Evanghelia din Sfanta si Marea Marti

.	Sfânta Evanghelie după Matei Cap.22 15. Atunci s-au dus fariseii şi au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt. 16. Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. 17. Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu? 18. Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? 19. Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar. 20. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el? 21. Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. 22. Auzind aceasta, s-au minunat şi, lăsându-L, s-au dus. 23. În ziua aceea, s-au apropiat de El saducheii, cei ce zic că nu este înviere, şi L-au întrebat, 24. Zicând: Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui său. 25. Deci erau, la noi, şapte fraţi; şi cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, neavând urmaş, a lăsat pe femeia sa fratelui său. 26. Asemenea şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. 27. În urma tuturor a murit şi femeia. 28. La înviere, deci, a cărui dintre cei şapte va fi femeia? Căci toţi au avut-o de soţie. 29. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30. Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. 31. Iar despre învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând: 32. "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov"? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor. 33. Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui. 34. Şi auzind fariseii că a închis gura saducheilor, s-au adunat laolaltă. 35. Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: 36. Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? 37. El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. 38. Aceasta este marea şi întâia poruncă. 39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii. 41. Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus, 42. Zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David. 43. Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numeşte pe El Domn? - zicând: 44. "Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale". 45. Deci dacă David Îl numeşte pe El domn, cum este fiu al lui? 46. Şi nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe. Capitolul 23 1. Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi, 2. Zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; 3. Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. 4. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte. 5. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale. 6. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi, 7. Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi. 8. Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. 9. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. 10. Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos. 11. Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru. 12. Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa. 13. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. 14. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. 15. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. 16. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. 17. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul? 18. Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. 19. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul? 20. Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el şi pe toate câte sunt deasupra lui. 21. Deci cel ce se jură pe templu se jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el. 22. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el. 23. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi 24. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! 25. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. 26. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. 27. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. 28. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. 29. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor, 30. Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. 31. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. 32. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! 33. Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? 34. De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate, 35. Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar. 36. Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam. 37. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit. 38. Iată, casa voastră vi se lasă pustie; 39. Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. Cap.24.   36. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. 37. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului. 38. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, 39. Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului. 40. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa. 41. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa. 42. Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. 43. Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. 44. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni. 45. Cine, oare, este sluga credincioasă şi înţeleaptă pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp? 46. Fericită este sluga aceea, pe care venind stăpânul său, o va afla făcând aşa. 47. Adevărat zic vouă că peste toate avuţiile sale o va pune. 48. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie, 49. Şi va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, 50. Veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte, 51. Şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Capitolul 25 1. Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. 3. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. 4. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. 5. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. 6. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! 7. Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. 8. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. 9. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. 10. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. 11. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. 12. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. 13. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. 14. Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. 15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. 16. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. 17. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. 18. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. 19. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. 20. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. 21. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. 22. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. 23. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. 24. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. 25. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. 26. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? 27. Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. 28. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. 29. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. 30. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 31. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. 32. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. 33. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. 34. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. 35. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; 36. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. 37. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? 38. Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? 39. Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? 40. Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. 41. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. 42. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; 43. Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. 44. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? 45. El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. 46. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică. Capitolul 26 1. Iar după ce a sfârşit toate aceste cuvinte, a zis Iisus către ucenicii Săi: 2. Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.   Cartea lui Iov Cap.1 13. Şi într-o zi, când feciorii şi fetele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare, 14. A sosit un vestitor la Iov şi i-a spus: "Boii erau la arătură şi asinele păşteau pe lângă ei; 15. Atunci Sabeenii au năvălit asupra lor, au pus mâna pe vite, şi pe robi i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste!" 16. Nu a sfârşit vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile tale şi pe robii tăi şi i-a mistuit. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste!" 17. Nu a sfârşit vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Caldeii, împărţiţi în trei cete, au dat năvală peste cămilele tale şi le-au ridicat şi pe robi i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste!" 18. Nu sfârşise vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Feciorii tăi şi fetele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare, 19. Şi iată că un vânt puternic s-a stârnit dinspre pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei şi casa s-a prăbuşit peste tineri şi ei au murit. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste". 20. Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat veşmântul, s-a ras pe cap şi, căzând la pământ, s-a închinat, 21. Şi a rostit: "Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!" 22. Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu. Ieşirea - a doua carte a lui Moise Cap.2 5. Atunci s-a pogorât fata lui Faraon la râu să se scalde, şi roabele ei o însoriră pe malul râului. Şi văzând coşul în păpuriş, ea a trimis pe una din roabele sale să-l aducă. 6. Şi, deschizându-l, a văzut copilul: era un băiat care plângea. Atunci i s-a făcut milă de el fetei lui Faraon şi a zis: "Acesta este dintre copiii Evreilor". 7. Iar sora copilului a zis către fata lui Faraon: "Voieşti să mă duc să-ţi chem o doică dintre evreice, ca să alăpteze copilul?" 8. Fata lui Faraon i-a zis: "Du-te!" Şi s-a dus copila şi a chemat pe mama pruncului. 9. Atunci fata lui Faraon i-a zis: "Ia-mi copilul acesta şi mi-l alăptează, că eu am să-ti plătesc! " şi a luat femeia copilul şi l-a alăptat. 10. După ce a crescut copilul, doica l-a dus la fata lui Faraon şi i-a fost ca fiu şi i-a pus numele Moise, pentru că îşi zicea: "Din apă l-am scos!"
Iezechiel Cap.1 22.	21.Deasupra capetelor fiarelor se vedea un fel de boltă, întinsă sus, deasupra capetelor lor, care semăna cu cristalul cel mai curat;
23.	Iar sub bolta aceasta erau întinse aripile fiarelor una spre alta, şi fiecare fiară mai avea câte două aripi, care le acopereau trupurile;
24.	Când mergeau fiarele, auzeam fâlfâitul aripilor lor, ca un vuiet de ape mari, ca glasul Celui Atotputernic zgomot straşnic, ca zgomotul dintr-un lagăr ostăşesc; iar când ele se opreau, îşi lăsau aripile în jos.
25.	După ce fiarele se opreau şi îşi lăsau aripile în jos, zgomotul se auzea încă sub bolta ce se întindea deasupra capetelor lor.
26.	Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva care semăna cu un tron şi la înfăţişare era ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om.
27.	Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur.
28.	Cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, aşa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Şi când am văzut eu aceasta, am căzut cu faţa la pământ.

ACATISTUL CUVIOASEI ISIDORA

CONDACUL 1
Răsunând în urechile inimii Tale cuvintele Apostolului neamurilor: ,,Dacă i se pare cuiva că este înţelept între voi, în veacul acesta, nebun să se facă, ca să fie înţelept”, te-ai luminat cu raza Duhului şi în taina sufletului tău ai început să aduci Stăpânului, împreună cu îngerii, tămâia rugăciunii de: Aliluia !
ICOSUL 1
Pentru dragostea Mirelui Tău Hristos ai coborât cu mintea în adâncul smereniei şi luând de acolo jugul nebuniei pentru Cel Iubit, ai început să lucrezi mântuirea în noaptea scurtă a acestei vieţi, pentru care te lăudăm aşa:
Bucură-te, sălaş al smereniei lui Hristos;
Bucură-te, vistierie a gândurilor dumnezeieşti;
Bucură-te, aflarea înţelepciunii Cuvântului;
Bucură-te, urmarea Dătătorului tuturor darurilor;
Bucură-te, lucrătoare osârdnică a pământului mântuirii;
Bucură-te, cer însufleţit de stelele înţelepciunii îngereşti;
Bucură-te, urmarea sfatului dumnezeiesc spre desăvârşire;
Bucură-te, împodobirea sufletului cu legătura nevoinţei;
Bucură-te, pecetluirea inimii cu semnul Vieţii;
Bucură-te, defăimarea înţelepciunii acestei lumi;
Bucură-te, ridicarea minţii deasupra celor pământeşti;
Bucură-te, aşezarea inimii în turnul gândurilor smerite;
Bucură-te, Cuvioasă Isidora, tainică purtătoare a Crucii nebuniei pentru Hristos !
CONDACUL al 2-lea
Ce laudă să-ţi aduc eu, cel lipsit de smerenie, când nici cu mintea nu mă pot apropia de măreţia nevoinţei tale ? Ce cinstire vrednică voi aduce celei ce s-a despărţit cu totul de lume şi şi-a făcut inima lăcaş al darurilor cereşti ? Ci, numai cu sfială, cânt împreună cu Tine Dumnezeului nostru: Aliluia !
ICOSUL al 2-lea
Voind a moşteni lăcaşurile cereşti şi a te îndulci veşnic de privirea Soarelui dreptăţii, ţi-ai rănit inima cu raza iubirii dumnezeieşti şi, asemenea lui Hristos, ai slujit tuturor maicilor cu adâncă smerenie, primind acum de la noi laude ca acestea:
Bucură-te, alergare pe calea poruncilor lui Hristos;
Bucură-te, odihnirea în marea înţelepciunii dumnezeieşti;
Bucură-te, slujitoare smerită a tuturor;
Bucură-te, dobândirea cămărilor îngereşti;
Bucură-te, stea luminată de Soarele Cel neapus;
Bucură-te, întărire pe piatra umilinţei;
Bucură-te, vas al inimii plin de mirul smereniei înălţătoare;
Bucură-te, oglindă a tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, lăcaş sfinţit al darurilor îngereşti;
Bucură-te, petrecere întru înţelepciunea cea ascunsă;
Bucură-te, vrednică ucenică a Luminătorului tuturor;
Bucură-te, aflarea înţelepciunii mai presus de minte;
Bucură-te, Cuvioasă Isidora, purtătoare vrednică a Crucii nebuniei pentru Hristos !
CONDACUL al 3-lea
Pe scara rugăciunii alergat-ai cu picioare vesele ca să ajungi la Cel Ce este Capătul a toată desăvârşirea cea nesfârşită, dar amintindu-ţi că ,, cel ce voieşte să fie mare, trebuie să fie slugă tuturor”, ai luat asupră-ţi şi jugul slujirii întregii obşti şi înălţându-te şi mai lesne la cele cereşti, ai cântat cu îngerii: Aliluia !
ICOSUL al 3-lea
Toate surorile îşi întorceau faţa de la tine, căci inima lor nu suferea să vadă chipul celei ce s-a luminat cu razele smereniei lui Hristos, însă tu, ca o înţeleaptă, priveai numai spre Cel Ce pe Tabor şi-a desprins vălul smereniei, arătând ucenicilor Săi slava Sa după măsura puterii lor de împărtăşire. Pentru aceasta, şi noi, nevrednicii, cu chipuri întunecate ale sufletului, îndrăznim a-ţi aduce cântarea aceasta:
Bucură-te, îngrădirea inimii cu sabia gândurilor smerite;
Bucură-te, odihnirea întru slava Dătătorului de virtute;
Bucură-te, neîncetată privirea a cerului tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, adăpare din fântâna dorului dumnezeiesc;
Bucură-te, împodobire cu strălucirea smeritei cugetări;
Bucură-te, turn nebiruit al dumnezeieştii răbdări;
Bucură-te, odihnirea minţii întru lumina slavei;
Bucură-te, călătorie spre cer în corabia smerenniei;
Bucură-te, vas sfinţit al dragostei dumnezeieşti;
Bucură-te, comoară a nevoinţelor pustniceşti;
Bucură-te, petrecere între hotarele înţelepciunii;
Bucură-te, vederea celor străine minţii omeneşti;
Bucură-te, Cuvioasă Isidora, tainică purtătoare a Crucii nebuniei pentru Hristos !
CONDACUL al 4-lea
Urmărind cu mintea pe Făcătorul a toate Care pe pământ nu avea unde să-Ţi plece capul, cu smerenie ţi-ai acoperit capul doar cu o cârpă, slujind ucenicilor Celui Ce cu ştergar a şters picioarele celor iubiţi, iar noi, luând aminte la umilinţa ta, aducem Stăpânului mulţumiri în cântarea de: Aliluia!
ICOSUL al 4-lea
Niciodată nu ai stătut la masă ca să te îndestulezi de hrană împreună cu nevoitoarele lui Hristos, ci doar cu puţine fărâmituri hrănindu-te, te desfătai cu pâinea rugăciunii neîncetate prin care cobora în cuptorul inimii tale Pâinea Cea veşnică, Ce plineşte toate lipsurile noastre. Luând aminte la nevoinţa ta, noi, cei nemulţumitori îndeajuns pentru darurile Stăpânului, îţi cântăm:
Bucură-te, vas sfinţit al Stăpânului tuturor;
Bucură-te, căutătoarea darurilor mântuirii;
Bucură-te, adăpare din fântâna harului dumnezeiesc;
Bucură-te, lucrătoare a pământului roditor al mântuirii;
Bucură-te, urcare neîncetată pe scara rugăciunii;
Bucură-te, neîncetată căutare a Cuvântului vieţii;
Bucură-te, desfătare de lumina Feţei dumnezeieşti;
Bucură-te, hrănirea inimii cu vederi cereşti;
Bucură-te, jertfirea pe rugul rugăciunii;
Bucură-te, floare bine înmiresmată a nepătimirii;
Bucură-te, neîncetată căutare a Cuvântului vieţii;
Bucură-te, adăparea sufletului din râul înţelepciunii;
Bucură-te, Cuvioasă Isidora, tainică purtătoare a Crucii nebuniei pentru Hristos !
CONDACUL al 5-lea
Cu gândurile smerite ale inimii alergai cuvioasă, pe cărările poruncilor dumnezeieşti şi niciodată încălţând picioarele tale, te osteneai a săvârşi alergarea cea bună şi să iei din mâna Împăratului slavei cununa măririi, căreia ne învredniceşte şi pe noi, cu rugăciunile tale, pentru a-I cânta Domnului: Aliluia!
ICOSUL al 5-lea
Glasul inimii tale neîncetat slavoslovea pe Împăratul îngerilor, iar gura ta ai pecetluit-o cu tăcerea, neîngăduind a slobozi vreun cuvânt de apărare sau cleveteală asupra celor ce te batjocoreau, gura noastră însă, o deschidem cu aceste cântări:
Bucură-te, zugrăvirea laudelor în icoana inimii;
Bucură-te, străbaterea căilor nepătimirii;
Bucură-te, sfinţirea gândurilor întru lumina Duhului;
Bucură-te, comoară a tainelor Cuvântului;
Bucură-te, neîncetată petrecere înaintea privirii dumnezeieşti;
Bucură-te, deschiderea inimii cu cheia rugăciunii;
Bucură-te, purtătoarea cuvintelor înţelepciunii;
Bucură-te, înger în trup zburând cu aripile rugăciunii;
Bucură-te, primitoarea ocărilor spre dobândirea desăvârşirii;
Bucură-te, tăcere întru care răsar gândurile iubirii;
Bucură-te, netezirea căilor inimii;
Bucură-te, ajungerea la înălţimea nepătimirii;
Bucură-te, Cuvioasă Isidora, tainică purtătoare a Crucii nebuniei pentru Hristos !
CONDACUL al 6-lea
Ploaia ocărilor neîncetat te cuprindea, însă, o, minune, rămâneai neudată, având totdeauna acoperământul Duhului Sfânt, care ca un veşmânt al păcii luminate îmbrăca sufletul tău, ca să cânţi neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia !
ICOSUL al 6-lea
Fulgerele blestemelor erau slobozite asupra ta mereu, însă neîncetat deasupra ta strălucea binecuvântarea dumnezeiască, ce te întărea a răbda toate ocările şi a lucra faptele iubirii de oameni cu pace, spre a primi plată de la Cel Ce a binevoit să primeşti unele ca acestea:
Bucură-te, luminarea inimii cu gândurile înţelepciunii;
Bucură-te, neprimirea cuvintelor răutăţii în cămara inimii;
Bucură-te, izvor nesecat de blândeţe;
Bucură-te, dragoste răsărită din sămânţa Duhului;
Bucură-te, lucrătoare pe căile mântuirii;
Bucură-te, întărire pe piatra răbdării;
Bucură-te, odihnirea razelor Duhului în sufletul smerit;
Bucură-te, sporire în virtute prin lucrarea Cuvântului;
Bucură-te, împodobirea sufletului cu mărgăritarele smereniei;
Bucură-te, neclintită pace revărsată prin darul lui Hristos;
Bucură-te, biruitoare asupra patimilor firii;
Bucură-te, ruşinarea vrăjmaşului mântuirii;
Bucură-te, Cuvioasă Isidora, tainică purtătoare a Crucii nebuniei pentru Hristos !
CONDACUL al 7-lea
Cu veşmântul blândeţii acoperindu-ţi inima ta, săgeata nici unui gând de osândire nu a rănit sufletul tău, ci pe toate răbdându-le cu mulţumire, neîncetat aduceai Stăpânului laude îngereşti de: Aliluia !
ICOSUL al 7-lea
Nu te-ai mâniat şi nici nu te-ai necăjit vreodată, primind neîncetat loviturile defăimărilor şi săgeţile urii celor ce au uitat legea dragostei, ci mintea înălţându-o la privirea Patimilor lui Hristos, te-ai învrednicit a primi de la noi flori de cântări:
Bucură-te, linişte netulburată a sufletului;
Bucură-te, odihnirea întru lumina păcii dumnezeieşti;
Bucură-te, sfărâmarea curselor vrăjmaşului nevăzut;
Bucură-te, cugetare neîncetată la Patimile Mântuitorului;
Bucură-te, încununare cu spinii defăimărilor;
Bucură-te, biruirea răutăţii cu puterea iubirii;
Bucură-te, casă înţelegătoare a luminii Treimii;
Bucură-te, plinitoare a legilor dumnezeieşti;
Bucură-te, străbaterea căilor dumnezeieşti;
Bucură-te, stâncă neclintită de valurile ispitelor;
Bucură-te, sălaş sfinţit prin nevoinţe sihăstreşti;
Bucură-te, pildă de răbdare întru ispite;
Bucură-te, Cuvioasă Isidora, tainică purtătoare a Crucii nebuniei pentru Hristos !
CONDACUL al 8-lea
Văzând Părintele celor necăjiţi răbdarea ta, ca Cel Ce binecuvântează pe robii Săi smeriţi, prin înger l-a cercetat pe cuviosul Pitirun şi l-a deşteptat să ia aminte la nevoinţa ta, întru care a fost întrecut duhovniceşte, şi să cânte Stăpânului tuturor: Aliluia!
ICOSUL al 8-lea
Venind cuviosul Pitirun la mănăstirea de maici a tavenisioţilor şi cunoscând cu darul lui Dumnezeu că prin smerenie te-ai suit la înălţimile înţelepciunii dumnezeieşti, a căzut la picioarele tale cu umilinţă, cerând să fie învrednicit de partea ta la ziua judecăţii. Noi, nevrednicii, văzând cu mintea cele petrecute, cerem să mijloceşti nouă răspuns bun la judecată, pentru care îţi aducem daruri ca acestea:
Bucură-te, urcarea scării smereniei curate;
Bucură-te, lauda cuviosului bătrân;
Bucură-te, glas smerit al rugăciunii;
Bucură-te, izvor netăinuit al razelor iubirii;
Bucură-te, mijlocitoare spre dobândirea mântuirii;
Bucură-te, inimă grabnică spre iertare;
Bucură-te, cunoscătoare a tainelor rugăciunii;
Bucură-te, îmblânzirea mâniei dumnezeieşti;
Bucură-te, călăuzitoare spre urcuşurile cereşti;
Bucură-te, mireasmă tainică a nepătimirii;
Bucură-te, veselia inimii cuviosului pustnic;
Bucură-te, pildă de smerenie dăruită lumii;
Bucură-te, Cuvioasă Isidora, tainică purtătoare a Crucii nebuniei pentru Hristos !
CONDACUL al 9-lea
Fiind tu despărţită de obşte, bătrânul a descoperit maicilor înştiinţarea cea de la înger şi fiind silită să te înfăţişezi înaintea cuviosului, cu smerenie ai acoperit laudele lui, pentru care noi, cei străini de duhovniceasca lucrare, te fericim, cântând Domnului: Aliluia !
ICOSUL al 9-lea
Căzând maicile la picioarele stareţului şi mărturisind relele cu care în toată vremea te necăjeau, s-au învrednicit de rugăciunea ta şi a cuviosului, prin care au primit iertare de la Stăpânul tuturor. Vădindu-se nouă neţinerea de minte a răului şi mijlocirea ta la Dumnezeu pentru cele ce te-au batjocorit, te rugăm să mijloceşti şi nouă iertarea de păcate, pentru care să te cinstim aşa:
Bucură-te, izvor netăinuit de bunătate;
Bucură-te, risipitoarea gândurilor deşarte;
Bucură-te, aducătoarea noastră pe căile iertării;
Bucură-te, sălaş cinstit al luminării;
Bucură-te, dragoste nebiruită de defăimările omeneşti;
Bucură-te, următoare a lui Hristos în iubirea de vrăjmaşi;
Bucură-te, vieţuire lipsită de umbrele patimilor;
Bucură-te, răbdare neclintită în înfruntarea necazurilor;
Bucură-te, purtătoarea nevoinţelor de multe feluri;
Bucură-te, vas al luminii duhovniceşti;
Bucură-te, smerenie biruitoare până la sfârşit;
Bucură-te, pildă către iertarea celor ce ne greşesc;
Bucură-te, Cuvioasă Isidora, tainică purtătoare a Crucii nebuniei pentru Hristos !
CONDACUL al 10-lea
Mulţumind lui Dumnezeu cuviosul Pitirun, că l-a învrednicit a vedea pe roaba Sa cea ascunsă sub acoperământul nebuniei pentru Hristos, s-a întărit întru smerenie şi a alergat spre locul său de nevoinţă, ca să înmulţească ostenelile, cântând lui Dumnezeu: Aliluia !
ICOSUL al 10-lea
Nesuferind a primi laudele surorilor, prin care-ţi era primejduită comoara smereniei, în taină ai părăsit mănăstirea şi până la sfârşitul vieţii ţi-ai împodobit inima cu laude dumnezeieşti, pentru care ai fost slăvită de Ziditorul tuturor cu cântări ca acestea:
Bucură-te, înflorirea neîngrădită a gândurilor umilinţei;
Bucură-te, alergarea până la sfârşit pe căile smereniei;
Bucură-te, lucrătoare osârdnică a mântuirii;
Bucură-te, căutarea odihnei întru rugăciune;
Bucură-te, lepădarea laudelor deşarte;
Bucură-te, alegerea virtuţilor luminoase;
Bucură-te, ceea ce nu ai iubit slava lumii;
Bucură-te, următoarea căilor înţelepciunii;
Bucură-te, neîncetată căutare a slavei dumnezeieşti;
Bucură-te, rază căutătoare a Izvorului luminii;
Bucură-te, comoară a laudelor cereşti;
Bucură-te, dobândirea darurilor mântuirii;
Bucură-te, Cuvioasă Isidora, tainică purtătoare a Crucii nebuniei pentru Hristos !
CONDACUL al 11-lea
Braţele dumnezeieşti s-au deschis la sfârşitul vieţii tale ca să te primească pe tine, cea care ridicându-ţi neîncetat mintea la rugăciune ai luat mare dar de a răbda toate necazurile vieţii, slăvind pe Dătătorul a toată bunătatea cu cântarea: Aliluia !
ICOSUL al 11-lea
Acum cu fecioarele cele înţelepte te veseleşti strălucind întru lumina neapusă a Treimii şi te rogi şi pentru sufletele noastre ca să ne împărtăşească şi nouă în această viaţă mirul smereniei, pentru care îţi aducem mulţumiri ca acestea:
Bucură-te, rugătoare neîncetată în cămările cereşti;
Bucură-te, întărirea monahiilor în nevoinţe duhovniceşti;
Bucură-te, mireasmă sfinţită din adierea Duhului;
Bucură-te, agonisirea comorii smereniei curate;
Bucură-te, sprijinirea celor prigoniţi de săgeţile defăimărilor;
Bucură-te, sfinţeniei tăinuită de lumina Adevărului;
Bucură-te, împreună petrecătoare cu îngerii în lăcaşul rugăciunii;
Bucură-te, mijlocitoare a noastră pentru mântuire;
Bucură-te, bucuria negrăită a îngerilor;
Bucură-te, priveliştea cea cinstită a Sfinţilor;
Bucură-te, izvor nesecat al înţelepciunii;
Bucură-te, uimirea cetelor îngereşti;
Bucură-te, Cuvioasă Isidora, tainică purtătoare a Crucii nebuniei pentru Hristos !
CONDACUL al 12-lea
Din acoperământul gândurilor smerite ţi-ai ţesut haină de nuntă, cu care intrând în cămara Mirelui Hristos ai adus Stăpânului roadele bineplăcute ale nevoinţelor celor mai presus de fire întru cântări de: Aliluia !
ICOSUL al 12-lea
Ca una ce ai dobândit îndrăzneală la Dumnezeu a te ruga pentru sufletele celor greşiţi, nu ne uita pe noi, cei împovăraţi cu multe păcate, ci învaţă-ne a fugi de deşertăciunea acestei lumi, ca să dobândim gândul dumnezeiesc al lui Hristos, aducându-ţi mulţumiri ca acestea:
Bucură-te, rugătoare neîncetată pentru mântuirea tuturor;
Bucură-te, dobândirea iertării pentru cei căzuţi;
Bucură-te, neînfruntată mijlocitoare înaintea lui Hristos;
Bucură-te, împărtăşirea tuturor din vasul smereniei curate;
Bucură-te, povăţuitoarea noastră pe cărări luminate;
Bucură-te, aprinderea făcliei stinse a inimii;
Bucură-te, udarea pământului inimii cu roua umilinţei;
Bucură-te, întărirea tuturor întru răbdarea lucrătoare;
Bucură-te, vas curat al darurilor sfinţitoare;
Bucură-te, pildă de smerenie înaltă;
Bucură-te, alungarea patimilor osânditoare;
Bucură-te, nădejde neînfruntată în ceasul judecăţii;
Bucură-te, Cuvioasă Isidora, tainică purtătoare a Crucii nebuniei pentru Hristos !
CONDACUL al 13-lea
Sfântă Cuvioasă Isidora, ca ceea ce ai purtat cu vrednicie jugul nebuniei pentru Hristos şi ai dobândit grabnică slobozire de patimi, stând acum în cămările cereşti, roagă-te să aflăm şi noi calea slujirii smerite a Stăpânului, ca să ne învrednicim de slava cea gătită Sfinţilor, cântând Domnului neîncetat: Aliluia !
(de 3 ori)

Cuvioasa Isidora, ce s-a făcut nebună pentru Hristos (10 mai)

În mănăstirea de fecioare a Tabenisiotencelor, care este în Tebaida Egiptului, a fost o fecioară cu numele Isidora, care se prefăcea că este nebună pentru Dumnezeu, ca şi cum ar fi fost îndrăcită. Ea era într-atîta defăimare din partea surorilor, încît nici una nu voia să guste hrană împreună cu ea, ci era de toate defăimată, ocărîtă şi necăjită. Dar ea răbda toate acelea cu tăcere şi cu mulţumire; şi totdeauna se ostenea la bucătărie şi în celelalte ascultări mănăstireşti, slujind şi nescîrbindu-se de lucrurile cele mai necurate din mănăstire; pentru că curăţa locurile cele spurcate şi era întocmai ca un burete în mănăstire, curăţind şi spălînd toată necurăţenia. Astfel de osteneli le suferea neîncetat, încît nici un ceas nu şi-a petrecut în zadar, ci de dimineaţă pînă în seară, în orice lucru se afla, îşi folosea trupul.
Uneori se făcea că este îndrăcită, tăinuindu-şi cu înţelepciune fapta cea bună dinaintea celor ce o vedeau. În ea se împlinea cuvîntul acesta al Apostolului: Dacă se pare cuiva că este înţelept între voi în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. În acea mănăstire erau 300 fecioare călugăriţe; deci, toate acele fecioare purtau pe cap, după rînduiala monahicească, culion; iar ea îşi acoperea capul cu un petic prost şi urît; şi n-a fost văzută de nimeni mîncînd vreo bucată de pîine sau şezînd la masă, ci în tot timpul vieţii sale s-a hrănit numai din rămăşiţele şi fărîmiturile adunate de pe masă; iar în loc de fiertură sorbea spălături, cu care spăla oalele şi căldările. Ea nu făcea nimănui nici o mîhnire, nici ea nu s-a mîniat sau s-a necăjit vreodată şi nu s-a certat pentru ceva; ci, totdeauna, tăcea nerăspunzînd nimănui vreun cuvînt, nici la vreo ocară mică sau mare, deşi adeseori era bătută de toate şi totdeauna era urîtă şi batjocorită.
În această viaţă aspră petrecînd multă vreme fericita Isidora, s-a făcut descoperire despre ea Cuviosului Pitirun, bărbat sfînt şi foarte îmbunătăţit, care petrecea în pustiul ce se numea Porfirit. Aceluia, stîndu-i în faţă îngerul Domnului, i-a zis: "Pentru ce te trudeşti cu mintea pentru viaţa ta îmbunătăţită, în care ţi se pare că eşti mare, şezînd în acest loc pustiu? Voieşti să vezi o femeie mai îmbunătăţită şi mai plăcută lui Dumnezeu decît tine? Scoală-te şi mergi la mănăstirea de femei cea din Tabenisiot şi vei găsi acolo pe una ce poartă pe capul ei un petic urît. Aceea este mai bună înaintea lui Dumnezeu decît tine, deoarece petrece într-atîta sobor şi de-a pururea slujind tuturor şi fiind de toate batjocorită, niciodată nu s-a depărtat cu inima de Dumnezeu, ci totdeauna mintea ei este adîncită către Dumnezeu. Iar tu, petrecînd aici în singurătate şi neieşind niciodată cu trupul, toate cetăţile le cuprinzi cu mintea ta".
Deci, marele Pitirun, sculîndu-se îndată, s-a dus la Tabenisiot, unde, ajungînd la mănăstirea de bărbaţi, a rugat pe egumen ca să poruncească slujitorilor să-l ducă la mănăstirea de fecioare. Deoarece acel cuvios părinte era slăvit între părinţi şi foarte cinstit pentru sfinţenia vieţii şi pentru bătrîneţile lui, cu sîrguinţă l-au trecut peste rîul care curgea înaintea mănăstirii şi l-au dus pînă la mănăstirea de fecioare, unde, intrînd şi făcînd obişnuita rugăciune, s-a rugat ca toate surorile să vină înaintea lui să le vadă. Deci, adunîndu-se toate înaintea lui, cuviosul n-a văzut pe aceea despre care a fost înştiinţat de înger şi pentru care venise. Deci, le-a zis: "Să aduceţi la mine toate surorile, căci precum socotesc, una nu este aici". Călugăriţele îi ziseră: "Toate sîntem de faţă, înaintea cinstitei tale feţe".
Stareţul a zis: "Lipseşte una, despre care mi-a spus îngerul Domnului". Acelea au răspuns: "Toate sîntem aici, părinte, decît numai una a rămas în bucătărie, neavînd minte, pentru că este îndrăcită". Părintele le-a zis: "S-o aduceţi şi pe aceea la mine, ca s-o văd, căci pentru ea am venit aici". Deci, s-au dus după ea şi au chemat-o, dar ea nu voia să meargă, pentru că înţelesese cu duhul de descoperirea care se făcuse stareţului pentru dînsa. Şi, luînd-o călugăriţele, o trăgeau cu sila, zicîndu-i: "Marele părinte Pitirun te cheamă pe tine!" După ce au adus-o înaintea stareţului, el, văzînd-o şi cunoscînd că este aceea de care îi spusese îngerul, pentru că vedea darul lui Dumnezeu peste ea, a căzut la picioarele ei, zicînd: "Binecuvintează-mă, maică!" Iar ea asemenea a căzut înaintea lui, zicînd: "Tu pe mine binecuvintează-mă, părinte şi stăpînul meu!"
Văzînd acest lucru toate celelalte, s-au minunat şi au zis către el: "Să nu-ţi fie ţie această necinste, o, părinte, căci este îndrăcită aceasta". Cuviosul Pitirun le-a răspuns: "Voi sînteţi îndrăcite, iar aceasta este mai mare înaintea Domnului decît mine şi decît voi toate şi ne este maică nouă tuturor; şi rog pe Dumnezeu, ca să mă învrednicească părţii ei, în ziua judecăţii". Auzind aceasta, toate fecioarele au căzut la picioarele stareţului, plîngînd şi mărturisind toate relele care făcuseră fericitei Isidora, supărînd-o şi necăjind-o în toate ceasurile. Una zicea: "Eu totdeauna o ocăram pe Isidora!" Alta: "Eu turnam lături peste ea". Alta: "Eu o loveam cu călcîiul". Alta: "Eu o băteam cu băţul". Iar altele mărturiseau relele ce-i făceau ei şi, căzînd la picioarele fericitei, îşi cereau iertare. Deci, marele stareţ împreună cu Cuvioasa Isidora, au făcut cu dinadinsul rugăciune către Dumnezeu pentru surori, ca să li se ierte greşelile lor.
După aceea, Cuviosul Pitirun, învăţînd mult pe surori şi vorbind mult pentru folosul sufletului, le-a dat pace şi s-a întors la locul său, slăvind pe Dumnezeu, Care l-a învrednicit a vedea pe roaba Sa cea ascunsă. Iar Cuvioasa Isidora, după plecarea stareţului, nesuferind să fie cinstită de surori, a ieşit în taină din mănăstire şi s-a ascuns în locuri neştiute, pînă la mutarea sa cea către Dumnezeu. Astfel a fost viaţa plăcutei lui Dumnezeu, care, sub chipul nebuniei, a slujit Domnului în taină ca sub un acoperămînt; iar acum arătat îşi ia plata de la Dînsul, înaintea tuturor cetăţenilor cereşti, cu care sălăşluindu-se, slăveşte pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, Dumnezeu în Treime. Amin.

Sinaxar 1 Mai

Ziua întâi, pomenirea sfântului prooroc Ieremia.

Acesta din pântecele mamei sale s-a sfinţit, şi era sfânt Domnului şi prooroc, trăgându-se din Anatot. După ce a fost robit Ierusalimul de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, el s-a coborât la Dafne în Egipt şi acolo proorocind a fost ucis cu pietre de poporul lui Israel. Şi murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el. Fiindcă prin rugăciunea lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea fuseseră omorâte şi fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le numesc efot, iar elinii crocodili. Pentru aceasta creştinii din acele părţi, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de muşcările aspidelor. Se spune că Alexandru Macedon stând deasupra mormântului proorocului, şi aflând cele despre el, i-a mutat moaştele în Alexandria.
Deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului, că va să se facă un semn, adică au să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară. Şi pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză, şi punând un prunc în iesle, i se închină. Despre aceasta fiind întrebaţi de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi, şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios prooroc, şi că aşteaptă sfârşitul tainei. Şi spun despre proorocul acesta că mai înainte de prădarea Templului a luat chivotul legii şi cele ce erau în el, şi a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis către cei ce erau acolo: "S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai cu putere, şi va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn". Şi a zis că nimeni în afară de Aaron preotul, nu va putea scoate chivotul acesta şi că nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre prooroci, în afară de Moise alesul lui Dumnezeu.
Iar la înviere întâi se va ridica chivotul şi va ieşi din pământ, şi va fi pus în muntele Sinai, şi se vor aduna toţi sfinţii acolo, aşteptând pe Domnul, şi fugind de vrăjmaşul care va căuta să-i omoare. Iar în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu şi s-a făcut tiparul literelor ca o cioplitură de fier. Şi nor luminos îndată a acoperit numele acela. Şi nu va putea nimeni să chibzuiască locul, şi nici nu va putea să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea. Însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi chivotul de Veseleil între doi munţi, unde zac Moise şi Aaron. Şi se arată noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum israelitenilor li se arăta norul noaptea şi-i lumina.
Proorocul Ieremia era bătrân de ani, mic la statul trupului, barbă având din sus lată şi jos îngustă. Şi se face soborul lui în biserica sfântului apostol Petru, care este aproape de biserica cea mare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vatá Persul, care de sabie s-a săvârşit în timpul prigoanei lui Sapor al II-lea, împăratul perşilor şi închinător al focului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Filozoful, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Isidora, nebuna în Hristos, de care vorbeşte şi Paladie în a sa Istorie lausiacă.

Sfanta Isidora, cea Nebuna-pentru-Hristos, s-a nevoit in Manastirea Tabenna din Egipt in timpul secolului al VI-lea. Prefacandu-se nebuna, ea se comporta ca o persoana anormala, care nu statea la masa cu celelalte maicute din manastire. Unele o priveau cu mila dar Isidora a indurat acestea cu rabdare si smerenie, multumind lui Dumnezeu pentru toate.

Ea facea cele mai urate si murdare munci de la bucatarie si din toata manastirea. Isi acoperea capul cu o carpa si in loc de mancare gatita, se hranea cu spalaturile ramase in oalele murdare. Ea nu s-a maniat niciodata, nu a spus nici o vorba jignitoare nimanui, nu a cartit niciodata impotriva lui Dumnezeu sau a vietuitoarelor manastirii, folosind mult tacerea.

Odata, un calugar din desert, Sf. Pitirim, a avut o viziune in care i-a aparut ingerul Domnului care i-a spus sa mearga la manastirea Tabenna unde va vedea o maicuta care umbla cu o carpa pe cap. Ea slujeste tuturor cu dragoste si indura mila lor fara sa se planga iar inima si gandurile ei sunt numai la Dumnezeu. "Dar tu, care stai in singuratate, ai ganduri care zboara deasupra intregii lumi."

Parintele s-a pornit spre manastirea Tabenna dar nu a gasit-o printre maicute pe cea despre care i s-a spus in vedenie. Dar ele au dus-o pe Isidora la sfant, considerand-o demonizata. Aceasta a cazut in genunchi in fata lui cerand binecuvantare dar Sf. Pitirim s-a inchinat pana la pamant cerandu-i ei sa-l binecuvanteze mai intai. 
Maicutele au ramas uimite de cele intamplate si sfantul le-a raspuns urmatoarele: "In fata lui Dumnezeu Isidora este mult mai sus decat noi toti!"  Auzind acestea ele s-au cait si au marturisit ca s-au comportat necuviincios cu aceasta sfanta maicuta, cerand iertare pentru fapta lor.
Sfanta Isidora, stanjenita ca a fost descoperita in lucrarea ei, s-a ascuns intr-un loc nestiut de nimeni si se presupune ca s-a mutat la Domnul in jurul anului 365.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sava, care s-a săvârşit fiind spânzurat în smochin.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor măriţilor trei noi cuvioşi mucenici: Eftimie, ce se trăgea cu neamul din Demiga Peloponesului, şi în Constantinopol la anul 1814, la douăzeci şi două martie în Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit; a lui Ignatie cel ce se trăgea din Zagora veche şi în Constantinopol, în acelaşi an, la opt octombrie, prin sugrumare s-a săvârşit; şi a lui Acachie, cel ce se trăgea din Tesalonic şi în Constantinopol la anul 1815, la întâi mai, prin sabie s-a săvârşit.

Se săvârşeşte pomenirea acestor trei sfinti noi-mucenici în cinstitul lor mucenicesc locaş ce se află la Schitul cinstitului Înaintemergător de la Manastirea Sfântul Pantelimon din Muntele Atos, unde se gasesc si capetele mucenicilor.
Sfântul noul mucenic Eftimie este pomenit aparte si in ziua de 22 martie. Iar sfântul noul-mucenic Ignatie este pomenit aparte în ziua de 8 octombrie

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Viaţa şi pătimirea Sfîntului Prooroc Ieremia (1 mai)

    Sfîntul Prooroc Ieremia a fost din Anatot, cetatea preoţilor, în partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile, născut după tată, Helchie, mai marele preot. El a fost ales şi sfinţit prooroc din pîntecele maicii sale, precum însuşi Domnul i-a prezis despre aceasta: Mai înainte de a te zămisli în pîntece te-am cunoscut şi mai înainte de a ieşi tu din coapse te-am sfinţit şi te-am pus prooroc între neamuri.

    Sfîntul Ieremia, după mărturia Sfîntului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, a fost feciorelnic în toată vremea vieţii sale şi trimis de Dumnezeu preot, învăţător şi prooroc. El a început a prooroci din vîrstă copilărească, precum este arătat în capitolul întîi al cărţii lui, unde zice către Dumnezeu: Stăpîne Doamne, iată, nu ştiu să grăiesc, căci eu sînt prunc. Iar Domnul, dînd prunciei lui înţelegerea bărbatului celui desăvîrşit, a zis către dînsul: Nu zice că prunc sînt eu, căci către toţi la care te voi trimite vei merge şi vei grăi toate cîte voi porunci ţie. Nu te teme de faţa lor, căci Eu sînt cu tine ca să te izbăvesc.

    Acestea zicîndu-i Domnul, a atins cu mîna Sa gura lui Ieremia şi a zis: Iată, am dat cuvintele Mele în gura ta. Iată, te-am pus astăzi peste neamuri, peste împăraţi, ca să dezrădăcinezi, să strici, să risipeşti şi să biciuieşti păcatele cele de moarte şi fărădelegile poporului, şi iarăşi să zideşti şi să propovăduieşti pocăinţa şi întoarcerea spre viaţă. Acest cuvînt al Domnului către Ieremia a fost în zilele lui Iosie, împăratul Iudeii, în anul al 13-lea al împărăţiei lui. Pe vremea aceea Sfîntul Ieremia era de 15 ani, şi într-un copil atît de tînăr a început darul lui Dumnezeu a lucra lucruri mari.

    Într-acele vremuri, poporul iudeu, deşi slujea Dumnezeului Celui adevărat, Care l-a scos din Egipt, însă nu-I slujeau cu adevărat. Ci, răzvrătindu-se de neamurile cu care se amestecaseră şi cu ale căror obiceiuri se deprinseseră, cea mai mare parte din ei slujeau şi urîciunii idoleşti. Şi erau idoli stătători nu numai în jurul Ierusalimului, pe dealuri şi prin văi, ci chiar şi în Ierusalim, lîngă biserica Domnului cea zidită de Solomon, cărora le aduceau jertfe ca şi lui Dumnezeu Cel adevărat.

    Deci, mîniindu-se Domnul asupra acelui popor, îi gătea lui grabnică risipire şi pierdere, lucru pe care l-a arătat lui Ieremia prin toiagul cel de nuc şi prin căldarea care ardea dedesubt. Pentru că toiagul cel de nuc, însemna grabnica pedeapsă a lui Dumnezeu, că nu va întîrzia Răsplătitorul cel drept a certa cu toiag fărăde-legile şi nedreptăţile lor cu bătăi; iar căldarea care ardea dedesubt, însemna că cetatea Ierusalimului se va umple de sînge şi va fierbe cu tulburare, pierzîndu-se cu sabie şi cu foc de vrăjmaşii care erau să năvălească asupra ei.

    Domnul poruncea lui Ieremia, proorocul Său, să vestească poporului mînia lui Dumnezeu care venea asupra lor şi să-i sfătuiască spre pocăinţă. Deci, Sfîntul Ieremia a proorocit în zilele împăratului Iosie, precum s-a zis, şi în zilele lui Ioahaz, fiul lui, şi în zilele lui Sedechie, care a fost frate al lui Ioahaz şi al lui Ioachim şi fiu al lui Iosie. Şi a pătimit proorocul lui Dumnezeu multe de la oamenii săi care nu credeau cuvintelor lui; pentru că le spunea certările cele groaznice ale Domnului Savaot şi le propovăduia cuvintele lui Dumnezeu, stînd în curtea bisericii. Şi, fiind dus înaintea împăratului şi a boierilor, le zicea tuturor cu îndrăzneală că de nu se vor pocăi şi nu se vor întoarce de la închinarea idolească, degrabă îi vor ajunge toate relele, care vor năvăli din părţile cele de la miazănoapte, rele care vor ajunge pe toţi cei ce locuiesc în pămîntul Iudeei.

    Pentru aceasta zice Domnul: Chema-voi toate împărăţiile pămîntului de la miazănoapte şi vor veni şi-şi vor pune fiecare scaunul lor înaintea porţii Ierusalimului, peste toate zidirile din împrejurul lui şi peste toate cetăţile Iudeei. Aceia vor fi judecători şi muncitori ai iudeilor. Iar aceasta, pentru aceea le voi trimite asupra lor, de vreme ce M-au părăsit pe Mine şi au jertfit zeilor celor străini şi s-au închinat lucrurilor mîinilor lor. Ascultaţi cuvîntul Domnului, casa lui Iacov şi toate seminţiile lui Israel. Acestea zice Domnul: "Ce fel de greşeală au aflat părinţii voştri în Mine, că s-au depărtat de Mine şi au umblat în urmele celor deşarte şi s-au făcut deşerţi? Căci Eu, voi aduce rele şi mare sfărîmare de la miazănoapte. În ziua aceea va pieri inima împăratului şi inimile domnilor, preoţii se vor spăimînta şi proorocii se vor minuna". Acestea şi alte multe cuvinte prooroceşti le grăia către popoare Sfîntul Ieremia, care sînt scrise pe larg în cartea proorociei lui, şi s-au împlinit toate cele grăite.

    Iar începutul durerilor şi al primejdiilor Ierusalimului a fost pe vremea împărăţiei lui Iosie, într-acest fel: S-a sculat Faraon Nehao, împăratul Egiptului, asupra împăratului Asiriei de la rîul Eufratului. Iar de vreme ce calea lui era pe lîngă hotarele iudeilor, Iosie, împăratul Iudeei, adunîndu-şi oştile sale, a ieşit împotriva lui Nehao, împăratul Egiptului. Însă Nehao a trimis la dînsul solii săi, zicînd: "Ce-mi este mie şi ţie împărate al Iudeei? Nu mă duc să mă ostăşesc împotriva ta, ci împotriva altuia, asupra căruia mi-a poruncit Dumnezeu să merg cu sîrguinţă; iar tu încetează de a face împiedicare poruncii lui Dumnezeu, Cel ce este cu mine, ca să nu te ucidă şi pe tine". Dar Iosie, neascultînd pe Nehao, a tăbărît asupra lui şi, făcînd război în cîmpul Maghedonului, care este în partea lui Manase, Iosie a fost rănit de săgetătorii lui Nehao. Fiind dus în Ierusalim a murit, şi l-au îngropat în mormîntul părinţilor săi şi a plîns după Iosie tot Ierusalimul cu tînguire mare, pentru că era împărat foarte bun şi cinstitor de Dumnezeu.

    Deci, Nehao, împăratul Egiptului, biruind puterea lui Iosie împăratul Iudeii, s-a dus asupra asirienilor. Iar în Ierusalim poporul a adus la împărăţie pe Ioahaz, fiul cel mai mic al lui Iosie. Şi a împărăţit el numai trei luni, cît a zăbovit Nehao Egipteanul la război contra asirienilor. Deoarece, întorcîndu-se Nehao cu biruinţă, a luat în stăpînirea sa cetatea Ierusalimului şi tot pămîntul iudeilor şi al lui Israel; şi a îndepărtat de la împărăţia Iudeei pe Ioahaz, pe care îl alesese poporul. Iar în locul lui a pus împărat pe fratele cel mai mare al lui Ioahaz, cu numele Eliachim, schimbîndu-i numele în Ioachim. Pentru că era obiceiul împăraţilor biruitori, de a schimba numele împăratului celui biruit şi supus. Şi a pus Nehao dajdie asupra pămîntului iudeu şi al lui Israel, o sută talanţi de argint şi o sută talanţi de aur; iar pe Ioahaz cel depărtat de la împărăţie, l-a ferecat în obezi şi l-a dus în Egipt, unde a şi murit. Şi astfel, seminţia lui Avraam, poporul cel liber şi împărăţia cea vestită a Iudeei, a început a robi altui împărat şi a se împuţina de mînă tirănească, pentru păcatele cu care a mîniat şi a amărît pe Dumnezeu Cel preaînalt şi nu s-a pocăit prin cuvintele cele prooroceşti.

    La începutul împărăţiei lui Ioachim, fiul lui Iosie, a fost cuvîntul acesta de la Domnul către Ieremia: Stai în curtea casei Domnului şi propovăduieşte tuturor iudeilor care intră să se închine în casa Domnului, toate cuvintele care ţi-am poruncit să le propo-văduieşti lor şi să nu tăgăduieşti cuvîntul. Aşa zice Domnul: De nu Mă veţi asculta pe Mine şi nu veţi umbla în legile Mele care le-am dat înaintea feţei voastre, în ascultarea cuvintelor slugilor mele, proorocilor pe care îi trimit la voi de dimineaţă, voi da casa aceasta ca Silom, cel pustiit pentru fărădelegile silomitenilor, şi cetatea aceasta o voi da în blestemul tuturor limbilor cele de pe tot pămîntul.

    Nişte cuvinte ca acestea, care se grăiau din gura lui Dumnezeu prin Proorocul Ieremia, auzindu-le preoţii şi proorocii cei mincinoşi şi tot poporul, s-au umplut de mînie şi, prinzînd pe Ieremia, strigau: "Cu moarte să moară cel ce prooroceşte unele ca acestea!" Auzind boierii iudeilor cuvintele acestea, s-au suit din casa împăratului în Casa Domnului. Şi au şezut înaintea uşilor porţii celei noi a Casei Domnului. Şi au zis preoţii şi proorocii cei mincinoşi către boieri şi către tot poporul: "Judecată de moarte se cuvine omului acesta, că a proorocit asupra cetăţii acesteia, precum aţi auzit cu urechile voastre".

    Şi a zis Ieremia către toţi boierii şi către popor: "Domnul m-a trimis să proorocesc spre casa aceasta şi spre cetatea aceasta, toate cuvintele pe care le-aţi auzit. Şi acum să faceţi mai bune căile şi lucrurile voastre şi să ascultaţi glasul Domnului Dumnezeului vostru, că va uita Domnul de răutăţile pe care le-a grăit asupra voastră; şi, iată, eu sînt în mîinile voastre, faceţi cu mine orice vă place şi ce vi se pare că este mai bine. Însă, să cunoaşteţi că, de mă veţi ucide, voi singuri veţi aduce sînge nevinovat peste voi şi peste cetatea aceasta şi peste cei ce locuiesc într-însa, căci cu adevărat m-a trimis Domnul la voi să grăiesc în urechile voastre toate cuvintele acestea".

    Atunci au zis boierii şi tot poporul către preoţi şi către proo-rocii cei mincinoşi: "Nu se cade omului acesta judecată de moarte, că în numele Domnului nostru a grăit nouă". Şi unii din bărbaţii cei mai bătrîni ai acelui pămînt s-au sculat şi au apărat prin cuvinte pe Ieremia proorocul, zicînd către tot soborul: "Aduceţi-vă aminte că Miheea Moratitul proorocea în zilele Iezechiei, împăratul Iudeei, şi a zis către tot poporul Iudeei: Aşa zice Domnul: Sionul se va ara ca o ţarină şi Ierusalimul va fi ca într-o cale netrecută, şi muntele casei va fi ca un desiş de dumbravă. Pentru aceste cuvinte, oare l-a omorît Iezechia împăratul şi tot poporul Iudeei? Nu s-a temut de Domnul; dar, de vreme ce s-a rugat feţii Domnului, a încetat Domnul cu relele cele ce le grăise asupra lor, că şi noi am făcut răutăţi mari asupra sufletelor noastre. Deci, să ne pocăim de răutăţile noastre şi să nu ne îndemnăm spre uciderea acestui om nevinovat. Pentru că ce folos au avut de sîngele cel nu de mult s-a vărsat al lui Urie, fiul lui Simeon din Cariatiarim, care a proorocit în numele Domnului pentru pămîntul acesta, asemenea precum prooroceşte şi Ieremia? Iar cînd împăratul şi boierii căutau să ucidă pe Urie, el, temîndu-se, a fugit în Egipt şi, trimiţînd împăratul pe oamenii săi, l-au scos din Egipt şi l-au ucis cu sabia; pentru care pricină s-a mîniat poporul asupra împăratului şi asupra boierilor. Deci, aşa va fi cînd veţi ucide şi pe Ieremia".

    Aceasta împărtăşind-o cei mai bătrîni, s-au făcut două tabere în sobor, pentru că unii căutau să ucidă pe Sfîntul Prooroc Ieremia, iar alţii îl socoteau nevinovat morţii. Însă ar fi biruit cu totul partea celor potrivnici şi ar fi ucis pe omul lui Dumnezeu, dacă nu l-ar fi apărat unul din boierii cei mari, cu numele Arhicam, fiul lui Safan, a cărui mînă era tare, şi nu l-au dat pe Ieremia în mîinile ucigaşilor.

    Şi a făcut împăratul Ioachim vicleşug înaintea Domnului, după cum au făcut şi părinţii lui. Şi a fost iarăşi cuvîntul Domnului către Ieremia, zicîndu-i: Mergi şi te pogoară în casa împăratului Iudeei, şi să grăieşti acolo cuvîntul acesta: Ascultaţi cuvîntul Domnului, împărate al Iudeii, cel ce şezi pe scaunul lui David, tu şi casa ta şi slugile tale şi tot poporul tău şi cel ce intră prin porţile acestea. Acestea zice Domnul: Faceţi judecată şi dreptate, şi izbăviţi cu putere pe cel strîmtorat din mîna celui ce-l năpăstuieşte; pe nemernic, pe sărman şi pe văduvă să nu-i scîrbiţi şi să nu-i năpăstuiţi cu fărădelege şi sînge nevinovat să nu vărsaţi în locul acesta. Dacă veţi face cuvîntul acesta, vor intra pe porţile casei acesteia împăraţii care şed pe scaunul lui David, cei ce şed în carete, călări pe cai, precum şi slugile şi poporul lor. Iar de nu veţi asculta cuvîntul acesta, singur m-am jurat, că spre pustiire va fi această casă. Şi zice: Sfinţi vor fi acei oameni şi sfinte vor fi armele lor, care pe voi, păcătoşii, cei ce nu vă pocăiţi, vă vor tăia ca pe nişte lemne. Şi vor trece multe neamuri prin această pustiită cetate, care va zice către aproapele său: pentru ce a făcut aşa legea Domnului Dumnezeului lor şi s-au închinat zeilor străini. Iar pentru împăratul Iudeei, Ioachim, zice Domnul: cu îngroparea catîrului se va îngropa şi, tîrîndu-se, se va arunca afară din porţile Ierusalimului!

    Nişte cuvinte ca acestea grăindu-le proorocul din gura lui Dumnezeu înaintea tuturor, a pornit spre mare mînie pe împărat şi pe toţi boierii. Şi l-ar fi ucis chiar atunci pe Sfîntul Ieremia, dacă nu l-ar fi păzit purtarea de grijă a lui Dumnezeu, spre descoperirea tainelor Domnului, celor ce vor să fie mai înainte. Deci, prinzîndu-l cu necinste şi ocară, l-au pus în temniţă în legături.

    În acea vreme a venit Nabucodonosor cu puterea sa şi a înconjurat Ierusalimul şi a dat Domnul în mîinile lui pe Ioachim, împăratul Iudeei, în anul al treilea al împărăţiei lui. Deci, a luat Nabucodonosor pe Ioachim împreună cu oarecare din boieri de neam, între care şi pe Daniil, fiind încă copil tînăr, asemenea şi pe cei trei tineri şi o mare parte din cetăţenii Ierusalimului, ducîndu-i în Babilon, luînd încă şi cele mai alese din vasele Casei lui Dumnezeu. Însă, nu după multă vreme, a liberat Nabucodonosor pe Ioachim, iarăşi la împărăţia sa din Ierusalim, făcîndu-l pe el birnic.

    Şi a slujit Ioachim lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, trei ani, dîndu-i dajdie, precum mai înainte a slujit lui Faraon Nehao, împăratul Egiptului. Iar după acei trei ani, Ioachim a lepădat jugul robiei şi s-a împotrivit puterii lui Nabucodonosor. Mai înainte de a se întoarce Ioachim de la Nabucodonosor, s-a lepădat de dînsul şi s-a făcut cuvîntul Domnului către Ieremia, cînd şedea în legături, zicîndu-i: Ia o hîrtie şi scrie într-însa toate cuvintele pe care le-am grăit către tine, asupra lui Israel şi asupra Iudeii, precum şi asupra tuturor neamurilor, din ziua cînd am grăit către tine, din zilele lui Iosie împăratul Iudeei şi pînă în ziua aceasta, doar va auzi casa Iudeei (adică seminţia iudeilor), toate relele pe care Eu am gîndit să le fac lor, ca să se întoarcă de la calea lor cea rea, şi voi fi milostiv nedreptăţilor şi păcatelor lor. Şi a chemat Ieremia pe Baruh, fiul lui Nirie, ca să scrie cele grăite de dînsul, de vreme ce el singur, fiind închis într-un loc întunecos, nu putea să scrie; iar Baruh şedea afară lîngă ferestrele temniţei şi scria cele spuse de prooroc.

    Şi a scris Baruh pe hîrtie toate cuvintele Domnului, cele ce le-a grăit prin Proorocul Ieremia. Şi a poruncit Ieremia lui Baruh, zicîndu-i: "P e mine mă păzesc şi nu pot a ieşi de aici, ca să intru în Casa Domnului; deci, du-te tu şi citeşte cele ce ai scris din gura mea, adică cuvintele Domnului, în auzul poporului, în Casa Domnului, în zi de post şi în toată Iudeea; la cei care vin din cetăţile lor în biserică, să le citeşti, dacă va cădea rugăciunea lor înaintea feţei Domnului şi se vor întoarce de la calea lor cea rea; căci mare este mînia şi urgia Domnului, pe care a grăit-o asupra acestui popor".

    Şi a făcut Baruh, fiul lui Nirie, toate cîte i-a spus Ieremia proorocul, de a citit cuvintele Domnului scrise în Casa Domnului, înaintea poporului. Acesta a fost în al cincilea an al împărăţiei lui Ioachim. Auzind boierii de aceasta, au chemat pe Baruh înaintea lor, şi au poruncit ca să le citească şi lor cartea aceea. După ce a citit, se îndoiau şi l-au întrebat: "De unde ai scris cuvintele acestea?" Iar el le-a spus: "Din gura lui Ieremia". Atunci ei l-au sfătuit pe Baruh să se ascundă. Asemenea au poruncit ca şi pe Ieremia ce era în legături să-l ascundă undeva, pentru o vreme oarecare; iar ei, luînd acea carte proorocească, s-au dus la împărat. Împăratul şedea tocmai atunci în casă, încălzindu-se la foc, fiindcă era luna a noua, adică noiembrie, şi deci era iarnă. Şi, citindu-se cartea aceea înaintea împăratului, nu s-a înfricoşat de cuvintele citite şi nici boierii care erau cu dînsul. După ce s-a citit o foaie sau două, s-a umplut împăratul de mînie, şi singur tăia foile citite şi le ardea în foc, pînă a ars întreaga carte; iar pe Baruh şi pe Ieremia a poruncit să-i caute ca să-i ucidă; dar Domnul i-a acoperit cu minunata Sa apărare.

    După aceea, iarăşi s-a făcut cuvîntul Domnului către Ieremia, zicînd: "Ia tu altă hîrtie şi scrie tot ce era în cartea aceea, pe care a ars-o împăratul Ioachim, şi să adaugi pentru Ioachim, această proorocie: În curînd va muri, iar trupul lui va fi lepădat la arşiţa zilei şi la gerul nopţii". Şi s-a scris altă carte de mîna lui Baruh, din gura lui Ieremia, în care s-au scris mai multe cuvinte decît în cea dintîi. Făcîndu-se aceasta fără de veste, au mers, cu voia lui Dumnezeu, cei trimişi de Nabucodonosor, cel cu încingere haldeiască, adică ostaşi uşori, cei cu încingere sirienească, cei cu încingere moavitenească şi cei cu încingere din fiii lui Amon, care, năvălind de năpraznă, au luat Ierusalimul fără de osteneală, fiind nepregătit de împotrivirea vrăjmaşilor. Şi, prinzînd pe Ioachim, împăratul Iudeei, l-au ucis şi, tîrîndu-i trupul prin cetate, l-au aruncat cîinilor şi fiarelor spre mîncare. Şi astfel s-a împlinit pentru dînsul proorocia Sfîntului Ieremia, cel ce a zis: Că, cu îngroparea catîrului se va îngropa şi, tîrîndu-se, se va arunca afară din porţile Ierusalimului. Şi iarăşi: Trupul lui cel mort se va arunca la arşiţa zilei şi la gerul nopţii. Iar oasele lui rămase de la mîncarea fiarelor, s-au îngropat de iudei în mormîntul părinţilor lui.

    După moartea lui Ioachim, a fost uns la împărăţie Iehonie, fiul lui; dar şi acela a fost rău înaintea Domnului. Şi a proorocit şi pentru dînsul Sfîntul Ieremia, că, cu toată casa se va da de către Domnul în mîinile lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, şi mai mult nu-şi va vedea pămîntul său. Lucru care s-a şi împlinit degrabă, pentru că, cu voia lui Dumnezeu, s-a luat în robie de împăratul Babilonului, el, maica şi feciorii lui, boierii şi servitorii. Într-acea vreme, o parte din ierusalimitenii cei puternici, au fost duşi în Babilon împreună cu împăratul Iehonie, ca la zece mii de bărbaţi, şi toţi meşterii s-au luat din Ierusalim. Încă şi vasele cele de aur făcute de Solomon au fost luate din biserica Domnului şi duse în Babilon. Iar în locul lui Iehonie a fost pus împărat de Nabucodonosor, Matan, unchiul lui Iehonie, care a fost frate al lui Ioahar şi Ioachim, fii ai lui Iosie, şi l-a numit pe el Sedechie.

    Sedechie a împărăţit 11 ani, făcînd tot vicleşugul înaintea ochilor Domnului, după cum au făcut şi cei ce au fost împăraţi mai înainte de el, pentru că şi-a învîrtoşat cerbicea şi şi-a împietrit inima sa, ca să nu se întoarcă spre Domnul Dumnezeul lui Israel. Asemenea şi toţi cei slăviţi ai Iudeei, preoţii şi poporul pămîntului, au înmulţit a face călcare de lege cu urîciuni păgîneşti, întinînd casa Domnului din Ierusalim cu pîngăriciuni idoleşti şi n-au ascultat cuvintele Domnului cele grăite către dînşii prin gurile proorocilor; ci încă mai ales ocăra pe trimişii lui Dumnezeu şi defăima cuvintele Domnului, iar pe proorocii cei mincinoşi ai lor îi asculta; de aceea, mînia Domnului a fost asupra Ierusalimului şi a tot pămîntul Iudeei, pînă ce Domnul a lepădat de la faţa Sa pe poporul acela.

    În acea vreme, Ierusalimul a fost dat desăvîrşit risipirii şi pustiirii. Şi s-au început cele mai de pe urmă primejdii pentru Ierusalim, mai amare decît cele dintîi. Întărindu-se la împărăţie Sedechie, a voit să se lepede de Nabucodonosor, împăratul Babilonului, ca să nu-i slujească lui, nici să-i dea dajdie, pentru că asculta de sfatul împăraţilor de primprejur: al Edomului, al moabitenilor, al Tirului, al amoniţilor şi al Sidonului, care au fost mai întîi supuşi ai lui Nabucodonosor al Babilonului. După aceea, sfătuindu-se, au lepădat jugul lui şi au trimis şi la Sedechie, împăratul Iudeei în Ierusalim, sfătuindu-l ca să nu dea dajdie împăratului Babilonului, ci împreună cu dînşii să stea împotriva puterii Haldeei. Şi s-a plecat Sedechie la sfatul lor.

    Iar Sfîntul Prooroc Ieremia, după porunca Domnului, şi-a făcut legături şi obezi de lemn şi, punîndu-le pe grumazul său, a stat înaintea împăratului Sedechie şi înaintea solilor împăraţilor celor mai sus pomeniţi şi a zis: "Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Acum Eu am dat tot pămîntul acesta în mîinile lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, ca să-i fie robi lui, să-i slujească toate limbile fiului său şi fiului fiului său; iar partea aceea şi împărăţia şi cîţi nu vor sluji împăratului Babilonului şi cîţi nu-şi vor pleca grumajii lor înaintea împăratului Babilonului, cu sabia şi cu foamea îi voi tăia pe dînşii, pînă ce se vor sfîrşi în mîinile lui. Iar voi nu ascultaţi pe proorocii voştri cei mincinoşi, nici pe cei ce vă vrăjesc şi văd visuri la voi, nici pe fermecătorii, care vă grăiesc să nu slujiţi împăratului Babilonului; căci minciună vă proorocesc ei, ca să vă depărteze de la pămîntul vostru şi să vă surpe pe voi, şi aşa cu totul să pieriţi. Deci, nu-i ascultaţi pe ei, ci slujiţi împăratului Babilonului, ca să fiţi vii şi pămîntul vostru să nu se pustiască".

    Iar oarecare prooroc mincinos, cu numele Anania, a luat obezile de pe grumajii lui Ieremia şi le-a sfărîmat pe ele şi a zis înaintea ochilor a tot poporul: "Aşa zice Domnul: Aşa voi sfărîma jugul lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, iar după doi ani de zile şi de pe grumajii tuturor limbilor". Şi a grăit către dînsul Ieremia: Tu ai sfărîmat obezile cele de lemn, iar Domnul grăieşte: Am pus jug de fier pe grumajii tuturor limbilor, ca să slujească lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului; iar tu ai făcut pe poporul acesta ca să nădăjduiască spre nedreptate. Pentru aceea, aşa zice Domnul: Iată, Eu te voi elibera pe tine de pe faţa pămîntului, şi în acest an vei muri; căci asupra Domnului Dumnezeu ai grăit! Şi a murit Anania, proorocul cel mincinos, într-acel an, în luna a şaptea.

    Aceasta văzînd-o Sedechie împăratul, s-a spăimîntat şi n-a îndrăznit atunci să se lepede de împăratul Babilonului. Dar mai pe urmă, ascultînd de sfatul lui Faraon, împăratul Egiptului, s-a lepădat cu totul de Nabucodonosor şi s-a împotrivit lui, neascultînd de sfatul Proorocului Ieremia, care îi grăia cele de folos lui şi poporului său. Iar în vremile acelea, Sfîntul Prooroc Ieremia a scris în taină la Babilon, către poporul ce era în robie, vestindu-le lor că au să petreacă 70 de ani; iar după trecerea celor 70 de ani, are să-i cerceteze pe ei Domnul şi să-i întoarcă la Ierusalim, sfătuindu-i pe ei să-şi zidească acolo case, să-şi sădească grădini şi pe fiii lor să-i însoare, ca să se înmulţească şi să nu se împuţineze în robie.

    Încă îi mai sfătuia pe ei ca să nu asculte de proorocii cei mincinoşi, care erau între dînşii şi le făgăduiau lor cu minciună, grabnică libertate. Ci să se roage lui Dumnezeu pentru împăratul Nabucodonosor, ca întru pacea lui să aibă odihnă şi să petreacă fără de tulburare pînă la împlinirea celor 70 de ani, care li s-au hotărît lor de Dumnezeu.

    Această scrisoare a lui, citind-o în Babilon proorocii cei mincinoşi, care erau între iudei, s-au umplut de mînie şi au scris la Ierusalim către preoţii cei mari, ca să oprească pe Ieremia de a le mai prooroci şi de a le mai scrie, şi încă să-l pună pe el la închisoare şi în obezi, ca să nu tulbure poporul cu scrisorile lui, înfricoşîndu-i pe ei cu acea lungă şedere în robie. Însă proorocul lui Dumnezeu, fiind certat şi ferecat în legături, nu înceta a le propovădui cuvintele lui Dumnezeu cu netăcută gură, spunîndu-le că, pe cei mutaţi în Babilon, are să-i cerceteze Domnul cu mila Sa, iar pe cei rămaşi în Ierusalim, are să-i piardă cu dreapta Sa mînie. Pentru că voi trimite asupra lor - zice Domnul - sabie, foamete şi omor, şi-i voi pune pe ei ca pe nişte smochine proaste, pe care nu este cu putinţă a le mînca nimeni şi-i voi sfărîma pe ei cu sabia, cu foametea şi cu omorul, şi-i voi da pe ei întru pierzare tuturor împăraţilor pămîntului, întru blestem, întru mirare, spre rîs şi spre batjocură la toate limbile, către care i-am lepădat pe ei; căci n-au ascultat cuvintele Mele.

    Lîngă Ierusalim era valea fiilor lui Enoh, care se numea Tafet. Într-acea vale poporul junghia pe fiii săi şi pe fiicele sale, spre jertfa idolului Moloh (noroc), şi le ardea trupurile lor. Şi, cînd se săvîrşea acea junghiere fără de Dumnezeu şi acea jertfă nelegiuită a pruncilor nevinovaţi, atunci trîmbiţele şi timpanele sunau, ca să nu se audă de către părinţi durerea şi ţipetele copiilor celor junghiaţi.

    Un păcat greu ca acesta, văzîndu-l şi ocărîndu-l proorocul lui Dumnezeu, Ieremia, a luat în mînă un vas de lut ars, după cuvîntul Domnului şi, mergînd la Tafet, a strigat, zicînd: Ascultaţi cuvîntul Domnului, împăraţii şi bărbaţii Iudeei, locuitorii Ierusalimului şi cei ce intraţi prin porţile acestea. Acestea zice Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu voi aduce rele asupra locului acestuia, de vreme ce M-a părăsit poporul acesta şi străin a făcut locul acesta şi a jertfit zeilor celor străini, pe care nu i-au ştiut ei şi părinţii lor. Şi împăraţii Iudeei au umplut locul acesta de sîngele celor nevinovaţi şi au zidit cele înalte lui Baal, spre arderea cu foc a fiilor săi şi spre arderea de tot a lui Baal. Pentru aceasta vor veni zile - zice Domnul -, că nu se va mai numi locul acesta cădere şi loc de morminte ale fiilor lui Enoh, ci loc de multe morminte ale junghierii. Căci, aici se va junghia mulţimea iudeilor cu sabia vrăjmaşilor lor. Şi voi da trupurile lor spre mîncarea păsărilor cerului şi fiarelor pămîntului şi voi pune cetatea aceasta spre risipire şi spre plîngere, tuturor celor ce vor trece, minunîndu-se de ea, şi vor plînge pentru toată rana lor. Vor mînca trupurile fiilor şi ale fiicelor sale şi fiecare va mînca trupul aproapelui său, în înconjurarea şi în strîmtorarea în care îi vor înghesui vrăjmaşii lor, care vor căuta sufletele lor.

    Aceste cuvinte înfricoşătoare de la Dumnezeu, spunîndu-le proorocul către popor, a lovit de pămînt vasul cel de lut şi l-a sfărîmat în faţa tuturor şi a zis: Acestea grăieşte Domnul puterilor: Astfel voi sfărîma pe poporul acesta şi cetatea aceasta, precum se sfărîmă acest vas de lut, care de acum nu va mai putea să se mai tămăduiască. Auzind acestea Pashor, fiul preotului Emer, care era pus povăţuitor în Casa Domnului, a lovit pe Sfîntul Ieremia proo-rocul şi l-a aruncat în obezile cele ce erau la porţile cele de sus ale lui Veniamin, în Casa Domnului. Şi a zis Sfîntul Prooroc Ieremia lui Pashor: Acestea grăieşte Domnul: Ochii tăi vor vedea, cum pe tine şi pe toată Iudeea o voi da în mîinile împăratului Babilonului, îi vor duce la Babilon şi-i vor ucide cu săbiile, şi voi da toată puterea cetăţii acesteia, toate ostenelile ei şi toate vistieriile împăratului Iudeei le voi da în mîinile vrăjmaşilor, îi vor răpi, îi vor lua şi-i vor duce în Babilon. Iar tu, Pashore, şi toţi locuitorii casei tale, vă veţi duce în robie şi, mergînd în Babilon, acolo vei muri şi acolo te vei îngropa împreună cu toţi prietenii tăi, cărora le-ai proorocit minciuna.

    Şi s-a împlinit degrab acea proorocie a Sfîntului Ieremia, căci întru al nouălea an al împărăţiei lui Sedechie, a mers Nabucodo-nosor, împăratul Babilonului, cu toată puterea lui asupra Ierusalimului, l-a înconjurat din toate părţile, a săpat împrejurul cetăţii şanţuri, şi a fost Ierusalimul în mare primejdie, pentru că se întărise foamete mare în cetate. Iar proorocul lui Dumnezeu, Ieremia, zicea către împăratul Sedechie şi către tot poporul: Cu dare se va da cetatea aceasta în mîinile împăratului Babilonului, o va lua şi cu foc o va arde; iar tu, împărate, nu vei scăpa din mîinile lui, ci vei fi prins, în mîinile lui vei cădea şi în Babilon vei fi dus. Şi sfătuia proorocul pe împărat: "Să se dea de bunăvoie lui Nabucodonosor, ca să nu se risipească desăvîrşit Ierusalimul şi să piară împărăţia iudeilor".

    Iar preoţii şi proorocii strigau către împăratul să nu asculte pe Ieremia, zicînd că Ieremia a înnebunit. Iar Nabucodonosor, ostăşindu-se asupra cetăţii, a auzit că Faraon, împăratul Egiptului vine cu puterea sa în ajutorul lui Sedechie, împăratul Iudeei, ca să elibereze cetatea Ierusalimului de înconjurarea haldeilor. Deci, s-a dus Nabucodonosor împotriva lui Faraon, depărtîndu-se o vreme oarecare de cetate. Iar locuitorii Ierusalimului, văzînd că Nabucodonosor se duce de la cetate, au socotit că se întoarce la Babilon, neputînd să ia cetatea, şi batjocoreau proorocia lui Ieremia, căci nu s-a împlinit, şi ziceau că Nabucodonosor a luat-o la fugă, neputînd să-i biruiască; însă Ieremia se întărea, zicînd că Ierusalimul se va lua de la haldei şi împăratul se va duce la Babilon.

    După ce s-a depărtat oastea haldeilor de Ierusalim şi popoarele au ieşit din împresurarea aceea la cetăţile şi la satele lor, Ieremia şi-a pus şaua pe catîrul său, vrînd să se ducă în patria sa, care era în partea lui Veniamin, la cetatea Anatot, nu departe de Ierusalim, pentru că acolo avea averile sale. Şi, cînd a fost la porţile cetăţii, care se numeau ale lui Veniamin, străjerul porţilor acelora, numit cu numele Saruia, nepotul mincinosului prooroc Anania, căruia Ieremia îi proorocise grabnică moarte, acel Saruia, vrăjmăşuind pe Ieremia pentru unchiul său şi văzînd pe Ieremia că ieşea din cetate, l-a oprit, zicîndu-i: "Tu fugi la haldei?" Ieremia a răspuns: "Minţi, căci nu mă duc la haldei, ci la cetatea mea, unde îmi este averea". Iar acela, neascultînd cuvintele lui Ieremia, l-a luat şi cu sila l-a dus la boieri, spunîndu-le că l-a prins fugind la haldei. Deci, boierii, mîniindu-se asupra lui Ieremia, l-au bătut şi l-au aruncat în temniţă; însă iarăşi l-au scos afară.

    În acea vreme, Nabucodonosor, împăratul Babilonului, biruind şi gonind pe Faraon, împăratul Egiptului, care venise în ajutorul lui Sedechie, s-a întors degrabă cu toată puterea sa, iarăşi la Ierusalim, l-a înconjurat şi-l bătea tare. Şi a fost Ierusalimul în înconjurarea haldeilor pînă la al 11-lea an al împărăţiei lui Sedechie. Atunci, Ieremia, iarăşi a sfătuit pe popoare la pocăinţă şi le arăta că se împlinise proorocia lui; căci acum a venit pedeapsa cea mai înainte gătită de Dumnezeu, pentru nepocăinţa şi împietrirea oamenilor celor păcătoşi, şi le da sfat folositor, ca să se supună haldeilor, zicînd: "Astfel socoteşte Domnul: Cel ce şade în această cetate, va muri de sabie, de foamete şi de omor; iar cel ce se va supune haldeilor, va fi viu". Boierii ziceau împăratului: "Să moară omul acesta, căci el slăbeşte mîinile bărbaţilor, care se ostăşesc, fiind rămaşi în cetate şi mîinile a tot norodul".

    Zicînd ei către împărat cuvîntul acesta, arată că acest om nu propovăduieşte pacea acestui popor, ci numai cele rele. Împăratul Sedechie le-a răspuns: "Iată, el este în mîinile voastre, faceţi cu el ce voiţi". Deci, au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în groapa lui Melhis, fiul împăratului, care era într-o casă întunecoasă; şi l-au spînzurat pe el cu funii în groapa aceea, ca să moară acolo; iar în groapă nu era apă, ci noroi. Şi a pătimit proorocul lui Dumnezeu fără vină, şezînd în acel noroi pînă la grumaz, încît puţin a fost de n-a murit. Atunci era la curtea împărătească un oarecare bătrîn, cu numele Avdemeleh, de neam arab, care, auzind că Ieremia este aruncat în groapă la moarte, a zis împăratului: "Rău ai făcut ceea ce ai făcut, ucigînd pe omul acesta".

    Atunci împăratul a poruncit lui Avdemeleh să scoată afară din groapă pe Ieremia; apoi l-a chemat la el şi l-a întrebat, de o parte, dacă sînt adevărate cele proorocite de dînsul. Şi a grăit proorocul către împărat: "De-ţi voi spune adevărul, mă vei omorî; iar de te voi sfătui, nu mă vei asculta". Atunci împăratul s-a jurat că nu-l va omorî.

    Deci, i-a grăit proorocul: Aşa zice Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israel: Dacă vei ieşi cu smerenie la voievozii împăratului Babilonului, sufletul tău va fi viu şi cetatea aceasta nu se va arde cu foc şi vei fi viu tu şi casa ta; iar de nu vei ieşi la domnii împăratului Babilonului, cetatea aceasta va cădea în mîinile haldeilor, pe care o vor arde cu foc, iar tu şi femeile tale nu veţi scăpa din mîinile lor, iar pe copii îi vor duce în robie.

    Auzind împăratul acestea din gura proorocului, nu i-a ascultat sfatul cel bun, şi l-a aruncat în temniţă, în care a petrecut Sfîntul Ieremia, pînă ce s-a luat Ierusalimul de haldei, care s-a întîmplat în al 11-lea an al împărăţiei lui Sedechie. Şi atît de mare era foametea în cetate, încît oamenii îşi mîncau copiii lor şi trupurile unul altuia. Deci poporul, slăbind foarte mult şi zidurile cetăţii fiind sfărîmate de puterea haldeilor, ostaşii care erau în cetate au deschis noaptea porţile cetăţii din grădina împărătească şi au ieşit din cetate, fugind împreună cu împăratul lor, Sedechie, pe o cale ce ducea în pustie. Haldeii care erau împrejurul cetăţii, simţind aceasta, au izgonit din urmă pe împărat şi l-au ajuns în cîmpul Ierihonului. Aici toată oastea care era lîngă dînsul l-a lăsat şi a fugit care pe unde a putut. Iar haldeii, prinzînd pe Sedechie împăratul Iudeei, l-au dus la Nabucodonosor, împăratul Babilo-nului, în Revlat. Aici, împăratul Babilonului a ucis pe fiii lui Sedechie înaintea ochilor lui şi pe toţi puternicii prinşi cu dînsul i-a omorît; iar lui Sedechie, după ce i-a scos ochii, l-a ferecat în obezi de fier şi l-a dus în Babilon.

    Navuzardan, cel mai mare voievod al puterilor haldeieşti, cu ceilalţi voievozi şi cu mulţimea de ostaşi, au dărîmat zidurile Ierusalimului şi l-au umplut de sînge, pierzînd cu sabie şi cu foc cea mai frumoasă şi cea mai strălucită cetate a scaunului împăraţilor Iudeei. Şi, voievodul Navuzardan avea poruncă de la împăratul Nabucodonosor, pentru Proorocul Ieremia, ca să-l păzească viu şi nevătămat, căci îi zisese: "Să-l iei şi să-l ai sub ochii tăi şi să nu-i faci nici un rău; ci, ceea ce va pofti să-i faci lui". Căci auzise Nabucodonosor de Sfîntul Ieremia, de proorocia lui şi de sfatul ce l-a dat lui Sedechie, ca fără război să se predea puterii haldeieşti; de aceea, a dat porunca aceasta voievodului său, Navuzardan. Şi a fost scos din temniţă Sfîntul Prooroc cu mîinile ostaşilor haldeieşti, dezlegat din legături, cinstit cu cinste şi dăruit cu libertate. Deci, Proorocul Ieremia, avînd libertate şi îndrăzneală de la voievodul Navuzardan, a început îndată a se îngriji pentru sfinţenia lui Dumnezeu şi pentru preaînalta podoabă şi slavă a tuturor seminţiilor lui Israel, adică pentru chivotul Legii, ca să nu se sfărîme de cei de altă seminţie şi astfel să se necinstească slava lui Dumnezeu.

    El a cerut voie de la voievodul care dărîma Ierusalimul să nu-l oprească de a lua sfinţenia Dumnezeului lui Israel mai înainte de dărîmarea bisericii, ca să nu se jefuiască şi să se ardă. Şi, aflînd el pe oarecare preoţi şi leviţi scăpaţi de sabie, i-a luat cu sine şi, umblînd cu dînşii fără temere printre haldei, au mers cu sîrguinţă în biserică şi au luat mai întîi din focul altarului, care o singură dată s-a pogorît din cer spre jertfe, în zilele lui Moise şi ale lui Aaron, şi de atunci se păzea nestins în altar. Pentru că era poruncă de la Dumnezeu, ca preoţii să adauge totdeauna lemne pe focul acela în altar, ca niciodată să nu se stingă. Luînd Ieremia dintr-acel foc, l-a ascuns într-o fîntînă fără de apă şi, avînd mare credinţă, a proorocit că focul acela chiar de se va stinge la o vreme, prefă-cîndu-se prin minune în altă stihie, însă la vremea sa, întorcîndu-se iar în singura sa stihie se va aprinde.

    Acest lucru s-a întîmplat după întoarcerea din Babilon a poporului lui Israel, în vremea înnoirii bisericii şi în zilele lui Neemia, după mulţi ani de la sfîrşitul Sfîntului Prooroc Ieremia. Iar el, ascunzînd focul acela în puţ, l-a închis şi l-a făcut neştiut de nimeni. Apoi, după punerea la păstrare a focului altarului, a luat cortul şi chivotul Legii şi cele dintr-însul şi le-a ţinut la sine, pînă ce s-a liniştit tulburarea de război ce a fost în cetate, cînd se risipea şi se ardea de haldei.

    După luarea cortului şi a chivotului din biserica Domnului, voievodul Navuzardan a jefuit îndată toate celelalte vase de aur şi de argint ce erau în biserică şi a sfărîmat toată arama şi a luat-o la Babilon. Apoi a ars şi a dărîmat acea preafrumoasă biserică, zidită de Solomon cu multă înţelepciune. Asemenea şi palatele împărăteşti şi toate casele cele frumoase ale Ierusalimului, cum şi bisericile cele mari le-a dat pradă focului şi risipirii; iar zidurile cetăţii le-a săpat împrejur puterea cea haldeiască şi le-a asemănat cu pămîntul. Atunci mulţimea fără de număr a poporului iudeilor, a căzut în ascuţişul sabiei; dar, mai ales în valea Tafet, cea zisă mai sus, în care poporul îşi jertfea diavolilor, cîndva, pe fiii şi pe fiicele lor. Acolo au mîncat armele cea mai mare mulţime de bărbaţi, de femei şi de copii, fără cruţare şi fără milă, încît s-a împlinit proorocia grăită de Ieremia, că nu se va mai chema locul acesta cădere şi loc de morminte ale fiilor lui Enon, ci loc de morminte al junghierii, pentru că acolo aproape s-a junghiat tot poporul Ierusa-limului; iar pe cei ce scăpaseră de sabie, i-au dus în robie, lăsînd numai din săracii acelui pămînt, ca să păzească viile şi grădinile.

    Voievodul Navuzardan, ieşind din Ierusalimul cel risipit, încărcat cu multe dobînzi şi prăzi, după porunca împăratului Nabucodonosor, a pus stăpînitor asupra pămîntului cel pustiit al iudeilor, pe Godolia, fiul lui Ahicam, cel care a izbăvit pe Ieremia din mîinile celor ce voiau să-l omoare. Iar către Ieremia a zis: "Dacă îţi este bine, să mergi împreună cu mine în Babilon şi voi pune ochii mei spre tine; iar de nu, rămîi aici. Iată, tot pămîntul este înaintea feţei tale, şi ce pofteşti şi ori unde voieşti, acolo să mergi. Să te duci şi să te întorci la Godolia, pe care l-a pus împăratul Babilonului în pămîntul Iudeei şi să trăieşti cu dînsul în poporul tău cel ce a rămas acolo". Şi voievodul i-a dat lui Ieremia hrană, daruri şi libertate.

    Sfîntul Prooroc Ieremia, luînd cortul, Chivotul Legii şi cele dintr-însul, împreună cu cei ce urmau după dînsul, preoţi şi leviţi, le-au pus în muntele acela în care, odinioară, suindu-se Sfîntul Prooroc Moise, a văzut pămîntul făgăduinţei şi acolo a murit şi s-a îngropat. În acel munte Sfîntul Ieremia a aflat o peşteră, în care a pus Chivotul, astupînd uşa cu pietre şi pecetluind-o cu numele lui Dumnezeu, scriind şi însemnînd cu degetul slovele în piatră, ca şi cu un condei de fier, pentru că piatra cea tare, la degetul lui cel ce scria, s-a făcut moale ca ceara; iar după scriere s-a întors la tăria ei şi s-a făcut ca o scobire de fier acel loc, care este în pustiu între doi munţi şi în care zac îngropaţi Moise şi Aaron. Şi a zis Ieremia către cei ce erau de faţă: "S-a dus Domnul din Sion la cer şi iarăşi Se va întoarce cu putere; şi va fi semnul venirii Lui, cînd se vor închina lemnului toate limbile". Şi a mai zis: Chivotul acela nimeni nu-l va putea scoate din locul acela, fără numai Moise proorocul cel ales al lui Dumnezeu. Şi pe tăbliţele cele din chivot, nimeni din preoţi sau din prooroci nu le va scoate, fără Aaron cel plăcut lui Dumnezeu. Iar în ziua Învierii va ieşi sicriul din piatra cea pecetluită şi se va aşeza pe muntele Sionului, şi toţi sfinţii se vor aduna la dînsul, aşteptînd pe Domnul, ca să-i scape de vrăjmaşul, cel ce vrea să-i omoare".

    Acestea grăindu-le sfîntul prooroc către preoţi şi leviţi, un nor a acoperit deodată acea peşteră astupată şi nimeni nu putea să citească numele lui Dumnezeu, care era însemnat pe piatră de degetul lui Ieremia, nici nu putea să cunoască sau să afle acel loc. Căci oarecare din cei ce veniseră după dînşii s-au apropiat şi, vrînd să însemneze locul acela şi calea către el, n-au putut să-l afle nicidecum.

    Înţelegînd acestea proorocul, a zis către dînşii: Neştiut va fi locul acesta, pînă cînd Dumnezeu va aduna soboarele popoarelor şi le va fi milostiv. Atunci le va arăta aceasta şi se va ivi slava Domnului la vederea tuturor şi va fi nor, precum i s-a arătat şi lui Moise. Nimeni nu ştie nici în ziua de astăzi peştera aceea şi nu va fi ştiut de nimeni pînă la sfîrşit. Acea peşteră este acoperită cu nor luminos ca focul, după chipul slavei celei dintîi, care era în locaşul mărturiei, pentru că nu va înceta slava lui Dumnezeu de la legea sa.

    Deci, după ce Ieremia a ascuns Chivotul lui Dumnezeu, iudeii n-au mai avut slava aceea ca odinioară, deşi după şapte ani au înnoit biserica lui Solomon. Şi, fiind lipsiţi de Chivotul Domnului, au făcut alt chivot de aur, după asemănarea celui făcut de Moise, şi cu toate cele ce era în chivotul cel dintîi. Însă, nu era într-însul o putere făcătoare de minuni şi o slavă ca aceea a lui Dumnezeu, strălucind precum era la cel dintîi. Focul ceresc pe care Sfîntul Ieremia şi preoţii cei ce au fost împreună cu dînsul, îl ascunsese în puţul cel fără apă, s-a aflat de alţi preoţi, de care am pomenit mai sus, după ce au trecut mulţi ani de la sfîrşitul Sfîntului Prooroc Ieremia.

    După ce Sfîntul Ieremia a ascuns chivotul Domnului, a mers la Godolia în cetatea Masifat, fiindcă acolo începuse poporul a petrece în locul Ierusalimului. Acolo a şezut între poporul său, care rămăsese pe pămînt, plîngînd pentru dărîmarea şi pustiirea Ierusalimului, cu plîngere nemîngîiată, precum arată Cartea Plîngerii lui. Şi, stăpînind Godolia peste Iudeea cea pustiită, Ismail, fiul lui Natanie, fiind de neam împărătesc, poftea acea stăpînire pentru dînsul. El, adunînd nişte bărbaţi voinici, a mers la dînsul în Masifat, din dragostea ce avea pentru el, şi l-a primit Godolia cu cinste, neştiind vicleşugul şi gîndul lui cel rău, şi au făcut ospăţ pentru dînşii. Iar după ce s-a înserat, s-au sculat Ismail şi cei zece bărbaţi ce erau cu dînsul şi au ucis pe Godolia, pe toţi iudeii şi pe toţi haldeii şi ostaşii ce erau lîngă dînsul, năvălind noaptea prin cetate şi omorînd pe cei ce dormeau.

    Auzind de acestea voievodul Ioanan, fiul lui Caris, şi ceilalţi bărbaţi vestiţi ai iudeilor, care petreceau prin sate, s-au adunat, şi, împreunîndu-şi oştile lor, au mers cu război asupra lui Ismail şi s-au bătut cu dînsul la Gavaon, biruindu-l; şi a scăpat Ismail abia cu opt bărbaţi, la fiii lui Amun.

    După biruirea şi izgonirea lui Ismail s-au sfătuit oamenii cei din Iudeea împreună cu Ioanan, ca să nu şadă în pămîntul Iudeei, ci să se ducă în Egipt, fugind de la faţa haldeilor, deoarece se temeau de mînia împăratului Babilonului pentru moartea lui Godolia, socotind că, dacă va auzi împăratul de uciderea lui, îndată va trimite oaste, ca să piardă rămăşiţele lui Israel. Deci, se gătea împreună tot poporul de calea spre Egipt, din care nu s-a scos decît cu mîna lui Dumnezeu cea tare şi cu braţul Lui cel înalt. Mai întîi au mers la Sfîntul Prooroc Ieremia, cu tot poporul de la mare pînă la mic, şi i-au zis lui: "Să cadă rugăciunea noastră înaintea feţei tale, ci roagă-te pentru noi către Domnul Dumnezeul tău, că am rămas puţini din mulţi ce eram, precum ochii tăi ne văd. Şi să ne spună nouă Domnul Dumnezeul tău, calea în care vom merge şi cuvîntul pe care-l vom face".

    Şi le-a spus lor Proorocul Ieremia: "Am auzit şi mă voi ruga pentru voi Domnului Dumnezeului nostru, după cuvintele voastre; iar cuvîntul pe care îl va răspunde Domnul, îl voi spune vouă şi nu voi tăinui de voi acel cuvînt. Dar, dacă voi nu veţi voi să ascultaţi poruncile Domnului?" Iar aceia au zis către Ieremia: "Să fie Domnul între noi martor drept şi credincios, că, după cuvîntul pe care îl va trimite nouă, aşa vom face, fie bun, fie rău. Glasul Domnului nostru, la care noi te trimitem, îl vom asculta".

    Şi s-a rugat Sfîntul Ieremia şi, postind zece zile, a primit de la Dumnezeu înştiinţare de voia Lui cea sfîntă şi a chemat pe Ioanan şi pe cei ce erau cu dînsul şi pe tot poporul de la mic pînă la mare şi le-a zis lor: "Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel, la care voi m-aţi trimis pe mine: Dacă veţi şedea în pămîntul acesta, vă voi zidi pe voi şi nu vă voi risipi, ci vă voi sădi pe voi, şi nu vă voi smulge, că am încetat cu răutăţile acelea, pe care le-am făcut vouă. Să nu vă temeţi de faţa împăratului Babilonului, că Eu cu voi sînt, ca să vă izbăvesc şi să vă mîntuiesc din mîinile lui; Eu vă voi milui şi vă voi întoarce la pămîntul vostru. Iar de veţi zice: nu vom şedea în pămîntul acesta, ci în pămîntul Egiptului vom merge, ca să nu vedem petrecîndu-se aici război şi glasul trîmbiţei să nu-l auzim, de pîine să nu flămînzim, ci acolo să ne veselim. Pentru aceea ascultaţi cuvîntul Domnului, voi, iudeii cei rămaşi. Aşa zice Domnul Atotţiitorul, Dumnezeul lui Israel: Dacă voi vă veţi întoarce faţa voastră spre Egipt şi veţi merge acolo să petreceţi, sabia, de care voi vă temeţi, vă va găsi pe voi acolo; foametea de care voi vă feriţi, vă va ajunge pe voi în Egipt şi acolo veţi muri de foame şi de sabie, şi nici unul nu va scăpa de răutăţile acelea, pe care le voi aduce asupra voastră. Că precum a picat mînia Mea asupra celor ce vieţuiau în Ierusalim, aşa va pica mînia Mea asupra voastră, de veţi merge în Egipt şi nu veţi mai vedea încă locul acesta. Aceasta le-au grăit Domnul asupra voastră, celor ce aţi rămas din iudei. Să nu mergeţi în Egipt, ca să nu vă stingeţi acolo de sabie, de foamete şi de omor".

    După ce a încetat Ieremia a grăi către popor toate cuvintele Domnului, Azaria, fiul lui Maaseia, Ioanan, fiul lui Karia şi toţi bărbaţii cei defăimători, au zis către Ieremia: "Minţi, că nu te-a trimis pe tine la noi, Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne grăieşti să nu mergem în Egipt, şi să petrecem acolo; ci Baruh, fiul lui Nirie, te îndeamnă pe tine asupra noastră, ca să ne dai pe noi în mîinile haldeilor, să ne pedepsească şi să ne ducă în Babilon". Poporul n-a ascultat glasul Domnului cel grăit prin Ieremia şi, luîndu-şi femeile şi copiii, l-au luat şi pe Proorocul Ieremia fără voia sa. Asemenea au luat împreună cu dînsul şi pe proorocul Baruh şi s-au dus în Egipt, unde s-au sălăşluit lîngă o cetate ce se numea Tafnas. Acea cetate ţinea de împărăţia Egiptului, în care altă dată Sfîntul Moise făcea minuni înaintea lui Faraon.

    Acolo a petrecut Sfîntul Ieremia proorocul patru ani, bucurîndu-se de mare cinste între egipteni pentru sfinţenia sa şi pentru facerile lui de bine ce le arăta; pentru că pe aspidele care îi pierdeau pe dînşii şi pe nişte fiare din apă, care se numeau crocodili, le-a omorît cu rugăciunea la locul sălaşului lui Faraon, unde şi-a dat obştescul sfîrşit şi unde a şi fost îngropat. Sfîrşitul lui a fost mucenicesc. Căci, după ce a proorocit că împăratul Babi- lonului are să vină asupra Egiptului şi pe tot pămîntul să-l prade, ca să piardă şi pe iudeii care se aşezaseră acolo; atunci poporul e- vreiesc, mîniindu-se pe Sfîntul Ieremia, l-au omorît cu pietre.

    În acelaşi an, după sfîrşitul lui, a venit împăratul Babilonului cu multă putere asupra Egiptului şi a ucis pe împărat; iar tot neamul iudeilor care venise în Egipt a pierit, după cum proorocise Sfîntul Ieremia. Însă cinstitele lui moaşte, după mulţi ani, au fost aduse cu mare cinste de către Alexandru, împăratul Macedoniei, în cetatea Alexandriei, zidită întru numele său. Şi le-a pus la un loc ce se numea Tetrafel, care era cinstit foarte mult de alexandrini, pentru moaştele lui cele prooroceşti.

    Sfîntul Ieremia a mai proorocit şi despre patimile Domnului şi Mîntuitorului nostru Hristos, zicînd astfel: Veniţi şi să băgăm lemn în pîinea lui şi să-l pierdem pe el din pămîntul celor vii şi numele lui să nu se mai pomenească. Iar cînd vieţuia în Egipt, a proorocit despre sfărîmarea idolilor şi despre venirea în Egipt a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul cel mai înainte de veci, zicînd către popii egipteni: "Se cade ca toţi idolii să cadă şi tot ce este făcut de mîini să se sfărîme, întru acea vreme, cînd va veni aici o maică Fecioară cu un Prunc născut în peşteră şi pus în iesle".

    De la acea proorocie a lui Ieremia, a rămas în obiceiul egiptenilor de a închipui o fecioară, odihnindu-se în pat; iar aproape de dînsa, un prunc înfăşat în scutece şi culcat în iesle şi ei se închinau acelui chip. Împăratul Ptolomeu, întrebînd odată pe popii egipteni, pentru ce fac aceasta, ei au răspuns: "Această taină este a celor mai de demult părinţi ai noştri, pe care a vestit-o înainte un sfînt prooroc, şi acum aşteptăm sfîrşitul acestei proorocii şi împlinirea tainei".

    După ce au trecut mulţi ani de la sfîrşitul proorocului Ieremia, Iuda Macabeul l-a văzut împreună cu arhiereul Onia, arătîndu-i-se lui în vedenie, despre care se scrie aşa: "S-a arătat lui Macabeu o vedenie într-acest fel: "Onia, fiind arhiereu, bărbat bun şi îmbunătăţit, cucernic la vedere, blînd la obicei şi la vorbă bine încuviinţat, deprinzîndu-se din copilărie spre toată bunătatea; îşi ridica mîinile şi se ruga pentru poporul iudeilor. După aceea, i s-a arătat alt bărbat, cu cărunteţe şi cu o slavă minunată şi înconjurat cu cinste şi cu mare cuviinţă". Şi, răspunzînd Onia, a zis: "Acesta este Ieremia, proorocul lui Dumnezeu şi iubitorul de fraţi, care mult se roagă pentru popor şi pentru sfînta cetate. Şi, întinzîndu-şi Ieremia mîna dreaptă, a dat lui Iuda Macabeul o sabie de aur, grăindu-i acestea: primeşte această sfîntă sabie ca dar de la Dumnezeu, cu care vei sfărîma pe vrăjmaşi".

    Din această vedenie, se vede destul de lămurit, cum că sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu, după sfîrşitul lor, se roagă lui Dumnezeu pentru noi şi ne ajută nouă, precum a ajutat Sfîntul Ieremia lui Iuda Macabeul asupra potrivnicilor, ale cărui sfinte rugăciuni să ne ajute şi nouă, asupra văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.