Acatistul Sfintei Treimi

Sfanta si de-Viata-Facatoare Treime !
Condacul 1
Imparate al veacurilor si Doamne cel mai inainte de veci, Facatorule a toata faptura cea vazuta si cea nevazuta, Dumnezeule cel slavit in Sfanta Treime, Caruia se inchina tot genunchiul; al cel ceresti, al celor pamantesti si al celor de dedesubt. Pentru aceasta si noi, ca cei ce suntem luminati cu Sfanta Taina a Botezului intru numele Tau cel intreit sfant desi nevrednici fiind, indraznim a-Ti aduce aceasta cantare de lauda; iar Tu ca Facatorul, Purtatorul de grija si Judecatorul nostru, ia aminte spre glasul rugaciunii robilor Tai, si nu departa mila Ta de la noi, pentru ca din adancul sufletului pururea sa strigam Tie: Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta, pentru numele Tau cel Sfant.
Icosul 1
Arhanghelii si ingerii, incepatoriile si puterile, scaunele si domniile, stand inaintea scaunului slavei Tale, nu pot a slavi marimea desavarsirilor Tale. Heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, acoperindu-si fetele, cu frica si cu dragoste graiesc unii catre altii: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot. Iar noi ca unii ce suntem pamant si tarana mai lesne ar fi sa iubim tacerea; insa pentru ca sa nu ne aratam nerecunoscatori si nemultumitori, pentru atatea indurari revarsate asupra noastra, urmand doxologiei celor de sus, cu credinta si cu dragoste zicem unele ca acestea:
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce esti inaltimea desavarsirilor celor nespuse si adancul tainelor celor neurmate;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea esti si toate le implinesti, Cel ce Unul esti, acelasi ieri, astazi si in veac;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pe toate le faci numai cu voia, aducand in fiinta pe cel ce nu sunt, ca si cum ar fi; Cel ce cobori pana la iad si iarasi ridici;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pui la incercare inimile si rarunchii oamenilor; Ce ce numeri stelele si tuturor nume le dai;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, ale Carui toate caile sunt adevarate si toate judecatile drepte si totodata si dorite;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce rasplatesti pacatele parintilor asupra fiilor, miluiesti si ajuti din neam in neam;
Sfant, Sfant, Sfant, esti Doamne Dumnezeu nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta pentru numele Tau cel Sfant!
Condacul al 2-lea
Vazandu-Te pe Tine Isaia pe scaun inalt si preainaltat a zis: O! ticalosul de mine, ca om fiind si buze necurate avand, am vazut pe Domnul Savaot cu ochii mei; iar cand carbunele cel de foc purtat de inger s-a atins de buzele lui, cu curatie Te lauda pe Tine, Tatal si Fiul si Sfantul Duh, pe Unul Dumnezeu. Deci, o, Preasfanta Treime arde cu focul Dumnezeirii Tale spinii faradelegilor noastre celor multe, ca sa cantam Tie cu inima curata: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Intelegerea cea neinteleasa cautand sa o inteleaga marele intre prooroci Moise, a zis: arata-mi mie fata Ta! Insuti cunoscut sa Te vad pe Tine. Iar Tu ai zis catre dansul: spatele Meu vei vedea, dar fata Mea nu se va arata tie ca nu va vedea omul fata Mea si sa ramana viu. Dar noua, desi nevrednici fiind, ai binevoit a Te arata pe Tine in fata Unuia-Nascut Fiului Tau; pentru aceasta cu multumire graim:
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce esti dragostea cea cu vapaie arzatoare a serafimilor si intelepciunea cea pururea luminatoare a heruvimilor;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce esti Imparatul cel mai presus de scaunele ceresti, si Domnul cel adevarat al domniilor celor mai presus de lume;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce esti taria cea nebiruita a puterilor ceresti, si atotputernice Stapanitorule al stapaniilor celor inalte;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce esti bunavestire cea plina de bucurie a arhanghelilor si propovaduirea cea fara tacere a ingerilor;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce esti inceputul a toata inceperea incepatoriilor celor intelegatoare si a tuturor puterilor ceresti, Atottiitorule poruncitor;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai nemurire si petreci in Lumina cea neapropiata; iar cu alesii Tai, ca si cu niste prieteni, fata catre fata vorbesti;
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta, pentru numele Tau cel Sfant!
Condacul al 3-lea
Cu puterea Ta cea nespusa, toate le tii; cu cuvantul intelepciunii Tale celei neurmate, toate le chivernisesti; si cu Duhul gurii Tale, toate le inviezi si le faci a se bucura. O, Cel in trei sori a toate Facatorule, Tu ai masurat cerul cu dreapta si pamantul cu palma, Care porti si hranesti toata faptura, toate pe nume le chemi; si nu este nimeni care sa se poata ascunde de puternicia dreptei si a vederii Tale. Pentru aceasta impreuna cu toate puterile cele de sus si de jos, cu umilinta cazand, cantam Tie: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Avand toata zidirea slujitoare poruncii Tale, pretutindenea arati urmele proniei si ale desavarsirilor Tale celor neurmate; pentru aceasta cele nevazute ale Tale, si puterea cea pururea fiitoare si Dumnezeirea, de pe fapturi cugetandu-le le vedem; pentru care cu mirare si cu bucurie graim unele ca acestea:
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, puternice Facatorule al celor vazute si nevazute, si Chivernisitorule cel cu dragoste imbelsugata al celor de acum si celor viitoare;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce din patru stihii ai alcatuit faptura si cu patru timpuri ai incununat cununa anului;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai poruncit soarelui sa lumineze ziua, si luna cu stelele sa lumineze noaptea;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce scoti vanturile din vistierii; Cel ce imbraci cerul cu nori si trimiti ploaie si roua spre racorirea caldurii;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce incingi dealurile cu bucurie si vaile cu veselie; Cel ce impodobesti crinii tarinii si incununezi campiile cu roade;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce trimiti hrana puilor de corbi si adapi toate fiarele campului si trimiti indurarile Tale peste toate lucrurile Tale;
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta, pentru numele Tau cel Sfant!
Condacul al 4-lea:
Vifor avand inauntru eresul cel pierzator de suflete, al doilea Iuda, Arie nebunul, s-a lepadat de Tine, Fiul lui Dumnezeu, a fi unul din Sfanta Treime; iar noi, desi pe un Ipostas al Tatalui, altul al Fiului si altul al Sfantului Duh numim, insa o Dumnezeire in Tatal si in Sfantul Duh, deopotriva puterea, de o fiinta slava, cu inima si cu buzele marturisim si cu Lumina cea intreit luminatoare in baia Sfantului Botez luminati fiind, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, unui Dumnezeu ne inchinam, cantand: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Auzind pastorii si invatatorii Sfintei Biserici pe Arie, ca o fiara cumplita intrand in turma cea cuvantatoare a lui Hristos, si rapind oile de la adevarata marturisire a dreptslavitoarei credinte, adunandu-se in Niceea la sobor, au marturisit pe Hristos Dumnezeu, iar nu faptura; si deopotriva Tatalui pe Fiul si pe Sfantul Duh cinstindu-I, cu glas ca de tunet au grait:
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeule Parinte si Dumnezeule Fiule si Dumnezeule Duhule Sfinte, Unule adevaratul Dumnezeu, iar nu trei dumnezei;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Parinte nezidit si Fiule nezidi si Duhule Sfinte, Unule impreuna nezidit; iar nu trei indeosebi neziditi;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru: Parinte Cel ce ai nascut pe Fiul mai inainte de veci; Fiule, Cel ce Te-ai nascut fara de ani din Tatal; Duhule Sfinte, Care din veac purcezi de la Parintele, dar nu Te nasti;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru: Parinte, Care ne-ai chemat pe noi dintru nefiinta; Fiule, Cel ce ne-ai rascumparat pe noi cei cazuti prin Crucea Ta; Duhule Sfinte, Cel ce sfintesti si inviezi pe toti cu darul Tau;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit a intemeia in duhul, in sufletul si in trupul nostru cortul cel cu trei parti spre a Ta salasluire, si nu l-ai lasat pe el intru noi pana in sfarsit a se strica prin pacat;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus semnul fiintei Tale celei in trei Ipostase peste toate lucrurile Tale; in lumea aceasta vazuta si in cea nevazuta;
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta, pentru numele Tau cel Sfant!
Condacul al 5-lea:
Treime cea fara de inceput si a toate facatoare, zidindu-ne pe noi dupa chipul si asemanarea Ta, ai poruncit noua a face cele placute inaintea Ta; iar noi ticalosii voia noastra cea rea iubind-o, fagaduintele Sfintei Taine a Botezului am lepadat si chipul Tau l-am intinat. Deci acum iarasi alergam la Tine si ne rugam: trimite noua darul Tau, scoate-ne pe noi din mana vrajmasilor celor vazuti si nevazuti, si ne mantuieste pe noi cu judecatile pe care le stii, ca in vecii vecilor sa cantam Tie: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Vazand intelegerea, care covarseste desavarsirile Tale si nespusele faceri de bine catre fiii cei saraci ai lui Adam, Dumnezeule cel in trei Ipostase, cel mort cu duhul se inviaza, cel intinat cu stiinta se curateste si cel pierdut se mantuieste; deci cu minte multumitoare, cu inima multumitoare si cu buze de multumire zidite de Tine, plecand genunchii graim:
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai hotarat in sfatul Tau cel in trei Ipostase a zidi pe om, si in trupul lui cel luat din tarana, suflare de viata din gura Ta ai insuflat;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce in fata lui Adam cu chipul si asemanarea Ta, pe noi, pe toti ne-ai cinstit si bunatatile raiului mostenitori ne-ai facut;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cu intelepciune ne-ai invatat pe noi mai presus decat toate cele vazute, si pe toata faptura cea de jos sub picioarele noastre ai supus-o;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ne-ai daruit noua pomul vietii spre hrana, si cu darul nemuririi ne-ai imbogatit;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce stramosii nostri, cei care au calcat porunca, nu i-ai parasit nici dupa greseala, ci intru nadejdea mantuirii in preajma Edenului i-ai salasluit;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ne-ai scos si pe noi din pantecele maicii noastre, si cu darul Evangheliei, dupa nastere, ne-ai sfintit;
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta pentru numele Tau cel Sfant!
Condacul al 6-lea:
Propovaduitorul dreptatii si ravnitorul sfantul Tau nume, Ilie cel prealuminat, chemat fiind de inger, a stat pe Muntele Horeb; deci s-a facut mai intai vant mare si tare, risipind muntii, apoi s-a fac cutremur mare si foc arzator; ci nu in acestea Te-a vazut pe Tine. Iar dupa foc, glas de vant subtire, si acolo Te-a vazut; deci acoperindu-si fata, cu veselie si cu frica a grait: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Rasarit-ai Lumina cunostintei celei cu trei raze stralucitoare a dumnezeirii Tale la toata lumea; gonit-ai ratacirea cea idoleasca, Dumnezeul cel in trei Ipostase si Doamne; iar pe tot neamul omenesc din intunericul cel mare al paganatatii, in lumina cea minunata a Evangheliei l-ai adus, prin care noi cei luminati slavind atotputernica Ta pronie, graim:
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pierdut pana in sfarsit cu apele potopului toata faptura cea stricata prin pacat, si in fata lui Noe ai innoit tot nemul omenesc;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai despartit pe parintele credinciosilor Avraam din amestecarea limbilor, si din semintia lui ai intemeiat adevarata Biserica;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai scos pe poporul Tau din Egipt, l-ai hranit pe el cu mana in pustie si l-ai dus in pamantul in care curge lapte si miere;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit cu Duhul Tau pe prooroci, si printr-insii in mijlocul lui Israel ai pazit credinta in Rascumparatorul cel fagaduit;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pedepsit pe poporul Tau cel ce gresise, prin robia Babilonului, dupa sfarsitul careia, iarasi ai poruncit a se zidi Ierusalimul;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai aratat pe Macabei statornici pana la moarte in credinta si invataturile cele parintesti; iar pe biserica cea de sub Lege, ca pe o mireasa pana la venirea iubitului mire, ai pazit-o intreaga;
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta, pentru numele Tau cel Sfant!
Condacul al 7-lea:
Vrand a arata marimea dragostei si a milostivirii Tale celei catre nemul omenesc cel cazut, cand s-a plinit vremea, ai trimis pe Cel Unul-Nascut Fiul Tau, Care, nascandu-Se din Fecioara, S-a supus Legii, pentru ca pe cei de sub Lege sa-i rascumpere; Care, petrecand pe pamant ca un Om si rascumparandu-ne pe noi prin crucea Sa, S-a inaltat la cer, de unde, implinind fagaduinta, a trimis noua pe Preasfantul Duh, ca sa cantam toti: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Minunata in adevar si noua minune ai aratat, Minunatule intru cele inalte Doamne, cand dupa trimiterea Preasfantului Duh peste alesii ucenici si apostoli, i-ai trimis pe ei la propovaduire in toata lumea, ca sa vesteasca numele cel mare al Preasfintei Treimi, si sa aduca toate neamurile la ascultarea credintei. Pentru aceasta, minunandu-ne de puterea si lucrarea cuvintelor lor, celor insuflate de Dumnezeu, cu bucurie graim:
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai ales pe cele neputincioase, de neam slab si nebagate in seama ale lumii, ca sa rusineze pe cele tari, marite si intelepte;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai intarit nenumarate cete de mucenici, ca prin nenumarate chinuri si omoruri sa fie pecetluit adevarul Evangheliei si puterea darului lui Hristos;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce prin semnul Crucii ai plecat inima marelui Constantin cel intocmai cu apostolii, si prin acela ai pus sfarsit cumplitelor prigoniri asupra crestinilor;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai intarit Biserica, prin cele sapte soboare a toata lumea, ca si cu sapte stalpi, a purtatorilor de Dumnezeu parinti, si de invaluirile eretice nevatamate ai pazit-o;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai daruit invatatorilor celor de Dumnezeu inteleptiti si marilor nevoitori ai bunei cinstiri, ca unor prealuminate stele, pe taria Bisericii a straluci;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai povatuit si pe stapanitorul imparatiei romanilor Constantin, la lumina credintei celei adevarate, si prin acela ai izbavit toata lumea de inselaciunea multei necredinte;
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi zidirea Ta cea cazuta, pentru numele Tau cel sfant;
Condacul al 8-lea:
Strain si minunat, la stejarul lui Mamvri, Te-a vazut Avraam pe Tine, Adevaratul Dumnezeu, adica trei barbati vazand, ca si catre unul a grait: Doamne, de am aflat har inaintea Ta, nu trece pe robul Tau. Deci Celor trei, Care i s-au aratat in trei fete: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, iar unuia Dumnezeu intr-o fiinta, pana la pamant s-a inchinat, graind: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Cu totul pretutindenea esti, si totdeauna purtator de grija pentru toata zidirea Ta, nu numai cu taria nemasuratei puterii Tale, ci si cu bogatia cea atotlucratoare; iar noua, precum a zis Fiul Tau, ca si perii capului toti sunt numarati la Tine, ca nici unul dintr-insii sa nu cada fara voia Ta. Pentru aceasta, nadajduind spre pronia Ta, cu indrazneala si cu dragoste graim:
Sfant, Sfant, Sfant, esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit ca tot neamul omenesc sa se imparta in semintii si neamuri, si fiecareia din ele i-ai randuit locul si timpul vietuirii;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru prin care imparatii imparatesc si cei puternici fac dreptate, si pazesti pe alesii Tai ca lumina ochiului;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, din Care izvoraste intelepciunea si intelegerea, toata taria si puterea, toata sanatatea si frumusetea;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce randuiesti razboaie, si iarasi le opresti pe ele; Cel ce incununezi cu biruinta arma ce poarta dreptate, iar pe cea nedreapta, chiar in mijlocul biruintelor, mai inainte o hotarasti spre sfaramare;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce faci semne pe cer si pe pamant, trimiti foc, boli si foamete asupra oamenilor, ca sa nu rataceasca ei pana in sfarsit din caile Tale cele drepte;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce inalti pe cei smeriti pe pamant si ii pui sa stea cu domnii poporului Tau; iar pe cei mandri ii nimicesti ca sa nu se afle locul lor;
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta, pentru numele Tau cel Sfant!
Condacul al 9-lea:
Toata firea, sus si jos, neincetat Te slaveste pe Tine Facatorul cel preavesnic si Dumnezeu: in cei unii canta zi si noapte : Sfant, Sfant, Sfant, iar altii cununile lor le pun la picioarele Tale. Iar noi pe pamant impreuna cu toata faptura, ca cei impodobiti cu chipul slavei Tale celei de o fiinta, Tie ne rugam si de la Tine asteptam mare si bogata mila, cantand: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Filosofii cei mult-vorbitori, desi mult se ostenesc cu mintea a ispiti despre taina Preasfintei Treimi dar nu pot a intelege cum este un Dumnezeu de o fire. Si nenumaratele faceri de bine cele catre noi ale Fiecareia din cele trei dumnezeiesti Fete bine stiindu-le, cu credinta si cu multumire graim:
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai randuit cu dreapta judecata Ta noua tuturor a ne intoarce in pamantul din care suntem luati, si in ziua invierii iarasi a ne scula;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce inainte ai hotarat soarelui, lunii si stelelor sa se intunece oarecand, iar pamantului si tuturor celor ce sunt pe el cu foc a se lamuri, pentru ca in locul lor sa se arate cer nou, in care petrece dreptatea;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai randuit ziua, in care vor sta inaintea Ta la judecata toate semintiile si neamurile, ca sa-si ia fiecare piata dupa faptele sale;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce vei zice dreptilor in ziua rasplatirii: veniti binecuvantatii Parintelui Meu de mosteniti imparatia care este gatita voua de la intemeierea lumii;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, de la Care pacatosii cei care nu s-au pocait cu frica atunci vor auzi: duceti-va de la mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai fagaduit ca Biserica Ta sa o pazesti neclintita pana la sfarsitul lumii, spre a nu fi ea biruita nici de portile iadului;
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta, pentru numele Tau cel sfant!
Condacul al 10-lea:
Vrand sa mantuiesti lumea, Te-ai aratat la raul Iordanului, Preasfanta si Dumnezeiasca Treime: Tatal in glas din cer marturisind pe Fiul cel iubit; Fiul in chip omenesc primind Botezul de la rob; si Duhul Sfant pogorandu-Se in chip de porumbel peste Cel ce Se boteza. Deci intru numele lui Dumnezeu, insa in trei Fete: a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, ne-am invatat a lumina cu Botezul pe tot omul ce vine in lume, cantand: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Imparate preavesnice, Care rasari soarele peste cei buni si peste cei rai; Cel ce iubesti pe cei drepti si pe cei pacatosi miluiesti, spala necuratia noastra cea sufleteasca si trupeasca; binevoieste a face in noi lacasul Tau, desi nevrednici robi ai Tai suntem. Pierde gandurile cele necurate, sterge faptele cele necuviincioase, indreapta limba noastra spre a vorbi cele placute inaintea Ta, pentru ca, cu inima si cu buze curate, cu umilinta sa graim unele ca acestea:
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, despre Care ceata Apostolilor invederat vorbeste si catre Care soborul proorocilor pururea priveste;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru pe care ceata mucenicilor cu dumnezeiasca cuviinta Il marturiseste si oastea preacuviosilor numele Tau cel Sfant Il slaveste.
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, pentru care multimea pustnicilor neincetat suspina, si de la Care nevointele pustnicesti se incununeaza;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Caruia ierarhii si pastorii Bisericii aduc cantare de multumire; iar invatatorii lumii spre a noastra mantuire spre noi teologhisesc;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, primeste rugaciunea cea pentru noi si mijlocirea tuturor sfintilor, iar mai ales a Preasfintei Fecioare, care isi intinde mainile sale catre Tine pentru noi;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, ingradeste-ne pe noi cu sfintii Tai ingeri si goneste de la noi duhurile cele rele de sub cer;
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta, pentru numele Tau cel sfant!
Condacul al 11-lea:
Toata cantarea ce se aduce Tie nu poate a-Ti aduce multumirea cuvenita pentru toti si pentru toate, Dumnezeule cel slavit in Treime; caci nu se afla nici minte, care sa poata a se intinde cu cugetul catre multimea indurarilor Tale, cele asupra noastra; nici cuvant care cu vrednicie sa le povesteasca; insa pentru toate cele vazute de noi si care ni se dau noua, fie Tie, Preasfanta Treime, multumire de la noi, cinstea si slava pe care pe care Tu Insuti le stii ca ar fi vrednice si placute de slava Ta; deci noi inchinandu-ne Tie, cu smerenie si cu dragoste cantam: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Luminatorule cel in trei Sori, ca un datator de lumina Te-ai aratat, in fagaduintele Tale, noua celor ce suntem in intunericul necunostintei despre soarta noastra cea viitoare; cu multumire insa Te marturisim, ca macar de una din fericirile cele prevestite de Unul-Nascut Fiul Tau sa ne invrednicesti pe noi; pentru care acum cu umilinta si cu dragoste graim:
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai gatit alesilor Tai bunatatile pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, pe Care toti cei curati cu inima Te vor vedea precum esti si Te vor cunoaste precum Tu Insuti ii cunosti pe ei;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, in Care toti cei flamanzi si insetati vor afla dreptate, pe satiul ce niciodata nu se imputineaza;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, de la Care facatorii de pace fii iubiti se vor chema, ca cei ce sunt urmatori Unuia-Nascut Fiului Tau, Cel ce pe toate le-a impacat;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, in care cei blanzi vor mosteni pamantul; iar cei saraci cu duhul se vor invrednici de imparatia cerului;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai fagaduit vesnica plata celor ce miluiesc si nesfarsita bucurie celor ce plang;
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta, pentru numele Tau cel Sfant!
Condacul al 12-lea:
Preasfanta Treime, da-ne noua darul Tau cel atotputernic; primeste marturisirea pacatelor noastre inaintea slavei imparatiei Tale; cauta la suspinurile noastre, trimite-ne noua duhul umilintei si al indurarilor; pentru ca sa ne invrednicim, cu suflet si cu inima curata, fara de osanda a grai catre Tine pe pamant, precum graiesc ingerii in cer: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Cantand Pronia Ta cea iubitoare de oameni, Te slavim pe Tine toti, Treime fara de inceput; credem intr-Unul Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant; ca pe altul afara de Tine Dumnezeu nu stim, catre Tine cadem si Tie ne rugam, zicand:
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, da-ne noua ajutor ca sa nu ne temem de nici un rau, spre apararea vietii noastre si spre a nu ne infricosa de nici un vrajmas;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce mantuiesti pe pacatosii cei ce se pocaiesc; deci mantuieste-ne si pe noi mult-pacatosii;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce inmultesti mila Ta tuturor, inmulteste-o si asupra noastra, si ne mantuieste pe noi, ca neputinciosi suntem;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, prelungeste-ne noua tuturor vremea vietii spre a ne pocai si nu ne osandi pe noi spre taiere ca pe smochinul cel neroditor;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, izbaveste-ne pe noi de ispitele ce ne impresoara: de lume, de trup si de diavol, si ne hraneste in credinta si dragostea cea catre Tine;
Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, invredniceste-ne pe noi a Te vedea fata catre fata si a intra in camara Ta cea luminoasa la nunta Mielului;
Sfant, Sfant, Sfant esti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea cazuta, pentru numele Tau cel sfant!
Condacul al 13-lea:
O, Preasfanta, de viata facatoare nedespartita si a toate facatoare Treime: Parinte si Fiule si Duhule Sfinte, Unule, Adevaratul Dumnezeu si Facatorul nostru, primeste aceasta de acum multumire a noastra; trimite-ne noua darul si puterea din inaltimea Sfantului Tau locas, ca, toate poftele trupesti calcandu-le, sa vietuim intru toata buna cinstire si curatie pana la sfarsitul vietii noastre, pururea laudand preasfant numele Tau, si cantand: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Dupa aceasta se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.
Rugaciune catre Dumnezeu Tatal
Atotputernice Stapane, intelepte si atotbunule Doamne, Nascatorule cel fara de inceput al Fiului celui dintr-o fiinta nascut, si Purcezator al Sfantului si Celui de viata facatorul Tau Duh, vesnic si pururea fiitor;Insuti pricinuitorule de purcedere, a Carui marire este nemarginita, slava nespusa si milostivire nemasurata; Cel ce ne-ai adus pe noi din nefiinta si ne-ai cinstit cu chipul Tau cel preascump; Care ne-ai daruit noua nevrednicilor nu numai a Te cunoaste pe Tine si a Te iubi, dar inca ce este mai scump, ca si Tata a Te numi pe Tine ne-ai invrednicit.
Multumim Tie, Dumnezeule al milostivirii si al indurarilor, Cel ce nu ne-ai lasat pe noi, ce am calcat porunca Ta, in mijlocul pacatului si in umbra mortii; ci ai binevoit a trimite pe pamant, pentru mantuirea noastra, pe Unul-Nascut Fiul Tau, prin Care si veacurile s-au facut, ca prin intruparea Lui si prin patimile Lui cele infricosatoare, de chinuirea diavolului si din stricaciunea mortii sa ne izbavim.
Multumim Tie, Dumnezeule al dragostei si al puterilor, ca dupa inaltarea la cer a Preascumpului nostru Mantuitor, ai trimis si pe Preasfantul Tau Duh peste alesii Lui ucenici si apostoli, pentru ca prin puterea propovaduirii lor celei de Dumnezeu insuflate pe toata lumea s-o lumineze cu lumina cea curata a Evangheliei Tale. Deci, Insuti, Iubitorule de oameni, Stapane, asculta acum rugaciunea cea smerita a nevrednicilor fiilor Tai, ca asa precum ne-ai zidit pe noi numai pentru bunatatea Ta si ne-ai rascumparat pe noi pentru indurarea Ta, asa ne si mantuieste pe noi pentru indurarea Ta, asa ne si mantuieste pe noi dupa milostivirea Ta cea neasemanata; fiindca din faptele noastre nici urma de pocainta nu avem, ci dreapta rasplatire si despartire de prealuminata fata Ta ne asteapta.
Ca, daca si pentru tot cuvantul in desert se va cere de la noi raspuns in ziua judecatii si a rasplatirii, pentru nenumaratele noastre faradelegi, cu care am gresit inaintea Ta, apoi, ce raspuns vom da noi, saracii, in ziua aceea?
Pentru aceasta alergam spre a Ta bunatate, care covarseste toata mintea si cuvantul, rugandu-ne Tie: gresit-am, curateste-ne pe noi, Doamne; nelegiuit-am, iarta-ne, Stapane, maniatu-Te-am, milostiveste-Te, indelung-Rabdatorule.
Si pazeste mai ales mintea, stiinta si inima noastra de rautatile lumii; izbaveste-ne pe noi si ne mantuieste de viforul cel mult invaluitor al patimilor si al caderilor in pacatele cele stiute si nestiute; ne indrepteaza pe noi la limanul cel lin al credintei, al dragostei si al nadejdii vietii celei vesnice.
Adu-Ti aminte, Doamne, de noi, intru mila Ta; daruieste-ne noua toate cererile cele spre mantuire, iar mai ales viata curata si fara de prihana; invredniceste-ne pe noi a Te iubi pe Tine, si a ne teme din toata inima noastra, si a face voia Ta cea sfanta; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor.
Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeul nostru esti, si Tie slava si multumire si inchinaciune inaltam, impreuna cu Cel fara de inceput al Tau Fiu si cu Preasfantul si Bunul si de viata Facatorul Tau Duh; acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciune catre Dumnezeu Fiul
Unule-Nascut, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, Cel ce pentru mantuirea noastra ai binevoit a Te intrupa si moarte a patimi; iar acum si cu preacuratul Tau Trup la cer de-a dreapta impreuna cu Tatal sezi, si toata lumea o carmuiesti, nu ne uita cu milostivirea Ta pe noi, cei ce suntem jos, care macar ca suntem cu totul intinati si nevrednici, insa intru Tine, Mantuitorule si Dumnezeul nostru, credem si pe alt mijlocitor si nadejde al mantuirii nu stim.
Deci, da-ne noua, Preabunule Rascumparatorule, ca totdeauna sa ne aducem aminte de cate chinuri ale sufletului si ale trupului Tau a fost trebuinta ca sa impaci dreptatea cea vesnica a parintelui Tau pentru pacatele noastre; si cum Te-ai pogorat de pe cruce pana la iad, cu preacurat sufletul Tau, ca sa ne izbavesti pe noi de puterea chinuirii iadului.
Iar aducandu-ne aminte de aceasta, sa ne pazim de pofte si de pacate, care au fost pricina de infricosatoare patimi si de moartea Ta; si sa iubim dreptatea si virtutea, care sunt mai placute Tie decat tot darul cel adus de noi.
Deci, ca Cel ispitit dupa toate, Preabunule, singur stii cat este de mare slabiciunea duhului si a trupului nostru si cat de puternic si viclean este vrajmasul nostru care umbla ca un leu, cautand pe cine sa inghita, pentru aceasta nu ne lipsi pe noi de ajutorul Tau atotputernic; ci fii de-a pururea cu noi, pazindu-ne si acoperindu-ne, povatuindu-ne si intarindu-ne, bucurand si veselind duhul nostru.
Iar noi alergand la sanul dragostei si a indurarii Tale, toata viata noastra cea vremelnica si vesnica Tie se o dam, Stapanului nostru, Rascumparatorului si Domnului; pe Care din adancul sufletului Il rugam, ca sa ne faci pe noi cu judecatile pe care le stii, fara de impiedicare a trece la calea aceasta intunecoasa a vietii pamantesti si a ajunge la camara cea dumnezeiasca a Ta, pe care ai fagaduit a o pregati tuturor celor ce cred in numele Tau si urmeaza dumnezeiestilor Tale invataturi.
Rugaciune catre Dumnezeu Duhul Sfant
Imparate ceresc, preabunule Mangaietorule, Duhule al adevarului, Cel ce din Tatal mai inainte de veci purcezi, si intru Fiul pururea Te odihnesti; nepartinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeiesti, pe care le imparti precum voiesti; prin care si noi nemernicii ne-am sfintit si ne-am uns in ziua botezului nostru.
Cauta spre rugaciunea robilor Tai, vino la noi si Te salasluieste intru noi si curateste sufletele noastre, ca sa putem a ne face locas Preasfintei Treimi.
Asa, o Preabunule, nu Te scarbi de necuratia noastra nici de ranile pacatelor; ci le tamaduieste pe ele cu ungerea Ta cea atot-vindecatoare. Lumineaza mintea noastra, ca sa cunoastem desertaciunea lumii si a celor ce sunt in lume; inviaza stiinta noastra, ca neincetat sa vesteasca noua ceea ce se cuvine, a face si ce se cuvine a lepada; indeparteaza si innoieste inima ca sa nu izvorasca mai mult ziua si noaptea ganduri rele si pofte necuvioase.
Imblanzeste trupul si stinge cu insuflarea Ta cea datatoare de roua vapaia patimilor, prin care se intuneca in noi chipul cel prea-scump al lui Dumnezeu.
Iar duhul lenevirii, al mahnirii, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, goneste-l de la noi; si ne da noua duhul dragostei si al rabdarii, duhul blandetii si al dreptatii, ca indreptand inimile cele slabite si genunchii, fara de lenevire sa calatorim pe calea sfintelor porunci; si asa, ferindu-ne de tot pacatul si implinind toata dreptatea, sa ne invrednicim a primi sfarsit crestinesc si nerusinat, si a intra in Ierusalimul cel ceresc; iar acolo a ne inchina Tie, impreuna cu Tatal si cu Fiul, cantand in vecii vecilor: Treime Sfanta, slava Tie!
Rugaciune catre Preasfanta Treime
Preasfanta Treime, Stapanire de o fiinta, pricinuitoare a tot binele; ce vom rasplati Tie pentru toate cate ne-ai dat noua, pacatosilor si nevrednicilor, pe care mai inainte de a ne naste noi in lume le-ai randuit, si pentru toate cele ce ne dai fiecaruia din noi in toate zilele si pentru cele ce ai gatit noua tuturor in veacul cel viitor?
Deci se cuvenea pentru atatea binefaceri si indurari, sa multumim Tie nu numai cu cuvintele, ci mai ales cu faptele, pazind si implinind poruncile Tale; iar noi cu patimile noastre si cu obiceiurile cele rele in nenumarate pacate si faradelegi ne-am aruncat.
Pentru aceasta, ca cei ce suntem intinati, nu numai ca nu indraznim a ne arata inaintea preasfmtei fetei Tale celei intreit stralucitoare, ci nici preasfant numele Tau a-l chema, de nu ai fi binevoit Insuti Tu spre a noastra mangaiere a ne vesti noua; ca pe cei drepti si curati iubesti, iar pe pacatosii care se pocaiesc ii mantuiesti si cu milostivire ii primesti.
Deci, cauta, o Dumnezeiasca Treime, din inaltarea sfintei slavei Tale asupra noastra, mult pacatosilor; si bunavointa noastra in loc de fapte bune o primeste, si ne da noua duhul pocaintei celei adevarate; ca, urand tot pacatul, intru cuviosie si dreptate pana la sfarsitul vietii noastre sa petrecem, facand voia Ta cea sfanta si slavind cu cuget curat si cu fapte bune preadulcele si preaincuviintat numele Tau. Amin.

Predică la Praznicul Sfintei Treimi - Pr. Ilie Cleopa

„Preasfântă Treime, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”; „Preasfântă Treime, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa”. Şi iarăşi: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”. Acestea le poţi zice oricând; şi făcând aşa, te rogi Preasfintei Treimi cu rugăciune preaputernică şi foarte dreaptă în conţinutul ei dogmatic.

Sfânta Treime

Aţi văzut şi întotdeauna vedeţi că mai înainte de a se face ziuă, de a răsări soarele, flutură o geană de ziuă. Către răsărit se vede o lumină mai întâi puţin gălbuie şi apoi tot mai alburie, până când se ivesc razele soa­relui. Iar razele soarelui crescând mereu şi luminând sub cer, în toate păr­ţile, se iveşte la orizont şi frumosul şi prealuminosul soare, strălucind cu atâta putere încât, dacă te-ai uita mai mult la el, te orbeşte.
Iată, aşa să socotiţi şi despre Dumnezeu. Bunul şi Veşnicul Dumne­zeu, Cel ce este izvorul a toată lumina şi strălucirea de la începutul lu­mii, S-a arătat mai întâi numai ca Ziditor şi ca Făcător.
Faptul că El e în trei feţe, adică în trei ipostasuri, a început să se arate fiinţei omeneşti celei slabe şi neputincioase numai cu încetul şi în chip umbrit. Astfel, se ştia încă înainte de legea veche, chiar de la Adam, că există Ziditorul Dumne­zeu.
Dar, cum zice Sfântul Grigorie Palama, nu se ştia desăvârşit, ca azi, că El este în trei ipostasuri. Pentru că nu era încă în puterea minţii omeneşti să înţeleagă că Dumnezeu este în trei feţe şi de o singură fiinţă. Dar în chip umbrit a început a ne învăţa pe noi, aşa cum învaţă profesorul pe co­pii la şcoală, că Dumnezeu, deşi este Unul după fiinţă, este în trei feţe sau ipostasuri.
Încă la facerea omului, în Rai, a zis: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26). N-a zis să fac, ci „să facem”, arătând prin plural şi celelalte ipostasuri ale Sfintei Treimi, care erau lângă Tatăl.
Iar la amestecarea limbilor, la Turnul Babel, a zis: „Să Ne po­gorâm şi să amestecăm limbile lor” (Facerea 11, 27). Deci iarăşi s-a arătat că Dumnezeu este Unul după fiinţă şi trei după feţe.
Iar mai târziu, David proorocul, mai luminat de Duhul Sfânt, a spus şi a mărturisit că trei sunt feţele Preasfintei Treimi. Căci zice în Psaltirea sa: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmii 32, 6). Deci Domnul este Unul, Cuvântul este altul şi Duhul gurii Lui, altul. Astfel i-a arătat Preasfântul Duh că cele trei ipostase ale Sfintei Treimi sunt de o fiinţă, de o putere, de o domnie şi de o împărăţie.
Patriarhii cei mai vestiţi au fost trei: Avraam, Isaac şi Iacov. Trei au fost şi coconii din cuptor. Deci şi alte multe simboluri vorbesc despre Sfânta Treime.
Iar în legea darului, încă de la începutul slujirii Mântuitorului, Preasfântul Dumnezeu S-a arătat ca fiind un Dumnezeu în trei feţe, sau în trei ipostasuri. Chiar de la Botezul Mântuitorului S-a arătat Preasfânta Tre­ime la Iordan. Căci Părintele a zis de sus: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 17); iar Duhul Sfânt a coborât în chip de porumb, iar Fiul era, întrupat în firea noastră, în apele Iordanului.
Iată de ce Biserica cântă: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închi­narea Treimii S-a arătat” (troparul praznicului). Astfel, prin legea daru­lui, Dumnezeu S-a arătat în chip desăvârşit că, deşi este Unul după fiinţă, sau după fire, după feţe e Întreit. Aceasta a înţeles şi dumnezeiescul Ioan Evanghelistul în epistola sa cea dintâi, când zice: „Trei sunt Care mărturi­sesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi aceştia trei Una sunt” (I Ioan 5, 7).
Mai târziu, dumnezeieştii Părinţi au arătat că Sfânta Treime este de un singur scaun, de-o singură dumnezeire, de-o singură fiinţă şi fire, de-o singură voie şi împărăţie şi domnie, dar este în trei ipostasuri, iar aceste trei ipostasuri sunt deosebite după însuşirile lor.
Mai întâi să cunoaşteţi chipul subzistenţei fiecăruia. Tatăl are ca chip al subzistenţei nenaşterea şi nepricinuirea; căci nu se naşte din nimenea şi nu e pricinuit de nimenea. Fiul are ca chip al subzistenţei Sale naşterea mai înainte de toţi vecii din Tatăl, precum se naşte cuvântul din minte. Iar Duhul are ca chip al subzistenţei Sale un altul decât cel al Fiului: El are pur­cederea, adică porneşte, purcede din Tatăl. Dar – cum zice Sfântul Gri­gore de Nyssa – o dată cu naşterea Fiului, cea mai dinainte de toţi vecii, purcede şi Duhul Sfânt.
Nu a fost o vreme – cum spune Arie hulitorul – când Hristos n-a fost împreună cu Tatăl. Cum se putea ca Tatăl să fie fără de Cuvânt? Dumnezeu are Cuvânt, Dumnezeu are şi Duh. Deci n-a fost niciodată când să nu fi fost Cuvântul la Tatăl.
Cum n-a putut să fie Tatăl fără Cuvânt, aşa nu s-a putut să fie o vreme când Cuvântul să nu fi fost la Tatăl şi Duhul să nu purceadă în chip negrăit, adică să nu fie la Tatăl, pentru că Cel ce are Cuvânt are şi Duh.
Uitaţi-vă la noi: avem minte, cu­vânt şi duh, că suntem chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu face parte chiar din fiinţa Sa, e chiar de o fiinţă cu El, de un scaun, de o voie şi de o dumnezeire cu El.
Acestea, fraţii mei, sunt lucruri subţiri, nu le puteţi înţelege toţi, dar trebuie să le spunem, că azi e sărbătoarea Sfintei Treimi. Iată, v-am spus chipul subzistenţei celor trei ipostasuri: nenaşterea, naşterea şi purcederea.
Însuşirile ipostasurilor sunt chipul subzistenţei lor în Treime. Tatăl este Tată fiindcă naşte mai înainte de toţi vecii pe Fiul şi purcede pe Duhul deodată cu naşterea Fiului, fără de vreme şi fără de ani. Dar în alt chip purcede pe Duhul şi în alt chip naşte pe Fiul. Aşa zice Iosif Vrienie, marele teolog din sec. al XIV-lea, că Tatăl se cheamă Născător al Fiu­lui şi Purcezător al Duhului. Dar Fiul se zice şi Cuvânt. Fiul subzistă prin naştere şi Duhul prin purcedere. Fiul şi Duhul se mai numesc şi cele două raze gemene ale Tatălui (Iosif Vrienie, Cuvântul 4 despre PreasfântaTreime).
Şi aceste două raze, care pornesc din Minte, adică din Dumnezeu Ta­tăl, sunt ipostasuri ca şi Tatăl. Dintre cele trei ipostasuri ale PreasfinteiTreimi, unul are însuşirea de Tată, altul de Fiu şi altul de Duh Sfânt. Ele se deosebesc, dar sunt şi unite, însă unirea lor nu le amestecă (Dogmatica, cap. 8, p. 19).
Ipostasurile PreasfinteiTreimi – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh – sunt unite, dar nu se amestecă, şi se împart fără despărţire. Gândiţi-vă la trei sori, care ar fi deopotrivă de mari, deopotrivă de luminoşi şi ar ieşi pe cer deodată, unite într-un glob şi într-o putere. Cele trei ipostasuri sunt ca trei sori având aceeaşi căldură şi lumină, aceeaşi fiinţă. Gândiţi-vă la trei sfeşnice cu trei lumini în ele, iar luminile deopotrivă de mari şi de luminoase, şi amestecaţi aceste trei făclii la un loc. Ce se întâmplă? Vedeţi o singură lumină. Sunt unite, dar nu amestecate. Şi-a păstrat fiecare lu­mina şi însuşirea ei. Iată, aşa e cu ipostasurile Preasfintei Treimi. Sunt unite împreună în aceeaşi fiinţă, dar fiecare ipostas păstrează însuşirea Sa. Acestea vi le-am spus în treacăt, căci avem de spus multe.
Iată câte ceva din Epistola 38 a Marelui Vasile către Sfântul Grigore de Nyssa în privinţa ipostasurilor PreasfinteiTreimi. Iată ce spune el: un curcubeu care se formează din razele puternice ale soarelui, ce cad asupra unui nor care e plin de apă şi de rouă, dă la iveală o mulţime de culori; dar noi vedem că aceste culori se deosebesc, una fiind galbenă, alta albastră, alta roşie, alta portocalie, dar niciodată nu putem înţelege unde se unesc ele şi de unde până unde ţine galbenul, de unde până unde portocaliul sau verdele; aşa se înţeleg şi ipostasurile Sfintei Treimi: ele se unesc şi se pare că se amestecă. Dar nu, nu se amestecă, ci păstrează fiecare însuşi­rea sa. Dar fiinţa este una. Şi noi nu putem pricepe cât sunt de unite; ştim doar atâta: că sunt unite, dar nu se amestecă, şi se împart, dar fără să se des­partă după fiinţă.
Dar, fraţii mei, naşterea Fiului e de două feluri, sau El are două naşteri: o naştere a Lui e cea mai înainte de toţi vecii, din Tatăl, şi altă naştere e cea de sub vremi, din Prea Curata Fecioară Maria.
Oare cu Duhul tot aşa este? Duhul Sfânt are şi El o purcedere din Ta­tăl, mai înainte de toţi vecii, o dată cu naşterea Fiului, dar şi o arătare sub vremi. Când? La Cincizecime, când Se pogoară peste Sfinţii Apostoli în chip de limbi ca de foc (Sfântul Ioan Damaschin, op. cit., cap. 8, pp. 20, 25, 35). N-am zis în chip de limbi de foc, ci „ca de foc”, căci focul Duhului Sfânt e foc duhovnicesc.
Dar oare, fraţii mei, dacă aceste două ipostasuri ale Preasfintei Tre­imi, Cuvântul şi Duhul Sfânt, sunt raze gemene, de o fiinţă, de-o fire şi de un scaun, de o domnie cu Tatăl, dar din Tatăl, este în ele vreo micşorare? Nu. Dar auzim în Evanghelie pe Mântuitorul zicând: „Tatăl Meu mai mare decât Mine este”.
De aici arienii şi alţi eretici din sec. al III-lea şi al IV-lea, pe baza acestui cuvânt al Domnului, „Tatăl Meu mai mare decât Mine este”, zic că Tatăl e mai mare decât Fiul cu dumnezeirea, cu fiinţa, cu firea, cu domnia, cu stăpânirea, cu voia, cu începătoria. Dar niciodată nu trebuie să înţelegem că Tatăl e cu fiinţa sau cu dumnezeirea mai mare de­cât Fiul. Căci atunci cădem în hula lui Arie şi a altor eretici, cu care s-a luptat Biserica 630 de ani până când i-a lămurit.
Tatăl este mai mare decât Fiul şi decât Duhul Sfânt numai în calitate de cauză, pentru că Tatăl este cauza Fiului, căci Fiul se naşte din Tatăl, nu Tatăl din Fiul; şi Duhul pur­cede negrăit din Tatăl mai înainte de toţi vecii; deci cauza amânduror acestor ipostasuri din Sfânta Treime este Tatăl. A unui ipostas prin naştere şi a altuia prin purcedere.
Deci Tatăl este mai mare prin calitatea Sa de cauză, nu cu dumnezeirea. Dacă vom zice cu dumnezeirea, hulim şi ne facem eretici. Hristos zice în Evanghelie: „Tatăl Meu mai mare decât Mine este”, dar în alt loc zice: „Eu şi Tatăl Meu una suntem”(Ioan 10, 30). Zicând aici „una”, arată identitatea fiinţei, pentru că sunt de-o-fiinţă.
În altă parte, Filip zicând: „Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl”, Mântuitorul îi răspunde: „Filipe, atâta vreme fiind cu Mine n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine şi Eu întru Tatăl?” (Ioan 14, 8-11). Iată altă dovadă. Acolo unde Hristos zice: „Tatăl Meu mai mare decât Mine este”, arată pricina, că Tatăl este pricina Fiului şi a Duhului Sfânt. Iar acolo unde zice: „Eu şi Tatăl una suntem”, arată identitatea fiinţei, că sunt de-o-fiinţă. Iar acolo unde zice: „Tatăl Meu întru Mine petrece şi Eu întru Tatăl”, arată nedespărţirea fiinţei. Că nu S-a despărţit niciodată Tatăl cu fiinţa de Fiul şi de Sfântul Duh.
Iar acolo unde zice: „Toate ale Mele ale Tale sunt” – în rugăciunea ar­hierească – şi „toate ale Tale ale Mele sunt”, arată cele ce sunt de obşte Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, adică voia, dumnezeirea, domnia (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, cap. 18).
Fraţii mei, acestea sunt mai grele pentru unii dintre dumneavoastră. Dar să ştiţi că e nevoie să ne interesăm şi să învăţăm despre Sfânta Treime. Auzi ce spune Sfântul Maxim către Talasie: „Cunoştinţa Sfintei Treimi şi a Celei de o fiinţă Treimi este sfinţire şi îndumnezeire pentru îngeri şi pentru oameni”. E prea de nevoie să cunoaştem despre Sfânta Treime cât este cu putinţă omului. Dar oricât ar învăţa oamenii, nici îngerii, nici He­ruvimii, nici Serafimii nu pot dogmatisi şi teologhisi despre Sfânta Treime cât trebuie. Dar toţi suntem datori să învăţăm cât putem despre Sfânta Treime... .
Este o teologie în Biserică numită apofatică sau negrăită (Sfântul Talasie Libianul, Filocalia, vol. IV). Ea propovăduieşte pe Dumnezeu nu prin ceea ce poate spune mintea, ci prin ceea ce e mai presus de minte. Ea e cea mai înaltă teologie de sub cer şi face minţile iscoditoare să nu mai iscodească despre Dumnezeu.
Căci ea zice: Ce este Dumnezeu, minte? Nu! Dumnezeu este izvor a toată min­tea şi mai presus de toată mintea. Ce este Dumnezeu, putere? Nu-i putere. Dar ce? Este Dumnezeul puterilor, izvor a toată puterea. Ce este Dumne­zeu, frumuseţe? Nu! Dumnezeu este izvor a toată frumuseţea şi mai pre­sus de toată frumuseţea. Ce este Dumnezeu, bunătate? Nu! Dumnezeu este izvor a toată bunătatea şi mai presus de toată bunătatea. Ce este Dumnezeu, milă? Nu-i milă. E izvor a toată mila şi mai presus de toată mila. Ce este Dumnezeu, înţelepciune? Nu! Este izvor a toată înţelepciu­nea şi mai presus de toată înţelepciunea. Ce este Dumnezeu, pronie (adică purtare de grijă)? Nu! E izvorul a toată pronia şi mai presus de toată pronia. Astfel se odihneşte mintea când spune că Dumnezeu e mai presus de minte.
De ce nu s-a pus la această sărbătoare slavoslovie mare? Pentru că spun dumnezeieştii Părinţi: „Nici îngerii Tăi, Doamne, nici Heruvimii Tăi, nici Serafimii nu Te pot slăvi după vrednicie”. Ca să ne smerim, pu­nem o slavoslovie de zi la această negrăită sărbătoare, ca să arătăm că nu putem să slăvim pe Dumnezeu după putere şi după cuviinţă, adică după cum ar merita să-L slăvim.
Că de am avea limbi şi minţi îngereşti şi de Heruvimi, tot n-am putea să-l slăvim pe Dumnezeu cu atâta slavă cât trebuie să-I dăm Lui şi câtă slavă are El. Nici îngerii şi nici oamenii nu pot să slăvească Sfânta Treime după mărimea Ei şi după cinstea Ei, care o are în Sine ca Dumnezeu cel nemărginit întru slavă, şi la a Cărui slavă nu putem ajunge cu limbile cele de ţărână şi cu minţile cele slabe ale noastre.
Dar este şi o teologie numită catafatică, sau afirmativă, sau pozitivă. Ea spune tot ce se poate vorbi de Dumnezeu în mod pozitiv. În această teologie noi zicem aşa: Dumnezeu e atotbun, atotmilostiv, atotîndurat, atotputernic, atotştiutor, nemărginit, neînscris împrejur, şi celelalte. Dar când veţi auzi că Dumnezeu este adâncul milei şi atotbun şi atotputernic, să nu crezi că vorbim de fiinţa Lui.
Vorbim de-abia de însuşirile fiinţei lui Dumnezeu şi de tot ce se poate spune că e împrejurul fiinţei lui Dumne­zeu. Iar a voi să vorbim de însăşi fiinţa lui Dumnezeu, ar fi o nebunie! Că fiinţa lui Dumnezeu e neapropiată minţii îngereşti şi omeneşti şi nu se poate vorbi de fiinţa Lui, că dacă s-ar putea vorbi, n-ar mai fi Dumnezeu. Ceea ce se poate circumscrie de vreo minte nu mai e Dumnezeu, fiindcă e mărginit.
De aceea, Dumnezeu, fiind mai presus de mintea omului, nu poate fi tâlcuit de ea şi nici nu poate fi spus vreodată de mintea sau de limba omenească ceea ce este El după fiinţă. Ci noi vorbim despre însuşi­rile Lui. Spunem că este atotbun, atotmilostiv ş.a.m.d. Iar de ce este Dumnezeu după fiinţă nu se pricepe nici o fiinţă şi nici o minte să vor­bească. Şi deci se cinsteşte prin tăcere sau, cum zice dumnezeiescul Nicodim Aghioritul, după teologia catafatică, sau afirmativă; mintea vor­beşte despre Dumnezeu cu toată puterea ei, cât poate pricepe: că Dumne­zeu e îndelung răbdător, că-i atotcreator, că-i veşnic, că-i izvorul luminii şi orice ar vrea să spună ea; dar după teologia apofatică, tace şi amuţeşte şi-L propovăduieşte pe Dumnezeu nu prin cuvânt, ci prin altceva.
În teo­logia apofatică, mintea proslăveşte Sfânta Treime numai prin frică şi minunare şi tăcere. Se înspăimântă de oceanul negrăit al fiinţei lui Dum­nezeu, se minunează şi tace. Căci noi cinstim pe Dumnezeu prin cuvânt până la un loc, iar mai departe prin spaimă şi minunare şi tăcere. Atunci ne dăm seama că Dumnezeu e negrăit, că e Dumnezeu a toată mintea şi mai presus de toată mintea. Fraţii mei, ar trebui să vorbesc mai multe despre aceasta, dar nu intrăm în amănunte, să nu vă obosesc mai tare.
Să coborâm la unele care sunt mai pe înţelesul nostru şi mai uşoare. Aţi auzit că se spun despre Dumnezeu unele lucruri trupeşte. Aţi auzit că se vorbeşte în Sfânta Scriptură despre ochiul lui Dumnezeu, urechea lui Dumnezeu, piciorul lui Dumnezeu, mâna lui Dumnezeu, mirosul lui Dumnezeu, genele lui Dumnezeu.
Căci se zice: „Genele Lui întreabă pe fiii omeneşti, ochii Lui spre neamuri privesc” (Psalmul 118). Sau în altă parte se spune: „Şi a mirosit Domnul Dumnezeu miros de bună mi­reasmă” (Facerea 8, 21); sau în altă parte se vorbeşte de somnul lui Dum­nezeu: „Scoală-Te, Doamne, pentru ce dormi?” (Ps.).
Sau în altă parte aţi auzit de umbletele lui Dumnezeu. Căci zice: „Umbletele Tale, Dumne­zeule, întru cele înalte” (Psalmul 88). Ce înseamnă umblarea lui Dum­nezeu? Ce înseamnă piciorul lui Dumnezeu, urechea lui Dumnezeu? Căci se zice: „Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea” (Psalmii 142, 1). Are Dumnezeu ureche, are Dumnezeu ochi, are Dum­nezeu picioare, are Dumnezeu mână, are Dumnezeu miros, are Dumnezeu gene, are Dumnezeu nas? Doamne fereşte, să nu vă închipuiţi aşa ceva!
Sfânta Treime sau Dumnezeu este o realitate simplă, în înţelesul că necompusă din părţi. Dar de ce vorbim noi atunci de urechea lui Dumnezeu, de nările lui Dumnezeu, de mâna lui Dumnezeu, de piciorul Lui şi de ochiul Lui?
Iată de ce. Fiindcă la Dumnezeu – cum v-am spus, după teologia apofatică – toate sunt mai presus de minte, dar noi prin cele ale noastre (arată dumnezeiescul Damaschin şi Grigore Cuvântătorul de Dumnezeu) pe cele mai presus de noi ale lui Dumnezeu le înţelegem. Deci ce înseamnă ochiul lui Dumnezeu? Ochiul lui Dumnezeu înseamnă puterea lui Dum­nezeu cea atotprivitoare.
Că zice Solomon: „Ochii lui Dumnezeu sunt de milioane de ori mai luminoşi decât soarele şi nu există la El întuneric”. Căci se zice: „Întunericul nu se va întuneca de la Tine, Doamne, şi noap­tea ca ziua se va lumina” (Psalmul 118). Ai văzut care sunt ochii lui Dum­nezeu? Puterea lui Dumnezeu cea atotvăzătoare, care cercetează inimile şi minţile şi gândurile noastre.
Ce înseamnă piciorul lui Dumnezeu? Prezenţa Lui în tot locul. Ce înseamnă urechea lui Dumnezeu? Înseamnă puterea atotauzitoare a lui Dumnezeu; El ne aude oriunde, şi în iad, şi în cer, şi pe pământ, oriunde am fi noi. Ce înseamnă genele Lui? Căci zice: „Ochii Lui peste neamuri privesc. Genele Lui întreabă pe fiii omeneşti” (ibidem).
Genele Lui sunt neîncetata luare-aminte a Lui spre rugăciu­nea celor drepţi şi spre faptele tuturor oamenilor, spune dumnezeiescul Damaschin. Ce înseamnă mâna lui Dumnezeu? Căci zice: „Mâinile Tale m-au făcut” (Psalmii 118, 73) şi „Dreapta Ta, Doamne, s-a proslăvit întru tă­rie”.
Are Dumnezeu dreaptă? Are Dumnezeu stângă? Doamne fereşte! Noi aici, prin cele ale noastre, înţelegem cele mai presus de noi. Dreapta lui Dumnezeu este dreptatea şi puterea Lui cea dreaptă. Stânga lui Dum­nezeu sau mâinile Lui sunt puterea cea atotlucrătoare, atotfăcătoare, prin care a făcut universurile, lumea cea gândită şi cea văzută, şi aşa mai de­parte.
Mirosul lui Dumnezeu este plăcerea lui Dumnezeu pentru rugăciu­nea celor drepţi. Căci se zice: a mirosit Dumnezeu miros de bună mi­reasmă la Abel, şi la Moise, şi la Avraam, când au adus ei jertfă. Mirosul lui Dumnezeu este plăcerea pe care o are de jertfele curate ce se aduc pentru slava numelui Său.
Dar Hristos n-a avut mâini şi picioare? Da! Tocmai de aceea a venit în trup, căci noi nu puteam înţelege în vecii vecilor pe Dumnezeu, dacă nu Se arăta prin faţa Fiului Său şi nu se făcea asemenea nouă. Căci este scris: „Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit printre noi”.
Dar ai să spui, poate: „Părinte, dacă Dumnezeu n-are barbă şi n-are plete, şi n-are mâini şi n-are picioare, de ce e făcut în icoană cu barbă albă? Şi Duhul Sfânt - ca porumb, şi Hristos – sau în chip de copil, sau ca tânăr, sau altădată pe cruce? Răspunzând la aceasta, vom răspunde şi acelor bârfitori care zic că icoana e idol.
Dacă noi zugrăvim pe Dumnezeu cu ochi, cu barbă, cu mâini, cu picioare ş. a., prin aceasta nu zugrăvim pe Dumnezeu în ceea ce este El după fiinţă, ci aşa cum a binevoit El să Se arate oamenilor, luând chip. Iar cinstea icoanei trece la Cel înfăţişat în chip. Îl zugrăvim pe El om bătrân, cu barbă albă, pentru că Dumnezeu, Cel ce nu este compus şi n-are ochi şi picioare şi mâini, fiind nemărginit şi necuprins de nici o zidire, a binevoit să Se arate aşa pentru neputinţa noastră.
Căci spune Daniil: „Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător. Un râu de foc se vărsa şi ieşea din el; mii de mii Îi slujeau şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui! Judecătorul S-a aşezat şi cărţile au fost deschise” (Daniil 7, 9-10).
Dumnezeu Cel necompus, Cel nemărginit, Cel fără de ani, a binevoit să Se arate omului aşa cum poate să-L înţeleagă el. S-a arătat ca un om vechi de zile, ca un moş bătrân, bătrân de tot. Şi înaintea Lui stăteau mulţimi nenumărate de îngeri şi de oameni slujind Lui. Dacă aşa a binevoit să Se arate lui Daniil, şi în alte chipuri S-a arătat şi lui Moise, şi lui Ilie, în Horeb, aşa L-au pictat pictorii.
Pentru că Dumnezeu, ştiind neputinţa noastră de a-L înţelege după fiinţă, S-a arătat asemenea nouă, ca să putem să-L pictăm, să-L înţelegem măcar din cele ale noastre, ca să ne putem sui cu mintea la cele mai pre­sus de noi.
De ce pe Duhul Sfânt Îl pictăm în chip de limbi de foc sau de porumb? Fiindcă aşa a binevoit să Se arate: la Iordan ca porumb, iar la pogorârea Sa la Rusalii în chip de limbi de foc. Şi deci, dacă aşa a bine­voit să Se arate Cel nemărginit, Cel veşnic şi fără de început, aşa Îl pictăm.
De ce pe Hristos Îl zugrăvim copil şi pe cruce, şi tânăr şi predicând pe munte? Pentru că aşa a fost pe pământ. De aceea dumnezeiescul Damaschin, în cele trei tratate ale sale despre Sfintele Icoane, zice: de n-ar fi venit Hristos în trup, nu ne-am închina la icoane.
Dar Hristos venind, ni S-a arătat ca icoana Tatălui şi ca chipul ipostasului Său viu, şi fiindcă aşa s-a închipuit ipostasul lui Dumnezeu în Hristos, aşa Îl pictăm şi noi. De aceea pictăm şi în icoane Sfânta Treime aşa, pentru că aşa ni S-a arătat în dumnezeiasca Scriptură, pentru înţelegerea noastră.
Dar să trecem şi la altceva. Fraţilor, oare care sunt rugăciunile cele mai potrivite pentru Sfânta Treime? Care sunt rugăciunile cele mai scurte şi mai mântuitoare către Sfânta Treime? Către Maica Domnului avem multe rugăciuni, către Sfânta Treime şi mai multe. Dar care-i cea dintâi rugăciune de slavoslovie către Sfânta Treime? Ştiţi care este? Aceasta pe care-o auziţi mereu în Biserică: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”. Aceasta e prima rugăciune către Sfânta Treime şi cea mai scurtă şi cea mai dreaptă în conţinutul ei dogmatic. Pentru că prin aceste cuvinte slă­vim persoanele Sfintei Treimi deopotrivă: întâi pe Tatăl, pricina; al doilea, pe Fiul, Cel născut mai înainte de toţi vecii; al treilea, pe Duhul Sfânt, Care de la Tatăl purcede, fiind de un scaun şi de o fiinţă cu Fiul şi cu Tatăl.
Şi care e rugăciunea de cerere cea mai scurtă către Sfânta Treime? Rugăciu­nea începătoare: „Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi”. Să o zicem aceasta mereu, căci nu ştim multe rugăciuni către Sfânta Treime. Zi acasă şi pe drum: „Preasfântă Treime, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”; „Preasfântă Treime, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa”. Şi iarăşi: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”. Acestea le poţi zice oricând; şi făcând aşa, te rogi Preasfintei Treimi cu rugăciune preaputernică şi foarte dreaptă în conţinutul ei dogmatic.
Dar mai este o rugăciune – nu tare lungă şi foarte dreaptă în conţinutul ei dogmatic – alcătuită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii din vechime: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, mi­luieşte-ne pe noi”. Când zicem „Sfinte Dumnezeule”, ne adresăm Tatălui; când zicem „Sfinte tare”, Fiului; când zicem „Sfinte fără de moarte”, Duhului Sfânt; iar la urmă, când zicem „miluieşte-ne pe noi”, ne închinăm tuturor persoanelor Sfintei Treimi deopotrivă (vezi Pidalion, Soborul IV ecumenic, an 451), ca Unui Singur Dumnezeu în Treime. Şi de aceea această cântare exprimă miezul credinţei noastre.
Iubiţii mei fraţi, am să închei acum cuvântul acesta, că sunteţi obosiţi. Vă spun numai: oriunde mergeţi pe drum, oriunde staţi, ziceţi către Sfânta Treime, cu glas sau în gând: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, Slavă Ţie!”, sau: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”, sau: „Sfinte Dumne­zeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi”. Amin!

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii

Troparul Sfântului Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
 

Condacul Sfântului Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii

Glasul 2

Cu înţelepciunea dumnezeieştilor tale cuvinte, Iustine, toată Biserica lui Dumnezeu înfrumuseţându-se prin strălucirea vieţii luminează lumea. Iar pentru vărsarea sângelui primind cunună şi înaintea lui Hristos stând împreună cu îngerii, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul, pe care l-a izbăvit din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobiţi cu lumini muceniceşti, mucenicilor, staţi înaintea divanului celui curat al Stăpânului tuturor, dându-ne nouă dezlegare păcatelor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Binecredincioşii apărători ai adevărului, nevoindu-se înaintea divanului celui tiranic, cu un gând au surpat înşelăciunea lui Veliar, prin puterea Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Binecredincioşii marii mucenici, prin chinuri, prin bătăi şi prin scârbe, au câştigat împărăţia lui Hristos, întru care vieţuiesc acum, purtând cununi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce eşti bogat întru milă, vrând să mântuieşti zidirea mâinilor Tale, Te-ai sălăşluit în pântecele Fecioarei celei Neispitite de bărbat şi pe Dânsa o ai arătat Apărătoare a noastră.

Cântarea a 3-a. Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Având, Sfinte Mucenice Iustine, în inima ta pe Hristos întărire, vitejeşte ai stat împotriva judecătorului celui fără de lege, care îţi poruncea să faci cele fără de lege.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceată luminată de Dumnezeu, ostaşi de Dumnezeu aleşi, popor sfânt al sfinţilor mucenici, adunându-vă acum, aţi biruit cu trupul pe vrăjmaşii cei fără de trup.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mucenicii cei mari la suflet, dându-şi trupurile la chinuri, se veseleau, văzând mai înainte desfătarea cea veşnică, slava şi strălucirea cea viitoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără sămânţă, ai zămislit în pântece pe Dumnezeu şi în chip de negrăit L-ai născut întrupat, pe Acel la Care nici nu îndrăznesc a privi puterile cerurilor, Pururea Fecioară.

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzi t-am Doamne, auzul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De pătimirile lui Iustin şi ale lui Hariton şi ale Haritei şi ale lui Peon, s-au spăimântat cetele îngerilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trupurile, care erau zdruncinate cu chinurile, prilejuiau vitejilor dumnezeiasca fericire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stăpânitorii întunericului s-au spăimântat de bărbăţia lui Evelpist şi a lui Ierax, a mucenicilor celor nebiruiţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rugămu-te, Preacurată, ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu fără sămânţă, să te rogi pururea pentru robii tăi.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Umplându-te de dumnezeiescul Duh, ai înecat duhurile viclenirii celei rele în pâraiele sângiurilor tale, Iustine, foarte tare pătimind, fericite mucenice.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cea cu numele de dar s-a făcut plină de har dumnezeiesc şi uitându-şi neputinţa femeiască, cu adevărat a pătimit după lege şi s-a învrednicit de slavă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiindu-ţi sufletul plin, de har, prin mărturisiri, sfinţite, ai stins răutatea vrăjmaşului celui vechi, pătimitorule Hariton, podoaba cea cinstită a dumnezeieştilor purtători de chinuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ţie, Celeia ce ai născut pe Hristos, Ziditorul a toată lumea, strigăm: Bucură-te, Preacurată; Bucură-te, ceea ce ne-ai răsărit nouă Lumina; Bucură-te, ceea ce ai încăput pe Dumnezeu Cel Neîncăput.

Cântarea a 6-a. Irmos: Întru adâncul greşelilor...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Primind chemare din cer, asemenea cu dumnezeiescul Pavel şi alergând călătoria cea dreaptă, foarte bine ai săvârşit nevoinţele muceniciei, de Dumnezeu înţelepţite.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trecut-aţi, noianul neviforât al chinurilor prin ocârmuire dumnezeiască şi aţi ajuns către limanul cel lin al împărăţiei lui Hristos, mucenicilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte stele nerătăcite luminând la întărirea cea cinstită a Bisericii, luminaţi toată lumea cu strălucirile patimilor voastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neispitită de bărbat ai născut, Fecioară şi în veac petreci, Fecioară, arătând semnele Dumnezeirii cele adevărate ale Fiului şi Dumnezeului tău.

Irmosul:

Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 2-lea:

Cu înţelepciunea dumnezeieştilor tale cuvinte, Iustine, toată Biserica lui Dumnezeu înfrumuseţându-se prin strălucirea vieţii luminează lumea. Iar pentru vărsarea sângelui primind cunună şi înaintea lui Hristos stând împreună cu îngerii, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Chipul cel de aur în câmpul Deira fiind cinstit, cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Uscând adâncimea înşelăciunii cu râul sângiurilor, aţi izvorât, mucenicilor, izvoare de minuni, cu care stingeţi jăratecul patimilor celor rele, celor ce totdeauna strigă: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciunea lui Dumnezeu fiind împodobit înţeleptul Iustin, filozofia elinilor prin dar o a dovedit ca nebunie, plecând pe aceia să se închine Treimii, cu dreaptă credinţă strigând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca focul dumnezeieştii dragoste vitejeşte aţi ars, înţelepţilor, materia răutăţii şi ca nişte luminători strălucind, aţi luminat inimile tuturor celor ce cu credinţă strigă: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine te vedea mai înainte Moise în muntele Sinai Rug arzând, Preacurată, care ai purtat fără ardere strălucirea cea de nesuferit a Fiinţei Celei negrăite, din Care Una din Sfintele Ipostase S-a împreunat cu trupul omenesc.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Cel ce S-a pogorât...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorilor de chinuri ai Domnului, cu tărie fiind lămuriţi ca într-un cuptor cu focul chinurilor, dumnezeieşte aţi strălucit cu adevărat mai mult decât aurul, strigând şi lăudând pe Hristos în veci.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu Iustin cel înţelept, să fie lăudaţi Harita, Peon, Hariton şi marele Ierax, împreună cu Valerian, cei ce prin pătimiri au micşorat înşelăciunea şi s-au împreunat cu cetele îngerilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Sârguindu-vă către viaţa cea veşnică, înţelepţilor, vitejeşte v-aţi plecat toţi grumajii la sabie, întru unirea sufletului, mucenicilor, aducându-vă pe voi înşivă ca nişte jertfe lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Purtând în pântece pe Hristos, Mirul Cel deşertat pentru noi, ai umplut de bună mireasmă lumea cu mirosuri insuflate de Dumnezeu. Pentru aceea strigăm ţie, Născătoare de Dumnezeu, Bucură-te şi preaînalţăm pe Hristos întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinam Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-vă cu slava dumnezeiască, aţi topit gerul înşelăciunii, vitejilor pătimitori şi făcându-vă părtaşi patimilor celor sfinte ale Celui Ce a luat trup pentru noi, împreună cu Dânsul vă veseliţi în ceruri în veci.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat s-au mirat îngerii de înţelepciunea lui Iustin, de bărbăţia Haritei, de îndrăzneala lui Hariton, de luptele cele vitejeşti ale lui Peon şi ale lui Ierax şi de răbdarea cea multă a lui Valerian faţă de chinuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca pe un car dumnezeiesc suindu-vă strălucit pe sângiurile voastre, cu bucurie v-aţi suit la ceruri şi aţi luat, din mâna cea purtătoare de viaţă, cununile biruinţei, neîncetat rugându-vă pentru noi, înţelepţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiul Cel mai înainte de toţi vecii, Cel fără început cu Tatăl, Întrupându-Se din preacuratele sângiurile tale, ca Soarele s-a arătat nouă, Maică Preacurată Nenuntită şi gonind întunericul, a luminat toată lumea.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Iustin, Hariton, Peon şi Evelpist, Harita şi Ierax şi Valerian, luminătorii cei luminoşi, care luminează marginile pământului cu luminile pătimiriilor, să fie lăudaţi de toţi cu glas mare, pentru că se roagă lui Hristos să ne mântuim noi.

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Înfricoşătoarea minune a zămislirii şi chipul cel de negrăit al naşterii, întru tine s-a cunoscut cu adevărat, o, Pururea Fecioară. îÎi spăimântează mintea şi-mi înfricoşează gândul, Născătoare de Dumnezeu, slava ta cea întinsă tuturor, spre mântuirea sufletelor noastre.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Cu Crucea Fiului tău, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu daruri dăruită, toată rătăcirea idolească s-a pierdut şi puterea demonilor s-a călcat. Pentru aceasta noi credincioşii, după datorie, totdeauna te lăudăm şi te binecuvântăm şi Născătoare de Dumnezeu cu adevărat mărturisindu-te, te mărim.

1 iunie – Sf. Mc. Iustin Filozoful; Sf. Mc. Iustin, Hariton, Harita, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian și Iustus; Sf. Cuv. Agapit de la Peșterile Kievene

• Pomenirea Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful

Iustin s-a născut din părinţi elini în oraşul samaritean Sichem, care mai tîrziu s-a numit Nablus [numindu-se aşa şi pînă în ziua de astăzi]. El s-a născut la una sută cinci ani după întruparea Mîntuitorului. El a căutat cu rîvnă înţelepciunea printre filosofi, mai întîi printre stoici, mai tîrziu printre peripatetici, apoi printre pitagoreici, iar la urmă printre platonicieni. Chiar dacă filosofia lui Platon nu-1 satisfăcea deloc, el totuşi a aderat la ea timpul cel mai îndelungat, negăsind nimic mai bun care să-1 atragă. Dar prin Pronia dumnezeiască Iustin a întîlnit un bătrîn încuviinţat şi îmbunătăţit care a clătinat din temelii convingerile lui platoniciene şi i-a arătat cu putere că omul nu-L va putea cunoaşte niciodată pe Dumnezeu Cel de necuprins dacă Dumnezeu însuşi nu Se va coborî pînă la om şi i Se va descoperi Singur. Bătrînul i-a mai arătat lui Iustin că Dumnezeu S-a şi descoperit oamenilor, arătînd adevărul cel despre El în Cărţile Sfintei Scripturi. Iustin începu să citească Sfintele Scripturi şi se făcu un creştin din ce în ce mai convins. Cu toate acestea, el nu voit să primească îndată Sfîntul Botez sau să fie numit de alţii creştin, pînă ce nu s-a convins personal de falsitatea acuzaţiilor pe care păgînii le aduceau creştinilor. Sosind la Roma îmbrăcat în mantia de filosof, el şi-a atras îndată respectul celor de acolo, cîştigînd de asemenea şi mulţi aderenţi. El a fost martor la martiriile sfinţilor Ptolemeu şi Luchian. Văzînd cu ochii lui torturile la care erau supuşi oameni nevinovaţi doar pentru că erau şi se numeau creştini, el a scris o apologie a creştinilor şi învăţăturilor creştine pe care a prezentat-o împăratului Antonin şi Senatului roman. Împăratul a citit cu atenţie Apologia şi a poruncit oprirea presecuţiilor împotriva creştinilor. Iustin a luat cu sine un exemplar al acestui decret semnat de împărat şi a pornit cu el spre Asia unde, cu ajutorul lui, a salvat mulţi creştini de la torturi şi de la moarte. După aceea el a revenit la Roma. Cînd persecuţiile au reînceput sub împăratul Marc Aureliu, el a scris altă apologie şi a trimis-o şi acestui împărat. Dar un filosof şarlatan, cinicul Crescens, din invidie 1-a denunţat pe Iustin că este creştin, invidie stîrnită de aceea că Iustin întotdeauna era mai tare decît el în disputele filosofice. Astfel Iustin a fost aruncat în închisoare. Dorind moartea lui Iustin şi temîndu-se ca nu cumva pînă la urmă el să-şi poată dovedi nevinovăţia înaintea curţii, Crescens a prins o ocazie şi 1-a otrăvit pe Iustin în închisoare. Aşa s-a sfirşit alergarea acestui mare apărător al Credinţei Creştine, care s-a strămutat la locaşurile cele cereşti şi veşnic binecuvîntate la anul 166.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Iustin, Hariton, Harita, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian şi Iustus

Aceştia cu toţii au luat mucenicia la Roma, în timpul împăratului Marc Aureliu şi al prefectului Rusticus. Cînd Rusticus a întrebat: «Credeţi voi că dacă veţi muri pentru Hristos veţi primi vreun avantaj în ceruri?» Sfîntul Iustin i-a zis: «Noi nu credem, noi ştim cu siguranţă». Lor atunci li s-au tăiat capetele, iar anul era 163. Ei astfel s-au strămutat în locaşurile cereşti ale veşnicei împărăţii a lui Hristos Domnul.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Agapit de la Peşterile Kievene

Agapit a fost un doctor fără de arginţi. El a fost ucenicul Sfîntului Antonie de la Lavra Peşterilor. El a vindecat oameni cu rugăciunea şi cu leacuri din ierburi, din care însuşi pregătea un fel de pîine. In acest fel el 1-a vindecat pe cneazul Vladimir Monotnahul, din care pricină Agapit s-a făcut vestit pretutindeni. Din invidie faţă de el, medicul personal al cneazului, un armean, a început să-1 jignească pe Agapit. Cînd însuşi Agapit a căzut bolnav, armeanul a venit la el şi, examinîndu-1, i-a zis că nu mai avea decît trei zile de trăit, şi că dacă totuşi nu va muri, atunci el, armeanul, se va face monah. Agapit atunci i-a zis că Domnul i-a descoperit lui că va muri nu în trei zile, ci în trei luni. După cum s-a şi întîmplat. După moartea lui Agapit, armeanul a venit la Lavra Peşterilor din Kiev şi 1-a rugat stăruitor pe stareţ să-1 tundă monah, deoarece, a zis el, Agapit i s-a înfăţişat în vis şi i-a amintit de făgăduinţa lui. Aşa s-a pocăit fostul invidios, făcîndu-se monah smerit prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, Care doreşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Sfîntul Agapit s-a odihnit în Domnul cam pe la anul 1095.

Cântare de laudă la Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful

Cel care este al lui Hristos,

Pentru Hristos moare.

Sfîntul Iustin, apărătorul adevărului,

Puterea lui Hristos a recunoscut-o

Şi în scris a mărturisit-o.

El fără teamă tot imperiul l-a cutreierat

Apărîndu-i pe drepţi, pe păgâni înfierîndu-i.

El cu adevărul a strălucit în întreaga lume.

El din cetate păgînească era,

Chiar din cetatea celor zece leproşi

Vindecaţi de Hristos Domnul,

Leproşi pe care El, Mîntuitorul, i-a vindecat doar cu cuvîntul.

Acum a lui Iustin lepra minciunii

Vindecatu-s-a desăvîrşit

Prin puterea credinţei lui în Hristos.

El pe creştini i-a apărat ca un tată.

El nebunia păgînă puternic o a vădit.

Împăraţilor el le-a grăit adevărul,

El sfeşnic luminos a fost, pînă ce flacăra l-a mistuit,

Pînă ce vicleanul confrate

Trupul i l-a ucis.

Dar îngerii sufletul lui

Purtatu-l-au la ceruri,

În Raiul de unde ca un soare străluce, întocmai ca şi-a lui Apologie,

Proslăvind pînă azi numele lui Iustin,

Și învăţînd lumea ce înseamnă adevărul.

Sinaxar 1 Iunie

În ziua întâi, pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful.

Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit "filosof" fiindcă din copilărie s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos.
În jurul vârstei de 30 de ani Iustin a primit sfântul botez (între anii 133 şi 137) şi apoi a deschis o şcoală de filosofie creştină. Deci mergând la Roma în anul 155, a dat mai sus zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi dezvinovăţitoare pentru credinţa în Hristos, cu care pe una, adică credinţa creştinilor, o adeverea şi o întărea, iar pe cealaltă, adică înşelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.
Mai târziu, în anul 161, puţin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman.
Deci, fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omorât cu vicleşug, chinuit fiind mai înainte cu multe chinuri.
Acesta pentru viaţa lui curată şi fără prihană, ajungând la fapta bună cea desăvârşită, şi ajungând plin de toată înţelepciunea, şi dumnezeiască şi omenească, a lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată înţelepciunea şi folosul care dau mare cunoştinţă celor ce le citesc.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon şi Valerian.

Aceşti sfinţi s-au nevoit la Roma, stând înaintea lui Rustic eparhul, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele. Însă se spune că mai înainte de taiere, a zis Sfântului Iustin eparhul: "Voi credeţi, că dacă veţi fi omorâţi va veţi sui la ceruri, şi veţi lua vreun bine?" Iar el zise: "Nu ni se pare, ci suntem adeveriţi, cum că îndată ne vor primi bune răsplătiri şi desfătată primire". Şi aşa li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Firm.

Acesta a fost în zilele lui Maximian şi pentru credinţa în Hristos a fost prins şi adus către Magon ighemonul, şi neplecându-se a aduce jertfă la idoli, a fost dezbrăcat şi bătut cu vine, după aceea a fost spânzurat, chinuit în multe feluri, iar la sfârşit i-au tăiat capul, şi aşa a luat cununa luptelor sale.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tespesie.

Acesta a fost în zilele împăratului Alexandru Sever şi pentru mărturisirea în Hristos a fost prins de Simpliciu, guvernatorul Capadociei, pentru că era şi el din Capadocia, şi adus în capiştea idolilor, ca să facă jertfă la idoli. Dar nevrând el să facă aceasta, ci mai vârtos batjocorind idolii, a fost chinuit mult în multe feluri. Apoi a fost adus iarăşi în capiştea idolilor, unde aduceau elinii jertfe, şi apropiindu-se, a surpat jos jertfelnicul cel idolesc. Şi îndată a fost băgat într-o tigaie înfierbântată la foc plină de untdelemn, de smoală şi de seu, şi stând în ea două zile, a ieşit sănătos şi pe mulţi necredincioşi i-a întors la credinţa lui Hristos, pentru mărimea minunii. Şi mai pe urmă l-au scos din cetate şi i s-a tăiat capul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetare

Nimeni pe pămînt nu L-au calomniat cu mai multă neruşinare pe Stăpînul Hristos decît evreii. Talmudul lor colcăie de răutate şi otravă la adresa Domnului.

Dar toate acele calomnii sînt respinse chiar de cel mai proeminent istoric al evreilor, losif Flaviu, un rabin şi un învăţat care a trăit la sfîrşitul veacului întîi după Hristos. Iosif scrie:

«În acel timp trăia Hristos, un bărbat înţelept, dacă ne este legiuit a-L numi fiinţă omenească; căci El lucra minuni colosale, şi era învăţător celor care iubeau să primească învăţătură. El a atras la Sine pe mulţi dintre evrei, dar şi pe mulţi dintre neamuri. El a fost Hristosul. Iar cînd Pilat, din pricina învinuirilor aduse de bătrînii poporului nostru, a fost nevoit să-L condamne la răstignire, mulţi dintre cei care L-au iubit de la început nu L-au părăsit nici pînă în ultima clipă. El S-a înfăţişat a treia zi înaintea lor înviat în carne şi oase, aşa cum au prorocit prorocii noştri din vechime, care de asemenea multe alte lucruri despre El au prorocit. Iar secta creştinilor, care se numeşte astfel după Numele Lui, există pînă în ziua de astăzi. »

Iată cum a scris un bărbat evreu care nu a crezut în Hristos, dar a fost în schimb un intelectual şi un învăţat neaservit prejudcăţilor şi răutăţii.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata vindecare a soacrei lui Petru:

• La cum Domnul a luat-o de mînă pe femeia cuprinsă de figuri, iar frigurile au lăsat-o, şi femeia s-a ridicat şi le-a slujit celor din casă;
• La cum Domnul poate să mă vindece chiar şi pe mine de frigurile patimilor, astfel încît să mă pot ridica şi eu imediat şi să-I slujesc Lui din tot duhul meu.

Predică

Despre care este începutul înţelepciunii – „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii” (Pildele lui Solomon 1:7).

De ar şti cineva numărul întreg al stelelor de pe cer, şi numele toate ale peştilor din mare, şi numărul fierlor de iarbă din cîmpii şi obiceiurile toate ale tuturor fiarelor pădurii, dar nu ar avea frica de Dumnezeu, atunci cunoaşterea lui ar fi asemenea apei dintr-un ciur.

Iar cunoaşterea aceasta 1-ar face pe acel om mai laş şi mai înspăimîntat în faţa morţii decît cel mai ignorant dintre oameni.

De ar putea cineva să ghicească toate gîndurile oamenilor şi să prezică soarta omenirii şi să dea pefaţă toate tainele pe care pămîntul le ascunde în măruntaiele lui, dar nu ar avea frica de Dumnezeu, atunci cunoaşterea lui ar fi precum laptele vărsat într-un vas spurcat, pe care nimeni nu-1 poate bea.

Iar în ceasul morţii lui, înţelepciunea unui astfel de om nu ar străluci nici măcar cît un cărbune aprins fără flacără, ci i-ar face noaptea morţii lui încă şi mai întunecoasă. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii. Căci cum ar putea vreodată sfirşi bine cel care nici nu a început vreodată bine? Căci oricine a luat-o din capul locului pe o cărare greşită trebuie mai întîi să se întoarcă înapoi de unde a pornit, şi să păşească din nou, dar pe cărarea dreaptă. Cel care nu are frica de Dumnezeu nu poate avea dragoste faţă de Dumnezeu. Dar ce spunem noi? Mai bine să zicem că cel care nu are frică de Dumnezeu nu poate avea nici credinţă în Dumnezeu. Cei mai mari nevoitori, cei care îşi omorau patimile şi care trăiau în înfrînare zi şi noapte timp de cîte patruzeci şi cincizeci de ani, erau pînă la moarte plini de frica de Dumnezeu, şi aceştia, cei mai sfinţi dintre oamenii muritori, strigau din adîncul sufletului lor în ceasul morţii: «Doamne, milostiv fii mie, păcătosului!».

Frica de Dumnezeu este sarea oricărei evlavii.

Dacă nu avem sarea aceasta, atunci toată evlavia noastră este tară vlagă şi insipidă.

Frica de Dumnezeu încinge mijloacele noastre, înfrânează stomacurile noastre, ne face inima să fie mereu trează, ne disciplinează mintea, şi ne biciuieşte mereu voinţa.

Căci unde s-ar mai afla pocăinţa fără frica de Dumnezeu? Unde smerenia? Unde înfrînarea? Unde curăţia? Unde răbdarea? Unde slujirea aproapelui şi ascultarea? O, fraţilor, să îmbrăţişăm şi noi acest cuvînt al sfîntului adevăr: „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, sădeşte frica Ta în inimile noastre. Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!

Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh

Condac 1:

Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pămantul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!

Icos 1:

Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie;
Vino, Nor Purtător de rouă și Negraită Frumusețe;
Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;
Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;
Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îti fă locaș;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluieste întru noi!

Condac 2:

În chipul limbilor de foc, întru lumină și suflare de vânt de bucurie făcătoare, pogorându-Se Duhul cel Sfânt peste Apostoli și de văpaia lui fiind cuprinși, chemat-au pescarii întreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri și nevoi răbdând cu bucurie pe pământ și pe ape, de morțile cele cumplite nu se spăimântau, în tot pământul ieșind vestirea cântarii lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!

Icos 2:

Potir de ploaie dătător, izvorâtor de foc, care pe muntele Sionului ai purces asupra Apostolilor, Ție cântare îți aducem, pe Tine Te binecuvântam și Îți mulțumim Tie, Dumnezeule, Duhule Sfinte:
Vino, Cela Ce Sfânt ești și Biserica o păzești;
Vino și dă un suflet și o inimă celor ce cred în Tine;
Vino și aprinde evlavia noastră cea rece și neroditoare;
Vino și risipeste negura necredinței și a răutății, care se îndesește pe pamânt;
Vino și călăuzește pe toți pe drumul vieții celei drepte;
Vino și ne povățuiește la tot adevărul;
Vino, Ințelepciune neajunsă, și cu judecățile cele de Tine știute, mântuiește-ne;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 3:

O, Prea Adâncă Taină! Dumnezeule, Duhule necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl și cu Fiul toate le-ai zidit! Tu care ai împodobit cetele îngerilor de sus, întru locasul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la ființă, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminătorilor cerești. Unind Tu trupul și sufletul într-o minunată alcătuire, zidit-ai neamul omenesc; pentru aceasta toată suflarea Ta laudă și cântă: Aliluia!

Icos 3:

Alfa și Omega, Începutule și Sfârșitule, Tu, Veșnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor și cu iubitoarea Ta îmbrățișare ai adus pe toți și pe toate la viață. Din suflarea Ta cea de viață făcătoare a răsărit, din genunea cea fără de chip, frumusețea lumii celei întâi zidite, pentru care îți strigăm:
Vino la noi Prea înțeleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce esti Mare în micuța floare, ca și în luminătorii cerului;
Vino, Felurime negrăită și Frumusețe veșnică;
Vino și luminează întunecata netocmire a sufletului meu;
Vino și ne arată pe noi zidire nouă în Hristos;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește în noi!

Condac 4:

O, Duhule Preabun și Neajuns, din care izvorăște sfințenia! Tu ai înveșmântat-o pe Preacurata Fecioară Maria cu strălucirea orbitoare și neapropiată a Dumnezeirii Tale, făcând-o Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, Împarateasă a îngerilor, spre mântuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume, Tu i-ai umbrit pe prooroci și apostoli, Tu i-ai purtat până la al treilea cer, Tu le-ai rănit inimile cu frumusețea cea de sus, punând în graiul lor îndemn înflăcărat, cu care aduc pe oameni la Dumnezeu. Tu îi preschimbi pe cei păcătoși, iar ei, plini fiind de arzătoare bucurie, îți cântă: Aliluia!

Icos 4:

Prin Duhul Sfânt totul viază, și cu puterea Lui se va ridica spre învierea cea de obște toată zidirea, în ceasul de pe urmă al veacului acesta și cel dintâi al veacului ce va sa vie. Ridică-ne atunci din groapă, Preabunule, Mângâietorule, nu spre osândă, ci spre a ne împărtăși de fericire, întru Dumnezeiasca lumină, cu Sfinții toți, cu părinții și apropiații noștri.
Vino dar, și de a sufletului moarte ne izbăvește;
Vino, și înainte de sfârșitul nostru, ne îndestulează cu Trupul și Sangele Mântuitorului Hristos;
Vino și dă-ne să adormim în pace, cu cuget neîntinat;
Vino și luminoasă fă scularea noastră din somnul morții;
Vino și ne învrednicește să privim cu bucurie la norii veșniciei;
Vino și fă-ne fii ai nestricăciunii;
Vino și luminează atunci ca un soare, trupurile noastre cele fără de moarte;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!

Condac 5:

Auzind glasul Tău: “Dacă cineva însetează, să vină la Mine și să bea”, rugămu-Te, Fiule al lui Dumnezeu, astâmpără-ne setea de viața duhovnicească și dă-ne apa vieții. Revarsă asupră-ne unda harului Duhului Sfânt, Cel ce împreună cu Tine are izvor în Tatăl, ca sa nu mai însetăm în veac, toți cei ce cântăm cu umilință: Aliluia!

Icos 5:

Nestricăciosule și Neziditule, Veșnicule, Prea Înduratule Duh, Apăratorule al celor drepți, Curățitorule al păcătoșilor, slobozește-ne de orice întinăciune, ca strălucirea luminii harului Tău să nu se strice întru noi, cei care Îti cântăm:
Vino, Preabunule și dă-ne umilință și izvoare de lacrimi;
Vino și ne învață să ne închinăm Ție în Duh și în adevăr;
Vino, Preaînaltule Adevăr, și lămurește îndoielile sărăcăcioasei noastre înțelegeri;
Vino, Viață Neîmbătrânitoare, și ne primește din strâmtoarea veacului acesta pământesc;
Vino, Lumină Veșnică, și se vor risipi toate nălucirile și spaimele;
Vino, Putere veșnic nouă, împrospătându-i pe copiii tăi cei osteniți;
Vino, Nemărginită Bucurie, și uitate vor fi vremelnicele întristări;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 6:

Saltă, fiică a luminii, Sionule, Sfântă Maică! Împodobită, slăvită Mireasă, cu cerurile împreună, strălucitoare Biserică sobornicească a lui Hristos! Asupră-ți odihnește Duhul Cel Preasfânt, Care tămăduiește neputințele, împlinește lipsurile, dăruiește viață celor morți și îi aduce la viața veșnică pe toți cei ce cu cuviință și cu dreptate strigă: Aliluia!

Icos 6:

“În lume necazuri veți avea”, a zis Mântuitorul. Unde vom afla alinare și cine ne va mângâia? Tu, Duhule Mângâietor, Însuți dezleagă întristarea noastră! Mijlocește pentru noi cu suspinuri negrăite și ușurează inimile celor care te roagă:
Vino, Dulce răcoare a celor osteniți și împovărați;
Vino, Împreună Grăitorule cu cei întemnițați și Adăpostul celor prigoniți;
Vino, și miluiește pe cei slăbănogiți de sărăcie și de foamete;
Vino și tămăduiește patimile trupurilor și sufletelor noastre;
Vino și cercetează pe toți cei care însetează de lumina Ta;
Vino și alină întristarea noastră cu nădejdea veșnicei bucurii;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 7:

“Celui care hulește împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta aceasta nici în veacul acesta, nici în cel viitor”, a spus Domnul. Ascultând acest cuvânt străin ne cutremurăm, ca nu cumva să fim judecați cu cei neascultători și cu luptătorii împotriva lui Dumnezeu. Nu lăsa, Duhule Sfinte, inima noastră sa se plece spre cuvinte de vicleșug. Întoarce din schisme, eresuri și necredință pe toți cei rătăciți, iar pe întâii născuți ai Bisericii Tale învrednicește-i să cânte în vecii vecilor: Aliluia!

Icos 7:

Când S-a îndepărtat Duhul Sfânt de la Saul, atunci spaima și neliniștea l-au cuprins, iar întunericul deznădajduirii l-au coborât în cele mai de dedesubt; așa mi s-a întâmplat și mie în ziua întristării și împietririi cugetului meu, căci m-am îndepărtat de la lumina Ta; ci dă-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu până ce lumina Ta mă va lumina pe mine, cel împuținat la suflet:
Vino dar, și nu mă lepăda pentru cârtirea și nerăbdarea mea;
Vino și potolește cumplita vijelie a tulburării și aprinderii;
Vino și odihnește pe cei necăjiți de strâmtorile vieții;
Vino și îmblânzește inima în ziua împietririi și a mâniei;
Vino și surpă urzelile, tulburările și spaimele duhurilor întunericului;
Vino și dă-ne cu suflarea Ta, inimă zdrobită, ca prin răbdare să mântuim sufletele noastre;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!

Condac 8:

Mântuiește-ne, Cerescule Părinte!Săraci suntem, neputincioși și orbi, și goi duhovnicește!
Dăruiește-ne aurul Tău, cel curățit în foc, cu veșmânt alb acoperă rușinea noastră, vindecă ochii noștri cu balsamul Tău. Pogoară și în vasele cele necurate ale sufletelor noastre harul Preasfântului Tău Duh, Cel de viață făcător, învrednicindu-ne bucuriei celei de a doua nașteri pe toți cei ce cântăm: Aliluia!

Icos 8:

Ca turnul Babel se prăbușește fericirea pământească. Jalnice sunt toate strădaniile omenești. Bine îmi este mie că m-ai smerit, că în păcate și în căderi mi-ai acoperit toată slăbiciunea și nimicnicia. Fără de Tine nimic nu putem face, dar nădăjduim că ne vom mântui prin harul Tau, grăind:
Vino dar, Unule Preaînteleptule Ziditor al vieții;
Vino și lămurește-ne căile Tale cele neînțelese;
Vino precum un fulger și luminează sfârșitul vieții pământești;
Vino și binecuvintează tot începutul bun pe care îl punem;
Vino și fii nouă ajutător la fapte bune;
Vino și luminează mintea noastră în ceasul descumpănirii;
Vino și dăruiește duh de pocaință, ca să se risipească prin aceasta scârbele ce stau să vină asupra lumii spre pedepsire;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 9:

Atât a iubit Dumnezeu lumea, ca și pe Fiul Său cel Unul Născut L-a dat , Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și Și-a întins pe Cruce mâinile Sale de Ziditor al lumii, iar prin Sângele Său răscumpărat-a din păcat și din moarte întreaga lume! Pentru aceea, toată zidirea așteptând libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu, cântă Tatălui care a iubit, Fiului care a răscumpărat și Duhului care a sfințit: Aliluia!

Icos 9:

Duhul Cel Făcător de viață, Care S-a pogorât asupra lui Hristos la Iordan, în chip de porumbel, a odihnit și asupra mea, când mă aflam la scăldătoarea Sfântului Botez; s-a întunecat însa lucrarea bunătății Sale din pricina greșelilor mele. Pentru aceea, precum așteapta zorii drumețul rătăcit noaptea în pădure, așa și eu însetez de razele Tale, Bunule, ca sa nu pier cu totul:
Vino dar, la cel pecetluit cu numele Tău cel înfricoșat;
Vino dar și ușurează cugetul chinuit și pârjolit fără cruțare;
Vino și înnoiește întru mine chipul Tău ce S-a întunecat;
Vino și risipește nălucirile cele născute din păcat;
Vino și mă învață să împărtășesc durerile cele străine;
Vino și pleacă-mă să iubesc întreaga Ta zidire;
Vino și dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 10:

Duhul Sfânt naște a doua oară pe om spre viața veșnică. Duhul Sfânt însuflețeste pe mucenici, sfințește preoții, încununează pe cei drepți, face din pâine și din vin Însuși Dumnezeiescul Trup și Sânge al lui Hristos. O, adâncul bogăției și al înțelepciunii lui Dumnezeu! Dă-ne cununa darurilor Tale: Dragostea veșnică și atotiertătoare, care se întristează pentru păcătoși și vrea ca toți să fie mântuiți prin ea, ca niște fii ai luminii, pentru care strigăm: Aliluia!

Icos 10:

Cine ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu? Scârba, sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foamea, sau goliciunea, sau nevoia, sau sabia? Daca ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pământ, avem moștenire nepieritoare în ceruri: ci dă-ne, Doamne, să Te iubim. nu cu cuvântul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasă și cu nevoința întregii vieți:
Vino, Atotputernicule Duh, și ne sporește credința atotbiruitoare;
Vino și ne dă îndrăzneală în rugăciune;
Vino și încălzește inimile, ca să nu se răcească dragostea noastră din pricina prea multor fărădelegi;
Vino și dă-ne să nu cădem în vreme de prigoană și de batjocorire a credinței;
Vino și ne păzește de ispite peste puteri și de sminteli;
Vino și înviază inimile noastre prin rourarea Ta;
Vino, tămăduiește-ne, sfințește-ne și ne ridică, Bunule, cu harul Tău;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!

Condac 11:

Acestea zice Domnul: “Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, și fiii și fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voștri vise vor visa, iar tinerii voștri vor vedea vedenii”. Duhule Preadorit, dă-ne doar o fărâmitură de la masa fiilor celor aleși ai Mângâierilor Tale, celor care cu umilință strigăm: Aliluia!

Icos 11:

Acolo unde ai răsărit, fie și doar pentru o clipă, în locul cel de taină al sufletului, strălucind ca un fulger, neuitată este frumusețea descoperirii Tale, prin care se preschimbă, cu preschimbare dumnezeiască și înfricoșată cuviință, făptura cea din tina. Învrednicește-ne Bunule Mângâietor, încă din viața pământească să Te vedem cu inimă curată, noi, cei care strigăm:
Vino, Fulger Dătător de lumina veșniciei;
Vino și luminează-ne cu strălucirea cea neînserată;
Vino, Vistiernicul smereniei și Veselia celor blânzi;
Vino, Apă Vie, răcorește-ne arșita patimilor;
Vino, că departe de Tine nu aflăm liniște și tihnă;
Vino, ca împreună cu Tine pretutindeni este Împărăția Cerurilor;
Vino și întiparește-ne în suflet chipul Tău cel ca de soare;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 12:

Râu nesecat al harului, Cela Ce ierți păcatele, Duhule Sfinte! Primește rugăciunea noastră pentru întreaga lume, pentru cei credincioși și pentru cei necredincioși și pentru fiii neascultării; întoarce-i la Tine și pe toți adună-i în Împărăția Sfintei Treimi, ca să se rușineze de Tine și cel din urmă vrajmaș - moartea - iar lumea, renăscută din focul cel curățitor, să cânte cântarea cea nouă a nemuririi: Aliluia!

Icos 12:

Văd cu duhul cetatea lui Dumnezeu – Ierusalimul Ceresc - ca pe o mireasă împodobită, cu chip de soare, în sărbătoare. Aud săltarea drepților la Cina Domnului, aud glasurile îngerilor și pe Prealuminatul nostru Domn Hristos între aleșii Sai, iar durerea, întristarea și suspinarea au pierit. Împărate Ceresc, Duhule Sfinte, învrednicește-ne prin înșeptita cunună a darurilor Tale să ne împărtășim în Domnul de bucuria veșnica, noi, cei care strigăm:
Vino, Bunule, și trezește în noi setea de viața de dincolo de mormânt;
Vino și aprinde în inimile noastre dorirea vieții veacului celui adevărat;
Vino și ne descoperă bucuria Împărăției celei ce va să vină;
Vino și dă-ne strălucirea ca zapada a curăției;
Vino și umple-ne cu strălucirea Dumnezeirii;
Vino și ia-ne la nunta Mielului;
Vino și ne învrednicește să împărățim în slava Ta cea veșnica;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 13:

O, noian purtător de lumină al iubirii celei mântuitoare, Duhule Făcător de viață! Încălzește cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel înghețat întru fărădelegi, grabește pieirea răului cu nepătrunsele Tale judecăți și ne descoperă cum să prăznuim în veșnicie adevărul cel Dumnezeiesc, astfel ca sa fie Dumnezeu totul întru toate, și cele cerești și cele pământești și cei izbaviți din iad, dimpreună să cânte: Aliluia!

Icos 1:

Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie;
Vino, Nor Purtător de rouă și Negraită Frumusețe;
Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;
Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;
Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îti fă locaș;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluieste întru noi!

Condac 1:

Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pămantul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!
Acest Acatist al Sfântului Duh este foarte folositor tuturor celor care caută darurile Duhului Sfânt: înțelepciunea, înțelegerea, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția, pe scurt orice om care dorește după viața veșnică în Hristos, dăruită prin Duhul Sfânt, Purtător de Viață și Dăruitor de lumină nemuritoare.