• Pomenirea Sfântului Măritului Proroc Ilie Tesviteanul, Înaintemergătorul celei de a Doua Veniri a lui Hristos
Sfîntul Proroc Ilie – văzătorul de
Dumnezeu, făcătorul de minuni şi zilotul dumnezeieştii credinţe – s-a
născut din seminţia preoţească a lui Aaron în pămîntul Arabiei, în
cetatea Tesvi, pentru care pricină s-a şi numit Tesviteanul.
Cînd s-a născut pruncul Ilie, tatăl lui, Sovac, a văzut îngerii lui
Dumnezeu cum şed în jurul copilului şi îl înfăşoară cu foc, şi îl
hrănesc cu pară de foc. Aceasta a preînchipuit caracterul de foc al
Sfîntului Ilie şi puterea lui de Dumnezeu dăruită. El şi-a
petrecut anii tinereţii în cugetări dumnezeieşti şi în rugăciune,
retrăgîndu-se adesea în pustie şi rugîndu-se singur în linişte şi
tăcere, înaintea Domnului. În acea vreme regatul lui Israel era împărţit
în două părţi disproporţionate: regatul lui Iuda consta numai din două
seminţii, ale lui Iuda şi Veniamin, cu capitala la Ierusalim; iar
regatul lui Israel consta din celelalte zece seminţii, avînd capitala la
Samaria. Regatul lui Iuda era guvernat de descendenţii marelui rege
Solomon, fiul lui David, pe cînd regatul lui Israel a ajuns mai tîrziu
să fie guvernat de o slugă a lui Solomon, pe nume Ieroboam. Cea mai mare
luptă a vieţii Sfîntului Proroc Ilie a fost cu regele israelit Ahav, şi
cu a lui nelegiuită nevastă Isabela, căci din cauza ei Ahav se închina
idolilor, întorcînd astfel şi poporul de la slujirea Adevăratului
Dumnezeu Celui Unul, şi făcîndu-1 să se închine la lucruri, în afară de
aceasta Izabela, care era siriană, 1-a mai determinat pe bărbatul ei să
ridice şi un templu idolului lui Baal, căruia i-a dat o mulţime de
preoţi slujitori. Atunci a început să lucreze Sfîntul Proroc Ilie mari
minuni, întru vădirea adevărului, adică a marii puteri şi stăpînii a lui
Dumnezeu. El a închis cerurile, astfel încît nu a mai plouat timp de
trei ani şi jumătate; el a chemat foc din cer, care a ars jertfa adusă
de Ilie lui Dumnezeu, jertfa pe care el turnase apă de trei ori, ca să
facă vădită minunea, care foc peste jertfele aduse lui Baal de către
popii idoleşti nu s-a coboarît, chiar uscate fiind acelea; el a adus
ploaie pe pămînt, curmînd seceta doar cu rugăciunea; el a înmulţit
minunat făina şi uleiul din urciorul văduvei din Sarepta Sidonului şi i
1-a înviat pe fiul ei; el i-a prorocit lui Ahav că sîngele lui îl vor
linge cîinii, iar Izabelei că tot cîinii o vor mînca, precum au şi fost
toate, întocmai; el a lucrat multe alte minuni, şi a făcut şi multe alte
prorocii. El a grăit cu Dumnezeu, şi a auzit glasul Lui în adierea de
vînt lin din Muntele Horeb, care a fost după vijelia năprasnică şi după
cutremur, şi după foc. Mai înainte de plecarea lui la Domnul, Sfintul
Proroc Ilie a uns proroc în locul lui pe Elisei, cerîndu-i-se aşa de
către Domnul; atunci el a despărţit Iordanul cu cojocul lui. La urmă, el
a fost răpit la ceruri într-un car de foc tras de cai de foc. El s-a
arătat pe Muntele Thavor, împreună cu Moise, stînd de o parte şi de alta
a Domnului lisus Hristos, şi grăind cu El, la Schimbarea la Faţă a Lui. Iar la sfirşitul lumii, Ilie va veni din nou, spre a pune capăt puterii lui Antihrist (Apocalipsa 11)
• Pomenirea Sfântului Ilie, Patriarhul Ierusalimului, şi a Sfântului Flavius, Patriarhul Antiohiei
Sfinţii Ilie şi Flavius aceştia au fost mari ziloţi ai credinţei şi apărători ai Ortodoxiei.
Ei au fost aruncaţi în exil de ereticul împărat Anastasie, şi în exil
au şi murit. Ei au prorocit cu exactitate moartea împăratului Anastasie,
precum şi pe a lor înşile. Ei şi-au trimis scrisori unul celuilalt în
exact aceeaşi zi, aflîndu-se în locuri la mare depărtare unul de
celălalt: „Anastasie împăratul astăzi a murit, să mergem şi noi la judecata Domnului împreună cu dînsul”. Două zile mai tîrziu, amîndoi sfinţii s-au săvîrşit către Domnul la anul 518.
Cântare de laudă la Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul
O, bărbatule de foc, Prorocule sfinte Ilie,
Tu pe pămînt cu dumnezeiască lumină ai strălucit!
Bineplăcut înaintea Domnului tu ai fost,
Cu ale tale de foc rugăciuni!
Tu cerurile ai încuiat, şi din ceruri foc ai pogorît!
Tu acestea toate le-ai lucrat
Prin Dreapta cea tare a lui Dumnezeu!
Tu pe oameni ai certat pentru necredinţa lor.
Tu zilot al credinţei ai fost întru Unul, Viul Dumnezeu.
Tu eşti Slăvitul Proroc pre care
Cu dragoste Biserica-l cinsteşte.
Pre tine Ahav regele nu te-a-nspăimîntat,
Şi nici necurata Izabelă.
Căci ţie Domnul Dumnezeu împărat vieţii tale a fost,
Şi toată a ta bogăţie.
Tu de hrană şi băutură trupului,
Nu te-ai grijit.
Tu cu totul grijii lui Dumnezeu te-ai încredinţat.
De nimeni temîndu-te, pre toţi ai înspăimîntat,
Ca un leu ai fost tu, iar ei ca nişte şoareci.
Tu rîvnă de foc ai avut pentru Domnul Dumnezeul Cel Viu,
Şi pre tine Biserica
Cu dragoste te cinsteşte.
Dumnezeu pre tine te-a slăvit cum doar pe puţini,
Căci tu pre El slăvitu-L-ai cum nu mulţi au făcu-o.
El foc ţi-a trimis jertfa ta s-o primească,
El putere ţi-a dat pe mort ca să-l învii.
Minunile tale au cutremurat lumea,
Prorociile tale, toate s-au împlinit.
Tu viu ai fost cu trupul şi cu sufletul,
Moartea de tine pînă azi nu s-a atins.
O, Sfinte Părinte Ilie, Prorocule al lui Dumnezeu,
Cela ce pînă astăzi eşti viu cu trupul şi cu sufletul!
Noi pre tine pururi te cinstim,
Ţie strigăm: Slavă!
Cu inimi de bucurie.
a Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul. (895i.Hr)
Acest rege isi luase de sotie o printesa feniciana, Isabela din Sidon, femeie de alt neam si inchinatoare lui Baal, zeul fenicienilor. Si ea indemna pe rege sa paraseasca vechea credinta a iudeilor, in Dumnezeul cel adevarat, si sa se inchine lui Baal, nu numai el, ci sa sileasca tot poporul sa-l urmeze, intorcandu-se la paganatate. Deci, regele, pretuind mai mult desarta frumusete a femeii, decat mantuirea sufletului sau, a parasit credinta cea buna si imbratisand el insusi legea idoleasca, a dat porunca, si mult ajutor, spre aducerea poporului credincios la inchinarea idolilor, prigonind pe aparatorii dreptei credinte, ridicand capisti idolesti, pretutindeni pe pamantul lui Israel, si tinand in mare cinste pe preotii lui Baal.
I-a ridicat atunci, la chemarea Domnului, Ilie Proorocul si, venind la curtea regelui, il mustra, prin cuvintele aspre, pentru ratacirea lui. Dar vazand ca nu poate aduce pe rege la calea cea dreapta a credintei stramosesti, l-a vestit ca se va abate asupra tarii o foamete mare, care va tine trei ani si jumatate, ca pedeapsa pentru lepadarea lui de credinta. Regele, cautand sa-l omoare, Proorocul Domnului s-a ascuns, in cele din urma, in Fenicia, unde mania regelui nu-l mai putea atinge.
Dupa trei ani si jumatate insa Proorocul s-a intors la curtea lui Ahab. Cu jertfa adusa pe muntele Carmel, Proorocul a dovedit ca stravechea credinta, pe care o apara el, era credinta cea adevarata. Poporul insusi, vazand minunata dovada a Proorocului, a strigat: "Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevarat". Si, prinzand pe slujitorii cei mincinosi ai lui Baal, i-a ucis, ca sa nu mai insele pe nimeni. Si foametea a incetat, printr-o ploaie binecuvantata, la rugaciunea Proorocului.
Marele Prooroc Ilie a savarsit multe alte fapte minunate: A inviat pe fiul vaduvei din Sarepta Sidonului, a vazut pe Dumnezeu, la muntele Horeb "in vant subtire", pe cat este cu putinta omului a-L vedea, a despartit Iordanul, lovindu-l cu cojocul, trecand ca pe uscat, si a stat inaintea lui Hristos, la Schimbarea Lui la Fata, pe Tabor. Iar, cand s-au sfarsit zilele Proorocului Ilie, a fost ridicat la ceruri intr-un vartej de flacari si intr-un car de foc. Sfanta Scriptura si traditia Bisericii ne spun ca Sfantul Ilie va veni, iarasi, pe pamant, la sfarsitul veacurilor, ca Inainte mergator, la cea de a doua venire a lui Hristos, in slava.
Intru aceasta zi, cuvant de lauda a Sfantului Prooroc Ilie, al Preacuviosului si de Dumnezeu purtatorului, Parintele nostru Efrem Sirul
0, Ilie, ravnitorule spre bine, gandeste-te ca numai oamenii au pacatuit, inaintea Domnului, fiind amagiti de vrajmasul, dar pruncii, ce au pacatuit ? Dobitoacele, fiarele si pasarile ce au gresit ? Ca, si pe acestea toate, le-ai dat la moarte. Macar pe acestea, care sunt nevinovate, miluieste-le si da ploaie pe pamant. Insa lui Ilie, celui fierbinte in rugaciune, nimic nu-i pasa de unele ca acestea. Cei bogati au pierit si ei de foame si de sete, nefiind ploaie. Cu toate acestea, Stapanul tuturor, Care, de-a pururea, vrea sa miluiasca neamul oamenilor, toate le foloseste, ca sa-l faca pe Ilie milostiv, iar, dupa ce a vazut ca nu se pleaca sa se impace si sa lase mania, atunci, l-a trimis pe Ilie, sa se roage de o vaduva, care era necajita si foarte saraca. Si, dupa ce a sosit, Ilie, acolo unde i s-a poruncit. a vazut o vaduva, adunand niste lemnisoare. Deci, cunoscad saracia ei, in care se afla, se rusina Ilie sa cuvanteze si sa graiasca spre ea. Insa, cu toale ca se rusina, a implinit porunca si, indraznind, cu sfiala a striga, zicand: "O, femeie, imi vei aduce mie putina apa sa beau ?" Ca legase apa, sa nu ploua pe pamant. Si vaduva a strigat catre Ilie. "0, ravnitorule spre bine, daca prin juramantul limbii tale, ai legat cerurile, ca sa nu ploua pe pamant, cum indraznesti sa ceri de la mine apa ? Daca prin limba ta, ai infranat-o si o tii uscand pamantul si ingropi toate cele de pe el, de unde-ti voi da tie apa ?" Iar el, indata, s-a umilit de cuvantul vaduvei si s-a pornit, intru el, partea milostivirii. Iar vaduva, auzind glasul Proorocului, a fagaduit sa-i dea lui apa, pe care el a cerut-o. Si, ducandu-se ea sa-i aduca, ce a zis Ilie, catre ea: "Imi vei aduce, in mana ta, si o bucata de paine, sa mananc". Iar ea, indata, a strigat catre Ilie: "Viu este Domnul Dumnezeu, ca nu am azima coapta in spuza, decat un pumn de faina in vadra mea, asemena, inca, si putin untdelemn intr-un urcior. Pentru aceea, am adunat aceste lemnisoare, ca sa fac o azima mie si fiului meu, sa mancam si sa murim". Si, dupa ce a auzit si sugrumat fiind de foame, Ilie cugeta in sine, sa aduca dezlegare de legaturi. Ca, auzind graiurile cele jalnice ale vaduvei, indata a grait catre ea cuvant plin de indurerare, zicand: "Intra, deci, si fa-mi, mie intai, o azimioara si, apoi, vei face si tie si fiului tau, ca acestea zice Domnul: Vadra de faina nu va lipsi, nici untdelemn din urcior nu va scadea, pana cand va da Domnul ploaie pe pamant si va odrasli, ca si mai inainte, hrana tuturor oamenilor". Incat, chiar si nevrand, a facut dezlegare legaturilor cerului. Caci osteneala foamei, l-a silit pe el sa faca aceasta.
Deci, a trimis Dumnezeu moarte copilului vaduvei, tragand pe Ilie ca sa porunceasca dezlegare legaturilor, iar vaduva, cand a vazut moartea fiului ei, venind cu lacrimi la Prooroc, i-a zis lui: "Vai mie, Proorocul al lui Dumnezeu, ravnitorule, mai mult decat toti, ai adus aceasta durere si plangere nevindecata sufletului meu. De ce mai traiesc pe pamant, eu ticaloasa, daca pe fiul meu, pe care il aveam l-ai dat mortii ? Am cunoscut, ca, din pricina ta, a murit fiul meu. Mai inainte de a veni tu aici, era sanatos fiul meu. Caci in foamete cumplita si in sete neasemanata, pe care tu le-ai adus asupra pamatului, am trait, iar acum, dupa ce ai venit tu la mine, datator de hrana aratandu-te, te-ai facut pierzator al fiului meu unul-nascut si, scapand de foame, lesin de bocete. Si, socotind ca te voi avea ajutor, te-ai facut vanzator. Impreuna locuitor primindu-te pe tine, am fost lipsita de fiul meu. Hranindu-ne pe noi, in foamete, pe el l-ai dat mortii. Ai hranit si ai omorat pe unul nascut fiul meu; m-ai lipsit pe mine de nadejdea mea. Pe ochiul batranetelor mele, pe care il aveam. L-ai stins cu moartea. Mangaierea mea, pe care o aveam, venind tu, am pierdut-o. La intalnirea ta, am fost lipsita de copilul meu. Ca ce folos imi este mie, avand faina si untdelemn si saturarea de bucate, dupa ce fiul meu a murit ? Mai de folos imi era mie ca, impreuna cu toti, sa pier, decat, satula, sa ma lipsesc de fiul meu. Ca cine va manca acestea, pe care mi le-ai dat ? Ce castig imi este mie, sa am hrana, spre saturare, dupa ce am fost lipsita de slava unuia-nascut fiului meu ? Pier tanguindu-ma, si suspin pentru el. O, de nu te-as mai fi vazut pe tine, nici n-as mai fi auzit vorbirea ta".
Si se vedea vaduva, graind acestea cu tanguire si lacrimand la picioarele lui Ilie. Dar Ilie, ravnitorul spre bine, dupa ce a auzit-o, s-a sarguit spre rugaciune, mahnindu-se cu sufletul; si, stand, ruga pe Dumnezeu, zicand: "Dezleaga, Stapane, legaturile mortii de la fiul vaduvei; si-l inviaza pe el". Iar Preamilostivul Dumnezeu a zis, prin cuvant catre dansul: "Dezleaga si tu cerul, pe care, cu limba ta, l-ai legat; si, atunci, prin cuvant, voi dezlega si Eu legaturile mortii, pe care, cu intelepciune, pentru tine, le-am adus asupra-i. Cauta si vezi Ilie, cata multime de batrani si de tineri, de prunci si de maici au pierit, cauta si vezi lacrimile lumii intregi, cum cad, plangand si cerand ploaie. Tu, vazand o singura femeie lacrimand, pentru fiul ei, ti se pare ca esti milostiv, dar toata lumea, tanguindu-se, lacrimeaza, ca toata piere, si vazand-o, tu o treci cu vederea. Stiu ca, ravnind pentru Mine, ai adus asupra ei certare. Stiu, Ilie, ca nu este altul asemena tie". Atunci a zis Ilie catre Stapanul sau: "Da viata copilului si dezleaga cerul, numai izbaveste-ma de lacrimile vaduvei; ca sa nu ma mai intristeze, plangand". Si, inviind copilul si luandu-l pe el, Ilie l-a dat mamei sale. Iar vaduva, luandu-si pe fiul ei, a zis, cu bucurie mare, catre Ilie: "Acum te-am cunoscut ca esti, cu adevarat, omul lui Dumnezeu si grai adevarat este in gura ta". Atunci a zis Dumnezeu catre Ilie: "Mergi si spune lui Ahab, ca voi da, si Eu, ploaie pe pamant". Si, venind catre Ahab, Ilie a zis catre el: "Domnul va da ploaie pe pamantul Sau". Si, adunand tot poporul lui Israel, au fost injunghiati preotii cei ce jertfeau lui Baal. Si, intorcandu-i pe toti, sa creada in Dumnezeul cel viu, Ilie s-a inaltat, in car de foc, spre cer, intru cutremur mare, lasandu-si cojocul asupra lui Elisei. Iar Dumnezeului nostru sa-I fie, de la noi, slava si cinste in vecii vecilor! Amin.
Sinaxar 20 Iulie
În aceasta luna, în ziua a douazecea,
pomenirea suirii la cer cea de foc purtatoare a Sfântului, Maritului
Prooroc Ilie Tesviteanul.
Sfântul
si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la
Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine
din Tesvi in Galaad. Traditia apocrifa, care a transmis aceste detalii
despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din tribul lui Aaron
si deci era Preot. Dar nu se gaseste nici o urma despre acestea in
relatarea Scripturii pe care o rezumam in cele ce urmeaza (cf. III Regi
17-20 ; IV Regi 1 si 2).Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dându-i numele, i-au dat sa manânce o flacara, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neîncetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti.
Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat in schisma inca din vremea lui Ieroboam, lipsa de piosenie si depravarea predecesorilor sai ajunse la culme. Incurajat de sotia sa, respingatoarea Izabel, el ii persecuta pe Profeti si pe toti oamenii ramasi credinciosi lui Dumnezeu si se inchina idolilor Baal si Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege si ii spuse : "Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, in fata caruia stau astazi ! Nu, nu va fi in acesti ani nici roua nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea ! ". La cuvintele Profetului o secete groaznica se abatu atunci, ca febra, asupra pamântului : totul fu secat, devastat, ars ; barbatii, femeile, copiii, animalele domestice si animalele salbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scapa urgiei ingaduite de Dumnezeu, cu speranta ca foametea va face pe poporul lui Israel sa se caiasca si sa se intoarca la credinta.
Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie si invesmântat cu piele de vitel, parasi tinutul lui Israel si se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflata dincolo de Iordan (dupa traditia bisericeasca, in acest loc a fost ridicata apoi manastirea Hozeva, care mai exista si astazi, si unde a trait si sfantul Ioan Iacob Hozevitul). Se adapa cu apa cascadei iar Domnul ii trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure si care aveau reputatia unei mari cruzimi fata de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineata si carne seara, ca sa trezeasca in profet mila pentru poporul care suferea. Când cascada seca si ea, Dumnezeu isi trimise slujitorul sau la Sarepta din Sidon, lasându-l sa vada de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi inca o data in el mila. Ilie ajunse la o vaduva saraca, pagâna, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea si fiul sau. In ciuda saraciei in care se afla, ea puse inainte de toate datoria ospitalitatii si indata ce Profetul i-o ceru, ea ii pregati o pâine, cu faina si uleiul pe care le mai avea. Primi fara intârziere rasplata ospitalitatii sale : la cuvântul Profetului, covata sa cu faina si urciorul sau cu ulei nu se mai golira pâna la revenirea ploii. Trecusera câteva zile de când Ilie era gazduit la aceasta vaduva când iata ca fiul ei muri. Cum femeia, in durerea ei, il acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie il lua pe copil, il urca la etaj acolo unde locuia el si dupa ce a suflat de trei ori asupra trupului neinsufletit chemându-l cu strigate puternice pe Dumnezeu, el il inapoie pe tânarul baiat viu mamei sale, profetind astfel invierea mortilor.
Seceta isi abatuse nenorocirea peste tot tinutul de peste trei ani si mare parte din populatie fusese deja decimata ; dar Dumnezeu, respectând juramântul Profetului sau, nu voia sa isi arate mila mai inainte ca Ilie sa fi inteles ca el nu doreste moartea pacatosilor ci intoarcerea lor la credinta (cf. Iezechiel 33 :11). Il trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunta ca urgia avea in curând sa inceteze. Ilie se arata in fata regelui care ramase surprins sa il vada venind, liber, pe cel pe care il cautase peste tot cu slugile sale si il invita sa adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntarii sale cu cei 450 de profeti ai lui Baal si cei 400 de profeti ai padurilor sacre intretinuti de infama Izabel. Cind toata lumea fu adunata, Ilie zise falsilor profeti : " Pâna când veti schiopata in genunchi ? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa el ! Daca este Baal, atunci duceti-va la el ! ". El ceru ca doi tauri sa fie pregatiti pentru sacrificiu si sa fie asezati pe rug, dar fara sa aprinda focul si ii lasa pe falsii profeti sa aduca primii sacrificiul. Acestia il invocara cu strigate pe Baal, taindu-si carnea, din zori pâna in seara, dar in zadar. Ilie râdea de ei, incurajându-i sa strige mai tare, de teama ca zeul lor sa nu fi adormit sau sa nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul inalta un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 semintii ale lui Israel, sapa un sant larg in jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, si porunci sa fie varsata, in trei rânduri, apa din belsug peste victima, astfel incât sa se umple santul. Apoi adresa spre cer un strigat puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac si al lui Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul si apa. Tot poporul cazu atunci cu fata la pamânt strigând : " Cu adevarat Domnul este singurul Dumnezeu ". Din porunca lui Ilie, falsii profeti fura prinsi si omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El il anunta apoi pe Achab ca seceta avea in curând sa inceteze, apoi urca in vârful Carmelului si, plecându-se asupra pamântului, cu capul intre genunchi si mintea adunata in inima, incepu sa se roage. De sapte ori trimise pe slujitorul sau sa priveasca orizontul, in directia marii, iar a saptea oara un norisor isi facu aparitia, cerul se intuneca si ploaie cazu din belsug, raspândind pe pamânt binecuvântarea cereasca.
Când regina Isabel afla de masacrul profetilor sai, se enerva cumplit si se jura sa se razbune. Ilie, care nu se temuse de multimea falsilor profeti, fu parasit de harul lui Dumnezeu si cuprins de lasitate se ascunse in Bersabeea in pamântul lui Iuda. Epuizat de cât mersese in pustiu, se aseza la umbra unui copac si ii ceru lui Dumnezeu sa ii ia viata inapoi. Un Inger al Domnului i se arata atunci cu o pâine si un urcior de apa. Acest ajutor dumnezeiesc il facu sa isi reimprospateze fortele si putu sa mearga 40 de zile in pustiu, pâna la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe acelasi loc unde Dumnezeu i se aratase lui Moise, cf. Exod 33). Intra in adâncul stâncii in care se ascunsese in trecut Moise si Dumnezeu ii vorbi noaptea. Ilie raspunse : " Sânt plin de sârguinta pentru Domnul atot-puternic caci fiii lui Israel au parasit legamântul Tau, au doborât Altarele tale si Ti-au ucis Profetii, am ramas singur iar ei incearca sa imi ia viata ". Dumnezeu ii porunci sa iasa si sa stea pe munte pentru a-l vedea. Se facu atunci o furtuna puternica, muntii fura despicati iar stâncile sparte, dar Domnul nu era in furtuna ; iar dupa furtuna, un cutremur, dar Domnul nu era in cutremur ; un foc, dar Domnul nu era in foc. Dupa foc se auzi o adiere usoara. Cum o auzi, Ilie isi ascunse fata cu haina sa si se tinu sub pestera, caci Dumnezeu era in adierea usoara. Domnul ii spuse ca, departe de a fi singurul dintre drepti, alti sapte mii de Israeliti nu isi plecasera genunchii in fata lui Baal si ii porunci sa se intoarca pe acelasi drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei si pe Iehu ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmas. Gasindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pamântului cu 12 perechi de boi, Ilie isi arunca peste el haina lui facându-l discipolul sau (cf. 14 iunie)
Regele Achab continua insa cu faptele sale lipsite de piosenie si pusese stapânire pe vita-de-vie a lui Nabot din Yizreel , cerând - la sfatul lui Isabel - ca acesta sa fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul in Samaria si spuse regelui : " Chiar pe locul in care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge si sângele tau iar prostituatele se vor lafai in sângele tau ". El mai spuse ca nefericirea avea sa se abata peste toata casa lui Achab, câinii aveau sa sfâsie trupul lui Isabel pe zidul de fata de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de cainta : isi sfâsie hainele, se imbraca cu un sac si tinu post. Domnul aproba pocainta lui si anunta prin Profetul sau ca nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului sau.
Achab muri la putina vreme iar fiul sau, Ohozias , om superstitios, lua prelua puterea. Cazând bolnav trimise soli in cautarea unui oracol pe lânga Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezenta in fata solilor, anuntând ca regele nu se va mai scula. Când transmisera acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele intelese ca era vorba de Ilie si trimise o armata de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar in doua rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer si ii mistui pe soldati. Al treilea ofiter il ruga sa il crute iar Ilie il asculta si se duse la rege, anuntându-i chiar el ca avea sa moara pentru ca ceruse ajutor de la falsii zei. Ohozias nmuri intr-adevar la câteva zile iar fratele sau Ioram deveni rege al lui Israel. In timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprima cultul lui Baal, dar nu facu sa inceteze pacatul lui Ieroboam care daduse nastere schismei in rândul poporului lui Dumnezeu si incurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abatu necazul asupra casei sale si indeplini profetia facuta de Ilie in timpul lui Achab : Iehu lua puterea in urma unei conspiratii impotriva lui Ioram si, intrând el in orasul Yizreel, Isabel fu omorâta aruncata din inaltul unei ferestre. Sângele sau se scurse pe zid iar câinii ii mâncara trupul mai inainte ca ea sa fi putut fi ingropata.
Dupa 15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, insotit de Elisei care nu voia sa isi paraseasca invatatorul. De acolo se dusera la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie isi lua haina din piele de oaie, o infasura si lovi apele, care se despartira pentru a-i lasa sa treaca pe uscat. Când Elisei ii ceru sa primeasca indoita parte din harul sau profetic, Ilie ii raspunse : " Daca ma vei vedea pe când voi fi inaltat la cer, asa ti se va da ". Si pe când mergeau ei astfel prin pustiu taifasuind, un car de foc tras de cai scaparatori aparu intre ei. Ilie urca in car si fu "ca" luat in cer (Parintii au subliniat ca acest " ca ", adaugat in versiunea Septanta arata ca Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil inainte de invierea si inaltarea lui Hristos, dar ca a scapat mortii, precum Enoh si a fost retinut de Dumnezeu intr-un loc necunoscut, pâna in ultima zi), intr-un rotocol, in timp ce Elisei striga : " Parinte, Parinte, carul lui Israel si caii sai ! ". El lua haina Profetului care cazuse peste el si lovind apele de doua ori putu sa traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : " Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui Elisei ! ".
Astfel inaltat in inaltimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Inaltarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul sau, el vestea coborârea Sfântului Duh in ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33).
Reprezentant de vaza al ordinului profetic ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtutii, Ilie fu judecat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului intrupat, alaturi de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbarii la fata (cf. Matei 17), care anunta a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborând de pe muntele Taborului, discipolii il intrebara pe Domnul daca Ilie trebuia sa vina inainte de invierea mortilor pentru a pune toate lucrurile inapoi cum au fost, dupa cum invata Profetii (Malahia 3 :23). Hristos le raspunse : " Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat dupa cum au vrut ei ", facând aluzie la Sfântul Ioan Botezatorul care venise sa pregateasca propria Lui venire, cu duhul si cu puterea lui Ilie (Luc 1 :17). Asa cum Ioan fu Inaintemergetaroul primei veniri in trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergatorul celei de a doua veniri, la sfârsitul veacurilor. Traditia ecleziasta a vazut adesea in cei doi martori, care vor muri in ultima lupta împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh si Ilie, care au fost paziti de moarte in acest scop. Mai multe icoane cu sfantul maritul prooroc Ilie Tezviteanul.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie I (întâiul), Patriarh de Ierusalim.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Flavian al II-lea, Patriarh de Antiohia.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Ilie Chavchavadze (cel Drept), in Georgia.
Sfântul Ilie,
numit şi "Regele neîncoronat al Georgiei," sau "Părintele poporului"
şi "cel Drept," aparţine nobilei familii Chavchavadze. Născut la 27
octombrie 1837 în satul Qvareli din Kakheti, a învăţat la început
acasă, cu mama sa să scrie şi să citească, pe lângă rugăciunea şi legea
lui Dumnezeu. La vârsta de opt ani a fost trimis să studieze cu
Arhidiaconul Nikoloz Sepashvili din Qvareli, iar anii petrecuţi cu
acesta aveau să lase urme de neşters în viaţa acestui sfânt.
Ilie şi-a continuat educaţia la un internat din
Tbilisi, iar mai târziu la gimnaziul curţii, care a fost, de fapt,
liceul. Părinţii săi au murit devreme, aşa încât fraţii rămaşi orfani
au trecut în grija mătuşii lor, Macrina.
În 1857 Ilie s-a înscris la Facultatea de drept din
cadrul Universităţii St. Petersburg, unde şi-a dat toată silinţa să se
desăvârşească ca individ, studiind şi citind foarte mult. Era fascinat
de istoria georgiană şi îşi petrecea majoritatea timpului în
bibliotecă, studiind arhivele şi căutînd texte georgiene vechi. Chiar
dacă rezultatele sale ca student erau remarcabile, Ilie nu era
interesat să încununeze studiile sale cu o diplomă în drept, de aceea
în anul IV a părăsit facultatea şi s-a întors în Georgia.
Ilie avea convingerea că o naţie care-şi uită istoria
este ca un cerşetor "care nu ştie de unde vine şi încotro se-ndreaptă."
De aceea a căutat să inspire concetăţenilor săi respectul pentru
gloriile trecute ale naţiunii şi credinţa strămoşilor lor faţă de legea
creştină şi faţă de poporul georgian.
Obiectivele principale ale vieţii sale au fost
restaurarea independenţei naţionale şi autonomia Bisericii Georgiene,
pentru care Sf. Ilie a luptat cu toată convingerea de-a lungul întregii
sale vieţi. Astfel, a început o muncă laborioasă de istoric, cercetînd
intens documente vechi şi demascînd pe cei care falsificaseră istoria
şi denigraseră poporul georgian.
Acest mare filozof, scriitor şi istoric repeta adesea
ideea că "o naţiune care şi-a pierdut limba nu mai poate exista ca
naţiune," dovedind astfel pasiunea sa pentru limba georgiană şi
explicînd eforturile sale ca această limbă să rămână limba principală
de studiu în şcoli.
Zelul său patriotic nu a lăsat indiferenţi pe cei din
jurul său, fondîndu-se astfel Societatea pentru propagarea
alfabetizării poporului georgian. Ilie a înfiinţat un depozit al
manuscriselor şi antichităţilor georgiene, iniţiind şi o mişcare de
documentare a tradiţiilor populare orale. De asemenea, a fost şi unul
din fondatorii Băncii Agrare Georgiene.
Ilie cel Drept era deseori auzit spunînd acestea:
"Noi, georgienii, am moştenit trei daruri sfinte de la strămoşii
noştri: pământul, limba şi credinţa. Dacă nu le vom proteja, cum ne vom
mai putea numi oameni?"
Însă faptele patriotice şi duhovniceşti ale lui Ilie
deranjau pe cei care aderaseră la noua ideologie ateistă, astfel încât
aceştia complotau să-l piardă. În 30 august 1907, Ilia Chavchavadze şi
soţia sa Olga (Guramishvili), erau în drum spre Saguramo când trăsura
în care erau s-a oprit brusc dincolo de Mtskheta, aproape de pădurea
Tsitsamuri. Acolo au fost atacaţi de o bandă de militanţi
social-democraţi care l-au împuşcat pe Ilie.
Curtea Militară din Caucaz i-a condamnat pe ucigaşii lui Ilie Chavchavadze la moarte prin spânzurare dar Olga, văduva lui, l-a rugat pe guvernatorul general să-i graţieze pe criminali, deoarece aceasta ar fi fost şi dorinţa lui Ilie, care ar fi motivat că acei oameni erau şi ei "fraţi sărmani aflaţi în rătăcire".
Curtea Militară din Caucaz i-a condamnat pe ucigaşii lui Ilie Chavchavadze la moarte prin spânzurare dar Olga, văduva lui, l-a rugat pe guvernatorul general să-i graţieze pe criminali, deoarece aceasta ar fi fost şi dorinţa lui Ilie, care ar fi motivat că acei oameni erau şi ei "fraţi sărmani aflaţi în rătăcire".
Într-adevăr, Ilie şi-a iertat răufăcătorii cu mult timp înainte, după cum putem citi în poemul profetic "Rugăciune": Tatăl
nostru Carele eşti în ceruri ! Cu blândeţe îngenunchiez acum în faţa
Ta şi nu cer nici bogăţie şi nici slavă; nici rugăciunea mea nu o voi
face goală cerînd cele lumeşti. Aş vrea doar ca sufletul meu să se
odihnească în rai, inima să mi se umple de strălucirea iubirii pentru
Tine, să pot cere iertare pentru duşmanii mei, chiar dacă aceştia îmi
străpung inima: Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
În 1987 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a
decis că Ilie Chavchavadze merită să fie în rând cu sfinţii şi a fost
canonizat ca Sf. Ilie "cel Drept."
Tot
în aceasta zi, se savârsesc înnoirile bisericii cinstitului
Înaintemergator si botezator Ioan din preasfânta manastire a
Studionului, la Constantinopol.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre femeile cele rele
Cugetare
Scriind viaţa surorii lui Sfânta Macrina, Sfâtul Grigorie de Nisa a şovăit să înşiruiască toate minunile ei, explicînd lucrul acesta astfel: „…ca nu cumva să mă aflu răspunzător pentru păcatul stîrnirii necredinţei în cei slabi”. Căci Sfîntul prin cuvîntul „slabi” îi numea pe cei necredincioşi.
Cu adevărat, nimeni nu este mai slab decît omul care nu are credinţă.
Omul lipsit de credinţă va crede în schimb în puterea lucrurilor moarte
şi a forţelor naturii, dar în puterea lui Dumnezeu şi a plăcuţilor Lui,
nicidecum. Aceasta este o nesimţire a sufletului, care este unul şi
acelaşi lucru cu moartea lui. Astfel, sufletele cele vii cred în
Dumnezeu, pe cînd cele moarte, nu. Sufletele cele vii cred în minunile
Sfîntului, Marelui Proroc Ilie. Aceste minuni le dau curaj şi le
dăruiesc mare bucurie, căci ei ştiu că ele sînt manifestarea puterii lui
Dumnezeu. Căci din moment ce Dumnezeu îşi manifestă puterea Lui prin
lucruri neînsufleţite din natură, cum să nu Şi-o manifeste şi prin
oamenii cei vii, Sfinţii cei plăcuţi Lui? Mai ales apariţia Sfîntului
Proroc Ilie pe Muntele Taborului, la vremea Schimbării la Faţă a
Domnului Hristos, ne dăruieşte nouă credincioşilor cea mai mare bucurie.
În timpul vieţii lui pe pămînt, acest mare proroc al Domnului a făcut
înaintea oamenilor dovada existenţei Domnului Celui Viu şi Unul, iar
prin înfăţişarea lui pe Muntele Thavor la sute de ani de la plecarea lui
de pe pămînt, el a dat oamenilor dovada vie a vieţii de după moarte.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunatul ajutor care le-a venit Israeliţilor în războaie (Deuteronomul 2-3):
- La cum i-a învins Moise pe împăraţii cei păgîni, pe Sihon, regele amoreilor, şi pe Og, regele Vasanului, căci aşa a binevoit Domnul, ca ei să piară;
- La cum Moise nu a putut să ia pămîntul Moabului, căci nu a voit Domnul, Care dăduse Moabul urmaşilor dreptului Lot;
- Cum biruinţa sau înfrîngerea în războaie nu vine dacă nu o îngăduie mai întîi Domnul.
Predică
Despre mărturia personală a apostolului
– „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” Şi acest
glas noi l-am auzit, pogorîndu-se din cer, pe cînd eram cu Domnul în
muntele cel sfânt” (II Petru 1; 17-18).
Să ascultăm mărturia celui drept şi
credincios carele a fost răstignit pe cruce pentru mărturia lui! Să-1
ascultăm pre Marele Petru, care pe cele ce nu le-a putut dovedi cu
cuvîntul, le-a dovedit cu însăşi moartea lui cea sîngeroasă de pe cruce,
pe care a fost răstignit cu capul în jos de către păgîni! Iar mărturia
lui aceasta a fost: că s-a aflat pe Muntele Thavorului cînd S-a schimbat
la Faţă Domnul nostru, şi cînd Moise şi Ilie s-au aflat de o parte şi
de alta a Lui, grăind cu El. Mărturia lui aceasta a fost: că un glas s-a
auzit din cer, care a zis: „Acesta este Fiul Meu mult iubit, întru Care
bine am voit” (II Petru 1: 17). Prin cuvintele acestea Apostolul nu
vorbeşte de ceea ce au văzut fraţii lui apostoli pe muntele sfînt,
lucruri care sînt trecute în Sfintele Evanghelii, ci repetă doar ceea ce
au auzit. Căci ceea ce au auzit este la fel de important ca ceea ce au
văzut. De aceea, să audă omenirea că apostolii L-au văzut pre Domnul
lisus Hristos Schimbat la Faţă, şi să cunoască că El este Fiul lui
Dumnezeu! Să audă omenirea că apostolii i-au văzut vii pe Moise şi pe
Ilie, şi să cunoască adevărul că există viaţa de după moarte, şi
adevărul că există înfricoşata Judecată de Apoi a lui Dumnezeu! Să audă
omenirea că lisus Hristos se numeşte Fiu al lui Dumnezeu de către
Dumnezeu Tatăl însuşi, şi nu doar de către nişte oameni muritori! Căci
cei care grăiesc aceste cuvinte omenirii, spunîndu-le ceea ce au văzut
cu ochii şi au auzit cu urechile, sînt martori credincioşi şi adevăraţi.
Iar cei care nu cred Apostolilor, cred atunci lui Iuda Iscariot, şi lui Caiafa, lui Irod şi lui Nero, care cu toţii i-au prigonit pe sfinţii apostoli şi au trădat adevărul! Căci acela care nu crede mărturiei celor drepţi nu poate decît să creadă mărturiei mincinoşilor. Şi cel care nu crede mărturiei celor curaţi, va crede neapărat mărturiei necuraţilor. Iar cel care nu crede mărturiei celor care suferă şi se chinuiesc pentru adevăr, va crede torţionarilor care îi chinuie pe cei drepţi, şi desfrînaţilor.
Căci să se
ştie: nu răsare ziua peste omenire, decît într-un singur scop: ca
omenirea să treacă ori de partea unora, ori a celorlalţi!
O, Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase,
Mîntuitorule şi Luminătorule al sufletelor noastre, luminează-ne pre noi
cu cuvîntul Tău cel Sfînt, pre Carele apostolii pînă la moarte îl au
mărturisit. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
