31 iulie – Sf. Evdochim; Sf. Iulita din Cezareea; Sf. Iosif din Arimathea; Sf. Ioan Exarhul

 

 

• Pomenirea Sfântului şi Dreptului Evdochim

Sfîntul Evdochim s-a născut în Capadocia din părinţi foarte credincioşi care s-au numit Vasile şi Evdochia. În vremea împăratului Teofil (829-842), Evdochim s-a aflat tînăr ofiţer în armata imperială. Chiar în rang militar fiind, el s-a străduit pururea să trăiască conform poruncilor Evangheliei. Păstrîndu-se întru toată curăţenia sufletească şi trupească, el nu a vorbit niciodată cu femei, în afară de mama lui. El a fost milostiv cu nenorociţii şi cu nevoiaşii, citind pururea cu sîrguinţă din sfintele cărţi, şi stând cu şi mai multă sîrguinţă la sfinta rugăciune înaintea lui Dumnezeu. El s-a ferit întotdeauna de distracţii şi de grăirile deşarte cu cei deşerţi: „în mijlocul deşertăciunilor celor lumeşti trăind, el a stat ca floarea de crin între spini, şi ca aurul în mijlocul focului”. Datorită marilor lui virtuţi şi însuşiri, împăratul 1-a numit guvernator al Capadociei. Din această poziţie înaltă Evdochim s-a arătat drept înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu Evdochim a murit la o vîrstă tînără, în anul al treizeci şi treilea al vieţii lui. Sfintele lui moaşte sînt făcătoare de minuni, vindecînd bolile oamenilor. Un nebun s-a atins odată de racla lui, şi s-a făcut imediat sănătos; un copil paralitic, atingîndu-se şi el de sfinta raclă, s-a ridicat pe picioarele lui şi a mers bine. După optsprezece luni, mama lui a deschis racla şi a aflat trupul lui Evdochim de parcă ar fi fost viu, fără nici un semn de putreziciune sau stricare. Din el ieşea miros de bunămireasmă. Sfintele moaşte ale Dreptului Evdochim au fost mai după aceea mutate la Constantinopol şi îngropate într-o biserică nouă închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi ctitorită de părinţii Dreptului Evdochim.

• Pomenirea Sfintei Iulita din Cezareea

Această Sfinta lulita a fost din Cezareea Capadociei. Avînd o neînţelegere cu vecinul privitoare la pămînt, acela a denunţat-o pe lulita că este creştină, ceea ce o aşeza în afara protecţiei legii. Sfînta lulita atunci şi-a lepădat cu bucurie toate proprietăţile, mai curînd decît să-şi lepede credinţa. Dar necuraţii păgîni nu s-au mulţumit numai cu aceasta, ci au şi torturat-o, iar la urmă au omorît-o arzînd-o de vie, la anul 303. Aşa şi-a sacrificat fără să clipească această fericită şi averile şi trupul, pentru mîntuirea sufletului ei în veşnicie.

• Pomenirea Sfântului Iosif din Arimathea

Nobilul losif acesta a fost un bărbat foarte bogat, şi membru al Sinedriului Evreiesc din vremea Mîntuitorului. În taină, el a fost următor al lui Hristos (Matei 27: 57, loan 19: 38). losif şi Nicodim au luat Trupul lui Hristos de pe Cruce, şi 1-au aşezat în mormântul cel nou al lui losif. Pentru aceasta el a fost arestat de către evrei şi aruncat în închisoare. Acolo a venit la el Domnul Cel înviat, Care 1-a întărit, dovedindu-i învierea Lui. După o oarecare vreme evreii 1-au scos pe losif din închisoare şi 1-au izgonit din pămîntul lui strămoşesc. Sfîntul losif din Arimathea a călătorit în toată lumea predicînd Evanghelia lui Hristos, şi a adus vestea cea bună pînă şi în Anglia, unde s-a săvîrşit către Domnul.

• Pomenirea Sfântului Ioan Exarhul

Acest Sfînt loan a fost un vestit presbiter bulgar, împodobit cu adînca învăţătură a cărţilor, care a trăit în vremea Ţarului [bulgar] Simeon (892-896). El a tradus Hexameronul Sfîntului Vasile cel Mare şi Mărturisirea de Credinţă Ortodoxă a Sfîntului loan Damaschinul în limba slavonă. El s-a săvîrşit către Domnul cu pace.

Cântare de laudă la Sfântul Iosif din Arimathea

losif, bărbat bogat şi nobil întru Hristos

Răstignit nicicum nu s-a smintit,

Ci cînd soarele şi-apierdut lumina,

Şi s-a cutremurat pămîntul,

El mers-a la Pilat şi i-a zis

Că Domnul a murit, Dătătorul vieţii:

Astfel făcutu-s-a ucenicul cel tainic

Cunoscut tuturor.

Astfel, ascunzîndu-Se în pământ

Cel Arătat tuturor,

Cel ascuns ucenic s-a mărturisit al Domnului în auzul tuturor.

Astfel făcutu-s-a losif vestit

Într-o singură zi.

Cu Nicodim împreună el

Trupul Domnului

De pe Cruce-a luat,

Şi în a lui grădină L-au pus,

Într-o peşteră nouă.

Spionii evrei au auzit acestea şi grabnic au raportat,

Iar bătrînii evreilor pre losif

Aruncatu-l-au în temniţă, legat în lanţuri,

losif zace în temniţa întunecată,

În ziua în care Domnul iadul îl străluceşte

Cu a Lui lumină.

losif în minte

Îl vede acum pre Domnul

Aude cuvintele Lui minunate, gîndeşte la minunile Lui,

La spusele şi prorociile Lui minunate.

Pe cînd era lîngă El, în lumina Domnului stătea,

Dar acum zăcea în întuneric, înlăuntru

Şi în afară.

Întunecate nopţi, dimineţi şi zile,

Întunecat e totul cînd se ia Soarele de pe cer!

O, deznădăjduit întuneric, mai întunecat decît iadul!

Dar iată!

Deodată în temniţă răsare-o lumină,

Domnul Cel înviat vine

La robul lui cel din lanţuri.

O, losife, brave şi nobile bărbat,

Tu nu te-ai smintit nici întru Domnul înviat,

Tu la Pilat ai mers, moartea Domnului i-ai spus,

Dar vestitu-i-ai şi slăvită Lui înviere.

Să se bucure ţara Britaniei

Şi să te prăznuiască cu cinste,

Căci tu cel dintâi

Cuvîntul mîntuirii întru ea l-ai semănat.

Sinaxar 31 Iulie

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea Sfântului si Dreptului Evdochim.

Acest fericit a trait pe vremea împaratiei lui Teofil, cel ce ura pe Hristos si lupta împotriva icoanelor. Parintii sfântului duceau viata stralucita, pentru ca erau patricieni si drept-credinciosi. Fiind crescut bine de parintii sai, Vasile si Evdochia, a fost cinstit de împaratul Teofil cu dregatoria de candidat, si a fost pus serdar mare peste osti, întâi în Capadocia, dupa aceea în tara harsianilor. Fiind el cumpana dreapta si dreptar, care pazea toata îndreptarea, facea multe milostenii în toate zilele, si ajuta pe vaduve si pe saraci. În scurte cuvinte, se purta si facea tot felul de bunatati. Dumnezeieste vietuind, si cazând într-o boala trupeasca, si-a dat sufletul la Dumnezeu, iar robii lui, plinindu-i voia, l-au îngropat cu hainele lui cu care era îmbracat, fiind marit de Dumnezeu cu multe minuni. Si s-a facut mutarea moastelor sale la Bizant, în sase zile ale lui iulie; iar sfânta sa adormire, în 31 de zile ale aceleiasi luni.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii cinstitei case a Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din Vlaherne, unde se afla sfânta racla; si înaintepraznuirea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, adica: scoaterea cinstitei Cruci de la palatul împaratesc în cetate.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iosif cel din Arimateea, care a îngropat preacuratul trup al Stapânului Hristos, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doisprezece Mucenici romani, care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetare

Nevoitorii din pustie luptă să-şi taie voile proprii şi să trăiască strict în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

Unii cred în mod greşit că sihastrul trăieşte într-o izolare completă. Dar nici un sihastru nu zice aşa. El trăieşte în apropierea şi în intimitatea lui Dumnezeu, a îngerilor şi a sfinţilor. Căci acolo unde este mintea omului, acolo este şi viaţa lui. Mintea sihastrului se află în cea mai înaltă, mai curată şi mai numeroasă companie în care se poate afla vreodată omul.

Avva Marcu l-a mustrat odată pe Avva Arsenie astfel: „Pentru care pricină fugi tu pururea de feţele noastre şi de convorbirile cu noi?”. Atunci Avva Arsenie a zis: „Dumnezeu ştie că vă iubesc, dar nu pot fi şi cu Dumnezeu şi cu voi. În ceruri mii şi mii, şi mii de mii, au o singură voie; pe cînd aici, între noi oamenii, sînt multe şi felurite voi. De aceea nu pot fi şi cu Dumnezeu, şi cu oamenii”.

Luare aminte

Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu care a căzut asupra lui Abimelec şi asupra locuitorilor Sichemului (Judecătorii 9):

• La cum Abimelec, cu ajutorul bărbaţilor din Sichem, a ucis pe şaptezeci dintre fraţii lui;
• La cum după aceea Abimelec i-a ucis pe locuitorii Sichemului, a arat locul pe care fusese cetatea lor şi a presărat pămîntul cu sare;
• La cum, după multe biruinţe, Abimelec a fost ucis de o femeie care a aruncat în el din turn cu o bucată de piatră de rîşniţă şi i-a spart capul, de moarte;
• La cum blestemul lui lotam, fiul lui Ghedeon, i-a ajuns pe locuitorii Sichemului şi pe Abimelec.

Luna august in 31 de zile: pomenirea punerii in sfanta racla a cinstitului Brau al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, in cinstita ei casa din Constantinopol, si a minunii ce s-a facut atunci, acolo.     Inca din cele dintai timpuri, crestinii au aratat multa evlavie pentru orice fel de lucruri, care au avut vreo legatura cu Mantuitorul Hristos, cu Maica Domnului sau cu Sfintii Sai (Fapte 19, 12). Ei au pastrat cu scumpatate asemenea semne sfinte si le ascundeau cu grija in vremuri de restriste. Multe s-au pierdut si pierdute au ramas pana in ziua de astazi, dar, altele s-au aflat si, in vremuri de liniste, au fost asezate in locuri de cinste, iar, uneori, s-au ridicat biserici pentru pastrarea si cinstirea lor.
    Asa s-a intamplat, bunaoara, cu "Vesmantul Maicii Domnului" cu "cinstitul ei Omofro", cu Braul Maicii Domnului", cu moastele a sute si mii de Mucenici si cu atatea altele, de acest fel, aducatoare aminte despre cei ce au marturisit, de-a lungul vremurilor, credinta noastra veche si mereu noua, in Iisus Hristos, Domnul nostru.
    Cinstitul Brau al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astazi, a fost adus, de la Ierusalim, la Constantinopol, asezat intr-o racla de aur, cu pecetluire imparateasca, si a fost pus in biserica pe care dreptcredinciosul imparat Teodosie cel Tanar o zidise, cu hramul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia, adica targul de arama.  Dupa multi ani, pe vremea imparatiei lui Leon cel Intelept (886-912) sotia acestuia, Zoe imparateasa, era suparata de duhul cel necurat, iar imparatul si rudeniile lui erau in mare mahnire si se faceau multe rugaciuni catre Dumnezeu, pentru imparateasa, care patimea. Si i s-a aratat ei o dumnezeiasca vedenie, spunandu-i ca, daca se va pune pe dansa Braul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, va lua tamaduire.
    Imparateasa a spus acest vis barbatului sau, imparatului Leon, iar el, a rugat, indata, pe patriarh pentru aceasta. Si, dezlegand pecetea, au deschis racla si s-a aflat, intreg, cinstitul Brau al Preacuratei, intru nimic vatamat de trecerea vremii. Si l-au sarutat pe el cu evlavie. Iar, cand petriarhul l-a intins deasupra imparatesei, aceasta, indata a scapat de chinuirea diavoleasca si a castigat tamaduire desavarsita de boala ei. Atunci, toti, cu bucurie, au preamarit pe Hristos Dumnezeu si pe Preacurata Maica lui, cantand cantari de multimire. Iar cinstitul Brau, fiind pus in aceeasi racla de aur, a fost pecetluit cu pecete imparateasca. Si s-a asezat praznuirea de astazi, in cinstea Binecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte a minunii ce s-a facut atunci de sfantul sau Brau, cu darul Preacuratei si cu milostivirea Celui ce S-a nascut dintr-insa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru.



 
Intru aceasta zi, pomenirea innoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.     Pe vremea imparatiei lui Mihail si a Teodorei, dreptcredinciosii imparati (1051-1055), un oarecare patrician, cu numele Antonie, avea in Constantinopol o casa  cinstita, in curtea ce era alaturi de Neoria. De asemenea, el avea o biserica slavita,  a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, careia imparatii luptatori impotriva icoanelor ii luasera podoabele, scotand sfintele icoane si insemnand numai cruci in locul lor. Deci, patricianul acesta, facand, din nou, icoanele bisericii, cum se cadea, a zidit si o baie, foarte mica, dedesuptul bisericii, pentru trupeasca lui odihna. Dar deasupra acelei bai se aducea pururea preamarire lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit intr-insa darul Preasfantului Duh, pentru Preacurata Maica a Domnului nostru Iisus Hristos, si au inceput a se face multe tamaduiri, de multe feluri de boli. S-au strans si unii iubitori de Dumnezeu si au cerut de la patrician sa faca imbaierile, o data pe saptamana, pentru fratii cei intru Hristos si, mai ales, pentru cei bolnavi; si primind invoirea, faceau aceasta, cu credinta, si se vindecau. Deci, murind patricianul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce erau oameni iubitori de Dumnezeu, spre mantuirea lui sufleteasca. Dar acestia, fiind saraci si neavand nici apa de ajuns, nici alt venit, incetul cu incetul, grijea lucrarii se parasea si, nevrand nimeni dreptul sa o lase altcuiva, a ramas neingrijita. Iar baia, jefuind-o unii si altii de podoabele pe care le avea, lucrul a incetat cu desavarsire. Iar sfanta biserica, vindecatoare a celor bolnavi, in care facea slujba un preot, care, din dumnezeiescul dar, slujea acolo, avea din destul, cele de trebuinta hranei. Deci, fericitul imparat Roman, facandu-si palatul imparatesc si trebuindu-i multe materiale la lucrul palatelor, instiintandu-se de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu, ca are multe materiale de folos, a pus gand sa o strice. Dar Nascatoarea de Dumnezeu purta de grija impotriva celor ce gandea imparatul. Si, in noaptea aceea, s-a aratat celui care era ispravnic asupra lucrarilor, precum si unui tanar, ruda cu ispravnicul, si le-a zis, ingrozindu-i, sa nu cuteze nicidecum a-i darama casa ei, cea de la Neoria. Iar, daca s-a facut ziua, tanarul a spus mamei ispravnicului visul sau si a auzit si imparatul, care, indata ce a aflat, a zis cuvantul acesta: "Nu vreau sa supar pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ci, inca, voi innoi casa aceea cu cele de trebuinta". Asa incat, in loc sa o strice, oamenii care au fost trimisi au curatit baia, cu toata grija, si au innoit-o. Deci, terminandu-se toate lucrarile si facandu-se baia mai mare, au incalzit-o, iar imparatii Roman, Constantin si Hristofor s-au imbaiat intr-insa si bucurandu-se, au intarit acea baie, cu hrisov de danie, pe care s-o poata lua in fiecare an. Si au daruit-o unei manastiri, ca monahii manastirii aceleia sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu. Iar minunile ce s-au facut in acea biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa deoparte, povestind doar una din minunile ce s-au facut in vremea noastra.
    O femeie vestita a cazut in boala grea. Si, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la doctori. Dar, auzind de minunile ce se faceau la biserica de la Neoria, a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo. Si, ramanand acolo cateva zile si petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bantuita de boala. A iesit, deci, si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherna si, cazand la pamant, se ruga zicand: "Miluieste-ma, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca am alergat la tine, fiind lipsita de orice ajutor omenesc." SI, ramanand acolo noua zile, in ziua cea din urma, i s-a aratat o Doamna preacinstita, zicandu-i: "O, femeie, ce strigi catre mine, neincetat?" Iar ea a zis catre dansa: "O, Stapana, stiu ca, pentru pacatele mele, ma chinuiesc, dar, mai stiu noi pacatosii, Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorat din cer si S-a facut om, nascandu-Se din pantecele tau, drept aceea, am alergat la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa." Iar Nascatoarea de Dumnezeu a zis catre dansa: "Du-te la lacasul meu cel mic, de la Neoria, si acolo iti vei afla vindecarea." Deci, daca s-a desteptat femeia, a multumit lui Dumnezeu si s-a dus, in graba, la Neoria. SI, cazand cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea: "Miluieste-ma Stapana si implineste mila ta catre mine." Si, dupa ce a zis aceasta, a adormit. Si a vazut, iarasi, pe Nascatoarea de Dumnezeu, care i se aratase, impreuna cu un barbat frumos, catre care Maica Domnului a zis: "Iata, femeia cea bolnava, vindeca-i pantecele." Si acela, indata, atingand-o peste pantece cu varga, ce tinea in mana, s-a facut nevazut, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, care se aratase cu dansul. Deci, desteptandu-se femeia, a intrat in baie si, spalandu-se, a iesit sanatoasa. Si, inchinandu-se acelui sfant loc, a tamaiat cu mirodenii, multumind Preacuratei Stapane de Dumnezeu Nascatoarei, spre slava Celui ce S-a nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, istorisire din Limonar, despre cel dintre Sfinti, Parintele nostru Ghenadie, patriarhul Constantinopolului.     Despre Sfantul Ghenadie, in cartea care se numeste Limonar, Parintii Sofronie si Ioan povestesc asa: "Am mers, ziceau ei, intr-o manastire de obste, care se numea Salama, departe fiind, de Alexandria, ca la noua stadii. Si am aflat acolo pe doi stareti, care fusesera, mai inainte, preoti in Constantinopol. Aceia ne-au povestit noua despre fericitul patriarh Ghenadie, ca era foarte bland si curat cu trupul si preainfranat. Si a fost instiintat despre un cleric, cu numele Harisie, care slujea in biserica Sfantului Mucenic Elefterie si care mult gresea. Ca nu numai intru lenevire si nepurtarea de grija si in necuratie vietuia, ci si cu talharii se indeletnicea. Deci, chemandu-l pe el patriarhul, il sfatuia prin cuvinte, cu duhul blandetei, spre indreptare. Dar, vazandu-l petrecand in neindreptare, a poruncit ca sa fie pedepsit, parinteste, pentru indreptare. Dar acela, umbland cu totul umbland cu totul neindreptat si prin pedepsire neintepetindu-se, a trimis patriarhul, pe unul din slujitorii sai, la biserica Mucenicului, la care slujea Harisie, ca sa se roage Mucenicului, ca, pe clericul acela, care greseste la biserica sa, sau sa-l indrepteze sau sa-l desparta de biserica. Deci, trimisul, ducandu-se si stand in biserica in fata altarului, si intinzandu-si mana spre mormantul Mucenicului, a zis: "Sfinte Mucenice Elefterie, iti graieste tie Ghenadie patriarhul, prin mine pacatosul, ca Harisie, care slujeste in biserica ta face multe faradelegi si sminteli. Deci, tu, sau sa-l indreptezi pe el, sau sa-l desparti de biserica." Deci, facand aceasta, dimineata l-au aflat Harisie mort. Si, de aici, se poate vedea cat de placut a fost lui Dumnezeu, si Sfintilor Lui, fericitul Ghenadie, ca nu in desert a fost cuvantul lui, ce s-a grait catre Sfantul Mucenic, prin trimisul sau, ci, degraba a fost auzit si cu fapta implinit.
Intru aceasta zi, cuvant despre milostivul Sozomon, ca celui ce da saracilor milostenie, imprumut ii da lui Dumnezeu si va lua insutit.     A fost un oarecare om in Ierusalim, cu numele Sozomon, care, mergand prin cetate, s-a intalnit cu un sarac necajit si, dezbracand de pe el imbracamintea, i-a dat-o saracului si s-a dus in calea sa. Insa, aceasta se intampla in vremea secerisului si ziua se pleca spre seara. Si, adormind el putin, a avut un vis. Si se facea ca era intr-o casa minunata, in care era multa lumina si tot felul de pomi, cu multe feluri de roade binemirositoare, incat se plecau ramurile pana la pamant. Si pasarile cantau, in multe feluri, cantari preafrumoase, neavand tacere, incat se putea auzi glasul lor de la pamant si pana la cer. Si ramurile se clatinau cu slava mare.
    Deci, acestea vazandu-le el, a venit la dansul un tanar si i-a zis lui: "Vino dupa mine!" Si au mers impreuna, la un stalp poleit cu aur. Si printr-o ferestruica a vazut niste usi si palate preaslavite si impodobite cu margaritare de mult pret. Si, privind Sozomon acolo, iata, au iesit niste barbati cu aripi, din palatele acelea, stralucind ca soarele si ducand patru lazi. Iar, cand acei minunati ingeri treceau de usi, a cunoscut Sozomon ca ei mergeau spre dansul. Si, stand, au pus in preajma lui lazile acelea si asteptau pe cineva, puternic, care sa vina la dansii. Deci, iata, a vazut Sozomon un barbat frumos, iesind din palatele acelea si a mers la ingerii care tineau lazile si le-a zis lor: "Aratati omului acestuia ca, de vreme ce a miluit pe saracul acela, dandu-i lui haina sa, apoi, pentru dansul, se pastreaza lazile acestea." Si a deschis o lada, din cele de aur, au si inceput sa scoata camasi si haine imparatesti si le intindeau pe el, zicandu-i: "Solomon, oare, sunt placute acestea inaintea ochilor tai?" Iar el zicea: "Eu sunt nevrednic si a privi spre ele." Si-i aratau lui si alte tesute cu aur si mult pret, cu felurite podoabe si erau ele, ca la o mie la numar, si i-au zis lui: "Cel ce da saracului insutit va primi si viata vesnica va mosteni." Apoi, i-a zis lui Domnul ingerilor: "Tie iti graiesc, Sozomon, iata, cat de multe bunatati ti-am pregatit tie, pentru o haina, cu care M-ai imbracat pe Mine, vazandu-Ma gol. Mergi, dar, si mai fa si altele asemenea si se va da tie insutit." Iar Sozomon a raspuns, fiind cuprins de frica si de bucurie: "Doamne al meu, oare, asa vor lua toti cei ce fac milostenie la saraci?" Si i-a zis: "Cu adevarat, asa este. Ca tot cel ce face milostenie, insutit va primi si viata vesnica va mosteni. Insa iti spun tie si aceasta, sa nu te caiesti pentru milostenie, nici sa te indoiesti de cel sarac, cand i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, in loc de plata, paguba indoita sa primesti." Deci, dupa ce a auzit acestea, Solomon, s-a desteptat din somn si s-a minunat in sine de acel infricosator vis. Apoi, sculandu-se din pat, a zis: "Daca asa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi da saracului si cealalta haina a mea." Si, cealalta noapte a avut acelasi vis. Deci, sculandu-se, a doua zi, si-a impartit averea sa saracilor. Si, despartindu-se de lume, s-a facut calugar iscusit.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre talharul Chiriac.     Spunea un iubitor de Hristos despre Chiriac talharul, ca facea razboi pentru furt, pe la Emaus, acolo unde este cetatea Nicopolei. Si atat de cumplit era, incat oamenii il numeau lup. Inca, mai avea impreuna cu sine si pe alti talhari, nu numai crestini, ci si evrei si samarieni. Deci, odata, ducandu-se oamenii din Nicopole, de la casele lor, la sfanta cetate a Ierusalimului, in Saptamana cea mare, pentru botezul copiilor lor, dupa ce i-au botezat, se intorceau la casele lor, ca sa praznuiasca sfanta zi a Invierii. Si i-au intampinat pe ei talharii, nefiind de fata mai marele talharilor, Chiriac. Barbatii au fugit, iar, pe femei, prinzandu-le, pe pruncii de curand botezati i-au aruncat pe pamant. Atunci, cand fugeau barbatii, i-a intampinat pe ei vataful de talhari si i-a intrebat: "De ce fugiti?" Iar ei i-au spus lui ceea ce li s-a intamplat. Deci, luandu-i pe ei, Chiriac, mai marele talharilor, i-a adus la insotitorii sai. Si au aflat pe prunci aruncati la pamant. Si, afland de cele ce facusera talharii, indata i-a taiat pe toti cei facusera spurcaciuni. Si a poruncit barbatilor ca sa-si ia pe copiii lor si sa nu se desparta de femeile lor. Iar, dupa ce a mai trecut putina vreme, prins a fost insusi vataful talharilor, si a petrecut in temnita zece ani, si nimeni din domni sau din dregatori nu l-au ucis pe el. Iar, mai pe urma, i-au slobozit din temnita si spunea el despre sine, folosul celor ce auzeau: "Pentru copiii aceia, pe care i-am izbavit eu, atunci, am scapat de moartea cea amara. Pentru ca ii vedeam pe ei, de multe ori, zicandu-mi, sa nu ma tem, caci ei vor raspunde pentru mine." Si am vorbit eu impreuna cu dansul, zicea ava Ioan, presbiterul unei manastiri de obste, si acestea ne spunea noua, slavind pe Dumnezeu, pentru toate cele ce se savarsesc pe Dansul, pentru ca neuitate sunt facerile de bine, ale tutoror oamenilor Inaintea Lui.
    Pentru aceasta, a fost izabavit, si acest talhar, din legaturi, din temnita si din moartea cea amara, prin Hristos Iisus, Domnul nostru. Caruia se cuvine slava, cinste si stapanire, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
    Sfarsitul Prologului ce cuprinde douasprezece luni, iar Celui in Treime slavit, Dumnezeului nostru, slava!
 

Predică

Despre ultima aşteptare – „Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină” (II Petru 3: 14).

Fraţilor, care este ultima noastră aşteptare? Cînd e noapte, noi aşteptăm ziua, iar cînd e zi, ştim că vine noaptea; şi tot aşa, iar noapte, şi iar zi: este o aşteptare acesta care nu este ultima noastră aşteptare. Fraţilor, care este ultima noastră aşteptare? Iată, atunci cînd sîntem fericiţi tremurăm de spaimă la gîndul că va veni tristeţea; iar cînd plîngem, aşteptăm să vină ziua cînd plînsul va lua sfîrşit: şi tot aşa, plînsul se schimbă cu bucuria, iar bucuria cu plînsul. Dar nici măcar aşteptarea aceasta nu este ultima noastră aşteptare.

Fraţilor, ultima noastră aşteptare este aşteptarea judecăţii lui Dumnezeu.

Cînd va veni judecata lui Dumnezeu, adică acea Zi înfricoşată a Domnului care va arde ca focul (Maleahi 4: 1), atunci fiecare dintre noi va primi ceea ce merită: unii vom primi ziua cea care se preface în noapte, pe cînd alţii noaptea cea care se preface în zi; unii vor primi bucuria căreia nu îi va mai urma niciodată tristeţea, iar alţii tristeţea, care nu se va mai preface niciodată în bucurie. Fraţilor, aceasta este ultima aşteptare a neamului omenesc, că o ştim aceasta sau nu, că gîndim vreodată la ea sau nu. Totuşi, noi cei credincioşi, ar trebui să cunoaştem aşteptarea aceasta, şi să ne gîndim la ea mereu, să o avem mereu.

Această cunoaştere trebuie să ne fie nouă zenitul tuturor cunoştinţelor noastre, şi să imprime direcţia tuturor gîndurilor noastre. Cunoaşterii şi contemplării acestei aşteptări trebuie să le adăugăm ceea ce este cel mai important: rîvna şi nevoinţa noastră ca să fim aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină.

Trebuie să rîvnim şi să ne nevoim ca să fim aflaţi de El fără prihană în minte şi în inimă, neînvinovăţiţi de conştiinţa noastră, şi în pace cu Dumnezeu. Doar atunci ne va fi nouă ultima aşteptare fără teamă de neprevăzutul ei, doar atunci nu ne va fi spaimă că la împlinirea ei vom fi aruncaţi în noaptea cea fără de zi, sau în tristeţea cea veşnic fără bucurie. Aşa cum totul şi toate cele din viaţa Domnului şi Mîntuitorului nostru lisus Hristos au fost neaşteptate de către oameni, tot astfel şi a Doua Lui Venire în putere şi în slavă va fi neaşteptată pentru ei. Căci neaşteptată a fost Naşterea Lui din Preacurata Fecioara, neapteptată sărăcia Lui; neaşteptate minunile Lui, neaşteptate şi nemaiauzite foarte cuvintele Lui; neaşteptate umilirile Lui şi moartea Lui cea de bunăvoie fără de cinste, şi învierea Lui, şi înălţarea Lui, şi Biserica Lui, şi vestirea Credinţei Lui în toată lumea şi veacurile. La fel de neaşteptată va fi şi a doua Venire a Lui cea întru putere şi întru slavă: ea va fi marele şoc al omenirii, mai şocant decît toate cele care au mai fost vreodată.

O Stăpîne Doamne Judecătorule Atotdrepte, cum Te vom întîmpina pre Tine noi păcătoşii, carele nu sîntem îmbrăcaţi în haina păcii, a neprihănirii şi a curăţiei? Ajută-ne nouă, Stăpîne! Ajută-ne nouă ca să ne sîrguim, pe cît ne este cu putinţă oamenilor, spre acea înfricoşată întîlnire cu Tine! Căci noi Ţie Unuia ne închinăm şi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!