• Pomenirea Sfântului şi Dreptului Evdochim
Sfîntul Evdochim s-a născut în Capadocia
din părinţi foarte credincioşi care s-au numit Vasile şi Evdochia. În
vremea împăratului Teofil (829-842), Evdochim s-a aflat tînăr ofiţer în
armata imperială. Chiar în rang militar
fiind, el s-a străduit pururea să trăiască conform poruncilor
Evangheliei. Păstrîndu-se întru toată curăţenia sufletească şi
trupească, el nu a vorbit niciodată cu femei, în afară de mama lui. El a
fost milostiv cu nenorociţii şi cu nevoiaşii, citind pururea cu
sîrguinţă din sfintele cărţi, şi stând cu şi mai multă sîrguinţă la
sfinta rugăciune înaintea lui Dumnezeu. El s-a ferit întotdeauna de
distracţii şi de grăirile deşarte cu cei deşerţi: „în mijlocul
deşertăciunilor celor lumeşti trăind, el a stat ca floarea de crin între
spini, şi ca aurul în mijlocul focului”. Datorită marilor lui virtuţi
şi însuşiri, împăratul 1-a numit guvernator al Capadociei. Din această
poziţie înaltă Evdochim s-a arătat drept înaintea lui Dumnezeu şi a
oamenilor. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu Evdochim a murit la o
vîrstă tînără, în anul al treizeci şi treilea al vieţii lui. Sfintele lui moaşte sînt făcătoare de minuni, vindecînd bolile oamenilor.
Un nebun s-a atins odată de racla lui, şi s-a făcut imediat sănătos; un
copil paralitic, atingîndu-se şi el de sfinta raclă, s-a ridicat pe
picioarele lui şi a mers bine. După optsprezece luni, mama lui a deschis
racla şi a aflat trupul lui Evdochim de parcă ar fi fost viu, fără nici
un semn de putreziciune sau stricare. Din el ieşea miros de
bunămireasmă. Sfintele moaşte ale Dreptului Evdochim au fost mai după
aceea mutate la Constantinopol şi îngropate într-o biserică nouă
închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi ctitorită de părinţii
Dreptului Evdochim.
• Pomenirea Sfintei Iulita din Cezareea
Această Sfinta lulita a fost din Cezareea
Capadociei. Avînd o neînţelegere cu vecinul privitoare la pămînt, acela
a denunţat-o pe lulita că este creştină, ceea ce o aşeza în afara
protecţiei legii. Sfînta lulita atunci şi-a lepădat cu bucurie toate proprietăţile, mai curînd decît să-şi lepede credinţa.
Dar necuraţii păgîni nu s-au mulţumit numai cu aceasta, ci au şi
torturat-o, iar la urmă au omorît-o arzînd-o de vie, la anul 303. Aşa
şi-a sacrificat fără să clipească această fericită şi averile şi trupul,
pentru mîntuirea sufletului ei în veşnicie.
• Pomenirea Sfântului Iosif din Arimathea
Nobilul losif acesta a fost un bărbat
foarte bogat, şi membru al Sinedriului Evreiesc din vremea
Mîntuitorului. În taină, el a fost următor al lui Hristos (Matei 27: 57,
loan 19: 38). losif şi Nicodim au luat
Trupul lui Hristos de pe Cruce, şi 1-au aşezat în mormântul cel nou al
lui losif. Pentru aceasta el a fost arestat de către evrei şi aruncat în
închisoare. Acolo a venit la el Domnul Cel înviat, Care 1-a
întărit, dovedindu-i învierea Lui. După o oarecare vreme evreii 1-au
scos pe losif din închisoare şi 1-au izgonit din pămîntul lui
strămoşesc. Sfîntul losif din Arimathea a călătorit în toată lumea
predicînd Evanghelia lui Hristos, şi a adus vestea cea bună pînă şi în
Anglia, unde s-a săvîrşit către Domnul.
• Pomenirea Sfântului Ioan Exarhul
Acest Sfînt loan a fost un vestit
presbiter bulgar, împodobit cu adînca învăţătură a cărţilor, care a
trăit în vremea Ţarului [bulgar] Simeon (892-896). El a tradus
Hexameronul Sfîntului Vasile cel Mare şi Mărturisirea de Credinţă
Ortodoxă a Sfîntului loan Damaschinul în limba slavonă. El s-a săvîrşit
către Domnul cu pace.
Cântare de laudă la Sfântul Iosif din Arimathea
losif, bărbat bogat şi nobil întru Hristos
Răstignit nicicum nu s-a smintit,
Ci cînd soarele şi-apierdut lumina,
Şi s-a cutremurat pămîntul,
El mers-a la Pilat şi i-a zis
Că Domnul a murit, Dătătorul vieţii:
Astfel făcutu-s-a ucenicul cel tainic
Cunoscut tuturor.
Astfel, ascunzîndu-Se în pământ
Cel Arătat tuturor,
Cel ascuns ucenic s-a mărturisit al Domnului în auzul tuturor.
Astfel făcutu-s-a losif vestit
Într-o singură zi.
Cu Nicodim împreună el
Trupul Domnului
De pe Cruce-a luat,
Şi în a lui grădină L-au pus,
Într-o peşteră nouă.
Spionii evrei au auzit acestea şi grabnic au raportat,
Iar bătrînii evreilor pre losif
Aruncatu-l-au în temniţă, legat în lanţuri,
losif zace în temniţa întunecată,
În ziua în care Domnul iadul îl străluceşte
Cu a Lui lumină.
losif în minte
Îl vede acum pre Domnul
Aude cuvintele Lui minunate, gîndeşte la minunile Lui,
La spusele şi prorociile Lui minunate.
Pe cînd era lîngă El, în lumina Domnului stătea,
Dar acum zăcea în întuneric, înlăuntru
Şi în afară.
Întunecate nopţi, dimineţi şi zile,
Întunecat e totul cînd se ia Soarele de pe cer!
O, deznădăjduit întuneric, mai întunecat decît iadul!
Dar iată!
Deodată în temniţă răsare-o lumină,
Domnul Cel înviat vine
La robul lui cel din lanţuri.
O, losife, brave şi nobile bărbat,
Tu nu te-ai smintit nici întru Domnul înviat,
Tu la Pilat ai mers, moartea Domnului i-ai spus,
Dar vestitu-i-ai şi slăvită Lui înviere.
Să se bucure ţara Britaniei
Şi să te prăznuiască cu cinste,
Căci tu cel dintâi
Cuvîntul mîntuirii întru ea l-ai semănat.
Sinaxar 31 Iulie
În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea Sfântului si Dreptului Evdochim.
Acest fericit a trait pe vremea împaratiei lui Teofil, cel ce ura pe
Hristos si lupta împotriva icoanelor. Parintii sfântului duceau viata
stralucita, pentru ca erau patricieni si drept-credinciosi. Fiind
crescut bine de parintii sai, Vasile si Evdochia, a fost cinstit de
împaratul Teofil cu dregatoria de candidat, si a fost pus serdar mare
peste osti, întâi în Capadocia, dupa aceea în tara harsianilor. Fiind el
cumpana dreapta si dreptar, care pazea toata îndreptarea, facea multe
milostenii în toate zilele, si ajuta pe vaduve si pe saraci. În scurte
cuvinte, se purta si facea tot felul de bunatati. Dumnezeieste vietuind,
si cazând într-o boala trupeasca, si-a dat sufletul la Dumnezeu, iar
robii lui, plinindu-i voia, l-au îngropat cu hainele lui cu care era
îmbracat, fiind marit de Dumnezeu cu multe minuni. Si s-a facut mutarea
moastelor sale la Bizant, în sase zile ale lui iulie; iar sfânta sa
adormire, în 31 de zile ale aceleiasi luni.
Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii cinstitei
case a Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din
Vlaherne, unde se afla sfânta racla; si înaintepraznuirea cinstitei si
de viata facatoarei Cruci, adica: scoaterea cinstitei Cruci de la
palatul împaratesc în cetate.
Tot
în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iosif cel din Arimateea, care a
îngropat preacuratul trup al Stapânului Hristos, si care cu pace s-a
savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doisprezece Mucenici romani, care de sabie s-au savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cugetare
Nevoitorii din pustie luptă să-şi taie voile proprii şi să trăiască strict în conformitate cu voia lui Dumnezeu.
Unii cred în
mod greşit că sihastrul trăieşte într-o izolare completă. Dar nici un
sihastru nu zice aşa. El trăieşte în apropierea şi în intimitatea lui
Dumnezeu, a îngerilor şi a sfinţilor. Căci acolo unde este mintea
omului, acolo este şi viaţa lui. Mintea sihastrului se află în cea mai
înaltă, mai curată şi mai numeroasă companie în care se poate afla
vreodată omul.
Avva Marcu l-a mustrat odată pe Avva Arsenie astfel: „Pentru care pricină fugi tu pururea de feţele noastre şi de convorbirile cu noi?”. Atunci Avva Arsenie a zis: „Dumnezeu ştie că vă iubesc, dar nu pot fi şi cu Dumnezeu şi cu voi. În ceruri mii şi mii, şi mii de mii, au o singură voie; pe cînd aici, între noi oamenii, sînt multe şi felurite voi. De aceea nu pot fi şi cu Dumnezeu, şi cu oamenii”.
Luare aminte
Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu care a căzut asupra lui Abimelec şi asupra locuitorilor Sichemului (Judecătorii 9):
- La cum Abimelec, cu ajutorul bărbaţilor din Sichem, a ucis pe şaptezeci dintre fraţii lui;
- La cum după aceea Abimelec i-a ucis pe locuitorii Sichemului, a arat locul pe care fusese cetatea lor şi a presărat pămîntul cu sare;
- La cum, după multe biruinţe, Abimelec a fost ucis de o femeie care a aruncat în el din turn cu o bucată de piatră de rîşniţă şi i-a spart capul, de moarte;
- La cum blestemul lui lotam, fiul lui Ghedeon, i-a ajuns pe locuitorii Sichemului şi pe Abimelec.
Asa s-a intamplat, bunaoara, cu "Vesmantul Maicii Domnului" cu "cinstitul ei Omofro", cu Braul Maicii Domnului", cu moastele a sute si mii de Mucenici si cu atatea altele, de acest fel, aducatoare aminte despre cei ce au marturisit, de-a lungul vremurilor, credinta noastra veche si mereu noua, in Iisus Hristos, Domnul nostru.
Cinstitul Brau al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astazi, a fost adus, de la Ierusalim, la Constantinopol, asezat intr-o racla de aur, cu pecetluire imparateasca, si a fost pus in biserica pe care dreptcredinciosul imparat Teodosie cel Tanar o zidise, cu hramul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia, adica targul de arama. Dupa multi ani, pe vremea imparatiei lui Leon cel Intelept (886-912) sotia acestuia, Zoe imparateasa, era suparata de duhul cel necurat, iar imparatul si rudeniile lui erau in mare mahnire si se faceau multe rugaciuni catre Dumnezeu, pentru imparateasa, care patimea. Si i s-a aratat ei o dumnezeiasca vedenie, spunandu-i ca, daca se va pune pe dansa Braul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, va lua tamaduire.
Imparateasa a spus acest vis barbatului sau, imparatului Leon, iar el, a rugat, indata, pe patriarh pentru aceasta. Si, dezlegand pecetea, au deschis racla si s-a aflat, intreg, cinstitul Brau al Preacuratei, intru nimic vatamat de trecerea vremii. Si l-au sarutat pe el cu evlavie. Iar, cand petriarhul l-a intins deasupra imparatesei, aceasta, indata a scapat de chinuirea diavoleasca si a castigat tamaduire desavarsita de boala ei. Atunci, toti, cu bucurie, au preamarit pe Hristos Dumnezeu si pe Preacurata Maica lui, cantand cantari de multimire. Iar cinstitul Brau, fiind pus in aceeasi racla de aur, a fost pecetluit cu pecete imparateasca. Si s-a asezat praznuirea de astazi, in cinstea Binecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte a minunii ce s-a facut atunci de sfantul sau Brau, cu darul Preacuratei si cu milostivirea Celui ce S-a nascut dintr-insa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Intru aceasta zi, pomenirea innoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.
O femeie vestita a cazut in boala grea. Si, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la doctori. Dar, auzind de minunile ce se faceau la biserica de la Neoria, a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo. Si, ramanand acolo cateva zile si petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bantuita de boala. A iesit, deci, si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherna si, cazand la pamant, se ruga zicand: "Miluieste-ma, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca am alergat la tine, fiind lipsita de orice ajutor omenesc." SI, ramanand acolo noua zile, in ziua cea din urma, i s-a aratat o Doamna preacinstita, zicandu-i: "O, femeie, ce strigi catre mine, neincetat?" Iar ea a zis catre dansa: "O, Stapana, stiu ca, pentru pacatele mele, ma chinuiesc, dar, mai stiu noi pacatosii, Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorat din cer si S-a facut om, nascandu-Se din pantecele tau, drept aceea, am alergat la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa." Iar Nascatoarea de Dumnezeu a zis catre dansa: "Du-te la lacasul meu cel mic, de la Neoria, si acolo iti vei afla vindecarea." Deci, daca s-a desteptat femeia, a multumit lui Dumnezeu si s-a dus, in graba, la Neoria. SI, cazand cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea: "Miluieste-ma Stapana si implineste mila ta catre mine." Si, dupa ce a zis aceasta, a adormit. Si a vazut, iarasi, pe Nascatoarea de Dumnezeu, care i se aratase, impreuna cu un barbat frumos, catre care Maica Domnului a zis: "Iata, femeia cea bolnava, vindeca-i pantecele." Si acela, indata, atingand-o peste pantece cu varga, ce tinea in mana, s-a facut nevazut, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, care se aratase cu dansul. Deci, desteptandu-se femeia, a intrat in baie si, spalandu-se, a iesit sanatoasa. Si, inchinandu-se acelui sfant loc, a tamaiat cu mirodenii, multumind Preacuratei Stapane de Dumnezeu Nascatoarei, spre slava Celui ce S-a nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru slava!
Deci, acestea vazandu-le el, a venit la dansul un tanar si i-a zis lui: "Vino dupa mine!" Si au mers impreuna, la un stalp poleit cu aur. Si printr-o ferestruica a vazut niste usi si palate preaslavite si impodobite cu margaritare de mult pret. Si, privind Sozomon acolo, iata, au iesit niste barbati cu aripi, din palatele acelea, stralucind ca soarele si ducand patru lazi. Iar, cand acei minunati ingeri treceau de usi, a cunoscut Sozomon ca ei mergeau spre dansul. Si, stand, au pus in preajma lui lazile acelea si asteptau pe cineva, puternic, care sa vina la dansii. Deci, iata, a vazut Sozomon un barbat frumos, iesind din palatele acelea si a mers la ingerii care tineau lazile si le-a zis lor: "Aratati omului acestuia ca, de vreme ce a miluit pe saracul acela, dandu-i lui haina sa, apoi, pentru dansul, se pastreaza lazile acestea." Si a deschis o lada, din cele de aur, au si inceput sa scoata camasi si haine imparatesti si le intindeau pe el, zicandu-i: "Solomon, oare, sunt placute acestea inaintea ochilor tai?" Iar el zicea: "Eu sunt nevrednic si a privi spre ele." Si-i aratau lui si alte tesute cu aur si mult pret, cu felurite podoabe si erau ele, ca la o mie la numar, si i-au zis lui: "Cel ce da saracului insutit va primi si viata vesnica va mosteni." Apoi, i-a zis lui Domnul ingerilor: "Tie iti graiesc, Sozomon, iata, cat de multe bunatati ti-am pregatit tie, pentru o haina, cu care M-ai imbracat pe Mine, vazandu-Ma gol. Mergi, dar, si mai fa si altele asemenea si se va da tie insutit." Iar Sozomon a raspuns, fiind cuprins de frica si de bucurie: "Doamne al meu, oare, asa vor lua toti cei ce fac milostenie la saraci?" Si i-a zis: "Cu adevarat, asa este. Ca tot cel ce face milostenie, insutit va primi si viata vesnica va mosteni. Insa iti spun tie si aceasta, sa nu te caiesti pentru milostenie, nici sa te indoiesti de cel sarac, cand i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, in loc de plata, paguba indoita sa primesti." Deci, dupa ce a auzit acestea, Solomon, s-a desteptat din somn si s-a minunat in sine de acel infricosator vis. Apoi, sculandu-se din pat, a zis: "Daca asa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi da saracului si cealalta haina a mea." Si, cealalta noapte a avut acelasi vis. Deci, sculandu-se, a doua zi, si-a impartit averea sa saracilor. Si, despartindu-se de lume, s-a facut calugar iscusit.
Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre talharul Chiriac.
Pentru aceasta, a fost izabavit, si acest talhar, din legaturi, din temnita si din moartea cea amara, prin Hristos Iisus, Domnul nostru. Caruia se cuvine slava, cinste si stapanire, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Sfarsitul Prologului ce cuprinde douasprezece luni, iar Celui in Treime slavit, Dumnezeului nostru, slava!
Predică
Despre ultima aşteptare
– „Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi
aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină” (II Petru 3: 14).
Fraţilor, care este ultima noastră aşteptare? Cînd
e noapte, noi aşteptăm ziua, iar cînd e zi, ştim că vine noaptea; şi
tot aşa, iar noapte, şi iar zi: este o aşteptare acesta care nu este
ultima noastră aşteptare. Fraţilor, care este ultima noastră aşteptare? Iată,
atunci cînd sîntem fericiţi tremurăm de spaimă la gîndul că va veni
tristeţea; iar cînd plîngem, aşteptăm să vină ziua cînd plînsul va lua
sfîrşit: şi tot aşa, plînsul se schimbă cu bucuria, iar bucuria cu
plînsul. Dar nici măcar aşteptarea aceasta nu este ultima noastră aşteptare.
Fraţilor, ultima noastră aşteptare este aşteptarea judecăţii lui Dumnezeu.
Cînd va veni judecata lui Dumnezeu, adică
acea Zi înfricoşată a Domnului care va arde ca focul (Maleahi 4: 1),
atunci fiecare dintre noi va primi ceea ce merită: unii vom primi ziua
cea care se preface în noapte, pe cînd alţii noaptea cea care se preface
în zi; unii vor primi bucuria căreia nu îi va mai urma niciodată
tristeţea, iar alţii tristeţea, care nu se va mai preface niciodată în
bucurie. Fraţilor, aceasta este ultima aşteptare a neamului omenesc, că o
ştim aceasta sau nu, că gîndim vreodată la ea sau nu. Totuşi, noi cei
credincioşi, ar trebui să cunoaştem aşteptarea aceasta, şi să ne gîndim
la ea mereu, să o avem mereu.
Această cunoaştere trebuie să ne fie nouă zenitul tuturor cunoştinţelor noastre, şi să imprime direcţia tuturor gîndurilor noastre. Cunoaşterii şi contemplării acestei aşteptări trebuie să le adăugăm ceea ce este cel mai important: rîvna şi nevoinţa noastră ca să fim aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină.
Trebuie să rîvnim şi să ne nevoim ca să
fim aflaţi de El fără prihană în minte şi în inimă, neînvinovăţiţi de
conştiinţa noastră, şi în pace cu Dumnezeu. Doar atunci ne va fi nouă
ultima aşteptare fără teamă de neprevăzutul ei, doar atunci nu ne va fi
spaimă că la împlinirea ei vom fi aruncaţi în noaptea cea fără de zi,
sau în tristeţea cea veşnic fără bucurie. Aşa cum totul şi toate cele
din viaţa Domnului şi Mîntuitorului nostru lisus Hristos au fost
neaşteptate de către oameni, tot astfel şi a Doua Lui Venire în putere
şi în slavă va fi neaşteptată pentru ei. Căci neaşteptată a fost
Naşterea Lui din Preacurata Fecioara, neapteptată sărăcia Lui;
neaşteptate minunile Lui, neaşteptate şi nemaiauzite foarte cuvintele
Lui; neaşteptate umilirile Lui şi moartea Lui cea de bunăvoie fără de
cinste, şi învierea Lui, şi înălţarea Lui, şi Biserica Lui, şi vestirea
Credinţei Lui în toată lumea şi veacurile. La fel de neaşteptată va fi
şi a doua Venire a Lui cea întru putere şi întru slavă: ea va fi marele
şoc al omenirii, mai şocant decît toate cele care au mai fost vreodată.
O Stăpîne Doamne Judecătorule
Atotdrepte, cum Te vom întîmpina pre Tine noi păcătoşii, carele nu
sîntem îmbrăcaţi în haina păcii, a neprihănirii şi a curăţiei? Ajută-ne
nouă, Stăpîne! Ajută-ne nouă ca să ne sîrguim, pe cît ne este cu putinţă
oamenilor, spre acea înfricoşată întîlnire cu Tine! Căci noi Ţie Unuia
ne închinăm şi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!