30 iulie – Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenetos și Andronic; Sf. Mc. Valentin; Sf. Mc. Polihronie, episcopul Babilonului; Sf. Ioan ostașul (descoperitorul răufăcătorilor); Sfântul Anatolie „cel Tânăr” de la Optina; Sfânta Muceniță Iulita; Sf. Cuv. Anghelina

 

• Pomenirea Sfinţilor Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos şi Andronic

Aceştia au fost din numărul celor șaptezeci de apostoli mici. Sfîntul Sila a fost trimis de la Ierusalim la Antiohia împreună cu Pavel şi cu Barnabas ca să lămurească disputa ce se ivise între credincioşi cu privire la tăierea împrejur: anume, dacă trebuie sau nu ca să se taie împrejur cei care vin la Hristos dintre păgîni (Fapte 15: 22). După aceasta, Sfîntul Sila a călătorit împreună cu Sfîntul Apostol Pavel prin toată Asia şi prin Macedonia, şi a fost uns Episcop al Corintului, unde s-a săvîrşit cu pace. Sfîntul Silvan a fost întru ajutor amînduror Corifeilor Apostolilor (I Petru 5: 12, II Corinteni 1: 19). Ca Episcop al Thessalonicului, Sfîntul Silvan s-a nevoit mult şi a luat multe chinuri, pînă cînd la sfîrşit a schimbat viaţa aceasta pămîntească pentru cea cerească. Sfîntul Crescens a fost mai întîi împreună-lucrător cu Sfîntul Apostol Pavel (II Timotei 4: 10), iar apoi Episcop în Galatia şi misionar în Galia, unde a şi luat mucenicească moarte sub domnia împăratului Traian. Sfîntul Epenetos se pomeneşte în Epistola către Romani a Sfîntului Apostol Pavel (16: 5), el a fost Episcop în Cartagina. Sfîntul Andronic, care a fost Episcop al Pannoniei (Romani 16: 7), este prăznuit aparte şi în ziua de 17 mai.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin

Sfîntul Valentin a fost episcopul cetăţii Interamna din Italia. El 1-a vindecat pe fratele tribunului roman, Frontanus, de o boală foarte grea. Cînd s-a îmbolnăvit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, acesta, urmînd sfatului lui Frontanus, 1-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boală care îi schimonosea şi îi contorsiona cumplit trupul, atăt de cumplit, încît capul lui se afla între genunchi. Sfîntul Valentin s-a izolat împreună cu Cherimon într-o cameră, şi a petrecut întreaga noapte în rugăciune. Dimineaţa Cherimon, complet sănătos, se înfăţişa înaintea filosofului Craton, tatăl lui. Atunci s-a botezat Craton şi toată casa lui, împreună şi cu trei discipoli ai lui. Cherimon a părăsit casa tatălui lui şi i-a urmat Sfîntului Valentin. Abundius, fiul unui eparh roman, a primit Sfintul Botez tot în acele zile. Înfuriat ca o fiară sălbatică din această pricină, eparhul 1-a arestat pe Valentin şi 1-a ucis prin decapitare după ce 1-a torturat bestial. Trei dintre discipolii lui Craton, Proclus, Abibus şi Apollonius, au fost şi ei ucişi împreună cu Sfîntul Sfinţit Valentin. Abundius a luat a luat trupurile lor şi le-a îngropat cu cinste. Aceştia au luat cu toţii mucenicia la anul 273 şi s-au făcut cetăţeni ai Raiului.

 

Sfantul Anatolie cel Tanar de la Optina

 

Sfantul Anatolie cel Tanar de la Optina este unul dintre Cuviosii care s-au nevoit duhovniceste si au sfintit pamantul Manastirii Optina, din Rusia. Nascut in anul 1855 si trecut la cele vesnice in ziua de 30 iulie 1922, acest cuvios barbat a fost ucenic de chilie al Sfantului Ambrozie de la Optina, in urma caruia a si ramas ca indrumator duhovnicesc pentru obste si credinciosi.

Manastirea Optina este una dintre cele mai mari si renumite manastiri de calugari din intreg Rasaritul Ortodox. Aceasta se afla in Rusia Centrala, la aproximativ 130 de kilometri de Moscova si la mica distanta de localitatea Kozelsk. Ea este considerata a fi centrul spiritualitatii Bisericii Ortodoxe Ruse, inca din secolul al XIX-lea. Obstea acestei manastiri a dat lumii multi sfinti cuviosi parinti.

Sfantul Anatolie cel Tanar de la Optina

Alexandru Potapov, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in anul 1855, intr-o localitate din Rusia. Desi si-a dorit inca de mic sa imbratiseze viata monahala, el a intrat definitiv pe poarta Manastirii Optina abia in ziua de 15 februarie 1885, la varsta de treizeci de ani, cand mama sa a trecut la cele vesnice.

Fiind primit in obste, fratele Alexandru a fost randuit la chilia Cuviosului Ambrozie, spre a-i fi ucenic. Potrivit celor care l-au cunoscut, acest cuvios barbat a primit de la Dumnezeu inca de la inceput mari daruri duhovnicesti, precum darul dragostei, al compatimirii celor suferinzi, al discernamantului si al cunoasterii inimilor.

In ziua de 3 iunie 1895, dupa zeze ani de ascultare si nevointe duhovnicesti, fratele a fost tuns in monahism, primind numele de Anatolie. Dupa trecerea la cele vesnice a Cuviosilor Iosif si Varsanufie, Cuviosul Anatolie a purtat sarcina de indrumator al obstii si al credinciosilor, alaturi de Cuviosul Nectarie. Monahii si credinciosii cu pregatire intelectuala deosebita obisnuiau sa mearga la Cuviosul Nectarie, iar credinciosii simpli la Cuviosul Anatolie.

Cuviosul Anatolie a legat o stransa prietenie cu Sfantul Alexie Meciov (preot de mir, casatorit), drept pentru care ii trimitea adesea la el pe credinciosii din Moscova.

Cuviosul Anatolie cel Tanar era totdeauna smerit si niciodata mahnit, precum marturisesc cei care l-au cunoscut si cele cateva poze care s-au pastrat pana astazi. Avea mereu chipul luminos, iar bucuria cu care il intampina pe fiecare credincios in parte era precum un izvor cu apa limpede. Cuviosul ii primea pe toti cei care cautau mangaiere sau sfatuire, in orice moment al zilei, trecand peste toate durerile trupesti pe care le avea.

Cand autoritatile atee au inceput sa prigoneasca Biserica lui Hristos, multi stareti si slujitori ai Sfantului Altar au fost aruncati in temnite. Cuviosul Anatolie a fost si el arestat, insa, pentru bolile sale, nu a fost aruncat in inchisoare, ci dus intr-un spital pentru detinuti. Acolo, sfantului i-au tuns parul si barba. Cand s-a constatat ca a fost confundat cu altcineva, sfantul a fost eliberat, putand sa se intoarca la Manastirea Optina. Cuviosul Anatolie a ramas la fel de bland, smerit si luminos.

In ziua de 29 iulie 1922, autoritatile au trimis ordin la manastire ca staretul sa fie arestat din nou. Pentru blandetea si smerenia lui, cei insarcinati cu arestarea au acceptat rugamintea Cuviosului Anatolie de a-l mai lasa o seara in manastire, pentru a se pregati sufleteste. In seara cu pricina, starea sanatatii sfantului s-a inrautatit, chiar daca medicul nu a putut sa descopere nici o cauza. A doua zi, cand a intrat in chilie, Cuviosul Varnava, ucenicul sfantului, l-a gasit pe Cuviosul Anatolie asezat in genunchi. Peste doar cateva clipe, sfantul a trecut la cele vesnice, la fel de linistit precum a trait toata viata.

Cuviosul Anatolie a trecut la cele vesnice in ziua de 30 iulie 1922, la varsta de 67 de ani. El a fost inmormantat langa mormantul Cuviosului Ambrozie, duhovnicul sau, in acel loc despre care, in urma cu doar doua saptamani, a spus: "Aici poate fi asezat foarte bine inca un om. Exact un loc pentru inca un mormant."

"O, preaslaviti drepti ai lui Hristos, Cuviosilor Parinti si Stareti, Moise, Antonie, Isaachie, Ilarion, Anatolie; Iosif si al doilea Isaachie, Leon, Macarie, Ambrozie, Varsanufie, al doilea Anatolie, Nectarie si Nicon, ca sapte stalpi si sapte luminatori ati stralucit in Sihastria de la Optina! Auziti aceasta rugaciune a noastra si pogorati-ne de la Hristos dar de smerenie si pomenire a mortii, sa ne izbaveasca cu harul Sau de tot raul si sa ne invredniceasca de sfarsit crestinesc pe toti care ii cantam Lui: Aliluia!"

Cuvinte duhovnicesti ale Cuviosului Anatolie cel Tanar

"Fara iarna nu ar exista primavara, fara primavara nu ar exista vara. Asa este si in viata duhovniceasca: putina mangaiere, iar apoi putina durere si, astfel, putin cate putin, se formeaza calea mantuirii. Domnul ne poate mangaia tot timpul, insa mangaierea neincetata ne face rau, asa cum, daca soarele va dogori neincetat, totul se va usca sau se va culca la pamant; dar, cand fenomenele alterneaza, este bine."

“Increde-te in voia Domnului si Domnul nu te va rusina. Inaintea sfarsitului tau ii vei multumi lui Dumnezeu nu pentru bucurii si fericire, ci pentru nenorocirile si suferintele din viata ta. Si, cu cat mai multe au fost ele in viata ta, cu atat mai usor vei muri, cu atat mai usor se va inalta sufletul tau la Dumnezeu."

"Izbaveste-ma, Doamne, de ademenirea marsavului si vicleanului antihrist, timpul caruia se apropie, si ma adaposteste de mrejele lui in pustia tainica a mantuirii Tale. Da-mi tarie si barbatie neclintita sa marturisesc numele Tau cel Sfant, sa nu dau indarat de frica diavoleasca, sa nu ma lepad de Tine, Mantuitorul si Rascumparatorul meu, de Sfanta Ta Biserica! Doamne, da-mi, rogu-Te, ziua si noaptea, plangere si lacrimi pentru pacatele mele si fii milostiv in ceasul Strasnicei Tale Judecati! Amin.

Viaţa Sfintei Mucenițe Iulita



Sfânta Muceniţă Iulita a făcut parte dintr-o familie foarte bogată. Din această cauză un om din Cezareea Capadociei râvnea la averea ei. Iulita şi-a căutat dreptatea chemându-l în faţa judecătorului. Decretele împăratului Diocleţian în considera pe creştini în afara legilor şi drepturilor civile. Neavând cum să se apere, acel om a învinuit-o pe Iulita că este creştină. Judecătorul dorind să se convingă de acest lucru a cerut să se aducă foc şi tămâie ca să jertfească idolilor. Pentru că Iulita a refuzat să facă acest lucru ea a fost aruncată în foc. Corpul ei a fost găsit aproape întreg, fiind posibil să moară din cauza fumului. Ea a fost înmormântată în pridvorul bisericii mari din Cezareea.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Polihronie, Episcopul Babilonului

Cînd împăratul Decius a cucerit Babilonul, el 1-a capturat şi pe Episcopul Polihronie împreună cu trei presbiteri, doi diaconi şi doi principi proaspăt botezaţi, Abdon şi Senin. Sfîntul Polihronie a rămas tăcut înaintea împăratului, nedîndu-i nici un răspuns; dar pentru toţi a dat răspuns Sfîntul Parmenius, presbiterul. Împăratul i-a luat şi i-a dus pe episcop şi pe presbiteri cu sine în Persia, în cetatea Kordoba, unde cu toţii au fost decapitaţi. Decius i-a luat pe principii Abdon şi Senin la Roma, unde i-a aruncat la fiarele sălbatice, iar apoi i-a ucis cu sabia. Eu cu toţii au luat cu cinste mucenicia la anul 251.

• Pomenirea Sfântului Ioan Ostaşul

loan a fost în taină creştin. El a fost trimis de împăratul Iulian Apostatul ca să îl ucidă pe un creştin, dar în loc de aceasta Iulian i-a ajutat aceluia să se ascundă. Iulian adică, 1-a pus pe acel creştin într-o închisoare la Constantinopol. După ce răul Apostat rău a pierit, loan s-a închinat pe sine vieţii nevoinţelor monahiceşti, trăind întru curăţie şi sfinţenie. El s-a săvîrşit cu pace întru bătrîneţe adîncă. După moarte, se arăta acelora care aveau nevoie de ajutorul lui. Credincioşii se roagă Sfmtului loan Ostaşul cînd au nevoie ca să îi descopere pe răufăcători.

• Pomenirea Sfintei Cuvioasei Maici Anghelina

Sfînta Cuvioasă Anghelina a fost o cneaghină a sîrbilor. Sfintele ei moaşte odihnesc la Mînăstirea Kruşedol (vezi viaţa sfintei la 12 decembrie).

Cântare de laudă la Sfântul Polihronie

Păgînul cezar, Dedus cumplitul,

Urlă ca o fiară strigînd:

„O, tu, Polihronie,

Pentru ce zeilor noştri nu te-nchini, Bătrîne?

Împărăteştii porunci, de ce nu te supui?”

Dar Sfîntul tace, nerăspunzînd nimica.

Din nou întreabă-mpăratul, iar mucenicul iar tace.

„Mut este acesta!” strigă Deciefurios.

Dar Parmenius zice:

„Părintele nostru nu este mut,

Ci negrăind, se păzeşte curat, neîntinînd ale lui buze.

El buzele lui cu pază şi le împrejmuieşte,

Ca să nu păcătuiască poruncii lui Hristos:

Nu daţi cele sfinte ale voastre cîinilor,

Nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor!

Părintele nostru sfînt ale sale mărgăritare păzeşte,

Şi gura nu voieşte să-şi întineze cu tine grăind.”

Dedus înnebuneşte de furie mai mult ca niciodată,

Şi pune să i se taie limba Sfîntului Parmena.

Lui limba i-o taie, dar ce-i este aceasta?

Căci graiul sfîntului, iată, şi mai limpede este

Mai răsunător, mai curat!

Însuşi Domnul luptă pentru ziloţii Săi robi,

Şi îi păzeşte pre ei de ruşine

Şi de batjocoritori.

Cugetare

Trebuie să facem distincţie între un păcătos şi un penitent. Dacă ţi-ai luat asupră-ţi să mustri un păcătos, ai grijă ca nu cumva să îl mustri şi pe penitent.

Parabola Fiului Risipitor ne arată cît îi este de scump lui Dumnezeu păcătosul care se pocăieşte cu adevărat. De aceea, şi nouă să ne fie scump acela care îi este scump lui Dumnezeu.

Odată un monah a căzut în păcat, şi pentru păcatul lui a fost izgonit din mănăstire. Acest monah s-a dus la Sfîntul Antonie cel Mare, i-a mărturisit păcatul lui, s-a pocăit, şi a rămas pe lîngă Marele Antonie o bucată de vreme. După aceea Sfîntul Antonie 1-a trimis pre monahul cel pocăit înapoi la mănăstirea lui, dar fraţii nu 1-au primit, ci 1-au izgonit iar. Iarăşi a venit penitentul la Marele Antonie, şi iar 1-a întors Sfîntul Antonie la mănăstirea lui, trimiţînd şi un cuvînt, prin el, fraţilor lui: „A naufragiat o corabie şi şi-a pierdut încărcătura, şi doar cu greutate mare a mai ajuns la port, şi acum voi voiţi să scufundaţi ceea ce nu s-a pierdut în furtună!”. Văzînd această preaînţeleaptă certare, părinţii 1-au primit pre fratele cel pocăit înapoi, cu bucurie.

Sinaxar 30 Iulie

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfintilor Apostoli: Sila, Silvan, Criscent, Epenetos si Andronic.

Acesti sfinti au facut parte din cei 70 de apostoli.
Sila a mers la propovaduirea Evangheliei împreuna cu Fericitul Pavel, si nu dupa multa vreme a fost facut episcop al Corintului. Acolo, mult ostenindu-se si pe toti întarindu-i în credinta în Hristos, s-a mutat catre Domnul.
Iar Silvan a fost facut episcop al Tesalonicului; si acesta, bine nevoindu-se, catre Domnul s-a mutat; iar ceilalti, propovaduind în Carhidonia si în Italia, si învatând de fata în toata lumea cuvântul credintei în Hristos, si întorcând si botezând pe multi dintre pagâni, cu pace si-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Iulita (Iulia) cea din Cezareea.

Aceasta sfânta a fost din Cezareea Capadociei, si pe ea a cinstit-o cu laude si Vasile cel Mare. Având ea judecata cu un om oarecum lacom si silnic, care împresurase cea mai mare parte a pamântului ei, tarine si sate, dobitoace si robi, si tot lucrul si hrana vietii le trasese la sine. Caci nu lua aminte de dreptate, nici de Dumnezeu, ci se rezema si nadajduia numai în napastuiri si în marturii mincinoase si în mita ce da judecatorilor. Începând femeia a se plânge de nedreptatea si tirania omului, el numaidecât a pârât-o ca este crestina, si cum ca nu i se cade sa aiba parte de cele de obste, caci nu cinsteste si nici nu slujeste zeilor împaratilor. Iar ea, neuitându-se la cele lumesti si trecatoare, ci calcând toate, a zis: "Prapadeasca-se averea si marirea lumii, dar eu nu ma voi lepada de Facatorul si Ziditorul tuturor". Atunci nedreptul judecator a pus de au ars-o; iar cuptorul arzând trupul sfintei, l-a pazit întreg si a fost dat rudeniilor ei si la toti credinciosii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata biruinţă a lui Ghedeon asupra Madianiţilor (Judecători 7):

• La cum Ghedeon a adunat treizeci şi două de mii de bărbaţi purtători de sabie şi s-a pornit cu ei împotriva Madianiţilor;
• La cum Dumnezeu i-a poruncit să micşoreze numărul lor, ca nu cumva să se fălească că prin tăria şi puterea lor au învins duşmanul, iar nu a lui Dumnezeu;
• La cum Ghedeon a ales, la porunca lui Dumnezeu, doar trei sute de bărbaţi, şi cu aceia i-a bătut pe Madianiţi, care erau mulţi ca lăcustele (Judecători 7: 12).

Luna iulie in 30 de zile: pomenirea Sfintilor Apostoli, din cei saptezeci: Sila, Crescent, Epenet si Andronic.     Acesti Sfinti Apostoli fac parte dintre cei saptezeci de Apostoli ai Domnului Stradania lor, pentru raspandirea credintei crestine, a fost, adesea, tot atat de insemnata, ca si aceea a unora din cei doisprezece Apostoli. Pentru primejdiile prin care au trecut si pentru muceniceasca moarte, pe care cei mai multi, au indurat-o, din dragoste pentru Hristos si pentru oameni, Biserica a randuit a li se face, in fiecare an, pomenirea astazi, in ziua de 30 iulie, multumindu-le si preamarind ostenelile si patimirile lor apostolesti. Iata, pe scurt, ce ne spun e despre ei Scriptura si Traditia Bisericii.
    Sfantul Apostol Sila a propovaduit, mai intai, insotind pe marele Apostol Pavel. Cand Apostolii au statornicit ca paganii, care vin la credinta, nu mai au trebuinta de randuielile legii vechi, scriind si o scrisoare pentru crestinii din Antiohia, atunci printre Apostolii care au mers la Antiohia, sa duca scrisoarea, s-a aflat si Apostolul Sila. Tot impreuna cu Apostolul Pavel a strabatut Siria si Cilicia, intarind Biserica cu darul lui Dumnezeu. Mergand, apoi, in Derbe si in Listra, au luat, de acolo, pe Timotei si s-au dus in Macedonia si la Filipi. Aici, Pavel si Sila au fost prinsi si inchisi in temnita, pentru propovaduirea lor, pusi cu picioarele in butuci si au primit multe lovituri. Dar, un cutremur a rupt incuietorile temnitei, iar temnicerul, lepadandu-se de paganatate, s-a botezat, el si toata casa lui. S-au dus apoi, la Amfiopol si in Tesalonic. De aici, urmariti de iudei, Sila si Timotei s-au ascuns in Bereea, iar Pavel  a mers la Atena, in Areopag, si, apoi, la Corint. El s-a facut pe Sila episcop al Corintului. Deci, mult ostenindu-se la propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu si semne si minuni facand, Sila s-a dus catre Domnul.
    Sfantul Apostol Silvan s-a ostenit impreuna cu Sfintii mari Apostoli Petru si Pavel, la propovaduirea cuvantului. Ca, amandoi Apostolii pomenesc de Silvan, in scrisorile lor. La randul ei, Traditia stie ca Sfantul Silvan a fost sfintit episcop al Tesalonicului si, suferind multe patimiri pentru bunavestirea credintei, s-a suit la Hristos, datatorul cununilor.
    Sfantul Apostol Crescent a fost un alt ucenic si ostenitor, la propovaduire, impreuna cu Sfantul Apostol Pavel. Acesta l-a trimis, mai intai, in Galatia, apoi in Galia si in alte tari mai indepartate. Intorcandu-se in Rasarit, a fost sfintit episcop in Galatia si s-a sfarsit muceniceste, sub imparatia lui Traian.
    Sfantul Apostol Epenet este si el ucenic al Sfantului Pavel, pomenit de acesta in Epistola sa catre Romani, cand zice: "Imbratisati pe Epenet, iubitul meu, care este parga Asiei, in Hristos" (Rom.16,5).
    Ostenindu-se cu raspandirea credintei, a fost sfintit episcop al Cartaginei.
    Sfantul Apostol Andronic este  unul din cei mai vestiti ucenici ai Sfantului Pavel si este pomenit, de el, tot in Epistola catre Romani, ca unul ce a suferit pentru credinta. A fost sfintit episcop in Panonia.
    Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne izbaveste pe noi in veci! Amin.
 
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre tulburarile vietii acesteia si despre pocainta.     Sa cunoasteti, fratilor, tulburarile lumii acesteia si desetaciunea vietii omenesti. Se tulbura omul si sfarsitul lui degraba vine. Se tulbura, inaltandu-se pe sine si totusi necunoscut ramane. Ca un nor se risipeste, ca iarba se usuca si ca o scanteie se stinge. Se tulbura, cautand a aduna bogatie si se duce, nimic luand cu sine. Ale lui numai pacatele sunt, iar bogatia ramane altora. A lui este durerea, iar hrana a altora. A lui intristarea si rapirea, iar dulceata si satiul pentru altii. Al lui blestemul si suspinele, iar altora indestularea. Pentru el lacrimile, iar averea pentru altii. El in iad se chinuieste, iar altii, in casa lui, se hranesc si canta. Cu adevarat se tulbura tot omul cel viu, putin vietuind aici, iar, in moarte, in veci este. Aici, cel viclean este gata spre nedreptate si grabnic la lacomie. Mandria celui maret este indrazneala nestatornica si cenusa vanturata si vapaie iute pieritoare si adanc de mare, ce omoara. Astazi ingrozeste, iar maine se sfarseste. Astazi este in bogatie, iar maine se duce, cu jale, in mormant. Astazi, in porfira se imbraca, iar maine mort se duce. Cel ce acum infricoseaza, maine e tanguit. Cel indestulat in avere, degraba este despartit de ea. Cel ce pe sine nu se cunoaste, intreaba de cele inalte. Cel ce este, prin fire, muritor, prin trufie, se crede vesnic. O, cate sunt desertaciunile vietii noastre, cate dovezi sunt ale neputintei omenesti. Si acestea toate, spunandu-le, n-am aflat nimic mai de folos, decat numai cuvantul acela proorocesc, care zice: "In zadar se tulbura tot omul." Deci, acestea stiindu-le, fratilor, sa ne ingrijim de sufletele noastre, pentru ca la noi este viata si moartea si de sine raspunzatori ne-a facut pe noi Domnul, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Predică

Despre venirea Înfricoşatei Zile a Domnului – „Iar ziua Domnului va veni ca un fur, cînd cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzînd se vor desface, şi pămîntul şi lucrurile de pe el se vor O, cît de înfricoşată este Ziua Domnului, cu neputinţă de grăit! Ea este înfricoşată din pricina inexorabilei ei dreptăţi, şi din aceea că va veni pe neaşteptate, ca un fur. De aceea, să priveghem, fraţilor, că nu ştim ziua, nici ceasul cînd va veni Fiul Omului” (Matei 24: 13).

Iar Apostolul, care a auzit aceste cuvinte cu urechile lui, şi L-a văzut pe Cel Care le-a grăit, ni le spune şi nouă. Cel care se păzeşte de hoţi priveghează zi şi noapte, astfel încît tîlharii să nu îl ia prin surprindere.

Cel care se teme de Ziua Domnului priveghează în fiecare zi şi în fiecare ceas, astfel încît acea zi şi acel ceas să nu îl găsească nepregătit, nici bălăcindu-se în păcate.

Ne-am obişnuit atît de mult cu curgerea obişnuită a timpului, cu previzibila înşiruire a zilelor şi nopţilor, încît nu putem pricepe ce şi cum va fi tunetul acelei zile, care le va pune în umbră pe toate celelalte care au fost înaintea ei, şi care va opri moara timpului şi îi va preface osia în ţăndări mii. Va fi tot aşa precum strălucirea soarelui întunecă cu totul lumina aprinsă a mii de lumînări, risipindu-le şi topindu-le. înfricoşată, cumplită şi cutremurătoare va fi Ziua Domnului! Cînd acea zi îşi va ivi faţa de foc asupra candelelor vieţilor noastre prezente, acestea se vor stinge dintr-o suflare şi se vor întuneca; iar cerurile, prin care ne măsurăm noi acum media vieţilor noastre, se vor topi cu zgomot mare, iar stihiile pămîntului, ca şi pămîntul însuşi, cu apa, aerul şi focul, se vor topi. Ele nu vor mai fi, şi toate se vor face noi.

Toate lucrările noastre vor arde, căci dacă Domnului nu Ii pare rău de lucrările Lui, cum atunci s-ar putea înduioşa de ale noastre? Căci Dumnezeu atunci nu se va mai uita la lucrări, ci la lucrători.

Toţi lucrătorii se vor înfăţişa înaintea Lui la Judecată: lucrările lor însă, El le va arde. Şi toate se vor face noi. Cel care va fi de osîndit, se va osîndi; iar cel care va fi de răsplătit, se va răsplăti – pentru toată veşnicia, înfricoşată, fraţilor, cu adevărat, este Ziua Domnului! Este înfricoşată pentru că este neaşteptată, şi pentru că vine cu dreptatea cea inexorabilă a lui Dumnezeu.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, trezeşte-ne pre noi şi ne fă treze minţile şi inimile noastre! Porunceşte sfinţilor Tăi îngeri să ne împungă la priveghere şi trezvie, ca să nu ameţim din pricina păcatelor şi să adormim întru ele! Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!