• Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon
Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon s-a
născut dintr-o mamă creştină şi un tată păgîn. Mama lui s-a numit
Evvula, iar tatăl lui Evstorghius. El de
tînăr a studiat temeinic ştiinţa medicinei. Sfîntul Sfinţit Ermolae l-a
cunoscut şi şi l-a făcut prieten, l-a învăţat creştina credinţă, iar mai
apoi 1-a botezat. Sfîntul Pantelimon apoi a vindecat minunat un
orb, pe care şi alţi medici îl trataseră, dar zadarnic. Sfîntul
Pantelimon l-a vindecat pe acel om în Numele lui Hristos, apoi l-a
botezat. Confraţii medici, plini de invidie şi de ură, l-au denunţat pe
Pantelimon ca fiind creştin, şi acesta a fost adus înaintea împăratului
Maximian la judecată. Dar Sfîntul Doctor a stat înaintea judecătorului
celui pămîntesc cu trupul, însă înaintea Celui Ceresc cu sufletul. El
a declarat cu libertate înaintea împăratului că este creştin,
vindecîndu-1 înaintea ochilor lui pe un paralitic care suferea de acea
boală de ani mulţi. Această minune i-a adus pre mulţi păgîni la
credinţa în Hristos. Împăratul însă 1-a supus pe Mucenic unor cumplite
torturi. La Sfîntul Pantelimon a venit de mai multe ori însuşi Domnul,
şi 1-a vindecat pe mucenicul Său desăvîrşit. Apoi au fost daţi la
chinuri Sfîntul Sfinţit Ermolae, împreună cu Ermip şi Ermocrat. Osîndit
la moarte fiind, Sfîntul Pantelimon a îngenuncheat la rugăciune, în
acel moment călăul a izbit gîtul muceicului cu sabia, dar sabia s-a
îndoit, ca şi cînd ar fi fost făcută din ceară. Călăul
nu a putut să îl omoare pre Mucenicul lui Dumnezeu pînă ce acesta nu
şi-a săvîrşit rugăciunea, şi pînă ce însuşi nu i-a dat voie călăului să
îl ucidă. Sfintele moaşte ale Sfîntului Pantelimon sînt mari
făcătoare de minuni. Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon a fost ucis sub un
măslin, care îndată după uciderea lui a rodit minunat. Numele „Pantelimon” însemnează „multmilostiv, multîndurat”.
Atotmilostivul Dumnezeu a primit sufletul dreptului Său şi 1-a
proslăvit printre Sfinţii Lui cei mari. Acest minunat mare mucenic a
luat cu cinste mucenicia pentru Hristos fiind în tînăra lui vîrstă, în
douăzeci şi şapte de zile ale lunii iulie, din anul 304.
Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon este chemat în rugăciuni de către
preoţii Bisericii la Sfinţirea Apei şi la Taina Sfîntului Maslu,
împreună cu Sfîntul Sfinţit Mucenic Ermolae şi cu ceilalţi sfinţi
doctori fără de arginţi şi făcători de minuni. Hramul Sfîntului Mare Mucenic Pantelimon este purtat şi de o frumoasă mînăstire din Sfîntul Munte Athos.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Cuvios Clement, Arhiepiscopul Ohridei
Acest Sfînt Clement a fost ucenicul
marilor Sfinţi Chiril şi Metodie, luminătorii slavilor. După moartea
sfântului Metodie, Sfîntul Clement acesta, la presiunile germanicilor, a
călătorit spre sud de Moravia. Sfîntul Clement, împreună cu însoţitorii
lui: Gorzad, Nahum, Sava şi Anghelarius (împreună fiind cunoscuţi toţi
sub numele de „Cei Cinci”), au trecut la sud de râul Dunărea, unde au
fost oaspeţii Cneazului Boris Mihail. După aceasta ei au sosit în
ţinutul Ohridei. Ei mai întîi au întemeiat o mănăstire la Belica, care
este întîiul scaun episcopal al Sfintului Clement. După
aceea, el sa strămutat în cetatea Ohrida, şi de aici a coordonat şi a
dezvoltat o minunată activitate misionară în toate ţinuturile slavilor
din sud. La Ohrida Sfîntul Clement a întemeiat o mînăstire cu
hramul Sfîntului Pantelimon. El a avut mulţi ucenici, care au copiat
cărţile sfinte bisericeşti în limba slavonă, pentru popoarele slave. Mai
ales Sfîntul Nahum a contribuit la această sfîntă lucrare. Sfîntul
Clement al Ohridei a fost făcător de minuni încă din timpul vieţii, iar
sfintele lui moaşte au rămas făcătoare de minuni pînă în ziua de azi.
După o viaţă de nevoinţe plină de roadă în credincioasă slujbă lui
Dumnezeu, Sfîntul Clement a adormit cu pace la Ohrida, în anul 916.
Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni odihnesc într-o biserică ce
fusese mai înainte închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi care
a primit ca al doilea hram praznicul Sfîntului Clement de Ohrida.
• Pomenirea Sfântului fericit Nicolae cel nebun pentru Hristos
Acest Sfînt Nicolae a fost din cetatea Novgorodului, născut din părinţi foarte bogaţi.
Dar el şi-a părăsit toată bogăţia părintească şi a preferat să triască
pe străzi ca nebun pentru Hristos, povăţuindu-i pe oameni cu prefăcuta
lui nebunie. Prietenul lui întru aceeaşi nevoinţă a fost Fericitul Teodor. Odată, pe cînd de faţă s-au aflat şi martori, ei amîndoi au alergat pe apă, de-a curmezişul unui rîu. Fericitul Nicolae s-a odihnit în Domnul la anul 1392.
• Pomenirea Sfintei Cuvioase Antuza
După ce a vieţuit vreme îndelungată întru
nevoinţele vieţii pustniceşti, Cuvioasa Antuza a întemeiat o mănăstire
în care trăia o obşte de nouăzeci de surori. În timpul prigoanelor
iconoclaste ale împăratului Constantin Copronimul, toate cele nouăzeci
de monahii au fost ucise, după care şi Cuvioasa Antuza şi-a dat sfîntul
ei suflet, la anul 759.
• Pomenirea Sfinţilor o sută cincizeci şi trei de Mucenici
Aceştia cu toţii au fost înecaţi în mare, în Tracia.
Cântare de laudă la cei cinci (Sfinţii Clement, Nahum, Anghelarius, Sava şi Gorzad)
Cei cinci plăcuţi ai lui Dumnezeu,
Osârdnici purtători de evanghelică miere,
Credinţa creştină în lumea larg-au vestit,
Pînă cînd la lacul Ohridei cel albastru
S-au sălăşluit.
De acolo încă cu rîvnă şi mai mare
Cu Domnul, a oamenilor viaţă amară,
Cu dragoste o au îndulcit.
Clement, sfinţitul Ierarh, rob credincios al lui Dumnezeu,
Cela ce dureri şi batjocuri multe
Pentru Domnul a luat,
Al Domnului viteaz stindard
La Ohrida s-a făcut.
Cu el împreună nevoitori au fost Sfinţii Nahum,
Anghelarius şi Sava,
Şi Gorzad Fericitul, cu totul cinci:
Bărbaţi mult plăcuţi ei fost-au lui Dumnezeu.
De o mie de ani ei în ceruri locuiesc,
De o mie de ani ei pre oameni uimesc:
Căci fără preget ei popor mult au botezat,
Şi încununatu-s-au cu slavă,
Căci pre Dumnezeu mai presus de toate au iubit.
Ohrida prăznuieşte sfântă pomenirea lor,
A slăviţilor cinci,
Care cununa sînt
Şi lauda slavilor.
La varsta cuvenita, Pandoleon a fost trimis de tatal sau la scolile vremii, unde a invatat multa filosofie, iar, mai apoi, s-a facut ucenic la un doctor, cu mare slava, din cetate, Eufrosin cu numele, de la care a deprins cu temeinicie, mestesugul tamaduirii bolilor. In vremea aceasta, Pandoleon a cunoscut si pe batranul preot Ermolae, care a inceput a-i lumina mintea, invatandu-l credinta in Hristos, iar mestesugul duhovnicesc al tamaduirii in Domnul l-a invatat, rugandu-se impreuna cu dansul. Deci, au inviat astfel un copil muscat de vipera, care zacea mort in drum. Drept aceea, Pandoleon a fost botezat de catre batranul Ermolae, luand numele de Pantelimon, adica: "cel cu totul milostiv", primind, totodata, si, darul facerii de minuni, ca doctor fara de plata. Venind, deci, la el un orb, pe cand si tatal sau era de fata, fericitul Pantelimon, cu puterea lui Hristos, l-a facut pe orb sa vada, aducand astfel si pe tatal sau la dreapta credinta. Iar mucenicia Sfantului Pantelimon de aici a venit, caci, intrebat fiind, cel ce fusese orb, la judecata, cine a fost pricina tamaduirii lui, acesta a raspuns: "Pantelimon, doctorul, m-a tamaduit, iar numele lui Hristos, in care a spus ca si el crede." Deci, indata, imparatul a poruncit de i-a taiat orbului capul. Intre timp, a fost adus si Pantelimon la imparat si, fiind intrebat, a raspuns, fara sa se clatine din credinta lui Hristos, nici la fagaduinte, nici la infricosari. Drept aceea, a fost batut cumplit si ars cu faclii. Si il imbarbata pe el Domnul Hristos, aratandu-Se lui sub chipul batranului Ermolae, incat i se parea, ca impreuna cu el, a intrat in clocotul plumbului topit, in care fusese aruncat Sfantul. De asemenea, si din mare, dupa ce l-au aruncat, a iesit cu totul sanatos. A fost dat si la fiare si a ramas nevatamat de ele. A fost, in sfarsit, legat de o roata cu colti de fier, aruncata, de la un loc inalt, in jos, la vale, ca sa-l sfasie, dar roata s-a sfaramat in bucati, iar Sfantul a ramas nevatamat.
Deci, imparatul ramanand uimit, de toate aceste minuni, pe care le facea Dumnezeu, pentru Sfantul Sau, a zis catre el: "Cine te-a invatat sa faci atatea farmece?" Sfantul a raspuns: "Nu sunt farmece, ci dreapta credinta crestineasca, pe care am invatat-o de la Sfantul Ermolae, preotul". Si, prinzand pe batranul Ermolae si pe cei doi ucenici ai lui, Ermip si Ermocrat, i-a chinuit cu multe rani si, nevrand ei sa se lepede de Hristos, i-a osandit la taiere cu sabia. De asemenea, vazand imparatul ca si fericitul Pantelimon nu se pleaca, cu nici un chip, la paganatatea lor, l-a osandit, si pe el, la moarte, taindu-i-se capul cu sabia.
Deci, dupa ce Sfantul s-a rugat, si-a intins grumazul, de buna voie, si i-au taiat capul. Si a venit un glas de sus, intarind schimbarea numelui sau in Pantelimon, ca o chemare vadita a Sfantului milostiv, ca sa miluiasca pe toti cei ce alearga la el cu credinta, in nevoile lor.
Sinaxar 27 Iulie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului maritului, marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon.
Sfântul
si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia
din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia
i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie lui Eufrosin,
medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere
desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care
ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic
particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era
ascuns Sfântul Ermolae (cf. 26 iulie),
Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui calitatea inalta a sufletului
sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta
medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde
si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a
venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima
batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa
il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele
credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum
un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul
venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in
ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca
muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa
primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma
batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai
reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit
el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe
lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in
acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios
tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.
Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.
Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim (cf. 3 septembrie), Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : "Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine". De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate. Apoi, fie scufundat in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.
Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : "Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!". Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat iar trupul sa ii fie aruncat in foc.
Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care inseamna "prea milostiv"). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.
De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.
Tot în aceasta zi, pomenirea senatorului orb care a fost tamaduit de Sfântul Pantelimon, si care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Antuza marturisitoarea, cea din sfânta manastire a lui Mantiniu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici o suta cincizeci si trei, care în Marea Traciei s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Manuel, care cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic
Hristodul, care era din Casandra, si a marturisit în Tesalonic la anul
1777, si care prin sugrumare s-a savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, despre betie.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Nil.
Intru aceasta zi, istorisire despre o minune a Sfantului Mare Mucenic Dimitrie.
Cugetare
De miluieşti pe cei săraci, cunoaşte că dacă le faci bine lor, ca unor apropiaţi ai tăi, cu atît mai vîrtos îţi faci bine ţie însuţi.
Sfîntul Antonie cel Mare zice: „Şi moartea şi viaţa ne vin nouă de la aproapele noastru”.
Sfîntul Petru Damaschinul zice: „Aşa cum săracul trebuie să Ii mulţumească pururea lui Dumnezeu şi să îl iubească pre bogatul care îi face lui bine, cu atît mai mult trebuie bogatul să Ii mulţumească pururea lui Dumnezeu şi să îl iubească pre sărac; căci ei amîndoi se mîntuiesc prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, şi acum şi în veacul ce va să vie, din pricina milosteniilor lor. Căci fără săraci, ei nu numai că nu îşi pot dobîndi mîntuirea sufletelor, dar ei nu se vor putea izbăvi nici de ispitirile bogăţiei”.
Milosteniile care se dau din mîndrie, vanitate şi dispreţ nu folosesc la nimic.
În timpurile mai vechi, bogaţii aduceau bogăţii la sihastri şi îi rugau
cu lacrimi să le primească. Prea rar se întîmpla ca vreun sihastru să
primească acele bogăţii cu bucurie, iar dacă totuşi o făcea, era din
milă pentru bogaţi. Să ne gîndim numai, fraţilor: cei mai săraci dintre oameni primeau milosteniile de mila celor care le aduceau!
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata izbăvire a fiilor lui Israel din mîinile căpeteniei Sisera, şi a oştirilor lui (Judecători 4):
- La cum Domnul a arătat milă faţă de fiii lui Israel cei robiţi, a auzit plîngerea lor şi le-a dăruit biruinţa asupra lui Sisera;
- La cum prorocită Deborah, care era Judecător în Israel, a trimis o oştire mică în Muntele Tabhor împotriva lui Sisera, cel care avea o putere de nouă sute de care de fier şi oştire multă;
- La cum forţele lui Sisera s-au risipit, şi însuşi Sisera a pierit de mîna unei femei.
Predică
Despre prorocii batjocoritori de cele sfinte
– „Trebuie să ştiţi că în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură,
batjocoritori care vor umbla după poftele lor, și vor zice: Unde este
făgăduinţa venirii Lui? (II Petru 3: 3).
Oare se preschimbă sau se întunecă
oglinda de batjocoritorii care stau înaintea ei, rînjind, hlizindu-se şi
batjocorind-o? Nu, aplele oglinzii nu se tulbură de aceasta, ci rămîne
aceeaşi ca şi mai înainte. Fraţilor, să cunoaştem că nici Dumnezeu nu Se
schimbă, nici se tulbură cînd rîd batjocoritorii de El. Domnul Cel
Preacurat şi Neschimbabil ştie că batjocoritorul nu face decît să se
batjocorească pe el, atunci cînd batjocoreşte oglinda.
Căci batjocorind lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu, batjocoritorii nu fac decît să se batjocorească pe ei înşişi, cîtă vreme cele sfinte ale lui Dumnezeu rămîn intacte.
O, cît s-au înmulţit batjocoritorii
aceştia în zilele noastre! Mulţi sînt ei -prea mulţi! – dar mulţimile
lor slabe şi neputincioase sînt înaintea Celui care este Unul şi
Singurul. Căci ce este grămada de praf înaintea vîntului puternic? Nu
trebuie decît să aşteptăm, şi să ne înarmăm cu răbdare, pînă cînd va
sufla vîntul cel năpraznic. Căci prea s-au înmulţit batjocoritorii, care
pururea batjocoresc cuvîntul şi lucrările Domnului, şi zic că lucrurile
mîinilor lor batjocoritoare sînt mai bune şi mai înţelepte decît
lucrările lui Dumnezeu. Dar acele lucruri ale lor nu sînt decît hoţie,
căci dacă vor fi zidit ceva bun, nu 1-au zidit decît cu materialele lui
Dumnezeu, şi după asemănarea zidirii Lui. Pe cînd cele rele ale lor,
care sînt mult mai multe, le-au zidit din materialele dracilor, şi după
asemănarea lucrărilor diavolului, căruia sînt slugă. Prin urmare, cu ce
se va putea vreodată lăuda ţărîna? Cu ce se vor lăuda deci batjocoritorii, astăzi ca şi mîine, cînd asinii sălbatici le vor călca mormintele în copitele lor? O,
Atotcurate Stăpîne Doamne, sfinte sînt cuvintele Tale, tari precum
vîntul cel năpraznic, şi sfinte sînt lucrările Tale, cărora nu este
număr şi hotar.
O, Preacurate Stăpîne, izbăveşte
limbile noastre de batjocură şi viclenie, şi izbăveşte de batjocoritori
viaţa noastră. Căci noi numai Ţie ne închinăm, şi pre Tine Te slăvim în
veci, Amin!
