1 iulie – ✝) Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți ;Sf. Cosma și Damian; Sf. Cuv. Petru Patriciul; Sf. Mc. Potitus

 

 

Viaţa Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți

Acest sfânt purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini, în oraşul Rădăuţi, la începutul secolului al XIV-lea.
Încă din pruncie, mergând cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, unde, mai apoi, mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte întreaga slujbă, căutând să se apropie cât mai mult sufleteşte de sfinţiţii slujitori, de Cuvioşii Părinţi şi de ostenitorii de la această biserică voievodală.
Părinţii din obştea Catedralei, văzându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu şi pentru sfintele slujbe, l-au primit în obştea lor, unde fericitul Leontie în toate arăta râvnă şi smerenie.
Pentru viaţa lui duhovnicească a fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevoinţele duhovniceşti sporea tot mai mult. Luând binecuvântare de la stareţul obştii, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câţiva sihaştri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Muşat, aflând de această vatră sihăstrească cu rânduială prea frumoasă, a mers şi a sfinţit biserica acelui schit şi, o dată cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorinţei acelei obşti.
Aici, în această cuvioasă obşte, vine să se nevoiască şi Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povaţa părintelui său duhovnicesc Lavrentie.
Înfiinţându-se scaun episcopal la Rădăuţi, în timpul lui Alexandru cel Bun, nu după multă vreme de la întemeierea Episcopiei Rădăuţilor, Cuviosul Lavrentie este chemat la această înaltă vrednicie şi răspundere de ierarh. Primind harul arhieriei, din ascultare, lasă locul nevoinţelor sale sihăstreşti. Arhiereu fiind, nu a încetat nici o clipă nevoinţele duhovniceşti. A hirotonit preoţi şi diaconi, a sfinţit biserici şi a vegheat la păstrarea rânduielilor canonice, păzind scumpătatea şi pogorământul în toate cele rânduite de Biserica lui Hristos spre folosul cel mântuitor al păstoriţilor săi sufleteşti.
După ani mulţi de arhipăstorie, simţindu-se slăbit cu trupul, s-a retras din scaunul arhieresc reîntorcându-se la mănăstirea sa, Laura.
Aici, a primit schima cea mare, luând numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi şi ducând cu adevărat viaţă de înger în trup, până la trecerea sa la cele veşnice.
Cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale pământeşti, a chemat întreg soborul pentru a le da ultimele sale poveţe părinteşti. A rânduit ca egumen al acestei sfinte mănăstiri pe cel mai apropiat ucenic al său, pe Cuviosul Daniil Sihastrul şi, binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Credincioşii şi fiii lui duhovniceşti veneau la mormântul său primind binecuvântare şi tămăduiri de tot felul de boli. Curând a fost dezgropat şi dus la Rădăuţi potrivit dorinţei credincioşilor. La racla moaştelor sale venea multă lume, din împrejurimi şi chiar de la mari depărtări, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revărsa cu prisosinţă asupra celor care se rugau cu credinţă.
Amintirea faptelor sale minunate a rămas din generaţie în generaţie până astăzi. Satul Laura, unde a fost mănăstirea în care s-a nevoit Sfântul Leontie pe când era egumenul mănăstirii, înainte de a fi chemat la treapta arhieriei, îi poartă numele; acest nume de Laura era numele acelei mănăstiri.
Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

• Pomenirea Sfinţilor Cosma şi Damian

Sfinţii Cosma şi Damian au fost doctori fără de arginţi şi făcători de minuni. Ei s-au născut la Roma şi au fost fraţi de sînge, botezaţi de mici şi crescuţi în credinţa creştină. Ei au fost dăruiţi de Duhului Sfînt cu puterea de a vindeca oamenii şi chiar şi animalele din gospodăriile lor de toate bolile şi neputinţele, de obicei doar prin punerea mîinilor. Ei nu cereau răsplată pentru munca lor, ci doar credinţa în lisus Hristos Dumnezeu de la cei pe care îi vindecau. Ei au împărţit cu milostivire săracilor şi nevoiaşilor marea lor avere moştenită de la părinţi. În timpul acela pe tronul Romei se afla împăratul Galeriu. Dar încă înainte de a urca acesta pe tron cei doi fraţi au fost legaţi şi întemniţaţi de persecutorii creştinilor. Judecîndu-i multă vreme, Galeriu le-a poruncit să se lepede de Hristos şi să aducă jertfe idolilor. Sfinţii Cosma şi Damian nu numai că nu s-au supus nelegiuitei porunci, ci încă 1-au sfătuit să se lepede el de mincinoşii idoli şi să îl recunoască pe Unul şi Adevăratul Domnul Dumnezeu. «Dumnezeul nostru nu este făcut de mîini omeneşti, ci mai curînd toate cele cîte sînt, sînt făcute de Mîinile Lui. Dumnezeii tăi, împărate, sînt lucrul închipuirii şi mîinilor oamenilor îndemînatici să le întruchipeze din piatră şi din lemn. Dacă ţi-ar lipsi aceşti meşteşugari, împărate, tu cu adevărat nu ai mai avea la ce să te închini». După ce Sfinţii Cosma şi Damian au făcut o minune chiar asupra împăratului, căci 1-au vindecat de o infirmitate gravă, împăratul şi-a proclamat credinţa în Hristos şi i-a eliberat pe sfinţii fraţi cu pace. Ei au continuat să-L slăvească pe Dumnezeu şi să vindece bolnavii, fiind slăviţi la rîndul lor din toate părţile de popor. Invidios pe slava lor, un anume doctor, care mai demult le fusese lor dascăl de medicină, i-a ademenit într-un munte, sub pretextul culegerii de ierburi de leac, şi i-a omorît cu pietre. Ei au luat cu cinste mucenicia pentru credinţa lor la anul 284. Pomenirea lor a rămas veşnică în Biserica lui Hristos de pe pămînt, iar sufletele lor sau strămutat în locaşurile cele cereşti ale Veşnicei împărăţii, în care se veselesc întru bucuria vieţii celei neîmbătrînitoare.

• Pomenirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Petru Patriciul

Acest sfînt a fost un nobil din Constantinopol şi mare comandant de oşti în vremea împăratului Nichifor (802-811). Într-un război cu bulgarii împăratul a fost ucis, iar acest Petru, împreună cu cincizeci de generali şi nobili greci au fost luaţi prizonieri. Într-un chip minunat, Sfîntul loan Teologul 1-a eliberat pe Petru din acea temniţă. Văzînd această mare minune, Petru a dispreţuit toată slava cea lumească şi s-a retras la Muntele Olimp unde, sub povăţuirea Sfîntului loanichie cel Mare, s-a nevoit întru viaţa pustnicească timp de treizeci şi patru de ani. După moartea soţiei şi fiului lui, el s-a strămutat la Constantinopol unde a mai vieţuit încă opt ani întru post şi rugăciunie. El după aceea, la 865, a adormit întru Domnul, aflîndu-se întru al şaptezeci şi şaptelea an al vieţii lui pe pămînt.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Potitus

Acesta a fost un copil în vîrstă de treisprezece ani din insula Sardinia, care a luat schingiuiri pentru credinţa lui şi de la tatăl lui cel trupesc, şi de la persecutorii creştinilor care se aflau la putere. Lui Potitus i s-a tăiat capul sub domnia împăratului Antoninus, după ce mucenicul i-a vindecat-o şi i-a botezat-o pe fiica acestuia, Agnes.

Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Potitus

Tatăl pe tînărul Potitus îl întreabă :

«De-ţi este atît de adevărată credinţa,

Eşti gata să mori pentru ea?»

Fiul răspunde:

«Mîntuitorul a făgăduit

Că cei ce suferă pentru El încinşi sînt cu putere de sus,

Spre a putea îndura suferinţele.

Întru a Lui făgăduinţă eu cu adevărat nădăjduiesc.

Tată, Dumnezeul meu mare este, şi puternic,

Slăvit şi Minunat,

Viaţă şi Izvorul Vieţii.

El i-a ajutat lui David în război,

Cînd pe cumplitul Goliat l-a culcat la pămînt.

El va fi şi cu mine întru a mea suferinţă,

Întru care spre amara moarte mă îndrept».

Cînd Gilas tatăl pre fiul lui aude,

El pare că bea dintru al adevărul vin,

Şi strigă:

„O ,bătrîn zadarnic ce sînt!

A anilor mei înţelepciune unde-i?

Iată că fiul meu cel copil îmi arată mie adevărul!»

Bătrînul Gilas Botezul primeşte,

Iar Potitus fiul, martiriul, în sînge.

Luna lui Iulie, in ziua intai: pomenirea Sfintilor Mucenici si doctori fara de arginti: Cosma si Damian, cei ce au marturisit in Roma (+284).

    Acestia au fost din marea cetate a Romei, in zilele imparatului Carus (282-284), frati fiind, si, cu mestesugul doctori, vindecand nu numai oameni, ci si dobitoace si neluand alta parte, de la cei ce se lecuiau, decat credinta si marturisirea lui Hristos. Deci, au fost parati la imparat, ca, prin mestesug vrajitorsec, fac vindecarile si ca, astfel, in fiecare zi, parasind inchinarea la idoli, multi se apropie de Hristos.     Si a trimis imparatul, indata ostasi, sa-i prinda, si sa-i aduca inaintea lui, la judecata. Si ostasii, mergand in satul de langa Roma, unde Sfintii aveau locuinta lor, de la parinti, nu i-au aflat, deoarece credinciosii ii silisera, pe Sfinti, sa se ascunda intr-o pestera. Deci, ostasii, maniindu-se, au prins pe niste barbati cinstiti, din satul acela, si, legandu-i in lanturi, i-au dus la Roma. Afland de aceasta, Sfintii Cosma si Damian, nerabdand ca altii sa sufere in locul lor, au iesit din pestera si s-au predat singuri. Deci, ostasii eliberand pe acei barbati, au pus in lanturi pe Sfintii Cosma si Damian.
    Iar, a doua zi, pe cand imparatul sta la judecata, iar Sfintii isi marturiseau credinta lor in Hristos, deodata, capul imparatului s-a sucit, cu fata la spate, si nu putea sa-l mai intoarca. Dar, cu acest prilej, imparatul insusi s-a izbavit din paganatate, ca a fost tamaduit de dansii, crezand in Hristos, el si toata casa lui, eliberand pe Sfinti, pe care i-a trimis la locul lor.
    Dar dascalul pagan al Sfintilor, cel care ii invatase pe ei mestesugul vindecarilor, nerabdand slava pe care oamenii de la sate, o aduceau Sfintilor doctori fara de arginti, la indemnul vrajmasului, a primit in inima lui, gandul lui Cain. Si, sub cuvant de a culege impreuna buruieni de leac, pe un munte, i-a despartit pe cei doi frati, unul de altul, si i-a ucis cu pietre. Si asa s-au invrednicit de cununile mucenicesti de la Hristos, Caruia I se cuvine slava si cinste in veci Amin.
 



 
 
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, pentru folosul sufletului.     Un frate oarecare a mers la muntele Feremului, la un batran, mare cu viata si foarte iscusit, in fapte bune. Si, inchinandu-se, dupa obicei, l-a intrebat pe el, zicand: "Ce voi face, parinte, ca imi piere sufletul meu?" Zis-a lui batranul: "Pentru ce iti piere sufletul?" Raspuns-a lui fratele: "Eu, parinte, cand eram in lume, in viata mireneasca, foarte mult posteam si rugaciuni si privegheri faceam si multa ravna sufleteasca si umilinta si lacrimi aveam. Iar, daca m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, nici unele din aceste bunatati nu le mai vad la mine." Zis-a lui batranul: "Sa ma crezi, fiule, ca acele bunatati, ce-mi spui, ca le faceai, cand erai mirean, toate, pentru mandrie si lauda oamenilor, le faceai, ca aveai si indemnator spre aceasta, pe cel ce, in taina, se lupta cu tine. Si acele fapte ale tale, nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea, nici diavolul, atunci nu te lua in seama, nici nu iti  sta tie impotriva, cu razboi ca sa-ti ia sporirea ta. Iar, acum, te vede pe tine, ca ai iesit la lupta cu el, pentru aceea, si el se intrarmeaza impotrivirea ta. Insa, mai primit si mai placut este lui Dumnezeu un psalm, pe care-l vei citi acum, cu smerenie, decat o mie de psalmi, pe care ii citeai in viata mireneasca, cu mandrie."
    Zis-a, iarasi, fratele: "Eu, parinte, acum nici sa postesc nu pot, ca toate faptele cele bune s-au luat de la mine." Zis-a lui batranul: "Frate, sa-ti ajunga tie, ceea ce ai, dar rabda cu multumire si te vei folosi." Iar, el se impotrivea, zicand: "Cu adevarat, parinte, pierit este sufletul meu." Atunci, batranul a inceput a-i zice lui asa: "Crede-ma, frate, ca nu voiam sa-ti spun tie cele ce am sa-ti zic, ca sa nu-ti slabeasca gandul tau, ca te vad foarte inselat de vrajmasul diavol si esti aruncat in trandavie si in deznadejde. Dar, asculta fiule, sfatul meu, si lasa parerea aceea ca vietuiai si faceai bine, cand erai in viata mireneasca. De vreme ce toate acele fapte ale tale, din viata mireneasca erau din mandrie, precum au fost si faptele fariseului aceluia, care, pentru bunatatile lui, cele cu multa mandrie, ii parea lui, ca este mai placut, lui Dumnezeu, decat toti oamenii si cu acaparere a lui, din mandrie, si-a pierdut toate ostenelile lui. Iar tu, acum, smerindu-te inaintea lui Dumnezeu si parandu-ti-se ca nu faci nici o fapta buna, inaintea lui Dumnezeu, aceasta smerenie, fiule, iti ajunge tie spre mantuirea sufletului tau. Ca si vamesul, care nici o bunatate nu facuse, cu o smerenie, ca aceasta, s-a indreptat. Ca, mai placut este lui Dumnezeu, omul care se gaseste pacatos si lenes si cu inima lui infranta si smerita, decat cel ce face multe bunatati si se inalta in gandul sau, socotindu-se pe sine, ca este mare si placut inaintea lui Dumnezeu." Acestea auzind, fratele a luat mare folos si multa mangaiere in sufletul sau si s-a inchinat batranului pana la pamant, zicand: "Sa stii, parinte, ca, astazi, mi-ai mantuit sufletul meu." Si asa s-a dus, multumind lui Dumnezeu."
 

Sinaxar 1 Iulie

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfintilor Mucenici si doctori fara de arginti, Cosma si Damian, cei ce s-au savârsit la Roma.

Acesti sfinti au trait în marea cetate a Romei în zilele împaratului Carin, si erau frati, iar cu mestesugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci si dobitoace. Ei cereau ca plata de la cei ce se lecuiau doar credinta si marturisirea în Hristos, si nimic altceva. Fiind ei pârâti la împaratul, ca fac vindecarile cu mestesug fermecatoresc, si nevrând sa se lepede de Hristos, ci mai vârtos înca si pe împaratul Carin l-au mântuit din pagânatate, fiind tamaduit de dânsii. Caci acesta, spaimântându-i cu grele chinuri, i s-au desfacut grumajii de i s-a întors obrazul la spate. Si pentru aceasta cei ce se aflasera acolo au crezut în Hristos. pe Care si împaratul cu toti ai casei lui L-a marturisit. Atunci împaratul a liberat pe sfinti, trimitându-i cu cinste la locul lor. Dupa aceea dascalul lor, cel ce i-a învatat mestesugul doctoriei, pizmuindu-i si luându-i, s-a suit cu dânsii într-un munte facându-se a merge ca sa culeaga ierburi de leacuri. Si acolo sculându-se i-a ucis cu pietre.

Tot întru aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea Sfântului Ierarh Leontie al Radautilor.

Acest purtator de Dumnezeu Leontie s-a nascut din parinti drept-maritori crestini în orasul Radauti la începutul sec. al XIV-lea. Înca din pruncie, dus de parinti la biserica, a fost cuprins de o mare dragoste fata de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic si asculta cu toata luarea aminte întreaga slujba dupa care zabovea, cautând sa se apropie cât mai mult sufleteste de cuviosii parinti calugari, ostenitori si slujitori sfintiti la aceasta catedrala voievodala.
Parintii din obstea catedralei vazându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, pentru sfintele slujbe, l-au primit în obstea lor unde, fericitul Leontie în toate cele rânduite ca ascultare, arata râvna si smerenie.
Pentru viata lui duhovniceasca a fost calugarit primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevointele duhovnicesti tot mai mult sporea. Luând binecuvântare de la staretul obstei, s-a îndreptat catre un loc sihastresc, nu departe de Putna, unde erau câtiva sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, aflând de aceasta vatra sihastreasca cu rânduiala prea frumoasa, a mers si a sfintit biserica acelui schit si odata cu aceasta a hirotonit în preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit si dorintei acelei obsti.
Aici, în aceasta cuvioasa obste vine sa se nevoiasca si cuviosul Daniil Sihastrul sub povata parintelui sau duhovnicesc Lavrentie.
Înfiintându-se scaun episcopal la Radauti, în timpul Voievodului Alexandru cel Bun, nu dupa multa vreme, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie si înfricosatoarea raspundere a arhieriei. Primind darul arhieriei nu a încetat nici o clipa nevointele sihastresti, în chilia salasului sau episcopal. Veghind la pastrarea rânduielilor canonice, pazind scumpatatea si pogoramântul în toate câte le rânduia spre zidirea Bisericii lui Hristos, Sfântul Ierarh Leontie cu întelepciune, smerenie si daruire s-a nevoit spre folosul cel mântuitor al pastoritilor sai sufletesti.
S-a retras din scaunul arhipastoresc si a luat schima cea mare la sihastria - Laura.
Cunoscându-si dinainte sfârsitul vietii sale pamântesti, a chemat întreg soborul pentru a-i da ultimele sale povete parintesti, a rânduit ca egumen al acestei sfinte mânastiri, pe cel mai apropiat ucenic al lui, cuviosul Daniil Sihastrul, pe care binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nadejdea învierii si a vietii vesnice. Credinciosii, fiii lui duhovnicesti veneau la mormântul sau unde se rugau si aflau tamaduiri de tot felul de boli. Curând, cinstitele sale moaste au fost stramutate la Radauti potrivit dorintei credinciosilor. Aici, la racla cu sfintele sale moaste, venea multa lume, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revarsa asupra tuturor celor care, cu credinta se rugau si sarutau sfintele sale moaste.
În anul 1639, racla cu sfintele sale moaste a fost rapita de navalitori, cum mentioneaza cronicile, fara sa se stie, nici pâna în ziua de azi, locul unde ele au fost duse.
Cu rugaciunile Sfântului Parintelui nostru Ierarh Leontie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Vasilie, ce a întarit manastirea de la Izvorul adânc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru Patriciul, care a vietuit întru ale lui Evandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Leon pustnicul, care gol petrecând, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doua mii de Mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mavrichie, care, fiind uns cu miere si muscat de albine, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 25 de Mucenici, care în Nicomidia prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 
 
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Nil     Vezi, fiule, ca scurta este viata oamenilor si, pentru aceasta, dator este omul sa nu uite niciodata moartea. Ci, ori de sta ori de umbla, ori daca lucreaza, ori mananca, ori bea, sa aiba frica de Dumnezeu si gandul la moarte, iar, in gura, psalmi sa aiba, rugaciuni ai lauda lui Dumnezeu Sufletul omenesc se afla intre ingeri si draci. Si ingerul il indeamna, si-i arata, si-l invata, cele spre fapte bune, iar dracul, il indeamna la pacate. Iar sufletul are putere sa urmeze oricui va voi, ori ingerului, ori dracului. Pentru aceasta, ia aminte, sa nu superi pe inger. Sa stii ca postul si infrangerea si privegherea domolesc poftele si nu le lasa pe ele sa creasca, iar linistea si rugaciunea si dragostea de Dumnezeu, cu totul, patimile rusineaza. Si, de este crestinul indelung - rabdator si milostiv, acestea, mania, o fac, cu totul, nelucratoare.
 



 
 
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, catre bogatii care nu fac milostenii.


    Pentru ce te mahnesti, omule, de milostenia cu cele trecatoare, nevrand sa dai saracului, ca, fara milostenie, nici tu nu vei lua de la Dumnezeu Imparatia Cerului. Pentru ce lepezi dumnezeiasca invatatura, cea pentru milostenie? Ca, daca nu crezi, apoi, si de botez, ti se cade sa te lepezi. Sau, de te socotesti a fi credincios, apoi, ce vei raspunde Judecatorului, ca, peretii tai ii imbraci cu podoabe, iar, pe oameni, nu-i imbraci, caii ii impodobesti, iar pe saraci, goi fiind, ii treci cu vederea? N-ai miluit, si, deci, nici tu nu vei fi miluit. N-ai deschis saracului casa ta, ti se va inchide si tie Raiul. N-ai dat paine celui flamand, nu vei lua, nici tu, viata vesnica. Arata-ti, omule, faptele, zice Domnul, si-ti vei lua plata. Ca nimeni, dupa spargerea targului, nu face negutatorie, nici, dupa razboi, nu se arata vitejia, nici, dupa serbare, nu se incununeaza cineva. Asa si cu bogatia, ce nu s-a cheltuit in milostenii. Cum vor lua bogatii Imparatia Cerurilor si se vor izbavi din chinuri, daca saracii, miluiti de ei, nu se vor ruga pentru sufletele lor? Caci, cei care au luat mancari si imbracaminte si arginti pentru viata lor, si cu buna credinta s-au ostenit, aceia pot a-i scapa din osanda pe bogatii cei milostivi. Drept aceea, sarguiti-va, voi, cei bogati, a face milostenie, ca sa luati mila de la Domnul nostru Iisus Hristos, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Cugetare

Prin pomenile şi rugăciunile pe care creştinii le fac pentru cei adormiţi ai lor, ei arată legătura dintre lumea aceasta şi cea care va să vină.

Biserica de pe pămînt [Luptătoare] şi Biserica cea din ceruri [Biruitoare] sînt Una şi Aceeaşi Biserică, un trup şi un suflet, aşa cum rădăcina de sub pămînt unul şi acelaşi trup îl formează cu trunchiul şi ramurile care se înalţă de la suprafaţa pămîntului.

Este de aceea uşor de înţeles cum se face că noi, cei de pe pămînt, primim ajutor de la sfinţii şi drepţii din Biserica cea Cerească, tot aşa cum cei păcătoşi ai noştri care au murit pot primi ajutor de la noi cei vii care ne rugăm şi facem pomeni pentru ei.

Sfintul Athanasie zice:

„Aşa cum se întîmplă cu vinul din butoi, care simte primăvara înflorirea viei şi fierbe, sporindu-şi tăria şi aroma, aşa se bucură, se curăţesc şi se îmbunătăţesc şi sufletele celor adormiţi ai noştri, cînd noi cei vii ne rugăm pentru ei, pomenindu-i la Jertfa Cea Fără de Sînge a Domnului”.

Sfîntul Efrem Sirul aduce acelaşi exemplu cu vinul şi via cînd zice :

«Astfel, cînd pînă şi în firea vegetală se vede atîta iubire şi unire, oare nu cu atît mai mult vor simţi cei adormiţi ai noştri iubirea, jertfa şi rugăciunile care le aducem pentru ei?»

Luare aminte

Să luăm aminte la tainica prefacere a apei în vin (loan 2: 1-11):

• La cum Domnul, la Nunta din Cana Galileii, a preschimbat apa în vin;
• La cum şi sufletul meu, cînd se cunună cu Dumnezeul Cel Viu, îşi preface apa cea trupească a lui întru băutură dumnezeiască.

Predică

Despre cum trebuie să ne bucurăm de Hristos – „Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de ispite pentru puţină vreme” (I Petru 1:6).

Astfel grăieşte Sfîntul Petru Apostol, a cărui viaţă a fost plină de multe feluri de ispite şi dureri.

Astfel grăieşte bărbatul care şi-a lăsat casă şi familie şi a urmat lui Hristos; care pentru dragostea lui Hristos a îndurat multe chinuri şi lipsuri : foamea, setea, temniţa, prigonirile din partea iudeilor de un sînge cu el, cele din partea păgînilor romani, a prorocilor mincinoşi, a sălbăticiei păgînilor cea de obşte; şi care la urmă a fost răstignit pentru Hristos, după ce a îndurat cu bucurie toate pentru dragostea Lui. Bărbatul care a suferit în viaţa lui cele mai teribile încercări şi chinuri pentru dragostea lui Hristos ne sfătuieşte şi ne îndeamnă să ne bucurăm întru El, astfel încît bucuria noastră să înghită toate suferinţele şi chinurile noastre, care în comparaţie cu ea, trebuie socotite mici.

Dar de ce, fraţilor, trebuie să ne bucurăm noi pururea în Hristos? Noi trebuie să ne bucurăm întru El pentru că El ne-a arătat realitatea celei mai mari şi mai frumoase nădejdi a omenirii. El ni L-a arătat nouă pe Cel Unul, Atotputernic, Atotînţelept şi Atotmilostiv Dumnezeu, Care ne-a dăruit nouă cinstea şi privilegiul de a ne numi fii ai Lui. El ne-a arătat nouă viaţa cea nepieritoare şi veşnică: viaţă de mii de ori mai bună şi neînchipuit mai bună decît această viaţă a noastră de pe pămînt. El ne-a arătat nouă împărăţia cea duhovnicească, împărăţia îngerilor şi a drepţilor, împărăţia a tot binele, a luminii adevărului şi dreptăţii. El ne-a arătat nouă şi ne-a descoperit care trebuie să fie scopul vieţii noastre pe pămînt, sensul tuturor eforturilor şi luptelor noastre întru această viaţă trecătoare. El ne-a descoperit nouă oceanul iubirii şi fericirii celei cereşti, faţă de care toate suferinţele, chinurile şi ispitele pe care le suferim în această viaţă sînt ca nişte stropi de apă murdară, care nu pot nicicum să întineze oceanul. O, fraţilor, mare este bucuria care ne aşteaptă! O, fraţilor, mic este preţul pe care Domnul ni-1 cere în schimbul acestei bucurii, în care se scaldă îngerii şi în care înoată drepţii! Nu ni se cere decît să împlinim cu gîndul, cuvîntul şi fapta puţinele şi scurtele Lui porunci!

O,  Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Izvorule Tainic al Bucuriei Vieţii, Cela Ce eşti bucuria şi slava noastră, lauda şi mulţumirea noastră! Pune Degetul Tău pe gurile noastre şi nu lăsa nici un strop de ispită a tristeţii să ne murdărească şi să ne otrăvească pre noi. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

30 iunie – ✝) Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț ; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Balikinskaya”; Soborul Sf. Apostoli; Țareviciul Petru; Sf. Cuv. Gheorghie Ivireanul

 

Icoana Maicii Domnului „Balikinskaya”

În timpul războiului cu suedezii, icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” a lăcrimat. În acea perioadă, icoana se afla în casa lui Dulskogo Pan, cel care a adus-o pe tărâmul rusesc. Văzând minunea, acesta a promis că va construi o biserică în care va așeza icoana Fecioarei Maria. Nedorind să se despartă de icoana făcătoare de minuni, el a întârziat zidirea bisericii. Însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat în vis lui Dulsky și i-a poruncit să construiască biserica în care a promis că va așeza icoana Sa.

Icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” este prăznuită pe 30 iunie.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu își are numele de la satul Balykina, din provincia Cernigov. În unele sinaxare rusești mai este numită și icoana Maicii Domnului „Volyn”.

Potrivit tradiției, icoana a fost adusă în Rusia în secolul al XVII-lea, în timpul domniei lui Mihail Romanov, de refugiații ortodocși din Galicia.

În timpul războiului cu suedezii, icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” a lăcrimat. În acea perioadă, icoana se afla în casa lui Dulskogo Pan, cel care a adus-o pe tărâmul rusesc. Văzând minunea, acesta a promis că va construi o biserică în care va așeza icoana Fecioarei Maria. Nedorind să se despartă de icoana făcătoare de minuni, el a întârziat zidirea bisericii. Însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat în vis lui Dulsky și i-a poruncit să construiască biserica în care a promis că va așeza icoana Sa.

După acest vis, el a zidit biserica cu hramul Sfântului Nicolae și a mutat icoana în ea. Mutarea icoanei s-a săvârșit în ziua de 4 august 1711. Din acel moment, icoana a devenit cunoscută ca icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” și a săvârșit numeroase minuni.

Pe 24 iunie 1811, contesa Anna Ivanovna Bezborodko a ferecat icoana într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase. Pe îmbrăcămintea icoanei stă scris ca mărturie: „Această ferecătură a fost donată de contesa Anna Ivanovna Bezborodko pe 24 iunie 1811”.

Icoana este renumită în tot cuprinsul Rusiei pentru vindecările minunate și variate pe care le săvârșește. Este cunoscută în special pentru vindecările afecțiunilor sistemului nervos. Printre minunile cele mai cunoscute sunt: izbăvirea localității Rozhkov de epidemia de holeră din anul 1872, izbăvirea de ciumă a satului Kovalevkepred din anul 1876 și vindecare de pneumonie a unei familii în anul 1886.

Icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” este pictată pe pânză lipită pe lemn. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu își ține mâinile împreunate în rugăciune, iar Pruncul Hristos se odihnește în poala Maicii Sale.

O copie fidelă a acestei sfinte icoane a aparținut Sfântului Ioan Maximovici, Mitropolit de Tobolsk (prăznuit pe 10 iunie † 1715) de când era Episcop de Cernigov. Sfântul Ioan a fost cel care a dat binecuvântare ca în jurul bisericii în care se afla icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” să se formeze o mănăstire în anul 1712. Aceasta a funcționat până în anul 1923, când a fost închisă și demolată.

În anul 1993, Biserica Ortodoxă din Rusia a hotărât redeschiderea și restaurarea mănăstirii. Doi ani mai târziu, în 1995 icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” a fost așezată  în biserica mănăstirii. În toată această perioadă, icoana fusese păstrată în secret de câțiva creștini evlavioși, pentru a evita distrugerea ei.

Viaţa Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț

Sfântul Ierarh Ghelasie s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeţ din Munţii Apuseni şi, apoi, ca egumen al Mănăstirii Râmeţ din judeţul Alba, având o viaţă duhovnicească îmbunătăţită şi învrednicindu-se încă din tinereţe cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luând din tinereţe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiţi eremiţi meşteşugul luptei duhovniceşti. Apoi, curăţindu-şi mintea de cugetele cele rele şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obşte şi a ajuns vestit povăţuitor de suflete, întemeind o obşte de monahi aleşi.

În tradiţia locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga şi postea, săvârşind sfintele slujbe cu mare osârdie şi frică de Dumnezeu. În toată săptă­mâna, Cuviosul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere şi săvârşea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta şi Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii.

Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaştrilor din Munţii Râmeţ, precum şi al sătenilor din Ţara Moţilor. în posturi cerceta pe toţi sihaştrii ce se nevoiau în peşteri de piatră şi el însuşi se ostenea la rugăciune împreună cu dânşii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl aşteptau credincioşii şi mocanii de prin munţi. La fericitul Ghelasie veneau şi mulţi bolnavi, mai ales cei stăpâniţi de duhuri rele, şi cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu.

Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopaţi şi fiind mare arşiţă, încât toţi sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune şi îndată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre şi se cheamăIzvorul Cuviosului Ghelasie. Mulţi săteni iau apă din el pentru sănătate şi binecuvântare.

Altădată, urcând Sfântul Ierarh Ghelasie în poiană cu asinul său la adunat fân, şi-a cunoscut dinainte sfârşitul. Deci, rugându-se mult, şi-a chemat ucenicii, poruncindu-le să trăiască în desăvârşită dragos­te, să iubească Biserica şi să fugă de beţie, desfrâu şi de tot păcatul. Apoivsărutându-i pe toţi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.

În tradiţia mănăstirii se spune că, în ceasul când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii şi mulţi bolnavi se vindecau la mormântul lui.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat, prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul mănăstirii, bucăţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul credin­cioşilor veniţi la mănăstire pentru rugăciune şi închinare.

Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstirea Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina - Timiş, i-a fost vindecată mâna bolnavă prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfântului Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă, din Cocora - Alba, şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la Moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului, de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei, şi care consem­nează numele „Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului „Mihul de la Crişul Alb", precum şi anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transil­vaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt.

Deci, fără îndoială, Sfântul Ghelasie a fost Arhiepiscop şi păstor sufletesc al credincioşilor din centrul Transilvaniei şi din Munţii Apuseni în secolele XIV-XV, retrăgându-se la bătrâneţe în mănăstirea de metanie, Râmeţ.

Iar vieţuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu veneraţie părţi din sfintele moaşte, ştiind că, prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi de suferinţe. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

• Soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi Întrutotlăudaţilor Apostoli

Deşi fiecare dintre cei doisprezece Mari Apostoli ai lui Dumnezeu au zilele lor aparte de prăznuire de-a lungul anului bisericesc, Biserica a rînduit anume această sfîntă zi ca împreună Prăznuire a Sinaxei lor, sau a sfîntului lor Sobor, între care se numără şi Sfîntul Pavel. Iată numele şi zilele aparte de prăznuire a fiecăruia dintre cei Doisprezece Apostoli: Petru (29 iunie și 16 ianuarie), Andrei (30 noiembrie),  Iacov, fiul lui Zevedeu (30 aprilie), Ioan Teologul (26 septembrie și 8 mai), Filip (14 noiembrie), Vartolomeu (11 iunie și 25 august), Toma (6 octombrie), Matei Evanghelistul (16 noiembrie), Iacov, fiul lui Alfeu (9 octombrie), Tadeu sau Iuda, fratele lui lacov (19 iunie), Simon Zilotul (1o mai), Matias (9 august) și Pavel (29 iunie). Să ne aducem acum aminte şi de cum şi-a încheiat viaţa lui pe pămînt fiecare dintre aceşti bărbaţi preasfinţi şi luminători ai lumii de care lumea nu a fost vrednică: Petru a fost răstignit cu capul în jos. Andrei a fost răstignit pe crucea în formă de X. lacov, fiul lui Zevedeu a fost decapitat. loan Cuvîntătorul de Dumnezeu s-a odihnit în chip tainic (trupul lui nu s-a mai găsit în mormîntul în care fusese pus). Filip a fost răstignit. Vartolomeu a fost răstignit, biciuit şi decapitat. Toma a fost străpuns de cinci săgeţi. Matei Evanghelistul a fost ars de viu. lacov fiul lui Alfeu a fost răstignit. Tadeu sau Iuda Fratele lui lacov a fost răstignit. Simon Zilotul a fost răstignit. Matias a fost bătut cu pietre şi la urmă, mort fiind, i s-a tăiat capul. Pavel a fost decapitat.

• Pomenirea Ţareviciului Petru

Petru era de neam tătar şi nepotul de frate al Hanului tătar Berkai. El a auzit odată o predică despre mîntuirea sufletului rostită de Sfîntul Chiril al Rostovului, iar acele cuvinte i-au intrat în inimă adînc. Cînd a mai fost de faţă şi la minunata vindecare a fiului lui Berkai prin rugăciunile Sfîntului Chiril, el a părăsit în taină Hoarda de Aur şi s-a refugiat la Rostov, unde a luat Sfîntul Botez. El s-a închinat pe sine din toată inima, din tot cugetul şi din toată virtutea lui tuturor nevoinţelor şi studierii cu osîrdie a Sfintelor Scripturi şi Dreptei Credinţe. Astfel petrecînd el, i s-au înfăţişat odată la malul unui lac înşişi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, la ceasul nopţii în vis, şi i-au poruncit lui ca să le zidească lor o biserică în chiar acel loc, şi i-au dat şi banii îndestulători pentru sfinta zidire. Fericitul Petru cu adevărat a ridicat o preafrumoasă şi slăvită biserică în acel loc, şi a fost tuns monah în ea pe cînd s-a aflat la adînci bătrîneţe, după moartea soţiei lui. Fericitul Petru a adormit cu pace la foarte adînci bătrîneţi, în a douăzeci şi noua zi a lunii iunie din anul 1290, iar biserica de el durată s-a făcut mînăstire, care există şi în ziua de azi: ea se numeşte Mînăstirea Petrovsk.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Gheorghie Ivireanul [Georgianul]

Gheorghie s-a născut în Georgia la anul 1014 şi era înrudit cu regii georgieni. El a primit o foarte înaltă şi solidă educaţie clasică încă din copilăria lui, dar inima îl trăgea către viaţa duhovnicească cea întru Dumnezeu. După ce a vieţuit întru multe nevoinţe pe lîngă vestitul duhovnic Gheorghe de la Muntele Negru, el s-a dus la Sfîntul Munte şi şi-a continuat acolo nevoinţele în Mînăstirea Iviron, căreia i-a ajuns şi stareţ. Cu ajutorul împăratului Constantin Monomahul, el a refăcut Ivirul şi a acoperit biserica mînăstirii cu un acoperiş de plumb, care rămîne pînă în ziua de astăzi. El a tradus Sfintele Scripturi, Proloagele şi cărţile Sfintelor Slujbe în limba georgiană. Regele Bagrat 1-a chemat în Georgia ca să povăţuiască poporul. El a fost primit cu onoruri regale în patria lui şi a călătorit pretutindeni, învăţînd şi clerul şi poporul. Ajungînd la adînci bătrîneţi, el a dorit să se întoarcă şi să-şi ia obştescul sfîrşit la Sfîntul Munte, şi a şi pornit la drum, dar moartea 1-a aflat la Constantinopol, anul fiind 1067. Sfintele lui moaşte au fost mutate în Mînăstirea Ivirul. Deşi ziua sfintei lui adormiri a fost în douăzeci şi patru de zile ale lunii mai, georgienii îl prăznuiesc la 30 iunie, socotindu-1 întocmai cu Apostolii.

Sinaxar 30 Iunie

În această lună, în ziua a treizecea, soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum şi unde fiecare dintr-înşii a propovăduit şi unde s-a săvârşit.

PETRU:

Petru apostolul şi întâiul ucenicilor, propovăduind întâi Evanghelia în Iudeea şi în Antiohia, după aceea în Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi biruind cu minunile pe Simon vrăjitorul, a fost răstignit de Nero cu capul în jos şi aşa şi-a primit sfârşitul.

PAVEL:

Pavel apostolul şi corifeul apostolilor, întrecând pe toţi apostolii cu dumnezeiască râvnă şi cu credinţa în Hristos, propovăduind pe Hristos din Ierusalim până la Iliric, şi mergând la cetatea Romei, i s-a tăiat capul de către Nero.

ANDREI:

Andrei apostolul, cel întâi-chemat şi fratele lui Petru, propovăduind pe Hristos în toată marginea Mării din Bitinia, a Pontului şi a Armeniei, şi întorcându-se prin Pont şi Bizanţ, s-a pogorât până la Elada, şi fiind răstignit de Egeat la Patarele Ahaiei, şi-a primit sfârşitul.

IACOV:

Iacov apostolul şi fiul lui Zevedei propovăduind pe Hristos în toată Iudeea, a fost omorât de Irod Agripa cu sabia, pentru buna sa îndrăzneală.

IOAN:

Ioan evanghelistul şi cuvântătorul de Dumnezeu şi fratele lui Iacov, cel ce s-a rezemat de pieptul lui Hristos, propovăduind pe Hristos în Asia, şi fiind izgonit de Domiţian la Patmos, şi trăgând multă mulţime de popor către Hristos, s-a întors la Efes şi s-a odihnit cu pace, plin fiind de zile.

FILIP:

Filip cel din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean fiind cu Andrei şi cu Petru propovăduind şi el pe Hristos în Asia şi în Ierapoli cu Mariamni, sora sa şi cu Vartolomeu, pe urmă fiind răstignit de către elini în Ierapole, şi-a primit sfârşitul.

TOMA:

Toma, care şi Geamăn se zice, propovăduind Evanghelia lui Hristos la parţi, mideni, perşi şi indieni, cei ce se zic bogaţi, s-a săvârşit fiind pătruns de dânşii cu suliţe.

BARTOLOMEU:

Bartolomeu apostolul propovăduind Evanghelia lui Hristos la indienii ce se zic bogaţi, a fost răstignit în Urvanupoli, de şi-a primit sfârşitul într-însa, iar sfintele lui moaşte punându-le într-o raclă de fier, le-au aruncat în mare.

MATEI:

Matei, care şi Levi se zice, fratele lui Iacov Alfeu, vameşul şi evanghelistul, care şi ospăţ mare a făcut lui Iisus, propovăduind pe Hristos, şi fiind împroşcat cu pietre, a răposat în Ierapoli Asiriei, primindu-şi sfârşitul prin foc.

IACOV ALFEU:

Iacov Alfeu şi fratele lui Matei, căci amândoi aveau tată pe Alfeu, fiind spânzurat pe cruce de cei necredincioşi, şi-a primit sfârşitul.

SIMON ZILOTUL:

Simon Zilotul cel din Cana-Galileei, care şi Natanail este numit în Evanghelia după Ioan, trecând prin toată Mauritania şi prin Africa, propovăduind pe Hristos, şi fiind răstignit de dânşii, s-a săvârşit.

TADEU:

Iuda al lui Iacov, care de Luca şi în Evanghelie şi în Fapte este numit Iuda, iar de Matei şi de Marcu este numit Tadeu şi Liveu, frate fiind după trup Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia în Mesopotamia, apoi a răposat în cetatea Ararat, fiind spânzurat şi săgetat de necredincioşi.

MATIA:

Matia care în locul vânzătorului a fost pus în număr cu apostolii, propovăduind pe Hristos în Etiopia, şi chinuit fiind de dânşii cu multe chinuri, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

IACOV, RUDA DOMNULUI:

Iacov, ruda Domnului, şi fecior lui Iosif logodnicul, fiind întâiul episcop al Ierusalimului, fiind aruncat jos de pe aripa templului şi lovit în cap cu un mai de cele de la nălbitori, şi-a primit sfârşitul.

SIMEON:

Simon care şi Simeon şi Cleopa se cheamă, feciorul lui Iosif şi fratele lui Iacov, al doilea episcop al Ierusalimului. Acesta a trăit o sută douăzeci de ani, căci era rudenie Domnului, şi din neamul lui Iuda; fiind osândit şi silit de Domiţian, împăratul Romei, să bea otravă ce era scoasă din târâtoare veninoase, din şerpi, scorpii şi din păianjeni, n-a păţit nici o stricăciune; apoi fiind răstignit de Traian împăratul, s-a săvârşit.

VARNAVA (BARNABA):

Varnava, care şi Iosif se zice, de care se aminteşte în Faptele Apostolilor, a scris Evanghelia după Matei cu mâna sa, şi s-a săvârşit ucis cu pietre în Cipru.

MARCU:

Marcu evanghelistul, care era ucenic şi fiu duhovnicesc lui Petru, corifeul apostolilor, şi a scris de la dânsul Evanghelia, a propovăduit Evanghelia în Alexandria şi prin ţinuturile ei până la Pentapoli. După aceea, fiind tras în Alexandria Egiptului şi fiind ars, a mărturisit şi l-au îngropat acolo.

LUCA:

Luca evanghelistul şi doctorul (şi cu Pavel dimpreună călătorul) a scris Evanghelia după propovăduirea fericitului Pavel, încă şi Faptele Apostolilor; după ce s-a dus de la Roma, lăsând acolo pe Pavel, a învăţat prin toată Grecia precum se spune, şi s-a săvârşit cu pace la Teba Beoţiei, fiind de 80 de ani. Şi se spune că el cel dintâi a zugrăvit icoana Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi a pururea Fecioarei Maria, ceea ce L-a născut pe Dânsul, şi a corifeilor apostolilor, şi de acolo a ieşit în toată lumea acest binecredincios şi a tot cinstit lucru.

FILIP:

Filip, care este pomenit în Fapte, cel ce este din Cezareea Palestinei, care a fost însurat şi a avut patru fiice proorociţe, a fost făcut de apostoli diacon, şi a botezat pe Simon, ce se făţărnicise, şi a luminat de asemenea pe etiopianul famen. Acesta propovăduind în Trala Asiei, a murit acolo cu toate cele patru fiice ale sale.

ANANIA:

Anania apostolul şi episcopul Damascului, care prin descoperire dumnezeiască a botezat pe Pavel, făcând multe tămăduiri în Damasc şi în Elefterupoli, a fost bătut cu vine de bou de guvernatorul Lupian, şi zgâriat pe coaste şi ars cu făclii, apoi ucis cu pietre afară din cetate.

JUST:

Iosif, care şi Just şi Varsava este numit, a fost la un gând cu cei 70 de ucenici, fiind unul dintre ei.

ŞTEFAN:

Ştefan, întâiul mucenic, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, este pomenit în Faptele Apostolilor. El a fost omorât cu pietre de iudei, fiind îndemnător şi Pavel la moartea lui. După aceea în zilele marelui Constantin, au fost aduse moaştele lui în Constantinopol şi aşezate în Costanziani.

PROHOR:

Prohor, şi acesta din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Nicomidiei din eparhia Bitiniei, cu pace s-a săvârşit.

NICANOR:

Nicanor unul fiind din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Bostrilor Arabiei, de elini prin foc a fost ucis.

PARMENA:

Parmena, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, în vederea apostolilor, cu pace s-a săvârşit în slujba sa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Meliton, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel din Sinopi, care s-a săvârşit târât pe pietre.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Noul Mucenic Mihail grădinarul, care a mărturisit în Atena la anul 1770.

Tot în această zi, facem şi pomenirea Părintelui nostru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ.

În veacul al XIV-lea, a trăit la Mănăstirea Râmeţ, un monah cu viaţă îmbunătăţită, al cărui nume era Ghelasie. Credincioşii din partea locului, l-au cinstit pe acesta ca sfânt din neam în neam, până în zilele noastre, iar vieţuitorii sfintei Mănăstiri, îi cinstesc cu veneraţie părţi din moaşte ştiind că prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi suferinţe. Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica Mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei şi care consemnează numele, "Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului Mihul de la Crişul Alb", precum şi anul 1377. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul Mănăstirii, părţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul dreptcredincioşilor veniţi la Mănăstire pentru rugăciune şi închinare. Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstire la Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, Elisabeta din Albina (Timiş), i-a fost vindecată mâna bolnavă, prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sf. Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă din Cocora (Alba) şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare, prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa, trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântare de laudă la Sfinţii Apostoli

Lumea întreagă ca o pustie era,

Străbătută de-a curmezişul

De Carul de Foc al Duhului.

Chipuri de foc sînt Sfinţii Apostoli.

Prin ei Duhul Sfint zidirea

O a înnoit.

Pustia cea moartă la viaţă s-a întors

Străbătută fiind de-a curmezişul

De nori repezi de minunat har.

Apostolii cei minunaţi, nouri de apă vie purtători,

Ei cei simpli, ce înţelepţi, pescari şi viteji!

Ei torţa credinţei au purtat

De la Gangele indian

Şi pînă-n Tamisa engleză.

Ei sfinţenia vestit-au din Nil şi pînă în Pont,

Din Persia neamurilor şi pînă în Galia cea de bronz,

Pretutindeni unde treceau picioare omeneşti

Sau corăbii pînzele îşi umflau.

Pretutindeni ei vesteau minunea Lui Dumnezeu Cel întrupat

Pretutindeni ei vesteau minunea Lui Dumnezeu Cel înviat,

Fără să se plîngă, fără să se teamă,

Fără şovăire.

În calea lor mările adînci

Sau munţii cei înalţi

Nicicum nu au putut să stea.

Sabia nu i-a înfricoşat, nici prigonirea.

Nici flăcările iadului toate

Pornite împotriva lor

Nu i-au putut opri.

Căci pe ei îi călăuzea Adevărul,

Iar nu neputincioasele basme.

Hristos ne este nouă viaţa, iar moartea un cîştig

Aşa grăiau.

Pe astfel de viteji, ce putea să-i rănească?

Nici răstignirea, nici biciuirea,

Pe care lumea asupra lor

Zadarnic le-au adus.

Ei împărătesc pe vecie, căci aşa binevoit-a Dumnezeu.

Luna iunie in 30 de zile: Soborul Sfintilor, slavitilor si intru-tot laudatilor Apostoli.     Sfanta noastra Biserica praznuieste, astazi pe toti cei doiseprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unii, care s-au nevoit a raspandi, pana la marginile lumii, dreapta credinta crestina si a vesti tuturor marginilor pamantului pe Hristos Dumnezeu, chemand toate neamurile la mantuire. Ei au fost chemati la apostolie chiar de Domnul Insusi, si au fost martorii propovaduirii patimilor si Invierii Sale, ca sa-L marturiseasca, apoi, printre oameni. Astfel, Sfantul Apostol Petru, intaiul intre egali, se numea Simon, mai inainte de a fi chemat de Domnul. El a propovaduit Evanghelia, mai intai, in Iudeia, apoi in Antiohia, in Pont, Capadochia, in Asia, Bitinia, Galatia, si dupa traditia Bisericii, a mers si la Roma. In cele de pe urma, fiind rastignit de Nero imparatul, cu capul in jos, s-a dus la cele ceresti.
    Sfantul Apostol Andrei, "cel intai chemat", era fratele Sfantului Petru. Dupa traditie, el a propovaduit credinta lui Hristos in toate tarile de pe langa Marea Neagra si in Dobrogea, dupa care, s-a intors in Tracia si s-a dus in Grecia, iar la Patras, a fost rastignit pe o cruce in forma literei X, "Crucea Sfantului Andrei".
    Sfantul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost numit de Domnul, "fiul tunetului", ca si fratele sau, Sfantul Ioan Evanghelistul. Impreuna cu acesta, si cu Petru, a vazut Schimbarea la Fata a Domnului pe Tabor. Dupa Inaltarea la cer a Domnului, el a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in Ierusalim si in Iudeea si a fost ucis de Irod Agripa, cu sabia.
    Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul, numit si Teologul, adica, cuvantatorul de Dumnezeu, era ucenicul iubit, care, la Cina si-a rezemat capul pe pieptul lui Hristos, iar, langa Cruce, a stat cu Preacurata Fecioara si s-a invrednicit a se numi fiu al ei. Acesta a propovaduit Evanghelia in Efes si in toata Asia si a scris Evanghelia a patra, Apocalipsa  si cele trei Epistole din Noul Testament. El a adormit, in Domnul, la Efes, batran fiind cu anii.
    Sfantul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea lui Petru si Andrei. Acesta a adus la Hristos pe Natanail si a propovaduit pe Hristos, in partile Asiei, cu sora sa Mariam, a avut sfarsit mucenicesc, in Ieropole, din Frigia.
    Sfantul Apostol Bartolomeu, a propovaduit pe Hristos, o vreme, impreuna cu Apostolul Filip, in Asia, iar, dupa moartea acestuia, a mers pana in India, si a talcuit, pentru indieni Evanghelia scrisa de Sfantul Matei. S-a dus, apoi, de acolo, in Armenia cea Mare si in Albana a primit  moarte de mucenic.
    Sfantul Apostol Toma este cel caruia i se mai spunea si "Geamanul" si care a pipait ranile Mantuitorului, dupa Invierea Lui. A purtat lumina Evangheliei pana in partile Indiei si a murit strapuns de sageti, pentru Hristos.
    Sfantul Apostol Matei, care pe cand era vames, se numea Levi, lasand toate, n-a pregetat sa mearga dupa Hristos. Si, fiind scriitor, a scris cel dintai, Evanghelia Domnului, in limba ebraica, si, apoi, aceeasi Evanghelie, in greceste. El a propovaduit pe Hristos in toata Etiopia si, traditia spune, Apostolul a primit moarte de mucenic, fiind ars pe rug, in Etiopia.
    Sfantul Apostol Iacob al lui Alfeu, a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in multe tari din rasarit, inchinatoare la idoli. Deci, nenumarate neamuri aducand la Hristos, a primit moarte de mucenic, iar, cei ce s-au intors la credinta, l-au numit "samanta dumnezeiasca."
    Sfantul Apostol Iuda Tadeul, este acela care a propovaduit pe Hristos in Iudea, in Galileca si in Samaria, in Arabia, in Siria si in Mesopotamia. Si, fiind spanzurat de un lemn, de slujitorii idolilor, din partile Araratului, si-a pus sufletul pentru Domnul sau.
    Sfantul Apostol Simon Zilotul era din Cana Galileii. A propovaduit cu mult zel, cuvantul mantuirii in Mauritania si, din Africa, pana in Britania. Si, rastignit fiind de cei necredinciosi, si-a dat lui Dumnezeu duhul sau.
    Sfantul Apostol Maria a fost ales in locul lui Iuda, vanzatorul, numarandu-se cu cei unsprezece Apostoli. El a propovaduit pe Hristos in Capadochia si in Etiopia. Si acolo, multe patimind, cu moarte napraznica s-a savarsit.
    Sfantul mare Apostol Pavel, care in urma tuturor, a fost chemat de Sus, de la Domnul, la apostolie, s-a aratat vas ales al lui Hristos, ca L-a purtat pe Domnul neamurilor si a imparatilor de la Ierusalim si pana la Roma. Deci, si-a savarsit nevointa alergarii sale, fiind ucis de Nero, cu sabia. Drept aceea, acest Sfant Apostol se praznuieste, de catre Biserica, impreuna cu Sfantul Petru, ca unul ce, mai mult decat alti Apostoli, s-a ostenit, cu bunavestirea lui Hristos Dumnezeului nostru slava!

Cugetare

Neîncetata îngrijire de binele oamenilor! Această grijă a înlăţat spiritele şi inimile nobile ale sfinţilor apostoli.

Scriind despre Sfîntul Apostol Pavel, Sfîntul Ioan Gură de Aur îl numeşte „tatăl a toată lumea”. „Ca şi cînd el ar fi dat naştere cu dureri, întregii lumi,” scrie Sfîntul Ioan Gură de Aur, „el a lucrat cu înfrigurare zi şi noapte ca să-i aducă pre toţi în împărăţie”.

Cu adevărat, înalt este numele de „tată al întregii lumi”, iar dacă se cuvine ca cineva dintre oameni – în afară de Dumnezeu – să poarte acest nume, atunci cu siguranţă că el se cuvine Apostolilor lui Hristos. Prin îngrijirea lor paternă faţă de întreaga lume, ei au fost cu adevărat „taţi ai întregii lumi”.

Sînt multe mame pe lume cărora le pasă de copiii lor mult mai puţin decît le-a păsat apostolilor de binele persecutorilor şi ucigaşilor lor.

Sfîntul Apostol Petru 1-a mîntuit de două ori de la moarte pe cel mai înverşunat duşman al lui, Simon Magul: odată cînd îl înşfăcase poporul ca să îl ardă de viu şi altă dată cînd era să fie mîncat de un cîine. Gîndiţi-vă numai cum a răsplătit lumea acestor binefăcători ai ei! Ea le-a răsplătit ca şi cînd Sfinţii Apostoli ar fi fost cei mai mari criminali şi tîlhari. O, cît de adevărate sînt cuvintele Sfîntului Chiril, care zice:

„Cîtă vreme sîntem în trup, noi creştinii parcă am fi la fel precum păgînii; diferenţa între noi stă doar în duh”.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata pocăinţă a tîlharului de pe cruce, cel de la dreapta Domnului (Luca 23: 40):

• La cum acest tîlhar înţelept a simţit apropierea lui Dumnezeu şi suferinţa Lui, s-a pocăit şi s-a rugat Lui pentru mîntuire, cîtă vreme suferinţa tîlharului celui nebun nu a făcut decît să-1 împingă pe acesta la hulă împotriva lui Dumnezeu;
• La cum şi eu, care sînt tîlhar din pricina păcatelor mele, ar trebui să urmez tîlharului celui bun, a cărui suferinţă de moarte nu 1-a înstrăinat de Dumnezeu, ci dimpotrivă, 1-a adus mai aproape de El – de El şi de propria lui mîntuire.

Predică

Despre puterea şi eficacitatea faptelor bune – „Căci aşa este voia lui Dumnezeu, ca voi, prin faptele voastre cele bune, să închideţi gura oamenilor fără minte şi fără cunoştinţă” (I Petru 2: 15).

Fraţilor, greu este să susţii o polemică cu omul ateu; greu este să stai de vorbă cu un nebun, şi greu să convingi de adevărul faptelor pe cel care nu vrea să audă. Greu este să învingi ateul, nebunul şi răutăciosul care nu vrea să audă. Dar pe toţi trei îi poţi convinge totuşi cu fapa, renunţînd la cuvinte.

Cu uşurinţă îi vei putea convinge cu faptele cele bune pe care [văzîndu-le], [Îl vor] preamări pe Dumnezeu, în ziua în care îi va cerceta (I Petru 2: 12).

Celor care vor să se certe cu tine fă-le bine, şi vei avea avea izbînda fără să lupţi. O singură faptă de milostivire îl va aduce pe cel nebun în simţiri şi îl va împăca pe cel otrăvit de supărare mai repede decît multe ore de lămuriri.

Dacă ateismul, nebunia şi amărăciunea izvorăsc din ignoranţă, acea ignoranţă este ca o furie care se potoleşte repede la vederea faptelor celor bune.

Dacă te vei certa cu un ateu în maniera lui de cîine turbat, nu vei face altceva decît să sporeşti turbarea lui atee. Dacă încerci să discuţi raţional cu nebunul, luîndu-1 prin aceasta în batjocură, nu faci altceva decît să sporeşti întunericul nebuniei lui. Dacă socoteşti că vei putea să îmbunezi pe cel otrăvit de furie, nu vei face decît să-1 înrăieşti şi mai mult în amărăciunea lui.

Fapta bună şi blîndă este ca apa care stinge focul. Să ne amintim întotdeauna de sfinţii apostoli şi de metodele lor atît de strălucite de a se comporta cu oamenii.

Dacă te provoacă vreun ateu, nu omul te provoacă, ci diavolul din el; căci din firea lui omul este credincios în Dumnezeu. Dacă cel înnebunit de răutatea amărăciunii se porneşte împotriva ta, nu el o face, ci diavolul care locuieşte în el; căci omul este prin firea lui blînd şi iertător. Diavolul te provoacă la dezbateri lungi şi deşarte, dar de faptele cele bune fuge ca de foc.

Fă bine în Numele lui Hristos, şi diavolul va fugi. De abia atunci vei putea vorbi liniştit şi cu oamenii astfel eliberaţi, care devin astfel şi oameni adevăraţi: credincioşi, raţionali şi buni. Prin urmare, orice întreprinzi, fă toate întru Numele Domnului.

O, Atotbune Stăpîne, ajută-ne nouă să lucrăm binele şi prin bine să învingem în Numele Tău. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

29 iunie – Sf. Ap. Petru; Sf. Ap. Pavel

 

• Pomenirea Sfântului Apostol Petru

Petru a fost fiul lui lona şi fratele lui Andrei Cel întîi Chemat. El era din tribul lui Simeon, şi din oraşul Betsaida. El a fost pescar şi s-a numit mai întîi Simon, dar Domnul a binevoit să îl numească Chefa, sau Petru (loan 1:42). El a fost primul dintre ucenici care a mărturisit limpede credinţa lui în dumnezeirea lui Hristos Iisus, cînd a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu (Matei 16: 16). Dragostea lui Petru pentru Mîntuitorul era foarte mare, iar credinţa lui în El s-a făcut din ce în ce mai puternică. Cînd Domnul a fost dus la judecată însă, Petru s-a lepădat de El de trei ori: dar la o singură privire a Domnului, sufletul lui Petru s-a umplut de remuşcare, de ruşine, şi de plîns cu amar. După Duminica Pogorîrii Duhului Sfînt, Petru s-a arătat Apostol neînfricat şi puternic în propovăduirea Evangheliei. Urmînd predicării lui în Ierusalim la Ziua Cincizecimii, ca la trei mii de suflete au primit Sfintul Botez. El a predicat cuvîntul lui Dumnezeu în Palestina, în Asia Mică, în Iliria şi în Italia. Petru a făcut multe şi mari minuni, în timpul vieţii fiind: el a vindecat bolnavi şi a înviat morţi, iar bolnavii se vindecau şi numai cînd se aşezau în umbra lui. El a dat război mare cu Simon Magul, care sa proclamat pe sine dumnezeu, dar care în fapt era sluga satanei. Petru în cele din urmă 1-a ruşinat de tot şi 1-a învins. Dar la porunca prietenului acestei slugi a satanei, anume răul împărat Nero, Petru a fost osîndit la moarte. După ce 1-a sfinţit pe Linus episcop la Roma, şi după ce şi-a sfătuit din destul şi şi-a mîngîiat turma lui în Hristos, Petru a mers şi şi-a întîmpinat moartea cu bucurie. Văzînd înaintea lui crucea pe care urma să fie răstignit, el a cerut călăului să-1 răstignească cu capul în jos, socotindu-se nevrednic să moară răstignit cu capul în sus, ca Mîntuitorul. Astfel, acest mare rob al Marelui Dumnezeu s-a odihnit şi a primit cununa cea nepieritoare a veşnicei slave.

• Pomenirea Sfântului Apostol Pavel

Pavel s-a născut la Tarsus şi era din seminţia lui Veniamin. La început el s-a numit Saul. El a studiat cu marele Gamaliil, şi era fariseu şi prigonitor al creştinilor. El s-a convertit prin minune mare la credinţa în Hristos, prin lucrarea nemijlocită a Mîntuitorului însuşi. El S-a înfăţişat înaintea lui Saul pe drumul Damascului, pe cînd Saul pornea către acea cetate ca să-i prigonească pe creştini. Saul s-a botezat de mîinile Sfîntului Apostol Anania, s-a numit Pavel din botezul creştin, şi s-a numărat printre slujitorii celor doisprezece Apostoli mari. Cu rîvnă de foc, Pavel a predicat Evanghelia pretutindeni, de la marginile Arabiei şi pînă în Spania, printre iudei şi printre neamuri, primind de aceea şi supranumele „Apostolul Neamurilor”. Cu cît încercările prin care trecea erau mai cumplite, cu atît mai mare şi mai suprafirească era şi răbdarea lui. De-a lungul tuturor anilor predicării lui, viaţa lui Pavel atîrna de la o zi la alta numai de un fir de păr. Dar umplîndu-şi zilele şi nopţile cu cele mai mari nevoinţe şi suferinţe pentru Hristos, bine rînduind Biserica în multe locuri, şi ajungînd la o mare măsură a desăvîrşirii, la urmă marele Pavel a putut cu adevărat zice: „Nu eu, ci Hristos vieţuieşte în mine”(Galateni 2: 20). Pavel a fost decapitat la Roma în timpul domniei dementului Nero, în aceeaşi zi în care a fost ucis şi Petru.

Cântare de laudă la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Învăţaţi şi neînvăţaţi, dar aceiaşi în duhul,

Puternici ca îngerii în a Domnului iubire,

Petru cel simplu şi Pavel cel mult învăţat,

Erau amîndoi luminaţi de al Duhului har.

Ei două luminări aprinse au fost,

Candele nestinse, înalte şi preafrumoase, ca stelele strălucind.

Ele pămîntul au străbătut cu a lor lumină,

De la oameni nimic cerînd, şi pe veci îmbogăţindu-i.

Ei mai săraci erau decît cei mai săraci,

Dar au îndestulat lumea;

Ei robi şi întemniţaţi au fost, dar lumea au biruit.

Cu învăţătura lui Hristos ei au îmbogăţit lumea,

Şi cu arme noi pe ea desăvîrşit o au biruit.

Ei o au biruit cu smerenia şi dumnezeiasca pace,

Cu fericita blîndeţe, cu rugăciunea, postirea

Şi cu milostivirea cea de necuprins.

Cînd a vieţii lor zbuciumată zi s-a plecat spre zbuciumata seară,

Sîngerosul Nero năpraznic capăt i-a pus.

Dar cînd Nero, al lumii dement conducător

Poruncit-a a Apostolilor moarte,

Lumea nu mai era a lui, ci-a lor.

Iar ei prin moarte au dobîndit împărăţia.

Luna iunie in 29 zile: pomenirea Sfintilor, slavitilor si intru tot laudatilor si mai marilor Apostoli Petru si Pavel (+67)     Pentru acesti doi Apostoli, pricina de lauda nu va afla nimeni mai mare alta, decat lauda, pe care le-a dat-o, Domnul Insusi, fiecaruia. Ca, pe Petru l-a fericit, pentru marturisirea Lui, numindu-l "Piatra" si pe adevarul marturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar, pe Pavel l-a numit "Vas ales", care avea sa poarte numele Domnului, inaintea tiranilor si a imparatilor. Dar, iata, alte cateva cuvinte despre aceste slavite capetenii ale Apostolilor.
    Sfantul Apostol Petru, mai intai, era pescar din Betsaida, la Marea Galileii si se chema Simon, inainte de a se intalni cu Domnul. Era frate cu Sfintul Apostol Andrei, "Cel intai chemat" la slujirea credintei. Era cel mai varstnic dintre cei doisprezece ucenici si, deseori vorbea in numele Apostolilor, rugand pe Invatatorul sa le talcuiasca intelesul tainelor credintei. Era o fire infocata, cinstita si plina de rodire pentru Hristos si gata, oricand, la uitarea de sine. Cu toata dragostea pentru Iisus Hristos, nu si-a putut invinge slabiciunea, lepadandu-se de trei ori de Domnul sau, tocmai cand Acesta era batjocorit si purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi si cu mult zbucium, a ispasit el intreita lui lepadare de Domnul, iar, la cea de a treia aratare a Domnului Inviat, ucenicilor Sai, Petru redobandeste vrednicia de Apostol, marturisind de trei ori dragostea lui catre Mantuitorul.
    Dupa Inaltarea la cer a Domnului si dupa pogorarea Duhului Sfant, a inceput stradania, cea fara odihna, pentru raspandirea credintei si, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Petru nu a precupetit nici o osteneala pentru implinirea poruncii Mantuitorului, de a vesti adevarul mantuirii. A strabatut drumuri lungi si grele, propovaduind Evanghelia in Iudeea, in Antiohia si in Pont, in Galatia, in Capadochia si in Bitinia, ajungand pana la Roma. Desi, mai varstnic, se supune intru totul, hotararilor luate la Sinodul Apostolilor din anul 51. Peste tot, a intemeiat biserici, a invatat, a mangaiat, a intarit credinta si nadejdea primilor crestini. Cand n-a putut ajunge la frati, a luat pana si a scris cele doua Epistole din Noul Testament, comori de invatatura, care depasesc aurul si pietrele scumpe.
    Marele pescar si-a incheiat stradania si viata la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, in ziua de 29 iunie, Sfantul Petru a indurat moarte de Mucenic, in vremea prigoanei impotriva crestinilor, dezlantuita de crudul imparat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astazi se inalta stralucita basilica ce-i poarta numele, verhovnicul Apostolilor a fost rastignit cu capul in jos, pecetluind, cu sangele sau, credinta si dragostea lui fata de Mantuitorul Hristos.
    Sa privim, acum, spre cealalta capetenie a Apostolilor, Sfantul Apostol Pavel. A fost barbat invatat, fariseu si rabin in religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel si cunoscator al intregii invataturi din vremea sa. Se numea Saul inainte de a veni la credinta si era de fel din Tarsul Ciliciei. Imputernicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce marturiseau credinta in Hristos si propovaduiau Invierea Lui. Pe cand calatorea, spre cetatea Damascului, spre a prinde pe crestinii de acolo, Saul a vazut pe Domnul, Care i S-a aratat in chip minunat, si a crezut in El, lepadand ratacirea in care traise pana atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neinfricat propovaduitor al credintei crestine si sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus vestea cea buna a Evangheliei Domnului printre popoarele pagane, binevestind in multe locuri din Rasarit, trecand prin Grecia, la Atena, la Corint, in Asia si in Macedonia si ajungand pana la Roma.
    In lungile si obositoarele lui calatorii, a indurat nenumarate primejdii, a suferit batai, a fost intemnitat, a indurat foamea si setea. Nici o suferinta nu i-a micsorat ravna de propovaduire a credintei, nici o primejdie nu l-a inspaimantat. Prin toate cetatile, pe unde a trecut, a intemeiat obsti crestine, de care s-a ingrijit tot timpul, sfatuindu-le si indrumandu-le prin epistolele, pe care le trimitea catre frati, cand se afla departe, epistole din care ni s-au pastrat patrusprezece, ca un adevarat tezaur al vietii lui Hristos, ca o adevarata stiinta a mantuirii. Sfantul Apostol Pavel a fost numit "Apostolul Neamurilor", ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele pagane din acele timpuri, iar sfarsitul sau a fost cu moarte de mucenic taindu-i-se capul cu sabia, in aceeasi zi cu Sfantul Petru si sub acelasi imparat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare.
    Sa cinstim necontenit pe acesti mari ctitori ai credintei noastre. Cat vor dura cerul si pamantul, faptele si maretia Sfintilor Apostoli nu se vor sterge din istoria mantuirii. Sa-i chemam in rugaciunile noastre si sa fim recunoscatori. Prin credinta, suntem de-a pururea ucenicii Apostolilor.
Intru aceasta zi, cuvant de lauda, al celui intru Sfinti Parintelui nostru Ioan Hrisostom,
arhiepiscopul Constantinopolului,
la Sfintii Aupstoli Petru si Pavel, si la preaslavita marturisirea lor     In praznicul acesta, al pomenirii Sfintilor Apostoli vad o intrecere a cerului si a pamantului. Puterile ceresti, adica, lauda, cu glasuri cinstite, invatatura si ostenelile lor, ca prin-insii s-a facut cunoscuta taina Intruparii lui Dumnezeu, precum spune Pavel: "Prin Biserica, acum, cunoscuta s-a facut, Incepatoriilor si Stapaniilor ceresti, intelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri" iar oamenii, cei de pe pamant, se silesc sa arate lauda vrednica, cinstind pe cei ce sunt varfurile Apostolilor, ca prin ei au fost adusi la mantuire.
    Ca cine este mai mare decat Petru si cine este deopotriva cu Pavel, care, cu fapta, si prin cuvant, au impodobit toata zidirea, din cer si de pe pamant, care, din tina trupului, au fost alcatuiti si mai mari decat ingerii s-au aratat ? Deci, ce vom zice despre invatatorii zidirii celei de sus si ai celei de jos ? Ca nu aflu cuvant vrednic, sa laud pe cei ce au proslavit neamul oamenilor pe cei ce tot pamantul si marea au inconjurat si radacinile pacatelor le-au smuls si semintele dreptei credinte le-au aruncat in inimile oamenilor celor nesupusi. Petru - povatuitorul Apostolilor, Pavel - invatatorul lumii si partas cu puterile cele de sus, Petru - propovaduitorul iudeilor, Pavel - mangaierea neamurilor. Si, priviti intelepciunea cea covarsitoare a Stapanului, ca, pe Petru, din pescar l-a ales, iar, pe Pavel, din facatorii de corturi. Si aceasta, tot spre folos a facut-o, ca sa se cufunde in adanc.
    O, prea fericita pereche, careia ti s-au incredintat sufletele lumii intregi. Petru - incepatura dreptei credinte, marele aratator de cele sfinte ale Bisericii, sfatuitorul cel trebuincios al crestinilor, odorul puterilor de sus. Apostolul cel cinstit de Stapanul. Pavel - marele propovaduitor al adevarului, lauda lumii, omul cel din cer si ingerul cel de pe pamant, slava Bisericii, vulturul zburator intru cele inalte, alauta Duhului, privighetoarea si viersul cel dulce-graitor, gura Stapanului, slujitorul cel treaz al lui Hristos, Pavel si Petru, cei impreuna injugat la jugul Bisericii, cu ce bun castig ati dobandit lumea, cei ce crucea lui Hristos ati purtat-o, in loc de jug, iar, in loc de calauza, pe Mantuitorul l-ati purtat, si, in loc de povara, cele doua asezaminte ale Scripturiior, iar, in loc de imboldire, darul Sfantului Duh l-ati avut. Pavel si Petru, cei ce, in fiecare zi, lumineaza Biserica, camarile Stapanului, casele de oaspeti a toata lumea, corturile Duhului, scolile de talcuire ale Sfintei Treimi, dascalii Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu.
    Petru, dorirea mea cea dumnezeiasca, Pavel, vasul alegerii, toiagul meu; Petru, locasul lui Dumnezeu; Pavel, gura lui Hristos, vioara Duhului; omul cel de trei coti, care, insa pana la cer a ajuns. Cel ce intr-un loc era cuprins si pe toata lumea a adunat-o imprejurul Stapanului, care de la Ierusalim, Evanghelia lui Hristos, a dus-o pana in Iliric, drumetul cel iute alergator, vulturul care a zburat la ceruri, cel plin de dumnezeiescul dar, cel marturisit de Domnul sa poarte numele Lui inaintea lumii intregi, cela ce, pana la al treilea cer, a strabatut si in Rai a intrat si pana la dumnezeiescul Scaun, cel neeuprins de minte, s-a suit si a auzit taine negraite, care nu sunt cu putinta omului a le grai. Dar, ce vom zice si despre Petru ? Privirea cea dulce a Bisericii, stralucirea lumii, porumbita cea curata, povatuitorul Apostolilor, Apostolul cel fierbinte, cel ce fierbea cu duhul, ingerul si omul, plin de dar, piatra cea tare a credintei, cugetul cel inlelept al Bisericii, cela ce "fericit" a fost numit de gura Stapanului, cela ce cheile Imparatiei cerurilor, de la Domnul Insusi, le-a luat.
    Voi, Petru si Pavel, ati rapit randurile ingerilor. Si pentru ce graiesc multe ? Insusi Domnul va lauda pe voi, zicand: Voi sunteti lumina lumii, cei mai indestulati decat imparatii, cei decat bogatii, mai puternici, cei decat ostasii mai tari, cei decat inteleplii, mai intelepti, cei decat filozofii, mai filozofi, cei decat ritorii, mai frumos cuvantatori, cei ce nimic nu aveti si pe toate le tineti. Voi sunteti rabdarea mucenicilor, voi, dreapta credinta a patriarhilor, nevointa monahilor, cununa fecioarelor, pacea celor casatoriti, fraul bogatilor celor rapitori, infranarea celor inversunati, acoperamantul imparatilor, zidurile crestinilor, luptatorii impotriva barbarilor, zabala in gura ereticilor, cei ce omorati patimile cele necuvantatoare ale trupurilor, cei ce izgoniti legiunile dracilor, cei ce ati surpat capistele idolilor pagani, cei ce, pe cele de sus si pe cele de jos le-ati mostenit; ca cheile celor de sus le-ati luat, iar pacatele celor de jos a lega si dezlega aveti putere. O, minunea celui simplu, o intelepciunea celui necarturar. Petru, cela ce prin umbra lui pe cei slabanogi ii intarea si poarta o dezlega. Pavel, cel ce, prin hainele lui, bolile le gonea si pe draci ii alunga. Cei ce, in mijiocul lor, pe Hristos Domnul, il aveau si salas al Sfantului Duh erau, Pavel, randuneaua Bisericii, cea neostenita, Petru cel ce, ca o privighetoare, neincetat canta lumii, de-a pururea. Stalpii Bisericii, luminatorii cei mari ai lumii, unul mai inalt decat altul, si, impreuna, mai buni decat toata zidirea.
Bucura-te Petru, piatra credintei; Bucura-te, Pavel, lauda Bisericii; Bucura-te Pavel, grija Bisericilor; Bucura-te Petru, podoaba lumii; Bucura-te Pavel intrarea Raiului; Bucura-te Petru, dascalul imparatiei cerurilor; Bucura-te Pavel, limanul cel linistit al celor inviforati; Bucura-te Petru, cela ce, de multe laude, te-ai invrednicit, de la Domnul; Bucura-te Pavel, cela ce al multor daruri esti impartitor; Bucura-te, Petru, cel fierbinte, care aprinzi cu Duhul cel Sfant; Bucura-te, Pavel, drumetul cel cu buna alergare. Cei ce toata lumea cea de sub soare cu sfanta propovaduire ati luminat-o, cei ce nenumarate rele ati patimit pentru Biserica, in temnita inchisi, de iudei urati, de barbari tarati, de imparati chinuiti, cei ce a rasufla nu erati slobozi si a inceta invatatura nu sufereati. Cei ce nu puteati misca madularele trupului, din pricina legaturilor si pe toata lumea, cea legata prin pacat, ati dezlegat-o. Voi, care taberele dracilor, cu totul, le-ati biruit, iar darul Preasfantului Duh in lume s-a intors. Voi ati risipit negura ratacirii, voi semintiile dracilor le-ati surpat, voi capistele paganilor le-ati stricat, voi toata slujirea de Dumnezeu, cea cu nume mincinos, cenusa ati facut-o. Voi, vanturand, neghina din grau ati lepadat-o si invatatura voastra, cea din toate zilele, in Biserica, roada curata ati aratat-o.
    Deci, ce multumiri va vom aduce, voua, celor ce atata v-ati ostenit pentru noi ? Imi aduc aminte de tine, Petru si ma inspaimant. Imi aduc aminte de tine Pavel si, inspaimantandu-ma, ma podidesc lacrimile. Ce sa zic, nu stiu, si nu stiu ce sa graiesc, privind necazurile voastre. Cate temnite ati sfintit, cate legaturi ati luminat, cate inchisori, cu invataturile voastre, ati umplut, cate lanturi ati stralucit, cate munci ati rabdat, cate locuri, cu talpile voastre, ati sfintit, cate ocari ati patimit, cum pe Hristos l-ati purtat, cum Bisericile le-ati veselit, cu propovaduirea voastra. Binecuvantata este sangerarea madularelor voastre, pentru Biserica. Voi cu totul, intru toate, L-ati urmat pe Hristos. Ca, in tot pamantul, a iesit vestirea voastra si la marginile lumii graiurile voastre. Ca Biserica, cea logodita de voi Domnului, nerupta o va pazi Hristos. Ca cine, tinand vrednicia de invatator, a indraznit sa zica, vreodata, ceva, in afara de predania voastra ? Voi, pe toti dascalii, i-ati intrecut, voi, pe toti cuvantatorii de Dumnezeu, i-ati invatat pe toti intunecatii, i-ati luminat, rabdarea voastra a biruit orbirile noastre, cei ce v-ati rugat sa fiti, voi, anatema, pentru ca lumea sa o dobanditi.
    Deci, cu ce va vom rasplati voua, pentru toate bunatatile, pe care ni le-ati dat noua ? Astazi, este pomenirea patimilor voastre. Astazi, este praznuirea marturisirii voastre pentru Hristos. Astazi, toti, veselindu-ne, cinstim sfinlele voastre moaste. Bucura-te, Petru, cel ce te-ai impartasit de lemnul crucii si asemanarea Dascalului n-ai voit a te rastigni in rastignire dreapta, precum Stapanul nostru, ci mai mult cu capul in jos, ca cel ce faceai calatoria ta de pe pamant la cer. O, binecuvantate piroane, care ati patruns sfintele sale madulare. Bucura-te, cel ce, cu indrazneala, in mainile Stapanului, sufletul l-ai dat, iubitorule de Stapan si bineslujitorule al Domnului, cel ce ai slujit Domnului fara de imprastiere, Biserica logodindu-i-o cu toata sarguinta, cel ce fierbeai cu duhul, Apostol credincios al Stapanului tuturor. Iar tie, Pavel, de trei ori fericite, omul cel nepovestit, capul ti s-a taiat. Ce fel de sabie a trecut prin gatlejul tau, gura a Stapanului, cel ce esti minunarea cerului insusi si pamantului infiorare ? Sabia aceea faca-se mie, in loc de cununa, ca am primit sangele tau ? Treizeci si cinci de ani ai slujit Domnnului, cu toata sarguinta, savarsindu-ti drumul, pentru dreapta credinta, te-ai odihnit in Domnul, la saizeci si opt de ani.
    Pentru aceasta si noi, in ciuda pacatelor noastre, fericitele voastre glasuri le slavim. Bucurati-va intru Domnul, totdeauna, neincetat, pentru noi rugati-va. Fagaduintele voastre impliniti-le. Ca strigi, fericite Petru, asa zicand: "Ma voi sargui, dupa ducerea mea, sa fac pomenire despre voi". Iar, fericitul Pavel, catre Dascalul si Domnul tuturor, s-a dus dupa multe osteneli. Si au adormit, amandoi, intru marea cetate Roma, in 29 de zile ale lui iunie, in zilele lui Nero cel fara de lege. Deci, toata sarguinta datori suntem a o arata, iubitilor, rugandu-ne Imparatului a toate, lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca sa ne invredniceasca pe noi, din iubirea Sa de oameni, a ramane neclatinati in predaniile si invataturile lor. Ca sa dobandim mila inaintea Divanului Lui. Ca lui Dumnezeu Tatal I se cuvine slava, impreuna si Preasfantul si bunului si de viata facatorul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sinaxar 29 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.

La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului.

De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte.

Iar Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Şi se spune că din tăierea aceea a curs sânge şi lapte. Şi măcar că fericitul Pavel s-a săvârşit mai pe urma lui Petru, moaştele lor însă tot la un loc s-au pus. Fericitul apostol Pavel era şi el pleşuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era cam lungă cu cuviinţă, cu nasul rotund şi cuvios, la toată faţa împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea, puţin cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor sale şi cu tăria cuvintelor sale, şi cu dumnezeiască putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul. Însă amândoi corifeii apostoli erau plini de Duhul Sfânt şi de dumnezeiescul har. Şi se face prăznuirea lor în biserica Sfinţilor Apostoli cea mare, şi la Orfanotrofion, şi în cinstita biserică a Sf. Apostol Petru ce este aproape de sfânta biserică cea mare, şi la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserici.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta zi, invatatura la pomenirea Sfintilor si mai marilor Apostoli Petru si Pavel     Ati auzit, fratilor, in Evanghelie, pe Insusi Domnul, zicand catre ucenicii Sai, cuvintele cele de viata, pe care, ascultandu-le si scriindu-le in inimile voastre, duhovnicesti sa le facem. Dupa aceea, ati auzit cele ce, ca un Imparat, le-a grait catre Petru: "Tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea", adica, piatra cea tare a credintei, pe care Hristos a zidit Biserica cea duhovniceasca, pe care portile iadului n-o vor putea birui si unde Insusi Facatorul, a pus temelia si i-a intarit zidurile, prin credinta; si cine i se va putea impotrivi ei ? Pentru ca, oricine alearga la Biserica, se va mantui. La aceasta fratilor, sa scapam, ca, acolo, de toate pacatele eliberare vom afla, acolo, vom dobandi vindecare de patimi, acolo, ne vom indulci de veselie si de bucurie, pentru ca acestui mai-mare Apostol Petru, i-a dat Domnul Dumnezeu stapanire, zicand: "Si iti voi da tie cheile Imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamant, va fi dezlegat si in ceruri" (Matei 16, 19). Catre acela acum sa cadem, fratilor, cerand deslegare, cu credinta, curatie si dragoste, fara de pizma, cu fapte bune impodobindu-ne si curatindu-ne, cu milostenie si cu post, ca si noi sa castigam mila, de la Dumnezeu, pe saraci, miluindu-i, pe straini, primindu-i, pe cei goi, imbracandu-i, pe cei flamanzi, hranindu-i pe cei insetati, adapandu-i, ca, prin acestea, se deschide Imparatia cerului si se iarta pacatele. Drept aceea, nu putem sa-i trecem pe cei in nevoi, cu vederea, ca, si pentru dansii, ne este data averea, ca si pe ei sa-i hranim si a noastra indestulare sa o avem. Ca a zis Domnul: "Cu ce masura veti masura, se va masura voua". Pentru aceasta, bine este, fratilor sa ne sfarsim viata cu petrecerea cea fara de prihana, in lumea aceasta, si osanda vesnica sa nu o mostenim. Pentru ca va veni Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ca sa judece vii si mortii si sa plateasca fiecaruia, dupa faptele lui, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Cugetare

Simon Petru şi Simon Magul

Duşmanii creştinismul iubesc mult să scoată în faţă pilde de minuni lucrate de păgîni, ca astfel să-i înşele pe cei uşor de înşelat, să bîrfească credinţa creştină şi să preaslăvească păgînismul, vrăjitoria, descîntecele, satanismul, şi toate celelalte şarlatanii. Nu încape îndoială că Satan, prin ale lui slugi, încearcă şi el să se dea făcător de minuni, dar minunile lui nu pornesc din dragostea de oameni, din împreună pătimire cu ei şi din credinţa în Dumnezeu, ci ele pornesc din sataniceasca mîndrie, egoism, iubire de sine, şi ură faţă de oameni.

Citind Sfintele Scripturi şi mai cu seamă Faptele Apostolilor, creştinul trebuie să-şi dea seama de diferenţa ca de la cer la pămînt care există între minunile cele dumnezeieşti şi înşelăciunile şi şarlataniile satanice, care vor să treacă drept minuni.

În această privinţă, creştinul trebuie să-şi aducă întotdeauna aminte de Simon Petru şi de Simon Magul. El trebuie să compare minunile pe care le făcea Apostolul Petru, şi aşa-numitele minuni pe care le izvodea Simon Magul. Apostolul a prefăcut inimile de piatră ale oamenilor în inimi nobile, sensibile şi pline de credinţă. El a vindecat bolnavii şi a înviat morţii – şi toate acestea numai cu rugăciunea şi cu credinţa în lisus Hristos, Domnul Dumnezeu Cel Viu. Pe cînd Simon Magul uluia gloatele cu scamatorii diabolice. Sfîntul Apostol Petru era prietenul lui Dumnezeu, pe cînd Simon Magul era prietenul şi protejatul perversului şi dementului Nero, care şi-a sfîrşit necurata lui viaţă punîndu-şi singur capăt zilelor. Aşa-numitele minuni ale fakirilor păgîni aparţin aceleiaşi categorii de iluzionism satanic şi înşelăciune pe care le practica şi Simon Magul. Aşa cum de la depărare mare suprafaţa largă de nisip încins seamănă cu apele mării, tot aşa seamănă şi „minunile” fakirilor cu adevăratele minuni de viaţă făcătoare ale creştinismului.

Luare aminte

Să luăm aminte la vindecarea minunată a lui Bartimeu cel orb (Marcu 10: 46):

• La cum Bartimeu L-a rugat pe Domnul cu glas mare strigînd: „Ai milă de mine!”
• La cum Domnul i-a zis lui: Vezi!
• La cum, de mă voi ruga şi eu cu credinţa lui Bartimeu, Domnul va da şi orbitului meu suflet vederea.

Predică

Despre frica de Domnul – „Petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre” (I Petru l: 17).

Acestea sînt cuvintele Marelui Apostol Petru, cuvinte care au o îndoită întemeiere: cea venită din insuflarea dumnezeiască, şi cea venită din experienţa adîncă a trăirii vieţii. Din insuflare dumnezeiască, pescarul cel simplu şi neştiutor de carte s-a făcut învăţător şi dascăl preaînvăţat popoarelor, stîlp al Credinţei şi preaputernic făcător de minuni. Prin experienţa adîncă a trăirii vieţii personale, el a învăţat că toată înţelepciunea şi puterea omului vin doar de la Dumnezeu şi că omul trebuie astfel să aibă din belşug şi statornic frică faţă de El, şi faţă de nimeni şi nimic altceva. Nebunul se înspăimîntă doar atunci cînd vede lucind fulgerul şi cînd aude tunetul furtunii, dar omul înţelept se teme de Domnul în fiecare zi şi în fiecare ceas. Căci Ziditorul fulgerului şi furtunii este mult mai înfricoşat decît fulgerul şi furtuna înseşi, şi mai ales, el este pururea cu tine.

De aceea, nu este destul să te temi de Domnul numai din cînd în cînd, ci trebuie să te temi de Domnul cu fiecare răsuflare.

Căci frica de Domnul este mai proaspătă şi mai răcoritoare decît ozonul cel mai curat, atunci cînd se pogoară în atmosfera viciată a sufletului tău. Acest ozon aduce curăţire, purificare, uşurare, bună mireasmă şi sănătate. Pînă ce nu s-a întărit în frica de Domnul, Petru era doar Petru, iar nu Marele Apostol Petru, eroul, învăţătorul lumii, şi făcătorul de minuni. O fraţilor, să nu ne fie nouă a ne bucura mai înainte de seceriş.

Această viaţă a noastră nu este secerişul, ci timpul semănatului întru nevoinţele trupului, şi sudoarea feţei, şi întru frică mare pentru mîntuirea noastră. Semănătorul cu frică şi trăieşte pînă ce nu vede că semănăturile lui au rodit, şi pînă cînd nu le strînge în hamabare. Să ne amînăm şi noi bucuria pînă la ziua secerişului, căci acum este vremea nu a bucuriei, ci a nevoinţelor întru frică şi cutremur.

Oare mîntui-mă-voi? Iată întrebarea care trebuie să ne ardă zi şi noapte, în acelaşi fel în care îl chinuie şi pe semănător întrebarea: Oare izbuti-voi să culeg roadele muncii mele semănate cu sudoare în acest ogor? Semănătorul pururea seamănă cu sudoare. Să facem şi noi la fel, nevoindu-ne cu frică şi cu cutremur în tot timpul pribegirii noastre pe acest pămînt.

O, Atotînfricoşate şi Preaputernice Doamne, viază-ne pre noi întru frica Ta. Căci Ţie se cuvinte toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!