Luna lui august in ziua dintai: pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Sfintei si de viata facatoarei Cruci.

    Aceasta sarbatoare provine dintr-o randuiala mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o particica din lemnul Sfintei Cruci era scoasa din paraclisul palatului imparatesc si purtata, cu sobor si alai de sarbatoare, la Biserica Sfanta Sofia, unde ramanea, spre mangaierea si cinstirea credinciosilor, pana la 14 august, cand era readusa la palat. Aceasta se facea, se pare, in amintirea aratarii Sfintei Cruci, la biruinta marelui Constantin, asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe raul Tibru (312), precum si a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de catre Sfanta Elena, la Ierusalim.
    Dupa o alta traditie, aceasta sarbatoare este legata si de biruinta, in aceeasi zi, a binecredinciosului imparat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea si lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecand Sfantul si marele imparat Constantin.
    Impreuna cu celelalte sarbatori ale cinstitei Cruci - Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie si Duminica a treia, a Crucii, a Crucii, din Postul Mare - scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheama la o intalnire duhovniceasca cu taina Crucii si la purtarea, in umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, data noua, in viata, de Dumnezeu, Caruia i se cuvine slava si ascultare. Amin.
 



Intru aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei, Avim, Antonie, Gurie, Elezar, Evsevona, Ahim si Marcel, a maicii lor Solomoni si a lui Eliazar, dascalul lor.     Acestia au trait pe vremea lui Antioh, (+164) urmasul lui Seleuc, imparatul Siriei, care stapanea tot neamul evreilor, silindu-i sa se lepede de obiceiurile lor cele parintesti si sa manance carnuri de porc. Si, aducand, in Palestina si alte paganesti faradelegi, intorcea pe multi evrei de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu. Cei intelegatori si iubitori ai dreptei credinte suspinau si plangeau pentru parasirea credintei stramosesti.
    Intre cei ce nu s-au supus tiraniei, urmand si pazind legile pamantesti, erau indeosebi, batranul Eleazer, mare dascal si talcuitor al Legii, si cei sapte tineri, invatati de dansul. Deci, a iesit porunca de la imparatul Antioh, ca toate popoarele imparatiei sa respecte pe zei si legile elinesti. El a mai poruncit ca templul Domnului, de la Ierusalim, sa fie prefacut in capiste idoleasca, avand pe Jupiter in locul cel sfant al templului. Si multi evrei alergau cu sarguinta la jertfele idolesti, pe cand cei statornici fugeau in munti si in pustie, ascunzandu-se in pesteri si in crapaturile pamantului, si era frica mare peste tot poporul, incat nimeni nu indraznea a se numi evreu.
    Deci, a fost prins batranul Eleazar, si, fiind legat cu mainile la spate, a fost batut greu, si l-au silit sa manance carne de porc, iar el nu primea, vrand mai bine sa moara decat sa calce porunca lui Dumnezeu, acum la batranete si, pentru putina viata vremelnica, sa mearga in chinurile iadului.
    Deci, s-a rugat batranul ca moartea lui sa fie mantuire pentru tot poporul evreilor, si, fiind aruncat in foc, a raposat.
    Au fost adusi, apoi, la tiran, vitejii tineri Macabei, unul cate unul, incepand cu cel mai in varsta dintre ei, si, chinuindu-i pe ei cu mestesugite si cumplite zdrobiri ale trupului, tragandu-i pe roti de fier si impungandu-i cu tepi inrosite in foc si, in sfarsit, au fost aruncati, ei insisi, in foc; si asa, si-au dat duhul, primind cununile rabdarii mucenicilor si aratand ca cugetul este demn si stapan peste patimi. Iar maica lor, Solomoni, daca a vazut cum s-au savarsit fiii ei, a vrut sa fie partasa, si ea, la patimirea cea de buna voie, pentru credinta. Si, alergand ea singura in para focului, a luat aceeasi moarte muceniceasca.
    Mai pe larg, mucenicia aceasta, din legea Vechiului Testament, se afla in Biblie, la Cartea a 2-a a Macabeilor. Si asa si-au dat sufletul lui Dumnezeu.
 

 
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, pentru aducerea aminte de firea omeneasca.     Sa nu ne facem fratilor, pareri prea mari despre viata si trecerea noastra prin lume, nici sa nu ne mandrim cu puterea, nici sa nu ne inaltam cu bogatia, ci sa supunem poftele trupesti si sa ne ingrijim de sufletele noastre. Luati aminte, unde sunt parintii nostri, unde Proorocii si unde Apostolii? Sau, ce au luat cu ei, cei ce au strans pe lume avutii? Oare, nu precum goi s-au nascut, asa au si murit, neavand nimic in mana? Ci numai dreptatea dreptilor este cu ei si pomenirea lor, cu laude precum si pacatele pacatosilor, sunt cu ei. Caci toti suntem din tarana si in pamant ne vom intoarce. Si tot omul, ca o haina, se invecheste. Hrana vietii lui este painea si apa si zilele omului numarate sunt, ca un pumn de nisip, si degraba curg spre sfarsit, ca apa unui rau.
    Drept aceea, fratilor, aducandu-ne aminte de sfarsitul nostru, sa parasim toate faptele cele rele. Ca nici cele frumoase si bune ale lumii nu sunt vesnice, nici necazurile de aici nu sunt fara de sfarsit. Priviti cum se schimba toate; astazi ari tu pamantul, maine altul, dupa aceea, altul, si nu este nimic, care sa ramana neclintit. Toate se misca, ca si cum ar merge pe o cale; unul o pierde, iar altul o afla. Deci, de ne-am pierdut sufletele noastre, prin pacate, apoi, sa le aflam acum, prin pocainta. Pentru ca, la aceasta, Insusi Domnul ne invata pe noi, zicand: "Cel care cauta, afla, si, celui ce bate i se va deschide" (Matei 7,8). A Domnului este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Proloagele din 31 iulie

Luna iulie în 31 de zile: pomenirea Sfântului şi  Dreptului Evdochim (sec.IX)

Sfântul Evdochim a trăit pe vremea împărăţiei lui Teofil, urâtorul lui Hristos şi luptătorul împotriva Sfintelor icoane, şi era cu neamul din Capadochia, tatăl lui având strălucita dregătorie de senator al împărăţiei. Cu acest fel de stare, fericitul Evdochim a fost dat la învăţătură, gustând bucuria de a cunoaşte adevărul. De asemenea, mult se sârguia să se facă locaş curat al Dumnezeului Celui viu, dar nu locuia în pustie, ci în vâltoarea lumii, unde clocotesc atâtea patimi. Cu multă şi neîncetată sârguinţă se silea, apoi, ziua şi noaptea, în citirea dumnezeieştilor Scripturi, veselindu-se cu această îndeletnicire, mai mult decât se desfătau cei de o vârstă cu el, la ospeţe, la jocuri şi la cântece. Zadarnic se sfătuiau prietenii şi cunoscuţii să-l ia cu ei la petreceri şi desfătări lumeşti; el rămânea statornic felului său de trai, de viaţă curată, de rugăciune şi de binefaceri. Părinţii sfântului duceau viaţă strălucită, pentru că erau patricieni şi drept-credincioşi. Fiind crescut bine de părinţii săi, Vasile şi Evdochia, a fost cinstit de împăratul Teofil cu dregătoria de candidat, şi a fost pus serdar mare peste oşti, întâi în Capadocia, după aceea în ţara harsianilor. Fiind el cumpănă dreaptă şi dreptar, care păzea toată îndreptarea, făcea multe milostenii în toate zilele, şi ajuta pe văduve şi pe săraci. În scurte cuvinte, se purta şi făcea tot felul de bunătăţi. Dumnezeieşte vieţuind, şi căzând într-o boală trupească, şi-a dat sufletul la Dumnezeu, iar robii lui, plinindu-i voia, l-au îngropat cu hainele lui cu care era îmbrăcat, fiind mărit de Dumnezeu cu multe minuni. Şi s-a făcut mutarea moaştelor sale la Bizanţ, în şase zile ale lui iulie; iar sfânta sa adormire, în 31 de zile ale aceleiaşi luni.

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Vasilie, către cei leneşi, care nu vor 

să lucreze cu mâinile lor, şi cuvânt de laudă pentru cei ce săvârşesc tot binele

Nu voiam, fraţilor, să grăiesc către voi despre aceasta, dar mă tem de cuvântul care zice: "Să deşteptaţi pe cei somnoroşi şi să îndemnaţi la lucru pe cei leneşi." Iar, dacă fugiţi de pământeştile osteneli, apoi, nu veţi vedea bunătatea lui Dumnezeu. Căci, luptătorilor, le-a făgăduit Dumnezeu, pentru lupta lor, sănătate; iar, pentru osteneli, mântuire. Cel leneş şi nelucrător, după cuvântul Apostolului, să nu mănânce. Lucrarea pământului este asemenea cu viaţa pustnicească şi cu osteneala călugărilor, de vreme ce, scuturându-şi somnul, omul merge la lucrarea pământului şi iubeşte pustia, mai mult decât casa şi arginţii, şi se împotriveşte gerului, cu osteneala trupului. Drept aceea, un astfel de om îşi mănâncă roadele ostenelilor sale, adunând trupului îndulcirile cele trebuitoare. Încă, dintru acelea, hrăneşte şi pe cei săraci şi mai ales, pe Hristos Iisus Însuşi, Care însutit îi înmulţeşte roadele semănătorului, dându-i ploaie timpurie şi târzie. Lucrătorul de pământ se va sătura de pâine şi mâinile lui se vor îmbogăţi, fiindcă îşi înalţă stogurile ariilor sale. Şi, cel ce se laudă cu ostenelile sale, binecuvântat este de Dumnezeu. Iar leneşul, slăvindu-se pe sine, blestemat este. De s-ar fi îngrijit Dumnezeu de cei leneşi, apoi, ar fi poruncit buruienilor să facă grâu şi pădurii să facă tot felul de poame. Vai de voi, iubitorilor de deşertăciuni, fiindcă aveţi toate mădularele întregi şi trupul sănătos şi nu vreţi să lucraţi. Apoi, ce fel de plată veţi lua de la Dumnezeu şi ce veţi aduce lui Dumnezeu din ostenelile voastre? Căci lui Dumnezeu nu-i trebuie jertfă din furt, că de furt, El se scârbeşte. Pentru că nu somnoroşilor le-a făgăduit viaţă veşnică, nici mincinoşilor, nici clevetitorilor, nici hoţilor, nici jefuitorilor, ci celor ce se ostenesc, cu credinţă, la toate lucrările. Unii, adică, ostenind la roadele câmpului, alţii păscând dobitoacele şi caii şi, din acestea, dând zeciuială lui Dumnezeu, aşa se mântuiesc. Iar alţii, fân cosesc, hrănesc mieii şi, din acestea, îmbrăcând pe săraci, primesc binecuvântare de la Domnul. Iar alţii călătoresc pe mare şi, făcând negustorie pe pământ, adună bogăţie. Daţi, dar, partea sufletului, la biserici şi la săraci, şi, de aici, după ducerea voastră, veţi lua însutit plata care este păzită în ceruri. Şi cei ce aveţi orice fel de lucru al mâinilor voastre, să daţi milostenie, ca, prin acea milostenie, să aflaţi dreptate la Judecătorul Dumnezeu. Femeilor, întremaţi-vă trupurile voastre pentru muncă şi întindeţi-vă mâinile voastre la fus şi să cunoaşteţi că bine este a lucra, că nimeni, fără de osteneală, nu se va încununa. Că, pe fiecare, după fapte îl voi judeca, zice Domnul, şi fiecare, după faptele sale, va lua răsplată.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre un călugar, care,

dând haina sa unui sărac, lui Hristos Însuşi a dat-o

Un oarecare călugăr avea două haine, una nouă şi alta veche. Deci, a venit la el un sărac, în vreme de iarnă, cerşind o haină. Iar el i-a răspuns lui, zicând: "N-am nimic mai mult, decât aceasta." Iar săracul aştepta, plângând şi zicând: "Miluieşte-mă, că n-am ce purta." Apoi, milostivindu-se, călugărul a intrat în chilia sa, şi îmbrăcându-se cu haina cea mai nouă, i-a dat-o săracului pe cea veche. Iar, după ce i-a dat-o, a gândit întru sine, zicând: "N-am slujit dragostea cea desăvârşită, oprind haina cea bună şi dând aceluia pe cea veche. Oare, nu pentru Hristos cerea el de la mine? Apoi, cum i-am dat eu lui Hristos cea mai proastă haină şi am oprit pentru mine pe cea mai bună? Fiindcă Hristos este mai bun decât toţi." Şi, chemând pe cel sărac, i-a zis: "Dă-mi mie haina pe care ţi-am dat-o, şi-ţi voi da ţie alta." Şi, luând-o de la el, s-a îmbrăcat cu ea şi i-a dat lui haina cea mai bună. Iar, după ce a luat-o, săracul a vândut-o în cetate. Şi a ajuns haina aceea în mâinile unei femei. Deci, a mers călugărul în cetate, ca să-şi vândă munca sa şi a văzut haina sa, pe care o purta o femeie; şi a trecut odată, şi de două ori, acea femeie, pe la locul unde şedea călugărul, vânzându-şi rodul muncii lui, şi a cunoscut că a lui era haina pe care o dăduse săracului. Şi s-a mâhnit mult, de aceasta, călugărul, apoi, mergând la chilia sa, plângea, zicând: "Nici măcar acest dar pe care l-am făcut eu, nu este bine primit înaintea lui Dumnezeu; mai bine ar fi fost, de n-aş fi dat-o." Iar, după ce s-a culcat şi a adormit, fiind aşa mâhnit, iată, a văzut în vis pe Iisus, purtându-i haina lui şi, cu iubirea Lui de oameni, îi zicea: "Frate, frate." Şi el I-a zis Lui: "Cine eşti Tu, Doamne?" Şi i-a grăit: "Eu sunt Iisus, priveşte-Mă." Deci, privindu-L, a văzut pe Iisus purtând haina aceea, pe care o dăduse săracului. Şi i s-a luminat chilia sa şi a auzit: "Oare această haină o cunoşti?" Iar el a zis: "Aşa, Doamne, a mea este." Apoi, i-a zis Hristos lui: "Nu te mâhni, nici nu te întrista, că atunci când, fratelui aceluia, i-ai dat haina ta, Eu am luat-o." Şi s-a bucurat călugărul de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt despre Sfintele Liturghii

Un ostaş, frate cu un preot, fiind, în vremea războiului, rănit, zăcea printre trupurile celorlalţi răniţi şi, venindu-şi în fire, şi-a legat singur rănile sale, iar, când a vrut să se întoarcă acasă, a fost prins de duşmani şi, acolo s-a tămăduit de răni. Iar preotul, fratele lui, îl căuta printre trupuri, ca să-l îngroape. Şi a aflat pe un altul, asemănător cu fratele său, şi l-a îngropat cu cinste şi i-a făcut pomenire, slujind pentru el Sfânta Liturghie. Şi a arătat Domnul Dumnezeu o minune, că fratele acela, ostaşul, fiind în robie, ca să nu fugă, a fost legat şi pus în fiare, dar toate legăturile şi fiarele acelea au căzut de pe el. Şi l-a întrebat stăpânul său, ce înseamnă toate acestea şi cu ce farmece umblă. Iar ostaşul a răspuns: "Mi se pare că fratele meu, fiind preot şi socotind că sunt mort, face pentru mine Sfânta Liturghie, şi, de-aş fi fost eu acum în lumea cealaltă, aş fi fost eliberat de chinuri." Deci, l-a vândut stăpânul său, pe ostaş, în alt oraş, dar, şi acolo, orice legătură şi fiare se puneau pe el, toate se dezlegau şi cădeau. Şi, acel al doilea stăpân, văzând că nici cu o legătură nu poate fi legat, l-a eliberat acasă, în ţara lui, ca să-i trimită, de acolo, preţul de răscumpărare pentru sine, precum i-a şi trimis, spunându-i fratelui său, preotul, toată întâmplarea... Deci, mult pot pomenirile şi Sfintele Liturghii şi milostenia să ajute celor răposaţi, că, nu numai sufletul, ci şi trupul, pot să-l mântuiască. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Hotărâre sobornicească despre pomenirea viilor şi morţilor

Era un rău obicei, că, dacă avea cineva vrajbă asupra cuiva şi-i dorea moartea, apoi, îl socotea cu morţii şi-i făcea pomenire, ca la morţi, slujindu-i şi Liturghie, că poate, aşa va muri. Împotriva acestui obicei, în Sinodul de la Toledo, s-a hotărât că, de ar îndrăzni un preot a face aceasta, sau va sili cineva pe preot, apoi, amândoi să se surghiunească şi până la moarte să nu se împărtăşească cu Sfintele Taine.

Luna iulie in 30 de zile: pomenirea Sfintilor Apostoli, din cei saptezeci: Sila, Crescent, Epenet si Andronic.

    Acesti Sfinti Apostoli fac parte dintre cei saptezeci de Apostoli ai Domnului Stradania lor, pentru raspandirea credintei crestine, a fost, adesea, tot atat de insemnata, ca si aceea a unora din cei doisprezece Apostoli. Pentru primejdiile prin care au trecut si pentru muceniceasca moarte, pe care cei mai multi, au indurat-o, din dragoste pentru Hristos si pentru oameni, Biserica a randuit a li se face, in fiecare an, pomenirea astazi, in ziua de 30 iulie, multumindu-le si preamarind ostenelile si patimirile lor apostolesti. Iata, pe scurt, ce ne spun e despre ei Scriptura si Traditia Bisericii.
    Sfantul Apostol Sila a propovaduit, mai intai, insotind pe marele Apostol Pavel. Cand Apostolii au statornicit ca paganii, care vin la credinta, nu mai au trebuinta de randuielile legii vechi, scriind si o scrisoare pentru crestinii din Antiohia, atunci printre Apostolii care au mers la Antiohia, sa duca scrisoarea, s-a aflat si Apostolul Sila. Tot impreuna cu Apostolul Pavel a strabatut Siria si Cilicia, intarind Biserica cu darul lui Dumnezeu. Mergand, apoi, in Derbe si in Listra, au luat, de acolo, pe Timotei si s-au dus in Macedonia si la Filipi. Aici, Pavel si Sila au fost prinsi si inchisi in temnita, pentru propovaduirea lor, pusi cu picioarele in butuci si au primit multe lovituri. Dar, un cutremur a rupt incuietorile temnitei, iar temnicerul, lepadandu-se de paganatate, s-a botezat, el si toata casa lui. S-au dus apoi, la Amfiopol si in Tesalonic. De aici, urmariti de iudei, Sila si Timotei s-au ascuns in Bereea, iar Pavel  a mers la Atena, in Areopag, si, apoi, la Corint. El s-a facut pe Sila episcop al Corintului. Deci, mult ostenindu-se la propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu si semne si minuni facand, Sila s-a dus catre Domnul.
    Sfantul Apostol Silvan s-a ostenit impreuna cu Sfintii mari Apostoli Petru si Pavel, la propovaduirea cuvantului. Ca, amandoi Apostolii pomenesc de Silvan, in scrisorile lor. La randul ei, Traditia stie ca Sfantul Silvan a fost sfintit episcop al Tesalonicului si, suferind multe patimiri pentru bunavestirea credintei, s-a suit la Hristos, datatorul cununilor.
    Sfantul Apostol Crescent a fost un alt ucenic si ostenitor, la propovaduire, impreuna cu Sfantul Apostol Pavel. Acesta l-a trimis, mai intai, in Galatia, apoi in Galia si in alte tari mai indepartate. Intorcandu-se in Rasarit, a fost sfintit episcop in Galatia si s-a sfarsit muceniceste, sub imparatia lui Traian.
    Sfantul Apostol Epenet este si el ucenic al Sfantului Pavel, pomenit de acesta in Epistola sa catre Romani, cand zice: "Imbratisati pe Epenet, iubitul meu, care este parga Asiei, in Hristos" (Rom.16,5).
    Ostenindu-se cu raspandirea credintei, a fost sfintit episcop al Cartaginei.
    Sfantul Apostol Andronic este  unul din cei mai vestiti ucenici ai Sfantului Pavel si este pomenit, de el, tot in Epistola catre Romani, ca unul ce a suferit pentru credinta. A fost sfintit episcop in Panonia.
    Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne izbaveste pe noi in veci! Amin.
 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre tulburarile vietii acesteia si despre pocainta.     Sa cunoasteti, fratilor, tulburarile lumii acesteia si desetaciunea vietii omenesti. Se tulbura omul si sfarsitul lui degraba vine. Se tulbura, inaltandu-se pe sine si totusi necunoscut ramane. Ca un nor se risipeste, ca iarba se usuca si ca o scanteie se stinge. Se tulbura, cautand a aduna bogatie si se duce, nimic luand cu sine. Ale lui numai pacatele sunt, iar bogatia ramane altora. A lui este durerea, iar hrana a altora. A lui intristarea si rapirea, iar dulceata si satiul pentru altii. Al lui blestemul si suspinele, iar altora indestularea. Pentru el lacrimile, iar averea pentru altii. El in iad se chinuieste, iar altii, in casa lui, se hranesc si canta. Cu adevarat se tulbura tot omul cel viu, putin vietuind aici, iar, in moarte, in veci este. Aici, cel viclean este gata spre nedreptate si grabnic la lacomie. Mandria celui maret este indrazneala nestatornica si cenusa vanturata si vapaie iute pieritoare si adanc de mare, ce omoara. Astazi ingrozeste, iar maine se sfarseste. Astazi este in bogatie, iar maine se duce, cu jale, in mormant. Astazi, in porfira se imbraca, iar maine mort se duce. Cel ce acum infricoseaza, maine e tanguit. Cel indestulat in avere, degraba este despartit de ea. Cel ce pe sine nu se cunoaste, intreaba de cele inalte. Cel ce este, prin fire, muritor, prin trufie, se crede vesnic. O, cate sunt desertaciunile vietii noastre, cate dovezi sunt ale neputintei omenesti. Si acestea toate, spunandu-le, n-am aflat nimic mai de folos, decat numai cuvantul acela proorocesc, care zice: "In zadar se tulbura tot omul." Deci, acestea stiindu-le, fratilor, sa ne ingrijim de sufletele noastre, pentru ca la noi este viata si moartea si de sine raspunzatori ne-a facut pe noi Domnul, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 

Predica la Duminica a 8-a dupa Rusalii

( Despre datoriile pastorilor sufletesti )

Nu trebuie sa se duca; dati-le voi sa manince (Matei, 14, 16)

Iubiti credinciosi,

In Sfanta Evanghelie de astazi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hranit peste cinci mii de oameni numai cu cinci paini si doi pesti. Caci mergand prin Galileea, vestea tuturor cuvantul mantuirii, fiind inconjurat de o mare multime de oameni, barbati, femei cu copii in brate, batrini si bolnavi de tot felul. Toti cautau pe Dumnezeu si erau insetati dupa cuvintele de invatatura ale Mantuitorului. Toti suspinau dupa Mesia si aveau nevoie de pastori duhovnicesti care sa-i invete Sfanta Scriptura, sa-i hraneasca cu cuvinte de mantuire, sa-i scape de robia patimilor si sa-i calauzeasca spre Hristos.

Vazand Domnul popor mult, I s-a facut mila de ei si a tamaduit pe toti bolnavii lor (Matei 14, 14). Iata ca Fiul lui Dumnezeu are mila si de trupurile oamenilor nu numai de sufletele lor. El se milostiveste si de suferintele noastre trupesti si le vindeca, uneori chiar inaintea tamaduirii sufletelor, stiind ca prin aceasta oamenii se intorc mult mai usor la pocainta.

Dar facandu-se seara, au venit la Dansul ucenicii Lui si I-au zis: Locul este pustiu si vremea a trecut; deci da drumul multimilor, ca sa se duca prin sate sa-si cumpere hrana (Matei 14, 15). Ucenicii, vazand poporul obosit, flamand si insetat, si soarele asfintit, au cerut Mantuitorului sa inceteze cuvantul de invatatura si sa lase multimea sa se intoarca in satele lor ca sa manance si sa se odihneasca.

Oare au gresit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai ca ei cugetau mai mult omeneste decat duhovniceste. De aceea Mantuitorul a respins propunerea ucenicilor Sai prin aceste cuvinte: Nu trebuie sa se duca!, adica: Nu indepartati oamenii de la voi, ca nu au unde se duce. Iata, sunt ca niste oi fara pastori. Sunt obositi, bolnavi, flamanzi si insetati trupeste si sufleteste si au nevoie de pastori buni, de cuvinte de mangiiere, de hrana duhovniceasca. Nu trebuie sa se duca de la voi! Dati-le voi ca sa manance!

Auzind ucenicii aceste cuvinte, au spus Mantuitorului Hristos: Nu avem decat cinci paini si doi pesti! Iar Domnul a poruncit: Aduceti-le pe acestea aici la Mine. Apoi Iisus Hristos, privind spre cer, a binecuvantat painile, iar ucenicii, dupa ce au asezat poporul pe iarba, le-au impartit multimilor painile si pestii. Dupa ce s-au saturat toti cei ce mancasera, ca la cinci mii de barbati, afara de femei si de copii, ucenicii au strans ramasitele de faramituri, douasprezece cosuri pline (Matei 14, 17-21).

Aceasta mare minune a inmultirii painilor, s-a savarsit in Galileea, aproape de lacul Tiberiadei. In amintirea ei s-a zidit aici o manastire mica, ce dainuieste pana astazi. Intr-un chip desavarsit minunea inmultirii painilor se repeta pe pamant de la inceputul zidirii si pana astazi, ca o liturghie permanenta a creatiei. Oare nu hraneste Dumnezeu astazi cu paine si hrana peste cinci miliarde de oameni, cat numara tot pamintul? Si aceasta nu este o minune a inmultirii painilor, cel putin tot atat de mare ca cea din Galileea, de acum aproape doua mii de ani?

Iubiti credinciosi,

Omul fiind format din doua parti, adica trup si suflet, are in viata si bucurii sufletesti si bucurii pamantesti, are si ispite sufletesti si ispite trupesti. Are nevoie pe pamant de hrana sufleteasca pentru mantuire si de hrana trupeasca materiala pentru a-si mentine viata in trup. Pentru hrana materiala avem parinti care se ingrijesc de copii si le asigura cele necesare vietii. Iar pentru hrana duhovniceasca necesara mantuirii sufletelor, avem parinti duhovnicesti, episcopi, preoti si duhovnici care se ingrijesc de mantuirea credinciosilor incredintati lor de Hristos.

Iata pentru ce a poruncit Mantuitorul ucenicilor Sai: Nu trebuie sa se duca oamenii de la voi; dati-le voi sa manance! (Matei 14, 16) Si care este hrana cu care episcopii si preotii hranesc pe credinciosi?

Cea dintai hrana cu care pastorii Bisericii sunt datori sa hraneasca pe credinciosi este invatatura de credinta ortodoxa. Credinta dreapta apostolica este painea vietii noastre, este temelia Bisericii lui Hristos, este cuvantul viu si neschimbat propovaduit de Fiul lui Dumnezeu si de Sfintii Apostoli si scris cu litere de foc in Sfanta Evanghelie. Credinta curata in Dumnezeu, Cel in Sfinta Treime inchinat si marit, este cuprinsa pe scurt in Crez, este marturisita de doua mii de ani de Biserica Ortodoxa si de sfintii ei slujitori si este aparata cu jertfa a milioane de martiri si cu invatatura tuturor Sfintilor Parinti si Cuviosi.

Fara credinta dreapta, adica ortodoxa, nu putem face nici fapte bune si deci nu ne putem mintui. Credinta adevarata, vie, pe care o marturisim prin cuvint si prin viata noastra, impreuna cu singele mucenicilor stau la temelia Bisericii si a mintuirii noastre. De aceea, cine cauta sa schimbe cu ceva dogmele credintei ortodoxe, sa rastalmaceasca Sfinta Scriptura, sa semene neghina in ogorul semanat si lucrat de Hristos, acela incearca sa puna alta temelie Bisericii. Dupa cuvintele Sfintului Apostol Pavel, unul ca acesta este fiu al gheenei si este dat anatema, adica dat satanei, de Biserica. Printre acestia se numara atit necredinciosii care neaga pe Dumnezeu si urasc Biserica Lui, cit si toti sectantii rupti din sinul Bisericii apostolice care isi fac "bisericutele" lor si se leapada de dreapta credinta, de Sfintele taine, de Cruce, de icoane, de Maica Domnului, de sfinti si rastalmacesc Sfinta Scriptura.

Ierarhii si preotii, ca urmasi directi ai Sfintilor Apostoli, au marea datorie sa apere dreapta credinta si pe credinciosii ortodocsi incredintati lor, ca sa nu fie amagiti de prozelitismul sectar si sa fie tiriti in orice fel de grupari sectare. Preotii, mai ales, au datoria sa faca lectii de catehizare in Duminici si sarbatori, in cadrul sfintelor slujbe, atit la Liturghie si la vecernie cit si in toate ocaziile, sa explice credinciosilor nostri invatatura de credinta ortodoxa, Crezul, Tatal nostru, Fericirile, cele sapte Taine ale Bisericii. Apoi sa combata orice fel de prozelitism sectar, adunarile religioase afara de biserica, vizitele neortodoxe in casele enoriasilor, ca si raspindirea si citirea cartilor anticrestine si sectante, care amagesc pe crestinii slabi si neinformati duhovniceste.

Mai ales astazi, cand sectele de tot felul asalteza Biserica Ortodoxa si pe fiii ei, preotii trebuie sa fie la datorie, sa cunoasca bine Sfanta Scriptura, sa fie modele vii in ochii tuturor, sa propovaduiasca Evanghelia "cu timp si fara timp", sa faca vizite misionare in casele enoriasilor, sa formeze comitete de credinciosi buni ca sa-i ajute in misiune si sa hraneasca poporul lui Dumnezeu cu invatatura curata a Bisericii Ortodoxe. Oricat ar parea de greu, preoti buni sint destui chiar printre cei tineri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac mult, opresc prozelitismul sectar si intaresc cu cuvintul si fapta dreapta credinta.

A doua hrana duhovniceasca, de aceeasi valoare cu credinta curata, este viata morala in randul credinciosilor nostri. Dumneavoastra fratilor, ca fii adevarati ai Bisericii lui Hristos aveti mari datorii sa pastrati cu sfintenie credinta ortodoxa pina la moarte, chiar cu pretul vietii. Apoi sa traiti, adica sa puneti in practica invatatura Sfintei Evanghelii, stiind ca, credinta fara fapte bune este moarta (Iacob 2, 17-20). Adica sa fiti oameni de rugaciune, sa traiti in pace cu totii, sa mergeti regulat la biserica, de unde primiti adevarata hrana duhovniceasca; sa faceti milostenie, sa fugiti de desfranare si de betie, doua grele pacate care stapanesc astazi aproape toata lumea si sa va cresteti copiii in frica si dragostea de Dumnezeu.

Aveti grija de tot si mai ales de fiii si de familia dumneavoastra sa nu cada in cursele cele de multe feluri ale diavolului. Acum s-au inmultit avorturile, certurile in familie, desfriul si divortul. Ba in ultimul timp s-au raspindit la noi filme si chiar carti si reviste pornografice care cad in mainile tinerilor si copiilor nostri si trag pe multi la desfranare. Parintii in familie, batrinii intelepti si crestinii buni impreuna cu preotii din parohii sunt datori in fata lui Dumnezeu sa ajute generatia tinara, pe cei slabi in credinta si lipsiti de educatie crestina, ca sa nu cada in aceste cumplite patimi ce corup societatea noastra.

Credinciosii nu trebuie sa lase totul in grija preotului. Ei trebuie sa ajute pe preot, sa-l intrebe, sa colaboreze, sa-i ceara sfatul ori de cite ori este nevoie si sa asculte cu sfintenie cuvantul lui. Iar daca au vreo indoiala, sa mearga la preotii batrini, la manastiri si la nevoie, chiar la episcopul lor. Viata morala exemplara a preotului si a credinciosilor, ca si colaborarea lor la evanghelizarea parohiei, formeaza un puternic zid de rezistenta impotriva tuturor ispitelor si furtunilor.

Sfintele slujbe facute la timp, dupa randuiala, cu evlavie si fara graba, hranesc cel mai mult pe credinciosii din satele si orasele noastre. Si daca exista coruri si cintari frumoase la slujbe si predici bune, calde, inspirate din traire, pe intelesul tuturor, slujbele ii intaresc in credinta pe toti, umplu bisericile de credinciosi, atrag la ortodoxie chiar si pe cei ce s-au rupt de Biserica si ii apropie de Hristos pe toti.

Fericite sunt asemenea parohii care au preoti buni, cu slujbe si predici frumoase, izvorite din credinta; cu pastori model si mame evlavioase care se jertfesc pentru Dumnezeu si pentru copiii lor. Acolo nu pot fi dezbinari religioase si de familie, nici secte, nici betii, nici alte grele pacate, ci toti vor fi cu un cuget si o inima in sanul Bisericii lui Hristos.

Predica vie este ajutata in parohie si de citirea cartilor ortodoxe. De altfel s-au tiparit numeroase carti de catre Biserica Ortodoxa Romana. Se recomanda sa functioneze la fiecare parohie o biblioteca cu cele mai bune carti de invatatura ortodoxa, care sa se dea enoriasilor la citit, dupa nevoie, cu binecuvantarea preotului. Cele mai bune carti pentru intarirea credintei sunt: Sfinta Scriptura sau Biblia, Vietile Sfintilor pe fiecare luna, Despre credinta ortodoxa, Filocaliile, Catehismul, Mintuirea Pacatosilor, Convorbiri duhovnicesti, Pelerinaj la Locuri Sfinte, Patericul Romanesc, carti de explicare a credintei, precum si multe alte scrieri ortodoxe alese. Iar din casele credinciosilor sa nu lipseasca sfintele icoane, Sfinta Cruce, Noul Testament, Ceaslovul, Psaltirea sau macar o carte de rugaciuni.

Toate acestea sporesc credinta in casa si in inimi si hranesc mult pe credinciosii nostri. Iar daca lipsesc slujbele frumoase, predica vie, cartile sfintele si exemplele preotului, indata patrund sectele si dezbinarea in casa si in parohie si nimic nu este mai greu decat sa indreptezi o parohie dezbinata si tulburata.

Credinciosii trebuie sa se spovedeasca, pentru a se putea hrani cu Sfanta Impartasanie care este Trupul si scump Sangele lui Hristos, mai ales in cele patru sfinte posturi, iar bolnavii, batranii, vaduvele si copiii sa se impartaseasca mai des, dupa sfatul preotului. Nu trebuie sa fugim de Sfintele Taine, fie de frica osindei, fie din nepasare, dar nici sa cerem prea des Sfanta Impartasanie ci sa tinem regula Bisericii, calea de mijloc, stiind ca extremele, excesele, adica nepasarea si indrazneala, sint ale vrajmasului.

Iubiti credinciosi,

Iata cateva cai prin care pastorii Bisericii lui Hristos isi hranesc enoriasii, dupa porunca Domnului: Dati-le voi sa manance. Ele sunt mai multe, dar acestea sunt recomandate intai de Sfintii Parinti. Insa nu este de ajuns numai sa avem preoti buni la sate si orase. Dumneavoastra credinciosii sunteti datori sa colaborati cu preotii la intarirea ortodoxiei in parohie, la hranirea celor flamanzi si insetati, la ajutorarea, cercetarea si miluirea saracilor, a orfanilor, a vaduvelor, a copiiilor si a celor greu bolnavi. Sa nu uitam ca de multe ori credinciosii reusesc sa atraga multe suflete si sa intre acolo unde nu poate patrunde preotul. Nu lasati pe preot sa lupte singur. Ajutati-i la biserica, la slujbe, la curatenie, la cercetarea bolnavilor, la indrumarea celor din jur sa vina la Hristos.

Sa ne rugam cu totii lui Dumnezeu sa rinduiasca pastori in buni Bisericile Sale, spre intarirea dreptei credinte intru lauda Preasfintei Treimi si mantuirea sufletelor noastre. Amin.

Parintele Cleopa Ili

Luna iulie in 29 de zile: pomenirea Sfantului Mucenic Calinic (+290).

    Sfantul Mucenic Calinic se tragea cu neamul din Cilicia si a fost crescut in credinta lui Hristos, pe vremea cand, la Roma, imparatul era pagan si prigonea pe crestini. Si, ajungand el la varsta barbatului desavarsit, vedea pe multi oameni, care se lepadau de stapanul Hristos si, trecand la credinta pagana, aduceau jertfa idolilor. Deci, plangand pentru pierzarea lor, Sfantul Calinic s-a facut multora dascal de mantuire, invatandu-i sa cunoasca pe Atottiitorul Dumnezeu si sa se lase de cele desarte.
    Deci, pe cand se gasea in cetatea Ancira, din Galatia, propovaduind pe Hristos, a fost prins de necredinciosi si adus inaintea dregatorului Sacerdon, care l-a dat la tot felul de chinuri si la strujirea trupului cu piepteni de fier. Si, incaltandu-l in incaltaminte de fier, care avea piroane ascutite, l-au silit sa alerge pana la cetatea Gangra, departe de Ancira, ca la optzeci de stadii. Si, mergand numai sapte stadii, ostasii ce-l trageau s-au oprit, de sete, si nu puteau sa mearga mai departe. Iar Sfantul, rugandu-se, a facut de a izvorat apa, dintr-o piatra seaca. Deci, sosind la Gangra, a fost aruncat intr-un cuptor de foc, si asa si-a dat sufletul lui Dumnezeu.
 

 
Intru aceasta zi, cuvant al lui Petru monahul, despre trezirea mintii.     Sa iubiti smerita cugetare, urmand lui Hristos, Celui ce S-a smerit pe sine pana la moarte si inca moarte prin rastignire. Ca si noi, fiind urmatorii Lui, sa biruim mandria diavolului, prin smerita cugetare. Ca Domnul a zis: "Cel ce voieste sa fie mare intre voi, sa se faca tuturor rob si sluga, pentru ca cel ce se inalta se va smeri, iar cel ce se smereste, se va inalta." Si cel smerit nu are de unde cadea, ca sta dedesubtul tuturor, iar cel ce se inalta, se va surpa din inaltime, intru adancul focului.
    Va rog, dar, pe voi, sa plangeti acolo, unde este scrasnirea dintilor si viermele cel neadormit; unde focul cel nestins, ca raul curge si niciodata nu inceteaza; unde ingerii, cei neindurati si nemilostivi, nu au mila, ca sa miluiasca pe cineva, sau sa se rusineze de batran, sau sa crute pe tanar, sau sa cinsteasca pe imparat. Ci, fiecare va fi rasplatit dupa faptele sale. Pentru aceasta, va rog sa va nevoiti cu mintea, pana la moarte, pentru ca multe nevointe ne trebuie la lucrul acesta. Stramta si plina de necazuri este calea, care duce la viata vesnica, si cei ce se nevoiesc intra in ea, pentru ca anevoioasa este calea Imparatiei Cerurilor. Insa, sa fugiti de duhul maririi desarte si de ispita de a placea oamenilor, care, mai mult se departeaza de Dumnezeu: "Ca Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; rusinatu-s-au, ca Dumnezeu i-a urgisit pe ei" (Ps.52,7). Ca, daca, aici, ne vom proslavi, apoi, ne vom pagubi, de plata noastra, acolo, in vecii vecilor. Iar, de nu ne vom lipsi aici de cinstire, vom fi iertati, acolo, de datoria greselilor. Astfel, gheena focului vom mosteni, in veci nesfarsiti. Deci, sa iubiti necazul, cel pentru Dumnezeu, mai mult decat bucuria veacului acestuia si plansul, mai mult decat rasul. Pentru ca fericiti sunt cei ce plang, zice Domnul, ca aceia se vor mangaia. Si amar voua, de veti rade, ca veti plange. Deprindeti-va a va ruga mult si a plange, pentru ca acestea intaresc mintea si hranesc sufletul. Iar vorbele, cele multe sa le urati.
    Ca, spre a noastra invatatura, s-au scris acestea. Insa, cel ce voieste sa placa lui Dumnezeu si voia Lui sa o faca, la doi stapani nu poate sluji, nici nu va iubi pe altcineva, in afara de Domnul. Deci, va rog pe voi, nimic sa nu cinstiti mai mult, decat pe Domnul, si sa va ingrijiti de sufletul vostru. Ca, ce folos este omului, daca ar dobandi toata lumea, iar sufletul si l-ar pierde, zice Domnul. Sau, ce va da omul, in schimb, pentru sufletul sau? Ca nimic n-am adus in lumea aceasta si vadit este, ca nici a scoate ceva nu vom putea. Ci, goi vom invia. Numai in faptele bune sau in cele rele, vom fi imbracati, ca intr-o haina. Si, inca, nu numai in fapte bune vom fi imbracati, ci, inca, si in cuvinte si in ganduri. Si asa, vom sta, la aceasta infricosatoare Judecata, unde fiecare isi va lua plata ostenelilor sale, dupa dreapta hotarare a Domnului; sau in odihna, sau in chin, in veacul veacului. Si fericiti sunt cei ce plang cu lacrimi, dupa durerea inimii, ca aceia se vor bucura. Fericiti cei ce iubesc pe Dumnezeu si pe aproapele, ca aceia se vor milui, pentru ca, cel ce iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sau il iubeste, pentru ca, in iubirea de frate, se afla mostenirea vesnicelor bunatati.
 



Intru aceasta zi, cuvant din Pateric despre cel ce a biruit pe vrajmasul si a luat cununa de la Dumnezeu.     Un frate calatorea, impreuna cu altcineva, si a fost biruit de gandul desfranarii. Si, mergand, a vestit parintilor, zicand: "Ce voi face, ca nu se mangaie inima mea, pentru aceea ca m-am plecat la rasboiul vrajmasului, ca sunt ca si cum as fi facut pacatul." Si i-au zis lui parintii: "Nu este pacat desavarsit, ca vrajmasul a venit sa te ispiteasca, iar Dumnezeu te-a acoperit." Iar fratele, auzind aceasta, nu era multumit, fiind biruit de mahnire. Si i-au povestit lui parintii, zicand: "Doi frati, fiind trimisi de la chinovie la un sat, calatoreau impreuna. Si asupra unuia s-a ridicat razboi, de la diavolul, de cinci ori, ca sa pacatuiasca. Iar el, sculandu-se, facea rugaciune, si n-a fost biruit de ganduri, dar s-a suparat tare. Deci, intorcandu-se ei catre parintele lor, era fata fratelui aceluia tulburata. Si a fost intrebat, care este pricina tulburarii. Si el a pus metanie, zicand: "Roage-te, parinte, pentru mine, ca am cazut in desfranare", si i-a povestit cum a fost luptat de ganduri. Iar batranul, fiind vazator cu mintea, vedea pe capul lui cinci cununi. Si i-a zis lui: "Indrazneste fiule, ca n-ai fost biruit, ci, mai mult, ai biruit tu, caci nu ai savarsit pacatul." Deci, si tu, frate, au zis batranii, indrazneste si nu te mahni, fiindca nu ai savarsit pacatul, caci mare lupta este atunci cand omul, avand prilej, se infraneaza. Si mare plata ia pentru aceasta. Ca nu este alt razboi, mai tare si mai iute, decat acesta. Pentru aceea, si a-l birui pe acesta este foarte greu, si cu osteneala. Ca ce socotesti? Oare fericitul Iosif, fara osteneala, a biruit un lucru ca acesta? Nu. Ci cu multa osteneala si lupta. Ca insusi Dumnezeu si multimile Sfintilor ingeri vedeau, de sus, pe nevoitor, luptandu-se, si pe diavol, care lupta impotriva lui Iosif, cu toata oastea lui cea rea, pofta barbatului aprinzand-o si, pe femeie, mai mult salbaticind-o. Deci, cand a biruit nevoitorul, toate ostile ingerilor, cu mare glas, au dat slava lui Dumnezeu, zicand: "A biruit nevoitorul, facand grea biruinta. Deci, bine este frate, a nu face raul, nici macar cu gandul. Iar de esti ispitit, nevoieste-te sa nu fii biruit, ci sa biruiesti tu, neimplinind pacatul." Dumnezeului nostru slava!

Luna iulie in 28 de zile: pomenirea Sfintilor Apostoli, din cei saptezeci: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, diaconii.

    In zilele Sfintilor Apostoli, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa primirea Sfantului Duh, pe vremea cand imparatia lui Hristos incepea sa se intinda, cu repeziciune, in toate partile si multimi mari marturiseau ca Iisus este Dumnezeu cel inviat din morti, venit ca un om pe pamant, ca sa sfinteasca lumea si pe oameni, s-a simtit nevoia sa se oranduiasca biserici si slujitori destoinici, atat pentru rugaciune, cat si pentru gospodarirea darurilor ce se adunau pentru saraci.
    Spre implinirea, dupa cuviinta, a acestor trebuinte, Sfintii Apostoli au randuit anumite case, in care sa se propovaduiasca cuvantul lui Dumnezeu si sa se faca rugaciuni si si-au ales cativa barbati credinciosi si vrednici, pe care i-au pus sa privegheze ca impartirea milosteniilor la saraci, sa se faca dupa dreptate si dupa trebuinta. Acesti barbati alesi au fost sfintiti de catre Apostoli, prin rugaciune si prin puterea mainilor, facandu-i pe ei diaconi. Cei dintai diaconi ai Bisericii crestine au fost sapte la numar si anume: Stefan, Filip, Prohor, Timon, Parmena si Nicolae cel din Antiohia, iar, astazi, Biserica face praznuirea lor cu recunostinta. Drept aceea, afara de pomenirea Sfantului si intaiului Mucenic Stefan, care se cinsteste, precum stiut este la 27 decembrie, in afara de Sfantul Filip, pomenit la 11 octombrie si in afara de Nicolae, care nu este scris in numarul Sfintilor, Biserica porunceste sa fie cinstiti impreuna, astazi, chiar daca au propovaduit pe Hristos si, pentru El, si-au sfarsit viata, prin patimiri, in vremi si locuri desoebite. Din Sfanta Scriptura si din Traditia Bisericii, iata cateva stiri despre ei:
    Sfantul Prohor a fost, mai intai, insotitor al Sfantului Apostol Petru, in calatoriile sale, pentru raspandirea credintei in Hristos, impreuna cu alti ucenici, si a fost pus, de acesta, episcop al Nicomidiei, unde a pastorit pana dupa Adormirea Maicii Domnului. Incepand de atunci, a fost, multa vreme, partas la ostenelile Sfantului Apostol Ioan, pentru buna propovaduire a lui Hristos, si a fost surghiunit, cu acest Apostol, in insula Patmos, unde s-a aratat de mult folos Apostolului, la scrierea cartilor sale. A fost ucis muceniceste de pagani, pe cand se afla in Antiohia, in timpul propovaduirii sale.
    Sfantul Nicanor a fost ucis in aceeasi zi cu Sfantul Stefan, ziua aceea fiind o zi de mare prigoana impotriva Bisericii din Ierusalim, incat toti crestinii, afara de Apostoli, s-au risipit prin Iudeea si prin Samaria.
    Sfantul Timon a fost asezat de Sfintii Apostoli episcop de Bosra, din Arabia, si propovaduind pe Hristos, si-a dat sufletul, fiind rastignit pe cruce.
    Sfantul Parmena si-a implinit si el slujba cea incredintata lui de Apostoli, propovaduind credinta in Hristos, si a murit, tot de moarte muceniceasca, fiind ingropat de Apostoli.
 



Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ascultare.     Un batran locuia la Chilii, cele care se numeau pustnicesti, afara din Alexandria. Si era batranul foarte iute si la suflet putin rabdator. Deci, auzind de el un frate, mai tanar, a facut asezamant cu Dumnezeu, zicand: "Doamne, pentru toate pacatele pe care le-am facut in lume, voi merge si voi petrece cu batranul acesta si-i voi sluji si-l voi odihni pe el." Deci, il certa pe el batranul cu asprime, in fiecare zi. Iar Dumnezeu, vazand smerenia si rabdarea fratelui, dupa sase ani de supunere fata de batran, i-a aratat lui, in somn, pe cineva, care tinea o hartie mare, jumatate stearsa, si jumatate scrisa. Si, aratandu-i fratelui hartia, i-a zis: "Iata, jumatate din datoriile tale le-a curatit Stapanul Dumnezeu, sileste-te si pentru cealalta jumatate." Si era alt batran duhovnicesc, locuind aproape de el, care stia legamantul fratelui si auzea totdeauna cum il certa batranul pe fratele, cu nedreptate, si, cum fratele ii punea lui metanie, dar batranul nu facea pace cu el. Si cand, pe fratele acesta, il intalnea batranul cel duhovnicesc, il intreba: "Ce este, fiule? Cum a trecut ziua de astazi? Oare, am dobandit ceva? Oare, am sters ceva de pe hartie?" Si, fratele, stiind ca batranul este om duhovnicesc, nu ascundea nimic de dansul si-i raspundea, zicand: "Asa, parinte, m-am ostenit putin". Sau, de trecea, candva, vreo zi, intru care n-ar fi fost cercetat sau n-ar fi fost izgnit de batran, se ducea, seara, la batranul cel duhovnicesc si zicea, plangand: "Vai mie, ava, rea mi s-a facut mie ziua de astazi, ca nu am dobandit nimic, ci am petrecut-o in odihna". Deci, dupa alti sase ani, a adormit fratele. Si, marturisea batranul cel duhovnicesc, zicand: "L-am vazut pe frate, stand impreuna cu Mucenicii si rugandu-se lui Dumnezeu pentru batranul sau, cu multa indrazneala si zicand: "Doamne, precum m-ai miluit pe mine, prin el, miluieste-l si pe el, pentru indurarile Tale cele multe si pentru mine, robul Tau." Si, dupa patruzeci de zile, Dumnezeu l-a luat la Sine si pe batranul sau, in locul cel de odihna.
    Iata ce fel de indrazenala dobandesc cei care, pentru Dumnezeu, sufera necazurile. Cearca-te dar, pe tine insuti, frate, in toate zilele, ca sa-ti cunosti inima ta, ce este intr-insa, inaintea lui Dumnezeu. Nu cumva ai ganduri de defaimare fata de vreun frate, sau ura, sau ocara, sau invidie, sau parere rea? Iar, de vei zice ca nu poti sa iei aminte la aceasta, apoi, nu ai purtare de grija, ca sa te cureti de otrava cea seamanata in inima ta. Adu-ti aminte de Cel ce a zis: "De nu va ierta fiecare pe fratele sau, din toata inima sa, nici Dumnezeu nu-i va ierta lui". Ca cel ce se teme sa nu mearga in gheena, acela leapada tot viclesugul din inima sa, pentru ca sfatul acesta, al vicleanului, sa nu vina asupra lui. Fii cu luare aminte, dar, ca nu cumva vreun lucru de pierzare, aurul, petrecerile sau desfatarea, sa te desparta pe tine de dragostea lui Hristos. Dumnezeului nostru slava!
 

 
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului, Parintelui nostru Teodor Studintul, despre ascultarea cu credinta la toate slujirile.     Fratilor si parintilor, temandu-ma de osanda celui ce a ascuns talantul in pamant, caruia i-a zis Domnul: "Sluga rea, trebuia sa fii dat argintul meu zarafilor, si, venind, eu as fi luat al meu cu dobanda", pentru aceasta grija si frica, iata, va graiesc aceste putine cuvinte si va dau voua, zarafilor, talantul Domnului, ca sa i-L dati cu dobanda. Si, cu darul lui Dumnezeu, sunt unii din voi, care nu numai ca nu se incredinteaza ca l-ati inmultit si inca il cresteti, prin supunerea voastra cea buna. Dar, silesc sa inmulteasca darul ce li s-a dat de Dumnezeu, ci vor sa-l si piarda, prin lene. Si care sunt aceia? Cei care se leapda de ascultare si zic numai: "Iarta-ma", ca si cum ar avea, o mare indreptatire. Ce zici frate? Ai fagaduit ascultare pana la moarte si acum lasi slujba ta, pe care o ai, din darul lui Dumnezeu, si iata, s-a stricat supunerea ta. Dar, ce zice lenesul cel impotrivitor?. "Ca sa umblu cu corabia, ma tem de mare". Dar si aceasta vine din necredinta, caci acolo ne temem, unde nu este locul sa ne temem. Pentru ca, daca vei avea credinta la ascultare, nu numai ca vei trece marea cu corabia, ci si cu trupul gol poti sa intri in apa si sa treci nevatamat, aducandu-ti aminte de acel fericit si ascultator ucenic al batranului. Acesta, intarindu-se cu porunca parintelui sau, nu a avut frica de apa cea mare a Nilului, ci, trecand-o fara a se uda, a scapat nevatamat, incat se mirau cei ce il vedeau. Fratilor, ascultarea a supus si pe fiare, si imi adevereaza cuvantul meu cel ascultator care a legat un leu, cu porunca stapanului sau. Ascultarea face minuni intre morti si aceasta a aratat-o Acachie, care fiind strigat, a raspuns din mormat unde era ingropat. Dar, ee insemneaza toate acestea? Ca insusi Fiul lui Dumnezeu, Unul nascut, S-a supus, pana la moarte si la cruce, pentru a savarsi mantuirea lumii. Iar, daca doresti sa afli si greselile nesupunerii si ale neascultarii, socoteste mai intai, pe Adam; pentru ca n-a ascultat pe Dumnezeu si a mancat din pomul cunostintei, a adus in lume moartea cea de obste. Socoteste si pe imparatul Saul, si-l vei gasi si pe el ca, pentru neascultare pe Proorocul Samuil, si-a pierdut imparatia, si viata sa, in muntii lui Ghelboe. Vezi, inca, si pe Apostolul Petru, care din buna evlavie, s-a aratat neascultator, nevrand sa-i spele Hristos picioarele si L-a auzit spunand: "Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine". Dar fratele acela, care n-a ascultat pe marele Eftimie, ci cu multe dovezi, nu primea ca sa poarte de grija de vitele manastirii, ca, indracindu-se si cazand la pamant, spumega si patimea? Iata, intr-acest chip sunt greselile neascultarii. Ca orice neascultator sta impotriva, prin cuvant, dar Domnul ii trimite lui inger nemilostiv si cu dreapta judecata. Ca toti suntem un trup si fiecare din noi suntem madulare; si unul tine loc de unghii, altul de ureche, altul de nas, altul de limba, altul de mana, altul de picior. Deci, madularele de nu vor voi sa lucreze dupa oranduiala, ci vor incepe a se arata impotriva, adica, ochiul sa zica, ca el vrea sa auda, urechea, ca ea vrea sa miroase, iar nasul, ca el vrea, sa graiasca si limba, ca ea vrea sa pipaie, ori mana ca ea vrea sa umble, oare, nu se va prapadi tot trupul? Dar, de vreme ce acestea asa sunt, fiecare sa-si faca slujba sa, adica, ceea ce a primit-o ca dar de la Dumnezeu, spre folosul obstesc, tinand in mintea lui, ca toate ale noastre sunt in mana lui Dumnezeu si, asa, nici pe mare, nici pe pamant fiind, n-are frica, ci, precum Dumnezeul nostru, inainte de a face lumea, a oranduit toate cu vremea si cu locul lor, asa a oranduit si sfarsitul fiecaruia, unde si cand va fi.
    Si acestea nu le-am zi numai pentru cei ce sunt in neascultare, despre care ne-a fost noua cuvantul, ci si pentru voi toti, care ascultati, ca sa ne pazim, cu luare aminte, ca avem datoria sa indeplinim fagaduintele ce am dat inaintea lui Dumnezeu si a Sfintilor Lui ingeri. Si sa nu ne impotrivim, cu neascultare, chiar daca ceea ce ni se porunceste ar avea si primejdii. Ca asa poruncesc Parintii si, mai mult decat toti, marele Vasilie. Si, intru acest chip vietuind, nu vom muri de moartea neascultarii, ci vom trai in dreptate si vom castiga Imparatia Cerurilor, in Hristos Iisus, Domnul nostru, a Caruia este slava si iubirea, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

ACATISTUL SFÎNTULUI MARE MUCENIC PANTELIMON

(27 iulie)
După obişnuitul început se zic
CONDACELE ŞI ICOASELE
CONDACUL 1:
Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de ia Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cîntâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
ICOSUL 1:
Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrînul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgînătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cîntăm:
Bucură-te, sfinte cu adîncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blîndului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut Ia bogăţii pămînteşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mîngîierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 2-LEA:
De mic rămas fără mamă, sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgînească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în nujlocui vînturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare pînă ce n-ai aflat calea Dumnezeului celui adevărat, Căruia îi cîntăm: Aliluia!
ICOSUL AL 2-LEA:
Adînc fiind rănit de dragostea în Hristos, cînd veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la care a şi venit mîntuirea, căci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu trupul şi cu sîngele Domnului; pentru care te lăudăm aşa:
Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;
Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos;
Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni;
Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni;
Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat;
Bucură-te, cel ce copilul ai înviat;
Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;
Bucură-te, uimirea multor învăţaţi;
Bucurâ-te, ostaş neînvins al lui Hristos;
Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora;
Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi;
Bucură-te, mîngîierea celor amărîţi;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 3-LEA:
Deşi cu trup omenesc pe pâmînt, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cîntăm lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 3-LEA:
Rîvnă multă ai pus, sfinte, ca să întorci de la închinarea de idoli către Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgîn a rămas, pînă ce a văzut tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laudă ca aceasta:
Bucură-te, cercetător al durerilor;
Bucură-te, vindecător ai orbilor;
Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti;
Bucură-te, sfărîmător al curselor diavoleşti;
Bucură-te, al sufletului tău vmător;
Bucură-te, al doctorilor doctor;
Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi;
Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor;
Bucură-te, lauda îngerilor;
Bucură-te, a paginilor mirare;
Bucură-te, bucuria mamei tale;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 4-LEA:
Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat îi cîntăm: Aliluia!
ICOSUL AL 4-LEA:
Ca fulgerul s-a răspîndit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, sfinte, făcînd să se îngrijoreze învăţătorii pagini, care îndată au cerut împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părta şul lui Hristos, iar tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cîntăm:
Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor;
Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi;
Bucură-te, îngrozirea păgîneştilor conducători;
Bucură-te, că deşertăciunea păgînească vrei să omori;
Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor;
Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor;
Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-au pregătit;
Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit;
Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut;
Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut;
Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri;
Bucură-te, ce! de la care moştenim frumoase pomeniri;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 5-LEA:
Cele ce pentru pagini erau de preţ pentru tine erau fără de preţ; şi cele fără de preţ la ei erau de mare preţ la tine; căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a cîştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia îi cîntăm: Aliluia!
ICOSUL AL 5-LEA:
Neînduplecat văzîndu-te, împăratul a poruncit să fii spînzurat gol pe lemn, cu fiare să fii sfîşiat şi cu făcui ars, dar nepieritorul împărat neatins te-a păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunîndu-ne, cîntăm:
Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău;
Bucură-te, că păgînătatea de ruşine a rămas;
Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas;
Bucură-te, sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri;
Bucură-te, cel pătruns de credinţă adîncă;
Bucură-te, că, gîndindu-te la Domnul, te-ai mîngîiat;
Bucură-te, că, Hristos în chipul lui Ermoîae ţi s-a arătat;
Bucură-te, că fiarele cu care erai sfîşiat ca ceara s-au muiat;
Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit;
Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins;
Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoanei
CONDACUL AL 6-LEA:
Pe gînduri ai pus pe cei ce te chinuiau, sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atîta putere şi de ce zeii nu te pierd? Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cîntar. Aliluia!
ICOSUL AL 6-LEA:
Plumb mult într-un cazan punînd şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfîrşi cu tine, dar tu, viteazule mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai înainte Dumnezeu păzise pe măritul apostol loan. Pentru aceasta îţi cîntăm:
Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu;
Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul meu;
Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblînzitor;
Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător;
Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri;
Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre;
Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti;
Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti;
Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare;
Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire;
Bucurâ-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit;
Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDATUL AL 7-LEA:
Zile de-a rîndul ai fost chinuit, sfinte, dar acestea mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, cînd cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cîntîndu-I; Aliluia!
ICOSUL AL 7-LEA:
Piatră ţi-au legat de gît, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpînul marilor şi pe tine şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal.
Deci, bucurîndu-ne şi minunîndu-ne, îţi cîntăm:
Bucurâ-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule;
Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule;
Bucură-te, al puterii firii înfrîngâtor;
Bucură-te, al adîncului mării stăpînitor;
Bucură-te, plutitor deasupra apelor;
Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor;
Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, dobînditor de slavă cerească;
Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi;
Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi;
Bucură-te, răspînditorule al credinţei;
Bucură-te, iubitorule al umilinţei;
Bucură-te, Mare Mucenic şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 8-LEA:
Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mînie, îţi iscodeau alte pătimiri creând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cîntînd: Aliluia!
ICOSUL AL 8-LEA:
Neîncetat ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea către cer judecîndu-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfîşiat; dar Stăpînul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cmtăm:
Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat;
Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat;
Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat;
Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune;
Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune;
Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti;
Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti;
Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor;
Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor;
Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piarză;
Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 9-LEA:
Văzând tăria ta, sfinte, mulţi din pagini au crezut în Hristos, V pentru care lucru împăratul de mînie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vinari de noi suflete, cu care şi noi cmtăm lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 9-LEA:
Şi pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărîmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi fermecător socotindu-te, ai mărit pe preotul Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, sfinte, spre a-l aduce împăratului care si lui îi dorea sfîrşitul. Deci pentru noua jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim:
Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe;
Bucură-te, cel ce înfrunţi mîniile aprinse;
Bucură-te, că pe roată ai fost strunjit;
Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit;
Bucură-te, cel ce ai fost socotit fermecător;
Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;
Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti patimilor;
Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat s-au arătat;
Bucură-te, că la moartea lor, pămîntul s-a cutremurat;
Bucură-te, cel ce Treimii pe pămînt ai slujit;
Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 10-LEA:
Zadarnice au fost chinurile paginilor, sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cînţi lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 10-LEA:
Cine nu te va lăuda, văzîndu-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi izbit ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărîse tăierea capului si tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta din nou primeşte această laudă:
Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;
Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit;
Bucură-te, că în chinuri Domnului slavă dădeai;
Bucură-te, că împărăţia cerească cu dor o căutai;
Bucură-te, că numele din Pandoleon ţt-a fost schimbat;
Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat;
Bucură-te, că după nume eşti mult-miluitor;
Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurâtor;
Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut;
Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut;
Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat;
Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane;
CONDACUL AL 11-LEA:
Cu durere dreptcredincioşii au privit sfîrşitul tău, Pantelimoane; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mîngîiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cînţi lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 11-LEA:
Senin la suflet şi blînd la chip ţi-ai primit sfîrşitul, trecînd O astfel în împărăţia cerească, unde eşti întîmpinat de Sfînta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti; pentru care laudă ca aceasta îţi aducem:
Bucură-te, mireasmă ce pînă la cer te-ai ridicat;
Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat;
Bucură-te, mult-plînsule de credincioşii pămîntului;
Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti;
Bucură-te, a lui Ermolae, Erimp şi Ermpcrat bucurie;
Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire;
Bucură-te, că de pămînt nicidecum nu te-ai depărtat;
Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat;
Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune;
Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cunune;
Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;
Bucură-te, înfrîngător al păgînătăţii;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 12-LEA:
Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim iui Dumnezeu, cîntînd: Aliluia!
ICOSUL AL 12-LEA:
Şi după moarte ai săvîrşit minuni, Pantelimoane, căci în loc de sînge lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre tăiere, în vederea tuturor s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de la noi:
Bucură-te, bucuria Tatălui;
Bucură-te, lauda Fiului;
Bucură-te, desfătarea Duhului sfînt;
Bucură-te, miluirea celor de pe pămînt;
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, izbăvitor de chinuri;
Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc;
Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc;
Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele;
Bucură-te, cel ce îmblînzeşti cugetele;
Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor;
Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor;
Bucură-te, cel ce primeşti gîndurile şi puterile;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 13-LEA:
Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!
Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!
Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!
Apoi iarăşi se zice
ICOSUL 1:
Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrînul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgînătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cîntăm:
Bucură-te, sfinte cu adîncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blîndului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut Ia bogăţii pămînteşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mîngîierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL 1:
Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de ia Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cîntâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!