Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului

Rugaciunile incepatoare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacul 1

Imparatesei celei alese mai inainte de veci, Imparatesei celei mai inalte decat toata faptura cerului si a pamantului, care a venit oarecand la rugaciune in Biserica din Vlaherne si se ruga pentru cei din intuneric. Acesteia si noi, cu credinta si cu umilinta ii serbam Acoperamantul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruita, izbavste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Icosul 1

Multimea Arhangelilor si a Ingerilor, cu Inaintemergatorul, cu Teologul si cu soborul tuturor Sfintilor, impreuna cu tine, Imparateasa lor, stand in Biserica din Vlaherne si ascultand rugaciunile tale pentru toata lumea, cu bucurie canta tie:
Bucura-te, bunavointa Tatalui celui mai inainte de veci;
Bucura-te, incapere prea curata a lui Dumnezeu, Fiul celui fara de ani;
Bucura-te, locuinta umbrita de puterea Duhului Sfant;
Bucura-te, mirare neincetata a cetelor ingeresti;
Bucura-te, spaima cea prea grozava a puterilor celor intunecate ale iadului;
Bucura-te, ceea ce esti intampinata in vazduh de Heruvimii cei cu ochi multi;
Bucura-te, ale carei laude le canta Serafimii cei cu cate sase aripi;
Bucura-te, prea bunule acoperamant caruia cu credinta ne inchinam si noi neamul crestinesc;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 2

Sfantul Andrei cu Epifanie, vazandu-te in Biserica, in vazduh, rugandu-te lui Dumnezeu pentru crestini, au cunoscut ca tu esti Maica lui Hristos Dumnezeul nostru si cazand la pamant, cu credinta s-au inchinat sfantului tau Acoperamant, cantand : Aliluia!

Icosul 2

Intelegere neinteleasa esti Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, intru apararea poporului celui ortodox, pentru aceasta vrajmasii nostri nu se pricep cat de puternica este rugaciunea Maicii lui Dumnezeu, insa noi bine stiind atotputernica ta aparare, cantam catre tine cu umilinta, unele ca acestea :
Bucura-te, cea prea milostiva, mangaietoarea tuturor celor scarbiti si impovarati;
Bucura-te, povatuitoarea neadormita a tuturor celor robiti si rataciti;
Bucura-te, ceea ce cu rugaciunile tale degraba potolesti mania lui Dumnezeu cea cu dreptate pornita asupra noastra;
Bucura-te, ceea ce cu atotputernica amenintarea ta, potolesti patimile noastre cele rele;
Bucura-te, puternica desteptare a constiintelor celor adormite;
Bucura-te, cea prin care iadul suspina si duhurile rautatii tremura;
Bucura-te, prin care se deschid noua credinciosilor portile raiului;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 3

Puterea Celui Prea Inalt umbreste pe cei ce cu credinta si cu evlavie scapa la prea puternicul tau Acoperamant, caci numai tie uneia, Preasfanta si Preacurata Maica a lui Dumnezeu, s-a dat de a se implini toate cererile tale. Pentru aceasta credinciosi de toate varstele te slavesc pe tine si pe Fiul tau cantand : Aliluia!

Icosul 3

Avand bogatie de milostivire neimputinata tuturor pana la marginile pamantului le intinzi mana de ajutor, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara. Bolnavilor le dai vindecare, celor ce patimesc, alinare, orbilor vedere si tuturor le dai toate, fiecaruia dupa a lor trebuinta. Pentru aceasta cu multumire strigam tie :
Bucura-te, taria nesurpata si ocrotirea tuturor crestinilor;
Bucura-te, cea mai intai infrumusetare a sfintelor lacasuri si altare;
Bucura-te, ingradirea cea sigura a tronurilor imparatesti;
Bucura-te, ajutatoarea neadormita a capeteniilor de orase;
Bucura-te, arhistratega nebiruita a ostilor crestinesti;
Bucura-te, oglinda sfanta a dreptatii pentru judecatorii cei nemitarnici;
Bucura-te, minte desavarsita a invatatorilor;
Bucura-te, binecuvantarea caselor si a familiilor celor evlavioase;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 4

Fiind cuprinsi de viforul multor nevoi, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, tu ne ajuta noua. Stand inaintea fetei altarului Domnului si ridicand mainile tale, roaga-te ca Domnul, Imparatul slavei sa caute la nevrednica noastra rugaciune si sa asculte cererile celor ce cheama numele tau cel sfant si canta Fiului tau : Aliluia!

Icosul 4

Auzit-a Domnul Dumnezeu pe Isus al lui Navi rugandu-se si a poruncit soarelui de a stat pana ce s-a razbunat asupra vrajmasilor lui. Aude si acum Domnul Iisus rugaciunile tale, Imparateasa aleasa a Duhului Sfant, pentru aceasta si noi pacatosii, nadajduind la acoperamantul tau, indraznim a canta tie ca Maicii lui Dumnezeu unele ca acestea:
Bucura-te, cea luminata de Soarele cel vesnic care ne lumineaza pe noi cu lumina cea neinserata;
Bucura-te, ceea ce ai luminat tot pamantul cu stralucirea preacuratului tau suflet;
Bucura-te, ceea ce ai veselit toate cerurile prin curatia trupului tau;
Bucura-te, Acoperamantul si pastrarea sfintelor lacasuri ale lui Hristos;
Bucura-te, luminarea si inteleptirea pastorilor celor credinciosi ai bisericii;
Bucura-te, povatuitoarea monahilor si a monahiilor care neincetat slujesc lui Dumnezeu;
Bucura-te, linistea cea netulburata a batranilor celor evlaviosi;
Bucura-te, veselia cea tainica a fecioarelor si a vaduvelor ce traiesc in curatie;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 5

Vazatorul de Dumnezeu Moise luptand oarecand asupra lui Amalic, cand ridica mainile, Israil biruia, iar cand le lasa in jos atunci Amalic invingea, insa, ajutat de cei ce-l sustineau, a biruit pe vrajmasi. Tu insa, Maica a lui Dumnezeu, ridicand mainile tale la rugaciune catre Fiul tau, desi nesustinuta de nimeni, dar totdeauna biruiesti pe vrajmasii crestinilor si esti scut nebiruit noua celor ce-ti cantam : Aliluia!

Icosul 5

Vazandu-te pe tine cetele Sfintilor stand in vazduh in Biserica din Vlaherne, ridicand mainile la rugaciune catre Fiul tau si Dumnezeul nostru, Arhangelii cu Ingerii cantau tie cantare de multumire; deci prin mainile tale cele mai sfinte decat ale lui Moisi intareste-ne si pe noi cei ce cu umilinta cantam tie:
Bucura-te, cea ale carei maini sunt tinute la rugaciune de insasi dragostea si milostivirea ta cea catre noi;
Bucura-te, ca inaintea ta nu pot sa stea vrajmasii nostri vazuti si nevazuti;
Bucura-te, ceea ce izgonesti din sufletul nostru patimile si poftele cele rele si spurcate;
Bucura-te, ceea ce fara de ardere tii pe mainile tale focul cel Dumnezeiesc al lui Hristos si pe noi cei reci ne aprinzi cu el;
Bucura-te, aleasa incununare a celor ce, cu intreaga intelepciune, se lupta impotriva patimilor;
Bucura-te, convorbirea cea de-a pururea cu cei ce se nevoiesc in post si in tacere;
Bucura-te, grabnica ajutatoare a celor obositi de mahnire si de intristare;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 6

Propovaduitor al harului tau celui neimputinat si al milelor tale s-a aratat Sfantul Romano, dulce cantatorul, cand in vis a primit de la tine o foaie de hartie spre mancare, prin care, inteleptindu-se, a inceput a canta cu intelepciune intru slava ta si a scris laude Sfintilor, cantand cu credinta : Aliluia!

Icosul 6

Stralucit-ai Fecioara a lui Dumnezeu, din aurora dreptatii, Soarele cel adevarat, luminand pe toti cu intelepciune de la Dumnezeu Fiul tau si aducand la cunostinta adevarului pe cei ce cu credinta canta tie:
Bucura-te, ceea ce ai nascut cu trup pe Hristos, puterea si intelepciunea dumnezeiasca;
Bucura-te, ceea ce ai rusinat intelepciunea cea desarta a lumiii acesteia si pe cei orbiti de dansa ii povatuiesti la calea mantuirii;
Bucura-te, pastrarea dreptei credinte si invatatoarea dogmelor celor ortodoxe;
Bucura-te, ceea ce tai eresurile si ratacirile cele pierzatoare;
Bucura-te, ceea ce stii cele cu anevoie de prevazut, si la vreme le spui celor ce se cuvine;
Bucura-te, ceea ce rusinezi pe cei mincinosi si ghiciturile cele desarte;
Bucura-te, ceea ce in ceasul nedumeririlor, ne pui in minte gandul cel bun;
Bucura-te, ceea ce ne opresti de la deprinderile vatamatoare si de la faptele cele rele;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 7

Domnul atotvazatorul indelung-rabdatorul, voind sa arate adancul cel nemarginit al iubirii Sale de oameni, te-a ales pe tine pentru a fi Lui Maica si te-a facut pe tine crestinilor aparatoare nebiruita. Ca dupa judecata lui Dumnezeu, chiar de ar fi cineva vrednic de osanda, totusi prin Acoperamantul tau cel puternic, capata vreme de pocainta si canta tie : Aliluia!

Icosul 7

Minunate a aratat Domnul faptele Sale intru tine, Preacurata Maica Sa, cand s-a aratat prea minunatul Acoperamant in mainile tale, luminand mai mult decat razele soarelui, acoperind pe poporul ce era in Biserica din Vlaherne. Deci, vazand ei acest semn al milostivei tale aparari, cuprinsi de spaima si de bucurie, toti au cantat tie :
Bucura-te, Acoperamantul nefacut de mana, care, ca norul te-ai intins peste toata lumea;
Bucura-te, ceea ce ai tinut pe mainile tale pe Fiul si vesnicul Arhiereu;
Bucura-te, ca prin aceasta ne arati mila si har noua in Biserica cea Ortodoxa;
Bucura-te, stalp de nor care ne acoperi pe noi credinciosii, ferindu-ne de toate ispitele si de smintelile lumesti;
Bucura-te, stalp de foc, care ne arati noua tuturor calea mantuirii, chiar si in mijlocul negurii pacatelor;
Bucura-te, vadita intarire a crestinilor nevoitori;
Bucura-te, inteleptire tainica a robilor lui Dumnezeu, celor tainuiti in mijlocul lumii;
Bucura-te, ceea ce pe mine cel gol de fapte bune nu ma parasesti, ci cu acoperamantul si cu harul tau ma miluiesti;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 8

Pre tine ceea ce te-ai aratat din cer in Biserica din Vlaherne, Ingerii te-au cantat, Apostolii te-au preaslavit, soborul ierarhilor si al cuviosilor si ceata sfintelor femei te-au laudat, Inaintemergatorul si cu Teologul s-au inchinat, iar poporul ce era in biserica, cu veselie ti-au cantat : Aliluia!

Icosul 8

Domnul, Cel ce stapaneste toate cele de sus si cele de jos, vazandu-te pe tine Maica Sa, stand in biserica si cu umilinta rugandu-te Lui, a zis: cere, o, Maica mea, ca nu ma voi intoarce despre tine, ci voi indeplini cererile tale si voi milui pe toti care canta tie:
Bucura-te, chivot al Legii in care se pastreaza sfintirea a tot neamul omenesc;
Bucura-te, nastrapa prea sfanta in care, celor flamanzi de dreptate, li se pastreaza painea vietii celei vesnice;
Bucura-te, vasule cu totul de aur, in care s-a gatit pentru noi trupul si sangele Mielului celui Dumnezeiesc;
Bucura-te, ceea ce iei in atotputernicele tale maini pe cei parasiti de doctori;
Bucura-te, ceea ce ridici din patul durerii pe cei slabiti cu trupul, dar nu cu duhul si cu credinta;
Bucura-te, ceea ce dai intelegere si lumina celor ce sunt intunecati la minte;
Bucura-te, ceea ce cu intelepciunea ta ne impiedici din calea cea rea a pacatelor si a patimilor;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 9

Toata firea ingereasca aduce lauda tie, pentru ca esti cu adevarat Maica lui Dumnezeu si aparatoarea tuturor celor ce se roaga tie. Tu, cu Acoperamantul tau cel dumnezeiesc,pe cei drepti ii veselesti, pe pacatosi ii aperi, pe cei din primejdii ii izbavesti si te rogi pentru toti credinciosii care canta tie: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei mult vorbitori, ca niste pesti fara de glas nu se pricep cum sa laude dupa vrednicie serbarea ta cea mare a preacinstitului tau Acoperamant caci toate cele graite de dansii nu sunt in stare a numara indurarile tale. dar noi vazand nenumaratele tale binefaceri, cu bucurie cantam tie:
Bucura-te, ceea ce ne pazesti de molima si de bolile cele aducatoare de moarte;
Bucura-te, ceea ce pazesti orasele si satele de cutremurul cel napraznic al pamantului;
Bucura-te, ceea ce cu mana tare din revarsarea apelor si din cufundare ne izbavesti pe noi;
Bucura-te, ceea ce cu roua rugaciunilor tale, ne izbavesti pe noi de arderea focului;
Bucura-te, ceea ce ne scapi de foametea cea duhovniceasca si trupeasca, hranindu-ne cu painea vietii;
Bucura-te, ceea ce abati de la capul nostru loviturile fulgerului si ale traznetului;
Bucura-te, ceea ce ne mantuiesti pe noi de navalirea celor de alt neam si de ucigasii cei tainuiti;
Bucura-te, ceea ce prin pace si prin dragoste, ne izbavesti de vrajmasii cei de o credinta cu noi, si de vrajmasia casnica;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 10

Vrand sa mantuiasca neamul omenesc din inselaciunea vrajmasului, Domnul cel iubitor de oameni, te-a daruit pe tine sa fii Maica noua pamantenilor. Tu sa fii noua ajutor, acoperamant si scutire, celor intristati mangaiere, celor scarbiti bucurie, celor asupriti aparatoare si sa scoti din adancul pacatelor pe toti cei ce-ti canta: Aliluia!

Icosul 10

Preasfanta Imparateasa, cu ingerii stai impreuna si te rogi, zicand: Imparate ceresc, primeste pe tot omul ce se roaga Tie si cheama numele meu in ajutor ca sa nu plece nimeni de la fata mea, neajutat si neascultat. Aceasta rugaciune auzind-o adunarea sfintilor, cu multumire strigam tie:
Bucura-te, ceea ce daruiesti cu roduri binecuvantate pe cei ce lucreaza cu dreptate si cu inima curata;
Bucura-te, ajutatoarea si rasplatitoarea tuturor celor ce fac negustorie cu dreptate;
Bucura-te, mustrarea tuturor calcatorilor de juramant si a celor ce agonisesc cu nedreptate;
Bucura-te, grabnica ajutatoare celor ce sunt in primejdii pe uscat si pe ape;
Bucura-te, ceea ce veselesti cu roadele credintei pe parintii cei fara de copii;
Bucura-te, hranitoarea cea nevazuta a sarmanilor;
Bucura-te, aparatoarea cea tare a celor ce sunt robiti si izgoniti;
Bucura-te, ingrijitoarea cea neadormita a celor ce sunt in legaturi si in temnite;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 11

Cantarea noastra cea cu umilinta auzind-o ia aminte la smerita noastra rugaciune, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca pe tine te rugam, nu trece cu vederea glasul robilor tai. La tine nazuim in napaste, in scarbe si in necazurile noastre si inaintea ta stand, cu lacrimi ne rugam si cantam tie: Aliluia!

Icosul 11

Faclie primitoare de lumina, vazandu-te pe tine la rugaciune in vazduh, in biserica din Vlaherne, poporul ce era de fata a strigat : "De unde este noua aceasta ca sa vina Maica Domnului nostru aici?". Iar Sfantul Andrei, cu Epifanie, cu smerenie catre tine se rugau, zicand:
Bucura-te, datatoarea cea fara de zavistie, a tuturor darurilor celor pamantesti si sufletesti;
Bucura-te, credincioasa solitoare a pacatosilor celor ce pun inceput de pocainta;
Bucura-te, pururea impreuna ajutatoare, a celor ce se lupta impotriva patimilor si a curselor diavolesti;
Bucura-te, nevazuta imblanzire a stapanilor celor tirani si cu narav de fiara;
Bucura-te, repaus si bucurie tainica a robilor celor blanzi si primitori;
Bucura-te, linistea prea dorita a casatoritilor celor credinciosi;
Bucura-te, grabnica si fara suferinta dezlegare a maicilor celor nascatoare de prunci;
Bucura-te, Maica, ajutatoarea noastra buna in ceasul sfarsitului nostru;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 12

Harul cel Dumnezeiesc, cere-l noua de la Fiul tau si Dumnezeul nostru. Intinde noua mana de ajutor. Departeaza de la noi pe tot vrajmasul si potrivnicul. Impaca viata noastra ca sa nu pierim cumplit si fara de pocainta si primeste-ne in salasele cele vesnice, ocrotitoarea noastra, ca bucurandu-ne, sa strigam: Aliluia!

Icosul 12

Cantand puternicul tau Acoperamant, te laudam ca pe o mare solitoare a noastra si ne inchinam tie, ceea ce te rogi pentru crestini. Noi credem si nadajduim, ca vei cere de la Fiul tau si Dumnezeul nostru, bucuria cea vremelnica si cea vesnica, noua tuturor, celor ce cu dragoste cantam tie:
Bucura-te, tare aparatoare a toata lumea;
Bucura-te, sfintirea tuturor stihiilor ceresti si pamantesti;
Bucura-te, binecuvantarea tuturor timpurilor anului;
Bucura-te, calcarea curselor si ispitelor ce vin de la trup, de la lume si de la diavol;
Bucura-te, prea puternica, impacarea celor invrajbiti;
Bucura-te, ceea ce te induri de cei dispretuiti si lepadati;
Bucura-te, ceea ce ridici din groapa pierzarii pe cei deznadajduiti;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 13

O, preacantata Stapana, preacurata Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, la tine ridic ochii sufletului si ai trupului meu, catre tine intind mainile mele cele slabe si din adancul inimii strig tie : Cauta la credinta sufletului meu. Acopera-ma cu atotputernicul tau Acoperamant si ma izbaveste de toate nevoile; iar in ceasul sfarsitului meu sa stai langa mine, o, intru tot buna Stapana si ma izbaveste de chinurile cele gatite pentru pacatele mele, ca, mantuindu-ma, pururea sa cant tie: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori.

Apoi zicem Icosul 1 si Condacul 1 si

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

RUGACIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU

O!, Preacurata Maica a Domnului, a puterilor celor de sus, Imparateasa cerului si a pamantului, atotputernica, aparatoarea si taria noastra, primeste aceasta cantare de lauda si de multumire de la noi nevrednicii robii tai.
Inalta rugaciunile noastre la Tronul lui Dumnezeu si Fiul tau ca sa fie milostiv nedreptatilor noastre. Sa adauge harul sau tuturor celor ce cinstesc preacinstitul tau nume si cu credinta si cu dragoste se inchina facatoarei de minuni icoanei tale. Ca nu suntem vrednici sa fim miluiti de Dansul, daca tu Stapana nu-L vei milostivi asupra noastra. Tie toate sunt cu putinta de la Dansul si pentru aceasta nazuim la tine, ca esti acoperitoarea noastra si grabnica ajutatoare. Auzi-ne pe noi cei ce ne rugam tie, ocroteste-ne cu puternicul tau Acoperamant si cere de la Dumnezeu Fiul Tau, sa dea pastorilor nostri sfintenie ca sa privegheze si sa ocarmuiasca sufletele noastre; ocarmuitorilor de orase intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata, invatatorilor minte si smerita intelepciune, sotilor dragoste si conglasuire, fiilor ascultare, asupritilor rabdare, asupritorilorv frica de Dumnezeu, celor scarbiti rabdare si bucurie duhovniceasca, benchetuitorilor infranare, si noua tuturor, duhul intelepciunii si al cucerniciei, duhul milostivirii si al blandetii, duhul curatiei si al dreptatii.
Asa, Doamna preasfanta, milostiveste-te asupra noastra si asupra neputinciosului tau popor. Pe cei rataciti povatuieste-i pe calea cea buna, pe cei batrani ii sprijineste, pe prunci ii pazeste si pe noi pe toti ne apara si ne ocroteste cu milostivirea ta. Pe toti scoate-ne din adancul pacatului si ne lumineaza ochii inimii noastre spre cautarea mantuirii. Milostiva fii noua aici in aceasta viata, iar la infricosata judecata sa te rogi pentru noi catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Ca tu, Doamna, esti slava celor ceresti si nadejdea pamantenilor. Tu esti dupa Dumnezeu nadejdea si aparatoarea noastra a tuturor celor ce ne rugam tie cu credinta. Deci ne rugam tie, atotputernica ajutatoarea noastra si tie ne incredintam pe noi insine si unul pe altul si toata viata noastra acum si pururea si in vecii vecilor, amin.
Imparateasa mea cea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria scarbitilor si acoperitoarea necajitilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi scarba, ajuta-mi ca unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain, necazul meu il stii, deci il dezleaga precum voiesti, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica nici alta mangaiere buna, ci numai pe tine Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor, amin.
Preacurata Doamna, Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, care poti face tot binele, primeste aceste cinstite daruri care se cuvin numai tie, de la noi nevrednicii robii tai, ceea ce esti aleasa din toate neamurile si te-ai aratat mai inalta decat toate fapturile ceresti si pamantesti, caci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor si prin tine am cunoscut pe Dumnezeu si ne-am invrednicit Sfantului Trup si Preacuratului sau Sange. pentru aceasta, fericita esti intre neamurile neamurilor, ceea ce esti de Dumnezeu fericita, mai luminata decat Heruvimii si mai cinstita decat Serafimii. Si acum, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara intru tot laudata, nu inceta a te ruga pentru nevrednicii robii tai, ca sa ne izbavim de sfatul celui inselator si de toata primejdia si sa fim paziti nevatamati de toata lovirea cea veninata a diavolului. Pazeste-ne pana in sfarsit cu rugaciunile tale neosanditi, ca prin paza si cu ajutorul tau fiind mantuiti, slava, lauda, multumita si inchinaciune pentru toate sa inaltam Unuia in Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum si pururea si in vecii vecilor, amin.

Luna octombrie întru întâia zi: Praznicul Acoperãmântului Maicii Domnului.

        Cuvant la Acoperamantul Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfantului Andrei si a lui Epifanie.
        Praznicul de astazi, al Acoperamantului, a inceput a se praznui pentru o pricina ca aceasta:
        In zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), in Constantinopol, spre Duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, intru slava Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la intaia zi a lunii octombrie si de fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?" Iar el a zis: "O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele."
        Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos: "Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste".
        Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
        Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
 


 
 
 
Întru aceastã zi, pãtimirea Sfântului Apostol Anania.

        Sfantul Apostol Anania a trait in Damasc si era unul din cei saptezeci de ucenici ai Domnului, iar dupa Invierea si Inaltarea Mantuitorului a fost randuit episcop crestinilor din acel oras. Cartea Sfanta vorbeste despre el la ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul cand Domnul Hristos S-a aratat in slava si a schimbat pe aprigul prigonitor al crestinilor, Saul, in Apostolul fara pereche al lui Hristos, in marele Apostol Pavel. La acest mare ceas pentru crestinatate, cel dintai slujitor dintre oameni, spre care S-a indreptat Mantuitorul, in vedenie, a fost Sfantul Anania, caruia i-a poruncit sa mearga pe ulita care se cheama "Dreapta" si acolo sa caute pe un oarecare Saul, care se roaga orb, in casa lui Iuda, si-l asteapta.
        Cand a auzit de Saul, Anania s-a lepadat, stiind cate rautati facuse Saul sfintilor din Ierusalim si cu ce gand venea el si acum la Damasc: sa lege pe toti cei ce cheama numele Domnului. Dar Domnul il indeamna, zicand: "Mergi, fiindca acesta Imi este vas ales".
        Si indata Anania, sculandu-se, a mers la Saul, si punandu-si pe el mainile i-a zis: "Frate, Saule, Domnul Iisus, Cel ce ti S-a aratat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca sa vezi iarasi si sa te umpli de Duh Sfant". Si indata Saul a vazut si l-a botezat pe el Anania (Fapte 9, 10-18).
        Ramanand in Damasc si pastorind pe crestini, Sfantul Anania a semanat mai departe samanta adevaratei credinte, sporind numarul celor ce credeau in Hristos. Dar, prins fiind de prigonitori, a fost ucis cu pietre. Si asa, plinindu-si slujirea, s-a dus catre cerestile locasuri.
 



 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Cuviosului Roman, fãcatorul de condace.

        Sfantul Roman era de neam din Siria, crescut in cetatea Emesei si a fost placut lui Dumnezeu inca din tinerete, petrecand in feciorie si in curatenie. Deci, mai intai, a fost paracliser in biserica din Beirut, apoi in vremea imparatului Anastasie (481-518) a mers in Constantinopol si petrecerea la biserica Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Chir, nevoindu-se in viata cea imbunatatita, in post si in rugaciuni, si ostenindu-si trupul cu multe nevointe si privegheri de toata noaptea. Caci, decuseara, mergea la Vlaherna si statea toata noaptea la rugaciune si iarasi se intorcea la Chir. Iar mai apoi randuit a fost in slujba de paracliser la biserica Sfanta Sofia. Si nu stia carte, insa era intelept in lucrurile cele bune, prin care intrecea pe carturarii cei neintelepti. Si, ca unul ce cauta pe Dumnezeu, mai multa intelegere era intru dansul, decat intru cei ce cauta intelepciunea veacului acestuia. Ca a fost ca unul din aceia de care zice Apostolul: "Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti" (I Cor. 1, 27). Si il iubea pe el patriarhul Eftimie, pentru viata lui cea imbunatatita si vazandu-i ostenelile lui in biserica, fiindca cu toata osardia se silea la ascultarea sa si, pentru aceasta, ii facea lui parte cu clericii. Si carteau clericii asupra patriarhului si-l urau si pe Roman si suparari ii faceau.
        Iar, odinioara, la Vecernia Praznicului Nasterii lui Hristos, venind imparatul in biserica, si Roman aseza lumanarile, clericii de rautate cuprinzandu-se, il trageau la amvon, zicandu-i: "La parte asemenea cu noi esti, sa canti acum ca si noi". Aceasta o faceau spre rusinarea lui, ca stiau ca nu poate sa faca aceasta. Iar Roman s-a rusinat foarte de o defaimare ca aceea si plangea. Si, dupa savarsirea slujbei, iesind toti din biserica, s-a aruncat pe sine inaintea chipului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tanguindu-se cu amar si rugandu-se. Apoi, s-a sculat si a mers la casa sa si, neluand hrana din pricina mahnirii, a adormit putin. Si iata i s-a aratat lui in vis Preasfanta Stapana noastra Nascatoarea de Dumnezeu, care este mangaierea tuturor celor necajiti, tinand in mana o foaie mica de carte, si a zis cu glas lin catre Roman: "Deschide-ti gura". Si, deschizandu-si el gura sa, i-a pus Stapana intr-insa hartia, zicandu-i: "Mananc-o pe aceasta". Iar Roman a mancat si a inghitit hartia. Si s-a desteptat si n-a vazut pe nimeni, ca s-a facut nevazuta Ceea ce se aratase.
        Deci, i s-a umplut lui inima de negraita dulceata si de mangaiere duhovniceasca si cugeta la vedenia sa.
        Apoi, a simtit in minea sa intelegere de carte, ca Fecioara i-a deschis lui, precum oarecand si Fiul ei Apostolilor, "mintea, ca sa priceapa Scripturile" (Luca, 24, 45). Si i s-a umplut inima lui de intelepciune mare si a inceput, cu lacrimi, a da multumita Invatatoarei sale, ca intru putina vreme l-a intelptit pe el, mai mult decat ar intelege cineva, invatand multi ani.
        Deci, venind vremea cantarii cea de toata noaptea, a mers in biserica, bucurandu-se si veselindu-se de darul cel dat lui de la Fecioara cea cu dumnezeiesc dar daruita. Iar, cand a sosit ceasul cantarii condacului, s-a suit Sfantul Roman pe amvon (ca obicei era ca pe amvon sa se cante condacul) si a cantat cu dulce glas, al sau condac, pe care in mintea sa l-a alcatuit, zicand: "Fecioara, astazi, pe Cel mai presus de fire naste, si pamantul pestera Celui neapropiat aduce..." Deci, toti, vazand si auzind aceasta, s-au minunat si cu dulceata au ascultat cantarea, luand aminte la puterea cuvintelor celor ce se cantau.
        Iar dupa cantare, l-a intrebat patriarhul de unde are el aceasta intelepciune? Iar el n-a tainuit puterea Nascatoarei de Dumnezeu, ci a marturisit darul ei, proslavind pe cereasca Invatatoare care l-a inteleptit pe el. Si s-au rusinat clericii cei ce l-au mahnit si, pocaindu-se, au cazut la picioarele lui Roman, cerandu-si iertaciune. Iar patriarhul l-a facut pe el indata diacon. Si curgea din gura lui, ca un rau, intelepciunea, iar cei ce mai intainte il defaimau pe el, pentru nestiinta, acum de la dansul se invatau. Deci, a facut Roman multime de condace la praznicele Domnesti si ale Nascatoarei de Dumnezeu si la sfintii mai de seama, incat se afla, condacele lui ca la o mie si mai multe. Si de toti era iubit si cinstit foarte. Si, petrecandu-si vremea vietii sale cu dumnezeiasca mangaiere si cu dreptate, s-a mutat la vesnicele lacasuri si acum, cu cetele ingeresti, cantare intreit sfanta canta lui Dumnezeu, in veci. Amin.

Binecuvântează-i pe duşmanii mei, Doamne!

Eu însumi îi binecuvântez şi nu-i blestem.
Duşmanii m-au adus în braţele Tale mai mult decât prietenii.

Prietenii m-au legat de pământ, pe când duşmanii m-au dezlegat de pământ. Nimicindu-mi toate năzuinţele efemere, ei m-au depărtat de lume, făcând din mine locuitor netrebnic al ei. Precum un animal hăituit îşi caută adăpost mai stăruitor decât unul liber, la fel şi eu, luat cu asalt de duşmani, îmi aflu liniştea numai în tabernacolul Tău, unde nici prietenii, nici neprietenii nu pot pierde sufletul meu.

Binecuvântează-i pe duşmanii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu-i blestem.

Mai mult decât mine, ei au mărturisit în faţa întregii lumi păcatele mele. Ei m-au biciuit când eu şovăiam să mă biciuiesc. Ei m-au chinuit când eu voiam să fug de chinuri. Ei m-au lovit când eu încercam să mă cruţ.

Binecuvântează-i pe duşmanii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu-i blestem.

Când eu m-am socotit înţelept, ei m-au numit neînţelept. Când eu m-am socotit puternic, ei m-au batjocorit ca pe un slăbănog. Când eu am vrut să-i călăuzesc pe alţii, ei m-au obligat să fiu cel din urmă. Când eu credeam că mă odihnesc, ei mi-au răpit orice odihnă. Când eu mi-am clădit casă, să petrec în ea o viaţă lungă şi liniştită, ei mi-au dărâmat-o, lăsându-mă pe dinafară. Duşmanii au obligat mâinile mele să se ridice pururea în rugăciune înaintea Ta.

Binecuvântează-i pe duşmanii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu-i blestem. Înmulţeşte-i şi fă-i încă şi mai neîndurători. Până când refugiul meu în Tine va fi fără de întoarcere. Până când toate nădejdile mele în oameni se vor spulbera ca pânza de păianjen. Până când pacea deplină se va aşterne peste sufletul meu, iar inima mea va deveni mormânt al celor două surori gemene – trufia şi mânia. Până când voi dobândi comori numai în ceruri, smulgându-mă pentru totdeauna din capcana aducătoare de moarte a bunătăţilor lumeşti.

Binecuvântează-i pe duşmanii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu-i blestem. Mulţumită duşmanilor mei am învăţat ceea ce atât de greu se învaţă, anume că omul n-are pe lume alt duşman decât el însuşi. Îşi urăşte duşmanii numai cel care n-a înţeles că ei nu sunt duşmani, ci prieteni necruţători. Îmi este greu să spun cine mi-a făcut, toată viaţa, mai mult bine – prietenii sau duşmanii. De aceea, binecuvântează-i, Doamne, pe prieteni şi pe duşmani...  

(Sfântul Nicolae Velimirovici, episcopul Ohridei - 1880 – 1956)

Predica la Duminica a XIX-a dupa Rusalii - Despre iubirea vrajmasilor

Iar Eu zic voua: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvintati pe cei ce va blesteama,
faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc (Matei 5, 44)

Iubiti credinciosi,

Mintuitorul nostru Iisus Hristos a aratat ca cea mai mare porunca din lege este dragostea de Dumnezeu, iar a doua, asemenea acesteia, este iubirea aproapelui (Matei 22, 37-39). El a zis ca in aceste doua porunci se cuprind toata Legea si toti proorocii (Matei 22, 40). Daca acesta este adevarul apoi nimeni nu poate spune ca iubeste pe Dumnezeu, de nu va iubi mai intii pe aproapele sau. Acest lucru il spune si Sfintul Ioan Evanghelistul, zicind: Daca zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a vazut, cum poate sa-L iubeasca? (I Ioan 4, 20).

Asadar, Sfinta Evanghelie ce s-a citit astazi ne porunceste sa iubim pe vrajmasii nostri, caci aceasta porunca isi are temelia in dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Aproapele nostru este orice om din lume, (Luca 10, 36-37), si nu avem dreptul sa urim pe nimeni, caci toti sint ziditi de Dumnezeu si poarta aceeasi fire ca si noi. Dar poate va zice cineva ca Sfinta Scriptura arata totusi ca putem uri pe unii oameni, cum spune psalmistul: Pe cei ce Te urasc pe Tine, Doamne, i-am urit, si asupra vrajmasilor Tai m-am mihnit. Cu ura desavirsita i-am urit pe ei si mi s-au facut dusmani (Psalm 138, 21-22).

Aici este vorba de eretici, care urasc si schimba adevarul dogmelor dreptei credinte si calca Legea cea dreapta a lui Dumnezeu. Pe acestia nu-i putem iubi la fel, dupa marturia care zice: Pe calcatorii de Lege i-am urit (Psalm 118, 113). Dar va zice cineva: "Acestia nu sint oameni? Cum putem sa-i urim?" La aceasta intrebare iti raspunde dumnezeiescul parinte Efrem Sirul, zicind: "Pe eretici, ca pe niste hulitori si vrajmasi ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci ciini, lupi si antihristi". Iar Domnul zice: Nu dati cele sfinte ciinilor. Si Sfintul Ioan Evanghelistul zice: "Ca multi antihristi s-au facut. Si deci pe acestia nu se cuvine a-i iubi in aceeasi masura, nici a locui impreuna cu dinsii, nici a-i primi in casa, nici impreuna a ne ruga, nici impreuna a minca, nici a-i saluta, ca nu cumva de invatatura lor sa ne imparatasim" (Sfintul Efrem Sirul, tomul III, Minastirea Neamt, 1823, p. 156).

Dar poate intreba cineva: Ce fel de pacat fac ereticii de nu-i putem iubi la fel? Vom raspunde ca ei fac cel mai greu pacat care nu are iertare nici in veacul de acum, nici in cel viitor. Adica hulesc pe Dumnezeu si se ridica impotriva Duhului Sfint, a Maicii Domnului, a Sfintei Cruci si a icoanelor, impotriva Bisericii, a preotiei, a Sfintelor Taine si rastalmacesc Sfinta Scriptura. Prin acest greu pacat, ereticii si sectantii sint vrajmasi ai lui Dumnezeu la adevar, nu numai nu se cade a-i uri, ci cu mare dragoste a-i primi, a-i sfatui si a-i indemna spre tot lucrul bun. Tocmai de aceea Sfinta Evanghelie de azi ne indeamna a-i iubi pe vrajmasi si a le face bine, atunci cind ei nu sint vrajmasi ai lui Dumnezeu si voiesc a veni la adevar. Ca precum decit toate faptele bune mai mare este dragostea, tot asa decit toate pacatele cel mai greu este ura de frate.

Nici o porunca nu a inaltat si a slavit asa de mult invatatura Evangheliei lui Iisus Hristos, ca porunca iubirii de vrajmasi. Cu adevarat aceasta porunca desavirseste toate poruncile Legii vechi, caci nici un datator de lege mai inainte de Mintuitorul nostru Iisus Hristos, nu a putut a se inalta cu intelegerea pina la atita desavirsire, de a invata si a legiui cu hotarire iubirea de vrajmasi. Numai aceasta porunca daca s-ar sirgui oamenii sa o pazeasca, ar face raiul pe pamint, ar aduce mare liniste, pace si fericire intre oameni. Iar, dimpotriva, cind aceasta lipseste dintre oameni, toata zavistia, toate razboaiele, toate razbunarile si toate tulburarile se fac pe pamint.

Dar poate va zice cineva, ca foarte grea si cu anevoie de indeplinit este aceasta porunca. Daca vom judeca drept, vom intelege ca deloc nu este greu si cu neputinta, ci este usoara si mintuitoare de suflete. Sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului, Care zice: Luati jugul Meu asupra voastra... caci jugul Meu este bun si povara Mea este usoara (Matei 11, 29-30). Iar Sfintul Efrem Sirul zice despre iubirea vrajmasilor: "Ce greutate sau ce osteneala este a ierta fratelui greselile cele usoare si a ne numi vrednici sa ni se ierte si noua pacatele noastre?" (Op. cit., p. 31).

Iubiti credinciosi,

Nimeni nu stie mai bine neputinta firii omenesti ca Dumnezeu. De aceea trebuie sa intelegem ca El nu ne rinduieste niciodata porunci mai presus de puterea noastra. Caci Dumnezeu stie prea luminat adincul neputintei firii omenesti, si cele ce ne sint prea de nevoie spre mintuire. De aceea, pentru a ne invata taina iubirii de vrajmasi, El se coboara cu dragoste si cu mila pina la slaba noastra pricepere si zice: Precum voiti a va face voua oamenii, si voi faceti asemenea lor (Luca 6, 31).

O, indurare, o, mila, o, bunatate si intelepciune a lui Dumnezeu, fara de margini! Ca zice: "Nu-ti spun tie lucruri mari si grele; ci te indemn si te invat aproape de priceperea ta. Fa si tu altuia cele ce doresti sa-ti faca altul tie. Daca doresti sa fii vorbit de rau, vorbeste si tu de rau pe altul. Daca doresti sa fii ocarit de altul, ocaraste-l si tu pe el. Daca doresti sa fii necinstit si pagubit de altul, fa si tu la fel aproapelui tau; iar daca doresti sa fii cinstit de altul, sa fii vorbit si ajutat la nevoie, apoi sileste-te sa faci si tu asemenea aproapelui tau".

Sfintul Apostol Pavel zice: Lepadati toate lucrurile intunericului (Romani 13, 12; Efeseni 5, 11). Intr-adevar, tot pacatul este lucrul intunericului, caci intuneca mintea si inima omului; dar mai greu decit toate pacatele, ura ne intuneca mintea si inima.

Acest lucru il arata cuvintatorul de Dumnezeu, Ioan Evanghelistul, zicind: Cela ce uraste pe fratele sau, intru intuneric umbla si nu stie incotro merge, ca intunericul a orbit ochii lui (I Ioan 2, 11). Si daca Dumnezeu este dragoste si cel ce ramine in iubire ramine in Dumnezeu si Dumnezeu ramine intru el (I Ioan 4, 16), apoi numai atunci vom cunoaste ca sintem in Dumnezeu si ca dragostea Lui petrece in noi, cind vom vedea ca inima noastra pururea se bucura de binele aproapelui nostru si de sporirea lui intru toate. Iar daca vom simti ca se naste in inima noastra intristare si amaraciune pentru binele si sporul aproapelui, din aceasta sa cunoastem sigur ca nu sintem in Dumnezeu si Dumnezeu nu petrece in noi!

Sa intelegem ca, in aceasta stare fiind, noi punem mai presus de dragostea lui Dumnezeu si a aproapelui, lucrurile cele vremelnice ce le are aproapele nostru de la Dumnezeu. Dumnezeiescul Apostol Pavel zice: Nimeni sa nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui (I Corinteni 10, 24; Filipeni 2, 4). Daca nu vom uita aceasta invatatura, ne vom usura implinirea invataturii Sfintei Evanghelii de azi, in care Mintuitorul ne porunceste sa iubim pe vrajmasi. Caci cautind noi folosul si binele aproapelui, permanent ne vom bucura de sporirea si fericirea lui, pe care o vom socoti ca a noastra. Si asa, dragostea de Dumnezeu si de aproapele va ramine pururea intre noi.

Deci, preadreapta, preasfinta si preainalta este porunca iubirii de vrajmasi. Iar daca noua ni se pare grea si cu anevoie de implinit, acesta este semn ca nu avem in inima noastra nici cit de putin dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Traind astfel, ne aflam in intunericul urii, al invidiei, al pizmei, al slavei desarte si al, altor patimi grele, iar roadele Duhului Sfint, care sint dragostea, pacea, bucuria, indelunga rabdare, si toate celelalte pe care le arata Sfintul Apostol Pavel, nu au loc in sufletele noastre.

Zice Domnul, iarasi, in Evanghelia de astazi: De iubiti pe cei ce va iubesc, ce multumita veti avea? Ca si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si, de faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. Si, daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce plata aveti? Doar si pacatosii dau imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi. Voi iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati imprumut, nimic nadajduind in schimb si plata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, caci El este bun cu cei nemultumitori si rai (Luca 6, 32-35).

Cit de mare adevar si cita dreptate au aici cuvintele Domnului! Caci daca fac bine cuiva si astept ca si el sa-mi faca mie la fel, atunci ce plata mai astept de la Dumnezeu? Astfel, facerea de bine a mea, nu priveste rasplatirea mea in veacul viitor, spre slava lui Dumnezeu, ci este un schimb vremelnic cu scopul de a cistiga in veacul de acum, cele ce am cheltuit cu facerea de bine spre aproapele meu. Am imprumutat ca sa mi se imprumute, am dat ca sa mi se dea inapoi. Iar daca dau milostenie sau fac alt bine aproapelui meu, nimic nadajduind de la el, atunci pot nadajdui rasplata de la Dumnezeu in veacul viitor, caci mintea mea nu priveste spre plata cea vremelnica de la acela ce i-am facut bine, ci spre bunatatile cele vesnice din veacul viitor.

Atunci, dupa cuvintul Domnului, plata voastra multa este in ceruri (Matei 5, 12). Inca un lucru mult mai mare si preaslavit. Prin facerea noastra de bine catre aproapele, fara a nadajdui de la ei nimic in veacul de acum, ne facem fiii Celui Preainalt, dupa cum zice Sfinta Scriptura: Eu am zis: dumnezei sinteti si toti fii ai Celui Preainalt (Psalm 81, 6).

Aceasta vrednicie, de a ne face fii dupa dar ai lui Dumnezeu este cu totul straina de priceperea si intelegerea noastra pentru bogatia slavei lui Dumnezeu, prin care vom deveni fii dupa Dar ai lui Dumnezeu in veacul de acum si cel viitor. Adica sa fim oameni asemenea lui Dumnezeu (I Ioan 3, 2), dupa masura Darului Sau, Care este bun spre cei nemultumitori si rai, rasare soarele Sau si peste cei buni si peste cei rai, si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti.

Iubiti credinciosi,

Pina aici am vorbit de cita slava si cinste se vor invrednici cei ce vor avea in sufletele lor dragostea de Dumnezeu si de aproapele si se vor sili sa indeplineasca porunca Sfintei Evanghelii de astazi de a iubi pe vrajmasii lor. Acum sa ne intrebam: Oare au existat in Legea Veche si cea Noua oameni care s-au ridicat cu fapta la aceasta desavirsita dragoste a iubirii de vrajmasi?

La aceasta intrebare, vom raspunde cu cuvintele dumnezeiestii Scripturi si vom arata ca multi au ajuns a indeplini aceasta sfinta porunca a iubirii de vrajmasi, atit in Legea Veche cit si in cea Noua.

Mai intii sa ne aducem aminte de proorocul si imparatul David, care, inca cu o mie de ani inainte de venirea Domnului, s-a sirguit a implini cu fapta aceasta sfinta si dumnezeiasca porunca.

Cine a citit in Sfinta Scriptura, stie cita ura avea regele Saul asupra lui David si cita vreme l-a prigonit si cauta in tot chipul sa-l piarda, cum insusi David zice catre Ionatan, prietenul sau: Viu este Dumnezeu si viu este sufletul tau, ca precum am zis, n-a ramas fara numai un pas intre mine si moarte (I Regi 20, 3), prin aceasta aratind cit de aprig era prigonit de Saul, spre a-l omori. Iar proorocul David nu s-a razbunat pe Saul cind i-a cazut in miini ca putea prea lesne sa-l omoare. Caci Saul dormea greu in pestera si David i-a taiat numai poala hainei lui spre marturie, dar de viata lui nu s-a atins (I Regi 24, 12-13).

Si a doua oara, cind imparatul Saul dormea in mijlocul taberei sale noaptea, David, venind, i-a luat sulita de la cap si vasul cu apa, si iarasi nu s-a atins de viata lui, macar ca adesea il indemna sa-L omoare atunci pe Saul (I Regi 26, 6-22). Ba si mai mult, cind imparatul Saul a fost lovit de un duh rau de la Dumnezeu, David venea si-i cinta din harfa, gonind duhul cel rau de la el (I Regi, 19, 9).

Iar in Legea Harului cel dintii care a indeplinit cu lucrul si cu cuvintul aceasta Evanghelie, a fost Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, Care nu numai ca invata porunca iubirii de vrajmasi, ci El intii a indeplinit-o cu lucrul. Atunci cind era pe cruce, S-a rugat Parintelui Sau sa ierte pe cei ce L-au rastignit, zicind: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac! (Luca 23, 34). La fel si Sfintul Apostol si arhidiacon Stefan, usa mucenicilor, a implinit porunca iubirii de vrajmasi, caci plecindu-si genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor celor ce il ucideau cu pietre, zicind: Doamne, primeste duhul meu... si nu le socoti lor pacatul acesta! Si zicind acestea, a adormit (Fapte 7, 59-60). La fel au facut si ceilalti apostoli, care fiind ocariti, mingiiau pe vrajmasii lor (I Corinteni 4, 11-13). Prin aceasta mare virtute a iubirii de vrajmasi, au stralucit in lume milioane de martiri, de ierarhi, de marturisitori si cuviosi parinti si toti care in veacul de acum au purtat in mintea si in inima lor, dragostea de Dumnezeu si de aproapele.

Iubiti credinciosi,

In incheierea acestei predici va spun o istorioara sfinta si adevarata prin care puteti intelege ca cel ce are dragostea de Dumnezeu in inima sa, nu numai ca iubeste pe vrajmasii sai, ci la nevoie, isi pune sufletul sau pentru aproapele sau, asemanindu-se cu Mintuitorul Care Si-a pus sufletul Sau, rascumparare pentru neamul omenesc (Galateni 4, 4; Ioan 1, 29).

Pe vremea domniei imparatului Tiberius, traia in localitatea Oasis un calugar cu viata aleasa dupa Dumnezeu, din Capadochia de neamul lui, cu numele Leon. Multi oameni vorbeau despre faptele cele bune si minunate ale acestui calugar si se foloseau de smerenia, de dragostea, de blindetea si de saracia lui pentru Hristos.

Acest calugar minunat avea un cuvint de taina si spunea la multi: "Credeti-ma, fratilor, ca eu o sa fiu imparat!" Oamenii ii raspundeau: "Parinte, din Capadochia nu a iesit niciodata vreun imparat". El insa le spunea mereu aceste cuvinte si nimeni nu intelegea sensul lor.

Navalind peste tinutul acela un popor barbar si salbatic, care se chema Mazichi, a pustiit toata tara. Ajungind la Oasis, paginii au omorit multi preoti crestini si monahi si au luat in robie pe monahul Ioan, care era citet in marea biserica din Constantinopole, pe monahul Mutatie Romanul si pe alt monah cu numele Teodor. Toti trei erau batrini si bolnavi. Dupa ce i-au luat in robie, monahul Ioan a zis barbarilor care il legasera: "Dati-mi voie sa merg la episcopul nostru, sa va dea pentru noi douazeci si patru de monezi de argint". Auzind aceasta, unul din barbari a dezlegat din lanturi pe monahul Ioan si l-a lasat liber sa se duca la episcop si sa-i aduca monezile de argint spre rascumpararea lor. Episcopul insa n-a putut sa gaseasca decit opt monezi de argint.

Monahul a luat cele opt monezi si s-a dus la barbar, iar barbarul a zis: "Ori imi dati douazeci si patru de monezi precum am vorbit, sau noi mergem mai departe cu cei robiti". Oamenii vazind aceasta, au inceput a plinge si a se vaita, ca stiau ca la moarte ii duc pe cei robiti.

Atunci monahul Leon, de care am amintit la inceput, care zicea ca are sa fie imparat, a venit la barbari si le-a spus: "Luati aceste monezi de argint si va rog luati-ma si pe mine in robie, ca dupa cum vedeti sint tare si sanatos si voi sluji ori unde ma veti duce, dar va rog dati drumul acestor calugari, batrini si bolnavi, care nu va pot fi de nici un folos".

Auzind aceasta, barbarii, au luat cele opt monezi de argint si pe monahul Leon cel tinar si au dat drumul celor doi monahi batrini si bolnavi. Monahul Leon a mers cu ei multa cale, iar ei l-au chinuit foarte mult cu foame, si asa a slabit, nemaiputind merge dupa ei. Ei vazind ca a slabit tare, i-au taiat capul. Si asa fericitul si sfintul monah, si-a pus sufletul sau pentru dragostea si mila aproapelui.

La el s-a aratat cea mai mare dragoste pentru binele aproapelui. La el s-a implinit Scriptura care zice: Mai mare dragoste decit aceasta nimenea nu poate avea, ca sa-si puna cineva sufletul pentru prietenii sai (Ioan 15, 13).

De abia atunci au inteles ceilalti monahi si crestini, cuvintele monahului Leon, care le zicea cu taina ca: "eu voi fi imparat...". Si intr-adevar, a ajuns imparat, punindu-si sufletul sau pentru prietenii sai! Aceasta este cea mai inalta masura a iubirii crestine, adica sa iertam pe vrajmasi si sa ne dam viata pentru aproapele.

Oare citi dintre noi avem atita dragoste sa iertam din inima pe cei ce ne urasc si ne fac rau? Citi dintre credinciosii nostri se mai jertfesc astazi pentru mintuirea, pentru salvarea vietii si ajutorul oamenilor din spitale, a celor de aproape ai lor? Dimpotriva, astazi se intilnesc peste tot certuri in familie, neintelegeri intre parinti si copii, ura si judecata intre rude si vecini, dusmanie, invidie si neimpacare intre crestini. De ce oare nu ne impacam frate cu frate, vecin cu vecin? Cum mai pot zice "Tatal nostru" cei ce nu iarta pe fratii si vrajmasii lor? Cum putem implini porunca lui Hristos, Care zice: "Iubiti pe vrajmasii vostri", daca noi nu ne cerem iertare nici de la parintii si binefacatorii nostri si nu iertam pe cei ce ne fac rau? Cind spunem cuvintele din Tatal nostru: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", singuri ne cerem osinda daca nu iertam pe cei care ne-au suparat. Sa ne impacam deci unii cu altii si sa iertam din inima pe vrajmasii nostri daca vrem sa ne mintuim. Sa ne rugam pentru cei ce ne defaima si ne urasc si sa nu ne razbunam, pe cei ce ne fac rau. Sa ne bucuram cind sintem defaimati si osinditi pe nedrept, ca numai asa ne putem smeri mai mult si vom reusi sa fim urmatori ai lui Hristos. Altfel, Mintuitorul nu primeste nici rugaciunea noastra, nici darurile aduse la Sfintul Altar, nici postul si milostenia noastra, nu primeste in rai pe cei ce mor in ura si dusmanie.

Fericiti sint cei ce traiesc in pace cu toti oamenii si care nu au nici un dusman, afara de diavolul! Fericiti sint crestinii ce traiesc in desavirsita dragoste unii cu altii!

Sa rugam pe Dumnezeul dragostei si al milei sa ne impace in Hristos pe toti si sa ne invredniceasca Imparatiei Ceresti, care este imparatia iubirii vesnice. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

Luna septembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului, Sfintitului Mucenic Grigorie Luminãtorul, episcopul Armeniei Mari (325).

        Acest Sfant era din Armenia Mare, de neam imparatesc si a trait pe vremea imparatiei lui Diocletian si a marelui Constantin. De mic copil a fost dus in Cezareea Capadochiei si a fost crescut in crestineasca credinta, in care s-a botezat.
        Deci, desavarsindu-se in cuvantul mantuirii, s-a aprins de marea dorinta de a merge sa binevesteasca Evanghelia in tara sa si la neamul armenilor. Si Dumnezeu intarea cu minuni cuvantul si viata Sfantului Grigorie, slujitorul Sau. Multe chinuri a indurat din partea neamului partilor si, mai ales, din partea lui Tiridate, imparatul lor, care jertfea Artemidei, idolul sau, si nu putea suferi credinta in Hristos a Sfantului. Vazand insa semnele ce se faceau, la urma, Tiridate imparatul a deschis singur ochii la lumina si a primit botezul. Ca urmare, toata Armenia s-a intors la credinta crestina in Hristos, poporul sfaramand capistele idolesti si zidind biserici.
        Si a fost sfintit Sfantul Grigorie, de catre Leontie al Cezareei Capadochiei, fiind cel dintai episcop al armenilor, si sfintind preoti, a botezat tot poporul, pana la cel din urma satean. Iar imparatul Tiridate, daruia indestula avere bisericilor lui Dumnezeu. Si multe manastiri a intemeiat, intru care bine inflorea evanghelica desavarsire. Tot el a purtat flacara credintei la multe alte neamuri de pe langa Marea Caspica si a ajuns si in Caucaz.
        Sfantul Grigore a pastorit Biserica Armeniei 31 de ani. Este al treizeci si saselea episcop, care a semnat pe lista celor 318 Parinti de la Niceea (325). Se spune ca el a infiintat alfabetul armenesc si ca el a talmacit si Biblia in limba armenilor. O particica din moastele sale se afla la biserica "Sfantul Gheorghe Vechi" din Bucuresti. Se mai spune, de asemenea, ca de la hirotonia sa ca episcop, Sfantul petrecea vreme indelungata in singuratate si prin munti. Deci, foarte multe si preaslavite mununi facand, si la prea adanci batranete ajungand, cu pace s-a mutat catre Domnul.



 
 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si douã cuvioase Mucenite femei si fecioare.

        Aceste doua Sfinte femei erau de neam slavit si mare si au trait pe vremea imparatiei lui Diocletian si a lui Tiridate, imparatul partilor. Ele erau fecioare daruite cu frumusete, fiind calugarite. Deci, fiindca n-au voit a se insoti cu imparatul Tiridate, Ripsimia impreuna cu Gaiani au fugit in partile Armeniei. Afland de insa aceasta, Tiridate, imparatul acestor locuri, a trimis si le-a adus acasa. Si o silea pe Risimia catre nelegiuita impreunare, dar cu puterea lui Hristos, n-a biruit-o pe ea. Si nedobandindu-si dorinta, zacea ca un mort. Deci, fugind ea, ostasii imparatului gonind-o si prinzand-o, mai intai i-au rupt hainele, apoi, legandu-i mainile dinapoi, i-au taiat limba si trupul i l-au ars si i-au scos ochii si, fiind taiata in bucati, si-a dat fericitul ei suflet. Au fost ucisi cu ea inca saptezeci de barbati crestini si treizeci si doua femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gat si, fiind despuiata de piele pana la sani, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.
 



 
 
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre descoperirea Sfintei Jertfe.         Graia Sfantul Efrem despre un frate, ca, fiind sobor intr-o Duminica, sculandu-se, dupa obicei, sa intre in biserica, l-a batjocorit pe el diavolul, zicandu-i lui in cuget: "La ce mergi in biserica? Ca sa primesti paine si vin, ca si cand ar fi Trupul si Sangele lui Hristos? Nu te batjocori". Iar fratele, crezandu-si cugetul, n-a mers la biserica, dupa obicei. Insa fratii il asteptau pe el, ca asa era obiceiul in pustia aceea:  nu faceau sobor, adica rugaciuni, pana nu se adunau toti fratii. Deci, l-au asteptat pe el mult si el nu venea. Iar unii dintre ei, sculandu-se, au mers la chilia lui, zicand ca fratele cumva s-a imbolnavit, sau, poate, a si murit. Si cum au venit la chilia lui, l-au intrebat pe el: "Pentru care pricina n-ai venit la sobor, frate?" Iar el se sfia si se rusina a le spune lor. Inca, cunoscand ei sfatul cel cu rau mestesug al diavolului, au cazut la picioarele lui cu umilinta, ca sa le spuna si lor sfatul cel diavolesc. Iar el le-a marturisit lor, zicand: "Ierati-ma, fratilor, dar cum m-am sculat, dupa obicei, ca sa merg la biserica, mi-a zis mie un cuget, ca nu este Trupul si Sangele lui Hristos acolo unde mergi, ci iei numai paine si vin. Deci, daca voiti sa vin cu voi impreuna, intariti-mi mie cugetul pentru Sfanta Jertfa". Iar ei au zis: "Scoala-te si sa vii cu noi si ne vom ruga lui Dumnezeu ca sa-ti ajute si vazuta sa-ti arate tie puterea Lui cea tainuita si nevazuta". Si, sculandu-se, a venit la dansii in biserica. Si s-a facut rugaciune la Dumnezeu pentru acest frate, ca sa i se arate lui puterea tainelor celor dumnezeiesti. Si cand au inceput a face sobor, adica rugaciune, l-au pus pe fratele in mijlocul bisericii, iar el, pana la slobozirea soborului, n-a incetat cu lacrimi a-si spala fata sa. Apoi, dupa sobor, adica dupa slobozirea de la rugaciune, chemandu-l pe el, parintii si fratii l-au intrebat zicand: "Cele ce ti-a aratat tie Dumnezeu, spunandu-ne noua, ca si noi sa ne folosim". Iar, el, cu lacrimi, a inceput a zice: "In vremea cand s-a citit invatatura Apostolului si cand a stat diaconul si a citit Sfanta Evanghelie, atunci am vazut acoperamantul bisericii deschis si se vedeau cerurile si fiecare cuvant al Evangheliei, ca focul se facea si se vedea pana la cer; si dupa ce s-a facut sfarsitul Evangheliei si dupa aducerea Dumnezeiestelor Daruri la altar, chemand clericii pe Duhul Sfant, am vazut cerurile deschise si foc pogorandu-se impreuna cu multime de Sfinti Ingeri, iar deasupra lor alte doua fete preafrumoase, a caror frumusete a o spune nu este cu putinta, ca era lumina lor ca fulgerul si in mijlocul celor doua fete era un prunc mic; Ingerii stateau in jurul Sfintei Mese, iar fetele cele doua stateau desupra, pe Sfanta Masa, iar Pruncul in mijlocul lor. Iar, dupa ce s-a facut sfarsitul Dumnezeiestilor Taine, s-au apropiat slujitorii din cler, ca sa franga Painea punerii-inainte si am vazut eu cele doua fete, care erau deasupra, pe Sfanta Masa, ca au legat mainile si picioarele pruncului celui din mujlocul lor si au scos cutitul si au junghiat pe Prunc si au varsat Sangele Lui in Paharul ce era pe Sfanta Masa, si sfaramand Trupul Lui, painea si vinul erau Trupul si Sangele Domnului. Atunci, mi-am adus aminte de Apostolul care zice: "Pastele noastre, Hristos, S-a junghiat pentru noi". Iar cand se apropiau fratii, ca sa primeasca Sfanta Impartasanie, s-a facut minune:  ca li se da lor si Trupul cel de carne, iar dupa ce primeau, zicand: Amin, Trupul se facea Paine in mainile lor. Si eu, daca am venit sa primesc, mi s-a dat Trupul si nu puteam sa-l primesc, apoi, am auzit un glas in urechile mele, zicandu-mi: Omule, pentru ce nu primesti? Au nu este aceasta ceea ce ai cautat tu? Si am zis: Milostiv, fii Mie, Doamne, ca Trup de carne nu pot sa primesc. Si iarasi, mi-a zis mie: Daca ar fi putut omul sa primeasca Trup, Trup ar fi aflat, precum si tu l-ai aflat. Dar nu poate nimeni sa primeasca Trup, pentru aceasta a poruncit Dumnezeu, ca la Sfanta Jertfa Trupul Domnului sa te prefaca in paine iar Sangele Lui in vin. Ca, adica, daca crezi, sa primesti ceea ce ai in maini. Si indata ce am zis: Cred Doamne, si Amin, Trupul cel ce era in mainile mele s-a facut paine. Si, laudand pe Dumnezeu, am primit Sfanta Jertfa.
        Iar, dupa ce s-a ispravit cantarea soborului si au venit clericii, impreuna am vazut, iarasi, pe Prunc in mijlocul celor doua fete. Si am vazut acoperamantul bisericii deschis si dumnezeiestile Puteri si inaltandu-se la cer si Pruncul in mijlocul fetelor". Acestea auzindu-le, fratii multa umilinta au primit si s-au dus pe la chiliile lor, inaltand slava lui Dumnezeu.

 
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre mãrturisirea pãcatelor.

        Marturisiti-va pacatele voastre, pentru ca, prin marturisire se vindeca ranile cele sufletesti, precum si vatamarea trupeasca, aratandu-se la doctor, se tamaduieste iar cea tainuita, boala mare face, iar mai pe urma aduce moarte. Asemenea si pacatele cele tainuite omoara si trupul si sufletul si bucurie fac diavolului. Mare si bun lucru este marturisirea pacatelor, precat tainuirea lor este bucurie satanei. Cineva, amagindu-se graieste: "Astazi sa-mi fac placerea mea, iar maine ma voi pocai". Dar cine stie de va ajunge sau nu ziua de maine? Ca, fara de veste, vine moartea si-l pierde pe el. Iar, daca este cineva carturar, apoi diavolul ii baga lui in cap un gand, zicandu-i: "Tu iti stii si singur gandurile tale si ceea ce zice Scriptura stii, precum si ceea ce Sfintii Parinti au poruncit; deci tamaduieste-te si singur, fara duhovnic". Nu asculta gandurile acelea si nu zabovi a-ti tamadui, marturisindu-ti, pacatele tale, ca sa fii iertat si in veacul de acum si in cel viitor.

Luna septembrie în 29 de zile: Cuviosul Pãrintele nostru Chiriac Sihastru.

        Acesta a fost pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450) si a lui Leon cel Mare (457-474) in cetatea Corint. Tatal sau se chema Ioan, fiind preot al bisericii din Corint, iar mama lui era Evdochia. Era nepot al lui Petru episcopul, care l-a facut citet la aceeasi biserica. Deci, plinind el de la nasterea sa optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim si, mergand in lavra, a fost facut calugar de marele Eftimie. Si, aratand el multa nevointa, a petrecut 30 de ani in ascultarile manastirii cu viata de obste apoi, la saptezeci de ani, a inceput a se nevoi in pestera Sfantului Hariton, ca pustinic.
        In vremea aceasta, se inmultea eresul lui Origen, in Sfanta Cetate, la a carui dezradacinare, Cuviosul Chiriac a indurat multe osteneli, cu rugaciunea si cuvantul, intorcand pe cei inselati de la amagire si intarind pe cei credinciosi in dreapta credinta si proorocind grabnica risipire a eresului, prin grabnica moarte a incepatorilor ereziei, Hon si Leontie.
        Deci, la nouazeci si noua de ani ai vietii sale, a mers Cuviosul Chiriac la liniste si s-a linistit in munte, vreme de inca noua ani, inainte de sfarsitul sau. Si avea Cuviosul un leu mare si infricosator, care nu vatama pe frati, paznic al lui de talhari si al verdeturilor lui, de caprele salbatice. Si era Sfantul Chiriac bland si primitor si spunea mai dinainte cele ce aveau sa fie. Si era drept la trup, cu cuviinta si cu har, pastrand la peste o suta de ani de varsta, toate partile trupului intregi si neschimonosite de batranete. Si niciodata nu s-a aflat sezand degeaba, ci, sau se ruga sau lucra ceva. Si, asa, ajungand la adanci batraneti si facand multe minuni, cu harul lui Hristos, a raposat in Domnul.

 
 
 
Întru aceastã zi, povestire din viata Pãrintelui nostru Chiriac Sihastrul.

        Intru aceasta vreme se inmultea eresul lui Origen, pentru dezradacinarea caruia Sfantul Chiriac a suferit multe osteneli si, cu rugaciunea si cuvantul, pierzand ereticeasca si fara de Dumnezeu invatatura, pe cei inselati i-a intors de la amagire, iar pe dreptcredinciosi i-a intarit in credinta, de care lucru graieste Chiril, scriitorul cartii acesteia, asa:
        Eu, zice el, iesind atunci din Lavra marelui Eftimie, am mers in Lavra Sfantului Sava, la parintele Ioan, episcopul cel din liniste (sihastrie) si am fost trimis de dansul cu carti la ava Chiriac, instiintandu-l de razboiul ce a fost cu ereticii in Sfanta Cetate si rugandu-l pe el sa se osteneasca in rugaciuni catre Dumnezeu, ca degraba sa cada invataturile lui Hon si Leontie, capeteniile ereticesti, care barfesc asupra lui Hristos hulirile lui Origen. Si, sosind eu la locasul Suchiului, am mers la pestera Cuviosului Hariton si, inchinandu-ma fericitului Chiriac, i-am dat scrisoarea si i-am spus si din gura cele ce-mi poruncise minunatul Ioan Sihastrul. Iar el mi-a zis mie: "Sa nu se mai mahneasca parintele cel ce te-a trimis, ca degraba vom vedea, cu darul lui Dumnezeu, risipirea eresului". Si a poruncit despre grabnica moarte a lui Hon si Leontie, care raspandeau dogmele lui Origen. Deci, intinzand cuvantul de invatatura, Cuviosul mi-a aratat mie nebunia si amagirea origenistilor si cum ca, prin dumnezeiasca descoperire i s-a aratat lui otrava eresului acestuia si pierzarea celor inselati de el. Apoi, fericitul, intelegand din vorbe ca sunt calugar din Lavra marelui Eftimie, mi-a zis: "Iata, dar, frate, partas al manastirii mele esti". Si a inceput a spune multe despre Sfantul Eftimie, spre folosul meu. Si asa, cu povestirile cele folositoare si cu vorba lui cea dulce hranindu-mi sufletul meu, m-a slobozit cu pace. Si degraba s-a implinit proorocia fericitului Chiriac, ca au murit de naprazna incepatorii eresurilor si s-a risipit ereticeasca putere si a incetat razboiul cel din mijlocul dreptcredinciosilor. Atunci Chiriac, fara de grija fiind, a iesit din pestera Cuviosului Hariton si a mers, iarasi, la sihastrie in Susachim, la nouazeci si noua de ani ai vietii sale si a sihastrit intr-insa noua ani. Drept aceea, eu iarasi poftind sa vad fata cea cu sfanta podoaba a Cuviosului si sa ma indulcesc de vorbele lui cele dulci, am mers in locasul Suchiului, la fericitul Chiriac, si am aflat acolo pe Ioan, ucenicul lui.
        Iar cand ne apropiam de locul acela, ne-a intampinat pe noi un leu foarte mare si infricosator pe care, vazandu-l, m-am temut foarte. Iar Ioan, ucenicul Sfantului, vazandu-ma inspaimantat, mi-a zis: "Nu te teme, frate Chiril, ca leul acesta este ascultator al parintelui nostru si nu vatama pe fratii ce vin la dansul". Iar leul, vazandu-ne pe noi venind la staret, a pasit in laturi din cale. Si, vazandu-ma pe mine, ava Chiriac a zis: Iata, fratele manastirii mele, Chiril, vine la mine, si s-a bucurat de mine". Apoi, facand rugaciune, am inceput sa vorbim si Ioan, ucenicul lui, i-a spus de mine: "Parinte, fratele Chiril, vazand leul, s-a temut foarte". Deci, mi-a zis mie staretul: "Sa nu te temi, fiule Chiril, de leul acesta, ca petrece cu mine, si-mi pazeste aceste putine verdeturi de caprele salbatice". Si, vorbind, mi-a spus mie multe din marele Eftimie si de alti parinti pustinici, care au vietuit cu fapte bune; apoi, a poruncit sa-mi puna inainte mancare. Si, mancand noi, a venit leul si sta inaintea noastra. Si, sculandu-se, staretul i-a dat lui o parte din paine, zicandu-i: "Mergi de pazeste verdeturile". Iar mie mi-a zis: "Vezi, fiule, leul acesta? Nu numai verdeturile imi pazeste, ci si pe talhari si pe barbari ii goneste de aici. Ca de multe ori, oameni rai au napadit asupra acestui loc sarac si i-a gonit pe ei leul". Iar eu, auzind acestea, m-am mirat si am proslavit pe Dumnezeu, Cel ce a supus fiarele salbatice, ca pe niste oi, placutului Sau. Si am petrecut la dansul o zi si multa invatatura de la dansul am luat. Iar a doua zi, facand rugaciune, mi-a dat blagoslovenie si m-a slobozit cu pace, poruncind ucenicului sau sa ma petreaca. Si, iesind, am aflat leul sezand in cale si mancand o capra salbatica. Si m-am oprit, neindraznind a merge pe langa el. Iar el, vazandu-ne pe noi ca stam, si-a lasat vanatul sau si s-a abatut din cale, pana ce am trecut.
        Locul unde Cuviosul vietuia era sec si fara apa si fantana nu avea. Deci, sapand fericitul o groapa intr-o piatra, aduna intr-insa apa iarna si destula ii era, spre trebuinta si spre adaparea verdeturilor, pe toata vara. Iar intr-o vara, in luna lui iulie, fiind arsita mare, a secata apa cea adunata in piatra si se mahnea Sfantul, neavand apa. Deci, ridicandu-si ochii la cer, s-a rugat zicand: "Dumnezeule, Cel ce ai scapat in pustie pe Israel cel insetat, da-mi mie in pustiul acesta putina apa, pentru cele de nevoie ale saracului meu trup". Si indata s-a aratat un nor mic deasupra Susachimului, unde vietuia, si a plouat in jurul chiliei lui si i-a umplut lui toate gropile, cele ce erau de piatra. Asa, degraba, a ascultat Dumnezeu pe robul sau.
        Inca, socotesc de folos cu dreptate - zice scriitorul vietii acesteia, Chiril - a spune aici si aceasta pe care mi-a povestit-o mie parintele Ioan, ucenicul fericitului Chiriac. Umbland noi prin pustie, mi-a aratat mie un loc, zicandu-mi: "Aceasta este locuinta fericitei Maria". Si l-am rugat pe el, ca sa-mi spuna mie de dansa. Iar el a inceput a-mi spune: "A fost, zicea el, ceva mai inainte, ca mergand eu impreuna cu prietenul meu, fratele Paramon, la parintele Chiriac, cautand, am vazut de departe un om stand. Si socoteam ca este un pustnic si, sarguindu-ne, am mers la dansul, vrand sa ne inchinam lui. Si, daca ne-am apropiat de locul acela, el indata s-a ferit de noi. Apoi, ne-am infricosat si ne-am inspaimantat, socotind ca am vazut un duh viclean si stam la rugaciune. Iar, dupa rugaciune, cautand incoace si incolo, am aflat o pestera in pamant si am cunoscut ca nu duh viclean era, ci un rob al lui Dumnezeu este si s-a ascuns inaintea noastra. Si, mergand aproape de pestera, l-am rugat pe el cu juramant, ca sa se arate noua si sa nu ne lipseasca pe noi de rugaciunile sale si de folositoarele lui cuvinte. Si am auzit din pestera un raspuns ca acesta: "Ce folos voiti de la mine? Sunt o femeie pacatoasa si proasta. Si ne-a intrebat pe noi, zicand: "Voi unde mergeti? Si i-am raspuns ei: Noi mergem la parintele Chiriac Sihastrul. Ci, sa ne spui noua, pentru Dumnezeu, cum iti este numele si viata ta si de unde esti si pentru ce pricina ai venit aici. Iar ea a raspuns: Sa mergeti unde voiti sa mergeti si, cand va veti intoarce, va voi spune voua. Iar noi ne-am jurat, zicand: Nu ne vom duce, pana nu vom auzi de la tine numele si viata ta. Iar ea, vazandu-ne pe noi ca nu voim sa ne ducem, a inceput, din pestera sa si nearatandu-se, a ne spune asa: Eu ma numesc Maria si am fost cititoare de psalmi la biserica Invierii lui Hristos, dar diavolul pe multi ii ranea din pricina mea, si m-am temut ca sa nu fiu vinovata de sminteala spurcatelor ganduri ale cuiva si sa nu adaug pacate peste pacatele mele. M-am rugat lui Dumnezeu cu osardie, ca sa ma izbaveasca de pacat si de unele sminteli ca acestea. Deci, umilindu-ma, odinioara, cu inima, de frica lui Dumnezeu, am mers la Siloam si am scos un vas cu apa si am luat si o cosnita de bob muiat si am iesit noaptea din cetate si, incredintandu-ma dumnezeiescului ajutor, m-am dus in pustie. Iar Dumnezeu a binevoit de m-a adus in acest loc si am optsprezece ani vietuind aici si, cu darul lui Dumnezeu, nu mi-a sfarsit apa, nici cosnita de bob, pana astazi. Ci, ma rog voua, mergeti acum la parintele Chiriac si sfarsiti slujba voastra, iar, cand va veti intoarce, sa ma cercetati si pe mine, saraca.
        Aceasta auzind-o, am mers la parintele Chiriac si i-am spus lui toate cele ce am auzit de la fericita Maria. Iar parintele s-a minunat si a zis: Slava tie, Dumnezeul nostru, cati sfinti ascunsi ai, nu numai barbati, ci si femei, slujindu-ti Tie in taina. Ci sa mergeti, fiii mei, la placuta lui Dumnezeu si ce va zice voua, sa paziti. Deci, intorcandu-ne de la parintele Chiriac, am mers la pestera fericitei Maria si am strigat-o, zicand: "Roaba lui Dumnezeu, Maria, iata, am venit dupa porunca ta; si nu ne-a raspuns. Apoi, apropiindu-ne de intrarea pesterii, am facut rugaciune si nu ne-a raspuns noua. Deci, intrand inlauntrul pesterii, am aflat-o pe ea raposata in Domnul. Iar din sfant trupul ei iesea mare si frumoasa mirosire si nu am avut in ce sa o invelim si sa o ingropam pe ea. Si ne-am dus la manastire si am adus de acolo toate cele de trebuinta si, imbracand-o, in ingropat-o pe ea in pestera si am astupat pestera cu pietre."
        Aceasta mi-a spus parintele Ioan, iar eu m-am minunat de o viata ca aceasta, a roabei lui Dumnezeu si am socotit sa o dau in scris, spre umilinta celor ce o vor auzi si intru slava iubitorului de oameni Dumnezeu, Care da rabdare celor ce-L iubesc pe El.
 



 
 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Dada, Govdela si Casdoas, fiu si rudenii ai lui Saporie, împãratul persilor (sec.IV).         Intru zilele lui Saporie cel Mare, imparatul persilor, tatal Sfantului Govdela, era un oarecare crestin anume Dada, mai de frunte la iatacul imparatesc, preaiubit si neam imparatului, trimis sa domneasca in tarile ce erau sub stapanirea persilor si el credea, aratat, in Hristos. Deci, parandu-l oarecine la imparat, acesta a trimis la dansul pe Andramelec, cel mai mare dintre dregatorii lui, ca sa afle adevarul, si, gasindu-l ca adevarat crede in Hristos, a scris de aceasta imparatului. Iar imparatul, scriindu-i raspunsul, i-a dat putere asupra oricarui crestin. Si acest raspuns l-a trimis cu fiul sau, Govdela. Deci, primind Andramelec raspunsul si Govdela sezand alaturi cu dansul, a inceput a face cercetare si, luandu-i seama ce aveau ei in gandul lor, au aflat pe Sfantul, crezand cu tot sufletul in Domnul nostru Iisus Hristos si vrand sa moara cu osardie pentru Dansul.
        Atunci, au aprins un cuptor de foc foarte mare si au poruncit sa bage pe Sfantul intr-insul. Si, aprinzandu-se cuptorul foarte si intaltandu-se para focului, incat se ingrozeau cei ce o vedeau, au adus pe Sfantul Dada sa-l arunce intr-insul, ca nu se supuneau paganiei.
        Deci, daca s-a apropiat de cuptor si si-a facut semnul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, au vazut cuptorul stins si izvorand apa, in loc de vapaie. Si se minunau toti o minune mare ca aceea. Iar fiul imparatului, Govdela, a zis: "Iubitul meu Dada, cine te-a invatat niste farmece ca acestea?" Iar el a zis catre dansul: "Macar de te-ai fi invrednicit si tu sa fi invatat de la dascalul meu". Si Govdela a zis: "Dar, de voi crede in Hristosul tau, putea-voi sa faci si eu lucruri ca acestea?" Zis-a Dada: "Nu numai ca acestea vei face, ci cu Dansul vei imparati". Si a poruncit Govdela de a aprins un cuptor si, chemand el numele lui Hristos, indata l-a stins si, cazand la Sfantul, a crezut in Hristos.
        Acestea vazand, Andramelec s-a dus de a spus toate imparatului. Deci, imparatul, auzind ca fiul sau s-a facut crestin, a trimis de l-au adus si a poruncit sa taie toiege cu ghimpi si a pus patru slujitori de l-au batut, care, obosind si nemaiputand, a pus pe altii in locul lor. Iar Sfantul, fiind batut peste tot trupul, se ruga intru sine, ca sa i se dea rabdare. Si, aratandu-i-se, ingerul il intarea zicandu-i: "Fii barbat, ca eu sunt cu tine". Si, bagandu-l in temnita, a stat acolo cinci zile.
        Dupa aceea, un oarecare Gargal, luand voie de la imparatul asupra Sfantului si asupra tuturor crestinilor si scotand pe Sfantul din temnita si batandu-l cu vine de bou. Sfantul se ruga si osandea legea tatalui sau. Atunci, a poruncit Gargal sa-i scoata doua fasii de piele de la picioare pana la cap, zicand: "Lasa, ca va veni, cu adevarat, Hristosul tau si te va tamadui". Si, dupa aceasta, legandu-l foarte tare, l-au bagat iar in temnita. Deci, legaturile singure dezlegandu-se si Sfantul indata facandu-se sanatos, precum era si mai inainte, Gargal vazand aceasta, se minuna si a mers de a spus imparatului. Iar imparatul i-a zis: "Mergi de-l omoara pe pagan, ca nu-mi este fecior, ci-mi este vrajmas, de vreme ce a crezut in Hristos". Deci, i-a bagat o frigare arsa prin ureche, ce a razbatut in celalta ureche si l-a aruncat in temnita. Iar el, facand rugaciune, a venit ingerul Domnului si i-a scos frigarea si l-a tamaduit. Deci, Gargal, vazand aceasta, iarasi, l-a batut cu vine de bou si l-a inchis, iar, a doua zi, l-a batut cu bete de rugi. Dupa aceea, zgariindu-i coastele cu unelte de fier, fara mila zicea: "Ia sa vedem, veni-va Hristos sa te tamaduiasca?" Si numai cat s-a rugat, fiind in temnita, indata s-a tamaduit, slavind si multumind lui Hristos Dumnezeu. Deci, vazandu-l cei ce erau in temnita s-au minunat, zicand: "Mare este Dumnezeul crestinilor!" Iar stapanitorul, maniindu-se, a poruncit sa-l ia cu carlige de fier, sa-l spanzure de umeri si sa stea asa de la al treile ceas, pana la al noulea, si, facandu-se aceasta, Sfantul se ruga intru sine, fiind spanzurat. Deci, pogorandu-l de acolo, l-au dus, iarasi, in temnita. Iar mama sa si sora sa doreau ca sa-l vada, dar se temeau de imparat.
        Deci, imparatul auzind, a zis catre Gargal: "Inca tot traieste acel fermecator Govdela?" Iar el a zis: "Asa, imparate, inca este viu. Si eu multe chinuri i-am facut lui, dar tot este viu". Atunci, imparatul a poruncit sa-i descopere pielea capului, incepand de la spate, sa-i acopere obrazul. Si, facandu-i si aceasta, iar l-a bagat in temnita si el slavea pe Dumnezeu. Iar dimineata, afland ca tot este viu, i-au dezradacinat unghiile de la maini si de la picioare si cele patru masele mari si l-au auncat in temnita, ca pe un mort, poruncind sa nu-i dea nici apa, nici sa intre cineva la dansul. Iar sora-sa, a mers la dansul si i-a dat apa, zicand temnicierului sa nu spuna cuiva, ca-si va pune capul. Deci, pana aici primea Sfantul tamaduirile, de vreme ce inca nu era sufletul lui intarit si intemeiat. Iar daca i s-a adevarit credinta, nu-i mai trebuia lecuire. Ci, luand rabdare, indraznire si osardie la chinuri, cu luminarea Sfanului Duh, aflandu-se si ranit, se bucura si tamaduia pe toti, si toti se minunau de aceasta.
        Deci, mai era si un alt oarecare Gargal, fermecator, ce se afla in temnita, pentru multe rele ce facuse, care, vazand rabdarea Sfantului si acele slavite si minunate lucruri ce se faceau de catre dansul, a cazut la picioarele Sfantului, zicand: "Rogu-te, robul lui Dumnezeu, pomeneste-ma si pe mine inaintea Hristosului tau". Iar Sfantul i-a zis: "Crede intr-Insul si te va izbavi de toate relele tale". Si Gargal a zis: "Cred intru Tine, Doamne Iisuse Hristoase". Si s-a alaturat lui Govdela. Deci, a doua zi, i-a adus stapanitorului pe amandoi inaintea sa si, dezbracand pe Gargal, a poruncit de l-au batut cu toiege si el, cazand la cer, zicea: "Doamne Iisuse Hristoase, pentru numele Tau patimesc, intareste-ma". Si acestea zicand, si-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar pe Sfantul Govdela, punandu-l intr-un teasc de lemn, i-au strujit picioarele si aprinzand niste faclii, i-au ars subtiorile. Deci, bagandu-l in temnita, cei inchisi se ungeau cu sangele de pe trupul Sfantului si se lecuiau de ranile lor, ce le aveau din batai si alti bolnavi intrau si se tamaduiau si slaveau pe Dumnezeu. De care lucru auzind, dregatorul nu credea. Iar peste cincisprezece zice, scotandu-l din temnita, l-au aflat intreg si sanatos si, vazandu-l se minunau. Deci, punand intr-o caldare iarba, pucioasa si smoala si fierbandu-le foarte, a poruncit sa bage pe Sfantul intr-insa, iar Sfantul, cautand la cer si rugandu-se, s-a aruncat inauntru, dar spargandu-se caldarea, a iesit sanatos si neatins de smoala. Atunci Gargal socotindu-se cu sotii lui, au rastignit pe Sfantul gol, sus pe un lemn si l-au sagetat multa vreme. Si era de vazut lucru preaslavit, de vreme ce, nu numai ca Sfantul ramanea neranit, ci si sagetile, ce se slobozeau asupra lui, se duceau in vazduh. Aceasta i-a facut pe toti de s-au cutremurat, iar cel ce a dat sfatul acesta a tras cu arcul asupra Sfantului, dar sageata s-a intors si i-a scos ochiul cel drept. Deci, vazand iarasi, imparatul toate lucrurile desarte, a trimit pe fiica sa, Casdoas, sa invete pe Govdela si sa-l intoarca. Iar ea, daca s-a dus, invatandu-se de fratele sau, s-a facut crestina. Deci, imparatul maniindu-se, de aceasta, a poruncit de a pus pe fiica sa de au batut-o cu toiege, apoi au bagat-o in temnita si, durand-o ranile ce primise, a zis catre Sfantul: "Roaga-te pentru mine, ca nu pot rabda chinurile." Iar Sfanul i-a zis: "Sa nu-ti lipseasca credinta lui Hristos si nadajduiesc in Acela in Care ai crezut, ca nu te vor mai cuprinde chipurile, nici vei mai cunoaste alta durere." Apoi, scotand imparatul pe Sfantul Govdela, a poruncit sa-i lege mainile si picioarele si sa-l arunce in picioarele cailor de la moara, ca sa-l calce toata noaptea. Deci, facandu-se si aceasta, s-a pazit nevatamat, binecuvantand pe Dumnezeu. Iar dimineata, aflandu-se sanatos si dezlegat de legaturi, se minunau toti. Deci, au ars si niste tepi de fier si l-au mai ars. Apoi, a poruncit de i-au bagat doua carlige de fier prin mani si l-au spanzurat intre doua lemne, fiind de trei coti departare unul de altul. Dar Sfantul, si spanzurat, tot se ruga. Iar Dadi si Alvin, crestini fiind, staruiau si scriau chinurile Sfantului, in taina, de frica imparatului. Catre ei a zis Sfantul: "De puteti, aduceti-mi apa si undelemn, ca sa ma botezez, iar de nu puteti, rugati-va, ca sa te faca aceasta." Si, graind aceste cuvinte, iata, un norisor, mic cat cat o neghinita, l-a acoperit pe Sfant si au turnat pe capul lui undelemn si apa multa si a auzit glasuri zicandu-i: "Iata ca ai primit Sfantul Botez, robule al lui Dumnezeu, Govdela". Si s-a facut fata lui ca lumina si a iesit mult miros frumos. Iar Sfantul, auzind glasul, spanzurat fiind pe acel lemn, facea rugaciune catre Dumnezeu, multumindu-I si slavindu-L. Deci, Gargal pogorandu-l si dintru acel chin, ascutind trestie, a pus de l-a impanat pe tot trupul de la picioare, pana la cap. Si, astfel, stand impanat multe ceasuri, si, iarasi, Sfantul rugandu-se catre Dumnezeu, si-a dat sufletul. Atunci, Gargal i-a legat picioarele cu streanguri si atarnandu-l de cozile unor cai neinvatati, i-au tarat trupul gol, prin locuri rele si pietroase, de i se rupea carne in bucati de pe dansul, si ce a mai ramas din trupul lui, l-au taiat si l-au facut trei parti si l-au risipit. Iar crestinii, cei mai sus zisi, barbati care erau si preoti, adica Dadi si Avdin si Armazac diaconul, le-au luat si le-au dus la casele lor. Si infasurandu-le cu panza si cu aromate, le-au ingropat cu osardie. Iar pe Sfantul Dada cel slavit, varul imparatului, chinuit mai inainte cu multe feluri de chinuri, l-au taiat in bucati si asa s-a savarsit si el in Domnul. Iar oarecare iubitori de Dumnezeu, adunand si bucatile moastelor lui, le-au ingropat la loc insemnat.
        Deci, cei trei barbati, ce s-au pomenit mai inainte, cantand toata noaptea, cand a fost la miezul noptii, s-a aflat in mijlocul lor si Sfantul Govdela, care le-a zis: "Imbarbatati-va in Domnul, fratilor si stati intariti si neschimbati si nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar pe suflet nu pot sa-l ucida." Iar ei, daca l-au vazut, s-au bucurat si, iarasi, le-a zis: "Dumnezeu sa va dea plata pentru cele ce ati ostenit pentru mine". Deci, plecandu-si capul catre Dadi, a zis: "Ia cornul cu undelemn si Sfantul Trup al lui Hristos si intra in gradina imparatului si unge pe sora-mea Casdoas si o impartaseste cu Sfantul Trup.". Deci, acelea luandu-le, a mers si cum a sosit la poarta i s-a aratat ingerul Domnului si a intrat cu dansul si, botezand-o preotul si impartasind-o cu Trupul Domnului i-a zis ei: "Mergi si dormi, pana la venirea Domnului nostru Iisus Hristos" si, indata, luand ingerul sufletul ei, l-a adus la cer. Iar dimineata, mama sa, intrand la dansa si afland-o savarsita, s-a dus la imparat si i-a zis: "De acum inainte, bucura-te tu si imparatia ta. Ca fiul meu, ca si cum ar fi avut el singur greselile a mii de ucigasi, cu mii de chinuri muncindu-l tu, s-a savarsit. Iata, acum, si fiica mea, ca si cum ar fi ucis pe tatal ei, omorata cu toiege s-a savarsit si ea". Acestea auzind, cumplitul si nemilostivul acela bautor de sange imparat nu s-a plecat nicidecum moastele sfintei fiicei sale si, invelind-o spre mila. Iar imparateasa, luand aromate de tot felul cu mirosuri scumpe, a uns intr-o porfira imparateasca, a pus-o impreuna cu Govdela, fiul ei. Intru slava Bunului si Iubitorului de oameni Dumnezeului nostru, Caruia I se cuvine slava in veci, Amin.