Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Miron preotul 17 August

 
Troparul Sfântului Mucenic Miron preotul, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Miron, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


Condacul Sfântului Mucenic Miron preotul

Din pruncie dorind după Hristos, preamărite şi păzind Dumnezeieştile Lui porunci, la Dânsul ai alergat, Sfinte Mucenice Miron şi te-ai odihnit, slăvindu-L cu îngerii şi cerând tuturor Dumnezeiască iertare.

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Veniţi, popoare, să cântăm...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adunându-ne la pomenirea Mucenicului Miron, purtătorul de chinuri, să cântăm toţi laudă lui Dumnezeu, Celui Ce l-a întărit pe el, ca să piardă stăpânirea luptătorului.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adusu-te-ai pe tine Făcătorului de bine dar şi sfinţit prinos, frumoasă junghiere şi jertfa cu bună mireasmă, ca unul care ai pătimit după Lege, mucenice mult pătimitorule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un înţelept, ca o biserică curată a Celui Ce a strălucit din Fecioară, ai gonit, mărite, pe lupul cel stricător de suflet, care năvălise să tulbure staulul cel Dumnezeiesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu Singură ai născut fără ispită de nuntă pe Dumnezeu, pe Care îl mărturisesc purtătorii de chinuri mucenici. Acela S-a asemănat nouă şi a stricat înşelăciunea, Preacurată Stăpână.



Cântarea a 3-a. Irmos: Pe piatra credinţei...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostea inimii tale înălţând-o către Domnul, Cel Ce s-a înălţat pe Cruce, te-ai Înălţat pe lemn, purtătorule de chinuri. Şi fiind sfâşiat, cu osârdie cântai: nu este drept afară de Tine, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săgeţile cele ascuţite ale graiurilor tale în inima tiranului le-ai înfipt, preaviteazule ostaş al Împăratului Hristos, prealăudate şi cântând, ai grăit: nu este drept afară de Tine, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Răsărind ca o dimineaţă, ca o zi, Mult Pătimitorule Mucenice Miron, ai risipit întunericul necunoştinţei şi ai luminat pe cei ce pururea cântă: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născând pe Dumnezeu Vindecătorul, în chip minunat ai vindecat, Fecioară, toată făptura ce bolea cu necredinţa. Pentru acestea, ţie mulţumindu-ţi, grăim: nimeni nu este fără prihană afară de tine, Stăpână.

Irmosul:

Pe piatra credinţei întărindu-mă, ai lărgit gura mea asupra vrăjmaşilor mei, încât s-a veselit duhul meu a cânta: nu este Sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.



Cântarea a 4-a. Irmos: Te laud pe Tine, Doamne...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În mijlocul priveliştei mărturisind Mântuitor şi Dumnezeu şi Domn pe Cel Ce a strălucit din Fecioară, prin răbdare ai smerit îngâmfarea tiranilor şi ai prăpădit mulţimea zeilor, mărite.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfâşiat şi bătut fiind, viteazule, dar cu mintea neslăbindu-te nicicum, ai înspăimântat pe îngerii care vedeau răbdarea ta, prin care ai pierdut pe vrăjmaşii cei fără trup, mucenice, făcându-te purtător de biruinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind plin de Dumnezeiască Rouă, cu minte vitejească ai intrat în cuptorul focului, Înţeleptule Mucenic Miron. Şi într-însul împreună cu îngerii veselindu-te, nicidecum nu ai fost ars, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Taina cea mare şi înfricoşătoare a naşterii tale, Preacurată, îngrozeşte tot cugetul. Căci Dumnezeu pentru bunătatea Sa a binevoit a Se face Om din tine spre mântuirea şi înnoirea lumii.



Cântarea a 5-a. Irmos: Luminarea celor din...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta cea cu Rază Dumnezeiască şi Purtătoare de Lumină, întinzându-se cu puterea Duhului Sfânt, în toată lumea, luminează cu luminarea dreptei credinţe, pe cei ce o cinstesc şi pe cei ce propovăduiesc vitejiile tale.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat vitejeşte ai suferit chinurile cele amare, ca fiind fără trup, viteazule mucenice. Căci, luându-ţi-se pielea, ai răbdat ca şi cum ar fi pătimit altul, mărite, fiind întărit de nevăzută tărie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ostenelile tale, mucenice, au picurat mir cu frumoasă mireasmă, care izgoneşte toată răutatea necredinţei şi înmiresmează pururea preasfântă Biserica lui Hristos, care cu credinţă şi cu dragoste te fericeşte pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Binecuvântată, roagă pentru noi pe Cel Ce prin cuvânt în chip de negrăit S-a Întrupat din tine, ca să fim scăpaţi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, noi cei ce te propovăduim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.



Cântarea a 6-a. Irmos: Către Domnul din chit...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu picăturile sfinţitelor tale sângiuiri, ostaşule preaviteaz, cetele demonilor ai înecat şi către Dumnezeu te-ai înălţat, purtând cunună şi preaales purtător de biruinţă făcându-te.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând tiranii faţa ta, purtătorule de chinuri, strălucind cu străluciri Dumnezeieşti, s-au îngrozit; şi necunoscând pe Dumnezeu, au dobândit întunericul şi au fost trimişi la chinurile cele veşnice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin poruncile tiranului celui prea crud, ai suferit mai presus de fire luarea pielii, vrednicule de minune, arătând dorirea ta curată şi plecarea ta către Dumnezeu, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Legile firii se înnoiesc în tine, Fecioară, căci tu, mai presus de fire, în chip minunat ai născut pe Dumnezeu Emanuel, Cel Necuprins cu firea, spre a doua naştere a noastră, a credincioşilor.

Irmosul:

Către Domnul, din chit Iona a strigat: te rog, pe mine mă scoate din adâncul iadului, ca să jertfesc Ţie, ca Mântuitorului, cu glas de laudă şi cu duh adevărat.



CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

Din pruncie dorind după Hristos, preamărite şi păzind Dumnezeieştile Lui porunci, la Dânsul ai alergat, Sfinte Mucenice Miron şi te-ai odihnit, slăvindu-L cu îngerii şi cerând tuturor Dumnezeiască iertare.



Cântarea a 7-a. Irmos: Chipul cel de aur...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea ta cea luminată, înţelepte, de dragostea cea Dumnezeiască aprinzându-se, se bucura şi se veselea când şedeai tu în mijlocul văpăii, ca şi cei trei tineri. Care cu credinţă ai grăit: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Privitorii văzând în mijlocul văpăii îngeri cu chip cu totul strălucitor împreună stătători cu tine, înţelepte, s-au îngrozit şi abătându-se spre cântare, grăiau Stăpânului: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu minte curată, stând în mijlocul cuptorului împreună cu îngerii, bucurându-te lăudai pe Domnul Cel Preabun, ca pe Cel Ce înfrâna văpaia şi te mântuia pe tine, care dulce cântai: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai, Preasfântă Fecioară, Încăpere lui Dumnezeu şi Cămară Preafrumoasă şi Scaun Dumnezeiesc în care, şezând EI, ai gătit tuturor şedere cerească. Pentru aceasta, grăim către tine: Binecuvântată eşti tu, care ai născut pe Dumnezeu cu trup.



Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Judecătorul cel nebun, văzându-te pe tine, viteazule nebiruit, când ţi se tăiau fâşii până la oase, rănit fără vinde care ţi-a adus ţie încă răni de nesuferit, sfâşiindu-te cu unghii de fier.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adusu-ţi-s-a ţie, Mucenice Miron, Graiul lui Dumnezeu din cer, care te chema pe tine, mărite, la negrăitele odihne de acolo şi către frumoasele cete ale îngerilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ai stat ca Daniel în mijlocul fiarelor, care se cucereau cu evlavie de patima cea fericită şi de nemărginita mulţime a luptelor tale, preafericite şi cu glas viu te apărau pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind împuns cu săgeata vrăjmaşului, cu totul m-am rănit la suflet şi pătimesc fără vindecare. Vindecă-mă, Preacurată şi mă scapă de tot răul, ca Una care, în chip de negrăit, ai născut pe Mântuitorul Hristos, Ceea ce eşti Nădejdea celor deznădăjduiţi.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia a prefăcut-o în răcoreală ca pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.



Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru ca să te învredniceşti, preaviteazule, a vedea Slava ce va să fie şi negrăită frumuseţea lui Hristos, Dătătorul de nevoinţe, ţi-ai plecat grumazul şi ai primit tăierea de sabie şi ai umplut de bucurie cetele mucenicilor.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta cea vrednică de minune, înmiresmând inimile credincioşilor celor ce o doresc, a sosit ca un mir cu dulce mireasmă, întru care, prin rugăciunile tale, umple-ne de bună mireasmă Dumnezeiască, pe noi, cei ce prăznuim, Sfinte Mucenice Miron, vrednicule de laudă, pomenirea ta.

Stih: Sfinte Mucenice Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se laudă Ahaia, cu scutecele şi cu chinurile tale, viteazule pătimitor al Domnului; iar Cizicul mai mult se veseleşte, ţinând trupul tău cel mult pătimitor ca pe o adevărată comoară izvor de vindecări şi curăţire de boli.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mitropolia tuturor sfinţilor, cea în înălţime preaaleasă, Sionul cel înţelegător, cinstita Biserică a celor întâi născuţi, precum scrie, pe tine ca pe un mucenic, pururea te are pârgă a mucenicilor, care te rogi pentru noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu glasul Îngerului toţi îţi strigăm ţie, Fecioară: Bucură-te Cămara şi Scaunul lui Dumnezeu; Bucură-te, prin care ne-am învrednicit de Împărăţia Cerurilor noi, cei ce de demult ne lepădasem în stricăciune şi nebuneşte pierdusem frumuseţea cea dintâi.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care, cu negrăită înţelepciune, a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău, prin mâncare în stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi, credincioşii, cu un gând în laude Îl slăvim.



SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Adunându-ne toţi credincioşii, prin cântări cu miresme şi miruri şi prin laude de cântări, să încununăm pe sfinţitul pătimitor, pe Mucenic Miron Preamăritul, care dă vindecare de toate felurile de vătămări.



SEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Cinstită mutarea ta, Preasfântă, făcând-o prăznuire, pe tine te lăudăm cu bună credinţă. Născătoare de Dumnezeu Prealăudată, să nu treci cu vederea pe cei ce cu dragoste te laudă pe tine.

17 august – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Sven;Sf. Mc. Miron presbiterul; Sfântul Mucenic Tirs; Sfântul Mucenic Straton; Sfântul Mucenic Ciprian; Sf. Mc. Patroclus; Sf. Cuv. Elisei din Calabria; Sf. Cuv. Alipie iconarul de la Mănăstirea Peșterilor din Kiev

Icoana Maicii Domnului din Sven (Svenskaya)
17 August

Icoana Maicii Domnului din Sven, numită și „Svenskaya” a fost pictată de Sfântul Alipie, iconarul Peșterilor, fiind renumită pentru vindecarea orbilor, a celor posedați și considerată de mult timp protectoare de dușmani.



În icoană, Maica Domnului este reprezentată șezând pe tron, ținând Pruncul Sfânt pe genunchi. Sfântul Teodosie se află în partea dreaptă a tronului, iar Sfântul Antonie al Peșterilor în partea stângă. Până în anul 1288, Icoana a stat la Lavra Peșterilor din Kiev, unde a fost preamărită prin minuni. În 1288 a fost transferată la Mănăstirea Sven din Briansk, care are hramul Adormirea Maicii Domnului.

Prințul Roman Mihailovici de Cernigov, fiind în Briansk, a devenit orb. Auzind despre minunile făcute de Icoana Sfântului Alipie, prințul a trimis un mesager la mănăstire, solicitând ca Icoana să-i fie trimisă la Briansk. Călugării au trimis un preot cu Icoana pe râului Desna. În timpul călătoriei, au înnoptat pe malul drept al râului Sven. După trecerea nopții, călătorii au mers la barcă, să se închine în fața Icoanei, dar nu au găsit-o acolo. Atunci au văzut-o atârnând printre ramurile unui stejar, pe un deal de pe malul opus. Vestea aceasta a ajuns la prințul Roman, care a fost adus la icoană pe jos de către însoțitorii săi.

Prințul s-a rugat cu râvnă în fața Icoanei și a promis să construiască o mănăstire pe acel loc, donându-i tot ținutul ce se vedea de pe acel deal. După rugăciune prințul și-a recăpătat vederea. Prima dată a văzut cărarea, apoi obiectele din apropiere și în cele din urmă toate împrejurimile.

După ce a făcut un altar pentru Icoană, prințul a săvârșit un Paraclis, iar apoi au pus piatra de temelie pentru o biserică de lemn în cinstea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Copacul în care Icoana s-a odihnit a fost tăiat și folosit ca lemn pentru alte icoane.

Icoana Maicii Domnului din Sven are două sărbători: 3 mai, a doua zi de la moartea Sfântului Teodosie al Peșterilor, și 17 august, ziua de pomenire a Cuviosului Alipie, iconarul Peșterilor, care a zugrăvit-o. Cinstirea de pe 17 august a fost stabilită în 1815, în semn de recunoștință pentru eliberarea celor din Briansk de invazia trupelor lui Napoleon în 1812.

Icoana este renumită pentru vindecarea orbilor, a celor posedați și este considerată de mult timp ca protectoare de dușmani.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Miron Presbiterul

Sfîntul Miron a fost preot în cetatea Ahaiei. El a fost de origine nobilă şi foarte bogat, blînd şi smerit cu purtarea, şi iubitor de Dumnezeu şi de oameni. În timpul domniei împăratului Decius, la Praznicul Naşterii Domnului, păgînii au năvălit în biserică, 1-au înşfăcat cu barbarie pe Sfîntul Miron care atunci slujea, şi 1-au torturat cu foc. În timp ce era astfel torturat a venit la el un înger al Domnului care 1-a întărit. Păgînii au început să-i jupoaie pielea trupului, de la creştet pînă la călcîie. Mucenicul a apucat o astfel de curea din pielea propriului trup şi 1-a lovit cu ea peste figură pe judecătorul-torţionar ce şedea înaintea lui. Îndrăcindu-se, judecătorul Antipater a înşfăcat o sabie ce se afla la îndemînă şi s-a străpuns cu ea, sinucigîndu-se. La urmă păgînii 1-au dus pe Sfîntul Miron Presbiterul în cetatea Cizicului, şi 1-au omorît acolo cu sabia, la anul 250.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Patroclus

Sfîntul Patroclus a fost cetăţean al oraşului Trychasia, în prezent oraşul Troyes din Franţa. El a moştenit o mare avere de la părinţii lui şi, adevărat creştin fiind, a folosit-o spre chivernisirea zilnică a celor nenorociţi, în timp ce el însuşi s-a dat pe sine unei asceze foarte stricte, gustînd hrană doar o dată pe zi, după apusul soarelui. Pentru marea sfinţenie a vieţii lui, Domnul i-a dăruit plăcutului Lui, Patroclus, puterea vindecărilor, pentru care s-a făcut vestit ca făcător de minuni de-a lungul şi de-a latul acelui ţinut. Sosind în Galia, împăratul Aurelian a poruncit ca Sfîntul Patroclus să fie adus înaintea lui. Sfîntul şi-a mărturisit atunci credinţa lui în Hristos înaintea împăratului şi a întregii curţi, fără să se teamă şi fără să ascundă nimic. „O, împărate, dacă doreşti şi tu ceva din bogăţiile mele, eu îţi voi da ţie, căci văd că eşti sărac”, i-a zis Sfîntul Patroclus împăratului. La acestea împăratul a răspuns: „Cum mă numeşti sărac pe mine, împăratul, care posed nenumărate bogăţii?”. Atunci Sfîntul Patroclus i-a zis: „Bogăţiile tale cele nenumărate sînt pieritoare, împărate. Eşti sărac pentru că nu ai stăpînire asupra ta însuţi, şi pentru că îţi lipseşte credinţa creştină din inimă”. Sfîntul Patroclus a fost osîndit la moarte şi dat pe mîna soldaţilor, care aveau ordin să-1 ducă la o anumită mlaştină, acolo să-1 ucidă, iar apoi să-i lase trupul să fie înghiţit de noroi. Dar Sfîntul s-a rugat lui Dumnezeu ca să nu îngăduie ca trupul lui să se afunde în noroi. Dumnezeu i-a ascultat ruga plăcutului Lui şi 1-a făcut nevăzut de la faţa soldaţilor, ducîndu-1 minunat pe Sfînt, într-o clipeală de ochi, de cealaltă parte a rîului. După ce l-au căutat mult, soldaţii 1-au găsit, şi 1-au omorît la un loc tare şi uscat. Doi cerşetori, cărora Sfîntul Patroclus le făcuse mult bine, au aflat şi au recunoscut trupul ucis al binefăcătorului lor şi 1-au îngropat cu cinste.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Elisei cel din Calabria

Sfîntul Preacuvios Elisei a fost de neam grec, şi egumen al mănăstirii Mellicia din Calabria, în sudul Italiei. În timpul luptelor iconoclaste [de prigonire a cinstirii sfintelor icoane] ce se duceau sîngeros în Răsărit, mulţi monahi se refugiau în Calabria, aducînd cu ei şi sfintele icoane. În timp, viaţa monahală s-a întărit foarte mult în întreaga Calabrie, existînd acolo mulţime de obşti călugăreşti şi de mănăstiri ortodoxe. Monahii calabrezi erau vestiţi pentru marea lor învăţătură şi erudiţie, şi pentru marea austeritate a modului lor de vieţuire. La un moment dat, în Calabria se aflau atît de multe obşti monahale şi atît de multe mănăstiri ortodoxe, încît Calabria a ajuns să fie comparată cu pustia egipteană a Sfinţilor Părinţi din vechime. Peste cîteva veacuri, Calabria Ortodoxă a intrat sub autoritatea Arhiepiscopului de Ohrida. Sfîntul Preacuvios Elisei a trecut la cele veşnice la Tesalonic, în anul 903.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Alipie Iconarul de la Mănăstirea Lavrei Peşterilor din Kiev

Zugrăvind pe lemn chipurile sfinţilor, preacuviosul iconar Alipie le imita bunătăţile cu viaţa lui, îmbunătăţindu-şi sufletul după pilda vieţii şi chipului lor. El a vindecat un om de lepră, a văzut un înger al Domnului, şi s-a săvîrşit către Domnul cu pace la bătrîneţi adînci fiind, la anul 1114.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Straton, Filip, Evtihian si Ciprian.

Acesti sfinti mucenici aflându-se în Nicomidia, întradins se duceau la priveliste, de învatau poporul ce se strângea acolo si-i scoteau din închinarea la idoli, si-i aduceau la credinta lui Hristos. Odata, vazând domnitorul privelistea fara de oameni, si aflând ca sfintii mucenici învata poporul sa paraseasca viata de veselie si ca traiesc alta viata noua, calcând obiceiurile lor cele parintesti, a poruncit de au adus pe sfinti înaintea lui cu graba. Acestia stând de fata si marturisind ca ei tin credinta în Hristos, si ca nu vor înceta a învata pe altii, au fost adusi la priveliste si dati la fiare salbatice. Si fiind paziti nevatamati de ele au fost chinuiti în alte multe feluri. În cele din urma bagându-i în foc, au luptat lupta cea buna pentru Hristos, si biruind au luat cununa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Tirs, Levchie, Coronat si cu sotiile lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria în Armatia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

Luna august in 17 zile: pomenirea Sfintitului Mucenic Miron, preotul.     Sfantul Miron, preotul, a trait in Grecia (Ahaia), pe vremea paganului imparat Decius, carmuitor, domn si dregator, in acea tara, fiind atunci, Antipatros, om rau si hain la suflet, care varsase mult sange crestinesc. Si era Sfantul Miron de bun neam, cu obiceiuri bune si avand dragoste de Dumnezeu si de oameni. Deci, in ziua Nasterii Domnului Hristos, Antipatros a intrat in biserica, unde slujea Sfantul Miron, ca sa prinda pe crestinii adunati acolo si sa-i dea la chinuri.
    Fara sa se inspaimante de vederea in biserica a marelui dregator, Sfantul preot a certat pe Antipatros prin cuvinte pline de parinteasca dojana, pentru cruzimea si faradelegile lui. Dar maniindu-se, prigonitorul a poruncit ostasilor de l-au prins pe preot si l-au dus la locul unde se facea schingiuirea crestinilor. Si l-au chinuit cumplit, cu grele si infricosatoare chinuri, l-au spanzurat pe lemnul de osanda si i-au strujit trupul cu piepteni de fier, arzandu-i, apoi, ranile cu taciuni aprinsi. L-au silit, apoi, sa treaca prin vapaia focului, si s-a pazit Sfantul Miron, cu darul lui Hristos, fara vatamare, ba, inca, se vedeau si Sfintii ingeri inconjurandu-l pe el si focul prefacandu-se in racorire. Si-l sileau pe el sa se inchine idolilor, dar Sfantul, nesupunandu-se, dregatorul a poruncit sa-i scoata pielea de pe trup, ca pe niste curele, de la umeri pana la picioare, si l-au dat fiarelor spre mancare. Dar vazand ca si aici Sfantul s-a pazit nevatamat, dregatorul si-a luat viata singur, rusinat de rabdatorul de chinuri al lui Hristos.
    Deci, Sfantul, fiind dus in cetatea Cizicului, i s-a taiat capul. Si asa, luand cununa muceniceasca, a intra Miron, preotul, in bucuria Domnului, dandu-si sfantul sau suflet in mana lui Dumnezeu.
 


Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Vasilie cel Mare     Vadit lucru este ca multi oameni, astazi, nu se mai ingrijesc de pazirea poruncile Mantuitorului, ci se supun mai mult obiceiului si poruncilor omenesti. Pentru ca, a petrece prin munti si prin pustietati, a se zavora pe sine in inchisoare, si manca o data pe zi, si in tot chipul a se feri de paine si de apa, si a purta haine aspre de par, si a-si infasura trupul sau cu fier, si a umbla descult, si a se culca pe pamant, si a fugi de vorba multa, toate acestea sunt predanii bine asezate de Sfntii barbati, Datori sunt, insa, cei ce fac acestea, mai intai, sa pazeasca poruncile Domnului, adica: indelunga-rabdare, adevarul, gandul smerit, infranarea, neaducerea aminte de rau, neimpatimirea pentru cele de aici, credinta si dragostea cea nefatarnica, fara de care cu neputinta este sa placem lui Dumnezeu. Se cade, dar, cu adevarat, si pe acelea a le pazi, si pe acestea a nu le lasa si de fapte rele a ne feri, dupa porunca lui Dumnezeu. Deci, sa fugim de manie si de gandul rau, de blestem si de ocara, si de desfranare, de ingamfare si de slava desarta, de minciuni si de clevetiri, de vrajba si de invidie si de toata rautatea. Eu, pe cel ce nu pazeste aceste porunci ale Domnului, ce s-au zis,  ci se jura, si minte, si ocaraste, si se bucura de raul altora, eu, nu-l primesc pe el, nici macar de si-ar petrece toata viata sa in sac si in cenusa, si chiar de n-ar primi nici un fel de hrana, fiindca ei socotesc, ca mai bine este sa se impartaseasca din bucate, cu multumire, si sa-si masoare pentru sine o pustnicie dupa putere, decat sa se tie numai de obiceiurile omenesti si sa nu se ingrijeasca de poruncile Domnului. Eu am vazut, adica, pe multi, avand desavarsita infranare si purtandu-si trupul aproape mort, de multa pustnicie, peste masura, si mult ii slaveau pe ei oamenii. Eu stiu ca infranarea goneste si pe draci, cand are, ca temelie, poruncile Domnului si ferirea de rele. Dar, dupa aceea, vazandu-i, pe unii dintr-insii, jurandu-se si mintind si ocarand, i-am rugat pe ei, zicandu-le: "O, fratilor, de vreme ce faceti invataturile Sfintilor barbati, siliti-va, dar, si la poruncile Domnului. Si feriti-va de sfaturile cele viclene, de juramant si de blestem, de minciuni si de gand rau si de toate celelalte." Ei, insa, n-au primit sfatul acesta. Si, prin aceasta, s-a vadit ca ceea ce faceau ei, pentru slava omeneasca faceau si mai mult nimic. Pentru ca pustniceasca infranare are durere si osteneala trupeasca, iar, pentru a se feri de minciuni, de ocari si de blesteme, este trebuinta de luare aminte. Pentru ca pe acestea le-a legiuit si le-a asezat Hristos, Intemeietorul de Lege, pentru care si pedepseste, cu osanda, pe cei ce le calca.

Sfântul Alipie, iconarul

Un înger zugrăveşte Icoana Adormirii Maicii Domnului în locul Cuviosului Alipie

Îndată după plecarea acelui om, a intrat la Cuviosul Alipie un tânăr luminos şi a început a zugrăvi acea Icoană. Alipie a socotit că stăpânul Icoanei s-a mâniat, şi a trimis alt zugrav să i-o facă. La început i s-a părut că acela este om, dar graba cu care lucra şi frumuseţea lucrului, îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe Icoană, iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea. Astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o Icoană foarte frumoasă. După aceea a zis către Cuvios: „Părinte, lipseşte ceva de aici, sau am greşit cu ceva?”

Un drept-credincios i-a dat, Cuviosului Părinte Alipie ca să zugrăvească o Icoană, Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, rugându-l ca s-o termine de praznicul Adormirii.

După câteva zile Cuviosul îmbolnăvindu-se şi apropiindu-se de sfârşit, Icoana a rămas nezugrăvită. Din această pricină, omul acela se supăra şi se mâhnea asupra Sfântului. Dar Alipie îi zicea: „Fiule, nu te supăra când vii la mine, ci aruncă-ţi spre Domnul grija, că El va face precum va voi, şi Icoana pe care o doreşti de ziua praznicului va sta la locul ei“. Omul crezând cuvintele Cuviosului, s-a dus la casa sa bucurându-se.

Apoi venind iarăşi la vecernia praznicului Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu si văzând Icoana nezugrăvită şi pe Cuviosul Alipie şi mai bolnav, îl defăima, zicându-i: „De ce nu mi-ai spus de slăbiciunea ta, că aş fi dat altuia să-mi zugrăvească Icoana, ca praznicul să-mi fie luminos şi cinstit, dar acum iată că m-ai ruşinat?“.

Cuviosul i-a răspuns cu blândeţe: „O fiule! N-am făcut aceasta din lenevire, însă Dumnezeu poate ca Icoana Maicii Sale să o zugrăvească cu un cuvânt; pentru că eu acum mă duc din lumea aceasta, precum mi-a arătat mie Domnul, iar pe tine nu te voi lăsa întristat“. Auzind aceasta omul acela a plecat foarte întristat.

Îndată după plecarea acelui om, a intrat la Cuviosul Alipie un tânăr luminos şi a început a zugrăvi acea Icoană. Alipie a socotit ca stăpânul Icoanei s-a mâniat, şi a trimis alt zugrav să i-o facă. La început i s-a părut că acela este om, dar graba cu care lucra şi frumuseţea lucrului, îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe Icoană, iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea. Astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o Icoană foarte frumoasă. După aceea a zis către Cuvios: „Părinte, lipseşte ceva de aici, sau am greşit cu ceva?”

Cuviosul i-a răspuns: „Bine ai făcut-o, Dumnezeu ţi-a ajutat ca să o zugrăveşti cu aşa mare podoabă, căci El Însuşi a lucrat aceasta prin tine“. Apoi sosind seara, zugravul acela s-a făcut nevăzut, împreună cu Icoana.

Stăpânul Icoanei, toată noptea a petrecut-o fără somn, de mare mâhnire, că nu o avea gata pentru praznic, numindu-se pe sine păcătos şi nevrednic de un dar ca acesta. Dimineaţa sculându-se s-a dus în biserică, pentru a plânge a sa greşeală, dar deschizând uşa bisericii, a văzut Icoana la locul său, strălucind foarte mult.

Atunci de frică a căzut la pământ, socotind că o nălucire i s-a arătat lui, apoi ridicându-se puţin şi privind, a cunoscut că este Icoana lui. De aceea, fiind cuprins de cutremur şi de spaimă multă, şi-a adus aminte de cuvintele Cuviosului Alipie, care îi zisese că Icoana îi va fi gata de ziua praznicului său. Alergând a deşteptat pe casnicii săi şi îndată au mers cu mare bucurie în biserică după dânsul, cu lumânări şi cu tămâieri. Văzând ei Icoana că strălucea ca soarele, au căzut cu feţele la pământ, i s-au închinat ei şi au sârutat-o cu toată veselia sufletului. După aceea, acel om drept-credincios s-a dus la egumen şi a început a-i spune şi lui minunea ce se făcuse cu aceea Icoană. Apoi au mers împreună la Cuviosul Alipie şi l-au văzut pe el, gata de a pleca din lumea aceasta.

Însă l-a întrebat egumenul: „Părinte, cum şi de cine s-a zugrăvit Icoana omului acestuia?” Iar el spunându-le toate câte a văzut, a zis: „îngerul a zugrăvit-o pe ea şi iată-l, acum stă de faţă, vrând să mă ia şi pe mine“. Acestea zicându-le, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, în ziua de 17 ale lunii lui august. Fraţii îngrijindu-i trupul, l-au pus în biserică unde, făcând deasupra lui cântarea cea obişnuită, l-au pus în peştera Cuviosului Antonie.

Astfel, acest Sfânt zugrav şi făcător de minuni, a împodobit cerul şi pământul, suindu-se acolo cu sufletul său cel îmbunătăţit. Iar aici fiind cu trupul, în cinstea lui Dumnezeu Tatăl, începătorul zugravilor, Care a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră“. Asemenea şi a Ipostasului Său, Dumnezeu Fiul, Care cu chipul S-a aflat ca omul, împreună cu a Sfântului Duh, care S-a pogorât în chip de porumbel şi în limbi de foc, prin Care de o fiinţă fiind, să ne fie şi nouă parte ca împreună cu Cuviosul Alipie, să-L lăudăm în vecii vecilor. Amin!

(Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2001, p. 418)

Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Vasilie cel Mare
    Vadit lucru este ca multi oameni, astazi, nu se mai ingrijesc de pazirea poruncilor Mantuitorului, ci se supun mai mult obiceiului si poruncilor omenesti. Pentru ca, a petrece prin munti si prin pustietati, a se zavora pe sine in inchisoare, si manca o data pe zi, si in tot chipul a se feri de paine si de apa, si a purta haine aspre de par, si a-si infasura trupul sau cu fier, si a umbla descult, si a se culca pe pamant, si a fugi de vorba multa, toate acestea sunt predanii bine asezate de Sfintii barbati, Datori sunt, insa, cei ce fac acestea, mai intai, sa pazeasca poruncile Domnului, adica: indelunga-rabdare, adevarul, gandul smerit, infranarea, neaducerea aminte de rau, neimpatimirea pentru cele de aici, credinta si dragostea cea nefatarnica, fara de care cu neputinta este sa placem lui Dumnezeu. Se cade, dar, cu adevarat, si pe acelea a le pazi, si pe acestea a nu le lasa si de fapte rele a ne feri, dupa porunca lui Dumnezeu. Deci, sa fugim de manie si de gandul rau, de blestem si de ocara, si de desfranare, de ingamfare si de slava desarta, de minciuni si de clevetiri, de vrajba si de invidie si de toata rautatea. Eu, pe cel ce nu pazeste aceste porunci ale Domnului, ce s-au zis,  ci se jura, si minte, si ocaraste, si se bucura de raul altora, eu, nu-l primesc pe el, nici macar de si-ar petrece toata viata sa in sac si in cenusa, si chiar de n-ar primi nici un fel de hrana, fiindca ei socotesc, ca mai bine este sa se impartaseasca din bucate, cu multumire, si sa-si masoare pentru sine o pustnicie dupa putere, decat sa se tie numai de obiceiurile omenesti si sa nu se ingrijeasca de poruncile Domnului. Eu am vazut, adica, pe multi, avand desavarsita infranare si purtandu-si trupul aproape mort, de multa pustnicie, peste masura, si mult ii slaveau pe ei oamenii. Eu stiu ca infranarea goneste si pe draci, cand are, ca temelie, poruncile Domnului si ferirea de rele. Dar, dupa aceea, vazandu-i, pe unii dintr-insii, jurandu-se si mintind si ocarand, i-am rugat pe ei, zicandu-le: "O, fratilor, de vreme ce faceti invataturile Sfintilor barbati, siliti-va, dar, si la poruncile Domnului. Si feriti-va de sfaturile cele viclene, de juramant si de blestem, de minciuni si de gand rau si de toate celelalte." Ei, insa, n-au primit sfatul acesta. Si, prin aceasta, s-a vadit ca ceea ce faceau ei, pentru slava omeneasca faceau si mai mult nimic. Pentru ca pustniceasca infranare are durere si osteneala trupeasca, iar, pentru a se feri de minciuni, de ocari si de blesteme, este trebuinta de luare aminte. Pentru ca pe acestea le-a legiuit si le-a asezat Hristos, Intemeietorul de Lege, pentru care si pedepseste, cu osanda, pe cei ce le calca.
 

Viaţa Sfântului Mucenic Straton
17 August

Sfânul Mucenic Straton a suferit moarte martirică în timpul persecuţiei pornite de împăratul Diocleţian (284-305). El a fost prins propovăduind pe Hristos fapt pentru care a fost închis împreună cu animale sălbatice, însă prin providenţă divină a scăpat fără să păţească nimic. În cele din urmă a suferit moarte martirică prin foc, fiind ars de viu, în oraşul Nicomidia (Asia Mică – astăzi satul Ismid).

Sfântul Mucenic Ciprian

 El a fost prins propovăduind pe Hristos fapt pentru care a fost închis împreună cu animale sălbatice, însă prin providenţă divină a scăpat fără să păţească nimic.

Sinaxar 17 August

În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Miron.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu (249-251) si ale lui Antipatru domnul Ahaiei. El era cu vrednicia preot bisericii, cu buna întelegere, bogat si de neam cinstit, iubit fiind si de Dumnezeu si de oameni. În ziua Nasterii lui Hristos intrând Antipatru în biserica, sa prinda pe crestini ca sa-i chinuiasca, Sfântul Miron umplându-se de râvna dumnezeiasca, l-a înfruntat. Drept aceea a fost mult chinuit si silit ca sa aduca jertfa la idoli. Dar el a refuzat; atunci i-au scos fâsii de piele de la umeri pâna la picioare, dintre care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. Dupa aceasta a fost supus sfântul la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de acolo la Cizic, si acolo, prin sabie, i s-a taiat capul, si asa si-a primit cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Straton, Filip, Evtihian si Ciprian.

Acesti sfinti mucenici aflându-se în Nicomidia, întradins se duceau la priveliste, de învatau poporul ce se strângea acolo si-i scoteau din închinarea la idoli, si-i aduceau la credinta lui Hristos. Odata, vazând domnitorul privelistea fara de oameni, si aflând ca sfintii mucenici învata poporul sa paraseasca viata de veselie si ca traiesc alta viata noua, calcând obiceiurile lor cele parintesti, a poruncit de au adus pe sfinti înaintea lui cu graba. Acestia stând de fata si marturisind ca ei tin credinta în Hristos, si ca nu vor înceta a învata pe altii, au fost adusi la priveliste si dati la fiare salbatice. Si fiind paziti nevatamati de ele au fost chinuiti în alte multe feluri. În cele din urma bagându-i în foc, au luptat lupta cea buna pentru Hristos, si biruind au luat cununa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Tirs, Levchie, Coronat si cu sotiile lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria în Armatia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântare de laudă la Sfântul Patroclus

Sfîntul Patroclus drept înaintea împăratului stă,

Fără teamă pre Hristos Domnul slăvindu-L;

Împăratul întreabă cu-asprime, iar Sfîntul răspunde liniştit:

„Datori sînt bogaţii să miluiască săracii:

Mi se cuvine deci mie, care sînt bogat,

A te milui pe tine, împărate, care de multe duci lipsă;

Ci trebuie doar să ceri”.

„Nebune! Pe mine, împăratul, stăpînul Universului,

Cutezi a mă numi sărac!?

Şi ce bogăţii ai tu, afar’ de-a ta blestemată credinţă?!”

„Cu-adevărat bogat sînt eu, împărate,

Căci a mea credinţă ce blestem ţi-este ţie,

Mie şi multor, e de binecvuîntare nesecat izvor;

Ea bogăţie de mult aur mie şi multora este,

Ce nicicînd se termină, nicifurul o fură oarecînd;

Bogăţia mea veşnică este, împărate,

Ea întreagă mă aşteaptă în Ceruri, sporită”.

Împăratul strigă, dement:

„Ce tot aiurezi?!

Eşti în a mea putere!

Te dau la chinuri!!”

,,Bucuros, împărate”.

Sfântul stă liniştit:

„Domnului meu scumpe

Îi sînt ale trupului meu chinuri

Căci în astă viaţă trupul pentru chinuri e făcut.

Cu atît mai uşor duhul meu la cer va zbura,

Căci duhul creştinesc duh de libertate este,

El este-al oricărui creştin.

Pe mine sus slava m-aşteaptă, împărate,

Pe cînd, din păcate, pe tine, ruşinea cea mare, şi urgia.

Grăbeşte aşadar cu-ale tale chinuri,

Căci nu voi să mi se veştejească cununa”.

Cugetare

Domnul nu îngăduie să fie ruşinaţi robii Săi cei credincioşi.

S-a întîmplat adesea că mucenicii, chinuiţi fiind înaintea neleguitelor tribunale celor iubitoare de sînge, să lucreze pe neaşteptate, înaintea ochilor lor, mari minuni, care băgau spaima în oasele necredincioşilor. Atunci, fie idolii se zguduiau din senin şi cădeau la pămînt, fie cîte un tunet sau fulger puternic izbea capişti prefăcîndu-le în praf şi cenuşă, fie vreo furtună năprasnică şi neaşteptată stingea cuptoarele de flăcări în vîlvătăi menite să ardă sfinţii, fie torţinarii se omorau între ei în loc să îi omoare pe creştini. Astfel, în timpul torturilor Sfîntului Miron, Antipater a înnebunit brusc şi s-a sinucis cu o spadă ce era la îndemînă.

Sfîntul Alipie Iconarul se afla aproape deja pe patul de moarte cînd a primit de la un om comanda să execute o icoană a Adormirii Maicii Domnului. Cum această sfîntă sărbătoare se apropia, omul venea des la Sfântul să vadă dacă este gata icoana lui. Dar nici măcar în ajunul sărbătorii icoana nu era începută, şi în care icoana ar fi trebuit deja să fie aşezată în Biserică. Văzînd aceasta omul a plecat la casa lui lovit de mare deznădejde, dar arunci în chilia Sfîntului Alipie a intrat un tînăr, care a început imediat să picteze icoana cu mare repeziciune, ca un artist îndemînatic şi desăvîrşit. Cînd icoana a fost gata, ea a strălucit ca soarele. Aducînd-o înaintea ochilor uimiţi ai Sfîntului Alipie, tînărul a dus-o apoi repede în biserica pentru care fusese comandată, unde a aşezat-o la locul ei. În dimineaţa Sărbătorii, omul care comandase icoana s-a aflat în biserică şi a constatat cu uimire că icoana lui este acolo unde trebuia să fie. El după aceea a alergat la mînăstirea Sfîntului şi, împreună cu egumenul, au intrat în chilia lui. „Cine a pictat atît de repede icoana?”, a întrebat egumenul. Atunci, Sfîntul Alipie cel bolnav, care zăcea în pat, i-a zis: „Un înger a pictat-o, care iată, stă aici de faţă, şi aşteaptă să mă ia”.

Luare aminte

Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui Saul din pricina neascultării lui (I Regi 15):

• La cum Domnul i-a poruncit lui Saul să nu cruţe nici un Amalekit, nici să ia ceva din vitele sau bogăţiile lor;
• La cum Saul 1-a cruţat pe regele Amalekiţilor Agag, şi a îngăduit războinicilor lui să ia cu ei vitele cele mai grase din turmele Amalekiţilor;
• La cum Samuel i-a arătat lui Saul că Dumnezeu îl respinge din pricina neascultării lui16, şi din pricina îndărătnciciei de a aduce jertfă lui Dumnezeu cîtă vreme nu este preot de faţă. Lui Saul, care se justifica că a îngăduit luarea vitelor grase ale lui Amalek spre a le aduce jertfa Domnului Dumnezeu, Samuel i-a răspuns astfel: „Au doară arderile de tot şi jertfele sînt tot aşa de plăcute Domnului, ca şi ascultarea glasului Domnului? Ascultarea este mai bună decît jertfa şi supunerea mai bună decît grăsimea berbecilor. Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria şi împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli” (I Regi 15: 22-23).

Predică

Despre Dumnezeiescul Prunc Cel plin de Duhul – „Şi se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei credinţe. Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu” (Isaia 11: 23).

Duhul Sfînt al lui Dumnezeu nu Se desparte de Tatăl, şi El nu Se desparte nici de Fiul; nici Tatăl nu Se desparte de Fiul şi de Duhul; şi nici Fiul nu Se desparte de Tatăl şi de Duhul vreodată. Sfîntul Duh a prorocit prin gura prorocilor despre Fiul; Sfîntul Duh o a umbrit pe Sfinta Fecioară Măria, gătind-o pentru Naşterea Fiului lui Dumnezeu; Duhul Sfînt a stat nedespărţit deasupra Fiului de-a lungul întregii Lui vieţi întrupate pe pămînt.

Duhul înţelepciunii acesta este vederea tainelor dumnezeieşti; duhul înţelegerii -aceasta este înţelegerea legăturilor dintre lumea văzută şi cea nevăzută; duhul sfatului – acesta înseamnă capacitatea de a deosebi binele de rău; duhul tăriei [al puterii] – aceasta este puterea autoritară asupra zidirii; duhul cunoştinţei -aceasta este cunoaşterea esenţei celor create; duhul temerii de Dumnezeu -acesta este recunoaşterea puterii dumnezeieşti a Creatorului asupra ambelor lumi, văzută şi nevăzută, şi supunearea în faţa voii lui Dumnezeu.

Care om, de la Facerea lumii, a mai avut întru sine plinătatea tuturor acestor daruri ale Duhului Sfînt? Nimeni în afară de Domnul nostru lisus Hristos, Dumnezeu şi Om.

Cu toate acestea, Duhul Sfînt împarte darurile Sale liber, precum voieşte, şi le dăruieşte oamenilor, pe unele acestuia, iar pe altele cestuilalt.

Dar toate laolaltă, în plinătatea şi puterea lor neîmpărţită, nu au strălucit decît în Unul Fiul lui Dumnezeu. Dar de ce a fost nevoie ca Domnul Hristos să fie plin de duhul temerii de Dumnezeu cînd El însuşi este Dumnezeu? Răspuns: El nu avea duhul temerii de Dumnezeu ca Dumnezeu, ci ca Om, astfel încît să ne fie nouă pildă de adevărată şi desăvîrşită omenitate. Aşa cum a postit, a privegheat şi S-a nevoit ca un om spre a le fi spre pildă şi învăţătură oamenilor, tot aşa S-a temut de Dumnezeu ca om, spre a le fi spre pildă şi învăţătură oamenilor.

Căci ce le este mai de folos oamenilor infestaţi de păcat decît frica de Domnul?

El, Cel pe deplin Sănătos, a trebuit să ia asupra Lui medicamentul ce se aplică păcătoşilor spre a fi solidar cu păcătoşii şi a îşi asuma Cel dintîi soarta lor: spre a-i întări să ia şi ei acest medicament mîntuitor. Oare nu face şi orice părinte la fel? Nu este el cel dintîi care gustă medicamentul pe care copilul îl refuză cu teamă şi plîns?

O, Stăpîne Doamne, Dumnezeul nostru, Cela Ce în Treime veşnic eşti închinat şi slăvit, şi înaintea Căruia se închină puterile cereşti, cîntînd cîntarea îngerească, Sfînt, Sfînt, Sfînt Domnul Savaot, primeşte şi închinarea noastră, a celor preamici şi păcătoşi, şi ne mîntuieşte pre noi. Căci numai Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în veci, Amin!

Predică la Duminica a XI-a după Rusalii - Despre datoria de a ierta celor ce ne greșesc

 
“Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine?“ (Matei 18, 32-33)


Iubiți credincioși,



Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie de azi ne arată datoria de a ierta pe cei ce ne greșesc. Domnul nostru Iisus Hristos, ne învață că toată Legea și proorocii, se reazemă pe două porunci, adică să iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvorăște din dragoste, după mărturia Sfântului Apostol Pavel, care zice: Dragostea se milostivește (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă de fratele său este semn că acela nu are dragoste și petrece în întunericul urii de frați (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).

Dragostea lui Dumnezeu către noi se aseamănă cu dragostea părinților pentru fiii lor (Deuteronom 1, 37-45; Isaia 49, 15; 66, 13). Precum un tată și o mamă bună își iubesc pe fiii lor și, ori de câte ori ar greși ei, dacă se întorc și cer iertare, îi iartă și îi mângâie, așa este și dragostea lui Dumnezeu spre noi, care suntem fiii Săi (Ioan 1, 12) și așa ni se cuvine să fim cu dragostea și cu mila față de cei ce ne greșesc nouă. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit spunând: “Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac“ (Luca 23, 34).

Toate faptele bune de le va avea cineva, dacă nu are dragoste, nu are nimic (I Corinteni 13, 1-2). Fiul lui Dumnezeu venind în lume, din nemărginita Sa bunătate, cu dragoste și milă pentru noi (Efeseni 3, 18-19), a desființat deosebirea între vrăjmași și prieteni și ne-a dat poruncă să iubim pe vrăjmașii noștri, să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să ne rugăm pentru binele celor ce ne vatămă și ne prigonesc și să facem bine celor ce ne urăsc (Matei 5, 44). După mărturia acestei învățături nu avem voie să urâm pe nimeni, ci pe toți cei ce ne greșesc să-i iubim și să le iertăm greșelile, chiar dacă ne-ar face cel mai mare rău.

Să ne aducem aminte că Dumnezeu din a Sa nemărginită bunătate “plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți, și răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi“ (Matei 5, 45). De aceea suntem și noi datori a face bine tuturor și a ierta greșelile celor ce ne greșesc (Matei 6, 12; I Tesaloniceni 5, 15), purtând neputințele altora (Galateni 6, 2; Efeseni 4, 2). Așa ne îndeamnă și Sfântul Apostol Pavel, zicând: “Fiți buni între voi și milostivi iertând unul altuia, precum și Domnul v-a iertat vouă, în Hristos“ (Efeseni 4, 32). În alt loc zice: “Îngăduiți-vă unul pe altul, iertând unul altuia; iar dacă cineva are vreo plângere împotriva cuiva, după cum Hristos v-a iertat vouă, așișderea iertați și voi“ (Coloseni 3, 13).

Așadar, frații mei, aducându-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu față de noi, care pururea greșim înaintea Lui, să ne silim și noi după a noastră putere să iertăm întotdeauna pe cei ce ne greșesc nouă (Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate arăta între noi fără de iubirea dintre noi și fără iertarea celor ce ne greșesc nouă (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).
Iubiți credincioși,



Să ascultăm acum pe Sfântul Efrem Sirul, care, vorbind despre iertarea celor ce ne greșesc, de care atârnă și iertarea păcatelor noastre, zice așa: "Bine a zis Domnul: că sarcina Mea este ușoară! Că ce greutate și ce osteneală este a lăsa noi fratelui nostru greșelile cele ușoare și de nimic vrednice, spre a ni se ierta și nouă cele ale noastre..." Și mai departe zice: "Nu am zis să-Mi aduceți bani, sau țapi, sau post, sau priveghere, ca să ziceți: Nu am sau nu pot! Ci ceea ce este lesnicios și ușor și scurt ne-a poruncit, zicând: Tu iartă fratelui tău greșelile lui și Eu îți iert pe ale tale! Tu însă nici greșelile nu ierți, poate puțini bani doi sau trei dinari iar Eu nenumărați talanți îți dăruiesc ție. Tu nu mai ierți nimic dăruindu-i; iar Eu îți dau ție vindecare și împărăție îți dăruiesc. Și darul tău atunci îl primesc când te împaci cu cel ce îți vrăjmășește ție, când nu ai vrajbă asupra cuiva întru mânia ta. Când ai pace și dragoste către toți, atunci rugăciunea ta este bine primită și prinosul tău bine plăcut și casa ta este blagoslovită și tu ești fericit. Dacă tu cu fratele tău nu te împaci, cum ceri iertare de la Mine?

Cuvintele Mele le calci și ceri iertare de la Mine? Eu, Stăpânul tău îți poruncesc și tu nu iei aminte? Apoi cum îndrăznești să aduci către Mine rugăciune și jertfă? Căci precum tu îți întorci fața de către fratele tău, așa și Eu despre rugăciunea ta și de la darul tău voi întoarce ochii Mei" (Cuvânt pentru dragoste, tom III, pag. 31-33, M-rea Neamț, 1823).

Dumnezeiescul părinte Isaac Sirianul, conglăsuind cu Sfântul Efrem, arată că nu primește Dumnezeu rugăciunea noastră, dacă noi avem ură și nu vom ierta pe cei ce ne greșesc nouă, că iată ce zice: "Sămânță pe piatră este rugăciunea celui ce are pomenire de rău asupra fratelui său" (Cuvânt 58, pag. 297, M-rea Neamț, 1818). Așadar, frați creștini, să luăm aminte cu toată frica de Dumnezeu la cuvintele acestor sfinți părinți, care se reazemă pe cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis în Sfânta Sa Evanghelie: “De veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc, iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru Cel ceresc nu va ierta vouă greșelile voastre“ (Matei 6, 14-15).

Frații mei, dacă credem că acestea sunt cuvintele și poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și că niciodată gura Lui nu poate să spună neadevăr, El fiind ființa adevărului, apoi să ne dăm seama că niciodată nu vom primi iertarea de la Dumnezeu, atâta vreme cât vom fi învrăjbiți cu oamenii și "nu vom ierta din toată inima păcatele și greșelile fraților noștri" (Marcu 11, 25). Nimeni să nu creadă că, cu darurile sale sau cu slujbele ce le dă la sfânta biserică, se va putea împăca cu Dumnezeu și va lua iertare de păcatele sale, mai înainte de a se împăca și a se ierta cu cei ce au fost învrăjbiți.

Acest adevăr ni-l arată Însuși Hristos Domnul când zice în Sfânta Evanghelie: “De-ți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului și du-te de te împacă cu fratele tău, apoi vină și adu darul tău“ (Matei 5, 23-24).

Nu numai darul nostru nu-l primește Dumnezeu mai înainte de a ne împăca cu aproapele nostru, ci nici rugăciunea noastră n-o primește că zice: “Când stați de vă rugați, iertați tot ce aveți asupra cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre“ (Marcu 11, 25). Același lucru ne învață Mântuitorul și în rugăciunea domnească Tatăl nostru, pe care o rostim zilnic, dimineața și seara: “Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri“ (Matei 6, 12). Dacă nu iertăm noi mai întâi pe frații noștri, nici Tatăl nostru ceresc nu ne va ierta păcatele noastre. Iertarea este o condiție obligatorie pentru mântuirea omului, a lumii întregi. Iertarea stă la temelia păcii din inimă și a cunoștinței fiecăruia dintre noi. Iertarea salvează familia de divorț și distrugere, salvează rudele de ceartă și judecăți, salvează lumea de războaie, de ură și de moarte.

Însă nimic nu-i mai greu pentru noi oamenii decât să iertăm pe cei ce ne-au jignit, ne-au defăimat sau ne-au păgubit. Pentru un cuvânt de ocară, pentru un lucru de nimic, pentru o mică pagubă, unii creștini trăiesc în ceartă, și chiar înjură, ani de zile. Ba ajung la judecată și la fapte de răzbunare, încât nici preotul din parohie, nici rudele, nici bătrânii satului, nici boala și frica morții nu le înmoaie inima să se ierte, să se împace unii cu alții. De aceea nu puțini mor certați între ei, spre veșnica lor osândă. Că după moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru mântuirea lui.

Această stare grea de ură și răzbunare dintre oameni, care duce pe acei care nu iartă la moarte, o arată Hristos foarte clar în pilda din Evanghelia care s-a citit astăzi. Împăratul care ia socoteală slugilor sale este Împăratul Hristos care ne va judeca pe toți la sfârșitul veacurilor. Datornicul care datorează Împăratului ceresc zece mii de talanți este fiecare dintre noi, care datorăm lui Hristos pocăință, lacrimi, milostenie și iertare pentru mulțimea păcatelor pe care le-am făcut.

Dar în timp ce Dumnezeu, ca un tată bun, ne iartă toată datoria, adică toate păcatele, noi oamenii nu iertăm pe cei ce ne-au greșit puțin, ci le cerem datoria cu dobândă. Iar dacă nu ne întorc datoria ne răzbunăm pe ei, îi dăm în judecată, le dorim răul, nu-i iertăm până la moarte. De aceea și Dumnezeu se supără pe cei care nu iartă pe aproapele, ci trăiesc în ură și răzbunare, și le va zice la judecată: “Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o adică toate păcatele pentru că M-ai rugat. Nu se cădea oare ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și Eu am avut milă de tine? Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria“ (Matei 18, 32-34).

Auziți ce zice Hristos, Stăpânul vieții și al morții? Pe cei ce nu iartă pe aproapele lor, nici Dumnezeu nu-i va ierta la judecata cea mare de apoi, ci îi va arunca în chinurile iadului pentru vecii vecilor. Că dacă în viață nu ne pocăim, nici nu iertăm, nici nu facem milostenie și murim așa, nu vom avea iertare niciodată și nimeni nu ne va mai scoate din veșnica osândă.
Iubiți credincioși,



Cea mai mare virtute creștină este iubirea. Ea este viața noastră și avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfântul Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, împăcarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea străinilor și altele asemenea sunt fiicele cele mai mari ale iubirii creștine.

Iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele, sunt poruncile cele mai mari din Sfânta Evanghelie care stau la temelia mântuirii noastre. De felul cum vom ști să iertăm, să ajutăm pe aproapele, să răbdăm pe toți, să facem pace, să nu ne răzbunăm, de aceasta depinde pacea noastră, bucuria vieții noastre, mântuirea fiecăruia dintre noi.

Dar ce să facă acei creștini, care își cer iertare de la cei cu care sunt certați, dar aceia nu vor să-i ierte? Să facă ce ne învață Sfinții Părinți. Întâi să se roage lui Dumnezeu pentru îmblânzirea vrăjmașilor lor. Să ceară sfatul duhovnicilor lor și să le respecte cuvântul. Apoi să-și ceară personal iertare de la cei cu care sunt certați, prin cuvintele: "Iartă-mă, frate, pentru toate câte ți-am greșit și Dumnezeu să te ierte!" Iertarea să se facă cel mai bine în biserică, sau în casa unuia dintre ei, sau în casa preotului. Dacă cearta este veche și mare, împăcarea să se facă în prezența preotului, și să se încheie cu o rugăciune de mulțumire și chiar cu o masă creștinească, sau acordarea reciprocă de daruri. Dacă aproapele nu vrea să ne ierte, să urmăm sfatul duhovnicului, să cerem iertare de trei ori și așa, dacă nu ne mustră conștiința, ne putem împărtăși cu Sfintele Taine. Iar dacă încă suntem tulburați și ne chinuie gândurile de răzbunare, să amânăm Sfânta Împărtășanie, ca să nu ne fie spre osândă. Smerenia și rugăciunea curată ne ajută cel mai mult la împăcare. Cine urmează calea aceasta, acela nu este departe de mântuire!

Citim în Pateric că un călugăr tânăr s-a dus la un sihastru bătrân și i-a spus că are vrajbă asupra cuiva și nu-l poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a îndemnat bătrânul la iertare, că ucenicul nu voia să-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: "Să spunem împreună Tatăl nostru, fiule!" Pe când ucenicul zicea: "Și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri", bătrânul îi spuse: "Nu așa, fiule! Ci să zicem; Și nu ne ierta nouă greșelile noastre, precum nici noi nu iertăm greșiților noștri!" Auzind aceasta ucenicul, a căzut în genunchi și a zis: "Iartă-mă, părinte, că am greșit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!"

Așa să facem și noi, frați creștini. Să cerem iertare întâi și să iertăm cu dragoste pe toți, ca să fim și noi iertați de Dumnezeu pe pământ și în cer. Căci fără iertare nu avem mântuire, nici nu putem zice Tatăl nostru.

Să rugăm pe Dumnezeul dragostei și pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit pe cruce din dragoste pentru noi, să ne împace pe toți în numele Său, știind că dragostea nu moare niciodată! Amin.

(Arhim. Cleopa Ilie)

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Diomid 16 August

Troparul Sfântului Mucenic Diomid, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Diomid, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.



Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Deschide-voi gura mea...

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind de Lumina Cea în Trei Sori, risipeşte întunericul necunoştinţei mele, ca să laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi faptele vieţii tale, Fericite Mucenice Diomid.

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-ţi cugetul tău neprimitor patimilor trupului, te-ai arătat vas primitor al Duhului, pururea pomenite şi ai izvorât noiane de tămăduiri, făcând să înceteze toată supărarea bolilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dorind după viaţa cea fără de sfârşit te-ai sârguit a bea paharul morţii şi ai dobândit-o, prealăudate, precum ştie Cel Ce te-a chemat către cunună cea neveştejită, mucenice nebiruite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Cetate Însufleţită a Împăratului, Ceea ce ai arătat şi Naştere Dumnezeiască şi Adormire Minunată, arată cetatea ta nevătămată de toate căderile cutremurului, Prealăudată.

Catavasie:

Cea Împodobită cu Dumnezeiasca Slavă, Sfinţita şi Lăudata pomenirea ta, Fecioară, pe toţi credincioşii la veselie i-a adunat; şi începând Mariam, cu timpane şi cu hore, cântă Unuia-Născut al tău, căci cu Slavă S-a preaslăvit.



Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin negrăită şi Dumnezeiască lucrare a mâinilor curăţind patimile oamenilor, ai fost dat de la Dumnezeu doctor preaales credincioşilor şi preafierbinte rugător pentru cei ce te cinstesc pe tine, fericite.

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trăgându-se spre junghiere Mucenicul Diomid, striga către Tine Singurul nostru Dumnezeu: voi alerga în calea mărturisirii Tale şi cu tărie voi urma Patimii Tale celei de bună voie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Măritul Mucenic Diomid prin taină chemându-ne astăzi către ospăţ, pune înainte chinurile lui, ca o mirodenie fără materie; veniţi, dar credincioşilor, să ne desfătăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mântuieşte, de Dumnezeu dăruită Preacurată, de toată căderea cutremurului, cetatea aceasta care este închinată ţie şi turma ta păzeşte-o în pace şi în unire.

Catavasie:

Cel Ce eşti Făcător şi Cu­prinzător a toate, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu, Hristoase, Neclintită şi Nemişcată, întăreşte Biserica, Cel Ce Însuţi eşti Sfânt şi întru Sfinţi Te odihneşti.



Cântarea a 4-a. Irmos: Sfatul cel neurmat...

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Mucenic Diomid cel Mărit, purtând în inima sa cuvântul Dumnezeieştii cunoştinţe, ca un râu a înecat pâraiele înşelăciunii şi a scufundat cu totul puterea idolilor.

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicul Diomid cel preaînţelept, mucenic cu raza bunătăţilor şi cu îndestularea minunilor, a strălucit pe pământ ca un soare şi cu adevărat a luminat adunările dreptcredincioşilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aflând sfârşitul cel preafericit şi cu bucurie câştigând Slava cea Negrăită, cea de demult dorită de tine, preafericite, adu-ţi aminte de cei ce te cinstesc pe tine, mucenice, purtătorule de chinuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Naşterea ta s-a arătat străină, precum s-a arătat Binecuvântată Cinstita Adormire pe care o cinsteşte cetatea ta, scăpată de vătămările barbarilor, prin folosinţa ta, Preacurată.

Catavasie:

Graiurile proorocilor şi preînchipuirile au proorocit Întruparea Ta cea din Fecioară, Hristoase. Lumina Strălucirii Tale întru lumina neamurilor va ieşi şi va striga Ţie adâncul cu veselie: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.



Cântarea a 5-a. Irmos: Spăimântatu-s-au toate...

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai fără vărsare de sânge mucenic vrednic de minune, purtător de cunună fără durere; biruitor preaales fără de răni, surpând mulţimea vrăjmaşilor cu chinurile tale, Fericite Diomid.

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ţie ca unui drept ţi-a răsărit lumina cea nestinsă şi veselia, soţia ei, ţi-a urmat, ca unul care aveai suflet drept, plecat tuturor poruncilor Mântuitorului, de Dumnezeu cugetătorule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Chinuitorii cei de după săvârşirea ta ţi-au tăiat capul, au fost lipsiţi de lumina ochilor trupului; dar li s-au deschis ochii sufletului, cu credinţă alergând către Hristos, Fericite Mucenice Diomid.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Împărăteasa cetăţilor avându-te turn pe tine, Împărăteasă şi Doamnă, biruieşte năvălirile cele sălbatice ale barbarilor, se izbăveşte de tot felul de supărări, creşte şi se întăreşte, Maica lui Dumnezeu Preacurată.

Catavasie:

Dumnezeiasca şi nespusa frumuseţe a bunătăţilor Tale, Hristoase, voi spune: că din veşnica Slavă Strălucire împreună Vecuitoare şi Ipostatnică luând, din pântecele Fecioresc Întrupându-Te, celor din întuneric şi din umbră le-ai Răsărit ca un Soare.



Cântarea a 6-a. Irmos: Înţelepţii lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin pâraiele luptelor tale, ai înecat pe vrăjmaşul cel fără de trup şi cu izvorârea minunilor tale, ai spălat întinăciunile patimilor celor de multe feluri, vrednicule de minuni.

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind mişcat de vânturile Dumnezeieşti cele subţiri şi fiind ocârmuit de voirea cea de sus, cu linişte ai ajuns la limanul cel liniştit, rugându-te pentru noi, prealăudate mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De negrăită lecuirea ta, mărite, se curăţesc credincioşii de patimi; iar de Dumnezeiasca ta înfăţişare, se izgoneşte tabăra demonilor, vrednicule de minune, Fericite Diomid.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu tine, Fecioară, ne lăudăm; prin tine ne mântuim de cele rele; şi cu nădejdea ta nu ne temem de năvălirile vrăjmaşilor noi, cei ce te lăudăm pe tine.

Catavasie:

Focul cel dinlăuntru al chitului născut în luciul mării a fost închipuire a îngropării Tale celei de trei zile, al căreia prooroc Iona s-a arătat. Că, fiind izbăvit precum s-a şi spus mai înainte, nevătămat striga: jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne.



Cântarea a 7-a. Irmos: N-au slujit făpturii...

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Capul tău cel tăiat, preamărite, a strălucit lumină celor cugetători de deşertăciuni; dar tiranul văzând capul tău, ca şi cum ar fi fost viu, s-a minunat. Dar, fiind omorât la minte, nu a înţeles a cânta: Binecuvântat eşti, Dumnezeule.

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezbrăcatu-te-ai, pururea pomenite, de haina cea urâtă a omorârii. Pentru aceasta, prin dar te-ai îmbrăcat cu podoaba cea frumoasă a nemuririi, cu veselie cântând Stăpânului tău: Binecuvântat eşti, Dumnezeule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu focul răbdării tale, mucenice, ai întors în cenuşă înşelăciunea cea stufoasă a vrăjmaşului şi te-ai arătat stea luminoasă de Dumnezeu, strălucind dările tămăduirilor, către cei ce cântă: Binecuvântat eşti, Dumnezeule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Împărăteasă a lumii, care ai născut pe Împăratul Hristos, izbăveşte de stricăciune, de cutremur şi de supărarea limbilor împărăteasca ta cetate, care îţi cântă: Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Preacurată.

Catavasie:

Mâniei celei fără de ruşine şi focului, Dumnezeiasca dragoste împotrivindu-se, focul adică l-a răcorit, iar de mânie şi-a râs; prin Vioara cea Cuvântătoare şi de Dumnezeu Însufleţită, care cu cele trei cântări ale sfinţilor, împotriva organelor de cântare ale păgânilor, în mijlocul văpăii, a răsunat: Preaslăvite Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.



Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Picioarele tale cele cinstite, purtătorule de chinuri, s-au îndreptat către căile muceniciei şi acum, bucurându-se, se preumblă în Ceata celor vii, în Raiul desfătării, preaînţelepte. Pentru aceasta, adunându-ne, te cinstim, lăudând pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împletitu-ţi-s-a cununa nestricăciunii ţie, celui ce tare te-ai luptat şi ai biruit şarpele cel începător al răutăţii, mucenice vrednicule de minune. Şi te-a primit adunarea pătimitorilor pe tine, cel ce cântai: Lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Îmbrăcându-te, mucenice, cu putere Dumnezeiască, trimiţi strălucirile minunilor, încetezi neputinţele, risipeşti bolile şi izgoneşti duhurile viclenirii, cântând: Lăudaţi, lucrurile, pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Clătinându-ne de multele năvăliri ale păcatelor, năzuim către Acoperământul tău cel Neclintit; întăreşte pe robii tăi, împuterniceşte-i asupra patimilor. Şi cetatea ta cea închinată ţie izbăveşte-o, Fecioară, de cutremur şi de foamete şi de năvălirile barbarilor.

Catavasie:

Îngerul lui Dumnezeu Cel Preaputernic a arătat tinerilor văpaia, răcorind pe cuvioşi, iar pe cei necredincioşi arzând; şi pe Născătoarea de Dumnezeu a făcut-o Izvor de Viaţă Începător, stricare a morţii şi viaţă izvorând celor ce cântă: pe Făcătorul Singur să-L lăudăm cei mântuiţi şi să-L preaînălţăm întru toţi vecii.



Cântarea a 9-a. Irmos: Tot neamul pământesc...

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aflat-ai răsplătire ostenelilor desfătarea cea gătită ţie de sus, unde înfrumuseţat cu podoabe muceniceşti te desfătezi în frumuseţea Ziditorului tău, mucenice, mijlocind cu rugăciunile tale curăţire şi izbăvire de rele, celor ce te cinstesc pe tine.

Stih: Sfinte Mucenice Diomid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai, mucenice, privelişte, stâlp bunătăţilor şi reazem al credinţei, stâlp nemişcat şi turn neclintit Bisericii lui Hristos; şi râu izvorând pâraie de tămăduiri şi casă de tămăduire fără plată celor ce cu dragoste săvârşesc adormirea ta, Mărite Mucenice Diomid.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Apus-ai de pe pământ, risipind ceaţa idolilor cea fără Dumnezeu şi te-ai mutat către Lumina Cea Neînserată, a Vieţii celei Începătoare de lumină, ale cărei arătări le-ai avut mai înainte, mărite, strălucind de strălucirile de acolo şi umplându-te de bucuria cea veşnică.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti cu adevărat Cetate Neclintită a lui Dumnezeu, în care Însuşi S-a sălăşluit, izbăveşte cetatea ta de cutremur şi de cădere, de înconjurarea barbarilor, de foc, de sabia vrăjmaşilor şi de toată răutatea, prin mijlocirea ta fierbinte către Dumnezeu, Preacurată Fecioară.

Catavasie:

Se biruiesc hotarele firii întru tine, Curată Fecioară, că naşterea fecioreşte şi moartea arvuneşte viaţă. Ceea ce eşti după naştere Fecioară şi după moarte vie, izbăveşti pururea Născătoare de Dumnezeu, moştenirea ta.



SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Darul tămăduirilor primind de la Dumnezeu, mucenice înţelepte, te-ai arătat obştesc izvor de vindecări celor bolnavi, fericite, dând tămăduiri tuturor celor ce cu credinţă aleargă la Dumnezeiască mijlocirea ta. Pentru aceasta şi mulţimile demonilor preaminunat le goneşti totdeauna, doctore vrednic de minune. Purtătorule de chinuri Mucenice Diomid, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.



SEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul 1. Podobie: Piatra fiind pecetluită...

Ceata cea Dumnezeiască a Apostolilor s-a adunat să te îngroape pe tine, Preacinstită Născătoare de Dumnezeu Preacurată. Cu aceia şi cetele îngerilor au cântat mutarea ta, strigând, Prealăudată. Împreună cu care şi noi, credincioşii, cu dragoste prăznuim, Curată, laudă ţie aducând cu glasuri de cântări şi strigăm: Bucură-te, Folositoarea celor ce pururea te fericesc pe tine.

Acatistul Chipului nefăcut de mână al Domnului Nostru Iisus Hristos sau al Sfintei Mahrame a Domnului 16 August

Troparul Sfintei Mahrame, glasul al 2-lea:

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să mântuieşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea.

Condac la Praznicul Sfintei Mahrame a Domnului



Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-s-a astăzi Dumnezeiescul Chip, veselind şi luminând toată lumea cea de sub soare. Aceluia, închinându-ne, strigăm: venit-ai şi Te-ai arătat Lumina Cea Neapropiată.

Canon de rugăciune la Praznicul Sfintei Mahrame a Domnului

Tropar la Praznicul Sfinte Mahrame a Domnului, glasul al 2-lea:

Preacuratului Tău Chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că ai binevoit a Te sui cu Trupul pe Cruce, ca să mântuieşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel Ce ai venit să mântuieşti lumea.



Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce era fără de trup, mai înainte a luat, cu bunăvoinţa Tatălui, Chip Trupesc, precum suntem noi. Şi netăgăduindu-şi chipul, ne-a dăruit nouă Dumnezeiasca însemnare a Icoanei Sale.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Firea Cea Neschimbată şi cu adevărat Chipul Tatălui venind pe pământ în Trup omenesc şi apoi la cer suindu-Se, ne-a lăsat nouă pe pământ Chipul Său Cel trupesc în Preacinstita Sa Icoană.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Moştenirea Ta cea clătinată de amăgirea vrăjmaşului ai îndreptat-o, Hristoase, cu Cinstitele Tale Patimi şi cu Închipuirea Feţei Tale ai întărit-o.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce din Curat pântecele tău a luat trup în chip mai presus de fire, Cel care dă tuturor oamenilor viaţă, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, în chip lămurit nu S-a depărtat de Ceea ce a fost mai înainte.



Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt precum Tu...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu îmbrăcămintea faptelor bune, ai îmbrăcat, Mântuitorule, cinstita Biserică, îndemnând inima împărătească să caute în asemănarea Ta acoperământ.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Roditorul de zavistie vrând să jefuiască bunătăţile şi să le împuţineze după vremuri, în mâinile cele necurate le-a dat fără ruşine, dar a fost biruit, în deşert gândind.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Luminat s-a bucurat oarecând David, dănţuind înaintea Sicriului Celui Sfânt. Iar acum cel ce a luat spre îndreptare sceptrurile cele împărăteşti mai mult se bucură de Dumnezeiescul Chip.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vrând Fiul tău, Fecioară, să taie din rădăcină toată neascultarea strămoşului cea crescută, a luat din pântecele tău, Curată, toată firea omenească.



Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Dulce cu adevărat este soarele ce luminează ochii, dar mai dulce este vederea asemănării Tale, Hristoase. Pentru că acela luminează simţirile trupeşti, iar acesta pe cele duhovniceşti.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Tăria ismaelitenească a slăbit, că, prin arma Dreptei Cruci, înţelepţeşte, toată îngrădirea acelora a surpat-o la pământ, stăpânitorul împărat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Toţi domnii şi judecătorii pământului, care v-aţi învrednicit de vederea lui Hristos, Binecuvântaţi-L pe EI, împreună cu arhiereii şi cu preoţii astăzi şi cu tot poporul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Roagă-te, Preacurată, ca să fie păzită cetatea ta de năvălirea vrăjmaşilor; că iată cât meşteşugesc pizmăreţii asupra ei.



Cântarea a 5-a. Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cetate mică ţi-a gătit ţie locaş de demult oarecând Hristos, în care venirea lui Tadeu a izbăvit bolile şi scrisoarea mâinii tale şi Dumnezeiasca însemnare a Feţei Sale.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Darurile harurilor Tale s-au înmulţit, Hristoase; că acelea avându-le în sân mai înainte de Edesa, se lăuda; iar acum Roma cea nouă, primindu-le, se bucură.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ochii Domnului spre împăraţii cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea împăraţilor celor binecredincioşi, care cu bună credinţă cinstesc Chipul Lui Cel Nezugrăvit de mână.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Potoleşte, Fecioară, desele întăriri ale vrăjmaşilor şi strică sfaturile lor şi ajută moştenirii tale, că am slăbit în răutăţi.



Cântarea a 6-a. Irmos: Prins a fost dar nu s-a...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Împodobit eşti cu Frumuseţea, Mântuitorule, mai mult decât toţi fiii omeneşti. Căci măcar că în vremea Patimii n-ai avut, nici chip nici frumuseţe, dar ca Cel Ce este, toate le-ai luminat şi ai arătat Chipul Feţei Tale. A cărei asemănare închipuită în Sfânta Mahramă, ca o vistierie s-a dat nouă.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Tăria Feţei Tale fiind adusă de la mulţimea agarenilor, ca şi Arca Alianţei de la cei de alt neam, a fost dată acum noului Israel Icoana Ta, Hristoase şi slava pe care a câştigat-o; că nu se cădea să se arunce câinilor cele sfinte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De la tăria mâniei Tale, Mântuitorule, eu am lipsit şi bătăile Tale le-ai depărtat de la mine, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine fără ispită bărbătească, Cuvinte. Nu mă lăsa pe mine să înot cumplit şi să mă înec în viforul păcatului, Unule, Mântuitorule.



CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-s-a astăzi Dumnezeiescul Chip, veselind şi luminând toată lumea cea de sub soare. Aceluia, închinându-ne, strigăm: venit-ai şi Te-ai arătat Lumina Cea Neapropiată.



CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea întru rugăciuni...

Negrăită şi Dumnezeiască este orânduiala Ta cea către oameni, Cuvinte al Tatălui; iar Chipul Cel Nezugrăvit de mână, ci de Dumnezeu scris, nemincinos arată Întruparea Ta. Pentru aceea Icoana Ta o cinstim, sărutând-o.
Condacul 1

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să-i izbăveşti de robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit; pentru aceasta cu nădejde strigăm Ţie: Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Icosul 1

„Iisuse, Bunule Mântuitor”, se ruga Avgar, guvernatorul Edesei, „vino şi la mine şi vindecă-mi boala fără de leac de care sufăr de mulţi ani”. Asemenea şi noi, plini de lepra păcatului, strigăm către Domnul astfel:
Doamne al nostru, miluieşte-ne după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegile noastre;
Doamne, Mântuitorul nostru, cu roua milostivirii Tale, spală-ne păcatele şi fărădelegile;
Doamne, întoarce-Ţi faţa Ta de la păcatele mele şi de fărădelegi ne curăţeşte;
Doamne, inimă curată întru noi zideşte şi cu duh drept ne înnoieşte;
Doamne, nu ne lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt să nu ni-L răpeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 2-lea

Văzând dragostea şi credinţa lui Avgar, Doamne, i-ai scris lui: „Eşti fericit, Avgar, că nu M-ai văzut şi ai crezut. Eu îţi trimit pe ucenicul Meu, care te va vindeca şi-ţi va hărăzi viaţa veşnică, ţie şi celor împreună cu tine”. Trimite-ne şi nouă, Doamne, mila Ta, celor ce-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Mintea nu pricepe cum Domnul, ştergându-Şi preacurata Sa Faţă, a lăsat întipărit pe mahramă chipul Său cel sfânt şi i l-a trimis lui Avgar, împlinindu-i dorinţa. Acesta a avut mare bucurie, privind şi sărutând Chipul lui Hristos. Şi noi, închinându-ne cu credinţă şi evlavie, ne rugăm:
Doamne, buzele noastre vei deschide şi gura noastră va vesti lauda Ta;
Doamne, redă-ne bucuria mântuirii şi Duh stăpânitor a avea;
Doamne, Ţie Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, dar iartă-ne, ca un Îndurător;
Doamne, Mântuitorul nostru, vezi necazurile sufletelor noastre şi vino în ajutor;
Doamne, auzi-ne, că din necazuri doar Tu ne izbăveşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 3-lea

Plin de puterea dragostei şi a bucuriei, Avgar s-a închinat chipului nefăcut al Mântuitorului lumii şi, căpătând vindecare, cu credinţă a strigat: „Hristoase Dumnezeule, cel ce se încrede în Tine nu se va ruşina în veac”; învaţă-ne şi pe noi să nădăjduim în mila Domnului şi să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având dragoste pentru neamul omenesc, prin ucenicul Tău ai chemat pe Avgar din bezna păcatului, luminându-i sufletul cu lumina adevărului Tău; cheamă-ne şi pe noi din adâncul păcatelor, ca şi noi, plângând, să-ţi strigăm aşa:
Doamne, dă-ne lacrimi de umilinţă ca, rugându-ne, să ne cureţi fărădelegile noastre;
Doamne, pătrunde-ne cu lumina dumnezeieştii cunoştinţe şi condu-ne spre Împărăţia Ta;
Doamne, dă-ne pricepere şi goneşte de la noi toate ispitele, şi pe calea mântuirii vom umbla;
Doamne, nu ne întoarce rugăciunea, auzi-ne şi cu frica Ta să ne întăreşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 4-lea

Viforul patimilor şi grijile vieţii ne tulbură, iar inima ne este cuprinsă de frica morţii, de aceea strigăm: Doamne, n-avem pe nimeni aici să ne ajute, scapă-ne, ca odinioară pe Avgar, şi fă ca împreună cu dânsul să-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 4-lea

„Auzind că iudeii Te urăsc şi vor să-Ţi facă rău, scria Avgar, Doamne, vino aici şi vei locui cu mine.” Şi noi, urmând dragostea lui, din adâncul căderii noastre, cu îndrăzneală Te rugăm, Hristoase, astfel:
Doamne, Dumnezeul nostru, intră în inima noastră şi rămâi pentru totdeauna cu noi, păcătoşii;
Doamne, Dumnezeul sufletelor noastre, vino şi ne uneşte pe vecie cu Tine pe noi, ticăloşii;
Doamne, Doamne, de Tine se lipesc sufletele noastre, umple-ne inima de bucurie;
Doamne, auzi rugăciunea noastră şi nu ne părăsi în a credinţei noastre sărăcie;
Doamne, caută spre noi cu mila Ta, inimile să ni le veseleşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 5-lea

„Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”, au cântat pruncii evreilor, întâmpinând pe Domnul în Ierusalim; şi noi, acum, deschizând uşile noastre, Celui ce vine la noi, cu umilinţă Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ce minunate cuvinte ai spus, Doamne, celor în necazuri: „Să nu se tulbure inima voastră, credeţi în Dumnezeu, credeţi în Mine, şi veţi moşteni Împărăţia gătită vouă de la întemeierea lumii”. Noi însă, gândind la fărădelegile noastre, Te rugăm, Bunule, luminează ochii minţii noastre, ca să nu adormim în somnul morţii, ci treji să-ţi strigăm:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, credem în Tine, ajută necredinţei noastre;
Doamne, Împărate Preaputernic, trimite-ne tăria credinţei şi deplină încredere;
Doamne, Cel ce ai scos pe Israel din robia lui Faraon, arată-ne calea şi adevărul Tău;
Doamne, nu cu mânia Ta să ne cerţi şi nu ne părăsi în păcatele noastre;
Doamne, rugăciunile bolnavilor Te rugăm din suflet să le primeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 6-lea

Nu îndrăznim, Doamne, să ne uităm la chipul Tău, căci suntem ticăloşi şi nevrednici; ci, ca vameşul suspinând, ne rugăm: Curăţeşte-ne pe noi, păcătoşii, izbăveşte-ne de făţărnicia fariseică şi învaţă-ne cu inimă curată să cântăm milostivirii Tale: Aliluia!

Icosul al 6-lea

În necazuri, Mântuitorule, ne-ai strălucit mângâietoarele Tale cuvinte pe care le-ai spus: „Nu vă voi lăsa orfani, ci voi veni la voi”. De aceea şi noi, ieşind din bezna deznădejdii, nădăjduim în iubirea Ta de oameni şi ne rugăm aşa:
Doamne, Doamne, ni se topesc sufletele de durere, înţelepţeşte-ne şi poruncile Tale vom păzi;
Doamne, Doamne, Adăpostul nostru, în necazuri nu ne părăsi;
Doamne al nostru, Doamne, nevinovat fiind, ai fost socotit de cei răi, izbăveşte-ne de cei ce ne prigonesc;
Doamne al nostru, Doamne, iartă-ne şi ne primeşte, ca pe fiul cel rătăcit, în braţele Tale când ne pocăim;
Doamne al meu, Doamne, din necazul de acum Te rog să ne mântuieşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 7-lea

Minunile Tale ni le-ai arătat, în preacuratul Tău chip, căci prin El ai dăruit mângâiere tuturor pământenilor, învăţându-i ca în toate necazurile şi împrejurările vieţii să alerge la milostivirea Ta şi cu dragoste să-Ţi cânte: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Purtând trupuri, suntem întinaţi de mulţimea faptelor cele rele, ne înfioară înfricoşătoarea zi a Judecăţii şi Te rugăm: uşile pocăinţei deschide-le nouă, Dătătorule de viaţă, ca să-Ţi strigăm cu David:
Doamne, auzi rugăciunea noastră şi îndură-Te de noi;
Doamne, ai Tăi suntem, înţelepţeşte-ne ca să venim să Te cinstim pe Tine;
Doamne, Dumnezeule, Păstorul nostru, rătăcim ca oaia cea pierdută, caută-ne şi ne mântuieşte;
Doamne, nu-Ţi întoarce faţa Ta de la noi, pleacă-ţi urechea, auzi-ne şi ne miluieşte;
Doamne, îndură-Te şi vindecă sufletele noastre că am greşit Ţie, căci iubitor de oameni eşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 8-lea

De ziua cea înfricoşătoare a venirii Tale ne temem, Hristoase, ne cutremurăm şi ne înfiorăm noi, cei plini de păcate, dar Tu, mai înainte de sfârşit întoarce-ne, Mântuitorule, şi ne mântuieşte pe noi, cei ce-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Iubire ai, o, Iisuse, spre lumea căzută şi ai dăruit chipul Tău cel sfânt, zicând duios tuturor celor în necazuri şi în supărări: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi”. De aceea şi noi, cei căzuţi, cu îndrăzneală Te rugăm, Hristoase, zicând acestea:
Doamne, Păzitorul nostru, fereşte-ne de vrăjmaşii care ne fac supărare;
Doamne, Mântuitorul nostru, scapă-ne, căci ne afundăm în ispite ca-n mare;
Doamne, Cel ce locuieşti întru cele înalte şi spre cei smeriţi priveşti, caută spre noi şi ne mântuieşte;
Doamne, să nu se tulbure inimile noastre, ci să mărturisim că în numele Tău nădăjduim;
Doamne, Doctorul cel mare, credem că orice boală poţi să lecuieşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 9-lea

Veniţi cu dragoste şi frică, toate neamurile, să ne închinăm preacuratului chip al Mântuitorului lumii, Cel ce ne-a izbăvit de robia vrăjmaşului, Biruitorul morţii şi al iadului, şi cu mulţumire să-I cântăm cântare îngerească: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Fiind atinşi de lepra păcatului, nu ne pricepem cum să Te slăvim mai bine, o, Milostive Stăpâne; mărturisim cu toată inima că eşti cu adevărat Fiul Dumnezeului Celui viu, cu umilinţă privim chipul Tău cel sfânt, zicând acestea:
Doamne Iisuse, bucuria noastră, dă-ne să ne bucurăm de milostivirea Ta;
Doamne, Mântuitorul nostru cel bun, mântuieşte pe robii Tăi de toată necredinţa şi fărădelegea;
Doamne, Mântuitorule, Tu eşti scăparea noastră, la cine vom merge;
Doamne, Îndurate, nimiceşte cu harul Tău mânia inimilor noastre;
Doamne al nostru, Curăţie sfântă, curăţeşte-ne inimile şi minţile de rele;
Doamne, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, luminează-ne pe noi, cei împresuraţi de grijile pământeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 10-lea

Doamne, Mântuitorul nostru Cel milostiv, ridică-ne sufletele cele căzute în fapte de ruşine şi trupurile noastre slăbănogite de boli, ca oarecând pe slăbănogul de la scăldătoarea oilor, şi îndreptează-ne pe calea mântuirii, ca să-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate, veşnice Mângâietor, Hristoase adevărate, curăţă-ne de toată întinăciunea, precum ai curăţit pe cei zece leproşi, şi vindecă-ne, precum ai vindecat sufletul cel iubitor de arginţi al lui Zaheu vameşul, ca să-Ţi cântăm Ţie astfel:
Doamne al nostru, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, tămăduieşte-ne rănile sufletelor noastre;
Doamne, Cel ce ai purtat neputinţele şi suferinţele noastre, vindecă-ne bolile trupurilor noastre;
Doamne Iisuse, Ajutorul nostru, ajută-ne, că ni se stinge sufletul de atâta tristeţe;
Doamne, Cel ce ai deschis ochii orbului, dă-ne să vedem a Ta răbdare şi blândeţe;
Doamne, Îndelung-răbdătorule, sufletele noastre de toată nenorocirea Te rugăm să le mântuieşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 11-lea

Cântare de umilinţă aducându-Ţi, cu inimă zdrobită Te rugăm: nu ne trece cu vederea, Preabunule Doamne, nu-Ţi întoarce faţa Ta de la păcatele noastre, auzi-ne, căci şi în necazurile noastre Îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Hristoase, Lumina cea adevărată Care luminezi pe tot omul ce vine în lume, ia aminte la rugăciunea nevrednicilor Tăi robi şi îndreptează viaţa noastră după poruncile Tale, sfinţeşte-ne sufletele ca să-Ţi aducem rugăciunea aceasta:
Doamne Iisuse Hristoase, Lumina lumii, luminează-ne cu strălucirea Ta;
Doamne, Izvorul vieţii, dă-ne viaţă veşnică şi ne întăreşte în legea Ta;
Doamne Iisuse Hristoase, Soarele dreptăţii, cu dreptatea Ta străluceşte mintea noastră;
Doamne, povăţuitorul lumii, învaţă-ne să Te iubim din suflet şi să facem voia Ta;
Doamne, Cel ce ai dat vedere orbilor, deschide-ne uşile pocăinţei şi de păcatele mele să ne curăţeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 12-lea

Atotputernice Doamne, cu harul Tău, întăreşte-ne inimile în credinţă, nădejde şi dragoste, ca întru adâncă pocăinţă şi împlinirea poruncilor Tale să ne învrednicim de Împărăţia Ta, unde cu cetele sfinţilor îngeri să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Doamne, Păstorul cel Bun, Tu ai zis: „Mă duc să vă gătesc loc... şi iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu”. Ştiind această frumoasă făgăduinţă, îndrăznim şi noi, cei cufundaţi în întristări, să ne apropiem şi să ne rugăm aşa:
Doamne al nostru, Mântuitorule, mântuieşte-ne pe noi, cei ce pierim;
Doamne, depărtează norii necredinţei, zavistiei şi duşmăniei, căci Duhul Tău cel bun Îl cerem;
Doamne, mângâierea sufletelor noastre, scapă-ne de supărare;
Doamne, scapă-ne din necaz şi din boală şi redă-ne înviorare;
Doamne, Împărate Preaputernic, întru Împărăţia Ta să ne pomeneşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul al 13-lea

Mântuitorul nostru cel milostiv, caută spre robii Tăi, care ne afundăm în marea încercărilor şi a necazurilor, şi precum oarecând pe Petru cel care se îneca L-ai izbăvit, scapă-ne şi pe noi cu harul Tău cel sfânt, sfinţeşte-ne sufletele şi ne întăreşte pe calea mântuirii, ca, având inimi şi buze curate, cu dragoste să-Ţi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: „Iisuse, Bunule Mântuitor”, se ruga Avgar…, Condacul 1: Preacuratului Tău chip ne închinăm…,

Icosul 1

„Iisuse, Bunule Mântuitor”, se ruga Avgar, guvernatorul Edesei, „vino şi la mine şi vindecă-mi boala fără de leac de care sufăr de mulţi ani”. Asemenea şi noi, plini de lepra păcatului, strigăm către Domnul astfel:
Doamne al nostru, miluieşte-ne după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegile noastre;
Doamne, Mântuitorul nostru, cu roua milostivirii Tale, spală-ne păcatele şi fărădelegile;
Doamne, întoarce-Ţi faţa Ta de la păcatele mele şi de fărădelegi ne curăţeşte;
Doamne, inimă curată întru noi zideşte şi cu duh drept ne înnoieşte;
Doamne, nu ne lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt să nu ni-L răpeşti;
Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

Condacul 1

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să-i izbăveşti de robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit; pentru aceasta cu nădejde strigăm Ţie: Doamne, Mântuitorul nostru, vino şi vindecă-ne durerile fără de leac, cele sufleteşti şi trupeşti!

şi această

Rugăciune

O, Preabunule, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, cândva, sfânta Ta faţă, chipul omenesc, ai spălat-o cu apă şi ai şters-o cu mahramă, pe care minunat s-a închipuit chipul Tău, şi l-ai trimis lui Avgar, guvernatorul Edesei, spre vindecarea bolii lui, pentru că aşa ai binevoit Tu. Iată, şi noi, păcătoşii robii Tăi, cuprinşi de neputinţe trupeşti şi sufleteşti, căutăm faţa Ta, Doamne, şi cu David întru umilinţă strigăm: Nu-Ţi întoarce faţa Ta, Doamne, de la noi, ci abate-Ţi mânia Ta de la noi, robii Tăi. Fii-ne ajutor, nu ne respinge şi nu ne părăsi. Atotmilostive Doamne, Mântuitorul nostru, întipăreşte-Te în sufletele noastre ca, trăind în sfinţenie şi dreptate, să-Ţi fim fii şi moştenitori Împărăţiei Tale celei fără de început şi neîncetat să Te slăvim în vecii nesfârşiţi. Amin.
 Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii în Babilon...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu cuvântul toată boala ai gonit, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe pământ umblând; şi suindu-Te la Scaunul Părintesc, cu Chipul Tău vindeci toate bolile noastre.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce cu cuvântul toate le-ai zidit şi Te-ai Închipuit întru cei străin, nouă ne-ai lăsat însemnările Feţei Tale, pe care primindu-le, cu bucurie ne veselim.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Din tot sufletul căutând însemnarea Chipului Tău, credinciosul împărat precum a căutat aşa a şi dobândit, Doamne, cu cuviinţă aflând împlinirea Dumnezeiescului dor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dezlegatu-s-a din osânda cea de demult omenirea prin naşterea ta; că pe tine Singură mai desfătată decât cerurile aflându-te Dumnezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, S-a sălăşluit întru tine.



Cântarea a 8-a. Irmos: Pentru Legile părinteşti...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Nădăjduind că vei veni ca de faţă, Doamne, tot poporul cetăţii Ţi-a făcut Ţie întâmpinare minunată. Şi mergând Dumnezeiasca ceată a arhiereilor, care Te purta pe umeri şi în moştenirea Ta intrând, Îndurate, în biserica Maicii Tale Te-ai odihnit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Gurile pruncilor celor fără răutate Te-au lăudat pe Tine mergând Tu de demult la cetatea cea ucigătoare de prooroci. Dar adunarea iudeilor sălbătăcindu-se, mână ucigaşă a întrarmat asupra Ta. Iar acum cetatea cea legiuitoare de obşte, strângându-se şi pe Tine ca pe un Făcător văzându-Te, se bucură primind Chipul Feţei Tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Voind a purta Trup, Îngerul Sfatului Celui mare al Tatălui, în pântecele tău, Preacurată, desăvârşit S-a lucrat şi pe tine Maică te-a Însemnat, Curată şi firea omenească cea stricată a înnoit-o. Pe Acela Îl Binecuvântăm toţi ca pe un Făcător şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.



Cântarea a 9-a. Irmos: Din ospăţul Stăpânului...

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu nebunie s-a pornit asupra Ta poporul cel fără minte, Mântuitorule şi în locul facerii de bine lucruri necuvioase cu îndrăzneală a pornit asupra Ta. Dar noi, cei ce stăm departe, cu Patimile Tale, Mântuitorule, fii ne-am făcut.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ajutor împotriva vrăjmaşilor dăruieşte binecredincioşilor Tăi, ca, agonisindu-şi semnele trupului Tău, ca o îngrădire nebiruită, Stăpâne, prin ele să vadă mântuirea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Văzut a fost de cei de pe pământ Cuvântul purtător de Trup, îndoit după Fire din tine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, prin săvârşirea Dumnezeirii, într-un Ipostas, fără amestecare, Unit fiind cu amestecarea. Pe Acela Îl slăvim.



SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Împăratul Edesei cunoscându-Te pe Tine, Împăratul tutu­ror, Cel Ce nu porţi nici sceptruri, nici oaste, ci mulţime de minuni, Te-a rugat ca să dobândească pentru sine Dumnezeiasca Ta Fire omenească. Şi în Icoană, dacă Te-a văzut pe Tine, a stigat: Dumnezeu eşti Tu şi Domn.



SEDELNA Praznicului Adormirii Maicii Domnului, glasul 1. Podobie: Piatra fiind pecetluită...

Ceata cea Dumnezeiască a Apostolilor s-a adunat să te îngroape pe tine, Preacinstită Născătoare de Dumnezeu Preacurată. Cu aceia şi cetele îngerilor au cântat mutarea ta, strigând, Prealăudată. Împreună cu care şi noi, credincioşii, cu dragoste prăznuim, Curată, laudă ţie aducând cu glasuri de cântări şi strigăm: Bucură-te, Folositoarea celor ce pururea te fericesc pe tine.
Şi se face otpustul.