a călătorit la Constantinopol ca să-i explice acestuia ce s-a întâmplat cu Ioan, implorîndu-l să nu-l abată pe tânăr din calea mântuirii. De atunci, Ioan Cucuzel a cântat la catedrală în duminici şi sărbători.  Odată, după ce a cântat un acatist  în faţa icoanei Maicii Domnului,  călugărul s-a învrednicit de o mare minune. Maica Domnului i s-a înfăţişat şi i-a spus cuvintele acestea: "Bucură-te, Ioane şi nu te opri din cântat, iar pentru aceasta eu nu te voi uita", după care îi puse în mână o monedă de aur şi dispăru. Moneda a fost aşezată lângă icoană şi multe minuni s-au întâmplat datorită icoanei şi monedei de aur.
Icoana a fost numită "Cucuzelisa" în memoria Sf. Ioan şi a fost pusă în Lavra Sf. Atanasie. Ea este comemorată în ziua de 1 octombrie şi în a zecea vineri de după Sf. Paşti.
Preasfânta Fecioară i se mai arătă o dată lui Ioan vindecîndu-l de o boală a picioarelor, din cauza statului mult în picioare în biserică.  Ioan şi-a petrecut zilele rămase în mari nevoinţe ascetice, lucrînd mult şi la disciplina cântărilor bisericeşti, primind titlul de maestru didact şi regent.
El a lucrat la aranjamentul şi compilarea mai multor stihuri, tropare şi condace, editînd textele imnurilor şi scriindu-şi propriile condace, care se pot găsi în unele din aceste manuscrise: "O carte scrisă cu voia lui Dumnezeu şi cuprinzînd tipicul slujbelor bisericeşti", scrisă de maestrul didact Ioan Cucuzel," "Tipicul slujbelor" de maestrul didact Ioan Cucuzel, "De la Începutul Vecerniei până la sfârşitul Sfintei Liturghii" şi "Ştiinţa cântării şi notele muzicale cu poziţia mâinii şi toate aranjamentele cântării."
Văzînd dinainte ceasul plecării sale la veşnicie, Ioan şi-a luat luat rămas bun de la fraţi şi le-a lăsat cu limbă de moarte să-l îngroape la Biserica Arhanghelului construită de el.  Cantorii bisericilor îl slăvesc pe Sf. Ioan Cucuzel ca pe patronul lor spiritual.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Grigorie Domesticul care în acea mare Lavră a Atonului (Muntele Athos) s-a nevoit şi o monedă de aur de la Născătoarea de Dumnezeu a primit, cu pace s-a săvârşit.

Sf. Grigorie Domesticul a fost contemporan cu Ioan Cucuzel, trăind la Marea Lavră din Muntele Athos în sfinţenie şi evlavie. Asemeni lui Ioan acesta cânta în corul din dreapta al Marii Lavre şi chiar era numit Grigorie Cucuzel în onoarea învăţătorului său. Sf. Grigorie se deosebea prin aptitidinile sale tehnice şi dulceaţa vocii. El cânta slujbele de priveghere cu multă evlavie şi zdrobire de inimă, fără să se aşeze vreodată în biserică.
Patriarhul Calist I (prăznuit în 20 iunie) a introdus cântarea "Toată suflarea se bucură" la Liturghia Sf. Vasile cel Mare în locul  "Cuvine-se cu adevărat.." , dar Patriarhul Filotei (prăznuit în 8 octombrie), care l-a succedat, a reintrodus în Sf. Liturghie a Sf. Vasile "Cuvine-se cu adevărat..". Curînd după acestea, Sf. Grigorie a cântat "Toată suflarea se bucură" la Sf. Liturghie în ajunul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, în prezenţa Patriarhului Grigorie al Alexandriei. Sf. Fecioară i-a apărut lui Grigorie şi i-a mulţumit că a cântat imnul în cinstea sa, dîndu-i o monedă de aur.  De atunci, la slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile se cântă "Toată suflarea..".
Sf. Grigorie a adormit întru Domnul în 1355.

Tot în această zi se face pomenirea icoanei Maicii Domnului, zisă Kasperov.

Icoana Kasperov a Preasfintei Fecioare Maria a apărat de invazia străinilor oraşul Odessa în timpul Războiului din Crimeea (1853-1855). Arhiepiscopul Inochentie (Borisov) a hotărât ca "acest eveniment să nu rămână necunoscut posterităţii" şi să se prăznuiască în data de 1 octombrie. Icoana era deja cunoscută drept făcătoare de minuni şi a fost recunoscută ca atare de Sf. Sinod în anul 1840, după cercetarea numeroaselor minuni care au avut loc. Înainte de aceasta, icoana s-a aflat în posesia Iulianei Ioannovna Kasperova, care a primit-o ca amintire de familie în anul 1809.
În fiecare vineri se citeşte Acatistul Maicii Domnului în faţa Icoanei Kasperov la Catedrala din Odessa a Adormirii Maicii Domnului, care se mai sărbătoreşte în 29 iunie şi în miercurea luminată.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 
 
 
Întru aceastã zi, pãtimirea Sfântului Apostol Anania.

        Sfantul Apostol Anania a trait in Damasc si era unul din cei saptezeci de ucenici ai Domnului, iar dupa Invierea si Inaltarea Mantuitorului a fost randuit episcop crestinilor din acel oras. Cartea Sfanta vorbeste despre el la ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul cand Domnul Hristos S-a aratat in slava si a schimbat pe aprigul prigonitor al crestinilor, Saul, in Apostolul fara pereche al lui Hristos, in marele Apostol Pavel. La acest mare ceas pentru crestinatate, cel dintai slujitor dintre oameni, spre care S-a indreptat Mantuitorul, in vedenie, a fost Sfantul Anania, caruia i-a poruncit sa mearga pe ulita care se cheama "Dreapta" si acolo sa caute pe un oarecare Saul, care se roaga orb, in casa lui Iuda, si-l asteapta.
        Cand a auzit de Saul, Anania s-a lepadat, stiind cate rautati facuse Saul sfintilor din Ierusalim si cu ce gand venea el si acum la Damasc: sa lege pe toti cei ce cheama numele Domnului. Dar Domnul il indeamna, zicand: "Mergi, fiindca acesta Imi este vas ales".
        Si indata Anania, sculandu-se, a mers la Saul, si punandu-si pe el mainile i-a zis: "Frate, Saule, Domnul Iisus, Cel ce ti S-a aratat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca sa vezi iarasi si sa te umpli de Duh Sfant". Si indata Saul a vazut si l-a botezat pe el Anania (Fapte 9, 10-18).
        Ramanand in Damasc si pastorind pe crestini, Sfantul Anania a semanat mai departe samanta adevaratei credinte, sporind numarul celor ce credeau in Hristos. Dar, prins fiind de prigonitori, a fost ucis cu pietre. Si asa, plinindu-si slujirea, s-a dus catre cerestile locasuri.
 



 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Cuviosului Roman, fãcatorul de condace.

        Sfantul Roman era de neam din Siria, crescut in cetatea Emesei si a fost placut lui Dumnezeu inca din tinerete, petrecand in feciorie si in curatenie. Deci, mai intai, a fost paracliser in biserica din Beirut, apoi in vremea imparatului Anastasie (481-518) a mers in Constantinopol si petrecerea la biserica Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Chir, nevoindu-se in viata cea imbunatatita, in post si in rugaciuni, si ostenindu-si trupul cu multe nevointe si privegheri de toata noaptea. Caci, decuseara, mergea la Vlaherna si statea toata noaptea la rugaciune si iarasi se intorcea la Chir. Iar mai apoi randuit a fost in slujba de paracliser la biserica Sfanta Sofia. Si nu stia carte, insa era intelept in lucrurile cele bune, prin care intrecea pe carturarii cei neintelepti. Si, ca unul ce cauta pe Dumnezeu, mai multa intelegere era intru dansul, decat intru cei ce cauta intelepciunea veacului acestuia. Ca a fost ca unul din aceia de care zice Apostolul: "Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti" (I Cor. 1, 27). Si il iubea pe el patriarhul Eftimie, pentru viata lui cea imbunatatita si vazandu-i ostenelile lui in biserica, fiindca cu toata osardia se silea la ascultarea sa si, pentru aceasta, ii facea lui parte cu clericii. Si carteau clericii asupra patriarhului si-l urau si pe Roman si suparari ii faceau.
        Iar, odinioara, la Vecernia Praznicului Nasterii lui Hristos, venind imparatul in biserica, si Roman aseza lumanarile, clericii de rautate cuprinzandu-se, il trageau la amvon, zicandu-i: "La parte asemenea cu noi esti, sa canti acum ca si noi". Aceasta o faceau spre rusinarea lui, ca stiau ca nu poate sa faca aceasta. Iar Roman s-a rusinat foarte de o defaimare ca aceea si plangea. Si, dupa savarsirea slujbei, iesind toti din biserica, s-a aruncat pe sine inaintea chipului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tanguindu-se cu amar si rugandu-se. Apoi, s-a sculat si a mers la casa sa si, neluand hrana din pricina mahnirii, a adormit putin. Si iata i s-a aratat lui in vis Preasfanta Stapana noastra Nascatoarea de Dumnezeu, care este mangaierea tuturor celor necajiti, tinand in mana o foaie mica de carte, si a zis cu glas lin catre Roman: "Deschide-ti gura". Si, deschizandu-si el gura sa, i-a pus Stapana intr-insa hartia, zicandu-i: "Mananc-o pe aceasta". Iar Roman a mancat si a inghitit hartia. Si s-a desteptat si n-a vazut pe nimeni, ca s-a facut nevazuta Ceea ce se aratase.
        Deci, i s-a umplut lui inima de negraita dulceata si de mangaiere duhovniceasca si cugeta la vedenia sa.
        Apoi, a simtit in minea sa intelegere de carte, ca Fecioara i-a deschis lui, precum oarecand si Fiul ei Apostolilor, "mintea, ca sa priceapa Scripturile" (Luca, 24, 45). Si i s-a umplut inima lui de intelepciune mare si a inceput, cu lacrimi, a da multumita Invatatoarei sale, ca intru putina vreme l-a intelptit pe el, mai mult decat ar intelege cineva, invatand multi ani.
        Deci, venind vremea cantarii cea de toata noaptea, a mers in biserica, bucurandu-se si veselindu-se de darul cel dat lui de la Fecioara cea cu dumnezeiesc dar daruita. Iar, cand a sosit ceasul cantarii condacului, s-a suit Sfantul Roman pe amvon (ca obicei era ca pe amvon sa se cante condacul) si a cantat cu dulce glas, al sau condac, pe care in mintea sa l-a alcatuit, zicand: "Fecioara, astazi, pe Cel mai presus de fire naste, si pamantul pestera Celui neapropiat aduce..." Deci, toti, vazand si auzind aceasta, s-au minunat si cu dulceata au ascultat cantarea, luand aminte la puterea cuvintelor celor ce se cantau.
        Iar dupa cantare, l-a intrebat patriarhul de unde are el aceasta intelepciune? Iar el n-a tainuit puterea Nascatoarei de Dumnezeu, ci a marturisit darul ei, proslavind pe cereasca Invatatoare care l-a inteleptit pe el. Si s-au rusinat clericii cei ce l-au mahnit si, pocaindu-se, au cazut la picioarele lui Roman, cerandu-si iertaciune. Iar patriarhul l-a facut pe el indata diacon. Si curgea din gura lui, ca un rau, intelepciunea, iar cei ce mai intainte il defaimau pe el, pentru nestiinta, acum de la dansul se invatau. Deci, a facut Roman multime de condace la praznicele Domnesti si ale Nascatoarei de Dumnezeu si la sfintii mai de seama, incat se afla, condacele lui ca la o mie si mai multe. Si de toti era iubit si cinstit foarte. Si, petrecandu-si vremea vietii sale cu dumnezeiasca mangaiere si cu dreptate, s-a mutat la vesnicele lacasuri si acum, cu cetele ingeresti, cantare intreit sfanta canta lui Dumnezeu, in veci. Amin.
 

• Prăznuirea Cinstitului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria

Din vremurile cele mai vechi Biserica a cinstit-o pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu ca Patroană şi Apărătoare a poporului creştinesc de pretutindeni care, prin rugăciunile ei mijlocitoare cheamă mila Fiului ei asupra noastră, a păcătoşilor. Ajutorul Preasfintei Maicii Domnului s-a arătat limpede şi mereu de-a lungul timpului, atît către persoane, cît şi către comunităţi de oameni şi popoare, pe timp de pace şi pe timp de război, în pustiile sihastrilor şi în mijlocul cetăţilor şi vuietului lumii. Evenimentul pe care îl prăznuieşte astăzi Biserica Ortodoxă de pretutindeni confirmă limpede că Maica Domnului este pururea apărătoarea poporului creştinesc. Spre ziua de întîi Octombrie a anului 1152, în timpul domniei împăratului Leon cel înţelept, se făcea în Sfînta Biserică Vlaherne din Constantinopol priveghere de toată noaptea. Biserica era plină de popor. Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos stătea într-un ungher mai în spate, împreună cu ucenicul său, Epifanie. La ora patru dimineaţa, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat înaintea poporului, stînd în văzduh, ţinîndu-şi omoforul întins ca un acoperămînt deasupra capetelor credincioşilor. Ea era îmbrăcată în purpură încrustată cu aur şi strălucea cu lumină negrăită, în jurul ei se aflau apostolii, sfinţii, mucenicii şi fecioarele. Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?”. Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, şi mă minunez!”. Acesta este evenimentul pe care îl prăznuieşte Biserica astăzi, eveniment ce a instituit sărbătoarea Cinstitului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, spre a ne ţine în minte pururea că prin a noastră smerită nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Doamnei şi Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoarea, cea care ne acoperă pe noi cu Cinstitul ei Acoperămînt.

• Pomenirea Sfântului Apostol Anania

Sfîntul Anania a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici. El a fost Episcopul cetăţii Damascului. După sfânta descoperire şi sfîntul îndemn al Domnului Hristos, el este acela care 1-a botezat pe prigonitorul creştinilor, Saul, întru Pavel (Fapte 9: 10-17). Datorită marii lui rîvne pentru sfinţenia Sfintei Credinţe, Sfîntul Apostol Anania a fost omorît cu pietre în cetatea Elefteropolis. Sfintele lui moaşte au fost aduse la Damasc, iar mai apoi, la Constantinopol.

• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Roman Melodul

Sfîntul Roman Melodul s-a născut în cetatea siriană Emesa. El a fost mai întîi paracliser la Beirut, iar mai după aceea a slujit în catedrala mitropolitană de la Constantinopol, în timpul Patriarhului Eftimie (490-504). El nu era un om educat, şi nici nu cunoştea arta cîntării bisericeşti, şi din acesta pricină era dispreţuit şi defăimat de sfinţitul cler, care erau cu toţii oameni foarte educaţi şi învăţaţi. Sfîntul Roman pentru aceasta a plîns odată foarte mult, cu faţa la pămînt, înaintea Maicii lui Dumnezeu. Atunci ea s-a arătat lui, şi i-a dat o mic sul de hîrtie, poruncindu-i să-1 înghită. A doua zi era Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului. Sfîntul Roman a urcat la locul cuvenit cantorului, la amvon, şi a cîntat cu glas îngeresc cîntarea „Fecioara astăzi…”. Toţi au rămas fără grai auzind dumnezeiasca cîntare a lui. Astfel s-a văzut harul de mare poet al Sfântului Roman, primit de la însăşi Împărăteasa Cerurilor. Sfîntul Roman a alcătuit peste o mie de condace. El s-a săvîrşit către Domnul ca Diacon al Bisericii celei Mari, Aghia Sofia, din Constantinopol. El s-a alăturat corurilor îngereşti la anul 510.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Ioan Kukuzel

El a fost de neam slav, din cetatea Dracha (Dyrrachium). El de foarte tînăr a fost luat la şcoala de muzică de la Constantinopol, unde s-a făcut cel mai iubit cîntăreţ al curţii imperiale. Dar temîndu-se de linguşirile şi laudele oamenilor, loan a fugit la Sfîntul Munte Athos şi s-a ascuns la Marea Lavră, ca păstor umil de oi. El a dus viaţă de mari şi neobişnuite nevoinţe. Maica lui Dumnezeu i s-a arătat lui în două rînduri. El s-a săvîrşit către Domnul în veacul al doisprezecelea.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Grigorie

El a fost monah în Marea Lavră din Sfîntul Munte Athos în veacul al paisprezecelea.

Cântare de laudă la Sfântul Preacuvios Roman Melodul

În Sfînta Slujbă fericitul Roman la amvon urcă

Şi cu glas îngeresc începe sfîntă cîntare să cînte:

Fecioara astăzi pe Cel Mai Presus de Fiinţă naşte

Şi pămîntul peştera Celui Neapropiat aduce.

Îngerii cu păstorii doxologesc

Şi magii cu steaua călătoresc.

Că pentru noi S-a născut Prunc Tînăr,

Dumnezeu Cel mai înainte de veci

Auzind cîntarea sfîntă, inima poporului de bucurie se umple,

Iar feţele lor strălucesc de uimire.

Slavă Maicii Preasfinte a lui Dumnezeu!

Slavă Doamnei şi Împărătesei lumii,

Cea care ascultă şi grabnic plineşte

Rugăciunea cu lacrimi a celor credincioşi!

Cugetare

Preasfînta Născătoare de Dumnezeu adesea s-a arătat credincioşilor celor aflaţi în nevoie: uneori ca să îi întărească mai departe pe calea asprelor nevoinţe, alteori ca să îi vindece de boală, sau să le descopere anumite taine de neapărată trebuinţă sufletelor lor.

În Marea Lavră din Sfântul Munte Athos au avut loc două astfel de minunate arătări, asemănătoare între ele.

În timpul unui Sfînt şi Mare Post, la vremea cîntării Acatistului celui Mare, Sfîntul loan Kukuzel şedea în biserică, obosit, înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cum şedea, a adormit. Chiar atunci Cea Sfintă şi Preacurată s-a arătat lui şi i-a zis: „Bucură-te, o, Ioane! Cîntă şi nu înceta a cînta, căci iată pentru aceasta eu cu tine voi fi pururea!”. Zicînd aceasta, ea a pus un ban de aur in mîna Sfîntului loan. Cînd s-a trezit din aţipire, iată banul de aur era în palma lui.

După aceea, nenumărate minuni s-au lucrat la acea sfîntă icoană a Maicii Domnului, precum şi de la banul de aur de ea dăruit Sfîntului loan Kukuzel.

A doua arătare s-a făcut înaintea Sfîntului Grigorie monahul care, ca şi Sfîntul loan Cucuzel, era cantor bisericesc. Patriarhul Kallistos hotărîse ca la Sfîntă Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare, să se cînte în cinstea Maicii Domnului „De tine se bucură…” în loc de obişnuita cîntare „Cuvine-se cu adevărat…”. Dar succesorul său, Patriarhul Pilotei, a anulat hotărîrea înaintaşului lui şi a poruncit să se cînte „Cuvine-se cu adevărat”, ca la toate Sfintele Liturghii de peste an, ca fiind o cîntare mai scurtă. Cu toate acestea, la vecernia Botezului Domnului, de faţă fiind Patriarhul Grigorie al Alexandriei, Sfintul Grigorie a cîntat după vechea rînduială, „De tine se bucură”. Îndată după aceasta, Cea Sfîntă şi Preacurată i s-a arătat lui şi, precum odinioară Sfîntului loan Cucuzel, i-a dăruit şi lui un galben de aur, şi i-a zis: „Recunoscătoare îţi sînt pentru cîntarea ce aduci cinstirii mele”. De la această slăvită minune s-a instituit ca totdeauna la Liturghia Sfîntului Vasile cel Mare să se cînte în cinstea Maicii Domnului cîntarea „De tine se bucură”.

Luare aminte

Să luăm aminte la Regele Ahaz şi la pedepsele lui Dumnezeu asupra lui (II Paraiipomena 28):

• La cum, în toată viaţa lui, Ahaz a făcut numai cele rele înaintea lui Dumnezeu;
• La cum el a ridicat idoli la toate răspîntiile din Ierusalim şi prin tot ţinutul, şi s-a închinat înaintea lor;
• La cum a fost biruit în toate numeroasele războaie pe care le-a purtat; la cum s-a pustiit ţara lui din pricina aceasta; la cum o sută de mii de oameni buni de luptă ai lui au fost ucişi; şi cum tot atîţia la număr au fost luaţi în robie.

Predică

Despre bărbatul fericit – „Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut” (Psalmul 1:1).

Fraţilor, fericit este acela a cărui inimă nu s-a învîtoşat atît de tare de păcat încît, auzind aceste cuvinte grăite de însuşi Domnul prin prorocul, să nu le şi pună în practica vieţii lui din fiecare zi.

Necredincioşii sînt aceia care în tot chipul gîndesc împotriva lui Dumnezeu şi împotriva voii Lui. Păcătoşii sînt aceia care merg pururea în căile poftelor lor, iar gîndurile lor sînt împotriva voii lui Dumnezeu şi a Legii Lui. Iar hulitorii sînt aceia care se ucid pe ei înşişi şi pe alţii cu faptele lor rele.

Pericolul este acesta: mai întîi vine sfatul necredinciosului (fie de la oameni răi, fie de la gînduri rele); apoi vine lucrarea păcatului cu fapta; iar la urmă păcătosul nepocăit se face sminteală şi pildă rea pentru cei din jurul lui.

Prin urmare, fericit bărbatul care nu se pleacă nici la sfatul necredincioşilor, nici gîndurilor necredincioase, ci îi ajunge lui spre mîntuire cuvîntul Legii lui Dumnezeu.

Fericit bărbatul care nu a făcut niciodată nici măcar un pas pe calea păcătoşilor, iar dacă i s-a întîmplat să-1 facă, s-a pocăit pentru aceasta cu amar, şi s-a întors repede la calea vieţii care este Calea Domnului. Fericit bărbatul care nu a şezut împreună cu hulitorul sufletelor nevinovate, care prin hulirile lui vătăma astfel de suflete. Căci scris este despre aceşti smintitori: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atîrne de gît o piatră de moară şi să fie afundat în adîncul mării” (Matei 18: 6).

O, fraţilor, fericiţi voi toţi, bărbaţi şi femei, care cu grijă pururea vă feriţi de aceste trei rele: de sfaturi şi gînduri necredincioase, de fapte păcătoase şi de smintirea altora.

Aceste trei rele sînt ca nişte şerpi veninoşi care din mici pui de şarpe se fac în cumpliţi balauri.

O, Stăpîne Doamne Făcătorului nostru, Cela Ce eşti binecuvîntat şi slăvit, ajută-ne nouă prin mare puterea şi bunătatea Ta să ne mîntuim de şarpele cel rău pe care Tu, Doamne lisuse Hristoase 1-ai călcat cu arma Cinstitei şi Nebiruitei Tale Cruci. Ajută-ne nouă urechi să avem doar pentru sfînt Cuvîntul tău, ca să putem numai întru Calea Ta să umblăm, şi să strălucim cu nevoinţa asemănării celei întru Tine. Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

 

30 septembrie – Sf. Mc. Grigorie, luminătorul Armeniei celei mari; Sf. Mc. Gaiana și Rhipsimia și cele 35 dimpreună cu ele; Sf. Mihail, întâiul mitropolit al Kievului

 

 

Sinaxar 30 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari.

Acest sfânt s-a nascut catre anul 240, si era persan de neam, fiul lui Anac, rudenie lui Cusaro, împaratul Armeniei, fratele lui Artavan, împaratul persilor. Fiind prins ca crestin de domnitorul Tiridat, a fost supus la multe si neînchipuite chinuri, dar din toate a ramas viu cu ajutorul lui Dumnezeu. Dupa aceea, aflând Tiridat ca sfântul este fiul lui Anac persanul care cu înselaciune omorâse pe tatal sau, i-a legat mâinile si picioarele sfântului si la cetatea Ararat l-a aruncat într-o groapa adânca plina de fiare si de târâtoare în care sfântul a trait 15 ani, fiind hranit în taina de o femeie vaduva. Iar împaratul Tiridat, iesindu-si din minte, îsi musca din carnea trupului sau si pastea cu porcii prin munti. Atunci sora sa, Cusaroducta, a avut un vis si glas a auzit, ca de nu va iesi Grigorie din groapa, Tiridat nu se va face sanatos. Atunci a fost scos sfântul din groapa si iesind a botezat pe multi.
Iar fiind facut episcop, a zidit multe biserici si a luat parte la sfântul si marele întâi sinod ecumenic în 325, an în care s-a si mutat cu pace catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si doua cuvioase mucenite femei si fecioare.

Aceste doua sfinte femei erau de neam mare si au trait pe vremea împaratiei lui Diocletian, fiind fecioare prea încuviintate cu frumusetea si calugarite. Deci pentru ca n-a voit Ripsimia a se însoti cu împaratul, a fugit si s-a dus împreuna cu Gaiani în partile Armeniei. Si aflând aceasta Tiridat, domnitorul laturilor acelora, a trimis si au adus-o si a silit-o la nelegiuita împreunare. Dar cu puterea lui Hristos nu a biruit-o pe ea, iar el nedobândindu-si dorinta, zacea ca un mort. Atunci ea a fugit, dar ostasii împaratului, gonind-o si prinzând-o, mai întâi i-au rupt hainele, apoi legându-i mâinile la spate, i-au taiat limba, trupul i l-au ars si i-au scos ochii. Asa si-a dat fericitul sau suflet. Au fost ucisi înca împreuna cu ea 70 de barbati crestini si 32 de femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gât si dupa aceea au suflat în ea ca într-o basica, si fiind despuiata de pielea trupului pâna la sâni, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor celor saptezeci de mucenici, carora li s-au taiat capetele împreuna cu Sfânta Ripsimia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stratonic.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mardonie care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuvioaselor doua femei si a sfintilor o mie de mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna septembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului, Sfintitului Mucenic Grigorie Luminãtorul, episcopul Armeniei Mari (325).

        Acest Sfant era din Armenia Mare, de neam imparatesc si a trait pe vremea imparatiei lui Diocletian si a marelui Constantin. De mic copil a fost dus in Cezareea Capadochiei si a fost crescut in crestineasca credinta, in care s-a botezat.
        Deci, desavarsindu-se in cuvantul mantuirii, s-a aprins de marea dorinta de a merge sa binevesteasca Evanghelia in tara sa si la neamul armenilor. Si Dumnezeu intarea cu minuni cuvantul si viata Sfantului Grigorie, slujitorul Sau. Multe chinuri a indurat din partea neamului partilor si, mai ales, din partea lui Tiridate, imparatul lor, care jertfea Artemidei, idolul sau, si nu putea suferi credinta in Hristos a Sfantului. Vazand insa semnele ce se faceau, la urma, Tiridate imparatul a deschis singur ochii la lumina si a primit botezul. Ca urmare, toata Armenia s-a intors la credinta crestina in Hristos, poporul sfaramand capistele idolesti si zidind biserici.
        Si a fost sfintit Sfantul Grigorie, de catre Leontie al Cezareei Capadochiei, fiind cel dintai episcop al armenilor, si sfintind preoti, a botezat tot poporul, pana la cel din urma satean. Iar imparatul Tiridate, daruia indestula avere bisericilor lui Dumnezeu. Si multe manastiri a intemeiat, intru care bine inflorea evanghelica desavarsire. Tot el a purtat flacara credintei la multe alte neamuri de pe langa Marea Caspica si a ajuns si in Caucaz.
        Sfantul Grigore a pastorit Biserica Armeniei 31 de ani. Este al treizeci si saselea episcop, care a semnat pe lista celor 318 Parinti de la Niceea (325). Se spune ca el a infiintat alfabetul armenesc si ca el a talmacit si Biblia in limba armenilor. O particica din moastele sale se afla la biserica "Sfantul Gheorghe Vechi" din Bucuresti. Se mai spune, de asemenea, ca de la hirotonia sa ca episcop, Sfantul petrecea vreme indelungata in singuratate si prin munti. Deci, foarte multe si preaslavite mununi facand, si la prea adanci batranete ajungand, cu pace s-a mutat catre Domnul.



 
 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si douã cuvioase Mucenite femei si fecioare.

        Aceste doua Sfinte femei erau de neam slavit si mare si au trait pe vremea imparatiei lui Diocletian si a lui Tiridate, imparatul partilor. Ele erau fecioare daruite cu frumusete, fiind calugarite. Deci, fiindca n-au voit a se insoti cu imparatul Tiridate, Ripsimia impreuna cu Gaiani au fugit in partile Armeniei. Afland de insa aceasta, Tiridate, imparatul acestor locuri, a trimis si le-a adus acasa. Si o silea pe Risimia catre nelegiuita impreunare, dar cu puterea lui Hristos, n-a biruit-o pe ea. Si nedobandindu-si dorinta, zacea ca un mort. Deci, fugind ea, ostasii imparatului gonind-o si prinzand-o, mai intai i-au rupt hainele, apoi, legandu-i mainile dinapoi, i-au taiat limba si trupul i l-au ars si i-au scos ochii si, fiind taiata in bucati, si-a dat fericitul ei suflet. Au fost ucisi cu ea inca saptezeci de barbati crestini si treizeci si doua femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gat si, fiind despuiata de piele pana la sani, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.
 



 
 
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre descoperirea Sfintei Jertfe.         Graia Sfantul Efrem despre un frate, ca, fiind sobor intr-o Duminica, sculandu-se, dupa obicei, sa intre in biserica, l-a batjocorit pe el diavolul, zicandu-i lui in cuget: "La ce mergi in biserica? Ca sa primesti paine si vin, ca si cand ar fi Trupul si Sangele lui Hristos? Nu te batjocori". Iar fratele, crezandu-si cugetul, n-a mers la biserica, dupa obicei. Insa fratii il asteptau pe el, ca asa era obiceiul in pustia aceea:  nu faceau sobor, adica rugaciuni, pana nu se adunau toti fratii. Deci, l-au asteptat pe el mult si el nu venea. Iar unii dintre ei, sculandu-se, au mers la chilia lui, zicand ca fratele cumva s-a imbolnavit, sau, poate, a si murit. Si cum au venit la chilia lui, l-au intrebat pe el: "Pentru care pricina n-ai venit la sobor, frate?" Iar el se sfia si se rusina a le spune lor. Inca, cunoscand ei sfatul cel cu rau mestesug al diavolului, au cazut la picioarele lui cu umilinta, ca sa le spuna si lor sfatul cel diavolesc. Iar el le-a marturisit lor, zicand: "Ierati-ma, fratilor, dar cum m-am sculat, dupa obicei, ca sa merg la biserica, mi-a zis mie un cuget, ca nu este Trupul si Sangele lui Hristos acolo unde mergi, ci iei numai paine si vin. Deci, daca voiti sa vin cu voi impreuna, intariti-mi mie cugetul pentru Sfanta Jertfa". Iar ei au zis: "Scoala-te si sa vii cu noi si ne vom ruga lui Dumnezeu ca sa-ti ajute si vazuta sa-ti arate tie puterea Lui cea tainuita si nevazuta". Si, sculandu-se, a venit la dansii in biserica. Si s-a facut rugaciune la Dumnezeu pentru acest frate, ca sa i se arate lui puterea tainelor celor dumnezeiesti. Si cand au inceput a face sobor, adica rugaciune, l-au pus pe fratele in mijlocul bisericii, iar el, pana la slobozirea soborului, n-a incetat cu lacrimi a-si spala fata sa. Apoi, dupa sobor, adica dupa slobozirea de la rugaciune, chemandu-l pe el, parintii si fratii l-au intrebat zicand: "Cele ce ti-a aratat tie Dumnezeu, spunandu-ne noua, ca si noi sa ne folosim". Iar, el, cu lacrimi, a inceput a zice: "In vremea cand s-a citit invatatura Apostolului si cand a stat diaconul si a citit Sfanta Evanghelie, atunci am vazut acoperamantul bisericii deschis si se vedeau cerurile si fiecare cuvant al Evangheliei, ca focul se facea si se vedea pana la cer; si dupa ce s-a facut sfarsitul Evangheliei si dupa aducerea Dumnezeiestelor Daruri la altar, chemand clericii pe Duhul Sfant, am vazut cerurile deschise si foc pogorandu-se impreuna cu multime de Sfinti Ingeri, iar deasupra lor alte doua fete preafrumoase, a caror frumusete a o spune nu este cu putinta, ca era lumina lor ca fulgerul si in mijlocul celor doua fete era un prunc mic; Ingerii stateau in jurul Sfintei Mese, iar fetele cele doua stateau desupra, pe Sfanta Masa, iar Pruncul in mijlocul lor. Iar, dupa ce s-a facut sfarsitul Dumnezeiestilor Taine, s-au apropiat slujitorii din cler, ca sa franga Painea punerii-inainte si am vazut eu cele doua fete, care erau deasupra, pe Sfanta Masa, ca au legat mainile si picioarele pruncului celui din mujlocul lor si au scos cutitul si au junghiat pe Prunc si au varsat Sangele Lui in Paharul ce era pe Sfanta Masa, si sfaramand Trupul Lui, painea si vinul erau Trupul si Sangele Domnului. Atunci, mi-am adus aminte de Apostolul care zice: "Pastele noastre, Hristos, S-a junghiat pentru noi". Iar cand se apropiau fratii, ca sa primeasca Sfanta Impartasanie, s-a facut minune:  ca li se da lor si Trupul cel de carne, iar dupa ce primeau, zicand: Amin, Trupul se facea Paine in mainile lor. Si eu, daca am venit sa primesc, mi s-a dat Trupul si nu puteam sa-l primesc, apoi, am auzit un glas in urechile mele, zicandu-mi: Omule, pentru ce nu primesti? Au nu este aceasta ceea ce ai cautat tu? Si am zis: Milostiv, fii Mie, Doamne, ca Trup de carne nu pot sa primesc. Si iarasi, mi-a zis mie: Daca ar fi putut omul sa primeasca Trup, Trup ar fi aflat, precum si tu l-ai aflat. Dar nu poate nimeni sa primeasca Trup, pentru aceasta a poruncit Dumnezeu, ca la Sfanta Jertfa Trupul Domnului sa te prefaca in paine iar Sangele Lui in vin. Ca, adica, daca crezi, sa primesti ceea ce ai in maini. Si indata ce am zis: Cred Doamne, si Amin, Trupul cel ce era in mainile mele s-a facut paine. Si, laudand pe Dumnezeu, am primit Sfanta Jertfa.
        Iar, dupa ce s-a ispravit cantarea soborului si au venit clericii, impreuna am vazut, iarasi, pe Prunc in mijlocul celor doua fete. Si am vazut acoperamantul bisericii deschis si dumnezeiestile Puteri si inaltandu-se la cer si Pruncul in mijlocul fetelor". Acestea auzindu-le, fratii multa umilinta au primit si s-au dus pe la chiliile lor, inaltand slava lui Dumnezeu.

 
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre mãrturisirea pãcatelor.

        Marturisiti-va pacatele voastre, pentru ca, prin marturisire se vindeca ranile cele sufletesti, precum si vatamarea trupeasca, aratandu-se la doctor, se tamaduieste iar cea tainuita, boala mare face, iar mai pe urma aduce moarte. Asemenea si pacatele cele tainuite omoara si trupul si sufletul si bucurie fac diavolului. Mare si bun lucru este marturisirea pacatelor, precat tainuirea lor este bucurie satanei. Cineva, amagindu-se graieste: "Astazi sa-mi fac placerea mea, iar maine ma voi pocai". Dar cine stie de va ajunge sau nu ziua de maine? Ca, fara de veste, vine moartea si-l pierde pe el. Iar, daca este cineva carturar, apoi diavolul ii baga lui in cap un gand, zicandu-i: "Tu iti stii si singur gandurile tale si ceea ce zice Scriptura stii, precum si ceea ce Sfintii Parinti au poruncit; deci tamaduieste-te si singur, fara duhovnic". Nu asculta gandurile acelea si nu zabovi a-ti tamadui, marturisindu-ti, pacatele tale, ca sa fii iertat si in veacul de acum si in cel viitor.
 

• Pomenirea Sfântului Mucenic Grigorie, Luminătorul Armeniei celei Mari

Sfântul Grigorie, Luminătorul Armeniei, s-a născut într-o familie de rang înalt, înrudită cu marile case regale ale Persiei, prin Regele Arteban, şi Armeniei, prin Regele Khosrov. Cînd aceste două case regale au pornit război una împotriva celeilalte, Grigorie s-a retras la Cezareea Capadociei. El acolo a aflat întîia oară despre credinţa creştinilor, a luat Sfîntul Botez şi s-a căsătorit. El a avut doi fii, pe Bardanes şi pe Aristakes, şi pe amîndoi i-a închinat slujirilor bisericeşti. După moartea soţiei lui, Grigorie s-a întors în Armenia şi s-a pus în slujba Regelui Tiridates. El 1-a slujit pe rege cu credinţă, iar Tiridates îl iubea mult pe Grigorie. Dar cînd Tiridates a aflat că Grigorie este creştin, el s-a umplut de ură şi de furie, presîndu-1 pe Grigorie în tot chipul să se lepede de Hristos şi să se închine la idoli. Neizbutind, el 1-a supus celor mai bestiale torturi, iar apoi 1-a aruncat într-o groapă foarte adîncă, plină de şerpi veninoşi, spre a-şi afla sfîrşitul otrăvit şi mîncat de ele. Dar Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu 1-a păzit viu pe Sfîntul Mucenic Grigorie în acea groapă timp de paisprezece ani. După această perioadă, Tiridates a dezlănţuit cele mai cumplite prigoane împotriva tuturor creştinilor din regatul lui. El s-a năpustit şi asupra unei mînăstiri de fecioare, în care vieţuiau treizeci şi şapte de călugăriţe, călăuzite de Stareţa Gaiana. Pe acestea toate, inclusiv pe stareţă, dementul Tiridates le-a ucis în torturi bestiale. Făcînd aşa, el a înnebunit cu desăvîrşire, facîndu-se chiar şi la chip ca un mistreţ turbat. Sora lui Tiridates a avut atunci un vis în care se făcea că un bărbat strălucind de lumină orbitoare îi zice că Tiridates se va însănătoşi numai atunci cînd Grigorie va ieşi din acea groapă în care zace de paisprezece ani încheiaţi. Scos afară din groapă fiind, Sfîntul Mucenic Grigorie 1-a vindecat şi 1-a botezat pe Tiridates. Apoi, la dorinţa lui Tiridates, Grigorie a fost înscăunat Episcop al Armeniei. Prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, Tiridates i-a înlesnit Sfântului Grigorie luminarea întregii Armenii şi a ţinuturilor învecinate ei cu Lumina lui Hristos. Sfîntul Grigorie s-a săvîrşit către Domnul la bătrîneţi foarte adînci, cam pe la anul 335. Între timp fiul lui, Aristakes, fusese uns întru Episocop şi a continuat munca şi nevoinţele tatălui lui, şi pe cele trupeşti, şi pe cele duhovniceşti. Episcopul Aristakes a fost unul dintre cei 318 Părinţi ai întîilui Sobor a Toată Lumea de la Niceea, din anul 325.

• Pomenirea Sfintelor Muceniţe Gaiana şi Rhipsimia şi a celorlalte treizeci şi cinci împreună cu ele

Acestea toate, fecioare afierosite Domnului fiind, au fost ucise pentru credinţa lor în Hristos, de către regele Armeniei, Tiridates. Rhipsimia era de o frumuseţe nemaivăzută, ceea ce 1-a făcut pe Diocleţian să şi-o dorească de soţie. Aceasta a şi fost pricina muceniciei tuturor. Rhipsimia a refuzat cererea împăratului, arătîndu-i că ea este logodnica lui Hristos, Mirele Ceresc. Apoi Tiridates însuşi s-a ispitit voind-o pentru el, căci se îmbătase cu desăvîrşire de vederea frumuseţii ei. Dar Sfînta Rhipsimia a rămas neclintită ca stînca înaintea păgînului rege. Astfel, „cel care spulberase pe căpeteniile goţilor şi persanilor cu toate armatele lor, nu a putut să o cucerească pe fecioara lui Hristos”.  Regele, cuprins de sataniceasca ură, a supus-o pe Rhipsimia celor mai bestiale torturi: el i-a tăiat limba, i-a tăiat abdomenul şi stomacul şi i-a smuls toate măruntaiele. Aşa şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu muceniţa lui Hristos. După aceasta, el a decapitat toate maicile. Vestita Mînăstire de la Echmiadzin s-a înălţat deasupra sfintelor moaşte ale acestor muceniţe. Ea se află în apropiere de Yerevan, şi timp de multe veacuri a fost principalul centru de spiritualitate al Armeniei.

• Pomenirea Sfântului Mihail, întîiul Mitropolit al Kievului

Sfîntul Mihail a fost trimis în Rusia de către Patriarhul Constantinopolului, la cererea Marelui Cneaz Vladimir, spre a boteza poporul rus şi spre a întemeia Biserica lui Hristos din Rusia. Sfîntul Mihail a botezat noroadele Kievului, Novgorodului, Rostovului, şi pe cele din multe alte cetăţi şi sate. El a organizat Biserica, a uns episcopi şi preoţi, a pus temeliile Mînăstirii Sfîntului Mihail din Kiev, a trimis misionari la bulgari şi la tătari, cîştigînd pe mulţi dintre aceste neamuri pentru Hristos. Acest mare sfînt a săvîrşit toate acestea, şi mult mai multe decît acestea de mare folos pentru popor, în numai patru ani. El s-a săvîrşit către Domnul şi s-a încununat cu veşnica răsplată la anul 992. Sfintele lui moaşte odinhnesc la Lavra Peşterilor din Kiev.

Cântare de laudă la Sfântul Grigorie, Luminătorul Armeniei

Sfîntul Grigorie mare luminător a fost

Poporului lui şi neamului.

El pe slavă şi averi a călcat cu dispreţ,

Iubind mai mult sărăcia lui Hristos Răstignit,

Iubind mai mult bogăţia din ceruri.

El pururea mintea la ceruri avut-a, cugetul la Hristos.

El chinuri cumplite în trup a răbdat,

Ca şi cînd ar fî fost în trup străin.

El puternic a fost cu al Domnului har,

Cu a Domnului hrană cerească hrănit,

Înarmat contra diavolilor cu dumnezeiasca purtare de grijă.

El dintru slavă în groapă a fost pogorît,

Iar din groapă înălţat la slavă mult mai mare,

La culmile slavei cereşti.

Grigorie Sfîntul e plin de măreţie,

El Armenia a luminat cu Lumina lui Hristos.

Chiar Tiridates, omul sălbăticit ca un mistreţ

Botezatu-s-a cu Crucea, şi s-a făcut mieluşel.

Pămîntul Armeniei celei mari îl slăveşte

Pururea pe Grigorie Sfîntul,

Care lauda Armeniei este şi-al ei Luminător.

Cugetare

Minunate sînt schimbările care au loc zilnic în vieţile oamenilor, acum, ca şi în trecut.

Ce umiliţi şi scuipaţi pentru că au ţinut mai presus de toate la dreptatea lui Dumnezeu sînt ridicaţi la înălţimi mari, iar cei care odinioară au hulit Sfînta Credinţă s-au prefăcut acum în slujitori ai ei.

Regele Tiridates 1-a aruncat pe Sfîntul Grigorie într-o groapă foarte adîncă. Sfântul a petrecut timp de paisprezece ani încheiaţi în acea groapă, uitat de toţi, dar nu şi de Dumnezeu. Care dintre oameni s-ar fi gîndit că cel mai mare Luminător al poporului armean avea să fie aflat în întunericul unei gropi? Şi cine s-ar fi gîndit că bestialul Tiridates, cel care 1-a aruncat pe Sfîntul Grigorie în groapă, şi mînjit de sîngele a zeci de mucenici, avea să salveze viaţa aceluiaşi Grigorie pe care îl osîndise la moarte, şi avea să îl ajute mai mult decît ar fi putut-o face întreaga lume? După paisprezece ani încheiaţi, Dumnezeu a descoperit că Grigorie se află încă în viaţă. Apoi, Sfîntul Grigorie 1-a vindecat minunat pe regele care înnebunise desăvîrşit. Regele Tiridates, băutorul de sînge creştinesc, a primit botezul şi s-a făcut în cel mai mare zilot al credinţei creştine!

S-ar putea spune că, prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, şi Grigorie şi Tiridates au fost scoşi din groapa cea mai de desubt, Grigorie din cea trupească, iar Tiridates din cea sufletească. O, nesfîrşita înţelepciune a lui Dumnezeu care guvernează mersul vieţii oamenilor! Cel odinioară sălbăticit cu totul de necurăţia patimilor, Tiridates, s-a preschimbat atît de mult cu pocăinţa adusă de Lumina lui Hristos, încît el a ajuns să semene cu Sfîntul Grigorie mult mai mult decît cu cel om nepocăit care fusese odinioară.

Luare aminte

Să luăm aminte la dreptatea Regelui lotam şi la răsplata lui Dumnezeu pentru aceasta (II Paralipomena 27):

• La cum lotam a făcut ceea ce este drept înaintea lui Dumnezeu, grijind de Templul Domnului;
• La cum pentru aceasta Domnul a fost ajutorul lui, aşa încît el a biruit şi pe timp de război şi pe timp de pace: în război a fost biruitor, iar pe timp de pace a îmbogăţit şi a întărit poporul lui.

Predică

Despre împărăţia lui Dumnezeu care nu este din lumea aceasta – „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (loan 18: 36).

Cel care are bogăţii mari are de asemenea şi bogăţii mai mici. Prin urmare, să nu ne închipuim că Dumnezeu nu are stăpînire asupra acestei lumi, deşi a zis către Pilat: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”.

Cel care are în stăpînire veşnicia are în stăpînire şi ceea ce este mai mic decît veşnicia, adică timpul şi cele de sub vremi.

Aici, în cuvintele pe care le avem acum în vedere, Domnul grăieşte de Împărăţia Lui cerească, care nu are nimic de a face cu timpul, cu stricăciunea, cu nedreptatea, cu înşelările şi închipuirea, cu moartea. Este ca şi cînd ar zice cineva: „Bogăţia mea nu e în bancnote, ci în aur greu”. Dacă posedă oarecine mult aur greu, oare nu poate dispune el uşor şi de bancnote? Nu e aurul mult mai preţios decît biletele de hîrtie? De aceea nu îi spune Domnul lui Pilat că El este Regele, ci îi spune, din contră, că este mult mai mult: anume că El este mai presus decît şi peste toţi regii pămîntului, că Împărăţia Lui este mai mare, mai puternică şi mai durabilă decît toate împărăţiile pămînteşti. Prin cuvintele Lui, El arată care este Împărăţia Lui principală, de care depind toate împărăţiile pămînteşti, în timp şi în spaţiu: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”.

Aceasta nu înseamnă nicidecum că Dumnul nu are putere în această lume, ci dimpotrivă, cuvintele acestea arată şi confirmă înfricoşata putere pe care o are Domnul asupra acestei lumi.

Toate lucrările Lui pe pămînt, pe care le-a lucrat înaintea ochilor oamenilor, arată puterea Lui stăpînească şi nemaivăzută asupra acestei lumi. Spune-mi te rog, înaintea cărui alt rege pămîntesc s-a mai potolit furtuna ca prin farmec şi au tăcut talazurile cumplite ale mării? Sau ai uitat cuvintele Lui din Grădina Ghetsimani: „Ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26: 53)? Să nu uităm, un înger are singur mai multă putere decît tot universul! Domnul sufletului este şi Domnul trupului. Domnul veşniciei este şi Domnul timpului. Domnul celui mai mare bine este şi Domnul binelui mai mic. Fraţilor, nimic nu poate scăpa puterii Atotputernicului Domn lisus Hristos Dumnezeul nostru, Care din a Lui voie pentru noi S-a răstignit, şi din a Lui proprie putere pentru noi a înviat din mormînt!

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Atotputernice Doamne şi Mîntuitorul nostru, ajută-ne nouă pururea să căutăm împărăţia Ta cea cerească, şi pururea cu Tine să fim acolo unde nu este nici moarte şi nici păcat, ci numai viaţă, bucurie şi pace. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!