• Pomenirea Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil
Acest Sfânt Arhanghel al lui Dumnezeu se pomeneşte în ziua a douăzeci şi şasea a lunii martie. Astăzi însă facem prăznuire de toate minunile de el lucrate de-a lungul istoriei mântuirii.
Se crede că acest sfânt şi luminat praznic s-a întemeiat mai întâi în
Sfântul Munte Athos în veacul al nouălea, în timpul domniei împăraţilor
Vasile şi Constantin Porfirogenetul şi al Patriarhului Nicolae
Hrisoverghes, şi a fost determinat de arătarea Sfîntului Arhanghel
Gavriil la o chilie de lângă Karyes, unde arhanghelul a scris cu degetul
lui pe o tăbliţă de piatră cântarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Cuvine-se cu adevărat. Odată cu această întîmplare se mai pomenesc şi
toate celelalte minuni ale Sfîntului Arhanghel Gavriil: venirea lui la
Moise pe cînd păştea turmele socrului lui, Ietro, cînd i-a descoperit
acestui mare ales al lui Dumnezeu cele despre facerea lumii şi toate
celelalte pe care Moise le-a însemnat în Cartea Facerii; venirea lui la
Prorocul Daniil, întru care i-a descoperit acestuia taina împărăţiei
celei viitoare şi venirea Mîntuitorului; venirea lui la Sfînta Ana şi
făgăduinţa că va da naştere unei fiice, celei preabinecuvîntate şi
Preacurate Fecioare Măria; multele lui veniri la Preacurata Stăpîna
noastră Fecioara Maria pe cînd vieţuia în Templul de la Ierusalim;
venirea lui la Marele Preot Zaharia, cu vestirea naşterii
Înaintemergătorului loan, pomenindu-se aici şi pedeapsa pe care i-a
dat-o lui Zaharia, de a rămîne mut pentru că nu a crezut cele spuse de
el; venirea lui din nou la Fecioara care acum se afla în Nazaret,
aducîndu-i vestirea cea minunată de la Bunavestire, cum că îl va naşte
cu trup pe Stăpînul Domnul şi Dumnezeul lisus Hristos; venirea lui la
dreptul losif; venirea lui înaintea păstorilor din jurul Betleemului;
venirea lui la Domnul însuşi în Grădina Ghetsimani, cînd L-a întărit pre
El, ca pe un om, mai înainte de Patima Lui; venirea lui la femeile
mironosiţe, şi multe alte tainice înfăţişări şi minuni ale lui.
• Pomenirea Sfântului Iulian, Episcopul cetăţii Cenomanis [Le Mans] din Galia [Franţa de azi]
Unii cred că acest sfânt nu este altul decît Simon cel Lepros, care a fost vindecat de Domnul.
Sfîntul Apostol Petru l-a sfinţit pe acest Simon episcop şi l-a trimis
la păgînii din Galia, unde Sfîntul Iulian a îndulat toate cumplitele
urgii de la acei pagini, dar a izbutit să aducă şi pre mulţi la Hristos,
facîndu-i din păgîni, robi ai lui Dumnezeu. Cînd a botezat pe căpetenia
Defenson, mulţi dintre supuşii acestuia au îmbrăţişat şi ei Sfînta
Credinţă. Prin harul lui Dumnezeu, el a
făcut şi multe minuni: el a vindecat bolnavii, a scos afară demonii din
oameni, şi a înviat morţii. El şi-a sfîrşit viaţa cu pace şi, la
ceasul ieşirii lui, s-a arătat înaintea Prinţului Defenson în plină zi,
pe cînd acesta şedea la masă.
• Pomenirea Sfântului Ştefan de la Mănăstirea Sfântului Sava [Savaitul]
Acest sfînt Ştefan era văr primar cu
Sfîntul loan Damaschinul. El bine s-a nevoit întru monahiceştile lupte
în Mănăstirea Sfîntului Sava cel Sfinţit, pentru care s-a şi numit
«Savaitul». El a fost un mare următor şi propovăduitor al vieţii Sfîntului Sava, şi o făclie luminoasă tuturor monahilor din Palestina. El s-a odihnit în Domnul la anul 794, întru al şaizeci şi nouălea an al vieţii sale.
• Pomenirea Sfintei Cuvioase Sara
Tînără fecioară fiind, Sara s-a retras
întru pustniceştile nevoinţe, luptîndu-se monahiceşte timp de şaizeci de
ani pe malurile Rîului Nil, nu departe de Alexandria. Prin exemplul vieţii ei ea a atras multe femei la viaţa monahală. Ea s-a odihnit în Domnul la anul 370.
Cântare de laudă la Sfântul Iulian
Pe cînd sufletul Sfîntului Iulian
Această lume părăsea,
Iubitul lui fiu duhovnicesc,
Prinţul Defenson,
Cu nobilii lui la masă şedea,
La mijlocul zilei.
Prinţul uimit priveşte
La vederea cea neaşteptată a ochilor lui:
Iată Iulian duhovnicescul părinte
În mijlocul sălii se-arată, îmbrăcat într-un strai ca de foc,
Cu totul de aur,
Ca şi un episcop într-a Domnului Biserică.
Înconjurat este de lumină cerească.
Zîmbind, faţa lui către Prinţul cată.
Cu el se află şi trei diaconi,
De strălucire plini,
Ce în mîinile lor albe ţin luminări.
Apoi cereasca vedenie nevăzută se face.
Prinţul uimit se ridică pe dată
Și celor cu dînsul le zice grăbit:
«Iată eu pre Iulian, Părintele nostru, văzut-am acum!
Pre Sfîntul, pre al nostru botezător!
Oare este cu putinţă ca el ăst pămînt să-l fi lăsat,
Și la Ceruri să se fi sălăşluit?»
Prinţul la drum porneşte degrabă, întins tropotind spre casa lui Iulian.
Ajungînd acolo el află
Că Sfîntul în Cereasca împărăţie
Deja s-a sălăşluit.
Viața Sfintei Muceniţe Golinduhia din Persia
Pe pămîntul Persiei, în împărăţia lui Hosroe cel bătrîn, era o femeie
tînără şi frumoasă, care se chema cu nume persan Golinduhia. Ea se
trăgea din neam slăvit şi din boieri mari, fiind însoţită după un bărbat
vestit, mai mare al vrăjitorilor. Această femeie, după trei ani ai
însoţirii sale, înţelepţindu-se din dumnezeiasca luminare, a început a
cunoaşte rătăcirea păgînătăţii persane şi cerceta care este credinţa cea
dreaptă. Auzind de credinţa creştinească cea neîntinată, gîndea în sine
despre dînsa: "Oare aceasta este credinţa cea dreaptă sau alta?" Deci,
dorea să se povăţuiască spre aceea şi să vină la cunoştinţa adevărului.
Petrecînd ea multe zile într-o astfel de gîndire, într-o noapte a
avut în vis o vedenie: a văzut stînd înaintea ei pe un înger lumi-nos al
lui Dumnezeu, care, luînd-o, a dus-o într-un loc întunecos şi aprins,
plin de mare frică şi de spaimă, unde se munceau mulţime de oameni. Ea a
întrebat pe îngerul care o ducea: "Ce este locul acesta înfricoşat şi
cine sînt cei ce sînt munciţi într-însul?" Iar îngerul a zis către
dînsa: "Locul acesta este pedeapsa păcătoşilor şi a necredincioşilor şi
într-însul sînt strămoşii tăi, care s-au închinat idolilor persani".
Golinduhia se mîhnea de pierderea strămoşilor săi şi suspina. Apoi
îngerul a dus-o în alt loc, unde era Raiul, locul de sălăşluire al
drepţilor şi, printr-o uşă mică, i-a arătat o lumină mare ce era
înăuntru. În acel loc dănţuiau mulţi bărbaţi şi femei cu bucurie
nespusă.
Deci îngerul, arătîndu-i aceasta, a intrat prin uşa aceea.
Golinduhia voia şi ea să intre în urma îngerului, dar n-a lăsat-o,
zicîndu-i: "Nu poţi să intri aici pentru că nu eşti creştină. Nimeni nu
intră aici din cei ce nu au Sfîntul Botez al Domnului nostru Iisus
Hristos". Ea, deşteptîndu-se din somn, se mira cu spaimă de acea vedenie
şi dorea foarte mult să se facă creştină, lepădînd păgînătatea persană
şi vrăjile bărbatului său. Ea se îngrijea cu gîndul, cum s-ar putea
învrednici de Sfîntul Botez şi de aceea se ruga cu lacrimi către
Dumnezeul creştinilor. Apoi, degrabă şi-a cîştigat cererea sa, pentru
că, povăţuindu-se de îngerul Domnului, a ieşit din casă, neştiind
nimeni, şi s-a dus la un sfinţit slujitor al Domnului, care petrecea
într-un loc ascuns, ca un înger în trup. Tot de acela s-a învăţat sfînta
credinţă şi s-a botezat, punîndu-i numele la Sfîntul Botez, Maria.
După primirea Sfîntului Botez, ea s-a dus iarăşi la casa sa, dar,
fiind logodită cu Hristos, nu s-a mai însoţit după lege cu bărbatul său
cel necurat, nevrînd să se întineze. Deci, petrecea în post şi
rugăciune, precum o învăţase duhovnicescul părinte care a botezat-o. Ea
petrecea nopţi întregi fără de somn, stînd şi rugîndu-se Domnului, iar
ziua tăcea, luînd aminte la sine, nevoind să vorbească cu cei
necredincioşi. Pe bărbatul său nu l-a lăsat nici să se apropie de ea,
iar el se mira de o schimbare ca aceasta, neprice-pînd pricina. Deci,
era în mare mîhnire pentru ea. El se mîhnea mai ales de împreunarea
firii, pentru că nicidecum nu voia să se apropie de el. Deci, silindu-se
spre obişnuita împreunare, cu amă-gire şi rugăminte, cu îngrozire, cu
bătaie şi cu sila, nimic nu sporea, pentru că era întărită de puterea
nevăzută a lui Dumnezeu.
Cunoscînd el că soţia lui este creştină, a plîns de ea, ca pentru o
femeie pierdută, şi o îndemna cu lacrimi în tot chipul să se lepede de
Hristos şi să fie cu dînsul pentru împreunarea însoţirii, precum a fost
şi mai înainte. Dar n-a putut, căci ea era întărită în credinţă şi în
dragostea lui Iisus Hristos. El mai făcea încă şi vrăji pentru ea,
chemînd în ajutor puterea diavolească, dar nici aşa nu a făcut nimic,
pentru că diavolii nu îndrăzneau să se apropie de ea, văzînd-o luminată
de darul lui Hristos. Deci, s-a dus la împăratul Hosroe, spunîndu-i cu
jale că femeia sa este creştină.
Atunci, împăratul a trimis la dînsa pe unul din sfetnicii săi ca
s-o povăţuiască; dar şi acela s-a întors fără de ispravă. Împăratul n-a
făcut numai o dată aceasta, ci de mai multe ori, deoarece trimitea la ea
bărbaţi cinstiţi şi femei de neam bun, ca s-o îmbuneze şi s-o înduplece
a se întoarce la credinţa ei de mai înainte şi astfel să petreacă cu
bărbatul său; însă toate ostenelile erau zadarnice.
Odată împăratul a trimis la dînsa, zicîndu-i: "Dacă te vei lepăda
de credinţa creştinească şi te vei întoarce la cea păgînească, împăratul
te va lua de femeie şi vei fi împărăteasa lui". Sfînta a zis către cei
ce veniseră la ea: "Vă întreb să-mi spuneţi un lucru. Dacă împăratul mă
va lua ca să-i fiu femeia lui, el nu va muri? Va fi viu în veci? Dacă va
fi fără de moarte în veci, atunci îl voi asculta". Cel ce venise i-a
răspuns: "Nu este cu putinţă omului să fie fără de moarte, căci şi
împăratul este om, deci va muri şi el!" Atunci sfînta a răspuns: "Eu nu
voiesc să mă însoţesc cu împăratul cel muritor şi de puţină vreme, căci
m-am însoţit cu Împăratul cel fără de moarte, cu Hristos, Dumnezeul meu,
Cel ce petrece în veci, pentru Care sînt gata a pătimi şi a muri".
Întorcîndu-se, trimişii au spus împăratului cuvintele ei. Iar el, foarte
mîniat, a poruncit să o lege cu lanţuri de fier peste tot trupul şi să o
arunce într-o temniţă uitată şi părăsită. Acolo, de toţi să fie uitată
ca o moartă.
Sfînta a petrecut în temniţa aceea 18 ani. În acei ani a murit
împăratul Persiei, Hosroe cel bătrîn, şi după el a urmat fiul său,
Armisdas. Pe atunci grecii au avut ca împăraţi pe Iustin cel tînăr, pe
Tiberie, al doilea cu acest nume, iar după ei au avut pe Mavrichie. În
această vreme a venit în Persia un sol, bărbat cinstit, cu numele
Aristobul, iubitor şi plăcut lui Dumnezeu, care, auzind de Sfînta
Muceniţă Golinduhia (Maria) că şade în temniţă, a dorit s-o vadă şi să
se învrednicească de binecuvîntarea ei. Deci, a rugat pe împăratul
Persiei să poruncească, ca să-l lase să meargă la dînsa în temniţă.
Deci, cîştigînd învoială, a mers la sfînta, căreia i-a sărutat lanţurile
cu care era legată pentru Hristos şi a luat o parte din acelea spre
binecuvîntarea sa. Întîrziind bărbatul acela cîtăva vreme în Persia, se
ducea adeseori la sfînta, învăţînd-o psalmii lui David. Mireasa lui
Hristos, şezînd în temniţă ca într-o cămară, cînta şi mulţumea lui
Dumnezeu.
După plecarea lui Aristobul, împăratul Armisdas a dat pe sfînta
vrăjitorilor, ca s-o muncească. Aceia o scoteau în toate zilele din
temniţă şi o băteau, rănind-o fără milă. Însă a doua zi o găseau
sănătoasă. Într-o vreme, de multe bătăi, i s-a crăpat pieptul în
jumătate, pentru că o bătea pe pîntece şi pe piept; iar a doua zi, fiind
scoasă iarăşi la bătaie, s-a arătat cu trupul sănătos. Acest lucru
văzîndu-l perşii care o priveau, s-au mirat şi au preamărit puterea lui
Hristos. Deci, mulţi dintre ei s-au plecat la credinţa creştinească.
Vrăjitorii care o munceau, se mîniau spre mieluşeaua lui Hristos ca
fiarele. Deci, au aflat asupra ei alte munci, astfel: i-au ars capul cu
jăratec, au pus-o într-un sac legat şi pecetluit şi după aceea au
aruncat-o într-o groapă adîncă, ca să moară acolo. Dar, cu dreapta cea
puternică a lui Dumnezeu, Care îi păzea viaţa, a petrecut vie multe zile
fără hrană şi fără băutură. Astfel fiind muncită muceniţa mai presus de
fire multe zile, împăratul a poruncit la nişte oameni ca s-o
batjocorească, ducînd-o într-o casă deosebită. Cînd acei oameni intrau
în casă, nu găseau pe muceniţă pentru că era acoperită de Dumnezeu prin
nevedere şi ochii lor întunecaţi nu puteau să vadă pe curata mireasă a
lui Hristos. Plecînd cei fără de ruşine, muceniţa se vedea iarăşi de
către slujitorii ighemonului.
Deci, ducînd-o iar la muncire, a răbdat fel de fel de pătimiri.
După aceea au aruncat-o spre mîncare unui balaur mare şi înfricoşat, pe
care îl ţineau şi-l hrăneau într-o peşteră adîncă. Dar Cel ce a închis
gurile leilor, ca să nu mănînce pe Daniil cel aruncat în groapă, tot
Acela a trimis pe îngerul Său şi a închis gura balaurului, ca să nu
vatăme nici să se atingă de trupul cel mult chinuit al muceniţei. Ea a
înfrînat mînia lui şi balaurul era înaintea ei ca un mieluşel blînd,
zăcînd şi odihnindu-se lîngă picioarele ei. Sfînta a petrecut cu
balaurul în acea prăpastie patru luni. Balaurului i se arunca în toate
zilele hrana cea rînduită, iar muceniţa petrecea vie fără de hrană şi
fără băutură, tot ca mai înainte, ţinîndu-i viaţa, cu minuni, puterea
lui Dumnezeu.
După mai multe zile, a flămînzit şi i s-a arătat ei îngerul
Domnului, care s-a atins de gura ei, făcînd semnul Sfintei Cruci şi
zicîndu-i: "De acum nu vei mai flămînzi, nici vei mai înseta, afară
numai cînd de voia ta vei pofti, ca să mănînci ceva puţin, arătîndu-te
prin aceasta că încă eşti cu trup; dar aceea va fi întru a ta
stăpînire". Acestea zicîndu-i, a scos-o din prăpastia aceea. Deci,
păgînii păzind-o pe dînsa, iarăşi au prins-o şi mult s-au mirat că nu a
mîncat-o balaurul. Ei se mai mirau cum ea a ieşit din groapă şi ziceau
că a fermecat pe balaur cu vrăji creştineşti, ca să nu o mănînce şi a
ieşit din groapă tot cu vrăji. Dar iarăşi ziceau: "Cît de puternică este
vraja creştinească, încît a biruit vrăjile persane".
Împăratul, aflînd că sfînta este vie, a poruncit s-o taie cu sabia.
Dar, pe cînd o ducea la tăiere, îngerul Domnului a răpit-o pe ea din
mîinile ostaşilor fărădelege şi a păzit-o nevătămată. Deci, ducîndu-se
muceniţa, petrecea între creştini, neştiută de chinuitori. Creştinii, pe
atunci, nu erau mulţi în Persia şi nu vieţuiau prin locuri vestite, ci
mai mult prin locuri retrase, deşi ştiau de dînşii necredincioşii. Deci
sfînta era, după cuvîntul îngerului, neflămînzind, nici însetînd, fără
numai cînd voia să se arate pe sine că este trup, iar nu nălucire. Ea
lua o fărîmitură mică de pîine şi, muind-o pe aceea în apă caldă, o
mînca. Dar aceasta o făcea rar, uneori după zece zile, iar alteori după
mai multe zile. Deci, trecînd puţină vreme, după izbăvirea de moarte a
sfintei muceniţe, a pierit cu sunet necredinciosul împărat al Persiei,
Armisdas, fiind ucis de ai săi.
După el a venit Hosroe, fiul său şi nepotul lui Hosroe cel bătrîn;
dar şi asupra aceluia s-au răsculat boierii, încît Hosroe a fugit din
Persia. Deci, gîndea unde să se întoarcă: în Arabia, unde stăpîneau
turci, sau în părţile greceşti, la creştini. El nu se pricepea nici pe
ce cale să apuce. Drept aceea, a lăsat liber frîul calului său, ca, pe
calea pe care o va lua, într-acolo să meargă. Deci, cînd a sosit la o
răscruce, de unde pornea o cale către Arabia, iar alta spre greci, calul
a apucat pe cea care ducea către greci şi Hosroe a mers cu casnicii săi
la stăpînirea grecească, unde a fost primit cu cinste şi cu dragoste de
Mavrichie, împăratul grec. Deci, Mavrichie a dat lui Hosroe multă
putere din oastea sa şi, ducîndu-se în Persia, a biruit pe vrăjmaşii săi
şi iarăşi şi-a luat scaunul său, dînd linişte şi libertate creştinilor
ce erau în Persia. Căci Hosroe avea pe Mavrichie ca pe un tată al său şi
pentru dînsul n-a făcut rău creştinilor, pînă la sfîrşitul lui
Mavrichie.
Cînd Hosroe a venit în Persia, împreună cu dînsul a venit şi
Sfîntul Dometian, episcopul Melitinei, care era trimis de Mavrichie. El a
văzut cu ochii săi, precum a văzut şi Aristobul mai înainte, pe Sfînta
Muceniţă Maria, care se numea în persană Golinduhia. Dar acum nu mai era
în legături, ci în libertate, propovăduind pe Hristos perşilor. El a
vorbit cu dînsa, iar de pătimirea ei a aflat din gura alteia, iar aceea a
auzit din spusele altora. Deci, întorcîndu-se în ţara grecească, a spus
de dînsa multora. Rudeniile ei au primit în Persia sfînta credinţă,
încă şi alţi însemnaţi şi vestiţi oameni şi mulţi din popor s-au făcut
creştini, pentru că vedeau minunile cele multe făcute de dînsa şi
proorociile celor viitoare; pentru că avea dar de proorocie şi de
înainte-vedere şi cele ascunse le vedea. Astfel se înmulţea prin ea
slava lui Hristos în părţile acelea.
După aceasta, Sfînta Muceniţă Maria s-a dus în hotarele stăpînirii
greceşti, la Chirchesia şi la Daria, apoi s-a dus la Ierusalim, unde s-a
închinat făcătorului de viaţă lemn al cinstitei Cruci a Domnului şi la
Mormîntul Lui şi la celelalte locuri sfinte. Apoi, ea a mers într-o
mînăstire oarecare, unde pătrunsese eresul răucredinciosului Sever, care
mărturisea că dumnezeirea a fost pătimitoare, adăugînd la rugăciunea
"Sfinte Dumnezeule" aceste cuvinte: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare,
Sfinte fără de moarte, "Cel ce Te-ai răstignit pentru noi", miluieşte-ne
pe noi"; ca şi cum Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh ar fi pătimit pe Cruce.
Deci, sfînta s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i descopere ei despre
severiani. Oare se cade ei a se apropia de împărtăşirea lor sau nu?
Deci, ea a văzut pe un înger ţinînd două pahare, unul plin de întuneric
şi altul plin de lumină. Prin aceasta i se arăta ei că paharul cel cu
întuneric este ereticeasca credinţă, iar cel cu lumină este al sfintei
Biserici soborniceşti. Drept aceea, sfînta s-a mîhnit de ereticeasca
învăţătură şi degrabă s-a dus de acolo. Ea a fost trecută de îngerul lui
Dumnezeu şi dusă prin alte cetăţi şi ţări. În Ierapolea Siriei a
cercetat pe Episcopul Ştefan, care mai pe urmă a scris viaţa ei.
Cînd i s-a apropiat fericitul ei sfîrşit, s-a îmbolnăvit puţin pe
cînd era în biserica Sfîntului Mucenic Serghie, care este între Nisibe
şi cetatea care se numeşte Dara. Deci, ea s-a rugat mult pentru
mîntuirea a toată lumea, a dat mulţumire lui Dumnezeu pentru mila Lui
cea mare pe care a făcut-o cu dînsa şi cu bucurie şi-a dat sfîntul său
suflet în mîinile Domnului său, pe Care L-a iubit şi pentru Care a
pătimit multe chinuri. Astfel s-a numărat cu sfintele muceniţe întru
împărăţia Lui cea cerească. Sfînta Muceniţă Maria, care mai înainte s-a
numit Golinduhia, şi-a săvîrşit viaţa sa pe pămînt, pentru Domnul nostru
Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Arhanghelul Gavriil este acela care, pe Moise, ce fugea de la fata lui Faraon, in pustie, l-a invatat scrierea cartilor, descoperindu-i facerea lumii, facerea lui Adam, omul cel dintai, viata si caderea lui, neamurile cele mai dinainte, potopul si despartirea limbilor si toata intelepciunea. El este acela care a talcuit Proorocul Daniil, aratarile cele minunate, inchipuite prin tot felul de fiare, i-a descoperit, apoi, slobozirea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului, vremea venirii lui Hristos in lume si intruparea Lui din Preacurata Fecioara. El este acela care s-a aratat Sfintei si Dreptei Ana, pe cand ea se ruga cu lacrimi, zicandu-i: "Ana, s-a auzit rugaciunea ta la Dumnezeu si, iata, vei zamisli si vei naste pe Fiica cea Binecuvantata, prin care se vor binecuvanta toate semintiile pamantului; si vei chema numele ei Maria." Asemenea si Sfantului Ioachim, tot el i-a spus ca vor naste pe Maica lui Mesia, Care va mantui neamul omenesc. Acelasi Arhanghel s-a aratat preotului Zaharia si i-a binevestit dezlegarea nerodirii femeii sale, Elisabeta, si nasterea Sfantului Ioan, Inainte-mergatorul Domnului.
Acest slujitor al lui Dumnezeu a stat inaintea preacuratei, la Nazaret, si i-a binevestit zamislirea Fiului lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfant. Tot acesta s-a aratat si lui Iosif, incredintandu-l, prin vis, despre Fecioara cea neispitita de nunta. Acest Inger al Domnului s-a aratat si pastorilor ce-si pazeau turmele, noaptea, si le-a zis: "Va binevestesc voua bucurie mare: ca s-a nascut astazi Mantuitorul." Si, indata, o multime de ingeri au cantat: "Marire intru cei de sus, lui Dumnezeu, si pe pamant pace, intre oameni bunavoire." Prin acest Ingerl, la vremea patimilor Sale, Mantuitorul a primit intarire, deoarece Gavriil, puterea lui Dumnezeu se talcuieste, si, ca unul care, pe langa altele, are si aceasta slujire, de a intari pe cei ce sunt in nevointa. Acest Inger s-a aratat si mironositelor, stand pe piatra mormantului si vestindu-le invierea din morti a lui Hristos. Ca cel ce a fost binevestitorul zamislirii si al nasterii, acelasi s-a aratat a fi si Ingerul invierii. In sfarsit, acelasi Inger, aratandu-se Preacuratei, i-a spus de cinstita ei adormire si de mutarea ei cu trupul, de la cele pamantesti, la cele ceresti.
Deci, pomenind aceste multe aratari, din Legea veche si din cea noua, ale acestui Ingeri si stiind mijlocirea lui cea neincetata catre Dumnezeu, pentru neamul omenesc, Biserica ii alcatuieste soborniceasca praznuire, pentru ca poporul lui Dumnezeu sa se destepte totdeauna si cu caldura sa alerge, proslavind ajutorul si sprijinul acestui atat de mare binefacator al sau. Se cade a aminti ca, in afara de ziua de astazi, 13 iulie, Biserica mai cinsteste, pe acest Inger, la 26 martie si la 8 noiembrie.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Golinduhia, care s-a numit, mai pe urma, Maria (sec.VI).
Sinaxar 13 Iulie
În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea Soborului Arhanghelului Gabriel.
In afara de Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail si a
tuturor puterilor celor ceresti (8 noiembrie), arhanghelul Gabriel este
pomenit si in ziua de dupa Bunavestire (adica 26 martie), cu ocazia
pomenirii icoanei athonite Axion estin (11 iunie), si, in fine, in
aceasta zi de 13 iulie.Sarbatoarea aceasta a fost introdusa in secolul al IX-lea, cu ocazia sfintirii unei biserici cu hramul Arhanghelului Gabriel, in Constantinopol, biserica ce nu mai exista astazi. Slujba acestei zile e compusa de Iosif Imnograful (praznuit la 4 aprilie).
O icoana contemporana a arhanghelului Gabriel, din scoala maicii Olympias din insula Patmos (Grecia).
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru, Stefan Savaitul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Golinduh, ce s-a numit pe urma Maria.
Aceasta sfânta era din Persia si locuia cu un barbat ce era mai
mare peste fermecatori, pe vremea lui Hosroie, împaratul persilor, si a
lui Mavrichie, împaratul romanilor. Aceasta în vedenie a vazut pe
îngerul lui Dumnezeu, care i-a aratat un loc întunecat si plin de foc,
în care a vazut pe stramosii ei care fusesera închinatori de idoli. I
s-a aratat înca si alt loc luminos, în care se veseleau si cei care
slujisera lui Hristos. Deci voind si ea sa intre în locul cel plin de
lumina, a fost oprita de catre un înger, care i-a spus ca în locul acela
necredinciosii nu pot sa intre. Îndata dupa vedenia aceea, fericita a
crezut în Hristos si s-a botezat, numindu-se Maria. Pentru pricina
aceasta a fost osândita atât de barbatul sau, cât si de împarat. Si
fiind trimisa la cetatuia Litei si traind 18 ani în închisoare si
nevrând a se supune poruncii, a fost aruncata într-o groapa, în care
locuia un balaur mare. Si zacând acolo 4 luni, a îmblânzit în asa chip
pe balaur, încât se culca si se odihnea deasupra lui. Luat-a si dar de
la Dumnezeu sa nu mai gândeasca de foame. Fiind scoasa de acolo, a fost
data pe seama feciorului lui Hosroie, ca sa o cerceteze, si a fost
supusa la nenumarate chinuri din care a fost izbavita în chip minunat.
Iar ei parându-i rau ca nu a patimit, îngerul a ridicat asupra ei sabia
si a lovit-o peste grumaji; si i s-a parut ca a taiat-o, si ca a dat
sânge din care i s-au înrosit hainele ce purta, care faceau multe
tamaduiri. Iar sfânta a mers la Ierusalim si închinându-se la sfintele
locuri, a cunoscut de la Dumnezeu osebirea credintei Bisericii Ortodoxe,
si a celorlalte eresuri. Si mergând în Constantinopol a intrat într-un
mormânt mic, si a lasat acolo cele putrede si trecatoare si s-a mutat
catre Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Sara, care cu pace s-a savârsit.
Din zicerile / apoftegmele cuvioasei (amma) Sara
din Patericul Egiptean
din Patericul Egiptean
1. Povestitu-s-a despre maica Sara, că a rabdat treisprezece ani, fiind luptată tare de dracul curviei şi niciodată nu s-a rugat să se depărteze războiul de la dânsa, ci mai vârtos zicea: Dumnezeule, dă-mi putere!
2. Au năpădit odată asupra ei mai tare, acelaşi duh al curviei, punându-i în minte deşertăciunile lumii. Iar ea, slăbind de frica lui Dumnezeu şi de nevoinţă, s-a suit într- o zi în chilioara ei, să se roage. Şi i s-a arătat ei cu trup duhul curviei şi i-a zis: tu m-ai biruit, Saro! Iar ea a zis: nu te-am biruit eu, ci Stăpânul meu, Hristos!
3. Se spunea despre dânsa că deasupra râului a petrecut, locuind şaizeci de ani şi nu s-a aplecat să-l vadă.
4. Altădată au venit la dânsa doi bătrâni pustnici mari, din părţile Pitusiului. Şi când mergeau, ziceau între ei: să smerim pe bătrâna aceasta! Şi i-au zis: vezi să nu se înalţe cugetul tău şi să zici: iată pustnicii vin la mine care sunt o femeie. Le-a zis lor maica Sara: adevărat, cu firea sunt femeie, dar nu cu mintea.
5. A zis maica Sara: de mă voi ruga lui Dumnezeu ca toţi oamenii să aibă veste către mine, mă voi afla cerând iertare la uşa fiecăruia; ci mai bine mă voi ruga ca inima mea să fie curată cu toţi.
6. A zis iarăşi: pun piciorul meu pe scară să mă sui şi pun moartea înaintea ochilor mei, mai înainte de a mă sui pe scară.
7. A zis iarăşi: bine este şi pentru oameni a face milostenie; că deşi este pentru plăcerea oamenilor, dar vine spre plăcerea lui Dumnezeu.
8. Venit-au odată nişte schiteni la maica Sara, iar ea le-a pus lor înainte un paner cu poame. Ei lăsând cele bune, mâncau cele putrede. Şi le-a zis lor: adevărat, schiteni sunteţi!
9. A trimis maica Sara la avva Pafnutie, zicând: lucrul lui Dumnezeu ai făcut că ai lăsat să se necinstească fratele tău? Şi a zis bătrânul: ca cel ce fac lucrul lui Dumnezeu, treabă nu am cu nimeni.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Vasilie, despre toata fapta buna.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Teodor Studitul, despre manie.
Deci, te intreb eu pe tine frate: "Cand te-ai pogorat de pe cruce si cand te-ai slobozit cu aceasta slobozenie si ti-ai pus mainile, ca iudeii, pe Iisus?" Caci zice: "Cele ce ai facut unuia dintre acesti frati, mai mici, ai Mei, Mie Mi-ai facut. Oare, nu te-ai temut de fata Aceluia ce a grait acestea? Sau nu te-ai rusinat de ingerul pazitor al vietii tale? Au nu te-ai sfiit de fratii cei ce te vedeau si se mirau?" Asa sa lumineze, zice Scriptura, lumina noastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa proslaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri." Iar pe tine, dimpotriva, atata te-a intunecat duhul cel rau, incat s-a si hulit Numele lui Dumnezeu prin tine. Vai mie pacatosul, la cata inaltime de viata suntem chemati, si unde ne-am pogorat, facand neoranduieli, asemenea cu oamenii cei rai, mireni la naravuri. Dar zice el: Acela a inceput mai intai sfada. Dar, n-ai auzit pe Domnul cum zice, catre sluga care L-a lovit pe El peste obraz: "De am grait rau, marturiseste de rau, iar de am grait bine, de ce Ma bati? Si, iarasi pe cruce zice: "Parinte, lasa-le lor pacatul acesta, ca nu stiu ce fac." Drept aceea, ai datoria, cand esti clevetit, sa graiesti de bine. Si cand esti batut, sa te rogi pentru cei ce te bat si, fiind hulit, sa nu te manii. Iar tu, daca nu te asemeni bunului Stapan, vezi, cu cine te asemenei. Pentru aceea, dar, nu esti calugar, ci bataus, nici pustnic, ci talhar, nici fiu al pacii, ci esti fiu al maniei. Oare, nu din defaimare au iesit bataile si, batailor, le-a urmat moartea? Deci, cei ce fac unele ca acestea, sa fie pusi la canonul ce li se cade, ca sanu mearga spre mai rau. Pentru ca, unde vom pune pravila apostoleasca, care zice: "Episcopul sau preotul sau diaconul, de va bate pe credinciosii ce gresesc, sau pe necredinciosii ce fac strambatate, acela sa fie lepadat din rangul lui." Ca nicidecum nu ne-a invatat pe noi Domnul unele ca acestea ci cele potrivnice: fiind batut, tu sa nu bati, fiind clevetit, nu raspunde, patimind, nu te inspaimanta. Lui Dumnezeu este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cugetare
Omul împodobeşte straiele cele simple, cele scumpe şi somptuoase însă, îl împodobesc ele pe el. Hainele simple atrag atenţia asupra omului, în timp ce hainele cele scumpe atrag atenţia asupra lor. Patima pentru hainele de lux secătuieşte de vlagă şi usucă cu totul sufletul omului.
Acesta este
adevăratul motiv pentru care Biserica a oprit întotdeauna hainele cele
extravagant de scumpe, recomandînd întotdeauna cu tărie simplitatea.
Printre nenumăraţii sfinţi creştini, nu se află nici măcar unul care să fi aflat în hainele cele scumpe ajutor pentru mîntuire şi sfinţenie.
Mulţi regi şi împăraţi înţelepţi şi mari,
nu doar creştini, ci şi păgîni, au iubit simplitatea îmbrăcăminţii.
Astfel, se zice că împăratul Augustus Octavius, în timpul împărăţiei
căruia S-a născut Mîntuitorul, purta doar haine simple, ţesute de
propria lui soţie, sau de fiica sau de sora lui. Se spune despre Regele
Carol al Cincilea că purta haine atît de simple, încît de multe ori pînă
şi cei mai de pe urmă supuşi ai lui erau îmbrăcaţi mai bine decît el.
Un bărbat odată 1-a invitat pe ilustrul general grec Filopomenes la masă. Filopomenes nu mai acceptase niciodată pînă atunci o invitaţie la masă în casa unui particular, şi de aceea a sosit un pic mai devreme. Gazda încă nu sosise, dar soţia gazdei, necunocîndu-l personal pe marele Filopomen şi văzîndu-l îmbrăcat în haine atît de simple, s-a gîndit că acesta este sluga pe care Generalul a trimis-o mai înaintea lui ca să-i anunţe soţului ei sosirea stăpînului. Gîndind aşa, ea i-a poruncit părutei slugi să meargă afară şi să crape nişte lemne. Filopomenes s-a dus cu bucurie, şi a început să crape buştenii cu toporul. Cînd a sosit gazda şi 1-a văzut pe marele general pregătind lemne pentru foc ca o slugă, s-a înspăimîntat şi 1-a întrebat: „Cine a cutezat să-1 coboare pe stăpînul meu pînă la o asemenea muncă?”. La această întrebare Generalul a răspuns liniştit: „Hainele mele”.
Luare aminte
Să luăm aminte la marea şi preamărea
răbdare a lui Dumnezeu către poporul evreu cel necredincios, şi la
meritata lor pedeapsă (Numerii 14):
- La cum Domnul a lucrat mari şi nenumărate minuni înaintea ochilor lui Israel, dar ei au rămas îndărătnici în necredinţa lor şi au cîrtit împotriva lui Moise;
- La cum Dumnezeu i-a pedepsit, făcîndu-i să rătăcească timp de patruzeci de ani prin pustie, şi lăsîndu-i să piară acolo cu toţii, în afară de losua fiul lui Nun şi de Caleb;
- La cum şi unii dintre noi pier în pustia desfrîului, nemaiajungînd niciodată la pămîntul în care curge lapte şi miere, şi care este împărăţia Cerurilor.
Predică
Despre trebuinţa neapărată a trezviei în lupta contra diavolului
– „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă,
răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5: 8).
Monahismul ortodox a socotit întotdeauna că trezvia şi dreapta socoteală constituie esenţa luptei ascetice. Duhul trebuie să fie pururi treaz, spre a putea simţi de departe pericolul, şi pururea plin de discernămînt şi de dreaptă socoteală, spre a-şi da seama cu precizie din ce direcţie anume vine pericolul, şi de la cine.
„Fii treaz, fiul meu, ca să nu calci pe
şarpe, ca să nu cazi în groapă, ca să nu te întîmpine lupul, ca să nu te
îneci în adîncuri, ca să nu rătăceşti de la calea cea dreaptă şi să te
pierzi în hăţişuri!”. Aşa îşi sfătuieşte pururi maica pe fiul ei,
temîndu-se pentru viaţa trupului lui. Cu şi mai mare grijă îşi
sfătuieşte şi Maica Biserică fiii, temîndu-se pentru viaţa cea veşnică a
sufletelor lor. De aceea, copii, fiţi treji, privegheaţi! Potrivnicul
vostru cel vechi, diavolul, niciodată nu doarme, nici se odihneşte, ci
pururea, ca un leu sălbatic şi flămînd, umblă şi răcneşte căutînd pe
cine să înghită. Fiţi treji, privegheaţi, căci voi sînteţi ca nişte
mieluşei, iar el este ca un leu. Cînd oile simt putoarea grea a lupului,
ele aleargă şi se îngrămădesc în jurul păstorului lor.
Privegheaţi, şi veţi simţi şi voi duhoarea încă şi mai grea a demonilor care vă dau tîrcoale, dar fug de îndată ce scăpaţi la acoperămîntul Sfîntului Păstor, Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru. Veţi simţi reaua duhoare a diavolului care vă vine de la gîndurile voastre, de la simţirile voastre, de la intenţiile voastre, şi de la poftele cele trupeşti ale voastre.
Toate cîte le gîndiţi, închipuiţi,
simţiţi, intenţionaţi sau poftiţi împotriva lui Hristos şi a Legii lui
Hristos, să cunoaşteţi că sînt capcane ale diavolului, şi reaua lui
duhoare. Să cunoaşteţi aceasta, şi să fugiţi la Păstorul vostru,
aţintindu-vă mintea întreagă, inima, sufletul şi trupul la El.
O, Stăpîne Iisuse Hristoase, Cela Ce
eşti Păstorul nostru pururea Priveghetor, trezeşte-ne pre noi şi ne
luminează în tot ceasul, ca nu cumva să năvălească duşmanul pe negîndite
asupra noastră şi să ne înghită! Căci Ţie se cuvine toată slava şi
mulţumirea în veci, Amin!
