Predică la Duminica a V-a a Sfîntului şi Marelui Post ( a Sfintei Maria Egipteanca ) Despre slava deşartă şi mînie

Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stînga Ta,
întru slava Ta (Marcu 10, 36-37)

Iubiţi credincioşi,

Dacă aţi ascultat cu atenţie şi evlavie citirea Sfintei Evanghelii de azi, pe lîngă alte sfinte învăţături care izvorăsc din cuvintele Mîntuitorului, aţi auzit şi de cererea celor doi Apostoli, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu. Iată ce au cerut: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stînga Ta întru slava Ta (Marcu 10, 35-37).
Vedeţi, fraţii mei, ispita slavei deşarte cum a îndrăznit a se apropia chiar şi de ucenicii Domnului? Nu este de nici o mirare acest lucru, căci diavolul încă în Rai fiind a ispitit pe protopărinţii noştri Adam şi Eva tot cu ispita mîndriei şi a slavei deşarte. Că auziţi ce spune şarpele Evei: Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mînca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul (Facere 3, 4-5).
Diavolul şi îngerii lui au fost izgoniţi din cer tot pentru păcatul mîndriei şi al slavei deşarte, căci cugetau să se facă asemenea cu Ziditorul lor, Care i-a adus din nefiinţă întru fiinţă. Iată ce zice dumnezeiasca Scriptură despre aceasta: Tu care ziceai în cugetul tău: Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi pune jilţul meu! În muntele cel sfînt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asmenea Celui Prea Înalt voi fi (Isaia 14, 13-14). Vedeţi, fraţilor că păcatul mîndriei şi al slavei deşarte a fost pricina căderii satanei şi a îngerilor celor de un gînd cu el?
Cu acest păcat greu şi urît de Dumnezeu a înşelat diavolul şi pe strămoşii noştri în rai, iar de atunci şi pînă azi nu încetează a ispiti pe oameni cu tot felul de încercări, dar mai ales cu ispita mîndriei şi a slavei deşarte, pe care Preabunul Dumnezeu o urăşte atît de mult.
Aşa a ispitit şi pe ucenicii Mîntuitorului din Evanghelia de azi. Însă aţi auzit cu cîtă blîndeţe şi înţelepciune i-a îndreptat Mîntuitorul; nu i-a certat, nu i-a blestemat, nu i-a pedepsit, ci cu blîndeţe le-a zis: Nu ştiţi ce cereţi! (Marcu 10, 38). Ca unor copii neştiutori le spune că nu ştiu ce vor. După aceea le-a amintit de paharul sfintelor Sale patimi şi le-a zis: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? (Marcu 10, 38), iar ei au zis: "Putem", la care Iisus le-a adăugat: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi boteza (Marcu 10, 39). Într-adevăr, Iacob a fost ucis de Irod, iar pe Ioan l-a surghiunit în Patmos Domiţian, păgînul împărat al Romei.
În acest fel amîndoi apostolii au băut paharul suferinţei pentru Domnul şi pentru Evanghelia Lui. Dar a şedea de-a dreapta Mea, nu este al meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit (Marcu 10, 40). Dar de ce a zis: Nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu (Matei 20, 23). Nimenea să nu socotească aici ca Arie ereticul că Mîntuitorul este mai mic ca Dumnezeire decît Tatăl. Nu, ci acum Mîntuitorul vorbeşte ca om. Că se socotea mai mic după omenire nu după dumnezeire. Căci după dumnezeire era şi este în vecii vecilor egal cu Tatăl. La fel în alt loc al Sfintei Evanghelii ne învaţă, zicînd: Iar Eu şi Tatăl Meu una sîntem (Ioan 10, 30); şi iar zice: Toate cîte are Tatăl ale Mele sînt; de aceea am zis că din al Meu iau şi vă voi vesti vouă. Şi toate ale Mele sînt ale Tale, şi ale Tale sînt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei (Ioan 16, 15; 17, 10). Iar în alt loc zice: Nu crezi tu că Eu sînt întru Tatăl şi că Tatăl este întru Mine? (Ioan 14, 10).
Dar să mergem mai departe pe drumul cuvîntului spre a auzi ce zice Sfînta Evanghelie: Auzind cei zece, au început a se mînia pe Iacob şi pe Ioan (Marcu 10, 41). Vedeţi fraţilor că pentru ispita mîndriei celor doi Apostoli, pe ceilalţi zece i-a ajuns ispita mîniei. Prea Înduratul nostru Mîntuitor, iarăşi, ca pe nişte copii care nu ştiu ce fac, chemîndu-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cîrmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpînesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întîi între voi, să fie tuturor slugă (Marcu 10, 42-44). O bunătate şi dragoste fără margini a Mîntuitorului nostru, că şi pe cei dintîi, care erau ispitiţi de patima slavei deşarte, şi pe ceilalţi zece, care se mîniau asupra celor doi, cu mare blîndeţe şi înţelepciune îi îndreaptă şi îi învaţă, să nu fie ca stăpînitorii lumii, care cu multă trufie şi slavă deşartă conduc popoarele şi le domnesc.
De aceea îi învaţă, zicînd: Şi care vrea să fie întîi între voi, să fie tuturor slugă (Marcu 10, 44). Prin aceste preasfinte învăţături alungă din mintea lor şi slava deşartă şi mînia, căci aceste patimi sînt amîndouă fiice ale mîndriei. Slava deşartă este începutul, iar mîndria este sfîrşitul! Însă şi la spălarea picioarelor la Cina cea de Taină, aceeaşi învăţătură împotriva slavei deşarte i-a învăţat: Voi Mă numiţi pe Mine Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sînt. Deci dacă Eu, Domnul şi învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sînteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi (Ioan 13, 13-15).
Ce este slava deşartă? După învăţătura sfinţilor Părinţi, slava deşartă este începutul mîndriei şi "numai atîta deosebire este între ele, cîtă deosebire are copilul de bărbatul desăvîrşit şi grîul de pîine" (Filocalia, vol IX, Sf. Ioan Scărarul, Cuvîntul 22, Bucureşti, 1980). Pe slava deşartă cu "vaiul" o ameninţă Domnul zicînd: Vai vouă, cînd toţi oamenii vă vor vorbi de bine (Luca 6, 26). "Gîndul slavei deşarte este prea subţire şi cu lesnire stă pe ascuns lîngă isprăvile faptelor bune şi nu mică nevoinţă trebuie spre a se izbăvi cineva de slava deşartă" (Ibidem). Cum poate cineva a se izbăvi de fiara aceasta cu multe capete a slavei deşarte? După învăţătura Sfîntului Ioan Scărarul, slava deşartă o izgoneşte de la sine, cel ce în tot locul şi lucrul se defaimă pe sine, cel ce suferă cu vitejie ocările şi defăimările altora, cel ce trece fără de vătămare pe lîngă laude şi cel care aleargă spra slava cea de sus, iar pe cele de aici le socoteşte gunoaie.
Zice acelaşi sfînt că "începutul neslavei deşarte este păzirea gurii şi iubirea de necinstiri, mijlocul este încetarea tuturor ispitirilor gîndite ale slavei, iar sfîrşitul este ca pe cele ce ajută la necinstire să fie primite înaintea oamenilor din inimă" (Ibidem). Numai acela are înţelepciune smerită, care lucrează toată fapta bună cu scopul de a plăcea lui Dumnezeu, după cum ne învaţă şi Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Ori de mîncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi (I Corinteni 10, 31; Coloseni 3, 18).
La fel şi Sfîntul Efrem Sirul ne învaţă următoarele despre slava deşartă: "Sîrguieşte-te să fii defăimat şi te vei umple de cinstea lui Dumnezeu. Nu căuta să fii cinstit, plin fiind înăuntru de răni. Ocărăşte-te pe tine, ca să fii cinstit şi să n-o doreşti ca să nu te necinsteşti". Apoi zice: "Cel ce aleargă după cinste, ea fuge dinaintea lui, iar cel ce fuge de dînsa, cinstea aleargă după el şi propovăduitor al smereniei lui i se face înaintea tuturor oamenilor. Fugi de slavă şi vei fi slăvit. Teme-te de mîndrie şi te vei mări. Dacă urăşti slava, fugi de cei ce o caută" (Filocalia X, Sf. Isaac Sirul, 1981, Cuvîntul 5. Pentru lepădarea de lume).

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am vorbit despre răutatea slavei deşarte, cu care au fost ispitiţi cei doi Apostoli Iacob şi Ioan. În cele ce urmează vom vorbi puţin despre păcatul mîniei, care nu puţin ne vatămă în această viaţă. Mai întîi să vedem ce este mînia şi de cîte feluri este. "Mînia este sutaşul raţiunii, răzbunătorul poftei. Cînd dorim un lucru şi sîntem împiedicaţi de cineva, ne mîniem asupra lui ca unii ce sîntem nedreptăţiţi" (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Bucureşti 1938, cap. 14). "Mînia este aducerea aminte a urii ascunse, adică a pomenirii de rău. Mînia este dorinţa de a face rău celui ce ne-a mîniat" (Filocalia IX, Sf. Ioan Scărarul, Cuvîntul 8).
Felurile mîniei sînt patru. Primul fel de mînie se cheamă "iritare", al doilea fel de mînie se cheamă "pizmă"; al treilea fel de mînie se cheamă "zavistie", adică cea care zace mult în sufletul omului şi caută răzbunare; iar al patrulea fel este mînia cea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne învaţă în Sfînta Scriptură să oprim mînia noastră cea rea: Părăseşte mînia şi lasă iuţimea (Psalm 36, 8). La fel şi marele Apostol Pavel, zice: Lepădaţi şi voi toate acestea: Mînia, iuţimea, răutatea, hula, cuvîntul de ruşine din gura voatră (Coloseni 3, 8). În alt loc arătînd acelaşi lucru, zice: Orice amărăciune şi supărare şi mînie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi împreună cu orice răutate (Efeseni 4, 31).
Sfîntul Ioan Scărarul ne arată prin ce faptă bună putem să gonim de la noi mînia cea rea şi pătimaşă, zicînd: "Precum apa în văpaie cîte puţin adăugîndu-se, desăvîrşit pe văpaie o stinge, aşa şi lacrima plînsului celui adevărat pe toată văpaia mîniei şi a iuţimii face s-o ucidă" (Filocalia IX, op. cit., p. 68).
Cît priveşte mînia cea dreaptă a lui Dumnezeu s-a arătat prin multe feluri de pedepse, după cum despre aceasta ne arată dumnezeiasca Scriptură, zicînd: Cu mulţimea slavei Tale ai surpat pe cei potrivnici. Trimis-ai mînia Ta şi i-a mistuit ca pe nişte paie. La suflarea nărilor Tale s-a despărţit apa. Strînsu-s-au la un loc apele ca un perete şi s-au închegat apele în inima mării. Vrăjmaşul zicea: Goni-i-voi şi-i voi ajunge; pradă voi împărţi şi-mi voi sătura sufletul de răzbunare; voi scoate sabia şi mînia mea îi va stîrpi. Dar ai trimis Tu duhul Tău şi marea i-a înghiţit; afundatu-s-au ca plumbul, în apele cele mari (Ieşire 15, 7-10).
În alt loc, despre mînia cea dreaptă a lui Dumnezeu, auzim aşa: Şi i-a lepădat Dumnezeu din pămîntul lor cu mînie, cu iuţime şi cu aprindere mare şi i-a aruncat în alt pămînt, cum vedem acum (Deuteronom 29, 28). Iar dumnezeiescul şi marele Prooroc Isaia, arătînd despre mînia cea dreaptă şi sfîntă a lui Dumnezeu care va fi la sfîrşitul lumii, zice aşa: Pentru aceasta voi prăbuşi cerurile; şi pămîntul se va clătina din locul lui, din pricina furiei Domnului Savaot în ziua iuţimii mîniei Lui. Atunci, ca o gazelă sperioasă şi o turmă pe care nimeni nu poate s-o adune, fiecare se va întoarce la poporul său şi fiecare va fugi în pămîntul său (Isaia 13, 13-14).
Fraţii mei, acum să arătăm ce virtuţi sînt împotriva mîniei. Cea dintîi faptă bună care stinge şi potoleşte mînia este blîndeţea. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, voind să ne înveţe prin ce putem linişti tulburarea mîniei a zis: Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sînt blînd şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29). În alt loc dumnezeiasca Scriptură ne învaţă, zicînd: Fericiţi cei blînzi, că aceia vor moşteni pămîntul (Matei 5, 5). Tot dumnezeiasca Scriptură ne învaţă, zicînd: Răspunsul blînd domoleşte mînia (Pilde 15, 1; 16, 14; 25, 15). Sfîntul Apostol Petru arată că blîndeţea are mare preţ înaintea lui Dumnezeu şi zice: Să fie omul cel tăinuit al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului, blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu (I Petru 3, 4). Încă şi Sfîntul Apostol Pavel ne arată că trebuie să sfătuim cu blîndeţe pe cei care vor cădea în oarecare păcat şi zice: Fraţilor, chiar de va cădea vreun om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi pe unul ca acela cu duhul blîndeţii (Galateni 6, 1).
Am însemnat acestea din dumnezeiasca Scriptură, ca să vă aduc aminte că cel mai bun leac împotriva mîniei este blîndeţea şi nepomenirea de rău, căci aceste fapte bune, şi pe cei răi îi pot face buni şi îi pot aduce la pocăinţă. În această privinţă am să vă reamintesc nişte istorioare din Pateric. Au venit odată hoţii la chilia unui bătrîn şi i-au zis: "Am venit să-ţi luăm toate cîte ai în chilia ta". Iar el le-a zis: "Cîte vă place, fiilor, luaţi". Şi ei au luat toate lucrurile bătrînului pe care le avea în casa sa. Însă au uitat un săculeţ care era atîrnat într-un cui. Deci bătrînul luîndu-l, alerga după ei, zicînd: "Fraţilor, luaţi cele ce aţi uitat în chilia voastră!" Iar aceia, umilindu-se pentru nerăutatea bătrînului au adus înapoi în chilia lui toate cele luate, şi s-au pocăit, zicînd întru dînşii: "Cu adevărat, omul lui Dumnezeu este acesta".
Iarăşi citim în Pateric că doi monahi locuiau într-un loc şi s-a dus la dînşii un bătrîn ca să încerce viaţa lor şi, luînd un toiag, a început a sfărîma verdeţurile unuia. Iar fratele văzînd, s-a ascuns pînă le-a sfărîmat toate. După ce a rămas numai o rădăcină, a zis fratele către bătrîn: "De voieşti, lasă pe aceasta să o fierb ca să gustăm din ea împreună!" Aceasta auzind bătrînul, a pus metanie fratelui, zicînd: "Pentru această nerăutate a ta se odihneşte Duhul Sfînt peste tine, frate!"
A zis dumnezeiescul Iov: Pe cel fără de minte îl ucide mînia (Iov 5, 2). Iar Apostolul Pavel ne învaţă: Soarele să nu apună peste mînia voastră (Efeseni 4, 26). Cu adevărat, pe cel fără de minte îl ucide mînia, dacă nu va părăsi din inimă pomenirea de rău şi răzbunarea asupra celui ce l-a supărat, altfel avînd ură asupra fratelui, ajunge să fie ca un ucigaş de oameni. Căci, după mărturia Sfintei Scripturi, oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică (I Ioan 3, 15). Iată fraţilor, în ce chip, pe cel fără de minte îl ucide mînia. Căci de nu va părăsi mînia şi ţinerea de minte a răului ajunge la ură şi prin ură se face ucigaş de oameni şi aşa îşi ucide prin mînie şi răzbunare sufletul său.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica a cincea a Postului Mare. Fiecare zi în post trebuie să fie o nouă treaptă care ne urcă spre cer, şi ne apropie de Învierea lui Hristos. De aceea sîntem datori, fraţii mei, să ne silim zi cu zi la rugăciune, la înfrînare, la post, la împăcare duhovnicească cu toţi oamenii, la milostenie, la părăsirea păcatelor prin spovedanie şi la unirea cu Hristos prin Sfînta Împărtăşanie.
Astăzi am vorbit de două păcate foarte răspîndite la noi: slava deşartă şi mînia. Cel mai potrivit timp de pocăinţă şi despătimire pentru noi toţi este Postul Mare. Acum să ne ostenim. Acum să ne rugăm mai mult. Acum să părăsim mîndria, mînia, ura, îndoiala, desfrînarea, necredinţa şi tot păcatul. Acum să ne împăcăm cu Dumnezeu, pînă mai avem viaţă şi timp de pocăinţă. Nu vedem cu toţii cîtă suferinţă este în lume şi cîţi mor fără nici o pregătire creştinească? Cum vor fi izbăviţi de osîndă cei ce mor în beţie şi desfrîu, cei ce mor în ură şi procese, cei ce mor în secte şi în întunericul necredinţei? Cine îi va elibera din chinurile iadului, dacă o viaţă de om pe pămînt nu le-a ajuns să creadă cum trebuie în Dumnezeu şi să facă fapte bune de pocăinţă? Să ne ferească Mîntuitorul de un asemenea sfîrşit înfricoşător, fără salvare.
Tot în Duminica de astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Maria Egipteanca, pe care ne-o dă ca model de pocăinţă pentru toţi. Această cuvioasă a fost în tinereţe o mare păcătoasă. Dar ajungînd la Mormîntul Domnului nu putea să intre în biserică pentru păcatele ei cele cumplite. Atunci, venindu-şi în fire a început să plîngă cu amar pentru păcatele sale şi după ce s-a închinat, s-a făcut pustnică în pustiul Iordanului. Acolo s-a nevoit singură 47 de ani, răbdînd grele ispite, foame, gînduri, frig şi lupte de la diavoli. La urmă, fiind descoperită de cuviosul Zosima, un sihastru sfînt, acesta a spovedit-o, a împărtăşit-o cu Sfintele Taine şi, după încă un an, a aflat-o adormită în Domnul şi a înmor-mîntat-o acolo. Pomenirea ei se face la 1 aprilie. Vedeţi cîţi ani s-a pocăit ea pentru păcatele făcute la tinereţe?
Să urmăm şi noi pe calea pocăinţei, că fără aceasta degeaba trăim; ne cheltuim şi viaţa în zadar, ne pierdem şi sufletul. Mai avem o săptămînă pînă la Duminica Floriilor. Este foarte bine ca în aceste zile să vă spovediţi, iar la Florii să primiţi Trupul şi Sîngele lui Hristos.
Continuaţi cu postul şi cu rugăciunea. Dar cereţi numai cele de folos pentru mîntuire. Împăcaţi-vă cu Dumnezeu şi cu oamenii şi aveţi mare grijă pentru copii. Să rugăm pe Bunul nostru Mîntuitor să ne scape de tot păcatul şi să ne primească, dincolo, de-a dreapta Sa, cu toţi sfinţii Săi. Amin.

ACATISTUL Sfintei Preacuvioase Noastre Maici Maria Egipteanca

  ( 01  APRILIE )

Rugaciunile incepatoare:

     In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

     Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

     Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

      Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
      Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

      Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

      Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1

  Îngerul luminii şi luceafarul pustiei cele de laudă să-i aducem, noi, care ne minunăm de nevoinţele ei cele mai presus de fire. Iar tu, ca ceea ce ai biruit pe Veliar cu puterea Crucii şi cununa slavei ai dobândit-o de la Dumnezeu, roagă-te Stăpânului Hristos, ca să ne ierte de păcate, nouă, celor ce-ţi cântăm: Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!

Icosul 1

  Înger pământesc ai fost, Preacuvioasă Maică, iar acum eşti om ceresc, bucurându-te negrăit de Lumina Dumnezeirii, în care pururea te veseleşti, iar noi, cei ce ne minunăm de frumuseţea harului tău, te lăudăm aşa:

Bucură-te, a lui Hristos pentru vecie mireasă;
Bucură-te, Maică preaînţelepţită;
Bucură-te, a Egiptului rază luminoasă;
Bucură-te, fiică a Maicii Domnului preaiubită;
Bucură-te, că în nevoinţele tale ai fost mângâiată;
Bucură-te, că împărăţia Cerească ai câştigat;
Bucură-te, că puterea Sfintei Cruci te-a ajutat;
Bucură-te, că în ceata Preacuvioşilor Părinţi de cerească lumină străluceşti;
Bucură-te, că împreună cu Sfintele Mironosite şi cu toate Cuvioasele femei te veseleşti;
Bucură-te, învăţătoarea înfrânării;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, a pustnicilor îmbărbătare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!
Condacul 2

  Lucrurile lui Dumnezeu tăinuite în plăcuţii săi a le descoperi spre folosul sufletesc bine este, cugeta Sfântul Sofronie, auzind de la Cuviosul Zosima prealuminatele tale fapte, Preacuvioasă Maică Maria Egipteanca, iar noi, neputincioşii, mult minunându-ne de cele mai presus de fire ale tale aspre nevoinţe, întru mare umilinţă îi strigăm lui Dumnezeu, Cel ce minunat se proslăveşte întru sfinţii Săi: Aliluia!
Icosul 2

  În veşnica fericire din ceruri voind Dumnezeu a te aşeza, din Egipt la pustnicească viaţă te-a chemat şi, ascultând tu chemarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ai petrecut patruzeci şi şapte de ani în cea mai adâncă pustie a Iordanului, întru multe şi mari nevoinţe, ţi-ai închinat viaţa lui Hristos, Mirele tău, pentru care noi, smeriţii, împreună cu Puterile Cereşti te lăudăm aşa:

Bucură-te, că de desfrânare te-ai lepădat;
Bucură-te, că, părăsind Egiptul, la Ierusalim ai alergat;
Bucură-te, că, Preacuratei Fecioare rugându-te, cu lacrimi fierbinţi în biserică cu multă usurinţă ai intrat;
Bucură-te, că cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci te-ai închinat;
Bucură-te, că atunci ochii sufletului tău s-au luminat;
Bucură-te, că Maica Domnului din icoană ţi-a vorbit;
Bucură-te, că ea trecerea Iordanului ţi-a poruncit;
Bucură-te, Maică Maria, prealăudată;
Bucură-te, că în pustie de Duh Sfânt ai fost luminată;
Bucură-te, stea de lumină purtătoare;
Bucură-te, a celor ce te cinstesc, apărătoare;
Bucură-te, duh de rugăciune cu dulce alinare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!
Condacul 3

  Trupul ţi-a fost robit de patimi timp de şaptesprezece ani, dar prin aspra petrecere, prin lacrimi de pocăinţă şi rugăciune neincetată către Preasfânta Fecioara, al ei ajutor ai primit, şi întru smerenia inimii îi cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3

  Părăsind păcatul, în pustia Iordanului ai alergat, unde numai cu două pâini şi jumatate te-ai hrănit timp de saptesprezece ani, ducând cele mai grele lupte cu foamea, cu setea, cu bântuielile necuratelor gânduri şi cu duhul desfrânării care te mistuia, dar după aceste încercări, cu totul te-ai uşurat şi te-ai hrănit treizeci de ani cu rădăcini şi cu ierburi, petrecând ca un înger în trup, pentru care noi te fericim cu umilinţă, cântând aşa:

Bucură-te, cuvioasă maică cerească;
Bucură-te, fiică a Egiptului, de Maica Domnului aleasă;
Bucură-te, că de păcat cu totul te-ai lepădat;
Bucură-te, că, uscându-ţi trupul cu foamea şi cu setea, de urâtele patimi ai scăpat;
Bucură-te, că Sfintei Fecioare te-ai rugat;
Bucură-te, că al ei grabnic ajutor ai căpătat;
Bucură-te, că prin viaţa ta curată pustia s-a sfinţit;
Bucură-te, că mult ostenindu-te, cununa slavei ai primit;
Bucură-te, povăţuitoare preaînţeleaptă;
Bucură-te, locuitoarea pustiei cea minunată;
Bucură-te, de lacrimi duhovniceşti izvorâtoare;
Bucură-te, a duhurilor rele înfricoşătoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!
Condacul 4

  Prin viaţă pustnicească ţi-ai luminat cugetul şi firea de relele porniri ţi-ai curăţit. Ajută-ne, Preacuvioasă Maică, să ne ridicăm şi noi din păcat, prin post şi prin rugăciuni, să ne sfinţim firea, ca împreună cu tine, să-i cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4

  Tu eşti nădejdea şi întărirea celor deznădăjduiţi, Preacuvioasă Maică Maria, că văzând noi alegerea ta, de la păcătoasa vieţuire, la înalta duhovnicească trăire, nădăjduim în a sufletului mântuire şi cântăm lăudându-te aşa:

Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, duhovnicească alinare;
Bucură-te, că ai biruit pe omul cel vechi cu înfrânarea;
Bucură-te, cetate neînvinsă;
Bucură-te, uşa către Rai deschisă;
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ai fost luminată;
Bucură-te, casă sufletească pe stancă ridicată;
Bucură-te, că ai biruit puterea vrăjmaşului;
Bucură-te, bună mireasmă a pustiului;
Bucură-te, că ai răbdat frigul nopţii şi arsiţa soarelui;
Bucură-te, a noastră povăţuitoare;
Bucură-te, a celor ce se roagă ţie, de patimi izbăvitoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!
Condacul 5

  Cuviosul Zosima, pustia Iordanului străbătând, în aspră postire şi neîncetate rugăciuni petrecând, aflându-te pe tine, Preacuvioasă Maică Maria, înger în trup, îmbrăcată cu dumnezeiască lumină, s-a sârguit a striga cu lacrimi către Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5

  Când te-ai rugat Preacuvioasă Maică, erai înălţătă de la pământ şi cu faţa prealuminată, iar Cuviosul Zosima, căzând la pământ, a cerut ca de tine să fie binecuvântat şi cu frică ţi-a strigat:

Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, om ceresc;
Bucură-te, mireasma raiului dumnezeiesc;
Bucură-te, minune preaslăvită;
Bucură-te, Preacuvioasă Maria, de Dumnezeu iubită;
Bucură-te, a mea umilinţă;
Bucură-te, strig către tine cu credinţă;
Bucură-te, de Cuviosul Zosima mult cinstită;
Bucură-te, maică duhovnicească;
Bucură-te, că pe toţi îi înveţi se se mântuiască;
Bucură-te, a vrăjmaşilor îngrozire;
Bucură-te, stea luminoasă între popoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!
Condacul 6

  Ispitele sufletului şi patimile trupului le-ai tăiat cu sabia postului, păcatele gândului cu tăcerea sihăstriei le-ai înecat şi cu curgerile lacrimilor tale ai adăpat toată pustia şi ne-ai odrăslit nouă roadele pocăinţei. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta şi Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6

  Minunată cu adevărat a fost viaţa ta, Preacuvioasă Maică, iar noi, ştiind a ta sfântă vieţuire, ne întărim şi te lăudăm, zicând:

Bucură-te, pildă aleasă de vieţuire duhovnicească;
Bucură-te, a noastră învăţătură pentru trăire creştinească;
Bucură-te, a Egiptului floare aleasă;
Bucură-te, că din pustie roditoare ai fost culeasă;
Bucură-te, a sihaştrilor lumină;
Bucură-te, a celor nevoitori odihnă;
Bucură-te, nădejdea creştinilor;
Bucură-te, lauda monahilor;
Bucură-te, mângâierea sufletului meu;
Bucură-te, a mea mijlocitoare către Dumnezeu;
Bucură-te, a călugărilor îmbărbătare;
Bucură-te, a păcătoşilor pildă de urmare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!
Condacul 7

  Chip al pocăinţei te-ai arătat, Preacuvioasă Maică Maria, că din roabă a diavolilor prin păcat, înger al Luminii te-ai arătat şi pe cei mai nevoitori pustnici i-ai întrecut, iar acum cu cetele cuvioşilor îi cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7

  Din lume nemaiştiind nimic de patruzeci şi şapte de ani, Preacuvioasă Maică, şi nici chip omenesc sau fiare sălbatice în acest timp nemaivăzând, pe Cuviosul Zosima l-ai întrebat: Cum vieţuiesc creştinii astăzi? Cum este păzită Biserica? Şi te-ai bucurat cu duhul auzind că sunt în pace, cu rugăciunile sfinţilor pustnici şi cu ale celor ce prin mănăstiri se nevoiesc. De a ta trăire numai în Dumnezeu, deşi pe pământ erai şi în trup omenesc vieţuiai, bucurându-ne, noi, nevrednicii, cu umilinţă te lăudăm:

Bucură-te, de Duhul Sfânt purtătoare;
Bucură-te, smirnă bine mirositoare;
Bucură-te, că de lume cu totul te-ai despărţit;
Bucură-te, că liniştea pustiei mult ai iubit;
Bucură-te, că patruzeci şi şapte de ani te-ai nevoit în pustie;
Bucură-te, a Duhului Sfânt odraslă vie;
Bucură-te, că la ocrotirea Maicii Domnului ai alergat;
Bucură-te, că în relele ispite, ea te-a ajutat;
Bucură-te, că în seara Cinei Domnului, de Sfânta Împărtăşanie te-ai învrednicit;
Bucură-te, că locul de îngropare leul ţi l-a pregătit;
Bucură-te, a Bisericii ocrotitoare;
Bucură-te, a celor ce aleargă la tine mângâietoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!
Condacul 8

  Neputincios este cuvântul, iar mintea nu poate să priceapă dumnezeiasca lucrare ce s-a făcut cu tine, Preacuvioasă Maică Maria, că din prăpastia păcatelor ai ieşit îndată şi din izvorul vieţii ai fost adăpată, cântând cu bucurie în Duhul Sfânt: Aliluia!
Icosul 8

  Minunată cu adevărat este taina întoarcerii tale din căile pierzării la viaţa sfântă şi curată, prin nevoinţe mai presus de fire. Dumnezeu, cu marea Sa milostivire, în cerească Lumină te-a îmbrăcat, pentru care noi, cu lacrimi, întru smerenia inimii, te lăudăm zicând:

Bucură-te, nădejdea mântuirii păcătoşilor;
Bucură-te, nesfârşită bucurie a creştinilor;
Bucură-te, a fecioarelor trezire;
Bucură-te, a noastră către Dumnezeu fierbinte rugătoare;
Bucură-te, a părinţilor cucernici bucurie;
Bucură-te, a tinerilor înţelepciune;
Bucură-te, a văduvelor cinstire;
Bucură-te, a celor primejduiţi izbăvire;
Bucură-te, ocrotitoarea celor ce trăiesc în feciorie;
Bucură-te, cerească nepătimire;
Bucură-te, a celor ispitiţi răbdare;
Bucură-te, a noastră, către Domnul, fierbinte rugătoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!
Condacul 9

  Tu îmi dai dar luminător de Sus, Preacuvioasă Maică, din osârdia ta cea dumnezeiască, ca să scap de întunericul patimilor şi să laud din inimă faptele tale cele preafrumoase, cântând Domnului întru bucurie: Aliluia!
Icosul 9

  Cu osârdie şi cu dragoste ai alergat către Hristos, urmând calea de întoarcere a păcatosului, în pustiile cele neumblate mult nevoindu-te şi poruncile dumnezeieşti împlinindu-le, pentru care noi cu smerenie şi cu lacrimi te lăudăm:

Bucură-te, a nevoitorilor preaminunată cunună;
Bucură-te, ceea ce dăruieşti sfaturi de taină;
Bucură-te, odrăslie duhovnicească a pustiei;
Bucură-te, focul dumnezeiesc al râvnei;
Bucură-te, tainică lucrare a mântuirii;
Bucură-te, că îndemni la pocăinţă;
Bucură-te, alungarea deşertăciunii lumeşti;
Bucură-te, faclie nestinsă a pustiei;
Bucură-te, izgonitoarea patimilor omeneşti;
Bucură-te, a sufletelor creştine luminare;
Bucură-te, fulgerul care arzi duhurile satanei;
Bucură-te, cetate nejefuită a credinţei;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!
Condacul 10

  Cine va putea tâlcui bucuria îngerilor pentru întoarcerea ta, ca ai avut trupul scufundat în desfrânare şi cugetul robit de înşelare, dar mai pe urmă, prin pocăinţă şi lacrimi arzătoare, te-ai făcut a lui Hristos mireasă şi a Duhului Sfânt sălăşluire preaaleasă, iar noi, avându-te pe tine mijlocitoare, slăvim pe Dumnezeu şi cu umilinţă îi cântăm: Aliluia!
Icosul 10

  Fiică a Luminii celei neapropiate, pe tine Lumina lumii luminându-se, la Sine te-a chemat şi darul Duhului Sfânt ai aflat, Maică Preacuvioasă, pentru care noi, fericindu-te, te lăudăm zicând:

Bucură-te, că Sfintele Scripturi de îngeri ai fost învăţată;
Bucură-te, că de Cuviosul Zosima ai fost lăudată;
Bucură-te, că de îngeri ai fost întâmpinată;
Bucură-te, înţelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, a noastră lumină sufletească;
Bucură-te, al rugăciunii izvor;
Bucură-te, al duhovniceştii nevoinţe spor;
Bucură-te, a pustiei lumină;
Bucură-te, a virtuţilor monahiceşti grădină;
Bucură-te, minte luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că la rugăciune te-ai înălţăt de pe pământ;
Bucură-te, a monahilor călăuzitoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!
Condacul 11

  Toate cetele îngereşti şi adunările omeneşti le-ai bucurat cu viaţa ta cea luminată, că tu firea covarşind şi ca cei fără de trup vieţuind, înger al pustiei şi lumină omenirii te-ai arătat, cântând lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!
Icosul 11

  Preacuvioasă Maică, ceea ce împreună cu îngerii şi cu sfinţii în Ceruri petreci, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să ne izbăvească de necazurile ce ne împresoara, ca plini de recunoştinţă să-ţi cântăm:

Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, a celor ce sufleteşte pătimesc, dulce alinare;
Bucură-te, că vieţuieşti cu puterile îngereşti;
Bucură-te, că împreună cu Sfintele Femei te veseleşti;
Bucură-te, a Cuvioşilor cunună preaslăvită;
Bucură-te, Preacuvioasă Maria, lauda Egiptului;
Bucură-te, că, facându-ţi semnul Sfintei Cruci, ai păşit peste apele Iordanului;
Bucură-te, viaţă tăinuită în pustie;
Bucură-te, că prin aceasta, ai dobândit Cerească împărăţie;
Bucură-te, că pentru noi te rogi cu multă ardoare;
Bucură-te, a păcătoşilor ridicare;
Bucură-te, a demonilor izgonitoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!
Condacul 12

  Rugăciune cu osârdie aducând şi acum, Preacuvioasă Maică Maria, către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, deschide şi nouă dumnezeieştile îndurări, pentru a cânta, întru bucuria inimii, Preamilostivului Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12

  Lăudând nevoinţele tale, îl slăvim pe Dumnezeu, Cel ce te-a învrednicit să fii mijlocitoare pentru noi, care-ţi cântăm:

Bucură-te, înţelepciune duhovnicească;
Bucură-te, ambrozie dumnezeiască;
Bucură-te, flacără serafimică;
Bucură-te, rugăciune întraripată;
Bucură-te, smerenie adâncă;
Bucură-te, înger cu fire omenească;
Bucură-te, al nostru dar ceresc;
Bucură-te, credinţă desăvârşită prin faptă;
Bucură-te, maică de Dumnezeu fericită;
Bucură-te, Cuvioasă Maria, de Maica Domnului mult iubită;
Bucură-te, a noastră mijlocitoare;
Bucură-te, a inimilor mângâietoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!
Condacul 13

  O, Preacuvioasă Maică Maria Egipteanca, ceea ce în Lumina Dumnezeirii străluceşti, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu să ne dea iertare de păcate, ca în Cereasca Împărăţie, împreună cu sfinţii şi îngerii de-a pururi să-I cântăm: Aliluia, Aliluia, Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarasi Icosul 1 ( Înger pământesc ai fost, Preacuvioasă Maică, iar acum eşti om ceresc, ...) si Condacul 1 ( Îngerul luminii şi luceafarul pustiei cele de laudă să-i aducem, ...).

Luna lui aprilie in ziua dintai, pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca.

        Aceasta a fost din Egipt. Inca de la varsta de 12 ani, s-a despartit de casa parinteasca si a mers in Alexandria. Era tanara si frumoasa si a cazut intr-o desfranare fara spatiu, incat s-a facut ademenitoare multor suflete de barbati tineri si batrani, cu desfatarile pierzaniei desfranarii. Deci, petrecand ea saptesprezece ani in cea mai adanca viata pacatoasa, parandu-i-se ca numai aceasta este viata, Dumnezeu i-a intins o mana de ajutor, facand ca un indreptar de intoarcere la pocainta, de nevointa peste fire si de neasemuita sfintenie.
        Ca, dorind sa se inchine lemnului Sfintei Cruci, a mers la Ierusalim, vazandu-si trupul corabierilor, drept plata de calatorie. Dar, incercand sa se apropie de lemnul Sfintei Cruci, s-a intalnit cu o Putere nevazuta, care o respingea afara din biserica, si n-o lasa sa intre. Si, facand incercare de mai multe ori si neizbutind, si-a dat seama de viata ei pacatoasa. Si asa a inceput plansul si pocainta Mariei.
        Deci, luand chezasa pe Preacurata, ca de o va lasa sa intre isi va schimba viata, si-a dobandit dorirea si si-a tinut fagaduinta. Avand trei paini uscate drept merinde, a trecut Iordanul si s-a afundat in pustie. Nevointele ei au fost multe si grele, lacrimile neostoite, postul, rugaciunea, goliciunea trupului in frig si in arsita soarelui. Si, asa, a trait 47 de ani in aspra pocainta, in incercari si ispite, afland mantuirea. Si atat s-a inaltat deasupra patimilor, cat trecea si apa Iordanului pe deasupra si, cand sta la rugaciune, se inalta in sus, ca de un cot de la pamant, neavand alt martor decat pe Dumnezeu, iar la sfarsitul vietii, pe dumnezeiescul ei duhovnic, Sfantul Zosima.
        Si asa, biruind firea omeneasca, prin nevointa ei si cu harul lui Hristos, si dobandind ingereasca petrecere, cea mai presus de om, inca din lumea aceasta, Sfanta Maria Egipteanca s-a mutat la Domnul, in varsta de 76 de ani, in anul 431, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar. Pentru ale ei sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.
 
 



 
Întru aceastã zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, pentru cei ce fac rautati si nu sunt pedepsiti aici.         Cat de indelung a fost rabdat de Dumnezeu faraon imparatul, caci il rabda pe el cand facea rautatile lui cele multe. Vedeti insa ca, mai pe urma, pentru toate rautatile lui, a luat rasplatire si cumplita pedeapsa. Nu numai ca rau si-a savarsit viata aceasta, ci si dincolo cumplit si fara de mila se chinuieste. Drept aceea, se cade noua, fratilor, ca mult sa ne mahnim si sa ne temem si mai mult sa ne doara pentru cei ce primesc aici faceri de bine si sanatate, desi petrec in rautati si nu fac nici un bine si nicidecum nu iau nici o certare de la Dumnezeu, nici necazuri, nici boli. Ca, atunci cand, pentru faptele noastre cele rele, Dumnezeu aduce pedeapsa asupra noastra si chinuri, prin boli, atunci, mai usoara ne face noua judecata, pentru unele ca aceasta. Iar daca pentru orice gresala ne rabda, apoi, mare si rea osanda ne asteapta pe noi. Ca, daca nimeni din lume n-ar fi luat pedepsiri, nimeni n-ar fi socotit ca este un Dumnezeu deasupra noastra. Si daca, iarasi, aici ar fi luat fiecare dupa faptele sale, nimeni n-ar fi socotit ca mai este o inviere a mortilor, ca toti isi iau plata aici, dupa fapte. Dar nu este asa, ci, pe unii aici, ii pedepseste, iar, pe altii, ii lasa. Si multi drepti, pentru putine greseli sunt pedepsiti aici, iar, pe multi rai ii vedem sanatosi si cu trupurile si in zile bune, dar, dincolo, foarte amar le va fi lor.
        Deci, acestea stiindu-le, sa nu ne tulburam. Isaia Proorocul a fost fierastruit, Stefan cu pietre a fost ucis. Petru Apostolul a fost rastignit, Ioan, Mergatorul inainte, a fost taiat cu sabia si alti multi Sfinti cumplite primejdii si tot felul de moarte au luat. De multe ori, cei binecredinciosi, pentru ca au putine greseli, ca si de acelea sa se izbaveasca, iau multe necazuri si intristari. Ca nu este nici un drept, care sa nu aiba vreo greseala si nu este nici un pacatos, care sa nu aiba ceva lucru bun. Precum si pacatosii mor in cumplite morti, ca si ceilalti, vazandu-i pe ei pedepsiti, sa se teama. Insa cei ce mor cumplit isi iau o parte de usurare in osanda, ca, pe acela pe care il iubeste Domnul, il cearta. Iar cei ce petrec intru indestulare si in nimic n-au fost incercati, unii ca acestia sunt in primejdie si sa ia seama! Dumnezeului nostru, slava!
 
 



 
 
Întru aceastã zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, sa nu ne lenevim a citi cartile Scripturii.         Multi din necitirea dumnezeiestilor Scripturi, s-au instrainat de la calea cea dreapta si, ratacindu-se, au pierit. Iar altii, chiar citind Cartile, fiindca n-au avut cunostinta cea adevarata, asemenea si aceia s-au abatut de la calea cea dreapta, Dumnezeu dandu-le voie sloboda, pentru mandria lor. Pentru ca, dupa ce primesc intelegerea, nu ai si voia cea buna sa faca dreptatea. De vreme ce omul carturar daca este betiv, nu se poate indrepta spre adevarul mantuirii. Iar daca cineva, nestiind Scriptura, s-ar face intelept, unul ca acela, asemenea este ca un stalp, sau ca un gard, ce sta fara de proptele si, daca sufla vantul, el cade. Asa si acela ce se face intelept, nestiind Scripturile, daca ar sufla asupra lui vantul pacatului, apoi cade, neavand proptele si sprijin din cuvintele Scripturii. Iar daca intelepciunea si Scriptura ar fi la un om, apoi ele sunt ca cei doi ochi, pentru un trup, cu vederea desavarsita. Ca precum pasarilor, pentru aceea li s-au dat aripile, ca sa scape de laturile omenesti, asa, oamenilor, li s-au dat Scripturile, ca pe toata inselaciunea vrajmasului sa o dea pe fata, ca multe sunt mestesugurile vicleanului diavol, cu care vaneaza pe oameni: pe unul il umfla cu mania, iar pe altul cu pisma, il sageteaza, pe altul la furtisag si la strambatate il invata, si pe altii ii deprinde la desertaciuni si ii amageste la betie si la desfranare si la cantece spurcate, pe unii spre mandrie ii indeamna, iar pe altii cu lenevire ii fura, ca sa nu mearga la biserica. Pentru ca pe multi ii amageste, vrand sa-i indeparteze de Dumnezeu si sa-i faca straini de Imparatie.
        Insa Dumnezeu a descoperit oamenilor, prin Sfintele Carti, toate smintelile vicleanului diavol, ca sa nu insele pe cei ce cred in El. Si ne-a daruit asupra diavolului Cinstita Cruce, iar asupra laturilor lui, Sfintele Carti, pe care, ascultandu-le si facand cele scrise, vom castiga sfintenia si viata vesnica, salasuirea cea impreuna cu Sfintii, intru Hristos Iisus, Domnul nostru. Amin.
 
 



 
 
Întru aceastã zi, cuvant din Limonar, despre cum a miluit Sfantul Apolinarie pe un tanar, fara stirea lui.         Ne-a spus noua patriarhul Alexandriei, despre Sfantul Apolinarie, ca era foarte milostiv si impreuna-patimitor cu toti. Si a fost in Alexandria un oarecare stapanitor al cetatii, ce avea un fiu si, murind el, a ramas fiul cu multime de bogatie, pe care nu a mancat-o, nici nu a cheltuit-o in lucruri necuvioase, ci, ca un tanar nedeprins, neputand a o chivernisi, a pierdut-o pe toata si, din bogatie, a ajuns intru multa saracie, si i s-a spus despre dansul fericitului patriarh Apolinarie. Iar acesta, vazandu-l intru atata saracie si in haine proaste si rupte, cu fata ofilita, pentru ca ii stia pe parintii lui si multe suferea pentru dansul, in sufletul sau, voia a-l milui pe el. Dar nu voia aceasta aratat a o face, ci in taina, de la Dumnezeu invatat fiind.
        Deci, a chemat pe iconomul sfintei biserici si i-a grait lui: "Nimanui sa nu spui ceea ce voi sa fac." Iar el a zis: "Nadajduiesc stapane, spre Fiul lui Dumnezeu, ca nimeni din oameni nu va sti." Iar patriarhul a vorbit lui pentru tanarul acela: "Voiesc a-l milui pe el. Deci, mergi si scrie act de datorie, ca de la fericitul tata al acestui tanar, s-a luat, pentru trebuinta bisericii, cincizeci de livre de aur si scrie si martori." Iar el a facut asa si a dat inscrisul patriarhului. Ci, tatal tanarului murise de zece ani si mai bine, iar inscrisul se arata nou, si, pentru aceasta a poruncit patriarhul sa-l puna pe el in grau, ca sa se invecheasca. Si, dupa putine zile, a adus actul acela ca si cand era vechi si l-a dat patriarhului. Si a zis patriarhului: "Mergi acum, frate, si graieste tanarului: Ce-mi vei da mie, daca-ti voi da un act care-ti trebuie? Dar, cauta sa nu iei mai mult de trei galbeni. Si sa-i dai actul." Si, raspunzand iconomul a zis: "Cu adevarat stapane, daca vei porunci, nimic nu voi lua." Si i-a zis patriarhul: "Voiesc numai atata sa iei, trei galbeni."
        Si a mers iconomul, dupa porunca, la tanar si i-a zis lui: "Mai inainte, cu putine zile, am aflat un act pe care mi l-a dat fericitul tatal tau, spre pazire. Raposand tatal tau, s-a intamplat a fi la mine inscrisul pana in ziua de astazi, ca am uitat si nu mi-a venit la indemana sa ti-l dau; dar acum, ce imi vei da mie, ca eu sa ti-l dau?" A grait lui tanarul: "Ce voiesti, stapane, iti dau tie." Si a zis iconomul: "Da-mi trei galbeni." A grait lui tanarul: "Cu adevarat, stapane, daca va fi asa, si mai mult iti voi da tie." Iar el a zis lui: "Datornicul este si bogat si intelept si-ti vei scoate plata fara osteneala." Si i-a dat scrisoarea, in care scria despre cele cincizeci de livre de aur. Iar el, luand-o cu bucurie, a mers la patriarhul si i-a dat lui scrisoarea aceea.
        Si, citind-o patriarhul a zis tanarului ca si cum s-ar fi suparat: "De cand a murit tatal tau sunt zece ani, unde ai fost pana acum? Du-te si nu ma supara." Si a zis tanarul: "Cu adevarat, stapane, n-am avut eu scrisoarea aceasta, ci, zilele acestea, mi-a dat-o mie iconomul, graind: Cautand alte hartii, am aflat-o si pe aceasta. Iar patriarhul, oprind la sine scrisoarea, l-a slobozit pe el, zicand: "Ma voi gandi la aceasta." Si, dupa o saptamana, din nou, a venit tanarul. Iat patriarhul, iarasi, cercetandu-l pe el, i-a zis: "Pentru ce ai zabovit atata?" Si se facea ca nu vrea sa-i dea lui. Atunci, a grait lui tanarul: "Stie Dumnezeu, stapane, ca nu avem cu ce sa ne hranim si ceea ce va pune Dumnezeu in gandul preasfintiei tale, cu aceea sa ma miluiesti." Atunci, a grait lui cel intru sfinti, patriarhul Apolinarie, prefacandu-se ca si cand il ruga pe dansul: "Toata datoria ce scrie in scrisoare ti-o voi da tie, dar te rog pe tine, fratele meu, sa nu ceri de la sfanta biserica dobanda." Atunci tanarul, inchinandu-se, a grait lui: "Ce voiesti, stapane, si ce vei porunci, aceea voi face, nu numai dobanda, ci si din aurul ce scrie in scrisoare, ia cat voiesti." Iar patriarhul a zis: "Nu, destul ne este iertarea dobanzii." Si, luand cincizeci de livre de aur, le-a dat tanarului. Si, facand rugaciune pentru dansul, l-a slobozit pe el, multumindu-i pentru lasarea dobanzii.
        Asa sunt faptele, cele ascunse si nearatate oamenilor, ale dumnezeiescului Apolinarie. Ca nu numai ridica din atata saracie, dar si covarsea cu darnicia. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 
 

Intru aceasta luna martie, in 31 de zile, pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Ipatie, facatorul de minuni, episcopul Gangrelor (sec. IV).

   Acest mare placut al lui Dumnezeu, Ipatie, episcopul Gangrelor, din Paflagonia, a fost unul din cei 318 Sfinti Parinti de la intaiul Sinod cel a toata lumea, care s-a tinut la Niceea (325), in vremea Sfantului Imparat Constantin (324-337), osandind ratacirea lui Arie si intarind credinta cea adevarata in Sfanta Treime, statornicita de Mantuitorul, propovaduita de Apostoli si pecetluita cu sangele Mucenicilor, si a trait el pana pe timpul imparatiei lui Constantiu, fiul merelui Constantin.
   Inarmat din tinerete cu intelepciunea Sfintelor Scripturi, fericitul Ipatie se nevoia cu faptele bune placute lui Dumnezeu si propovaduia neincetat dreapta credinta pastoritilor sai, facandu-se vestit prin semnele minunate ce lucra Dumnezeu printr-insul, ca unul ce era cu totul plin de Duhul Sfant, incat insusi imparatul Constantiu il cinstea si-l pretuia, ca unul ce avusese mult folos de la dansul.
   Odata, insa, pe cand fericitul Ipatie se intorcea din Constantinopol la cetatea sa, Gangra, o ceata de eretici novatieni hotarasera sa-l piarda pe cela ce se aratase stalp neclintit Bisericii lui Hristos. Ca niste talhari l-au pandit, ca niste fiare salbatice s-au repezit asupra Cuviosului episcop si l-au lovit de moarte, strapungandu-i trupul cu sulitele si umplandu-l de rani; apoi, l-au aruncat intr-o prapastie, prada pasarilor si salbaticiunilor.
   Zvarcolindu-se in durerile mortii, Cuviosul Ipatie si-a adunat puterile si s-a rugat, cum se rugase si alta data Sfantului Arhidiacon Stefan, spre iertarea si imblanzirea ucigasilor lui. Dar, pe cand se ruga, o femeie din ceata lui Arie, luand o piatra ascutita, i-a zdrobit capul Cuviosului episcop si l-a lasat mort, iar trupul sau a fost ascuns in sura de paie a unui gospodar din apropiere.
   Deci, afland de aceasta, crestinii din Gangra au venit si au luat trupul Sfantului, ca unul care prin binefacerile si sfintenia vietii lui castigase dragostea pastoritilor sai, si cu multa cinste, si cu mare alai si jale, ca pe un Mucenic al dreptei credinte, au ingropat sfintele lui moaste. Si multe minuni si tamaduiri s-au aratat acolo, cu darul lui Hristos, oamenilor ce veneau cu credinta la mormantul Sfantului. Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.    


 Intru aceasta zi, cuvant pentru cei puternici, care asupresc pe cei mici si despre milostenie..    Anastasie imparatul, cazand in erezia lui Eutihie, a izgonit pe Ilie patriarhul din scaunul Ierusalimului si pe Flavian, arhiepiscopul Antiohiei, dupa Sinodul din Calcedon. Si l-a surghiunit pe Ilie la Aila, iar pe Flavian la Petra. Deci, intr-o zi, amandoi patriarhii au trimis veste unul la altul, zicand: sa mergem dar, sa ne judecam cu dansul inaintea lui Dumnezeu. Pentru ca Domnul Insusi a zis: Eu sunt Cel ce judec cu dreptate si nu Ma sfiesc de fata omului." Si, dupa doua zile, s-au mutat amandoi patriarhii la Dumnezeu.
   Deci, aceasta stiindu-le voi, puternicilor, sa nu faceti nedreptati celor neputinciosi, ca sa nu va dea pe voi lui Dumnezeu si acolo cumplit sa fiti osanditi. Pentru ca s-a zis: "Viermele nu va muri si focul nu se va stinge pentru cei ce nu judeca dupa dreptate si jefuiesc averile strainilor si, cu mandria cea mare inaltandu-se, nu-si aduc aminte de ziua mortii." Ca in ceasul acela, omul s-ar lipsi, bucuros, de toata bogatia lumii acesteia, numai sa scape si sa nu i se desparta sufletul de trup, pentru ca moartea pacatosului cumplita este. Iar de va sculati din pat si din boala mortii, apoi, iara va apucati, asuprind si mai rau casele saracilor jefuiti dupa nedreptate judecati, va fatarniciti si cu sila luati, pe sarac nu-l miluiti, pe cei scapatati nu-i ajutati. Oare, ce adunati? Nu stiti ca, venind moartea, toate acestea pier? Ca a Domnului este stapanirea si caruia voieste, aceluia o si da. Cuviosul Savarie a zis asa: "Daca postesti, iar milostenie nu faci, aceasta nu se numeste post, ci, mai amar si mai rau esti decat cela ce se prea satura si se imbata si se ingrasa. Si inca ce zic, numai de post, ca, chiar si fecioria nu-ti vei pazi curata, afara de camara de mire vei ramane, neavand milostenie. Mare este fecioria, si chiar si in Legea noua, la mare cinste a pus-o Domnul, dar insesi fecioarele au ramas afara, de vreme ce milostenie nu au avut. Ca nimeni nu va putea castiga mila fara de milostenie si in lume nimeni nu traieste fara de ea." Ca si cei ce lucreaza cu palmele si ostasii si lucratorii de pamant si negustorii, toti slujesc aproapelui si aceasta mare facere de bine este. Iar a trai pentru sine singur si pe ceilalti a-i trece cu vederea, urat este lucrul acesta si strain de crestinatate. Ca daca voiesti sa fii bogat in vecul viitor, apoi fii sarac aici, Risipeste aici, ca sa aduni acolo. Ca nici semanatorul n-ar aduna, daca, mai intai, n-ar risipi. Pentru ce, dar, nu dai si tu celor ce au trebuinta? Zici: "O casa de copii imi sta inainte si voiesc sa-i las pe dansii indestulati."
   Insa de voiesti sa-ti lasi copiii indestulati, bogati, lasa-le lor, mai bine, pe Dumnezeu datornic. Ca daca tu, mai inainte de moarte apucand, vei da averea ta lui Dumnezeu imprumut, atunci multa rasplata le va fi copiilor, ca prin ea, Dumnezeu dator le este ca mai mult sa-i iubeasca.
   Deci, daca voiesti ca sa-L ai pe El prieten, mai inainte, sa-l faci pe El datornic. Ca nici un om care da imprumut, avand datornic, nu se bucura atata, pe cat se bucura Dumnezeu, fiind datornicul tau. Deci, pentru ce dai oamenilor averea spre pastrare, cand Hristos sta gata a o primi, voind cu si mai multa dobanda sa-ti dea imprumutul? Ca din mainile Lui nimeni nu o va rapi. La oameni, adica, de-ti va pazi cineva averea ta, plata cere de la tine. Iar Hristos, pentru pazire, iti daruieste tie mai multa plata. Pentru aceasta iti porunceste tie Dumnezeu, ca averea ta sa o dai celor ce au trebuinta, ca sa ti-o pazeasca. Ca pana o tii singur nu fara teama, o pastrezi; te temi, ca sa nu o ia cineva de la tine, vecinul clevetitor sau talhar, sau moartea sa te ajunga. Iar de o vei imparti la saraci, Eu, zice Domnul, ti-o voi pazi cu intemeiere. Pentru ca, vrand sa ti-o dau, zice Domnul, o iau de la tine. Ci, ca mai multa in veacul viitor, in viata cea neimbatranitoare, sa ti-o dau tie, spre bucuria cea fara de sfarsit. Amin.    


 Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre dragoste..    Un pustnic, afland pe un om indracit, care nu putea sa posteasca, s-a rugat lui Dumnezeu sa se multe la dansul dracul si acela sa se slobozeasca. Si l-a ascultat pe el Dumnezeu si a intrat dracul in pustnic, departandu-se de la omul acela. Iar pustnicul, de dracul fiind ingrunat, rabda in post si in rugaciune si zdrobindu-se in nevointa. Si dupa putine zile, mai mult, pentru dragostea lui, a gonit Dumnezeu pe dracul si de la dansul.
   Un monah avea in grija sa alt monah care era intr-o chilie departe, la zece mile. Deci, i-a zis lui gandul: "Cheama pe fratele, sa vina sa ia paine." Si iarasi a socotit: "De ce pentru paine sa supar eu pe fratele meu, sa vina la mine, zece mile? Mai bine sa o duc eu.". Si, luand-o, s-a dus la el. Iar mergand, s-a lovit cu piciorul de o piatra si, randundu-i-se degetul, curgea sange mult. Iar el de durere a inceput sa planga si indata a venit la el ingerul, zicand: "De ce plangi?" Iar el, aratandu-i rana, a zis: "Pentru aceasta plang." Zis-a ingerul: "Nu plange pentru aceasta, ca pasii pe care-i faci, se numara pentru Domnul si spre mare rasplatire inaintea fetii lui Dumnezeu se fac." Atunci pustnicul, multumind lui Dumnezeu, calatorea bucurandu-se. Si venind la fratele, i-a adus painile. Si i-a povestit lui iubirea de oameni a lui Dumnezeu si, dandu-i painea, s-a intors. Iar a doua zi, luand iarasi paine, se ducea, la alt monah, s-o dea. Si s-a intamplat atunci, ca venea si acela la el si s-au intalnit pe cale amandoi. Deci, a zis cel ce mergea catre cel ce venea: "O comoara aveam si ai cautat sa mi-o pradezi." Iar acela a zis lui: "Au doara, usa cea stramta, numai pe tine te incape? Lasa-ne si pe noi sa venim impreuna cu tine." Si, indata vorbind ei, li s-a aratat ingerul Domnului si le-a zis: "Osteneala voastra s-a suit la Dumnezeu, ca un prinos cu buna mireasma." Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.    


 Cuvant la invierea lui Hristos, al celui intre Sfinti, Parintelui nostru Dimitrie mitropolitul..    "Pe Iisus, Il vedem incununat cu slava si cu cinste, din pricina mortii pe care a suferit-o" (Evr. 2.9).
   In ziua cea trecuta, a patimilor Domnului, am vazut pe Hristos Mantuitorul nostru, fara de slava si fara de cinste, asa cum graia Isaia despre Dansul: "Si l-am vazut pe El si nu avea chip, nici frumusete, ci chipul Lui era necinstit si mai defaimat decat al tuturor fiilor omenesti." iar acum, intru luminatul praznic al Invierii Lui, vedem impreuna cu Sfantul Ioan Teologul, slava Lui, ca slava Unuia nascut din Tatal, plin de har si de adevar, iubitii mei ascultatori.
   Intru acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos a fost incununat cu spini, spre batjocura, iar acum, spre slava Sa, primeste flori pe preacuratul sau cap, nevestejitii trandafiri de lauda.
   Intru acea vreme, cu cei fara de lege s-a socotit, iar acum este Dumnezeu in mijlocul poporului Sau, pe care L-a rascumparat cu scump sangele Sau si din iad l-a slobozit. Ca, Domnul, in mijlocul adunarii Sfintilor Sai, s-a aratat, zicand: "Eu sunt cu voi."
   Intru acea vreme, multi trecand, Il batjocoreau pe El, iar acum, in numele cel Sfant al Lui, se inchina tot genunchiul, al celor ceresti si celor pamantesti si al celor de dedesubt. Intru acea vreme, a fost batut peste spate, peste obraz si chinuit pana la moarte, ca, spanzurandu-L pe lemn, L-au omorat. Iar acum, El a omorat moartea si pe diavolul. Ca scrie: "Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta?"
   Intru acea vreme, Datatorul nostru de viata era mort, iar acum viu este Domnul si binecuvantat Dumnezeu. Intru acea vreme, soarele pe cer, la amiaza s-a intunecat, iar acum, din mormant, Soarele dreptatii, cel frumos, noua ne-a resarit. Si vedem, impreuna cu Apostolul, pe Iisus, ca, pentru primirea mortii, cu slava si cu cinste S-a incununat.
   Iar noi aici, cercetand in scurt, vedem ca alta cale nu este, catre vesnica slava si cinste, fara numai prin multe patimiri. Ca, si Insusi Incepatorul vietii noastre, Hristos se cuvenea, prin patimiri, a se sfarsi.
   Intru aceasta putina vreme, sa ne inaltam mintea noastra catre cer, lasand toata grija cea lumeasca. Si sa privim, ca printr-o oglinda, prin descoperirea Sfantului Ioan Teologul. Si sa auzim ce se lucreaza in cer. Ca eu aud acolo o oarecare tulburare facandu-se, ca un glas de tunete tari si glas de ape al ingerilor celor multi - ca era numarul lor mii de mii -, imprejurul Tronului si al celor patru fiinte si al batranilor, un glas zicand: "Poruncesc la toate zidirile, in cer si pe pamant si sub pamant si in mare, ca sa se pregateasca multumire si inchinaciune pe robi Fetei imparatesti, ce sta pe Scaunul cel dumnezeiesc."
   Sa vedem, dar, noi, cine imparateste pe Scaunul cel dumnezeiesc? Mie mi s-a parut ca Leul va lua imparatia. Ca se zice: "Iata Leul, cel ce este din semintia lui Iuda, a biruit." Si celui ce biruieste, zice Dumnezeu, ii voi da sa stea pe Scaunul Meu. Dar nu vad, pe Scaunul lui Dumnezeu, pe Leu. Deci, are sa ia imparatia, negresit, Vulturul, cel ce-si acopera cuibul sau si peste puii sai se va indura, ca si a intins aripile sale si i-a luat pe ei si i-a ridicat pe umerii sai. Dar, nici pe Vultur nu-l vad pe Scaun. Atunci, cine este in acest fel, Cel ce primeste acea dumnezeiasca si imparateasca cinste. Caruia are a se inchina toata zidirea cea de sus si cea de jos? Privind, iata, vad pe Mielul imparatind - Miel injunghiat, si aud mii de mii zicand cu glas mare: "Vrednic este Mielul, cel injunghiat, sa ia puterea si bogatia si taria si intelepciunea si cinstea si slava si binecuvantarea." Deci, sa luam aminte, ca Unul si acelasi Hristos este si Leu si Vultur si Miel Leu, ca a biruit lumea si ca moartea si iadul a stricat: Vultur, ca pe sufletele sfintilor le-a ridicat pe aripile sale si pe umerii sai si i-a scos pe ei din iad: Miel, ca a patimit pentru toti. Insa, cand a voit a imparati, a imparatit nu cu infatisarea leului, nici cu cea a vulturului, ci cu infatisarea Mielului, celui injunghiat, ca sa arate ca, pentru cununa Imparatiei Ceresti si a vesnicei slave, nu este alta cale, in afara de calea patimirii Celui injunghiat. Si, din pamanteni cine voieste ca acolo sa afle cununa, sa-si raneasca inima sa prin umilinta sa-si injunghie patimile sale prin omorare si greu sa patimeasca in ostenelile pocaintei. Cautand spre cele ceresti, sa privim si Raiul, care, asa cum este scris in descoperirea Teologului, pe langa alte minunate si nepovestite frumuseti, are si aceasta mica frumusete, ca portile care sunt in numarul de douasprezece, sunt margaritare. Pentru care, oarecine marturiseste, zicand ca, in visul noptii, de i se arata cuiva margaritar, atunci, insemneaza lacrimi. La aceasta se uneste si Sfantul Ioan Gura de Aur, zicand: "Ochii lui David cu ploi de lacrimi erau infrumusetati, ca si cu niste margaritare." Ma minunez ca, daca margaritarele sunt semnul lacrimilor, ele sunt si semn de plangere. Deci, pentru ce sunt acolo porti de margaritare, unde nu se arata nimic de lacrimi, nimic de plans, ci toate sunt pline de nepovestita bucurie? Eu, cercetand, am cunoscut ca acolo se va sili cineva sa intre, prin acele porti nu va putea prin altceva, fara numai prin lacrimi. Vazut-ai ca portile Raiului, cele de margaritar, insemneaza margaritarul-lacrima? Si aceasta sa-ti fie stiut, ca, prin lacrimi, ti se cade tie a intra in Rai si nu este altfel de intrare in Rai, in afara de lacrimile cele de margaritare. Ca lacrimile se fac din sfaramarea inimii, iar sfaramarea inimii din intristarea cea pentru pacate si din greaua patimire pentru Dumnezeu. In acest fel este calea spre odihna Raiului.
   Dar, sa ne intoarcem catre cele de jos si sa trecem prin partile Egiptului, sa pomenim acolo despre cele de demult lucrari ale cinstitului Iosif. Ca Domnul, pe Iosif cel prea frumos, in Egipt pregatindu-l spre scaunul si cununa imparateasca, oare ce fel de cale spre acea slava si cinste i-a pregatit? Cu adevarat, cale de spini, stramta, plina de nevointe, cu napraznica napasta, temnita intunecoasa, lanturi grele, goliciune, foame, lipsa celor de nevoie. Lunga era acea cale, legatura de multa vreme. Ca a smerit in catuse picioarele lui si prin fier a trecut sufletul lui. Dupa aceea, dupa destula si multa vreme a patimirii, a trimis imparatul si l-a slobozit pe el si l-a pus stapan casei lui si domn peste toate averile sale. Cumplita cale catre cinstea imparateasca! Iosif acela era, mai inainte, inchipuire a Patimilor Domnului nostru. Si cum si in ce fel Domnul nostru a patimit, mai inainte de a lua imparatia, peste toata faptura, nu trebuie multe a spune, celor ce bine le stiu.
   Dar, eu ma duc spre plimbare in gradina lui Solomon, ca sa iau seama ce se lucreaza acolo, Vad ca Mirele Ceresc se racoreste acolo, logodindu-si Lui mireasa, cum se zice de obste de catre pamanteni, pe Biserica Sa, pe care a rascumparat-o cu sangele cel scump al Sau, si zic, chiar, pe tot sufletul fiecarui crestin l-a rascumparat. Pe acea mireasa iubind-o mai mult decat sufletul Sau, a numit-o pe dansa crin. Ca si crinul in spini, asa este mireasa Mea. Eu voi lua seama unde Acel mire ceresc va pune crinul Sau, pe iubita Sa mireasa, in gradina Sa, Mie mi se pare ca o va pune la un loc larg, intre alte flori bine mirositoare. Iar El a pus crinul Sau intre spinii cei ascutiti, ca un crin in spini, precum este cea de aproape a Mea, in mijlocul fecioarelor.
   Aici, dar, o bine-credinciosilor ascultatori, sa gandim pentru ce Mirele Ceresc, pe crinul Sau, pe mireasa Sa, o voieste sa fie in mijlocul spinilor. Crin intre spini? Cand a sadit Raiul spre rasarit, l-a imprejmuit pe el cu pomi roditori, pomi bine infrunziti. Ierusalimul cel Nou, care s-a aratat Sf. Ioan, intru descoperire, ca venea din cer, era imprejmuit cu zid de pietre scumpe de iaspis, de safir, de smarald, de topaze, de iachint, avand porti de margaritare, fiecare poarta dintr-un margaritar. Pe via cea roditoare, de care se scrie in Evanghelia de la Matei, a inconjurat-o cu o oarecare ingraditura aleasa si cu gard a ingradit-o pe ea. Iar pe iubita Sa mireasa, pentru care nici sufletul Sau nu Si-a crutat pe cruce, o pune pe pamant intru ingradire, nu ca gradina Raiului, nu intru frumosi pomi roditori, ci, intr-o ingradire de spini, o pazeste, ca pe un crin intre spini.
   Dar, aici, sa pomenim si de parabola cea de demult, de care se scrie in cartile Judecatorilor israiliteni, in care toate lemnele, padurile, livezile, viile, adunandu-se intr-o adunare, isi alegeau lor imparat. Si, dupa ce multi s-au lepadat, s-au unit sa aleaga pe spin, ca sa imparateasca peste ele, si au zis catre el: "Vino si imparateste peste noi." Ar fi putut zice cineva lemnelor: "Ascultati, lemnelor, ce vi s-a intamplat, pe cine alegeti? Au nu sunt intre voi slaviti cedri, preainaltii finici, bineroditorii maslini si alte lemne alese si aducatoare de folos? Ci, de la spini, ce roada o sa aveti? Ce folos va fi voua? Ca Evanghelia pe el nu-l lauda, ci mai vartos zice: Au, doara, din spini aduni struguri? Dar, ca sa nu fie defaimat cu totul sfatul lemnelor, cel intr-o unire, eu le voi lauda buna socotinta, si alegerea. Ca bine au facut ele, alegandu-si-l lor pe spin de imparat. Ca, el, macar ca este spin, este incununat de trandafir, incat cu toata cumplita lui ascutire a spinilor, are a lui fireasca slava si frumusete. Si apoi, cand spinul sta imprejurul livezilor sau al viilor, atunci ingradirea este gata, pazindu-le de orice stricaciune. Pentru ca de tepii lui, ca de o arma ascutita, nu se poate apropia nimeni.
   Deci, imparateste tu, spinule, peste lemne, iar voi, prea alesi si preainalti copaci, plecati-va varfurile voastre sub spin, inchinativa lui, veniti si intrati sub umbra lui. Multele soiuri de copaci inchipuiesc tot felul de sfinti: cedrul si finicul, inchipuiesc pe cei drepti, ca dreptul ca finicul va inflori; maslinul ce bine roditor insemneaza invatatori bisericesti, care, cu roadele cuvantului lui Dumnezeu, satura sufletele oamenilor credinciosi, via insemneaza tot poporul cel de obste, care vietuieste dupa Dumnezeu; via Domnului Savaot este casa lui Israil. Dar spinul ce insemneaza, fara numai de patimire? M-am intors spre chinuire, zice, cand m-a impuns pe mine spinul. Insemneaza mucenicie, primejdii, ca niste bolduri ascutite, necazuri, ca niste rani de spini. Iar cel ce rabda, pentru Dumnezeu, toate acestea, se afla ca si crinul intre spini, care sunt patimirile insesi, si incepe a primi parti din vesnica slava.
   Inalta randuiala este cea a Proorocilor, inalta, a Apostolilor, dar nu mai prejos si a Invatatorilor, a Cuviosilor, a Feciorelnicilor, a Pustnicilor si a celorlalti Sfinti. Insa nici una din ele n-a primit desavarsirea, fara a ei patimire. Ca tuturor acestor randuieli, chip S-a facut Domnul nostru Iisus Hristos, care venind pe pamant, catre oameni, S-a aratat in multimea sfintilor si nu S-a incununat cu slava imparatestii cununi, pana n-a strabatut, mai intai, randuiala patimirii. Ca prooroc era, spunand mai dinainte cele ce erau sa fie, despre daramarea Ierusalimului si despre judecata zilei cei infricosatoare. Era apostol, pentru ca de la Dumnezeu Tatal a fost trimis, umbland si propovaduind pretutindenea. Era doctor fara de plata, ca tot poporul cauta sa se atinga de El si sa se tamaduiasca de neputintele sale. Era mare facator de minuni, ca invia mortii. Dar nu aici Si-a intarit El cununa slavei si imparatiei sale Dar unde? In randuiala patimirii, intru cununa de spini, in varsarea sangelui Sau, ca asa se cuvenea a patimi Hristos, ca sa intre in slava Sa. Si asa vedem pe Hristos, pentru patimirea mortii, cu slava si cu cinste incununat.
   O, iubitilor ascultatori, daca Hristos, Domnul nostru, Care, voind sa intre intru a Sa slava, in asa fel a trebuit a patimi, ce ne ramane noua? Ce fel de osteneli, ce fel de nevointa ne trebuie noua, celor ce voim a intra, nu intru a noastra, ci intru cea straina slava? Intru cea straina, da, pentru ca ne-am instrainat de dansa, prin pacatele noastre, ca din pantecele mamei noastre, noi, pacatosii, ne-am instrainat...    Dar nu voiesc, in sarbatoarea cea de bucurie, cu nemangaietoare cuvinte a tulbura dragostea voastra, ci, va doresc a va bucura, pentru Hristos cel inviat si strig ca David: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru dansa." Amin.

LUNA MARTIE IN 30 DE ZILE: Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ioan, cela ce a scris Scara.

       Sfantul Ioan era, de fapt, din Palestina si a trait intre anii 578-649. Iscusit la minte si aplecat spre invatatura, fericitul Ioan s-a indeletnicit cu cartea, inca din copilarie, inainte de a intra in tagma calugareasca. La varsta de 16 ani insa, in frageda tinerete, se lepada de toata slava lumeasca si, suindu-se la muntele Sinai, s-a hotarat sa slujeasca si, suindu-se la muntele Sinai, s-a hotarat sa slujeasca lui Hristos si oamenilor, vietuind in manastire.
        Deci, la varsta de 20 de ani, a fost tuns in calugarie, "mutandu-se cu trupul in Sinai, iar, cu sufletul, in muntele ceresc" si a fost incedintat unui foarte bun ava, anume Martirie. Si, a petrecut, mai intai, 20 de ani sub povatuirea acestui ava in viata de obste a manastirii, apoi, dupa aceea, alti 21 de ani, in viata pustniceasca, in pustia Tola, la inceput, ca ucenic al lui Martirie, iar, dupa moartea acestuia, singur, si, in sfarsit, ca povatuitor al lui Moise, ucenicul sau. Si era Tola, ca la cinci stadii de biserica manastirii.
        Deci, petrecand patruzeci de ani in focul dragostei dumnezeiesti, fericitul Ioan s-a facut un desavarsit invatat, in toata intelepciunea, si dascal al stiintelor ceresti, incat i s-a dat si numele de Scolasticul, adica invatatul, inca tanar fiind, invapaindu-se de-a pururea cu dorinta aprinsa a dumnezeiestii iubiri.
        Dar, cine este destoinic a aratat prin cuvant ostenelile lui cele de taina, avand rugaciunea parintelui sau arma de aparare, pentru risipirea patimilor si imblanzirea cornului mandriei: Si cine ar fi crezut ca Sfantul poate avea si vrajmasi?
        Deci, auzind el ca-i invinuit de unii, ca-si pierde vremea in cuvantari desarte, cautand lauda si slava lumii, ori de cate ori, in Duminici si in sarbatori spunea un cuvant de invatatura fratilor. Sfantul Ioan n-a mai vorbit un an intreg, nici un cuvant, catre nimeni, ostenindu-se singur la tacere. Trecand anul, infranti de umilinta Sfantului, invinuitorii si fratii l-au rugat, cu lacrimi, sa le ierte nedreapta invinuire si sa nu ingroape talantul intelepciunii, ci sa povatuiasca pe cei ce vin la dansul. Si Sfantul Ioan a rupt tacerea si, fara suparare si umulinta, propovaduia oamenilor cuvantul lui Dumnezeu, dupa obiceiul lui cel dintai.
        Si, petrecand in neincetata rugaciune si in dragostea spre Dumnezeu, cea neasemanata, fiind plin de toata fapta buna, de mari aratari s-a invrednicit.
        Asa, afalndu-se o data in chilia sa, si cunoscand prin darul Sfantului Duh ca ucenicul sau Moise se odihneste, furat de somn, sub o piatra mare ce sta sa cada sa-l turteasca, staretul l-a izbavit dintr-o moarte ce aceea, aratandu-i-se in vis si chemandu-l afara din primejdia pietrei aceleia, care a si cazut indata.
        Deci, ajungand el in varful faptelor bune si toti fratii fiind uimiti de iscusinta lui, in toate imprejurarile, l-au ridicat pe fericitul Ioan, lumina in sfesnic, la dregatoria de egumen al fratilor din Sinai. Nu se stie cati ani a trait ca egumen, nici cand a fost sfintit preot, dar, ceea ce se stie bine este ca Sfantul Ioan n-a plecat in vesnicie din lumea aceasta vremelnica, inainte de a ne lasa, la cererea prietenului sau Ioan, egumenul din Rait, minunata si plina de intelepciune carte nemuritoare, a dumnezeiestilor suisuri duhovnicesti, ce se cheama Scara. De la cartea aceasta vestita, marele staret isi trage numele de Ioan Scararul, Dumnezeului nostru, slava !
Mai multe despre Viata si învãtãturile Sfântului Ioan Scãrarul se gãsesc în Vietile Sfintilor
 

 
 
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Scararul, despre cum se pot mantui crestinii din lume.     Am auzit pe unii care petrec in lume cu nepasare, zicand catre mine: "Cum putem noi, cei ce vietuim impreuna cu sotiile (sau cu sotii) noastre, sa petrecem viata calugareasca ?" Acestora le-am raspuns: "Toate lucrurile bune pe care le puteti face, faceti-le: nu defaimati pe nimenea, nu furati de la nimeni, nu mintiti fata de nimeni, nu va inaltati fata de nimeni, nu urati pe nimeni, nu va despartiti de adunarile de la slujbele din biserica, patimiti impreuna cu cei lipsiti, nu pricinuiti nimanui sminteala; de aceea ce e al altuia sa nu va apropiati; indestulati-va cu ceea ce va pregatesc femeile voastre. De veti face asa, nu veti fi departe de Imparatia Cerurilor."
 
 



 
 
Intru aceasta zi, cuvant despre o fecioara monahie, pe care a mantuit-o Sfantul Macarie,
ca era nemilostiva.



        O oarecare fecioara din Alexandria, cu numele mononia, se calugarise, din tineretile sale, si arata cu chipul ca era smerita, iar cu voirea era slujitoare de idoli, ca una ce era iubitoare de arginti. Ca iubea bogatia si aduna aur si niciodata nu da milostenie, din averea ei, nici la straini, nici la saraci, nici la vaduve, nici la calugari. Insa avea o nepoata de sora careia, noaptea si ziua, ii fagaduia bogatia sa, ca una ce cazuse din cereasca dragoste. Ca lucru de inselaciune al diavolului este ca, adica, sa tie cineva avere si sa nu faca milostenie la saraci.  Ca diavolul nu ne lasa sa ne ingrijim de suflet, ci, mai mult, ne invata sa asuprim pe cei saraci si pe aproapele, si sa trecem cu vederea pe tata si pe mama, sa ne asemanam ucigasilor. Ca, de multe ori, si pe calugari ii sfatuieste sa se ingrijeasca de rudenii si sa le adune avere, iar la saraci milostenie sa nu faca, cu adevarat, spre pierzare pastrand-o pe ea. Ca, daca cineva, din intelegere duhovniceasca si cu darul lui Dumnezeu se porneste, mai intai, a se ingriji pentru sufletul sau, iar, dupa aceea, incepe a iubi pe rudenii, unul ca acesta, unul ca acesta, nu poate canta impreuna cu David, intru frica lui Dumnezeu, zicand: "Cine se va sui in muntele Domnului si cine va sta in locul cel sfant al Lui? Cel nevinovat cu mainile si curat cu inima, care n-a luat in desert sufletul sau" (Ps. 23, 3-4). Pentru ca aceia, cu adevarat, in desert isi iau sufletul lor, parandu-li-se ca au murit cu trupul, fiindca lucrul cel duhovnicesc cu lenevire il fac, iar pentru trup, in tot chipul se silesc.
        Deci, pe aceasta fecioara ce se numea Mononia, vrand sa o faca milostiva si sa o intoarca de la averea ei cea covarsitoare, Sfantul Macarie presbiterul, iconomul saracilor, al schiopilor si purtatorul lor de grija, ca unul, care, in tinerete, fusese lucrator de pietre scumpe, a zis catre Mononia: "Pietre nepretuite, smarald si iachint a adus la mine cineva si nu stiu, ori sunt furate, ori cumparate, nu pot spune, pentru ca sunt mai presus decat pretul cerut. Si le vinde pe ele, cel ce le are, cu cinci sute de galbeni si prea potrivite sunt spre impodobirea hainelor nepoatei tale." Acestea auzindu-le, Mononia a cazut, cu toata osardia, la picioarele lui, zicand: "Rogu-ma tie, sa nu le ia pe ele nimeni." El i-a zis ei: "Sa mergi, stapana mea, singura in casa mea si sa le vezi." Iar ea n-a vrut sa mearga, ci i-a dat lui cinci sute de galbeni, zicand: "Ia-i pe acestia, rogu-ma tie, ca eu nu voi iesi din chilie si nu vreau sa vad pe omul acela care le vinde." Deci, luand de la dansa cinci sute de galbeni, Macarie i-a dat pe ei la trebuinta saracilor.
        Si a trecut catava vreme; insa, fiindca avea mare cinste, in Alexandria, iubitorul de Dumnezeu si milostivul staret, fecioara se sfia ca sa-i aduca aminte. Iar, mai in urma, l-a intampinat pe el la biserica, si i-a zis: "Ce poruncesti, rogu-te, cu privire la pietrele acelea, pentru care ai luat pretul de la mine, cinci sute de galbeni." Iar el i-a zis ei: "Din ziua in care mi-ai dat mie aurul, l-am dat pe el la pretul pietrelor si, de voiesti ca sa le vezi pe ele, sa mergi in casuta mea, ca acolo se afla pietrele si sa vezi de-ti vor placea, iar de nu, iti vei lua aurul tau." Si a venit Mononia, bucurandu-se. Si erau in casele acelea, in cele de sus, barbati, iar in cele de jos, femei. Deci, venind in casa lui, i-a zis ei Sfantul: "Ce voiesti sa vezi? Iachintul sau smaraldul?" Iar ea a zis: "Ceea ce tu voiesti." Si a suit-o pe ea in casele de sus si i-a aratat ei pe schiopi, pe orbi si pe slabanogi si i-a zis: "Aceasta este iachnitul." Dupa aceea, a pogorat-o pe ea in casele de jos si i-a aratat ei femeile, zicandu-i: "Iata, acesta este smaraldul. Si socotesc ca nu se afla nimic mai scump si mai cinstit decat acestea, de-ti sunt placute si tie, iar de nu, sa-ti iei aurul tau."
        Deci, dupa ce s-au facut acestea asa, s-a intors fecioara foarte necajita. Si, intrand in casa ei, de necazul cel mult a cazut in boala, ca nu pentru Dumnezeu facuse lucrul acesta, ci, fara voie, de staret amagita fiind. Si in boala aceea, aproape de moarte ajungand si foarte slabita fiind, s-a vazut pe sine, in vis, in locurile cele de osanda: de o parte, intru intunericul cel mai din afara, iar de alta, in focul cel nestins si la viermele cel neadormit si s-a infricosat. Iar un oarecare barbat luminos i le arata ei pe acestea si-i zicea: "Vezi ? Dintru aceasta osanda te-a izbavit pe tine Cuviosul Macarie, care ti-a cumparat tie pietrele acelea, iachnitul si smaraldul." Deci, ea, ca din somn desteptandu-se, din boala s-a trezit si mult multumea staretului. Iar, dupa aceea, s-a facut fecioara foarte milostiva spre saraci. Dumnezeului nostru, slava !

Luna lui martie in 29 de zile: patimirea Cuviosului Parintelui nostru Marcu, episcopul Aretuzilor, si a celor dimpreuna cu dansul (sec.IV).

Acest Sfant minunat, Marcu Aretuzianul, s-a nascut in zilele marelui Constantin imparatul, cel care a stins prigoanele impotriva crestinilor, dand deplina libertate Bisericii lui Hristos. Si era Sfantul Marcu plin de ravna pentru raspandirea cuvantului Evangheliei, aducand multime de popor la calea mantuirii, atat prin inteleapta lui frumoasa-graire cat prin chipul cel fara de prihana al vietii sale. Drept aceea, a fost sfintit episcop in cetatea Aretuzia, aproape de Siracuza, din insula Siciliei. Si, iubind pe pastoritii sai, se ingrijea de asezarea bunei randuieli crestine in Biserica sa si de sporirea duhovniceasca a turmei sale.

Dar la anul 361, urcandu-se pe tronul imparatesc, nepotul lui Constantin cel Mare, Iulian (cel care s-a lepadat de credinta crestina si se lupta pentru intoarcerea supusilor sai la inchinarea zeilor pagani), multime de crestini au rabdat chinuri fara de seaman si nu s-au despartit de sfanta credinta. Deci, ajungand trimisii lui Iulian in Sicilia a inceput si acolo prigoana crestinilor.

La inceput, lasand loc prigoanei, Sfantul, dupa cuvantul Domnului, s-a sfatuit in sine sa fuga in alta cetate, dar, vazand ca altii sufera, pentru el, s-a dus si s-a predat de buna voie prigonitorilor. Si acolo, ce fel de cruzime nu era, ce fel de chinuri nu se scorneau? Si-l purtau pe batranul cel sfintit, patimitorul cel de buna voie, prin cetate si una era sarguinta paganilor, sa se intreaca in cruzime.

Deci, a fost tarat batranul pe ulite, impins in tina, batjocorit in strigate de ocara, dezbracat si batut, impuns cu cutite si cu trestii ascutite si cu ace, uns cu saramura, uns apoi cu miere pe trupul gol si spanzurat sus, intr-o cosnita cu streanguri ca sa-l arda soarele si sa-l manance viespile si albinele. Dar el, batran fiind cu anii, a biruit pe pagani cu marturisirea credintei lui Hristos, cu atata caldura, incat multi pagani si-au schimbat gandul si au crezut in Hristos.

In acest timp, imparatul Iulian a pierit in razboi si prigoana a incetat, iar crestinii prinsi au fost eliberati. Si asa, staruind in evlavie, macar ca slabit de multimea suferintelor, Sfantul episcop Marcu s-a savarsit din viata, la 29 martie, cand s-a asezat si praznuirea lui, precum si a celor dimpreuna cu dansul. Dumnezeului nostru slava!





Intru aceasta zi, invatatura din Pateric.

Sa stii, o, frate, ca incepatura mantuirii noastre, a intaririi noastre si incepatura intelepciunii, dupa Proorocul, si intaia treapta a faptelor bune este frica de Dumnezeu, adica de Judecata Lui. Ca orisicine, cu frica Domnului, se abate de la rau. Ca printr-insa, si curatirea de pacate si pazirea faptelor bune si calea spre desavarsire, se fac. Ca, daca intai intra frica de Dumnezeu in suflet, il face pe acesta sa paraseasca toate lucrurile lumii acesteia, iar, din aceasta, se naste smerenia, care este cap si incepatura a tuturor faptelor bune. Pentru ca din trecerea cu vederea si din parasirea tuturor lucrurilor celor pamantesti se face smerenia.

Deci, mai intai, trebuie ca cineva sa-si omoare voia sa. Apoi, trebuie ca nu numai prin faptele sale, ci si gandurile, sa nu-si tainuiasca fata de parintele sau. A treia, ca nu stiintei sale, ci judecatii si poruncii parintelui sau duhovnicesc, sa se supuna. A patra este, ca intru toate sa se supuna poruncilor lui. A cincea, ca nu numai insuti tu sa nu indraznesti sa ocarasti pe cineva, ci, inca, si ocara, cea care-ti vine tie de la altul, cu bucurie sa o primesti. A sasea, ca nimic sa nu incepi a face, afara de aceea ce-ti este poruncit tie de dansul, chiar daca ar fi ceva auzit din Sfintele Scripturi. A saptea, cand cu putine haine te vei indestula si cu multumita le primesti pe acestea si nevrednic te socotesti pe tine de acestea. A opta, cand ca un mai de pe urma, decat toti, te socotesti pe tine, cu adevarata inima. A noua, ca limba sa-ti infranezi, adica, sa nu indraznesti a-ti inalta glasul la vorbe. Al zecelea este, ca sa nu fii gata, intaiul la ras. Deci, din aceste semne si din cele asemenea cu acestea, se cunoaste smerenia, care, daca s-ar savarsi cu adevarat, apoi, degraba, il ridica spre inaltimile dragostei pe cela ce o castiga pe ea. Ca intru smerenie, frica de osanda nu este si toate nu se mai pazesc de frica, ci, din dragostea cea nemasurata si din dorirea cea buna. Si atunci poti ajunge la varful, care este pe scara bunatatilor.

Iar indemnuri de urmat sa-ti fie tie cuvintele fratilor, celor ce vietuiesc impreuna cu tine si evlavia lor. Ca, din a urma si a ravni celor sporiti, mare folos se face celor ce voiesc sa vie la desavarsire, incat sa poti urma si tu tuturor acestora. Si, intru aceasta randuiala duhovniceasca, a vietii celei de obste, sa ramai pana la sfarsit. Acestea pe care le-a zis David spre paza sa-ti fie tie, ca sa poti vietui impreuna cu fratii. "Iar eu ca un surd nu auzeam si ca un mut ce nu-si deschide gura sa. Si m-am facut ca un om ce nu aude si nu are in gura lui mustrari." (Ps. 37, 13-14). Ca, atunci cand cele ce vezi si nu sunt spre zidire si folos, sa fii ca un orb fata de ele, asemenea, si spre cele ce auzi, ca un surd, si ca un mut sa fii si sa nu ai in gura mustrari. Oricati credinciosi neascultatori si fara de rusine ar fi, ca un mut si surd, sa te intorci spre dansii. Iar, de ar aduce asupra ta mustrari si defaimari sau ocari, nemiscat sa fii si sa nu te manii, ca un surd. Totdeauna la cuvintele psalmului acestuia sa te inveti, adica: "Zis-am Pazi-voi caile mele, ca sa nu pacatuiesc cu limba mea, pus-am gurii mele paza, cand a stat pacatosul impotriva mea. (Ps. 38, 1-2). Si, ca sa nu-i urasti pe acestia, sau sa-i osandesti, la acestea de-a pururea sa te intorci si sa pazesti cele mai sus-zise. Inca afara de acestea, ca un fara de minte si nestiutor sa te faci pe tine, dupa cuvantul Apostolului, pentru ca sa fii intelept. Si numai pe parintele tau sa-l socotesti ca este sfant si drept si ca folositoare iti sunt cele poruncite de dansul. Pentru ca acest fel de supunere iti va intari inima ta si asa vei purta rabda pana la sfarsit si purta jugul cel bun si sarcina cea usoara a ascultarii. Si nu va putea mestesugul cel dracesc sa te desparta pe tine de viata cea de obste.

Insa rabdarea ta sa nu fie urmarea faptelor bune ale altora, adica, fiindca nimeni nu te va mania, nici nu te va ocara, nici nu te va defaima altul. De vreme ce acest lucru nu este atunci al bunatatii tale, nici intru a ta voie se afla. Ci, cand vei fi cu adevarat, ocarat, defaimat si clevetit, atunci cu blandete si cu smerenie sa rabzi, pentru ca aceasta este intru a ta invoire. Deci, dar, acestea toate pe care punandu-ti-le inainte le-am zis, scuturandu-le, vom zice, ceva mai in graba, spre lesnirea gandului tau, ca sa-ti poti aduce aminte de ele. Asculta, dar, iarasi, pe rand, cum vei putea sa te sui spre savarsirea faptelor celor bune.

Incepatura mantuirii noastre este frica de Dumnezeu, fiindca din aceasta se naste buna ascultare. Iar, din aceasta, se naste lepadarea de lume si trecerea cu vederea a tuturor lucrurilor celor pamantesti. Iar, dintru aceasta, este, mai ales, smerenia. Si din smerenie se naste omorarea vointelor noastre. Iar, din omorarea aceasta, se vestejeste radacina poftelor. Si din omorarea aceasta, toate patimile sufletesti se sting si pier. Iar acestea, stingandu-se, roadele faptelor bune se fac si infloresc, iar din inmultirea faptelor bune, curatia inimii se naste. Si curatia inimii nascandu-se, vei ajunge la marginea dragostei si te vei lipi de ea, ca ea este Dumnezeu. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Luna martie in 28 zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ilarion, noul Marturisitor, egumenul manastirii Pelechitului.

Cuviosul Ilarion cel Nou a trait pe vremea imparatului Leon Isaurul (717-741), prigonitorul Sfintelor icoane, si a fiului sau, Constantin Copronim (741-775). Cunoscand, din copilarie, sfanta credinta, Cuviosul Ilarion s-a calugarit din tinerete si a urmat cu osardie, Celui rastignit, supunandu-si, cu infranarea, patimile trupesti. A petrecut, dupa aceea, inchis intr-o chilie, vreme de multi ani si acolo se indeletnicea cu rugaciunea si cu cercetarea Sfintelor Scripturi, si, asa, s-a luminat cu darul nepatimirii. A primit, apoi, si randuiala preotiei si s-a invrednicit a fi egumen la manastirea Pelechitului, langa Helespont, in Asia. La sfarsit, i s-a daruit lui si puterea facerii de minuni; si, ca unul ce a suferit chinuri grele de la prigonitori, s-a invrednicit si de cununa muceniciei. Ca, pornind imparatul Leon prigoana impotriva Sfintelor icoane, urmaritorii au ajuns si in manastirea Pelechitului, intr-o sfanta si mare Joi din Saptamana Patimilor, manastirea fiind cotropita, in adevar, de prigonitori, care au patruns in biserica si in altar, sfaramand icoanele si aruncand Sfintele Taine. Calugarii au fost ferecati in lanturi, batuti si chinuiti. La plecare, ei au dat foc manastirii.

La statornica impotrivire a Cuviosului egumen Ilarion, prigonitorii au tabarat asupra lui si l-au pus la neinchipuite chinuri. Apoi, pus in lanturi, cu o ceata de calugari, l-au pornit in partile Efesului, unde toti au fost aruncati in inchisoare. Multumind lui Dumnezeu, pentru taria ce i s-a dat, de a indura toate, marturisind dreapta credinta, acolo in temnita, Cuviosul si-a gasit sfarsitul. Dumnezeului nostru, slava!






Intr-o aceasta zi, cuvant din Pateric, despre faptul ca nu se cuvine, celor ce s-au lepadat de lume, sa se intoarca la mireni.

Pazeste-te acum frate, ca nu cumva sa doresti vreunele ca acelea, pe care, lepadandu-le, le-ai luat dupa cuvantul Stapanului, Care zice: "Nimeni, punandu-si mana sa pe plug si cautand inapoi, nu este destoinic pentru Imparatia lui Dumnezeu." Deci, cela ce, de la viata cea inalta, se pogoara, iarasi, la cele lumesti si pamantesti lucruri, acela calcator de poruncile lui Hristos este, dupa Cela ce a zis: "Daca cineva este pe acoperisul casei, sa nu se pogoare, ca sa-si ia ceva, din casa sa." Pazeste-te, dar, ca sa nu-ti aduci aminte de dragostea cea patimasa si parintilor tai si a rudeniilor cele trupesti, si de grija veacului acestuia, ca, iarasi, te vei intoarce, si nedestoinic te vei afla, dupa cuvantul Stapanului, pentru Imparatia Cerului. Deci, ia aminte, ca nu cumva, mandria pe care o incepusesi, acum, a o calca, prin caldura smereniei, apoi, din nou, sa o ridici asupra ta: si cele ce ai daramat, dupa cuvantul Apostolului Pavel, acelea, iarasi, sa le zidesti, ca te vei face calcator de lege. Ci, mai mult, sa pazesti, pana in sfarsit, rabdarea, pe care ai aratat-o inaintea portilor manastirii, rugand pe toti cu lacrimi, ca sa fii primit. Si cele ce, la inceput, le-ai marturisit inaintea lui Dumnezeu si a ingerilor Lui, ca, intru smerenie, vei petrece, sa te sarguiesti, pana la sfarsit, sa le pazesti, adaugand, in fiecare zi, caldura, peste cea dintai caldura, ca, spre varful cetatii calugaresti, sa te sui. Caci ticalos lucru, cu adevarat, si de jale este, ca, cineva, sa se intoarca la cea dintai viata. Ca nu cela, ce a inceput binele, este fericit, ci cela ce, pana la sfarsit, l-a pazit pe acesta.

Ca sarpele, cel ce se tareste pe pamant, de-a pururea pazeste calcaiul nostru, adica iesirea noastra o pandeste si pana la sfarsit impiedicari ne pricinuieste noua. Si pentru aceasta, a incepe cineva lucrul cel bun la nimic nu foloseste, ci, a incepe si a sfarsit. Deci, aceasta smerenie a lui Hristos, pe care acum o arati, nu intr-alt fel se savarseste, ci daca pana la sfarsit o vei pazi pe ea, asa vei sfarama capul balaurului. Iar cand vor navali asupra ta gandurile, indata, pana sunt proaspete, sa le marturisesti pe acestea, ca mult se silesc mai marii dracilor de le aduc, ci tu sa nu te rusinezi a le marturisi la parintele tau; si asa vei putea sfarama capetele dracilor, precum si Scriptura ne invata pe noi, zicand: "Fiule, de te vei apropia sa slujesti Domnului, sa-ti gatesti inima ta, nu spre nemahnire, nici spre odihna, nici spre a ta voie, ci spre ispite si suparari si spre taierea voilor tale. Ca prin multe nevointe se cade noua a intra in Imparatia Cerului. Ca stramta si plina de nevoi este calea, care duce la viata si putini sunt cei ce umbla pe ea.

Ia aminte, dar, la cei sporiti si buni si, din bunatatile lor, sa-ti indreptezi viata ta, dar sa nu iei aminte la mai multi, lenesi si nebagatori de seama, pentru ca multi sunt chemati, dar putini alesi, si mica este turma, careia Tatal a voit sa-i dea Imparatia. Caci, nu cadere mica este, ca sa urmeze cineva celor lenesi si potrivnici, ci te sarguieste a te sui la treapta bunatatii celei desavarsite si, asa, vei spori, Dumnezeu ajutandu-ti tie, si la varful bunatatilor vei ajunge, chiar barbat desavarsit, pe masura cresterii plinirii lui Hristos.






Intru aceasta zi, cuvant despre un ostas, anume Taxiot, care a inviat din morti.

Nu voi ascunde lucrul ce s-a facut, cu darul lui Dumnezeu, in neamul omenesc, ca nemincinos este Cel ce a zis: "Nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu." In Cartagina, cetatea Africii, a fost un oarecare barbat, cu numele Taxiot, cu randuiala ostas, si acela in mari pacate isi petrecea viata sa. Si, fiindca multi mureau in Cartagina, a venit si Taxiot in frica si in simtire si s-a pocait de pacatele sale si, iesind din cetate cu femeia lui, s-au asezat intr-un sat, la liniste. Iar, nu dupa multe zile, dupa lucrarea diavoleasca, a cazut in desfranare cu femeia unui gospodar, din acelasi sat cu dansul. Si, trecand mai multa vreme, dupa pacatul acela, l-a muscat un sarpe si a murit. Si era o manastire, ca la o stadie departe de satul acela si, alergand acolo, femeia lui Taxiot a rugat pe monahi ca, venind, sa ia trupul mortului si sa-l ingroape la biserica. Deci, l-au ingropat pe el intru al treilea ceas din zi.

Iar, cand a fost ceasul al noualea, s-a auzit din mormant strigare, zicand: "Miluiti-ma, miluiti-ma!" Si, apropiindu-se de mormant si glasul celui ingropat auzindu-l, degraba l-au dezgropat pe el si, afland pe mortul acela viu, au inmarmurit de spaima. Si l-au intrebat pe el, vrand sa stie, ce i s-a intamplat lui si cum a inviat. Iar acela, neputand vorbi de multa plangere si de tanguire, ii ruga pe dansii, ca sa-l duca pe el la robul lui Dumnezeu. Tarasie Episcopul: si-l dusera la acela. Iar episcopul trei zile l-a tot silit pe el sa-i spuna ce a vazut acolo si acela, a patra zi a putut grai.

Deci, cu multe lacrimi a spus aceasta: "Cand eram pe moarte, niste arapi am vazut inaintea mea, a caror vedere era foarte infricosatoare. Si, vazandu-i pe ei, sufletul meu se tulbura. Apoi, am vazut doi tineri foarte frumosi si a sarit sufletul meu in mainile lor. Si indata, ca zburand, ne suiam de la pamant in vazduh, spre inaltime, si am aflat vamile, cele ce strajuiesc suirile si opresc toate sufletele omenesti. Si, la fiecare vama, pentru alt pacat, osebit esti intrebat: la una pentru minciuna, la alta pentru cearta, iar la alta pentru mandrie si fiecare pacat are pe ai sai intrebatori in vazduh. Si am vazut eu intr-un chivot, ce se tinea de ingeri, toate lucrurile mele cele bune si ingerii luau din acelea si cumpaneau lucrurile mele cele rele: si, asa, am trecut vamile. Iar cand, apropiindu-ne de portile ceresti, am sosit la vama desfranatilor, m-au oprit acolo pe mine strajerii si-mi scoteau toate trupestile mele fapte de desfrau, precum le-am facut din tinerete si pana acum. Si mi-au zis mie ingerii cei ce ma duceau pe mine: Pe toate trupestile pacate, pe care le-ai facut in cetate ti le-a iertat tie Dumnezeu, de vreme ce te-ai pocait de acelea. Dar, mi-au zis mie potrivnicii mei: Dupa iesirea din cetate, la satul acela, tu te-ai desfranat cu femeia gospodarului aceluia. Si, auzind aceasta, ingerii n-au aflat nici un lucru bun, ca sa ma rascumpere de pacatul acela si, lasandu-ma pe mine, s-au dus.

Deci, apucandu-ma pe mine, viclenele duhuri, m-au batut si, desfacandu-se pamantul, m-au pogorat, purtat fiind prin niste intrari inguste si prin oarecare crapaturi stramte si rau-mirositoare, pana la cele mai de jos temnite ale iadului, unde sufletele pacatosilor sunt incuiate intru intunericul cel vesnic si unde nu au viata oamenii, ci chin vesnic si plans nemangaiat si nespusa scrasnire a dintilor. Acolo ele striga totdeauna, cu strigare mare, zicand: Amar noua, amar, vai, vai. Si nu este cu putinta a spune primejdiile celor ce sunt acolo, nici se pot povesti chinurile si durerile acelora, pe care i-am vazut acolo; gem din inima si nimeni nu se milostiveste de dansii, plang si nu este cineva sa-i mangaie, se roaga si nu este cine sa-i asculte si sa-i izbaveasca. Si am fost inchis cu dansii si eu in locurile intunecoase si intru stramtoarare m-au pus si plangeam si ma tanguiam cu amar, tinut fiind de la al treilea ceas pana la al noualea.

Dupa aceea, am vazut putina stralucire si doi ingeri ce venisera acolo si am inceput a-i ruga pe dansii, ca sa ma scoata pe mine din primejdia aceea, ca sa ma pocaiesc lui Dumnezeu. Si mi-au zis mie ingerii: Fara de vreme te rogi, pentru ca nu iese nimeni de aici inainte de invierea tuturor. Iar eu, mult cerand si rugandu-ma si a ma pocai fagaduindu-ma, a grait un inger catre celalalt: Te chezasuiesti, pentru dansul, ca se va pocai, precum fagaduieste din toata inima? Si a zis celalalt: Ma chezasuiesc. Si am vazut ca i-a dat lui chezasul mana. Atunci, apucandu-ma pe mine, m-au scos de acolo pe pamant, in mormant, la trupul meu. Si mi-au zis mie: Intra de unde te-ai despartit. Si am vazut eu sufleteasca mea fire stralucind ca un margaritar, iar trupul cel mort era ca niste tina rau-mirositoare si neagra si ma ingretosam sa intru intr-insul. Si mi-au zis mie ingerii: Nu ti se cade tie sa te pocaiesti, fara numai cu trupul, cu care ai gresit. Iar eu ma rugam, ca, doar, n-as mai fi intrat in trup. Deci, ingerii mi-au grait: Intra, ca de nu, iarasi te vom duce pe tine acolo de unde te-am luat. Atunci am intrat si am inviat si am inceput a striga: "Miluiti-ma!" Deci, i-a zis lui sfintitul Tarasie: "Gusta bucate." Si nu voia sa guste, ci, de la biserica, la biserica, umbland, cadea cu fata la pamant, marturisindu-se lui Dumnezeu, cu lacrimi si cu suspine. Si graia catre toti: "Vai, celor ce gresesc, ca osanda cea vesnica ii asteapta pe dansii! Vai, celor ce nu se pocaiesc, pana au vreme! Vai, celor ce-si spurca trupul lor!"

Deci, a petrecut Taxiot, dupa invierea sa, patruzeci de zile si, curatindu-se prin pocainta, si-a cunoscut ceasul sfarsitului sau, mai inainte cu trei zile. Si s-a dus catre Dumnezeu, Cel preamilostiv si de oameni iubitor, Cel ce pogoara in iar si ridica si tuturor mantuire le daruieste. Caruia se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.