Luna lui septembrie in ziua dintai: inceputul Indictionului, adica al noului an bisericesc.

    Trebuie sa stim ca Biserica lui Dumnezeu praznuieste astazi Indictonul, adica inceputul anului nou bisericesc, luand acest obicei de la cei de demult. La romani, indictionul (de la latinescul indictio) era un fel al lor de a numara anii si anume era un period de 15 ani, pentru adunarea darilor catre stat.
    Sfanta Biserica serbeaza insa aceasta zi pentru doua pricini: Intai pentru ca luna septembrie este socotita ca inceputul anului. Drept aceea, ea multumeste lui Dumnezeu pentru roadele de peste an si se roaga ca si anul nou sa fie roditor. Cea de a doua pricina a Bisericii este ca ea cinsteste aceasta zi ca ziua in care Domnul a pus inceput propovaduirii Sale in lume. Astazi ea face inceput, astfel, la anul Domnului cel bine primit, deschide impartasirea noastra din cununa bunatatilor dumnezeiesti, a anului nou ce incepe, iar scopul ei este plinirea lui Hristos in noi, adica plinirea noastra dupa chipul si asemanarea lui Hristos. In cinstea acestui inceput al propovaduirii Domnului, Biserica aminteste astazi de intrarea Domnului, in sinagoga din Nazaret, unde, dandu-I-se cartea Proorocului Isaia, a aflat locul in care Mantuitorul si lucrarea Lui in lume sunt zugravite de Prooroc prin aceste cuvinte: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor. M-a trimis sa vindec pe cei zdrobiti cu inima; sa propovaduiesc robilor dezdrobirea si celor orbi vederea: sa slobozesc pe cei apasati si sa vestesc anul cel placut al Domnului. Si, inchizand cartea si dandu-o slujitorului, a sezut, iar ochii tuturor din sinagoga erau atintiti asupra Lui. Si El a inceput a zice catre ei: Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre". (Luca,4,18-21). Praznuim deci, astazi, anul Domnului cel bine primit, dand multumire pentru toate bunatatile pe care le-am luat din mainile Domnului, macar ca, pentru ele, si noi singuri suntem datori sa ne sarguim, ca sa fim bine primiti inaintea Lui. Dar praznuim nu indictionul cel mostenit de la imparatii romani, ci pe cel asezat noua de Imparatul slavei, Hristos, iar Indictionul lui Hristos sunt poruncile lui cele sfinte.
    Ca Imparatul nostru Hristos nu cauta de la noi fier si arama, argint si aur. Ci, in loc de fier si arama, El cauta de la noi bunatatea credintei celei intemeiate si tari, in dreapta cinstire de Dumnezeu. Ca, prin credinta aceasta, ca printr-o arama de fier si o pavaza de arama, sa biruim pe cei potrivnici, urmand stramosilor nostri care, "prin credinta, au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduintele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au imputernicit, din slabi ce erau, si s-au facut tari in razboaie, au intors taberele vrajmasilor in fuga" (Evr.11.33-34). Asemenea, in loc de argint, Imparatul nostru Hristos cauta de la noi bunatatea nadejdii celei neindoite spre Dumnezeu, nebagand seama la toate primejdiile si necazurile ce vin de la lume, de la trup si de la diavol, care navalesc asupra noastra. Ca, "nadejdea nu rusineaza". (Rom.5,5), dimpotriva, nadejdea rasplatirii indeamna pe ostasi la lupta si la nevointa, precum si Sfantul Damaschin zice: "Mucenicii Tai, Doamne, cu credinta intarindu-se si cu nadejdea imputernicindu-se, au stricat tirania vrajmasului si au dobandit cununile" (Octoih, glas trei, miercuri, stihoava vecerniei. Iata de ce "Cei ce se incred in Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clatina in veac cel ce locuieste in Ierusalim" (Ps. 124, 1). In sfarsit, in loc de aur, Imparatul nostru Hristos cere de la noi bunatatea cea scumpa a dragostei catre Dumnezeu si catre aproapele, cea nefatarnica. Ca, precum aurul este mai cinstit decat argintul, arama si fierul, asa si dragostea este mai cinstita decat nadejdea si credinta, precum sta scris: "Si acum raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea" (I Cor. 13, 13). Ca aur ca acesta cauta de la noi Hristos, ca sa-L iubim nu numai crezand cu inima si marturisind cu gura, ci si fapta, dragostea, aratand-o, adica sa punem tot sufletul si sa fim gata de moarte pentru dragostea Lui, precum ne invata iubitul Sau ucenic, Ioan, zicand: "Fiii mei, sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul" (I Ioan, 3,18).
    Acesta este Indictionul crestinesc pe care Biserica il cere azi de la noi, in locul indictionului cel vechi al paganilor: "Dezbracati-va, zice ea, de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui", si imbracati-va in omul cel nou, "dupa Chipul ce L-a zidit" (Col.3,9-10), "ca sa umblam si noi intru innoirea vietii". (Rom.6,4). Sa praznuim deci Indictionul, implinind poruncile Domnului Dumnezeului nostru, din toata inima, precum Dumnul Insusi ne indeamna, prin gura lui Moise, in Cartea Levitilor, zicand: "De veti umbla dupa legile Mele si de veti pazi si plini poruncile Mele, va voi da ploaie la timp, pamantul si pomii isi vor da roadele lor. Voi trimite pace pe pamantul vostru, veti alunga pe vrajmasii vostrii, cauta-voi spre voi si va voi binecuvanta sufletul meu nu se va scarbi de voi. Voi umbla printre voi, voi fi voua Dumnezeul vostru, si voi poporul Meu" (Lev.26, 3-12).
 


Intru aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stalpnicul (+459).     Slavitul Simeon a fost din partile Ciliciei, dintr-un sat ce se numea Sisan, fiu al unor parinti crestini, Susotion si Marta, si de copil era cioban la oile tatalui sau. Pe cand avea treisprezece ani, intr-o vreme de iarna, cand oile, din pricina zapezilor mari, n-au fost scoase la pasune, fericitul copil a intrat in Biserica, Duminica fiind, cu parintii sai si a auzit pe Domnul din Sfanta Evanghelie, fericind pe cei saraci, pe cei blanzi, pe cei curati cu inima si a intrebat pe un cinstit batran: "Ce sunt cuvintele acestea?" Iar batranul, fiind calauzit de Duhul Sfant, i-a descoperit lui calea cea duhovniceasca a vietii, adica urmarea lui Hristos in curatie si infranare, in desprinderea de lume si in slujba rugaciunii si a dragostei de Dumnezeu si de semeni, calea cea stramta a impacarii, care duce la fericita implinire a vietii de aici si de dincolo de moarte.
    Deci, samanta cazand in pamant bun, a inflorit indata in el dorinta de a trai dupa cuvantul Evangheliei si, fara sa se mai intoarca acasa, a intrat intr-o manastire, la loc singuratic, numita Ograda, primit de staretul Timotei, dupa sapte zile de asteptare la portile manastirii. In scurta vreme a invatat pe de rost toata Psaltirea, cum se cerea pe atunci celor ce voiau sa fie calugari, si a deprins usor toata pravila manastirii, incat, dupa doi ani Cuviosul Simeon, simtind nevoia unor osteneli calugaresti mai grele, a primit sfatul staretului sau sa mearga intr-o manastire cu pravila mai aspra, ca sa nu descurajeze pe fratii cei neputinciosi. Si asa a intrat fericitul in manastirea cu viata mai aspra, a marelui ava Eliodor, dar si aici fericitul intrecea nevointele tuturor, incat a fost sfatuit sa duca o viata de pustnic. Drept aceea, slujitorul lui Dumnezeu s-a linistit intr-o pustie, la poalele muntelui Telanis, unde a aflat o chilie mica, si a petrecut acolo timp de trei ani.
    Aici s-a suspus pe sine la incercare cu post de patruzeci de zile, ca Moise, si ca Ilie si ca Insusi Domnul nostru. Si-l ruga Cuviosul pe batranul  Vassus, indrumatorul duhovnicesc al locului aceluia, sa-i astupe usa chiliei, ca sa stea fara mancare, in vremea celor patruzeci de zile. Dar acesta nu s-a invoit cu o masura de ucidere de sine ca aceasta, decat punandu-i in chilie zece paini si un urcior cu apa, ca, de va avea nevoie, sa guste si sa se intareasca; si asa i-a astupat usa. Si, trecand patruzeci de zile, s-a intors Cuviosul si deschizand usa, l-a aflat pe acesta la pamant, zacand ca un mort, iar painea si apa neatinse. Si, luand un burete, i-a spalat si i-a racorit gura lui, rasufland putin Cuviosul, l-a impartasit pe el cu Sfintele Taine, dupa care, primind putina hrana usoara, s-a intarit. Si acest dar de infranare il spunea Vassus multor frati, ca un lucru de folos, iar Cuvisoul, de atunci, in toti anii, in Postul cel mare, asa postea, douazeci de zile rugandu-se neincetat in picioare, iar douazeci de zile sezand, de osteneala.
    Si, ducandu-se vestea despre el, ca primise darul tamaduirii bolilor, multime de oameni alerga spre dansul, unii cu bolnavii lor, altii de necazuri si de ispite fiind cuprinsi, si fiecare nu se intorcea desert, ci primea, unul tamaduire, altul mangaiere, altul un ajutor de folos, si cu bucurie se duceau la casele lor. Si puteai sa vezi la dansul, ca raurile de pretutindeni, adunandu-se felurimi de popoare, de semintii si de limbi: ismailiteni si persi, armeni si iberici, britani si italieni, crestini si pagani, luand binecuvantare de la dansul. Si, tulburat fiind fericitul de o cinstire ca aceasta si de neodihna, a aflat un chip strain de a scapa de impresurarile omenesti: s-a gandit sa-si zideasca un stalp. Deci, a zidit stalpul si pe el o chilioara stramta si, acolo sudindu-se, petrecea in post si rugaciune; si a fost intaiul stalpnic. Si era acel stalp inalt ca de sase coti, iar mai pe urma si-a zidit Sfantul alti stalpi si mai inalti. Si asa petrecea, udandu-se de ploaie, arzandu-se de zaduf si inghetand de frig si vorbind poporului de doua ori pe zi; iar hrana lui era lintea muiata si, ca bautura, apa.
    Si auzind parintii din pustie, se minunau de straina lui petrecere. Si au trimis la dansul ca sa vada ce duh locuieste in el, zicand: "Pentru ce nu mergi pe calea parintilor si alta cale noua ai aflat? Deci, pogoara-te de pe stalp si urmeaza vietii pustnicilor". Si parintii pustnici i-au invatat pe trimisi ca, de se va arata nesupus, cu sila sa-l traga jos de pe stalp, iar de va asculta si de va voi singur sa se pogoare, sa-l lase pe el si sa stea asa cum a inceput, cunoscand ca este de la Dumnezeu. Deci, ajungand trimisii soborului sfintilor pustnici si spunandu-i hotararea lor, el indata a pasit cu piciorul pe scara, vrand se se coboare. Dar trimisii strigara: "Nu te pogora, sfinte parinte, ci petreci cum ai inceput. Acum stim ca lucrul tau este de la Dumnezeu, Care de folos sa-ti fie pana la sfarsit".
    Puterea cuvintelor lui, asprimea vietii lui si stralucirea minunilor lui, marea lui iubire de oameni in suferinta si intelepciunea lui au intors la Dumnezeu un mare numar de necredinciosi. Imparatii Teodosie cel Tanar (408-450) si Leon cel Mare (457-474) ii cereau sfatul si rugaciunile, imparatul Marcian (450-457) a imbracat haine straine, ca sa-l poata auzi mai bine. Cu sfatul sau, Eudoxia imparateasa s-a lepadat de ratacirea lui Eutihie, pe care o cinstea, si foarte minunat a fost pentru toti oamenii din vremea lui. Si asa, a trait Sfantul pana in anul 459, cand Domnul l-a chemat la El.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre Mina, diaconul.     Ne-a spus noua Gheorhe de la Rait de un frate cu numele Mina, care a fost diacon acolo. Ca acesta a iesit de la o slujba in lume si ce a patimit nu am aflat, ci numai stiu atat ca a lasat chipul calugaresc si a ramas in lume. Iar dupa ce au trecut multe zile, acesta a mers in cetatea lui Dumnezeu, Antiohia, si, cand trecea prin Seleucia, a vazut de departe manastirea Preacuviosului Simeon Stalpnicul si a zis intru sine: "Ma voi sui si voi vedea pe marele Simeon", ca niciodata nu-l vazuse. Iar dupa ce a ajuns el la stalp si s-a apropiat,  daca l-a vazut pe el Sfantul Simeon, indata de la Dumnezeu s-a instiintat ca a fost calugar si a avut slujba diaconiei. Si a chemat pe cel ce-l slujea, zicand: "Adu-mi foarfecele aici". Iar acela le-a adus. Zis-a Sfantul Simeon catre slujitorul sau: "Bine este cuvantat Domnul, tunde-l pe acela", si-l arata cu degetul sau, ca erau multi stand pe langa stalp. Iar acesta, minunandu-se de cuvantul Sfantului si de frica mare fiind cuprins, deloc nu s-a impotrivit, cunoscand ca Dumnezeu a descoperit staretului despre dansul. Iar dupa tunderea lui, i-a zis marele Simeon: "Fa rugaciune, diacone". Si facand el rugaciune, Sfantul i-a grait iarasi: "Sa mergi la Rait, de unde ai iesit". Iar el zicand: "Nu pot suferi rusinea de la parinti", Simeon iarasi i-a grait lui: "Sa ma crezi, fiule, ca nu e nevoie sa te rusinezi de aceasta, ca, te vor primi pe tine cu ochi blanzi si vor avea bucurie si veselie de a ta intoarcere. Si sa stii fiule, ca Dumnezeu va sa faca semn cu tine, ca sa cunosti ca ti-a iertat tie pacatul acesta, ca negraita este bunatatea Lui".
    Iar, dupa ce a venit la Rait, l-au primit parintii cu mainile intinse si l-au dus in Sfantul altar. Iar intr-o Duminica, ducand el Preasfintele Daruri ale marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus, si deodata, au inceput sa-i curga ochii lui. Si, din acest semn, au cunoscut parintii, ca l-a iertat pe el Dumnezeu de greseala, dupa cuvantul Sfantului Simeon.
 


Minunea Sfantului Simeon, cu un preot.     Un preot oarecare, sezand intr-o zi in fata bisericii, iata, un duh necurat a venit la dansul in chip de nor intunecat si innegrit si s-a pus ca un acoperamant pe capul lui si l-a lipsit de lumina si mintea lui i s-a luat si i s-au slabit lui toate oaselem si nu putea sa graiasca; si, intrand unii, l-au aflat pe el ca pe un mort. Si a petrecut in boala aceea noua ani, neputand a se intoarce pe sine pe alta parte, daca nu-l intorcea pe el cineva. Si auzind rudele lui, cele despre Sfantul Simeon, au mers la Sfantul, ducandu-l si pe el in pat si ajungand ca la trei stadii de manastire, zacea acolo. Iar Sfantul Simeon, stand la rugaciune, i s-a descoperit lui despre preotul acela. Si, la miezul noptii, a chemat Sfantul pe unul din ucenicii lui si i-a zis: "Ia din apa aceasta si mergi degraba si vei afla acolo pe un preot purtat pe pat; sa-l stropesti cu apa aceasta si sa-i spui: Iti zice tie pacatosul Simeon, intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoala-te si-ti lasa patul tau si vino la mine cu picioarele tale". Iar ucenicul, mergand, a facut dupa cuvantul Sfantului. Si s-a sculat inaintea Sfantului. Si i-a zis lui Sfantul: "Scoala-te, nu te teme, macar de te-a si mahnit pe tine diavolul noua ani, ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu nu te-a lasat pe tine pana in sfarsit sa pieri. Ca nu cu temere de Dumnezeu, ci si prea cu nedreptate ai stat in Sfantul altar si, mai inainte de a afla adevarul, ai ascultat pe clevetitorii cei ce judecau in taina pe aproapele lor si fara de nici o vina asupreai pe unii, indepartandu-i de impartasirea Sfintelor Taine. Si aceasta facand, pe iubitorul de oameni Dumnezeu nu putin L-ai mahnit. Drept aceea, se si intarise asupra ta diavolul. Ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu si indurarile Lui s-au inmultit spre tine. Insa pe cei care te-au nedreptatit, mergand, ii vei afla pe ei rugandu-se tie, cu multa durere, sa-i ierti; precum a facut Dumnezeu mila cu tine, asa si tu sa faci mila cu dansii, inca si tarana luand de aici, vei presara peste dansii". Si a iesit preotul cu bucurie i-a poruncit lui Sfantul si indata s-au vindecat si aceia, slavind pe Dumnezeu.
 
Despre talharul ce s-a pocait langa stalpul Sfantului Simeon.     Un oarecare talhar din Antiohia, Ionatan cu numele, pe multi oameni ii ucidea pe drumuri si prin case, talhareste navalind naprasnic prin sate si prin cetati; si nimeni nu putea sa-l prinda pe el, macar ca multi ii pandeau calea, ca era puternic si viteaz foarte, incat nimeni nu putea  sa-i stea impotriva.  Deci, s-a pornit toata Antiohia si a trimis ostasi ca sa-l prinda pe dansul, iar el neputand sa se ascunda de dansii, ca un leu fugind de la fata celor ce-l goneau pe el, a alergat in ograda Cuviosului Simeon si, apucandu-se de stalp, ca pacatoasa de picioarele lui Hristos, plangea cu amar. Deci Sfantul a strigat catre dansul, de sus: "Cine esti, de unde si de ce ai venit aici?" Iar el a zis: "Eu sunt Ionatan, talharul, cel ce am facut toate rautatile si am venit aici, ca sa ma caiesc de pacatele mele". Acestea graindu-le el, iata au navalit de la Antiohia ostasii care-l goneau pe el, strigand catre Cuviosul: "Da-ne noua, parinte, pe vrajmasul nostru, talharul, ca, iata, si fiarele sunt gata in cetate sa-l manance pe el". Raspuns-a lor fericitul Simeon: "Fiii mei, nu eu l-am adus pe el aici, cu Dumnezeu, Cel ce voieste pocainta lui, l-a povatuit aici. Deci, de veti putea intru inauntru, prindeti-l pe el, ca eu nu pot sa-l scot la voi, ca ma tem de Acela Care l-a trimis la mine". Acestea auzindu-le ostasii si neindraznind nu numai sa intre in ograda, ci nici cuvant sa zica impotriva, s-au intors cu teama si au spus toate in Antiohia. Iar talharul a petrecut sapte zile langa stalp, cazand la rugaciune catre Dumnezeu, marturisindu-se si plangand cu plangere mare, cat si cei ce erau acolo, vazand pocainta si plangerea lui se umileau. Iar dupa sapte zile, a strigat catre Sfantul: "Parinte,  imi poruncesti sa ma duc?" Iar parintele i-a zis: "Au, iarasi, la lucrurile tala cele rele, te vei intoarce?" Iar el a raspuns: "Ba nu, parinte, ci vremea mea a sosit". Si asa, vorbind cu dansul, si-a dat duhul sau la Dumnezeu. Iar ucenicii Sfantului Simeon, vrand sa ingroape pe talhar langa ograda, iata mai marii ostilor venira de la Antiohia dupa talhar si incepura a striga: "Da-ne noua, parinte, pe vrajmasul nostru, de care toata cetatea s-a cutremurat". Raspuns-a Cuviosul: "Cel ce l-a adus pe el la mine, Acela in multime de oaste cereasca a venit si l-a luat pe el la Sine, curatit prin pocainta; deci nu ma tulburati pe mine". Acestea, auzindu-le acei dregatori si vazand pe talharul mort, s-au inspaimantat si au laudat pe Dumnezeu, Cel ce nu voieste moartea pacatosului. Si, intorcandu-se, au spus in cetate cele de la Cuviosul au auzit si au vazut.

Luna august in 31 de zile: pomenirea punerii in sfanta racla a cinstitului Brau al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, in cinstita ei casa din Constantinopol, si a minunii ce s-a facut atunci, acolo.

    Inca din cele dintai timpuri, crestinii au aratat multa evlavie pentru orice fel de lucruri, care au avut vreo legatura cu Mantuitorul Hristos, cu Maica Domnului sau cu Sfintii Sai (Fapte 19, 12). Ei au pastrat cu scumpatate asemenea semne sfinte si le ascundeau cu grija in vremuri de restriste. Multe s-au pierdut si pierdute au ramas pana in ziua de astazi, dar, altele s-au aflat si, in vremuri de liniste, au fost asezate in locuri de cinste, iar, uneori, s-au ridicat biserici pentru pastrarea si cinstirea lor.
    Asa s-a intamplat, bunaoara, cu "Vesmantul Maicii Domnului" cu "cinstitul ei Omofro", cu Braul Maicii Domnului", cu moastele a sute si mii de Mucenici si cu atatea altele, de acest fel, aducatoare aminte despre cei ce au marturisit, de-a lungul vremurilor, credinta noastra veche si mereu noua, in Iisus Hristos, Domnul nostru.
    Cinstitul Brau al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astazi, a fost adus, de la Ierusalim, la Constantinopol, asezat intr-o racla de aur, cu pecetluire imparateasca, si a fost pus in biserica pe care dreptcredinciosul imparat Teodosie cel Tanar o zidise, cu hramul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia, adica targul de arama.  Dupa multi ani, pe vremea imparatiei lui Leon cel Intelept (886-912) sotia acestuia, Zoe imparateasa, era suparata de duhul cel necurat, iar imparatul si rudeniile lui erau in mare mahnire si se faceau multe rugaciuni catre Dumnezeu, pentru imparateasa, care patimea. Si i s-a aratat ei o dumnezeiasca vedenie, spunandu-i ca, daca se va pune pe dansa Braul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, va lua tamaduire.
    Imparateasa a spus acest vis barbatului sau, imparatului Leon, iar el, a rugat, indata, pe patriarh pentru aceasta. Si, dezlegand pecetea, au deschis racla si s-a aflat, intreg, cinstitul Brau al Preacuratei, intru nimic vatamat de trecerea vremii. Si l-au sarutat pe el cu evlavie. Iar, cand petriarhul l-a intins deasupra imparatesei, aceasta, indata a scapat de chinuirea diavoleasca si a castigat tamaduire desavarsita de boala ei. Atunci, toti, cu bucurie, au preamarit pe Hristos Dumnezeu si pe Preacurata Maica lui, cantand cantari de multimire. Iar cinstitul Brau, fiind pus in aceeasi racla de aur, a fost pecetluit cu pecete imparateasca. Si s-a asezat praznuirea de astazi, in cinstea Binecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte a minunii ce s-a facut atunci de sfantul sau Brau, cu darul Preacuratei si cu milostivirea Celui ce S-a nascut dintr-insa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru.



 
Intru aceasta zi, pomenirea innoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.     Pe vremea imparatiei lui Mihail si a Teodorei, dreptcredinciosii imparati (1051-1055), un oarecare patrician, cu numele Antonie, avea in Constantinopol o casa  cinstita, in curtea ce era alaturi de Neoria. De asemenea, el avea o biserica slavita,  a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, careia imparatii luptatori impotriva icoanelor ii luasera podoabele, scotand sfintele icoane si insemnand numai cruci in locul lor. Deci, patricianul acesta, facand, din nou, icoanele bisericii, cum se cadea, a zidit si o baie, foarte mica, dedesuptul bisericii, pentru trupeasca lui odihna. Dar deasupra acelei bai se aducea pururea preamarire lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit intr-insa darul Preasfantului Duh, pentru Preacurata Maica a Domnului nostru Iisus Hristos, si au inceput a se face multe tamaduiri, de multe feluri de boli. S-au strans si unii iubitori de Dumnezeu si au cerut de la patrician sa faca imbaierile, o data pe saptamana, pentru fratii cei intru Hristos si, mai ales, pentru cei bolnavi; si primind invoirea, faceau aceasta, cu credinta, si se vindecau. Deci, murind patricianul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce erau oameni iubitori de Dumnezeu, spre mantuirea lui sufleteasca. Dar acestia, fiind saraci si neavand nici apa de ajuns, nici alt venit, incetul cu incetul, grijea lucrarii se parasea si, nevrand nimeni dreptul sa o lase altcuiva, a ramas neingrijita. Iar baia, jefuind-o unii si altii de podoabele pe care le avea, lucrul a incetat cu desavarsire. Iar sfanta biserica, vindecatoare a celor bolnavi, in care facea slujba un preot, care, din dumnezeiescul dar, slujea acolo, avea din destul, cele de trebuinta hranei. Deci, fericitul imparat Roman, facandu-si palatul imparatesc si trebuindu-i multe materiale la lucrul palatelor, instiintandu-se de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu, ca are multe materiale de folos, a pus gand sa o strice. Dar Nascatoarea de Dumnezeu purta de grija impotriva celor ce gandea imparatul. Si, in noaptea aceea, s-a aratat celui care era ispravnic asupra lucrarilor, precum si unui tanar, ruda cu ispravnicul, si le-a zis, ingrozindu-i, sa nu cuteze nicidecum a-i darama casa ei, cea de la Neoria. Iar, daca s-a facut ziua, tanarul a spus mamei ispravnicului visul sau si a auzit si imparatul, care, indata ce a aflat, a zis cuvantul acesta: "Nu vreau sa supar pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ci, inca, voi innoi casa aceea cu cele de trebuinta". Asa incat, in loc sa o strice, oamenii care au fost trimisi au curatit baia, cu toata grija, si au innoit-o. Deci, terminandu-se toate lucrarile si facandu-se baia mai mare, au incalzit-o, iar imparatii Roman, Constantin si Hristofor s-au imbaiat intr-insa si bucurandu-se, au intarit acea baie, cu hrisov de danie, pe care s-o poata lua in fiecare an. Si au daruit-o unei manastiri, ca monahii manastirii aceleia sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu. Iar minunile ce s-au facut in acea biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa deoparte, povestind doar una din minunile ce s-au facut in vremea noastra.
    O femeie vestita a cazut in boala grea. Si, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la doctori. Dar, auzind de minunile ce se faceau la biserica de la Neoria, a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo. Si, ramanand acolo cateva zile si petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bantuita de boala. A iesit, deci, si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherna si, cazand la pamant, se ruga zicand: "Miluieste-ma, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca am alergat la tine, fiind lipsita de orice ajutor omenesc." SI, ramanand acolo noua zile, in ziua cea din urma, i s-a aratat o Doamna preacinstita, zicandu-i: "O, femeie, ce strigi catre mine, neincetat?" Iar ea a zis catre dansa: "O, Stapana, stiu ca, pentru pacatele mele, ma chinuiesc, dar, mai stiu noi pacatosii, Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorat din cer si S-a facut om, nascandu-Se din pantecele tau, drept aceea, am alergat la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa." Iar Nascatoarea de Dumnezeu a zis catre dansa: "Du-te la lacasul meu cel mic, de la Neoria, si acolo iti vei afla vindecarea." Deci, daca s-a desteptat femeia, a multumit lui Dumnezeu si s-a dus, in graba, la Neoria. SI, cazand cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea: "Miluieste-ma Stapana si implineste mila ta catre mine." Si, dupa ce a zis aceasta, a adormit. Si a vazut, iarasi, pe Nascatoarea de Dumnezeu, care i se aratase, impreuna cu un barbat frumos, catre care Maica Domnului a zis: "Iata, femeia cea bolnava, vindeca-i pantecele." Si acela, indata, atingand-o peste pantece cu varga, ce tinea in mana, s-a facut nevazut, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, care se aratase cu dansul. Deci, desteptandu-se femeia, a intrat in baie si, spalandu-se, a iesit sanatoasa. Si, inchinandu-se acelui sfant loc, a tamaiat cu mirodenii, multumind Preacuratei Stapane de Dumnezeu Nascatoarei, spre slava Celui ce S-a nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, istorisire din Limonar, despre cel dintre Sfinti, Parintele nostru Ghenadie, patriarhul Constantinopolului.     Despre Sfantul Ghenadie, in cartea care se numeste Limonar, Parintii Sofronie si Ioan povestesc asa: "Am mers, ziceau ei, intr-o manastire de obste, care se numea Salama, departe fiind, de Alexandria, ca la noua stadii. Si am aflat acolo pe doi stareti, care fusesera, mai inainte, preoti in Constantinopol. Aceia ne-au povestit noua despre fericitul patriarh Ghenadie, ca era foarte bland si curat cu trupul si preainfranat. Si a fost instiintat despre un cleric, cu numele Harisie, care slujea in biserica Sfantului Mucenic Elefterie si care mult gresea. Ca nu numai intru lenevire si nepurtarea de grija si in necuratie vietuia, ci si cu talharii se indeletnicea. Deci, chemandu-l pe el patriarhul, il sfatuia prin cuvinte, cu duhul blandetei, spre indreptare. Dar, vazandu-l petrecand in neindreptare, a poruncit ca sa fie pedepsit, parinteste, pentru indreptare. Dar acela, umbland cu totul umbland cu totul neindreptat si prin pedepsire neintepetindu-se, a trimis patriarhul, pe unul din slujitorii sai, la biserica Mucenicului, la care slujea Harisie, ca sa se roage Mucenicului, ca, pe clericul acela, care greseste la biserica sa, sau sa-l indrepteze sau sa-l desparta de biserica. Deci, trimisul, ducandu-se si stand in biserica in fata altarului, si intinzandu-si mana spre mormantul Mucenicului, a zis: "Sfinte Mucenice Elefterie, iti graieste tie Ghenadie patriarhul, prin mine pacatosul, ca Harisie, care slujeste in biserica ta face multe faradelegi si sminteli. Deci, tu, sau sa-l indreptezi pe el, sau sa-l desparti de biserica." Deci, facand aceasta, dimineata l-au aflat Harisie mort. Si, de aici, se poate vedea cat de placut a fost lui Dumnezeu, si Sfintilor Lui, fericitul Ghenadie, ca nu in desert a fost cuvantul lui, ce s-a grait catre Sfantul Mucenic, prin trimisul sau, ci, degraba a fost auzit si cu fapta implinit.
Intru aceasta zi, cuvant despre milostivul Sozomon, ca celui ce da saracilor milostenie, imprumut ii da lui Dumnezeu si va lua insutit.     A fost un oarecare om in Ierusalim, cu numele Sozomon, care, mergand prin cetate, s-a intalnit cu un sarac necajit si, dezbracand de pe el imbracamintea, i-a dat-o saracului si s-a dus in calea sa. Insa, aceasta se intampla in vremea secerisului si ziua se pleca spre seara. Si, adormind el putin, a avut un vis. Si se facea ca era intr-o casa minunata, in care era multa lumina si tot felul de pomi, cu multe feluri de roade binemirositoare, incat se plecau ramurile pana la pamant. Si pasarile cantau, in multe feluri, cantari preafrumoase, neavand tacere, incat se putea auzi glasul lor de la pamant si pana la cer. Si ramurile se clatinau cu slava mare.
    Deci, acestea vazandu-le el, a venit la dansul un tanar si i-a zis lui: "Vino dupa mine!" Si au mers impreuna, la un stalp poleit cu aur. Si printr-o ferestruica a vazut niste usi si palate preaslavite si impodobite cu margaritare de mult pret. Si, privind Sozomon acolo, iata, au iesit niste barbati cu aripi, din palatele acelea, stralucind ca soarele si ducand patru lazi. Iar, cand acei minunati ingeri treceau de usi, a cunoscut Sozomon ca ei mergeau spre dansul. Si, stand, au pus in preajma lui lazile acelea si asteptau pe cineva, puternic, care sa vina la dansii. Deci, iata, a vazut Sozomon un barbat frumos, iesind din palatele acelea si a mers la ingerii care tineau lazile si le-a zis lor: "Aratati omului acestuia ca, de vreme ce a miluit pe saracul acela, dandu-i lui haina sa, apoi, pentru dansul, se pastreaza lazile acestea." Si a deschis o lada, din cele de aur, au si inceput sa scoata camasi si haine imparatesti si le intindeau pe el, zicandu-i: "Solomon, oare, sunt placute acestea inaintea ochilor tai?" Iar el zicea: "Eu sunt nevrednic si a privi spre ele." Si-i aratau lui si alte tesute cu aur si mult pret, cu felurite podoabe si erau ele, ca la o mie la numar, si i-au zis lui: "Cel ce da saracului insutit va primi si viata vesnica va mosteni." Apoi, i-a zis lui Domnul ingerilor: "Tie iti graiesc, Sozomon, iata, cat de multe bunatati ti-am pregatit tie, pentru o haina, cu care M-ai imbracat pe Mine, vazandu-Ma gol. Mergi, dar, si mai fa si altele asemenea si se va da tie insutit." Iar Sozomon a raspuns, fiind cuprins de frica si de bucurie: "Doamne al meu, oare, asa vor lua toti cei ce fac milostenie la saraci?" Si i-a zis: "Cu adevarat, asa este. Ca tot cel ce face milostenie, insutit va primi si viata vesnica va mosteni. Insa iti spun tie si aceasta, sa nu te caiesti pentru milostenie, nici sa te indoiesti de cel sarac, cand i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, in loc de plata, paguba indoita sa primesti." Deci, dupa ce a auzit acestea, Solomon, s-a desteptat din somn si s-a minunat in sine de acel infricosator vis. Apoi, sculandu-se din pat, a zis: "Daca asa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi da saracului si cealalta haina a mea." Si, cealalta noapte a avut acelasi vis. Deci, sculandu-se, a doua zi, si-a impartit averea sa saracilor. Si, despartindu-se de lume, s-a facut calugar iscusit.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre talharul Chiriac.     Spunea un iubitor de Hristos despre Chiriac talharul, ca facea razboi pentru furt, pe la Emaus, acolo unde este cetatea Nicopolei. Si atat de cumplit era, incat oamenii il numeau lup. Inca, mai avea impreuna cu sine si pe alti talhari, nu numai crestini, ci si evrei si samarieni. Deci, odata, ducandu-se oamenii din Nicopole, de la casele lor, la sfanta cetate a Ierusalimului, in Saptamana cea mare, pentru botezul copiilor lor, dupa ce i-au botezat, se intorceau la casele lor, ca sa praznuiasca sfanta zi a Invierii. Si i-au intampinat pe ei talharii, nefiind de fata mai marele talharilor, Chiriac. Barbatii au fugit, iar, pe femei, prinzandu-le, pe pruncii de curand botezati i-au aruncat pe pamant. Atunci, cand fugeau barbatii, i-a intampinat pe ei vataful de talhari si i-a intrebat: "De ce fugiti?" Iar ei i-au spus lui ceea ce li s-a intamplat. Deci, luandu-i pe ei, Chiriac, mai marele talharilor, i-a adus la insotitorii sai. Si au aflat pe prunci aruncati la pamant. Si, afland de cele ce facusera talharii, indata i-a taiat pe toti cei facusera spurcaciuni. Si a poruncit barbatilor ca sa-si ia pe copiii lor si sa nu se desparta de femeile lor. Iar, dupa ce a mai trecut putina vreme, prins a fost insusi vataful talharilor, si a petrecut in temnita zece ani, si nimeni din domni sau din dregatori nu l-au ucis pe el. Iar, mai pe urma, i-au slobozit din temnita si spunea el despre sine, folosul celor ce auzeau: "Pentru copiii aceia, pe care i-am izbavit eu, atunci, am scapat de moartea cea amara. Pentru ca ii vedeam pe ei, de multe ori, zicandu-mi, sa nu ma tem, caci ei vor raspunde pentru mine." Si am vorbit eu impreuna cu dansul, zicea ava Ioan, presbiterul unei manastiri de obste, si acestea ne spunea noua, slavind pe Dumnezeu, pentru toate cele ce se savarsesc pe Dansul, pentru ca neuitate sunt facerile de bine, ale tutoror oamenilor Inaintea Lui.
    Pentru aceasta, a fost izabavit, si acest talhar, din legaturi, din temnita si din moartea cea amara, prin Hristos Iisus, Domnul nostru. Caruia se cuvine slava, cinste si stapanire, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
    Sfarsitul Prologului ce cuprinde douasprezece luni, iar Celui in Treime slavit, Dumnezeului nostru, slava!

Luna august in 30 de zile: pomenirea celui dintre Sfinti, Parintele nostru Alexandru, patriarhul Constantinopolului(+340).

    Sfantul Alexandru a fost episcop pe vremea marelui imparat Constantin (313-337) si a Sfantului Mitrofan, intaiul patriarh al Constantinopolului. Si era Sfantul Alexandru barbat cu multa ravna, si impodobit cu o minunata intelepciune si cu fapte bune. Cand s-au adunat la Niceea Sfintii Parinti, la cel dintai Sinod, a toata lumea (325), patriarhul Mitrofan, neputand merge, din pricina batranetilor, pe acest Sfant Alexandru l-a trimis in locul lui, ca marturisitor al dreptei credinte. Si a dovedit acolo multa pricepere impotriva ratacitei invataturi a lui Arie, incat, de mult folos au fost indrumarile date de el pentru statornicia adevarurilor dreptei credinte.
    Iar, cand, dupa moartea Sfantului Mitrofan, Sfantul Alexandru a fost inaltat patriarh al Constantinopolului, el a pastorit cu parinteasca grija turma lui Hristos, ce i-a fost incredintata, fiind un bun si neadormit pastor, impotriva lupilor eretici si pagani si chiar impotriva imparatului din vremea sa, Constantiu, fiul marelui Constantin, care se lasase inselat de uneltirile partasilor lui Arie. Si asa, dupa o lunga viata de lupte si ravna, pentru apararea credintei, cand anii sai au ajuns la 98, Sfantul Alexandru s-a mutat, cu pace, catre Domnul.
 


Intru aceasta zi, istorisire din viata si ostenelile Cuviosului Parintelui nostru Hristofor.     Spunea Parintele nostru Teodul, despre acest Cuvios barbat: "Eu, zicea, m-am calugarit in manastirea Sfantului Teodosie si am aflat acolo un staret mare, cu numele Hristofor, roman de neam. Deci, intr-o zi, m-am inchinat lui, zicand: "Fii bun parinte, de-mi spune mie lucrurile tale din tinerete. Si staretul, cunoscand ca pentru folos l-am intrebat, mi-a spus mie, zicand: "Eu, fiule, dupa ce m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, ma indeletniceam, in toate zilele, cu slujbele, iar noaptea intram in pestera, pentru rugaciuni, acolo unde fusese Sfantul Teodosie si alti Sfinti Parinti. Iar, cand ma pogoram, ma inchinam lui Dumnezeu pe fiecare treapta, facand o suta de metanii. Si toate treptele sunt optsprezece la numar. Apoi, daca intram inauntru, ma inchinam si faceam rugaciuni. Iar, dupa ce toca de Utrenie, ieseam, indata, la slujba mea. Inca si post castigam pe langa aceasta. Si le-am facut pe toate timp de unsprezece ani, cu infranare si in saracie si in ascultare si intru trupeasca osteneala. Iar, odata, vrand eu sa intru in pestera, am vazut-o toata plina de candele; si unele ardeau, iar altele nu ardeau. Deci, am vazut doi barbati, cu chipuri albe, umbland si ingrijind de candele. Iar eu le-am zis: De ce va ingrijiti de candelele acestea si nu ma lasati pe mine sa intru, ca sa ma rog? Iar eu mi-au zis: Ava, acestea sunt candelele celor ce se ostenesc pentru Dumnezeu. Eu am zis: Pentru ce unele ard, iar altele nu ard? Aceia mi-au raspuns mie: Ale celor ce slujesc bine lui Dumnezeu, acelea ard, iar, ale celor lenesi, nu ard. Apoi am zis: Oare, candela mea arde, sau nu? Ei mi-au zis: Osteneste in rugaciuni catre Dumnezeu si o vom aprinde pe ea. Eu, iarasi, am zis: Dar cele ce le-am facut pana acum, de ce le-am facut? Si, de acest cuvant, ma minunam, apoi, intorcandu-ma, n-am mai vazut pe nimeni. Dupa aceea, am zis in sinea mea: O, Hristofor, de mai multa osteneala iti este tie trebuinta. Iar a doua zi, m-am dus la muntele Sinai, neluand nimic, in afara de hainele in care eram imbracat. Si am petrecut acolo cincizeci de ani. Dupa aceea, mi-a venit mie un glas, zicandu-mi: Hristofor, sa mergi in viata de obste, unde te-ai ostenit bine pentru Dumnezeu, ca, acolo, sa te odihnesti, impreuna cu parintii tai. Deci, acestea spunandu-mi mie, Hristofor si-a dat sufletul sau Domnului si a fost pus in pestera".
    Iarasi, acelasi Parinte Teodul, despre acelasi ava Hristofor, intr-o alta vreme, mai inainte de mutarea sa, ne-a spus noua aceasta: "Intr-una din zile, am iesit din manastirea mea, la sfanta cetate a Ierusalimului, ca sa ma inchin si sa sarut Crucea Domnului, cea de viata facatoare. Si, cand am fost acolo si m-am inchinat, si acum ieseam, am vazut pe un oarecare frate stand in usile din mijlocul bisericii, nici intrand, nici iesind, si am vazut doi corbi, zburand fara de frica, aproape pe dinaintea fetei lui si cu aripile amenintand fata celuia si nelasandu-l pe el sa intre. Si am inteles eu, ca demoni sunt corbii aceia. Si am zis catre cel ce sta: Spune-mi mie, frate, pentru ce stai in mijlocul usilor si nu intri? Iar el mi-a zis mie: Iarta-ma parinte, ca sunt optit de ganduri. Si un gand imi zice mie: Mergi si te inchina cinstitei Cruci si o saruta pe ea. Iar, alt gand imi zice: Ba nu, ci mergi, mai intai, si-ti savarseste lucrul tau, si, la alta vreme venind, te vei inchina. Iar eu, auzindu-le pe acestea, zicea Sfantul Hristofor, l-am luat pe el de mana si l-am dus in biserica. Si indata s-au dus corbii aceia de la dansul. Si, asa, l-a facut pe el sa se inchine cinstitei Cruci si Preasfantului Mormant al Domnului si l-am slobozit sa mearga cu pace.
    Acestea mi le-a spus mie Cuviosul Hristofor, zicea Teodul, de vreme ce ma vedea pe mine indeletnicindu-ma mult cu lucrurile manastiresti, iar de rugaciuni neingrijindu-ma, ca sa stiu ca se cuvine a cinsti, mai intai, pe cele duhovnicesti si, numai dupa aceia, a savarsit slujirile cele trupesti".
    Si acestea auzindu-le, fericitii Parinti Ioan si Sofronie, le-au scris, spre folosul celor ce le citesc si le asculta si spre slava lui Hristos, Dumnezeului nostru.
 

 
Intru aceasta zi, cuvant pentru cei ce doresc arhierii si egumenii.     Pierit-a pomenirea lui cu sunet, graieste Proorocul David, adica, a pierit pomenirea omului celui trupesc si iubitor de dulceata, cu sunetul lumii trecatoare. Nu pofti, iubitorule de marire desarta, sa te sui la vrednicie inalta, pentru ca de smerenie este mare nevoie. Ca stim pe multi mari si tari, a caror pomenire, astazi, nu se mai face. Pentru ce, dar, te trufesti in desert, nevoindu-te sa poruncesti altora si ca sa ai cinste si marire in lumea aceasta? N-au fost, oare, altii, inainte de tine, cu aceasta vrednicie, si impodobiti cu aceasta intalta slujire, unde doresti si tu sa te inalti si pe care lumea nu numai ca nu-i pomeneste acum, dar nici nu se gandeste la ei? Socoteste ce sfarsit au avut aceia, si ca tu vei pati asemenea. Ca lumea nu si-a schimbat obiceiul ei cel dintai. Ca trupurile lor s-au facut tarana, precum si tu, maine, te vei face. Nu cinsti fericirea pe care ti-o da lumea, in aceasta viata trecatoare, ci, in mintea ta, gandeste-te ce ti se va intampla, cand te vei duce din aceasta viata trecatoare si scurta. Si sa nu te insele cugetul, ca poti sa-i slujesti lui Dumnezeu mai placut, fiind la vrednicie si la treapta mai inalta, poftind episcopii, egumenii si alte dregatorii, decat in smerenie saracacioasa, cu gandul facerii de bine, parandu-ti ca, asa, vei putea face bunatatile mai lesne, adica, sa indreptezi pe calea mantuirii turma cea incredintata, cum se cuvine lui Dumnezeu, sau sa dai milostenie saracilor, sau alte multe faceri de bine sa savarsesti. Ci, acestea toate sunt cugete mandre, zburatoare in vazduh si mincinoase, cu inselaciune diavoleasca. Pentru ca, daca sarcina cea mica nu o poti purta, pe cea mare, cum o vei duce? Si cel ce nu este rob bun, nici domn bun nu poate fi. Cel ce nu a fost facator de bunatati, in ascultare, nici egumen, placut lui Dumnezeu, nu va fi. Ca ascultatorii cei buni nu poftesc niciodata cinste, cu voia lor. O, ticalosia ta, lume! La cate tocmeli nerusinate ai ajuns, ca sa dea cineva mii de galbeni, sa cumpere stapanii, egumenii si alte ispravnicii, cumparand ei neinteleptii, osanda lor vesnica. In vremile de demult, iubitorii de Hristos parinti nu voiau nicidecum sa ia vreo vrednicie, cu voia lor, ci, cu multa greutate, cu sila, ii puneau numai atunci cand ii vedea ca sunt vrednici.
    Iar voi, pentru mandrie, va nevoiti a incapea la cinste trecatoare. Spune-mi, o, iubitorule de marire, cat este de cinstit Pavel Tebeul, ca a lepadat cinstea lumii, stand in pustie 99 de ani si vietuind numai cu apa si cu finice. Tot asa, ava Marcu, care a impinit 95 de ani, in pustie, din care 30 de ani a mancat pamant si de sete a baut apa din mare? Dar Ioasaf, imparatul Indiei, care, lasand imparatia, s-a dus in pustie, sihastrind treizcci si cinci de ani, cu Varlaam, traind numai cu apa si cu verdeturi? Si Alexie, numit "Omul lui Dumnezeu", care a petrecut saptesprezece ani inaintea curtii parintelui sau, sarac, nestiut si defaimat de robi? Dar, pe cine lauda lumea? Oare, nu pe acestia? Pe cine lauda cetatile crestinesti si praznuiesc popoarele? Oare, pe imparatii cei slaviti si luminati? Oare, pe dregatorii cei viteji si purtatori de biruinta? Ori pe alti oameni bogati, care se infrumusetau, odinioara, cu bogatie si cu slava? Ba nu. Dar, pe cine? Pe cei simplii, nebagati in seama, saraci, desculti, adica pe Apostoli si pe cei care au lepadat lumea; pe ei, pe care, oarecand, lumea nu ii lua in seama, iar, acum, imparatii arhiereii si bogatii, cu sfanta teama, se inchina acestora. Si toti cati s-au despartit de lume, aceia, acum, primesc lauda si pe acestia ii pomeneste lumea. Ca Dumnezeu se proslaveste in cei ce-L proslavesc pe Dansul. Ca mai lesne este sa-si mantuiasca cineva sufletul sau, decat sa ridice jugul tuturor pe umerii lui. Ca datoria egumenilor si a celor din dregatorii este, mai mult decat toate, a pazi curatia si dreptatea; aceasta este marea lupta a celor mari si marea intrebare ce sta asupra lor, in ziua Judecatii. Dumnezeului nostru slava!

Luna august in 29 zile: pomenirea Taierii cinstitului cap al Sfantului, Slavitului Prooroc Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului.

    Martorul lui Hristos, Sfantul Ioan Botezatorul a fost Inaintea Domnului, nu numai cu nasterea sa, dar si cu moartea sa. Si, precum Domnul Hristos a patimit pentru pacatele oamenilor, tot asa si Inaintemergatorul Sau a indurat moartea muceniceasca, pentru faradelegile lui Irod.
    Si aceasta a fost asa: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pruncii cei din Betleem, a luat, mai intai, de sotie, pe fiica lui Areta, imparatul Arabiei, si a petrecut cu ea multa vreme. Dar, aprinzandu-se de patima pentru Irodiada, sotia fratelui sau, Filip, a alungat pe sotia sa legitima si a luat-o pe aceasta, impotriva legii, facandu-se rapitor, desfranat si amestecator de sange.
    Deci, pentru o nelegiure ca aceasta, Ioan Botezatorul, pazitorul Legii lui Dumnezeu si propovaduitorul pocaintei, il mustra pe fata pe Irod, inaintea tuturor, si-i zicea: "Nu ti se cade tie sa ai de sotie pe femeia lui Filip, fratele tau". Irod, nesuferind mustrarile Proorocului si indemnat de Irodiada, care plina de manie, voia sa-l ucida, dar nu putea, oprind-o chiar Irod insusi, care stia pe Ioan, ca este barbat drept si sfant, incat de multe ori il asculta cu placere, luand aminte la cuvintele lui, si se temea de popor sa-l ucida, Irod a poruncit, totusi, sa-l prinda si sa-l inchida in temnita. Luni si luni de zile a zacut Sfantul Ioan in temnita, la palatul lui Irod de la Maherus, langa Marea Moarta. Si fiind cercetat de ucenicii sai, Ioan ii intarea in vestirea lui Mesia, care venise in lume, trimitandu-i pe ei sa-L vada si sa-L auda, asa cum spune Evanghelia. A venit, insa o zi cand netrebnica si vicleana femeie a putut sa-si implineasca gandul cel nelegiuit.
    Sosind ziua nasterii sale, Irod a poruncit sa se faca ospat mare, in palatul sau Maherus, acolo unde, in temnita, isi ducea zilele Sfantul Ioan Botezatorul. Si mult s-a veselit Irod, impreuna cu sfetnicii sai, cu dregatorii si cu toate capeteniile regelui Galileii, cu mancaruri scumpe si vinuri alese. Iar pentru ca petrecerea sa fie si mai deplina, au fost adusi cantareti vestiti si dantuitoare tinere, sa le desfete ochiul si auzul. La acest ospat, fiica Irodiadei, Salomeea, jucand si placand lui Irod si celor ce sedeau cu el, acesta i-a fagaduit, ametit de bautura, ca-i va da orice, ii va cere, pana chiar la jumatate din imparatia sa. Nestiind ce sa ceara, Salomeea a cerut sfatul maicii sale. Si Irodiada si-a sfatuit fiica sa ceara capul Sfantului Ioan Botezatorul. S-a tulburat tiranul, dar din gura sa, sugrumata de patima, a iesit porunca sa se taie capul lui Ioan Botezatorul. Si capul Sfantului a fost taiat in temnita si adus, pe o tipsie, Salomeei, iar ea l-a dus mamei sale. O traditie spune ca Orodiada a poruncit slugilor sa ingroape capul acesta intr-un loc ascuns si departe de trup, temandu-se ca, nu cumva, capul alipindu-se de trup, sa invieze sfantul si sa-i fie din nou glas de mustrare.
    Si asa s-a sfarsit muceniceste Sfantul Ioan Botezatorul, la porunca unui rege impatimit si a unei femei nelegiuite, aparand legea lui Dumnezeu si invrednicindu-se de multe cununi intru Cereasca Imparatie, ca un feciorelnic, ca un vietuitor in pustie, ca un invatator si propovaduitor al pocaintei, ca un prooroc, ca un Inaintemergator si Botezator si ca un mucenic. Cu ale Caruia sfinte rugaciuni, si pe noi, la calea adevaratei pocaintei, sa ne povatuiasca si Imparatiei Ceresti sa ne invredniceasca Hristos Milostivul, Domnul si Dumnezeul nostru, Caruia i se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in veci! Amin.
 


Cuvant la Taierea cinstitului cap al Sfantului Ioan, Inaintemergatorul si botezatorul domnului nostru Iisus Hristos, al celui dintre Sfinti, Parintelui nostru Ioan Gura de Aur     Precum un barbat iubitor de pustie, ajuns intr-un loc cu dumbrava, la umbra copacilor, la chemarile pasarilor si racoarea apelor, isi simte lina si netulburata cugetarea mintii si se arata cu fire blanda, catre toti oamenii, asa si noi, in zilele trecute, fiind mangaiati de suflarea Duhului, cea blanda, va vorbeam voua despre milostenie. Iar cand Evanghelia ne vorbeste despre nebunia lui Irod, inversunarea femeilor, ospatul barbarilor nebuni si masa cea pangarita, darul cel fara de lege, lucrul cel necuvios si ingroparea trupului preacinstit, simt ca ma fac alt om, fiindca incremenit ma simt, iubitilor, cand, inaintea mea, aduc faptele facute de Irod, de este ingaduit a le numi fapte si nu ucideri, ale celui ce a facut niste lucruri ca acestea. Ca, zice Evanghelistul Matei: "In vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Si a zis slujitorilor sai: Acesta este Ioan Botezatorul, el s-a sculat din morti, si de aceea, se fac minuni prin el" (Matei 14, 1-2). Marturiseste uciderea Proorocului si nu poate minti, ca a stiut, pe cel ce l-a omorat ca este Prooroc si barbat drept. Ca, de nu ar fi cunoscut acest lucru, nu ar fi zis ca el s-a ridicat din morti si pentru aceasta se fac minumi printr-insul. Si, pentru care pricina a ucis pe Prooroc? Pentru ca acesta a fost propovaduitorul adevarului. Si voia, prin vadire si mustrare, sa curme fapta cea fara de lege si sa fie, precum i se cadea, ca imparat, pazitor al poruncilor lui Dumnezeu, el, care, prin sminteala cea desfranata a dulcetilor, strica legile. Ca acela este imparat, care da legi cu dreptate, implinindu-le, mai intai el insusi, iar nu schimbandu-le. Ca, in ce alt chip s-ar fi putut pune randuiala, in lumea pe care o stapanea, daca nu prin legile cele dupa dreptate, infranand neamul oamenilor, cel greu de tinut in frau. Dar Irod era imparat, nu al popoarelor, ci al desfatarilor si rob al patimilor. El nu numai legea lui Dumnezeu o strica, ci si ucidere pe nedrept facea. Si pe cine a ucis? Pe un barbat drept, decat care, mai mare intre cei nascuti din femei, nu s-a ridicat, precum si Domnul a marturisit. Pe un barbat care locuia in pustiu, nu fugind de neamul oamenilor, ci de faptele cele rele si scamave ale lor.
    Pe acesta prinzandu-l, Irod il tinea legat si l-a pus in temnita, pentru Irodiada. O, lucru strain. Ioan vroia, prin mustrare, sa dezlege sufletul lui Irod, cel legat cu lantul pacatului, iar el lega pe cel ce-l dezlega. Era legat Ioan si, cu toate acestea, graia, era inchis si, in temnita fiind, mustra. Ca nu se temea Ioan de moarte, ci ii era frica sa taca si sa nu spuna adevarul. Pe acesta l-a ucis Irod si nu numai o singura ucidere a facut, ci mai multe. Ca cel ce ucide un dascal folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atatia pe cati i-ar ar fi putut face vii, prin cuvantui sau, de ar fi trait. O, zi, de praznuire a unei nasteri, care marturiseste din sine ucidere de prooroc. Ca, desi vasul de lut al acestuia se risipea in mormant, faclia de lumina a duhului sau purta in ea lumina credintei.
    Pe acesta l-a ucis Irod. Si cum l-a ucis? In vremea cand se praznuia, ziua nasterii lui cand, jucand fata Irodiadei, jocul ei de dezmierdare, a primit aceasta plata. Ca n-a cerut aur, nici argint, nici pietre scumpe ci povatuita fiind de maica sa a zis: "Da-mi, aici, pe tipsie, capul lui Ioan". Ca, daca l-ar fi cerut, pentru ca sa-l cinsteasca, capul lui Ioan ar fi pretuit cu adevarat, mai mult decat tot aurul si argintul si pietrele scumpe. Dar ea nu l-a cerut pentru credinta, din evlavie, ci ca, dupa ce il va ucide pe Mustrator, sa daruiasca mamei sale slobozenie, fara oprire, pe calea pacatului. Deci, auzind, imparatul s-a intristat, nu pentru uciderea Proorocului, ci de frica poporului, ca toti il cinsteau pe Ioan ca pe un prooroc. Si era sufletul lui Irod ca o corabie in mare, care se clatina, cand de o parte cand de alta; sa faca ucidere, se temea de popor, sa nu faca ucidere, nu-si putea ierta juramantul, fata de cei ce erau impreuna cu el. Deci, ingreuiat de dulceata cea cu multe vapai, pe care o avea femeia, trimitand, a taiat capul lui Ioan in temnita. O, rau lucru este juramantul! Ascultati pe Domnul, care zice: "Sa nu va jurati nicidecum" (Matei 5, 34). Ca ticalosul, de nu s-ar fi jurat, n-ar fi suferit sa faca ucidere.
    Ce mana a indraznit a apropia sabia de sfantul grumaz al lui Ioan, de care fiarele, in pustie, s-au sfiit, leii s-au cutremurat, serpii si balaurii s-au infiorat, albinele cele salbatice, pentru sfintenie il hraneau, lucrand mierea pe care i-o daruiau? Pe acesta mana de calau, l-a taiat, neinspaimantandu-se de fata lui de inger, nici cutremurandu-se de obrazul lui, cel cu chip dumnezeiesc. Imi vine sa cred, ca, intunecat de betia lui Irod, calaul avea sabie, dar ochi nu avea. Ca Dreptul, si dupa moarte, traia si capul lui, taiat fiind, glasul ii era inca viu. O, cruzime si asprime a omului! O, tiranule fara de lege! Nu este oare destul injunghierea pruncilor, ucisi in Betleem, de Irod, cel dinainte de tine? Cand plangerile maicilor erau mai ascutite decat sangele, cand picaturile lacrimilor biruiau izvoarele, cand pieptul maicilor, cu lapte, albea pamantul? Care fiara n-a lacrimat atunci? Nu a fost destula neomenia acelui Irod, ci ai taiat si tu pe Ioan, implinind nemilostivirea aceluia, tu care nici de un fir de par al lui nu esti vrednic? Pentru care din lucrurile acestea, voi fi tie milostiv, zice Domnul? O, cetate a sangelui, in care Irod a imparatit, iar fiul a desavarsit, cel deopotriva cu numele si asemanarea cu naravurile!
    Vai noua, ca cei ce par sprijinitori bunei randuieli, s-au facut povatuitori neoranduielii. De unii ca acestia, povatuiti fiind si invatati a ucide, toti, spre uciderea lui Hristos, au cazut la intelegere. Pe Isaia l-au ferastruit, pe Ieremia l-au omorat, pe Nabot l-au improscat cu pietre pe Zaharia l-au ucis, pe Hristos l-au rastignit. Cu toate acestea plansul si tanguirea, pentru cele rele, lasandu-le lor, sa alergam la lumina invataturii de taina, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia slava se cuvine, in vecii vecilor! Amin.
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Grigorie, despre manie.     Sa nu dati, fratilor, loc maniei intre voi. Pentru ca omul manios nu primeste dar de la Dumnezeu, ci, prin mania sa, cade, din inaltimea rabdarii, in groapa de pierzanie a maniei. Care fiara este asa de cumplita si neimblanzita, precum este omul cel manios care nu-si pierde mania? Ca, ce este mai rau decat maniosul? Aceasta turbat il face pe om, slutit si nu bun, fiindca nu vine duhul lui Dumnezeu la cel manios. Socoteste, dar, omule, ca cel ce tine manie, nu se stapaneste pe sine insusi netezindu-se din manie si este ca un beat, de iutime. Ca nu cunoaste pe cei ce fac bine, si traieste ca intr-o noapte intunecoasa, de toti se apuca, tuturor, relor mai mari si celor mai mici decat el le graieste fara de randuiala si, pe cel mai batran il huleste. Cearta, este foarte guraliv, ocaraste, bate, la nimic nu se supune si nu primeste cuvintele celor ce-l mangaie pe el. Si, precum otrava este in jivinile cele ce se taresc, a sa-i si iutimea in cel manios. Indracindu-se, maniosul latra, ca un caine la toti, si imboldeste, ca o scorpie, si, ca sarpele musca. Fugiti, fratilor de o rautate ca aceasta. Ca nici dregatoria celui manios nu-i cinstita, nici caruntetele de folos. Nici jertfa unuia ca acesta nu-i bine primita. Nici nu poata sa se indrepteze. Tu sa zici asa: "Asteptand, am asteptat pe Domnul, si a cautat spre mine". Goneste-ti iutimea si mania din inima, ca a zis Domnul: "Oricine se manie pe fratele sau, vrednic va fi de osanda" (Matei 5, 22). Iar mania sa-ti fie tie numai asupra diavolului, fiindca printr-insul am cazut din Rai. Acela si acum, pe fiecare din noi, ne pandeste, ca sa ne insele si in vapaia cea nestinsa sa ne afunde, de care vapaie, insusi satana mult se cutremura.
    Drept aceea, paraseste iutimea si lasa mania, ca nu cumva impreuna cu Irodiada, sa te osandesti, ca ea se mania mult asupra lui Ioan Botezatorul, care voia sa o mantuiasca pe dansa. Ca ea auzind de minunile ce se faceau de el, isi astupa urechile, ca o aspida surda, pana ce afland vreme prielnica, l-a taiat pe Ioan. Iar pe sine s-a facut blestemata, de catre cele patru margini ale pamantului. Pentru ca diavolul face voia placutilor sai, ca sa-si savarseasca rautatea maniei, aici laudandu-se cu pacatele, iar acolo sa fie dusi, fara de pocainta, la osanda. Ca ce a facut mania Irodiadei? Taind pe Ioan, l-a trimis pe el in Imparatie, iar, pe sine la osanda cea fara de sfarsit. De aceasta, temandu-ne, sa ne silim a nu tine manie intre noi. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Luna august in 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Moise, arapul (+400).

    Acesta a fost etiopian cu neamul si la fata negricios, sluga fiind la cineva, care se afla intr-o dregatorie. Dar, pentru firea lui cea rea si viata lui cea, in ascuns, talhareasca, domnul sau, temandu-se, l-a dezlegat din robie si i-a dat libertatea. Deci, plecand el, s-a insotit cu talharii, care, vazandu-l tare cu trupul si aspru la obicei, l-au pus vataf peste ei. Intre alte fapte talharesti ale lui, se pomeneste si aceasta: "El pusese gand rau unui cioban, care-l impiedicase de la o nelegiuire si pe care voia sa-l ucida. Si aflase ca, in vremea aceea, ciobanul este pe celalalt mal al Nilului. Si, fiind apa mare, si-a luat sabia in dinti, iar hainele si le-a legat pe cap, si asa a trecut apa inot. Dar pastorul, prinzand de veste, a fugit. Deci, Moise a injunghiat patru berbeci alesi, si, insirandu-i pe o funie, a trecut, iarasi, Nilul, pe celalalt mal, inot. Si, mancand carnurile si dand piele pe vin, s-a intors la insotitorii sai. Dar, acestea le-am povestit, ca sa arat ca, pentru cei ce vor sa se mantuiasca prin pocainta, lucrul acesta este cu putinta. Aceasta, deci, din oarecare primejdie, venind, in cele din urma, l-a umilinta, s-a dus la o manastire si atata s-a pocait, incat si pe insotitorii sai i-a atras catre Hristos, prin pocainta. Ca, sezand el in chilia sa, au nimerit la el, niste talhari, nestiind ca el este Moise. Pe acestia, fericitul legandu-i cu un streang, i-a pus pe umeri, ca pe un sac cu paie, si i-a dus in fata obstei si a zis catre frati: "De vreme ce mie nu mi se cade sa fac dreptate, iar acestia au venit asupra mea, sa-mi faca rau, ce porunciti sa fac cu ei?" Si au poruncit parintii sa-i dezlege si sa-i lase liberi. Iar aceia, daca l-au cunoscut ca el este Moise, vataful de talhari, cel vestit si neinfranat, s-au marturisit inaintea lui Dumnezeu, s-au lepadat de lume si s-au facut calugari foarte iscusiti.
    Dupa aceea, a trait Sfantul batran multi ani in nevointele pustnicesti si s-a invrednicit chiar de cinstea preoteasca, dupa o dumnezeiasca descoperire. Si, petrecand cincisprezece ani de la primirea preotiei, iar, de la nasterea sa, implinind saptezeci si cinci de ani si adunand saptezeci si cinci de ucenici, Cuviosul Moise s-a sfarsit muceniceste.
    Ca, intr-una din zile, stand el cu fratii, a zis: "Iata, astazi, vor veni barbarii in Schit, ca sa taie pe monahi. Deci, sculati-va si fugiti de aci." Si au zis fratii: "Tu pentru ce nu fugi, parinte?" Si a zis catre dansii: "Eu am atatia ani de cand astept ziua aceasta, ca sa se implineasca cu mine cuvantul Stapanitorului meu, Hristos, Cel ce a zis ca toti cei care scot sabia, de sabie vor pieri" (Matei 26,52). Au grait lui fratii:  "Nici noi nu vom fugi, ci vom muri cu tine". Iar el le-a zis lor: "In aceasta, eu nu am nici o vina; sa se pazeasca fiecare, cum se pricepe". Si, sculandu-se fratii au fugit. Si au ramas langa dansul numai sapte. Si, dupa un ceas, le-a zis lor: "Iata, barbarii sunt aproape". Deci, unul din cei sapte frati, temandu-se, a fugit din chilie si s-a ascuns. Iar barbarii, venind, l-au taiat pe parintele si pe cei sase frati, ce se aflau cu el. Iar fratele cel ce fugise, stand unde se ascunsese, a vazut cerul deschis si sapte cununi prealuminoase pogorate din cer. Si, dupa plecarea barbarilor, intorcandu-se la chilii, fratele a aflat taiati, pe parintele si pe frati, si trupurile lor zacand in sange, si a plans.
    Asa a fost sfarsitul Cuviosului Parintelui nostru Moise, arapaul, care, din talhar, s-a facut monah si, cu desavarsire, placut lui Dumnezeu s-a facut, prin adevarata pocainta, caruia nu numai Raiul, ci si cerul s-a deschis, ca unui Mucenic, si s-a invrednicit de cununa slavei. Cu ale carui sfinte rugaciuni, sa fim povatuiti si noi la adevarata pocainta si Imparatiei Ceresti sa ne invredniceasca Stapanul Hristos, Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.     Am gasit, de multe ori, mai inainte, pomenirea unui mare staret, care avea dar duhovnicesc, peste al carui nume voi trece. Aici, voi spune, in cat de multe chipuri este judecata cea dreapta a lui Dumnezeu. Pentru ca acel staret spunea asa: "Trecand eu printr-un oarecare loc, am auzit de un pustnic, care sedea in munte. Iar, dupa ce m-am suit acolo, am aflat pe calugarul acela si, cum l-am vazut, dupa aratarea chipului sau, am inteles ca avea o viata laudata. Si, luand seama, am stat cu el cateva zile. Si l-am vazut pe el stand acolo si petrecandu-si viata calugareasca, pe cat se putea, cu ravna. Si pe multi dintre cei care veneau la dansul, din lume ii invata si-i castiga. Dar cel ce pe munte isi castigase petrecerea, dezlega la mancari si la bauturi, ca si cum si-ar fi ascuns fapta lui cea buna si ca si cum ar fi fost pornit din dragoste si din ascultare, ceea ce era inselaciune draceasca si socotinta sa trupeasca. Deci, asa petrecand, calugarul acela, peste putina vreme, s-a mutat din viata aceasta. Iar eu, nepricepandu-ma ce se va alege din aceste doua petreceri ale lui, ma rugam lui Dumnezeu, sa-mi arate mie, oare, a fost primita lucrarea calugarului aceluia? Si l-am vazut pe el spanzurat cu capul in jos. Deci, vazand eu o taina ca aceea, m-am intors, cu intristare, precum se cadea, si, iata, altcineva mi-a zis mie: "Pentru ce te intristezi de aceasta? Ca Dumnezeu a auzit rugaciunea ta si ti-a aratat faptele calugarului. Ca picioarele lui, fiindca erau neincaltate, aveau pretuire cereasca, drept aceea ele la cer se uita, iar mintea lui si celelalte, fiindca aveau pamanteasca si trupeasca intelegere, pentru aceasta, catre pamant privesc."
    Acelasi staret, iarasi, se ruga lui Dumnezeu sa-i arate despre ucenicii lui cei morti. Ca a vazut pe doi dintr-insii, la un loc foarte infricosator. Si, intrebandu-i unul din ei a raspuns, zicand ca pe el l-a piedut nesatiul pantecelui, iar, celalalt, zicea ca a avut ganduri nemarturisite si, pentru aceasta, a ajuns acolo. Iar, despre cel ce cu indracirea pantecelui, zicea cineva, din staretii cei vechi, ca se daduse foarte mult, fara de vreme la nesatiul pantecelui.
    Iarasi, zicea acest staret: "Aveam doi ucenici, calatorind impreuna cu mine. Si neimpacandu-se cu chipul intelegerii mele, ma tulburau pe mine, adeseori. Si, fiindca imi faceau mie impiedicare de la indeletnicirea mea, cea dupa Dumnezeu, am socotit sa-i las pe ei si sa ma duc la o manastire, cu viata de obste, ca un incepator strain, unde neavand nici o grija, sa pot afla indeletnicirea, spre intelegerea cea dumnezeiasca, care lucru l-am si facut. Deci, petrecand in manastire trei saptamani, nu faceam nimic de la mine, ci numai cele ce mi se porunceau mie, ca sa ma pot indeletnici cu dumnezeiasca intelegere. Iar, dupa acele trei saptamani, am vazut pe cineva in haina alba, venind catre mine si avand cu sine doua vase. Si-mi da mie vasul gol si a turnat putin undelemn, din celalalt, in vasul pe care mi l-a dat gol. Apoi, i-am zis lui: Sa-mi dai mie celalalt undelemn. Iar el mi-a raspuns: "Ba nu, ca, pe cat ai lucrat, pe atat ai si luat". Si acestea le zicea pentru supunerea cea desavarsita si pentru ascultarea cea binecuvantata. Si zicea staretul: "Oricat de putin ar lucra omul, daca este cu dreptate, va lua plata de la Dumnezeu, numai sa lucreze cu credinta ceea ce face, precum se cuvine."

Viata Sfântului Fanurie

Sfântul Fanurie a trăit în insula Rodos şi a murit de foarte tânăr, ca martir, pentru că în vremea aceea erau puţini creştini şi adesea ei aveau de suferit pentru credinţa în Hristos. Sfântul Fanurie însă nu a rămas în amintirea oamenilor pentru credinţa sa puternică, sau pentru curajul său, ci mai ales pentru dragostea pe care i-o purta mamei sale. El s-a născut într-o familie bogată şi mai avea încă 12 fraţi mai mici. Tatăl lor însă a murit şi în scurt timp familia a sărăcit. Se spune că mama lui Fanurie nu era credincioasă şi a murit fără să Îl primească pe Dumnezeu în suflet. Sfântul Fanurie s-a retras în pustie şi toată viaţa s-a rugat pentru iertarea păcatelor mamei sale, ducând o viaţă aspră: mânca foarte puţin şi rar, priveghea în timpul nopţii şi făcea multă milostenie. Era atât de bun încât animalele în preajma lui deveneau blânde şi îl ascultau. De multe ori cobora în cetate şi, plin de bunătate faţă de săraci, orfani şi văduve, cu gândul la mama şi fraţii lui, Sfântul se ruga mult pentru oameni. Aşa, cu rugăciunea lui a dăruit vedere orbilor, i-a făcut pe muţi să vorbească şi pe surzi să audă.

Toată viaţa Sfântul Fanurie s-a rugat pentru mama sa. Chiar şi în ultimele sale clipe de viaţă, când era chinuit de călăii care vroiau să îl omoare, el a spus: „Pentru aceste suferinţe, Doamne, ajută-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie!”

De aceea, de atunci există tradiţia ca atunci când cineva se roagă Sfântului Fanurie să împartă săracilor nişte turte numite fanuropite, făcute din făină, ulei şi zahăr, pentru pomenirea mamei lui. Cei care le împart se roagă pentru mama lui Fanurie, iar Sfântul le vine grabnic în ajutor. Ca şi Sfântul Mina, Sfântul Fanurie ajută mai ales la descoperirea obiectelor sau animalelor dispărute.

ACATISTUL SFANTULUI FANURIE

(27 AUGUST) Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si Icoasele:
Condacul 1:
Aparatorului credintei ortodocsilor, marelui Mucenic Fanurie, sa-i aducem din inima marturisiri de multumire toti, care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta si sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Icosul 1:
Poporul cel credincios cunoscand multimea minunilor tale, prin care ai rusinat pornirea ereticilor cea fara de judecata asupra credintei noastre, cu umilire striga catre tine asa:
Bucura-te, mare Mucenice al Mantuitorului Hristos;
Bucura-te, scaparea celor ce alearga la tine;
Bucura-te, indreptatorul credintei;
Bucura-te, ajutorul celor necajiti;
Bucura-te, cel ce intuneci mintea paganilor;
Bucura-te, cel ce ai lucrat stralucirea credintei;
Bucura-te, cel ce ai alungat pe cei potrivnici;
Bucura-te, cel ce te-ai aratat biruitor;
Bucura-te, cel ce luminezi pe cei din interiorul pacatelor;
Bucura-te, cel ce cu blandete primesti la tine pe cei gresiti;
Bucura-te, invatatorul legii crestinesti;
Bucura-te, cel ce luminezi pe cei nepriceputi;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Condacul 2:
Desi nu avem destula vrednicie si pricepere ca sa putem lauda minunile tale, din suflet curat si din inima umilita te rugam sa primesti aceste marturisiri de la noi, care cantam cu tine: Aliluia!
Icosul 2:
Nimeni dintre noi pacatosii nu se poate lauda ca rugaciunea lui va fi primita la tine cu vrednicie, caci stii slabiciunea firii noastre; de aceea te rugam pentru necazurile noastre a primi cantarea acesta:
Bucura-te, cel ce din pantece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce fara cunostinte filosofice ai biruit pe filosofi;
Bucura-te, comoara legii noastre cea mult pretuita;
Bucura-te, povatuitorul legiuirilor si al legiuitorilor celor invatati;
Bucura-te, lauda parintilor si a dascalilor;
Bucura-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, mustratorul ereticilor;
Bucura-te, cel ce ai fost intelept din pruncie;
Bucura-te, mare si intelept invatator;
Bucura-te, luptatorul pentru lege;
Bucura-te, cel ce si astazi ne ajuti pe noi credinciosii;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Condacul 3:
Impovarati de multe pacate si ispite vatamatoare fiind, alta nadejde nu avem afara de tine, mangaierea celor necajiti; deci te rugam sa fii mijlocitor pentru sufletele noastre spre a canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3:
Darul Duhului Sfant fiind cu tine din tinerete, te-ai aratat aparator si de minuni facator; pentru aceasta iti cantam tie asa:
Bucura-te, mare Mucenice al lui Hristos;
Bucura-te, lauda poporului credincios;
Bucura-te, a bolnavilor tamaduire;
Bucura-te, cel ce te rogi lui Dumnezeu pentru toti;
Bucura-te, cel ce izbavesti din primejdii pe cei ce alearga la tine;
Bucura-te, izbavitorul patimilor celor sufletesti si al celor trupesti;
Bucura-te, tamaduitorul ranilor vechi;
Bucura-te, grabnic ajutator al celor ce te cheama pe tine;
Bucura-te, doctor fara plata;
Bucura-te, nadejdea celor necajiti;
Bucura-te, acoperamantul si scaparea tuturor;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Condacul 4:
Mucenice mult-milostive, primeste rugaciunea noastra a pacatosilor si mijloceste catre Ziditorul sa daruiasca tamaduire si sanatate robilor Sai, celor ce te cheama in ajutor si canta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4:
Stand inaintea Sfintei tale icoane, noi pacatosii socotim a fi inaintea ta; si marturisind minunile tale, te rugam, asculta aceasta putina rugaciune si tinde dreapta ta spre ajutorul nostru, a sa-ti cantam tie asa:
Bucura-te, cel ce esti impreuna slujitor cu ingerii;
Bucura-te, cel ce ai fost cu oamenii petrecator;
Bucura-te, cel ce faci minuni mari;
Bucura-te, lauda pamantului Egiptului;
Bucura-te, cel ce esti in toata lumea vestit;
Bucura-te, cel ce te ostenesti a face bine;
Bucura-te, ajutatorul celor necajiti;
Bucura-te, stalp neclintit al crestinatatii;
Bucura-te, lauda oamenilor si a ingerilor;
Bucura-te, umbrirea serafimilor;
Bucura-te, slujitor preamarit al crestinilor;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Condacul 5:
Asa precum in Egipt cercetezi si tamaduiesti neputintele poporului celui binecredincios care asteapta ajutorul tau, indura-te si ne izbaveste de necazurile ce ne-au cuprins, spre a canta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5:
Totdeauna arati marea ta milostivire asupra neamului omenesc si te faci scapare a celor ce se involbureaza pe marea acestei vieti; de aceea strigam catre tine asa:
Bucura-te, ocarmuitorul corabiilor invaluite in valuri;
Bucura-te, scaparea inotatorilor deznadajduiti;
Bucura-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucura-te, cel ce cu rugaciunile tale risipesti furtuna;
Bucura-te, ca prin mijlocirea ta luminezi negura norilor;
Bucura-te, ajutorul celor spaimantati de tunet;
Bucura-te, izbavitorul celor infricosati de fulger;
Bucura-te, cel ce ne ajuti in primejdii, mijlociind catre Mantuitorul;
Bucura-te, nadejdea si scaparea noastra;
Bucura-te, ca in toate primejdiile la tine nazuim;
Bucura-te, ca ajuti cu rugaciunile tale tuturor care alearga la tine;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Condacul 6:
Cinstitorule de Dumnezeu, Fanurie, asculta aceasta rugaciune a noastra intru acest ceas si prin Sfintele tale rugaciuni mantuieste-ne de necazuri si de suparari, precum ai izbavit pe cei ce erau invaluiti pe mare, cand au chemat ajutorul tau; pentru ca si noi, ca aceia, sa aducem cantare: Aliluia!
Icosul 6:
Mucenice al lui Hristos, cinstit slujitor al darului, soleste noua pacatosilor mijlocirile tale cele bogate catre Stapanul, pentru ca sa ne invrednicim a ne impartasi de bunatatile cele fagaduite credinciosilor si sa cantam tie asa:
Bucura-te, mare Mucenice al lui Hristos;
Bucura-te, cinstit slujitor al darului;
Bucura-te, tamaduitorule al bolilor;
Bucura-te, mir care imprastii durerea;
Bucura-te, roua care racoresti patimile;
Bucura-te, cel ce intaresti pe slabanogi cu alte tale rugaciuni;
Bucura-te, ajutorul celor din primejdii;
Bucura-te, cel ce rogi pe Domnul pentru cei din patul durerilor;
Bucura-te, cel ce ne ajuti si noua pacatosilor;
Bucura-te, alinarea tuturor durerilor;
Bucura-te, mangaierea cea mare a celor ce patimesc in dureri;
Bucura-te, sprijinitorul celor neputinciosi;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Condacul 7:
O, Preamilostive si indurate Doamne! Nu trece cu vederea lacrimile robilor tai, ci le ajuta si-i miluieste dupa mare mila Ta; izbavindu-i de asupririle si de necazurile care i-au cuprins pentru multimea pacatelor lor; si precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, asa ridica-ne si pe noi din primejdia in care ne aflam, cu rugaciunile Sfantului Mucenic Fanurie, ca impreuna cu el sa-Ti cantam: Aliluia!
Icosul 7:
Toate puterile ceresti laudand credinta ta cea tare catre Dumnezeu, impreuna cu tine slujesc Ziditorului celui fara de inceput; iar noi iti aducem aceste cuvinte de lauda asa:
Bucura-te, ca prin minuni ai facut sa straluceasca credinta;
Bucura-te, cel ce prin credinta ai facut minuni mari;
Bucura-te, ca rugaciunile tale totdeauna au fost ascultate;
Bucura-te, inteleptule rugator catre Dumnezeu;
Bucura-te, tamaie bineprimita inaintea lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce ai scapat multe suflete necajite cu rugaciunile tale;
Bucura-te, cel ce pierzi pe cei puternici si fara de lege;
Bucura-te, ajutatorul cel tare al bine-credinciosilor crestini;
Bucura-te, taria tarilor crestineti;
Bucura-te, cel ce sfarami zidurile cetatilor paganesti;
Bucura-te, cel prin care tiranii sunt biruiti;
Bucura-te, temelia si fala credintei noastre;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Condacul 8:
Toti crestinii ortodocsi de pe pamant avand nadejdea lor catre tine, in orice intamplare nu vor fi rusinati, Mucenice Fanurie, caci tu esti mare folositor al crestinatatii. Pentru aceasta nu trece cu vederea si ale noastre rugaciuni si ne ajuta, izbavindu-ne din toate primejdiile, ca sa cantam cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8:
Avand puterea darului de la Dumnezeu, ai prefacut seceta in ploi si cu Sfintele tale rugaciuni ai oprit multimea prea mare, de prisos, a ploilor, scapand poporul de foametea care ii ameninta, risipind hambarele strangatorilor de grau; pentru care noi minunandu-ne iti cantam asa:
Bucura-te, scaparea poporului de foamete;
Bucura-te, cel ce ai prefacut seceta, ca al doilea Ilie, in ploi binefacatoare;
Bucura-te, cel ce prin rugaciune ai oprit ploile prisositoare;
Bucura-te, nadejdea cea mare a lucratorului de pamant;
Bucura-te, multumirea celor ce seamana cu credinta;
Bucura-te, secerisul cel imbelsugat al seceratorilor;
Bucura-te, comoara cea bogata a saracilor
Bucura-te, ajutorul nostru in vreme de seceta;
Bucura-te, ajutatorul si chivernisitorul nostru de-a pururea;
Bucura-te, mangaierea celor ce sunt in nevoi;
Bucura-te, lauda cuviosilor monahi si a bunilor crestini;
Bucura-te, ograda bine roditoare;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Condacul 9:
Facatorule de minuni, Sfinte Fanurie, dupa cum in vremea vietii tale pe pamant ai izbavit poporul credincios de primejdii si de foamete prin Sfintele tale rugaciuni, asa si acum trimite mila ta asupra noastra, daruindu-ne timp roditor si imbelsugat pentru cresterea si ajutorul pruncilor sugari si al sarmanilor, cu care vom canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9:
Cand cereau saracii ajutor de la tine in necazurile lor, nu i-ai departat cu vorbe intristatoare, ci le-ai ajutat in tot felul, dandu-le blagoslovia ta si ceea ce le trebuia, scapandu-i din nevoi; pentru aceea aducem tie acesta lauda asa:
Bucura-te, implinirea lipsurilor saracilor;
Bucura-te, chivernisitorul tuturor celor lipsiti;
Bucura-te, cel ce preschimbi necazurile in bunatati;
Bucura-te, cel ce imblanzesti fiarele salbatice;
Bucura-te, cel ce lepezi lucrurile amagitoare;
Bucura-te, izbavitorul tuturor celor ce sunt in nevoi;
Bucura-te, cel ce pedepsesti pe negutatorii cei lacomi;
Bucura-te, cel ce prin rugaciunile tale faci lucruri preamuninate;
Bucura-te, vistierul darurilor lui Hristos Mantuitorul;
Bucura-te, cel ce ai renuntat la avutie si ai impartit-o cu cei saraci;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Condacul 10:
Daruieste si noua ajutorul tau ca acelor saraci, ca sa scapam de navalirea serpilor otravitori si mai ales a balaurului inspaimantator si de vicleanul inselator ce se lupta cu noi neincetat pentru a rapune sufletele noastre; noi insa prin rugaciunile tale nadajduim sa dobandim cele de folos in viata acesta si in cea viitoare; ca sa cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10:
Nu te departa de la noi, Sfinte Fanurie, si de la toti cei ce cheama Sfant numele tau, pentru ca toti recunoastem grelele noastre pacate; si ne rugam tie si cerem cu credinta ajutorul tau, cantandu-ti graiurile acestea asa:
Bucura-te, mantuirea celor ce isi marturisesc curat pacatele;
Bucura-te, mustratorul acelora ce ascund pacatele lor;
Bucura-te, cel ce nu suferi pe nelegiuti;
Bucura-te, folositor mare al celor ce s-au pocait;
Bucura-te, mare ajutator al celor ce vietuiesc in smerenie;
Bucura-te, vazand intoarcerea la Stapan a lucrurilor furate;
Bucura-te, descoperirea multor taine nestiute;
Bucura-te, cel ce ai adus pe multi la Hristos prin minunile tale;
Bucura-te, preaminunate Mucenice, ca nu ne lasi si pe noi;
Bucura-te, cel ce mijlocesti la Dumnezeu pentru iertarea pacatelor noastre;
Bucura-te, cel ce mangai pe toti cu ale tale mari minuni;
Bucura-te, ca prin tine si neamul calugaresc capata mantuire;
Bucura-te, ca si tot clerul bisericesc prin tine se mantuiesc;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Condacul 11:
Margaritarul de mult pret al lui Dumnezeu care fiind ascuns in tarana, straluceste acum in Rhodos ca o comoara de mult pret si imbogateste, desfateaza, lumineaza si inveseleste pe toti cei ce vin la el cu credinta si cu dragoste; cu tine impreuna cantam Purtatorului de grija al tuturor si Dumnezeul nostru: Aliluia!
Icosul 11:
Stralucit-a astazi sarbatoarea plina de veselie si praznicul luminat al Sfantului Mucenic Fanurie, cel mult patimitor si de biruinta purtator; ca Dumnezeu l-a invrednicit de cununa cereasca a celor bineplacuti Lui si l-a asezat laolalta cu ingerii. Pentru aceasta, laudand pe Domnul care a facut minunata voia Sa intru Sfintii Sai, Sfantului Fanurie sa-i graim:
Bucura-te, ca ai stat in fata idolilor;
Bucura-te, ca ai defaimat minciuna lor;
Bucura-te, ca ai fost ars cu carbuni aprinsi;
Bucura-te, ca ai stins credinta in idoli;
Bucura-te, ca demonii te-au vazut si au plans;
Bucura-te, ca ingerii in juru-ti s-au strans;
Bucura-te, ca iadul adanc s-a cutremurat;
Bucura-te, barbat viteaz al Bisericii;
Bucura-te, pecete curata a credintei;
Bucura-te, cel ce esti pilda luminata pentru noi;
Bucura-te, ostasule nebiruit al lui Hristos;
Bucura-te, al nostru Mucenic preamarit;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Condacul 12:
Pe cei ce sarutam Sfanta ta icona cu credinta, Mucenice, si laudam vietuirea ta cea Sfanta, Fanurie preamarite, cu rugaciunile tale arata-ne mostenitori ai imparatiei celei ceresti si vesnice, si partasi ai slavei celei de sus; ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu Celui in Treime laudat: Aliluia!
Icosul 12:
Minuni straine si mai presus de intelegere a facut Dumnezeu intotdeauna intru Sfintii Sai; impreuna cu care, in timpul din urma, a aratat ca pe un alt soare stralucind cu minunile pe Minunatul Fanurie, lauda Rhodosului si a Bisericii. Caruia si noi, aprinsi de dragoste si de ravna, sa-i graim din suflet:
Bucura-te, ca ai fost aruncat in cuptor de foc;
Bucura-te, ca si acolo te-ai bucurat;
Bucura-te, ca te-ai rugat pentru cei ce te chinuiau;
Bucura-te, cel ce esti mijlocitor pentru toti;
Bucura-te, cel ce nu incetezi a ruga pe Hristos pentru noi;
Bucura-te, scump prinos al credinciosilor;
Bucura-te, ca ai umilit pe cei ce s-au trufit;
Bucura-te, ca ai inaltat pe cel smerit;
Bucura-te, rugatorul nostru catre Hristos;
Bucura-te, taria celui evlavios;
Bucura-te, miluitorul credinciosilor;
Bucura-te, cel ce te rogi pentru iertarea pacatosilor;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)
O, Preaminunate Fanurie, cu lacrimi fierbinti alergand la a ta ocrotire, ne rugam tie: izbaveste-ne cu rugaciunile tale cele bineplacute lui Dumnezeu, de toata nevoia si necazul; indeparteaza de la noi toata durerea si suferinta si ne invredniceste ca si in viata de veci sa fim partasi ai imparatiei vesnice si impreuna cu tine cantare sa aducem lui Dumnezeu: Aliluia!
Apoi se zice iarasi Icosul 1:
Poporul cel credincios cunoscand multimea minunilor tale, prin care ai rusinat pornirea ereticilor cea fara de judecata asupra credintei noastre, cu umilire striga catre tine asa:
Bucura-te, mare Mucenice al Mantuitorului Hristos;
Bucura-te, scaparea celor ce alearga la tine;
Bucura-te, indreptatorul credintei;
Bucura-te, ajutorul celor necajiti;
Bucura-te, cel ce intuneci mintea paganilor;
Bucura-te, cel ce ai lucrat stralucirea credintei;
Bucura-te, cel ce ai alungat pe cei potrivnici;
Bucura-te, cel ce te-ai aratat biruitor;
Bucura-te, cel ce luminezi pe cei din interiorul pacatelor;
Bucura-te, cel ce cu blandete primesti la tine pe cei gresiti;
Bucura-te, invatatorul legii crestinesti;
Bucura-te, cel ce luminezi pe cei nepriceputi;
Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
si Condacul 1:
Aparatorului credintei ortodocsilor, marelui Mucenic Fanurie, sa-i aducem din inima marturisiri de multumire toti, care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta si sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!
Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:
RUGACIUNE
Catre tine, Sfinte Mucenice Fanurie, inltandu-ne gandurile, noi pacatosii cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta dintru inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde, prin viata ta Sfanta si prin chinurile tale mucenicesti pentru Hristos, ti-ai dobandit salasluire vesnica, si te milostiveste de suferintele, durerile, patimirile, necazurile, amaraciunile si stramtorile noastre. Si te roaga cu indrazneala pe care ai agonisit-o, catre Stapanul tau ceresc si Dumnezeul nostru, sa ne ierte pacatele pe care cu stiinta si cu nestiinta, pururea, ca niste robi nevrednici savarsim, si sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, pentru putinatatea dragostei noastre fata de El si fata de aproapele nostru; ci sa fie pururea plin de milostivire fata de noi si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea, toate patimile si necazurile, toate amaraciunile si stramtorile, zidind in noi cuget curat, ca sa putem rupe cu viata noastra de pacat de pana acum, si privind la ceruri, sa ne inflacaram de dorul de a deveni si noi bineplacuti lui Dumnezeu. Asa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni si binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; si trecand dintru aceasta viata pamanteasca, sa ne bucuram, laolalta cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnlui, de imparatia cea nesfarsita a cerurilor si de partea celor drepti, ca impreuna cu toti si inconjurati de cerestii ingeri, sa aducem slava, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui slavit in Treime, in vecii vecilor. Amin!
Apoi se face otpustul.

Luna august in 27 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Pimen (+454).

    Acest Preacuvios a fost egiptean de neam si a trait in pustia Egiptului, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450). Tineri fiind, el si cei sapte frati ai sai, intr-o buna zi, s-au despartit de lume si, luand drumul pustniciei, au intrat intr-o manastire si s-au facut monahi.

    Deci, fericitul Pimen isi petrecea zilele si anii in pustnicesti nevointe, staruind neincetat in rugaciuni, sporind in faptele bune, cele monahicesti, si intarindu-se, cu ajutor de la Dumnezeu, impotriva nevazutului razboi al diavolului. In scurt, supunandu-si trupul in slujba duhului, s-a suit la varful nepatimirii si a ajuns mare intre Parintii pustiei. Deci, a auzit de intelepciunea si de smerenia lui dregatorul acelui tinut si a vrut, intr-o zi, sa vada pe ava Pimen. Dar parintele Pimen a stat si s-a gandit ca, de il va primi pe acest dregator in chilia sa, atunci, vor veni si altii, care vor incepe sa-l laude pentru darurile lui cele duhovnicesti, lipsindu-l de smerenia castigata, cu atata osteneala si prinzandu-l in mrejele mandriei. De aceea, a trimis vorba dregatorului sa nu vina la el, ca nu poate sa-l vada, fiind hotarat sa plece din locul acela. Si s-a mahnit stapanitorul de un raspuns ca acesta, dar, dorind cu orice pret sa-l vada pe batran, a aflat un mijloc ca acesta, adica a prins pe fiul surorii staretului si l-a inchis in temnita, ca si cand ar fi facut o fapta rea, nadajduind ca staretul va mijloci pentru nepotul sau si, asa, il va vedea.

    Auzind aceasta, mama tanarului, sora lui Pimen, a alergat degraba in pustie, la fratele sau, si a inceput sa bata la usa si sa-l roage, cu multa tanguire. Dar staretul nu i-a deschis usa, nici nu i-a raspuns. Iar ea se jeluia, zicandu-i: "Nemilostive, impietritule, neindurate, fie-ti mila, ca acesta este singurul meu copil". Iar Pimen a trimis pe ucenicul lui, sa-i zica sorei sale: "Du-te de aici, ca Pimen nu are copii". Auzind de aceasta, dregatorul a zis catre femeie: "Spune-i batranului, ca macar o scrisoare de rugaminte sa scrie catre mine si voi elibera pe nepotul sau". Deci, staretul a scris aceasta: "Cerceteaza dupa lege si, de este vrednic de moarte, sa moara, iar, de nu, nepedepsindu-l, sa-l libereze". Si s-a mirat dregatorul de socotinta acestui barbat si, cunoscand ca este cu adevarat placut lui Dumnezeu, a eliberat, indata, pe tanarul acela.

    Si a avut Cuviosul o multime de ucenici, la intrebarile carora, le raspunde prin pilde si asemanari adanci, pentru ca ei sa inteleaga invataturile Domnului si sa nu rataceasca niciodata de la dreapta credinta in Hristos. Si toti parintii si sihastrii, din Egipt si din Tebaida, il socoteau ca pe un parinte luand sfat si indrumare de la dansul.

    Unul din ei l-a intrebat odata: "Cum as putea sa ma pazesc de viclesugul indemnatorului la rele?" Parintele Pimen a raspuns: "Cand caldarea are foc dedesupt si fierbe, mustele si alte vietuitoare nu se apropie de ea, iar, cand se raceste, atunci si mustele stau pe ea si taratoarele cad inauntru. Asa este si cu monahul, de cel care se miluieste cu osardie, la cele duhovnicesti, vrajmasul nu indrazneste sa se apropie si sa-l tulbure, iar, de cel ce petrece in nebagare de seama si in lenevire, vrajmasul, cu inlesnire, se apropie si il supara, precum voieste".

    Dar, nu numai cu asemenea cuvinte povatuia Cuviosul, cu dragoste, suflete tinere, ci si prin faptele sale, dadea altora pilde de urmat, fapte de care este plin Patericul, la cuvantul "Ava Pimen". Si, in astfel de fapte, petrecandu-si viata, de trei ori fericitul a ajuns mare invatator al pustiei, si si-a primit sfarsitul, batran si plin de zile.

Intru aceasta zi, istorisire din Limonar, despre un alt Mucenic Pimen.

    Sfintii Parinti Sofronie si Ioan, in cartea lor, au scris despre acest Cuvios Pimen. Ava Agatonic, egumenul Lavrei Cuviosului nostru Parintele Sava, ne-a spus noua: "Am mers, zicea el, intr-o zi, in pustia Ruva, la ava Pimen, cel ce vietuia in pestera si se hranea cu radacini. Si, aflandu-l pe el, i-am marturisit lui gandurile mele si, daca s-a inserat, m-a lasat pe mine intr-o pestera, sa ma odihnesc, iar el s-a dus intr-o alta pestera. Si a fost, in noaptea aceea, ger mare si grozav am patimit de frig. Iar, facandu-se ziua, a venit staretul la mine si mi-a zis: "Cum ai petrecut noaptea aceasta, fiule?" Si i-am grait lui: "Iarta-ma, parinte, toata noaptea am patimit de ger". Iar el mi-a zis: "Cu adevarat, fiule, eu nu am patimit deloc de ger". Si, auzind eu, m-am minunat mult, fiindca staretul nu era prea imbracat si l-am intrebat, zicand: "Fii bun, parinte, si spune-mi mie cum de n-ai patimit de ger?" Si mi-a spus mie staretul: "A venit leul si s-a culcat langa mine si m-a incalzit. Insa, sa stii, fiule, ca eu de fiara am sa fiu mancat". Si i-am zis lui: "Pentru ce, parinte, ai sa fi mancat de fiara?" Si mi-a grait staretul: "Cand eram in lume, la locul meu, am fost pastor de oi, si, intr-una din zile, pascand eu oile, un om mergea alaturi de mine si cainii mei, navalind asupra lui, l-au rupt si l-au mancat. Iar eu, putand sa-l apar pe el de caini, nu l-am izbavit. Si sunt instiintat, prin descoperirea lui Dumnezeu, ca, si eu, cu acelasi fel de moarte, am sa mor, rupt de fiare." Aceasta a spus-o Cuviosul Pimen, despre sine, lui ava Agatonic. Si a fost, dupa cuvantul lui. Ca, dupa trei ani, s-a facut cunoscut ca Parintele Pimen, vietuitorul din pustie, a fost mancat de o fiara. Insa sufletul lui cel sfant s-a randuit in ceata Cuviosilor Parinti, prin milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.

Tânărul cel bogat - Predică la Duminica a XII - a după Rusalii

Tânărul cel bogat - Predică la Duminica a XII - a după Rusalii

În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui şi zicându-I: Bunule Învăţător, ce bine să fac ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul: Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: "Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte mult, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă. Evanghelia Duminicii a XII-a după Rusalii prezintă întâlnirea dintre un tânăr bogat şi Mântuitorul Iisus Hristos, evidenţiind o mulţime de învăţături duhovniceşti pentru viaţa noastră creştină. Tânărul bogat din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei reprezintă pe omul care, deşi are o situaţie materială bună, deşi este corect din punct de vedere moral şi religios, caută totuşi ceva mai mult decât poate să-i ofere avuţia materială. Hristos ne oferă pildă de smerenie Constatăm din Evanghelia de astăzi că Mântuitorul Iisus Hristos mai întâi i-a spus acestui tânăr că nu doreşte să fie numit bun pentru că numai Dumnezeu este bun. Prin aceastaMântuitorul ne arată mai întâi smerenia Sa, şi anume că nu aşteaptă să fie lăudat sau să fie măgulit, ci toată lauda care I se aduce Lui, El o întoarce spre Dumnezeu. Pe de altă parte, în comportamentul tânărului care-l numeşte pe Iisus "Bunule Învăţător"(Matei 19, 16) se poate citi nu numai un respect deosebit sau un comportament cuviincios, ci şi convingerea sa că Iisus învaţă nu doar prin înţelepciune, ci şi prin bunătate. Desigur, el a auzit despre Iisus că a ajutat pe mulţi oameni să-şi schimbe viaţa, să se ridice din boală şi din păcate. De aceea, probabil nu I-a zis lui Iisus "Înţeleptule Învăţător", ci "Bunule Învăţător". Când aude Mântuitorul Iisus Hristos ce preocupare are acest tânăr, şi anume "Ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?" (Matei 19, 16) sau în Evanghelia după Marcu "Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică" (Marcu 10, 17), Hristos Domnul îi răspunde: "De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile" (cf. Matei 19, 17). Atunci tânărul a întrebat: "Care?" Iar Mântuitorul Iisus Hristos răspunde citând poruncile principale din Vechiul Testament, şi anume: "Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei 19, 18-19). Această din urmă poruncă a adăugat-o Mântuitorul Iisus Hristos la poruncile cunoscute. Atunci tânărul I-a răspuns: "Toate acestea le-am păzit din copilăria mea" (Matei 19, 20), se spune în Evanghelia după Matei, iar în cea după Marcu: "Acestea toate le-am păzit din tinereţile mele" (Marcu 10, 20). Auzind că el a păzit încă din copilărie toate aceste porunci, Mântuitorul îi spune: "Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi" (Matei 19, 21). La auzul acestui sfat pe care l-a dat Mântuitorul unui tânăr bogat care împlinise în viaţa lui poruncile din Vechiul Testament, tânărul "a plecat întristat, căci avea multe avuţii"(cf. Matei 18, 22), spune Evanghelia. El n-a mai întrebat nimic, n-a mai răspuns nimic, nu s-a explicat, ci a plecat. A plecat întristat. Iar Mântuitorul Iisus Hristos îi respectă tăcerea şi întristarea lui. Nu-l consolează şi nu schimbă sfatul dat lui, pentru că Iisus i-a dat sfatul cel bun, chiar dacă tânărul bogat nu-l putea împlini imediat, ci după o luptă interioară cu el însuşi. Ataşarea de bogăţii face anevoioasă mântuirea După plecarea acestui tânăr bogat, evlavios şi moral, dar totuşi neputincios în a împlini sfatul pe care l-a primit, Iisus S-a întors către ucenici şi le-a zis: "Adevărat zic vouă, că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă, că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu"(Matei 19, 23-24). Prin cămilă poate fi înţeles animalul respectiv sau, prin asemănarea termenilor în limba greacă, poate fi înţeleasă o funie: "Mai uşor trece funia prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia cerurilor" . Unii tâlcuitori mai spun că exista în Ierusalim o poartă îngustă numită "Urechile Acului", iar când o cămilă trecea prin această poartă, ea trebuia să îngenuncheze, adică să se aplece mult, întrucât poarta era strâmtă şi joasă. Dar, indiferent de interpretarea dată cuvântului cămilă, Iisus vorbeşte de o dificultate a bogaţilor, nu de o imposibilitate totală de a intra în Împărăţia cerurilor.Miraţi sau uimiţi de aceste cuvinte ale lui Iisus, ucenicii Săi L-au întrebat, zicând: "Cine poate să se mântuiască?" (Matei 19, 25). Iar El i-a privit în faţă. Amănuntul acesta pe care îl evidenţiază Evanghelia, şi anume că Iisus nu doar le-a vorbit, ci i-a privit în faţă,este foarte important. Prin privirea Sa direct în faţa ucenicilor, El a voit să fixeze şi mai mult în sufletele lor adevărul învăţăturii pe care îl rosteşte prin următoarele cuvinte: "La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă" (Matei 19, 26). Când i-a privit pe ucenici în faţă, Mântuitorul Iisus Hristos a privit şi în viitorul acestui tânăr care a primit invitaţia de a deveni şi el ucenic al lui Hristos, pentru că i-a zis:"Vinde averea ta… şi vino şi urmează-Mi" (Matei 19, 21), adică vino şi te fă ucenic al Meu. Ajutorul lui Dumnezeu transformă imposibilul în posibil Evanghelia se termină cu o constatare a dificultăţii intrării celor bogaţi în Împărăţia cerurilor, dar şi cu speranţă dată de Mântuitorul Iisus Hristos, şi anume că adesea ceea ce este cu neputinţă pentru oameni devine posibilitate când ei primesc ajutorul lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate face omul prin propriile sale forţe, sau prin propriile sale puteri sufleteşti, el poate totuşi realiza cu ajutorul lui Dumnezeu, cu harul lui Dumnezeu. De aceea, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au văzut în cuvintele Mântuitorului cuvinte de speranţă, dar şi de cunoaştere a viitorului tânărului bogat care a plecat întristat. În acest sens, potrivit Tradiţiei, după o luptă mare cu el însuşi, timp de un an, acest tânăr bogat s-a hotărât, în sfârşit, să împlinească sfatul lui Iisus. A vândut averea sa, a împărţit banii săracilor şi L-a urmat pe Iisus. Sufletul omului nu se poate mulţumi doar cu bunurile pământeşti În primul rând învăţăm de la acest tânăr bogat, evlavios şi moral că totuşi omul, chiar dacă are o situaţie materială asigurată în lumea aceasta, bunurile materiale limitate şi trecătoare nu pot niciodată să-i dea sentimentul împlinirii, al desăvârşirii şi nici arvuna vieţii veşnice , pentru că sufletul omului, creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic şi nesfârşit, este în căutare permanentă a lui Dumnezeu Cel veşnic şi nesfârşit, Cel netrecător şi nelimitat. E atât de mare sufletul omului, încât nimic din lumea aceasta materială nu-l poate mulţumi pe deplin, nimic din ceea ce este trecător pe pământ nu poate răspunde dorinţei lui de viaţă veşnică. Nimic din ceea ce este limitat nu poate corespunde dorinţei lui de iubire nelimitată. Numai Dumnezeu Cel veşnic şi nesfârşit în iubirea Sa poate umple sufletul omului cu viaţă şi iubire veşnică.Aceasta este adâncimea căutării existenţiale din întrebarea tânărului evlavios şi bogat:"Ce bine să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" Întrebarea lui era cea mai frumoasă întrebare, nu numai pentru un tânăr, ci pentru orice om. Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă această frumuseţe unică a întrebării tânărului: "Ce bine să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" când zice: "Ce folos avem de viaţa aceasta trecătoare, dacă în timpul ei nu căutăm viaţa veşnică netrecătoare?" O mulţime de tineri astăzi sunt preocupaţi cum să-şi facă o carieră, cum să-şi construiască sau să-şi cumpere o casă, cum să-şi întemeieze o familie trainică, cum să-şi asigure o situaţie materială bună pentru un trai decent. Puţini însă sunt tinerii care îşi pun întrebarea: "Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" Aceştia puţini sunt tinerii credincioşi care ştiu că mai întâi trebuie să caute Împărăţia lui Dumnezeu, iar celelalte se vor adăuga ca binecuvântare de la Dumnezeu în viaţa lor. De aceea, în Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu, în capitolul X, după ce tânărul bogat I-a spus lui Iisus: "Toate aceste porunci le-am păzit din tinereţile mele" (Marcu 10, 20), "Iisus l-a privit cu dragoste" (cf. Marcu 10, 21). A privit cu drag căutarea lui sinceră, adică dorinţa lui de-a dobândi viaţa veşnică. Nu este suficient să nu săvârşeşti răul, ci trebuie să faci mult bine Din Evanghelia de astăzi mai învăţăm un alt adevăr fundamental: că nu este suficient să fii evlavios şi credincios, nu e suficient să fii corect în comportamentul tău moral faţă de oameni, nu e suficient să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu minţi sau să nu înşeli, să nu mărturiseşti strâmb. Nu este suficient să te abţii de la rău, ci trebuie să faci şi mult bine ca să fii desăvârşit. Iar cel mai mare bine pe care-l putea săvârşi acest tânăr bogat faţă de aproapele său era ajutorarea săracilor, milostenia faţă de ei.Tânărul bogat era un om moral şi evlavios, dar zgârcit . Bogatul evlavios şi corect din punct de vedere moral era totuşi în adâncul inimii un om zgârcit, prea mult înrobit de avuţie şi prea puţin darnic. Iar Mântuitorul Iisus Hristos vrea să îi spună tânărului bogat că va fi desăvârşit numai când va fi şi milostiv sau darnic. Din Evanghelie se constată dificultatea omului de a se dezlipi de avuţiile sale limitate şi trecătoare, pentru a dobândi daruri cereşti netrecătoare, de a renunţa la ceva material şi trecător, pentru a se uni cu Cineva netrecător, cu Dumnezeu Însuşi. Deci, Hristos Domnul ne arată că nu ne putem mântui numai prin evlavie dacă nu suntem şi milostivi, mai ales dacă avem multe bunuri materiale. Când nu posedăm bunuri materiale sau bani, milostenia noastră se poate arăta prin cuvântul bun, prin fapta bună, prin sfătuirea bună şi mai ales prin rugăciunea pentru altul. Însă, când avem bogăţii materiale, milostenia se arată mai ales ajutându-i pe cei săraci. De aceea, Biserica nu a dezvoltat în istorie numai Liturghia, ci şi Filantropia, adică ajutorarea celor nevoiaşi atât duhovniceşte, cât şi material. Tânărul bogat primeşte de la Iisus sfatul de a renunţa la ceea ce are în jurul lui pentru a dobândi comoară în inima lui şi în ceruri. De fapt, toate lucrurile materiale se adună în jurul nostru, dar fapta bună se imprimă în sufletul nostru ca o lumină pe care o purtăm cu noi în veşnicie. De aceea, Iisus îi cere tânărului bogat să renunţe la ceva şi să urmeze pe Cineva. "Urmează-Mi Mie" înseamnăintră în legătură de iubire veşnică cu Dumnezeu Care arată oamenilor iubirea şi bunătatea Sa în Hristos Cel Bun şi Milostiv. Vedem aici prefigurarea tainei Bisericii."Urmează-Mi Mie" înseamnă fă-te ucenic al Meu, intră în comuniune cu Mine şi în comunitatea celor care Mă urmează. Mântuitorul îl îndeamnă pe tânăr, de fapt, să devină creştin, împreună cu ucenicii Săi Apostoli. Ca să fii desăvârşit, trebuie să fii următor lui Hristos, să fii în legătură vie cu Persoana Lui şi să fii milostiv ca El, pentru că El este bogăţia cea veşnică, nelimitată şi netrecătoare. ,,Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis" (Ioan 17, 3). Din Evanghelia de astăzi vedem şi faptul că nu este uşoară dobândirea desăvârşirii, că schimbarea în bine înseamnă o luptă cu noi înşine, adesea cu multă întristare. Uneori ne întristăm când Hristos prin Evanghelie ne cheamă să ne schimbăm viaţa în bine, să dărâmăm idolii lăcomiei şi mândriei ascunşi în inima noastră şi să lăsăm în locul lor să vină lumina şi iubirea lui Hristos Cel milostiv. Dar toate sunt cu putinţă celui care caută sincer viaţa veşnică şi cere ajutorul sau harul lui Hristos. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute ca prin harul Său să devenim tot mai milostivi, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin! († Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române - Ziarul Lumina)