3 iulie –Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrofousa); Sfântul Mucenic Meliton; Sf. Mc. Iachint; Sf. Anatolie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Alexandru; Sf. Cuv. Isaia pustnicul

 

 

 

Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrophousa)

Cu bucurie, Sfântul Arhiepiscop a primit odoarele sfinte, pe care le-a luat cu el în Serbia. În timpul invaziei turcilor, creștinii din Serbia au dorit să protejeze sfintele odoare și le-au trimis la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos. Aici icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” a fost așezată pe iconostasul chiliei închinată Sfântului Sava, numită și Typikario (metoc al Mănăstirii Hilandar).

Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrophousa) este prăznuită pe 12 ianuarie și 2 iulie.

Inițial, Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează”, s-a aflat în Lavra Sfântului Sava cel Sfințit de lângă Ierusalim. Înainte de moartea sa, Sfântul Sava a lăsat prin testament ca atunci când va veni un călugăr cu același nume (Sava) să se închine în mănăstire, să moștenească ca sfintele odoare (toiagul Sfântului Sava cel Sfințit, Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” și Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin” (Tricherousa)).

În secolul al XIII-lea, Sfântul Arhiepiscop Sava al Serbiei a vizitat Lavra Sfântului Sava cel Sfințit, fără a ști ceva de testamentul sfântului. În momentul în care s-a închinat la moaștele Sfântului Sava, toiagul acestuia i-a căzut la picioare, atrăgând atenția călugărilor.

Întrebându-l pe pelerin cum se numește, aceștia au recunoscut în el pe cel de care le vorbise Sfântul Sava. Îndeplinind testamentul fondatorului, călugării au oferit Arhiepiscopului: toiagul Sfântului Sava cel Sfințit, Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” și Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin” (Tricherousa).

Cu bucurie, Sfântul Arhiepiscop a primit odoarele sfinte, pe care le-a luat cu el în Serbia. În timpul invaziei turcilor, creștinii din Serbia au dorit să protejeze sfintele odoare și le-au trimis la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos. Aici icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” a fost așezată pe iconostasul chiliei închinată Sfântului Sava, numită și Typikario (metoc al Mănăstirii Hilandar).

Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” mai este denumită și „Typikonissa”, pentru că la chilia Sfântului Sava se păstrează Typikon-ul (Regulile) Sfântului Sava.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Iachint

Sfântul lachint a fost cubicular al împăratului Traian (slujitor al meselor imperialei). El era tînăr cu vîrsta, iar în taină, creştin. Cu un prilej în care împăratul aducea necuratele lui jertfe idolilor, Iachint s-a ţinut departe, nevoind să vadă întinăciunea şi să fie silit să participe la ea. Din pricina aceasta el a fost acuzat şi adus în faţa împăratului la judecată, împăratul 1-a sfătuit să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor. Dar Iachint nu s-a lăsat, ci a stat tare ca un diamant. El a zis: „Creştin sînt şi pre Hristos cinstesc. Lui mă închin, Lui singur îi aduc jertfă curată, însăşi viaţa mea„. Bătut, scuipat, biciuit, sfîntul a fost apoi aruncat în temniţă. La porunca împăratului, lui nu i s-a dat nimic să mănînce, în afară de necuratele cărnuri jertfite idolilor. Sfântul lachint a refuzat spurcata hrană şi a murit în temniţă, după opt zile. Atunci paznicii temniţei au văzut în celula Sfântului lachint doi îngeri luminoşi. Unul a acoperit trupul mort al mucenicului cu veşmîntul lui cel strălucitor, iar celălalt i-a aşezat pe cap o cunună minunată. Închisoarea toată s-a umplut de lumină şi de bună mireasmă. Tînărul Sfânt Iachint a luat cu cinste cununa muceniciei şi s-a încununat cu veşnica slavă la anul 108.

• Pomenirea Sfântului Anatolie, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Anatolie a fost mai întîi presbiter [preot] în Biserica Alexandriei, iar după moartea Sfântului Patriarh Flavian, el a fost ridicat în scaunul patriarhal al Constantinopolului, la anul 449. În timpul arhipăstoririi lui, scaunul constantinopolitan a fost ridicat la aceeaşi cinste cu scaunul Romei, la Sinodul Ecumenic al Patrulea de la Calcedon, din anul 451. Sfîntul Patriarh Anatolie a luptat mult penru curăţia credinţei ortodoxe şi a luat suferinţe cumplite din mîna ereticilor, pînă la uciderea de către ei, la anul 458, în timpul împăratului Leon cel Mare. Sfântul Anatolie bine a păstorit Biserica Constantinopolitană timp de aproape nouă ani, strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti, printre Sfinţiţii Ierarhi din împărăţia Cerurilor.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Alexandru

Sfântul Alexandru acesta s-a născut în Asia şi a fost crescut şi educat la Constantinopol. După încheierea studiilor, el s-a dedicat serviciului militar, devenind ofiţer. Citind în Sfînta Scriptură, el a ajuns la locul în care Mîntuitorul zice: „Dacă voieşti să fii desăvîrşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19: 21). Aceste cuvinte au atins adînc inima lui Alexandru. Fără să mai aştepte, el s-a dus, a vîndut toată averea lui, a dat-o săracilor, şi s-a retras la pustie. După nevoinţe lungi şi dureroase întru curăţirea sufletului şi trupului, el a întemeiat Mînăstirea Achimiţilor [Neadormiţilor], care au rînduiala de a lupta pururea contra somnului. În biserica lor slujbele continuau neîncetat, zi şi noapte, fără întrerupere. Frăţia era organizată în două schimburi. Fiecare schimb cunoştea exact care sînt ceasurile lui de zi şi de noapte, şi mergea în biserică spre a continua citirile şi cîntarile celor pe care îi înlocuiau. Neluînd nimic cu sine, Sfîntul Alexandru a călătorit mult prin părţile răsăritului, luminînd lumea cu Credinţa în Hristos, biruind pre eretici cu cuvîntul, lucrînd cu harul lui Dumnezeu multe şi mari minuni, şi îmbătrînind frumos întru slujba Lui. El la urmă şi-a sfîrşit alergarea pămîntească la Constantinopol, la anul 430, de unde sfintele lui moaşte s-au arătat slăvite şi făcătoare de minuni, vestind tuturor slava cu care Dumnezeu îi încununează pe Sfinţii Lui.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Isaia Pustnicul

Acest sfînt cuvios Isaia a dus viaţa tuturor nevoinţelor în pustia egipteană numită Sketis, în veacurile al cincilea şi al şaselea. El este pomenit în cartea Sfinţilor Varsanufie şi loan (Răspunsul 249 şi altele) ca fiind bărbat de mare sfinţenie. El a scris multe învăţături pentru monahi şi sihastri. Din ele însă ne-au rămas foarte puţine, căci cele mai multe au fost distruse de musulmani. Sfîntul Isaia zice:

„Mintea, mai înainte de a se ridica din somnul trândăviei, împreună-vieţuieşte cu demonii”

„Cununa tuturor faptelor bune întru aceasta stă: ca omul să-şi pună toată nădejdea în Dumnezeu, ca el să scape la ajutorul Lui o dată şi pentru totdeauna din toată inima şi din toată virtutea lui, ca el să se umple de milostivire către toţi, ca el să plîngă pururea înaintea lui Dumnezeu, cerînd de la El ajutor şi milostivire”

Care este semnul, pentru un om, că păcatul lui a fost iertat?

„Semnul că un anume păcat s-a iertat acesta este: că el nu mai generează nici o lucrare în inima omului aceluia, care 1-a uitat într-o asemenea măsură, încît în convorbiri cu alţii despre păcate similare, el nu mai simte nici o aplecare către el, ci mai curînd îl socoteşte ca pe ceva total străin lui. Acesta este semnul că păcatul i-a fost iertat desăvîrşit”.

Rugăciunea şi asceza deşarte sînt pentru omul care ascunde în sine răutate faţă de aproapele şi dorinţă de răzbunare.

„Veghează din toată puterea ta ca nu cumva să rosteşti un anumit cuvînt cu buzele, şi alt cuvînt cu inima”.

„Cununa tuturor faptelor bune este dragostea; iar cununa tuturor patimilor este îndreptăţirea de sine a păcatelor”.

Sinaxar 3 Iulie

În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Iachint, cubiculariul.

Acesta era din Cezareea Capadociei, si fiind cubiculariu slujea la masa împaratului Traian (anul 108). Fiind pârât ca este crestin, a fost silit sa guste din jertfele idolesti cele spurcate. Iar de vreme ce nu s-a plecat a face aceasta, ci mai vârtos a marturisit pe Hristos, a fost batut peste tot trupul si bagat în temnita. Acolo i s-a dat sa manânce numai din cele jertfite idolilor, dar viteazul nevoitor al lui Hristos n-a voit a gusta din acelea, ci a ramas postind 40 de zile. Din pricina aceasta slabind de foame, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre sfinti Parintelui nostru Anatolie, patriarhul Constantinopolului.

Acesta era preot si purtator de raspunsuri al Bisericii Alexandriei. A fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în vremea lui Teodosie cel Mic, pentru ca ratacitul Dioscor avea nadejde sa-i fie ajutator în erezia sa. Dar nimic n-a folosit Dioscor cu mestesugirile sale, caci fericitul Anatolie l-a caterisit la Sinodul de la Calcedon si a pus în diptice numele Sfântului Flavian, care fusese caterisit de Dioscor si de tâlharescul lui Sinod. Si a trimis Sfântul Anatolie epistole episcopilor, îndemnându-i sa anatematizeze pe începatorii eresurilor, adica pe Nestorie, Eutihie si Dioscor. Sfântul Anatolie a urmat Sf. Flavian si, pastorind biserica cu dreapta credinta opt ani, s-a mutat catre Domnul, lasând în locul sau pe Sfântul Ghenadie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodot si Teodota; Diomid, Evlampie, Meliton, Petru, Asclipiodot si Golinduh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Marcu si Mochian.

Acestia fiind siliti de Maxim eparhul sa jertfeasca idolilor si neplecându-se, ci în fata tuturor marturisind numele lui Hristos, li s-au taiat capetele cu sabia. Sfântului Mochian când era dus la moarte îi urmau femeia si copiii plângând, iar el îi sfatuia sa taca. Iar când Sfântului Marcu i s-a taiat capul, sotia sa, fiind de fata, l-a primit în mâini. Si asa muceniceste savârsindu-si viata, au primit cununile muceniciei.

Tot în aceasta zi, chinuirea Sfântului Mucenic Coint.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântare de laudă la Sfântul Alexandru

Cuviosul Alexandru, Sfântul lui Dumnezeu,

Templu a înălţat Celui Ce nicicînd nu doarme,

Locaş sfînt,

Mănăstire slăvită.

În ea Domnul este pururea slăvit,

În ea Lui pururea I se aduc laude neadormite,

Al ei nume peste veacuri pînă la noi a ajuns.

Da, temple neadormite ale noastre inimi

Să fie, întru care

Toţi Sfinţii locuiesc.

Întru ale noastre inimi noi pururi

Cuvine-se să aducem

Slavă neadormită lui Dumnezeu Celui Viu.

Rugăciunea întru ale noastre inimi

Neîncetat să bată,

Iar iubirea să lumineze cu flacără nestinsă.

Noi Duhului Sfînt Dumnezeu ne rugăm

Ca ale noastre inimi să le încălzească

Cu al Său har.

Noi Domnului Hristos Dumnezeu ne rugăm să sădească întru ale noastre inimi

Al Său cuvînt ziditor.

Noi sfinţilor îngeri ai lui Dumnezeu ne rugăm

Să privegheze în templul inimilor noastre

Noapte şi zi.

Piară păcătoşii şi să nu mai fie, ascundă-se veşnic

De la a Sfinţilor faţă,

Dintru templul inimilor noastre, noapte şi zi.

Noi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ne rugăm să binecuvînteze

Tempul inimilor noastre

Cu miros de bunămireasmă.

Noi Sfinţilor Apostoli şi Tuturor Sfinţilor

 Ai lui Dumnezeu ne rugăm, 

Aleşilor Lui, Mucenicilor Lui, Sfintelor Fecioare

Care Lui viaţa şi-au închinat,

Sihaștrilor ce s-au sfinţit în pustiile lumii.

Noi Domnului Hristos ne rugăm

Ca Veşnică Liturghie întru inimile noasre să slujească.

Noi Domnului Hristos înţelepciunea lui Dumnezeu ne rugăm

Ca Lui laudă veşnică neadormit să aducem.

Luna iulie in 3 zile: pomenirea Sfantului Mucenic Iachint (+108).     Sfantul Mucenic Iachint era din Cezareea Capadochiei si a trait pe vremea imparatului Traian. Si slujea la curte, la paza camerelor imparatesti, si era un tanar, in varsta ca de 20 de ani, si, in taina, era crestin, rugandu-se lui Dumnezeu si pazind poruncile Lui. Dar, cu toate ca Traian era luminat si cu judecata, iubitor de popor si iubit de supusii sai, totusi, imparatul era pagan, inchinator la idoli si prigonitor al crestinilor.
    Deci, intr-o zi de mare praznic paganesc, fiind de fata si imparatul, tanarul Iachint a fost parat de un ostean, din aceeasi garda, dar pagan cu credinta, ca il vazuse si il auzise, rugandu-se, in taina, unui anume Iisus, numindu-L Dumnezeul sau. S-a maniat, atunci, cumplit imparatul si a poruncit sa fie adus inaintea sa, tanarul cutezator, care, sub acelasi acoperamant imparatesc, calca legile tarii. Si Iachint a fost adus, in graba, inaintea imparatului.
    Deci, fiind silit de imparat, sa guste din carnurile jertfite idolilor, tanarul crestin nu s-a plecat la aceasta, ci, mai mult, a marturisit, pe fata, credinta lui in Hristos. Pentru aceasta, a fost batut peste tot trupul si l-au inchis in temnita, punand inaintea lui, numai mancari gatite din jertfele idolilor. Ca poruncise imparatul, temnicerilor, sa nu-i dea lui paine si mancare curata, ca, prin aceasta, sa-i sileasca sa manance din acele bucate. Dar, viteazul nevoitor al lui Hristos, pana la sfarsit, n-a vrut sa guste din ele, ci a ramas postind patruzeci de zile. Si, slabind de foame, si-a dat sufletul la Dumnezeu.
 
Intru aceasta zi, cuvant al lui Isaia monahul, despre nerautate.     Aduceti-va aminte, fratilor, de Domnul, care zice: "De nu va veti intoarce si de nu veti fi ca pruncii, nu veti putea intra intru Imparatia Cerurilor." Si Apostolul a zis: "Ca niste prunci, de curand nascuti, sa iubiti laptele cel duhovnicesc si, fara de inselaciune, ca, printr-insul, sa cresteti, spre mantuire." Deci, in ce fel este fapta pruncului? Pruncul daca este batut, plange. Si, iarasi, trecandu-i supararea, cu cei ce se bucura, impreuna se bucura. Sau, daca cineva ar cinsti pe altul, nu-l invidiaza. Sau, de i-ar lasa lui parintii vreo mostenire, nu merge la judecata, nu se sfadeste, nici nu uraste pe cineva. Sau, de s-ar imbogati, nu se trufeste sau, de ar vedea vreo femeie frumoasa la fata, nu o pofteste pe ea si nu-si face griji. Pe nimeni nu intarata, pe nimeni nu insala si nici pe unul nu osandeste. Nu gandeste sa adune bogatie, nici nu iubeste sa aiba stapanire.
    Drept aceea, fratilor, sa cunoastem, si cu credinta si intemeiere, sa petrecem in frica lui Dumnezeu, despartindu-ne, ca si pruncii, de toata rautatea. Sa ne ingrijim, fiecare, de a sa mantuire si unul, pe altul, socotindu-l a fi mai mare. De ne-ar supara cineva pe noi, sau ne-ar ocara, sau ne-ar vorbi de rau, nu pe acela sa-l uram, ci pe diavolul, care nu inceteaza, niciodata, vrand sa ne desparta pe noi de Dumnezeu. Cel ce petrece in dragoste in Dumnezeu, petrece si Dumnezeu intr-insul. Deci, cine nu se va teme, auzind acestea: "Si, cine adica, fiind intelept si voind sa-si mantuiasca sufletul sau, fara de osteneala, nu va cauta, ca nici o dusmanie, asupra aproapelui, sa nu aiba in inima sa, ca, pentru aceasta sa nu se lepede singur, de Imparatia lui Dumnezeu. Sa fiti, dar, facatorii cuvantului lui Dumnezeu si nu numai auzitorii lui. Asa, asteptand ca sa primiti Darul Sfantului Duh, ca, doar, va veni sa ne invete pe noi, sa petrecem, slujind cuvantul lui Dumnezeu, nadajduind, sa ne dea noua, in loc de vrajba, dragoste si pace, in loc de uraciune si de iutime, indelunga-rabdare, in loc de cele pamantesti, cele ceresti, noua si tuturor, celor ce-L iubesc pe El.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Everghitinos despre milostenie.     Am mers, candva, la ava Iosif, in Enat. Si era, acolo, inteleptul Sofronie. Si, vorbind noi cu batranul, iata, cineva, venind din Aila, vrea sa-i dea batranului trei arginti, zicand: "Primeste acestia, cinstite parinte, ca sa te rogi pentru corabia mea, ca am incarcat-o si am trimis-o in Etiopia." Iar batranul, nicidecum, n-a luat aminte la el. Deci, a zis Sofronie batranului: "Primeste-i parinte, si da-i altui frate, caruia ii trebuie." Raspuns-a batranul: "Indoita rusine este fiule, ca sa iau ceea ce nu-mi trebuie si cu mainile mele sa secer spini straini. O, de-as putea, spinii sufletului meu sa-i secer, ca scris este, daca semeni seamana dintr-ale tale. Ca cele straine, mai amare sunt decat neghina. Si, mai mult, fiule, nici nu este un lucru de suflet folositor." Zis-a catre dansul Sofronie: "Dar, cate face omul cand da milostenie, nu le socoteste Dumnezeu pe acestea?" Raspuns-a batranul: "Fiule, multe sunt deosebirile si scopul milosteniei. Ca, este cineva, care face milostenie, ca sa se binecuvanteze casa lui; si Dumnezeu binecuvanteaza casa lui. Iar altul, face milostenie pentru corabia lui; si Dumnezeu sporeste corabia lui. Altul, pentru fiii lui, si Dumnezeu pazeste pe fiii lui. Altul, pentru ca sa fie slavit; si Dumnezeu il slaveste pe el. Si Dumnezeu nu leapada pe nimeni, ci, orice voieste fiecare, ii da lui, cand nu se vatama sufletul, din acestea. Dar, acestia toti, departe sunt de plata lor. Ca, dupa scopul pentru care a facut milostenie, le-a platit lor Dumnezeu si, cu nimic, nu le este lor dator, in veacul cel viitor. Deci, tu, de vei face milostenie, fa intai pentru sufletul tau si orice voiesti, iti va da tie Dumnezeu, pe deasupra. Ca scris este, sa-ti dea tie Domnul dupa inima ta. Si iarasi, cautati, mai intai, Imparatia lui Dumnezeu, adica cele sufletesti, si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua. Si sunt unii care, parandu-li-se ca fac milostenie, manie pe Dumnezeu." Si Sofronie a zis: "Lamureste-ne noua, parinte, cuvantul." Iar el a zis: "Dumnezeu a poruncit ca parga semanaturilor si a tuturor roadelor si a animalelor celor curate, sa I se aduca Lui, pentru binecuvantarea celorlalte si pentru iertarea pacatelor. Si sa I se aduca Lui, inca, si din oameni, pe cei intai nascuti. Iar bogatii fac impotriva. Pe cele bune, le tin ei, iar, pe cele netrebuincioase, le impart saracilor si fratilor lor. Adica, vinul cel bun ei il beau, iar pe cel otetit, sau stricat, il dau vaduvelor si saracilor. Si poama cea buna, ei o mananca, iar pe cea putreda, o dau de pomana. Si hainele, pe cele scumpe si bune ei le poarta, iar, pe cele carpite si vechi, le arunca saracilor. Inca si din copii, pe cei sanatosi si frumosi ii gatesc pentru nunta si casatorie, si-si fac multe griji fata de acestia, iar, pe cei bolnavi, sau cu un singur ochi, sau lipsiti de madulare, sau urati, ii daruiesc lui Dumnezeu si ii dau la manastiri. Pentru aceasta, cele aduse de dansii, nu sunt bine primite. Ca asa, si Cain, aducand jertfa, nu numai ca n-a veselit pe Dumnezeu, ei L-a si maniat. Ca, daca, atunci cand pe oamenii muritori, ca noi, vrand a-i cinsti, ne sarguim a le aduce, din toate, cate ni se par a fi mai cinstite de dansii, cu cat mai mult, se cade a aduce acestea lui Dumnezeu. Ziditorul nostru de la care avem, in dar, acelea, pe care le aducem? Daca vrem sa-L imblanzim prin milostenie, datori suntem a-I aduce Lui pe cele mai cinstite din cele ce avem, ca aducerea noastra sa nu se intoarca, la noi, cu rusine, iar jertfa noastra sa se faca ocara si dar neprimit. Ca, precum jertfa lui Noe, funie de fum fiind, pentru punerea cea buna a celui ce a adus-o, s-a socotit miros de buna mireasma, la Dumnezeu, precum este scris, ca a mirosit Domnul, miros de buna mireasma, tot asa si jertfa adusa, din socoteala cea rea, macar ca pare buna, dupa partea ei vazuta, se socoteste uraciune la Domnul. Tot asa si jertfa si tamaia evreilor, ca asa a zis Dumnezeu, catre ei, prin Proorocul: tamaia voastra, este Mie uraciune."
    Aceste ne-a zis noua staretul. Si noi, folosindu-se, am iesit si, petrecandu-ne pe noi, ne-a zis: "Fiilor, sambata viitoare, veniti la mine, ca am nevoie de voi." Deci, venind sambata, in ceasul al treilea, precum le-a zis lor, l-au aflat pe dansul savarsit. Si, ingropandu-l, s-au dus, multumind lui Dumnezeu, Celui ce i-a invrednicit pe dansii, a ingriji pe un sfant ca acesta. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Cugetare

Iubirea este atotputernică. Printre altele, ea mai are şi puterea de a uşura soarta păcătoşilor celor adormiţi.

Biserica Ortodoxă adevereşte mereu aceasta, aducînd pururea jertfa de rugăciune şi milostenie pentru cei adormiţi. Bogată şi preabogată întru duhovnicie, Biserica ştie că rugăciunile şi milosteniile aduse ca din partea celor adormiţi de către cei vii îi ajută pe adormiţi în cealaltă lume.

„Înaintea sfintei ei adormiri, Sfânta Anastasia Egumena (pomenită la 12 aprilie) a poruncit obştii surorilor ca timp de patruzeci de zile după adormirea ei să aştearnă în fiecare zi masă săracilor şi nevoiaşilor. Dar obştea a împlinit porunca numai de-a lungul a zece zile, şi s-a oprit. Atunci sfînta s-a înfăţişat din cealaltă lume înaintea surorilor, însoţită fiind de doi îngeri, şi le-a zis: „Pentru ce aţi călcat porunca mea? Să cunoaşteţi voi că timp de patruzeci de zile după adormirea sufletului, trebuie să se cheme în ajutor mila lui Dumnezeu pentru el, şi că aceasta se face prin milostenii şi prin rugăciunile aduse de preot la Nesîngeroasa Jertfa. Dacă omul care a murit a fost păcătos, el primeşte prin aceste jertfe de milostenie şi rugăciune iertarea păcatelor de la Dumnezeu, iar dacă el nu a fost păcătos, atunci prin ele Dumnezeu trimite ajutorul Său însuşi celui viu care aduce jertfa”.

Desigur că milosteniile şi rugăciunea care se au în vedere aici stau în legătură cu dragostea viilor pentru cei adormiţi ai lor. Cu adevărat, de mare ajutor sînt pentru cei adormiţi faptele de milostenie şi rugăciune aduse pentru ei de cei vii ai lor care nu i-au uitat pe pămînt.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata prefacere a toiagului în şarpe, iar apoi a şarpelui în toiag (Ieşirea 4):

• La cum Domnul, Carele a zidit şarpele şi toiagul din ţărînă, puternic este ca pentru scopuri tainice să prefacă ceea ce este mort în ceva viu, iar ceea ce este viu, în ceva mort;
• La cum Domnul puternic este, după a mea credinţă şi rugăciune, să întoarcă şi pre al meu suflet la viaţă, care ce a fost uscat şi omorît cu păcatele.

Predică

Despre bucuria credinţei în Hristos – „Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită” (I Petru l :8).

Acestea sînt cuvintele Sfîntului Apostol Petru. El L-a văzut pe Domnul şi L-a iubit. El a privit la Domnul şi a crezut în El. Tocmai de aceea laudă el iubirea celora care nu L-au văzut pe Domnul, şi credinţa celor care nu L-au privit cu ochii lor. Domnul nostru însuşi zice: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20:29).

Fericiţi cei ce nu L-au văzut pe Domnul aşa cum L-a văzut apostolul, dar totuşi îl iubesc cu apostolică iubire. Fericiţi cei ce nu au privit la Domnul aşa cum a privit apostolul, dar totuşi cred în El cu a apostolului credinţă!

O, fraţilor, chiar dacă nu îl vedem pre Domnul, dar noi vedem totuşi lucrările Lui care au luminat toată istoria omenirii, de la un capăt la celălalt, şi au luminat fiecare lucru din zidire cu un înţeles al lui, duhovnicesc. Chiar dacă nu îl vedem pe Domnul aievea, dar noi vedem totuşi Slăvită Biserica Lui, cea zidită pe Scump Sîngele şi Preacurat Trupul Lui, şi pe sîngele a nenumăraţi Sfinţi şi Drepţi, a nenumărate suflete botezate întru Sfînt Numele Lui dintru toţi vecii. Chiar dacă nu îl vedem pre Domnul faţă către faţă, aşa cum L-au văzut apostolii, noi credem că El este în mijlocul nostru prin Sfîntul Trup şi Sfîntul Sînge de care ne împărtăşim după a Lui poruncă; pe care primindu-L, ne umplem de bucurie negrăită şi preamărită. Fraţilor, viu este Domnul şi aproape ne stă El! Aceasta este credinţa noastră cea de neclintit, aceasta este scînteia care ne aprinde inimile de iubire pentru Domnul Cel pururea viu şi aproape!

Să ştim că din iubire Domnul şi Făcătorul nostru S-a pogorît pînă la noi pe pămînt şi ni S-a arătat nouă din dragoste pentru noi, să mai ştim şi că El a murit pentru noi, iar mai apoi tot pentru noi a înviat – ce alte dovezi mai mari ne putem dori pentru credinţa noastră, şi ce îndreptăţire mai mare pentru a-L iubi veşnic şi arzător?

Fraţilor, viu este Domnul nostru lisus Hristos, şi aproape ne stă El şi astăzi. El Se descoperă multor suflete drepte care îi slujesc Lui întru răbdarea inimii şi vieţii.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Cela Ce eşti pururea viu, Cela Ce Te-ai răstignit şi ai înviat, învie întru noi credinţa şi dragostea pentru Tine pînă la ultima noastră suflare pe acest pămînt, ca prin credinţă şi dragoste să ne învrednicim a Te vedea şi faţă către faţă, cum le-ai dăruit apostolilor Tăi. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!