11 iulie – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Rjevskaia” (sau „Okovețkaia”); Sfânta Olga, Împărăteasa Rusiei; Sfântul Cuvios Leon din Mandra; Sfânta Mare Muceniță Eufimia; Sfântul Mucenic Nectarie Aghioritul; Sf. Elena a Rusiei [Cneaghina Olga]; Sf. Mc. Nicodim; Sf. Cuv. Mc. Nectarie

 

Icoana Maicii Domnului „Rjevskaia” (sau „Okovețkaia”)

Acolo, monahul a descoperit într-un pin o cruce mare de fier, iar în copacul de lângă, o icoană veche ce înfățișa pe Maica Domnului cu Pruncul, ce avea zugrăvit în partea stângă pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

 

  Icoana Maicii Domnului „Rjevskaia” este prăznuită pe 11 iulie.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mai este numită și icoana Maicii Domnului „Okovețkaia”. Ea se află în Mănăstirea Rjevsk (Rjevskaia) de lângă orașul Poltava, Ucraina.

La data de 26 mai 1539, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), călugărul Ștefan a poposit la o răscruce de drumuri, nu departe de orașul Rjev, în pădurea deasă de pe malul râului Virișna, care aparținea de Parohia Virișni-Okovețk (Eparhia de Tver). Acolo, monahul a descoperit într-un pin o cruce mare de fier, iar în copacul de lângă, o icoană veche ce înfățișa pe Maica Domnului cu Pruncul, ce avea zugrăvit în partea stângă pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

Vestea despre descoperirea minunată s-a răspândit repede, și sătenii din patru localități învecinate au venit în pădure pentru a se ruga înaintea icoanei Preasfintei Fecioare.

Când icoana a fost luată din copac, în pădure s-a făcut un vuiet mare, după care icoana a fost învăluită într-o lumină puternică.

Icoana a fost așezată în biserica parohială din Virișni-Okovețk, unde a săvârșit numeroase minuni. Văzând mulțimea minunilor, călugărul Ștefan a mers însoțit de preotul Grigorie Onisiforov la Moscova, și a raportat descoperirea minunată și toate vindecările ce se săvârșesc înaintea icoanei Maicii Domnului.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din acele vremuri, Mitropolitul Ioasaf al Moscovei (1539-1541), a trimis o comisie care să cerceteze cele aflate. În prima zi în care Comisia a stat lângă icoana Maicii Domnului s-au săvârșit 170 de vindecări minunate. Văzând minunile săvârșite, Comisia a recunoscut icoana ca făcătoare de minuni.

Înștiințat de cele petrecute în Virișni-Okovețk, Mitropolitul a dat binecuvântare să se ridice acolo două biserici: una în cinstea Sfintei Cruci a Domnului, iar celălaltă în cinstea Maicii Domnului „Hodighitria”, ce avea și un paraclis în cinstea Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni. La sfințirea bisericilor au fost trimiși de la Moscova un preot și un diacon, împreună cu Sfinte Vase necesare bisericilor, icoane, veșminte, cărți și clopote.

În luna ianuarie a anului 1541, icoana Maicii Domnului „Rjevskaia” a fost purtată în procesiune până la Moscova pentru sfințirea unei biserici în cinstea icoanei. După sfințirea bisericii, icoana și Crucea au fost așezate în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin, unde au rămas până pe 11 iulie 1541. În acea zi, icoana făcătoare de minuni și Sfânta Cruce s-au întors la locul arătării lor minunate.

Mitropolitul, însoțit de tot clerul din capitală, de tânărul Țar Ivan Vasilievici și de mulțime de popor, au purtat icoana Rjevskaia în procesiune de la Catedrala Adormirii Maicii Domnului la Biserica Icoanei Maicii Domnului „Rjevskaia”, unde au așezat o copie a acestei icoane făcătoare de minuni.

În amintirea acestei procesiuni, a fost instituită prăznuirea icoanei Maicii Domnului „Rjevskaia” în ziua de 11 iulie.

• Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe Eufimia

Sfânta Muceniţă Eufimia se prăznuieşte în şaisprezece zile ale lunii septembrie, ziua muceniciei ei. Astăzi însă facem pomenire de minunea ce s-a lucrat la sfintele şi cinstitele ei moaşte, care s-a arătat cu prilejul lucrărilor Sfîntului Sinod al Patrulea a toată lumea [ecumenic], de la Calcedon, din anul 451. Acest sfînt Sinod s-a convocat în vremea împăratului Marchian şi al împărătesei Pulheria, după moartea împăratului Teodosie cel Mic. Pricina convocării acestui Sinod a fost împrăştierea ereziei lui Dioscor, Patriarhul Alxandriei, şi a lui Eutihie, arhimandritul de la Constantinopol, care mincinos învăţau că în Hristos Domnul nu se află două naturi, dumnezeiască şi omenească, ci doar o singură natură dumnezeiască. La acest Sinod cel mai tare au strălucit Sfinţii Anatolie, Patriarhul Constantinopolului, şi Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului. Cum la lucrări nu s-a putut ajunge la nici o concluzie sănătoasă, în pofida dovezilor aduse în sprijinul adevărului, Patriarhul Anatolie a propus ca fiecare din părţi, cea a ortodocşilor şi cea a ereticilor, să-şi scrie pe cîte o hîrtie crezul său, şi apoi amîndouă hîrtiile să fie puse în racla în care se află aşezate moaştele Sfintei Eufimia. Cu toţii au fost de acord cu această propunere. Prin urmare, cărţile cu cele două mărturisiri de credinţă au fost aşezate la pieptul marii muceniţe. Racla s-a închis şi s-a pecetluit cu sigiliul imperial, iar în jurul ei împăratul a aşezat gărzi speciale. Toţi membrii Sfîntului Sinod au trecut atunci trei zile în post şi rugăciune. Cînd în a patra zi au deschis sfînta raclă, ei au aflat Mărturisirea ortodoxă în mîna dreaptă a Sfintei Muceniţe, iar pe cea eretică sub picioarele ei. Astfel s-a lămurit, prin puterea lui Dumnezeu, lupta din sînul Bisericii, astfel s-a arătat atunci că a ortodocşilor este biruinţa. În timpul domniei împăratului Heraclie, moaştele Sfintei Marii Muceniţe Eufimia s-au mutat de la Calcedon la Constantinopol, în biserica închinată ei, de lîngă Hipodrom. Mai tîrziu, nelegiuitul iconoclast împărat Leon Isaurul a poruncit aruncarea acestor slăvite moaşte în mare. În chip minunat însă sfânta raclă a plutit pînă în Insula Lemnos, unde a fost aşezată în Biserica Sfintei Muceniţe Glicheria. După altă vreme, în timpul împărătesei Irina, racla cu sfintele moaşte ale Marii Muceniţe Eufimia a fost readusă la Constantinopol, şi aşezată la vechiul ei loc. Din timp în timp, din moaştele Sfintei Muceniţe a curs sînge, spre ungerea şi vindecarea celor greu bolnavi şi nenorociţi.

• Pomenirea Sfintei Elena a Rusiei [Cneaghina Olga]

Această sfîntă Elena a fost marea cneaghina rusă, soţia Cneazului Igor, care înainte de botezul ei s-a numit Olga. Ea a luat Sfîntul Botez din mîinile Patriarhului Polieuct al Constantinopolului, şi a ars de rîvnă pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă şi răspîndirea ei în Rusia. Ea s-a odihnit cu pace la anul 969.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Nicodim

Sfîntul Nicodim s-a născut la Elbasan [astăzi în Albania] şi a fost bărbat însurat şi tată de copii,. Înşelat de turci, el a trecut la islam, forţîndu-i şi pe copiii lui să facă la fel, cu excepţia unuia singur, care scăpînd, s-a refugiat la Muntele Athos, unde s-a tuns monah. Nicodim şi-a urmărit fiul la Muntele Athos, dar intrînd în Sfîntul Munte, sufletul lui s-a schimbat, el s-a pocăit cu amar de păcatul lui şi s-a întors la Sfîntă Credinţă a lui Hristos primind, ca şi fiul, cumplita cădere prin mucenicie sîngeroasă, tunderea în monahism. Timp de trei ani şi-a plîns cumplita cădere, pînă cînd la urmă a hotărît să se întoarcă în Albania şi să-şi spele păcatul la locul la care l-a săvîrşit. Astfel, el şi-a împlinit dorirea şi a mărturisit pe faţă că este creştin înaintea adunării turcilor, care pentru aceasta i-au tăiat capul, la 11 iulie 1722. Pînă astăzi sfintele lui moaşte au rămas întregi, nestricate, şi făcătoare de minuni.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Nectarie

Sfîntul Nectarie s-a născut la Vriulla, în Asia Mică. La vîrsta de şaptesprezece ani el a fost silit să treacă la islam. Soarta lui a fost similară celei a Sfîntului Nicodim care se prăznuieşte tot în această zi. Cînd el s-a înfăţişat înaintea maicii lui îmbrăcat ca un musulman, ea a strigat: „Depărtează-te de la mine, căci nu te mai cunosc! Eu creştin te-am născut şi te-am crescut pe tine, iar nu musulman!”. Tînărul a plîns cu amar şi a plecat la Sfîntul Munte Athos. Acolo, la Schitul Sfîntă Ana, el a depus voturile monahale. Hotărînd să-şi spele păcatul cu propriul lui sînge, el s-a întors la Vriulla, unde a mărturisit şi a luat mucenicia. El a fost tăiat pentru Hristos de către turci în chiar locul naşterii lui, la 11 iulie 1820, pe cînd împlinise douăzeci şi unu de ani.

Cântare de laudă la Sfânta Olga, la Sfântul Nicodim şi la Sfântul Nectarie

Pre cei ce se pocăiesc îi iubeşte Domnul,

Căci El pentru ei a suferit.

El chiar şi azi îi cheamă pre păcătoşi la pocăinţă.

Olga întru pocăinţă a petrecut,

Ea prin Botez la viaţa cea adevărată s-a născut.

Ea pre al său neam de ruşi l-a izbăvit din întuneric

Prin Sfînta Cruce.

Aşa şi Nicodim, cel din Elbasan,

De la Hristos a căzut,

Dar s-a întors la El,

Pocăindu-se cu amar,

Al său păcat cu sângele plătind.

Aşa şi Nectarie cel în Asia născut,

Cel prea tînăr cu vîrsta,

Înşelîndu-se, s-a dus la islam,

Pre îngeri întristînd.

Dar el mai apoi a plîns cu amar,

Şi a iubit mai mult să moară în chinuri,

Decît să rămînă musulman.

Pentru aceasta el musulmanul turbanul

Înaintea judelui sălbatic

În picioare l-a călcat.

Al Sfântului Nectarie cap

Tăiat a fost, pentru Cinstita Cruce.

Pre cei care se pocăiesc îi iubeşte Domnul,

Şi pururi îi va iubi.

Căci El îl iubeşte cel mai mult

Pe cel care îşi plînge păcatele cu amar.

Luna iulie in 11 zile: pomenirea Sfintei marii si prealaudatei Mucenite Eufimia, prin care s-a intarit Ortodoxia.     In zilele binecredinciosilor imparati Marcian si Pulheria (450-457), s-a facut la Calcedon Sinod mare (451), de 630 de Sfinti Parinti, din toata lumea, si au osandit erezia lui Dioscor si al lui Eutihie, care invatau ca Hristos, Mantuitorul lumii, este o persoana numai cu o fire si o lucrare si nu primeau dreapta credinta, care invata ca Dumnezeu cel intrupat, Mantuitorul lumii, este Persoana Fiului, din Sfanta Treime, avand doua firi, o fire de om si o fire de Dumnezeu, unite intre ele si lucrand impreuna la mantuirea noastra.
    Astazi, praznuim minunea ce s-a facut de cinstitele moaste ale Sfintei Mucenite Eufimia, in vremea acestui al patrulea mare Sinod a toata lumea, de la Calcedon. Caci, de vreme de ereticii nu voiau sa primeasca dogmele dreptei credinte, Sfinti Parinti ai Sinodului au zis catre eretici: "Scrieti, intr-o carte, marturisirea credintei voastre si vom scrie, si noi, marturisirea noastra. Si amandoua scrierile sa le pecetluim si sa le punem la racla cu preacinstitele moaste ale marii Mucenite Eufimia. Apoi, sa ne rugam, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ei sa ne descopere credinta cea dreapta." Si, pecetluind racla cu pecete imparateasca, au pus pazitori. Si, dupa trei zile de post si rugaciune, deschizand racla, au gasit scrierea dreptcredinciosilor in mana dreapta a Sfintei, iar pe cea a ereticilor raucredinciosilor la picioarele ei. Spre aducerea aminte, despre aceasta preaslavita minune, din timpul Sinodului marea Mucenita, Sfanta mare Mucenita Eufimia se zugraveste, totdeauna cu o scrisoare in mana dreapta.
    Ea s-a nascut si a crezut la Calcedon, in tinutul Bitiniei, langa Bosfor, si, tot in acest loc, a primit si cununa muceniciei, in anul 307, pe vremea sangerosului imparat Galeriu (305-311). Era fiica unui oarecare Filofron si a Teodosianei si se purta, in viata, ca o tanara fecioara, care isi inchinase viata lui Hristos. Deci, parata fiind ca este crestina, a fost pedepsita cu roata, data la fiare si la alte maiestrite chinuri si si-a luat cununa muceniciei prin foc, fiind arsa de vie.
    Sfanta Biserica serbeaza pomenirea ei si astazi 11 iulie, la praznuirea minunii de la Calcedon, a Sfintelor moaste, dar si la 16 septembrie ziua ei de muceniceasca patimire.


 
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric despre un staret imbunatatit     In cetatea Alexandriei este o biserica spre poarta dinspre rasarit. Acolo, un oarecare calugar, in chip de sarac, statea inauntru, in prodvor luand milostenie. Si, uneori, iesea la ceasul al treilea, alteori, la al cincilea ceas, iar alteori, si mai tarziu. Deci, vazandu-l pe eclesiarhul multa vreme si folosindu-se de randuiala vietii lui, a gandit sa mearga dupa el, ca sa stie unde se duce si ce face. Apoi, a mers dupa el fara stirea lui. Si l-a vazut cum a cumparat paine de doisprezece bani si de patru bani branza si a iesit afara din cetate, la un loc unde erau morminte. Si vroia sa intre intr-un mormant, desert. Insa, mai inainte de a intra el in mormant, eclesiarhul, apropiindu-se de el, a cazut la picioarele lui, zicand: "Spune-mi mie, pentru Hristos, cine esti si ce faci?" Deci, batranul, vazand ca nu poate scapa de el, i-a grait asa: "Eu stau in sfantul pridvor si-mi adun cele pentru hrana mea, sasesprezece bani numai, si, indata, plec, ori in ce ceas capat banii acestia, si imi cumpar paine si branza, si iesind din cetate, vin de intru in mormantul acesta si ma indeletnicesc, in toate zilele, plangandu-mi pacatele." Atunci, cazand la picioarele lui, eclesiarhul il ruga, zicandu-i: "Sezi in chilia ta, pentru Domnul si te roaga pentru mine, si eu iti voi aduce tie hrana cea de toate zilele." Zis-a lui staretul: "De vei face precum ai zis si vei pune hrana in afara usii, si, batand in usa, vei pleca, apoi, sa stii ca asa voi face." Iar eclesiarhul a fagaduit. Deci, putina vreme, eclesiarhul a facut dupa cuvantul staretului. Iar, intr-o zi, a batut, pana ce a iesit staretul. Si a cazut catre dansul, zicand: "Pentru Domnul, fa-ma si pe mine calugar." Iar staretul, ducandu-l inlauntru, i-a citit lui cele ce sunt ale chipului calugaresc si l-a invatat pe el, precum se cadea. Si astfel, petrecea langa staret. Insa batranul iesind, iarasi, dupa cel dintai obicei, statea in pridvor, pana ce aduna treizeci si doi de bani din milostenie, si cumpara doua paini si doua parti de branza, pentru sine si pentru fratele. Iar un ostas, iubitor de Hristos, care umbla adeseori la biserica, vazand randuiala staretului si folosindu-se, i-a urmat lui, vrand sa stie unde se duce si unde petrece. Apoi, cunoscand aceasta, il ruga ostasul pe staret, zicand sa stea, in liniste, in chilia sa, rugandu-se pentru el si pentru casa lui, iar el ii va sluji lui. Si staretul i-a zis lui: "Imi trebuie doua paini si doua bucatele de branza in fiecare zi." Insa, nu i-a vorbit lui de exesiarh, ca este calugarit la dansul. Deci, dupa ce a trecut catava vreme, dandu-i lui cele trebuincioase, s-a intamplat ca a murit staretul, dupa ce zisese ucenicului sau sa stea in locul acela si sa nu se duca nicaieri, iar, cand va aduce ostasul acela doua paini si doua bucatele de branza, sa-i spuna lui: "Am trebuinta numai de o paine si de o bucata de branza." Si sa stea in chilie, luand aminte la el insusi. "Si, de vei pazi porunca mea, ma vei avea, cantand cu tine, dupa obicei." Deci, dupa ce s-a sfarsit staretul si ucenicul lui, l-a ingropat de cate ori canta el, canta, cu dansul, si staretul, precum fagaduise. Si aceasta a facut-o multe zile. Iar dusmanul binelui, diavolul, si invidiosul, de totdeauna al mantuirii omenesti, i-a pus eclesiarhului un gand, zicandu-i: "Acum, parintii tai ce zic despre tine? Oare, au murit? Sau traiesc? Deci, ce-ar fi sa te duci, o data dupa Utrenie si vazandu-i pe ei, te-ai intoarce indata, la locul tau si, apoi, ai sta fara de nici o grija?" Si asa, lasandu-se inselat, s-a dus. Iar, dupa ce s-a intors de acolo, venind vremea, a inceput a canta, insa glasul staretului nu s-a mai auzit. Si lasand cantarea, a inceput a plange deasupra mormantului sau, zicand: "Parasitu-m-ai si m-ai lasat, stapane ava." Apoi, i-a venit lui glas din mormant, zicandu-i: "Au, doara, eu  te-am parasit pe tine? Tu ai calcat porunca pe care ti-am dat-o tie. Si, oare, eu cantam cu tine? Nu eu, ci iubitorul de oameni Dumnezeu, Care totdeauna Se ingrijeste de neamul omenesc si cauta mantuirea oamenilor. Acela trimitea un Sfant Inger al Sau, cu chipul meu, ca sa cante impreuna cu tine. Ca eu la locul acela sunt, unde Dumnezeu mi-a poruncit sa fiu. Iar ingerul lui Dumnezeu, pentru neascultarea ta, s-a departat de la tine. Sezi, dar de acum, in chilie, plangandu-ti pacatele tale si luand aminte la tine insuti si bunul Dumnezeu iti va ajuta tie."

Sinaxar 11 Iulie

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfintei Mare Mucenite si prea laudatei Eufimia.

Sfânta Eufimia a trait în zilele lui Diocletian si ale lui Prisc antipatul Europei, fiind fiica a lui Filofron si Teodosianei. Fiind pârâta la ighemonul ca este crestina, a fost chinuita cu roate si în foc, si alte multe chinuri rabdând, a luat cununa muceniciei.
În zilele binecredinciosilor împarati Marchian si Pulheria, s-au adunat cei 630 de Sfinti Parinti la Calcedon. Acestia au anatematizat pe cei ce se tineau de Eutihie si de Dioscor, si au caterisit pe cei care ziceau ca în Hristos este doar o fire si o lucrare. Dar acestia neplecându-se dreptei credinte, Sfintii Parinti au scris într-o carte dreapta credinta si au silit si pe eretici sa scrie si ei într-alta gândul si socoteala lor. Si deschizând racla sfintei, au pus cartile amândoua pecetluite pe pieptul ei, si s-au dus. Iar peste putine zile mergând, au aflat cartea ereticilor lepadata la picioarele sfintei, iar cartea drept-credinciosilor în cinstitele ei mâini. Acest lucru vazându-l ereticii, s-au umplut de rusine, iar drept-credinciosii de bucurie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Chindeu prezbiterul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Leon cel din staul, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marchian, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Martiroclis, care însagetat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Olga, împarateasa Rusiei, cea întocmai cu apostolii.

Tragându-se dintr-o familie de neam ales din tinutul Pskov, din initiativa careia Varegii au venit in Rusia, printesa Olga fusese inzestrata de la Dumnezeu cu o frumusete rara  si o inteligenta stralucita. Intr-o zi, pe când traversa fluviul Pskov, ea intâlni pe tânarul print Igor care de indata se indragosti de ea. La putin timp dupa aceea, tutorele acestuia din urma, printul Oleg, veni sa o ia pe printesa si o duse la Kiev pentru a i-o da in casatorie. In 945 marele print Igor a fost asasinat de Slavii din Volinia iar regenta principatului Kiev deveni Olga, pâna la majoratul fiului sau Sviatoslav (945-960). Guvernând cu intelepciune si mila, stiind in acelasi timp sa dovedeasca un caracter energic, printesa reusi sa reuneasca puterea, pâna atunci imprastiata, si putu astfel sa puna capat invaziilor ucigatoare ale triburilor slave. Ea organiza comertul si favoriza schimburile cu Bizantul, in scopul de a procura poporului sau germenii civilizatiei. Prin 955 intreprinse o calatorie la Constantinopol unde fu primita cu fast de imparatul Constantin VII Porfirogenetul, care o plasa printre cele mai inalte doamne de la curte (957) si unde ea primi, se pare, Botezul de la Patriarhul Polieuct, sub numele de Elena.
La intoarcerea sa in Rusia, ea strabatu tara pentru a raspândi credinta in Hristos si fonda orasul Pskov, in urma aparitiei unei triple raze de lumina ce cobora din cer. In lipsa fiului sau Sviatoslav, care participa la misiunile militare, Sfânta Olga lua asupra ei educatia celor trei fii ai acestuia : Iaropolk, Oleg si Vladimir, dar ea nu reusi sa ii boteze din cauza refuzului tatalui lor, pagân convins. In 969 ea se imbolnavi si incerca inca o data convertirea marelui print dar se lovi de refuzul sau obstinat. Sfânta prezise atunci viitoarea convertire a Rusiei la Crestinism precum si tristul sfârsit al fiului sau, care fu asasinat trei ani mai târziu de catre Pecenegi. Ea isi dadu sufletul in mâinile Domnului la 11 iulie 969. Moastele sale, transferate la Kiev de Sfântul Vladimir, fura ascunse cu ocazia frecventelor jafuri ale orasului si nu se mai stie unde se afla.
In ciuda eforturilor printesei de-o-seama-cu-Apostolii, convertirea sa nu avu consecinte imediate asupra poporului sau ; ea pregati totusi convertirea nepotului sau, Sfântul Vladimir (cf. 15 iulie) si reprezenta samânta care dadu nastere vietii crestine in Rusia, "precum aurora precede ziua luminoasa".

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Nicodim, care a sihastrit în hotarele sfintei Manastiri Vatoped si a fost învatator dumnezeiescului Grigorie Palama prin filozofia cea dupa Hristos, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului cuvios Mucenic Nicodim, care a suferit mucenicia în Alpasania Albaniei la anul 1722, si care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.     Zis-a ava Ioan Colov: "Eu vreau ca omul sa ia parte, pe cat se poate, la toata fapta cea buna. Adica, sculandu-se dimineata, sa puna inceput bun, si porunca lui Dumnezeu, cu frica si cu indelunga rabdare, sa o implineasca, in dragostea lui Dumnezeu si a oamenilor, cu toata ravna sufletului si a trupului, cu smerenie multa, in rabdare si grija mare, in rugaciune multa si post intru curatie trupeasca, pazindu-si limba, iar cand va fi ocarat, sa nu se manie, ci sa se smereasca si sa nu rasplateasca raul cu rau, sa nu caute la greseli straine, nici sa se masoare pe sine cu altii, ci sa fie sub toata faptura, cu lepadarea celor trupesti, si sa ne rastigneasca pe cruce, in nevointa, in plans si in lupta razboiului nevazut, in dreapta socotire si in curatie sufleteasca, intru infaptuirea binelui, implinindu-si, in liniste, lucrul mainilor sale, in privegherile de noapte, in foame si in sete, in frig si in osteneli, socotind, in toate zilele, ca moartea este aproape si ca trecem din moartea la viata."


 
Intru aceasta zi, cuvantul despre doi vecini,
care ziceau ca este bine sa mergi la biserica si sa te rogi.     Erau doi credinciosi, cu mestesugul, cismari, traind unul aproape de altul. Insa unul avea copii multi, femeie, tata si mama si umbla la biserica in toate zilele si-si chivernisea toate dupa Dumnezeu, din mestesugul sau. Iar celalalt era si el mester, dar fiindca nu umbla la biserica, ci lucra si Duminica, pentru aceea, nici pe sine nu putea sa se chiverniseasca. Deci, invidiind pe vecinul sau, i-a zis lui cu manie: "De unde, si cum te-ai imbogatit tu? Ca eu ma silesc in mestesugul meu mai mult decat tine, si cu totul, am saracit." Iar el, vrand sa-l faca si pe acela sa mearga la biserica, i-a zis lui: "Iata, eu merg la biserica si, acolo, aflu aur aruncat pe drum si, de atunci, cate putin, m-am imbogatit. Ci de vei voi sa vii mereu cu mine, eu te voi chema si, ori ce vom afla, tu sau eu, sa le impartim pe jumatate." Iar acela, crezand, a inceput sa mearga cu dansul. Si, mergand el la biserica, totdeauna, l-a binecuvantat pe el Dumnezeu si s-a imbogatit. Dupa aceea i-a zis lui acel bun sfatuitor: "Oare stii, frate, cat de mult ti-a folosit sufletului tau si averii tale, un cuvant intelept, de la Dumnezeu. Dar sa ma crezi pe mine n-am aflat pe drum, ca ti se parea ca eu umblu dupa aur. Dar, de vreme ce Dumnezeu a zis: Cautati, mai intai Imparatia Cerurilor si toate celelalte se vor adauga voua pentru aceea ti-am grait tie asa. Deci, chiar de am mintit, iata, ca n-am gresit, fiindca am izbandit si ai castigat." Iar, de aceasta afland, preacuviosul papa si patriarh a Alexandriei, Ioan cel Milostiv, l-a facut, pe acesta, bun sfetnic si preot pentru ca vrednic era si cinstitor de Dumnezeu. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Cugetare

Ispita izbeşte cel mai cumplit atunci cînd vine pe neaşteptate. Dar ce va putea ea împotriva celui care pururi este pregătit pentru ea?

Împăratul Carol cel Mare le-a poruncit fiilor lui să înveţe meserii, iar fiicelor lui să înveţe să toarcă lînă, spre a-i pregăti să-şi cîştige existenţa prin munca mîinilor lor dacă se va întîmpla vreo nenorocire casei regale, iar ei îşi vor pierde rangurile. Marele general Belizarie, demnitar de rang foarte înalt şi mare biruitor în războie. a fost clevetit înaintea împăratuui, iar în baza acestor calomnii, împăratul a poruncit de i s-au scos ochii, şi toate averile lui au fost confiscate. Astfel mutilat, Belizarie şedea înaintea porţilor Romei şi cerşea, strigînd trecătorilor: „Miluiţi-l pe Belizarie, cel pe care Fortuna 1-a ridicat pe culmi, iar invidia 1-a doborît la pămînt, lipsindu-1 şi pînă şi de lumina zilei!”. Sfîntul şi Dreptul Iov zice: „Oare omul pe pămînt nu este ca într-o slujbă ostăşească şi zilele lui nu sînt ca zilele unui simbriaş?” (Iov 7: 1).

Prin urmare, omul trebuie să vegheze mereu şi să fie mereu pregătit pentru orice nenorocire i s-ar putea întîmpla.

Căci cîte nu i se pot întîmpla omului? Dar indiferent de nenorocirea în care ar cădea, el trebuie întotdeauna să nădăjduiască în Domnul. Acoperit de răni pline de puroi din cap pînă în picioare şi zăcînd afară, pe o grămadă de gunoi, Dreptul Iov strigă: „Dacă o fi să mă ucidă [Domnul], nu voi tremura, dar voi descurca în faţa Sa firele pricinei mele. Şi chiar aceasta îmi va fi mie izbîndă, fiindcă un nelegiuit nu se înfăţişează înaintea Lui” (Iov 13: 15-15).

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata strălucire a feţei lui Moise (Ieşirea 34):

• La cum, după ce a grăit cu Domnul pe Muntele Sinai, Moise a avut faţa strălucitoare, de s-au temut căpeteniile lui Israel;
• La cum poporul şi toate căpeteniile s-au temut să se apropie de Moise, din pricina strălucirii feţei lui, iar Moise pentru aceasta şi-a acoperit faţa cu un văl;
• La cum străluceşte şi faţa oricărui credincios bineplăcut lui Dumenezeu, care se apropie de El cu rugăciune dintru inimă înfrîntă şi smerită.

Predică

Despre supunere şi smerenie – „Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbăcaţi-vă întru smerenie” (I Petru 5: 5).

Iată temeiul şi esenţa adevăratei sobornicităţi [conciliarităţi, catolicităţi, universalităţi] a Ortodoxiei!

El constă din deplina supunere, necondiţionată, a celui mai tînăr faţă de cel mai vîrstnic, din supunerea celor egali unii faţă de alţii, şi în smerenia atît a celor vîrstnici cît şi a celor tineri.

„Coborârea” unora în faţa altora este un cuvînt bun, dar „smerenia” unora faţă de alţii este un cuvînt încă şi mai bun.

Dar cel mai bun dintre toate este „Smerenia întru înţelepciune”.

Smerenia întru înţelepciune corespunde exact cuvîntului grecesc pe care îl foloseşte Apostolul Petru în această epistolă a lui.

Smerenia întru înţelepciune însemnează vederea sinelui ca fiind foarte jos, iar a lui Dumnezeu ca fiind foarte sus, ea însemnează recunoaşterea neputinţelor şi slăbiciunilor proprii, a propriei ignorante, răutăţi, neputinţe şi nevrednicii, şi a dumnezeirii lui Dumnezeu, adică a marii Lui puteri, înţelepciuni şi milostiviri.

Dumnezeu este singurul, adevăratul şi marele împărat al omenirii. De aceea S-a opus El dorinţelor îndărătnicului popor al lui Israel de a-şi alege şi a-şi pune singur rege pe unul din mijlocul lui. Dumnezeu domneşte, iar poporul se supune Lui. Cei care sînt căpetenii şi cei care se supun căpeteniilor sînt toţi la fel în ochii lui Dumnezeu, supuşi ai Lui. Atunci cînd se recunoaşte că singurul împărat este Dumnezeu, iar oamenii sînt supuşi şi robi ai Lui, atunci se întemeiază principiul sobornicităţii, care este principiul unei societăţi cu adevărat îngereşti.

Prin urmare, aceasta este temelia pe care se clădeşte Casa lui Dumnezeu sau societatea îngerească, cu ajutorul supunerii tinerilor faţă de cei vîrstnici, al ascultării unora faţă de ceilalţi între cei egali, şi al smereniei întru înţelepciune a tuturor.

Astfel, se evită două teribile nenorociri ale omenirii: tirania, care însemnează stăpînirea sălbatică a celor mulţi de către unul singur, şi anarhia, care însemnează puterea dezordonată a gloatelor. Principiul sobornicităţii este un principiu organic şi viu. El este principiul slujirii reciproce, al ajutorului reciproc, al iubirii reciproce. Fraţilor, să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dea nouă înţelepciunea de a ne sluji de acest principiu mîntuitor şi de a-1 pune în aplicare în viaţa şi în societatea noastră!

O, Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Smerite şi Supuse Iubitorule de oameni, sădeşte şi sporeşte în noi ascultarea cea faţă de Tine, întru supunerea cu dragoste şi smerenia cu înţelepciune înaintea negrăitei Tale puteri şi înţelepciuni! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!