sâmbătă, 30 iunie 2012

Predica la Duminica a IV-a dupa Rusalii


Predica la Duminica a IV-a dupa Rusalii ( Despre puterea rugaciunii pentru aproapele )
Si a zis Iisus sutasului: Du-te! Fie tie dupa cum ai crezut (Matei 8, 13)
Iubiti credinciosi,
In Sfinta Evanghelie de astazi se arata cum a vindecat Mintuitorul pe sluga greu bolnava a unui conducator de osti roman care locuia in Capernaum, un mic oras de linga Marea Galileei. Minunea aceasta insa are citeva caracteristici aparte. Ea s-a savirsit datorita credintei dregatorului roman pagin, care se inchina la idoli. Apoi poate si sluga lui, care zacea in casa bolnav, era tot pagin, deci strain de Legea Vechiului Testament. De asemenea vedem ca Mintuitorul vindeca bolnavul de la distanta, fara sa fie adus de fata, ceea ce mai rar se intimpla. Multora le poruncea pentru bolnav: Aduceti-l aici la Mine! Iar pe altii ii intreba: Crezi ca pot sa fac Eu aceasta? Si daca bolnavul sau parintii si insotitorii lui marturiseau cu tarie credinta in minunile lui Dumnezeu, indata minunea se savirsea si bolnavul se facea sanatos de orice boala era cuprins.
Parintele CleopaPe sutasul roman nu l-a intrebat, insa, de crede in dumnezeirea lui Hristos, caci ii cunostea credinta inimii. Ba nici nu l-a asteptat sa-i spuna ce doreste. Ci indata ce sutasul s-a apropiat de El si I-a zis: Doamne, sluga mea zace in casa slabanog, cumplit chinuindu-se; Mintuitorul, cu multa blindete, i-a zis: Venind, Il voi vindeca (Matei 8, 6-7). Dar sutasul, pe linga credinta mare, avea si multa smerenie. De aceea raspunde: Doamne, nu sint vrednic sa intri sub acoperisul meu, ci numai zi cu cuvintul si se va vindeca sluga mea! Auzind aceasta Iisus Hristos, S-a minunat de credinta sutasului si a zis: Adevar graiesc voua: Nici in Israel n-am gasit atita credinta! De aceea va spun ca multi de la rasarit si de la apus vor veni si vor sta la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov in Imparatia Cerurilor. Iar fiii imparatiei vor merge in intunericul cel mai dinafara; acolo va fi plingerea si scrisnirea dintilor. Apoi i-a zis sutasului: Du-te, si dupa cum ai crezut, fie tie! Si s-a facut sanatos sluga lui in ceasul acela (Matei 8, 7-13).
Vedeti credinta la un om pagin? Vedeti cit poate credinta curata unita cu smerenia? Amindoua la un loc fac adevarate minuni. Credinta pogoara harul asupra aceluia ce se roaga si smerenia ii deschide inima. Vedeti leacul prin care se poate vindeca lumea? Credinta si smerenia. Ca daca omul a decazut moral atit de mult, este numai din cauza ca s-a departat de Dumnezeu si de smerenie. Necredinta in Dumnezeu si mindria au adus fiinta umana in starea in care se gaseste astazi. Vedeti care este calea cea scurta si mai sigura a mintuirii noastre?
Credinta si smerenia! Credinta ca Dumnezeu exista si are mila de lumea pe care a creat-o, de fiecare dintre noi, si in acelasi timp, smerenia sincera, marturisita ca nu sintem vrednici sa intre Hristos in casa si in inima noastra din cauza multimii pacatelor pe care le-am facut. Iata leacul care poate vindeca omul de astazi. Sa creada cu tarie si dreapta credinta in Iisus Hristos si sa se socoteasca cel mai pacatos de pe pamint.
Zicea sutasul roman catre Hristos: Nu sint vrednic sa intri sub acoperisul meu, ca sa ne invete si pe noi crestinii de azi cum sa ne apropiem de El. Cum sa ne apropiem de rugaciune, de Sfinta Biserica, de cele sfinte din Altar, de Sfinta Scriptura si mai ales de Sfinta Impartasanie. Caci daca ne rugam lui Dumnezeu fara frica si cutremur, daca intram in biserica cu nepasare si rautate in inima, daca citim Sfinta Scriptura cu mindrie si cu duh de iscodire, toate ne sint spre pacat; caci ne lipsesc cele doua virtuti amintite mai sus - credinta tare si smerenia. Aceeasi osinda ne asteapta daca ne apropiem de Trupul si Singele lui Hristos nevrednici, nepocaiti, cu pacate nespovedite, certati cu aproapele nostru sau cu canonul neimplinit.
Vedeti ca acest om, pagin dupa credinta, avea inima de crestin dupa fapta. Necrestin fiind, era mai credincios ca iudeii de odinioara si ca multi crestini din zilele noastre. De aceea Mintuitorul il lauda in public, zicind: Adevar graiesc voua, ca nici in Israel n-am gasit atita credinta! Nu numai intre evrei, dar nici intre crestinii de astazi nu se gasesc oameni cu mai multa credinta ca acest sutas. Credinta si smerenia lui l-a mintuit, i-a vindecat sluga si l-a facut nemuritor.
Iubiti credinciosi,
Nu de mult am avut ocazia sa discut cu niste oameni rataciti de la dreapta credinta. Printre altele ei sustineau despre copiii mici ca nu pot fi botezati pentru ca, ziceau ei, copiii mici nu au credinta. Nu pot fi botezati spuneau ei, deoarece Mintuitorul a zis catre Apostoli cind i-a trimis la propovaduire: Cel ce va crede si se va boteza, se va mintui; iar cel ce nu va crede se va osindi (Marcu 16, 16).
Avind in vedere ca acesti oameni rataciti de la adevar pe multi ii inseala cu cuvintele lor gresite, m-am gindit ca in predica de azi sa arat ca nu numai credinta personala in Dumnezeu aduce mintuire si folos, ci si credinta celor din jur poate vindeca, ierta pacatele altora si poate chiar sfinti pe altii si invia din morti. Asa de exemplu vedem in Legea Veche, ca prin credinta lui Iosua a lui Navi, Dumnezeu a oprit apele Iordanului pina ce a trecut tot poporul si preotii cu sicriul Legii darului (Iosua Navi 3, 11-17; 4, 16-23). Si tot cu credinta sa a oprit soarele si luna din mersul lor pe cer pina ce a batut pe vrajmasii sai (Iosua Navi 10, 10-14). Tot asa prin credinta lui Ghedeon, cei trei sute de ostasi au biruit pe Madianiti (Judecatori 7, 16-25). Prin credinta unei vaduve sarace marele Prooroc Ilie a inviat pe fiul ei (III Regi 17, 20-22), iar prin credinta Sunamitencei, Elisei proorocul a inviat pe fiul ei (IV Regi 4, 30-36).
In Legea Noua, Mintuitorul nostru Iisus Hristos a facut multe si mari minuni prin credinta unora asupra altora. Asa vedem minunea pe care ne-o arata Sfinta Evanghelie de azi, cum Mintuitorul, prin credinta cea mare si tare a sutasului, a vindecat de la distanta pe sluga sa (Matei 8, 13). Alta data prin credinta neindoielnica a patru oameni ce purtau pe slabanogul din Capernaum, Hristos a vindecat si a iertat pacatele celui purtat de ei, poruncindu-i sa-si ia patul si sa mearga la casa sa (Matei 9, 2-6). Prin credinta lui Iair, Mintuitorul a inviat pe fiica sa (Marcu 5, 36-43). Prin credinta femeii Cananeence, Domnul a vindecat de duh necurat pe fiica sa (Matei 15, 22-28). Prin credinta Martei si Mariei, surorile lui Lazar, Mintuitorul a inviat pe fratele lor mort de patru zile, caci ziceau cu credinta: Doamne, daca ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele nostru (Ioan 11, 21). Iarasi, vedem ca pentru credinta tatalui sau, Mintuitorul a vindecat pe tinarul lunatic (Matei 17, 18). Dar nu numai vindecare si inviere din morti poate face cineva prin credinta altora, ci si sfintire, dupa marturia marelui Apostol Pavel care a zis: Se sfinteste barbatul necredincios prin femeia credincioasa (I Corinteni 7, 14).
Asadar, fratii mei, daca cineva va spune ca pruncii nu se pot boteza deoarece nu au credinta, voi le spuneti ca ei cu adevarat nu au credinta, dar la botez se sfintesc prin credinta parintilor lor si a nasilor de la botez care marturisesc credinta in locul pruncului celui ce se boteaza. Nasii de la botez sint parintii spirituali ai pruncului care se naste la o viata noua in Duhul Sfint, asa cum parintii trupesti l-au nascut pe el trupeste. Totodata nasii sint si garanti in fata lui Dumnezeu si a Bisericii Sale ca fiul duhovnicesc va fi crescut in credinta ortodoxa si va fi un om credincios.
Daca cel ratacit de la adevar va zice ca nu stie copilul cind il botezi, si deci nu este voia lui libera a se boteza, la aceasta sa se raspunda ca botezul Legii Noi, adica botezul crestin prin apa si prin Duh poruncit de Domnul (Ioan 3, 5) a inlocuit botezul Legii Vechi, adica taierea imprejur, despre care marturiseste Sfintul Apostol Pavel, zicind: In Hristos ati si fost taiati imprejur, cu taiere nefacuta de mina, prin dezbracarea de trupul pacatelor carnii, intru taierea imprejur a lui Hristos, ingropati fiind cu El prin Botez (Coloseni 2, 11-12).
Dupa cum taierea imprejur in Legea Veche se facea la opt zile dupa nasterea pruncului si dupa cum Isaac s-a taiat imprejur dupa opt zile, nu cu voia, ci cu stirea lui, caci era numai de opt zile (Facere 17, 10-14; Levitic 12, 3), asa si pruncul in Legea Harului nu stie cind a fost botezat. Dar prin marturia preotului care l-a botezat, a parintilor si a nasilor care marturisesc credinta in locul lui, se face valabila Taina Botezului, deoarece pe marturia a doi sau trei martori se va rezema tot cuvintul (Ioan 5, 32; II Corinteni 13, 1; I Timotei 5, 19).
Cit despre vindecarea bolnavilor si pocainta multor pacatosi prin credinta si staruinta rudelor, este de ajuns sa ne gindim la atitea fapte minunate din zilele noastre. Citi crestini nu se roaga acasa si la biserica pentru cei dragi ai lor stapiniti de betie, desfriu si necredinta? Dumnezeu vazind lacrimile, rugaciunea si credinta lor, intoarce la credinta si pocainta pe sotii si fiii stapiniti de pacate. Aceleasi minuni se savirsesc si cu rudele care fac Sfintul Maslu pentru bolnavii lor din spitale, ce nu pot fi de fata si cu darul lui Hristos li se usureaza durerea sau se vindeca deplin. Citi nu se roaga lui Dumnezeu pentru cei din calatorii, pentru cei din primejdie, pentru cei amenintati cu moartea si pentru cei din examen? Datorita credintei, rugaciunilor, Mintuitorul ajuta si salveaza pe cei din primejdie si implineste cererea credinciosilor nostri.
Dar si slujitorii Bisericii noastre se roaga la Sfintul Altar pentru vii si morti, pentru tot felul de necazuri, boli, seceta si neintelegeri de familie. Credinta lor si harul Duhului Sfint, pe multi bolnavi ii vindeca, pe cei certati ii impaca, ploile adapa pamintul lovit de seceta, cei robiti de patimi se intorc la pocainta si multe suflete ale celor raposati in pacate sint salvate din muncile iadului. Toate acestea sint adevarate minuni ale credintei slujitorilor si credinciosilor nostri, care, in numele dragostei crestine, se roaga lui Dumnezeu pentru fiii sufletesti ai Bisericii Ortodoxe, pentru ajutorul si mintuirea tuturor.
Sa va relatez un caz adevarat din zilele noastre, ca sa vedeti cum o femeie credincioasa, datorita credintei ei, si-a salvat copilul de la moarte si sotul de la necredinta si ucidere.
O femeie de curind casatorita a ramas insarcinata. Sotul ei insa nu voia nicidecum copilul. Femeia a cerut sfatul duhovnicului care i-a spus: "Chiar daca te va lasa sau te ameninta, sa nu ucizi copilul. Mai bine sacrifica-te si da-ti viata pentru copil si vei fi numarata in rindul mucenicelor, decit sa-l ucizi si sa fii chinuita in iad ucigas. Roaga-te cu credinta lui Dumnezeu pentru sotul tau si cred ca-l va imblinzi mila Lui".
Rugindu-se mult cu post si lacrimi intr-o noapte femeia a adormit putin si a avut un vis infricosat. Se vedea ca mergea singura pe o vale de munte. Pe marginea drumului din dreapta a vazut copaci mari incinsi de foc si cite o femeie ce facuse avorturi legata de trunchiul lor, iar vulturi cu gheare si cioc de foc veneau si le mincat pieptul. In stinga drumului, iarasi, copaci aprinsi si femei ucigase de prunci legate cu funii de ei, iar serpi fiorosi le sugeau sinii.
Plingind de spaima, a vazut un tinar frumos venind spre ea si l-a intrebat: "Doamne, tu esti Mintuitorul Hristos?" Iar el i-a raspuns: "Nu sint Hristos, ci sint sluga Lui si ingerul tau pazitor, care pururea te pazesc in aceasta viata si am venit sa te scot de aici. Si l-a intrebat femeia: "care este pacatul acestor femei ce se chinuiesc asa de cumplit, legate de copacii incinsi de foc?" Iar ingerul i-a raspuns: "Aceste femei au ucis copiii lor in pintece si n-au vrut sa-i nasca dupa porunca lui Dumnezeu. De aceea asa se vor chinui in veci. Iata, aici aveai sa te chinui si tu, daca ascultai pe barbatul tau si-ti avortai copilul...".
Desteptindu-se din somn cuprinsa de spaima, femeia a spus toate cele vazute sotului ei. Iar el, miscat de Duhul Sfint, i-a cerut iertare, fagaduind ca niciodata nu o va mai sili la acest pacat cumplit. Apoi a cerut sa fie dus si el la preot sa-si marturiseasca pacatele. Si asa credinta femeii a salvat si copilul si sotul de la pierzare.
Iubiti credinciosi,
Sa cerem de la bunul nostru Mintuitor sa ne dea si noua credinta sutasului roman din Evanghelia de astazi. Credinta si smerenia lui, ca si dragostea lui pentru sluga bolnava, sint virtuti care lipsesc multor crestini din zilele noastre. Sa cerem de la Dumnezeu in rugaciunile noastre mai multa credinta si toate virtutile parintilor nostri, care ne-au nascut si crescut. Oare de cite ori s-au rugat si s-au jertfit pentru noi tata si mama? Oare nu credinta lor curata si lacrimile lor ne-au facut de atitea ori sanatosi, ne-au ajutat in necazurile vietii, ne-au intarit in credinta si ne-au tinut aproape de Hristos?
Sa facem deci si noi ce au facut parintii si sfintii nostri. Sa le imitam viata, credinta, smerenia, rabdarea si jertfa lor. Sa ne rugam cu credinta tare in Dumnezeu peNtru toata lumea, incepind cu cei din casa noastra. Sa ne rugam lui Dumnezeu pentru ca fiii si rudele noastre sa aiba credinta tare si curata, sa vina la biserica regulat, sa se fereasca de secte si pacate, sa se vindece de boli sufletesti si trupesti si sa urmeze in toate lui Hristos.
Sa ne rugam pentru intarirea dreptei credinte si a unitatii crestine in lume. Sa ne rugam cu credinta pentru cei bolnavi care sufera greu si asteapta rugaciunea si mingiierea noastra. Sa ne rugam pentru saraci, pentru orfani, pentru toti oamenii si pentru credinta si dragostea noastra ii va milui Dumnezeu. Iar Dumnezeul dragostei, al milostivirii si al iubirii de oameni va primi rugaciunea si credinta noastra, va intra in casele si inimile noastre, va intari credinta si pacea in lume, va vindeca si va alina suferintele noastre sufletesti si trupesti, va binecuvinta pamintul cu ploaie timpurie si tirzie, va ajuta pe cei pentru care ne rugam, ne va ierta si noua pacatele si va mintui in dar sufletele noastre. Amin.
Parintele Cleopa

ACATISTUL SFANTULUI IERARH LEONTIE DE LA RADAUTI (1 IULIE)



Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau. Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si Icoasele:
Condacul 1:
Preacuvinciosul ierarh, iubitoruluide nevointe duhovnicesti, inteleptului pastor al turmei celei cuvantatoare incredintate din voia lui Dumnezeu, folositorului celor bolnavi si intaritorului dreptei credinte cu dragoste sa-I cantam:Bucura-te, preacuvioase Parinte Ierarhe Leontie!
Icosul 1:
Auzind glasul Evangheliei- ‘intrati pe poarta cea stramta si mergeti pe calea cea ingusta care duce la viata’,din copilarie ai pasit pe aceasta cale lund cu dragoste jugul lui Hristos si cu totul ai urmat Lui, lepadandu-te de sine, pentru care laude ca acestea aducem tie, sfinte ierarhe Leontie:
Bucura-te, rugatorule fierbinte catre Dumnezeu;
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale se risipesc uneltirile diavolilor;
Bucura-te, ca iubind rugaciunea, teolog te-ai facut;
Bucura-te, ca mintea si inima pururea catre Domnul le-ai avut;
Bucura-te, vazatorule de Dumnezeu;
Bucura-te, ca prin rugaciune necontenita,ingerilor te-ai asemanat;
Bucura-te, ca nevointele tale sihastresti cu neincetate rugaciuni le-ai luminat;
Bucura-te, ca rugaciunile tale scara catre cer ti s-au facut ;
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale mangaiere ai dat celor ce veneau la tine;
Bucura-te, ca pe cei din primejdii cu rugaciunile tale I-ai izbavit;
Bucura-te, izbavitorule de patimele cele trupesti si sufletesti;
Bucura-te, intarirea credinciosilor;
Bucura-te, Sfinte preacuvincioase Parinte Ierarhe Leontie!
Condacul 2:
Catedrala Radautilor ca un rai duhovnicesc ti-a fost tie, parinte prea iubitorule al credintei ortodoxe; aici cu slavitii voievozi te-ai unit in sfintele rugaciuni catre Dumnezeu pentru Biserica si tara stramoseasca, cantand neincetat cu acestia lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2:
Prea iubitor de liniste sihastreasca fiind, catre obstea cea mare a Lavrei te-ai indreptat, unde nevoindu-te duhovnicesti mintea ti-ai luminat cu lumina cunostintei de Dumnezeu, pentru care aceste laude aducem tie:
Bucura-te, omule ceresc in trup pamantesc;
Bucura-te, a ingerilor prea minunata privire;
Bucura-te, desfatarea raiului;
Bucura-te, chivernisitorul preaintelept al Tainelor lui Dumnezeu ;
Bucura-te, a cuviosilor cununa;
Bucura-te, al lavrei tale ocrotitor;
Bucura-te, al calugarilor prea intelept indrumator;
Bucura-te, ca pentru curatia sufletului tau, harul preotiei ti sa dat;
Bucura-te, ca pe aceasta cu smerenia inimii ai incununat-o;
Bucura-te, ca pe tine jertfa preacurata te-ai adus slujind Sfintele Taine;
Bucura-te, ca toata viata ta lui Hristos ai dat-o;
Bucura-te, lauda preotiei lui Hristos;
Bucura-te, Sfinte preacuvincioase Parinte Ierarhe Leontie!
Condacul 3:
Cunoscand ca vrednicirea slujirii preotesti numai oamenilor a fost data de Dumnezeu, la care ingerii din cer doar cu frica si cu cutremur privesc, tu cu acestia pururea ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3:
Primind harul preotiei odata cu vrednicia de pastor al obstii sfintei manastiri Lavra, si mai mult ti-ai sporit nevointele duhovnicesti, curatindu-ti sufletul si luminandu-ti mintea, pentru care laude ca acestea aducem tie:
Bucura-te, al manastirii Lavra ocrotitor prin sfintele tale rugaciuni ;
Bucura-te, preaintelepte pastor duhovnicesc;
Bucura-te, parinte bun al celor straini ;
Bucura-te, al dreptei judecati invatator;
Bucura-te, odihna duhovniceasca a nevoitorilor;
Bucura-te, lumina caligarilor;
Bucura-te, inteleapta calauza spre mantuire;
Bucura-te, al tainicelor ganduri cunoscator;
Bucura-te, al celor slabi intaritor;
Bucura-te, iscusit invatator al cumpatarii;
Bucura-te, cel ce ai dat iertare spre indreptare;
Bucura-te, pururea ostenitor intru rugaciune;
Bucura-te, Sfinte preacuvincioase Parinte Ierarhe Leontie!
Condacul 4:
Precum cerbul doreste apele curate ale izvoarelor asa si tu pururea ai dorit linistea sfintelor nevointe, silindu-te a ajunge, ce darul lui Dumnezeu, la masura ingerilor, cu care neincetat ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4:
In pustie salasluindu-te, multi ucenici ti-ai facut, intre care cel mai iubit tie si cunoscut noua a fost Daniil Sihastrul, parintele duhovnicesc al binecredinciosilor Voievod Stefan cel Mare si Sfant,pentru care te laudam asa:
Bucura-te, privighetoarea pustiei;
Bucura-te, ca Moise intru rugaciune;
Bucura-te, cel ce in pestere tainica te-ai nevoit;
Bucura-te, vistiere a rugaciunii inimii;
Bucura-te, a Duhului Sfant desfatata salasluire;
Bucura-te, intru rugaciuni neadormit;
Bucura-te, a postitorilor lauda;
Bucura-te, al pustnicilor intelept povatuitor;
Bucura-te, al diavolilor inspaimantator;
Bucura-te, vazatorule de Dumnezeu;
Bucura-te, biruinta luptatorilor cu patimile stricatoare de suflet;
Bucura-te, purtatorule de Hristos Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte preacuvincioase Parinte Ierarhe Leontie!
Condacul 5:
Retras in linistea sihastriei Putnei, cercetat ai fost de calugari si sredinciosi pe care i-ai folosit duhovniceste, cu darul lui Dumnezeu, Caruia I-ai cantat neincetat: Aliluia!
Icosul 5:
Precum lumina aprinzandu-se in sfesnic se pune ca sa lumineze celor din casa, asa si tu ai fost randuit ca sa luminezi in sfesnicul slujirii arhieresti pe toti cei din casa lui Dumnezeu, Biserica noastra stramoseasca.Drept aceea, laude ca acestea aducem tie:
Bucura-te, arhiereule al lui Hristos;
Bucura-te, cel mare intre arhierei;
Bucura-te, indreptator al credintei;
Bucura-te, al turmei tale prea iubit parinte duhovnicesc;
Bucura-te, faclie care luminezi pe cei din intunericul pacatelor;
Bucura-te, lauda arhiereilor;
Bucura-te, cel ce ai injugat viata sihastreasca cu slujirea arhiereasca;
Bucura-te, intelept intaritor al dreptei credinte;
Bucura-te, cel ce ai taiat din radacini eresurile dracesti;
Bucura-te, stalp neclintit al crestinitatii;
Bucura-te, pilda slujirii preotiei lui Hristos;
Bucura-te, Sfinte preacuvincioase Parinte Ierarhe Leontie!
Condacul 6:
Jugul arhieriei impreuna cu cel al vietii calugaresti deopotriva purtand, ai urmat lui Hristos puitorul de nevointe, pastorind turma duhovniceasca in frica lui Dumnezeu si cu dragoste parinteasca cantand neincetat: Aliluia!
Icosul 6:
Cunoscand raspunderea slujirii arhipastoresti si vazandu-te cuprins de slabirea puterilor trupului, toiagul arhipastoriei, cu frica lui Dumnezeu, I-ai incredintat altuia mai tare si in sfanta manastire Lavra te-ai retras intru privegheri si nevointe duhovnicesti, pentru care laude aducem tie:
Bucura-te, cel ce prin nevointele duhovnicesti vasul sufletului I-ai curatit;
Bucura-te, ca pe acesta l-ai sfintit cu harul cel de sus;
Bucura-te, templu preacurat al Sfantului Duh;
Bucura-te, ca asemanarea cu Dumnezeuti-a fost cununa vietii tale;
Bucura-te, blandule pastor al obstii tale;
Bucura-te, mangaietorule al nevoitorilor;
Bucura-te, cel ce ai agonisit bucuria raiului;
Bucura-te, tamaie inmiresmata prin harul Duhului;
Bucura-te, fierbinte rugator catre Dumnezeu;
Bucura-te, cel impreuna cu ingerii slujitor lui Dumnezeu;
Bucura-te, chipul bunatatii;
Bucura-te, Sfinte preacuvincioase Parinte Ierarhe Leontie!
Condacul 7:
Cunoscand aprpierea sfarsitului vietii tale pamantesti, obstea manastirii ai adunat-o in jurul tau si binecuvantand-o, cu pace te-ai mutat catre Dumnezeu, Caruia pururea ai cantat: Aliluia!
Icosul 7:
Trupul tau cu adevarat templu al Duhului Sfant l-ai facut ,cu darul lui Dumnezeu, care in mormant fiind coborat,neincetat a izvorat dar de vindecari celor ce cu credinta si dragoste veneau la mormantul tau, pentru care laude ca acestea aducem tie:
Bucura-te, izvor nesecat de tamaduiri;
Bucura-te, alinarea celor indurerati;
Bucura-te, ca viata ta de rugaciune calauza crestinilor s-a facut;
Bucura-te, ca si dupa adormirea ta cu dragoste ai fost cercetat de fiii tai duhovnicesti;
Bucura-te, ca pe acestia in dreapta credintei I-ai intarit;
Bucura-te, inteleptule povatuitor pe calea dreptei credinte;
Bucura-te, lauda si cununa obstii manastiri Lavra;
Bucura-te, impreuna rugatorule cu Daniil Sihastrul;
Bucura-te, de Dumnezeu cuprinsule;
Bucura-te, faclie aprinsa in sfesnicul slujirii lui Hristos;
Bucura-te, Sfinte preacuvincioase Parinte Ierarhe Leontie!
Condacul 8:
Cunoscute fiind darurile lui Dumnezeu revarsate prin tine asupra credinciosilor si dupa adormirea ta, cu evlavie, din voia lui Dumnezeu, sfantul tau trup a fost scos din mormant si asezat cu cinste in racla, spre folosul cel sufletesc al celor ce cu dragoste lauda pe Dumnezeu,cantand: Aliluia!
Icosul 8:
Fiind aduse cu cinste sfintele tale moaste in catedrala de la Radauti unde cu vrednicie ai arhipastorit, credinciosii neincetat au venit la tine sarutand sfintele tale moaste cu credinta si cu dragoste.Drept aceea cantare ca acesta aducem tie:
Bucura-te, invatatorule al dogmelor credinte ortodoxe;
Bucura-te, comoara de mare pret a credintei ortodoxe;
Bucura-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, grabnicule tamaduitor al celor bolnavi;
Bucura-te, limanul lin al celor invaluiti de multe necazuri;
Bucura-te, indreptatorul celor gresiti;
Bucura-te, pazitorul cel neclintit al randuielii Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, cel ce inchzi gurile celor hulitori de Dumnezeu;
Bucura-te, descoperitorul nedreptatii;
Bucura-te, al credinciosilor tare ajutator;
Bucura-te, taria oraselor si satelor noastre;
Bucura-te, Sfinte preacuvincioase Parinte Ierarhe Leontie!
Condacul 9:
Adevarat parinte te-ai aratat credinciosilor si dupa adormirea ta, ca tu impartasesti mangaiere si intaresti in savarsirea faptelor bune pe toti cei ce cu credinta canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9:
Izvor nesecat de vindecari s-au aratat sfintele tale moaste tuturor celor care au credinta au venit si au cerut rugaciunile tale bine primite la Dumnezeu, pentru care laude ca acestea aducem tie:
Bucura-te, parintele orfanilor;
Bucura-te, sprijinitorul vaduvelor;
Bucura-te, ajutatorul celor lipsiti;
Bucura-te, impaciuitorul celor invrajbiti;
Bucura-te, nadejdea celor nedreptatiti;
Bucura-te, descoperitorul furilor;
Bucura-te, cel ce dai intelepciune copiilor;
Bucura-te, pacea celor casatoriti;
Bucura-te, al bolnavilor doctor fara plata;
Bucura-te, a ostasilor imbarbatare;
Bucura-te, al calatorilor ocrotitor;
Bucura-te, Sfinte preacuvincioase Parinte Ierarhe Leontie!
Condacul 10:
Ierarh luminat cu mintea prin Duhul Sfant si parinte cu adevarat te-au aratat faptele vietii tale, ca cel care pururea ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10:
Teologhisitor cu adevarat ai fost prin rugaciunile tale, neincetat vorbind cu Dumnezeu, Caruia cu inima si cu buzele curatiti prin harul Sfantului Duh, laude I-ai adus. Drept aceea, si noi aducem tie cantarea aceasta:
Bucura-te, lauda arhiereilor;
Bucura-te, povatuitorule cel bun;
Bucura-te, sabie ascutita care tai eresurile;
Bucura-te, a credinciosilor bucurie;
Bucura-te, ca rusinezi pe cei vicleni;
Bucura-te, indreptarea celor rataciti;
Bucura-te, trambita cuvantarii de Dumnezeu;
Bucura-te, vestitorul cel tare al Sfintei Treimi;
Bucura-te, candele nestinsa a credintei ortodoxe;
Bucura-te, margaritarul de mare pret al dreptei credinte;
Bucura-te, calauza inteleapta a pastorilor sfintiti prin harul preotiei;
Bucura-te, preasfintite slujitorule al harului Sfantului Duh;
Bucura-te, Sfinte preacuvincioase Parinte Ierarhe Leontie!
Condacul 11:
Sfintele tale moaste nenumarate faceri de bine au ravarsat, prin darul lui Dumnezeu, veacuri de-a randul, dar vitregia vremurilor a facut ca acest odor de mare pret al credintei noastre sa fie luat de cei rai si dus in locurinecunoscute pana astazi, din voia lui Dumnezeu, Caruia cu dragoste cantam: Aliluia!
Icosul 11:
Desi au fost rapite sfintele tale moaste de cei rai, totusi a ramas amintirea facerilor tale de bine in inimile credinciosilor din neam in neam, pentru care laude ca acestea aducem tie:
Bucura-te, doctorul bolnavilor, carora lesne dai vindecari, cu darul; lui Dumnezeu;
Bucura-te, invatatorul infranarii;
Bucura-te, intaritorul postitorilor;
Bucura-te, preacuvioase parinte ierarhe;
Bucura-te, preafericite slujitorule sfintit;
Bucura-te, vorbitorule cu ingerii;
Bucura-te, ca ai slujit lepadat cu totul de cele ale lumi trecatoare;
Bucura-te, ca nefurata si nestricacioasa comoara ti-ai agonisit in cer;
Bucura-te, ca de cele pamantesti lepadandu-te, cele ceresti ai dobandit;
Bucura-te, vistieria milei lui Dumnezeu;
Bucura-te, impreuna locuitorule cu ingerii in cer;
Bucura-te, cununa Bisericii;
Bucura-te, Sfinte preacuvincioase Parinte Ierarhe Leontie!

Condacul 12:
Cetatea Radautilor, intarire in credinta si alinare in necazuri pururea te are pe tine, sfinte ierarhe Leontie, pentru care canta neincetat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12:
Neamuri straine de credinta ortodoxa si de tara, punand stapanire pe pamantul romanesc, nu au putut abate de la dreapta credinta pe fiii Bisericii noastre stramosesti avandu-te pe tine, sfinte ierarhe Leontie, ocrotitor si intarire neclintita, pentru care laude ca acestea aducem tie:
Bucura-te, a noastra tarie sufleteasca;
Bucura-te, zidul cel neclintit al credintei noastre ortodoxe;
Bucura-te, a noastra binecuvantare;
Bucura-te, grabnic ajutatorule;
Bucura-te, a Radautilor cununa;
Bucura-te, a Bucovinei lauda;
Bucura-te, impreuna rugator cu Daniil Sihastru si Voievodul Stefan cel Mare si Sfant;
Bucura-te, ierarhul cel prea ales al lui Dumnezeu;
Bucura-te, parintele nostru duhovnicesc;
Bucura-te, odraslia preacurata a Duhului Sfant pe pamantul Bucovinei;
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale in dreapta credinta ne pastram;
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale pe vrajmasii vazuti si nevazuti biruim;
Bucura-te, cununa Bisericii noastre stramosesti;
Bucura-te, Sfinte preacuvincioase Parinte Ierarhe Leontie!
Condacul 13:
O, preacuvioase parinte ierarhe Leontie, cununa Bisericii lui Hristos si lauda credintei noastre stramosesti, izbaveste-ne din orice primejdie si roaga pe milostivul Dumnezeu sa pastreze pe toti fiii neamului nostru romanesc in dreapta credinta, in unirea dragostei si taria nadejdii implinirii dorintei noatre sfinte de a trai in pace impreuna, multumind pururea lui Dumnezeu pentru toate si cantandu-I: Aliluia (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1

Sfantul Ierarh LEONTIE DE LA RADAUTI


Tropar, glas 8
Cu ostenelile nevoinţelor duhovniceşti toată viaţa ţi-ai petrecut-o şi, primind vrednicia arhieriei, cu smerenie şi cu frică de Dumnezeu ai slujit Biserica lui Hristos, pe Care roagă-L, Sfinte Ierarhe Leontie, să mântuiască sufletele noastre.
 

 
Viaţa Sfântului Ierarh Leontie, Episcopul Rădăuţilor
Acest sfânt purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini, în oraşul Rădăuţi, la începutul secolului al XIV-lea.
Încă din pruncie, mergând cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, unde, mai apoi, mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte întreaga slujbă, căutând să se apropie cât mai mult sufleteşte de sfinţiţii slujitori, de Cuvioşii Părinţi şi de ostenitorii de la această biserică voievodală.
Părinţii din obştea Catedralei, văzându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu şi pentru sfintele slujbe, l-au primit în obştea lor, unde fericitul Leontie în toate arăta râvnă şi smerenie.
Pentru viaţa lui duhovnicească a fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevoinţele duhovniceşti sporea tot mai mult. Luând binecuvântare de la stareţul obştii, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câţiva sihaştri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Muşat, aflând de această vatră sihăstrească cu rânduială prea frumoasă, a mers şi a sfinţit biserica acelui schit şi, o dată cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorinţei acelei obşti.
Aici, în această cuvioasă obşte, vine să se nevoiască şi Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povaţa părintelui său duhovnicesc Lavrentie.
Înfiinţându-se scaun episcopal la Rădăuţi, în timpul lui Alexandru cel Bun, nu după multă vreme de la întemeierea Episcopiei Rădăuţilor, Cuviosul Lavrentie este chemat la această înaltă vrednicie şi răspundere de ierarh. Primind harul arhieriei, din ascultare, lasă locul nevoinţelor sale sihăstreşti. Arhiereu fiind, nu a încetat nici o clipă nevoinţele duhovniceşti. A hirotonit preoţi şi diaconi, a sfinţit biserici şi a vegheat la păstrarea rânduielilor canonice, păzind scumpătatea şi pogorământul în toate cele rânduite de Biserica lui Hristos spre folosul cel mântuitor al păstoriţilor săi sufleteşti.
După ani mulţi de arhipăstorie, simţindu-se slăbit cu trupul, s-a retras din scaunul arhieresc reîntorcându-se la mănăstirea sa, Laura.
Aici, a primit schima cea mare, luând numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi şi ducând cu adevărat viaţă de înger în trup, până la trecerea sa la cele veşnice.
Cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale pământeşti, a chemat întreg soborul pentru a le da ultimele sale poveţe părinteşti. A rânduit ca egumen al acestei sfinte mănăstiri pe cel mai apropiat ucenic al său, pe Cuviosul Daniil Sihastrul şi, binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Credincioşii şi fiii lui duhovniceşti veneau la mormântul său primind binecuvântare şi tămăduiri de tot felul de boli. Curând a fost dezgropat şi dus la Rădăuţi potrivit dorinţei credincioşilor. La racla moaştelor sale venea multă lume, din împrejurimi şi chiar de la mari depărtări, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revărsa cu prisosinţă asupra celor care se rugau cu credinţă.
Amintirea faptelor sale minunate a rămas din generaţie în generaţie până astăzi. Satul Laura, unde a fost mănăstirea în care s-a nevoit Sfântul Leontie pe când era egumenul mănăstirii, înainte de a fi chemat la treapta arhieriei, îi poartă numele; acest nume de Laura era numele acelei mănăstiri.
Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Proloagele din 1 iulie








Sfintii Mucenici si doctori fara de arginti Cosma si Damian
Sfinţii Mucenici şi doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, 
cei ce s-au săvârşit la Roma
 Aceştia au fost din marea cetate a Romei, în zilele împăratului Carus (282-284), fraţi fiind, şi, cu meşteşugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci şi dobitoace şi neluând altă parte, de la cei ce se lecuiau, decât credinţa şi mărturisirea lui Hristos. Deci, au fost pârâţi la împărat, că, prin meşteşug vrăjitoresc, fac vindecările şi că, astfel, în fiecare zi, părăsind închinarea la idoli, mulţi se apropie de Hristos. Şi a trimis împăratul, îndată ostaşi, să-i prindă, şi să-i aducă înaintea lui, la judecată. Şi ostaşii, mergând în satul de lângă Roma, unde Sfinţii aveau locuinţa lor, de la părinţi, nu i-au aflat, deoarece credincioşii îi siliseră, pe Sfinţi, să se ascundă într-o peşteră. Deci, ostaşii, mâniindu-se, au prins pe nişte bărbaţi cinstiţi, din satul acela, şi, legându-i în lanţuri, i-au dus la Roma.  Aflând de aceasta, Sfinţii Cosma şi Damian, nerăbdând ca alţii să sufere în locul lor, au ieşit din peşteră şi s-au predat singuri. Deci, ostaşii eliberând pe acei bărbaţi, au pus în lanţuri pe Sfinţii Cosma şi Damian. Iar, a doua zi, pe când împăratul sta la judecată, iar Sfinţii îşi mărturiseau credinţa lor în Hristos, deodată, capul împăratului s-a sucit, cu faţa la spate, şi nu putea să-l mai întoarcă. Dar, cu acest prilej, împăratul însuşi s-a izbăvit din păgânătate, că a fost tămăduit de dânşii, crezând în Hristos, el şi toată casa lui, eliberând pe Sfinţi, pe care i-a trimis la locul lor. Dar dascălul păgân al Sfinţilor, cel care îi învăţase pe ei meşteşugul vindecărilor, nerăbdând slava pe care oamenii de la sate, o aduceau Sfinţilor doctori fără de arginţi, la îndemnul vrăjmaşului, a primit în inima lui, gândul lui Cain.   Şi, sub cuvânt de a culege împreună buruieni de leac, pe un munte, i-a despărţit pe cei doi fraţi, unul de altul, şi i-a ucis cu pietre. Şi aşa s-au învrednicit de cununile muceniceşti de la Hristos, Căruia I se cuvine slavă şi cinste în veci Amin. 
Întru această zi, cuvânt din Pateric, pentru folosul sufletului.
       Un frate oarecare a mers la muntele Feremului, la un bătrân, mare cu viaţa şi foarte iscusit, în fapte bune. Şi, închinându-se, după obicei, l-a întrebat pe el, zicând: "Ce voi face, părinte, că îmi piere sufletul meu?" Zis-a lui bătrânul: "Pentru ce îţi piere sufletul?" Răspuns-a lui fratele: "Eu, părinte, când eram în lume, în viaţa mirenească, foarte mult posteam şi rugăciuni şi privegheri făceam şi multă râvnă sufletească şi umilinţă şi lacrimi aveam. Iar, dacă m-am lepădat de lume şi m-am făcut călugăr, nici unele din aceste bunătăţi nu le mai văd la mine." Zis-a lui bătrânul: "Să mă crezi, fiule, că acele bunătăţi, ce-mi spui, că le făceai, când erai mirean, toate, pentru mândrie şi lauda oamenilor, le făceai, că aveai şi îndemnător spre aceasta, pe cel ce, în taină, se lupta cu tine. Şi acele fapte ale tale, nu erau primite de Dumnezeu.   Pentru aceea, nici diavolul, atunci nu te lua în seamă, nici nu îţi sta ţie împotrivă, cu război ca să-ţi ia sporirea ta. Iar, acum, te vede pe tine, că ai ieşit la luptă cu el, pentru aceea, şi el se întrarmează împotrivirea ta. Însă, mai primit şi mai plăcut este lui Dumnezeu un psalm, pe care-l vei citi acum, cu smerenie, decât o mie de psalmi, pe care îi citeai în viaţa mirenească, cu mândrie." Zis-a, iarăşi, fratele: "Eu, părinte, acum nici să postesc nu pot, că toate faptele cele bune s-au luat de la mine." Zis-a lui bătrânul: "Frate, să-ţi ajungă ţie, ceea ce ai, dar rabdă cu mulţumire şi te vei folosi." Iar, el se împotrivea, zicând: "Cu adevărat, părinte, pierit este sufletul meu." Atunci, bătrânul a început a-i zice lui aşa: "Crede-mă, frate, că nu voiam să-ţi spun ţie cele ce am să-ţi zic, ca să nu-ţi slăbească gândul tău, că te văd foarte înşelat de vrăjmaşul diavol şi eşti aruncat în trândăvie şi în deznădejde. 
        Dar, ascultă fiule, sfatul meu, şi lasă părerea aceea că vieţuiai şi făceai bine, când erai în viaţa mirenească. De vreme ce toate acele fapte ale tale, din viaţa mirenească erau din mândrie, precum au fost şi faptele fariseului aceluia, care, pentru bunătăţile lui, cele cu multă mândrie, îi părea lui, că este mai plăcut, lui Dumnezeu, decât toţi oamenii şi cu acaparere a lui, din mândrie, şi-a pierdut toate ostenelile lui. Iar tu, acum, smerindu-te înaintea lui Dumnezeu şi parându-ţi-se că nu faci nici o faptă bună, înaintea lui Dumnezeu, această smerenie, fiule, îţi ajunge ţie spre mântuirea sufletului tău. Că şi vameşul, care nici o bunătate nu făcuse, cu o smerenie, ca aceasta, s-a îndreptat. Că, mai plăcut este lui Dumnezeu, omul care se găseşte păcătos şi leneş şi cu inima lui înfrântă şi smerită, decât cel ce face multe bunătăţi şi se înalţă în gândul său, socotindu-se pe sine, că este mare şi plăcut înaintea lui Dumnezeu." Acestea auzind, fratele a luat mare folos şi multă mângâiere în sufletul său şi s-a închinat bătrânului până la pământ, zicând: "Să ştii, părinte, că, astăzi, mi-ai mântuit sufletul meu." Şi aşa s-a dus, mulţumind lui Dumnezeu." 

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Nil
 Vezi, fiule, că scurtă este viaţa oamenilor şi, pentru aceasta, dator este omul să nu uite niciodată moartea. Ci, ori de stă ori de umblă, ori dacă lucrează, ori dacă mănâncă, ori dacă bea, să aibă frică de Dumnezeu şi gândul la moarte, iar, în gură, psalmi să aibă, rugăciuni a-L lăuda pe Dumnezeu. Sufletul omenesc se află între îngeri şi draci. Şi îngerul îl îndeamnă, şi-i arată, şi-l învaţă, cele spre fapte bune, iar dracul, îl îndeamnă la păcate. Iar sufletul are putere să urmeze oricui va voi, ori îngerului, ori dracului. Pentru aceasta, ia aminte, să nu superi pe înger. Să ştii că postul şi înfrângerea şi privegherea domolesc poftele şi nu le lasă pe ele să crească, iar liniştea şi rugăciunea şi dragostea de Dumnezeu, cu totul, patimile ruşinează. Şi, de este creştinul îndelung - răbdător şi milostiv, acestea, mânia, o fac, cu totul, nelucrătoare. 
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, 
către bogaţii care nu fac milostenii.
 Pentru ce te mâhneşti, omule, de milostenia cu cele trecătoare, nevrând să dai săracului, că, fără milostenie, nici tu nu vei lua de la Dumnezeu Împărăţia Cerului. Pentru ce lepezi dumnezeiasca învăţătura, cea pentru milostenie? Că, dacă nu crezi, apoi, şi de botez, ţi se cade să te lepezi. Sau, de te socoteşti a fi credincios, apoi, ce vei răspunde Judecătorului, că, pereţii tăi îi îmbraci cu podoabe, iar, pe oameni, nu-i îmbraci, caii îi impodobesti, iar pe săraci, goi fiind, îi treci cu vederea? N-ai miluit, şi, deci, nici tu nu vei fi miluit. N-ai deschis săracului casa ta, ţi se va închide şi ţie Raiul. N-ai dat pâine celui flămând, nu vei lua, nici tu, viaţa veşnică. Arată-ţi, omule, faptele, zice Domnul, şi-ţi vei lua plată. Că nimeni, după spargerea târgului, nu face neguţătorie, nici, după război, nu se arată vitejia, nici, după serbare, nu se încununează cineva. Aşa şi cu bogăţia, ce nu s-a cheltuit în milostenii.  
 Cum vor lua bogaţii Împărăţia Cerurilor şi se vor izbăvi din chinuri, dacă săracii, miluiţi de ei, nu se vor ruga pentru sufletele lor? Căci, cei care au luat mâncări şi îmbrăcăminte şi arginţi pentru viaţa lor, şi cu bună credinţă s-au ostenit, aceia pot a-i scăpa din osândă pe bogaţii cei milostivi. Drept aceea, sârguiţi-vă, voi, cei bogaţi, a face milostenie, ca să luaţi milă de la Domnul nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. 

vineri, 29 iunie 2012

Luna iunie in 30 de zile: Soborul Sfintilor, slavitilor si intru-tot laudatilor Apostoli.


    Sfanta noastra Biserica praznuieste, astazi pe toti cei doiseprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unii, care s-au nevoit a raspandi, pana la marginile lumii, dreapta credinta crestina si a vesti tuturor marginilor pamantului pe Hristos Dumnezeu, chemand toate neamurile la mantuire. Ei au fost chemati la apostolie chiar de Domnul Insusi, si au fost martorii propovaduirii patimilor si Invierii Sale, ca sa-L marturiseasca, apoi, printre oameni. Astfel, Sfantul Apostol Petru, intaiul intre egali, se numea Simon, mai inainte de a fi chemat de Domnul. El a propovaduit Evanghelia, mai intai, in Iudeia, apoi in Antiohia, in Pont, Capadochia, in Asia, Bitinia, Galatia, si dupa traditia Bisericii, a mers si la Roma. In cele de pe urma, fiind rastignit de Nero imparatul, cu capul in jos, s-a dus la cele ceresti.
    Sfantul Apostol Andrei, "cel intai chemat", era fratele Sfantului Petru. Dupa traditie, el a propovaduit credinta lui Hristos in toate tarile de pe langa Marea Neagra si in Dobrogea, dupa care, s-a intors in Tracia si s-a dus in Grecia, iar la Patras, a fost rastignit pe o cruce in forma literei X, "Crucea Sfantului Andrei".
    Sfantul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost numit de Domnul, "fiul tunetului", ca si fratele sau, Sfantul Ioan Evanghelistul. Impreuna cu acesta, si cu Petru, a vazut Schimbarea la Fata a Domnului pe Tabor. Dupa Inaltarea la cer a Domnului, el a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in Ierusalim si in Iudeea si a fost ucis de Irod Agripa, cu sabia.
    Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul, numit si Teologul, adica, cuvantatorul de Dumnezeu, era ucenicul iubit, care, la Cina si-a rezemat capul pe pieptul lui Hristos, iar, langa Cruce, a stat cu Preacurata Fecioara si s-a invrednicit a se numi fiu al ei. Acesta a propovaduit Evanghelia in Efes si in toata Asia si a scris Evanghelia a patra, Apocalipsa  si cele trei Epistole din Noul Testament. El a adormit, in Domnul, la Efes, batran fiind cu anii.
    Sfantul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea lui Petru si Andrei. Acesta a adus la Hristos pe Natanail si a propovaduit pe Hristos, in partile Asiei, cu sora sa Mariam, a avut sfarsit mucenicesc, in Ieropole, din Frigia.
    Sfantul Apostol Bartolomeu, a propovaduit pe Hristos, o vreme, impreuna cu Apostolul Filip, in Asia, iar, dupa moartea acestuia, a mers pana in India, si a talcuit, pentru indieni Evanghelia scrisa de Sfantul Matei. S-a dus, apoi, de acolo, in Armenia cea Mare si in Albana a primit  moarte de mucenic.
    Sfantul Apostol Toma este cel caruia i se mai spunea si "Geamanul" si care a pipait ranile Mantuitorului, dupa Invierea Lui. A purtat lumina Evangheliei pana in partile Indiei si a murit strapuns de sageti, pentru Hristos.
    Sfantul Apostol Matei, care pe cand era vames, se numea Levi, lasand toate, n-a pregetat sa mearga dupa Hristos. Si, fiind scriitor, a scris cel dintai, Evanghelia Domnului, in limba ebraica, si, apoi, aceeasi Evanghelie, in greceste. El a propovaduit pe Hristos in toata Etiopia si, traditia spune, Apostolul a primit moarte de mucenic, fiind ars pe rug, in Etiopia.
    Sfantul Apostol Iacob al lui Alfeu, a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in multe tari din rasarit, inchinatoare la idoli. Deci, nenumarate neamuri aducand la Hristos, a primit moarte de mucenic, iar, cei ce s-au intors la credinta, l-au numit "samanta dumnezeiasca."
    Sfantul Apostol Iuda Tadeul, este acela care a propovaduit pe Hristos in Iudea, in Galileca si in Samaria, in Arabia, in Siria si in Mesopotamia. Si, fiind spanzurat de un lemn, de slujitorii idolilor, din partile Araratului, si-a pus sufletul pentru Domnul sau.
    Sfantul Apostol Simon Zilotul era din Cana Galileii. A propovaduit cu mult zel, cuvantul mantuirii in Mauritania si, din Africa, pana in Britania. Si, rastignit fiind de cei necredinciosi, si-a dat lui Dumnezeu duhul sau.
    Sfantul Apostol Maria a fost ales in locul lui Iuda, vanzatorul, numarandu-se cu cei unsprezece Apostoli. El a propovaduit pe Hristos in Capadochia si in Etiopia. Si acolo, multe patimind, cu moarte napraznica s-a savarsit.
    Sfantul mare Apostol Pavel, care in urma tuturor, a fost chemat de Sus, de la Domnul, la apostolie, s-a aratat vas ales al lui Hristos, ca L-a purtat pe Domnul neamurilor si a imparatilor de la Ierusalim si pana la Roma. Deci, si-a savarsit nevointa alergarii sale, fiind ucis de Nero, cu sabia. Drept aceea, acest Sfant Apostol se praznuieste, de catre Biserica, impreuna cu Sfantul Petru, ca unul ce, mai mult decat alti Apostoli, s-a ostenit, cu bunavestirea lui Hristos Dumnezeului nostru slava!

joi, 28 iunie 2012

Acatistul Sfinţilor Apolstoli Petru şi Pavel



29 iunie
După obişnuitul început, se zic:


Condacele şi Icoasele:

Condacul 1
Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuvioase, să lăudăm pe întâi stătătorii Apostolilor, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucuraţi-vă Petru şi Pavele, Apostolilor!

Icosul 1

Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul şi, trimis fiind la noi de la Tatăl, apostol preales te-a arătat pe tine, Petre. Pentru aceea cântăm ţie:
Bucură-te, al cetei ucenicilor începătorule;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos tăinuitorule;
Bucură-te, decât toţi cuvântătorii de Dumnezeu mai înaltule;
Bucură-te, decât iconomii duhului mai întâiule;
Bucură-te, că pe Hristos ţie Tatăl L-a descoperit;
Bucură-te, că pe acesta Adevărat Dumnezeu l-ai propovăduit;
Bucură-te, piatră a Bisericii prea nesfărâmată;
Bucură-te, temelie a mărturisirii prea întemeiată;
Bucură-te, începătura cea în chipul stihiilor a credinţei;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, prin care Hristos s-a slăvit;
Bucură-te, prin care satana a fost ruşinat;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Condacul al 2-lea

Vederea ta cea înţelegătoare curăţind-o, ai intrat în sânurile părinteşti, o, minune, şi printr-însele ai văzut, fără ochi, Petre, pe Hristos Dumnezeu împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, propovăduindu-L pe Dânsul cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Luminat fiind de fulgerări neapropiate înţelegerii, când ţi s-a arătat din cer Lumina, care biruia lumina soarelui, ai fost tras, Pavele, spre credinţa îndumnezeită, şi vas alegerii te-ai făcut. Pentru aceea auzi:
Bucură-te, privitorule al luminii celei nemărginite;
Bucură-te, tăinuitorule al tainelor lui Hristos;
Bucură-te, ritorul cel bine grăitor al Bisericii;
Bucură-te, preaînţelepte propovăduitor al lumii;
Bucură-te, că întru tine vieţuieşte Hristos, Care pentru lume S-a răstignit;
Bucură-te, că până la al treilea cer te-ai suit;
Bucură-te, că la înălţimea Raiului ai fost răpit;
Bucură-te, mare învăţător al neamurilor;
Bucură-te, al credincioşilor prin duhul născător;
Bucură-te, cel prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, cel prin care întunericul s-a alungat;
Bucură-te, Pavele, Apostole!

Condacul al 3-lea

Trecând toată firea celor ce sunt, o, Pavele, te-ai lipit de Hristos cel iubit al tău, şi te-ai arătat împreună cu dânsul un duh, numai lui Hristos vieţuind, pe Hristos îndrăgind, pe Hristos socotindu-L răsuflare, lumină şi dragoste, cântându-i: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Intrând în norul cel mai presus de lumină al privirii, ţi-ai muiat buzele tale, Petre; şi umplându-te întâi de dumnezeire, ne-ai împărtăşit pe noi de dumnezeiescul dar, cu graiurile tale cele de Dumnezeu scrise; pentru aceea glăsuim ţie acestea:
Bucură-te, îndumnezeitule, cu Dumnezeu unitule;
Bucură-te, născutule al lumii celei neînserate;
Bucură-te, pescarule, al pescarilor mai întâiule;
Bucură-te, cerule decât cerurile mai înaltule;
Bucură-te, că te-ai arătat al dumnezeieştii firi părtaş;
Bucură-te, că pe fii oamenilor i-ai unit cu Dumnezeu;
Bucură-te, sfătuitorule de trebuinţă al bisericii;
Bucură-te, bătrân folositorule al turmei lui Hristos;
Bucură-te, îndulcire preadesfătată a minţilor;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a oamenilor;
Bucură-te, cel prin care credinţa s-a lăţit;
Bucură-te, cel prin care rătăcirea s-a zădărnicit;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Condacul al 4-lea

Graiuri de viaţă veşnică a rostit Petru către piatra Vieţii zicând: L-a cine, afară de Tine, vom merge şi să fim vii? Arătând astfel dragostea cea către Stăpânul, a grăit către El cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ai fost răpit la înălţimile cele veşnice şi ai trăit, Pavele, în afară de cele simţite şi gândite, nu cu gândul, ci întru Duhul care era unit cu trupul, sau era fără de trup, Dumnezeu ştie; pentru aceea glăsuim ţie acestea:
Bucură-te, îndrăgirea lui Hristos cea neoprită;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;
Bucură-te, cel ce ai cunoscut taina răpirii;
Bucură-te, cămara tăcerii celei înţelegătoare;
Bucură-te, că pentru Hristos pe toate gunoaie le-ai socotit;
Bucură-te, că toate le-ai făcut ca pe cei mulţi să îi mântuieşti;
Bucură-te, al înţelepciunii lui Dumnezeu vas mult încăpător;
Bucură-te, Apostole al darului celui din lege arătător;
Bucură-te, al lui Hristos deasă îndeletnicire;
Bucură-te, al lui Iisus dulce gândire;
Bucură-te, miros de viaţă purtător pentru unii;
Bucură-te, miros omorâtor pentru alţii;
Bucură-te, Pavele, Apostole!

Condacul al 5-lea

Luminile cinstitelor tale trimiteri, în toate zilele îndumnezeiesc pe oameni, o, Pavele, prin care cei înţelegători cu adevărat ajung la îndumnezeire şi oglindesc slava lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

N-ai câştigat la brâu aur sau argint de-al tău, pe pământ, o, Simon Petre, ci având înfricoşător numele lui Iisus, ai împărtăşit zestre fericită şi prinr-Însul minunile lucrai celor ce grăiesc ţie acestea:
Bucură-te, străină hrană a sufletului;
Bucură-te, prea dulce băutură a trupului;
Bucură-te, dumnezeiască alifie a celor orbiţi;
Bucură-te, neauzită doctorie a celor ce bolesc;
Bucură-te, că pe Tavita, care murise, vie ai ridicat-o;
Bucură-te, că pe Safira moartă dintr-o dată ai arătat-o;
Bucură-te, cel ce pe Anania, dintr-o dată mort l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce numai cu un cuvânt pe slăbănog l-ai îndreptat;
Bucură-te, izvor care varsă sănătate;
Bucură-te, fântână odrăslitoare de vindecări;
Bucură-te, cel ce ai gonit cu umbra bolile;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunea pe Simon ai omorât;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Condacul al-6-lea

Tras ai fost, Petre, de frumuseţea dumnezeirii lui Hristos, care a fulgerat în munte. Pentru aceea văzând-o împodobită ca pe o cămară de nunta cu strălucirile lumii celei nemărginite, bine este a petrece aici înspăimântat ai grăit, cântând: Aliluia!

Icosul al-6-lea

Cuvintele cele ascunse ale dogmelor celor preaînalte ale iconomiei lui Hristos, o, Pavele, scoţându-le din cele neapuse, le tâlcuieşti mai presus de fire, ridicând pe cei credincioşi cu minune a grăi ţie:
Bucură-te, minunea Apostolilor cea lăudată;
Bucură-te, frumuseţe cea încuviinţată a scripturii celei noi;
Bucură-te, adâncimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucură-te, noianul înţelegerilor celor înţelepţite de Dumnezeu;
Bucură-te, înaltule tâlcuitor al dumnezeieştii întrupări;
Bucură-te, carte închipuită de Dumnezeu, minţii la vedere înspăimântătoare;
Bucură-te, cămara dumnezeiască a cereştilor comori;
Bucură-te, materia cea trebuincioasă a celor învăţători;
Bucură-te, cel ce ai luat spre propovăduire neamurile;
Bucură-te, cel ce săvârşeşti minuni dese;
Bucură-te, cel ce numele lui Hristos ai purtat;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat mare meşter al cortului nou;
Bucură-te, Pavele, Apostole!

Condacul al-7-lea

Minune mare s-a văzut la sfârşitul vieţii tale celei dumnezeieşti, o, fericite Pavele: căci, tăiat fiind capul tău, de trei ori la înălţime de la pământ a săltat cu săltările ca şi cu nişte cântări, lăudând Treimea aşa: Aliluia!

Icosul al-7-lea

Popor nou ai făcut, prin Dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor, cu baia naşterii de Dumnezeu înnoindu-l, pururea pomenite Petre, şi locaş darului arătându-l, asa grăind:
Bucură-te, surpătorule al umbrei legii;
Bucură-te, stâlp întăritor al adevărului;
Bucură-te, cel ce pe Israel din slavă l-ai schimbat;
Bucură-te, cel ce întru duhul pe acesta cu Hristos l-ai legat;
Bucură-te, că în Tabor lumina Dumnezeirii ai văzut;
Bucură-te, că alt soare cu totul luminos te-ai făcut;
Bucură-te, cel ce ai fost ales să auzi glasul părintesc;
Bucură-te, cel ce legea duhului ai luat;
Bucură-te, cel ce ai fost numit fericit de Hristos;
Bucură-te, cel ce în cuvinte te-ai îmbogăţit de stăpânire;
Bucură-te, cel ce pe credincioşi în răbdare i-ai mântuit;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Condacul al-8-lea

Străin pe munte, îndoită patimă ai pătimit, după simţire şi gândire, Petre; căci biruite fiind de asupreala luminii cele fireşti ale tale, singur Dumnezeu se vedea prin suflet şi prin trup. Căruia şi căzând jos îndumnezeit ai cântat: Aliluia!

Icosul al-8-lea

Cer înţelegător te-ai arătat, tuturor povestind Pavele, slava lui Dumnezeu; şi vestirea ta a iesit în tot pământul, propovăduind pe Treimea cea nezidită, şi pe Hristos, Fiu al lui Dumnezeu, neamurilor celor ce glăsuiesc aşa:
Bucură-te, cel ce cu adâncurile duhului te îmbogăţeşti;
Bucură-te, cel ce cu cunoştinţa cea nejefuită te făleşti;
Bucură-te, casa cea preacinstită a Treimii;
Bucură-te, Biserica celor două firi;
Bucură-te, necuprinsă lăţime a dragostei celei îndoite;
Bucură-te, lungime a dumnezeieştii rânduieli celei mai înalte de veci;
Bucură-te, neapropiată înălţime a teologiei;
Bucură-te, nevăzută adâncime a iconomiei;
Bucură-te, văzătorule al sfaturilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, minte ascuţită a descoperirilor;
Bucură-te, focul atotvederii de Dumnezeu;
Bucură-te, fântână adâncă a înţelepciunii de Dumnezeu;
Bucură-te, Pavele, Apostole!

Condacul al-9-lea

Cu dor pipăind ascunsurile cele nemăsurate ale adâncului celui preaînalt, o, Pavele, ai aflat în acestea mărgăritare, tăcere înţelegătoare, spaimă şi uimire, odihnă şi bucurie, împreună a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-9-lea

Pe ritorii cei zădarnici în cuvinte şi înţelepţi, ca pe nişte neînţelepţi i-a arătat Petru cel simplu, luând grai al înţelepţirii de Dumnezeu şi limbă de foc a Dumnezeiescului Duh, şi ridicând pe cei ce cred, a cântat Lui din inimă:
Bucură-te, a Mângâietorului gură cinstită;
Bucură-te, limba cu foc îngrădită;
Bucură-te, doborarea înţelepciunii celor înţelepţi;
Bucură-te, lepădarea priceperii celor pricepuţi;
Bucură-te, Petre, porumbiţa cea albă a bucuriei;
Bucură-te, de Dumnezeu închipuită tăbliţa tuturor fericiţilor;
Bucură-te, primitorule al cheilor Împărăţiei Cerurilor;
Bucură-te, vistierul tainelor lui Hristos;
Bucură-te, cugetarea cea veche a credincioşilor;
Bucură-te, podoaba darului cea preamărită;
Bucură-te, sărătură a focului ceresc;
Bucură-te, învăţătură a Luminii celei neasemănate;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Condacul al 10-lea

Semn al dragostei Sale arătând Hristos paşterea oilor, ţi-a zis ţie: Dacă Mă iubeşti Petre, paşte cu osârdie oile Mele. Pe care le-ai şi păscut, bucurându-te pentru dumnezeiasca îndrăgire şi cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ce-mi este mie bogăţia şi slava şi desfătarea, cea care se strică, Biserica lui Hristos grăieşte. A mea bogăţie şi slavă şi desfatare este Pavel, dulce grăind şi preaînalt ritoricind; pe care şi sărutându-l glăsuim unele ca acestea:
Bucură-te, trâmbiţa adevărului;
Bucură-te, chitara teologiei;
Bucură-te, privighetoarea cerului cea dulce grăitoare;
Bucură-te, rânduneaua lui Hristos, cea mult glăsuitoare;
Bucură-te, vioara care ai viersuit Evanghelia lui Luca;
Bucură-te, organ însuflat de suflările Mângaietorului;
Bucură-te, limba de foc suflătoare care faci să răsune cele dumnezeieşti;
Bucură-te, canon, alăută, şi muză a duhului;
Bucură-te, îndulcire cuviinţă a urechilor mele;
Bucură-te, odihnă a tâmplelor mele;
Bucură-te, cel prin care de idoli m-am slobozit;
Bucură-te, cel prin care lui Hristos m-am logodit;
Bucură-te, Pavele, Apostole!

Condacul al 11-lea

Covârşind doimea materiei cea care este cu nerânduială, ai cunoscut doimea firii lui Hristos, şi curăţindu-te la cele trei părţi ale sufletului, singur văzător, nematerialnic al Treimii te-ai văzut, fără materie unindu-te, şi Acesteia din inimă cântând, Pavele: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumina cea întâi, care din Fecioară a strălucit, lumină a doua, pe tine, Petre, te-a arătat lumii, cu fulgerările cele prealuminoase ale cunoştinţei de Dumnezeu luminând pe toţi şi deşteptând cu laude mulţumitoare a cânta ţie:
Bucură-te, lumina celor întunecaţi;
Bucură-te, calea celor rătăciţi;
Bucură-te, al minunilor lui Hristos mai întâiule propovăduitor;
Bucură-te, al patimilor Lui preaalesule mărturisitor;
Bucură-te, că tu singur lamureşti a iadului pogorâre;
Bucură-te, că tu întâi ai vestit popoarelor învierea;
Bucură-te, cel ce ai cuvântat revărsarea Mângâietorului la popoare;
Bucură-te, cel ce ai învăţat Evanghelia pe Marcu;
Bucură-te, cel întâi luminător al neamurilor;
Bucură-te, calul lui Hristos cel preaales alergător;
Bucură-te, disc luminos al soarelui;
Bucură-te, urmare a neurmăritului Dumnezeu;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Condacul al 12-lea

Te bucuri negrăit întru cele înalte, o, Petre, cu Hristos iubitul învăţător ca un Dumnezeu, fără mijlocire cu Dumnezeu cel din fire, care cu punerea acum stai, şi de slava cea dumnezeieşte începătoare te umpli cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cânţi lui Dumnezeu-Treimii, cu preadulce vieţuire, cântarea cea întreit Sfântă, Pavele, şi cu duhul, cu cuvântul şi cu mintea, unite fiind, vezi pe minte, pe cuvânt şi pe duh prin închipuire pe cel întâi chip, Dumnezeu spre Dumnezeu; pentru aceea auzi:
Bucură-te, icoană a frumuseţii celei întâi închipuite;
Bucură-te, stăpânirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, descoperirea din nou a lumii celei gândite;
Bucură-te, arătare a celor gândite;
Bucură-te, gura cea grăitoare de Hristos, răsuflarea lui Gură de Aur;
Bucură-te, preaîndumnezeită zare a minţii lui Dionisie;
Bucură-te, privitorule al vederilor celor nevăzute;
Bucură-te, auzitorule al graiurilor celor neauzite;
Bucură-te, cel plin de roadele Duhului;
Bucură-te, cel îndestulat de darurile Lui;
Bucură-te, cel prin care Treimea a fost propovăduită;
Bucură-te, cel prin care Unimea a fost preaslavită;
Bucură-te, Pavele, Apostole!

Condacul al 13-lea

O, preadulce Petre şi preaiubite Pavele, Părinţii cucerniciei noastre, primiţi această scurtă cântare, ca pe o gângurire de prunci mici, şi slavei celei veşnice învredniciţi pe cei ce viersuiesc: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi:Fără de început fiind…şi Condacul întâi: Pe cei ce împreună cu oamenii … si optusul.

Predică la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ( 29 iunie )



În tot pămîntul a ieşit vestirea lor şi la margimile lumii cuvintele lor (Psalm 18, 4)
Iubiţi credincioşi,
Sfînta noastră Biserică prăznuieştre astăzi pomenirea Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru şi Pavel, cei dintîi pe scaun şezători şi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Cine dintre fiii Bisericii noastre nu a auzit de numele lor? Cine nu a citit cît de puţin despre viaţa lor? Cine nu s-a îndulcit de învăţăturile lor cele folositoare de suflet care se citesc şi se cîntă în toate zilele prin sfintele biserici?
Însă, a vorbi după vrednicie despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, aceşti mari stîlpi ai Bisericii lui Hristos, este cu neputinţă pentru noi păcătoşii, deoarece numai Dumnezeu ştie ostenelile, chinurile şi nevoinţele pe care le-au depus ei la propovăduirea Sfintei Evanghelii, după înălţarea Domnului la cer.
Însă, avînd nădejde în rugăciunile Sfinţilor Apostoli, îndrăznim să vorbim pe scurt despre viaţa şi unele învăţături din epistolele lor spre lauda ucenicilor lui Hristos şi spre folosul nostru sufletesc.
Pe Sfîntul Apostol Petru l-a odrăslit Betsaida Galileii, fiind fratele mai mic al Sfîntului Apostol Andrei şi fiu al lui Iona pescarul. Adîncurile învăţăturilor omeneşti, neavînd de la cine le învăţa, Simon-Petru, căci aşa se chema înainte de alegerea sa, a rămas fiu credincios al tatălui său, care l-a deprins de mic să prindă peşte în apele lacului Tiberiada, pentru a-şi cîştiga pîinea cea de toate zilele.
Aici, pe malurile Tiberiadei, s-a născut, a copilărit şi a crescut Sfîntul Apostol Petru. Aici a deprins el meşteşugul pescuitului. Aici a învăţat el a vîsli pe valuri, a cîrmui corabia, a înfrunta furtunile, a arunca undiţa în apă, a cîrpi mrejile, a răbda truda, a suferi de foame şi de sete sau a aştepta fără somn, nopţi de-a rîndul pînă putea să pescuiască ceva.
Apoi, căsătorindu-se şi auzind că Sfîntul Ioan propovăduieşte despre Mesia, a primit de la el, împreună cu Andrei, fratele său, botezul pocăinţei în apele Iordanului, neştiind că aproape de casa sa, în cetatea Nazaretului, locuieşte Acela care avea să fie Dascălul şi Învăţătorul său. Şi iată că vine Hristos cel mult aşteptat. Iese la propovăduire, trece prin Capernaum şi prin Betsaida, coboară la malul Tiberiadei, caută corabia lui Iona Galileeanul, află pe Petru, îl cheamă la Sine, îi schimbă numele din Simon în "Chifa", care se tîlcuieşte "Piatră" sau Petru şi astfel îl face pescar de suflete omeneşti, sau "vînător de oameni", cum i-a zis Mîntuitorul, cînd l-a chemat la apostolie. Din ceasul acela, Petru îşi lăsă casa şi soţia, îşi lăsă patria şi corabia în voia Tatălui, se alătură lui Hristos şi devine cel mai rîvnitor apostol.
La picioarele Domnului a învăţat Petru adîncul teologiei. Aici a auzit cuvinte nemaigrăite vreodată de om, a văzut minuni nemaiauzite pe pămînt, a simţit bucurii nemaicunoscute pînă atunci de muritori. Din aceste pricini, Petru a crezut că Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu (Matei 16, 16), pe Care mărturisindu-L a primit de la El cheile împărăţiei cerurilor, adică puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor (Matei 16, 19).
Cu rînduiala lui Dumnezeu a fost lăsat să se lepede de Hristos de trei ori, în vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smeri mai mult, pentru a plînge mai cu amar în toată viaţa sa (Matei 26, 75) şi pentru a avea mai multă milă de cei păcătoşi, fiind foarte aprins pentru Hristos. Dar, după Înviere, arătîndu-i-se Domnul, i-a încredinţat păstoria oilor şi a mieluşeilor Săi, ca semn că i s-a iertat păcatul său.
După pogorîrea Sfîntului Duh, Sfîntul Petru, verhovnicul celorlalţi apostoli, se umple de nespusă rîvnă şi putere de sus; leapădă frica, aruncă valul îndoielii, lasă toată neştiinţa şi începe primul a vorbi despre Hristos în adunări, pe străzile Ierusalimului, în templul lui Solomon. Peste tot învaţă, face minuni, vindecă bolnavi, mustră, suferă închisoare. Şi aşa, predică Evanghelia fără odihnă în Ierusalim, în Samaria, în Iope, în Lidia şi ajunge pînă la Roma unde, apoi, este răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero, după dorinţa sa, zicînd că nu este vrednic să fie răstignit asemenea lui Hristos. Sfintele sale moaşte se păstrează, după tradiţie, în biserica Sfîntul Petru din Roma.
Sfîntul Apostol Pavel era tot evreu de neam, născut în Tarsul Ciliciei (Turcia de astăzi), care, mai înainte de a crede în Hristos se chema Saul. A crescut de mic la picioarele unui mare învăţat iudeu, anume Gamaliil. De la el a învăţat Pavel adîncul scripturilor, tîlcul proorociilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David şi sfinţenia templului, pentru care era plin de atîta rîvnă.
Nefiind încă luminat cu puterea Duhului Sfînt, el nu credea că Hristos este Mesia cel aşteptat. Nu putea înţelege taina răscumpărării omului, nu ştia că Petru şi ceilalţi apostoli vor vîna toată lumea la dreapta credinţă şi că, nu peste multe zile, va fi şi el un apostol al neamurilor, împreună cu ceilalţi doisprezece. De aceea, crezînd că ucenicii lui Hristos sînt nişte începători de eresuri, cu nespusă mînie s-a pornit asupra lor ca să-i prindă şi să-i dea în mîinile arhiereilor spre judecată. Pe calea Damascului, însă, i se arătă în vedenie Iisus Hristos, îi spune greşala, îi ridică sufletul pînă la al treilea cer (II Corinteni 12, 2), îi descoperă taina creştinătăţii şi îl trimite să vestească Evanghelia mîntuirii la neamuri.
În Damasc a primit botezul de la Apostolul Anania (Fapte 9, 17-18). Apoi a stat trei ani în pustiul Arabiei, pregătindu-se cu multe rugăciuni, cu post şi cu lacrimi pentru noua sa misiune. Căci singurătatea întotdeauna înalţă pe om, îl pregăteşte pentru jertfe mari, îl învaţă taina rugăciunii adevărate. De aici, Pavel s-a suit la Ierusalim să vadă pe Sfinţii Apostoli, de unde a luat apoi poruncă să vestească Evanghelia, începînd din Antiohia.
Sfîntul Pavel a făcut astfel trei călătorii misionare împreună cu Varnava, cu Sila, cu Marcu, cu Luca şi cu Timotei, propovăduind ziua şi noaptea, cu timp şi fără timp, vestea cea bună, mai întîi în Antiohia, în Cipru; apoi în Asia Mică, în Pamfilia, Frigia, Galatia cu cetăţile Listra, Iconiu, Derbe, Milet şi Efes, unde a pătimit multe de la păgîni şi iudei. Apoi, îndemnat de Duhul Sfînt (Fapte 16, 9) a trecut în Macedonia şi în Ahaia (Grecia), propovăduind în cetăţile Filipi, Bereea, Tesalonic, Corint şi Atena, unde a grăit de pe înălţimile Areopagului şi a uimit pe înţelepţii ei.
Întărind cu multe minuni cele propovăduite de el, a rînduit în toate cetăţile preoţi şi episcopi la bisericile întemeiate printre păgîni, precum pe Timotei la Efes şi pe Tit în insula Creta. Apoi marele Apostol Pavel s-a suit pentru ultima dată la Ierusalim, unde a fost prins de evrei şi ţinut în lanţuri şi în temniţă peste doi ani.
În cele din urmă, la cererea sa, a fost dus cu mari primejdii la Roma, predicînd şi aici Evanghelia mîntuirii încă doi ani "cu a sa cheltuială". Iar în anul 64 după porunca aceluiaş tiran, Nero, a fost prins şi i s-a tăiat capul, în Roma. Şi aşa s-a săvîrşit vasul cel ales, Pavel, Apostolul neamurilor, lăsînd în urma sa nenumărate biserici şi episcopi, împreună cu paisprezece epistole apostoleşti pline de dumnezeieşti învăţături. După tradiţie mormîntul său se află la Roma, în biserica "Sfîntul Pavel din afara zidurilor".
Iubiţi credincioşi,
Mare este praznicul de astăzi, căci prăznuim pe doi dintre cei mai rîvnitori şi mai curajoşi apostoli, pe Petru cel foarte rîvnitor şi pe Pavel, vasul alegerii, cum îl numeşte Hristos. Petru era un pescar galileean sărac, chemat de Domnul împreună cu fratele său mai mare, Andrei, Care le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Şi îndată, lăsînd mrejele, au mers după El (Marcu 1, 17-18).
Vedeţi că n-au mers singuri la apostolie, ci după ce i-a chemat Hristos? Vedeţi că nimeni nu poate fi apostol, episcop, preot şi propovăduitor al Sfintei Evanghelii, dacă nu este chemat, ales, sfinţit prin hirotonie şi trimis de Hristos? Astăzi sînt mulţi care se socotesc predicatori şi propovăduitori ai cuvîntului evanghelic, fără a fi chemaţi de nimeni, fără a fi hirotoniţi, adică fără a primi harul Duhului Sfînt. Păziţi-vă de aceşti falşi apostoli care fac aceasta din mîndrie sau pentru laudă şi scopuri pămînteşti şi care răstălmăcesc învăţătura Sfintei Evanghelii.
Apoi vedeţi cît de repede au lăsat Petru şi Andrei toate şi au urmat lui Hristos? Nu s-a mai gîndit Petru la tatăl său, nici la corabie, nici la femeia şi soacra sa din Capernaum, căci el era căsătorit, ci un singur gînd avea: să urmeze şi să slujească lui Hristos pînă la moarte, să înveţe de la El tainele credinţei, să deprindă de la Mîntuitorul smerenia, blîndeţea, răbdarea, suferinţa, iubirea de oameni şi iertarea. Să înveţe în şcoala lui Hristos adîncul teologiei, puterea rugăciunii, meşteşugul predicării cuvîntului, adică al "vînării de suflete" pentru împărăţia lui Dumnezeu, curajul de a se jertfi pentru Evanghelie şi să primească darul facerii de minuni. Şi ce credincios a fost Sfîntul Petru faţă de Hristos! Că cel dintîi dintre toţi îi urma şi lua cuvîntul în numele celorlalţi, şi împlinea poruncile Lui.
Trei ani a stat Sfîntul Petru cu ceilalţi Apostoli lîngă Mîntuitorul pentru a se pregăti să vestească Evanghelia în lume. Dar, pînă "nu s-au întărit cu putere de sus", adică pînă nu s-a coborît peste Apostoli harul Duhului Sfînt în chip de limbi de foc în ziua Cincizecimii, nici unul dintre ei nu era vrednic şi pregătit îndeajuns să-L vestească pe Hristos pe pămînt şi să-şi dea viaţa pentru El. Că nu-i de ajuns numai să vezi minuni, să vorbeşti de Hristos, să auzi şi să ştii Sfînta Scriptură, ci trebuie să şi trăieşti Sfînta Evanghelie, să ai viaţă cît mai curată, să împlineşti poruncile şi să primeşti de sus, prin Biserică, harul Duhului Sfînt. Numai aşa poţi vesti cu adevărat şi cu mult folos cuvîntul mîntuirii în lume.
Odată a întrebat Domnul pe Apostoli: Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul Omului? (Matei 16, 13) Apoi i-a întrebat din nou: Dar voi cine ziceţi că sînt? (Matei 16, 15) Atunci Petru a luat cuvîntul înaintea celorlalţi şi a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. (Matei 16, 16) Şi i-a răspuns Mîntuitorul: Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sînge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pămînt, va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pămînt va fi dezlegat şi în ceruri (Matei 16, 17-19).
Aceasta este cea mai mare mărturisire de credinţă făcută de Petru. Pe piatra acestei credinţe, adică numai pe temelia credinţei adevărate, a zidit Hristos Biserica Sa, pe care nici "porţile iadului", adică gurile ereticilor hulitori, nu o vor putea birui. Deci nimeni nu poate pune Bisericii lui Hristos o altă temelie, decît temelia sau piatra dreptei credinţe, pusă de Apostoli. Apoi să înţelegeţi că "cheile împărăţiei cerurilor" nu le-a dat numai lui Petru, ci tuturor apostolilor şi urmaşilor lor, episcopi şi preoţi. Care sînt aceste chei? Sînt cele şapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea cu Sfîntul Mir, Spovedania, Sfînta Împărtăşanie, Nunta, Preoţia şi Sfîntul Maslu. Acestea sînt cheile date de Hristos Apostolilor şi Bisericii Sale. Cu aceste chei descuiem inimile, conştiinţele, raiul şi împărăţia cerurilor. Iar fără acestea rămînem afară de Biserică, afară de fericire şi de împărăţia lui Dumnezeu, pentru că ne lipseşte harul mîntuirii, ne lipsesc cele şapte chei prin care Biserica descuie raiul, cerul şi uşa milostivirii lui Dumnezeu. Unii Sfinţi Părinţi spun că cheile pe care le-a dat Hristos lui Petru şi celorlalţi Apostoli o formează puterea Duhului Sfînt, dată lor şi preoţilor de a lega şi dezlega păcatele oamenilor prin spovedanie.
Ce vor face acei creştini care s-au rupt de trupul Bisericii lui Hristos şi s-au dus la alte grupări creştine care n-au Biserică şi cele şapte Taine? Cine le va dezlega păcatele? Cine şi cu ce li se va descuia Biserica cea adevărată, împărăţia cerurilor şi uşa milei Domnului?
Sfîntul Apostol Petru a făcut şi el, ca om, două păcate mari. Cînd a auzit că Hristos va primi de bunăvoie moarte de cruce pentru mîntuirea lumii, el, neînţelegînd taina mîntuirii şi adîncul dragostei lui Dumnezeu, L-a luat pe Domnul la o parte şi i-a zis: Milostiv fii Ţie, Doamne! Să nu-ţi fie Ţie aceasta! Atunci Domnul, ştiind că Satana l-a amăgit, l-a mustrat, zicînd: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală îmi eşti, că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Matei 16, 21-23).
Mare păcat este a crede cineva că se poate mîntui pe sine şi pe alţii fără jertfă, fără osteneală, fără răbdare şi chiar moarte. Mare păcat fac şi acei creştini care smintesc pe copii sau pe cei din jurul lor prin viaţa şi faptele lor rele; sau îi sfătuiesc la păcate, la lepădarea credinţei şi la fuga de jertfă. Nimic bun nu putem face în viaţă pînă nu ostenim, pînă nu răbdăm, pînă nu lepădăm mîndria, egoismul, îndoiala, frica şi toate patimile care ne stăpînesc.
Al doilea păcat al lui Petru este lepădarea de Hristos în timpul mîntuitoarelor Sale patimi, din cauza fricii. Că îi spuneau iudeii, cînd erau în curtea lui Caiafa: Şi tu erai cu Iisus Galileeanul? Iar el de trei ori s-a lepădat, zicînd: Nu cunosc pe omul acesta (Matei 26, 69-75). Apoi, cînd a cîntat cocoşul şi-a adus aminte Petru de cuvintele Domnului şi, ieşind afară, a plîns cu amar.
Cumplit este păcatul lepădării de Dumnezeu, al lepădării de credinţă, de Biserică, de Cruce, de icoane, de sfinţi şi de Sfintele Taine! Cumplit este păcatul şi amară suferinţa celor ce se leapădă de dreapta credinţă şi merg la secte. Cînd şi cine le va da lacrimi să-şi plîngă acest păcat cu amar?
După înălţarea Domnului la cer, Sfinţii Apostoli au primit puterea Duhului Sfînt şi au plecat în toată lumea să vestească Evanghelia mîntuirii şi credinţa în Iisus Hristos. Atunci şi Sfîntul Petru a început să semene cuvîntul Evangheliei, mai întîi în Ierusalim şi în Samaria. Apoi, după ce i-au prigonit iudeii, a vestit pe Hristos în Bitinia din Asia Mică şi mai ales în Italia, pe timpul împăratul Nero, care l-a răstignit pe cruce. De la el ne-au rămas două sfinte epistole, prin care ne învaţă calea mîntuirii şi voia lui Dumnezeu.
Sfîntul Apostol Pavel nu făcea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70. El a fost chemat de Hristos la credinţă şi la apostolie printr-o vedenie înfricoşată, cînd mergea spre Damasc, în Siria. Un glas din nor i-a spus: Saule, Saule - căci aşa îl chema mai înainte -, de ce Mă prigoneşti? Iar el a întrebat: Cine eşti, Doamne? Eu sînt Iisus, pe care tu îl prigoneşti. Apoi din nou a întrebat Pavel: Doamne, ce voieşti să fac? (Fapte 9, 4-6). Apoi l-a botezat Anania, căruia i-a zis Hristos: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel; căci Eu îi voi arăta cîte trebuie să pătimească el pentru numele Meu! (Fapte 9, 15-16).
Aşa a fost vînat Pavel de Hristos pentru Biserică şi pentru neamuri. El a fost trimis să vestească Sfînta Evanghelie la popoarele păgîne, numite "neamuri". Şi a vestit pe Hristos întîi în Siria, înfiinţînd prima Biserică creştină în oraşul Antiohia. Apoi a vestit Evanghelia în toată Asia mică, precum Galatia, Colose, Efes, Laodiceea şi Bitinia. Apoi a trecut în Europa prin Macedonia, unde a poposit mai mult la Tesalonic. A ajuns în Atena şi Corint, apoi în Sicilia, Italia, Roma şi pînă în Spania.
Sfîntul Pavel a semănat întîi credinţa creştină pe pămîntul Europei. Ucenicii lui au ajuns apoi în peninsula Balcanică, şi pînă la nord de Dunăre. Iar la gurile Dunării a vestit pe Hristos, Andrei, fratele Sfîntului Petru. Predicile şi învăţăturile Sfîntului Pavel sînt moralizatoare, adînci, pline de mîngîiere şi foarte folositoare de suflet. El predica pe Hristos atît prin viaţa sa sfîntă, smerită, îngerească, cît şi prin minunile care le făcea şi prin frumuseţea cuvintelor sale. Acolo unde nu ajungea sau unde nu se mai putea întoarce, scria credincioşilor epistole frumoase, duhovniceşti, din care toţi se hrăneau şi se întăreau în dragostea lui Hristos. Din acestea învăţăm şi noi astăzi.
Uneori învăţa pe creştini, zicînd: Bucuraţi-vă pururea, rugaţi-vă neîncetat; daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5, 16-18). El alungă întristarea din inimile noastre. Creştinii care au pe Hristos şi nădăjduiesc în viaţa viitoare, nu trebuie să fie trişti, nici să deznădăjduiască în necazurile vieţii. Altfel, prin ce se deosebesc de păgîni şi de cei păcătoşi, care nu au nici o nădejde? Creştinii trebuie să fie blînzi, smeriţi, iubitori de aproapele, cu gîndul mereu la Dumnezeu, cu rugăciunea neîncetată pe buze şi în inimă, făcînd bine tuturor şi mulţumind pentru toate. Celor leneşi le spunea Sfîntul Pavel: Cine nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănînce (II Tesaloniceni 3, 10). Iar celor care amînau pocăinţa, le spunea: Răscumpăraţi vremea, că zilele sînt rele.
Aşa ne învaţă Sfîntul Pavel şi pe noi acum prin frumoasele sale epistole din Noul Testament, pe care vă îndemnăm să le citiţi, măcar cîte o pagină sau două pe zi.
Iubiţi credincioşi,
În ţara noastră Sfinţii Apostoli se bucură de o mare cinstire. Nenumărate biserici s-au zidit în numele lor, printre care şi Mînăstirea Cetăţuia din Iaşi. Numeroşi sînt şi bunii noştri creştini care le poartă cu cinste numele. Astăzi în bisericile noastre credincioşii sînt dornici să asculte Sfînta Liturghie, să se împărtăşească cu Sfintele Taine după postul Sfinţilor Apostoli şi să cinstească pe marii vestitori ai Evangheliei, Petru şi Pavel.
Să urmăm învăţăturile Sfinţilor Apostoli, să le citim viaţa, epistolele şi acatistul lor, ori de cîte ori sîntem în necazuri şi ispite. Apoi să ascultăm de păstorii Bisericii şi de preoţii pe care ni i-a rînduit Dumnezeu, căci fără Biserică şi fără preoţi nu ne putem mîntui. Feriţi-vă de tot felul de eretici şi sectanţi care dezbină casele, satele şi unitatea noastră duhovnicească şi urmaţi învăţăturii Domnului Iisus propovăduită de Sfîntul Apostol Petru şi Pavel. Numai preoţii sînt datori să vorbească cu ei. Să ascultăm, să ne rugăm, să iertăm, să cerem sfat, să creştem copiii în frica Domnului şi ne vom mîntui cu siguranţă.
Spune în viaţa Sfîntului Petru că, pe cînd Nero prigonea pe creştinii din Roma, el fugea noaptea afară din oraş. Dar un om dumnezeiesc, care semăna cu Hristos, mergea repede în cetate. Atunci l-a întrebat Petru: "Unde mergi, Doamne?" "Mă duc să mă răstignesc a doua oară!" a răspuns El. Era Mîntuitorul! Deci Petru a luat curaj, s-a întors, a fost prins de împărat şi răstignit pe cruce pentru Hristos.
Deci, şi noi creştinii, să nu fugim de suferinţă, de necazuri, de greutăţi şi de moarte pentru Hristos, ci să-i cerem ajutorul în tot ceasul, că sîntem copiii lui Dumnezeu şi ucenicii Sfinţilor Apostoli.
Fie ca, prin rugăciunile lor, să se întărească credinţa în lume, să ne dea Domnul păstori buni, devotaţi pentru Biserică şi Evanghelie, iar nouă tuturor mîntuire! Amin.                Pr.Cleopa

Luna iunie in 29 zile: pomenirea Sfintilor, slavitilor si intru tot laudatilor si mai marilor Apostoli Petru si Pavel (+67)


    Pentru acesti doi Apostoli, pricina de lauda nu va afla nimeni mai mare alta, decat lauda, pe care le-a dat-o, Domnul Insusi, fiecaruia. Ca, pe Petru l-a fericit, pentru marturisirea Lui, numindu-l "Piatra" si pe adevarul marturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar, pe Pavel l-a numit "Vas ales", care avea sa poarte numele Domnului, inaintea tiranilor si a imparatilor. Dar, iata, alte cateva cuvinte despre aceste slavite capetenii ale Apostolilor.
    Sfantul Apostol Petru, mai intai, era pescar din Betsaida, la Marea Galileii si se chema Simon, inainte de a se intalni cu Domnul. Era frate cu Sfintul Apostol Andrei, "Cel intai chemat" la slujirea credintei. Era cel mai varstnic dintre cei doisprezece ucenici si, deseori vorbea in numele Apostolilor, rugand pe Invatatorul sa le talcuiasca intelesul tainelor credintei. Era o fire infocata, cinstita si plina de rodire pentru Hristos si gata, oricand, la uitarea de sine. Cu toata dragostea pentru Iisus Hristos, nu si-a putut invinge slabiciunea, lepadandu-se de trei ori de Domnul sau, tocmai cand Acesta era batjocorit si purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi si cu mult zbucium, a ispasit el intreita lui lepadare de Domnul, iar, la cea de a treia aratare a Domnului Inviat, ucenicilor Sai, Petru redobandeste vrednicia de Apostol, marturisind de trei ori dragostea lui catre Mantuitorul.
    Dupa Inaltarea la cer a Domnului si dupa pogorarea Duhului Sfant, a inceput stradania, cea fara odihna, pentru raspandirea credintei si, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Petru nu a precupetit nici o osteneala pentru implinirea poruncii Mantuitorului, de a vesti adevarul mantuirii. A strabatut drumuri lungi si grele, propovaduind Evanghelia in Iudeea, in Antiohia si in Pont, in Galatia, in Capadochia si in Bitinia, ajungand pana la Roma. Desi, mai varstnic, se supune intru totul, hotararilor luate la Sinodul Apostolilor din anul 51. Peste tot, a intemeiat biserici, a invatat, a mangaiat, a intarit credinta si nadejdea primilor crestini. Cand n-a putut ajunge la frati, a luat pana si a scris cele doua Epistole din Noul Testament, comori de invatatura, care depasesc aurul si pietrele scumpe.
    Marele pescar si-a incheiat stradania si viata la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, in ziua de 29 iunie, Sfantul Petru a indurat moarte de Mucenic, in vremea prigoanei impotriva crestinilor, dezlantuita de crudul imparat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astazi se inalta stralucita basilica ce-i poarta numele, verhovnicul Apostolilor a fost rastignit cu capul in jos, pecetluind, cu sangele sau, credinta si dragostea lui fata de Mantuitorul Hristos.
    Sa privim, acum, spre cealalta capetenie a Apostolilor, Sfantul Apostol Pavel. A fost barbat invatat, fariseu si rabin in religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel si cunoscator al intregii invataturi din vremea sa. Se numea Saul inainte de a veni la credinta si era de fel din Tarsul Ciliciei. Imputernicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce marturiseau credinta in Hristos si propovaduiau Invierea Lui. Pe cand calatorea, spre cetatea Damascului, spre a prinde pe crestinii de acolo, Saul a vazut pe Domnul, Care i S-a aratat in chip minunat, si a crezut in El, lepadand ratacirea in care traise pana atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neinfricat propovaduitor al credintei crestine si sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus vestea cea buna a Evangheliei Domnului printre popoarele pagane, binevestind in multe locuri din Rasarit, trecand prin Grecia, la Atena, la Corint, in Asia si in Macedonia si ajungand pana la Roma.
    In lungile si obositoarele lui calatorii, a indurat nenumarate primejdii, a suferit batai, a fost intemnitat, a indurat foamea si setea. Nici o suferinta nu i-a micsorat ravna de propovaduire a credintei, nici o primejdie nu l-a inspaimantat. Prin toate cetatile, pe unde a trecut, a intemeiat obsti crestine, de care s-a ingrijit tot timpul, sfatuindu-le si indrumandu-le prin epistolele, pe care le trimitea catre frati, cand se afla departe, epistole din care ni s-au pastrat patrusprezece, ca un adevarat tezaur al vietii lui Hristos, ca o adevarata stiinta a mantuirii. Sfantul Apostol Pavel a fost numit "Apostolul Neamurilor", ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele pagane din acele timpuri, iar sfarsitul sau a fost cu moarte de mucenic taindu-i-se capul cu sabia, in aceeasi zi cu Sfantul Petru si sub acelasi imparat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare.
    Sa cinstim necontenit pe acesti mari ctitori ai credintei noastre. Cat vor dura cerul si pamantul, faptele si maretia Sfintilor Apostoli nu se vor sterge din istoria mantuirii. Sa-i chemam in rugaciunile noastre si sa fim recunoscatori. Prin credinta, suntem de-a pururea ucenicii Apostolilor.

Intru aceasta zi, cuvant de lauda, al celui intru Sfinti Parintelui nostru Ioan Hrisostom,
arhiepiscopul Constantinopolului,
la Sfintii Aupstoli Petru si Pavel, si la preaslavita marturisirea lor
    In praznicul acesta, al pomenirii Sfintilor Apostoli vad o intrecere a cerului si a pamantului. Puterile ceresti, adica, lauda, cu glasuri cinstite, invatatura si ostenelile lor, ca prin-insii s-a facut cunoscuta taina Intruparii lui Dumnezeu, precum spune Pavel: "Prin Biserica, acum, cunoscuta s-a facut, Incepatoriilor si Stapaniilor ceresti, intelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri" iar oamenii, cei de pe pamant, se silesc sa arate lauda vrednica, cinstind pe cei ce sunt varfurile Apostolilor, ca prin ei au fost adusi la mantuire.
    Ca cine este mai mare decat Petru si cine este deopotriva cu Pavel, care, cu fapta, si prin cuvant, au impodobit toata zidirea, din cer si de pe pamant, care, din tina trupului, au fost alcatuiti si mai mari decat ingerii s-au aratat ? Deci, ce vom zice despre invatatorii zidirii celei de sus si ai celei de jos ? Ca nu aflu cuvant vrednic, sa laud pe cei ce au proslavit neamul oamenilor pe cei ce tot pamantul si marea au inconjurat si radacinile pacatelor le-au smuls si semintele dreptei credinte le-au aruncat in inimile oamenilor celor nesupusi. Petru - povatuitorul Apostolilor, Pavel - invatatorul lumii si partas cu puterile cele de sus, Petru - propovaduitorul iudeilor, Pavel - mangaierea neamurilor. Si, priviti intelepciunea cea covarsitoare a Stapanului, ca, pe Petru, din pescar l-a ales, iar, pe Pavel, din facatorii de corturi. Si aceasta, tot spre folos a facut-o, ca sa se cufunde in adanc.
    O, prea fericita pereche, careia ti s-au incredintat sufletele lumii intregi. Petru - incepatura dreptei credinte, marele aratator de cele sfinte ale Bisericii, sfatuitorul cel trebuincios al crestinilor, odorul puterilor de sus. Apostolul cel cinstit de Stapanul. Pavel - marele propovaduitor al adevarului, lauda lumii, omul cel din cer si ingerul cel de pe pamant, slava Bisericii, vulturul zburator intru cele inalte, alauta Duhului, privighetoarea si viersul cel dulce-graitor, gura Stapanului, slujitorul cel treaz al lui Hristos, Pavel si Petru, cei impreuna injugat la jugul Bisericii, cu ce bun castig ati dobandit lumea, cei ce crucea lui Hristos ati purtat-o, in loc de jug, iar, in loc de calauza, pe Mantuitorul l-ati purtat, si, in loc de povara, cele doua asezaminte ale Scripturiior, iar, in loc de imboldire, darul Sfantului Duh l-ati avut. Pavel si Petru, cei ce, in fiecare zi, lumineaza Biserica, camarile Stapanului, casele de oaspeti a toata lumea, corturile Duhului, scolile de talcuire ale Sfintei Treimi, dascalii Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu.
    Petru, dorirea mea cea dumnezeiasca, Pavel, vasul alegerii, toiagul meu; Petru, locasul lui Dumnezeu; Pavel, gura lui Hristos, vioara Duhului; omul cel de trei coti, care, insa pana la cer a ajuns. Cel ce intr-un loc era cuprins si pe toata lumea a adunat-o imprejurul Stapanului, care de la Ierusalim, Evanghelia lui Hristos, a dus-o pana in Iliric, drumetul cel iute alergator, vulturul care a zburat la ceruri, cel plin de dumnezeiescul dar, cel marturisit de Domnul sa poarte numele Lui inaintea lumii intregi, cela ce, pana la al treilea cer, a strabatut si in Rai a intrat si pana la dumnezeiescul Scaun, cel neeuprins de minte, s-a suit si a auzit taine negraite, care nu sunt cu putinta omului a le grai. Dar, ce vom zice si despre Petru ? Privirea cea dulce a Bisericii, stralucirea lumii, porumbita cea curata, povatuitorul Apostolilor, Apostolul cel fierbinte, cel ce fierbea cu duhul, ingerul si omul, plin de dar, piatra cea tare a credintei, cugetul cel inlelept al Bisericii, cela ce "fericit" a fost numit de gura Stapanului, cela ce cheile Imparatiei cerurilor, de la Domnul Insusi, le-a luat.
    Voi, Petru si Pavel, ati rapit randurile ingerilor. Si pentru ce graiesc multe ? Insusi Domnul va lauda pe voi, zicand: Voi sunteti lumina lumii, cei mai indestulati decat imparatii, cei decat bogatii, mai puternici, cei decat ostasii mai tari, cei decat inteleplii, mai intelepti, cei decat filozofii, mai filozofi, cei decat ritorii, mai frumos cuvantatori, cei ce nimic nu aveti si pe toate le tineti. Voi sunteti rabdarea mucenicilor, voi, dreapta credinta a patriarhilor, nevointa monahilor, cununa fecioarelor, pacea celor casatoriti, fraul bogatilor celor rapitori, infranarea celor inversunati, acoperamantul imparatilor, zidurile crestinilor, luptatorii impotriva barbarilor, zabala in gura ereticilor, cei ce omorati patimile cele necuvantatoare ale trupurilor, cei ce izgoniti legiunile dracilor, cei ce ati surpat capistele idolilor pagani, cei ce, pe cele de sus si pe cele de jos le-ati mostenit; ca cheile celor de sus le-ati luat, iar pacatele celor de jos a lega si dezlega aveti putere. O, minunea celui simplu, o intelepciunea celui necarturar. Petru, cela ce prin umbra lui pe cei slabanogi ii intarea si poarta o dezlega. Pavel, cel ce, prin hainele lui, bolile le gonea si pe draci ii alunga. Cei ce, in mijiocul lor, pe Hristos Domnul, il aveau si salas al Sfantului Duh erau, Pavel, randuneaua Bisericii, cea neostenita, Petru cel ce, ca o privighetoare, neincetat canta lumii, de-a pururea. Stalpii Bisericii, luminatorii cei mari ai lumii, unul mai inalt decat altul, si, impreuna, mai buni decat toata zidirea.
Bucura-te Petru, piatra credintei; Bucura-te, Pavel, lauda Bisericii; Bucura-te Pavel, grija Bisericilor; Bucura-te Petru, podoaba lumii; Bucura-te Pavel intrarea Raiului; Bucura-te Petru, dascalul imparatiei cerurilor; Bucura-te Pavel, limanul cel linistit al celor inviforati; Bucura-te Petru, cela ce, de multe laude, te-ai invrednicit, de la Domnul; Bucura-te Pavel, cela ce al multor daruri esti impartitor; Bucura-te, Petru, cel fierbinte, care aprinzi cu Duhul cel Sfant; Bucura-te, Pavel, drumetul cel cu buna alergare. Cei ce toata lumea cea de sub soare cu sfanta propovaduire ati luminat-o, cei ce nenumarate rele ati patimit pentru Biserica, in temnita inchisi, de iudei urati, de barbari tarati, de imparati chinuiti, cei ce a rasufla nu erati slobozi si a inceta invatatura nu sufereati. Cei ce nu puteati misca madularele trupului, din pricina legaturilor si pe toata lumea, cea legata prin pacat, ati dezlegat-o. Voi, care taberele dracilor, cu totul, le-ati biruit, iar darul Preasfantului Duh in lume s-a intors. Voi ati risipit negura ratacirii, voi semintiile dracilor le-ati surpat, voi capistele paganilor le-ati stricat, voi toata slujirea de Dumnezeu, cea cu nume mincinos, cenusa ati facut-o. Voi, vanturand, neghina din grau ati lepadat-o si invatatura voastra, cea din toate zilele, in Biserica, roada curata ati aratat-o.
    Deci, ce multumiri va vom aduce, voua, celor ce atata v-ati ostenit pentru noi ? Imi aduc aminte de tine, Petru si ma inspaimant. Imi aduc aminte de tine Pavel si, inspaimantandu-ma, ma podidesc lacrimile. Ce sa zic, nu stiu, si nu stiu ce sa graiesc, privind necazurile voastre. Cate temnite ati sfintit, cate legaturi ati luminat, cate inchisori, cu invataturile voastre, ati umplut, cate lanturi ati stralucit, cate munci ati rabdat, cate locuri, cu talpile voastre, ati sfintit, cate ocari ati patimit, cum pe Hristos l-ati purtat, cum Bisericile le-ati veselit, cu propovaduirea voastra. Binecuvantata este sangerarea madularelor voastre, pentru Biserica. Voi cu totul, intru toate, L-ati urmat pe Hristos. Ca, in tot pamantul, a iesit vestirea voastra si la marginile lumii graiurile voastre. Ca Biserica, cea logodita de voi Domnului, nerupta o va pazi Hristos. Ca cine, tinand vrednicia de invatator, a indraznit sa zica, vreodata, ceva, in afara de predania voastra ? Voi, pe toti dascalii, i-ati intrecut, voi, pe toti cuvantatorii de Dumnezeu, i-ati invatat pe toti intunecatii, i-ati luminat, rabdarea voastra a biruit orbirile noastre, cei ce v-ati rugat sa fiti, voi, anatema, pentru ca lumea sa o dobanditi.
    Deci, cu ce va vom rasplati voua, pentru toate bunatatile, pe care ni le-ati dat noua ? Astazi, este pomenirea patimilor voastre. Astazi, este praznuirea marturisirii voastre pentru Hristos. Astazi, toti, veselindu-ne, cinstim sfinlele voastre moaste. Bucura-te, Petru, cel ce te-ai impartasit de lemnul crucii si asemanarea Dascalului n-ai voit a te rastigni in rastignire dreapta, precum Stapanul nostru, ci mai mult cu capul in jos, ca cel ce faceai calatoria ta de pe pamant la cer. O, binecuvantate piroane, care ati patruns sfintele sale madulare. Bucura-te, cel ce, cu indrazneala, in mainile Stapanului, sufletul l-ai dat, iubitorule de Stapan si bineslujitorule al Domnului, cel ce ai slujit Domnului fara de imprastiere, Biserica logodindu-i-o cu toata sarguinta, cel ce fierbeai cu duhul, Apostol credincios al Stapanului tuturor. Iar tie, Pavel, de trei ori fericite, omul cel nepovestit, capul ti s-a taiat. Ce fel de sabie a trecut prin gatlejul tau, gura a Stapanului, cel ce esti minunarea cerului insusi si pamantului infiorare ? Sabia aceea faca-se mie, in loc de cununa, ca am primit sangele tau ? Treizeci si cinci de ani ai slujit Domnnului, cu toata sarguinta, savarsindu-ti drumul, pentru dreapta credinta, te-ai odihnit in Domnul, la saizeci si opt de ani.
    Pentru aceasta si noi, in ciuda pacatelor noastre, fericitele voastre glasuri le slavim. Bucurati-va intru Domnul, totdeauna, neincetat, pentru noi rugati-va. Fagaduintele voastre impliniti-le. Ca strigi, fericite Petru, asa zicand: "Ma voi sargui, dupa ducerea mea, sa fac pomenire despre voi". Iar, fericitul Pavel, catre Dascalul si Domnul tuturor, s-a dus dupa multe osteneli. Si au adormit, amandoi, intru marea cetate Roma, in 29 de zile ale lui iunie, in zilele lui Nero cel fara de lege. Deci, toata sarguinta datori suntem a o arata, iubitilor, rugandu-ne Imparatului a toate, lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca sa ne invredniceasca pe noi, din iubirea Sa de oameni, a ramane neclatinati in predaniile si invataturile lor. Ca sa dobandim mila inaintea Divanului Lui. Ca lui Dumnezeu Tatal I se cuvine slava, impreuna si Preasfantul si bunului si de viata facatorul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 

Intru aceasta zi, invatatura la pomenirea Sfintilor si mai marilor Apostoli Petru si Pavel
    Ati auzit, fratilor, in Evanghelie, pe Insusi Domnul, zicand catre ucenicii Sai, cuvintele cele de viata, pe care, ascultandu-le si scriindu-le in inimile voastre, duhovnicesti sa le facem. Dupa aceea, ati auzit cele ce, ca un Imparat, le-a grait catre Petru: "Tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea", adica, piatra cea tare a credintei, pe care Hristos a zidit Biserica cea duhovniceasca, pe care portile iadului n-o vor putea birui si unde Insusi Facatorul, a pus temelia si i-a intarit zidurile, prin credinta; si cine i se va putea impotrivi ei ? Pentru ca, oricine alearga la Biserica, se va mantui. La aceasta fratilor, sa scapam, ca, acolo, de toate pacatele eliberare vom afla, acolo, vom dobandi vindecare de patimi, acolo, ne vom indulci de veselie si de bucurie, pentru ca acestui mai-mare Apostol Petru, i-a dat Domnul Dumnezeu stapanire, zicand: "Si iti voi da tie cheile Imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamant, va fi dezlegat si in ceruri" (Matei 16, 19). Catre acela acum sa cadem, fratilor, cerand deslegare, cu credinta, curatie si dragoste, fara de pizma, cu fapte bune impodobindu-ne si curatindu-ne, cu milostenie si cu post, ca si noi sa castigam mila, de la Dumnezeu, pe saraci, miluindu-i, pe straini, primindu-i, pe cei goi, imbracandu-i, pe cei flamanzi, hranindu-i pe cei insetati, adapandu-i, ca, prin acestea, se deschide Imparatia cerului si se iarta pacatele. Drept aceea, nu putem sa-i trecem pe cei in nevoi, cu vederea, ca, si pentru dansii, ne este data averea, ca si pe ei sa-i hranim si a noastra indestulare sa o avem. Ca a zis Domnul: "Cu ce masura veti masura, se va masura voua". Pentru aceasta, bine este, fratilor sa ne sfarsim viata cu petrecerea cea fara de prihana, in lumea aceasta, si osanda vesnica sa nu o mostenim. Pentru ca va veni Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ca sa judece vii si mortii si sa plateasca fiecaruia, dupa faptele lui, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.