Canon de rugăciune către Sfântul Prooroc Naum

Troparul Sfântului Prooroc Naum, glasul al 2-lea:

A proorocului Tău, Doamne, Naumpomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
 

Condacul Sfântului Prooroc Naum

Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi...

Luminându-se cu Duhul inima ta cea curată, s-a făcut locaş prealuminat de proorocie; că cele de departe le vezi ca şi cum ar fi de faţă. Pentru aceasta te cinstim, Preafericite Proorocule Naum, Prealăudate.

Cântarea 1, glasul al 5-lea.

Irmosul:

Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a surpat Hristos, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ puternic şi pe Israel l-a izbăvit, pe cel ce cânta cântarea de biruinţă.

Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Proorocule Naum, de Dumnezeu insu­flate, bucurându-ne, fericim darul cel Dumnezeiesc al minţii tale, celei primite de la Dum­nezeu şi luminate de harul Lui; o, de Dumnezeu insuflate!

Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De sus coborând în sufletul tău harul Duhului, proorocule, ţi-a insuflat ţie după vrednicie, lucrare proorocească şi ţi-a pregătit limbă insuflată de Dumnezeu, vrednicule de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Organ atins de Pana Duhului te-ai arătat, lăudând pe Dum­nezeu Cel Plin de râvnă şi spu­nând tuturor că judecata Lui este nepărtinitoare, vrednicule de laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preabinecuvântată, Fecioară Preacurată, izbăveşte pe cei ce te laudă pe tine cu credinţă şi cu dragoste, ca pe o Cinstită Maică a lui Dumnezeu, poto­lind neîmblânzita sălbăticie a primejdiilor.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce cu Porunca Ta...

Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Împărtăşirea Făcătoru­lui de viaţă şi Dumneze­iescului Duh te-ai făcut prealu­minat la suflet. Pentru aceasta, din insuflare Dumnezeiască, ai fost pus a vesti de mai înainte tuturor, în chip lămurit, cele ce aveau să vină, de Dumnezeu insuflate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un bun văzător al celor Dumnezeieşti ai văzut de mai înainte, fericite, pedeapsa ce avea să vină împotriva vrăj­maşilor celor nelegiuiţi, care defăimau îndelungă răbdarea, îngăduinţa şi bunătatea Dum­nezeiască, din pricina răutăţii lor celei nevindecate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iubitorul de oameni, Cel Care odinioară din nimic a făcut toate, Se naşte din Sfântul tău pântece, Preacurată, făcându-Se Om, din iubirea de oameni, ca să mântuiască pe oameni.

Irmosul:

Cel Ce cu Porunca Ta ai înfipt pământul pe nimic şi ai ridicat nereţinut pe cel îngreunat, întăreşte Biserica Ta, Hristoase, pe piatra cea neclintită a Poruncilor Tale, Unule, Bunule şi Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Dumnezeiasca Ta iconomie Hristoase, cunoscând-o de mai înainte Proorocul Naum, cu frică a strigat către Tine: venit-ai spre mântuirea poporului Tău, ca să mântuieşti pe unşii Tăi.

Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind luminat de Raza Du­hului, mai înainte ai vestit ninivitenilor ameninţarea pus­tiirii, arătându-le, grăitorule de Dumnezeu, că nu vor scăpa de Puterea lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Judecata Ziditorului cea dreaptă hotărăşte cumplita ni­micire a poporului celui vrăj­maş, precum proorocind ai grăit, Preafericite Naum, Proorocule al lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împodobit fiind sufletul Proorocului Tău cu cuget cum­pătat, s-a înălţat mai presus de fire, către privirea Dumnezeirii Tale, Bunule şi către Strălu­cirea Dumnezeieştii Cugetări.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Marie, Stăpâna făpturii, ca Ceea ce Singură ai născut pe Îm­păratul tuturor, Prealăudată, slobozeşte-mă de tirania pati­milor, cu rugăciunile tale.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Cel Ce Te îmbraci cu lumi­na ca şi cu o haină, la Tine alerg şi către Tine strig: luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Milostiv.

Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţă curată şi fără de pri­hană petrecând, te-ai învred­nicit de lucrarea şi de lumi­narea Sfântului Duh, Preacin­stite Proorocule Naum.

Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trupul l-ai supus cu osârdie gândului celui de sine stăpânitor, punând suişuri în inima ta; pentru aceasta ai dobândit în­făţişare vrednică de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Darurile celor cinstiţi cu proorocia sunt mai presus de cele ce se văd; că printr-înşii grăieşte Duhul Sfânt, Cel Care este Bun şi Domn.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nici chiar vreo putere înţe­legătoare din ceruri nu va putea cu adevărat să te laude pe tine, Născătoare de Dum­nezeu, după cuviinţă că ai născut pe Ziditorul Care este Lăudat de Puterile Cereşti.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea patimilor...

Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să lăudăm, credincioşii, pe cel care a fost casă a Dum­nezeiescului har; pe cel care s-a făcut vas curat al arătării lui Dumnezeu, celei mai presus de minte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce a primit Lumina Cea Neapusă a Dumnezeiescului Duh şi a câştigat cuget îndumnezeit, îndeamnă spre laudă pe dreptcinstitorii de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Puterile cele înţelegătoare şi toate neamurile oamenilor te măresc pe tine, ca pe Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, cea pu­rurea Binecuvântată şi cu totul fără de prihană.

Irmosul:

Marea patimilor cea săl­băticită de viforul cel de suflet stricător, alineaz-o, Stăpâne Hristoase şi mă scoate din stricăciune, ca un Milostiv.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Luminându-se cu Duhul inima ta cea curată, s-a făcut locaş prealuminat de proorocie; că cele de departe le vezi ca şi cum ar fi de faţă. Pentru aceasta te cinstim, Preafericite Proorocule Naum, Prealăudate.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Domnul părinţilor Cel Preaînălţat văpaia a stins-o şi pe tineri i-a rourat; pe cei ce cântau într-un glas: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cei ce avem drept mai mare al cetei pe Proorocul cel văzător de Dumnezeu, prăznuind cu cinste, Dumnezeieşte cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscându-te pe tine organ pus în mişcare de Duhul şi trâmbiţă insuflată de Dum­nezeu, te chemăm ca ajutător al laudelor noastre, cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Domnul te-a încununat, Dumnezeiescule Prooroc şi har ţi-a dat să vesteşti cele viitoare; pentru aceasta îi cântăm: Dum­nezeule, bine eşti cuvântat!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Uşă Neumblată te-a văzut pe tine, Fecioară Preacurată, prin care Singur a trecut Cel Căruia cu toţii Îi cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Cântarea a 8-a. Irmos: Ţie, Făcătorului a toate...

Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndumnezeit fiind de Lumi­na Cea Nematerialnică a Stăpânitoarei Treimi, Proorocule, cânţi veselindu-te: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu sfinţită cuviinţă cinstind sfântă pomenirea ta, Dumnezeiescule Prooroc, cântăm: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întăreşte, Preacurată, vârtutea sufletului meu cea slăbită din pricina greşelilor şi a patimilor, ca să laud, Fecioară, Naşterea ta, cea Preamărită, întru toţi vecii.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmosul:

Ţie, Făcătorului a toate, tinerii cei ce dănţuiau în cuptor, închipuind toată lumea, cântau: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Isaie, dănţuieşte...

Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe pământ ai avut vieţuire întocmai ca a îngerilor cu adevărat şi acum te-ai sălăşluit în ceruri, Sfinte Proorocule Naum, împreună cu Cetele îngereşti, lângă Lumina Cea Întreit Strălucitoare; de care umplându-te, îndrumi pe cei ce te laudă pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine, fericite, te aducem rugător către Dumnezeu pen­tru lume; roagă-te cu stăruinţă, folosindu-te de îndrăzneala proorocească, să se dea credincioşilor cu bună cuviinţă izbăvire şi iertare de greşeli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Ceea ce ai născut pe Dumnezeu în chip firesc şi după cuviinţă, cu cuvinte Dum­nezeieşti, credincioşii te numim Născătoare de Dumnezeu, Preacurată şi cu numirea propovaduim preaadevărata Cinstită naşterea ta, Preasfântă Fecioară.

Irmosul:

Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emmanuel, pe Dumnezeu şi Omul. Răsăritul este Numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Păstrându-ţi mintea neprihănită de întipăririle celor de jos, Mărite Proorocule Naum, te-ai făcut vas preacurat al Dumnezeiescu­lui Duh, primind în chip lumi­nat Strălucirile Lui şi împărtăşindu-le tuturor. Pentru aceas­ta te rugăm: roagă-te, pentru pacea lumii.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Minunea cea covârşitoare a zămislirii şi chipul cel negrăit al naşterii, întru tine s-au făcut cunoscute, Preacurată, pururea Fecioară. Gândul mi se înspăi­mântă şi cugetul se uimeşte de mărirea ta, care se întinde peste toţi, Născătoare de Dum­nezeu, spre mântuirea suflete­lor noastre.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Prin Crucea Fiului tău, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu har Dăruită, s-a nimicit toată rătă­cirea idolilor şi s-a călcat în picioare puterea demonilor. Pentru aceasta, credincioşii, după datorie, pururea te lău­dăm şi te binecuvântăm; şi mărturisindu-te cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pe tine te mărim.

1 decembrie – Sf. Pr. Naum; Sf. Filaret cel Milostiv

• Pomenirea Sfântului Proroc Naum

El s-a născut din seminţia lui Simeon, la locul numit Elkoş, aflat în latura îndepărtată a Iordanului. El a trăit cam cu şapte sute de ani mai înainte de Hristos şi a prorocit distrugerea cetăţii Ninive la aproximativ două sute de ani după Prorocul lona. Datorită propovăduirii Prorocului lona, cetatea Ninive se pocăise, iar Dumnezeu nu a mai dat-o pieirii. Dar în timp ninivitenii au uitat de pocăinţă şi de milostivirea lui Dumnezeu şi s-au stricat din nou. De aceea Prorocul Naum a profeţit la rîndul lui grabnica pieire a cetăţii dacă nu se vor întoarce şi nu se vor pocăi. De astă dată însă, ninivitenii nu 1-au mai ascultat pe proroc şi în consecinţă Domnul nu i-a mai cruţat. Întreaga cetate a pierit într-un cutremur cumplit, care a declanşat umflarea apelor lacului din jurul ei şi potopirea cetăţii, iar partea neintrată sub ape a ars cu foc venit din pustie. Aşa a pierit cu desăvîrşire de pe pămînt marele Ninive, de este cu neputinţă să se mai spună locul unde a fost. Sfîntul Proroc Naum a trăit patruzeci şi cinci de ani pe pămînt şi s-a săvîrşit cu pace către Domnul, lăsîndu-ne o scriere de întinderi mici cu ale sale adevărate prorocii.

• Pomenirea Sfântului Filaret cel Milostiv

El a fost din satul Amnia din Paflagonia. La începutul vieţii lui el a fost un om extrem de bogat, dar din pricină că a făcut tot timpul milostenii peste milostenii din averea lui colosală, a sărăcit el însuşi. Cu toate acestea el niciodată nu s-a temut de sărăcie, ci, fără să se lase tulburat de nemulţumirea soţiei şi copiilor lui, el a continuat, chiar şi sărac fiind, opera lui caritabilă, punîndu-şi nădejdea numai în Domnul Dumnezeu Care zice: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 4: 7). Pe cînd Sfîntul Filaret îşi ara odată ogorul, a venit la el un om care plîngînd i-a zis că i-a murit unul din cei doi boi în jug şi nu poate să are numai cu unul. Atunci Sfîntul şi-a scos boul lui din jugul la care ara şi i 1-a dat omului. El a dat ultimul lui cal unui om care fusese recrutat pentru război. El a dat viţelul ultimei vaci pe care o mai avea şi, pentru că vaca răgea după viţelul ei, iar viţelul nu se putea dezlipi de mama lui, i-a dat omului aceluia şi vaca. Astfel Sfîntul Filaret, acum vîrstnic, a rămas cu desăvîrşire fără hrană într-o casă goală. Nădejdea în Dumnezeu însă nu şi-a pierdut-o nici o clipă, ci s-a aflat pururea în rugăciune către El. Şi cu adevărat Dumnezeu nu 1-a dat uitării pe robul Lui, nici 1-a lăsat de ruşine înaintea celor care îi batjocoreau milostivirea sufletului. În acele vremuri pe tronul imperial se aflau împărăteasa Irina şi fiul ei, Constantin. Potrivit obiceiului vremii, împărăteasa a trimis oameni prin întreaga împărăţie, care să îi dea de veste unde s-ar putea afla o tînără distinsă şi de bun neam, pe care să o ia de soţie pentru fiul ei, viitorul împărat. Prin tainica Purtare de Grijă a lui Dumnezeu, aceşti oameni au găzduit la casa Sfîntului Filaret şi acolo au observat-o pe nepoata Sfîntului, Maria, fiica fiicei lui, Hipatia. Văzînd frumuseţea, distincţia şi aleasa educaţie a fetei, ei au luat-o şi au dus-o cu cinste la Constantinopol. Împăratul a iubit chipul Măriei, a luat-o de soţie, şi a strămutat la Constantinopol, întru onoruri şi bogăţie mare, toată familia ei. Dar Sfîntul Filaret nu s-a mîndrit cîtuşi de puţin din pricina acestei neaşteptate şi fericite schimbări, ci, mulţumind lui Dumnezeu, a mers mai departe cu sfintele lui milostenii, încă şi mai mult decît înainte, şi aceasta pînă la moartea lui. Ajungînd la vîrsta de nouăzeci de ani, el şi-a chemat de faţă întreaga familie, cu copii şi nepoţi, i-a binecuvîntat, şi le-a lăsat cu limbă de moarte să stea mereu strîns lipiţi de Dumnezeu şi de Legile Lui cele sfinte şi le-a prorocit tuturor, ca odinioară lacov, care va fi cursul vieţii lor. După aceasta el a mers la Mînăstirea Rodolfia şi s-a săvîrşit acolo către Domnul cu pace. La ieşirea sufletului lui faţa lui a strălucit ca soarele. După moarte din trupul lui a ieşit un minunat miros de bună mireasmă, iar la sfintele lui moaşte s-au făcut minuni. Acest bărbat drept s-a strămutat la fericita odihnă în anul 797. Soţia lui, Theosevia, împreună cu toţi copiii şi nepoţii lui, au vieţuit cu plăcere de Dumnezeu în cealaltă vreme a vieţii lor şi s-au săvîrşit şi ei cu pace către Domnul.

Sinaxar 1 Decembrie

În această lună, în ziua întâia, pomenirea Sfântului Prooroc Naum.

Proorocul Naum, al cărui nume se tâlcuieşte: "odihnă" ori "mângâiere", sau "minte" ori "pricepere", era din seminţia lui Simeon. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Mai târziu, după Proorocul Iona, a proorocit şi el de cetatea Ninivei şi a făcut minune în ea. A proorocit că cetatea va pieri de ape dulci şi de foc ieşit din pământ, şi aşa s-a şi întâmplat. Căci lacul din jurul cetăţii, umflat de cutremur, a acoperit-o cu ape; iar focul, venind din pustiu, a ars partea oraşului necuprinsă de ape. A murit în pace şi a fost îngropat în pământul lui.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Filaret Milostivul.

Cuviosul Filaret a trăit pe la anul 780, pe vremea împăraţilor Constantin şi Irina. Era de loc din ţara Paflagonilor, fiul unor părinţi de bun neam, Gheorghe şi Ana. Şi-a luat, după lege, femeie cu cununie şi se îndeletnicea cu lucrarea pământului, din care-şi agonisea cele de trebuinţă pentru trai şi făcea bogate milostenii săracilor. Dar din pizma diavolului a ajuns pururea pomenitul Filaret la o atât de mare sărăcie, ca odinioară Iov, încât era lipsit chiar de hrana cea de toate zilele. Dumnezeu însă nu l-a lăsat ca să se zbată până în sfârşit în lipsă. A rânduit, prin purtarea Lui de grijă, ca fiul împărătesei Irina, Constantin, să se căsătorească cu nepoata acestui Sfânt Filaret, cu Maria, fată frumoasă şi la suflet şi la trup. În urmă, Dumnezeu a rânduit ca şi Sfântul Filaret să fie cinstit cu dregătoria de consul şi să ajungă stăpân pe multe bogăţii, pe care le împărţea cu îmbelşugare săracilor.
Când fericitul Filaret a cunoscut că i se apropie sfârşitul şi mutarea lui către Hristos, a chemat toate rudele sale şi le-a prezis cele ce aveau să se întâmple fiecăreia. A adăugat însă şi aceste sfaturi vrednice de pomenire: "Să nu uitaţi, fiilor şi rudeniilor, iubirea de săraci. Să cercetaţi pe cei bolnavi şi pe cei din închisori! Să apăraţi pe văduve şi pe orfani! Să nu poftiţi lucrurile altora! Să nu lipsiţi de la slujbele şi liturghiile Bisericii! Şi ca să spun pe scurt, să nu încetaţi de a face ceea ce m-aţi văzut pe mine făcând". După ce a spus acestea şi s-a rugat pentru ei, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anania Persul.

Sfântul Mucenic Anania era din Avril, o cetate a Persiei. Pentru credinţa în Hristos a fost prins şi a răbdat fericitul chinuri multe şi de neîndurat. Iar când era aproape să-şi dea lui Dumnezeu sufletul, a zis aceste cuvinte: "Văd o scară ce ajunge până la cer. Văd încă şi nişte tineri cu chip luminat, care mă cheamă şi-mi spun: "Vino, vino cu noi şi te vom duce în cetatea cea plină de lumină şi de veselie de negrăit!". Şi după ce a spus acestea, şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antonie cel Nou.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Onisim, arhiepiscopul Efesului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor între sfinţi părinţii noştri Anania şi Solohon, arhiepiscopii Efesului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

In ziua dintai: Pomenirea Sfantului Prooroc Naum.     Sfantul Prooroc Naum era din Elchessia, de cealalta parte de Iordan, din tinutul Begavariei, din semintia lui Simeon. Acesta a proorocit ninivitenilor, dupa Sfantul Prooroc Iona, ca cetatea lor se va pierde cu apa si cu foc, care lucru s-a si facut. Pentru ca, ninivitenii, cei ce se pocaisera, putina vreme, prin propovaduirea lui Iona, vazand ca nu s-a indeplinit asupra lor proorocia lui Iona, iarasi s-au intors la faptele lor rele dintai si iarasi au maniat indelunga rabdara a lui Dumnezeu.
    Deci, i-a ajuns pe ei acest fel de pierzare. Era langa Ninive un iezer mare de apa, care inconjura cetatea, si, facandu-se un cutremur mare de pamant, s-a scufundat cetatea in iezerul acela, iara o parte a cetatii, care ramasese pe munte, a fost arsa, iesind foc din pustie. Si asa s-a implinit proorocia lui Naum, Dumnezeu pedepsind pe poporul cel pacatos cu judecata cea dreapta. Astfel, pe cei cei ii miluise in zilele lui Iona Proorocul pentru pocainta, pe aceia, iarasi, dupa ce s-au rasvratit, mai pe urma i-a pierdut.
    Drept, aceea, cuvantul de capetenie al Proorocului Naum, este ca in istoria oamenilor, nu stapanesc legea celui mai tare, legea padurii, ci legea lui Dumnezeu, legea dreptatii.
    Ne-a ramas de la Proorocul Naum o carte, care se afla in Sfanta Scriptura a Vechiului Testament. El a trait cu sapte sute de ani inainte de Mantuitorul Hristos. Si a proorocit Sfantul Naum si altele din cele ce aveau sa fie si a adormit cu pace la patruzeci si cinci de ani de la nasterea sa si a fost ingropat in pamantul sau cu cinste.
 


Intru aceasta zi, cuvant despre un calugar pe care, diavolul, ispitindu-l, a ramas rusinat.     Era, intr-un pustiu un oarecare calugar cu numele lor, care n-a gustat bucate pamantesti zece ani, ci Ingerul Domnului ii aducea lui, la trei zile, hrana cereasca si aceasta ii era lui in loc de mancare si de bautura. Iara odinioara, au venit la dansul demoni care aratau ca o oaste ingereasca. Si, iata, o caruta de foc si foarte multi purtatori de arme si un imparat mare, care venea si, ajungand la dansul, i-a zis: "Iata acum ai ispravit toate, deci, sculandu-te, te inchina si ca pe Ilie te vom inalta pe tine." Iara calugarul a cugetat in mintea sa, zicand: "Eu in toate zilele ma inchin Imparatului meu, Mantuitorul Hristos, deci de-ar fi fost acesta Hristos, n-ar fi cerut inchinaciunea aceasta. Si asa cugetand, i-a zis lui: "Eu am pe Imparatul meu Hristos, Caruia totdeauna ma inchin, iara tu nu esti imparatul meu. "Si indata inselatorul s-a facut nevazut. Iara lor, biruind puterea diavolului, a ramas neinselat de mestesugirile lui.
 


Intru aceasta zi, cuvant despre pocainta.     Intoarce-te, din toata inima, cu suspinuri si cu lacrimi. Cu rabdare smereste-te si miluieste pe saraci si pe sarmani si iarta greselile aproapelui tau. Pentru ca acum, zice Domnul nostru, intoarceti-va catre Mine dintru toata inima voastra cu post si cu tanguire si cu plangere. Rupeti-va inimile voastre, iara nu hainele, intoarceti-va la Domnul Dumnezeul vostru, ca milostiv si indurat este, indelungrabdator si mult milostiv. Pentru ca cel ce miluieste, zice, miluit va fi si apoi, iertati si se va ierta voua. Milostenia barbatului ca o pecete este pe dansul si dar bun este celor ce o fac pe ea inaintea Celui Preainalt. Si asa pacatele se sterg.
    Daca vei avea pocainta ninivitenilor, ai pe David, care, prin pocainta, si-a curatit pacatele si atat a aratat puterea pocaintei, incat, prin ea si de darul proorociei iarasi, s-a invrednicit si lui Dumnezeu Tatal s-a facut cunoscut. Ai pe Petru, pe care o slujnica l-a intrebat despre Invatatorul si s-a lepadat de El cu blestem, facandu-se ca nu-L stie pe Dansul, si cu mincinos juramant s-a jurat. Insa, atat si-a curatit spurcaciunea lepadarii, incat si intaistatator s-a facut el si din starea cetei Apostolilor n-a cazut si a fost numit Bisericii temelie si Cerestii Imparatii chelar, de Insusi Dumnezeul Adevarului.
    Ai pe vamesul si pe fiul cel pierdut, ai pe desfranata si pe talharul, care, intr-un ceas, prin glasul cel cu buna intelegere, au fost iertati de pacate si in patria Raiului cetateni s-au facut. Indrazneste prin pocainta, dezbraca-ti spurcaciunea, nu te teme, caci, dupa aceea, Domnul indraznet te va face pe tine. Si cand te vei pocai si vei suspina, atunci te vei mantui. Ca mare este mila lui Hristos Dumnezeu si curatire este celor ce se intorc la Dansul, cu pocainta, pentru ca numai atunci mila Domnului, ca ploaia pe camp, in sufletele noastre se va pogora si razboiul vrajmasului impotriva noastra se va strica, intru Hristos Iisus Domnul nostru.
 


Intru aceasta zi, Cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, ca sa nu ne minunam de cele vremelnice, nici sa ne amagim cu cele veselitoare ale vietii si cuvant la Psalmul 72.     Fiindca mintea noastra este lesne alunecatoare si lesne se pogoara catre cele veselitoare ale vietii, uitand bunatatile cele ce vor sa fie, pentru aceea ni se cuvine noua, a nu fi cu nebagare de seama pentru pazirea de ispitirea simturilor. Ca uratorul de bine, diavolul, ispitindu-ne, amesteca lucrurile, ca sa nu poata mintea, carmaciul, a face deosebire intre cel bun si intre cel rau. Deci, cand s-au adunat asupra noastra ganduri desarte, mai inainte de a ajunge noi in intunecarea lor, degraba catre invatatura cea duhovniceasca sa alergam, cantand impreuna cu Proorocul Psalmul 72, a carui invatatura se potriveste noua. Ca, povesteste Proorocul, in acest Psalm, nepotrivirea vietii, ispitele si pe cei ce sunt vanati, prin ispite si pe cei ce biruiesc ispitele, prin rabdare, dar si rasplatirile fiecaruia sunt descoperite acolo. Pentru aceasta, este el si surpator al trufiei si al slavei desarte, povatuind catre slava cea adevarata pe cei ce voiesc sa se mantuiasca. Deci, nu numai zicerile lui sa le cunoastem, ci si mintea noastra sa o suim cu dinadinsul la graiurile cele dintru el, ca sa ne invrednicim a ne face si implinitori cu fapta si puterii si intelegerii celor aratate.
    Ca zice Proorocul: "Cat este de bun Dumnezeu cu Israel, cu cei drepti la inima. Iar mie, putin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, putin a fost de nu s-au poticnit pasii mei. Ca am pismuit pe cei fara de lege cand vedeam pacea pacatosilor. Ca nu au necazuri pana la moartea lor si tari sunt, cand lovesc ei. De osteneli omenesti nu au parte si cu oamenii nu sunt biciuiti. Pentru aceia ii stapaneste pe ei mandria si se imbraca cu nedreptatea si cugetele inimii lor ies la iveala. Gandesc si vorbesc cu viclesug, nedreptate graiesc de sus. Pana la cer ridica gura lor si cu limba lor strabat pamantul."  (Ps. 72, 1-9).
    Dar ce insemneaza: "nedreptatea graiesc de sus" si "pana la cer ridica gura lor?"
    Ceea ce vrea sa spuna psalmistul, in acest fel, este ca pacatosii, savarsind cele rele si neluand pedeapsa cea cuvenita pentru rautatile lor, ajung de socotesc ca nu este Dumnezeu, fara de minte, facandu-se ei, ca se arata: "Zis-a cel nebun in inima sa: Nu este Dumnezeu" (Ps. 13, 1), nedreptatea de sus graind, gura lor pana la cer ridicand si cu limba lor vanturand pamantul.
    "Pentru aceasta, poporul meu se ia dupa ei si gaseste ca ei sunt plini de zile bune si zice: Cum? Stie aceasta Dumnezeu? Are cunostinta Cel Preainalt? Iata, acestia sunt pacatosi si sunt indestulati. Vesnic sunt bogati. Iar eu am zis: Deci, in desert am fost drept la inima si mi-am spalat, intru cele nevinovate, mainile mele, ca am fost lovit toata ziua si mustrat in fiecare dimineata. Daca as fi grait asa, iata as fi calcat legamantul neamului fiilor tai. Si ma framantam sa pricep aceasta, dar anevoios lucru este inaintea mea. Pana ce am intrat in locasul cel sfant al lui Dumnezeu si am inteles sfarsitul celor rai!"
    Si, iata, acum sfarsitul celor ce uita pe Dumnezeu. Ca zice: "Intr-adevar, pe drumuri viclene i-ai pus pe ei si i-ai doborat cand se inaltau. Cat de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor. Ca visul celui ce se desteapta, Doamne, in cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai facut."
    Dar care este cetatea aceasta? E "Ierusalimul cel de sus" (Gal. 4, 26). Iar mai departe zice: "De aceea s-a bucurat inima mea si rarunchii mei s-au potolit. Ca eram fara de minte si nu stiam; ca un dobitoc eram inaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine. Apuca-tu-m-ai de mana mea cea dreapta. Cu sfatul Tau m-ai povatuit si cu slava m-ai primit."
    Dar ce vrea sa spuna cand zice: "Si cu sfatul Tau m-ai povatuit" Ceea ce zice, socotesc ca este asa: Dupa ce m-am dezbarat de voia trupului meu si m-am randuit pe mine insumi catre primirea si pazirea poruncilor Tale, atunci cu sfatul Tau m-ai povatuit. Ca nu am stat nici nu m-am intarit dupa voia mea. Pentru aceea, ca un Parinte bun ce are un fiu iubit, m-ai apucat de mana dreptei mele si cu sfatul Tau m-ai povatuit, pentru care si cu slava m-ai primit.
    "Ca pe cine mai am eu in cer afara de Tine? Si, afara de Tine, ce am dorit pe pamant? Stinsu-s-a inima mea si trupul meu, Dumnezeul inimii mele si partea mea, Dumnezeule, in veac." Dar cautand ce? Petrecerile cele de sus. Ca, "in ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Insetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; cand voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu". (Ps. 41, 1-2). Partea mea Tu esti, Dumnezeule, in veac.
    Adanceste-ti mult mintea ta in primirea celor zise, ca invatatura infricosata rosteste, acum, la urma, zicand: "Ca, iata, cei ce se departeaza de Tine, vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapada de Tine. Iara mie a ma lipi de Dumnezeu bine este, a pune in Domnul nadejdea mea, ca sa vestesc toate laudele Tale in portile fiicei Silonului."
    Avand, deci, iubitilor, intariri din dumnezeiestile Scripturi si cale batatorita si dreapta, care ne duce catre portile cele ceresti, sa nu slabim in nadejdea cea adunata noua in ceruri, ca vine Domnul, precum este scris, Care "are lopata in mana si va curati aria Sa si va aduna graul in jitnita, iar pleava o va arde cu foc nestins." (Matei 3, 12). Lui i se cuvine cu adevarat slava in veci! Amin.

Cântare de laudă la Sfântul Filaret cel Milostiv

Celui milostiv Domnul i-a arătat milostivire,

El pururea se milostiveşte de oamenii credincioşi.

Ale lor rugăciuni le aude negreşit Domnul,

Şi însutit le răsplăteşte bunătatea lor.

Sfîntul Filaret Multmilostivul

Nădejdea şi-a pus nebiruit în Unul Dumnezeu.

Cu a lui milostivire el a uimit lumea,

Căci în sărăcie ajungînd nu s-a lepădat de Dumnezeu.

Lui Filaret nu i-a păsat de onoruri şi cinste,

Căci veacul de aici pentru negoţ e făcut.

Cu timpul vieţii se cuvine să ne dobîndim

Raiul Veşnicia fericită a lui Dumnezeu.

Domnul grăit-a nouă minunat cuvînt:

Neguţătoriţi pînă ce voi veni!

Iar la plinirea vremii,

Eu însutit şi înmiit vă voi răsplăti vouă!

Sărăcind Filaret din prea mare milostivire,

Din pricina marii bunătăţi şi iubiri de adevăr,

Dumnezeu Cel de Sus l-a cercetat pe dînsul,

Şi milostivirea Lui peste el a turnat.

Domnul pre Filaret l-a cercetat cu putere,

Răsplătind a lui jertfa cu belşug din belşug.

El răsplătitu-l-a ca pre Multpătimitorul Iov odinioară,

Cu bogăţie multă şi har peste har.

Cugetare

Virtutea este ca setea. Cînd începe omul să bea din băutura duhovnicească a virtuţii, el însetează şi mai mult şi caută să bea din ea mereu. Cel care începe să se exerseze în virtutea milostivirii un mai cunoaşte măsură, şi nu mai poate pune graniţă milostivirii lui.

Sfîntul Filaret a fost la fel de generos în sărăcie, pe cît fusese în bogăţie. Ajungînd fiica lui pe tronul imperial, ca soţie a împăratului, Sfintul Filaret a devenit din nou bogat, şi la fel de generos ca întotdeauna. Într-o zi Sfîntul Filaret a cerut soţiei şi copiilor lui să preagătească cea mai aleasă masă cu putinţă, zicîndu-le: „Să invităm la această masă bogată a noastră pe Domnul nostru Împăratul, împreună cu suita lui”. Toată casa s-a gîndit că despre împărat este vorba, ginerele Sfîntului Filaret, şi s-au aşternut la muncă cu multă sîrguinţă, întru pregătirea marii prăznuiri. În această vreme, Sfîntul Filaret a înconjurat toate străzile oraşului Constantinopol şi a adunat la sine pe toţi nevoiaşii, cerşetorii, orbii, proscrişii, uscaţii şi infirmii, şi i-a adus pe ei la marele praznic pregătit. El i-a aşezat la masă, cerînd soţiei şi fiilor să le slujească lor. Sfîrşindu-se masa, el a pus un galben mare de aur în palma fiecărui om şi i-a slobozit. De abia atunci au înţeles toţi cei din casă că prin cuvîntul împărat Sfîntul Filaret s-a referit la împăratul Hristos, iar prin cuvîntul suită, la toţi săracii şi nevoiaşii cei lipsiţi de hrană.

El a mai zis că nu trebuie să socoteşti cît să dai unui sărac, ci doar să bagi mîna în buzunar şi să scoţi de acolo ce se întîmplă să îţi cadă în mînă. Iar mîna nu va scoate decît ceea ce porunceşte Pronia lui Dumnezeu.

Luare aminte

Să luăm aminte la căderea păcătoasă a lui Adam şi Evei din Rai (Facerea 3):

• La cum Eva, după ce a păcătuit, nu s-a pocăit de nelegiuirea ei, ci s-a grăbit să îl facă şi pe soţul ei să păcătuiască;
• La cum Adam, după ce a păcătuit, nu s-a pocăit de nelegiurea lui, ci s-a îndreptăţit pe sine înaintea lui Dumnezeu, aruncînd vina asupra soţiei lui;
• La cum chiar şi astăzi, mulţi păcătoşi caută să coopteze şi pe alţii în păcatul lor, ca să şi-1 poată justifica mai bine, dînd vina pe alţii.

Predică

Despre zidirea lumii – „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul” (Facerea 1:1).

Fraţilor, acesta este răspunsul pe care îl dă Dumnezeu prin gura prorocului, anume, răspunsul la întrebarea pe care ne-o punem toţi:

„De unde a apărut lumea?”

Dumnezeu aude această întrebare a omenirii, rostită, sau nerostită. El o aude şi îi dă răspuns. Aşa cum trimite ploaie pămîntului însetat, aşa cum dă sănătate celui bolnav, aşa cum dă pîine şi îmbrăcăminte spre apărarea trupului, tot aşa dă Dumnezeu şi răspunsuri la întrebările duhului nostru. El dă răspuns la întrebarea care a dus duhul omului la foame şi la sete, la durere şi la golătate şi astfel a potolit foamea şi setea duhului omului, 1-a vindecat de boală şi 1-a îmbrăcat în haina adevăratului răspuns. Iată întrebarea: „De unde vine lumea?”. Iată şi răspunsul:

La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul. Această lume nu a ieşit de la sine, aşa cum nimic în lumea asta un iese de la sine; nici nu a ieşit lumea aceasta de la vreo putere rea, nici are ea mai mulţi creatori, buni sau răi, ci lumea a fost făcută de Unul Dumnezeu Cel Milostiv.

Răspunsul acesta naşte bucuria în sufletul oricărui om, îndemnîndu-1 pe el la toate faptele bune. Acesta este şi criteriul după care cunoaştem, printre altele, că răspunsul acesta este singurul corect şi adevărat. Oricare alt răspuns care vine în contrazicere cu acesta aduce în sufletul omului tristeţe şi teamă, şi îl împinge la păcat şi la rău; iată elementul după care cunoaştem, printre altele, că astfel de răspunsuri sînt false.

Fraţilor, lumea este de la Dumnezeu – să ne bucurăm şi să ne veselim întru adevărul acesta! Lumea este de la Dumnezeu, şi prin urmare sfîrşitul ei va fi tot în Dumnezeu!

Lumea este dintr-o rădăcină bună şi prin urmare va şi aduce roadă bogată şi bună. Lumea a ieşit din cămara luminii, de aceea ea va şi sfîrşi în lumină. Cunoscînd că bun este începutul ei, vom cunoaşte de aceea că spre bine va şi tinde cursul ei, şi că al ei sfîrşit din cele din urmă va fi spre bine. Iată, în cuvintele acestea de la începutul Sfintei Scripturi se cuprind deja, ascuns, şi cele ce privesc sfîrşitul lumii. Căci cum a fost începutul lumii, aşa va fi şi sfîrşitul ei. Acela Care a făcut începutul, Acela va face şi sfîrşitul. Prin urmare, să ne ţinem strîns de acest adevăr mîntuitor, ca să putem avea nădeje luminoasă şi să ne întărim în dragostea faţă de Acela Care, din iubire, ne-a făcut pe noi.

O, Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti Unul Domn şi Făcătorul nostru, Izvorul cel Unul a tot binele! Noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te rugăm: îndreptează către sfîrşit bun viaţa noastră întru Duhul Tău Cel Sfînt, prin lisus Hristos Dumnezeul nostru! Căci noi numai Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!

DE LA PĂZIREA PORUNCILOR LA DESĂVÂRŞIRE

 

 

“Dreptmăritori creştini,

Evanghelia propusă spre meditaţie astăzi este cea a Dregătorului bogat, potrivit Sfântului Evanghelist Luca, sau a Tânărului bogat, potrivit textului paralel de la Sfântul Evanghelist Matei (19,16-26). Un bogat, aşadar, vine la Mântuitorul Hristos şi-I pune o întrebare lăudabilă, o întrebare care ar trebui să ne preocupe permanent şi pe noi: „ce să fac să moştenesc viaţa de veci?” Numai că, bogatul acesta, deşi pune o întrebare bună, dovedeşte totuşi o dublă ignoranţă prin felul în care o formulează, ceea ce şi duce la amplificarea şi complicarea dialogului cu Hristos. Care este această dublă ignoranţă?

Întâia necunoaştere a bogatului constă în faptul că acesta nu ştia cu Cine vorbeşte! L-a numit pe Domnul „Învăţătorule bun“, dar îl considera un învăţător de lege oarecare. De aceea, Mântuitorul l-a întrebat: „De ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu“, iar acela nu a ripostat, să fi zis: „Dar, Doamne, eu asta am vrut să spun, că eşti Dumnezeu şi de aceea Te întreb…” Nu ştia, aşadar, cu Cine vorbeşte.

De ce mai este ignorant bogatul? Pentru felul în care cere „să moştenească viaţa de veci!” Aşa se exprimă el în textul de astăzi de la Sfântul Luca. Cum întreabă tânărul în textul de la Sfântul Evanghelist Matei? „Ce bine să fac, ca să am viata de veci?” Vedeţi? Acela cere „să aibă” viata de veci, iar cel de astăzi „să o moştenească“. I-a corectat, însă, Hristos, şi pe unul şi pe celălalt. Ce le-a răspuns El? De vrei să intri “în viaţă — nu dacă vrei „s-o ai“, şi nici dacă vrei s-o moşteneşti” —, păzeşte poruncile. Vedeţi cum tânărul gândea ca un bogat? A pus problema exact în felul în care gândesc bogaţii. A venit la Hristos conştient de multele sale bogăţii, cerând „să moştenească” şi „să aibă” viaţa de veci. Hristos însă a făcut distincţie şi a arătat că una este „să moşteneşti” ori „să ai“, şi alta „să intri în viaţa de veci“. De ce? Pentru că una este calea poruncilor, şi alta calea desăvârşirii, chiar dacă ambele duc în împărăţia lui Dumnezeu.

În viaţa de dincolo, vor fi unii care se vor mântui aşa, “cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni” ale Domnului, şi prea puţini „aleşi“, care vor ajunge „moştenitori” şi chiar “judecători” ai celorlalţi: „au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?“ (I Cor. 6, 2). Iar despre Sfinţii Apostoli spune că vor şedea şi ei „pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” [Mt. 19,28]. Iată, aşadar, două categorii de „cetăţeni” ai împărăţiei Cerurilor: una, a celor mântuiţi, şi alta a celor desăvârşiţi, sau a sfinţilor.

Ei bine, văzând Hristos confuzia din mintea bogatului, i-a răspuns, afirmând mai întâi un Creştinism pe măsura priceperii lui şi a celor mai mulţi dintre noi. Ce a spus Domnul că trebuie să facă pentru ca să intre în viaţa de veci? „Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“. Un Creştinism, vasăzică, simplu, comod, confortabil şi la îndemâna oricui, pentru că aduce de faţă numai poruncile prohibitive din Lege, şi anume doar pe acelea ce se referă strict la relaţia cu semenii. De aceea i s-a şi părut extrem de simplu bogatului, care a şi replicat: „Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele“. Atunci, aceasta îţi mai lipseşte, a adăugat Hristos: „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor… şi vino de urmează Mie“. Ce a făcut atunci bogatul? I-a întors spatele şi a plecat…

Iubiţi credincioşi,

Ar fi fost foarte comod Creştinismul care doar ne-ar fi oprit să săvârşim adulter, să ucidem, să furăm, să mărturisim strâmb ori să ne necinstim părinţii! Ar fi fost, însă, doar un „Creştinism uman” sau „umanist” şi o „religie prohibitivă“… Hristos însă a promovat un „Creştinism pozitiv“, cerând de la noi şi angajament, devotament şi chiar jertfă, fapt ce nemulţumeşte pe foarte mulţi care, dezamă­giţi, repetă până astăzi gestul tânărului bogat, pun capul în jos şi pleacă „neputincioşi”. Ne-ar fi convenit, poate, un Creştinism în care să fie suficient „să nu ucizi, să nu furi, să nu faci desfrânare, să nu depui mărturie mincinoasă etc“. Dar, oare, Creştinismul aceasta este? O religie al lui „ce să nu facem“? Este un Creştinism prohibitiv? Dacă ar fi aşa, creştin ar fi tot cel ce nu săvârşeşte răul! Nu, însă! Evanghelia de astăzi ne atrage atenţia, chiar cu riscul de a-i întoarce şi noi spatele, că adevăratul Creştinism înseamnă mult mai mult decât atât…

Spun aceasta, pentru că se întâmplă şi astăzi să vină credincioşi la spovedanie şi să înceapă tot în felul bogatului: „Ştiţi, părinte, n-am făcut mare lucru… n-am furat, n-am dat în cap la nimeni, n-am făcut desfrânare şi… cam atât!“. Şi atunci îi întrebăm; „Frate dragă, ai auzit de milostenie? Ai auzm de compasiune? De iertare? De slujirea celor aflaţi în nevoi? De iubirea aproapelui şi a lui Dumnezeu, căci Creştinismul înseamnă şi toate acestea”! Adevăratul Creştinism nu este doar fugă de păcat, ci este, deopotrivă, şi angajament cu toată fiinţa noastră în cultivarea virtuţilor. Este iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, chiar dacă acesta din urmă ne-ar fi vrăjmaş. Şi atunci, sigur că, dintr-odată Creştinismul nu mai pare atât de „convenabil”, „comod” şi la îndemâna oricui. Este şi motivul pentru care mulţi se limitează doar la atitudinea bogatului de astăzi — la Creştinismul acela al lui „ce nu trebuie să facem” şi „ce nu e bine să facem“. In momentul în care, însă, ni se spune că adevăratul Creştinism înseamnă şi post, şi rugăciune, şi milostenie, şi curăţie trupească şi sufletească, şi iubire şi, în scurte cuvinte, multă luptă cu noi înşine, dintr-odată îi întoarcem spatele, sau ne mulţumim doar cu „Creştinismul” acela „rudimentar” şi, de fapt, „insuficient”.

Fraţi creştini,

Bogatul din evanghelia de astăzi a făcut, fără să-şi propună, un lucru deosebit de valoros: L-a „provocat” pe Hristos să ridice ştacheta şi să vorbească despre Creştinismul celor „desăvârşiţi” sau al celor „aleşi”. Adică despre cei care, peste veacuri, nu s-au mulţumit doar cu păzirea poruncilor, ci au tins spre desăvârşire, şi este cazul sfinţilor în general, dar şi al monahilor, care au văzut întotdeauna în invitaţia lui Hristos „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri, apoi vino de urmează Mie” chemarea la votul desăvârşitei sărăcii. Ce a făcut acela? S-a întristat, pentru că avea multe bogăţii, iar acest lucru L-a determinat pe Domnul să spună ucenicilor un cuvânt teribil de greu, ce a căzut ca plumbul şi peste ei şi peste noi:

“Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia cerurilor“.

Un cuvânt greu şi absolut neconvenabil şi neconfortabil! Căci, acestui soi de devotament şi angajament nu numai bogatul de astăzi i-a întors spatele, plecând acasă întristat, ci şi foarte mulţi dintre noi.

Mulţi oameni întorc şi astăzi spatele Creştinismului, ori preferă un Creştinism doar al primei faze. Aceştia, poate, s-ar fi bucurat ca tânărul să nu-L fi provocat pe Hristos să ridice ştacheta atât de sus şi să arate ce vasăzică adevăratul Creştinism! Le-ar fi convenit de minune, probabil, un Creştinism prohibitiv şi care să privească doar relaţiile interumane! Hristos, însă, arată că adevăratul Creştinism nu ne cere doar să fugim de rău, ci să şi căutăm binele şi să-l săvârşim pe el cu toată fiinţa noastră. Mai mult decât atât, Hristos arată bogatului din evanghelie că, dacă voieşte să fie desăvârşit, trebuie să renunţe tocmai la ceea ce iubea el mai mult — avuţiile sale.

Ar putea părea unora că Mântuitorul are ceva cu bogăţia!… Atenţie, însă, care este învăţătura Lui cu privire la bogăţie şi sărăcie: nici bogăţia şi nici sărăcia nu pierd ori mântuiesc prin ele însele. Veţi vedea bogaţi la care avuţia naşte îngâmfare, mândrie, auto suficienţă, lăcomie, nemilostivire, împietrire, dar veţi vedea şi oameni cărora bogăţia nu le-a luat minţile şi nu le-a afectat credinţa ori dragostea faţă de Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte de dreptul Avraam care, deşi era cel mai bogat om de pe pământ, striga din mijlocul bogăţiei lui: „pulbere şi cenuşă sunt eu“! (Fc. 18, 27] Şi a iubit pe Dumnezeu atât de mult, încât a fost gata să-şi jertfească nu doar bogăţiile sale – ceea ce n-a făcut bogatul nostru de astăzi — ci pe propriul fiu, Isaac (Fc. cap. 22). Un alt exemplu, tot din Vechiul Testament, Dreptul Iov. Bogat, cu avuţii nenumărate, pierzându-le pe toate acestea prin îngăduinţa Domnului, L-a iubit totuşi pe El mai mult decât lucrurile cele pieritoare. Căci, deşi şi-a pierdut toată avuţia, a rămas, totuşi, credincios lui Dumnezeu şi răbdător în suferinţă (vezi cartea Iov). Un altul, Iosif din Arimatea: sfet­nic ales, bogat, dar mare admirator al Mântuitorului Hristos, I-a dăruit Domnului propriul său mormânt ca să fie îngropat în el (Mt. 27, 57-60). Şi mai sunt şi multe alte exemple de oameni pentru care bogăţia nu a fost numaidecât pierzare. Hristos nici nu a afirmat că este cu neputinţă bogatului să intre în împărăţia Cerurilor, ci a spus doar că-i va fi foarte, foarte greu să-L iubească pe Dumnezeu şi pe semenul său mai mult decât avuţiile sale…

Atenţie că nici sărăcia nu este virtute, dacă nu este dublată de „sărăcia cu duhul“! Sărăcia poate şi ea împietri, înrăi şi neferici, ducând la hoţie, la dorinţă de câştig urât, la invidie faţă de cei care au mai mult, ori la veşnică nemul­ţumire cu propria stare, lucruri care nu vor zidi niciodată duhovniceşte. Altundeva trebuie căutat înţelesul cu care Dumnezeu ne previne că bogăţia este periculoasă — şi anu­me că ne leagă inima de ea, ne răpeşte libertatea, făcându-ne robi ai ei. Or, Hristos nu-Şi doreşte în Împărăţia Sa robi. Aţi văzut cum bogatul a cerut “să moştenească” Împărăţia Cerurilor, adică să fie stăpân peste ea? Dar cum ar fi putut fi stăpân el, de vreme ce s-a arătat neputincios de a stăpâni peste sine şi a fost robit de propria avuţie, căci, având de ales între Hristos şi avere, a preferat-o pe aceasta din urmă? Nu i-a convenit acest soi de Creştinism care cere totul! Şi, de ce oare cere totul? Ei bine, cere totul pentru că numai atunci poţi iubi „pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu totul cugetul tău, din tot sufletul tău şi din toată vârtutea ta” (Lc. 10, 27), când eşti gata să renunţi la toate pentru Dumnezeu. A vrut desăvârşire bogatul: iată calea desăvârşirii!

Dragii mei,

Evanghelia de astăzi ne arată tuturor că există un Creştinism simplu, comod, confortabil şi la îndemâna oricui, dar care abia dacă ne va mântui… Ce a cerut bogatul, însă? Abia aflat în pragul mântuirii, a dorit şi a râvnit la desăvârşire! De aceea i-a arătat Hristos că, dacă vrea să fie desăvârşit, atunci nu se mai poate mulţumi doar cu păzirea poruncilor, şi încă a celor mai simple… Evanghelia de astăzi nu aşteaptă de la noi, aşadar, doar să fugim de păcat, ci să ne şi agonisim virtuţile. Adică ne cere să arătăm angajament: să postim, să facem milostenie, să ne rugăm, să slujim lui Dumnezeu şi semenilor, să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele, căci acestea „cuprind toată Legea şi proorocii” (Mt. 22,40).

A iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele cu toată fiinţa noastră ne obligă să fim gata a renunţa la orice ne-ar putea împiedica de a alerga în urma Lui, iar bogatului de astăzi tocmai avuţiile îi stăteau în cale. De aceea pericopa evanghelică ne îndeamnă să iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice ne-ar tenta ori ne-ar putea distrage de la iubirea şi comuniunea cu El, dacă vrem să putem dialoga cu El cu adevărat. Să nu fim tânărul care şi-a plecat privirea şi n-a mai putut răspunde nimic lui Hristos; n-a mai putut rămâne în comuniune, n-a mai putut fi capabil să ţintească spre desăvârşire. S-a mulţumit cu poruncile prohibitive. S-a limitat doar la a nu săvârşi răul şi, pentru aceasta, s-a arătat incapabil să mai săvârşească binele. Iată ce ne cere pericopa de astăzi!

Nu este suficient, aşadar, un Creştinism definit doar prin fuga de păcat, ci este necesar un stil de viaţă creştin, un angajament şi devotament faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele prin iubire până la jertfă, căci abia acestea vor face din noi oameni capabili să putem intra în „dialog” şi să rămânem în comuniune deplină cu Hristos, fără a-I întoarce spatele pentru că a dus Creştinismul mai departe de respingerea păcatului, la virtute şi luptă pentru desăvârşire. Evanghelia de astăzi ne cere, prin urmare, angajament creştin, luptă, jertfă, dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, cu tot ce presupun acestea.

Să cerem, deci, Domnului să ne dăruiască această iubire, capabilă să ne facă să renunţăm la orice pentru El. Să-L punem, adică, pe El în centrul preocupărilor şi al vieţii noastre, iar nu celelalte lucruri — necesare şi acelea până la un punct — însă nu în aşa măsură încât să-I ia locul. Să-L iubim pe Dumnezeu, să-L slujim cu toată fiinţa noastră şi El ne va dărui moştenirea Împărăţiei de veci, Amin”.

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Acatistul Sfântului Ierarh Andrei (Şaguna)

Acatistul Sfântului Ierarh Andrei (Şaguna),

Mitropolitul Transilvaniei

 

Canonul Sfântului Ierarh Andrei

Cântarea I, glasul 1:

Irmos: Văzătorul de Dumnezeu Moise...

Când a rânduit Dumnezeu plinirea vremii pentru neamul românesc din Ardeal, Şi-a ales slujitor credincios, pe Sfântul Andrei Şaguna, prin care să înfăptuiască învierea Bisericii Sale drept-măritoare. Veniţi, iubitorilor de praznice, să-i aducem laude în cântări duhovniceşti!

Cu puţine zile înaintea Naşterii celei după trup a Domnului, minunata ta mamă, Anastasia, te-a adus pe lume, Părinte, dându-ţi numele de botez Anastasiu, pentru că aveai să reînviezi Ortodoxia neamului tău.

Slavă..., a Treimii:

Dumnezeiasca Stăpânire cea întreit sfântă şi prealuminată, fire de o slavă şi de un tron, Părinte Atoatefăcătorule, Fiule şi Duhule cel dumnezeiesc, aşa Te-a lăudat alesul Tău Andrei, marele Mitropolit al Transilvaniei.

Şi acum..., a Născătoarei:

Ca pe un tron cinstit şi preaînălţat, să lăudăm neîncetat, neamuri, pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce este pururea Fecioară, căci numai ea singură a născut fără dureri şi păstrând nestricate peceţile fecioriei.

Catavasia: Hristos Se naşte, slăviţi-L...

Cântarea a 3-a:

Irmos: Tu eşti întărirea celor ce aleargă...

În pământ străin ai văzut lumina acestei lumi, Sfinte Ierarhe, ca să te asemeni lui Hristos, Cel ce a fost prigonit şi alungat în Egipt, de unde a revenit în sânul poporului ales. Aşa şi tu, alesule al lui Hristos, când s-au plinit toate, ai fost chemat între fraţii tăi ca să desţeleneşti ogorul Domnului.

Din tinereţe, aprins fiind de dragostea lui Hristos, te-ai adăpat din izvorul cel nesecat al Sfintelor Scripturi, umplându-te de înţeleptele învăţături dumnezeieşti, pe care, cu dreaptă socotinţă, le-ai folosit în lucrarea cea încredinţată de Dumnezeu.

Slavă..., a Treimii:

Pe Tine, Dumnezeu cel Unul în Treime, închinat în trei Ipostasuri, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Te-a cinstit şi propovăduit noul Andrei, Apostolul neamului românesc, cel chemat să înnoiască, prin Duhul, Biserica drept-măritoare din Ardeal.

Şi acum..., a Născătoarei:

Pe tine, Născătoare de Prunc dumnezeiesc şi Fecioară, toate neamurile te fericim, ca unii care ne-am izbăvit prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, bucuria tuturor celor credincioşi.

Catavasia

Sedealna, glasul al 8-lea:

Podobie: Pe Înţelepciunea...

Propovăduindu-L pe Hristos în tot ţinutul Transilvaniei, s-au auzit cuvintele tale pline de înţelepciune şi mireasmă dumnezeiască. Ortodoxia credinţei ai întărit, cărţi tipărind, biserici şi şcoli ridicând, bună rânduială în eparhie statornicind, şi, ca Pavel Apostolul, te-ai arătat apărător al cuvântului Evangheliei. Pentru aceasta, poporul te-a iubit ca pe un izbăvitor al său, iar Dumnezeu te-a făcut cetăţean al Raiului. De Dumnezeu cuvântătorule, Andrei, ierarh înţelept al Transilvaniei, roagă-te Domnului, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Slavă...

Şi acum..., a Născătoarei:

Când va veni Stăpânul tuturor să judece tot pământul, cu cei de-a dreapta ta numără-mă şi pe mine păcătosul, ca să mă îndepărtezi de întunericul cel mai din afară, unde vor fi aruncaţi cei necredincioşi. Tu, Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, apără-mă de demonii cei cumpliţi în ziua aceea, ca să strig ţie, bucurându-mă: Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeului nostru ca să-mi dăruiască iertare de greşeli, căci pe tine te am nădejde ca o ancoră tare şi nemişcată, eu, nevrednicul robul tău.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Stând împreună cu minunatul Avacum...

Înzestrat de Dumnezeu cu înţelepciune şi pricepere, ai învăţat a grăi multe limbi ale neamurilor, dar, când focul dumnezeieştii preoţii a coborât peste creştetul tău, Părinte Sfinte, ai început a vorbi graiul Duhului Sfânt, înţeles de toţi cei ce caută să se înnoiască prin har.

Dacă ai fost trimis de ierarhii Mitropoliei Sârbeşti să fii chivernisitor al Eparhiei românilor ortodocşi din Transilvania, îndată soborul preoţilor, cunoscând vrednicia ta, te-a cerut să fii hirotonit episcop al lor, ca cel de un neam şi de o credinţă cu ei.

Slavă..., a Treimii:

Treime de o Fiinţă, Unime în trei Ipostasuri Te-a propovăduit, cel între Sfinţi, Andrei, arhipăstorul Ardealului. Asemenea şi noi Te cinstim, Dumnezeu într-o fire cu adevărat, Cel ce ne mântuieşti, pentru rugăciunile alesului Tău.

Şi acum..., a Născătoarei:

Grădina ta păzeşte-o, Născătoare de Dumnezeu, pentru a nu fi năpădită de neghinele vrăjmaşului; că întru tine aceasta cu credinţă împărăţind, întru tine se întăreşte şi, prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, dezarmează pe vrăjmaşi şi întrarmează pe supuşii ei.

Catavasia

Cântarea a 5-a:

Irmos: Cărbunele aprins, luat în cleşte...

Sfântului Ierarh Calinic de la Râmnic te-ai asemănat la fapte şi-n credinţă. Legăturile tale cu acesta şi cu Sfânta Mănăstire Neamţ au arătat că, deşi Munţii Carpaţi despărţeau vremelnic pe fraţii români, cugetul şi fiinţa lor le erau una.

Sfinte Ierarhe Andrei prealuminate, înţeles-ai că graiul unui popor asemenea este unui copac care-şi schimbă frunzele şi ramurile în fiecare primăvară, trunchiul rămânând acelaşi. Acest gând ţi-a dat aripi să răspândeşti prin tipar cuvântul Scripturii, după limba şi înţelesul poporului.

Slavă..., a Treimii:

Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, închinat în trei Ipostasuri, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Andrei, păzeşte neamul românesc care slăveşte preasfânt Numele Tău.

Şi acum..., a Născătoarei:

Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emanuil înlăuntru, în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.

Cântarea a 6-a:

Irmos: Iona, cel ce a suferit...

Aşa cum sufletul este legat de trup, tot aşa şi Biserica este legată de poporul credincios. Aceasta înţelegând, Sfinte Ierarhe Andrei, atunci când ai fost chemat să păstoreşti poporul bine-credincios al Transilvaniei, ţi-ai iubit neamul, iar Bisericii lui i-ai statornicit rânduieli ca să dăinuiască până la sfârşitul veacurilor.

Părinte sfinţite, înţelepte lucrător în via Domnului, Andrei preafericite, scris-ai cărţi de zidire sufletească, răspândite în toate ţinuturile româneşti, întărind astfel unitatea de credinţă şi de neam.

Slavă..., a Treimii:

Treime neamestecată, nedespărţită şi Una în Fiinţă, Izvor de lumină pentru Biserica lui Hristos din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, aşa ai teologhisit, Sfinte Ierarhe Andrei, pentru ca toţi credincioşii români să meargă pe calea mântuirii.

Şi acum..., a Născătoarei:

Încăput-ai pe Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe Cel ce poartă toate; alăptat-ai, Curată, pe Cel ce hrăneşte toată făptura, pe Hristos, Dătătorul de viaţă, Hristos-Dumnezeul nostru.

Catavasia

Condacul Ierarhului, glasul al 8-lea:

Podobie: Apărătoare Doamnă...

Pe cel ce a fost, între ierarhii Bisericii drept-măritoare, străjer al adevărului şi ctitor de cultură românească, pe Sfântul Andrei al Transilvaniei, după cuviinţă să-l lăudăm, că s-a arătat vistierie nesecată, fereastră prin care ne vine lumină din cer şi mână binecuvântată prin care Dumnezeu poporului român daruri alese trimite; măritului păstor, credincioşii, să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Icos:

Pe înţeleptul păstor, luminat de Duhul Sfânt, pe Marele Andrei, ierarhul cel sfinţit al Transilvaniei, să-l cinstim în cântări duhovniceşti; pe oşteanul neînfricat al lui Hristos, care pacea cerească şi buna rânduială în Biserica drept-măritoare le-a adus; ctitor de viaţă şi limbă românească, insuflatul tâlcuitor şi cunoscător al Sfintelor Scripturi; Gura de aur din care curg, ca dintr-un izvor, râuri de învăţături spre zidirea sufletească a poporului bine-credincios. Pentru aceasta, cu dragoste îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Sinaxar:

Întru această zi, 30 noiembrie, se face pomenirea Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei.

Acest minunat părinte, trimis de Dumnezeu ca un apostol, pentru a aduce nădejde şi pace neamului românesc ortodox, oprimat şi umilit, din Ardeal, a strălucit în veacul al XIX-lea ca o lumină, pe care vânturile şi furtunile nu au reuşit să o stingă.

S-a născut din părinţi temători de Dumnezeu, proveniţi din aromânii locuitori în Peninsula Balcanică. Familia Şaguna, în care, din voia lui Dumnezeu, a venit pe lume Anastasiu, viitorul Mitropolit al Ardealului, se aşezase în oraşul Mişcolţ, în nord-estul Ungariei. Vrednica sa mamă, Anastasia, a dat numele ei pruncului născut în 20 decembrie 1808. Simţea cu duhul că, aşa cum Naşterea Domnului anunţă deja praznicul Învierii, tot aşa şi Anastasiu, fiul ei, primind numele Învierii, în Ajunul Crăciunului, avea să aducă învierea Ortodoxiei neamului românesc din care făcea parte.

După moartea timpurie a tatălui său, trecut la catolicism, mama sa, Anastasia Şaguna, s-a găsit în faţa necazurilor vieţii cu trei copii: Evreta, Ecaterina şi Anastasiu, încredinţaţi unor aşezăminte de educaţie catolice. Anastasia şi-a crescut însă cu dârzenie exemplară copiii în duhul Ortodoxiei. Astfel că la vârsta de 18 ani toţi cei trei copii ai ei au făcut cerere oficială de reprimire în Biserica străbună. Ortodoxia viitorului mare ierarh este opera credincioasei sale mame, Anastasia. Ziua de 29 decembrie 1826, când Anastasiu Şaguna şi-a declarat, în limba latină, hotărârea de a redeveni ortodox, e tot atât de memorabilă pentru istoria Bisericii Ortodoxe ca şi ziua naşterii lui. Se încheia astfel o dramă sufletească adâncă. Anastasia Şaguna s-a preocupat în special de Anastasiu, care a fost dat să înveţe la cele mai bune şcoli ale timpului: gimnaziul „superior” (liceul) din Pesta (azi, Budapesta); apoi Universitatea din acel oraş, unde a făcut studii strălucite de filosofie şi drept. La terminarea studiilor, tânărului Anastasiu i se deschidea în faţă o frumoasă carieră de avocat, judecător sau profesor. Însă, la îndemnul înţeleptei sale mame, a plecat la Vârşeţ (în Banatul sârbesc de azi) şi s-a înscris la Seminarul Teologic româno-sârb. La absolvire a intrat ca frate în mănăstirea sârbească Hopovo, unde, la nici 25 de ani, a cerut să fie tuns în monahism. A primit numele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, împlinindu-şi şi el chemarea sfântă de a reînvia Ortodoxia românească din Transilvania asuprită şi umilită de stăpânitorii nedrepţi ai acestui pământ. Mulţumită să-şi vadă fiul monah ortodox, evlavioasa lui mamă, Anastasia, pildă de jertfelnicie creştin-ortodoxă, s-a mutat la Domnul, în vârstă de 51 de ani, în ziua de 17 ianuarie 1836.

Învăţatul monah Andrei Şaguna, cu studii de drept, filosofie şi teologie, cunoscător al multor limbi străine, şi-a început nevoinţa duhovnicească cu înţelepciune, întru smerenie şi ascultare deplină, lucrând cu timp şi fără timp în împlinirea virtuţilor, sporind în evlavie şi rugăciune curată, pe calea desăvârşirii, spre a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Pentru toate acestea, el fost foarte mult apreciat de ierarhii ortodocşi sârbi, care l-au rugat să părăsească liniştea mănăstirii şi să îndeplinească diferite ascultări în cadrul Mitropoliei Sârbe de la Carloviţ. Smerit şi ascultător, a răspuns acestei chemări şi, timp de 13 ani, a activat ca rector, ca asesor (consilier) mitropolitan, ca profesor de seminar şi ca egumen la patru mănăstiri sârbeşti (Iazak, Beşenovo, Hopovo şi Covil).

În vara anului 1846, mitropolitul de la Carloviţ l-a numit „vicar general” al Episcopiei româneşti vacante a Transilvaniei, cu sediul la Sibiu, iar în decembrie 1847, „soborul” protopopilor ardeleni l-a propus ca episcop. A fost confirmat de Curtea Imperială din Viena şi apoi hirotonit arhiereu de către mitropolitul din Carloviţ, în Duminica Tomii a anului 1848.

Aşteptat ca un izbăvitor al românilor drept-credincioşi, ierarhul lui Hristos s-a ostenit cu multă dăruire în lucrarea de apărare şi de păstrare a identităţii spirituale şi culturale a naţiunii române ardelene, pe primul loc fiind atât recunoaşterea lor ca „naţiune” egală în drepturi cu maghiarii, saşii şi secuii, cât şi desfiinţarea iobăgiei. Pentru lupta sa de apărare a drepturilor şi a demnităţii românilor transilvăneni, a fost mult iubit de cler şi popor.

În plan bisericesc, Mitropolitul Andrei Şaguna a luptat cu mult curaj, timp de 15 ani, pentru ieşirea Bisericii româneşti din Ardeal de sub jurisdicţia Mitropoliei Sârbeşti de la Carloviţ, sub care a fost aşezată în mod abuziv de Curtea Imperială de la Viena. Lupta lui a fost încununată de izbândă în decembrie 1864, când s-a aprobat restaurarea vechii Mitropolii a Ardealului (desfiinţată în 1701 de autorităţile de stat de atunci prin trecerea la „unire” cu Roma a unei părţi a clerului ortodox), iar Andrei Şaguna a devenit arhiepiscopul Sibiului şi mitropolitul românilor din Ardeal, Banat şi „părţile de vest” (Crişana). Canonist de vocaţie, marele Mitropolit a întocmit, apoi, o lege de organizare bisericească, sub numele de Statutul organic, aprobată de un Congres Naţional-Bisericesc în anul 1868, prin care se prevedea autonomia Bisericii sale faţă de stat, dar şi participarea laicilor la conducerea vieţii bisericeşti, în probleme administrative şi economice.

Mitropolitul Andrei a fost un adevărat „ctitor” de viaţă şi limbă românească în Transilvania. El a reorganizat vechea şcoală teologică de la Sibiu (existentă din 1786) ca un „Institut Teologico-Pedagogic”, cu două „secţiuni”, în care se pregăteau viitorii preoţi, dar şi învăţătorii celor aproximativ 800 de şcoli primare din Ardeal, majoritatea ctitorite de el şi îndrumate de Biserică, pentru ridicarea neamului. Împreună cu protopopul Ion Popasu, viitorul episcop al Caransebeşului, a întemeiat Gimnaziul cu opt clase din Braşov (actualul Colegiu „Andrei Şaguna”), un Gimnaziu la Brad, în jud. Hunedoara, o şcoală „reală-comercială” în Braşov şi a iniţiat cursuri pentru neştiutorii de carte în fiecare parohie. La Sibiu a înfiinţat o „tipografie diecezană”, în anul 1850, în care s-au tipărit: „Telegraful Român” (din ianuarie 1853 până azi, în mod neîntrerupt), „Calendarul” eparhial (numit în prezent „Îndrumătorul bisericesc”, din 1852 până azi), o serie de manuale pentru şcolile primare, dar şi manuale pentru învăţământul teologic (unele scrise de el însuşi), toate cărţile de slujbă, o nouă ediţie a Bibliei, între anii 1856 şi 1858.

A fost un om rugător şi postitor, un evlavios liturghisitor, un bun predicator şi păstor de suflete, care a păstrat în permanenţă legătura cu clerul şi credincioşii săi prin minunatele pastorale trimise acestora de Crăciun, de Paşti şi în alte ocazii. Prin toate s-a dovedit a fi un păstor cărturar, un ierarh luminat, smerit şi înţelept, un apărător neînfricat al dreptei credinţe şi un mare chivernisitor al vieţii bisericeşti.

A trecut la cele veşnice în 16/28 iunie 1873, la vârsta de 65 de ani, fiind înmormântat lângă biserica mare din Răşinari, aşa cum a rânduit el însuşi prin testament, fiind prohodit de un singur preot, „fără predică şi fără pompă”. Văzând smerenia lui, cu adevărat călugărească, poporul drept-credincios l-a cinstit cu multă preţuire şi evlavie după moarte, încât s-a creat un adevărat „cult popular” al mitropolitului Andrei cel Mare şi Sfânt. Zeci de oameni de cultură, români şi străini, au scris despre viaţa şi strădaniile sale întru slujirea Bisericii şi a neamului său, socotindu-l între cei mai de seamă ierarhi pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română în istoria sa.

Cunoscând evlavia clerului şi poporului faţă de acest mare ierarh luptător şi rugător pentru credinţa ortodoxă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 21 iulie 2011, l-a trecut în rândul sfinţilor din calendar.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi!

 

 

După obişnuitul început se zic Condacele şi Icoasele:

Condacul 1:

Înţeleptului apărător al Ortodoxiei şi vrednicului păstor al Bisericii neamului românesc, celui ce a fost trimis de Dumnezeu, în vremuri de restrişte, să fie povăţuitor iscusit al credincioşilor drept-măritori, cei necăjiţi şi întristaţi, Sfântului Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, să-i aducem laude ca unui nou apostol al lui Hristos, zicând: Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Icosul 1:

Din fragedă copilărie ai dobândit învăţătura cea mântuitoare a lui Hristos, Piatra cea din capul unghiului, pe care s-a zidit, în Duhul Sfânt, biserica făpturii tale. Iar, când a binevoit Hristos, te-a aşezat, pe tine, Sfinte Ierarhe Andrei, ca pe o piatră sfinţită, la temelia Bisericii drept-măritoare a românilor ardeleni. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, nespusă bucurie a Anastasiei, fericita mamă, care te-a născut;

Bucură-te, dar de mult preţ, dăruit de Dumnezeu poporului român;

Bucură-te, că la Botez ai primit numele Învierii;

Bucură-te, că ai fost crescut în dreapta credinţă;

Bucură-te, mădular cinstit al trupului tainic al lui Hristos;

Bucură-te, cel întărit cu pecetea darului Sfântului Duh;

Bucură-te, că din tinereţe iubitor de ştiinţă şi sfinţenie ai fost;

Bucură-te, albină cuvântătoare, care nectarul cunoştinţelor ai adunat;

Bucură-te, floare, pe care roua Duhului s-a aşezat;

Bucură-te, cel ce Crucea ai luat şi lui Hristos ai urmat;

Bucură-te, candelă aprinsă din lumina Preasfintei Treimi;

Bucură-te, pom, care darurile Duhului Sfânt ai rodit;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 2-lea:

Cu mintea luminată de Duhul Sfânt ai dobândit din cunoştinţele acestei lumi, dar mai ales pe cele mântuitoare ale Sfintelor Scripturi şi ale Părinţilor celor de demult. Toate ca pe o moştenire nepreţuită le-ai păstrat şi, cu sârguinţă, în viaţa ta le-ai împlinit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Nu de la oameni chemare primind, ci de la Dumnezeu, Sfinte Ierarhe Andrei, preafericite, rânduit ai fost să fii întâi-stătător al credincioşilor neamului tău din ţinutul Transilvaniei, care cu dragoste te-au primit, ca pe un izbăvitor al lor şi ca pe un călăuzitor către lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor, cântând:

Bucură-te, cel întocmai la nume cu Apostolul neamului nostru;

Bucură-te, izbăvitorul poporului român din pătimirile lui;

Bucură-te, purtătorul luminii lui Hristos în pământ transilvan;

Bucură-te, apărătorul dreptei credinţe şi împlinitorul virtuţilor;

Bucură-te, păstorul cel bun, întâi-stătător pe scaunul arhieresc al Sibiului;

Bucură-te, povăţuitorul şi sprijinitorul celor curaţi cu inima;

Bucură-te, părintele credinţei, aducător de nădejde credincioşilor;

Bucură-te, sol al lui Hristos, care aduci pace pe pământ;

Bucură-te, ierarhe, care „unitatea Duhului întru legătura păcii” ai păzit;

Bucură-te, slujitor „ajuns la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”;

Bucură-te, apostole, care „un Domn, o credinţă, un botez şi un Dumnezeu al tuturor” ai mărturisit;

Bucură-te, că ardelenii sunt „pecetea apostoliei tale în Hristos”;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 3-lea:

Munţii Carpaţi, care înconjoară ca o cetate Ardealul străbun, păstorit de tine, Sfinte Andrei, niciodată nu şi-au închis porţile pentru fraţii români, renăscuţi din apă şi din Duh, de aceeaşi mamă – Biserica drept-măritoare, una, sfântă, sobornicească şi apostolică. Pe toţi i-ai povăţuit, după porunca lui Hristos, să se iubească unul pe altul şi să cânte: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Ajungând, Sfinte Ierarhe, întâi-stătător pe scaunul vlădicesc al Sibiului, ai împletit, mai întâi, credinţa cu fapta, pildă vie de trăire în Hristos făcându-te păstoriţilor tăi, ca, apoi, toată lucrarea ta, săvârşită spre lauda Preasfintei Treimi, să devină îndreptar al Bisericii, spre folosul clerului şi al credincioşilor din vremea ta, dar şi al nostru, al celor care-ţi cinstim ostenelile, cântându-ţi unele ca acestea:

Bucură-te, mare mitropolit al Transilvaniei;

Bucură-te, cel ce temelia Ortodoxiei din Ardeal ai întărit;

Bucură-te, cel ce cu sârguinţă în via Domnului ai lucrat;

Bucură-te, că Bisericii îndreptar canonic de mare preţ ai lăsat;

Bucură-te, cel care prima călăuză pastorală pentru clerul ortodox ai scris;

Bucură-te, cel ce, asemenea părinţilor, canoane şi rânduieli bisericeşti ai aşezat;

Bucură-te, cel ce viaţa ta, în lumina Scripturilor, ţi-ai îndreptat;

Bucură-te, cel ce, „ştiind că zilele rele sunt, vremea ai răscumpărat”;

Bucură-te, învăţător care în laude şi cântări duhovniceşti lui Dumnezeu I-ai liturghisit;

Bucură-te, ostaş întrarmat cu armele adevărului şi platoşa dreptăţii;

Bucură-te, rugător fierbinte către Dumnezeu, pentru ca iubirea Lui în lume să prisosească;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 4-lea:

Înălţatu-te-ai, Sfinte Andreie, păstorul cel sfinţit al Transilvaniei, nou Moise, pe muntele faptelor bune, osebindu-te de lucrurile lumeşti şi trecătoare, în lumina Duhului Sfânt fiind; de aceea Dumnezeu te-a insuflat să alcătuieşti îndreptătoare rânduieli Bisericii noastre, după care şi noi viaţa ne călăuzim, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Ca şi pe Pavel, Apostolul lui Hristos, aşa şi pe tine, Părinte Andrei, nici primejdiile, nici prigonirile, nici ameninţările cu moartea nu te-au despărţit de sfânta lucrare încredinţată ţie de Dumnezeu. Pentru aceasta, te lăudăm ca pe un mare apărător al Ortodoxiei şi ca pe un harnic lucrător în via Domnului, de unde ai smuls spinii şi pălămida semănate de vrăjmaşi, cântându-ţi, cu dragoste, unele ca acestea:

Bucură-te, luceafăr răsărit spre izbăvirea neamului românesc;

Bucură-te, că nimic nu te-a despărţit de dragostea lui Hristos;

Bucură-te, orator luminat, care înţelepciunea acestei lumi ai nesocotit;

Bucură-te, cel ce cu gândul la moarte şi la viaţa veşnică te-ai întrarmat;

Bucură-te, cuvânt auzit în Transilvania şi în toate ţinuturile româneşti;

Bucură-te, solul păcii, care vesteşti dumnezeiasca pace a lui Hristos;

Bucură-te, mustrătorul celor ce pe Hristos Îl necinstesc;

Bucură-te, cel ce ai ştiut că „a vieţui este Hristos şi a muri câştig”;

Bucură-te, chip, în care Hristos frumuseţea slavei Lui a zugrăvit;

Bucură-te, sfeşnic cu lumina Ortodoxiei mărturisitoare împodobit;

Bucură-te, locaş al Duhului Sfânt, de mireasmă duhovnicească umplut;

Bucură-te, arhiereu a cărui „viaţă este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 5-lea:

Pe înţeleptul păstor, luminat de Duhul Sfânt, pe Andrei, ierarhul cel minunat al Ardealului, să-l cinstim în cântări duhovniceşti, pentru că ostaş neînfricat al lui Hristos s-a arătat, aducând pace cerească şi bună rânduială în Biserica drept-măritoare; ctitor de cultură românească, inspirat tâlcuitor şi cunoscător al Sfintelor Scripturi, pe care le-a răspândit, aducând laudă lui Dumnezeu, cântarea: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Precum odinioară Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan, un duh şi un cuget aveau prin sfinţenia vieţii lor, aşa şi tu, Părinte Andrei, nu ai pregetat nicicum să păstrezi unitatea de credinţă şi de lucrare cu Episcopia Râmnicului, păstorită de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, şi cu Episcopia Romanului, păstorită de episcopul Melchisedec, formând o troiţă de Biserici Româneşti, altoită pe viţa Hristos. Pentru aceasta poporul cel bine-credincios te-a cinstit, cântând, împreună cu noi, unele ca acestea:

Bucură-te, ctitor de biserici şi de viaţă şi limbă românească;

Bucură-te, întemeietorul multor şcoli pentru fiii neamului tău;

Bucură-te, glas răsunător, care peste Carpaţi s-a auzit;

Bucură-te, lumină, pe care întunericul nu o a cuprins;

Bucură-te, cel ce conştiinţa unităţii de neam ai trezit;

Bucură-te, cunoscător şi tâlcuitor al Sfintelor Scripturi;

Bucură-te, cel ce ai păstrat comuniunea cu ierarhii Ortodoxiei româneşti;

Bucură-te, că, „slujind oamenilor, ai slujit lui Dumnezeu”;

Bucură-te, cel ce de grijă neamului tău ai purtat;

Bucură-te, că, prin vieţuirea ta curată, păcatul ai osândit;

Bucură-te, că pururea în dragostea lui Hristos ai rămas;

Bucură-te, că şi „mintea, şi trupul au slujit legii lui Dumnezeu”;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 6-lea:

Chemarea ta ca arhipăstor în scaunul mitropolitan al Sibiului poporul cel bine-credincios a simţit-o ca pe o lumină trimisă de la Dumnezeu şi aşezată în sfeşnic – ale cărei raze au strălucit în tot ţinutul românesc, mângâind suflarea neamului –, pe care o înălţă către lumina cea neînserată a dumnezeirii, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Un trunchi cu trei ramuri ai socotit, Sfinte Andrei, ţările româneşti. Pentru aceasta, scrierile tale, de Duhul Sfânt luminate, s-au răspândit în toate laturile pământului străbun, hrănind duhovniceşte pe cei de aceeaşi credinţă şi simţire, statornicind rânduieli între fiii neamului, care-ţi cântă aşa:

Bucură-te, lumină aprinsă din raza luminii necreate a Preasfintei Treimi;

Bucură-te, luminătorul poporului tău aflat în întuneric şi în umbra morţii;

Bucură-te, cel ce te asemeni prin fapte Apostolului Andrei, cel întâi chemat;

Bucură-te, întemeietor de mitropolie, asemenea Sfântului Iachint de Vicina;

Bucură-te, ctitor de limbă românească, asemeni Sfântului Varlaam al Moldovei;

Bucură-te, monah-teolog cu înaltă cugetare, ca şi Sfântul Grigorie Dascălul al Ţării Româneşti;

Bucură-te, propovăduitor al cuvântului mântuitor, asemenea Sfântului Antim Ivireanul din Ţara Românească;

Bucură-te, apărător al Ortodoxiei, ca şi Sfântul Mărturisitor Iosif al Maramureşului;

Bucură-te, rugător pentru neamul românesc, împreună cu Sfinţii Pahomie de la Gledin şi Calinic de la Cernica;

Bucură-te, iscusit liturghisitor, întocmai cu Sfântul Dosoftei al Moldovei;

Bucură-te, părinte al Ardealului, asemeni Sfinţilor Ierarhi Ghelasie de la Râmeţ, Iorest şi Sava;

Bucură-te, nestemată de mult preţ din cununa de sfinţi ierarhi ai neamului românesc;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 7-lea:

Dacă ai primit toiagul păstoresc al înaltei slujiri arhiereşti, Sfinte Andrei, ai păzit turma cea cuvântătoare de lupii cei răpitori. Acest „toiag ţi-a fost reazem şi întărire” în ostenelile tale, iar „celor neascultători şi nestatornici, toiag de deşteptare şi cercetare”, împărţind astfel mila şi dreptatea în tot pământul Ardealului, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Sub mantia şi omoforul tău, Ierarhe prealuminate, s-au adăpostit toţi cei necăjiţi şi împovăraţi ai neamului românesc din Transilvania străbună. Copiilor le-ai fost învăţător, bătrânilor sprijinitor, orfanilor părinte, bolnavilor doctor, săracilor hrănitor, dregătorilor povăţuitor, călugărilor şi preoţilor luminător, tuturor făcându-te toate, ca pe toţi să-i dobândeşti pentru Împărăţia lui Dumnezeu; pentru aceasta te lăudăm, cântându-ţi:

Bucură-te, cel ce eşti pecetea dreptei credinţe a românilor ardeleni;

Bucură-te, pom cu felurite roade din care se hrănesc cei credincioşi;

Bucură-te, mâna prin care Hristos binecuvântează pe cei curaţi cu inima;

Bucură-te, miel trimis de Dumnezeu în mijlocul lupilor;

Bucură-te, martor al lui Hristos, care ai înfruntat nedreptatea;

Bucură-te, cel ce pe vrăjmaşi i-ai adus la cunoştinţa adevărului;

Bucură-te, cel ce din „plinătatea lui Hristos ai dobândit har peste har”;

Bucură-te, glasul celor fără de glas şi sprijinul celor fără de ajutor;

Bucură-te, vistierie nesecată pentru cei săraci şi oropsiţi;

Bucură-te, pildă celor ce vor să urmeze lui Hristos spre dobândirea vieţii veşnice;

Bucură-te, părinte milostiv celor smeriţi şi îndelung-răbdător cu cei răuvoitori;

Bucură-te, slujitor cu deplină înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 8-lea:

Dumnezeule, Cel ce eşti fără de început şi locuieşti în lumina cea neînserată, de unde priveşti spre cei smeriţi şi curaţi cu inima, atunci când ai binevoit, chemat-ai la Tine pe prietenul Tău, Andrei, cel încărcat de virtuţi, căruia i-ai zis: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost pus, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău”, îngerii cântându-Ţi: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Mare întristare a pricinuit poporului bine-credincios plecarea ta din această lume, vrednicule slujitor al lui Hristos, Sfinte Andrei! Dar, simţind că sufletul tău încărcat de roadele Duhului a fost aşezat în Raiul desfătării, s-a mângâiat şi a dat slavă lui Dumnezeu. Apoi, aşezându-ţi trupul în mormânt nou, la Răşinari, a cântat laude ca acestea:

Bucură-te, Sfinte, cel ce ai sfinţit cu trupul tău pământul străbun;

Bucură-te, bob de grâu, în aşteptarea învierii, în pământ îngropat;

Bucură-te, cel ce în ceruri comoara agonisită în viaţa de pe pământ ai aflat;

Bucură-te, cel ce pururea Faţa lui Hristos, oglindindu-se în chipul tău, o vezi;

Bucură-te, că Hristos, în chipul tău şi în faptele tale, S-a recunoscut;

Bucură-te, cel ce în soborul arhiereilor mărturisitori ai fost rânduit;

Bucură-te, că din potirul binecuvântat de Arhiereul cel Veşnic te împărtăşeşti;

Bucură-te, cel ce te desfătezi în iubirea cea nemărginită a lui Hristos;

Bucură-te, mijlocitor către Preasfânta Treime, întreit strălucitoare;

Bucură-te, cel căruia Dumnezeu i-a descoperit din tainele Sale;

Bucură-te, sălaş de harul Dumnezeiescului Duh sfinţit;

Bucură-te, vistieria Sfintei Treimi, pricinuitoarea veşnicelor bunătăţi;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 9-lea:

Tu, Doamne, Dumnezeule, Cel ce eşti necuprins de gând, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi Acelaşi fiind, ai chemat la ceruri pe Sfântul Andrei, cel ce întru răbdare s-a ostenit să urce treptele desăvârşirii către asemănarea cu Tine, Creatorul tuturor, ca să-l aşezi în soborul ierarhilor, pentru a-Ţi cânta: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Sfinte al lui Dumnezeu, Andrei, păstorul cel bun şi vrednic între mitropoliţii Ardealului, după trecerea ta la veşnicele locaşuri, poporul credincios te-a cinstit ca pe un mare apărător al Bisericii Ortodoxe şi cârmuitorul lui duhovnicesc, care l-ai condus către limanurile mântuirii cu învăţăturile şi rânduielile statornicite de tine. De aceea te cinstim, zicând aşa:

Bucură-te, cel ce pururea în conştiinţa neamului nostru ai rămas;

Bucură-te, cel ce la altarul ceresc pe cei ce te cinstesc îi pomeneşti;

Bucură-te, izvor sfinţit de Hristos, din care curge mierea învăţăturii duhovniceşti;

Bucură-te, vistierie de taină, în care Dumnezeu păstrează mană cerească;

Bucură-te, far strălucitor, prin care Hristos trimite lumină pe pământ;

Bucură-te, acoperământ ceresc, sub care se adăpostesc credincioşii;

Bucură-te, comoară de mult preţ a credincioşilor ortodocşi;

Bucură-te, că, în ceruri, prieten şi casnic al lui Dumnezeu te-ai făcut;

Bucură-te, cel ce laudă Dumnezeului celui minunat întru Sfinţii Săi cânţi;

Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru fiii Bisericii strămoşeşti;

Bucură-te, că lucrările tale au stat la temelia renaşterii culturii neamului românesc;

Bucură-te, floare rară, udată de roua Duhului Sfânt;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 10-lea:

Unitatea în duh cu ierarhii de acelaşi neam şi de aceeaşi credinţă, în iubirea lui Hristos, pe care ai dobândit-o pe pământ, s-a desăvârşit în ceruri, pentru că iubirea nu cade niciodată. Bucurându-te, Sfinte Andrei, de desfătarea veşnicelor bunătăţi, trimite-ne şi nouă gândul unităţii de neam şi de credinţă, ca să putem cânta împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Scrierile tale, Sfinte Ierarhe, au statornicit dreapta credinţă a Bisericii lui Hristos, îndepărtând eresurile şi dezbinările între fraţi. Tâlcuite pe înţelesul tuturor credincioşilor, Sfintele Scripturi au adus lumină în toate ţările româneşti, iar Pravila bisericească alcătuită de tine a călăuzit vieţuirea creştină a neamului nostru. Pentru aceasta, după cuviinţă, îţi cântăm:

Bucură-te, dascăl inspirat, care dreapta învăţătură ai propovăduit;

Bucură-te, povăţuitor iscusit, care pe credincioşi la mântuire ai călăuzit;

Bucură-te, sfinţit arhipăstor, care binecuvântare de la Dumnezeu ai adus;

Bucură-te, cetăţean al cerului, aşezat în soborul ierarhilor;

Bucură-te, bucuria îngerilor şi nădejdea credincioşilor;

Bucură-te, cunoscător şi împlinitor al cuvintelor vieţii;

Bucură-te, suflet încărcat de roade, răsădit în grădina Raiului;

Bucură-te, om ceresc şi cu suflet dumnezeiesc, iubit de Hristos;

Bucură-te, cel ce bune aşezăminte Bisericii strămoşeşti ai lăsat;

Bucură-te, cel ce împreună cu îngerii laudă Preasfintei Treimi aduci;

Bucură-te, crin înflorit pe veşnicie, sădit în grădina Edenului;

Bucură-te, prieten al lui Dumnezeu şi frate al nostru;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 11-lea:

De multe ori, Sfinţite Părinte Andrei, ai îngenunchiat, asemenea lui Solomon, înaintea locaşurilor de închinare pe care le-ai zidit şi le-ai sfinţit, rugând pe Domnul slavei să locuiască şi să privească cu ochi milostiv pe cei ce se roagă cu credinţă întru ele. Acum, fiind în ceruri, îngenunchezi înaintea scaunului de Heruvimi şi de Serafimi al Preasfintei Treimi şi te rogi să trimită îndurările şi milele Sale peste cei ce păstrează dreapta credinţă şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Nenumărate fapte luminate şi virtuţi alese ai împlinit pe pământ, Sfinte Andrei, dar minunea care-ţi încununează chipul este aceea că, prin harul lui Dumnezeu, ai refăcut unitatea de neam şi de credinţă a poporului român bine-credincios, nesocotit şi umilit de străini. Pentru aceasta îţi cântăm, ca unui mare ierarh al neamului românesc:

Bucură-te, străjer neclintit la altarul Patriei străbune;

Bucură-te, că mormântul tău din Răşinari ocroteşte glia strămoşească;

Bucură-te, oştean apărător al candelei credinţei curate a neamului românesc;

Bucură-te, ctitorul multor lăcaşuri de închinare în Transilvania;

Bucură-te, auroră luminoasă care se întinde peste toate provinciile româneşti;

Bucură-te, veghetor asupra comorilor spirituale ale poporului român;

Bucură-te, ocrotirea celor ce vieţuiesc în curăţie şi înfrânare;

Bucură-te, toiagul lui Dumnezeu pentru îndreptarea celor potrivnici;

Bucură-te, cel ce insufli dregătorilor gânduri bune pentru Biserică şi neam;

Bucură-te, cel ce umpli de bunătăţi cămările familiilor cu mulţi copii;

Bucură-te, călăuzitorul tinerilor şi reazemul bătrânilor;

Bucură-te, cel ce aduni pe cei risipiţi şi afli pe cei rătăciţi;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 12-lea:

Sfinte Ierarhe al lui Hristos, Andrei, roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească cererile de folos ale tuturor celor ce cinstim cu dragoste numele tău; că, deşi ca oameni am greşit, prin tine ne-am dobândit de la Mântuitorul sufletelor iertare şi multă milă, ca să ne învrednicim a cânta Preasfintei Treimi, cu îngerii, cântarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Doamne, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile vrednicului Tău slujitor Andrei, cel Mare şi Sfânt, păstorul Transilvaniei binecuvântate de Tine, caută din înălţimea Sfântului Tău lăcaş şi revarsă asupra inimilor fraţilor noştri români de pretutindeni o picătură din harul Tău, ca să laude pe sfinţitul Tău ierarh, zicând:

Bucură-te, Sfinte Andrei, cel ce te rogi pentru unitatea poporului român;

Bucură-te, cel ce eşti doctorul celor bolnavi şi oropsiţi;

Bucură-te, cel ce aduni în staul oile cele rătăcite;

Bucură-te, că slobozeşti pe cei bântuiţi de duhuri necurate;

Bucură-te, apărătorul orfanilor şi ocrotitorul văduvelor;

Bucură-te, aducătorul de libertate celor din închisori şi prigoniri;

Bucură-te, izvor, din care curge milostivirea lui Dumnezeu spre noi;

Bucură-te, că împlineşti rugăciunile folositoare celor ce aleargă la tine;

Bucură-te, lauda şi ocrotitorul cetăţii Sibiului;

Bucură-te, ajutătorul celor ce doresc să fie fii ai luminii;

Bucură-te, cel ce aduci pacea lui Hristos în Biserica drept-măritoare;

Bucură-te, nădejdea noastră, când ne vom întâlni cu Hristos;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 13-lea:

O, Sfinte Ierarhe Andrei, arhiereul lui Hristos, vrednic slujitor al Mitropoliei Transilvaniei, învăţătorul cel duhovnicesc al bine-credincioşilor români, apărătorul neînfricat al Ortodoxiei, cel ce ai fost preamărit de Dumnezeu în ceruri, pentru mulţimea faptelor bune şi pentru povăţuirile tale lăsate moştenire nouă, fii rugătorul nostru înaintea scaunului Preasfintei Treimi, ca să ne scape de orice necaz, nevoie şi strâmtorare, pe noi, cei ce săvârşim sfântă pomenirea ta, şi să ne mântuiască atunci când vom fi chemaţi din lumea aceasta în cea veşnică, unde îngerii cântă fără încetare: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori.

După aceea se zic iarăşi Icosul 1: Din fragedă copilărie... şi Condacul 1: Înţeleptului apărător al Ortodoxiei...

Apoi se zice această

Rugăciune

Sfinte Ierarhe Andrei – păstorul cel bun al Ardealului, luminătorul şi dascălul dreptmăritorilor creştini ai Bisericii lui Hristos, neînfricat apărător al Ortodoxiei, care ai risipit întunericul eresurilor, înţelept teolog al adevărului mântuitor, cunoscător şi tâlcuitor al Sfintelor Scripturi, lumină aprinsă din lumina lui Hristos, apostol trimis de Dumnezeu în ţinuturile pământului transilvan să ocroteşti oile cele cuvântătoare ale neamului tău, asuprite de cei de alte seminţii, cel ce ai statornicit rânduieli noi pentru Biserica strămoşească, minte luminată de Duhul Sfânt care a pătruns în adâncurile tainelor dumnezeieşti, Părinte al Părinţilor, care ai strălucit ca o lumină în sfeşnic, pe care întunericul nu a cuprins-o, iubitor al ştiinţei de carte, dascăl şi luminător al tinerilor neamului tău –, ascultă-ne în ceasul acesta, pe noi, cei ce cinstim numele tău şi dorim să ne adăpăm din izvorul cel nesecat al înţelepciunii tale! Fii rugător fierbinte la Preamilostivul Dumnezeu pentru poporul român drept-credincios! Prin mijlocirea ta, apără oraşele şi satele ţării noastre de foamete, de furtuni năprasnice, de cutremure, de boli şi de răni aducătoare de moarte, de neînţelegeri între fraţi, de năvălirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi. Trimite de la Dumnezeu, peste ţinuturile unde se preamăreşte numele Preasfintei Treimi, închinat în Trei Ipostasuri, binecuvântare şi pace cerească, iar creştinilor drept-măritori le ajută să rămână mădulare în parte ale Trupului Tainic al Mântuitorului Hristos. Întăreşte, prin puterea Duhului Sfânt, pe toţi fiii şi fiicele Bisericii noastre să ţină aprinsă în sufletele lor candela credinţei, să nu piardă nădejdea mântuirii şi să rămână în dragostea lui Hristos până în sfârşit. Prin lucrarea Celui de Sus, insuflă asupra tinerilor noştri duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, care povăţuieşte pe calea cea dreaptă, pentru ca prin înţelepciune, viaţă bună şi dreaptă credinţă să fie ei bucurie părinţilor, întărire Bisericii şi ţării.

Apără, Sfinte Ierarhe, prin rugăciunile tale, pe cei fără de ajutor, bolnavilor le dă vindecare, săracilor şi celor oropsiţi, hrană şi adăpost; căsniciile le întăreşte, pe bătrâni şi pe neputincioşi sprijină-i, conducătorilor neamului şi celor din înalte dregătorii înţelepciune, dreaptă socoteală, gânduri bune pentru Biserica lui Hristos le dăruieşte. Pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i împreună cu sfânta, soborniceasca şi apostoleasca Biserică a lui Hristos, iar pe noi, pe toţi, ne călăuzeşte pe calea care duce spre Împărăţia Cerurilor, unde să ne împărtăşim, împreună cu tine, de bunătăţile cele veşnice, preamărind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea nedespărţită, în vecii vecilor. Amin.

 

Cântarea a 7-a:

Irmos: Trecut-au prin văpaia cea nestinsă...

Bucură-te, cetatea Sibiului şi tu, Transilvanie preafrumoasă, că Dumnezeu ţi-a trimis, în vremuri de restrişte, viteaz izbăvitor şi apărător al Ortodoxiei tale şi al sfintelor ei predanii, pe Andrei, cel întocmai la fapte şi nume cu Apostolul, care a semănat cuvântul Evangheliei în pământ românesc: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!

Smerit nevoitor şi împlinitor al virtuţilor, desăvârşit liturghisitor şi neîntrecut propovăduitor al Cuvântului vieţii, păstor şi ocrotitor al poporului necăjit şi asuprit te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Andrei, iar acum eşti rugător fierbinte pentru mântuirea tuturor celor ce ţi-au fost încredinţaţi spre păstorire şi cânţi: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Slavă..., a Treimii:

Treime Sfântă, fără de început, nezidită, nedespărţită Unime, primeşte rugăciunile slujitorului şi casnicului Tău, smeritul Ierarh Andrei, iar pe noi, cei ce ne pocăim pentru păcatele pe care le-am făcut cu voie şi fără de voie, ne miluieşte, că Tu eşti Dumnezeul părinţilor noştri, Cel binecuvântat.

Şi acum..., a Născătoarei:

Ca ploaia pe lână pogorându-Se în pântecele tău, S-a întrupat Râul păcii şi Izvorul bunătăţii, Cel ce numără picăturile ploii şi este binecuvântat ca singurul Dumnezeu al părinţilor noştri.

Catavasie

Cântarea a 8-a:

Irmosul: Tinerii cei de odinioară...

După îndelungi osteneli şi multe împliniri, calea vieţii acesteia ai săvârşit, Dumnezeu la Sine chemându-te, Sfinte Ierarhe Andrei. Trupul ostenit de povara anilor a fost aşezat cu cinste în mormânt nou, lângă biserica din Răşinari, iar sufletul tău s-a întors la Cel Care i-a dat viaţă, ca să-l aşeze în grădina Raiului pentru a cânta: Bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii!

Toată viaţa ai petrecut întru smerenie şi tot în smerenie s-a făcut şi prohodirea ta, Sfinte, când te-ai mutat de pe pământ la cer. Văzând aceasta, poporul bine-credincios te-a cinstit cu evlavie ca pe un părinte iubitor, simţind că sufletul tău încărcat de virtuţi este în mâna lui Dumnezeu, unde cântă: Bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii!

Slavă..., a Treimii:

Aici în ghicitură, iar în ceruri faţă către faţă, vezi chipul Celui pe Care L-ai propovăduit şi dorit în viaţa pământească, Dumnezeu în Treime lăudat, Căruia Îi cânţi, veselindu-te: Bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii!

Şi acum..., a Născătoarei:

Sfeşnicul cel poleit cu aur a arătat cu închipuire dumnezeiasca ta naştere, Preacurată, cinstită, că tu ai răsărit lumii Lumina cea neapropiată, Căreia strigăm: Bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii!

Catavasie

Cântarea a 9-a:

Irmosul: Taină străină văd...

Trecerea ta la veşnicele locaşuri a adus mare întristare, dar şi nădejde în sufletele păstoriţilor tăi. Cu toţii s-au mângâiat, cunoscând viaţa ta plină de virtuţi, care s-a asemănat unui pom încărcat de roadele Duhului Sfânt, ce a fost răsădit în grădina Raiului, unde toţi sfinţii cântă: Bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii!

Roagă-te, Sfinte Ierarhe, Părintelui luminilor, să ne izbăvim de primejdii şi de necazuri, să trimită pace lumii, ocrotire neamului românesc şi alese bucurii duhovniceşti celor ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta şi se închină cu evlavie sfintei tale icoane.

Slavă..., a Treimii:

Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ajută-ne nouă să ne mântuim, aşa cum ai ajutat Sfântului Andrei, învăţătorul nostru, ca să cântăm într-un glas şi într-o simţire cu sfinţii din ceruri: Slavă Ţie, Doamne, Cel Care ne mântuieşti pe noi, păstrându-ne pururea întru iubirea Ta.

Şi acum..., a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, nădejdea mântuirii noastre şi rugătoarea noastră la Fiul tău şi Domnul, ridică de la noi sarcina cea grea a păcatelor şi a necazurilor, ca să te lăudăm în veci.

Catavasie

Luminânda

Glasul al 3-lea:

Podobie: Cămara Ta, Mântuitorule...

Lumină aprinsă din lumina lui Hristos, ca un nou apostol al neamului românesc, ai purtat lumina Ortodoxiei în ţinutul Transilvaniei, Ierarhe Andreie, lauda credincioşilor.

Slavă... Şi acum..., a Născătoarei,

glasul al 2-lea:

Podobie: Femei, auziţi glasul...

Pe Dumnezeu, pe Care L-ai născut, Fecioară cu totul fără prihană, roagă-L pentru toţi cei ce te cinstesc pe tine cu dreaptă credinţă, împreună cu Apostolul cel cinstit, ca să dobândim dumnezeiasca strălucire a Fiului tău şi stare cu cei aleşi şi sfinţi, că poţi câte voieşti.

La Laude

Glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz....

Astăzi, neamul românesc se bucură duhovniceşte la pomenirea cea de peste an a Sfântului Ierarh Andrei, cel ce a luminat ca un luceafăr pământul Transilvaniei, în care se preaslăveşte, de cei bine-credincioşi, Dumnezeu-Treimea, Cel Unul în Fiinţă şi închinat în trei Ipostasuri.

Din pruncie şi până la tinereţe, drept-credincioasa ta mamă ţi-a îndreptat paşii pe calea adevărului mântuitor, care înviază sufletele şi le înalţă la asemănarea cu Dumnezeu, Ziditorul tuturor. Pentru aceasta, Părinte Andrei, chemat ai fost să fii păstorul cel bun al credincioşilor ardeleni, pe care i-ai călăuzit către limanul mântuirii.

Anastasiu ai fost numit la Botez, Sfinte Ierarhe prealăudate, cel chemat de Dumnezeu să reînvii neamul românesc din mult pătimitorul ţinut al Transilvaniei, căruia i-ai insuflat nădejde şi putere să lupte împotriva vrăjmaşilor şi să păstreze dreapta credinţă în Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.

Ca o piatră tăiată din Hristos, Piatra cea din capul unghiului, aşezat ai fost, Sfinte Ierarhe Andrei, la temelia Bisericii Ortodoxe din Ardeal, pe care cu osteneală şi rugăciune ai păzit-o neclintită, şi ai aşezat pe piatra mărturisirii adevărate turma cea cuvântătoare, Trupul Tainic al Mântuitorului Hristos.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Pe cel ales de Hristos să sădească flori bine mirositoare şi preafrumoase în grădina ţinutului transilvan, pe Sfântul Ierarh Andrei, să-l lăudăm ca pe cel ce este raza Soarelui-Hristos, chemat să lumineze şi să înfrumuseţeze chipul lui Dumnezeu în credincioşii acestui pământ, ca apoi, asemenea unor crini, să-i răsădească în grădina Edenului ceresc, unde să fie veşnic cu Dumnezeu, Părintele luminilor şi Mântuitorul tuturor.

Şi acum..., a Născătoarei, asemenea:

Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată care a odrăslit rodul Vieţii; ţie ne rugăm: Roagă-te, Stăpână, cu Sfântul Ierarh Andrei şi cu toţi sfinţii, să se miluiască sufletele noastre!