• Pomenirea Sfântului Mucenic Calinic
Sfîntul Calinic acesta s-a născut în
Cilicia. El a fost crescut din cea mai fragedă vîrstă întru credinţa
creştină. Lepădînd toate, el a ieşit la predicarea Sfintei Evanghelii.
La Ankira 1-a arestat păgînul principe Sacerdos. Cînd Sacerdos 1-a
ameninţat pe Calinic cu torturi şi groază dacă nu va cădea să se închine
la idoli, Sfîntul Calinic i-a zis: „Mie dorit îmi este a suferi pentru Domnul meu, precum îi este pîinea celui flămînd”.
Osîndindu-1 la chinuri şi torturi bestiale, principele a încălţat
picioarele sfîntului cu încălţări de fier ce aveau cuie scoase pe
dinăuntru, şi aşa 1-a fugărit pe uliţele cetăţii Gangra, căci nu a voit
să-i facă acestea la Ankira de frica poporului, care văzînd răbdarea
minunată şi puterea mucenicului, se convertea la Hristos în număr foarte
mare. Pe drumul de surghiun către Gangra soldaţilor din escortă li s-a
făcut sete, dar apă nu era nicăieri. Sfîntul Calinic s-a rugat lui
Dumnezeu şi a scos apă dulce din stîncă. Cînd au sosit la Gangra
torţionarii s-au pregătit să îl arunce pe Sfîntul Calinic într-un cuptor
de foc. Sfîntul s-a rugat lui Dumnezeu şi a zis: „Îţi
mulţumesc Ţie, Stăpîne, că pe mine acestui ceas m-ai învrednicit, întru
care smeritul meu suflet îmi dau pentru Numele Tău Cel Sfînt”.
Apoi a intrat în foc. Cînd focul s-a stins, au aflat trupul mort al
mucenicului neatins de flăcări şi întreg. Sfîntul Calinic a luat cu
cinste mucenicia şi s-a încununat cu cununa slavei celei veşnice cam pe
la anul 250.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Serafima
Sfînta Serafima a fost o fecioară din
Antiohia. Ea a locuit în casa unei anume Sabina, soţia unui senator, pe
care a convertit-o la credinţa creştină. Auzind despre ea, Virilus, un
sălbatic prigonitor al creştinilor, a poruncit ca Serafima să fie adusă
înaintea lui. Cum fecioara a rămas neclintită în credinţa ei, Virirlus a
poruncit ca să fie aruncată în închisoare, unde a trimis mai mulţi
tineri desfrînaţi ca să o necinstească. Serafima stătea la rugăciune
înaintea lui Dumnezeu cînd desfrînaţii trimişi au ajuns la porţile
închisorii. Deodată înaintea lor s-a arătat îngerul lui Dumnezeu în pară
de foc, cu sabie de foc în mînă, iar ei au căzut la pămînt ca şi morţi.
A doua zi torţionarul a implorat-o pe Serafima să-i învie pe acei
desfrînaţi, iar ea, cu rugăciunea, i-a făcut să îşi vină în simţiri. Dar
Virilus a pus minunea pe seama aşa-ziselor puteri vrăjitoreşti ale
Serafimei, şi a poruncit ca sfînta fecioară să fie arsă cu făclii şi
bătută cu toiege. Pe cînd o băteau unul dintre toiege s-a frînt, şi din el a sărit o bucată chiar în ochii lui Virilus, care a orbit pe loc.
Ei la urmă au tăiat capul roabei lui Hristos cu sabia, şi aşa s-a
înălţat mucenicescul ei suflet la cer. Credincioasa Sabina a luat trupul
muceniţei şi 1-a îngropat cu cinste, din el curgînd mir binemiresmat şi
vindecător. Sfînta Serafima a luat cu cinste mucenicia în timpul
împăratului Hadrian (117-138).
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Theodotia
Theodotia a fost o văduvă tînără cu trei copii. Împreună cu Sfînta Anastasia (care se pomeneşte la 22 decembrie), Theodotia s-a nevoit întru lucrarea lui Dumnezeu la Thessalonic, ducînd o viaţă a tuturor nevoinţelor, cu plăcere de Dumnezeu.
În timpul prigoanelor lui Diocleţian ea a fost osîndită la moarte şi
aruncată într-un cuptor de foc împreună cu cei trei copii ai ei, şi aşa
s-au înălţat fericite sufletele lor către Împărăţia cerurilor.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Eustatie din
Mtskheta
Mtskheta
Sfîntul Eustatie acesta a fost persan,
născut în satul Arbuket. La vîrsta de treizeci de ani el a sosit în
cetatea [georgiană] Mtskheta. Văzînd cum cred şi vieţuiesc creştinii în ea, el a primit cu rîvnă Sfîntul Botez. El a fost schingiuit pentru Hristos şi decapitat la Tbilisi în anul 589. Sfintele lui moaşte odihnesc în biserica catedralei din Mtskheta, dînd vindecări tuturor celor care se ating de ele cu credinţă.
Cântare de laudă la Sfânta Serafima
Serafima de îngeri e iubită,
Căci ea nevinovată este
Cu trupul, cu sufletul şi cu gîndul
Ea schingiuiri pentru Hristos
Cel fără de moarte a luat
Zile multe în şir.
Cezarul cel idolatru la păgînescul templu a dus-o
Şi să jertfească idolilor i-a poruncit.
Dar Serafima a zis:
„Eu roaba lui Hristos sînt, a Unuia Dumnezeu,
Iar templu al Lui, al Duhului Sfînt,
Însuşi trupul meu este, şi cu sufletul.
Eu trupul îmi păzesc în feciorie,
Ca jertfa să pot aduce Domnului
Chiar trupul meu.
Pe el deci îl poţi chinui cît voieşti,
Cu foc sau cu sabie,
Căci al meu suflet să îl omori tu nu poţi.
Căci trupul pentru suflet fost-a zidit,
Şi el doar prin suflet se binecuvîntă.
Sufletul de la Dumnezeu omului îi este dăruit,
Ca pre Domnul în ăst trup să-L slăvească.
Slavă Ţie Doamne Dumnezeule,
Cela Ce în Treime eşti închinat şi slăvit,
Slavă Ţie, Făcătorul meu!”.
Cugetare
Prin pocăinţă adevărată, cu lacrimi, rugăciune şi cu fapte bune, pînă şi cel mai întinat suflet se poate curaţi şi schimba. De
aceea, trebuie să fim cu băgare de seamă şi să nu aducem niciodată
aminte cu răutate cuiva de păcatele lui cele din trecut, odată ce el şi
le-a plîns şi şi le plînge pururea cu amar; ci mai curînd să mulţumim
lui Dumnezeu şi să ne uimim de cum se preface întunericul în lumină, iar
mlaştina în apă cristalină şi curgătoare.
Faraonul Egiptului, Amases, era de origine plebeie. De aceea, atunci cînd a ajuns faraon peste tot Egiptul, poporul îl respecta prea puţin, amintindu-şi de originea lui cea lipsită de cinste. Pentru aceasta, ca să-şi umilească supuşii şi să îi facă să-1 respecte, el a luat un lighean mare de fier în care, potrivit obiceiului, îşi spălau oaspeţii picioarele. El a poruncit să se topească acest lighean, şi din metal să se toarne asemănarea unui oarecare idol, pe care 1-a aşezat la un loc în care să se poată închina mulţi trecători. Văzînd idolul, poporul a început să i se închine, şi să îl cinstească după tipicul idolatriei egiptene. Atunci Faraonul a descoperit poporului din ce a fost făcut acel idol. Poporul a înţeles şi s-a ruşinat: ei au văzut cum a reuşit faraonul ca să îi determine să nu-1 mai privească după ceea ce a fost el odată, ci după ceea ce este el acum. Aşa a început poporul să cinstească demnitatea imperială a lui Amases, Faraonul Egiptului.
Deci, pe cand se gasea in cetatea Ancira, din Galatia, propovaduind pe Hristos, a fost prins de necredinciosi si adus inaintea dregatorului Sacerdon, care l-a dat la tot felul de chinuri si la strujirea trupului cu piepteni de fier. Si, incaltandu-l in incaltaminte de fier, care avea piroane ascutite, l-au silit sa alerge pana la cetatea Gangra, departe de Ancira, ca la optzeci de stadii. Si, mergand numai sapte stadii, ostasii ce-l trageau s-au oprit, de sete, si nu puteau sa mearga mai departe. Iar Sfantul, rugandu-se, a facut de a izvorat apa, dintr-o piatra seaca. Deci, sosind la Gangra, a fost aruncat intr-un cuptor de foc, si asa si-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Intru aceasta zi, cuvant al lui Petru monahul, despre trezirea mintii.
Va rog, dar, pe voi, sa plangeti acolo, unde este scrasnirea dintilor si viermele cel neadormit; unde focul cel nestins, ca raul curge si niciodata nu inceteaza; unde ingerii, cei neindurati si nemilostivi, nu au mila, ca sa miluiasca pe cineva, sau sa se rusineze de batran, sau sa crute pe tanar, sau sa cinsteasca pe imparat. Ci, fiecare va fi rasplatit dupa faptele sale. Pentru aceasta, va rog sa va nevoiti cu mintea, pana la moarte, pentru ca multe nevointe ne trebuie la lucrul acesta. Stramta si plina de necazuri este calea, care duce la viata vesnica, si cei ce se nevoiesc intra in ea, pentru ca anevoioasa este calea Imparatiei Cerurilor. Insa, sa fugiti de duhul maririi desarte si de ispita de a placea oamenilor, care, mai mult se departeaza de Dumnezeu: "Ca Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; rusinatu-s-au, ca Dumnezeu i-a urgisit pe ei" (Ps.52,7). Ca, daca, aici, ne vom proslavi, apoi, ne vom pagubi, de plata noastra, acolo, in vecii vecilor. Iar, de nu ne vom lipsi aici de cinstire, vom fi iertati, acolo, de datoria greselilor. Astfel, gheena focului vom mosteni, in veci nesfarsiti. Deci, sa iubiti necazul, cel pentru Dumnezeu, mai mult decat bucuria veacului acestuia si plansul, mai mult decat rasul. Pentru ca fericiti sunt cei ce plang, zice Domnul, ca aceia se vor mangaia. Si amar voua, de veti rade, ca veti plange. Deprindeti-va a va ruga mult si a plange, pentru ca acestea intaresc mintea si hranesc sufletul. Iar vorbele, cele multe sa le urati.
Ca, spre a noastra invatatura, s-au scris acestea. Insa, cel ce voieste sa placa lui Dumnezeu si voia Lui sa o faca, la doi stapani nu poate sluji, nici nu va iubi pe altcineva, in afara de Domnul. Deci, va rog pe voi, nimic sa nu cinstiti mai mult, decat pe Domnul, si sa va ingrijiti de sufletul vostru. Ca, ce folos este omului, daca ar dobandi toata lumea, iar sufletul si l-ar pierde, zice Domnul. Sau, ce va da omul, in schimb, pentru sufletul sau? Ca nimic n-am adus in lumea aceasta si vadit este, ca nici a scoate ceva nu vom putea. Ci, goi vom invia. Numai in faptele bune sau in cele rele, vom fi imbracati, ca intr-o haina. Si, inca, nu numai in fapte bune vom fi imbracati, ci, inca, si in cuvinte si in ganduri. Si asa, vom sta, la aceasta infricosatoare Judecata, unde fiecare isi va lua plata ostenelilor sale, dupa dreapta hotarare a Domnului; sau in odihna, sau in chin, in veacul veacului. Si fericiti sunt cei ce plang cu lacrimi, dupa durerea inimii, ca aceia se vor bucura. Fericiti cei ce iubesc pe Dumnezeu si pe aproapele, ca aceia se vor milui, pentru ca, cel ce iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sau il iubeste, pentru ca, in iubirea de frate, se afla mostenirea vesnicelor bunatati.
Sinaxar 29 Iulie
În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Sfântului Mucenic Calinic, cel din Gangra.
Acest
sfânt se tragea cu neamul din Cilicia si era om foarte bun,
întarindu-se pe sine cu frica lui Dumnezeu. A fost dascal de mântuire
multora si învata pe cei ce se închinau la idoli sa se lase de cele
desarte si sa cunoasca pe Atotfacatorul. Pentru aceasta a fost prins si
adus la Sacherdon ighemonul, care a poruncit sa fie încaltat cu
încaltaminte de fier, care avea piroane ascutite, si a fost silit sa
mearga pâna la cetatea Gangrei, care era departe de 80 de stadii. Sosind
la Gangra, a fost bagat într-un cuptor de foc si si-a dat sufletul la
Dumnezeu. Si se face soborul lui aproape de podul lui Iustinian si
aproape de locul ce se numeste Petrian.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Teodota, împreuna cu fiii sai.
Aceasta sfânta a fost din cetatea Ciliciei, binecredincioasa,
si se nevoia la poruncile lui Dumnezeu, învatându-si pruncii spre
cunostinta dumnezeiasca pe vremea când traia si Sfânta Mucenita
Anastasia. Stapânitorul Lefcait îi facea sila sa si-o ia femeie, dar ea
nu a vrut nicidecum. Pentru aceea a fost trimisa catre Nichitie,
stapânitorul Bitiniei, care a poruncit sa fie bagata, împreuna cu câte
trei pruncii sai, într-un cuptor de foc, unde si-a luat cununa
muceniciei. Si se face soborul lor în locul muceniciei lor, ce este la
Cambo.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mamant, care în mare s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vasilisc batrânul, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Constantin Patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, tatal si maica, împreuna cu cei doi fii ai lor, care în foc s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ioan ostasul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Veniamin si Virie, cei aproape de palatele din Evdom.
Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Teodosie cel tânar (cel Mic).
Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Eustatie din Mtskheta, in Georgia.
Sfântul
Mucenic Eustatie din Mtskheta se tragea din Persi adoratori ai focului
si inainte de a fi botezat se numea Bgrobandaves. Tatal si fratii sai,
slujitori în cultul lui Zoroastru, incercara zadarnic sa faca din el
un preot pagân.In timpul domniei imparatului georgian Guram Kuropalat (575-600), la vârsta de 30 de ani, el se muta din satul persan Arbuketi (de lânga orasul Gandrakili) in vechea capitala a Georgiei, cetatea Mtskheta. Isi câstiga viata de zi cu zi lucrând sandale. Sfântul Eustatie incepu sa se duca la catedrala din Mtskheta unde slujbele crestine îi umpleau sufletul de bucurie. Arhidiaconul Samuel (viitorul Arhiepiscop Samuel IV, 582-591), remarca inclinatiile spirituale ale pagânului pers si îi vorbi despre învataturile crestine. Ajungând la credinta in Hristos, Bgrobandaves fu luat in calitate de catecumen pe lânga arhidiaconul Samuel. Dupa un anumit timp, când Samuel deveni catolicos (patriarh, la armeni si la alti orientali crestini), primi Sfântul Botez cu numele Eustatie. Eustatie s-a casatorit apoi cu o sotie crestina si a dus o viata pioasa, rodnica in virtute.
Persii care mai traiau la Mtskheta nu reusira sa îl readuca pe Sfântul Eustatie la cultul focului si de aceea l-au convins pe capul persilor din cetate sa îl trimita la Tbilisi la tiranul Arvand-Gubnav, satrap (adica prim-demnitar) al sahului persan Chosroes Nushirvanes. Trimisi la incercare sub ordinul tiranului erau si alti persi impreuna cu Sfântul Eustatie care acceptasera sa fie crestinati : Gubnak, Bagdad, Panaguznas, Perozav, Zarmi si Stefan. Doi dintre ei insa, Bagdad si Panaguznas, se lepadara de Hristos când fura amenintati cu moartea.
Sfântul Eustatie si ceilalti marturisitori ai lui Hristos suferira cu cinste sase luni de inchisoare si prin mijlocirea catolicosului Samuel IV si a unui notabil georgian fura eliberati.
Noul satrap al Persiei, Bezhan-Buzmil (numit la Tbilisi trei ani mai târziu), instigat de fostii dusmani ai Sfântului Eustatie, dadu ordin sa fie adus in fata lui si îi ceru sa se lepede de Hristos si sa sa intoarca la cultul lui Zoroastru. Sfântul Eustatie raspunse cu demnitate : "Poate cineva sa îl paraseasca pe Facatorul lumii si sa adore o simpla creatura a Lui ? Nu se va întâmpla niciodata! Nici soarele nici luna nici stelele nu sunt Dumnezei, ci Dumnezeu e cel care a facut soarele sa straluceasca ziua si luna cu stelele sa straluceasca in intunericul noptii. Focul nu este Dumnezeu, focul e facut de om si e stins de om".
Din ordinul satrapului, Sfântului Eustatie i se taie capul la 29 iulie 589. Inainte de a primi cununa muceniciei, s-a rugat ca dupa moartea sa trupul sa îi fie înmormântat crestineste in cetatea Mtskheta. Patimitorul a auzul Glasul de sus : "Cu nimic nu vei fi mai prejos celor dintâi mucenici, nici in har nici in tamaduiri. Nu-ti fa griji pentru trupul tau, va fi dupa cum iti doresti".
Trupul Sfântului Eustatie, aruncat noaptea peste un câmp, a fost adus de Crestini la Mtskheta si cu mare cinste asezat de catolicosul Samuel IV sub masa altarului din Svetitskhoveli. Catolicosul Samuel IV a rânduit Praznuirea lui la 29 iulie, ziua in care sfântul martir s-a savârsit cu marire.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric despre cel
ce a biruit pe vrajmasul si a luat cununa de la Dumnezeu.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunatul semn arătat de Dumnezeu lui Ghedeon (Judecători 6: 37-40):
- La cum într-o anumită noapte a fost rouă numai peste lînă, iar încolo peste tot locul uscăciune; iar în noaptea următoare, a fost uscată numai lîna, iar peste tot locul a fost rouă;
- La cum prima minune a închipuit poporul lui Israel cel care trăia în mijlocul lumii păgîne (pînă la întruparea lui Hristos), iar cea de a doua, lumea păgînă aflată de acum sub har, cu excepţia poporului lui Israel cel lipsit de har (după întruparea lui Hristos).
Predică
Despre întârzierea înfricoşatei Judecăţi, din îndelunga răbdare a lui Dumnezeu
– „Domnul nu întîrzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e
întîrziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrînd să piară cineva,
ci toţi să vină la pocăinţă” (II Petru 3: 9).
Fraţilor, milostivirea lui Dumnezeu face
ca să întîrzie acea zi a venirii Lui, care este „ca focul topitorului şi
ca leşia nălbitorului” (Maleahi, 3: 1-2), după cuvîntul prorocesc al
Prorocului Maleahi. De aceea, să se ruşineze batjocoritorii care îşi bat
joc de făgăduinţa Domnului şi zic: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?”
(II Petru 3: 4). Dumnezeu nu Şi-a uitat făgăduinţa, ci chiar păcătoşii
sînt cei care au uitat-o.
Căci după mare şi nemăsurată milostivirea Sa, Dumnezeu îi aşteaptă pe păcătoşi să îşi vină în simţiri şi să se pocăiască şi să se pregătească pentru ziua aceea după care o alta nu va mai fi.
Căci iată, acea zi nu este ca cele multe
zile care le sînt date oamenilor ca să se pocăiască întru ele, şi ca să
se pregătească pentru întîlnirea lor cu Dumnezeu.
Acea zi este unică, şi cu totul altfel decît toate celelalte zile, căci ea nu mai răsare pentru pocăinţă, ci mai curînd pentru judecată.
Căci aşa cum înfricoşata Judecată este
unică şi irepetabilă, aşa şi acea zi va fi unică şi irepetabilă.
Dumnezeu nu doreşte să se piardă nici un om. El nu 1-a creat pe om
pentru moarte, ci pentru viaţă şi pentru mîntuire. Oare există grădinar
care să semene seminţe de legume şi să dorească ca ele să nu rodească,
să se usuce şi să moară? Dar Dumnezeu, oare nu este el mai înţelept şi
mai milostiv decît orice grădinar?
Dumnezeu are o singură dorinţă: ca toţi oamenii să se pocăiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, întorcîndu-se de la rău.
Cum se mai bucură gospodarul căruia viţa cea uscată i se întoarce la viaţă şi începe să aducă roadă!
Dar mult mai mult Se bucură Dumnezeu şi sfinţii Lui îngeri cînd
sufletele oamenilor, cele uscate de păcat, se întorc la El şi întineresc
din nou cu lacrimile pocăinţei, şi aduc roadă bogată a ei!
O, Stăpîne Atotmilostive Doamne,
Iubitorule de oameni, ajută-ne nouă păcătoşilor să simţim mila Ta şi
îndurările Tale cele către noi, să le simţim şi să ne pocăim,
întorcîndu-ne de la cărările noastre cele rele. Căci Ţie se cuvine toată
slava şi mulţumită în veci, Amin!
