“O, Preasfântă, de viaţă făcătoare nedespărţită şi a toate făcătoare Treime: Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, Unule, Adevăratul Dumnezeu şi Făcătorul nostru, primeşte această de acum mulţumire a noastră; trimite-ne nouă darul şi puterea din înălţimea Sfântului Tău locaş, ca, toate poftele trupeşti călcându-le, să vieţuim întru toată buna cinstire şi curăţie până la sfârşitul vieţii noastre, pururea lăudând preasfânt numele Tău, şi cântând: Aliluia! ”

joi, 31 august 2023

2 septembrie – Sf. Mc. Mamant; Sf. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Eleazar; pomenirea Sfintei Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Kaluga

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kaluga

2 septembrie
Împărăteasa Cerului s-a arătat părinților Evdochiei și le-a spus că fiica lor s-a purtat cu necuviință și impertinență față de ea, și le-a poruncit să săvârșească un paraclis în fața icoanei insultate, apoi să stropească bolnava cu apă sfințită în timpul paraclisului.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Mamant

Acesta s-a născut în Paflagonia, din vestiţi părinţi creştini, Theodot şi Rufina. Părinţii lui au fost întemniţaţi pentru credinţa în Hristos. Mai întîi a murit tatăl, care era întemniţat; apoi a murit maica lui, Rufina, de îndată ce 1-a născut pe el, pruncul Mamant. Aşa s-a aflat pruncul viu, între trupurie moarte ale părinţilor lui. Dar Dumnezeu de Grijă Purtătorul a trimis un înger la o femeie văduvă nobilă, pe nume Ammia. Ammia 1-a văzut pe înger în vis: el îi poruncea să meargă la temniţă şi să ia copilul. Eparhul cetăţii i-a îngăduit Ammiei să meargă şi să îngroape morţii, şi să ia pruncul la casa ei. Mamant nu a grăit pînă întru al cincilea an al vieţii lui, şi atunci, primul cuvînt pe care 1-a rostit a fost Mama. De aceea s-a şi numit Mamant. Copilul Mamant a dat dovadă de neobişnuită agerime la studiul cărţii. Cum era crescut întru toată rînduiala credinţei creştine, el nu şi-o ascundea pe aceasta, ci o mărturisea şi faţă de ceilalţi copii şi rîdea de idoli. În timpul domniei lui Aurelian a fost o crudă prigoană contra creştinilor, în care păgînii nu i-au iertat nici măcar pe copii. Mamant era în vîrstă de cincisprezece ani cînd a fost adus înaintea tribunalului împăratului. Împăratul i-a zis că este suficient dacă se va lepăda de Hristos verbal. Dar Mamant i-a răspuns: „Nici cu inima şi nici cu buzele nu mă voi lepăda de Domnul şi Dumnezeul meu, lisus Hristos”. Împăratul a poruncit biciuirea lui, arderea lui cu făclii, iar la urmă aruncarea lui în mare. Dar îngerul Domnului 1-a scăpat, şi 1-a dus la un munte înalt de lîngă Cezareea. El a vieţuit în acel munte, în singurătate, tăcere şi rugăciune. Fiarele sălbatice s-au îmblînzit de rugăciunile şi de sfinţenia vieţii lui. El a fost după o vreme aflat de chinuitori şi adus din nou la judecată, fiind din nou torturat bestial. Dar scăpînd cu ajutor dumnezeiesc şi de foc şi de aruncarea la fiare sălbatice, el a fost ucis de un popă idolesc care 1-a străpuns cu un trident. Aşa şi-a săvîrşit muceniceasca alergare acest fiu de mucenici, rămînînd pururea credincios Domnului Hristos lisus în toate chinurile lui. Din sfintele moaşte ale Sfîntului Mucenic Mamant izvorăsc multora minunate tămăduiri.

• Pomenirea Sfîntului Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului.

Acest sfînt se prăznuieşte şi la 30 august. Sfîntul loan Postitorul a fost mai întîi lucrător în aur, dar din pricina marii lui evlavii şi sfinţeniei vieţii, şi prin rînduiala tainică a lui Dumnezeu, el a fost hirotonit întru preot. Odată, tînăr fiind, loan mergea alături de Eusebie, monah din Palestina. Deodată un glas a grăit către Eusebie monahul: «Nu ţi se cuvine ţie, Avva, să mergi la dreapta celui mai mare!». Acela a fost glas de la Dumnezeu, prin care se prorocea înalta slujire la care avea să fie chemat în scurt timp loan aurarul. loan a fost ridicat în scaunul patriarhal al Constantinopolului în urma Fericitului Eutihie. El nu a voit mai întîi să primească această mare slujire, dar în urma unei vedenii înfricoşate, a primit. Sfîntul loan a fost un mare postitor, mijlocitor pentru oameni înaintea lui Dumnezeu şi făcător de minuni, pînă la moartea lui şi dincolo de ea. El a trecut la ceruri la anul 595. După moartea lui s-a aflat că o lingură de lemn, o cămaşă de in şi un strai vechi au fost singura lui avere. Sînt vestite scrierile lui despre pocăinţă şi despre mărturisire.

• Pomenirea Sfântului şi Dreptului Eleazar

Acesta a fost fiul lui Aaron, şi al doilea în rang între marii preoţi ai poporului lui Israel. El 1-a ajutat pe Moise să numere poporul lui Israel, şi pe Isus al lui Navi să împartă Pămîntul Făgăduinţei celor Douăsprezece Seminţii. El a păzit cu credinţă Cortul Mărturiei la Silo şi s-a săvîrşit către Domnul cu pace.

• Pomenirea Sfintei Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Kaluga

Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Mamant

Sfîntul Mamant în temniţă s-a născut,

Înrudindu-se cu Hristos din întîia lui zi.

Ai lui tată şi maică, lui Hristos mucenici,

Întru al temniţei întuneric se aflau

Cînd s-a născut copilul.

Tînărul Mamant singur cincisprezece ani orfan a trăit

Întru această temniţă care este lumea.

Mîngîierea lui şi lumina lui

Strălucit-au pe a lui faţă doar din Faţa lui Dumnezeu:

Faţa lui Hristos fostui-a lui lumină,

Mîngîiere, împlinire, şi îndestulare.

Mamant sfîntul tînăr pre Domnul Hristos L-a slăvit,

El L-a slăvit cu fapta şi cu cuvîntul,

Cu rugăciunile duhului şi cu-a trupului curăţie.

A Domnului iubire mai scumpă i-a fost

Decît rătăcita lume, ce omului îi e chin şi minciună.

El pre Dumnezeu L-a slăvit şi pre al Lui Fiu Preacurat

Şi prieten s-a făcut a toată Zidirea,

Al sălbaticei pustietăţi, al pădurii şi fiarelor,

Al caprelor sălbatice şi-al leilor fioroşi.

Domnul Dumnezeu pre Sfintul Mamant, al Lui prieten,

Atunci l-a dăruit cu harul cel minunat

Al Duhului Sfînt.

Cu acesta Sfintul pe torţinari de rîs i-a făcut,

Şi pre mulţi dintre ei l-a Hristos i-a adus.

Întregul imperiu înfrunte cu împăratul

S-au pus împotriva unui copil,

Dar dreapta lui Dumnezeu cu copilul a fost,

El trecînd prin chinuri, pre Dumnezeu L-a slăvit.

Imperiul şi-mpăratul s-au prefăcut în ţarină,

Întru nimicul ţarinii împrăştiate de vînt.

Pe cînd tînărul Mamant domneşte, chiar acum, cu Hristos,

Şi se bucură veşnic cu-ai Lui îngeri în ceruri.

Sinaxar 2 Septembrie

În această lună, în ziua a doua pomenirea Sfântului Mucenic Mamant (sau Mamas).

Acest sfânt a trait în a doua jumătate a secolului al III-lea şi era din cetatea Gangra, în Paflagonia (Asia Mică). Părinţii săi erau creştini, şi fiind prinşi pentru credinţă în Hristos şi băgaţi în temniţa, Mamas (Mamant) s-a născut acolo, în închisoare.
Murind părinţii lui în temniţă, fericitul acesta a fost luat de o femeie creştină, anume Ammia, care l-a crescut. Şi deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând "mama", ea i-a pus numele Mamant.
Iar dacă s-a făcut de cincisprezece ani, aflându-l că este creştin, l-au prins şi l-au bătut cu toiege, şi spânzurându-i un plumb pe grumaz l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiască putere, mântuit de primejdie, s-a ascuns într-o peşteră, şi se hranea cu lapte de ciută. Şi iarăşi prinzându-l, l-au supus la şi mai grele chinuri şi, spintecându-i-se pântecele cu suliţe de fier, s-a mutat din lumea aceasta.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Eleazar şi Fineas, fiul sau, preoţi ai Vechiului Legământ.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 3628 de mucenici din Nicomidia.

Sfinţii 3628 de mucenici din Nicomidia au suferit chinurile sub împăraţii Diocletian (284-305) şi Maximian (284-305). Aceştia erau creştini ce veneau din Alexandria (Egipt), unde au cunoscut credinţa creştină odată cu mucenicia sfântului Petru, Arhiepiscop de Alexandria (25 noiembrie).
Luându-şi femeile şi copiii cu ei, aceştia au venit în Nicomidia şi prezentat pe ei înşişi de bună voie în faţă chinuitorilor spunând simplu : "Noi suntem creştini". La inceput Diocletian a încercat să-i convingă să renunţe la Hristos, dar văzând că nu ajunge la nici un rezultat, a poruncit să li se taie capetele, iar trupurile să fie aruncate într-o groapă în flăcări.
Mulţi ani după aceea, moaştele sfinţilor mucenici s-au descoperit în diferite împrejurări minunate şi pline de har.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595).

Acest între sfinţi Parintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărăţiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu şi Mauriciu. S-a născut în Constantinopol, şi a fost lucrător de aur, om evlavios şi iubitor de săraci şi de straini, şi temător de Dumnezeu.
Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: "Nu-ţi este îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare". Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul şi arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului Laurenţiu în amiaza zilei. Şi a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l ştia nimeni de unde era venit; şi acesta arătă sfântului treptele jertfelnicului. Şi iată acolo se vedea multime mare de sfinţi şi glas amestecat de cântare minunată, şi toţi erau îmbrăcaţi în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărţitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la şes şi avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre săraci striga si zise: "Doamne miluieşte până când se va deşerta această pungă". Si numaidecât punga ramase deşartă. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricoşător, îi zise: "Dumnezeu să te ierte, frate".
După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricoşătoare: marea se suia până la cer, şi un cuptor de foc înfricoşător şi mulţime de îngeri care ziceau aşa: "Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti şi una şi alta". Şi acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, deşi nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoinţă desăvârşită şi cu viaţă cinstită prin toată fapta bună până la sfârşit.
Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), şi făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa şi cu semnul crucii, a adus marea la linişte. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, şi luând împărtăşanie de la sfântul, care zicea: "Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naştere orb", l-a sărutat şi s-a tămăduit.
Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două coşniţe; una deşartă şi alta plină de ghioci, şi îi zise: "Stai la locul ce se numeşte Boul şi numără morţii câţi trec, deşertând ghiocii în coşniţa cea deşartă. Şi făcând aceasta o dată si de două ori, a cunoscut că în întâia zi au ieşit afară trei sute douăzeci şi trei de suflete, şi a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puţintel. Şi făcând aceasta şapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.
La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă şase luni, făra cât numai miezul unei lăptuci i-a fost şi mâncare şi băutura, sau puţintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani şi jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, şi se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn. O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, şi năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: "Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui". Şi făcând aşa n-a greşit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia şi femei sterpe au născut, şi multi bolnavi s-au tămăduit.
Răposând sfântul cu pace, şi mergând preamaritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat şi sfântul pe el, văzând toţi şi mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului Sfinţilor Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Diomid, care fiind spintecat cu sabie, s-a săvârşit; a Sfântului Iulian, căruia zdrobindu-i-se capul cu lemn, s-a săvârşit; a Sfântului Filip, care de sabie s-a săvârşit; a Sfântului Evtihian, care pe grătar de foc s-a săvârşit; a Sfântului Isihie, care sugrumat, s-a săvârşit; a Sfântului Leonid, care de foc s-a săvârşit; a Sfântului Eutihie, care fiind răstignit, s-a săvârşit; a Sfântului Filadelf, căruia îngreunându-i-se grumajii cu piatra, s-a săvârşit; a Sfântului Melanip, care de foc s-a săvârşit; şi a Sfintei Partagapi, care în mare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Aitala şi Amun.

Aceşti sfinţi au fost pârâţi către Vaud, ighemonul Adrianopolei din Tracia, că sunt crestini. Deci întrebându-i să-şi spună neamul şi vrednicia ce au, ei au raspuns că sunt creştini. Apoi poruncindu-le să jertfească la idoli şi ei neplecându-se, i-au batut cu vine de bou atât de mult, încât în bătaie şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna septembrie in 2 zile: Sfantul Mucenic Mamant (+275).     Pe vremea lui Auirelian imparatul (270-275) crestinii erau siliti sa jertfeasca idolilor. Si era in cetatea Gangra un barbat, om ales din sfatul cetatii, anume Teodot si avea sotie pe Rufina. Si de vreme ce nu au jertfit idolilor, au fost trimisi in Cezareea Capadochiei, la dregatorul Faustus. Si au fost aruncati de acesta in temnita. Si Rufina era insarcinata. Deci, stiindu-si neputinta trupului sau si cruzimea chinurilor, Teodot se ruga cu osardie Domnului ca mai bine sa moara inainte de chinuri, decat sa se lepede cumva de credinta din pricina lor. Si a fost auzit de Dumnezeu si a murit, iar Rufina, urmand pe sotul ei, dupa ce a nascut pruncul, a murit si ea. Si instiintandu-se de aceasta o femeie, de bun neam, Amia, din cetate, mergand la temnita, a ingropat trupurile Sfintilor, iar pe prunc l-a luat ca fiu al ei ca ii era si drag, macar ca cinci ani n-a vorbit. Iar dupa aceea, multa vreme zicea numai mama in limba siriana; de aceea s-a si numit Mamant.
    Deci, ajungand el in varsta, dupa moartea mamei sale Amia, a fost silit si el sa jerfeasca idolilor, dar nesupunandu-se, a fost dat la chinuri. Si a fost rapit de ingeri in munte, unde, cu porunca lui Dumnezeu, mulgea ciutele salbatice si, facand branza o impartea saracilor. L-au prins insa si l-au chinuit si la fiare l-au dat, dar a ramas neatins. Iar la sfarsit, cu sulita l-au strapuns. Si curgand sangele din el ca apa, s-a asezat intr-o pestera, afara din cetate, ca sa se odihneasca. Si acolo si-a dat duhul, cu bucurie, in mainile Domnului.

Intru aceasta zi, pomenirea celui intre Sfinti, Parintele nostru Ioan Pustnicul,
patriarhul Constantinopolului (+595).     Acest intre Sfinti, Parintele nostru Ioan a trait pe vremea imparatilor Justin (565-578), Tiberiu (578-582) si Mauriciu (582-602) si s-a nascut in Constantinopol. Si a fost mai intai lucrator in aur, om evlavios, iubitor de saraci si temator de Dumnezeu. Deci, pentru multele lui fapte bune si pentru milosteniile ce facea, dupa sfatul patriarhului de atunci, Eutihie cel Invatat, a intrat in tagma calugareasca si, dupa putin timp, a fost sfintit diacon. Iar dupa treisprezece ani de pastorie, patriarhul Eutihie mutandu-se din lumea aceasta, Cuviosul Ioan a fost silit, nevrand el, de a primi scaunul patriarhiei Constantinopolului. Si, pe tron de patriarh fiind, nu se lepada de pustnicestile nevointe, postea, mancand o data pe saptamana, priveghea la rugaciune, dormind somn foarte putin si era foarte milostiv, tata sarmanilor, izbavitor napastuitilor si ravnitor catre urmarea Evangheliei Domnului, de la Care si darul facerii de minuni a primit.
    Sfantul Ioan Pustnicul este si cel dintai patriarh de Constantinopol, care a luat numele de patriarh ecumenic, adica primul patriarh din imparatia Bizantului. Si asa, petrecand in nevointe si in viata cinstita si facand multe minuni in viata sa, Cuviosul patriarh s-a numarat cu Sfintii, mutandu-se la Domnul.

Intru aceasta zi, cuvant despre un tanar ce dezbraca pe morti, care s-a pocait.

    Sfantul Parintele nostru Ioan monahul, cel din Tebaida, ne-a spus aceasta: "A fost un tanar in cetate, care foarte mult rau facea si cumplit gresea, pradand mormintele. Iar dupa ce si-a adus aminte de judecata lui Dumnezeu, si primind frica in inima sa, s-a smerit pe sine foarte si s-a pocait de pacatele sale cele multe. Si venind la un mormant, cazand plangea cu fata la pamant pentru viata sa cea dinainte, neindraznind sa scoata glas; nici nu chema pe Dumnezeu, ca se vedea nevrednic, pentru viata lui trecuta. Si s-a inchis intr-un mormant mai inainte de moarte, deznadajduit de viata sa. Iar trecand o saptamana, deodata au navalit dracii asupra lui, chiuind si zicand asa: Unde este nebunul si spurcatul acela necurat care, de desfranari saturandu-se, acum intreg la minte se face si lui Dumnezeu se arata prieten si evlavios, el care nici crestin macar nu este, ca ce bunatati poti nadajdui umplandu-te de atatea rautati? Si de ce nu te scoli degraba de aici si la cele obisnuite cu noi sa mergi? Iata, te asteapta pe tine desfranatii si precupetii. De ce nu te duci degraba, ca sa te saturi de poftele tale? Iar de nu, apoi indata va veni asupra ta judecata. Ce te omori singur? Si ce te grabesti singur spre chinuri, ticalosule? Oare nu esti al nostru si au nu noua te-ai fagaduit? Si toata faradelegea ai facut-o si noua tuturor esti indatorat? Oare, indraznesti sa ne raspunzi noua?
    Si aceasta rautate si pacoste pricinuindu-i, petreceau dracii langa dansul. Iar tanarul se intarea cu ajutorul si cu puterea lui Dumnezeu si biruia neputincioasa lor putere, neraspunzandu-le lor. Iar dupa multa vreme, neplecand dracii de langa dansul, si nimic sporind, multe rele graindu-i, prinzandu-l cu sila si batandu-l cumplit, au iesit de la dansul, lasandu-l abia viu. Iar el, putin putand sa se miste, suspina ca si cand isi tragea sufletul intru sine. Iar cei de aproape ai sai, care-l cautatu pe el, aflandu-l, il intrebau din care pricina a ajuns la locul acesta, nestiind cele din inima lui. Si-l sileau ca sa-l duca la casa lui si foarte il indemnau sa mearga cu dansii, iar el nu i-a ascultat pe ei. Apoi zicea: Mai de folos imi este mie sa mor in mormintele acestea, decat intru niste pacate ca acestea sa vietuiesc in lume. Si s-au dus de la dansul ai sai, neinduplecandu-l.
    Si s-au dus de la dansul si dracii, strigand zi zicand asa: Ne-a biruit pe noi, cu darul lui Dumnezeu si cu a sa rabdare. Si n-a mai vazut rele de la draci si fara primejdie a vietuit in morminte, pana la sfarsitul vietii sale."

Povestire din Everghnostii, despre fratele ce singur isi cerea judecata.

    Doi frati trupesti s-au lepadat de lume. Dintre ei, unul ce sedea in muntele Eleonului, infocandu-se la inima, intr-o zi de mare umilinta, s-a pogorat in Sfanta Cetate. Si mergand la dregator i-a marturisit lui pacatele sale, zicandu-i: "Pedepseste-ma dupa lege". Iar dregatorul, minunandu-se, a zis fratelui: "Cu adevarat, omule, pentru ca tu singur ai marturisit, eu nu indraznesc a te judeca pe tine mai inainte de judecata lui Dumnezeu, ca poate te-a si iertat." Deci, ducandu-se fratele, si-a pus fiare la picioare si la grumaji si s-a incuiat pe sine in chilie. Iar cand venea vreodata cineva, si-l intreba, zicand: "Cine ti-a pus tie, parinte, acest fel de fiare grele?", el raspundea: "Dregatorul".
    Deci, mai inainte de sfarsitul sau cu o zi, un inger, stand inainte lui, i-au cazut indata fiarele de la dansul. Si a doua zi, venind cel ce slujea lui si intrebandu-l cine a dezlegat fiarele de pe dansul, a raspuns: "Fratele, cel ce a dezlegat pacatele mele. Ca s-a aratat mie ieri, zicand: Iata, pentru rabdarea ta, s-au dezlegat toate pacatele tale. Si s-a atins cu degetul lui de fiare si indata au cazut de la mine". Si aceasta zicand, fratele a adormit numaidecat. Dumnezeului nostru slava!

Cugetare

Viaţa Bisericii Ortodoxe ne pune înainte nenumărate exemple despre cum Atotputernicul Dumnezeu îşi descoperă puterea Lui adesea prin lucrurile neînsufleţite şi aparent mici, mai ales prin acele lucruri care sînt semne ale întrupării, vieţii şi Patimilor Stăpînului lisus Hristos.

Aceste lucruri socotite de mulţi “mici”, sînt crucile, icoanele Maicii Domnului şi ale sfinţilor, apa sfinţită, uleiul sfinţit, sfîntul mir, anafura şi toate celelalte. Iată unul dintre aceste exemple:

În anul 1748 a avut loc o minune care s-a făcut prin Icoana Maicii Domnului, în casa unui boier pe nume Khitrov, în apropiere de oraşul rusesc Kaluga. Două dintre slugile boierului care într-o zi au avut ascultarea de a face rînduială amănunţită în podul conacului, au dat la un moment dat, în lucrul lor, de o ţesătură înfăşurată pe care desfacînd-o, au aflat pictat pe ea cu o mare măisetrie şi frumuseţe, chipul unei femei. Chipul strălucea în jur sfinţenie şi evlavie. Una dintre slugi era smerită şi tăcută, pe cînd cealaltă vorbăreaţă şi plină de slavă deşartă. Femeia smerită, privind chipul din pînză, 1-a numit: „Egumena”. Evdokia, femeia cea vorbăreaţă şi de nimic, al cărei nume s-a păstrat, nu a vrut să cinstească acest nume, şi a rîs de cea smerită cu bădărănie. Spre a da mai multă forţă bădărăniei ei drăceşti, ea a scuipat asupra icoanei. În clipa aceea ticăloasa Evdokia a căzut la pămînt, cu membrele trupului contorsionate, rămînînd fără văz şi fără auz, şi scoţînd spume la gură. În noaptea aceea Maica Domnului s-a arătat părinţilor nefericitei Evdokia, arătîndu-le ce s-a întîmplat cu fiica lor. Ea le-a poruncit să cheme un preot care să meargă şi să se roage înaintea acelei icoane aflate în pod, să o stropească pe fată cu apă sfinţită, şi aşa se va vindeca. Cînd s-au făcut toate acestea, Evdokia s-a vindecat, şi de atunci şi-a mai îmbunătăţit viaţa, facîndu-se mai smerită. Aceasta a fost minunea icoanei Maicii Domnului, aflate în podul unui conac de lîngă Kaluga.

Icoana aceasta a fost dusă apoi într-o biserică din Kaluga, unde se află şi astăzi, izvorînd multora tămăduiri.

Luare aminte

Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui David care comisese adulter şi crimă (II Regi 12), vestită lui prin prorocul Nathan, care a venit la Regele David şi i-a zis:

că aşa cum a luat el soţia altui bărbat, aşa şi celelalte femei ale lui vor fi luate de alţi bărbaţi;
că şi fiul lui cel născut din acest adulter va muri;
că nu se va mai depărta sabia de la casa lui niciodată, lucruri care toate s-au împlinit.

Predică

Despre Cuvântul lui Dumnezeu, Făcătorul zidirii – „Acesta [Cuvîntul] era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (loan 1: 2-3).

Fraţilor, Evanghelistul grăieşte aici de minunatul Logos al lui Dumnezeu, de Cuvîntul Cel Inteligent şi Raţional, de înţelepciunea Cea veşnică a lui Dumnezeu, despre Fiul Tatălui, Cel împreună-veşnic. Cuvîntul minunat al Tatălui este de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, dar ipostatic [după chip, persoană] El este distinct de Tatăl şi de Duhul Sfînt, căci El este născut din Tatăl Carele L-a născut. El întotdeauna a fost, este şi va fi. Cînd a fost Cuvîntul lui Dumnezeu? Sfîntul Evanghelist ne spune: La început. Ce înseamnă acest La început? El înseamnă «mai întîi», sau «la începutul începutului».

Aşadar, la începutul începutului, Cuvîntul lui Dumnezeu a fost la Dumnezeu, şi a fost dintotdeauna de o Fiinţă cu Tatăl, şi a fost dintotdeauna Fiul Tatălui, ca ipostas, dar nu încă întrupat. Mai tîrziu, la plinirea vremii, Cuvîntul lui Dumnezeu S-a întrupat, luînd trup omenesc pentru ca să mîntuiască omenirea.

Pe cînd El încă era neîntrupatul Fiu al lui Dumnezeu, El a creat lumea, totul a venit la existenţă prin El. Cerul şi pămîntul, cu toate lumile cele locuite cereşti şi pămînteşti – totul a venit la fiinţă prin El, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, Care era la Dumnezeu, Care încă nu Se întrupase. Fără Cuvîntul lui Dumnezeu nu s-a creat nimic din toate lucrurile care sînt. El a fost Lumina şi Viaţa, şi Lumina a strălucit întru întuneric, iar întunericul nu a curprins-o (loan 1: 5). Mai întîi, să ştim că întunericul acesta este reprezentat de moarte şi de păcat, întunericul nu L-a biruit pre Fiul lui Dumnezeu, însăşi lumea creată, în toată întregimea ei, întuneric este şi se cheamă înaintea lui Dumnezeu, şi cu toate acestea întru acest întuneric al lumii străluceşte Cuvîntul lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu Care este însăşi înţelepciunea, raţiunea şi inteligenţa, toată maiestatea şi măreţia. Toată zidirea ar zăcea în cel mai cumplit întuneric dacă nu ar lumina-o lumina mistică a Fiului lui Dumnezeu, prin Care s-au făcut toate. Acesta [Cuvîntul] era întru început la Dumnezeu – şi apoi, ce s-a întîmplat? Şi Cuvîntul trup S-a făcut (loan 1: 14). Toată istoria facerii lumii conduce la acest punct, iar de la acest eveniment înainte începe istoria mîntuirii omenirii. Îmbrăcîndu-Se în trup omenesc, Cuvîntul lui Dumnezeu nu S-a înstrăinat cîtuşi de puţin de Dumnezeu Tatăl şi de Dumnezeu Duhul Sfînt -căci nedespărţită şi una este Sfînta Treime – ci, mai curînd Unul din Treime S-a îmbrăcat în trup omenesc şi în suflet omenesc, astfel încît, din umbra trupului, El, Soarele sorilor, să Se poată coborî jos la oameni fără ca să îi ardă, şi să-i mîntuiască. O, fraţilor, cît de dulce şi de negrăit minunată este taina întrupării lui Dumnezeu. Dacă vom îmbrăţişa această taină cu inima noastră, atunci ne va fi mai uşor să ne apropiem de ea şi cu mintea.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Mîntuitorule Blînde, Cela Ce eşti Slava Tatălui şi Bucuria Duhului Sfânt, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi, Cela Ce ai venit ca să ridici păcatul lumii. Căci noi numai pre Tine Te slăvim, Ţie ne închinăm, şi Ţie Iţi mulţumim în veci, Amin!

1 septembrie – Începutul Indictionului [Anul Nou Bisericesc]; Sf. Simeon Stâlpnicul și Arhimandritul și maica sa, Cuvioasa Marta; Sf. Iosua, fiul lui Navi

Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea de la Miasine

Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani”

Vești despre minunile săvârșite de icoana Maicii Domnului s-au răspândit cu o rapiditate neobișnuită. Epuizați de suferințe și boli, însetați după vindecare trupească și sufletească, oameni din diferite clase sociale, au venit cu credință neclintită la icoana făcătoare de minuni, iar mila Domnului nu i-a părăsit.

Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” este prăznuită pe 1 septembrie.

Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” este o copie a renumitei Icoane a Maicii Domnului „Ilyin-Cernigov” (16 aprilie), care a fost găsită la Mănăstirea Sfânta Treime – Ilyin de lângă Cernigov, pe dealul Boldina, loc în care în secolul al XI-lea, Sfântul Antonie de la Lavra Peșterilor a petrecut o perioadă în lupta sa duhovnicească.

Sfântul Dimitrie al Rostovului a descris minunile săvârșite de această icoană în cartea sa „Lâna rourată”. El a scris în concluzie: „Sfârșitul broșurei, dar nu și al minunilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru cine le poate număra”. Harul revărsat prin această icoană, se manifestă deasemenea și prin copiile sale.

Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” a fost pictată la mijlocul secolului al XVIII-lea și a fost dăruită Lavrei Sfintei Treimi - Serghiev în 1852 de către Alexandra Grigorievna Philippova, care a avut-o în grijă pentru un sfert de secol. Icoana fusese dată ei de către preotul Ioan Alecseev, care la rândul său o primise de la unul din călugării Lavrei Sfintei Treimi - Serghiev.

Cu binecuvântarea iconomului lavrei, Arhimandritul Antonie (+ 1 mai 1877), icoana a fost așezată în biserica proaspăt sfințită din peștera Sfântului Arhanghel Mihail, căpetenia oștilor cerești, care a fost sfințită în data de 27 octombrie 1851 de Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei (19 noiembrie), cel care a jucat un rol important şi în construirea schitului Ghetsimani.

În acest chip, icoana a fost legată de marii sfinți ai Bisericii Ruse precum Sfântul Antonie al Peşterilor, Cuviosul Serghie de Radonej, de părinţii acestuia Kiril şi Maria (28 septembrie), și de asceți ai sec. XIX. Harul providențial vine în continuare prin Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani”.

Este remarcabil faptul că prima minune săvârșită de această icoană, a fost în prima zi a anului nou bisericesc (1 septembrie 1869), atunci când o femeie simplă de douăzeci și opt de ani din provincia Tula, Tecla Adrianova, a fost vindecată după o paralizie totală ce a durat nouă ani.

Ea a locuit la azilul de lângă Peșteri și mai apoi chiar în lavră și în timpul sărbătorii Adormirii Sfântului Serghie (25 septembrie), Tecla și-a revenit complet. Sfântul Inochentie, Mitropolitul Moscovei (6 octombrie și 31 martie), a aflat despre minune de la fiica sa duhovnicească, maica Polixenia, iconomă la Mănăstirea Sihăstria Borisov. La sărbătoarea Sfântului Serghie, el s-a întâlnit cu Tecla și i-a cerut detalii despre vindecare. La data de 26 septembrie 1869, Sfântul Inochentie a sosit la Schitul Ghetsimani și a dat binecuvântare pentru alcătuirea unui Paraclis care să fie săvârșit înaintea icoanei proslăvite. Astfel a recunoscut-o oficial ca făcătoare de minuni, el însuși rugându-se cu lacrimi înaintea ei.

Până la 26 septembrie, trei vindecări avuseseră deja loc, și o serie întreagă de minuni în luna noiembrie a aceluiași an. Vești despre minunile săvârșite de icoana Maicii Domnului s-au răspândit cu o rapiditate neobișnuită. Epuizați de suferințe și boli, însetați după vindecare trupească și sufletească, oameni din diferite clase sociale, au venit cu credință neclintită la icoana făcătoare de minuni, iar mila Domnului nu i-a părăsit.

Până la începutul secolului al XX-lea, au fost întregistrate peste 100 de minuni. De o asemenea cinste au beneficiat și asceții de la Schitul Ghetsimani, schimonahul Filip (+ 18 mai 1868), întemeietorul mănăstirii din peșteri și cei trei fii duhovnicești ai săi, ieroschimonahul Ignatie (+1900), Porfirie (+1905?) și Vasile (+1 aprilie 1915). Ei au păstrat cu dragoste profundă, Icoana „Cernigov-Ghetsimani”, pictată de bătrânul ieromonah Isidor (+ 3 februarie 1908).

La început, prăznuirea icoanei a fost stabilită la 16 aprilie, în aceeași zi cu Icoana Maicii Domnului Cernigov - Ilyn. Însă mai târziu, a fost transferată la 1 septembrie, data proslăvirii sale.

În prezent, există copii ale Icoanei Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” la Lavra Sfintei Treimi – Serghiev. Ele se găsesc în Biserica Sfântul Serghie, în trapeza mănăstirii și în porticul Catedralei Sfintei Treimi, pictată de bătrânii din Schitul Ghetsimani și din Mănăstirea Sihăstria Sfântului Zosima.

Sfântul Dionisie Exiguul, „inventatorul” erei creștine

Dionisie Exiguul sau Dionisie „cel Mic” a fost un călugăr originar din Scythia Mică (Dobrogea de astăzi) şi a trăit în secolele V-VI. Cea mai mare parte a vieţii sale a petrecut-o la Roma, unde a fost stareţul unei mănăstiri. A rămas în istorie ca un renumit traducător de opere teologice din greacă în latină.
Totuşi, opera cu rezonanţă istorică a sfântului Dionisie este introducerea calendarului creştin, împărţind istoria în două perioade – „înainte de Hristos” şi „după Hristos”. În acel timp, în uz era calendarul roman care număra anii începând cu data întemeierii Romei. Urmând calculelor făcute, Dionisie Exiguul a ajuns la concluzia că anul 753 de la întemeierea Romei era anul în care s-a născut Hristos, adică anul 1 al erei creştine. Calcule ulterioare au arătat că Dionisie se înşelase, iar anul în care s-a născut Hristos ar varia – după diferite păreri - între anii 6-3 î.Hr., cel mai probabil anul 2 î.Hr. Cu alte cuvinte, Hristos s-a născut „înainte de Hristos”!
Oricum, această eroare nu mai are o atât de mare importanţă, iar calculul anilor după „era creştină”, „anii mântuirii”, „anii Domnului” – inventat de un călugăr născut pe teritoriul ţării noastre! - s-a impus în toată lumea. Aşadar, anul 2011 este, de fapt, „anul mântuirii 2011”.

1 septembrie

• Începutul Indictionului, adică al Anului Nou Bisericesc

Primul Sinod Ecumenic [de la Niceea, din anul 325] a rînduit că Anul Bisericesc trebuie să înceapă în ziua de întîi septembrie. Pentru vechii evrei luna septembrie marca începutul anului civil (vezi Ieşirea 23: 16), ea fiind luna în care poporul lui Israel strîngea recoltele şi aducea mulţumită lui Dumnezeu. Aceasta a fost ziua în care Mîntuitorul a intrat în Sinagoga de la Nazareth (Luca 4: 16-21), a deschis Sfînta Carte a Prorocului Isaia şi a citit profeticele cuvinte: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul Ma uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi dezrobire şi celor prinşi în război libertate; Să dau de ştire de un an de milostivire al Domnului şi de o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61: 1-2). Trebuie să ştim că luna septembrie a fost aceea în care împăratul Constantin cel Mare a repurtat victoria împotriva lui Maxenţiu, duşmanul de moarte al creştinismului. În urma acestei victorii cîştigate cu ajutor dumnezeiesc, Constantin a proclamat libertatea creştinilor de a se închina Unuia Dumnezeu lisus Hristos în tot Imperiul Roman, care atunci coincidea cu întreaga lume civilizată. Timp de multe veacuri, anul civil al lumii creştine a urmat structura anului bisericesc, începînd şi el la 1 septembrie. Mai tîrziu însă lucrul acesta s-a schimbat, începutul anului civil transferîndu-se la 1 ianuarie. Schimbarea a intervenit mai întîi în Occident, iar mai tîrziu, şi în Rusia, sub Ţarul Petru cel Mare.

• Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Simeon Stîlpnicul şi Arhimandritul şi a maicii lui, Cuvioasa Marta

Sfîntul Simeon Stîlpnicul s-a născut în Siria, din părinţi ţărani. La vîrsta de optsprezece ani, el a părăsit casa părintească şi s-a tuns monah. El a luat asupra sa cele mai aspre nevoinţe călugăreşti, ajungînd cu postul şi pînă la patruzeci de zile. Apoi s-a făcut începătorul unei nevoinţe pînă la el necunoscute, aceea de a se ruga zi şi noapte de la înălţimea unui stîlp, de unde şi-a luat şi numele de „stîlpnic”. La început, stîlpul a fost înalt de şase coţi; mai apoi Sfîntul i-a mai adăugat încă şase, apoi încă zece, apoi încă paisprezece, pînă cînd, în cele din urmă, înălţimea stîlpului a ajuns de patruzeci de coţi. De două ori a venit maica lui la el, voind să-i vadă faţa. Dar de fiecare dată, necoborînd de pe stîlp, fiul ei i-a zis: „Nu mă tulbura, maică. De va voi Dumnezeu, ne vom vedea faţă către faţă întru a Sa împărăţie”. Sfîntul Simeon Stîlpnicul a luptat cumplit cu taberele drăceşti, pe care le-a biruit de fiecare dată cu rugăciunea către Dumnezeu. El a lucrat multe şi mari minuni, vindecînd cu cuvîntul şi cu rugăciunea pre mulţi dintre cei ce zăceau în boli grele. La stîlpul lui venea popor de pretutindeni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi robi. Nimeni nu pleca de la Stîlpul Sfîntului Simeon neajutorat. Sfîntul Simeon le vindeca bolile, le alina durerile sufletului, îi povăţuia pe calea vieţii, îi certa pe cei care nu credeau drept. El a convins-o pe împărăteasa Eudoxia să se lepede de erezia lui Eutihie, şi să creadă ortodox. El s-a nevoit în timpul domniilor lui Teodosie cel Mic, Marchian şi Leon cel Mare. Sfîntul Preacuvios Simeon Stîlpnicul, primul Stîlpnic al creştinătăţii, a trăit pe pămînt pînă la vîrsta de una sută şi trei ani. El s-a săvîrşit cu pace către Domnul în prima zi a lunii septembrie, din anul 459. Sfintele lui moaşte au fost mutate la Antiohia, şi aşezate într-o sfîntă biserică purtînd hramul său.

• Pomenirea Sfântului şi Dreptului Iosua, Fiul lui Nun [Navi]

Iosua a fost conducătorul poporului evreu după moartea lui Moise. Din cele mai multe sute de mii de iudei care au ieşti din Egipt, doar acest losua şi Caleb au trecut cum se cuvine cei patruzeci de ani de pustie şi au intrat în Pămîntul Făgăduinţei (Numerii 26: 64-65; 32: 12). losua a trăit una sută şi zece ani pe pămînt, cu aproximativ 1440 de ani mai înainte de întruparea Domnului Hristos (Citeşte despre credinţa lui losua în Dumnezeu, despre faptele şi minunile lui, la Cartea lui losua Navi).

Sinaxar 1 Septembrie

În această lună, în ziua întâia, începutul Indictului, adică anul nou bisericesc.

Trebuie să ştim că Biserica lui Dumnezeu prăznuieşte Indictul ("Indiction" la români însemnă: poruncă şi arătare), luând obicei de la cei batrâni; că era obicei, la români, să se facă începătură anului de la acest Indiction, adică la 1 septembrie.
Şi pentru că în această zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos în Sinagoga iudeilor, şi dându-I-se cartea lui Isaia proorocul, şi deschizând-o a aflat locul unde era scris: "Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiti la inimă, a propovădui robilor slobozenie şi orbilor vedere. A slobozi pe cei sfărâmaţi întru usurare, a propovădui anul Domnului cel primit" (Luca 4, 16-22 dupa Isaia 61, 1-2). Apoi dând cartea slugii şi sezând a zis: "Că astăzi s-a plinit Scriptura aceasta în urechile voastre". Cât s-au şi mirat popoarele de cuvintele darului ce ieşeau din gura Lui.

De asemenea, tradiţia spune că şi poporul evreu a intrat in Ţara Făgăduinţei în această lună de Septembrie.

Tot în această zi, se face pomenirea minunii săvârşită de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la Mânăstirea Miasinilor; şi pomenirea incendiului cel mare de acolo.

Pomenirea Născătoarei de Dumnezeu din Mânăstirea Miasinilor se face pentru sfântă icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu, care a fost aruncată în iezerul Gazurului, la Mânăstirea Miasinilor, de frica luptătorilor împotriva icoanelor. Aceasta după multă vreme cu voia lui Dumnezeu a ieşit nestricată.

Iar pomenirea incendiului se face, căci s-a întâmplat pentru păcatele noastre de s-a facut ardere foarte mare în cetatea împărătească în zilele lui Leon împăratul, şi au ars cea mai multă parte a cetăţii timp de şapte zile.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel Batrân.

Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel bătrân s-a născut într-un sat ce se chema Sisa, în Asia Mica, între Siria şi Cilicia, în zilele împărăţiei lui Leon cel Mare, şi a lui Martirie, patriarhul Antiohiei (către 457). Acesta, călugărindu-se, şi şuindu-se într-un stâlp, şi suferind într-acel stâlp patruzeci şi şapte de ani, şi făcându-se de multe minuni făcător, a adormit în pace.

Acest sfânt este altul decât Sf. Simeon Stâlpnicul de la Muntele Minunat (+ 596), prăznuit pe 24 Mai şi decat Sf. Simeon Stâlpnicul cel tânăr, pomenit la 27 Aprilie.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Marta, maica Cuviosului Simeon Stâlpnicul.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Evantia.

Tot în această zi, pomenirea adormirii lui Isus al lui Navi.

Acest Isus a fost al lui Navi, şi următor lui Moise, celui ce a fost dătător de Lege evreilor. Acesta a luat şi cetatea Ierihonului, care era a celor de alt neam. El a văzut pe Arhistrategul Mihail ţinând în mână spada, şi aflând el că acesta este mai-marele Voievod al puterii Domnului, lepadându-si armele, a căzut la picioarele lui. Însă dând el război cu cei de alt neam, şi fiind gata să apună soarele, având el osârdie spre razboi, rugatu-s-a lui Dumnezeu şi a zis să stea soarele. Şi îndată a fost oprit soarele din calea lui să nu apună, până ce a înfrânt Iosua pe cei străini care au fugit, şi i-au biruit cu putere. Apoi povătuind el poporul, şi trecându-i prin pustie şi împărtindu-le pământul făgăduinţei, şi judecând pe popor douăzeci şi şapte de ani, s-a făcut înfricoşător vrăjmaşilor. Şi arătându-şi bărbăţia şi fapta bună în multe războaie, a murit, şi a fost îngropat cu cinste de poporul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor 40 de Muceniţe Fecioare, şi a lui Amun Diaconul, dascălul lor.

Aceste Sfinte Fecioare erau din Adrianopolul Macedoniei. Şi fiind creştine au urmat lui Hristos, având şi dascăl pe Diaconul Amun. Fiind prinse de Vaul, ighemonul Adrianopolului, şi mult fiind chinuite ca să se închine idolilor, s-au rugat lui Dumnezeu, şi fiind spânzurate, în vazduh, chinuindu-se multe ceasuri, căzând jos, au pierit.

Apoi a fost spânzurat Sfântul Amun, şi l-au zgâriat pe coaste, după aceea au pus coif ars pe capul său. Şi izbăvindu-se el a fost trimis împreună cu sfintele fecioare de la Bereia la Iraclia Traciei la Licinie tiranul. Şi din porunca acestuia, zece dintr-însele au fost băgate în foc, iar la opt, împreună cu dascalul lor, li s-au tăiat capetele; Şi alte zece, săbii prin gura şi prin inima suferind, s-au sfârşit; şase au fost tocate cu cuţitele; iar celelalte şase s-au mutat la Domnul, fiind arse.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici şi fraţi buni, Evod, Calista şi Ermoghen.

Aceşti sfinţi mucenici, frati buni fiind, precum erau născuţi dintr-un pântece, aşa s-au născut şi duhovniceşte prin scăldătoarea cea dumnezeiască pe vremea propovăduirii. Şi de vreme ce au fost pârâţi către cel mai mare ce era biruitor atunci, că sunt creştini, şi cunoscându-se bun-neamul şi neîngrozită starea sufletului lor, moarte de sabie asupra lor au rânduit, şi aşa sfârsindu-si calea muceniciei, la Domnul s-au mutat.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Meletie cel Nou, care s-a nevoit în muntele Miupoliei (Myopolis) de lângă Theba, în Capadocia, şi care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Meletie s-a născut în Capadocia (Asia Mica), către anul 1035. Puţin dotat pentru studii, el a cerut şi a primit de Dumnezeu, după rugăciuni fervente, darul cunoaşterii Sfintelor Scripturi, pe care le-a citit şi meditat fără încetare tot restul vieţii sale.

Devenit monah la Constantinopol, el a plecat în plerinaj la Ierusalim, pe atunci ocupat de turci. De acolo a vizitat Roma, unde s-a închinat la mormântul Sfinţilor Apostoli, iar apoi s-a instalat în Grecia, la mânăstirea de pe muntele Miopolis, în vremea domniei împăratului bizantin Alexis Comnenul (1081-1118). Aici a făcut dovada de o ascultare şi de o smerenie exemplare în viaţa comunitară, şi de un zel arzător în lungile privegheri pe care le făcea în fiecare noapte în chilia sa, nedând nicidecum odihnă pleoapelor sale pâna ce nu uda patul sau cu lacrimi (cf. Ps. 131). O asemenea purtare dădătoare de sfinţenie i-a atras desigur ura diavolului, care l-a supus la îngrozitoare ispite şi boli. Dar, încă o dată, Meletie s-a arătat biruitor prin răbdare, şi astfel Dumnezeu i-a dăruit mulţime de harisme - a profeţiei, a inainte-vederii, a discernământului, a vindecării bolilor -, pe care sfântul le-a utilizat spre folosul şi mântuirea ucenicilor săi.

A adormit în pace, şi sufletul lui s-a alipit cetelor îngeresti, la 1 septembrie 1105.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anghel, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1680, şi care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna lui septembrie in ziua dintai: inceputul Indictionului, adica al noului an bisericesc.     Trebuie sa stim ca Biserica lui Dumnezeu praznuieste astazi Indictonul, adica inceputul anului nou bisericesc, luand acest obicei de la cei de demult. La romani, indictionul (de la latinescul indictio) era un fel al lor de a numara anii si anume era un period de 15 ani, pentru adunarea darilor catre stat.
    Sfanta Biserica serbeaza insa aceasta zi pentru doua pricini: Intai pentru ca luna septembrie este socotita ca inceputul anului. Drept aceea, ea multumeste lui Dumnezeu pentru roadele de peste an si se roaga ca si anul nou sa fie roditor. Cea de a doua pricina a Bisericii este ca ea cinsteste aceasta zi ca ziua in care Domnul a pus inceput propovaduirii Sale in lume. Astazi ea face inceput, astfel, la anul Domnului cel bine primit, deschide impartasirea noastra din cununa bunatatilor dumnezeiesti, a anului nou ce incepe, iar scopul ei este plinirea lui Hristos in noi, adica plinirea noastra dupa chipul si asemanarea lui Hristos. In cinstea acestui inceput al propovaduirii Domnului, Biserica aminteste astazi de intrarea Domnului, in sinagoga din Nazaret, unde, dandu-I-se cartea Proorocului Isaia, a aflat locul in care Mantuitorul si lucrarea Lui in lume sunt zugravite de Prooroc prin aceste cuvinte: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor. M-a trimis sa vindec pe cei zdrobiti cu inima; sa propovaduiesc robilor dezdrobirea si celor orbi vederea: sa slobozesc pe cei apasati si sa vestesc anul cel placut al Domnului. Si, inchizand cartea si dandu-o slujitorului, a sezut, iar ochii tuturor din sinagoga erau atintiti asupra Lui. Si El a inceput a zice catre ei: Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre". (Luca,4,18-21). Praznuim deci, astazi, anul Domnului cel bine primit, dand multumire pentru toate bunatatile pe care le-am luat din mainile Domnului, macar ca, pentru ele, si noi singuri suntem datori sa ne sarguim, ca sa fim bine primiti inaintea Lui. Dar praznuim nu indictionul cel mostenit de la imparatii romani, ci pe cel asezat noua de Imparatul slavei, Hristos, iar Indictionul lui Hristos sunt poruncile lui cele sfinte.
    Ca Imparatul nostru Hristos nu cauta de la noi fier si arama, argint si aur. Ci, in loc de fier si arama, El cauta de la noi bunatatea credintei celei intemeiate si tari, in dreapta cinstire de Dumnezeu. Ca, prin credinta aceasta, ca printr-o arama de fier si o pavaza de arama, sa biruim pe cei potrivnici, urmand stramosilor nostri care, "prin credinta, au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduintele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au imputernicit, din slabi ce erau, si s-au facut tari in razboaie, au intors taberele vrajmasilor in fuga" (Evr.11.33-34). Asemenea, in loc de argint, Imparatul nostru Hristos cauta de la noi bunatatea nadejdii celei neindoite spre Dumnezeu, nebagand seama la toate primejdiile si necazurile ce vin de la lume, de la trup si de la diavol, care navalesc asupra noastra. Ca, "nadejdea nu rusineaza". (Rom.5,5), dimpotriva, nadejdea rasplatirii indeamna pe ostasi la lupta si la nevointa, precum si Sfantul Damaschin zice: "Mucenicii Tai, Doamne, cu credinta intarindu-se si cu nadejdea imputernicindu-se, au stricat tirania vrajmasului si au dobandit cununile" (Octoih, glas trei, miercuri, stihoava vecerniei. Iata de ce "Cei ce se incred in Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clatina in veac cel ce locuieste in Ierusalim" (Ps. 124, 1). In sfarsit, in loc de aur, Imparatul nostru Hristos cere de la noi bunatatea cea scumpa a dragostei catre Dumnezeu si catre aproapele, cea nefatarnica. Ca, precum aurul este mai cinstit decat argintul, arama si fierul, asa si dragostea este mai cinstita decat nadejdea si credinta, precum sta scris: "Si acum raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea" (I Cor. 13, 13). Ca aur ca acesta cauta de la noi Hristos, ca sa-L iubim nu numai crezand cu inima si marturisind cu gura, ci si fapta, dragostea, aratand-o, adica sa punem tot sufletul si sa fim gata de moarte pentru dragostea Lui, precum ne invata iubitul Sau ucenic, Ioan, zicand: "Fiii mei, sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul" (I Ioan, 3,18).
    Acesta este Indictionul crestinesc pe care Biserica il cere azi de la noi, in locul indictionului cel vechi al paganilor: "Dezbracati-va, zice ea, de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui", si imbracati-va in omul cel nou, "dupa Chipul ce L-a zidit" (Col.3,9-10), "ca sa umblam si noi intru innoirea vietii". (Rom.6,4). Sa praznuim deci Indictionul, implinind poruncile Domnului Dumnezeului nostru, din toata inima, precum Dumnul Insusi ne indeamna, prin gura lui Moise, in Cartea Levitilor, zicand: "De veti umbla dupa legile Mele si de veti pazi si plini poruncile Mele, va voi da ploaie la timp, pamantul si pomii isi vor da roadele lor. Voi trimite pace pe pamantul vostru, veti alunga pe vrajmasii vostrii, cauta-voi spre voi si va voi binecuvanta sufletul meu nu se va scarbi de voi. Voi umbla printre voi, voi fi voua Dumnezeul vostru, si voi poporul Meu" (Lev.26, 3-12).

Intru aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stalpnicul (+459).     Slavitul Simeon a fost din partile Ciliciei, dintr-un sat ce se numea Sisan, fiu al unor parinti crestini, Susotion si Marta, si de copil era cioban la oile tatalui sau. Pe cand avea treisprezece ani, intr-o vreme de iarna, cand oile, din pricina zapezilor mari, n-au fost scoase la pasune, fericitul copil a intrat in Biserica, Duminica fiind, cu parintii sai si a auzit pe Domnul din Sfanta Evanghelie, fericind pe cei saraci, pe cei blanzi, pe cei curati cu inima si a intrebat pe un cinstit batran: "Ce sunt cuvintele acestea?" Iar batranul, fiind calauzit de Duhul Sfant, i-a descoperit lui calea cea duhovniceasca a vietii, adica urmarea lui Hristos in curatie si infranare, in desprinderea de lume si in slujba rugaciunii si a dragostei de Dumnezeu si de semeni, calea cea stramta a impacarii, care duce la fericita implinire a vietii de aici si de dincolo de moarte.
    Deci, samanta cazand in pamant bun, a inflorit indata in el dorinta de a trai dupa cuvantul Evangheliei si, fara sa se mai intoarca acasa, a intrat intr-o manastire, la loc singuratic, numita Ograda, primit de staretul Timotei, dupa sapte zile de asteptare la portile manastirii. In scurta vreme a invatat pe de rost toata Psaltirea, cum se cerea pe atunci celor ce voiau sa fie calugari, si a deprins usor toata pravila manastirii, incat, dupa doi ani Cuviosul Simeon, simtind nevoia unor osteneli calugaresti mai grele, a primit sfatul staretului sau sa mearga intr-o manastire cu pravila mai aspra, ca sa nu descurajeze pe fratii cei neputinciosi. Si asa a intrat fericitul in manastirea cu viata mai aspra, a marelui ava Eliodor, dar si aici fericitul intrecea nevointele tuturor, incat a fost sfatuit sa duca o viata de pustnic. Drept aceea, slujitorul lui Dumnezeu s-a linistit intr-o pustie, la poalele muntelui Telanis, unde a aflat o chilie mica, si a petrecut acolo timp de trei ani.
    Aici s-a suspus pe sine la incercare cu post de patruzeci de zile, ca Moise, si ca Ilie si ca Insusi Domnul nostru. Si-l ruga Cuviosul pe batranul Vassus, indrumatorul duhovnicesc al locului aceluia, sa-i astupe usa chiliei, ca sa stea fara mancare, in vremea celor patruzeci de zile. Dar acesta nu s-a invoit cu o masura de ucidere de sine ca aceasta, decat punandu-i in chilie zece paini si un urcior cu apa, ca, de va avea nevoie, sa guste si sa se intareasca; si asa i-a astupat usa. Si, trecand patruzeci de zile, s-a intors Cuviosul si deschizand usa, l-a aflat pe acesta la pamant, zacand ca un mort, iar painea si apa neatinse. Si, luand un burete, i-a spalat si i-a racorit gura lui, rasufland putin Cuviosul, l-a impartasit pe el cu Sfintele Taine, dupa care, primind putina hrana usoara, s-a intarit. Si acest dar de infranare il spunea Vassus multor frati, ca un lucru de folos, iar Cuvisoul, de atunci, in toti anii, in Postul cel mare, asa postea, douazeci de zile rugandu-se neincetat in picioare, iar douazeci de zile sezand, de osteneala.
    Si, ducandu-se vestea despre el, ca primise darul tamaduirii bolilor, multime de oameni alerga spre dansul, unii cu bolnavii lor, altii de necazuri si de ispite fiind cuprinsi, si fiecare nu se intorcea desert, ci primea, unul tamaduire, altul mangaiere, altul un ajutor de folos, si cu bucurie se duceau la casele lor. Si puteai sa vezi la dansul, ca raurile de pretutindeni, adunandu-se felurimi de popoare, de semintii si de limbi: ismailiteni si persi, armeni si iberici, britani si italieni, crestini si pagani, luand binecuvantare de la dansul. Si, tulburat fiind fericitul de o cinstire ca aceasta si de neodihna, a aflat un chip strain de a scapa de impresurarile omenesti: s-a gandit sa-si zideasca un stalp. Deci, a zidit stalpul si pe el o chilioara stramta si, acolo sudindu-se, petrecea in post si rugaciune; si a fost intaiul stalpnic. Si era acel stalp inalt ca de sase coti, iar mai pe urma si-a zidit Sfantul alti stalpi si mai inalti. Si asa petrecea, udandu-se de ploaie, arzandu-se de zaduf si inghetand de frig si vorbind poporului de doua ori pe zi; iar hrana lui era lintea muiata si, ca bautura, apa.
    Si auzind parintii din pustie, se minunau de straina lui petrecere. Si au trimis la dansul ca sa vada ce duh locuieste in el, zicand: "Pentru ce nu mergi pe calea parintilor si alta cale noua ai aflat? Deci, pogoara-te de pe stalp si urmeaza vietii pustnicilor". Si parintii pustnici i-au invatat pe trimisi ca, de se va arata nesupus, cu sila sa-l traga jos de pe stalp, iar de va asculta si de va voi singur sa se pogoare, sa-l lase pe el si sa stea asa cum a inceput, cunoscand ca este de la Dumnezeu. Deci, ajungand trimisii soborului sfintilor pustnici si spunandu-i hotararea lor, el indata a pasit cu piciorul pe scara, vrand se se coboare. Dar trimisii strigara: "Nu te pogora, sfinte parinte, ci petreci cum ai inceput. Acum stim ca lucrul tau este de la Dumnezeu, Care de folos sa-ti fie pana la sfarsit".
    Puterea cuvintelor lui, asprimea vietii lui si stralucirea minunilor lui, marea lui iubire de oameni in suferinta si intelepciunea lui au intors la Dumnezeu un mare numar de necredinciosi. Imparatii Teodosie cel Tanar (408-450) si Leon cel Mare (457-474) ii cereau sfatul si rugaciunile, imparatul Marcian (450-457) a imbracat haine straine, ca sa-l poata auzi mai bine. Cu sfatul sau, Eudoxia imparateasa s-a lepadat de ratacirea lui Eutihie, pe care o cinstea, si foarte minunat a fost pentru toti oamenii din vremea lui. Si asa, a trait Sfantul pana in anul 459, cand Domnul l-a chemat la El.

Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre Mina, diaconul.     Ne-a spus noua Gheorhe de la Rait de un frate cu numele Mina, care a fost diacon acolo. Ca acesta a iesit de la o slujba in lume si ce a patimit nu am aflat, ci numai stiu atat ca a lasat chipul calugaresc si a ramas in lume. Iar dupa ce au trecut multe zile, acesta a mers in cetatea lui Dumnezeu, Antiohia, si, cand trecea prin Seleucia, a vazut de departe manastirea Preacuviosului Simeon Stalpnicul si a zis intru sine: "Ma voi sui si voi vedea pe marele Simeon", ca niciodata nu-l vazuse. Iar dupa ce a ajuns el la stalp si s-a apropiat, daca l-a vazut pe el Sfantul Simeon, indata de la Dumnezeu s-a instiintat ca a fost calugar si a avut slujba diaconiei. Si a chemat pe cel ce-l slujea, zicand: "Adu-mi foarfecele aici". Iar acela le-a adus. Zis-a Sfantul Simeon catre slujitorul sau: "Bine este cuvantat Domnul, tunde-l pe acela", si-l arata cu degetul sau, ca erau multi stand pe langa stalp. Iar acesta, minunandu-se de cuvantul Sfantului si de frica mare fiind cuprins, deloc nu s-a impotrivit, cunoscand ca Dumnezeu a descoperit staretului despre dansul. Iar dupa tunderea lui, i-a zis marele Simeon: "Fa rugaciune, diacone". Si facand el rugaciune, Sfantul i-a grait iarasi: "Sa mergi la Rait, de unde ai iesit". Iar el zicand: "Nu pot suferi rusinea de la parinti", Simeon iarasi i-a grait lui: "Sa ma crezi, fiule, ca nu e nevoie sa te rusinezi de aceasta, ca, te vor primi pe tine cu ochi blanzi si vor avea bucurie si veselie de a ta intoarcere. Si sa stii fiule, ca Dumnezeu va sa faca semn cu tine, ca sa cunosti ca ti-a iertat tie pacatul acesta, ca negraita este bunatatea Lui".
    Iar, dupa ce a venit la Rait, l-au primit parintii cu mainile intinse si l-au dus in Sfantul altar. Iar intr-o Duminica, ducand el Preasfintele Daruri ale marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus, si deodata, au inceput sa-i curga ochii lui. Si, din acest semn, au cunoscut parintii, ca l-a iertat pe el Dumnezeu de greseala, dupa cuvantul Sfantului Simeon.

Minunea Sfantului Simeon, cu un preot.     Un preot oarecare, sezand intr-o zi in fata bisericii, iata, un duh necurat a venit la dansul in chip de nor intunecat si innegrit si s-a pus ca un acoperamant pe capul lui si l-a lipsit de lumina si mintea lui i s-a luat si i s-au slabit lui toate oaselem si nu putea sa graiasca; si, intrand unii, l-au aflat pe el ca pe un mort. Si a petrecut in boala aceea noua ani, neputand a se intoarce pe sine pe alta parte, daca nu-l intorcea pe el cineva. Si auzind rudele lui, cele despre Sfantul Simeon, au mers la Sfantul, ducandu-l si pe el in pat si ajungand ca la trei stadii de manastire, zacea acolo. Iar Sfantul Simeon, stand la rugaciune, i s-a descoperit lui despre preotul acela. Si, la miezul noptii, a chemat Sfantul pe unul din ucenicii lui si i-a zis: "Ia din apa aceasta si mergi degraba si vei afla acolo pe un preot purtat pe pat; sa-l stropesti cu apa aceasta si sa-i spui: Iti zice tie pacatosul Simeon, intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoala-te si-ti lasa patul tau si vino la mine cu picioarele tale". Iar ucenicul, mergand, a facut dupa cuvantul Sfantului. Si s-a sculat inaintea Sfantului. Si i-a zis lui Sfantul: "Scoala-te, nu te teme, macar de te-a si mahnit pe tine diavolul noua ani, ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu nu te-a lasat pe tine pana in sfarsit sa pieri. Ca nu cu temere de Dumnezeu, ci si prea cu nedreptate ai stat in Sfantul altar si, mai inainte de a afla adevarul, ai ascultat pe clevetitorii cei ce judecau in taina pe aproapele lor si fara de nici o vina asupreai pe unii, indepartandu-i de impartasirea Sfintelor Taine. Si aceasta facand, pe iubitorul de oameni Dumnezeu nu putin L-ai mahnit. Drept aceea, se si intarise asupra ta diavolul. Ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu si indurarile Lui s-au inmultit spre tine. Insa pe cei care te-au nedreptatit, mergand, ii vei afla pe ei rugandu-se tie, cu multa durere, sa-i ierti; precum a facut Dumnezeu mila cu tine, asa si tu sa faci mila cu dansii, inca si tarana luand de aici, vei presara peste dansii". Si a iesit preotul cu bucurie i-a poruncit lui Sfantul si indata s-au vindecat si aceia, slavind pe Dumnezeu.

Despre talharul ce s-a pocait langa stalpul Sfantului Simeon.     Un oarecare talhar din Antiohia, Ionatan cu numele, pe multi oameni ii ucidea pe drumuri si prin case, talhareste navalind naprasnic prin sate si prin cetati; si nimeni nu putea sa-l prinda pe el, macar ca multi ii pandeau calea, ca era puternic si viteaz foarte, incat nimeni nu putea sa-i stea impotriva. Deci, s-a pornit toata Antiohia si a trimis ostasi ca sa-l prinda pe dansul, iar el neputand sa se ascunda de dansii, ca un leu fugind de la fata celor ce-l goneau pe el, a alergat in ograda Cuviosului Simeon si, apucandu-se de stalp, ca pacatoasa de picioarele lui Hristos, plangea cu amar. Deci Sfantul a strigat catre dansul, de sus: "Cine esti, de unde si de ce ai venit aici?" Iar el a zis: "Eu sunt Ionatan, talharul, cel ce am facut toate rautatile si am venit aici, ca sa ma caiesc de pacatele mele". Acestea graindu-le el, iata au navalit de la Antiohia ostasii care-l goneau pe el, strigand catre Cuviosul: "Da-ne noua, parinte, pe vrajmasul nostru, talharul, ca, iata, si fiarele sunt gata in cetate sa-l manance pe el". Raspuns-a lor fericitul Simeon: "Fiii mei, nu eu l-am adus pe el aici, cu Dumnezeu, Cel ce voieste pocainta lui, l-a povatuit aici. Deci, de veti putea intru inauntru, prindeti-l pe el, ca eu nu pot sa-l scot la voi, ca ma tem de Acela Care l-a trimis la mine". Acestea auzindu-le ostasii si neindraznind nu numai sa intre in ograda, ci nici cuvant sa zica impotriva, s-au intors cu teama si au spus toate in Antiohia. Iar talharul a petrecut sapte zile langa stalp, cazand la rugaciune catre Dumnezeu, marturisindu-se si plangand cu plangere mare, cat si cei ce erau acolo, vazand pocainta si plangerea lui se umileau. Iar dupa sapte zile, a strigat catre Sfantul: "Parinte, imi poruncesti sa ma duc?" Iar parintele i-a zis: "Au, iarasi, la lucrurile tala cele rele, te vei intoarce?" Iar el a raspuns: "Ba nu, parinte, ci vremea mea a sosit". Si asa, vorbind cu dansul, si-a dat duhul sau la Dumnezeu. Iar ucenicii Sfantului Simeon, vrand sa ingroape pe talhar langa ograda, iata mai marii ostilor venira de la Antiohia dupa talhar si incepura a striga: "Da-ne noua, parinte, pe vrajmasul nostru, de care toata cetatea s-a cutremurat". Raspuns-a Cuviosul: "Cel ce l-a adus pe el la mine, Acela in multime de oaste cereasca a venit si l-a luat pe el la Sine, curatit prin pocainta; deci nu ma tulburati pe mine". Acestea, auzindu-le acei dregatori si vazand pe talharul mort, s-au inspaimantat si au laudat pe Dumnezeu, Cel ce nu voieste moartea pacatosului. Si, intorcandu-se, au spus in cetate cele de la Cuviosul au auzit si au vazut.

Cântare de laudă la Sfântul Simeon Stâlpnicul

Întîiul dintre Stîlpnici Sfîntul Simeon este,

Bătrîn luminat de sus, de lumina nefăcută,

El de bună voie pe-al unor noi nevoinţe

Stîlp a urcat.

El viu a fost cerului, iar pămîntului, mort.

El şi-a cîştigat mîntuirea cu postiri,

Privegheri, şi post.

În zorii dimineţii a lui maică la Stîlp vine:

„Fiul meu, coboară să te pot vedea!”

Dar Sfîntul nu-i răspunde.

Maica pe fiu îl roagă, iară şi iar.

Sfîntul atunci către maică zice:

„Eu, maică, sînt al Împăratului cerurilor rob.

Cunoaşte că astă viaţă

O luptă faţă de trup nemiloasă şi o pregătire este.

Timp de grăiri deşarte nu avem.

Ci du-te, maică, şi calea cea bună alege,

Grijeşte-ţi de suflet, şi vieţuieşte

După poruncile lui Dumnezeu.

Căci după astă viaţă o alta începe:

De bine luptăm aici, acolo ne vom încununa.

Binevoind Hristos şi-aflîndu-ne vrednici,

Pe al tău fiu îl vei vedea atunci.

Atunci doar, maica mea,

Adevărată va fi Bucuria vederii”.

Cugetare

În timpul vieţii acesteia trebuie să folosim tot ceea ce este necesar pentru cultivarea sufletelor noastre, căci după ce moartea ne va despărţi de această lume nimic nu vom lua dincolo, decît sufletele noastre, aşa cum ni le-am format de-a lungul vieţii trupeşti.

Pe cînd avea optsprezece ani, pe Sfîntul Simeon atît de mult şi de arzător 1-a preocupat mîntuirea sufletului lui, încît întru o bună zi a căzut cu faţa la pămînt şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să îi arate calea mîntuirii. În această stare aflîndu-se, şi rugîndu-se cu lacrimi, îndelung, el a avut o vedenie în care se făcea că sapă la o temelie spre a înălţa o zidire şi că, epuizat de efort, s-a oprit ca să-şi tragă răsuflarea. Dar un glas de sus i-a zis: „Sapă mai adînc!”. El atunci îndată s-a ridicat iar la lucru, săpînd mai adînc, mai din greu. Atunci glasul a grăit iar: „Destul îţi este acum. Zideşte dar ceea ce ai pornit a zidi: căci fără nevoinţă, nimeni nu va putea zidi nimic, nicicînd”.

Cei care se nevoiesc puţin, zidindu-şi casa sufletului lor pe băltoaca puţin adîncă a senzualităţii, îşi zidesc casa vieţii pe nisip, care nu îi poate adăposti nici măcar în această viaţă; cu atît mai puţin în veşnicie.

Luare aminte

Să luăm aminte la fărădelegile lui David (II Samuel 11):

La cum David împăratul a comis adulter cu Batşeba, soţia lui Urie, pe cînd Urie se afla la război;
La cum David îl trimisese pe Urie în acel război tocmai ca Urie să îşi afle în el moartea;
La cum s-a mîniat Dumnezeu pe David pentru aceasta.

Predică

Despre Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu – „La început a fost Cuvântul” (Ioan 1:1).

Logosul, Cuvîntul inteligent şi raţional, a fost dintru început. El se referă la Natura Dumnezeiască a Domnului nostru lisus Hristos. Fraţilor, zicînd la început, oare vom crede noi că prin aceasta se pune vreun hotar temporal Cuvîntului lui Dumnezeu? Sau că Dumnezeu L-a născut pre Fiul Său Unul Născut într-un moment din timp? Nicidecum!

Căci naşterea Fiului lui Dumnezeu din Tatăl nu este un eveniment al timpului, ci al eternităţii; timpul este o categorie care aparţine acestei lumi căzute şi trecătoare, pe cînd cele ale Dumnezeirii sînt în şi din veşnicie.

Oare mai rămîne soarele soare, dacă îl despărţim de lumina pe care o dă? Oare mai rămîne omul om, dacă se va lua mintea de la el? Oare mai rămîne dulcea miere miere, dacă îşi va pierde desăvîrşit dulceaţa ei? Nicidecum, nici una dintre acestea. Cu atît mai puţin poate cugeta cineva pre Tatăl fără de Logosul Lui, fără de Cuvîntul Lui Raţional, fără de înţelegerea Lui, fără de înţelepciunea şi Puterea Lui, pre Tatăl fără de Fiul Lui Cel Co-etern cu Sine.

Deci, fraţilor, spusa întreagă a Evanghelistului nu se referă la începutul Fiului lui Dumnezeu din Dumnezeu Tatăl, ci mai degrabă la începutul istoriei lumii create şi al mîntuirii neamului omenesc.

Acest început este din Cuvîntul lui Dumnezeu, din Fiul lui Dumnezeu. Căci El este începutul şi al facerii lumii şi al mîntuirii ei. Oricine vrea să vorbească despre facerea lumii văzute sau a celei nevăzute, sau despre mîntuirea lumii, trebuie să înceapă cu începutul. Acest început este Cuvîntul lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu. De exemplu, dacă ar dori cineva să relateze istoria unei bărci ce naviga pe un lac, ar începe cam aşa: „La început a fost un lac, şi pe acel lac naviga o barcă”. Nici un om înţelept nu ar presupune de aici că lacul a luat fiinţă exact în momentul în care s-a aflat şi barca în apele lui. Nici un om înţelept nu va scoate din cuvintele acestea ale Evanghelistului: „La început a fost Cuvîntul, înţelesul că Logosul, Cuvîntul lui Dumnezeu, S-a născut din Dumnezeu în momentul facerii lumii!” Aşa cum lacul a fost cu mult mai înainte ca să navigheze barca pe el, tot aşa Cuvîntul lui Dumnezeu a fost mai înainte cu o eternitate de începerea Zidirii!

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Unul Născut al Tatălui şi de o fiinţă cu El şi cu Duhul Sfînt, luminează-ne şi ne mîntuieşte pre noi. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

marți, 29 august 2023

31 august – Punerea în raclă a cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Ghenadie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Ciprian; Sf. Ioan, mitropolitul Kievului

• Pomenirea punerii în raclă a Cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

După cinstita ei Adormire, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a dat brîul ei Sfântului Apostol Toma. Brîul mai tîrziu a ajuns la Constantinopol şi s-a păstrat într-o răcliţă pecetluită la Biserica Preasfintei Născătoare din Vlaherne, ce o întemeiase împărăteasa Pulheria. Această sfîntă răcliţă nu s-a deschis pînă în zilele împăratului Leon cel înţelept (886-912). Soţia împăratului Leon, Zoe, s-a îmbolnăvit psihic şi, în urma unei vedenii cereşti, ea a dorit să se aşeze peste ea brîul Maicii Domnului care se afla la Vlaherne. Împăratul 1-a rugat pe Patriarh, şi aşa sfîntă răcliţă s-a deschis. Apoi, cu rugăciune, ea a fost scoasă şi pusă peste împărăteasa care cumplit se chinuia. Ea s-a vindecat imediat. În prezent, o parte a Cinstitului Brîu se află la Zugdidi, în Georgia, căci vindecîndu-se prin atingerea lui fiica împăratului Roman, şi apoi căsătorindu-se ea cu împăratul georgian Abuchaz, ea a luat cu ea, în noua ei patrie, o parte din Cinstitul Brîu. La porunca Ţarului Rus Alexandru I, la Zugdidi, în Mingrelia, s-a ridicat din această pricină o preafrumoasă biserică, în care se păstrează cu evlavie partea din Cinstitul Brîu al Maicii Domnului, spre vindecare de grele suferinţe.

• Pomenirea Sfântului Ghenadie, Patriarhul Comtantinopolului

Sfintul Ghenadie a urmat în scaunul patriarhal Sfîntului Anatolie. El a fost contemporanul Sfîntului Marchian (vezi pomenirea la 10 ianuarie) şi cu Sfîntul Daniil Stîlpnicul (vezi pomenirea la 11 decembrie). În vremea lui s-a întemeiat vestita Mănăstire a Studiţilor din Constantinopol. Aceasta şi-a luat numele de la ctitorul ei, senatorul roman Studius, care a venit la Constantinopol şi cu binecuvîntarea Sfîntului Ghenadie a ridicat Biserica cu Hramul Sfîntului loan Botezătorul, de asemenea și clădiri în jurul ei pentru obştea monahală, aceasta având să rămînă în istorie ca Mănăstirea Studion. Sfîntul Ghenadie a fost bărbat blînd şi plin de înţelepciune. El refuza să hirotonească preot candidatul care nu cunoştea Sfînta Psaltire pe de rost. El a condus un Sinod local la Constantinopol, în cadrul căruia s-a dat anatemei păcatul simoniei. El a lucrat minuni, şi şi-a cunoscut mai dinainte timpul morţii prin vedenie de la Dumnezeu. Sfîntul Ghenadie bine a păstorit Biserica lui Hristos timp de treisprezece ani, şi s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 471.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian

Sfîntul Ciprian s-a născut din părinţi necredincioşi, fiind el însuşi educat în idei politeiste. El s-a făcut vestit în Carthagina ca profesor de filosofie şi de retorică. El a fost bărbat căsătorit, dar după ce s-a convertit la creştinism un a mai locuit împreună cu soţia lui, ci s-a dedicat pe sine exclusiv studiului Sfintelor Scripturi şi îmbunătăţirii vieţii lui interioare. Din pricina virtuţilor lui neobişnuite, obştea creştinilor 1-a ales să fie sfinţit presbiter [preot], şi curînd după aceea episcop. El a fost pe cît de blînd cu turma lui Hristos, pe atît de nemilos cu ereticii. Călăuzit de Duhul Sfînt, el a scris multe cărţi de învăţătură creştină. El a scris împotriva idolatriei, şi cu deosebită vehemenţă împotriva ereziilor iudaizantă şi novaţiană. Scrierile lui despre feciorie sînt de o mare frumuseţe, cum sînt şi cele despre martiriu, dragoste, răbdare, Rugăciunea Domnească şi alte teme ziditoare de suflet. El a luat moarte mucenicească, şi s-a înălţat la locaşurile cereşti în anul 258, în timpul domniei lui Valerian. Mai înainte de uciderea lui el s-a rugat lui Dumnezeu, a binecuvîntat poporul, şi a lăsat călăului ce avea să îl decapiteze douăzeci şi cinci de monezi de aur. Minunată şi tainică este milostenia Mucenicilor creştini!

• Pomenirea Sfântului Ioan, Mitropolitul Kievului

Sfîntul loan a fost de neam bulgar. El a sosit la Kiev în anul 1080 şi curînd s-a făcut atît de vestit pentru sfinţenia vieţuirii, încît a fost ridicat la scaunul Mitropolitan. Sfîntul loan a păstorit Biserica lui Hristos timp de opt ani. El a scris o epistolă Papei Clement, în care 1-a certat pentru schimbările stricătoare de credinţă şi de rînduială pe care le-a introdus în Biserica Romei. La anul 1089 el s-a săvîrşit cu pace către Domnul.

Sinaxar 31 August

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea punerii în sfânta racla a Cinstitului brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, în cinstita ei casa, care este în Halcopratia, unde a fost adus de la episcopia Zilas, în zilele împaratului Iustinian; si minunea ce s-a facut prin punerea Cinstitului brâu deasupra împaratesei Zoe, sotia împaratului Leon cel întelept.

Împaratul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotând cinstitul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Ierusalim, caci acolo era pastrat cu cinstita ei haina pâna în acea vreme de o femeie fecioara, l-a adus în Constantinopol, si l-a pus într-un sicriu luminat, pe care l-a numit si sfânta racla. Deci trecând 410 ani, a deschis acea sfânta racla împaratul Leon cel întelept, pentru femeia sa Zoe, care era chinuita de duh necurat, si care vazuse si dumnezeiasca vedenie; ca de s-ar pune peste dânsa cinstitul brâu, s-ar lecui. Si s-a aflat cinstitul brâu stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, având o pecete tiparita în aur; si hârtie Codicel lipita, care arata cu numarul, vremea, indictionul si ziua în care fusese adus sfântul brâu în Constantinopol si cum a fost pus de mâinile împaratului Arcadie în racla, pecetluita fiind de dânsul. Acest brâu sarutându-l împaratul, si întinzându-l peste împarateasa cu mâna patriarhului ce era atunci, o, minune, îndata s-a mântuit de boala împarateasa, si toti slavind pe Mântuitorul Hristos si dând laude de multumire Preacuratei Maicii Lui, l-au pus iarasi în acea racla unde era mai înainte.

Tot în aceasta zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.

Pe vremea împaratiei binecredinciosilor împarati Mihail si Teodora un oarecare patriciu cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casa cinstita în curtea careia era si o biserica a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei. Din aceasta biserica fusese luata podoaba de împaratii cei mai dinainte luptatori împotriva icoanelor, scotând sfintele icoane si însemnându-se numai cruci în locul lor. Deci patriciul acesta iarasi facând icoanele bisericii acestia cum se cuvenea, a facut si o baie foarte mica dedesubtul bisericii pentru trupeasca sa odihna; iar deasupra acelei bai se facea pururea slujba lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit întru dânsul darul Preasfântului Duh, prin Preacurata Maica Domnului nostru Iisus Hristos, si au început a se face multe tamaduiri de multe feluri de boli. Înca oarecare iubitori de Dumnezeu se strânsera si au cerut de la patriciul, sa faca o data pe saptamâna baie pentru fratii cei în Hristos si mai ales bolnavi. Si luând voie faceau aceasta cu credinta si se vindecau.
Dupa aceea, apropiindu-se sa moara patriciul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce s-au aflat atunci oameni iubitori de Dumnezeu, pentru a lui sufleteasca mântuire. Însa aceia fiind saraci si neavând nici apa de ajuns, nici alt venit, încet, încet, au parasit grija lucrului si baia a ramas neîngrijita. Si jefuind-o unii si altii de uneltele si podoabele ce avea într-însa, a ramas la stingere desavârsit. Iar sfânta biserica, caci era înalta si vindecatoare celor bolnavi, au lasat-o, facând slujba într-însa, un preot, care din dumnezeiescul dar ce era într-însa, avea din destul cele ce erau spre trebuinta hranei.
Deci fericitul împarat Roman facându-si palate împaratesti si trebuindu-i mult material de lucru, si fiind înstiintat de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu ca are mult material, a pus gând ca sa o strice. Iar Nascatoarea de Dumnezeu ce locuia într-însa n-a îngaduit cele ce gândea împaratul. Caci în noaptea aceea s-a aratat celui ce era ispravnic peste lucru si unui tânar ce era ruda cu ispravnicul si le-a zis cu groaza, sa nu cuteze nicidecum a-i strica biserica aceea. Si daca s-a facut ziua, spunând tânarul visul catre maica ispravnicului a înteles si împaratul, care îndata cum auzi, zise cuvântul acesta: "Nu voi sa am judecata cu Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, ci înca voi înnoi casa aceea cu cele ce-i vor trebui". Pentru aceasta, în loc sa strice oamenii cei ce au fost trimisi, au curatit baia cu toata nevointa si au înalbit-o. Dupa aceea gatindu-se toate si facându-se baie mai mare, de avea si scaldatoare si înfierbântând-o, se scaldara împaratii: Roman, Constantin si Hristofor, si bucurându-se întarira baia si cu hrisov de mila sa aiba a lua pe fiecare an si a daruit-o la mânastirea cea numita a ispravnicului pentru ca sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu, monahii mânastirii aceleia. Si câte minuni adica s-au facut mai înainte în mai sus zisa biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa, dar aici vom povesti una numai ce s-a facut în vremea noastra.
O femeie oarecare vestita a cazut în boala grea si s-a umflat, si chinuindu-se cu nesuferite dureri, si-a cheltuit toata averea sa la doctori si nimic nu se folosi de la ei. Auzind de minunile ce se faceau la biserica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo; si ramânând acolo câteva zile si nimic folosindu-se, ci bântuita foarte rau de boala, a iesit si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne si cazând la pamânt se ruga zicând: "Miluieste-ma, Maica lui Dumnezeu, ca fiind lipsita de tot ajutorul omenesc, am nazuit la tine". Deci ramânând acolo noua zile, i s-a aratat în ziua cea de pe urma o femeie de cinste zicându-i: "O, femeie, ce strigi catre mine de ma superi neîncetat?" Iar ea a zis catre dânsa: "O, stapâna, stiu ca pentru pacatele mele ma chinuiesc; dar stiind ca pentru noi pacatosii Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorât din ceruri, si nascându-Se din pântecele tau S-a facut om; drept aceea am nazuit la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa". Iar Nascatoarea de Dumnezeu zise iarasi catre dânsa: "Du-te la locasul meu cel mic de la Neorie si acolo îti vei afla vindecarea". Daca s-a trezit femeia a multumit lui Dumnezeu, si s-a dus degrab la Neorie si cazând cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea:
"Miluieste-ma, Stapâna, si plineste milosârdia ta întru mânie". Si dupa ce a zis acestea a adormit; si a vazut iarasi pe Nascatoarea de Dumnezeu ce i se aratase împreuna cu un barbat frumos, care a zis catre acela: "Iata femeia cea bolnava; spinteca-i pântecele"; si acela îndata lovind-o peste pântece cu varga ce tinea în mâna, se facu nevazut, împreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ce se aratase cu dânsul. Deci trezindu-se femeia simti ca iesea dintr-însa miros greu si nesuferit, si îndata dezbracându-se de îmbracamintele ce purta, intra în baie, si spalându-se a iesit cu femeile ce erau cu dânsa, sanatoasa si vindecata. Si închinându-se acelui sfânt loc, tamâia cu mirodenii, multumind Preasfintei Stapânei de Dumnezeu Nascatoarei, întru slava Celui ce S-a nascut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileort.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diadoh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor sapte fecioare din Gaza, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Mina, Faust, Andrei si Iraclie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru Mucenici din Perga Pamfiliei, care siliti fiind a alerga pe asternut de carbuni aprinsi, s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei sute saizeci si sase de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Aidan episcopul, întemeietorul manastirii din Lindesfarne.

Tropar (Glas 5)
O, sfinte Episcop Aidan, Apostol al Nordului si lumina a Bisericii Celte, maret in smerenie, nobil in nevoie, rivnitor calugar si iubitor misionar, mijloceste pentru noi nevrednicii pentru ca Hristos Dumnezeul nostru sa miluiasca sufletele noastre.
Sfintul Aidan s-a nascut in Irlanda in ultima parte a secolului al VI-lea. A fost tuns calugar la Iona (in Scotia) in comunitatea creata mai devreme de Sf. Columba ca un ostrov sfint si pamint neintinat pentru evanghelizarea Britaniei.
Sfintul Aidan a fost ales sa evanghelizeze Northumbria datorita felului sau daruit si blind de a invata pe altii. A fost hirotonit episcop si trimis in Northumbria. A sosit la Lindesfarne in anul 635, facind din locul acesta un al doilea ostrov sfint pe coasta opusa a Britaniei, care deveni resedinta sa episcopala. A crestinat pe pagînii locului. Uneori intilnea ganguri rivale de tineri gata sa se ia la bataie. Le propovaduia Evanghelia intru Pace si ei isi lasau jos armele, erau botezati si se faceau manastiresti.
Sfintul Aidan tinea la traditiile rasaritene, care erau regula in Irlanda. El invata si practica cele mai stricte rinduieli ale postului, data Pastelui rasaritean si natura colegiala a regulii bisericesti, preferind episcopilor pe stareti.
De multe ori, Regele Oswald avea sa il insoteasca pe Sf. Aidan in peregrinarile sale de evanghelizare a tinuturilor rurale, servindu-i ca interpret. Sfintul Aidan invata, predica si incuraja in permanenta, dar conducea prin exemplu. Era cunoscut pentru asceza si pentru milostenia sa. Regele Oswin ii dadu un cal frumos pentru a-i fi de ajutor. Aidan il dadu cu toata splendoarea harnasamentului sau, unui milog care cerea de pomana. A folosit o parte din ce primea pentru a elibera sclavi din sclavie. Unii dintre acestia devenira discipolii sai.
Sf. Aidan trimise propovaduitori peste tot prin Anglia si pina in Olanda, ridicind manastiri. El a tuns si primul calugar in Northumbria, Hieu. De asemenea a convins-o pe Hilda sa ramina in Anglia si a sprijinit-o in munca ei de ridicare a manastirilor de maici peste tot prin Anglia.
Acest episcop cu frica lui Dumnezeu a infaptuit toate acestea si inca multe altele in numai saisprezece ani. A trecut la odihna intru Domnul in ziua de 31 august 651. A fost imediat salutat ca "Apostolul Northumbriei". A fost inmormintat la Lindesfarne.
In 664, cind manastirea Lindesfarne a cazut sub presiunea Romei si a acceptat Sinodul de la Whitby, Sf. Colman a luat moastele Sf. Aidan si s-a retras la Iona, care a ramas un bastion al Crestinatatii Celte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna august in 31 de zile: pomenirea punerii in sfanta racla a cinstitului Brau al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, in cinstita ei casa din Constantinopol, si a minunii ce s-a facut atunci, acolo.     Inca din cele dintai timpuri, crestinii au aratat multa evlavie pentru orice fel de lucruri, care au avut vreo legatura cu Mantuitorul Hristos, cu Maica Domnului sau cu Sfintii Sai (Fapte 19, 12). Ei au pastrat cu scumpatate asemenea semne sfinte si le ascundeau cu grija in vremuri de restriste. Multe s-au pierdut si pierdute au ramas pana in ziua de astazi, dar, altele s-au aflat si, in vremuri de liniste, au fost asezate in locuri de cinste, iar, uneori, s-au ridicat biserici pentru pastrarea si cinstirea lor.
    Asa s-a intamplat, bunaoara, cu "Vesmantul Maicii Domnului" cu "cinstitul ei Omofro", cu Braul Maicii Domnului", cu moastele a sute si mii de Mucenici si cu atatea altele, de acest fel, aducatoare aminte despre cei ce au marturisit, de-a lungul vremurilor, credinta noastra veche si mereu noua, in Iisus Hristos, Domnul nostru.
    Cinstitul Brau al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astazi, a fost adus, de la Ierusalim, la Constantinopol, asezat intr-o racla de aur, cu pecetluire imparateasca, si a fost pus in biserica pe care dreptcredinciosul imparat Teodosie cel Tanar o zidise, cu hramul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia, adica targul de arama. Dupa multi ani, pe vremea imparatiei lui Leon cel Intelept (886-912) sotia acestuia, Zoe imparateasa, era suparata de duhul cel necurat, iar imparatul si rudeniile lui erau in mare mahnire si se faceau multe rugaciuni catre Dumnezeu, pentru imparateasa, care patimea. Si i s-a aratat ei o dumnezeiasca vedenie, spunandu-i ca, daca se va pune pe dansa Braul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, va lua tamaduire.
    Imparateasa a spus acest vis barbatului sau, imparatului Leon, iar el, a rugat, indata, pe patriarh pentru aceasta. Si, dezlegand pecetea, au deschis racla si s-a aflat, intreg, cinstitul Brau al Preacuratei, intru nimic vatamat de trecerea vremii. Si l-au sarutat pe el cu evlavie. Iar, cand petriarhul l-a intins deasupra imparatesei, aceasta, indata a scapat de chinuirea diavoleasca si a castigat tamaduire desavarsita de boala ei. Atunci, toti, cu bucurie, au preamarit pe Hristos Dumnezeu si pe Preacurata Maica lui, cantand cantari de multimire. Iar cinstitul Brau, fiind pus in aceeasi racla de aur, a fost pecetluit cu pecete imparateasca. Si s-a asezat praznuirea de astazi, in cinstea Binecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte a minunii ce s-a facut atunci de sfantul sau Brau, cu darul Preacuratei si cu milostivirea Celui ce S-a nascut dintr-insa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Intru aceasta zi, pomenirea innoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.     Pe vremea imparatiei lui Mihail si a Teodorei, dreptcredinciosii imparati (1051-1055), un oarecare patrician, cu numele Antonie, avea in Constantinopol o casa cinstita, in curtea ce era alaturi de Neoria. De asemenea, el avea o biserica slavita, a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, careia imparatii luptatori impotriva icoanelor ii luasera podoabele, scotand sfintele icoane si insemnand numai cruci in locul lor. Deci, patricianul acesta, facand, din nou, icoanele bisericii, cum se cadea, a zidit si o baie, foarte mica, dedesuptul bisericii, pentru trupeasca lui odihna. Dar deasupra acelei bai se aducea pururea preamarire lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit intr-insa darul Preasfantului Duh, pentru Preacurata Maica a Domnului nostru Iisus Hristos, si au inceput a se face multe tamaduiri, de multe feluri de boli. S-au strans si unii iubitori de Dumnezeu si au cerut de la patrician sa faca imbaierile, o data pe saptamana, pentru fratii cei intru Hristos si, mai ales, pentru cei bolnavi; si primind invoirea, faceau aceasta, cu credinta, si se vindecau. Deci, murind patricianul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce erau oameni iubitori de Dumnezeu, spre mantuirea lui sufleteasca. Dar acestia, fiind saraci si neavand nici apa de ajuns, nici alt venit, incetul cu incetul, grijea lucrarii se parasea si, nevrand nimeni dreptul sa o lase altcuiva, a ramas neingrijita. Iar baia, jefuind-o unii si altii de podoabele pe care le avea, lucrul a incetat cu desavarsire. Iar sfanta biserica, vindecatoare a celor bolnavi, in care facea slujba un preot, care, din dumnezeiescul dar, slujea acolo, avea din destul, cele de trebuinta hranei. Deci, fericitul imparat Roman, facandu-si palatul imparatesc si trebuindu-i multe materiale la lucrul palatelor, instiintandu-se de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu, ca are multe materiale de folos, a pus gand sa o strice. Dar Nascatoarea de Dumnezeu purta de grija impotriva celor ce gandea imparatul. Si, in noaptea aceea, s-a aratat celui care era ispravnic asupra lucrarilor, precum si unui tanar, ruda cu ispravnicul, si le-a zis, ingrozindu-i, sa nu cuteze nicidecum a-i darama casa ei, cea de la Neoria. Iar, daca s-a facut ziua, tanarul a spus mamei ispravnicului visul sau si a auzit si imparatul, care, indata ce a aflat, a zis cuvantul acesta: "Nu vreau sa supar pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ci, inca, voi innoi casa aceea cu cele de trebuinta". Asa incat, in loc sa o strice, oamenii care au fost trimisi au curatit baia, cu toata grija, si au innoit-o. Deci, terminandu-se toate lucrarile si facandu-se baia mai mare, au incalzit-o, iar imparatii Roman, Constantin si Hristofor s-au imbaiat intr-insa si bucurandu-se, au intarit acea baie, cu hrisov de danie, pe care s-o poata lua in fiecare an. Si au daruit-o unei manastiri, ca monahii manastirii aceleia sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu. Iar minunile ce s-au facut in acea biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa deoparte, povestind doar una din minunile ce s-au facut in vremea noastra.
    O femeie vestita a cazut in boala grea. Si, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la doctori. Dar, auzind de minunile ce se faceau la biserica de la Neoria, a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo. Si, ramanand acolo cateva zile si petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bantuita de boala. A iesit, deci, si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherna si, cazand la pamant, se ruga zicand: "Miluieste-ma, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca am alergat la tine, fiind lipsita de orice ajutor omenesc." SI, ramanand acolo noua zile, in ziua cea din urma, i s-a aratat o Doamna preacinstita, zicandu-i: "O, femeie, ce strigi catre mine, neincetat?" Iar ea a zis catre dansa: "O, Stapana, stiu ca, pentru pacatele mele, ma chinuiesc, dar, mai stiu noi pacatosii, Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorat din cer si S-a facut om, nascandu-Se din pantecele tau, drept aceea, am alergat la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa." Iar Nascatoarea de Dumnezeu a zis catre dansa: "Du-te la lacasul meu cel mic, de la Neoria, si acolo iti vei afla vindecarea." Deci, daca s-a desteptat femeia, a multumit lui Dumnezeu si s-a dus, in graba, la Neoria. SI, cazand cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea: "Miluieste-ma Stapana si implineste mila ta catre mine." Si, dupa ce a zis aceasta, a adormit. Si a vazut, iarasi, pe Nascatoarea de Dumnezeu, care i se aratase, impreuna cu un barbat frumos, catre care Maica Domnului a zis: "Iata, femeia cea bolnava, vindeca-i pantecele." Si acela, indata, atingand-o peste pantece cu varga, ce tinea in mana, s-a facut nevazut, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, care se aratase cu dansul. Deci, desteptandu-se femeia, a intrat in baie si, spalandu-se, a iesit sanatoasa. Si, inchinandu-se acelui sfant loc, a tamaiat cu mirodenii, multumind Preacuratei Stapane de Dumnezeu Nascatoarei, spre slava Celui ce S-a nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru slava!

Intru aceasta zi, istorisire din Limonar, despre cel dintre Sfinti, Parintele nostru Ghenadie, patriarhul Constantinopolului.     Despre Sfantul Ghenadie, in cartea care se numeste Limonar, Parintii Sofronie si Ioan povestesc asa: "Am mers, ziceau ei, intr-o manastire de obste, care se numea Salama, departe fiind, de Alexandria, ca la noua stadii. Si am aflat acolo pe doi stareti, care fusesera, mai inainte, preoti in Constantinopol. Aceia ne-au povestit noua despre fericitul patriarh Ghenadie, ca era foarte bland si curat cu trupul si preainfranat. Si a fost instiintat despre un cleric, cu numele Harisie, care slujea in biserica Sfantului Mucenic Elefterie si care mult gresea. Ca nu numai intru lenevire si nepurtarea de grija si in necuratie vietuia, ci si cu talharii se indeletnicea. Deci, chemandu-l pe el patriarhul, il sfatuia prin cuvinte, cu duhul blandetei, spre indreptare. Dar, vazandu-l petrecand in neindreptare, a poruncit ca sa fie pedepsit, parinteste, pentru indreptare. Dar acela, umbland cu totul umbland cu totul neindreptat si prin pedepsire neintepetindu-se, a trimis patriarhul, pe unul din slujitorii sai, la biserica Mucenicului, la care slujea Harisie, ca sa se roage Mucenicului, ca, pe clericul acela, care greseste la biserica sa, sau sa-l indrepteze sau sa-l desparta de biserica. Deci, trimisul, ducandu-se si stand in biserica in fata altarului, si intinzandu-si mana spre mormantul Mucenicului, a zis: "Sfinte Mucenice Elefterie, iti graieste tie Ghenadie patriarhul, prin mine pacatosul, ca Harisie, care slujeste in biserica ta face multe faradelegi si sminteli. Deci, tu, sau sa-l indreptezi pe el, sau sa-l desparti de biserica." Deci, facand aceasta, dimineata l-au aflat Harisie mort. Si, de aici, se poate vedea cat de placut a fost lui Dumnezeu, si Sfintilor Lui, fericitul Ghenadie, ca nu in desert a fost cuvantul lui, ce s-a grait catre Sfantul Mucenic, prin trimisul sau, ci, degraba a fost auzit si cu fapta implinit.
Intru aceasta zi, cuvant despre milostivul Sozomon, ca celui ce da saracilor milostenie, imprumut ii da lui Dumnezeu si va lua insutit.     A fost un oarecare om in Ierusalim, cu numele Sozomon, care, mergand prin cetate, s-a intalnit cu un sarac necajit si, dezbracand de pe el imbracamintea, i-a dat-o saracului si s-a dus in calea sa. Insa, aceasta se intampla in vremea secerisului si ziua se pleca spre seara. Si, adormind el putin, a avut un vis. Si se facea ca era intr-o casa minunata, in care era multa lumina si tot felul de pomi, cu multe feluri de roade binemirositoare, incat se plecau ramurile pana la pamant. Si pasarile cantau, in multe feluri, cantari preafrumoase, neavand tacere, incat se putea auzi glasul lor de la pamant si pana la cer. Si ramurile se clatinau cu slava mare.
    Deci, acestea vazandu-le el, a venit la dansul un tanar si i-a zis lui: "Vino dupa mine!" Si au mers impreuna, la un stalp poleit cu aur. Si printr-o ferestruica a vazut niste usi si palate preaslavite si impodobite cu margaritare de mult pret. Si, privind Sozomon acolo, iata, au iesit niste barbati cu aripi, din palatele acelea, stralucind ca soarele si ducand patru lazi. Iar, cand acei minunati ingeri treceau de usi, a cunoscut Sozomon ca ei mergeau spre dansul. Si, stand, au pus in preajma lui lazile acelea si asteptau pe cineva, puternic, care sa vina la dansii. Deci, iata, a vazut Sozomon un barbat frumos, iesind din palatele acelea si a mers la ingerii care tineau lazile si le-a zis lor: "Aratati omului acestuia ca, de vreme ce a miluit pe saracul acela, dandu-i lui haina sa, apoi, pentru dansul, se pastreaza lazile acestea." Si a deschis o lada, din cele de aur, au si inceput sa scoata camasi si haine imparatesti si le intindeau pe el, zicandu-i: "Solomon, oare, sunt placute acestea inaintea ochilor tai?" Iar el zicea: "Eu sunt nevrednic si a privi spre ele." Si-i aratau lui si alte tesute cu aur si mult pret, cu felurite podoabe si erau ele, ca la o mie la numar, si i-au zis lui: "Cel ce da saracului insutit va primi si viata vesnica va mosteni." Apoi, i-a zis lui Domnul ingerilor: "Tie iti graiesc, Sozomon, iata, cat de multe bunatati ti-am pregatit tie, pentru o haina, cu care M-ai imbracat pe Mine, vazandu-Ma gol. Mergi, dar, si mai fa si altele asemenea si se va da tie insutit." Iar Sozomon a raspuns, fiind cuprins de frica si de bucurie: "Doamne al meu, oare, asa vor lua toti cei ce fac milostenie la saraci?" Si i-a zis: "Cu adevarat, asa este. Ca tot cel ce face milostenie, insutit va primi si viata vesnica va mosteni. Insa iti spun tie si aceasta, sa nu te caiesti pentru milostenie, nici sa te indoiesti de cel sarac, cand i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, in loc de plata, paguba indoita sa primesti." Deci, dupa ce a auzit acestea, Solomon, s-a desteptat din somn si s-a minunat in sine de acel infricosator vis. Apoi, sculandu-se din pat, a zis: "Daca asa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi da saracului si cealalta haina a mea." Si, cealalta noapte a avut acelasi vis. Deci, sculandu-se, a doua zi, si-a impartit averea sa saracilor. Si, despartindu-se de lume, s-a facut calugar iscusit.

Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre talharul Chiriac.     Spunea un iubitor de Hristos despre Chiriac talharul, ca facea razboi pentru furt, pe la Emaus, acolo unde este cetatea Nicopolei. Si atat de cumplit era, incat oamenii il numeau lup. Inca, mai avea impreuna cu sine si pe alti talhari, nu numai crestini, ci si evrei si samarieni. Deci, odata, ducandu-se oamenii din Nicopole, de la casele lor, la sfanta cetate a Ierusalimului, in Saptamana cea mare, pentru botezul copiilor lor, dupa ce i-au botezat, se intorceau la casele lor, ca sa praznuiasca sfanta zi a Invierii. Si i-au intampinat pe ei talharii, nefiind de fata mai marele talharilor, Chiriac. Barbatii au fugit, iar, pe femei, prinzandu-le, pe pruncii de curand botezati i-au aruncat pe pamant. Atunci, cand fugeau barbatii, i-a intampinat pe ei vataful de talhari si i-a intrebat: "De ce fugiti?" Iar ei i-au spus lui ceea ce li s-a intamplat. Deci, luandu-i pe ei, Chiriac, mai marele talharilor, i-a adus la insotitorii sai. Si au aflat pe prunci aruncati la pamant. Si, afland de cele ce facusera talharii, indata i-a taiat pe toti cei facusera spurcaciuni. Si a poruncit barbatilor ca sa-si ia pe copiii lor si sa nu se desparta de femeile lor. Iar, dupa ce a mai trecut putina vreme, prins a fost insusi vataful talharilor, si a petrecut in temnita zece ani, si nimeni din domni sau din dregatori nu l-au ucis pe el. Iar, mai pe urma, i-au slobozit din temnita si spunea el despre sine, folosul celor ce auzeau: "Pentru copiii aceia, pe care i-am izbavit eu, atunci, am scapat de moartea cea amara. Pentru ca ii vedeam pe ei, de multe ori, zicandu-mi, sa nu ma tem, caci ei vor raspunde pentru mine." Si am vorbit eu impreuna cu dansul, zicea ava Ioan, presbiterul unei manastiri de obste, si acestea ne spunea noua, slavind pe Dumnezeu, pentru toate cele ce se savarsesc pe Dansul, pentru ca neuitate sunt facerile de bine, ale tutoror oamenilor Inaintea Lui.
    Pentru aceasta, a fost izabavit, si acest talhar, din legaturi, din temnita si din moartea cea amara, prin Hristos Iisus, Domnul nostru. Caruia se cuvine slava, cinste si stapanire, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
    Sfarsitul Prologului ce cuprinde douasprezece luni, iar Celui in Treime slavit, Dumnezeului nostru, slava!

Cântare de laudă la Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian

Slava Carthaginei şi podoaba Bisericii,

Sfîntul sfinţit Ciprian a fost, şi înainte, şi după moartea lui.

Ciprian Sfîntul poporul învăţat-a

Cu fapta şi cuvîntul, curăţenia vieţii.

„Fecioria sfinţire a trupului este,

Ea liberare este dintr-al patimilor laţ.

Ea izvorul curăţiei este şi podoabă

A cinstitei vieţuiri.

Ea demnitate a trupului este, şi brîu cinstit cuviinţei;

Fecioria pace căminului este, cunună şi-armonie.

Ea este linişte şi pace, de certuri păzeşte.

A duhului linişte nu suferă trupească tulburare,

El bine vede aceasta, cînd se desprinde de el:

Intrînd întru-ale sale el cunoaşte ce este

Adevărata pace, fericirea din cer;

Întru acestea trupul cu-a lui nebune patimi,

Deşarte griji şi luxuri de nimic,

Amestec nu are nicicum.

Nouă femeile luxoase nici un lux n-au a ne spune,

Ci doar un singur lucru proclamă ele sus:

Că necurate suflete au ele,

Ce s-arată întru neruşinarea trupului, pe care-o numesc lux”.

O, libertate de aur ce vii din lepădarea

Deşertăciunii toate celei lumeşti de jos!

Tu, de-aur libertate, cu-adevărat eşti podoaba

Ce bine stă pe fruntea omului celui sfînt!

Om liber, cast şi paşnic este-acela

Ce fecioria are, ori şi-o a dobîndit.

Ea dar din ceruri este, de la Domnul Hristos.

O, Stăpîne Doamne, al lui Dumnezeu Fiu,

Priveşte către noi şi bun ne dăruieşte şi nouă un strop din slava virtuţii fecioreşti!

Cugetare

Creştinii adevăraţi nu cred în ceea ce îndeobşte se numeşte soartă sau destin [kismef].

Liniile vieţii noastre sînt hotărîte de nimeni altul decît Dumnezeu, iar El ni le poate schimba, în funcţie de rugăciunile şi virtuţile pe care ni le cultivăm. Astfel, El a prelungit viaţa regelui lezechia cu încă cincisprezece ani (Isaia 38: 5), precum a prelungit cu încă cincisprezece ani şi viaţa Sfîntului Preacuvios Dius (vezi pomenirea la 19 iulie). Sfîntul Vasile cel Mare s-a rugat lui Dumnezeu, şi, deşi bolnav de moarte, încît se afla în cele mai de pe urmă ale sale, Dumnezeu i-a dăruit ca să trăiască pînă dimineaţă, numai în scopul ca medicul lui personal să vadă minunea şi să creadă în Hristos. Acest medic era losif Evreul.

Dar, aşa cum Dumnezeu puternic şi milostiv este ca să lungească zilele celor ce se tem de Dînsul, tot aşa puternic este El și să pedepsească cu scurtarea zilelor pe cei care se bălăcesc pururi în păcat.

Împăratul Anastasie s-a înşelat cu erezia lui Severian (numită şi akefalită, sau a celor “fără de cap”), care împrăştia ideile că Biserica nu are nevoie de preoţi şi episcopi, ci că fiecare îşi poate fi luişi preot şi episcop, şi că fiecare are dreptul să interpreteze Sfintele Scripturi după cum crede el de cuviinţă şi să îi înveţe şi pe alţii să facă la fel! Zadarnic a luptat Sfîntul Patriarh loan să îl determine pe împărat să se lepede de a această înşelare şi să rămînă întru adevărul ortodox. Împăratul nu numai că nu a ascultat sfatul arhieresc, dar 1-a şi prigonit pe patriarh în multe feluri, şi se gîndea chiar să-1 trimită în surghiun. Într-o noapte împăratul a avut un vis în care i s-a arătat un bărbat înfricoşat care şedea pe un tron foarte înalt, iar în mîini ţinea o carte. Acest bărbat a deschis cartea, a aflat numele împăratului în ea, şi a zis: „Am socotit să te mai las să trăieşti o vreme, dar, din pricina ereziei tale, iată! Şterg numele tău din Cartea Vieţii”. Precum acel înfricoşat bărbat a şi făcut. Înspăimîntat, împăratul a sărit din pat şi a povestit visul celor care erau lîngă el. Cîteva zile mai tîrziu, palatul imperial a fost izbit de un fulger, care 1-a ucis pe loc pe împăratul Anastasie.

Luare aminte

Să luăm aminte la marea bucurie cu care s-a bucurat David de Domnul (II Regi 6):

La cum David a adus Chivotului Legii de la Baalatul Iudei, la Ierusalim, şi cum a dănţuit cît a putut de bucurie, mergînd înaintea lui, fiind îmbrăcat în efod de in;
La cum Michal [Micol], soţia lui, 1-a dispreţuit pe David pentru aceea că a sărit şi a jucat înaintea Domnului, descoperindu-se înaintea roabelor şi robilor săi, cum se descoperă un om de nimic (versetul 20);
La cum Dumnezeu a pedepsit-o pe Michal cu sterpiciune pentru judecata ei pripită şi nedreaptă, astfel încît Michal [fiica lui Saul] nu a avut copii pînă la ceasul morţii ei.

Predică

Despre puterea şi misiunea lui Hristos, prorocită de Isaia – „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate; să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61: i’2)

Stăpînul Hristos a citit însuşi cuvintele acestei prorocii înaintea iudeilor la Nazareth, atunci cînd Şi-a început lucrarea Lui mîntuitoare. Citind cuvintele acestea, el a şezut şi a zis: „Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca 4: 21).

Să ne gîndim numai: El a citit una dintre prorociile care le era cea mai neclară cărturarilor şi fariseilor iudei, apoi a închis cartea şi a zis: „Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta”. Nici unii dintre iudei nu îndrăzneau să se apropie de acest pasaj şi să îl interpreteze, căci nimeni nu ştia cui i se aplică aceste cuvinte. Trecuseră şapte secole de la rostirea acestei prorocii, şi totuşi nici unul dintre cărturarii iudei nu erau în stare să spună la cine se referă. Şi cînd Acela despre Care s-au rostit acele cuvinte a sosit, El însuşi le-a citit şi le-a aplicat la Sine!

Aşa 1-a îndreptăţit Dumnezeu pe prorocul Lui, şi S-a prezentat pe Sine lumii. Duhul Domnului este peste Mine. De ce spune El aceste cuvinte, cînd noi ştim că egal este El cu Tatăl şi cu Duhul? După cum interpretează Sfîntul loan Gură de Aur, El rosteşte aceste cuvinte pentru a mărturisi înaintea poporului. El nu zice „harul Duhului [este peste Mine]”, deoarece harul Duhului este peste orice om credincios, ci El zice „Duhul Domnului este peste Mine”, aşa cum s-a arătat adeverit şi la Rîul Iordan. Duhul este martorul Fiului, iar Fiul nu este niciodată fără Duhul. Domnul lisus grăieşte adesea despre Tatăl şi despre Duhul Sfînt, şi o face din marea dragoste a Lui pentru Tatăl şi pentru Duhul Sfint. Dragostea întotdeauna atribuie cele care sînt ale sale celor iubiţi. Domnul lisus mai grăieşte astfel şi ca să îi înveţe pe mîndri să nu se laude cu virtuţile lor, ci mai degrabă să îi cinstească şi să le dea întâietate celor care sînt egali în cinste cu ei. Domnul a împlinit cuvînt cu cuvînt, toate cele scrise în această prorocie minunată. El în lume a venit în primul rînd ca să propovăduiască mila lui Dumnezeu faţă de oameni, şi de asemenea ca să propovăduiască înfricoşata Judecată celor care au vrut ca să dispreţuiască şi să respingă această milă. Aceasta este vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, Prorocul cel adevărat şi nemincinos al lui Dumnezeu.

Fraţilor, să îl cinstim mult pe Sfîntul Proroc Isaia, a cărui gură de Dumnezeu insuflată L-a vestit cu veacuri înainte poporului pe Hristos şi a noastră mîntuire; şi să ne închinăm Scumpului nostru Domn lisus Hristos Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru, în veci şi în vecii vecilor, a Căruia pururea este slava, mulţumirea şi închinăciunea, Amin!

O, Preasfânta Stapâna de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce esti mai presus decât heruvimii si mai cinstita decât serafimii, Fecioara de Dumnezeu aleasa, bucuria tuturor celor necajiti; da-ne mângâiere si noua celor ce suntem în necazuri ca afara de tine alta scapare si ajutor nu avem. Tu singura esti mijlocitoarea bucuriei noastre si ca Maica lui Dumnezeu si Maica milostivirii, stând înaintea prestolului Preasfintei Treimi, poti sa ne ajuti noua. Ca nimeni din cei ce se roaga tie cu credinta nu este rusinat.
Auzi-ne si acum în ziua necazului nostru pe noi cei ce cadem înaintea icoanei tale si cu lacrimi ne rugam tie. Alunga de la noi toate necazurile si nevoile ce vin asupra noastra, întru aceasta vremelnica viata si prin atotputernica ta mijlocire nu ne lipsi pe noi nici de vesnica si nesfârsita bucurie întru împaratia Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin.

Împarateasa mea cea preabuna, nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, prietena sarmanilor, folositoarea celor neputinciosi si ocrotirea celor necajiti; vezi nevoia si necazul meu. Ajuta-ma ca sunt neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Stii nevoia mea, usureaza-ma de ea precum voiesti caci nu am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta buna mângâiere decât numai pe tine, o, Maica a lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi în vecii vecilor. Amin.

Istoria Sfintei Cruci

Adam ajunsese la sfârsitul vietii. Nu mai pãrãsea cortul. Întins pe piei de caprã, cu ochii sfiosi, se gândea sã aparã din nou înaintea Creatorului si glasul sãu slab, ca suflarea unui copil adormit, abia rostea uneori zicând:

- Stãpâne, mi s-au sfârsit zilele. Esti multumit de robul tãu?

Apoi întindea mâna spre deschizãtura cortului si murmura din nou:

- Lasã soãrele sã pâtrundâ...

Pe când el dormita, familia sa întristatã plângea. Nu se putea câtusi de putin învoi cu pierderea sefului ei, cel dintâi om nãscut in lume, uitat atâtea veacuri de moarte.

Fiul sau Set, zice deodatã:

- Dacã este vreun leac, îl voi gasi!

Isi luã toiagul, si se incinse si plecã. Dupã mai multe zile de drum, ajunsese înaintea Edenului (Raiului), de unde tatãl sãu fusese gonit. Aici un Arhanghel cu sabia de foc sta la poarta.

Set îi zise:

- Tatãl meu este pe moarte. Vin sã-ti cer un mijloc de a-l lecui.

Se insera. Primele stele incepurã sã licareascã. Una din ele cãzu, descriind o curbã luminoasã pe cer si se pierdu in zare.

- Sufletul lui Adam a zburat, rãspunde îngerul, întinzând lui Set un fel de sâmbure în forma unei migdale.

Acesta, mai zise el, e un sâmbure cazut din arborele vietii. Ia-l si întoarce-te la ai tãi, unde vei gãsi pe tatãl tãu mort, culcat in mormânt. Pune-i acest sâmbure în gurã, cãci un arbore va iesi din el si într-o zi va mântui lumea.

Set se supuse si fãcu asa cum îl invatã.

Trecurã ani si pe mormântul lui Adam crescu o plantã necunoscutã. Planta se transformã în copãcel. Acesta deveni un cedru neînchipuit de mare, tatãl arborilor uriasi rãspânditi pe coastele Libanului.

Unchesii, pe atunci, se asezau în cete în jurul arborelui si inspiratiunile întelepciunii se coborau din frunzisul sãu in fragezimea umbrei.

Dar cu timpul obiceul se pierdu.

Oamenii devenirã rãi. Dumnezeu se cãi cã-i crease.

Se gãsi, cu toate astea, un om drept, anume Noe si Dumnezeu îi zise într-o zi:

- Pentru cã oamenii s-au facut rãi, vreau sã rãspândesc pe pãmânt apele potopului si orice fiintã vietuitoare sub cer va fi prapãditã. Dar fiindcã vreau sã fac o învoialã cu tine, clãdeste-ti o corabie si nu vei pieri tu si familia.

Noe îsi adusese aminte de arborele vietii si cu ajutorul fiilor sãi îl tãie si fãcu dintr-însul o corabie sau mai bine zis o casã plutitoare.

Cedrul care iesise din gura lui Adam, servi astfel, deocamdatã, sã mântuiascã neamul omenesc, cãci potopul a fost si nu a scãpat decât Noe cu familia sa.

Izvoarele cerului încetaserã si din familia lui Noe oamenii se înmultirã si formarã triburi si popoare.

Vechia corabie ajunsese pe muntele Araratului. Acolo fu stricatã si jefuitã. Unii luarã scândurile, altii fierãriile si ce rãmase fu târât departe.

Strãnepotii lui Noe, în amintirea bunãtatii Domnului pentru strãbunul lor, începurã a lucra cu mare greutate venerabilul cedru, adicã scândurile corabiei si facurã din ele o punte peste Iordan, care s-a numit puntea sfântã.

Arborele rãmase acolo peste Iordan multi ani, trecând peste el cei din poporul ales.

Când treceau, murmurau câte o rugãciune.

Într-o zi pe malul râului Iordan a avut loc o luptã.

Ei, ca sã nu fie urmãriti, tãiarã puntea si lemnele tãiate din arborele vietii furã luate de apã si duse la poalele colinei unde era asezat Zavulon.

Un lemnar din Nazaret, anume Iosif, vãzu, mai târziu, aceste lemne si se simnti înfiorat, cunoscând din batrani istoria cedrului lui Adam. El îsi zice:

- Acest lemn este de când lumea, cunoscându-se pe el urmele smoalei cu care l-a smolit Noe.

Îl transportã acasã si fãcu din el o masã mare.

Acest lemnar era bãtrânul Iosif, logodnicul sfintei Fecioare Maria.

Când a fost amenintat de Irod, a fugit în Egipt cu Maria si pruncul Iisus, iar casa si lucrurile lui au fost jefuite.

Masa fu luatã de un mestesugar din Ierusalim, rudã cu cizmarul Isac Lachedem si rãu asemenea cu el.

Douãzeci de ani rãmasitele arborelui vietii rãmãsese sub un hambar.

Nimeni nu le putea lucra si din cauza tãriei si greutãtii semãna unei mese de marmorã.

Apoi veni ziua în care norodul cerea iertare lui Varava si moarte Mântuitorului Iisus Hristos.

Atunci Lachedem se duse la ruda sa cu un fierar, taiarã masa, îi facurã gãuri cu fierul rosu, înjghebarã Crucea Domnului Hristos.

Crucea era grea ca plumbul si de trei ori Domnul Hristos a cãzut sub greutatea ei, urcând dealul Golgotei, unde a fost rãstignit si pe care si-a dat duhul.

La moartea lui Adam, fiii săi au hotărît să-i facă sicriul din pomul care semnificase păcatul neascultării protopărinţilor noştri. Copacul uriaş a fost tăiat. Sicriul lui Adam a consumat o parte infimă din lemn. Tot ce a rămas a fost păstrat ca un semn al amintirii păcatului şi a promisiunii răscumpărării noastre.

Când Noe a primit poruncă să construiască arca – simbolul mântuirii noastre, Biserica – el a folosit marele copac din mijlocul raiului, tocmai fiindcă era legat de promisiunea salvării. Corabia l-a purtat pe el şi familia lui şi toate animalele aduse în corabie după porunca lui Dumnezeu. La terminarea potopului, apele au adus părţi din lemnul corabiei până în ţara sfântă. Oamenii au văzut lemnul care era dintr-o esenţă necunoscută şi foarte tare.

Un dulgher a luat a luat tot ce a găsit din copacul respectiv şi a cioplit o masă mare şi grea, care s-a moştenit din generaţie în generaţie, până în vremea lui Iisus. După ce, prin intrigile şi acuzaţiile evreieşti, Mântuitorul a fost condamnat la moartea pe cruce, ultimul descendent al vechiului dulgher si-a adus aminte de lemnul special moştenit de la strămoşi şi a făcut din masă o cruce mare şi grea pe care a oferit-o spre crucificarea acelui înşelător şi răzvrătit pe care sinedriul Îl condamnase la moarte, cerând apoi confirmarea sentinţei lor de la procuratorul roman Pilat. Astfel a murit Iisus pe crucea făcută din lemnul păcatului adamic, lemn care a devenit instrumentul ispăşirii păcatelor omenirii prezente atunci şi cea viitoare, până la Judecata Finală.

O minune recentă făcută de Maica Domnului în Siria

“…şi morţii se vor scula nestricaţi…” (I Cor. 15, 52)

În decembrie 2004, un arab saudit, musulman, s-a înfăţişat la mai multe agenţii de presă pentru a relata următoarea întâmplare de necrezut, care i s-a petrecut şi care i-a schimbat viaţa. Povestea aceasta a apărut la televiziune, la radio, pe internet, a circulat în ziare, reviste şi broşuri în întreaga Arabie Saudită, în Siria, Palestina şi în ţările vecine.

Acum câţiva ani, acel bărbat s-a căsătorit cu o musulmancă foarte bogată, însă stearpă. Anii au trecut, şi în pofida tuturor străduinţelor şi a cheltuielilor medicale însemnate, făcute la mulţi doctori, au rămas fără copii. Părinţii lui i-au propus să se căsătorească cu o altă femeie, păstrându-o şi pe întâia sa soţie (legea locală îngăduie până la patru căsătorii concomitente).

Obosit, neliniştit şi deznădăjduit, bărbatul nu a primit sfatul părinţilor săi, ci a ales să plece în vacanţă cu soţia sa în Siria. Ajunşi acolo, au închiriat o limuzină şi un şofer care să îi poarte ca ghid în călătoriile lor prin Siria. De-a lungul vacanţei, şoferul a observat că perechea saudită părea amărâtă, îndurerată, mâhnită. Deoarece devenise apropiat de pereche, şoferul i-a întrebat îngrijorat de ce sunt nefericiţi – poate pentru că nu sunt mulţumiţi de felul în care conduce excursia?

Perechea i-a mărturisit şoferului că pricina nefericirii lor este neputinţa de a avea copii. Şoferul, care era şi el musulman, le-a spus atunci că, în Siria, creştinii – şi anume creştinii ortodocşi – au o mănăstire numită Panaghia Saidnaya (nume compus dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă Preasfânta şi un cuvânt arab care înseamnă Doamna noastră) şi că mulţi oameni care nu pot avea prunci se îndreaptă către icoana ei făcătoare de minuni. Ei merg la mănăstire şi li se dă să mănânce din fitilul candelei care arde înaintea icoanei celei minunate. Iar apoi “Maria” creştinilor le dă cele ce doresc, după credinţa lor.

Însufleţiţi de emoţie, arabul saudit şi soţia sa i-au cerut şoferului să îi ducă la mănăstirea “Saidnaya” a “Doamnei Creştinilor”, spunând: “Dacă vom avea un copil, mă voi întoarce şi îţi voi da 20.000 de dolari SUA, iar mănăstirii 80.000 de dolari SUA”. Astfel, s-au dus la mănăstire şi au făcut precum li s-a zis. Mai apoi, s-au întors la ei acasă şi după ceva vreme, femeia a fost găsită însărcinată. După câteva luni, a născut un băieţel minunat. A fost cu adevărat o minune a Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoarea.

Acum, de îndată ce soţia sa a născut, bărbatul saudit a vrut să se întoarcă în Siria, ca să-şi ţină făgăduinţele pe care le făcuse. La întoarcere, l-a sunat pe acelaşi şofer şi i-a cerut să îl ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul era un om viclean şi rău, şi i-a convins pe doi prieteni ai săi să meargă împreună cu el la aeroport ca să îl ia pe bogatul arab saudit, să îi ia banii şi să îl omoare. Aşadar, l-au luat pe bogătaş de la aeroport, iar el, în timp ce conduceau, fără să îşi dea seama că plănuiseră să îl omoare, le-a spus prietenilor şoferului că le va da fiecăruia dintre ei 10.000 de dolari SUA.

Fiind ei tot nemulţumiţi, s-au abătut de la drumul către mănăstire şi au mers într-un loc pustiu, unde l-au omorât pe bărbatul saudit, apoi i-au tăiat capul şi celelalte părţi ale trupului său (mâinile şi picioarele) în bucăţi. Orbiţi de patimă şi copleşiţi de fapta groaznică pe care tocmai o săvârşiseră, au pus rămăşiţele bărbatului în portbagajul maşinii, în loc să le părăsească acolo. După ce i-au luat banii, ceasul şi tot ce mai avea, au purces să caute un alt loc pustiu pentru a scăpa de rămăşiţe.

Apoi, pe când se aflau pe autostrada naţională, maşina a făcut o pană şi s-a oprit în mijlocul drumului. Cei trei s-au dat jos ca să vadă ce se întâmplase cu motorul. Un trecător s-a oprit să îi ajute, însă ei, temându-se ca nu cumva să se descopere fapta lor cea groaznică, au spus că nu au nevoie de ajutor. Însă în timp ce pleca, motociclistul în trecere a observat sânge picurând din spatele vehicolului, şi a chemat poliţia pentru investigaţii, căci întreaga scenă şi cei trei oameni dădeau de bănuit. Poliţiştii a sosit şi, văzând sângele de sub maşină şi de pe asfalt, au ordonat deschiderea portbagajului.

Ei bine, atunci când au deschis portbagajul, dintr-odată!, bărbatul saudit s-a sculat, în chip vădit şi minunat în viaţă şi teafăr, zicându-le: “Chiar acum această Panaghia a isprăvit să-mi coasă gâtul, chiar aici (şi le-a arătat zona mărului lui Adam), după ce mi-a cusut restul trupului”. Văzând aceasta, cei trei ucigaşi şi-au pierdut de îndată minţile – au înnebunit. Poliţia le-a pus cătuşele şi în timp ce erau purtaţi către un spital de nebuni, criminalii strigau că este cu neputinţă ca bărbatul saudit pe care îl omorâseră, decapitaseră şi măcelăriseră să mai fie în viaţă.

Sauditul a mers la un spital pentru a fi examinat de către doctori, iar aceştia au confirmat şi au întărit faptul că cusăturile erau făcute de puţină vreme, validând astfel această întâmplare minunată. Cusăturile erau, şi sunt încă, evidente. Atunci când sauditul a ieşit din portbagajul maşinii, părea a fi, literalmente, făcut din nou (pus laolaltă), mărturisind într-una că Panaghia a pus la loc trupul său şi l-a înviat cu ajutorul Fiului ei.

Imediat după aceasta, arabul saudit şi-a chemat rudele în Siria, şi au mers toţi împreună la mănăstirea Panaghiei Saidnaya, dând laudă, slavă şi rugăciuni, iar în locul darului iniţial de 80.000 dolari SUA (pe care îl făgăduise), a dat 800.000 de dolari SUA pentru Născătoarea de Dumnezeu.

Astăzi, atunci când bărbatul acesta istoriseşte amănuntele acestei minuni copleşitoare, îşi începe povestirea cu cuvintele: “Pe când eram musulman, mi s-au petrecut cele ce urmează…” – ceea ce arată că nu mai este musulman, nici el, nici familia sa.

Această minune a covârşit cu înfricoşată surprindere toată lumea arabă – musulmană şi întreg Orientul Mijlociu.

De ce unii răi sunt pedepsiţi din lumea aceasta, şi de ce nu toţi

,,Zice-va cineva: Iată acela, bogatul, care săvârşeşte asuprirea, hrăpirea, nedreptatea – care în fiecare zi doseşte din cele ale săracilor, şi nu are nimic a suferi.

Şi iată altul, care-şi petrece vremea în bunătate, în cumpătare, în dreptate, şi care-i împodobit cu toate florile virtuţii, şi cu toate acestea se zbate în sărăcie, în boli şi în alte necazuri. Aşadar, acestea vă scandalizează? Da. Atunci, dacă vedeţi mulţi din cei ce săvârşesc hărăpire, loviţi de pedepse – şi pe alţii sau chiar pe unii din cei ce trăiesc în virtute bucurându-se de îndestulările pământeşti, de ce nu întoarceţi judecata şi nu daţi dreptate Domnului?"

Pentru că tocmai aceasta este ce mă scandalizează mai mult.

De ce dintre doi oameni răi, unul e pedepsit, iar pe celălalt îl ocoleşte pedeapsa? Şi dintre doi oameni buni, de ce unul e îndestulat, iar celălalt trăieşte în încercări?

Aceasta este tocmai o prea înaltă arătare a dumnezeieştii înţelepciuni. Dacă Dumnezeu ar pedepsi aici pe pământ, pe toţi cei răi şi ar cinsti pe toţi cei buni, zadarnică ar mai fi ziua judecăţii.

Dacă, dimpotrivă, n-ar pedepsi pe nici un păcătos şi n-ar da cinstire nici unui drept, răii ar ajunge mai răi şi încă foarte răi, şi acei cărora le place a huli pe Dumnezeu încă şi mai mult L-ar huli, şi ar zice că înţelepciunea este cu totul lipsă de la cârma acestei lumi. Aşa că, dacă acum, când răii sunt câteodată pedepsiţi, iar bunii câteodată răsplătiţi, ce s-ar zice dacă nimic din acestea nu s-ar petrece? Ce cuvinte nu s-ar rosti?

Pentru aceasta Dumnezeu pedepseşte pe unii răi şi nu pe toţi – şi cinsteşte pe unii buni, dar nu pe toţi. El nu pedepseşte pe toţi păcătoşii, ca să vă încredinţeze că este înviere.

Pedepseşte pe anumiţi, ca să sensibilizeze, prin teama pe care le-o strecoară în suflet, pe indiferenţi. Asemenea, El cinsteşte pe unii buni, ca să atragă, prin dulceaţa acestei cinstiri şi pe alţii la dragostea de virtute; dar nu-i cinsteşte pe toţi, ca să vă facă să înţelegeţi că este o altă vreme când toţi îşi vor primi răsplata. Dacă ar fi toţi răsplătiţi, aici, după virtutea lor, greu s-ar mai putea crede în înviere, şi, dacă nimeni n-ar fi răsplătit după virtutea lui, apoi mulţimea omenească încă şi mai indiferentă s-ar face.

Sf.Ioan Gura de Aur

Deznadejde, descurajare, cedare

ˇ Ceilalti strecoara in minte ganduri, sau intelesuri, sau vederi prin schimbari in starea trupului. Iar Domnul lucreaza dimpotriva: coborandu-se in mintea insasi, aseaza in ea cunostinta celor ce le vrea, si prin minte linisteste neinfranarea trupului. (Evagrie Ponticul)9

ˇ Pazeste-te de cursele celor potrivnici. Caci se intampla ca, in vreme ce te rogi curat si netulburat, sa ti se infatiseze deodata inainte vreun chip strain si ciudat, ca sa te duca la parerea ca Dumnezeu este acolo si sa te induplece sa crezi ca dumnezeirea este catimea ce ti s-a descoperit tie deodata. Dar dumnezeirea nu este catime si nu are chip.(Evagrie Ponticul)9

ˇ Ia seama la ganduri cand te rogi; daca au incetat cu usurinta, de unde vine aceasta? Ca sa nu cazi in vreo cursa si sa te predai inselat. (Evagrie Ponticul)9

ˇ Este o zdrobire de inima lina si folositoare, spre inmuierea ei; si este alta ascutita si vatamatoare, spre pedepsirea ei.(Marcu Ascetul)9

ˇ Definitia nadejdii: calatoria mintii spre cele nadajduite. (Diadoh al Foticeii)9

ˇ Parasirea povatuitoare aduce sufletului intristare multa; de asemenea o anumita smerenie si deznadejde masurata. Aceasta pentru ca partea lui iubitoare de slava si fricoasa sa ajunga, dupa cuviinta, la smerenie. Ea produce in inima indata frica de Dumnezeu si lacrimi de marturisire, precum si multa dorinta de tacere. Dar parasirea in sens de lepadare lasa sufletul sa se umple de deznadejde, de necredinta, de fumul mandriei si de manie. Deci avand noi experienta ambelor parasiri suntem datori sa ne apropiem de Dumnezeu dupa cum o cere fiecare. In cazul celei dintai suntem datori sa-l aducem multumire insotita de rugaciuni de iertare, ca unuia ce ne pedepseste neinfranarea voii noastre cu certarea acestei parasiri, ca sa ne invete, asemenea unui Tata bun, deosebirea dintre virtute si pacat. In cazul celei din urma, trebuie sa-l aducem marturisirea neincetata a pacatelor si lacrimi nelipsite si retragere si mai multa, ca doar vom putea astfel, prin sporirea ostenelilor, sa ni-L facem pe Dumnezeu milostiv, ca sa caute ca mai inainte la inimile noastre. Dar trebuie sa stim ca atunci cand se da lupta intre suflet si Satana, ciocnindu-se ca doua fiinte, datorita parasirii povatuitoare, harul se ascunde pe sine, precum am mai spus, ca sa arate vrajmasilor sufletului, ca biruinta este numai a lui. (Diadoh al Foticeii)9

Cuvantul lui Dumnezeu

Un preot, vazand ca in timpul predicii credinciosii ieseau din biserica, i-a intrebat de ce nu raman sa asculte predica. Acestia i-au raspuns ca uita de indata tot ce aud, ca nu au parte de o minte stralucita.

Preotul a luat un cos murdar si i-a rugat ca in timpul predicii sa mearga sa puna apa in el. Dupa un timp, le-a cerut cosul.

“Vedeti, le-a spus preotul, cosul a lasat sa treaca apa prin el si s-a curatit. Tot asa e si cu sufletul. Chiar daca nu poti tine minte predica, cuvantul lui Dumnezeu te curateste”.

Ceaiul vindeca si tuberculoza

Intr-o manastire, un tanar monah s-a imbolnavit de tuberculoza. Egumenul i-a dat binecuvantare sa bea lapte si in Postul Sfintelor Pasti.

Tanarul monah, pentru ca avea multa credinta in Dumnezeu, i-a spus egumenului:

- Daca-mi dati binecuvantare, voi bea ceai, iar Hristos, Care il poate face lapte, poate sa ma vindece si in acest fel.

Egumenul a fost foarte bucuros de marturisirea tanarului monah si i-a dat binecuvantare sa bea ceai in loc de lapte.

Batranul Dorotei, cel care ingrijea de bolnavi, a marturisit ca ceaiul acela l-a facut Hristos nu numai lapte, ci medicament tamaduitor, caci tanarul monah s-a vindecat de tuberculoza.

Timpul schimbarii

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a-i cere sfat:

-Parinte, sunt un om destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa?

-Nu, i-a raspuns batranul. Vino cu mine!

L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:

-Vezi acest vlastar?

-Da, parinte!

-Smulge-l!

Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt.

-Acum scoate-l pe acesta.

S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a spus:

-Smulge-l acum pe acela.

-Dar e destul de mare, nu pot singur.

- Du-te si mai cheama pe cineva.

Intorcandu-se cu inca 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.

-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse calugarul.

-Parinte, dar acela e un copac mare si batran, cu radacini adanc infipte in pamant. Nu am putea nicioadata sa-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.

-Acum vezi, fiule? Si apucaturile rele din suflet sunt la fel! Orice pacat pare la inceput inofensiv si fara mare importanta, dar, cu timpul, prinde radacini in fiinta omului, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mic, il poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in viata mai tarziu va fi mult mai greu.

"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra daca in noi raman radacinile. Acestea vor creste din nou."(Sfantul Grigorie Dialogul)

Cand va fi sfarsitul lumii?

Un monah din Muntii Neamtului, fiind multi ani pastor la oi, umbla cu oile manastirii prin toate poienile din Sihla si Sihastria. Mergand cu oile pe munte, a intalnit un sihastru pe care-l cunostea si l-a intrebat: " Spune-mi, parinte, cand va fi sfarsitul lumii?" Cuviosul, oftand din inima, i-a raspuns: "Parinte Galaction, stii cand va fi sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la vecin la vecin! Adica atunci cand nu va mai fi dragoste si intelegere crestineasca intre frati, intre rude, intre crestini, intre popoare. Atunci cand nu se vor mai iubi oameinii deloc, cu adevarat va fi sfarsitul lumii. Caci fara iubire si fara Dumnezeu, nu pot sa mai traiasca oamenii pe pamant!".

Cum sa mori fericit

Un om s-a dus odata la Sfantul Macarie, in pustie, si i-a cerut sa-i arate un mijloc de a muri fericit.

- Mergi in curtea bisericii si defaima mortii, a fost raspunsul.

Tanarul a facut dupa cum a fost sfatuit, si cand s-a intors la Macarie a fost intrebat de raspunsul mortilor.

- Nimic, a raspuns tanarul.

- Mergi atunci maine si lauda-i, i-a zis Macarie.

Tanarul, dupa ce a facut intocmai, s-a intors si a zis:

- Nici acum nu mi-au raspuns nimic.

Atunci sfantul i-a zis:

- Asculta, fiul meu, daca vrei sa traiesti bine si sa mori fericit, atunci fii asemenea celor morti, adica nu cauta lauda sau defaimarea oamenilor, ci lasa-te in grija bunatatii si indurarii lui Dumnezeu.

Raiul se deschide prin semeni

Un tanar urcase o scara lunga de la pamant la cer si cand a ajuns acolo, a batut la usa Raiului. “Cine este acolo?”, a intrebat o voce de dincolo. “Eu”, raspunse tanarul cu voce tare, increzator in sine. “Cu cine esti?”, l-a intrebat din nou vocea dinlauntru. “Cu nimeni. Sunt singur. Deschideti-mi, va rog”.

“Imi pare foarte rau, nu-ti pot deschide pentru ca avem porunca sa nu deschidem celor ce vin aici singuri, fara sa aduca pe cineva cu ei, carora le-au salvat sufletele”. Si tanarul a trebuit sa coboare pe pamant, spre a implini cuvintele ingerului.