Icoana Maicii Domnului din Koloci
Un locuitor din satul Koloci, pe nume Luca, a găsit icoana sfântă și a
luat-o cu el acasă. Unul din membrii familiei sale era paralizat. Luca a
atins de fruntea celui suferind, icoana găsită, și acesta s-a vindecat
datorită credinței lui.
Icoana Maicii Domnului din Koloci este prăznuită pe 9 iulie.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a arătat
făcătoare de minuni în anul 1413, în timpul domniei lui Vasile I
Dimitrievici, în imediata apropiere a localității Koloci, ce se află la
15 verste de orașul Mojaisk, gubernia Smolensk.
Un locuitor din satul Koloci, pe nume Luca, a găsit icoana
sfântă și a luat-o cu el acasă. Unul din membrii familiei sale era
paralizat. Luca a atins de fruntea celui suferind, icoana găsită, și
acesta s-a vindecat datorită credinței lui.
Vestea despre această minune s-a împânzit în sat și în zonele vecine,
și mulți care erau în suferință au început să vină pentru a primi ajutor
de la Maica Domnului.
Icoana Maicii Domnului din Koloci a fost mutată la Mojaisk, și de acolo
la Moscova. Icoana a fost întâmpinată la intrarea în capitală de
Mitropolitul Fotie, înconjurat de mulțime mare de cler și credincioși.
În perioada în care icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a poposit
în Moscova, mulți dintre cei bolnavi s-au vindecat de suferințele lor.
După aceasta, icoana s-a întors la Mojaisk.
Pe locul în care a fost descoperită icoana Maicii Domnului din
Koloci a fost construită o biserică în cinstea Maicii Domnului, în care a
fost așezată sfânta icoană.
Cu ajutorul donațiilor de la locuitorii din împrejurimi, dar și a
Cneazului Andrei Dimitrievici, Luca a zidit o mănăstirea numită
Kolociskaia sau Mojaiskaia.
Icoana Maicii Domnului din Cipru
Prima minune săvârșită prin această icoană sfântă s-a petrecut în anul
392, pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr, prietenul lui
Hristos (17 octombrie), și se păstrează într-o mănăstire de acolo.
Icoana Maicii Domnului din Cipru este prăznuită în ziua Pogorârii Sfântului Duh, pe 19 februarie, pe 20 aprilie și pe 9 iulie.
Această icoană a Maicii Domnului este de tip Panakranta, adică
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este reprezentată șezând pe tron cu
Pruncul Iisus în brațe. Pe fiecare parte a tronului este zugrăvit câte
un înger.
Prima minune săvârșită prin această icoană sfântă s-a petrecut
în anul 392, pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr, prietenul
lui Hristos (17 octombrie), și se păstrează într-o mănăstire de acolo.
Copii ale acestei icoane se găsesc în Catedrala Adormirea Maicii
Domnului din Moscova şi în Biserica Nikolo-Golutvin din satul Stromyn
(Episcopia Moscovei) și sunt prăznuite în Duminica Ortodoxiei.
În săptămâna Triumfului Ortodoxiei, din Sinaxarul Grecesc aflăm
informații despre o anumită icoană care poate fi chiar icoana Maicii
Domnului din Cipru. Un arab din Cipru a trecut pe lângă o biserică
închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pentru a-și arăta ura față
de creștinism, el a tras o săgeată în icoana Maicii Domnului ce se afla
deasupra porții de intrare. Săgeata a lovit genunchiul Fecioarei Maria,
din care îndată a început să curgă sânge. Văzând această minune, arabul
s-a îngrozit și cuprins de frică fiind a încălecat pe cal gonind spre
casă, dar a căzut mort înainte de a ajunge. În acest fel el a fost
pedepsit pentru fapta sa.
Unele din copiile făcătoare de minuni ale icoanei Maicii
Domnului din Cipru au și un al doilea nume, precum: „Curăţitoarea”,
„Cuţitul” şi „Şoimul”.
Icoana Maicii Domnului „Şoimul” a primit această denumire datorită
felului în care a fost descoperită. Se spune că un conducător creştin
din Cipru era la vânătoare cu şoimul său dresat care a rămas prins
într-un tufiş urmărind altă pasăre. Bărbatul a dat ordin să se taie
tufişul ca să-şi poată salva şoimul. Făcând aceasta, servitorii săi au
eliberat şoimul şi au descoperit icoana Maicii Domnului din Cipru. În
acel loc conducătorul a clădit o mănăstire.
Icoana Maicii Domnului din Cipru „Curăţitoarea” era faimoasă pentru puterea sa vindecătoare de boli ale ochilor.
Icoana Maicii Domnului din Stromyn a devenit cunoscută în 1841. O fată
de 18 ani din Stromyn, un sat nu departe de Moscova, era pe moarte din
cauza unei boli. În vis i-a apărut icoana Maicii Domnului din Cipru
stând în faţa uşii bisericii şi o voce îi spunea: Ia-mă în casa ta şi roagă preotul să facă rugăciuni însoțite de sfinţirea apei şi te vei vindeca.
Bolnava a fost dusă la biserică şi în scurt timp au descoperit icoana.
Ea a făcut întocmai cum i-a spus Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi
îndată starea ei s-a ameliorat, având putere să ducă singură icoana
înapoi în biserică. La scurt timp după aceea, ea a fost complet
vindecată.
Icoana Maicii Domnului din Stromyn a continuat să facă
vindecări minunate, despre care preotul bisericii îl informa pe
Mitropolitul Filaret al Moscovei (prăznuit pe 19 noiembrie).
• Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Pangratie, Episcopul Tavromeniei [Taorminei]
Acest sfânt s-a născut la Antiohia, în
timpul în care Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos umbla ca un om
pe pămînt, printre oameni. Auzind de minunile lui Hristos, părinţii lui
Pangratie au dorit să-L vadă pre Domnul Cel Făcător de Minuni. Împreună
cu Pangratie ei au călătorit la Ierusalim, unde L-au văzut pe Iisus, au
ascultat cuvintele Lui, şi au văzut minunile Lui. Acolo Pangratie s-a
făcut cunoscut Apostolului Petru. După
înălţarea Domnului, şi părinţii şi fiul au primit Sfîntul Botez la
Antiohia. Pangratie s-a retras într-o peşteră din Pont, unde Apostolul
Petru l-a aflat. În acord cu Sfîntul Apostol Pavel, Sfîntul
Apostol Petru l-a hirotonit pe Sfîntul Pangratie Episcop pentru cetatea
Tavromeniei (Taormina de azi) din Sicilia. Sfîntul
Pangratie a lucrat multe şi mari minuni, a dărîmat idolii, a botezat pe
cei nebotezaţi, i-a întărit apoi cu Sfintele Taine şi cu cuvîntul, şi
bine a păstorit Biserica lui Dumnezeu de acolo. Un comandant
păgîn pe nume Acvilin a auzit că întreaga cetate a Tavromeniei s-a făcut
creştină şi a pornit cu armată ca să o distrugă. Sfîntul Pangratie a
potolit frica poporului, şi el însuşi a ieşit din cetate împreună cu
clerul, ducînd în mîinile lor invincibila armă, Sfînta Cruce. Cînd
duşmanii s-au apropiat de cetate, asupra lor a căzut întuneric mare iar
soldaţii s-au umplut de spaimă. Nemaiştiind unde este duşmanul, ei au
început să se ucidă între dînşii. Aşa a mîntuit plăcutul lui Dumnezeu
Pangratie cetatea şi poporul de duşmanul cel fără de lege, numai cu
rugăciunea cea adusă înaintea Domnului. La urmă Sfîntul lui Dumnezeu a
fost omorît cu pietre de păgîni invidioşi şi plini de drăcească răutate.
El şi-a aflat odihna la locaşurile cereşti, iar sfintele lui moaşte odihnesc la Roma.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Chiril, Episcopul Cortinei din Creta
Sfîntul Chiril a luat mucenicia din
mîinile lui Decius, pe cînd s-a aflat în al optzeci şi patrulea an al
vieţii sale. El a fost aruncat în foc, dar s-a mîntuit de acolo prin
purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Atunci păgînul jude a scos următoarea
poruncă: „Dreapta judecată nu poate îngădui ca cel numit Chiril, care a
scăpat din foc, să rămînă printre cei vii. De aceea poruncim să fie ucis
cu sabia”. Sfîntul sfinţit bătrîn şi-a plecat cu bucurie capul sub
sabie şi s-a strămutat astfel în împărăţia lui Hristos.
• Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Mucenici Patermutie şi Coprie
Aceştia au fost creştini din Egipt şi au
luat chinuri mari de la împăratul Iulian Apostatul. Patermutie era în
vîrstă de şaptezeci şi cinci de ani, iar Coprie, de patruzeci şi cinci.
Împăratul a izbutit să-l facă pe Coprie să se lepede de credinţa în
Hristos şi să se închine idolilor. Apostatul Coprie atunci a strigat:
„Al lui Iulian sînt eu, iar nu al lui Hristos!”. Dar cînd bătrînul
Patermutie l-a certat cu asprime, amintindu-i lui de veşnicele chinuri,
Coprie şi-a venit în simţiri şi a strigat tare înaintea împăratului: „Al lui Hristos sînt eu, iar nu al lui Iulian!”.
Amîndoi au fost ucişi prin tăierea capului cu sabia. Alexandru, unul
din soldaţii împăratului, a luat mucenicia împreună cu ei. El s-a întors
şi a îmbrăţişat credinţa în Hristos văzînd cum suferă aceşti doi
mucenici. Ei cu toţii au luat cu cinste mucenicia pentru Hristos la anul
361.
• Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Patermutie şi Coprie
Aceşti doi Patermutie şi Coprie sînt alţii decît cei pomeniţi mai sus. Mai întîi, Patermutie
acesta a fost căpetenia unei cete de tîlhari, dar după o vedere
minunată ce a avut-o, el s-a convertit la credinţă şi s-a făcut monah.
Iată cum s-a întîmplat: el s-a urcat oarecînd pe acoperişul casei unei
femei cucernice, ca să intre pe acolo înăuntru şi să tîlhărească. Dar
deodată l-a cuprins somnul şi a văzut în vis cum cineva îl ameninţă să
nu mai facă răul şi să se pocăiască. Patermutie acesta nu numai că s-a
botezat după această vedenie, dar s-a făcut şi monah. Patermutie şi Coprie aceştia au fost amîndoi mari făcători de minuni.
Prin harul lui Dumnezeu, ei vindecau oamenii de toată durerea şi
suferinţa, călăuzeau şi povăţuiau păcătoşii pe calea pocăinţei, şi
vedeau mai înainte cele ce aveau să fie. Un
păcătos care zăcea pe patul morţii l-a rugat cu lacrimi pe Avva
Patermutie ca să se roage să i se prelungească viaţa, ca să cîştige timp
de pocăinţă. Rugîndu-se, Patermutie i-a zis că Dumnezeu s-a îndurat şi
i-a mai prelungit păcătosului viaţa cu trei ani. Păcătosul s-a pocăit,
şi a murit exact trei ani mai tîrziu. Aceşti Sfinţi Patermutie şi
Coprie s-au odihnit în Domnul la sfirşitul veacului al patrulea,
aflîndu-se amîndoi la adînci bătrîneţi.
• Pomenirea Sfântului Theodor, Episcopul Edessei, şi a celorlalţi împreună cu dânsul
Theodor s-a tuns monah la vîrsta de douăzeci de ani, şi a petrecut ca monah timp de treizeci şi şase de ani.
Apoi, în vremea împărăţiei lui Mihail şi a Teodorei, monahul Theodor a
fost ridicat Episcop al Edesei. El s-a odihnit în Domnul la anul 848.
Pomeniţi împreună cu dînsul mai sînt şi povăţuitorul lui, Sfîntul
Theodosie Stîlpnicul cel din Siria; fratele lui, Sfintul Ioan; şi
Sfîntul Ader, un nobil foarte bogat, care lăsîndu-şi soţie şi averi, s-a
făcut monah.
Cântare de laudă la Sfântul Pangratie
Sfîntul Pangratie din a copilăriei vîrsta
S-a încălzit la lumina Soarelui Hristos.
Anii s-au scurs, vară după vară,
Dar Faţa Domnului Hristos în inima lui
Neştearsă a rămas.
Ea este lumina ce-i luminează înainte,
Noapte şi zi.
El chipul Feţei cu grijă
L-a păstrat înlăuntrul inimii lui,
Ferindu-L cu străşnicie de toată întinăciunea.
El averi mari a lepădat, şi casa părinţilor lui,
El toată pofta cea lumească o a lepădat,
Şi toată înşelăciunea ce-i ademeneşte pe oameni.
El în singurătatea pustiei a intrat,
Şi pînă întru ultima zi a alergării lui pămînteşti
Dulceaţa Feţei sufletul lui l-a luminat şi hrănit.
Dar făclia nu stă ascunsă sub obroc,
Precum Domnul în lume a luminat,
Şi Pangratie, pe ale Lui urme, la fel.
Sicilia păgînă era,
Ea înseta de a Sfîntului Pangratie lumină,
Ea înseta de mărturia celui ce Faţa Domnului o cunoştea,
Ea înseta de rouă mucenicescului sînge.
Această lipsă toată Pangratie o a împlinit.
El ca un mucenic a căzut, şi nemuritor a rămas.
El ca o lumină a Siciliei a rămas,
Călăuzitoare către Faţa ce pre Sicilia
Pururi o luminează.
Sinaxar 9 Iulie
În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea
Sfântului Sfintitului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei
(Taormina), in Sicilia.
Sf. Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei, s-a născut pe vremea când Mântuitorul Iisus Hristos trăia pe pământ.Părinţii lui Pangratie erau din Antiohia. Auzind despre Iisus Hristos, tatăl lui Pangratie l-a luat cu el pe fiul său şi au mers să-l vadă cu ochii lor pe Marele Învăţător în Ierusalim. Minunile şi învăţăturile sfinte ale Mântuitorului l-au uimit pe tatăl lui Pangratie şi a crezut că Hristos că este Fiul lui Dumnezeu. Astfel, s-a apropiat de discipolii Lui, mai ales de Apostolul Petru. Atunci a avut ocazia şi tânărul Pangratie să-l cunoască pe Sf. Apostol Petru.
După Înălţarea Mântuitorului, unul din apostoli a venit în Antiohia şi i-a botezat pe părinţii lui Pangratie şi pe toţi cei din gospodăria lor. După moartea părinţilor, el a lăsat totul în urmă şi s-a retras la Pontus să trăiască într-o peşteră, petrecându-şi zilele în rugăciune şi meditaţie. Sf. Apostol Petru l-a vizitat pe Pangratie la Pontus, pe când trecea prin acele părţi. Odată l-a luat cu el în Sicilia unde se afla pe atunci Sf. Apostol Pavel. Împreună, cei doi sfinţi apostoli l-au numit pe Pangratie Episcop al Taorminei.
Sf. Pangratie a lucrat cu zel la iluminarea creştină a oamenilor. Într-o singură lună el a construit o biserică unde-şi oficia sfintele slujbe. Numărul credincioşilor a crescut simţitor, aproape toţi din Taormina şi din oraşele învecinate devenind creştini.
Sf. Pangratie şi-a păstorit turma timp de mai mulţi ani. În acest timp, păgânii complotau împotriva lui şi găsind un prilej potrivit de a-l ataca, aceştia l-au omorât cu pietre. Astfel, Sf. Pangratie a murit ca mucenic. Sfintele moaşte ale sfântului se află la Roma în biserica ce-i poartă numele. Sfântul mai este sărbătorit şi în 9 februarie.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Chiril, episcopul Gortinei.
Mucenicul Chiril, Episcopul Gortinei, a fost episcop în Insula Creta
timp de 50 de ani. După cum arată istoricii, acesta a suferit sub
Împăratul Decius (249-251) sau Maximian (284-305).Adus la judecată în faţa unui guvernator Lucius, i s-a cerut să jertfească la idoli dar sfântul părinte şi-a apărat cu tărie credinţa, renunţând să împlinească porunca cea distrugătoare de suflete. Guvernatorul l-a condamnat pe Sf. Chiril să fie ars dar flăcările nu l-au atins. Văzând minunea, mulţi păgăni au crezut în Hristos, în frunte cu Lucius, care a slăvit pe Dumnezeul creştinilor şi l-a eliberat pe sfânt.
Sf. Chiril şi-a continuat predicile şi a întors pe mulţi păgâni la creştinism fiind, în acelaşi timp mâhnit că nu a suferit martiriu pentru Hristos. Guvernatorul a fost informat despre bogata lui activitate de convertire a necredincioşilor, întorcându-i de la întuneric la lumină şi a fost din nou condamnat, de această dată la tăierea capului cu sabia. Auzind sentinţa, sfântul s-a dus cu bucurie să-şi pună capul pe butuc pentru apărarea Adevărului şi la vârsta de 84 de ani a murit de bunăvoie sub sabie.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei si Prov, care prin foc s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului din Koloch.
Icoana Maicii Domnului din Koloch s-a manifestat
prima dată în anul 1413 în timpul lui Vasile I, aflându-se la 15 verste
de oraşul Mozhaisk, aproape de Koloch, din provincia Smolensk. Un
ţăran din sat, Luca, a fost cel care a găsit icoana şi a dus-o acasă la
el, unde avea pe cineva din familie paralizat. După ce bolnavul s-a
atins cu credinţă de sfânta icoană cu fruntea, s-a vindecat pe loc.
Minunea s-a răspândit peste tot şi îndată s-a făcut coadă de bolnavi la
icoana făcătoare de minuni, primind ajutor de la Preasfânta Fecioară.
Luca a dus icoana la Mozhaisk şi de acolo la Moscova, lăsând-o în grija
Mitropolitului Fotie şi al clerului capitalei. Aceştia au făcut
procesiune cu icoana pe străzile Moscovei, vindecându-se mulţi bolnavi
de infirmităţile lor. Mai târziu aceştia au trimis înapoi icoana la
Mozhaisk. În locul unde a apărut icoana s-a construit o biserică în cinstea Maicii Domnului şi icoana a rămas în acea biserică. Cu ajutorul lui Luca şi al altori ortodocşi, Prinţul Andrei Dimitrievich a construit acolo o mănăstire numită Kolochsk sau Mozhaisk.
Tot în aceasta zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului Panachrana din Cipru.
Icoana Maicii Domnului din Cipru aparţine stilului
Panachrana. Aici Maica Domnului este pictată şezând pe tron cu Pruncul
Sfânt în braţe, cu câte un înger de ambele părţi.Sfânta icoană a făcut prima minune în anul 392 pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr (prăznuit în 17 octombrie) şi este păstrată într-o mănăstire de-acolo. La Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova şi în Biserica Nikolo-Golutvin din satul Stromyn, dioceza Moscovei, se găsesc replici faimoase ale acestei icoane.
În săptămâna triumfului ortodoxiei, în Sinaxarul Grecesc există informaţii despre o anumită icoană, care poate fi chiar această icoană din Cipru. Se spune că în insula Cipru un arab trecea pe lângă o biserică dedicată Preasfintei Fecioare. Ca să-şi manifeste ura faţă de creştinism, acesta a tras o săgeată într-una din icoanele Maicii Domnului care se aflau afară la poartă. Săgeata a lovit genunchiul Fecioarei din care a început să curgă sânge. Îngrozindu-se, arabul s-a urcat pe cal şi a gonit spre casă dar a căzut mort înainte să poată ajunge. Aşa a plătit pentru fapta sa blasfemiatoare.
Zilele în care se cinsteşte Icoana din Cipru sunt Lunea Sfântului Duh şi 20 aprilie. Unele copii ale icoanei se numesc "Curăţitoarea", "Cuţitul" şi "Şoimul." Cea numită Şoimul a primit această denumire datorită felului în care a fost descoperită. Se spune că un conducător creştin din Cipru era la vânătoare cu şoimul său dresat care a rămas prins într-un tufiş urmărind altă pasăre. Bărbatul a dat ordin să se taie tufişul ca să-şi poată salva şoimul. Făcând aceasta, servitorii săi au eliberat şoimul şi au descoperit Icoana Maicii Domnului din Cipru. În acel loc conducătorul a clădit o mănăstire. Icoana din Cipru "Curăţitoarea" era faimoasă pentru puterea sa vindecătoare de boli ale ochilor. Icoana "Stromyn" a devenit cunoscută în 1841. O fată de 18 ani din Stromyn, un sat nu departe de Moscova, era pe moarte din cauza unei boli grele. În vis i-a apărut Icoana din Cipru stând în faţa uşii bisericii şi o voce îi spunea: "Ia-mă în casa ta şi roagă preotul să facă o moliftă cu sfinţirea apei şi te vei vindeca". Bolnava a fost dusă la biserică şi în scurt timp au descoperit icoana. Ea a făcut întocmai cum I-a spus Maica Domnului şi îndată s-a întremat atât încât a avut putere să ducă singură icoana înpoi în biserică. La scurt timp fata s-a vindecat complet. Icoana din Cipru "Stromyn" a continuat să facă minuni de vindecare despre care preotul bisericii îl informa pe Mitropolitul Filaret al Moscovei (prăznuit în 19 noiembrie).
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, din istorisirile lui Coprie, din cartea lui Rufin, preotul, despre Preacuviosul Parintele nostru Patermutie.
Iar, dupa cei sapte ani de pustie, cu dumnezeiasca porunca, Cuviosul Patermutie s-a intors in mijlocul poporului, spre folosul multora. Si, prin chipul vietii sale pustnicesti, a atras la sine pe multi oameni, care s-au facut ucenicii lui si mergeau dupa dansul si urmau faptele lui cele bune. Intre acestia a venit la el si un oarecare tanar, vrand sa-i fie ucenic. Iar el, primindu-l pe acela, l-a imbracat in imbracaminte monahiceasca: o rasa de par, culion si o piele de capra, numita de monahi cojoc. Si-l povatuia pe el cum sa placa lui Dumnezeu, pe calea monahiceasca. Si avea obicei Cuviosul Patermutie a cerceta bolnavii si a petrece langa ei, pana la sfarsitul lor, si, murind ei, ii ingropa, cumparandu-le, din sarguinta sa, hainele cele de ingropare. Si tanarul acela vazand, sarguinta cea mare a batranului, pentru ingroparea mortilor, a zis catre dansul: "Parinte, as voi si eu ca, dupa ce voi muri, sa ma imbraci asa si pe mine si sa ma ingropi. Raspuns-a parintele: "Voi face asa, fiul meu. Si atata te voi imbraca pe tine, pana ce singur vei zice: "Destul este." Si s-a intamplat, nu dupa multa vreme, ca a murit monahul acela tanar, iar batranul, dupa obicei, imbracandu-l cu hainele de ingropare si acoperindu-i fata, a zis catre mort: "Iti sunt tie destule acestea, spre ingropare, fiule? Sau inca ceva sa mai adaug?" Raspuns-a mortul, intru auzul tuturor: "Destul este parinte." Si s-au mirat toti cei ce erau de fata, de o minune ca aceasta. Si au inceput a-l cinsti pe staret, ca pe un facator de minuni. Iar el, nesuferind sa fie slavit de ei, ingropand mortul si tainuindu-se de toti, s-a dus la pustie. Dar, dupa catava vreme, iarasi s-a intors, ca sa opreasca pe fratii, pe care el ii povatuise la viata monahiceasca.
Si i s-a descoperit lui, de la Dumnezeu, despre un frate bolnav, care era aproape de moarte, si care isi avea chilia cea sihastreasca langa un oarecare sat, nu departe. Deci, s-a dus cu sarguinta, sa-l cerceteze pe el, si, intarziind in calatorie, apunea soarele. Iar Sfantul nu voia sa mearga noaptea la satul acela, pazind cuvintele Domnului: "Umblati pana aveti lumina, ca sa nu va cuprinda pe voi intunericul." Drept aceea, cu mare credinta, a zis catre soare pe cand trecuse crugul de jumatate: "Intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, stai soare din calea ta si asteapta putin, pana ce voi ajunge la sat." Si s-a oprit soarele, care trecuse crugul de jumatate si care lumina cu cealalta jumatate de crug si a stat asa, asteptand pana ce Cuviosul a ajuns la sat. Iar oamenii satului aceluia, vazand ca soarele intarzia sa apuna, se minunau si, adunandu-se in mijlocul satului, priveau la acea minune. Si, trecand catava vreme, au vazut pe Cuviosul Patermutie, venind de la pustie spre satul lor. Si, intampinandu-l pe el, l-au intrebat despre oprirea soarelui, cea de mirare. Iar el le-a zis lor: "Oare nu va aduceti aminte de cuvintele Domnului, Care, in Evanghelie, ne invata sa avem credinta? Caci zice: De va avea cineva credinta, cat un graunte de mustar, acela va putea sa mute si muntii din loc. Si cu acea credinta, cu care poate cineva sa mute muntii, cu aceeasi credinta, puternic este ca si pe soare sa-l opreasca din mers." Acestea zicandu-le el, au inteles toti ca, pentru el, s-a oprit soarele, care, dupa ce a venit el in sat, a apus indata. Si inchinandu-i-se staretului, cu frica, i-au urmat lui, mergand multi la fratele cel bolnav. Si, intrand in chilia lui, l-a aflat sfarsit intru Domnul. Si, facand rugaciuni, s-a apropiat si a sarutat trupul mortului si a zis catre el: "Care-ti este voia, frate, ori sa vietuiesti cu Hristos, ori sa mai petreci, cu noi, in trup?" Si, indata, mortul a inviat si a deschis ochii si, ridicandu-se, a stat si a inceput a grai: "Pentru ce m-ai intors pe mine, parinte? Ca mai bine imi este mie, sa ma duc la Hristos si sa fiu cu El, iar a petrece in trup nu-mi trebuie." Si, i-a zis lui staretul: "Dormi, dar, in pace si te roaga pentru mine." Iar el, culcandu-se a adormit iarasi si s-a facut spaima la toti cei ce erau de fata si ziceau: "Cu adevarat, dumnezeiesc om este acesta." Iar Cuviosul, ingrijind trupul mortului, a petrecut toata noaptea aceea in cantare de psalmi. Iar, a doua zi, ingropandu-l cu cinste, s-a dus de acolo.
Iarasi, intr-o alta vreme, fiind un alt frate bolnav si aproape de moarte, a mers Cuviosul spre cercetare. Si, vazandu-l pe acela ca se teme de moarte, pentru pacatele sale, a zis catre el: "Pentru ce nu esti gata, fiule, de calatorie? Eu cred ca mustrarea va merge cu tine si acolo." Si a zis bolnavul: "Rogu-ma tie, parinte, roaga pe Dumnezeu pentru mine, ca sa-mi dea mie macar putina vreme de pocainta." Raspuns-a staretul: "Acum cauti vreme de pocainta? Dar vremea trecuta unde este? Si ce-ai facut in toate zilele calugariei tale? Au, n-ai putut sa-ti tamaduiesti ranile tale, cele mai dinainte, ci mereu ai adaugat rani peste rani?" Iar bolnavul nu inceta, rugand pe staret, cu lacrimi, ca sa se roage Domnului pentru dansul. Si i-a zis staretul: "Daca nu vei mai adauga, de acum, rele peste rele, atunci, ma voi ruga, pentru ca bun este Domnul Cel iubitor de oameni, Indelung-Rabdator, si-ti va da tie vreme spre curatirea pacatelor tale." Aceasta zicand-o, si-a plecat genunchii la rugaciune si, dupa multa rugaciune, sculandu-se a zis bolnavului: "Iata, trei ani iti da tie Domnul, sa petreci in viata aceasta, numai cu adevarat sa te pocaiesti." Si, luandu-l de mana, l-a ridicat pe el sanatos si l-a luat cu el in pustie. Iar dupa acei trei ani, iarasi a mers cu dansul la frati. Si a stat inaintea lor fratele, ca un inger al lui Dumnezeu. Si multi, adunandu-se la Cuviosul si ascultand cuvintele lui, cele ca mierea, a intins cuvant catre dansii despre roadele pocaintei, vorbind toata noaptea pana dimineata. Si, intru acea vorbire, fratele cel ce implinise pocainta cea de trei ani a fost vazut ca si cum dormita. Si asa si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu, fara durere si fara frica, ca si cum ar fi dormit intr-un somn dulce.
Inca, se povesteste, despre Cuviosul Patermutie ca, de multe ori, a trecut raul Nilului, umbland pe deasupra apei. Iar odata, fiind adunati cativa frati, intr-o chilie, si vrobind spre folosul sufletului si fiind usile incuiate, a stat Sfantul in mijlocul lor, precum oarecand Hristos Domnul, in mijlocul Apostolilor, caci atat de mare era, intru minuni, Cuviosul Patermutie, fiind plin de darul lui Dumnezeu. Si, dupa destui ani ai vietii sale, placute lui Dumnezeu, s-a mutat catre Domnul.
Intru aceasta zi, istorisire despre Cuviosul Coprie, din cartea lui Rufin, preotul, si din Lavsaiconul lui Paladie.
Sezand la Cuviosul niste frati straini, care venisera la dansul spre cercetare, si ascultau de la el cuvinte de folosul sufletului, iata, a venit un om mirean, purtand un vas cu nisip, si sta la usa chiliei, asteptand pana ce staretul isi va sfarsi vorba sa. Iar fratii, vazand acel om, l-au intrebat pe staret: "Pentru ce s-a adus nisipul acela?" Raspuns-a staretul: "Nu se cadea mie, fiilor, ca sa va spun voua lucrul acesta, ca sa nu ma arat ca ma slavesc in desert, laudandu-ma cu dumnezeiestile lucruri. Insa, vazandu-va pe voi, ca v-ati ostenit pana la noi, atata cale, nu va tainuiesc aceasta, ci spre folosul vostru, voi spune lucrurile lui Dumnezeu, pe care El a binevoit a le savarsi prin noi, pacatosii. Pamantul satului aceluia, care este aproape de noi, era cu totul neroditor si, din granele cele semanate in tarini, abia se aduna samanta. Ca un vierme manca spicele mai inainte de coacerea lor. Si oamenii satului aceluia erau toti inchinatori la idoli. Iar noi, ajutandu-ne darul lui Dumnezeu, pe toti i-am adus la sfanta credinta si i-am botezat. Iar, dupa ce toti s-au facut crestini, venind la noi, ne-au cerut ca sa ne rugam lui Hristos, Dumnezeu, pentru dansii, ca sa dea pamantului lor buna aducere de roada. Si am zis catre dansii: Noi putem sa ne rugam, numai credinta voastra sa fie neindoita in Dumnezeu. Iar ei, spunand ca au credinta tare, au luat in sanul lor nisip din pamantul acesta, in care umbla picioarele noastre pacatoase. Si, m-au rugat pe mine ca, in numele Domnului, sa le binecuvantez nisipul acesta, ca pe niste seminte. Si eu am zis catre ei: Dupa credinta voastra sa fie voua! Si ei, ducandu-se la locul lor, au amestecat nisipul acela cu samanta graului lor si l-au semanat in tarina. Si s-a facut atat de mare indestulare de roade, incat nici un pamant, din aceste parti ale Egiptului, nu poate sa faca o aducere de roade, ca aceea. Deci, din acea vreme, in toti anii, lucratorii de pamant vin la noi si, luand nisip de aici, il aduc la noi, ca sa-l binecuvantam: si credinta lor nu este in zadar, pentru ca, totdeauna, aduna roduri indestulate."
Acest Cuvios Coprie, avand, intr-o vreme, vorba cu un eretic maniheu inaintea poporului, despre credinta, si, neputand, prin smeritele sale cuvinte, sa infranga pe cel mandru si semet, a vrut ca, printr-o fapta, sa-si arate credinta cea dreapta. Deci, poruncind sa se aprinda un foc mare, a chemat pe eretic in foc, cu dansul, zicand ca, cel ce nu va arde dintre ei, a aceluia sa fie credinta socotita ca dreapta. Iar maniheul a zis catre el: "Tu mai intai sa intri." Si a intrat Sfantul in foc si s-a despartit vapaia in doua. Iar el sta pe carbunii de foc, ca pe niste iarba verde, fara de vatamare. Si, stand asa in mijlocul focului, o jumatate de ceas, a iesit intreg, neatingandu-se focul nici de hainele lui. Acest lucru, vazandu-l poporul, s-a mirat mult si a proslavit pe Hristos-Dumnezeu. Iar ereticul n-a vrut sa intre dar, fiind impins de norod, fara voia sa, indata a inceput sa arda si, sarind din foc, parlit, a fugit. Iar poporul, prinzandu-l striga: "Sa se arda ereticul." Ci Cuviosul Coprie, potolind galceava poporului, a slobozit pe eretic viu, dar parlit ca un taciune.
Avea staretul aproape de chilia sa o gradina mica, in care semana verdeturi si roade de mancare, pentru strainii ce veneau la el. Iar un inchinator de idoli, intrand, noaptea, in gradina, a furat din roade, cat a putut sa duca. Si, ducandu-le in casa sa si punand o parte intr-o caldare, a inceput a le fierbe. Si, ferband trei ceasuri, si mai mult, si multe lemne arzand, n-a sporit nimic, caci nici apa din caldare, nu putea sa se incalzeasca. Si se mira omul de lucrul acela neobisnuit. Apoi, cunoscandu-si pacatul sau si intelegand si puterea lui Hristos, care lucreaza prin crestini, a luat toate cele furate si pe cele ce erau in caldare le-a dus la staret. Si, arucandu-se pe sine inaintea picioarelor lui, si-a marturisit furtisagul sau si a spus minunea ce se facuse cu caldarea si cerea iertare si se ruga sa-l faca pe el crestin. Si s-a intamplat ca, in acea vreme, erau la staret multi straini. Si s-au bucurat toti de acea minunata intoarcere spre Hristos a omului aceluia. Iar, din roadele acelea, s-au ospatat toti si au multumit lui Dumnezeu.
Acestea, si alte multe minuni facand, Cuviosul Coprie, cu darul lui Hristos, s-a odihnit cu pace si s-a facut partas cu Cuviosul Patermutie la Imparatia Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si slava in veci! Amin.
Cugetare
Mulţi se întreabă de ce îngăduie Dumnezeu moartea tinerilor şi a copiilor, de ce nu-i lasă să ajungă în vîrstă, şi numai după aceea să-i cheme în lumea cealaltă?
Acestea se întîmplă pentru că aşa este
Iconomia lui Dumnezeu, aşa este Purtarea Lui de Grijă, aşa voieşte şi
binevoieşte Domnul. Există însă şi exemple în scrierile Bisericii şi ale
Sfinţilor Părinţi, care atestă faptul că acest lucru se întîmplă şi din
pricina rugăciunilor care se aduc pentru aceasta de către Sfinţii cei
adormiţi, sau de către rudele cele trecute la Domnul.
Sfântul Ader, care în monahism s-a numit Athanasie, s-a înfăţişat după moarte soţiei lui, pe care o lăsase în lume împreună cu cei trei copii ai lui, spre a merge la viaţa sihăstrească, în care a şi murit. Cînd soţia a ajuns la disperare văzîndu-se singură şi lipsită de ajutor, împreună cu cei trei copii ai ei, căci nu ştia unde se află soţul ei, el i s-a înfăţişat în vis din cealaltă lume. Faţa lui era strălucitoare iar trupul lui era îmbrăcat într-un strai alb ca lumina. El i-a zis: „Încetează să mai plîngi şi să mă mai învinuieşti. Iată, pe doi dintre copiii noştri îi voi lua la mine, iar tu, dacă voieşti, te vei putea dărui mîntuirii sufletului tău”. În acelaşi timp şi în acelaşi fel el s-a înfăţişat înaintea Sfîntului Theodosie Stîlpnicul şi i-a zis: „Peste trei zile, o pustnică bătrînă care vieţuieşte lîngă mînăstire va pleca la Domnul, în chilia ei să o aşezi pe soţia mea, spre a duce acolo viaţa nevoinţelor celor pustniceşti ca monahie. Pe copilul cel mic ce îl are cu dînsa să îl laşi să crească sub grija ei. El va urma calea vieţii mele şi va fi chemat să moştenească scaunul apostolic al Ierusalimului”. Şi cu adevărat, acestea toate aşa s-au şi întîmplat. Pustnica cea bătrînă a murit în a treia zi, precum şi cei doi copii mai mari ai lui Ader. Soţia lui Ader a venit la chilia bătrînei pustnice cu fiul ei cel mic, care a crescut şi a ajuns Patriarh al Ierusalimului.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata biruinţă a lui Moise asupra Amaleciţilor (Ieşirea 17):
- La cum, cînd îşi ridica Moise mîinile la rugăciune, biruia Israel, iar cînd îşi lăsa el mîinile, biruiau Amaleciţii;
- La cum Moise cel cu mîinile ridicate la rugăciune a preînchipuit Răstignirea lui Hristos;
- La cum, prin puterea Crucii şi a rugăciunii, şi eu pot birui patimile întunecate pe care le închipuie poporul lui Amalec.
Predică
Despre judecata lui Dumnezeu asupra drepţilor
– „Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi
dacă începe întîi de la noi, care va fi sfîrşitul celor care nu ascultă
de Evanghelia lui Dumnezeu?” (I Petru 4: 17).
Cînd vine judecata lui Dumnezeu asupra
casei celui drept, neascultătorii şi păcătoşii nu trebuie să se bucure
cu răutate de aceasta, ci mai vîrtos trebuie să tremure de spaimă.
Dacă dreptul şi cu păcătosul sînt vecini, şi dacă mîna lui Dumnezeu se abate cu mînie asupra dreptului, atunci ea se abate asupra amîndurora: asupra dreptului spre îndreptare, iar asupra păcătosului spre luare aminte şi avertizare.
Cînd asupra dreptului vine şuvoiul
suferinţelor celor amare, aceasta nu i se întîmplă lui fără ştirea lui
Dumnezeu. Aşadar să nu îndrăznească păcătosul să se bucure văzînd
suferinţa dreptului, căci ea vine mai curînd ca avertizare la adresa lui
decît ca pedeapsă asupra dreptului. Aceasta însemnează că el,
păcătosul, trebuie să grăbească spre pocăinţă şi spre schimbarea vieţii
pînă ce nu e prea tîrziu.
Să cadă pe gînduri păcătosul şi să se întrebe: dacă astfel de mînie îngăduie Dumnezeu asupra dreptului, oare împotriva mea ce nu va îngădui?
Să cunoaşteţi aşadar, fraţilor, că dreptatea este putere iar nedreptatea slăbiciune şi neputinţă.
Care din acestea două va rezista mai bine în faţa urgiei? Puterea, sau
slăbiciunea? Fără îndoială, puterea. Aceasta este pricina pentru care
jugul cel greu apasă întotdeauna asupra dreptului. Deci să nu rînjească
păcătosul cînd îl vede pe drept sub jugul cel greu, şi să nu zică: „Iată
că nedreptatea mea este mai bună decît dreptatea acestuia!”. Ci mai
vîrtos să privească la jugul cel greu al dreptului cu frică şi cu
cutremur mare, şi să-şi zică luişi adevărul:
Iată jugul acesta jugul meu este, dar eu sînt prea slab ca să-l port! De aceea i s-a aruncat în spate celui drept, ca să-l văd cu ochii asupra altuia şi să mă pocăiesc de nelegiuirile mele, iar pocăindu-mă, să mă întăresc pentru jugul şi mai greu care urmează să cadă asupra mea.
Trebuie ca judecata să înceapă de la Casa
lui Dumnezeu – iată marea milostivire a lui Dumnezeu către cei
păcătoşi, către cei slabi care s-au făcut pe ei slabi din pricina
păcatului. Să-şi deschidă aceştia ochii şi să citească mînia lui
Dumnezeu care se scrie sub ochii lor. Judecata trebuie să înceapă de la
casa lui Dumnezeu, căci casa lui Dumnezeu este puternică, iar casa lui
Dumnezeu este chiar dreptul în care sălăşluieşte Duhul lui Dumnezeu.
Cînd vin vînturile şi suflă asupra turnului celui de piatră, atunci cei
care locuiesc în colibe proaste să facă bine să şi le întărească. O,
fraţilor, cît de cumplite şi de adevărate sînt cuvintele acestea ale
apostolului pentru cei păcătoşi!
O, Stăpîne Iisuse Hristoase, Cela Ce
eşti Atotdrept şi Atotmilostiv, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi.
Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
