• Pomenirea aflării şi aducerii cinstitelor moaşte ale Sfântului Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan
Cînd evreii cei plini de răutate 1-au
omorît cu pietre pe Sfîntul Arhidiacon Ştefan, ei i-au aruncat trupul
spre mîncare cîinilor. Dar Dumnezeu, în sfînta Lui Purtare de Grijă a
voit altfel. Trupul mucenicului a zăcut în
cîmp deschis, la poalele dealului pe care se afla cetatea, o zi, o
noapte şi încă o zi. În noaptea a doua care urma, marele Gamaliil,
învăţătorul marelui Pavel, care în taină era şi el creştin, a luat
trupul mucenicului şi 1-a dus la Cafargamala, şi 1-a îngropat acolo
într-o peşteră de pe pămîntul lui. Gamaliil mai după aceea 1-a
înmormîntat şi pe prietenul lui, Nicodim, în aceeaşi peşteră, căci
Nicodim a plîns la mormîntul mucenicului Ştefan, pînă ce a murit. În
aceeaşi peşteră Gamaliil 1-a mai îngropat şi pe fiul lui, Avivus, şi,
potrivit dorinţei lui, a fost şi el însuşi îngropat în aceeaşi peşteră.
Au trecut astfel multe sute de ani, pînă cînd nici unul dintre cei vii
nu a mai ştiut unde se află trupul Sfîntului întîi Mucenic şi Arhidiacon
Ştefan. Atunci, în anul 415, în timpul Patriarhului loan de
Constantinopol, Gamaliil s-a înfăţişat de trei ori în vis lui Lucian,
preotul din Cafargamala. Gamaliil i-a dezvăluit totul privitor la
înmormîntarea lui, a lui Ştefan, şi a celorlalţi, arătîndu-i cu precizie
locul uitatului lor mormînt. Mişcat de visul lui, Lucian s-a dus la
Patriarh şi, luînd binecuvîntare, a venit cu oameni şi a dezgropat
oasele sfinţilor. Gamaliil îi spusese deja Presbiterului Lucian în vis
unde anume se află fiecare dintre cei patru sfinţi. Dezgropînd locul
fiecăruia, peştera şi locul din jur s-a umplut de mireasmă minunată şi
foarte puternică. Moaştele Sfîntului întîi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan
au fost mutate cu procesiune în Sion, şi înmormîntate acolo. Moaştele
celorlalţi trei au fost aşezate într-o biserică ce se afla pe dealul de
deasupra peşterii. Multe vindecări minunate s-au lucrat la sfintele moaşte ale Sfîntului Ştefan.
După altă vreme, ele au fost mutate la Constantinopol. Aşa îi
încununează Dumnezeu cu slavă multă pe cei care îşi varsă sîngele pentru
Numele Lui.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ştefan, Papă al Romei, şi a celorlalţi împreună cu dînsul
Acest sfînt Ştefan a fost Papă al Romei
între anii 253 şi 257 după Hristos, pe cînd împărat al Apusului era
Valerian. Sfîntul Papă Ştefan a luptat aprig împotriva ereticului
Novaţian. Sfîntul Papă Ştefan a vindecat-o pe Lucilla, fiica tribunului
Nemesius, şi i-a botezat pe amîndoi, tată şi fiică. Sfîntul Papă Ştefan a fost decapitat, împreună cu doisprezece preoţi ai săi, în timpul slujirii Sfintei Litrughii.
• Pomenirea Sfântului Fericitului Vasile, Nebunul întru Hristos de la Moscova
Pe tatăl acestui Vasile 1-a chemat
lacov, iar pe maica lui, Anna. La vîrsta de şaisprezece ani el s-a
închinat vieţii nevoinţelor celor aspre prentru Hristos, ca Nebun întru
El. El a vieţuit întru această aspră petrecere timp de şaptezeci şi doi
de ani. El a trecut la Domnul întru al optzeci şi şaselea an al vieţii
sale pe acest pămînt. El a călătorit pururea desculţ, descoperit, şi în
zdrenţe. El nu a avut niciodată unde să-şi plece capul. El i-a certat
aspru pe păcătoşi, fie ei săraci sau nobili. El a fost înzestrat cu
duhul prorociei, arătînd cele ce aveau să fie. După ce a suferit o viaţă
întreagă de foame, de frig, şi de batjocura oamenilor, Fericitul Vasile
s-a înfăţişat cu sufletul lui sfînt înaintea lui Dumnezeu. La
înmormîntarea lui au fost de faţă Mitropolitul Moscovei şi Ţarul Ivan.
Fericitul Vasile a fost înmormîntat la Moscova, în Biserica Preasfintei
Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, care a primit mai
tîrziu şi hramul lui.
Viaţa Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare
Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare (527-565) s-a născut în
anul 483 din părinţi binecredincioşi, în Tauresium, un sat la miazăzi de
Uskub, lângă Scopje, capitala Macedoniei de astăzi. Savatie şi
Biglenisa, părinţii săi, creştinii fiind, i-au acordat o educaţie
aleasă. În anul 518, unchiul său, Justin a ajuns împărat, apoi, cu patru
luni înainte să moară, în luna aprilie a anului 527, se pare că l-a
înfiat pe Justinian ungându-l cesar în locul său. Se pare că a stat în
preajma unchiului său încă din tinereţe, şi a avut astfel posibilitatea
să primească o educaţie deosebită, devenind un excepţional cunoscător al
dreptului şi istoriei Imperiului Roman dar şi un foarte bun teolog.
Împăratul Justinian a fost un sprijinitor ferm al Bisericii, astfel după
ce împăratul Teodosie I proclamase creştinismul ca singura religie
acceptată în stat, legislaţia justiniană vine cu noi întăriri, suprimând
dreptul necreştinilor de a accede la funcţii publice. De asemenea, în
timpul domniei sale au fost ridicate numeroase biserici - cea mai
impresionantă fiind Catedrala Sfânta Sofia-, iar în anul 553 a fost
convocat al V-lea sinod ecumenic la Constantinopol, fiind condamnată
erezia monofizită. Opera sa legislativă (Codul justinian) şi cea
religioasă, reprezintă totodată o moştenire valoroasă pe care a lăsat-o
posteriorităţii. A trecut la cele veşnice în noiembrie 565.
Deci, voind femeia lui sa se intoarca acasa, in cetatea imparateasca, a tinut sa ia cu dansa si ramasitele pamantesti ale sotului ei. Si, capatand invoire, a desfacut mormintele, dar a luat, din greseala racla cu moastele Sfantului Stefan. Cand a ajuns la Constantinopol, si-a dat seama de greseala savarsita si a vestit pe imparat si pe patriarhul bisericii celei mari. Iar acestia, cu toti preotii din cetate si cu multime de credinciosi, au mers sa ia cu cinste, Sfintele moaste si le-au dus in palatul imparatesc; apoi, zidind imparatul o biserica cu hramul Intaiului Mucenic, a pus acolo moastele Sfantului, intru slava si lauda Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeului nostru, slava!
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Milostivul, despre dragostea si indelunga-rabdarea lui Dumnezeu
De cate ori, pe talharii, ce merg sa ucida si sa fure, ii acopera si ii apara si nu ii da sa fie prinsi si sa fie osanditi. Si pe cati oameni care merg cu corabiile sa fure, nu ii ineaca in adancul marii, ci ii porunceste sa nu-i opreasca pe ei de la rautati. Cati se jura mincinos, pe Sfantul Lui Trup si Sange, iar El rabda indelung, nerasplatindu-le lor, aici, cu nici un rau. Cati ucid, la drumul mare si nu-i da pe ei fiarelor, ca sa-i rupa. Cati se duc sa sape, pe dedesupt, casele altora si nu-i lasa sa fie prinsi de caini sau de oameni. Iar altii, spurcati la cuvinte, dormind cu defranatele si inca petrecand in viata aceasta, cu inselaciune, pe toate le rabda indelung, asteptand intoarcerea lor spre El. Cu adevarat, nu voieste moartea pacatosului, ci la porunca Lui, le daruieste toata desfatarea si dulceata. Albinele, zburand prin vai si pe campii, cauta sa adune roadele, ca se ne indulceasca. Se sarguieste, prin caldura, sa coaca tot felul de poame, ca sa ne sature gura noastra si sa ne veseleasca inima. Drept aceea, fratilor, sa ne rusinam de Bunul Stapan Dumnezeu, Care atatea bunatati ne daruieste noua, si sa ne para rau de pacatele noastre si sa ne intoarcem la Hristos, Dumnezeul nostru, prin fapte bune." A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfântul şi Dreptul Gamaliil
Întru al miezului nopţii ceas Gamaliil
În vedenie lui Lucian i se arată,
Şi taină mare îi descoperă lui.
Gamaliil ca un bătrîn încuviinţat se arată,
Chipul său luminos poartă un zîmbet sfînt;
Pletele lui albe sînt ca lumina,
Barba lui este lungă, colilie, cruce de purpură împodobeşte
Veşmîntul său alb.
Gamaliil patru sipete-aşează
Într-o peşteră, lângă patru morminte.
Trei de aur sînt, iar al patrulea de argint.
Fiecare din ele plin este de flori minunate.
Culoarea celor din primul roşie este,
Iar a celorlalte albă, din albul primăverii
Celei din Rai.
„Sipetul cel de aur plin cu roşii flori
Din care izvorăşte astă mireasmă nespusă,
Mormîntul lui Ştefan îl înseamnă, cela care pentru Domnul Hristos
Sîngele său nu l-a cruţat.
Celelalte două sipete de-aur,
Ce pline sînt cu albele flori,
Ale noastre sînt, al fratelui Nicodim,
Şi al meu.
Iar sipeţelul de-argint cu albe flori împodobit,
Este mormîntul iubitului meu fiu Abibus,
Cela ce viu e cu mine.
Alb de argint e-al lui mormînt,
Şi de flori albe,
Pentru sufletul lui curat, şi neîntinatul lui trup.
El tînăr a murit, botezul deja primise,
Tînăr a murit, ca un boboc nedeschis.
Pe fiul meu iubit, unicul meu copil,
Eu lîngă Ştefan Mucenicul l-am înmormîntat,
Ca har să primească de la el
Har şi ajutor,
Şi el, ca şi orice creştin,
Pe care Marele Arhidiacon pururea-i ajută”.
Cugetare
Faţă de
păcătos trebuie să arătăm întotdeauna răbdare şi milostivire, dacă vrem
ca Domnul Cel multîndurat şi multmilostiv să ne ierte şi nouă păcatele
noastre. Proverbială a fost marea milostivire a Patriarhului Alexandru al Antiohiei.
Unul dintre secretarii săi a furat mai multe piese de aur şi a fugit cu ele în Thebaida. Dar făcînd aşa a căzut în mîinile unor tîlhari care 1-au apucat şi 1-au dus cu ei. Aflînd despre acestea, înaltpreasfinţitul Alexandru le-a trimis tîlharilor optzeci şi cinci de galbeni mari de aur ca preţ de răscumpărare pentru cel vinovat. De aceea s-a şi zis: „Nici un păcat nu poate covîrşi milostivirea lui Alexandru”.
Sfintul loan cel Milostiv a zis:
„Multînduratul Dumnezeu neschimbabil este, aşa cum este şi milostivirea Lui. Oare pe cîţi tîlhari care ies la ucis şi la tîlhărit nu îi ascunde El, aşa încît ei să nu fie prinşi şi torturaţi degrabă? Marea este plină de piraţi, şi cu toate acestea El nu porunceşte mării să îi înece degrabă. Oare cîţi nu se jură mincinos pe Sfînta împărtăşanie, şi totuşi El îi rabdă, şi nu le răsplăteşte îndată răul cu rău? Oare cîţi tîlhari la drumul mare nu jefuiesc cetăţenii care trebuie să treacă pe acolo, şi totuşi el nu lasă fiarele sălbatice să îi sfîşie de vii pe unii ca aceştia! Oare cîţi desfrînaţi nu preacurvesc pururea pe la casele de desfrîu, şi cu toate acestea, El stă răbdător. Şi de ce? Pentru că El aşteaptă mereu întoarcerea păcătoşilor, pocăinţa lor şi lepădarea de păcat. Cu adevărat, Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului! De aceea, fraţilor, ruşine trebuie să ne fie înaintea îndurării îndelungrăbdătoare a lui Dumnezeu!”.
Sinaxar 2 August
În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea aducerii moastelor Sfântului întâiului Mucenic si Arhidiacon Stefan.
Istorisirea acestei aduceri a moastelor Sfântului Arhidiacon Stefan este aceasta:
Trecând
multa vreme dupa mucenicia ce a luat sfântul pentru Hristos, si fiind
împarat întâiul între împaratii crestinesti, Sfântul Constantin, daca
s-a umplut toata lumea de liniste si de pace, s-a aratat comoara cea
scumpa a moastelor întâiului mucenic. Caci un om oarecare din satul unde
erau ascunse în pamânt moastele întâiului mucenic, batrân la vârsta si
cu vrednicia preot, si cucernic cu viata, anume Luchian, a vazut
vedenie, în care i se arata de trei ori întâiul mucenic. Deci preotul a
descoperit vedenia episcopului Ioan, care, umplându-se de bucurie si
mergând la locul acela cu clerul cetatii, si sapând, au aflat racla în
care erau sfintele moaste. Si îndata s-a facut cutremur si a iesit buna
mireasma, care a umplut pe cei ce erau acolo; iar glasuri de îngeri
ziceau: "Slava întru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamânt pace întru
oameni bunavoire".Îndata patriarhul Ierusalimului cu alti doi episcopi si cu clerul si cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaste, le-au asezat în sfântul Sion, cu lumini si cu cântari si tamâieri, si cu cinstea ce se cadea. Dupa aceea s-a zidit sfântului o biserica în aceeasi cetate de un oarecare Alexandru, boier de sfat, care rugând foarte mult pe arhiereu a luat moastele sfântului si le-a pus acolo cu toata cinstea. Dar înca nu trecusera cinci ani dupa mutarea aceea, si îmbolnavindu-se boierul acela spre moarte, si-a facut un sicriu de chiparos asemenea cu al sfântului, si punându-l lânga acela, când a raposat a fost pus în el.
Dupa aceea, peste opt ani dupa moartea lui Alexandru, fiind împarat crestinilor sfântul si marele Constantin, si patriarh Constantinopolei Mitrofan, femeia lui Alexandru, cu numele Iuliana, fiind îndemnata de multi ca sa se marite iarasi, din pricina averii si frumusetii ei, ca sa nu ajunga sa faca una ca aceasta, s-a gândit sa ia trupul barbatului ei si sa se duca în patria ei si la tatal sau la Constantinopol. Dar, fiind cuprinsa de oarecare pronie dumnezeiasca a lasat sicriul barbatului ei si, varsând multe lacrimi, a luat racla sfântului. Si punând racla cu sfintele moaste pe un pat si încarcându-l pe un asin, si-a facut calea ei. Si toata noaptea se auzeau cântari dumnezeiesti de îngeri si locul acela se umplea de bun miros, ca si cum s-ar fi fost varsat mult mir, iar duhurile cele viclene plângând, strigau: "Vai noua, ca Stefan trece prin mijlocul nostru, chinuindu-ne".
De aceea, sosind la Ascalona, cetatea de lânga mare, si aflând corabie si tocmind-o cu 50 de galbeni de aur, au pornit la drum. Însa este cu neputinta a scrie si a povesti pe scurt câte minuni si semne s-au facut în acea calatorie.
Iar daca au sosit la cetatea împarateasca, si a auzit împaratul aceasta, si cele despre femeia lui Alexandru, au adus-o înaintea împaratului si a spus cu amanuntul toate. Atunci si iubitorul de Ortodoxie împarat, auzind acestea si umplându-se de bucurie si de veselie, a poruncit arhiereului sa iasa înainte cu tot clerul si cu poporul si sa aduca cu toata cinstea si evlavia pe sfântul la palatul împaratesc.
Din minunile ce s-au facut atunci vom spune una: Au tras catârii carul în care era racla cu sfintele moaste, pâna ce au sosit la locul ce se cheama Constandiane, unde s-au oprit. Iar unul dintre catâri grai cu glas omenesc: "Pentru ce ne bateti? Ca aici trebuie sa fie asezat sfântul". Aceste graiuri daca le-au auzit arhiereul, si toata adunarea poporului, au dat lauda lui Dumnezeu cu mare glas. Înca si binecredinciosul împarat auzind acestea, s-a minunat si îndata a zidit o sfânta biserica întâiului mucenic în locul acela, întru slava si lauda Domnului nostru Iisus Hristos si a Sfântului Sau Arhidiacon Stefan.
Tot în aceasta zi, pomenirea aflarii moastelor Sfintilor Mucenici Maxim, Dada si Chindilian de la Durostorul.
Acesti sfinti au trait pe vremea împaratului Maximian, în
orasul Rodostol în latura a doua a Misiei. Deci stând ei înaintea
ipatului Tarchinie, si nevrând sa jertfeasca idolilor, au fost batuti;
si fiind adusi la locul ce se numeste Ozovia, li s-au taiat capetele, în
ziua de 13 aprilie.
Si multi ani fiind nestiuti, s-au descoperit prin înger cinstitele lor
moaste, în ziua de 2 august. Iar acum moastele se afla în locasul
Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la locul ce se zice al lui
Viglentie.
Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii
dumnezeiestii biserici a Sfântului Maritului Apostol si Evanghelist
Ioan, cuvântatorul de Dumnezeu, aproape de sfânta biserica cea mare, la
Constantinopol.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Foca.
Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Iustinian, în biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunatul ajutor al lui
Dumnezeu, pe care 1-a dat poporului lui Israel, cînd aceştia şi-au
plîns cu amar păcatele lor (Judecători 11):
- La cum au strigat poporul lui Israil cel pocăit către Dumnezeu şi I-au zis: Greşit-am înaintea Ta, pentru că am părăsit pe Dumnezeul nostru şi am slujit Baalilor. Greşit-am! Fă cu noi cum vei crede că e mai bine, numai izbăveşte-ne şi acum!”. (Judecători 10: 10, 15);
- La cum Duhul lui Dumnezeu S-a pogorît asupra lui lefte şi acesta i-a biruit pe Amoniţi şi 1-a eliberat pe Israil;
- La cum, chiar şi astăzi, pocăinţa oamenilor le aduce lor pacea cu Dumnezeu, şi pogoară mila lui Dumnezeu peste cei căzuţi.
Predică
Despre mânia şi durerea lui Dumnezeu dinspre partea celor necredincioşi
– „Ascultă, cerule, şi ia aminte, pămîntule, că Domnul grăieşte:
«Hrănit- am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva
Mea!»” (Isaia 1: 2).
Mânia lui Dumnezeu! Dumnezeu se întoarce
cu mînie de către poporul ales şi îşi strigă durerea înaintea întregii
zidiri, a cerului, şi a pămîntului.
„Ascultaţi voi, sfinţilor îngeri, cei înzestraţi cu toată înţelepciunea, şi ascultaţi şi voi, cerule şi pămîntule, care sînteţi lipsiţi de înţelegerea lor! Eu am voit să-1 fac pe acest popor sfînt şi raţional, dar iată, ei au voit mai degrabă să se pogoare mai jos decît dobitoacele cele fără de minte prin necurăţia şi nerecunoştinţa lor! Eu i-am numit pe ei fii şi i-am înălţat, dar ei Mi-au întors spatele şi s-au dus să se desfrîneze cu necuraţii idoli”.
Mînia lui
Dumnezeu este mînia iubirii, a aceleia care şi de o mie de ori face bine
leprosului, şi de o mie de ori este scuipată în faţă de către acesta!
Dacă ar putea grăi stihiile naturii, ele, dimpreună cu toate
vieţuitoarele pămîntului, ar da mărturie de minunile cele mari pe care
le-a lucrat Dumnezeul Cel Viu cu poporul lui Israel în Egipt şi în
pustie; şi pînă şi ele s-ar întoarce de la idolatrie şi s-ar închina
înaintea Unuia, Preaputernicului Dumnezeu. Mărturia aceasta ar da-o apa
şi sîngele, lemnul şi piatra, întunericul şi focul, broaştele şi
muştele, păsările şi şerpii, boala şi moartea, norii şi fumul, vijeliile
şi mana, arama şi fierul, împreună cu Faraon şi cu nenumăratele neamuri
biruite prin minune de mîna lui Dumnezeu şi înlăturate din calea
poporului lui Israel. Dar însuşi Israel mărturia aceasta nu a dat-o, ci
el i-a întors spatele Dumnezeului lui, şi s-a dus după idoli. Aceasta
este înfricoşata vedenie a lui Isaia, fiul lui Amos, prorocul lui
Dumnezeu. O, fraţilor, să ne închipuim
numai, oare ce fel de vedenie nu ar avea un Isaia despre noi cei de
astăzi, dacă ar fi să se arate acum un astfel de proroc printre noi?
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Unul Viu şi Atotputernic, ţintuieşte de Tine inimile şi
minţile noastre, de Tine, Dumnezeul Cel Adevărat, şi păzeşte-ne pre noi
de ispita lepădării de Tine. Căci Ţie se cuvine toată slava şi
mulţumirea în veci, Amin!
