Sinaxar 28 februarie

Luna lui februarie in 28 de zile:✝) Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul; Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea; Sfântul Sfinţit Mucenic Proterie, patriarhul Alexandriei; 

 

Ev. Marcu 15, 1-15

 

În vremea aceea arhiereii, ţinând sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu toată adunarea şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au dat lui Pilat. Şi L-a întrebat Pilat: Tu eşti Împăratul iudeilor? Iar El, răspunzând, i-a zis: Tu zici. Iar arhiereii Îi aduceau multe învinuiri, însă El nu le răspundea nimic. Atunci Pilat L-a întrebat: Nu răspunzi nimic? lată câte spun împotriva Ta. Dar Iisus nimic n-a mai răspuns, încât Pilat se mira. Iar la sărbătoarea Paştilor le elibera un întemniţat, pe care-l cereau ei. Şi era unul cu numele Baraba, închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în timpul răscoalei săvârşiseră ucidere. Şi mulţimea, venind sus, a început să ceară lui Pilat să le facă precum obişnuia pentru ei. Iar Pilat le-a răspuns, zicând: Voiţi să vă eliberez pe Împăratul iudeilor? Fiindcă ştia că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie. Dar arhiereii au întărâtat mulţimea ca să le elibereze mai degrabă pe Baraba. Iar Pilat, răspunzând, din nou le-a zis: Ce voi face, deci cu Cel despre care ziceţi că este Împăratul iudeilor? Ei iarăşi au strigat: Răstigneşte-L! Însă Pilat le-a zis: Dar ce rău a făcut? Iar ei mai tare strigau: Răstigneşte-L! Şi Pilat, vrând să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus, biciuindu-L, L-a dat ca să fie răstignit.

Ap. I Ioan 4, 20-21; 5, 1-21

 

Iubiţilor, dacă cineva zice: Iubesc pe Dumnezeu!, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este. Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El, cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său. Oricine crede că Iisus este Hristos este născut din Dumnezeu şi oricine iubeşte pe Cel care a născut, iubeşte şi pe Cel ce S-a născut din El. Din aceasta cunoaştem că iubim pe fiii lui Dumnezeu, dacă iubim pe Dumnezeu şi împlinim poruncile Lui. Pentru că dragostea de Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele. Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu? Acesta este Cel care a venit prin apă şi prin sânge: Iisus Hristos; nu numai prin apă, ci prin apă şi prin sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte, pentru că Duhul este adevărul. Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl şi Cuvântul şi Sfântul Duh şi Aceşti trei Una sunt. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: duhul şi apa şi sângele; şi aceşti trei mărturisesc Ia fel. Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, întrucât aceasta este mărturia lui Dumnezeu: că a mărturisit pentru Fiul Său. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu, are această mărturie în el însuşi. Cine nu crede în Dumnezeu, L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut în mărturia pe care a mărturisit-o Dumnezeu pentru Fiul Său. Iar mărturia este aceasta: că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este întru Fiul Său. Cel ce are pe Fiul, are Viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are Viaţa. Acestea am scris vouă, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţă veşnică, şi aceasta este încrederea pe care o avem către El că, dacă cerem ceva după voinţa Lui, El ne ascultă. Şi dacă ştim că El ne ascultă ceea ce Îi cerem, atunci ştim că dobândim cererile pe care I le-am cerut. Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind păcat nu de moarte, să se roage şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela. Orice nedreptate este păcat, dar este şi păcat care nu e de moarte. Ştim că oricine e născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte; şi cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine, şi cel rău nu se atinge de el. Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău. Ştim, iarăşi, că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat; şi noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci. Fiilor, păziţi-vă de idoli!

 

 

Viaţa Sfântului Cuvios Ioan Casian Romanul

   Acest Cuvios Părinte de neam străromân s-a născut prin anii 365 de la venirea mântuirii prin Hristos-Domnul, în Dobrogea, numită pe atunci Sciţia Mică, la un loc ce-i păstrează din vechime până azi numele "podişul Casian" şi "peştera lui Casian". Localitatea Casimcea din judeţul Tulcea îi poartă, de asemenea, numele. Provenind dintr-o familie distinsă, a urmat la şcolile timpului. Dar însufleţit de o arzătoare sete de desăvârşire duhovnicească renunţă de tânăr la atracţiile deşarte şi înşelătoare ale vieţii lumeşti şi pleacă la Locurile Sfinte însoţit de prietenul său Gherman, frate nu prin naştere, ci în duh. Aşa au ajuns amândoi călugări într-o mănăstire din Betleem. Întemeindu-se după cuviinţă în rânduielile vieţii chinoviale, adică de obşte, după modelul de viaţă al călugărilor din Palestina, Mesopotamia şi Capadocia şi simţind în ei dorul de o mai mare desăvârşire, au hotărât să plece în sihăstriile Egiptului, la anahoreţii despre a căror îmbunătăţită viaţă duhovnicească auziseră. Aşa au ajuns la comunităţile din delta Nilului, adâncindu-se de acolo tot mai mult în pustie. Dar pretutindeni pe unde treceau, căutau cu râvnă pe sfinţii însinguraţi, ca să cinstească în ei strălucirea harului şi bogăţia roadelor lor şi pentru a le cere sfaturi duhovniceşti pentru mântuirea sufletului. Aceste întrebări şi răspunsuri ne vor fi lăsate ca o moştenire sfântă în cartea Convorbirilor, cu care Cuviosul Casian a înzestrat Biserica.

    Dobândind pe cât puteau să adune din învăţătura lor cerească, la sfatul Avei Iosif, au mai rămas în Egipt şapte ani şi apoi au mers mai departe cercetând din loc în loc pe aceşti învăţători în lucrul duhovnicesc până ce au ajuns în vestita pustie Schitică, unde Sfântul Macarie întemeiase şi făcuse "pustia strălucitoare" vrednică de a fi sărbătorită de toţi. Aici se nevoiau într-o asceză aspră un mare număr de călugări printre care străluceau îndeosebi, cuvioşii părinţi Moise, Serapion, Teona, Isaac şi preotul Pafnutie, învăţătorul lor. El le spunea că nu este deajuns pentru călugăr să renunţe la lume, părăsind bunurile şi măririle lumeşti pentru a se dedica grijii de suflet în nevoinţă, în asceză şi tăcere. De aici înainte trebuie împlinită o a doua "renunţare" care constă în a te lepăda de obiceiurile, viciile şi atracţiile vechi ale sufletului şi ale trupului printr-o luptă îndelungată şi răbdătoare, plină de ispite, dar care duce la curăţia inimii. Căci acesta este scopul călugărului: să stea de vorbă permanent cu Dumnezeu prin neîncetată rugăciune, încât mintea, nerisipită la grijile lumii, să ajungă cu linişte şi pace în altarul despătimit, curăţit al inimii. Iar capătul lucrului său este viaţa de veci, unirea cu Dumnezeu, din care se poate dobândi chiar de aici, de jos, o arvună, o pregustare a ei prin sfânta iubire. Căci, într-adevăr, ajuns la un anume sfârşit al celei de a doua "renunţări", sufletul pe de-antregul tinzând către Hristos Cel dorit, călugărul trebuie să mai împlinească cea de-a treia "renunţare" care cuprinde întreaga desăvârşire. Iar aceasta constă în părăsirea oricărei amintiri a acestei lumi, cu toate cele de faţă şi văzute ale ei, socotite măreţe, deşi sunt deşarte şi repede trecătoare, pentru a se lăsa condus de Dumnezeu în "pământul făgăduinţei" în care nu mai cresc spinii şi buruienile viciilor, în locaşurile cele veşnice în care vom rămâne pentru totdeauna (Convorbirea a 3-a), în simţirea negrăitei bucurii şi a revărsării luminii dumnezeieşti.

    Acesta este marele dar al rugăciunii curate căci "atunci - precum grăia ava Isaac - acea iubire desăvârşită, prin care El ne-a iubit mai întâi, trece şi în adâncul inimii noastre prin virtutea rugăciunii curate". Aceasta se va face aşa când toată dragostea, Toată dorinţa, toată râvnă, toată strădania, tot cugetul nostru, tot ce trăim, ce vorbim, ce respirăm va fi cu Dumnezeu. Şi, când acea unitate care există veşnic între Tatăl cu Fiul şi între Fiul cu Tatăl, prin Duhul Sfânt va trece şi în simţirea şi în mintea noastră. Aşa precum El ne iubeşte cu iubirea cea adevărată şi curată care nu se stinge niciodată, să ne dăruim şi noi Lui printr-o legătură veşnică, de nedespărţit, pentru ca orice respirăm, orice înţelegem, orice vorbim, să fie cu Dumnezeu. Iar de starea aceasta ne vom putea apropia, atât cât este cu putinţă pe pământ, plinindu-se cuvântul Apostolului: Dumnezeu este totul în toate. Apoi devenind deplin fii printr-o comuniune atât de desăvârşită cu Tatăl, vom putea zice Celui Care este Fiu şi moştenitor prin fire: Toate câte are Tatăl ale Mele sunt (Ioan 16,15). Pentru că El Însuşi S-a rugat, grăind despre noi: Părinte, cei pe care Mi i-ai dat, vreau ca unde sunt Eu să fie şi ei cu mine. Aceasta trebuie să fie năzuinţa pustnicului, aceasta toată strădania, pentru ca, după cuviinţă, să aibă chiar în acest trup chipul fericirii viitoare şi să înceapă să guste înainte din începutul vieţii şi măririi cereşti. Acesta este scopul întregii desăvârşiri: ca sufletul eliberat de orice lanţuri trupeşti să se înalţe zilnic la negrăitele daruri ale vieţii duhovniceşti, într-atât încât întreaga viaţă şi bătaie a inimii să devină o unică şi negrăită rugăciune (din Convorbirea a X-a). Cât de mângâiat şi uimit este creştinul, descoperindu-i-se un asemenea suiş al sufletului întru care petreceau străbunii noştri sfinţi.

    Astfel, îndrumaţi de pe culmile vieţii călugăreşti şi contemplând plinirea vie la aceşti străluciţi anahoreţi, cei doi prieteni s-au dedicat cu mare severitate şi neclintită statornicie vieţii contemplative în timpul anilor petrecuţi aici, în pustia Schitică. În liniştea chiliei, Sfântul Casian a izbutit să facă experienţa luptei aspre a sufletului îndrăgostit de Dumnezeu, împotriva gândurilor pătimaşe şi a demonilor pizmaşi, îndeosebi împotriva ispitei amorţirii sufletului, a plictiselii care-i tulbură pe eremiţi şi îi silesc să-şi părăsească retragerea liniştirii. Din această adâncă experienţă adâncă personală şi din învăţătura altor bărbaţi învăţaţi, ca Sfântul Evagrie Ponticul pe care l-a cunoscut în Nitria, Cuviosul Casian întocmi o învăţătură aleasă de luptă duhovnicească şi despre cele opt păcate capitale, anume: al lăcomiei, adică al îmbuibării de mâncare; al doilea, al desfrânării; al treilea, al iubirii de arginţi sub care se înţelege zgârcenia; al patrulea, al mâniei; al cincilea, al tristeţii; al şaselea, al neliniştii, sau al dezgustului inimii; al şaptelea, al slavei deşarte şi al optulea, al trufiei.

    După şapte ani, Cuvioşii Ioan şi Gherman s-au întors la Betleem, unde au dobândit de la părintele lor duhovnicesc binecuvântarea de a trăi de aici înainte în pustnicie. Şi aşa plecară cu râvnă şi grăbire în Egipt. Dar, cu tot dorul lor nestins, n-au putut regăsi liniştea cuvenită contemplaţiei, din pricina unor învinuiri nedrepte la care erau supuşi călugării din Egipt de către arhiepiscopul Teofil al Alexandriei. Atunci, Cuvioşii Ioan şi Gherman, urmând un grup de 50 de monahi, hotărâră să-şi caute liniştea la Constantinopol, sub ocrotirea Sfântului şi marelui Ioan Gură de Aur. Aceasta se petrecea pe la anii 401. De îndată ce îi văzu marele între patriarhi, desluşind cu o tainică privire calitatea sufletelor lor, reuşi să-l convingă pe Gherman să primească prin mâinile lui preoţia, iar Casian diaconia. Cucerit de curăţia şi sfinţenia Sfântului Ioan Gură de Aur şi de negrăita sa măiestrie a cuvântului, Casian se aşeză cu un zel fierbinte sub călăuzirea sa spirituală, consimţind să jertfească liniştea pustiei pentru a scoate câştig din petrecerea pe lângă un asemenea învăţător.

    Dar n-a trecut mult timp că iată, Sfântul Ioan Gură de Aur - victimă a lui Teofil - fiind dus în exil, Cuvioşii Casian şi Gherman au fost trimişi în misiune la Roma de cler şi popor, însoţindu-l pe episcopul Paladie ca să încunoştiinţeze pe episcopul Romei, Inocenţiu I, printr-o scrisoare, privind suferinţele Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfântul Casian petrecu astfel zece ani la Roma şi în acest timp a fost hirotonit preot. De aici a mers la Marsilia, în sudul Galiei, unde a întemeiat, pentru bărbaţi, mănăstirea Sfântului Victor, pe mormântul unui martir din secolul al III-lea; iar pentru fecioare, aceea a Mântuitorului, pe la anul 415. Bărbat mult încercat în viaţa ascetică şi totodată părinte ajuns la o mare înţelepciune pastorală, el a oferit mulţimii călugărilor care se adunau în jurul lui adevărata tradiţie monahală pe care o primise de la Părinţii din Răsărit, ţinând seama însă de condiţiile de viaţă din Galia, de climă şi de firea locuitorilor de aici.

    La rugămintea Sfântului Castor, episcop de Apt, el întocmai lucrarea sa "Instituţii cenobitice" (rânduieli pentru viaţa în comun), pentru mănăstirile pe care le întemeiase în Provenţa. În această lucrare el descrie modul de vieţuire al călugărilor din Egipt, dar cu oarecare pogorământ în ceea ce era prea aspru pentru călugării din Galia, urmând şi aici rânduielile care se obişnuiau în Palestina, în Capadocia, în Mesopotamia. Căci, scrie el: "Dacă se împlineşte porunca dumnezeiască cu dreaptă socoteală şi după putere, atunci păzirea ei are măsura desăvârşirii, chiar dacă mijloacele nu sunt aceleaşi". El descrie apoi leacurile şi căile de vindecare de cele opt păcate capitale, spre a conduce sufletul la desăvârşirea virtuţii. Mai târziu el a completat această învăţătură duhovnicească prin cartea Convorbirilor în care înfăţişează, la cererea ermiţilor care trăiau la Lerins şi în insulele Hâeres de lângă Marsilia, treptele mai înalte ale luptei pentru curăţirea inimii şi contemplaţie, folosindu-se de învăţătura marilor anahoreţi, pe care îi întâlnise în Egipt. Sfântul Casian a înzestrat astfel, din începuturile lui, monahismul din Galia cu o temeinică armătură duhovnicească, adăpându-l din izvoarele vii ale Părinţilor pustiei.

    Ca ucenic credincios al marilor învăţători Sfinţii Capadocieni Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Grigore de Nîssa, ca şi al Sfântului Ioan Gură de Aur, Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci împotriva unei separări adânci între firea omenească şi harul divin, pe care Fericitul Augustin o stabilise pentru a lupta împotriva ereziei lui Pelagiu. Într-adevăr, deşi tot darul desăvârşit şi tot harul de sus coboară, de la Dumnezeu Părintele Luminilor, libertatea noastră omenească, zidită după chipul libertăţii absolute a lui Dumnezeu şi reînnoită în Sfântul Botez, este chemată să răspundă şi să conlucreze cu harul dumnezeiesc pentru a produce în suflet roadele mântuitoare ale sfintelor virtuţi şi, într-o aşa măsură, încât se poate spune, cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că: "Lucrul lui Dumnezeu este de a ne dărui Harul Său, iar cel al omului este de a-şi oferi credinţă". Căci, aşa cum grăieşte acelaşi mare învăţător al Bisericii în alt loc: "Harul lui Dumnezeu curge atât pe cât este de deschis vasul credinţei pus sub şipot". O asemenea învăţătură îşi avea limpede rădăcina în cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Domnul a arătat: Cel care luase cinci talanţi de la stăpânul său, a adus alţi cinci talanţi, iar cel ce a luat doi, a adus de asemenea alţi doi (Matei 25, 20-22). Deci cu adevărat, precum spune şi Sfântul Apostol Pavel, suntem împreună lucrători cu Hristos (2 Cor. 6,1).

    Faţă de aceste împotriviri care au mai durat, Cuviosul Ioan Casian a rămas statornic în dreapta credinţă a Bisericii, departe de zgomot şi certuri, învăţat cu adâncul contemplării divine, taină a unei păci nesurpate şi blânde, şi a unei linişti senine. El îşi încredinţă în pace sufletul său lui Dumnezeu către anul 435. Cunoscut ca sfânt de cei din vremea lui, el este cinstit de toţi călugării Bisericii Apusene ca Părinte al lor şi unul dintre cei mai mari învăţători. Sfintele sale moaşte sunt păstrate până în ziua de astăzi în mănăstirea Sfântului Victor din Marsilia.

   

Viaţa Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea

   Acest sfânt şi purtător de Dumnezeu Gherman s-a născut pe la anul 368 în nordul Dobrogei, din părinţi străromâni, fiind din acelaşi sat şi contemporan cu Sfântul Ioan Casian. Localitatea Casimcea este considerată vatra străbună a acestor doi sfinţi daco-romani de la gurile Dunării.

    Părinţii şi strămoşii lor erau creştini din primul secol, fiind botezaţi în numele Prea Sfintei Treimi poate chiar de Sfântul Apostol Andrei şi de ucenii lui, care au semănat cuvântul Evangheliei lui Hristos în jurul Mării Negre şi în Sciţia Mică, adică Dobrogea de astăzi.

    După ce a învăţat carte în satul natal şi pe lângă Episcopia Tomisului, împreună cu fericitul Ioan Casian, cu care a fost prieten şi împreună-vieţuitor până la moarte, s-a dus să deprindă învăţătura Sfinţilor Părinţi în părţile Constantinopololului. Apoi, tot împreună, au intrat în viaţa monahală, la una din mănăstirile din sudul Dobrogei, ce depindeau de vestita eparhie a Tomisului, unde străluceau mari ierarhi şi purtători de Dumnezeu, că Sfinţii Bretanion şi Teotim.

    Dorind o viaţă mai înalt duhovnicească în Hristos, s-a dus împreună cu fericitul Casian să se închine Cuvioşilor Părinţi ce se nevoiau în Egipt, pe valea Nilului. După ce au vizitat pe marii sihaştri de acolo şi au primit multe cuvinte de folos de la ei, s-au nevoit un timp în preajma marilor anahoreţi egipteni, învăţând de la ei neîncetata rugăciune. Apoi s-au dus la Sfintele Locuri şi s-au închinat la mormântul dătător de viaţă al Domnului nostru Iisus Hristos.

    S-au nevoit apoi un timp în mănăstirile din Constantinopol, în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur, care i-a hirotonit pe amândoi - Sfântul Ioan Casian diacon, iar pe Cuviosul Gherman, preot. Aceasta era pe la anul 400.

    În anul 403, când unii ierarhi şi dregători din Răsărit, îndemnaţi de împărăteasa Eudoxia, s-au ridicat împotriva Sfântului Ioan Gură de Aur cerând să-l depună din treaptă, atunci şi Coviosul Gherman s-a aflat printre cei ce au luat apărarea marelui ierarh.

    Acest mare nevoitor era atât de cinstit de prietenul său, Sfântul Ioan Casian, încât îl numea, în cartea sa "Convorbiri cu Părinţii din Pustie", "Sfântul Părinte Gherman". El a contribuit mult la întărirea vieţii monahale în Dobrogea, din Italia şi din Galia.

    După o aspră şi îndelungată nevoinţă duhovnicească, ajungând la măsura sfinţeniei, Cuviosul Părintele nostru Gherman a răposat la Roma, prin anii 405-415, dându-şi sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, plin de zile şi de harul Duhului Sfânt. Pentru viaţa lui aleasă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în ceata Sfinţilor Părinţi, la 20-21 iunie 1992, cu data de prăznuire la 29 februarie, iar când nu sunt ani bisecţi, la 28 februarie.

    Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

Viaţa Sfântului Sfinţit Mucenic Proterie, Patriarhul Alexandriei

În Alexandria, cetatea Egiptului, luând scaunul patriarhiei Dioscor ereticul, după moartea Sfântului Chiril şi umplându-se tot Egiptul de eresul său, era acolo un preot dreptcredincios şi nebiruit în creştineştile dogme, anume Proterie, sfânt cu viaţa şi plin de înţelepciunea cea insuflată de Dumnezeu. Acesta, văzând pe mulţi abătându-se la eresul patriarhului, care bârfea că este o fire în Hristos, li se împotrivea tare cu cuvinte nebiruite. Iar patriarhul Dioscor se mâhnea asupra lui; însă vrând să-l aducă la unirea sa cea rău credincioasă, îl momea cu înşelăciune, cinstindu-l cu protopopia. Dar nimic n-a sporit, deoarece Sfântul Proterie era tare în credinţă, ca cel ce învăţase bine dreapta credinţă de la Preasfinţitul Chiril, care fusese mai înainte patriarh al Alexandriei.
După aceasta, pe vremea împărăţiei lui Marcian, adunându-se în Calcedon, al patrulea Sinod al Sfinţilor Părinţi din toată lumea, Dioscor a fost mustrat pentru eresul său şi a fost osândit la îndepărtarea din treapta patriarhiei şi la despărţirea de Biserică. Fiind izgonit în ţara Paflagoniei, în cetatea ce se numea Gangra, a murit acolo după câtăva vreme. Iar în Alexandria, după lepădatul Dioscor, a fost ales de credincioşii arhierei, de clerici şi de dreptcredincioşii din patriarhicescul scaun Sfântul Proterie, bărbat cu adevărat vrednic de o treaptă ca aceea. Dar poporul de obşte al Alexandriei, cel adăpat cu erezia lui Dioscor şi unii clerici care se vătămaseră cu erezia, nu primeau alegerea lui Proterie.
Deci, alegându-se patriarh Sfântul Proterie de cei credincioşi, a ocupat scaunul şi a început a preamări credinţa cea dreaptă, întărită de Sinodul Sfinţilor Părinţi din Calcedon. Apoi s-a făcut gâlceavă şi tulburare, pentru că unii din clerici, între care erau mai de frunte preotul Timotei, care se poreclea Eliur şi diaconul Petre Mongos, amândoi sfinţiţi de Dioscor şi plini de eresul acestuia şi alţii, s-au despărţit de soborul bisericesc, nevoind să aibă împărtăşire cu Sfântul Proterie şi făceau dezbinare în popor, pornindu-l spre gâlceavă.
Deci era mare dezbinare în Biserica Alexandriei. Unii se ţineau de acest nou patriarh, socotind bine Ortodoxia, iar alţii, poftind iarăşi pe Dioscor şi blestemând dogmele Sinodului din Calcedon. Apoi gâlcevindu-se şi făcând război unii cu alţii, îndrăzneau şi asupra patriarhului; căci strigau nepricepuţii tulburători asupra Sfântului Proterie, numindu-l desfrânat, deoarece, fiind în surghiunie arhiereul Dioscor, i-a luat mireasa lui, adică Sfânta Biserică; apoi mai ziceau că Proterie este şi eretic şi nevrednic de treapta patriarhiei.
Deci, Sfântul Proterie răbdând multe primejdii, prin tulburarea poporului eretic şi temându-se de ucigaşele mâini, a avut neapărată nevoie de oaste pentru apărarea sănătăţii sale; căci totdeauna îi era frică, aşteptând năvălirea poporului, fiindcă şi asupra începătorilor curţii sale se răsculase şi se pornise şi asupra împărăteştii oşti, care se afla în cetate. Căci în acea vreme antipatul din Tebaida, venind în cetate ca să împace tulburarea, popoarele aruncau cu pietre asupra ostaşilor care intrau cu dânsul. Ostaşii, văzând răscularea poporului, au alergat în locaşul ce se numea Serapidis şi s-au închis într-însul; iar poporul, alergând, a împresurat locaşul şi luându-l, au ars cu foc de vii pe ostaşii de acolo.
Auzind de aceasta, dreptcredinciosul împărat Marcian s-a mâniat foarte şi a trimis oaste mai mare, care a smerit pe cetăţeni şi popor, luând grâul şi hrana cetăţii care se aducea în Alexandria cu corăbiile din cetăţile şi hotarele Egiptului, poruncind să nu le mai ducă în Alexandria, ci în Pilusia, iar de acolo în Constantinopol. A mai luat de la alexandrini şi băile poporului şi alte lucruri mai plăcute; apoi le-a oprit toată libertatea şi obişnuitele privelişti.
De acest lucru supărându-se cetăţenii şi mai ales pentru lipsa pâinii, fiind cuprinşi de foame, s-au smerit şi au rugat pe Preasfinţitul Patriarh Proterie să se ducă să roage pe împărat pentru dânşii. Deci, ducându-se preasfinţitul patriarh a înduplecat pe împărat pentru cetatea sa şi a câştigat toate cele cerute, căci s-a dăruit cetăţii libertatea cea dintâi şi pâinea li s-a întors. Apoi a vieţuit arhiereul lui Dumnezeu în pace câtăva vreme pe scaunul său. Iar pe Timotei Eliur, cel ce n-a voit să se pocăiască şi pe gâlcevitorii cei răi, i-a despărţit de Biserică.
După aceasta, a murit dreptcredinciosul împărat Marcian şi tulburătorii eretici şi-au înălţat iarăşi cornul lor, începând a îndemna poporul cel nepriceput la gâlceavă şi tulburare şi n-au încetat până ce nelegiuiţii nu şi-au săvârşit răutatea lor. Căci Timotei Eliur, fiind viclean, înşelător şi vrăjitor, cu meşteşug i-a amăgit pe monahii din Egipt care vieţuiau în mănăstiri şi în sihăstrii. Astfel, căutând o noapte fără lună şi acoperindu-se cu îmbrăcăminte întunecoasă, a înconjurat chiliile călugăreşti, chemând pe nume pe fiecare şi când răspundea fiecare din ei şi întreba cine este şi ce îi trebuie, el le zicea: „Eu sunt unul din slujitoarele duhuri, trimis de la Dumnezeu ca să nu aveţi împărtăşire cu Proterie şi soborul din Calcedon să nu-l primiţi; iar pe Timotei Eliur să-l puneţi episcopul Alexandriei”. Astfel vicleanul înşelător, ajutându-i diavolul, i-a amăgit cu farmece. Iar aceia, neînţelegând meşteşugul vrăjmaşului, au crezut minciuna ca pe un adevăr şi spunând unul altuia arătarea cea îngerească, s-au sfătuit şi s-au adunat în număr mare şi ducându-se în Alexandria cu mânie asupra celui nevinovat dreptcredincios arhiereu al lui Dumnezeu Proterie, au vrut să-l izgonească din biserică.
În acea vreme Timotei, îndemnând în Alexandria pe unii cu amăgire, iar pe alţii în taină, şi-a adunat o ceată mare de tulburători şi socotind vreme lesnicioasă, când Dionisie antipatul nu era în cetate, ci zăbovea în părţile de sus ale Egiptului, a mers în biserică cu mult popor şi cu ostaşi înarmaţi şi cu monahii care veniseră la dânsul, având cu sine doi episcopi lepădaţi pentru credinţa lor cea rea; asemenea şi cu clericii care erau goniţi pentru alte pricini. Deci s-a sfinţit Timotei de episcopii cei lepădaţi şi s-a numit Patriarh al Alexandriei, netemându-se de canoanele bisericeşti, căci de la legile împărăteşti nu aştepta vreo judecată, pentru că toată nădejdea sa îşi pusese în poporul cel tulburat şi în mulţimea monahilor celor amăgiţi. Iar Preasfinţitul Patriarh Proterie, văzând acea tulburare şi neavând ajutor şi apărare de la nimeni, nefiind în cetate antipatul, a gândit să fugă şi tăinuindu-se de toţi, noaptea, a ieşit din cetate. Şi odihnindu-se el la un loc ascuns, i s-a arătat în vedenie Sfântul Prooroc Isaia, zicându-i: „Întoarce-te în cetate, căci eu aştept să te iau pe tine”.
Această vedenie luând-o în seamă Preasfinţitul Proterie şi cunoscând mucenicescul sfârşit ce va fi, s-a întors şi a intrat în botezătoarea bisericii. Iar tulburătorii, căutând pretutindeni pe Proterie, s-au înştiinţat că este în botezătoare şi mai întâi l-au încuiat acolo, apoi intrând la dânsul cei înşelaţi de Timotei, l-au ucis cu nemilostivire cu ciomegele de trestie pe care le purtau în mâini şi care aveau în capete fier ascuţit. Apoi au ucis şi pe alţi şase oameni care erau cu dânsul.
Deci au vărsat sânge nevinovat într-acea vreme, când Paştile nostru, Hristos, pentru noi S-a jertfit; căci era ziua Sâmbetei celei mari când s-a săvârşit acea cumplită ucidere. Dar nu le era destul ucigaşilor, ci cei ce nu se săturaseră de sângele cel nevinovat, mai mult şi-au întins răutatea lor. Căci, legând trupul cel mort al Sfântului Proterie de picioare, l-au tras în mijlocul cetăţii, bătându-i şi zdrobindu-i în bucăţi mădularele lui. Iar unii, mai fără de omenie, rupeau trupul lui cu dinţii, ca fiarele şi câinii; apoi, aprinzând un foc mare, l-au ars şi l-au făcut cenuşă şi praful în vânt l-au aruncat. După aceea cu porunca celui fără de lege patriarh al lor, Timotei, au ars şi scaunul patriarhiei, pe care şezuse Sfântul Proterie ca şi cum era întinat de el, singuri necuraţi fiind ei.
După o ucidere cumplită ca aceea a Sfântului Proterie, mincinosul patriarh Timotei Eliur a trimis pe ostaşii săi în toate cetăţile Egiptului ca să gonească pe dreptcredincioşii arhierei iar în locul acelora să aşeze pe alţii, pe care singur i-a pus. Atunci episcopii şi clericii cei necăjiţi şi toţi cei ce erau dreptcredincioşi, au scris cu lacrimi împăratului Leon, cel ce după Marcian se alesese, cum şi la Preasfinţitul Anatolie, patriarhul Constantinopolului, înştiinţându-l de toate cele ce se făcuseră şi rugându-l să izbăvească Biserica Alexandriei de o tiranie ca aceea.
Împăratului şi patriarhului le-au fost jale de uciderea nevinovatului arhiereu al lui Dumnezeu, Proterie. Şi îndată, trimiţând împăratul pe dregătorii săi cu oaste mare, au pedepsit pe cei ce au tulburat liniştea; pe unii cu tăierea mâinilor, pe alţii cu tăierea limbii, iar pe alţii în legături şi în temniţe, pe alţii cu bătăi şi cu izgoniri; dar pe Timotei Eliur, mincinosul patriarh, cu episcopii şi cu clericii lui, l-au trimis la judecata duhovnicească.
Deci, judecându-se Timotei de dreptcredincioşii arhierei, a luat plată după lucrurile sale, că nu numai de arhierie, ci şi de creştinătate înstrăinându-se, l-au trimis în surghiun, în cetatea Gangra, unde s-a săvârşit şi Dioscor învăţătorul său. Iar în locul lui s-a ales la Patriarhia Alexandriei alt Timotei, care se chema Salofachiul, bărbat dreptcredincios şi înţelept, care pentru bunul său obicei era iubit.
Astfel a primit pace şi linişte Biserica lui Hristos cea din Alexandria care, cu dreaptă credinţă, slăveşte pe Tatăl şi pe Fiul şi Sfântul Duh, pe Unul în Treime Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Viaţa Sfântului Cuvios Vasile Mărturisitorul

   Acesta a trăit pe vremea lui Leon Isaurul, luptătorul de icoane. El, lăsând lumea şi cele lumeşti, s-a făcut monah şi a petrecut în viaţa monahicească cu fapte bune, precum se cădea. Apoi, când cinstirea sfintelor icoane era lepădată, s-a împotrivit cu tărie luptătorilor de icoane. Pentru aceea, l-au prins şi l-au chinuit mult, însă nu s-a supus şi nu s-a învoit cu erezia lor, propovăduind adevărul până la moarte, având ajutor pe dumnezeiescul Procopie.

    Deci Sfântul Vasile a fost strujit, ca şi cuviosul Procopie, peste tot trupul şi pe grumaji, şi aruncat în temniţă, stând legat foarte multă vreme, până ce a pierit de pe pământ împăratul cel fără de lege. Murind tiranul acela, au fost eliberaţi Cuviosul Vasile şi Sfântul Procopie şi ceilalţi mărturisitori. Şi vieţuiau în aceleaşi pustniceşti osteneli ca şi mai înainte, aducând pe mulţi la dreapta-credinţă şi povăţuindu-i la viaţa cea îmbunătăţită. Apoi, după mulţi ani şi după viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, a venit fericitul său sfârşit şi s-a dus veselindu-se întru rugăciuni şi mulţumiri, la Dumnezeu, pe Care l-a iubit din tinereţe

Luna lui februarie in 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Vasilie Marturisitorul, cel ce a patimit impreuna cu Sfantul Procopie.

    Acesta a vietuit pe timpul nelegiuitului imparat Leon Isaurul si era din aceeasi manastire cu Sfantul Procopie Decapolitul. Deci, petrecea in obstea fratilor cu fapte bune pustnicesti, cu viata cuvioasa si cu dreapta credinta.
    Ivindu-se lupta contra Sfintelor Icoane, a stat cu multa tarie impotriva taberelor ratacirii. Drept aceea, a fost prins si multe chinuri patimind, l-au aruncat in temnita, unde a indurat si mai cumplite chinuri. Si avand intr-ajutor si pe dumnezeiescul Procopie, neincetat a propovaduit adevarul, pana la sfarsit. Si a fost strujit si Sfantul Vasilie, ca si Sfantul Procopie, cu unghii de fier, peste tot trupul si a petrecut in lanturi, nu putina vreme, neprimind a se invoi cu erezia.
    Iar cand a murit tiranul imparat Leon, slobozit a fost din lanturi si din temnita si Sfantul Vasilie, impreuna cu Sfantul Procopie si cu alti marturisitori ai dreptei credinte. Si s-a intors el la manastirea sa, la aceleasi pustnicesti osteneli, ca si mai inainte, pe multi indreptand la cunostinta adevarului si la viata placuta lui Dumnezeu.
    Iar dupa multi ani, venind la fericitul sau sfarsit, cu rugaciuni si cu multumiri, s-a dus el veselindu-se, catre Dumnezeu, pe Care din tinerete L-a iubit.
 


Intru aceasta zi, pomenirea Sfintelor femei Chira si Marana.     Patria acestora era Veria, cea dinspre rasarit, fiind din neam stralucit si ales, iar cresterea lor, potrivita cu neamul. Ci, pe toate acestea defaimandu-le, au intrat intr-o casuta mica, careia i-au astupat usa cu lut si cu pietre si, lasand numai o ferastruica, prin care primeau inlauntru hrana cea de nevoie, vorbeau cu femeile care mergeau catre dansele, inaltand lauda lui Dumnezeu. Si toata vremea cea de peste an, o petreceau in liniste; si numai in vremea Cincizecimii vorbeau. Si singura Marana vorbea cu cele ce mergeau la ele, iar glasul Chirei nimeni, vreodata, nu l-a auzit. Si purtau pe trupul lor lanturi de fier foarte grele si imbracamintea le era foarte mare, incat le acoperea cu totul picioarele si trupul.
    Cu asemenea chip vietuind, au savarsit patruzeci si doi de ani; cu postire si cu suferirea rabdarii, atat s-au nevoit, incat gustau hrana o data la patruzeci de zile, timp de trei ani intregi, iar in ceilalti trei ani, o data la trei saptamani, precum dumnezeiescul Daniil. Ci si la purtatorul de viata Mormant al lui Hristos, ducandu-se, nici cum n-au gustat hrana, pana ce au savarsit inchinaciunea, si iarasi, intorcandu-se, fara a manca, au incheiat calatoria; iar lungimea caii era de douazeci de zile de mers. Si ducandu-se inca si la biserica cea din Isauria, a bunei biruitoarei Mucenite Tecla, asemenea au facut; s-au dus si s-au intors fara a manca.
    Deci, acestea, cu asemenea vietuire impodobind neamul femeilor, au alergat catre Domnul, pe Care-L doreau.

Sinaxar 28 Februarie

În această lună, ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile, cel ce a pătimit împreună cu sfântul Procopiu.

Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Lăsând el lumea şi cele din lume, s-a făcut monah. Şi a petrecut mai întâi în nevoinţă, iar mai târziu văzând în primejdie cinstirea sfintelor icoane, a stat cu hotărâre împotriva sfărâmătorilor de icoane. Pentru aceea a fost prins şi foarte chinuit, fiindcă nu s-a înduplecat cu firea, ci a propovăduit adevărul până la moarte, având ajutător şi pe dumnezeiescul Procopiu. Drept aceea a fost chinuit rău şi apoi băgat în temniţă. După moartea tiranului însă ieşit din temniţă şi iarăşi cu aceeaşi petrecere şi nevoinţă s-a ostenit îndemnând spre dreapta credinţă în multe vremi. Apoi bucurându-se şi mulţumind, se mută către Dumnezeu, pe Care din pruncie L-a dorit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei.

Acest fericit a fost preot al Bisericii din Alexandria. Şi adunându-se cu alexandrinii ce veniseră în Constantinopol şi mult nevoindu-se împreună cu sfinţii părinţi împotriva eresurilor a fost pus de sobor episcop al Alexandriei. Partizanii lui Eutihie şi ai lui Nestorie, revoltându-se şi ameninţând că vor opri aducerea grâului la Alexandria, evlaviosul împărat Marcian, a poruncit să ducă grâul nu la Alexandria, ci la Pedusia, folosindu-se de plutirea pe Nil. Pentru aceasta alexandrinii pierind de foame, au pus mijlocitor către împăratul, pe arhiereu, la ale cărui mijlociri plecându-se împăratul, iarăşi a poruncit să se pogoare grâul la Alexandria. Iar după săvârşirea din viaţă a prea evlaviosului împărat Marcian, un oarecare Timotei, supranumit Eluros, pândind într-o noapte întunecoasă şi ducându-se la chiliile monahilor, pe la miezul nopţii, zicea despre sine că este înger, şi le poruncea să se depărteze de împărtăşirea cu Proteriu. Şi ei, ca nişte oameni simpli, lăsându-se înşelaţi, au ridicat tulburarea împotriva arhiereului, care, fugind, a văzut pe dumnezeiescul prooroc Isaia zicându-i: întoarce-te şi eu aştept ca să te primesc pe tine. Cu aceasta i s-a arătat silnica lui moarte. Căci întorcându-se şi intrând în dumnezeiasca colimvitră, acolo a fost spintecat de aceia cu trestii ascuţite. Apoi în locul lui Proteriu, a fost hirotonit Timotei, care îi înşelase şi pe care l-au suit în scaunul arhieresc. Iar Leon cel Mare, care a împărăţit după Marcian, fiind înştiinţat de aceasta, a poruncit ca Timotei să fie dat în stăpânirea episcopilor ca să-l judece canoniceşte. Şi aceia dezbrăcându-l de cinstea arhierească, l-au surghiunit la Gangra; iar pe mirenii ce fuseseră părtaşi la uciderea lui Proteriu, pedepsindu-i împăratul, cu bătăi şi cu închisori şi cu ciuntiri de mădulare, a poruncit să fie hirotonit episcop al Alexandriei un alt Timotei, dreptcredincios, supranumit Salofachiolul. Şi aşa a luat sfârşit cearta de acolo.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăratului Deciu, şi a ighemonului Publiu, în Perga Pamfiliei. Pentru că cinstea pe Hristos, a fost prins de mai-marele Irinah, şi adus la ighemon, înaintea căruia mărturisind credinţa în Hristos, a fost răstignit, şi cu glasuri de mulţumire către Dumnezeu a strigat şi pe credincioşi întărindu-i şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Chira şi Marana.

Patria acestora a fost Bereea cea dinspre Răsărit. Şi erau de neam ales şi strălucit, având şi creşterea potrivită cu neamul. Dar pe toate acestea defăimându-le au intrat într-o căsuţă mică, căreia i-au astupat uşa cu zid şi cu pietre, lăsând o ferestruică prin care primeau hrana cea de nevoie, şi vorbeau cu femeile cele ce mergeau către dânsele, înălţau doxologii lui Dumnezeu. Şi toată vremea cea de peste an o petreceau în tăcere; numai în vremea Cincizecimii vorbeau. Şi singură Marana vorbea cu cele ce veneau la ele; căci glasul Chirei nimeni niciodată nu l-a auzit. Şi purtau pe trupul lor lanţuri de fier prea grele, şi îmbrăcămintea le era foarte mare, încât le acoperea cu totul picioarele şi tot trupul. În asemenea chip vieţuind, au petrecut patruzeci şi doi de ani. Cu postirea şi cu înfrânarea răbdării atât s-au osebit, încât timp de trei ani întregi odată la patruzeci de zile gustau hrana, şi în ceilalţi trei, după trei săptămâni, întocmai ca proorocul Daniil. Şi la purtătorul de viaţă Mormânt al lui Hristos ducându-se nicidecum n-au gustat hrana până ce n-au făcut închinăciune. Şi iarăşi întorcându-se fără a mânca, au săvârşit călătoria lor. Iar lungimea drumului era de douăzeci de verste, precum am zice de douăzeci de zile. Şi ducându-se încă şi la biserica cea din Isauria, a bunei biruitoare muceniţe Tecla, asemenea au făcut: s-au dus şi s-au întors fără a mânca. Cu asemenea vieţuire împodobind neamul femeiesc, s-au mutat către Domnul, pe Care Îl doreau.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei şase din Egipt, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli: Nimfas şi Evvul, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Varsos, episcopul Damascului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Avrichiu, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei noii muceniţe Chirana preaînţeleapta, din Tesalonic, care în chinuri s-a săvârşit, la anul 1751.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Casian Romanul şi Gherman.

Pentru vieţile acestora, a se vedea ziua de 29 februarie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre Iulian monahul, pe care ingerul l-a izbavit de desfranare.     Spunea Iulian monahul despre sine: "Sezand eu, in partile sfantului Iordan, in pestera mea, intr-una din zile, intru amiaza fiind si arsita mare, ca era luna lui august, a batut oarecine la usa pesterii mele, iar eu, iesind, am vazut o femeie si i-am zis ei: Ce cauti tu aicea? Iar ea, raspunzandu-mi, mi-a zis mie: Parinte sfinte, si eu in pustia aceasta vietuiesc, ca de o stadie departe de pestera ta, avand si eu o pestera mica. Inca mi-a aratat mie si locul spre miazazi si mi-a zis mie: Trecand eu pustia aceasta, am insetat de arsita cea cumplita. Deci, te rog, parinte, da-mi sa beau putina apa.  Iar eu, scotand o cana cu apa, i-am dat ei; si dupa ce a baut, s-a dus.
    Iar dupa plecarea ei a inceput diavolul a ma imboldi spre gand de desfranare si, biruindu-ma, n-am mai putut rabda infocarea. Deci, luandu-mi toiagul meu, am iesit din pestera la zaduf. Si era arsita, cat si pietrele se aprindeau. Si mergeam spre dansa, vrand sa-mi implinesc pofta mea si m-am apropiat cat era cu putinta a se vedea si locul, iar pofta ma aprinsese foarte tare. Si, inca neajungand eu la locul acela, am vazut, ca in vis, pamantul deschizandu-se si pe mine aruncat in deschizatura lui si am vazut acolo niste trupuri moarte, putrezite si risipite. Insa, am vazut si un barbat cu sfintita cuviinta, cu haine preotesti imbracat, aratandu-mi trupurile acelea si zicandu-mi: Acest trup este femeiesc si acesta de copil, iar acesta-i barbatesc, deci, satura-ti pofta ta, pe cat voiesti, si, pe cat ai dorit, din trupurile acestea pline de viermi si de stricaciune, pentru ca si acestia, asemenea facand, toti acestia au murit si trupurile lor s-au risipit langa iad, iar sufletele lor se chinuiesc in osanda. Deci, cazi si osandei vinovat sa fii.
    Pentru o pofta ca aceasta voiesti sa-ti pierzi plata unor atat de mari osteneli? Teme-te dar, o, omule, de toate ostenelile pe care le vei pierde intr-o frantura de ceas, vezi si intelege ca, pentru o biata pofta ca aceasta, primesti sa te desparti pe tine de Imparatia lui Dumnezeu. O, vai si amar de slabiciunea omeneasca! Ca, pentru o frantura de ceas, de toata plata ostenelilor tale primesti sa te lipsesti, de la Dumnezeu sa
    Iar eu, de multa rusine, am cazut cu fata la pamant si cel ce mi s-a aratat in haine preotesti, venind, m-a ridicat pe mine; iar eu m-am dus la locul meu, multumind lui Dumnezeu si graind: De nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, putin mai trebuia si sufletul meu s-ar fi salasuit in iad. Deci, laudand pe Dumnezeu, Cel ce m-a mantuit si m-a izbavit de pacat si de amarele chinuri gatite desfranatilor, v-am spus voua toate acestea. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Evagrie, despre ascultare.     Asculta monahule, cuvintele acestea ale parintelui tau si cu neabatere sa-i implinesti invataturile lui. Cand te va lua pe tine sa mergi impreuna cu dansul, atunci cu tot gandul sa calatoresti impreuna cu el. Caci, in acest chip, vei lepada gandurile cele rele si vrajmasii draci nu se vor intari asupra ta. Iconomul cel rau necajeste sufletele fratilor si, gasindu-le vina, nu-i miluieste pe dansii. Iconomul nedrept imparteste rau, iar cel drept, dupa cum se cade, da. Cel ce graieste de rau pe fratele sau, va pieri, si cel ce trece cu vederea pe cel bolnav, nu va vedea lumina. Mai bun este calugarul cel ce slujeste fratelui la boala, decat sihastrul cel ce nu se indura de aproapele sau. Cela ce-si impodobeste hainele sale si isi satura pantecele sau, va paste ganduri spurcate si, cu cei intregi la minte si curati, nu va sedea. De vei intra in vreun sat, sa nu te apropii de femei si sa nu zabovesti multa vreme impreuna cu dansele la vorba, ci sa fugi de dansele, si asa vei scapa si te vei izbavi de pacate.

Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Casian

 

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Casian

Troparul Sfântului Cuvios Ioan Casian, glasul al 8-lea:

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Ioan, duhul tău.
 

Condacul Sfântului Ioan Casian

Glasul 4
Făcându-te cuvios, te-ai dat lui Dumnezeu și luminându-te cu faptele cele bune, Casiane, ca un soare ai strălucit, cu lumina învățăturilor tale celor dumnezeiești luminând inimile credincioșilor celor ce te cinstesc. Pentru aceasta, cu deadinsul roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce te laudă pe tine, cu dragoste fierbinte.

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Încununându-ţi viaţa cu Dumnezeieşti fapte bune, Cuvioase Ioan Casian, ai purces către Dumnezeu, Căruia te rugăm să ceri izbăvire de greşeli, pentru noi, cei ce lăudăm cu credinţă sfântă mutarea ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu aplecarea cea în tot chipul către Dumnezeu, te-ai ferit de bolile cele tulburătoare, vrednicule de sfinţenie şi te-ai făcut lumină, îndumnezeindu-te prin împărtăşirea cu cele fără de materie. Pentru aceasta te cinstim şi prăznuim sfântă pomenirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai doctor sufletelor, Fericite Ioan Casian, îndreptând prin har, cu Dumnezeieştile tale învăţături, cugetele sihaştrilor şi arătându-le calea cea mai bună, care duce la Viaţa Cea Veşnică, purtătorule de Dumnezeu, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de toată făptura văzută şi nevăzută, te-ai arătat, Preacurată; că ai născut pe Ziditorul, precum a binevoit a Se Întrupa în pântecele Tău. Pe Acela roagă-L, cu îndrăzneală, să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea a 3-a. Irmos: Înflorit-a pustiul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hristos, Lumina celor din întuneric, te-a arătat pe tine, prealăudate, stea întru înălţime luminătoare Bisericii, podoabă sihaştrilor, preaînţeleptule părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând Celui Ce a primit Crucea şi a mântuit lumea, Preamărite Ioan Casian, te-ai răstignit lumii şi patimilor, biruind vicleniile demonilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Umplându-ţi-se inima de înţelepciune, preaînţeleptule, ai izvorât adânc de învăţătură, prin Duhul Sfânt adăpând cetele sihaştrilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tămăduieşte, te rog Preacurată, prin Dumnezeieştile tale mijlociri, sufletul meu, care s-a bolnăvit de patimile şi de năvălirile de tot felul ale demonilor celor vrăjmaşi.

Irmosul:

Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, Biserica din păgâni, cea stearpă, prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.

Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin nevoinţele tale supunând săltările trupului, cuvioase, ai descoperit cu sfinţitele tale învăţături toate vicleniile şi cursele înşelătorului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De bunăvoie mort făcându-te pentru lume, ai primit drept moştenire Viaţa Cea Viitoare; şi ai scris carte spre povăţuirea şi desăvârşirea călugărilor, pururea pomenite Ioan Casian.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sălăşluitu-s-a harul Duhului în sufletul tău, preafericite; şi te-ai arătat mai presus de toate simţirile trupului şi de cursele înşelătorului foarte cunoscător.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

În chip de negrăit ai născut pe Cel mai presus de vreme, făcându-Se sub vreme, Care a luminat pe cuvioşii cei ce au biruit prin credinţă şi a smerit pe şarpele, începătorul răutăţii, Preacurată Fecioară.

Cântarea a 5-a. Irmos: Mijlocitor Te-ai făcut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răpitu-te-ai, purtat fiind de faptele tale cele bune, de Dumnezeu insuflate; şi te-ai odihnit, bucurându-te, în Locaşurile cele Cereşti, culegând răsplătirile potrivite cu ostenelile tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu neprihănit cuget văzând, ca printr-o oglindă, Frumuseţea lui Hristos, ai stat nemişcat ziua şi noaptea, primind de acolo arătările cele Dumnezeieşti, pururea pomenite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Adăpându-te din izvoarele lacrimilor, purtătorule de Dumnezeu părinte, ca un pom cu cunună înaltă, ai adus roade faptele cele bune care veselesc Dumnezeieşte cugetele tuturor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Răsărind din tine Viaţa Cea mai presus de cuget, Fecioară, a ucis pe vrăjmaşul, cel ce ne-a omorât pe noi toţi; şi ai dat Viaţă lumii, care neîncetat te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a. Irmos: De adâncul greşelilor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe calea cea strâmtă ai umblat, părinte şi prin cuvintele tale ai arătat-o pe ea tuturor; pe care cei ce umblă cu binele, intră întru Desfătarea Raiului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa ta a fost cuvioasă şi sfârşitul fericit şi cinstit, părintele nostru Ioan Casian, împreună grăitorule cu Sfinţii îngeri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Somnul leneviei l-ai lepădat şi priveghind în cugetări adânci la cele Dumnezeieşti şi în fapte, ai vieţuit pe pământ îngereşte, de Dumnezeu purtătorule, fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe o Desăvârşită, ca pe o Preafrumoasă dorindu-te Iisus, Făcătorul Frumuseţii, S-a născut din tine cu Trup, Preacurată; şi m-a îndumnezeit pe mine, din milostivirea S-a cea nemăsurată.

Irmosul:

De adâncul greşelilor fiind înconjurat chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul 3-lea.

Făcându-te cuvios, te-ai dat lui Dumnezeu şi luminându-te cu faptele cele bune, Mărite Ioan Casian, ca un soare ai strălucit, cu lumina învăţăturilor tale celor Dumnezeieşti, luminând inimile credincioşilor celor ce pururea te cinstesc. Pentru aceasta cu dinadinsul, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru cei ce te laudă pe tine, cu dragoste fierbinte.

Condacul 1

Pentru iubirea desăvârșită viața cea stricăcioasă lăsând, pe de-a-ntregul te-ai adus lui Hristos Cel dorit. Căci arvuna Duhului luând, ai întărit Biserica întru dragostea Preasfintei Treimi și chipul vieții monahicești ca o flacără l-ai răspândit să lumineze marginile lumii. Pentru aceasta te lăudăm pe tine și cu mulțumire cântăm: Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Icosul 1

Din Dobrogea și neamul străromân moștenirea pământească ai luat, și învățătură aleasă la școlile timpului dobândind te-ai aprins de dorirea dumnezeiască. Drept aceea toate lăsând, ai urmat lui Hristos împreună cu prietenul tău Gherman. Așa ai ajuns călugăr într-o mănăstire din Betleem, știința duhovnicească în lucrarea vieții de obște deprinzând. Pentru aceasta după cuviință îți strigăm:
Bucură-te, dorire după Hristos;
Bucură-te, cugetare învăpăiată de har;
Bucură-te, agonisire a aurului Scripturii;
Bucură-te, păzire a curăției inimii;
Bucură-te, însetare după lumina sfințeniei;
Bucură-te, închinătorule în duh și adevăr;
Bucură-te, nădejde a înfierii dumnezeiești;
Bucură-te, simțire a tainei peste fire;
Bucură-te, dragoste apostolică și rai al smereniei;
Bucură-te, minte mișcată de suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, suflet și trup făcute cer nou și pământ nou;
Bucură-te, isihie, liturghisire neîncetată;
Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Condacul al 2-lea

Cu râvnă sfântă ai plecat împreună cu Gherman în sihăstriile Egiptului în căutarea sfinților pustnici. Și împărtășindu-vă de taina vieții lor ascunse cu Hristos în Dumnezeu, ați păzit cuvintele lor în inimă, cu bucurie cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Moștenire sfântă ne-ai lăsat, Părinte Ioane, celor încercați de multe dureri, lipsuri și ispite, în „Așezămintele” și „Convorbirile duhovnicești”. Așa ne-ai învățat să murim păcatului, ca Domnul să ne fie lumina și viața și bucuria veșnică. Pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, pâine a smereniei și vin al iubirii de Dumnezeu;
Bucură-te, dar adus pe altarul cel mai presus de ceruri;
Bucură-te, zugrav iscusit al dragostei Sfintei Treimi;
Bucură-te, tâlcuitor al purtării de grijă dumnezeiești;
Bucură-te, călăuză de la iadul deznădejdii la raiul smereniei;
Bucură-te, chip luminat de prezența lui Hristos;
Bucură-te, carte vie în care se scriu cuvintele Duhului;
Bucură-te, memorie făcută pământ de rai;
Bucură-te, chivot al voii dumnezeiești;
Bucură-te, voire închinată la hotarul veșniciei;
Bucură-te, locaș însuflețit al vederii lui Dumnezeu;
Bucură-te, conștiință a chipului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Condacul al 3-lea

De la Avva Pafnutie ai învățat a face loc în vasul pământesc slavei Sfintei Treimi prin întreită renunțare: la bunurile și măririle lumești, la obiceiurile, patimile și atracțiile vechi ale trupului și sufletului și la toate cele trecătoare. Și astfel jertfă vie aducându-te, cântai cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 3-lea

La sfatul Avvei Iosif, șapte ani ai rămas în Egipt, împreună cu Gherman, culegând de la sfinții nevoitori roadele Pomului vieții. Apoi ați ajuns în pustia Sketică, unde cerul și pământul sărbătoreau pregustarea întâlnirii celei de la hotarul veșniciei.
Bucură-te, brațe libere de griji și dobândiri trecătoare;
Bucură-te, brațe întinse pe crucea dragostei;
Bucură-te, brațe deschise spre a îmbrățișa necuprinsul;
Bucură-te, brațe ce cuprind lumea și o aduc lui Dumnezeu;
Bucură-te, vas al comorilor pustiei;
Bucură-te, vas al moștenirii sfinte;
Bucură-te, loc al păcii;
Bucură-te, icoană vie, vedere din locul lui Dumnezeu;
Bucură-te, trup purtat de suflet;
Bucură-te, suflet purtat de harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, pământ urcat la cer;
Bucură-te, cer întrupat;
Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Condacul al 4-lea

Din pricina învinuirilor nedrepte la care erau supuși monahii din Egipt, ați părăsit locul pustniciei și ați plecat la Constantinopol, la Sfântul Ioan Gură de Aur. De la el ai primit harul slujirii diaconești și lângă el ai sporit în cuvânt și în har, în lucrare și în isihie. Iar după exilul lui ai ajuns la Roma împreună cu Gherman, spre a vesti pătimirile părintelui celui de Dumnezeu insuflat al Bisericii, împreună cu care în duh neîncetat cântați: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Mare a fost dragostea ta pentru dumnezeiescul Părinte, în mâinile Căruia te-ai adus ca o prescură lui Hristos. Așa te-ai încredințat lui Dumnezeu, învățând pătimirea de bunăvoie pentru dragostea Lui și iubirea de vrăjmași, pentru care, minunându-ne, îți cântăm:
Bucură-te, primire a cuvântului din gura cea cu totul de aur;
Bucură-te, ucenic crescut prin har la măsura de fiu;
Bucură-te, fiu îmbrăcat în slava părintelui tău;
Bucură-te, fiu al lui Dumnezeu născut în Duhul;
Bucură-te, urmare a părintelui tău în adâncurile tainei dumnezeiești;
Bucură-te, urmare a lui în adâncurile suferinței;
Bucură-te, urmare a lui în slava învierii;
Bucură-te, creștere în Trupul lui Hristos la măsura desăvârșirii;
Bucură-te, rod al Liturghiei dumnezeiești;
Bucură-te, ascultare mișcată de nădejde, credință și iubire;
Bucură-te, deprindere a lucrării teandrice;
Bucură-te, conștiință mărturisitoare a peceții dumnezeiești;
Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Condacul al 5-lea

Harul liturghisirii preoțești l-ai îmbrăcat la Roma, după care ai revărsat în cuprinsul Galiei izvoarele vii și bogăția darurilor pustiei. Pe toate le-ai rânduit cu dreaptă socoteală după firea și puterea celor ce primeau, treptele nevoinței și contemplării săpând spre suirea neînșelată la măsura desăvârșirii. Iar cei ce luau de la tine cu credință leacurile duhovnicești și urmau căile vindecării de păcate cu mulțumire strigau: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Plecând din inima neamului și pământului românesc, drumul tău a unit ca o cruce de taină Răsăritul și Apusul Bisericii dreptslăvitoare, spre slava Sfintei Treimi. Așa pretutindeni ai împărțit cu bună pricepere comorile pustniciei, întărind pe toți în conștiința menirii de taină a asemănării dumnezeiești. Pentru aceasta îți strigăm:
Bucură-te, surpătorule al celor opt patimi de căpătâi;
Bucură-te, sfărâmare a zăvoarelor păcatului;
Bucură-te, privire ce spulberă negrele întunecimi;
Bucură-te, pajiște împodobită cu florile științei;
Bucură-te, minte văzătoare prin ocheanul inimii;
Bucură-te, inimă văzătoare prin lumina Duhului;
Bucură-te, rodire a Împărăției prin adâncă răbdare;
Bucură-te, dobândire a Duhului prin înfrânare;
Bucură-te, înălțare peste tulburările patimii prin umilință;
Bucură-te, dobândire a harului prin milostivire;
Bucură-te, priveghere întru cunoștința prezenței lui Hristos;
Bucură-te, tăcere lucrătoare a cuvântului dumnezeiesc;
Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Condacul al 6-lea

Mare este ajutorul tău, Sfinte, către noi, cei loviți de tot felul de ispite și necazuri, care te chemăm cu credință și urmăm călăuzirile tale de Dumnezeu insuflate. Și cu toate că suntem nevrednici, cu mijlocirile tale îndrăznim să întoarcem prin pocăință viața noastră spre Hristos, Răsăritul cel de Sus și Izvorul milostivirii, cântând împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Greu este jugul lăcomiei ce înăbușă râvna dumnezeiască și se face pricină a înclinărilor pătimașe, drept aceea ne-ai învățat, Părinte Ioane, a-l schimba pe jugul cel ușor al curăției inimii prin stingerea îmboldirilor aprinse ale trupului, mărturisirea conștiinței și umilința ce vine din ascultare. Iar prin postul sufletului și trupului să arătăm dorul după dumnezeiasca împărtășire în libertatea duhului, de care și noi însetând, cântăm:
Bucură-te, cercetare a conștiinței ce smulgi spinii păcatului;
Bucură-te, răbdare și osteneală ce chemi mintea din cutreierul nestatornic;
Bucură-te, căință a inimii ce sfărâmi împietrirea sufletului;
Bucură-te, frică de Dumnezeu ce nu părăsești cuvântul dragostei Lui;
Bucură-te, rugăciune stăruitoare ce răzbați prin viforul ispitelor;
Bucură-te, hrănire din laptele Scripturii și mierea Tradiției sfinte;
Bucură-te, postire născătoare de cumpătare și înnoire a simțurilor;
Bucură-te, vedere a lumii în icoana iubirii dumnezeiești;
Bucură-te, feciorie lucrătoare a tainei Întrupării lui Dumnezeu;
Bucură-te, punere a nădejdii în milostivirea de Sus;
Bucură-te, închinare de sine primitoare a lucrării Sfintei Treimi;
Bucură-te, curățire a altarului lăuntric spre primirea Tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Condacul al 7-lea

Urmând predania bătrânilor, ne-ai învățat atât curmarea mișcărilor demonice împotriva firii, cât și supunerea mișcărilor firești față de voia și lucrarea dumnezeiască mai presus de fire. Și îndemnai astfel să ne împlinim menirea, depășind cele ale firii în Trupul lui Hristos și în unirea cu Sfânta Treime, cântând împreună cu sfinții: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ai vădit, Părinte Ioane, lucrarea duhurilor răutății ce însoțesc cele opt patimi de căpătâi: duhul lăcomiei, duhul desfrânării, duhul iubirii de argint, duhul mâniei, duhul tristeții, duhul neliniștii, duhul slavei deșarte și duhul trufiei. Și curățind rănile patimilor, ai pus peste ele balsamul virtuților și legătura dragostei, ca să aflăm vindecare și mângâierea desăvârșirii, cu bucurie cântând:
Bucură-te, păzire a inimii de răsărirea gândurilor răutății;
Bucură-te, gătire prin înfrânare a locașului slavei;
Bucură-te, feciorie, taina nașterii duhovnicești;
Bucură-te, trup și suflet făcute icoană a sălășluirii dumnezeiești;
Bucură-te, sfințire a omului întreg după voia Sfintei Treimi;
Bucură-te, nimicire a idolilor gândiți și simțiți înaintea chipului lui Dumnezeu;
Bucură-te, dezlipire cu duhul de agonisiri și sălășluire în hotarul veșniciei;
Bucură-te, blândețe și răbdare întru nădejde, pământ al rodirii sfinte;
Bucură-te, lepădare a întristării lumii pentru întristarea după Dumnezeu;
Bucură-te, întristare zămislită din pocăință și dorirea desăvârșirii;
Bucură-te, isihie, rod al credinței lucrătoare prin iubire;
Bucură-te, micșorare de sine pentru arătarea slavei lui Dumnezeu;
Bucură-te, surpare prin smerenie a înălțărilor trufiei;
Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Condacul al 8-lea

Ai înființat la Marsilia, Cuvioase Ioan, două mănăstiri de obște, una de bărbați și una de femei, răsădind cu duhovnicească pricepere tradiția monahală a părinților din Egipt în specificul locului și firii locuitorilor din Galia. Pe acestea trecându-le prin inima ta de Părinte și firea neamului românesc, s-a arătat unicul chip al Împărăției într-o nouă icoană a cântării neîncetate de: Aliluia!

Icosul al 8-lea

La rugămintea Sfântului Castor ai alcătuit, Părinte, „Așezămintele Cenobitice”, arătând că măsura desăvârșirii stă în împlinirea poruncii dumnezeiești cu dreaptă socoteală și după putere, chiar dacă mijloacele nu sunt acelea și. Așa ai arătat că pogorămintele referitoare la orânduirea vieții creștine nu înseamnă o schimbare a țintei, nici a treptelor de atins, ci o împropriere a tradiției Bisericii în diferite caractere unite în aceeași icoană a comuniunii în Duhul Sfânt.
Bucură-te, iconar fidel erminiilor sfinte;
Bucură-te, zugrav al aceluiași chip într-o nouă icoană;
Bucură-te, înzestrare a Galiei cu armătură duhovnicească;
Bucură-te, cuvânt purtător al apei duhovnicești a pustiei;
Bucură-te, începător al monahismului din Apus;
Bucură-te, vistierie a comorilor Răsăritului;
Bucură-te, purtător al Căii, Adevărului și Vieții;
Bucură-te, cuvântător de Dumnezeu din plinătatea harului;
Bucură-te, lucrător al curățirii dumnezeiești;
Bucură-te, zugrav al contemplării dumnezeiești;
Bucură-te, liturghisitor al unirii dumnezeiești;
Bucură-te, candelă nestinsă la icoana Întrupării;
Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Condacul al 9-lea

Mare taină e libertatea omului dată în însăși pecetea chipului divin, desăvârșită în dialogul dragostei și împreună-lucrarea cu Dumnezeu. Iar viața veșnică este însăși părtășia la iubirea Sfintei Treimi, în bucuria veșnică și pacea cântării: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Râvnei Sfinților Capadocieni și a Sfântului Ioan Gură de Aur ai urmat ridicând cuvântul împotriva celor ce susțineau o separare adâncă între firea omenească și harul divin. Așa ai arătat că, deși tot darul desăvârșit și tot harul vin de la Dumnezeu, libertatea omului zidit după chipul Lui este chemată să răspundă și să conlucreze cu harul pentru a produce în suflet roadele virtuților și a se împlini în împărtă
șirea dumnezeiască.
Bucură-te, urmaș adevărat al Sfinților Apostoli;
Bucură-te, ferire de învrăjbire cu smerenie evanghelică;
Bucură-te, depărtare cu duhul de tulburare și certuri;
Bucură-te, primire a harului pe măsura credinței;
Bucură-te, învățătură întemeiată pe cuvântul lui Dumnezeu;
Bucură-te, împreună-lucrător cu Hristos;
Bucură-te, statornicie în dreapta credință;
Bucură-te, pace nesurpată și blândețe moștenitoare a raiului;
Bucură-te, mărturisire a vieții ca dialog și participare;
Bucură-te, învățător al nevoinței duhovnicești;
Bucură-te, laudă a milostivirii dumnezeiești;
Bucură-te, zugrăvire a chipului omului după erminia Sfinților Părinți;
Bucură-te, liturghisire a darului și primire a harului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Condacul al 10-lea

Stâlp al Bisericii te-ai arătat, Părinte Ioane, când la cererea viitorului papă Leon cel Mare al Romei ai alcătuit o ultimă scriere: „Despre Întruparea Domnului”, împotriva lui Nestorie, punând o piatră de temelie pentru Sinodul al III-lea Ecumenic din Efes, ținut cu un an mai târziu. Pentru aceasta ca pe un dumnezeiesc părinte și alăută a dogmelor insuflate te cinstim, și împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Pe Maica Domnului ai mărturisit-o Născătoare de Dumnezeu, iar pe Hristos Dumnezeu adevărat și om adevărat. Așa ai arătat că îndumnezeirea nu este o simplă imitare săvârșită de om ca după un model exterior, ci rodul lucrării divine împărtășite în taina dragostei. Pentru aceasta îți strigăm:
Bucură-te, alăută a tainei Treimii;
Bucură-te, piatră a mărturisirii Întrupării;
Bucură-te, piatră la temelia Bisericii;
Bucură-te, laudă a nașterii dumnezeiești din Fecioară;
Bucură-te, cinstitor al măririi Născătoarei de Dumnezeu;
Bucură-te, conglăsuitor cu Apostolii;
Bucură-te, râu al teologhisirii insuflate;
Bucură-te, călăuzitorule pe calea mântuirii;
Bucură-te, apărătorule al dreptei credințe;
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu și grabnic ajutătorule;
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu și degrab luminătorule;
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu și de oameni;
Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Condacul al 11-lea

Până la capăt ai rămas statornic în dreapta credință a Bisericii, păzind nesecat izvorul isihiei dumnezeiești, Cuvioase Ioan Casian, drept pentru care încă în viață fiind ai fost cinstit ca sfânt și după mutarea ta izvoare de har ai revărsat spre mângâierea celor ce cântă: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cum vom putea lăuda după vrednicie minunile tale, Părinte Ioane, că nu ne lași în grelele încercări la care suntem supuși și ca pe o gură de rai ne-ai lăsat sfintele tale moaște, spre mărturia vieții nestricăcioase întru slava Sfintei Treimi. Fii dar grabnic sprijinitor și tămăduitor al celor ce aleargă la tine și cu credință cântă:
Bucură-te, chip împlinit în asemănarea dumnezeiască;
Bucură-te, rod al pomului Vieții;
Bucură-te, prescură liturghisită de Hristos a neamului românesc;
Bucură-te, purtător al crucii de moștenire a acestui pământ;
Bucură-te, purtător al crucii omenirii suferinde;
Bucură-te, izvor al tămăduirii;
Bucură-te, părinte ce naști în fii duhul mântuirii;
Bucură-te, inimă de părinte, îmbrățișare peste fire;
Bucură-te, inimă de fiu în care bate dumnezeiasca iubire;
Bucură-te, grijă părintească față de toți cei necăjiți;
Bucură-te, ieșire în căutarea celor rătăciți;
Bucură-te, întâmpinare a fiilor risipitori;
Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Condacul al 12-lea

Cu adevărat vă cinstim, Cuvioase Ioane și Cuvioase Gherman, împreună cu primul vostru dascăl și învățător, Sfântul Ierarh Teotim I al Tomisului, ca pe o icoană a Sfintei Treimi zugrăvită în vetrele sihăstrești ale Dobrogei. Căci moștenirea acestui neam și pământ o ați urcat la cer și luminători lumii v-ați arătat, unind sfințenia vieții, cultura aleasă și teologia insuflată în taina cântării: Aliluia!

Icosul al 12-lea

În multe stânci și peșteri, văi și sate, locuri de închinare și sfinte locașuri a răsunat numele tău, Cuvioase Ioane, pecetluind în frumusețea peisajului legătura veșnică de iubire pe care o ai cu acest pământ și neam. Drept aceea după cuviință te cinstim și cu mulțumire îți cântăm:
Bucură-te, singurătate cu Dumnezeu ce îmbrățișezi lumea;
Bucură-te, dăruire de sine nevoinței isihaste;
Bucură-te, luminătorule al pustiei;
Bucură-te, rugăciune pentru lumea deznădăjduită;
Bucură-te, semănătorule al chipului Împărăției;
Bucură-te, vistier al comorilor pustiei;
Bucură-te, făclie nestinsă în sfeșnicul Bisericii;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor deznădăjduiți;
Bucură-te, mângâietorule al celor întristați;
Bucură-te, iscusit grădinar al inimilor;
Bucură-te, surpător al curselor diavolești;
Bucură-te, îndemnător spre cele mai presus de fire;
Bucură-te, libertate transfigurată prin iubire;
Bucură-te, Cuvioase Ioan Casian, mlădiță de mult preț a neamului românesc!

Condacul al 13-lea

O, Cuvioase Părinte Ioan Casian, nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, care în neputințe și patimi cumplite ne zbatem, și nu îndrăznim a căuta la fața lui Dumnezeu din cauza fărădelegilor și împietririi ce ne apasă, revarsă spre noi cu harul ce ți s-a dat milostivirea dumnezeiască spre tămăduire, luminare și înmulțirea dragostei întru slava Preasfintei Treimi, ca să cântăm cu mulțumire: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: Din Dobrogea și neamul străromân…, Condacul 1: Pentru iubirea desăvârșită…,

Cântarea a 7-a. Irmos: Porunca cea protivnică...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndumnezeit fiind cu totul prin plecările cele prealuminate, luminător neapus te-ai arătat, de Dumnezeu înţelepţitule. Pentru aceasta ai fulgerat cuvântul cel mântuitor, care luminează înţelegerile noastre, ale tuturor celor ce te lăudăm pe tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Limba ta ca o trestie întingându-se în cerneală, a scris arătat Legea cea mântuitoare şi a pus-o izvod, cu care se îndreptează toate adunările călugărilor, pururea bucurându-se, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înţelegeri mântuitoare şi graiuri care gonesc din inimă necunoştinţa, din destul ai izvorât, cuvioase părinte, de Dumnezeu înţelepţitule. Pentru aceasta cu credinţă cinstindu-te, săvârşim preasfântă pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făcutu-te-ai Cămară a Dumnezeieştii Slave şi Scaun în chip de foc, pe care S-a odihnit Cuvântul, Întrupându-Se din bunătatea Sa cea desăvârşită. Pe Acela roagă-L, Preacurată, să se milostivească şi să ne miluiască pe noi.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind ca o stea cu cuvântul şi cu fapta, Părinte Ioan Casian, ai luminat toate marginile pământului; dând la o parte negura necunoştinţei şi îndemnând totdeauna a cânta: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Murind, ai apus ca un soare, preafericite, lăsând în urma ta, ca nişte raze de lumină neapuse, cuvintele tale care luminează sufletele noastre, ale celor ce săvârşim cu credinţă sfânta pomenirea ta, preafericite părinte, purtătorule de Dumnezeu.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Dezlegat fiind acolo de trup, preafericite, te desfătezi nespus de Frumuseţile Cele Duhovniceşti şi te-ai făcut vrednic să priveşti ceea ce Oştile îngerilor privesc, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai mai Desfătată decât Ccerurile, Fecioară, că în chip de nespus ai încăput pe Cel Neîncăput şi în chip de negrăit ai născut pe Cel îndoit cu firile, dar având, cum se cuvine lui Dumnezeu un Singur Ipostas.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât în cuptorul cel cu foc, la tinerii iudei şi văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Fiul Părintelui...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tărie s-a dat ţie de la Dumnezeu ca să pierzi căpeteniile stăpânitorului lumii; pentru aceea făcând cu adevărat vitejie mare, părinte, de Dumnezeu purtătorule, te-ai numărat cu Cetele cuvioşilor, bucurându-te.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un trandafir cu mireasmă plăcută, Sfinte Pteacuvioase Părinte Ioan Casian, cuvintele de Dumnezeu insuflate ale Dumnezeieştii tale limbi ne răspândesc nouă bun miros. Că tu te-ai făcut miros plăcut lui Dumnezeu, Celui Ce S-a Întrupat pentru noi, din mila cea nemăsurată, preacinstite, purtătorule de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să săltăm, oamenilor, dănţuind duhovniceşte, veselindu-ne acum întru pomenirea Sfântului Ioan Casian; să cântăm lui Dumnezeu cu laudă, Celui Ce este Minunat întru sfinţi şi sfinţeşte pe cei ce-L cinstesc pe Dânsul cu credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înnoit-ai firea strămoşului, care era stricată, născând mai presus de fire pe Ziditorul a toată firea şi Fecioară rămânând; pe Care văzându-L odinioară spânzurat pe Cruce, te văitai, Preasfântă Maică Fecioară.

Irmosul:

Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze pe cele întunecate şi să adune pe cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudată să o mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Ajungând la cuvioşie, te-ai dăruit lui Dumnezeu şi luminat fiind cu felurite bunătăţi, fericite Ioan Casian, ai strălucit ca soarele, luminând neîncetat cu Lumina Dumne­zeieştilor tale învăţături inimile tuturor celor ce te cinstesc. Roagă-te neîncetat lui Hristos, pentru cei ce cu dragoste fierbinte te laudă pe tine.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi păcătoşii şi smeriţii şi cu pocăinţă să cădem, strigând din adâncul sufletului: Stăpână milostiveşte-te spre noi; sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor, nu întoarce pe robii tăi deşerţi; că numai pe tine Ajutătoare te avem.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Pe Tine, Cel Ce Te-ai născut din Tatăl Cel fără de început, văzându-Te pe Cruce spânzurat, Ceea ce Te-a născut fără de durere, Hristoase, a strigat: vai mie, Preaiubite Iisuse! Cum ai fost Răstignit de bună voie acum, Fiule, de cei fărădelege, Cel Ce eşti Slăvit de îngeri, ca un Dumnezeu? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.
 și se face otpustul.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea

Troparul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, glasul al 8-lea:

Cu ostenelile tale, cu privegheri neîncetate, cu rugăciune şi post te-ai nevoit Cuvioase Părinte Gherman, împreună cu Sfântul Ioan Casian, din pământul Dobrogei odrăslind; şi curgerile harului preoţesc, cu rugăciunile Sfântului Ioan cel cu Gură de Aur, te-ai învrednicit a le primi. Bogăţie de daruri duhovniceşti din Ţara Sfântă, prin osârdie ai agonisit şi prin aceasta pe mulţi ai învrednicit pe Hristos a urma. Pentru aceasta părinte al Dobrogei roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Tropar către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, glasul al 8-lea:

Tuturor celor întristaţi Bucurie şi celor năpăstuiţi Părtinitoare şi Hrană săracilor şi Mângâiere străinilor, Limanul celor înviforaţi, Cercetare bolnavilor, Acoperământ şi Sprijinitoare celor oropsiţi şi orbilor eşti Toiag. Tu, Preacurată, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, grăbeşte de miluieşte pe robii tăi, rugămu-ne.
 

Condacul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, glasul al 4-lea

Toţi ne bucurăm cuvioase de naşterea ta pe pământul Dobrogei, cel binecuvântat de Apostolul Andrei, Întâiul Chemat împreună cu Sfântul Ioan Casian, de mănăstiri întemeietor arătându-te, Părinte Gherman; şi lepădând grijile cele lumeşti viaţă sihăstrească ai dus, cununa biruinţei ai luat şi de braţele părinteşti te-ai învrednicit. Pentru aceasta, ca unul ce eşti vas ales al sfinţeniei, cu umilinţă alergăm către tine, să dodândim mântuire de la Dumnezeu prin rugăciunile tale.

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşeternut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aşezându-ţi viaţa pe temelia credinţei, Preacuvioase Părinte Gherman, curăţia şi tăria sufletului tău, dimpreună cu buna credinţă, au rămas vrednice de urmat pentru cei care te cinstesc, pururea pomenite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminat fiind de Lumina lui Hristos, ai uscat năvălirile patimilor prin post şi înfrânare cântând Stăpânului tuturor cântare de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primind în pântece, Preacurată, pe Cuvântul Cel Veşnic, după cuviinţă Dumnezeiască pe Cel Neîncăput mai înainte L-ai născut nouă Fecioară, mai presus de fire, rămânând şi după naştere Fecioară.

Catavasia:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a. Irmos: Înflorit-a pustiul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preacuvioase Părinte Gherman, prin nevoinţele tale şi cu sfinţitele tale învăţături pe toţi i-ai învăţat curăţindu-ţi inima cu vărsările lacrimilor taie; Vrednicule Părinte Gherman, ai semănat sămânţa Cuvântului lui Hristos, în Dobrogea şi râvnitor fiind ai mers pe urmele Stăpânului Hristos, preaslăvindu-L pe El.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stăruind întru înfrânarea neslăbită şi plin de blândeţe, Stăpânul tuturor Hristos, te-a ales pe tine Părinte Gherman cu iubire de oameni făcându-te părtaş al Slavei Celei Veşnice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împodobit fiind cu multe virtuţi, Cuvioase Părinte Gherman, ai mers către Dumnezeu; de la Care cere pentru noi toţi iertare de greşeli şi mântuire sufletelor noastre; căci cu credinţă săvârşim sfântă pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai aleasă te-ai arătat, Preacurată, decât toată zidirea cea văzută şi cea nevăzută; Pururea Fecioară, că ai născut pe Ziditorul, precum bine a voit a se Întrupa în pântecele tău; pe care cu îndrăzneală roagă-L, să mântuiască sufletele noastre.

Catavasia:

Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

Cântarea a 4-a Irmos. Venit-ai din Fecioară...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai descoperit şi înfruntat toate vicleşugurile şi prigonirile înşelătorului Preacuvioase Părinte Gherman, prin nevoinţele tale; şi cu sfinţitele tale învăţături pe toţi i-ai îndrumat a urma lui Hristos, căruia Îi înălţăm cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea şi sufletul curăţindu-ţi Cuvioase Gherman, ai vădit înţelepciunea cea de suflet pierzătoare şi amăgirile cele viclene, căci pătimind smerit şi înţelept şi ajungând la cunoştinţă, ai învăţat mulţimile călugărilor, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având în suflet darurile Duhului Sfânt, Preafericite Părinte Gherman, de Dumnezeu propovăduitorule, te-ai arătat mai presus de cursele înşelătorului şi decât cugetele trupeşti; pentru aceasta de la toţi auzi cuvânt de laudă, smerite ostenitorule al lui Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat ai născut pe Cel mai presus de vreme, făcându-Se sub vreme, Care a luminat pe cuvioşii, cei ce s-au arătat viteji prin credinţă şi a smerit pe şarpele, începătorul răutăţii, Preacurată Fecioară.

Catavasia:

Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a. Irmos: Mijlocitor te-ai făcut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slujitor al adevărului mântuitor arătându-te, sfinte părinte, te-ai odihnit întru Cereştile Locaşuri de Dumnezeu grăitorule, primind după vrednicie, răsplata ostenelilor tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscând Frumuseţea lui Hristos, ai rămas statornic în nevoinţele pustniceşti, căutând mântuirea sufletului. Hristos Dumnezeu te-a făcut părtaş cu Sfinţii Săi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Rodind faptele bune în pământul dintre Dunăre şi Mare, purtătorule de Dumnezeu, părinte, adăpându-te din adevărurile Ortodoxiei, ai aflat Cunună Nepieritoare. Pentru aceasta astăzi, după cuviinţă, toţi te fericim Sfinte Gherman.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din tine a Răsărit Viata Cea Adevărată, Născătoare de Dumnezeu, Bucurie şi Mântuire fiind neamului omenesc. Iar acum, stând de-a dreapta Fiului tău şi Dumnezeului nostru, roagă-te pentru noi toţi.

Catavasia:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a Irmos: Întru adâncul păcatelor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În adunarea drepţilor eşti aşezat şi împreună cu duhurile drepţilor te veseleşti, Părinte Preafericite Gherman, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învăţătura cea Dumnezeiască, prin gura ta, ai răspândit celor ce te-au ascultat, Părinte Sfinte Gherman, iar amărăciunea patimilor în Bucurie Cerească ai prefăcut. Veseleşte, Părinte Gherman, pe cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cunoscând din tinereţile tale pe Hristos, Soarele dreptăţii, care S-a făcut asemenea nouă dar afară de păcat şi luminându-ţi-se ochii sufletului cu învăţăturile Lui, ai răsărit stea luminoasă peste pământul Dobrogei, luminând Părinte Cuvioase Gherman, pe cei ce te cheamă în ajutor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Milostiveşte-te spre mine şi mă miluieşte Fecioară, care ai născut pe Milostivul, Dumnezeu Cuvântul şi cu Lumina cea de la tine luminează-mă, ca să strig: Binecuvântat este Rodul pântecului tău, Preacurată.

Catavasie:

Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-însa.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Toţi ne bucurăm cuvioase de naşterea ta pe pământul Dobrogei, cel binecuvântat de Apostolul Andrei, Întâiul Chemat împreună cu Sfântul Ioan Casian, de mănăstiri întemeietor arătându-te, Părinte Gherman; şi lepădând grijile cele lumeşti viaţă sihăstrească ai dus, cununa biruinţei ai luat şi de braţele părinteşti te-ai învrednicit. Pentru aceasta, ca unul ce eşti vas ales al sfinţeniei, cu umilinţă alergăm către tine, să dodândim mântuire de la Dumnezeu prin rugăciunile tale.

Cântarea a 7-a. Irmos: Porunca cea potrivnică...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o holdă roditoare te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Gherman, ai luminat întru sihăstrie cu răbdare şi te-a primit pe tine Hristos, căruia strigăm: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfă curată şi cu bun miros, ai adus sufletul tău înaintea Împăratului Hristos, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Gherman, Preafericite şi trupul ca o ardere de tot l-ai ars cu focul cunoştinţei de Dumnezeu şi cu înfrânările de tot felul strigând: toată făptura să laude pe Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Păzind cu bună credinţă chipul cel monahicesc şi urmând chipul Cel Curat al lui Hristos, te-ai nevoit cuvioase a plăcea Lui şi a-I cânta: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată s-a împlinit propovăduirea Proorocilor, născând tu Fecioară pe Cel propovăduit de demult de Prooroci, care împlineşte cele mai înainte grăite, cu darul Duhului Sfânt

Catavasia:

N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cel Ce S-a...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viclenii aducători de patimi au lucrat în sufletele noastre cumplite nelegiuiri, Mântuitorule şi nu putem să privim spre Tine, noi robii Tăi; ci, prin rugăciunile Cuviosului Tău Gherman, milostiveşte-te spre noi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbogăţindu-te cu Dumnezeieştile fapte bune, ai defăimat bogăţia cea pământească şi ai câştigat-o pe cea cerească. Drept aceea, sărac fiind eu de Cunoaşterea Cea Dumnezeiască, îmbogăţeşte-mă cu har ca să laud şi eu vieţuirea ta cea întocmai cu îngerii, Părinte Sfinte Gherman.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Tuturor izvorăşti îndemnuri de mântuire şi graiuri care alungă din inimi necunoştinţa, Preacuvioase Părinte Gherman, de Dumnezeu grăitorule. Pentru aceasta cu credinţă te cinstim săvârşind sfântă pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făcutu-te-ai Cămară Dumnezeieştii Slave şi Scaun în chip de foc în care s-a odihnit Cuvântul, Întrupându-Se pentru bunătatea Sa cea desăvârşită. Pe Acesta roagă-L, Preacurată Fecioară, să se milostivească mântuindu-ne pe noi.

Catavasie:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Fiul Părintelui...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

S-a dat ţie putere de la Dumnezeu să poţi înfrunta săgeţile celui rău; pentru aceasta luptându-te vitejeşte, Părinte Gherman, te-ai numărat cu Cetele cuvioşilor, veselindu-ne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu neîncetată sârguinţă roagă-te acum pentru noi Mântuitorului Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Gherman, să ne mântuim de suferinţe, de primejdiile cele rele şi de stricăciune; ca de la toţi să auzi cuvânt de cinstire şi împreună cu tine să-L preaînălţăm pe Domnul întru toţi vecii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să ne bucurăm toţi iubitorii de prăznuire duhovnicească, veselindu-ne acum întru pomenirea Preacuviosului Părinte Gherman; cântând lui Dumnezeu laude, Celui Ce este Minunat întru Sfinţi şi sfinţeşte pe cei ce I se închină cu credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neputinciosul meu suflet fiind slăbit de multele împresurări ale celui viclean, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, fă-l sănătos, prin rugăciunile tale cele întărite, ca să te slăvesc întru toţi vecii.

Catavasie:

Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înlănţuit...

Trăitor în trup fiind te-ai arătat cu îngerii petrecând, Preacuvioase Părinte Gherman; cu cugetul, locuitor al Sălaşurilor Cereşti te-ai cunoscut a fi, tu cel pământean. Pentru aceasta cântăm: Slavă Celui Ce lucrează prin tine, tuturor, tămăduiri!

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înlănţuit...

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergă noi păcătoşii şi cu smerenie să cădem, cu pocăinţă strigând din adâncul sufletului: Stăpână milostiveşte-te spre noi şi ne ajută, grăbeşte că pierim sub mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe tine te avem Grabnic Ajutătoare.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înlănţuit...

Pe Tine Cel Ce Te-ai născut din Tatăl Cel fără de început, dacă Te-a văzut pe Cruce Răstignit, Ceea ce Te-a născut fără de durere, Hristoase, a strigat: vai mie Preaiubite Iisuse, cum Te-ai răstignit de bună voie acum Fiule, de oamenii cei fărădelege, Cel Ce eşti Slăvit de îngeri ca un Dumnezeu? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule!