• Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe Hristina
Hristina s-a născut în cetatea Tirului.
Ea fost fiica lui Urban, reprezentantul imperial al acelei cetăţi, şi
închinătorul la idoli. Nu se cunoaşte cauza
sau împrejurarea prin care părinţii cei păgîni au dat acest nume fiicei
lor, însă el a conţinut în sine taina vieţii copilului, care avea să
devină o mare următoare şi muceniţă a lui Hristos. Pînă la vîrsta
de unsprezece ani Hristina nu a cunoscut nimic despre credinţa
creştinilor. Cînd a ajuns la această vîrsta însă, tatăl ei a închis-o să
locuiască într-un turn foarte înalt, în scopul de a o proteja de ochii
lumii, deaoarece Hristina era neobişnuit de frumoasă. Planul tatălui era
să o ţină pe fiica lui în acel turn pînă avea să împlinească vîrsta
deplină a majoratului. El a înzestrat-o în acel turn cu toate cele de
trebuinţă şi cu tot confortul: slugi, obiecte de aur şi argint, idoli
cărora să li se închine şi să le aducă jertfe în fiecare zi. Cu toate
acestea, sufletul Hristinei se simţea trist în atmosfera izolată şi
idolatră a turnului. Ea privea în fiecare
zi pe fereastră, observînd soarele şi frumuseţea nespusă a naturii ce
strălucea la lumina zilei, şi de asemenea în fiecare noapte, cînd se
minuna de frumuseţea constelaţiilor. Prin aceste contemplări de noapte
şi zi, Hristina a ajuns să creadă tare întru Unul şi Singurul Dumnezeu,
şi aceasta numai prin însetarea şi raţiunea sufletului ei. Iar Domnul
Cel Multmilostiv, văzînd însetarea şi flămînzirea ei după adevăr, a
trimis pre îngerul Său la mireasa lui Hristos, care a învăţat-o toate
cele de trebuinţă şi pe deplin despre tainele dumnezeieşti.
Atunci Hristina a dărîmat la pămît idolii cu care o înconjurase tatăl
ei, stîrnind astfel furia lui animalică. Acest tată a dus-o pe fiica lui
la judecată, şi a poruncit torturarea ei. El apoi a aruncat-o în
închisoare, intenţionînd să o decapiteze a doua zi. Dar
în acea noapte Urban, care pînă atunci fusese complet sănătos, şi-a dat
necuratul lui suflet şi s-a pogorît în moarte mai înainte ca să-şi
poată omorî fiica. După aceasta, doi trimişi imperiali, Dion şi
Iulian, au continuat torturarea fecioarei, însă curajul nemaipomenit şi
uimitoarea răbdare a Hristinei, împreună cu minunile pe care le lucra
Dumnezeu prin ea, au întors mult popor din Tir la Sfânta Credinţă. În timp ce Hristina era torturată bestial, Dion deodată a căzut mort în mijlocul poporului. Succesorul lui Dion, Iulian, i-a tăiat Hristinei sînii şi limba. Muceniţă a scuipat limba ei tăiată în figura lui Iulian, care a orbit pe loc.
Muceniţa a luat atunci moartea prin sabie, dar ea vie este şi acum în
împărăţia nemuritoare a îngerilor. Sfînta Mare Muceniţa Hristina a luat
mucenicia cu cinste în veacul al treilea.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Policarp, Egumenul Mănăstirii Peşterilor din Kiev
Policarp
dobîndise «dragostea cea către Dumnezeu şi către aproapele, bucuria unei
conştiinţe fără pată, pacea biruinţei contra tuturor patimilor,
răbdarea desăvîrşită în vremea ispitelor şi nenorocirilor, bunătatea şi
supunerea faţă de toţi, bunăvoinţa către săraci şi sărmani, neîndoita
credinţă în împlinirea poruncilor, credincioşia împlinirii
făgăduinţelor, blîndeţea nemînierii, desăvîrşită înfrînare, şi toate
celelalte». Atît de bine a păstorit cuviosul Policarp Sfînta
Mînăstire a Peşterilor de la Kiev încît, după cinstita lui adormire, nu
s-a aflat un următor vrednic printre monahi care să păstorească în locul
lui. (Căci cei vrednici nu voiau să primească această demnitate din
smerenie.) De aceea monahii s-au văzut obligaţi să şi-1 aleagă egumen pe
Presbiterul Vasile, care era laic. Sfîntul Cuvios Policarp s-a odihnit
în Domnul la anul 1182.
Cântare de laudă la Sfânta Muceniţa Hristina
Slăvită muceniţă, fecioara Hristina,
Mireasa aleasă a lui Hristos,
Duşman cel mai mare vieţii ei
Pe tatăl ei l-a avut,
Cel care a străpuns-o cu ascuţişuri de fier.
«Fiică, dacă pe zei nu-i recunoşti, fiică a mea nu te voi mai numi!»
Astfel grăi tatăl, iar fiica răspunse:
«Eu pe tine nu te urăsc, deşi eu lui Hristos mă-nchin,
Iar tu lui Satan.
In tine eu nu văd nici tată, nici prieten.
Tu nu mă mai chemi fiică, iar eu bucuroasă sînt.
Domnul mi-e mie tată,
El e dulceaţa mea!»
Răcnind ca o fiară, tatăl porunceşte
Slugilor lui torturarea fiicei.
Aceştia o zgîrie cu unghii de fier.
Carnea trupului cade fâşii la picioarele muceniţei,
Rană după rană, fără loc sănătos.
Cu mîna ei muceniţa bucată din trup îşi ia
Şi cu ea loveşte pe tată în necurata lui faţă:
«Mănîncă, Urbane, mănîncătorule de carne,
Mănîncă, păgîne, al fiicei tale trup!»
În acea noapte Urban sufletul şi-a dat,
Și-n iad şi l-a unit cu al Satanei.
Hristina a chinuit şi sîngele şia vărsat,
Biruitoare ieşind asupra duşmanilor şi lumii.
Fecioara Hristina, muceniţa slăvită,
Preaslăvitu-s-a veşnic de către Hristos.
Cugetare
Credinţa
creştină luminează sufletele oamenilor mai cu seamă atunci cînd cei care
o predică fac aceasta şi cu modelul propriilor lor vieţi.
Fericitul Policarp, egumenul Lavrei Peşterilor din Kiev era cu totul luminat de puterea Duhului Sfînt, în cuvînt, faptă şi în toată persoana şi lucrarea lui. Din această pricină, el a avut o influenţă neobişnuit de puternică asupra tuturor acelora care veneau în preajma lui, nu doar asupra fraţilor din obştea mînăstirii sau a pelerinilor simpli, ci şi asupra unora din marea aristocraţie şi cercurile princiare. Privind şi ascultînd cuvintele acestui bărbat dumnezeiesc, Cneazul Kievului, Rostislav Mstislavici, s-a luminat atît de puternic de harul Sfintei Credinţe, încît, prin duhul smerit şi nobleţea de caracter astfel cîştigată s-a făcut pildă de urmat tuturor supuşilor lui. În timpul Sfîntului şi Marelui Post Cneazul Rostislav primea în fiecare Duminică Sfînta împărtăşanie, şi mergea însuşi pretutindeni să îi afle pe săracii şi scăpătaţii cărora să le dea ajutor. La sfîrşit, Cneazul Rostislav a hotărît să se îmbrace în chipul îngeresc al monahilor şi i-a grăit Cuviosului Policarp astfel: „Sfinţite Părinte, domnia şi stăpînia regelui nu poate fi fără de păcat în această lume, şi aceasta pe mine pînă acum m-a amărît şi m-a mîncat cu totul”. Iar Cuviosul ia zis: „Dacă doreşti aceasta [tunderea în monahism] din toată inima ta şi din tot cugetul tău şi din toată vîrtutea ta, atunci facă-se voia lui Dumnezeu”. Cu toate acestea cneazul s-a îmbolnăvit de moarte pe cînd se afla în călătorie la Smolensk, şi deşi a grăbit spre Kiev ca să poată primi îngerescul chip înainte de a muri, el şi-a dat dreptul lui suflet înainte ca să se poată împlini aceasta.
Grozava a fost clipa cand tatal ei a aflat de sfaramarea idolilor. Mania lui n-a mai cunoscut margini cand, la intrebarile sale, Hristina i-a raspuns: "Eu cred in Dumnezeul cel viu si, de aceea, am aruncat idolii cei neputinciosi." In urma acestui raspuns, tatal ei a supus-o la tot felul de chinuri si, tinandu-o in temnita multa vreme, fara mancare, Sfanta a primit acolo, de la inger, hrana si vindecare de rani. A fost, dupa aceea, aruncata in mare si, primind acolo botezul Domnului, a fost scapata de inger. Indata ce a prins de veste tatal ei ca este vie, a poruncit sa fie inchisa in temnita, dar, chiar in acea noapte, tatal ei si-a lepadat spurcatul sau suflet.
Venind, in locul sau, Dion dregatorul, acesta a chemat pe Hristina la judecata, iar ea, marturisind pe Hristos, a fost batuta cumplit, atragand prin minunile ei, pe multi oameni la credinta. Dupa Dion, a luat conducerea dregatorul Iulian, care a aruncat-o intr-un cuptor de foc. Deci, ramanand nevatamata, a poruncit sa i se taie sanii si limba. In cele din urma, a poruncit sa fie impunsa de slujitori cu sulitele si, asa, fericita Hristina si-a dat lui Dumnezeu cinstitul ei suflet.
Intru aceasta zi, cuvant despre milostenie.
Si Dumnezeu, vazandu-i milostiva lui inima, n-a trecut cu vedera pe robul sau, ci, i-a pus un gand bun in inima. Sunt clevetit si napastuit, si-a zis el, dar, iata, ma voi duce, in aceasta zi de Duminica, si voi ruga pe dregator, ca sa ma miluiasca. Si, incalecand pe cal si mergand la dregator, a cazut inaintea lui, zicand: "Ma rog tie, miluieste-ma, ori la viata, ori la moarte. Eu sunt cutare, sluga ta, ma rog tie, sa intrebi pe cei ce m-au clevetit, si, de ma vei afla vinovat, atunci, sa poruncesti sa ma taie in bucati, sau sa ma spanzure cu capul in jos. Iar, de sunt napastuit, sa ma miluiesti, pentru Dumnezeu." Deci, a aflat Scoril ca acel iubitor de Dumnezeu era clevetit pe nedrept si a poruncit sa-i intoarca toate averile sale, iar clevetitorii lui, in mare urgie au cazut. Iar acestea toate s-au facut pentru milostenia lui. Deci, si noi sa rabdam ispitele cele ce ni se intampla noua, si sa nu incetam de a ne ruga lui Dumnezeu si a duce la bun sfarsit faptele noastre bune, ca sa castigam, de la El, milele cele bogate.
Sinaxar 24 Iulie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Mucenite Hristina (Cristina).
Aceasta
mucenita era din cetatea Tirului, fiica a unui oarecare Urban
stratilat. Acesta, suind-o într-un turn înalt si asezând acolo zeii sai
facuti din aur si din argint si cu podoabe împodobiti, i-a poruncit sa
petreaca acolo si sa aduca jertfe la idoli. Dar sfânta, socotind cu
cuget drept caci cu adevarat nu sunt dumnezei idolii cei neînsufletiti
si facuti de oameni, se ruga lui Dumnezeu. Si privind pe o fereastra a
vazut cerul, si din fapturi întelegând pe Facatorul, a sfarâmat idolii
tatalui sau si i-a împartit saracilor. Pentru aceasta a fost supusa la
tot felul de chinuri de tatal sau; a fost bagata în temnita, unde
ramânând multa vreme fara mâncare, primea hrana îngereasca si s-a
tamaduit de durerile ranilor. Dupa aceea a fost aruncata în mare, si de
la Domnul a primit dumnezeiescul Botez, fiind scoasa la uscat de un
înger. Aflând ca este vie, a fost închisa în temnita din porunca tatalui
sau, care în acea noapte a murit. Luând în locul lui domnia un oarecare
Dion, a adus pe mucenita la întrebare, si ea, marturisind pe Hristos, a
fost chinuita cumplit. Iar dupa Dion a luat domnia un oarecare Iulian,
care de asemenea a chinuit-o îndelung. Si apoi fiind lovita de slujitori
cu sulite, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Capiton, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Imeneu, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ermoghen, caruia dezradacinându-i-se toti dintii, s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic
Teofil cel de la Zachint, care a suferit mucenicia în Hiu la anul 1635
si care de foc s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic
Atanasie cel de la Chios, care, suferind mucenicia în Constantinopol la
anul 1670, de sabie s-a savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant din Everghitinos, ca se cuvine a savarsi fapta buna pe ascuns si a nu o vadi.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata biruinţă a poporului lui Israel asupra Aiţilor (losua 8):
- La cum oamenii din cetatea Ai i-au urmărit pe iudei şi aproape că i-au biruit;
- La cum, după porunca lui Dumnezeu, losua a ridicat în sus stindardul său şi 1-a ţinut ridicat pînă ce toţi luptătorii cetăţii Ai au fost biruiţi;
- La cum, în vreme de urgie, şi eu trebuie să am inima sus, către Dumnezeu, ca şi un stindard, şi să păşesc spre biruinţă avînd ţintuită în inimă Crucea şi cu rugăciunea.
Predică
Despre sfântul avertisment apostolic
– „Căci rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei momesc întru poftele
trupului, cu desfrînări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce
vieţuiesc în rătăcire” (II Petru 2: 18).
Sfântul apostol cunoaşte firea oamenilor
mult mai bine decît cei mai educaţi oameni ai zilelor noastre, deoarece
el este Sfînt şi este Apostol. Iar omul care este sfânt şi apostol
pătrunde adînc în inimile oamenilor. Dar despre cine vorbeşte aici apostolul?
El vorbeşte despre cei necuraţi, despre cei fără ruşine şi despre cei îndărătnici care fac pururea numai voia lor, pe care mai devreme i-a numit izvoare fără de apă şi nori fără de ploaie.
Necuraţii, neruşinaţii şi îndărătnicii sînt mai totdeauna oamenii cuvintelor mari şi aparent importante.
Ei grăiesc oamenilor cu minciuni şi cu mîndrie. Prin aceste cuvinte mincinoase şi mîndre, ei îşi iau masca falsă a virtuţii, dar se şi dau pe faţă: ei reuşesc să îşi ascundă adevărata inimă faţă de cei lipsiţi de învăţătură şi de pricepere, dar şi-o dau în vileag în toată hidoşenia ei faţă de cei care sînt tari în credinţă şi luminaţi de harul Duhului Sfînt al lui Dumnezeu.
Căci atunci cînd cel necurat vorbeşte
despre curăţenia lui, atunci el mai abitir îşi dă pe faţă necurăţenia;
iar cînd cel neruşinat îşi apără onoarea, el şi mai vîrtos îşi dă în
vileag neruşinarea; şi cînd cel îndărătnic îndrăzneşte să interpreteze
voia lui Dumnezeu, atunci îşi scoate şi mai respingător în faţă propriul
lui eu. Oricine urmăreşte cu atenţie cuvintele unuia ca acesta va simţi
de la distanţă reaua duhoare a poftelor lui celor trupeşti. Cei
needucaţi şi neatenţi [nepricepuţi] nu pot detecta firea omului care
încearcă să se ascundă sub cuvinte, şi de aceea cred cuvintele, şi sînt
înşelaţi. Cei care tocmai s-au eliberat de înşelăciunile care vin de la
stomac [trup], de la lume şi de la diavol, adesea cad pradă acestor
cuvinte mincinoase şi mîndre, precum intră peştele în năvodul pe care
nu-1 vede. Căci peştele nu îşi dă seama că este prins în plasă decît
atunci cînd este deşertat pe nisipul fierbinte şi fără de apă. El atunci
de abia îşi dă seama că a fost prins, dar este prea tîrziu. O, să nu
dea Dumnezeu să fie prea tîrziu nici pentru acele suflete nesăbuite
care, de abia scăpate din gheara diavolului, să cadă pradă cuvintelor
mincinoase şi mîndre ale celor necuraţi!
Fraţilor, să cunoaşteţi că orice învăţător care, prin învăţătura sa,
tolerează păcatele trupeşti ale păcătoşilor şi le aprobă poftele
trupurilor lor, este mincinos.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Singur Sfînt şi fără de păcat, trimite-ne nouă pre sfinţii
Tăi îngeri, ca să ne apere pre noi, cei începători şi mici în credinţă,
de buzele celor mîndri şi mincinoşi. Căci numai Ţie se cuvine toată
slava şi mulţumirea în veci, Amin!
