duminică, 30 iunie 2013

ACATISTUL SFINȚILOR MUCENICI COSMA ȘI DAMIAN, DOCTORII CEI FĂRĂ DE ARGINȚI (1 iulie)


Acatist - Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege "Rugăciune citită în picioare", deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condacul 1
Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos şi doctori prea înţelepţi, care în dar daţi sănătate celor ce sunt în boli, cele de laudă aducem vouă, sprijinitorilor noştri şi ajutătorilor întru necazuri; iar voi, fiind vase alese ale harului, vindecaţi rănile noastre cele sufleteşti şi cele trupeşti. Pentru aceasta, slăvind pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, pe voi cu osădrie vă fericim: Bucuraţi-vă, Cosma şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi prea slăviţilor făcători de minuni.

Icosul 1
Râvnind vieţii celei îngereşti, aţi defăimat cele pământeşi, şi încununându-vă cu nevoinţa muceniciei, v-aţi învrednicit să priviţi faţa Domnului puterilor. Deci rugaţi-vă cu sârguinţă pentru noi cei ce alergăm cu sârguinţă către ajutorul vostru şi cele de laudă strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, rugători calzi pentru cei ce cinstesc sfânta pomenirea voastră;
Bucuraţi-vă, că voi casa, avuţia şi toate agoniselile părinţilor întru nimic le-aţi socotit;
Bucuraţi-vă, care fără împuţinare vindecaţi pe cei părăsiţi de doctori;
Bucuraţi-vă, cei ce pe cei săraci cu milostivirea voastră i-aţi hrănit;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi mângâiat pe cei ce sufereau de îndurarea inimii;
Bucuraţi-vă, cei ce prin curăţie şi cu sfinţenie v-aţi asemănat îngerilor;
Bucuraţi-vă, făclii ale luminii celei dumnezeieşti;
Bucuraţi-vă, oameni cereşti şi îngeri pământeşti;
Bucuraţi-vă, că voi creştinilor le sunteţi scăpare neruşinată;
Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi smerit toată viaţa voastră chiar până la suflarea cea de pe urmă întru slujire Domnului;
Bucuraţi-vă, primitorii cei prea luminaţi ai harului, vase ale Sfântului Duh;
Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi fă­cători de minuni.

Condacul 2
Văzând bunul Dumnezeu începuturile voastre cele bune şi osârdia voastră cea către bună cinstire, că toate cele pământeşti şi bunurile lumii acesteia întru nimic socotindu-le, întru o necunoscută osteneală aţi petrecut, din dragoste pentru aproapele şi sufletele voastre cu bunele moravuri le-aţi împodobit, v-aţi umplut de Duhul Sfânt, cu raza căruia să ne strălucim şi noi, cereţi-ne de la Hristos Dumnezeu, ca impreună cu voi să-i cântăm Lui: Aliluia.

Icosul 2
Cu întelegerea adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu aţi învăţat pe împăratul cel fără de lege, înţelepţindu-l pe acela cu puterea cuvintelor voastre, prin care cu îndrăzneală aţi propovăduit pe Hristos. Drept aceea, lăudând îndrăzneala voastră, strigăm aşa:
Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi lăsat prinşi de înşelarea împăratului celui nelegiuit;
Bucuraţi-vă, cei ce cu îndrăzneală aţi mărturisit înăintea lui adevărul lui Hristos;
Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi temut de îndrăznirea lui;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi ruşinat adunările celor fără de lege;
Bucuraţi-vă, propovăduitorii cei neînfricaţi ai adevărului;
Bucuraţi-vă, nimicitorii slujirii idoleşti;
Bucuraţi-vă, luptătorii credinţei celei drept slăvitoare;
Bucuraţi-vă, mărturisitorii cei neclintiţi, plini de Duhul răbdării şi al râvnei pentru slava lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, vestitorii cei fără de tăcere ai poruncilor lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, povăţuitorii credincioşi ai cugetării de Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, solitarii cei de nădejde ai Împărăţiei lui Dumnezeu pentru noi;
Bucuraţi-vă, cei ce nu ne părăsiţi pe noi nici chiar după moartea voastră;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 3
Cu puterea celui Preaînalt, dată nouă încă din viaţa cea vremelnică, aţi primit stăpâ­nire de a tămădui minunat toate bolile; iar după moartea voastră mai cu seamă v-a proslăvit Dumnezeu pe voi cu multe faceri de minuni, ca toţi să alergăm către voi rugându-ne pentru tămăduirea de bolile trupeşti, dar mai cu seamă de cele sufleteşti, şi lui Dumnezeu cu mare glas să-l strigăm: Aliluia.

Icosul 3
Având moaştele voastre cele mult vindecătoare, ca pe o comoară de mult preţ, ne bucurăm şi cu dragoste lăudând darul tămăduirilor dat vouă de la Dumnezeu, cu mulţumire strigăm:
Bucuraţi-vă, mijlocitorii cei calzi către Dumnezeu pentru noi;
Bucuraţi-vă, cei ce cugetările cele elineşti întru nimic le-aţi socotit;
Bucuraţi-vă, făclii prea luminoase ale Romei;
Bucuraţi-vă, luminătorii ţărilor întuneca­te de rătăcirea cea păgânească;
Bucuraţi-vă, povăţuitorii bărbăţiei şi ai răbdării;
Bucuraţi-vă, căci răbdând fără de vină uci­derea cu pietre, sfârşit mucenicesc aţi luat;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi pătimit din dragos­te pentru Hristos;
Bucuraţi-vă, robii lui Dumnezeu cei ce aţi primit de la Hristos Domnul cununi de biruinţă;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi arătat tuturor minunatul şi prea frumosul chip al smereniei şi al blândeţei;
Bucuraţi-vă, temelia cea neclintită a ortodoxiei:
Bucuraţi-vă, slava cea luminoasă a răbdătorilor de chinuri;
Bucuraţi-vă, frumoşi tămăduitori, care de la nimeni n-aţi luat plată pentru tămăduiri;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 4
Viforul cel mare al iuţimii împăratul  Carin n-a putut să clintească sufletele voastre, şi când credincioşii v-au ascuns într-o peşteră oarecare de cei ce căutau sa vă ia pe voi, de voie aţi stat înaintea ostaşilor strigând: pe noi luaţi-ne, căci noi suntem acei pe care îi cautaţi. Deci, înfăşuraţi fiind cu lanţuri, aşi fost duşi la Roma. Iar noi sărutând credinţa voastră şi lanţurile, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 4
Auzind oamenii de la Roma dragostea voastră cea mare către cei suferinzi şi doctorisirea voastră cea minunată, de pretutindeni alergau către voi cu credinţă în harul lui Dumnezeu cel aducător de vindecări, ce lucra întru voi; şi primind grabnică tămăduire, proslăveau pe Dumnezeu, iar pe voi, tămăduitorii lor cei milostivi vă măreau, învăţându-ne şi pe noi să vă lăudăm aşa:
Bucuraţi-vă, propovăduitorii cei nebiruiţi ai lui Dumnezeu cel adevărat;
Bucuraţi-vă, cei ce cu bună biruinţă aţi luat arma Crucii lui Hristos.
Bucuraţi-vă, doctorii cei buni şi grabnici ajutători ai celor suferinzi;
Bucuraţi-vă, cei ce tămăduiţi în dar pe toţi cei neputincioşi;
Bucuraţi-vă, cei ce izvorâţi şi acum tămăduiri din belşug;
Bucuraţi-vă, milostivii mângâietori ai celor ce sunt întru nevoi şi întru necazuri;
Bucuraţi-vă, cei ce ne apăraţi în toate înconjurările;
Bucuraţi-vă, ocrotirea cea mântuitoare a celor lipsiţi de ajutor;
Bucuraţi-vă, preaslăvită împodobire a celor drepţi;
Bucuraţi-vă, solirea noastră cea tare;
Bucuraţi-vă, rugătorii cei sârguincioşi către Dumnezeu pentru noi;
Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi cu credinţă;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 5
Pe calea cea cu dumnezeiască umblare, într-adevăr aţi mers robii lui Hristos, când eraţi duşi în legături la Roma, pentru că nu v-aţi închinat idolilor, ci lui Hristos unuia l-aţi slujit, amare încercări aţi răbdat, sfinţilor; însă toate le-aţi răbdat pentru Hristos cel ce v-a iubit Drept aceea, minunându-ne de răbdarea cea mare şi de dragostea voastră cea tare către Dumnezeu, împreună cu voi cântăm Lui: Aliluia.

Icosul 5
Văzând împăratul că prin puterea lui Hris­tos s-a tămăduit, laudă Aceluia i-a dat, iar noi slăvind pe Dumnezeu, vă fericim pe voi, plăcuţii Lui slăviţi, strigând aşa:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi iubit cele de sus mai mult decat cele de jos;
Bucuraţi-vă, cei ce pe pământ aţi râvnit vieţii celei îngereşti;
Bucuraţi-vă, că lepădând mulţimea dumnezeilor, de bună credinţă cea părintească nu v-aţi îndepărtat;
Bucuraţi-vă, că toate avuţiile voastre, după cuvântul Domnului le-aţi împărţit săracilor ca pe Hristos să-L câştigaţi;
Bucuraţi-vă, cei ce pe alţii i-aţi învăţat nu numai cu cuvânt ci mult mai vârtos cu fapta şi cu rugăciunea neîncetata către Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce arătaţi şi acum izvorul tămăduirilor cel neîmpuţinat;
Bucuraţi-vă, cei ce ne îmbogăţiţi pe noi cu revărsarea minunilor date vouă de la Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi gătit în voi lăcaş lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, grabnică auzire a celor lipsiţi;
Bucuraţi-vă, îngrijirea cea primită a celor necăjiţi;
Bucuraţi-vă, nădejdea cunoscută a celor deznădăjduiţi;
Bucuraţi-vă, grabnică doctorisire a celor ce bolesc;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 6
Propovăduitori ai numelui lui Hristos fiind în viaţa voastră şi acum marturisiţi puterea Aceluia prin minunile ce sunt izvorâte de la icoana voastră, şi după cum oarecând n-aţi trecut cu vederea credinţa unei femei oarecare, ci, arătându-vă ei în vis, i-aţi dăruit uşurare de boală, aşa şi rugăciunile noastre şi glasurile de cântări auziţi-le, o, sfinţilor cei fără de arginţi! Luaţi aminte la credinţă şi dragostea poporului vostru şi acoperământul vostru cel de sus dăruiţi-l celor ce vă laudă pe voi şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 6
Răsarit-a ca lumină dreptatea voastră, când ocărâţi la judecata împăratul, aţi zis către el: noi nu tămăduim bolile cu vicleşugul vrăjitoresc, ci cu puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după cum ne-a poruncit Acela zicând: pe cei bolnavi îi vindecaţi, pe cei leproşi îi curăţiţi, în dar aţi luat, în dar să daţi. Drept aceea, minunându-ne de îndrăzneala voastră, vă fericim pe voi cu acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce ne-aţi arătat nouă pilda de tărie şi de credinţă;
Bucuraţi-vă, cei ce vă desfătaţi pururea de bucuria Raiului;
Bucuraţi-vă, prea întelepţi semănători ai bunei credinţe;
Bucuraţi-vă, slăviţi propovăduitori ai dreptei credinţe;
Bucuraţi-vă, dascălilor care povăţuiţi spre cer;
Bucuraţi-vă, povăţuitori cei neadormiţi ai vieţuirii celei curate şi fără de prihană;
Bucuraţi-vă, calzi ascultători ai celor ce se roagă vouă;
Bucuraţi-vă, călăuze către mântuire prea alese şi credincioase;
Bucuraţi-vă, povăţuitori buni ai celor ce vor să vieţuiască cu bună credinţă şi plăcut lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, solitori de cele bune pentru toţi cei ce cinstesc pomenirea voastră;
Bucuraţi-vă, cei ce cu bine aţi sfârşit alergarea voastră;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi primit de la Stapânul Hristos cununile dreptăţii;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 7
Vrând să descoperiţi puterea lui Hristos împăratului celui rău credincios, fiind plini de Duhul Sfânt aţi zis: fii ruşinat tu, o, Carine, şi cu dumnezeii tăi! Şi îndată i s-a schimbat lui faţa şi grumazul i s-a sucit, şi se ruga către voi grăind: iată acum văd că sunteţi robii adevăratului Dumnezeu. Deci vă rog pe voi că după cum vindecaţi pe alţii, aşa tămăduiţi-mă şi pe mine, că şi eu împreună cu voi să cânt lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 7
Minunaţilor rugători pentru noi, tămăduitorii sufletelor şi trupurilor noastre şi mijlocitorii mântuirii veşnice, cu inima mulţumitoare, cântand cântare de laudă lui Dumnezeu cel ce ne-a dăruit nouă astfel de mari făcători de minuni, aducem şi vouă laudele acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi mirat cu răbdarea voastră pe îngeri;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi luminat pe toţi cu strălucirea minunilor voastre;
Bucuraţi-vă, vindecători grabnici şi fără de plată de toate durerile;
Bucuraţi-vă, cei ce prin sprijineala voastră tămăduiţi pe cei slăbănogiţi;
Bucuraţi-vă, cei ce ne însănătoşiţi din bolile cele de nevindecat;
Bucuraţi-vă, cei ce cu vrednicie aţi săvârşit nevoinţa pământească a vieţuirii voastre;
Bucuraţi-vă, cei ce mijlociţi pururea în faţă lui Dumnezeu pentru noi cei goliţi de fapte bune;
Bucuraţi-vă, că pe toţi cei credincioşi şi luminaţi cu strălucirea înţelepciunii celei date vouă de la Domnul;
Bucuraţi-vă, rugătorii prea minunaţi pentru noi şi sprijinitorii noştri;
Bucuraţi-vă, vitejii răbdători de patimi ai lui Hristos;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi sfinţit pământul cu sângiuirile voastre;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi vădit nebunia idolească;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 8
Văzând vieţuirea voastră cea străină de lume, să ne înstrainăm şi noi de deşertăciu­nile aceleia, şi mintea la ceruri ridicând-o, să strigăm către voi, sfinţilor cei fără de arginţi: potoliţi durerile izvorând vindecări pline de dar tuturor celor ce aleargă cu osârdie spre ajutorul vostru şi strigă lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 8
Toată viaţa voastră cea de pe pământ umplând-o cu dragoste către Dumnezeu şi aproapele, sfinţilor doctori fără de arginţi, Cosmo şi Damiane, şi acum vă arătaţi grabnici ajutători tuturor celor ce vă cheamă cu credinţă, nu numai celor ce aleargă aproape la sfintele voastre moaşte, ci şi celor ce sunt departe izvorâţi tămăduiri. Întru aceasta vă aducem laudele acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi slujit cu credinţă unui Dumnezeu, Celui slăvit în Treime;
Bucuraţi-vă, cei ce prea înţelept aţi ales singurul lucru ce este spre trebuinţă;
Bucuraţi-vă, că în osteneala fără de oboseală şi întru nevoinţă zilele şi noptile voastre fără nici o trândăvie le-aţi petrecut;
Bucuraţi-vă, că printr-o astfel de viaţă a voastră strâmtorată şi cu scârbe, slavă lui Dumnezeu aţi înmulţit-o printre oameni;
Bucuraţi-vă, ucenicii cei viteji ai lui Hristos;
Bucuraţi-vă, că învaţători şi făcători ai poruncilor lui Hristos v-aţi arătat;
Bucuraţi-vă, că voi cu numele celor mari sunteţi numiţi întru Împărăţia cerurilor;
Bucuraţi-vă, căci cu slavă lui Hristos toată lumea  aţi strălucit;
Bucuraţi-vă, căci cu patima voastră aţi luat nepătimirea;
Bucuraţi-vă, că voi cu moartea de mucenici nemurirea v-aţi agonisit;
Bucuraţi-vă, cei proslăviţi în cer şi pe pământ ca îngerii;
Bucuraţi-vă, că purtând cununi şi acum staţi înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 9
Toată firea omenească s-a mirat de stră­lucirea harului lui Dumnezeu în voi, sfinţilor Cosmo şi Damiane, când nelegiuitul Carin, văzând minunile făcute de voi întru numele Domnului Iisus Hristos, a crezut şi a preaslăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta şi noi slăvind pe Cel ce v-a dat vouă o astfel de putere, cântăm Lui: Aliluia.

Icosul 9
Ritorii cei cu multă faimă nu se pricep îndeajuns să descrie mulţimea dragostei voastre, de care eraţi plini întru Domnul faţă de oameni, sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu. Pentru aceasta din adâncul inimilor noastre strigăm către voi:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi slujit Domnului vostru până la moarte;
Bucuraţi-vă, cei ce aprinşi de focul dragostei lui Dumnezeu aţi stîns focul jertfelor idoleşti;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi iubit pe aproapele mai mult decât pe voi înşivă;
Bucuraţi-vă, că pe cei bolnavi şi neputincioşi i-aţi cercetat;
Bucuraţi-vă, cei ce nevoile celor sărmani le-aţi preîntâmpinat;
Bucuraţi-vă, mângăietorii celor întristaţi;
Bucuraţi-vă, sprijinitorii celor deznădăjduiţi;
Bucuraţi-vă, hrănitorii celor orfani;
Bucuraţi-vă, ajutătorii celor suferinzi;
Bucuraţi-vă, slobozitorii celor asupriţi;
Bucuraţi-vă, că sfârşind cu bine alerga­rea la Hristos v-aţi înălţat;
Bucuraţi-vă, că întru Împărăţia Lui sălăşluiţi;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 10
Vrând să mântuiască pe cei mulţi, arătatu-vă Domnul nouă, pe voi făcătorii Săi de minuni. Căci cine nu se va umili văzând compătimirea voastră cea fără de măsură faţă de toţi. Deci cine nu vă va ferici pe voi, căci nu numai pe oameni îi vindecaţi de neputinţe, ci şi dobitoacele le miluiţi. Nu lepădati, deci, şi rugăciunile noastre, ci revărsaţi neîmpuţinat peste noi toţi milele voastre cele mari şi bogate, ca să strigăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 10
Ziduri sunteţi tuturor celor ce laudă minunile voastre, o doctori cei fără de plată şi celor ce aleargă la sprijinul vostru; ziduri şi scuturi sunteţi, care îngrădiţi de toate nevoile pe cei ce cu osârdie vă cheamă întru ajutor. Pentru aceasta şi pe noi ne îngrădiţi de sărăcie, de necazuri şi de boli, rugându-ne şi cu caldură strigăm către voi:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi întrecut întru răbdare tăria adamantelor (diamantelor);
Bucuraţi-vă, cei ce nevinovaţi aţi suferit de la pizma unui iubitor de argint;
Bucuraţi-vă, slăviţi sprijinitori întru necazuri;
Bucuraţi-vă, întărirea celor neputincioşi şi obidiţi;
Bucuraţi-vă, îmbogătiţorii prea înduraţi ai celor săraci şi lipsiţi;
Bucuraţi-vă, hrănitorii cei milostivi ai celor flămânzi;
Bucuraţi-vă, prea întelepţi vîndecători ai celor cuprinşi de dureri şi de boli grele;
Bucuraţi-vă, calzi apărători din toate înconjurările necazurilor ai celor ce aleargă către voi cu credinţă;
Bucuraţi-vă, că pomenirea voastră de toţi e slăvită pe pământ;
Bucuraţi-vă, că numele voastre sunt scrise în ceruri;
Bucuraţi-vă, că preaslăviţi sunteţi de la Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 11
Cântarea cea cu totul de umilinţă, ce se aduce acum de către noi, nu este de ajuns spre laudă preaslăvitelor voastre nevoinţe şi osteneli pe care le-aţi luat în viaţa aceasta asupra voastră; însa îndrăznind, cerem, că primind rugăciunea noastra cea cu osârdie şi pe noi să ne izbăviţi din nevoi cu rugăciunile voastre ca să cântăm lui Dumnezeu, cu inimă umilită: Aliluia.

Icosul 11
Minte strălucitoare de lumină şi cerească aţi arătat oarecând înaintea lui Carin, mustrând rătăcirea aceluia; iar acum prin nestricăciunea moaştelor voastre şi prin mulţimea minunilor, întăriţi dreapta credinţă. Pentru aceasta cu mulţuire strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi propovăduit cuvântul cel ipostatic;
Bucuraţi-vă, cei ce cu bună credinţă aţi surpat puterea idolească;
Bucuraţi-vă, ca prin voi s-a călcat slujirea demonilor;
Bucuraţi-vă, ca prin voi s-a propovăduit închinarea lui Hristos;
Bucuraţi-vă, prea înţelepţi dascăli ai tuturor faptelor bune;
Bucuraţi-vă, că după ostenelile pământeşti întru lăcaşurile cereşti saltaţi;
Bucuraţi-vă, căci şi după mutarea voastră nu ne părăsiţi;
Bucuraţi-vă, că tuturor celor ce vă cheamă pe voi cu credinţă le daţi grabnic ajutor;
Bucuraţi-vă, sfinţilor doctori, căci vindecaţi bolile noastre;
Bucuraţi-vă, cei ce nu îndepărtaţi  rugăciunile celor credincioşi;
Bucuraţi-vă, cei ce mijlociţi şi pentru noi nevrednicii la scaunul lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 12
Harul pe care vi l-a dat vouă Domnul Dumnezeu ca să tămăduiţi toate neputinţele cete sufleteşti şi trupeşti, astăzi ne-a adunat, ca să cinstim pomenirea voastră, sfinţilor fără de arginţi, Cosmo şi Damiane. Deci, cu cucernicie privind la cinstita icoana voastră şi cu umilinţa inimii căzând înaintea ei, rugăm să ne izbăvim noi toţi de toate relele şi durerile, ca sa cântăm toţi lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 12
Cântând minunile voastre, ostenelile şi nevoinţele le lăudăm, fericim sfârşitul mucenicesc, cinstim mijlocirea şi puterea voastră sprijin pentru toţi care cer ajutorul vostru; mărim pe Dumnezeu dătătorul tuturor de bunătate, care ne-a dăruit nouă rugători atât de minunaţi şi cu umilinţă strigăm către voi:
Bucuraţi-vă, cei ce credincios aţi propovăduit pe Iisus Domnul;
Bucuraţi-vă, martorii viteji ai adevărului Lui;
Bucuraţi-vă, calzi mijlocitori pentru noi la scaunul Lui;
Bucuraţi-vă, doctorii trupurilor noastre cei cu bună îndurare;
Bucuraţi-vă, moştenitorii Împărăţiei cerurilor şi ai bunatăţilor celor veşnice;
Bucuraţi-vă, nădejdea noastră cea tare în Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce izvorâţi mirul cel binemirositor al vindecărilor;
Bucuraţi-vă, cei ce îndepărtaţi cu rugăciunile voastre puterea cea rea a patimilor;
Bucuraţi-vă, dătătorii de vindecări şi izvoare de minuni;
Bucuraţi-vă, stâlpii cei purtători de lumină ai Bisericii şi scuturi nemişcate;
Bucuraţi-vă, doimea cea cu chip de lumină a înţelepţilor celor fără de argint;
Bucuraţi-vă, Cosmo şi Damiane, sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni.

Condacul 13
O, prea minunaţilor doctori fără de ar­ginţi, făcători de minuni, tăinuitori şi slăviţii plăcuţi ai lui Dumnezeu, Cosmo şi Damiane, primiţi aceste rugăciuni ale noastre, care se înalţă din inima zdrobită, vindecaţi bolile noastre cele de multe feluri şi prin calda voastră sprijineală cereti nouă de la Hristos Dumnezeu izbăvire de toate nevoile şi necazurile, iertare greşelilor noastre şi nădejdea cea bună a mântuirii veşnice, ca să ne învrednicim impreună cu voi şi cu toţi sfinţii întru nesfârşiţii veci să cântăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru: Aliluia.(de trei ori)

Rugăciune.
Către voi, sfnţilor doctori cei fără de arginţi şi făcătorilor de minuni, Cosmo şi Damiane, ca spre nişte grabnici ajutători şi calzi rugători pentru mântuirea noastră, noi cei nevrednici plecând genunchii, alergăm şi căzând cu osârdie strigăm: nu treceţi cu vederea rugăciunea noastră a celor păcătoşi, neputincioşi, căzuţi în multe fărădelegi şi care greşim în toate zilele şi ceasurile.
Rugaţi pe Domnul ca să tindă nouă nevrednicilor robilor Săi milele Sale cele mari şi bogate şi să ne izbăvească pe noi de tot necazul şi durerea, căci voi aţi luat de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos harul cel neîmpuţinat al tămăduirilor pentru credinţa cea tare, tămăduirea cea fără de plată şi sfârşitul nostru cel mucenicesc. Auziţi-ne pe noi cei ce ne rugăm şi cu mijlocirea voastră cea bine primită cereţi de la Dumnezeu binecuvântare pentru noi toţi; iarăşi cazând cu sârguinţă ne rugăm: cereţi-ne nouă de la Domnul toate cele folositoare spre bine în viaţa noastră cea vremelnică, dar mai ales cele ce slujesc spre mântuirea cea veşnică, ca să ne învrednicim prin rugăciunile voastre a primi sfârşit creştinesc fără de durere, neruşinat, cu pace şi ca să ne izbăvim de toate uneltirile diavoleşti şi de muncă de veci; iar ai Împărăţiei cerurilor, celei fără de sfârşit şi fericite, moştenitori să fim. Aşa, plăcuţilor ai Lui Dumnezeu, nu încetaţi rugându-vă pentru noi cei ce alergăm către voi cu credinţă. Că deşi după mulţimea păcatelor noastre, nu suntem vrednici de milostivirea voastră, voi, fiind urmaşi credincioşi ai iubirii de oameni a lui Dumnezeu, faceti ca să aducem roade vrednice de pocăinţă şi să ajungem la odihna cea vesnică, lăudând şi bînecuvântând pe Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel minunat întru sfinţii Săi, şi pe Preacurata Maica Sa şi sprijinitoarea voastră cea caldă, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

1 iulie – Sf. Cosma și Damian; Sf. Cuv. Petru Patriciul; Sf. Mc. Potitus


• Pomenirea Sfinţilor Cosma şi Damiansf_cosma_si_damian
Sfinţii Cosma şi Damian au fost doctori fără de arginţi şi făcători de minuni. Ei s-au născut la Roma şi au fost fraţi de sînge, botezaţi de mici şi crescuţi în credinţa creştină. Ei au fost dăruiţi de Duhului Sfînt cu puterea de a vindeca oamenii şi chiar şi animalele din gospodăriile lor de toate bolile şi neputinţele, de obicei doar prin punerea mîinilor. Ei nu cereau răsplată pentru munca lor, ci doar credinţa în lisus Hristos Dumnezeu de la cei pe care îi vindecau. Ei au împărţit cu milostivire săracilor şi nevoiaşilor marea lor avere moştenită de la părinţi. În timpul acela pe tronul Romei se afla împăratul Galeriu. Dar încă înainte de a urca acesta pe tron cei doi fraţi au fost legaţi şi întemniţaţi de persecutorii creştinilor. Judecîndu-i multă vreme, Galeriu le-a poruncit să se lepede de Hristos şi să aducă jertfe idolilor. Sfinţii Cosma şi Damian nu numai că nu s-au supus nelegiuitei porunci, ci încă 1-au sfătuit să se lepede el de mincinoşii idoli şi să îl recunoască pe Unul şi Adevăratul Domnul Dumnezeu. «Dumnezeul nostru nu este făcut de mîini omeneşti, ci mai curînd toate cele cîte sînt, sînt făcute de Mîinile Lui. Dumnezeii tăi, împărate, sînt lucrul închipuirii şi mîinilor oamenilor îndemînatici să le întruchipeze din piatră şi din lemn. Dacă ţi-ar lipsi aceşti meşteşugari, împărate, tu cu adevărat nu ai mai avea la ce să te închini». După ce Sfinţii Cosma şi Damian au făcut o minune chiar asupra împăratului, căci 1-au vindecat de o infirmitate gravă, împăratul şi-a proclamat credinţa în Hristos şi i-a eliberat pe sfinţii fraţi cu pace. Ei au continuat să-L slăvească pe Dumnezeu şi să vindece bolnavii, fiind slăviţi la rîndul lor din toate părţile de popor. Invidios pe slava lor, un anume doctor, care mai demult le fusese lor dascăl de medicină, i-a ademenit într-un munte, sub pretextul culegerii de ierburi de leac, şi i-a omorît cu pietre. Ei au luat cu cinste mucenicia pentru credinţa lor la anul 284. Pomenirea lor a rămas veşnică în Biserica lui Hristos de pe pămînt, iar sufletele lor sau strămutat în locaşurile cele cereşti ale Veşnicei împărăţii, în care se veselesc întru bucuria vieţii celei neîmbătrînitoare.
• Pomenirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Petru Patriciul
Acest sfînt a fost un nobil din Constantinopol şi mare comandant de oşti în vremea împăratului Nichifor (802-811). Într-un război cu bulgarii împăratul a fost ucis, iar acest Petru, împreună cu cincizeci de generali şi nobili greci au fost luaţi prizonieri. Într-un chip minunat, Sfîntul loan Teologul 1-a eliberat pe Petru din acea temniţă. Văzînd această mare minune, Petru a dispreţuit toată slava cea lumească şi s-a retras la Muntele Olimp unde, sub povăţuirea Sfîntului loanichie cel Mare, s-a nevoit întru viaţa pustnicească timp de treizeci şi patru de ani. După moartea soţiei şi fiului lui, el s-a strămutat la Constantinopol unde a mai vieţuit încă opt ani întru post şi rugăciunie. El după aceea, la 865, a adormit întru Domnul, aflîndu-se întru al şaptezeci şi şaptelea an al vieţii lui pe pămînt.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Potitus
Acesta a fost un copil în vîrstă de treisprezece ani din insula Sardinia, care a luat schingiuiri pentru credinţa lui şi de la tatăl lui cel trupesc, şi de la persecutorii creştinilor care se aflau la putere. Lui Potitus i s-a tăiat capul sub domnia împăratului Antoninus, după ce mucenicul i-a vindecat-o şi i-a botezat-o pe fiica acestuia, Agnes.

Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Potitus
Tatăl pe tînărul Potitus îl întreabă :
«De-ţi este atît de adevărată credinţa,
Eşti gata să mori pentru ea?»
Fiul răspunde:
«Mîntuitorul a făgăduit
Că cei ce suferă pentru El încinşi sînt cu putere de sus,
Spre a putea îndura suferinţele.
Întru a Lui făgăduinţă eu cu adevărat nădăjduiesc.
Tată, Dumnezeul meu mare este, şi puternic,
Slăvit şi Minunat,
Viaţă şi Izvorul Vieţii.
El i-a ajutat lui David în război,
Cînd pe cumplitul Goliat l-a culcat la pămînt.
El va fi şi cu mine întru a mea suferinţă,
Întru care spre amara moarte mă îndrept».
Cînd Gilas tatăl pre fiul lui aude,
El pare că bea dintru al adevărul vin,
Şi strigă:
„O ,bătrîn zadarnic ce sînt!
A anilor mei înţelepciune unde-i?
Iată că fiul meu cel copil îmi arată mie adevărul!»
Bătrînul Gilas Botezul primeşte,
Iar Potitus fiul, martiriul, în sînge.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, pentru folosul sufletului.
    Un frate oarecare a mers la muntele Feremului, la un batran, mare cu viata si foarte iscusit, in fapte bune. Si, inchinandu-se, dupa obicei, l-a intrebat pe el, zicand: "Ce voi face, parinte, ca imi piere sufletul meu?" Zis-a lui batranul: "Pentru ce iti piere sufletul?" Raspuns-a lui fratele: "Eu, parinte, cand eram in lume, in viata mireneasca, foarte mult posteam si rugaciuni si privegheri faceam si multa ravna sufleteasca si umilinta si lacrimi aveam. Iar, daca m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, nici unele din aceste bunatati nu le mai vad la mine." Zis-a lui batranul: "Sa ma crezi, fiule, ca acele bunatati, ce-mi spui, ca le faceai, cand erai mirean, toate, pentru mandrie si lauda oamenilor, le faceai, ca aveai si indemnator spre aceasta, pe cel ce, in taina, se lupta cu tine. Si acele fapte ale tale, nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea, nici diavolul, atunci nu te lua in seama, nici nu iti  sta tie impotriva, cu razboi ca sa-ti ia sporirea ta. Iar, acum, te vede pe tine, ca ai iesit la lupta cu el, pentru aceea, si el se intrarmeaza impotrivirea ta. Insa, mai primit si mai placut este lui Dumnezeu un psalm, pe care-l vei citi acum, cu smerenie, decat o mie de psalmi, pe care ii citeai in viata mireneasca, cu mandrie."
    Zis-a, iarasi, fratele: "Eu, parinte, acum nici sa postesc nu pot, ca toate faptele cele bune s-au luat de la mine." Zis-a lui batranul: "Frate, sa-ti ajunga tie, ceea ce ai, dar rabda cu multumire si te vei folosi." Iar, el se impotrivea, zicand: "Cu adevarat, parinte, pierit este sufletul meu." Atunci, batranul a inceput a-i zice lui asa: "Crede-ma, frate, ca nu voiam sa-ti spun tie cele ce am sa-ti zic, ca sa nu-ti slabeasca gandul tau, ca te vad foarte inselat de vrajmasul diavol si esti aruncat in trandavie si in deznadejde. Dar, asculta fiule, sfatul meu, si lasa parerea aceea ca vietuiai si faceai bine, cand erai in viata mireneasca. De vreme ce toate acele fapte ale tale, din viata mireneasca erau din mandrie, precum au fost si faptele fariseului aceluia, care, pentru bunatatile lui, cele cu multa mandrie, ii parea lui, ca este mai placut, lui Dumnezeu, decat toti oamenii si cu acaparere a lui, din mandrie, si-a pierdut toate ostenelile lui. Iar tu, acum, smerindu-te inaintea lui Dumnezeu si parandu-ti-se ca nu faci nici o fapta buna, inaintea lui Dumnezeu, aceasta smerenie, fiule, iti ajunge tie spre mantuirea sufletului tau. Ca si vamesul, care nici o bunatate nu facuse, cu o smerenie, ca aceasta, s-a indreptat. Ca, mai placut este lui Dumnezeu, omul care se gaseste pacatos si lenes si cu inima lui infranta si smerita, decat cel ce face multe bunatati si se inalta in gandul sau, socotindu-se pe sine, ca este mare si placut inaintea lui Dumnezeu." Acestea auzind, fratele a luat mare folos si multa mangaiere in sufletul sau si s-a inchinat batranului pana la pamant, zicand: "Sa stii, parinte, ca, astazi, mi-ai mantuit sufletul meu." Si asa s-a dus, multumind lui Dumnezeu."
 



 
 
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Nil
    Vezi, fiule, ca scurta este viata oamenilor si, pentru aceasta, dator este omul sa nu uite niciodata moartea. Ci, ori de sta ori de umbla, ori daca lucreaza, ori mananca, ori bea, sa aiba frica de Dumnezeu si gandul la moarte, iar, in gura, psalmi sa aiba, rugaciuni ai lauda lui Dumnezeu Sufletul omenesc se afla intre ingeri si draci. Si ingerul il indeamna, si-i arata, si-l invata, cele spre fapte bune, iar dracul, il indeamna la pacate. Iar sufletul are putere sa urmeze oricui va voi, ori ingerului, ori dracului. Pentru aceasta, ia aminte, sa nu superi pe inger. Sa stii ca postul si infrangerea si privegherea domolesc poftele si nu le lasa pe ele sa creasca, iar linistea si rugaciunea si dragostea de Dumnezeu, cu totul, patimile rusineaza. Si, de este crestinul indelung - rabdator si milostiv, acestea, mania, o fac, cu totul, nelucratoare.
 



 
 
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, catre bogatii care nu fac milostenii.



    Pentru ce te mahnesti, omule, de milostenia cu cele trecatoare, nevrand sa dai saracului, ca, fara milostenie, nici tu nu vei lua de la Dumnezeu Imparatia Cerului. Pentru ce lepezi dumnezeiasca invatatura, cea pentru milostenie? Ca, daca nu crezi, apoi, si de botez, ti se cade sa te lepezi. Sau, de te socotesti a fi credincios, apoi, ce vei raspunde Judecatorului, ca, peretii tai ii imbraci cu podoabe, iar, pe oameni, nu-i imbraci, caii ii impodobesti, iar pe saraci, goi fiind, ii treci cu vederea? N-ai miluit, si, deci, nici tu nu vei fi miluit. N-ai deschis saracului casa ta, ti se va inchide si tie Raiul. N-ai dat paine celui flamand, nu vei lua, nici tu, viata vesnica. Arata-ti, omule, faptele, zice Domnul, si-ti vei lua plata. Ca nimeni, dupa spargerea targului, nu face negutatorie, nici, dupa razboi, nu se arata vitejia, nici, dupa serbare, nu se incununeaza cineva. Asa si cu bogatia, ce nu s-a cheltuit in milostenii. Cum vor lua bogatii Imparatia Cerurilor si se vor izbavi din chinuri, daca saracii, miluiti de ei, nu se vor ruga pentru sufletele lor? Caci, cei care au luat mancari si imbracaminte si arginti pentru viata lor, si cu buna credinta s-au ostenit, aceia pot a-i scapa din osanda pe bogatii cei milostivi. Drept aceea, sarguiti-va, voi, cei bogati, a face milostenie, ca sa luati mila de la Domnul nostru Iisus Hristos, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cugetare
Prin pomenile şi rugăciunile pe care creştinii le fac pentru cei adormiţi ai lor, ei arată legătura dintre lumea aceasta şi cea care va să vină.
Biserica de pe pămînt [Luptătoare] şi Biserica cea din ceruri [Biruitoare] sînt Una şi Aceeaşi Biserică, un trup şi un suflet, aşa cum rădăcina de sub pămînt unul şi acelaşi trup îl formează cu trunchiul şi ramurile care se înalţă de la suprafaţa pămîntului.
Este de aceea uşor de înţeles cum se face că noi, cei de pe pămînt, primim ajutor de la sfinţii şi drepţii din Biserica cea Cerească, tot aşa cum cei păcătoşi ai noştri care au murit pot primi ajutor de la noi cei vii care ne rugăm şi facem pomeni pentru ei.
Sfintul Athanasie zice:
„Aşa cum se întîmplă cu vinul din butoi, care simte primăvara înflorirea viei şi fierbe, sporindu-şi tăria şi aroma, aşa se bucură, se curăţesc şi se îmbunătăţesc şi sufletele celor adormiţi ai noştri, cînd noi cei vii ne rugăm pentru ei, pomenindu-i la Jertfa Cea Fără de Sînge a Domnului”.
Sfîntul Efrem Sirul aduce acelaşi exemplu cu vinul şi via cînd zice :
«Astfel, cînd pînă şi în firea vegetală se vede atîta iubire şi unire, oare nu cu atît mai mult vor simţi cei adormiţi ai noştri iubirea, jertfa şi rugăciunile care le aducem pentru ei?»

Luare aminte
Să luăm aminte la tainica prefacere a apei în vin (loan 2: 1-11):
  • La cum Domnul, la Nunta din Cana Galileii, a preschimbat apa în vin;
  • La cum şi sufletul meu, cînd se cunună cu Dumnezeul Cel Viu, îşi preface apa cea trupească a lui întru băutură dumnezeiască.

Predică
Despre cum trebuie să ne bucurăm de Hristos – „Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de ispite pentru puţină vreme” (I Petru 1:6).
Astfel grăieşte Sfîntul Petru Apostol, a cărui viaţă a fost plină de multe feluri de ispite şi dureri.
Astfel grăieşte bărbatul care şi-a lăsat casă şi familie şi a urmat lui Hristos; care pentru dragostea lui Hristos a îndurat multe chinuri şi lipsuri : foamea, setea, temniţa, prigonirile din partea iudeilor de un sînge cu el, cele din partea păgînilor romani, a prorocilor mincinoşi, a sălbăticiei păgînilor cea de obşte; şi care la urmă a fost răstignit pentru Hristos, după ce a îndurat cu bucurie toate pentru dragostea Lui. Bărbatul care a suferit în viaţa lui cele mai teribile încercări şi chinuri pentru dragostea lui Hristos ne sfătuieşte şi ne îndeamnă să ne bucurăm întru El, astfel încît bucuria noastră să înghită toate suferinţele şi chinurile noastre, care în comparaţie cu ea, trebuie socotite mici.
Dar de ce, fraţilor, trebuie să ne bucurăm noi pururea în Hristos? Noi trebuie să ne bucurăm întru El pentru că El ne-a arătat realitatea celei mai mari şi mai frumoase nădejdi a omenirii. El ni L-a arătat nouă pe Cel Unul, Atotputernic, Atotînţelept şi Atotmilostiv Dumnezeu, Care ne-a dăruit nouă cinstea şi privilegiul de a ne numi fii ai Lui. El ne-a arătat nouă viaţa cea nepieritoare şi veşnică: viaţă de mii de ori mai bună şi neînchipuit mai bună decît această viaţă a noastră de pe pămînt. El ne-a arătat nouă împărăţia cea duhovnicească, împărăţia îngerilor şi a drepţilor, împărăţia a tot binele, a luminii adevărului şi dreptăţii. El ne-a arătat nouă şi ne-a descoperit care trebuie să fie scopul vieţii noastre pe pămînt, sensul tuturor eforturilor şi luptelor noastre întru această viaţă trecătoare. El ne-a descoperit nouă oceanul iubirii şi fericirii celei cereşti, faţă de care toate suferinţele, chinurile şi ispitele pe care le suferim în această viaţă sînt ca nişte stropi de apă murdară, care nu pot nicicum să întineze oceanul. O, fraţilor, mare este bucuria care ne aşteaptă! O, fraţilor, mic este preţul pe care Domnul ni-1 cere în schimbul acestei bucurii, în care se scaldă îngerii şi în care înoată drepţii! Nu ni se cere decît să împlinim cu gîndul, cuvîntul şi fapta puţinele şi scurtele Lui porunci!
O,  Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Izvorule Tainic al Bucuriei Vieţii, Cela Ce eşti bucuria şi slava noastră, lauda şi mulţumirea noastră! Pune Degetul Tău pe gurile noastre şi nu lăsa nici un strop de ispită a tristeţii să ne murdărească şi să ne otrăvească pre noi. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

sâmbătă, 29 iunie 2013

ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH GHELASIE DE LA RÂMEȚ


30 iunie

 
Acatist - Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege "Rugăciune citită în picioare", deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Troparul Sfântului
De Dumnezeu purtătorule părintele nostru Ghelasie,povăţuitorul călu-gărilor şi al credincioşilor podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor,sprijinitorul celor din necazuri şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţe-nie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti. Cu aceştia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.
Condacul 1:
Preafericite părinte ierarhe Ghelasie, prinos de mulţumire îţi aducem noi nevrednicii, pentru folosinţele ce le dobândim de la tine neîncetat. Şi, ca unul care ne izbăveşte de tot necazuil cu rugăciunile tale, primeşte de la noi această cântare Sfântă:
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Icosul 1:
Îngerii cântând cu bucurie te-au primit pe tine, Sfinte ierarhe Ghelasie, că îngereşte pe pământ ai vieţuit şi turma duhovnicească ţie încredinţată bine ai păstorit-o. Pentru aceasta primeşte de la noi aceste smerite cântări:
Bucură-te, cel ce ai fost ca un înger în trup;
Bucură-te, cel ce ai fost îmbrăcat cu harul arhieriei;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu râvnă ai slujit;
Bucură-te, că trupul cu postiri şi privegheri ţi l-ai înfrumuseţat;
Bucură-te, căci sufletul cu virtuţi ţi-ai împodobit;
Bucură-te, cel ce eşti împreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, că pentru biserica lui Hristos jertfă te-ai adus;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile necurate ai izgonit;
Bucură-te, că pe cei stăpâniţi de demoni i-ai tămăduit;
Bucură-te, căci apă din pământ ai izvorât;
Bucură-te, lauda cea prea iubită a călugărilor;
Bucură-te, podoabă sfinţită a meleagurilor Rămeţului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 2:
Pe pământ ca un alt Moise te-ai arătat, Sfinţite părinte Ghelasie, căci cu toiagul semnul crucii făcând, ai izvorât apă din loc pietros. Deci văzând minunea călugării şi credincioşii la Hopagi s-au bucurat dând mărire lui Dumnezeu, Celui ce ţi-a dat aceste puteri şi au strigat: Aliluia!
Icosul 2:
Arătatu-te-ai în vis la mulţi credincioşi, sfinţite părinte, şi multe minuni ai făcut celor ce s-au apropiat cu credinţă de sfintele tale moaşte. Pentru aceasta cu bucurie cântăm ţie:
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi;
Bucură-te, ajutorul celor împovăraţi;
Bucură-te, sprijinitorul celor ce sunt în necazuri;
Bucură-te, ajutătorul şi ocrotitorul Mănăstirii Rămeţ;
Bucură-te, al monarhilor osârdnic povăţuitor;
Bucură-te, al preoţilor celor evlavioşi bun arhipăstor;
Bucură-te, al credincioşilor evlavios sprijinitor;
Bucură-te, al cerescului Stăpân vrednic slujitor;
Bucură-te, căci de multe dureri eşti izbăvitor;
Bucură-te, căci cu blândeţe şi smerenie lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta duhurile răutăţii le-ai alungat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 3:
Arhanghelii şi îngerii se minunează, Sfinţite părinte, de credinţa ta cea mare care ai avut-o către Dumnezeu, când ai înfipt toiagul în pământ şi ai izvorât apă. Pentru aceasta şi noi cunoscându-ţi râvna spre cele Sfinte, cu mulţumire strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3:
Auzitu-s-a de minunile tale, sfinţite părinte, până la hotarele pământului românesc, şi creştinii de pretutindenea aleargă la moaştele tale care sunt cinstite cu evlavie în sfânta Mănăstire Rămeţ, căci de aici toţi dobândesc ajutor. De aceea primeşte şi de la noi această cântare:
Bucură-te, că pe creştini îi aperi întru nevoi;
Bucură-te, că orfanilor le aduci mângâiere;
Bucură-te, că şi văduvelor le aduci alinare sufletelor;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor bolnavi;
Bucură-te, cald folositor al celor întristaţi;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, bunule părinte al celor săraci;
Bucură-te, că taberele vrăjmaşilor le-ai surpat
Bucură-te, că în cer odihnă veşnică ai aflat;
Bucură-te, că în mijlocul cetelor îngereşti ai ajuns;
Bucură-te, că plata ostenelilor tale de la Dumnezeu ai luat;
Bucură-te, că pe oameni cu Dumnezeu i-ai unit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 4:
Preasfinţite părinte Ghelasie, femeia cea stăpânită de demoni din depărta-re a alergat la sfântul tău sicriu sş, credinţă având, a luat tămăduire. Pentru aceasta, minunându-ne de prea multa sa îndrăzneală, cu umilinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4:
Adormind, preasfinţite părinte, pe asinul tău care te purta spre mănăstire, au rămas până astăzi urme neşterse pe piatră, şi clopotele celor şapte biserici singure au început să sune ducând vestea trecerii tale din această viaţă. Pen-tru aceasta primeşte de la noi aceste cuvinte de laudă
Bucură-te, că pe asin, precum odinioară Iisus, ai încălecat;
Bucură-te, că cele şapte biserici din împrejurimi cu sunete de clopote te-au întâmpinat;
Bucură-te, căci clopotele singure ţi-au vestit chemarea la Cel de sus;
Bucură-te, că multe minuni ai lucrat;
Bucură-te, că tu de atunci în Hristos odihnă cerească ai aflat;
Bucură-te, că viaţa ta lui Hristos ţi-ai închinat;
Bucură-te, că mai cu trezvie lui Hristos ai slujit;
Bucură-te, că prin tine mulţi la credinţă au venit;
Bucură-te, că la înălţimea trăirii sfinte ai ajuns;
Bucură-te, al călugărilor minunat învăţător şi de Dumnezeu înţelepţit;
Bucură-te, al sfintei Biserici laudă şi cu bucurie cinstit;
Bucură-te, cel ce cu lumina cea întreită ai fost luminat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 5:
Plângem şi ne tânguim, gândindu-ne la faptele noastre cele rele. Dar nă-zuim la tine, prea sfinţite Ghelasie, rugându-ne să fii mijlocitor către Domnul pentru noi şi pentru toată lumea, ca să dobândim mântuire prin rugăciunile tale. Pentru aceasta, cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5:
Ca să arăţi milostivirea ta către noi, preasfinţite părinte, ai săvârşit multe minuni pentru cei ce au au alergat cu credinţă la sfintele tale moaşte. Iar ce-lor care nu te-au cinstit cu evlavie te-ai descoperit în chip minunat, arătân-du-le cele de mântuire. Cu aceştia împreunând glasurile, cu credinţă strigăm ţie:
Bucură-te, că ţie cu smerenie ne plecăm;
Bucură-te, că binecuvântarea de la Dumnezeu prin tine aflăm;
Bucură-te, că prin tine cu ochii sufletului în slavă cerească te vedem;
Bucură-te, că de chinurile cele veşnice ai scăpat multe suflete;
Bucură-te, că pe calea cea dreaptă ai umblat;
Bucură-te, că pe noi toţi întru necazuri ne-ai mângâiat;
Bucură-te, cel ce eşti al Duhului Sfânt locaş împodobit;
Bucură-te, cel ce cu apa cea veşnică sufletele ai adăptat;
Bucură-te, că lui Hristos ai făcut ascultare desăvârşită;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 6:
Minunată s-a arătat, părinte, trecerea ta de pe pământ la cereştile loca-şuri, căci ai cunoscut din vreme apropierea sfârşitului tău. De aceea, minu-nându-ne toţi de faptele tale, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6:
Cine va putea spune cu adevărat toate nevoinţele tale, sfinţite părinte, cu care te-ai nevoit şi prin care ai dobândit pe Hristos cel dorit; de aceea îţi cântăm:
Bucură-te, că în săracie de bună voie ai vieţuit;
Bucură-te, că în post şi rugăciune toată viaţa ai petrecut;
Bucură-te, că prin smerenie toate le-ai învins;
Bucură-te, că pe călugări bine i-ai călăuzit;
Bucură-te, că înţelepciune având pe mulţi preoţi ai îmbărbătat;
Bucură-te, căci dogmele dreptei credinţe pe toţi i-ai învăţat;
Bucură-te, că prin viaţa ta Mănăstirea Rămeţ ai blagoslovit;
Bucură-te, că pe cei credincioşi i-ai tămăduit;
Bucură-te, că din nevoi pe noi toţi ne izbăveşti;
Bucură-te, că eşti izvor nesecat de bunătăţi pământeşti;
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieţii pe mulţi ai îndestulat;
Bucură-te, căci rugător neîncetat către Născătoare de Dumnezeu te-ai arătat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 7:
Izvor de apă vindecător izvorăşti Sfinţite Părinte de sub Altarul Sfânt al mănăstirii tale, vindecând toată boala şi neputinţa. De aceea minunându-ne de darul lui Dumnezeu de care ai fost învrednicit, cu toţii strigăm ţie: Aliluia!
Icosul 7:
Pom cu bune roade ce eşti, Sfinţite părinte Ghelasie, care rodeşte rod de mântuire tuturor celor ce cu dragoste te cinstesc pe tine şi cu stâlpări de rugăciuni în mâini cer să le vii în ajutor; de aceea şi noi cu smerenie şi cu dragoste te lăudăm zicând:
Bucură-te, alesule între cuvioşi;
Bucură-te, floarea cea cu bun miros;
Bucură-te, trandafir cu mireasmă prea dulce;
Bucură-te, rază pururea strălucitoare;
Bucură-te, păzitorule al fecioriei;
Bucură-te, iubitorule de curăţie;
Bucură-te, învăţătorule şi bun părinte;
Bucură-te, reazăm celor neputincioşi;
Bucură-te, vindecătorule al celor bolnavi;
Bucură-te, toiagul celor nevăzători;
Bucură-te, prea dulce liniştitor al sufletelor noastre;
Bucură-te, mustrătorule al greşelilor noastre cele ascunse;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 8:
Râu de lacrimi ai vărsat, preasfinţite părinte, rugând pe Dumnezeu pentru lume şi te-ai nevoit cu asprime fără odihnă şi hrană, petrecându-ţi viaţa în osteneli sfinte. Pentru aceasta, noi toţi slăvim pe Dumnezeu, Care ţi-a dat ţie putere, cântându-I: Aliluia!
Icosul 8:
Ca unul care ai îndrăzneală către Hristos, turma Lui ai povăţuit-o la Împă-răţia cea de sus cu învăţăturile tale, sfinte părinte Ghelasie. Iar nouă, celor ce suntem bântuiţi de viforul multor necazuri şi ispite, dă-ne mână de ajutor, ca să te lăudăm zicând:
Bucură-te, izbăvitorule din necazuri al celor dosădiţi;
Bucură-te, dătătorule de mângâieri;
Bucură-te, că din multe ispite ne scoţi cu rugăciunile tale;
Bucură-te, că eşti izvor de bunătăţi;
Bucură-te, că pe necredincioşi cu dragoste îi îndrepţi;
Bucură-te, că pe pământ mult bine ai făcut celor credincioşi;
Bucură-te, vindecătorule neîntârziat al celor bolnavi;
Bucură-te, acela ce cu rugăciunile tale, săgeţile vrăjmaşilor le-ai oprit;
Bucură-te, că din izvorul mănăstirii tale mulţi s-au adăpat;
Bucură-te, acela ce de creştini eşti mult lăudat;
Bucură-te, cel ce cu daruri duhovniceşti viaţa noastră ai îmbogăţit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 9:
Cu mare bucurie, preasfinţite Ghelasie, te lăudăm, căci pe tine te avem comoară de mult preţ şi tu le dai tuturor cele de mântuire, povăţuindu-i pe cale cea dreaptă. Pentru aceasta cu multă bucurie slăvim şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9:
Cu ce cuvinte de laudă te vom cinsti pe tine pentru multa ta iubire ce arăţi şi astăzi celor care se închină ţie cu credinţă? De aceea, cu dragoste aducând preamărire lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie:
Bucură-te, stâlp de foc care luminezi pe cei dintru întuneric;
Bucură-te, făclie nestinsă ce luminează în întunericul necunoştinţei;
Bucură-te, stea cu raze strălucitoare;
Bucură-te, că prin viaţa ta ai binevestit pe Hristos;
Bucură-te, că ai îndreptat pe cei legaţi de cele pământeşti;
Bucură-te, că ai mustrat nedreptatea multora;
Bucură-te, că în toată viaţa ta pe Domnul ai slăvit;
Bucură-te, că şi pe noi ne-ai îndreptat pe calea virtuţiilor;
Bucură-te, că prin tine multă linişte am aflat;
Bucură-te, că de multe necazuri ne-ai izbăvit;
Bucură-te, cel plin de blândeţe şi de smerenie;
Bucură-te, părinte iubitor de fii, al celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 10:
Văzând Dumnezeu nevoinţele tale, Sfinţite părinte Ghelasie, te-a proslăvit pe pământ cu mari şi multe minuni săvârşite încă în trup fiind. Iar după tre-cerea la cele veşnice, nu încetezi a ne împărtăşi de faceri de bine, pentru care şi noi cu umilinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10:
Zid nebiruit de valurile ispitelor ai fost, părinte Ghelasie, că ai biruit cu darul lui Dumnezeu toate cursele şi ispitele care te împresurau, şi cu curge-rile tale de lacrimi ai spălat taina sufletului tău, părinte. Pentru aceasta cu dragoste îţi cântăm:
Bucură-te, căci prin priveghere de toată noaptea te-ai nevoit;
Bucură-te, că trupul cu post l-ai făcut vas ales sufletului;
Bucură-te, că pentru toate Dumnezeu te-a răsplătit cu cununa vieţii cereşti;
Bucură-te, că, plutind ca pe apă, capul tău înmiresmat a ocolit biserica mănăstirii;
Bucură-te, că a treia oară pe fereastra bisericii el s-a oprit;
Bucură-te, că toţi credincioşii cu cinste te-au primit;
Bucură-te, că pe tine cu mireasmă dulce i-ai făcut bine plăcuţi lui Dumnezeu;
Bucură-te, că din suflet curat pe tine te slăvim;
Bucură-te, că prin sfârşitul tău cel bun, sfinţenia vieţii tale o ai arătat;
Bucură-te, căci de cununa nemuririi din mâna Atotţiitorului te-ai învred-nicit;
Bucură-te, că fericirea Raiului cu toţi Sfinţii ai moştenit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 11:
Femeia ce era bolnavă, în mare cinste pe tine te-a văzut, preasfinţite pă-rinte, căci în chip minunat te-ai descoperit că eşti ocrotitor al credincioşilor ardeleni şi al mănăstirii Rămeţ, dând poruncă să se păstreze rânduiala Sfântă. Pentru aceasta şi noi mulţumire lui Dumnezeu aducând, îţi cântăm: Aliluia!
Icosul 11:
Mare iubitor te-ai arătat credincioşilor tăi din Transilvania, îndreptătorule al credinţei celei drepte, că nu sufereai să vezi nedreptate şi urâciunea de pa-timi în locul Sfânt al Mănăstirii şi în toată ţara noastră, şi cu asprime ai pe-depsit pe cei ce calcă rânduiala ta Sfântă. Pentru aceasta te lăudăm, zicând cuvinte ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai arătat curăţitor spinilor celor răi ai păcatelor;
Bucură-te, iubitorule al vieţii în curăţie;
Bucură-te, blândule arhiereu al lui Hristos;
Bucură-te, floarea cea cu dulce miros;
Bucură-te, că înseninezi sufletele credincioşilor;
Bucură-te, că luminezi minţile cele întunecate;
Bucură-te, că alungi gândurile cele deşarte;
Bucură-te, alăută cu dulce glăsuire;
Bucură-te, îndrumătorule al turmei celei duhovniceşti;
Bucură-te, că prin tine şi noi aflăm mântuire;
Bucură-te, veselia sufletului dornic de Hristos;
Bucură-te, că altceva nu ştiu ce să grăiesc fără numai bucură-te;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 12:
Mintea ta, Sfinţite părinte, ziua şi noaptea o ai îndreptat la cereştile loca-şuri şi ai fost ca o fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă plină de untdelem-nul dragostei nepieritoare. Pentru aceasta în veci petreci în ceruri cu toţi Sfinţii, iar noi cinstindu-te, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12:
Lăudăm, Sfinţite părinte Ghelasie, dragostea ta de pe pământ faţă de fii duhovniceşti pe care i-ai păstorit, precum şi multele minuni pe care le-ai săvârşit, tămăduind pe toţi cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine, Sfinte Ghelasie, zicând:
Bucură-te, slujitorul lui Hristos;
Bucură-te, făcătorule de minuni părinte;
Bucură-te, de Hristos iubitorule fierbinte;
Bucură-te, izbăvitorule de tot felul de boli;
Bucură-te, cu monahii împreună nevoitorule;
Bucură-te, al credincioşilor evlavioşi povăţuitorule;
Bucură-te, învăţătorule al dreptei credinţe;
Bucură-te, că toţi te cinstim fierbinte;
Bucură-te, căci cu tine pururea ne lăudăm;
Bucură-te, că prin tine pace sufletelor aflăm;
Bucură-te, că prin atingerea Sfintelor tale moaşte de neputinţele noastre ne vindecăm;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 13:
O, prea minunate şi Sfinte părinte cu umilinţă strigăm şi cerem de la tine al tău sprijin în această vale a plângerii şi te rugăm primeşte această puţină rugăciune şi o înalţă la tronul lui Dumnezeu, că prin mijlocirile tale să ne învrednicim şi noi veşnicei Împărăţii şi să cântăm cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)
Apoi se zice iarăşi
Icosul 1
Îngerii cântând cu bucurie te-au primit pe tine, Sfinte ierarhe Ghelasie, că îngereşte pe pământ ai vieţuit şi turma duhovnicească ţie încredinţată bine ai păstorit-o. Pentru aceasta primeşte de la noi aceste smerite cântări:
Bucură-te, cel ce ai fost ca un înger în trup;
Bucură-te, cel ce ai fost îmbrăcat cu harul arhieriei;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu râvnă ai slujit;
Bucură-te, că trupul cu postiri şi privegheri ţi l-ai înfrumuseţat;
Bucură-te, căci sufletul cu virtuţi ţi-ai împodobit;
Bucură-te, cel ce eşti împreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, că pentru biserica lui Hristos jertfă te-ai adus;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile necurate ai izgonit;
Bucură-te, că pe cei stăpâniţi de demoni i-ai tămăduit;
Bucură-te, căci apă din pământ ai izvorât;
Bucură-te, lauda cea prea iubită a călugărilor;
Bucură-te, podoabă sfinţită a meleagurilor Rămeţului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 1:
Preafericite părinte ierarhe Ghelasie, prinos de mulţumire îţi aducem noi nevrednicii, pentru folosinţele ce le dobândim de la tine neîncetat. Şi, ca unul care ne izbăveşte de tot necazuil cu rugăciunile tale, primeşte de la noi această cântare Sfântă:
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Rugăciune
Către tine, Sfinte părinte Ghelasie, înălţându-ne gândurile, cu umilinţă şi cu căldură ne rugăm: caută din înălţimea plină de slavă a cerului şi te milos-tiveşte de suferinţele, durerile, patimile, necazurile, amărăciunile şi strâmto-rările noastre. Şi roagă pe Stăpânul şi Dumnezeul nostru cel ceresc, să ne ier-te păcatele pe care, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, le săvârşim neîncetat, că şi pen-tru puţina noastră dragoste faţă de El şi de aproapele nostru, rugându-L să fie pururea milostiv şi iertător şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea. Fii povăţuitorul şi călăuzitorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru că, urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţa de Hristos, să ne învrednicim de darurile Sale şi trecând din această viaţă să ne bucurăm împreună cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnului, de Împără-ţia cea nesfârşită a cerurilor; că acolo, înconjuraţi de cetele îngereşti, să adu-cem mărire, şi cinste lui Dumnezeu cel în Treime închinat: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.