Luna octombrie întru întâia zi: Praznicul Acoperãmântului Maicii Domnului. ✝ Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani ; Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani ;Cinstirea Icoanei Macii Domnului din Kasperov; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Hârbovăț; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov;

 

 

        Cuvant la Acoperamantul Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfantului Andrei si a lui Epifanie.
        Praznicul de astazi, al Acoperamantului, a inceput a se praznui pentru o pricina ca aceasta:
        In zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), in Constantinopol, spre Duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, intru slava Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la intaia zi a lunii octombrie si de fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?" Iar el a zis: "O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele."
        Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos: "Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste".
        Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
        Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
 

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov (Pskov-Pokrovskaia)

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov a fost pictată în cinstea minunatei mijlociri a Maicii Domnului pentru orașul Pskov, în timpul asediului acestuia de către trupele poloneze a regelui Ștefan Bathory, în 1581.

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov este prăznuită pe 1 octombrie.

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov a fost pictată în cinstea minunatei mijlociri a Maicii Domnului pentru orașul Pskov, în timpul asediului acestuia de către trupele poloneze a regelui Ștefan Bathory, în 1581.

Auzind că trupele poloneze se apropie, episcopul Pskovului s-a adresat Mănăstirii Pskov-Pecerska cu rugămintea de a aduce în procesiune icoana Adormirii Maicii Domnului.

În ajunul luptei decisive, Maica Domnului s-a arătat starețului Dorotei care se ruga în chilia sa din apropierea orașului. Preasfânta Fecioară s-a arătat starețului Dorotei însoțită de o mulțime de sfinți ruși: Sfântul și Marele Cneaz Vladimir de Kiev, Sfântul Cneaz Vsevolod-Gabriel de Pskov, Sfântul Cneaz Dovmont-Timotei de Pskov, Sfântul Antonie al Peșterilor din Kiev, Sfântul Corneliu din Pskov, Sfântul Eufrosin din Spaso-Elazar, Sfântul Sava din Kripețk, Sfântul Nicolae, fericitul din Pskov, Sfântul Nifon, Arhiepiscopul de Novgorod și Pskov.

Maica Domnului împreună cu sfinții au intrat în Biserica Mănăstirii Spaso-Miroj. Sfinții se rugau stăruitor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să aibă milă de locuitorii păcătoși ai Pskovului și să scape orașul din acest necaz. Îndurându-se, Maica Domnului i-a indicat stareţului Dorotei locul de pe zid unde urma să se dea risposta asediatorilor şi a poruncit ca acolo să fie adusă şi icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Pskov-Pecerska.

În timpul luptei, polonezii au încercat să facă o spărtură în zidul orașului, dar prin mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților, ei nu au reușit să pătrundă în oraș. După eliberarea de inamici, oamenii recunoscători din Pskov au construit o biserică în cinstea Nașterii Maicii Domnului pentru care a fost pictată icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov, motiv pentru care mai este numită şi «Arătarea Maicii Domnului stareţului Dorotei».

În icoană sunt reprezentate: Mănăstirea Pskov, Turnul Pskov, Catedrala Sfintei Treimi și alte câteva biserici, marele fluviu, zidurile cetății și Mănăstirea Miroj. De asemenea este reprezentată Maica Domnului împreună cu Sfinții Cneji Vladimir al Kievului, Vsevolod-Gabriel și Dovmont-Timotei ai Pskovului; Sfântul Nifon, Arhiepiscopul Novgorodului și Pskovului; Sfinții Cuvioși Antonie de la Kiev-Pecerska și Corneliu de la Pskov-Pecerska; Sfântul Nicolae, fericitul din Pskov; Sfinții Cuvioși Eufrosin din Spaso-Elazar și Sava din Kripețk. De asemenea, este reprezentat și starețul Dorotei.

Arătarea Maicii Domnului a avut loc pe 7 septembrie, iar prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov a fost stabilită la 1 octombrie. Pentru această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost alcătuită o slujbă.

În 1944 nemţii au luat cu ei originalul străvechi al icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov. În 1970 s-a aflat că icoana făcea parte dintr-o colecție privată din München.

Pe 31 august, 2001, icoana a fost transmisă patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Alexei al II-lea, de către ambasadorul Gemaniei în Federaţia Rusă.

În 2002, icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov s-a întors la locul ei, în principalul lăcaş al regiunii Pskov - Catedrala Sfintei Treimi.

Icoana Macii Domnului din Kasperov

Într-o noapte friguroasă din februarie 1840, ea se ruga înaintea icoanei căutând alinare în necazuri. Privind la Icoana Maicii Domnului, a observat că aceasta, care era întunecată de trecerea vremii, a devenit dintr-o dată luminoasă. După aceasta, icoana a început să fie proslăvită prin multe minuni, iar oamenii au considerat-o făcătoare de minuni.

Icoana Maicii Domnului din Kasperov este prăznuită pe 1 octombrie, 29 iunie și miercuri în Săptămâna Luminată.

Tradiția spune că această icoană sfântă a fost adusă la Cherson din Transilvania la sfârșitul secolului al XVI-lea de către un sârb. Moștenită din generație în generație, icoana a ajuns la Iuliana Kasperova în anul 1809.

Într-o noapte friguroasă din februarie 1840, ea se ruga înaintea icoanei căutând alinare în necazuri. Privind la Icoana Maicii Domnului, a observat că aceasta, care era întunecată de trecerea vremii, a devenit dintr-o dată luminoasă. După aceasta, icoana a început să fie proslăvită prin multe minuni, iar oamenii au considerat-o făcătoare de minuni.

În timpul Războiului Crimeii (1853-1856), icoana a fost purtată în procesiune prin orașul Odessa, care a fost asediat de forțele inamice. În Sfânta și Marea Vineri, orașul a fost cruțat. Din acel moment, în fiecare vineri este săvârșit un acatist în fața icoanei din Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Odessa.

Icoana este pictată cu uleiuri pe o pânză montată pe un cadru de lemn. Maica Domnului îl ține pe Prunc pe brațul stâng. Pruncul ține în mâna dreaptă un sul de hârtie.

De o parte și de cealaltă a icoanei sunt reprezentați Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) și Sfânta Tatiana (12 ianuarie). Aceștia au fost probabil sfinții patroni ai primilor proprietari ai icoanei.

Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț

Originea acestei Sfinte Icoane este necunoscută. Apariția icoanei în Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Hârbovăț (Republica Moldova) este asociată cu un eveniment care a avut loc cu puțin timp înainte de Crăciunul din anul 1790.

Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț este prăznuită pe 1 octombrie.

Originea acestei sfinte icoane este necunoscută. Apariția icoanei în Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Hârbovăț (Republica Moldova) este asociată cu un eveniment care a avut loc cu puțin timp înainte de Crăciunul din anul 1790.

Un vechi prieten al starețului Pahomie, colonelul Albaduev, a venit în vizită la acesta, dar urcând pe un cal nărăvaș a fost aruncat la pământ, provocându-i o rană fatală. Această întâmplare s-a petrecut pe 14 decembrie, iar pe 17 decembrie colonelul a fost înmormântat.

Cu ocazia înmormântării colonelului, rudele acestuia au oferit mănăstirii icoana Maicii Domnului pe care o moșteniseră din generație în generație. Din acel moment, icoana a fost cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț.

Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț este de tip Hodighitria („Îndrumătoarea”). Pruncul Iisus este așezat pe mâna stângă a Fecioarei. Iisus ține în mâna stângă un sul de hârtie, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Icoana este pictată pe pânză.

În decursul anilor, mănăstirea a fost distrusă de turci de trei ori, dar de fiecare dată când s-au întors la mănăstire, monahii au descoperit printre ruine și cenușă Icoana Maicii Domnului intactă, cu excepția faptului că marginile pânzei s-au înnegrit.

În 1908, Sfântul Mucenic Serafim Chichagov a fost numit episcop de Chișinău și Hotin. El a introdus obiceiul de a se săvârși săptămânal acatistul Maicii Domnului înaintea Sfintei Icoane.

În mai 1995, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului a fost redeschisă. Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț este așezată în biserica mănăstirii iarna și primăvara (până la Paști), iar în restul timpului este purtată în procesiune prin satele vecine și prin Chișinău.

Viaţa Sfântului Cuvios Chiriac de la Bisericani

Cuviosul Chiriac de la Bisericani s-a nevoit la începutul sec. al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde s-a nevoit singur, în aspră osteneală, timp de 60 de ani. Vara şi iarna petrecea pe munte cu trupul gol, în rugăciune curată, biruind, cu puterea lui Hristos, neputinţele firii şi ispitele diavolului.
Pe acest cuvios l-a cunoscut şi Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care, mai târziu, după mutarea cuviosului la Domnul, i-a sărutat sfintele moaşte. Este cunoscut ca unul dintre marii sihaştri din Carpaţi, având o viaţă pilduitoare: trăirea în desăvârşită lepădare de sine, smerenie şi în neîncetată rugăciune. Şi-a dat sufletul lui Hristos, numărându-se printre sfinţii români, cinstiţi de popor. Moaştele lui au fost aşezate în peştera în care a trăit, peşteră ce se poate vedea şi astăzi şi în care s-a amenajat, mai târziu, un paraclis în cinstea lui. Mai târziu, din cauza deselor tulburări din ţară, sfintele moaştele au fost împărţite.
Sfinte Cuvioase Chiriac, roagă-te lui Hristos pentru noi!

Viaţa Sfântului Cuvios Iosif de la Bisericani

Acest cuvios părinte este cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume. S-a născut într-un sat din ţinutul Neamţ şi, de mic, având înclinare spre viaţa călugărească, a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa. Aici a primit tunderea în monahism şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune. Văzând Cuviosul Iosif că nu are destulă linişte la Mănăstirea Bistriţa, a luat binecuvântare de la egumenul mănăstirii şi a plecat să se închine la mormântul Domnului din Ierusalim. S-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câţiva ani, sihastru vestit. Aici s-a nevoit într-o peşteră, mai întâi singur, apoi cu câţiva ucenici, răbdând multe ispite de la diavol. Ducând o viaţă de o înaltă trăire duhovnicească, şi-a adunat în preajma lui 17 pustnici, întemeind prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Ţara Sfântă. Dar năvălind arabii asupra Sfintelor Locuri, după multă tulburare, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, la Mănăstirea Bistriţa. Astfel, sihăstria lui Iosif s-a mutat din Valea Iordanului în Moldova, pe Muntele Bisericanilor.
După ce numărul ucenicilor a crescut, a înălţat o mică biserică, al cărei hram era Bunavestire, construind şi chilii împrejur. Pentru viaţa monahală de aici, a statornicit rânduiala achimită (neadormită), după modelul Mănăstirii Studiţilor de la Constantinopol, ce presupunea rugăciune neîncetată în biserică şi la chilii, post, metanii, cântarea psalmilor, ascultarea şi dragoste.
Năvălind turcii, care le-au incendiat biserica, s-au hotărât să plece la Sfântul Munte Athos. Pe drum însă li s-a arătat într-un stejar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a întrebat: „Unde mergeţi?”. La această minunată vedere ei, au răspuns: „Ne ducem la grădina ta!”; iar Maica Domnului le-a spus atunci: „Întoarceţi-vă, căci şi aici este grădina mea”. În amintirea acestei minuni, ei au aşezat o icoană cu chipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosif s-a numit „Schitul Bisericani”, adică „al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.
Sfinte Cuvioase Iosif, roagă-te lui Hristos pentru noi!

Sinaxar 1 Octombrie

În aceasta lună, în ziua întâi, prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile". ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: "Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău".

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Anania.

Sfântul Apostol Anania a fost din cetatea Damasc, care a botezat şi pe Pavel din descoperire dumnezeiască, făcându-se episcop de către apostoli în acea cetate. Deci făcând multe vindecări în Damasc şi în Elevteropole şi convingând pe mulţi la credinţa cea în Hristos, a fost bătut cu vine de bou de către guvernatorul Luchian, strunjit la coaste şi pârjolit cu făclii; apoi fiind scos afară din cetate, a fost ucis cu pietre, şi aşa plinindu-şi mucenicia s-a petrecut către cereştile locaşuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Mihail din Mănăstirea Zovei şi a celor cu dânsul, 36 de sfinţi monahi, care au mărturisit în Eparhia Sevastopolei.

Aceşti sfinţi au fost pe vremea împărăţiei lui Constantin şi a Irinei, şezând la o mănăstire ce se chema Zovi, lângă Sevastopol. Deci, oştindu-se Alim Amira al agarenilor, asupra ţării aceleia a prins pe sfinţi; iar cuvioşii părinţii aceia i-au stat împotrivă, întăriţi fiind cu puterea lui Hristos, şi stând la mijloc Mihail preacuviosul egumen şi învăţându-i, i-a povăţuit pe toţi spre moartea cea pentru Hristos; şi întâi ei plecară capetele spre tăiere, apoi Cuviosul Mihail.

Tot în această zi, Sfinţii şase preacuvioşi mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Roman Melodul, făcătorul de condace.

Acest între sfinţi Părintele nostru Roman a fost din Siria, cetatea Emesinilor, diacon al sfintei Biserici celei de Berit. Deci mergând la Constantinopol, în zilele împăratului Anastasie, a rămas la biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, cea din Chir, petrecând cu evlavie, şi priveghind toată noaptea la slujba Vlahernelor. şi după săvârşirea slujbei de acolo, iarăşi se întoarse la Chir, unde şi darul alcătuirii condacelor a luat, arătându-se lui în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi dându-i o bucată de hârtie, îi porunci să o mănânce; deci i se păru că deschise gura, şi înghiţi hârtia; şi fiind praznicul naşterii lui Hristos, îndată cum se deşteptă, suindu-se în Amvon, a început a cânta: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte...". Acesta a făcut condacele şi ale celorlalte praznice, încă şi ale sfinţilor celor mari; aşa ca mulţimea condacelor făcute de dânsul este mai mult de o mie; apoi cu pace a adormit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Domnin.

Acesta a fost de la Tesalonic. Fiind Maximian acolo, când îşi făcea curţi împărăteşti, l-a prins aflându-l că este creştin, şi aducându-l de faţă la judecata lui i-a zis cu mânie: "Pentru ce fiind eu în scaun aici în cetate, cutezi tu de mărturiseşti pe alt Dumnezeu? Ci de voieşti să trăieşti, jertfeşte zeilor". Iar sfântul nevrând să se înduplece, împăratul a poruncit de i s-a strunjit trupul. Maximian văzând că se batjocorea de sfântul, a poruncit să-l scoată afară din cetate, unde îi zdrobiră fluierele şi tăindu-i picioarele, după şapte zile de chinuri, mucenicul mulţumind lui Dumnezeu şi-a dat Lui fericitul său suflet.

Tot în această zi, Cuviosul Ioan cântăreţul cel numit Cucuzel, care s-a nevoit în hotarele Lavrei celei mari din Atos, cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan numit Cucuzel, de origine bulgar din Dirrachia (Bulgaria), a rămas orfan de mic. Înzestrat cu o voce frumoasă el a intrat la şcoala de curte din Constantinopol, unde, fiind îndrăgit de împăratul pe-atunci Ioan Comnenos (1118-1143) a devenit cântăreţ principal.  Însă luxul şi strălucirea curţii imperiale nu-l satisfăceau pe tânărul evlavios. Odată, întrebat fiind ce a mâncat la cină, acesta a răspuns: "fasole şi mazăre" (adică koukouzelis). De atunci, aceea i-a rămas porecla.
Ioan căuta modalităţi de a se desprinde de ispitele şi viaţa de la curtea imperială, precum şi să evite căsătoria pregătită de împărat pentru el.  Cu voia lui Dumnezeu, tânărul a întâlnit un egumen din Muntele Athos, venit la Constantinopol cu treburi mănăstireşti. Dezvăluindu-i dorinţa sa de a pleca de la curte, părintele i-a dat binecuvântare pentru Muntele Athos, unde a fost acceptat şi tuns călugăr.
Acolo a primit ca ascultare să îngrijească de turma de capre a mănăstirii. Mergînd cu animalele la păscut în locuri mai retrase de pe munte, tânărul călugăr se putea ruga, medita la Dumnezeu şi cânta imnuri de slavă în voie.  Vrăjite de vocea angelică a păstorului, animalele se adunau pe lângă el şi-l ascultau căzute parcă în transă.
Din modestie şi smerenie, cântăreţul n-a lăsat să se ştie printre fraţi despre darul său de a cânta aşa frumos, Însă, un locuitor al acelor pustietăţi l-a auzit într-o zi şi i-a spus egumenului despre cum cânta Ioan.  Atunci Ioan i-a dezvăluit acestuia că a fost cântăreţ de curte şi l-a implorat  să-l lase în continuare să păstorească animalele.
Egumenului fiindu-i teamă că împăratul va afla că favoritul cântăreţ al curţii e la Sf. Munte, i-a cerut să se întoarcă de unde a venit.  Vrînd să-l împace pe împărat, egumenul a călătorit la Constantinopol ca să-i explice acestuia ce s-a întâmplat cu Ioan, implorîndu-l să nu-l abată pe tânăr din calea mântuirii. De atunci, Ioan Cucuzel a cântat la catedrală în duminici şi sărbători.  Odată, după ce a cântat un acatist  în faţa icoanei Maicii Domnului,  călugărul s-a învrednicit de o mare minune. Maica Domnului i s-a înfăţişat şi i-a spus cuvintele acestea: "Bucură-te, Ioane şi nu te opri din cântat, iar pentru aceasta eu nu te voi uita", după care îi puse în mână o monedă de aur şi dispăru. Moneda a fost aşezată lângă icoană şi multe minuni s-au întâmplat datorită icoanei şi monedei de aur.
Icoana a fost numită "Cucuzelisa" în memoria Sf. Ioan şi a fost pusă în Lavra Sf. Atanasie. Ea este comemorată în ziua de 1 octombrie şi în a zecea vineri de după Sf. Paşti.
Preasfânta Fecioară i se mai arătă o dată lui Ioan vindecîndu-l de o boală a picioarelor, din cauza statului mult în picioare în biserică.  Ioan şi-a petrecut zilele rămase în mari nevoinţe ascetice, lucrînd mult şi la disciplina cântărilor bisericeşti, primind titlul de maestru didact şi regent.
El a lucrat la aranjamentul şi compilarea mai multor stihuri, tropare şi condace, editînd textele imnurilor şi scriindu-şi propriile condace, care se pot găsi în unele din aceste manuscrise: "O carte scrisă cu voia lui Dumnezeu şi cuprinzînd tipicul slujbelor bisericeşti", scrisă de maestrul didact Ioan Cucuzel," "Tipicul slujbelor" de maestrul didact Ioan Cucuzel, "De la Începutul Vecerniei până la sfârşitul Sfintei Liturghii" şi "Ştiinţa cântării şi notele muzicale cu poziţia mâinii şi toate aranjamentele cântării."
Văzînd dinainte ceasul plecării sale la veşnicie, Ioan şi-a luat luat rămas bun de la fraţi şi le-a lăsat cu limbă de moarte să-l îngroape la Biserica Arhanghelului construită de el.  Cantorii bisericilor îl slăvesc pe Sf. Ioan Cucuzel ca pe patronul lor spiritual.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Grigorie Domesticul care în acea mare Lavră a Atonului (Muntele Athos) s-a nevoit şi o monedă de aur de la Născătoarea de Dumnezeu a primit, cu pace s-a săvârşit.

Sf. Grigorie Domesticul a fost contemporan cu Ioan Cucuzel, trăind la Marea Lavră din Muntele Athos în sfinţenie şi evlavie. Asemeni lui Ioan acesta cânta în corul din dreapta al Marii Lavre şi chiar era numit Grigorie Cucuzel în onoarea învăţătorului său. Sf. Grigorie se deosebea prin aptitidinile sale tehnice şi dulceaţa vocii. El cânta slujbele de priveghere cu multă evlavie şi zdrobire de inimă, fără să se aşeze vreodată în biserică.
Patriarhul Calist I (prăznuit în 20 iunie) a introdus cântarea "Toată suflarea se bucură" la Liturghia Sf. Vasile cel Mare în locul  "Cuvine-se cu adevărat.." , dar Patriarhul Filotei (prăznuit în 8 octombrie), care l-a succedat, a reintrodus în Sf. Liturghie a Sf. Vasile "Cuvine-se cu adevărat..". Curînd după acestea, Sf. Grigorie a cântat "Toată suflarea se bucură" la Sf. Liturghie în ajunul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, în prezenţa Patriarhului Grigorie al Alexandriei. Sf. Fecioară i-a apărut lui Grigorie şi i-a mulţumit că a cântat imnul în cinstea sa, dîndu-i o monedă de aur.  De atunci, la slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile se cântă "Toată suflarea..".
Sf. Grigorie a adormit întru Domnul în 1355.

Tot în această zi se face pomenirea icoanei Maicii Domnului, zisă Kasperov.

Icoana Kasperov a Preasfintei Fecioare Maria a apărat de invazia străinilor oraşul Odessa în timpul Războiului din Crimeea (1853-1855). Arhiepiscopul Inochentie (Borisov) a hotărât ca "acest eveniment să nu rămână necunoscut posterităţii" şi să se prăznuiască în data de 1 octombrie. Icoana era deja cunoscută drept făcătoare de minuni şi a fost recunoscută ca atare de Sf. Sinod în anul 1840, după cercetarea numeroaselor minuni care au avut loc. Înainte de aceasta, icoana s-a aflat în posesia Iulianei Ioannovna Kasperova, care a primit-o ca amintire de familie în anul 1809.
În fiecare vineri se citeşte Acatistul Maicii Domnului în faţa Icoanei Kasperov la Catedrala din Odessa a Adormirii Maicii Domnului, care se mai sărbătoreşte în 29 iunie şi în miercurea luminată.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 
 
 
Întru aceastã zi, pãtimirea Sfântului Apostol Anania.

        Sfantul Apostol Anania a trait in Damasc si era unul din cei saptezeci de ucenici ai Domnului, iar dupa Invierea si Inaltarea Mantuitorului a fost randuit episcop crestinilor din acel oras. Cartea Sfanta vorbeste despre el la ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul cand Domnul Hristos S-a aratat in slava si a schimbat pe aprigul prigonitor al crestinilor, Saul, in Apostolul fara pereche al lui Hristos, in marele Apostol Pavel. La acest mare ceas pentru crestinatate, cel dintai slujitor dintre oameni, spre care S-a indreptat Mantuitorul, in vedenie, a fost Sfantul Anania, caruia i-a poruncit sa mearga pe ulita care se cheama "Dreapta" si acolo sa caute pe un oarecare Saul, care se roaga orb, in casa lui Iuda, si-l asteapta.
        Cand a auzit de Saul, Anania s-a lepadat, stiind cate rautati facuse Saul sfintilor din Ierusalim si cu ce gand venea el si acum la Damasc: sa lege pe toti cei ce cheama numele Domnului. Dar Domnul il indeamna, zicand: "Mergi, fiindca acesta Imi este vas ales".
        Si indata Anania, sculandu-se, a mers la Saul, si punandu-si pe el mainile i-a zis: "Frate, Saule, Domnul Iisus, Cel ce ti S-a aratat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca sa vezi iarasi si sa te umpli de Duh Sfant". Si indata Saul a vazut si l-a botezat pe el Anania (Fapte 9, 10-18).
        Ramanand in Damasc si pastorind pe crestini, Sfantul Anania a semanat mai departe samanta adevaratei credinte, sporind numarul celor ce credeau in Hristos. Dar, prins fiind de prigonitori, a fost ucis cu pietre. Si asa, plinindu-si slujirea, s-a dus catre cerestile locasuri.
 



 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Cuviosului Roman, fãcatorul de condace.

        Sfantul Roman era de neam din Siria, crescut in cetatea Emesei si a fost placut lui Dumnezeu inca din tinerete, petrecand in feciorie si in curatenie. Deci, mai intai, a fost paracliser in biserica din Beirut, apoi in vremea imparatului Anastasie (481-518) a mers in Constantinopol si petrecerea la biserica Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Chir, nevoindu-se in viata cea imbunatatita, in post si in rugaciuni, si ostenindu-si trupul cu multe nevointe si privegheri de toata noaptea. Caci, decuseara, mergea la Vlaherna si statea toata noaptea la rugaciune si iarasi se intorcea la Chir. Iar mai apoi randuit a fost in slujba de paracliser la biserica Sfanta Sofia. Si nu stia carte, insa era intelept in lucrurile cele bune, prin care intrecea pe carturarii cei neintelepti. Si, ca unul ce cauta pe Dumnezeu, mai multa intelegere era intru dansul, decat intru cei ce cauta intelepciunea veacului acestuia. Ca a fost ca unul din aceia de care zice Apostolul: "Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti" (I Cor. 1, 27). Si il iubea pe el patriarhul Eftimie, pentru viata lui cea imbunatatita si vazandu-i ostenelile lui in biserica, fiindca cu toata osardia se silea la ascultarea sa si, pentru aceasta, ii facea lui parte cu clericii. Si carteau clericii asupra patriarhului si-l urau si pe Roman si suparari ii faceau.
        Iar, odinioara, la Vecernia Praznicului Nasterii lui Hristos, venind imparatul in biserica, si Roman aseza lumanarile, clericii de rautate cuprinzandu-se, il trageau la amvon, zicandu-i: "La parte asemenea cu noi esti, sa canti acum ca si noi". Aceasta o faceau spre rusinarea lui, ca stiau ca nu poate sa faca aceasta. Iar Roman s-a rusinat foarte de o defaimare ca aceea si plangea. Si, dupa savarsirea slujbei, iesind toti din biserica, s-a aruncat pe sine inaintea chipului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tanguindu-se cu amar si rugandu-se. Apoi, s-a sculat si a mers la casa sa si, neluand hrana din pricina mahnirii, a adormit putin. Si iata i s-a aratat lui in vis Preasfanta Stapana noastra Nascatoarea de Dumnezeu, care este mangaierea tuturor celor necajiti, tinand in mana o foaie mica de carte, si a zis cu glas lin catre Roman: "Deschide-ti gura". Si, deschizandu-si el gura sa, i-a pus Stapana intr-insa hartia, zicandu-i: "Mananc-o pe aceasta". Iar Roman a mancat si a inghitit hartia. Si s-a desteptat si n-a vazut pe nimeni, ca s-a facut nevazuta Ceea ce se aratase.
        Deci, i s-a umplut lui inima de negraita dulceata si de mangaiere duhovniceasca si cugeta la vedenia sa.
        Apoi, a simtit in minea sa intelegere de carte, ca Fecioara i-a deschis lui, precum oarecand si Fiul ei Apostolilor, "mintea, ca sa priceapa Scripturile" (Luca, 24, 45). Si i s-a umplut inima lui de intelepciune mare si a inceput, cu lacrimi, a da multumita Invatatoarei sale, ca intru putina vreme l-a intelptit pe el, mai mult decat ar intelege cineva, invatand multi ani.
        Deci, venind vremea cantarii cea de toata noaptea, a mers in biserica, bucurandu-se si veselindu-se de darul cel dat lui de la Fecioara cea cu dumnezeiesc dar daruita. Iar, cand a sosit ceasul cantarii condacului, s-a suit Sfantul Roman pe amvon (ca obicei era ca pe amvon sa se cante condacul) si a cantat cu dulce glas, al sau condac, pe care in mintea sa l-a alcatuit, zicand: "Fecioara, astazi, pe Cel mai presus de fire naste, si pamantul pestera Celui neapropiat aduce..." Deci, toti, vazand si auzind aceasta, s-au minunat si cu dulceata au ascultat cantarea, luand aminte la puterea cuvintelor celor ce se cantau.
        Iar dupa cantare, l-a intrebat patriarhul de unde are el aceasta intelepciune? Iar el n-a tainuit puterea Nascatoarei de Dumnezeu, ci a marturisit darul ei, proslavind pe cereasca Invatatoare care l-a inteleptit pe el. Si s-au rusinat clericii cei ce l-au mahnit si, pocaindu-se, au cazut la picioarele lui Roman, cerandu-si iertaciune. Iar patriarhul l-a facut pe el indata diacon. Si curgea din gura lui, ca un rau, intelepciunea, iar cei ce mai intainte il defaimau pe el, pentru nestiinta, acum de la dansul se invatau. Deci, a facut Roman multime de condace la praznicele Domnesti si ale Nascatoarei de Dumnezeu si la sfintii mai de seama, incat se afla, condacele lui ca la o mie si mai multe. Si de toti era iubit si cinstit foarte. Si, petrecandu-si vremea vietii sale cu dumnezeiasca mangaiere si cu dreptate, s-a mutat la vesnicele lacasuri si acum, cu cetele ingeresti, cantare intreit sfanta canta lui Dumnezeu, in veci. Amin.
 

• Prăznuirea Cinstitului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria

Din vremurile cele mai vechi Biserica a cinstit-o pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu ca Patroană şi Apărătoare a poporului creştinesc de pretutindeni care, prin rugăciunile ei mijlocitoare cheamă mila Fiului ei asupra noastră, a păcătoşilor. Ajutorul Preasfintei Maicii Domnului s-a arătat limpede şi mereu de-a lungul timpului, atît către persoane, cît şi către comunităţi de oameni şi popoare, pe timp de pace şi pe timp de război, în pustiile sihastrilor şi în mijlocul cetăţilor şi vuietului lumii. Evenimentul pe care îl prăznuieşte astăzi Biserica Ortodoxă de pretutindeni confirmă limpede că Maica Domnului este pururea apărătoarea poporului creştinesc. Spre ziua de întîi Octombrie a anului 1152, în timpul domniei împăratului Leon cel înţelept, se făcea în Sfînta Biserică Vlaherne din Constantinopol priveghere de toată noaptea. Biserica era plină de popor. Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos stătea într-un ungher mai în spate, împreună cu ucenicul său, Epifanie. La ora patru dimineaţa, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat înaintea poporului, stînd în văzduh, ţinîndu-şi omoforul întins ca un acoperămînt deasupra capetelor credincioşilor. Ea era îmbrăcată în purpură încrustată cu aur şi strălucea cu lumină negrăită, în jurul ei se aflau apostolii, sfinţii, mucenicii şi fecioarele. Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?”. Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, şi mă minunez!”. Acesta este evenimentul pe care îl prăznuieşte Biserica astăzi, eveniment ce a instituit sărbătoarea Cinstitului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, spre a ne ţine în minte pururea că prin a noastră smerită nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Doamnei şi Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoarea, cea care ne acoperă pe noi cu Cinstitul ei Acoperămînt.

• Pomenirea Sfântului Apostol Anania

Sfîntul Anania a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici. El a fost Episcopul cetăţii Damascului. După sfânta descoperire şi sfîntul îndemn al Domnului Hristos, el este acela care 1-a botezat pe prigonitorul creştinilor, Saul, întru Pavel (Fapte 9: 10-17). Datorită marii lui rîvne pentru sfinţenia Sfintei Credinţe, Sfîntul Apostol Anania a fost omorît cu pietre în cetatea Elefteropolis. Sfintele lui moaşte au fost aduse la Damasc, iar mai apoi, la Constantinopol.

• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Roman Melodul

Sfîntul Roman Melodul s-a născut în cetatea siriană Emesa. El a fost mai întîi paracliser la Beirut, iar mai după aceea a slujit în catedrala mitropolitană de la Constantinopol, în timpul Patriarhului Eftimie (490-504). El nu era un om educat, şi nici nu cunoştea arta cîntării bisericeşti, şi din acesta pricină era dispreţuit şi defăimat de sfinţitul cler, care erau cu toţii oameni foarte educaţi şi învăţaţi. Sfîntul Roman pentru aceasta a plîns odată foarte mult, cu faţa la pămînt, înaintea Maicii lui Dumnezeu. Atunci ea s-a arătat lui, şi i-a dat o mic sul de hîrtie, poruncindu-i să-1 înghită. A doua zi era Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului. Sfîntul Roman a urcat la locul cuvenit cantorului, la amvon, şi a cîntat cu glas îngeresc cîntarea „Fecioara astăzi…”. Toţi au rămas fără grai auzind dumnezeiasca cîntare a lui. Astfel s-a văzut harul de mare poet al Sfântului Roman, primit de la însăşi Împărăteasa Cerurilor. Sfîntul Roman a alcătuit peste o mie de condace. El s-a săvîrşit către Domnul ca Diacon al Bisericii celei Mari, Aghia Sofia, din Constantinopol. El s-a alăturat corurilor îngereşti la anul 510.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Ioan Kukuzel

El a fost de neam slav, din cetatea Dracha (Dyrrachium). El de foarte tînăr a fost luat la şcoala de muzică de la Constantinopol, unde s-a făcut cel mai iubit cîntăreţ al curţii imperiale. Dar temîndu-se de linguşirile şi laudele oamenilor, loan a fugit la Sfîntul Munte Athos şi s-a ascuns la Marea Lavră, ca păstor umil de oi. El a dus viaţă de mari şi neobişnuite nevoinţe. Maica lui Dumnezeu i s-a arătat lui în două rînduri. El s-a săvîrşit către Domnul în veacul al doisprezecelea.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Grigorie

El a fost monah în Marea Lavră din Sfîntul Munte Athos în veacul al paisprezecelea.

Cântare de laudă la Sfântul Preacuvios Roman Melodul

În Sfînta Slujbă fericitul Roman la amvon urcă

Şi cu glas îngeresc începe sfîntă cîntare să cînte:

Fecioara astăzi pe Cel Mai Presus de Fiinţă naşte

Şi pămîntul peştera Celui Neapropiat aduce.

Îngerii cu păstorii doxologesc

Şi magii cu steaua călătoresc.

Că pentru noi S-a născut Prunc Tînăr,

Dumnezeu Cel mai înainte de veci

Auzind cîntarea sfîntă, inima poporului de bucurie se umple,

Iar feţele lor strălucesc de uimire.

Slavă Maicii Preasfinte a lui Dumnezeu!

Slavă Doamnei şi Împărătesei lumii,

Cea care ascultă şi grabnic plineşte

Rugăciunea cu lacrimi a celor credincioşi!

Cugetare

Preasfînta Născătoare de Dumnezeu adesea s-a arătat credincioşilor celor aflaţi în nevoie: uneori ca să îi întărească mai departe pe calea asprelor nevoinţe, alteori ca să îi vindece de boală, sau să le descopere anumite taine de neapărată trebuinţă sufletelor lor.

În Marea Lavră din Sfântul Munte Athos au avut loc două astfel de minunate arătări, asemănătoare între ele.

În timpul unui Sfînt şi Mare Post, la vremea cîntării Acatistului celui Mare, Sfîntul loan Kukuzel şedea în biserică, obosit, înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cum şedea, a adormit. Chiar atunci Cea Sfintă şi Preacurată s-a arătat lui şi i-a zis: „Bucură-te, o, Ioane! Cîntă şi nu înceta a cînta, căci iată pentru aceasta eu cu tine voi fi pururea!”. Zicînd aceasta, ea a pus un ban de aur in mîna Sfîntului loan. Cînd s-a trezit din aţipire, iată banul de aur era în palma lui.

După aceea, nenumărate minuni s-au lucrat la acea sfîntă icoană a Maicii Domnului, precum şi de la banul de aur de ea dăruit Sfîntului loan Kukuzel.

A doua arătare s-a făcut înaintea Sfîntului Grigorie monahul care, ca şi Sfîntul loan Cucuzel, era cantor bisericesc. Patriarhul Kallistos hotărîse ca la Sfîntă Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare, să se cînte în cinstea Maicii Domnului „De tine se bucură…” în loc de obişnuita cîntare „Cuvine-se cu adevărat…”. Dar succesorul său, Patriarhul Pilotei, a anulat hotărîrea înaintaşului lui şi a poruncit să se cînte „Cuvine-se cu adevărat”, ca la toate Sfintele Liturghii de peste an, ca fiind o cîntare mai scurtă. Cu toate acestea, la vecernia Botezului Domnului, de faţă fiind Patriarhul Grigorie al Alexandriei, Sfintul Grigorie a cîntat după vechea rînduială, „De tine se bucură”. Îndată după aceasta, Cea Sfîntă şi Preacurată i s-a arătat lui şi, precum odinioară Sfîntului loan Cucuzel, i-a dăruit şi lui un galben de aur, şi i-a zis: „Recunoscătoare îţi sînt pentru cîntarea ce aduci cinstirii mele”. De la această slăvită minune s-a instituit ca totdeauna la Liturghia Sfîntului Vasile cel Mare să se cînte în cinstea Maicii Domnului cîntarea „De tine se bucură”.

Luare aminte

Să luăm aminte la Regele Ahaz şi la pedepsele lui Dumnezeu asupra lui (II Paraiipomena 28):

• La cum, în toată viaţa lui, Ahaz a făcut numai cele rele înaintea lui Dumnezeu;
• La cum el a ridicat idoli la toate răspîntiile din Ierusalim şi prin tot ţinutul, şi s-a închinat înaintea lor;
• La cum a fost biruit în toate numeroasele războaie pe care le-a purtat; la cum s-a pustiit ţara lui din pricina aceasta; la cum o sută de mii de oameni buni de luptă ai lui au fost ucişi; şi cum tot atîţia la număr au fost luaţi în robie.

Predică

Despre bărbatul fericit – „Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut” (Psalmul 1:1).

Fraţilor, fericit este acela a cărui inimă nu s-a învîtoşat atît de tare de păcat încît, auzind aceste cuvinte grăite de însuşi Domnul prin prorocul, să nu le şi pună în practica vieţii lui din fiecare zi.

Necredincioşii sînt aceia care în tot chipul gîndesc împotriva lui Dumnezeu şi împotriva voii Lui. Păcătoşii sînt aceia care merg pururea în căile poftelor lor, iar gîndurile lor sînt împotriva voii lui Dumnezeu şi a Legii Lui. Iar hulitorii sînt aceia care se ucid pe ei înşişi şi pe alţii cu faptele lor rele.

Pericolul este acesta: mai întîi vine sfatul necredinciosului (fie de la oameni răi, fie de la gînduri rele); apoi vine lucrarea păcatului cu fapta; iar la urmă păcătosul nepocăit se face sminteală şi pildă rea pentru cei din jurul lui.

Prin urmare, fericit bărbatul care nu se pleacă nici la sfatul necredincioşilor, nici gîndurilor necredincioase, ci îi ajunge lui spre mîntuire cuvîntul Legii lui Dumnezeu.

Fericit bărbatul care nu a făcut niciodată nici măcar un pas pe calea păcătoşilor, iar dacă i s-a întîmplat să-1 facă, s-a pocăit pentru aceasta cu amar, şi s-a întors repede la calea vieţii care este Calea Domnului. Fericit bărbatul care nu a şezut împreună cu hulitorul sufletelor nevinovate, care prin hulirile lui vătăma astfel de suflete. Căci scris este despre aceşti smintitori: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atîrne de gît o piatră de moară şi să fie afundat în adîncul mării” (Matei 18: 6).

O, fraţilor, fericiţi voi toţi, bărbaţi şi femei, care cu grijă pururea vă feriţi de aceste trei rele: de sfaturi şi gînduri necredincioase, de fapte păcătoase şi de smintirea altora.

Aceste trei rele sînt ca nişte şerpi veninoşi care din mici pui de şarpe se fac în cumpliţi balauri.

O, Stăpîne Doamne Făcătorului nostru, Cela Ce eşti binecuvîntat şi slăvit, ajută-ne nouă prin mare puterea şi bunătatea Ta să ne mîntuim de şarpele cel rău pe care Tu, Doamne lisuse Hristoase 1-ai călcat cu arma Cinstitei şi Nebiruitei Tale Cruci. Ajută-ne nouă urechi să avem doar pentru sfînt Cuvîntul tău, ca să putem numai întru Calea Ta să umblăm, şi să strălucim cu nevoinţa asemănării celei întru Tine. Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

30 septembrie – Sf. Mc. Grigorie, luminătorul Armeniei celei mari; Sf. Mc. Gaiana și Rhipsimia și cele 35 dimpreună cu ele; Sf. Mihail, întâiul mitropolit al Kievului

Sinaxar 30 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari.

Acest sfânt s-a nascut catre anul 240, si era persan de neam, fiul lui Anac, rudenie lui Cusaro, împaratul Armeniei, fratele lui Artavan, împaratul persilor. Fiind prins ca crestin de domnitorul Tiridat, a fost supus la multe si neînchipuite chinuri, dar din toate a ramas viu cu ajutorul lui Dumnezeu. Dupa aceea, aflând Tiridat ca sfântul este fiul lui Anac persanul care cu înselaciune omorâse pe tatal sau, i-a legat mâinile si picioarele sfântului si la cetatea Ararat l-a aruncat într-o groapa adânca plina de fiare si de târâtoare în care sfântul a trait 15 ani, fiind hranit în taina de o femeie vaduva. Iar împaratul Tiridat, iesindu-si din minte, îsi musca din carnea trupului sau si pastea cu porcii prin munti. Atunci sora sa, Cusaroducta, a avut un vis si glas a auzit, ca de nu va iesi Grigorie din groapa, Tiridat nu se va face sanatos. Atunci a fost scos sfântul din groapa si iesind a botezat pe multi.
Iar fiind facut episcop, a zidit multe biserici si a luat parte la sfântul si marele întâi sinod ecumenic în 325, an în care s-a si mutat cu pace catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si doua cuvioase mucenite femei si fecioare.

Aceste doua sfinte femei erau de neam mare si au trait pe vremea împaratiei lui Diocletian, fiind fecioare prea încuviintate cu frumusetea si calugarite. Deci pentru ca n-a voit Ripsimia a se însoti cu împaratul, a fugit si s-a dus împreuna cu Gaiani în partile Armeniei. Si aflând aceasta Tiridat, domnitorul laturilor acelora, a trimis si au adus-o si a silit-o la nelegiuita împreunare. Dar cu puterea lui Hristos nu a biruit-o pe ea, iar el nedobândindu-si dorinta, zacea ca un mort. Atunci ea a fugit, dar ostasii împaratului, gonind-o si prinzând-o, mai întâi i-au rupt hainele, apoi legându-i mâinile la spate, i-au taiat limba, trupul i l-au ars si i-au scos ochii. Asa si-a dat fericitul sau suflet. Au fost ucisi înca împreuna cu ea 70 de barbati crestini si 32 de femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gât si dupa aceea au suflat în ea ca într-o basica, si fiind despuiata de pielea trupului pâna la sâni, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor celor saptezeci de mucenici, carora li s-au taiat capetele împreuna cu Sfânta Ripsimia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stratonic.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mardonie care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuvioaselor doua femei si a sfintilor o mie de mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna septembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului, Sfintitului Mucenic Grigorie Luminãtorul, episcopul Armeniei Mari (325).

        Acest Sfant era din Armenia Mare, de neam imparatesc si a trait pe vremea imparatiei lui Diocletian si a marelui Constantin. De mic copil a fost dus in Cezareea Capadochiei si a fost crescut in crestineasca credinta, in care s-a botezat.
        Deci, desavarsindu-se in cuvantul mantuirii, s-a aprins de marea dorinta de a merge sa binevesteasca Evanghelia in tara sa si la neamul armenilor. Si Dumnezeu intarea cu minuni cuvantul si viata Sfantului Grigorie, slujitorul Sau. Multe chinuri a indurat din partea neamului partilor si, mai ales, din partea lui Tiridate, imparatul lor, care jertfea Artemidei, idolul sau, si nu putea suferi credinta in Hristos a Sfantului. Vazand insa semnele ce se faceau, la urma, Tiridate imparatul a deschis singur ochii la lumina si a primit botezul. Ca urmare, toata Armenia s-a intors la credinta crestina in Hristos, poporul sfaramand capistele idolesti si zidind biserici.
        Si a fost sfintit Sfantul Grigorie, de catre Leontie al Cezareei Capadochiei, fiind cel dintai episcop al armenilor, si sfintind preoti, a botezat tot poporul, pana la cel din urma satean. Iar imparatul Tiridate, daruia indestula avere bisericilor lui Dumnezeu. Si multe manastiri a intemeiat, intru care bine inflorea evanghelica desavarsire. Tot el a purtat flacara credintei la multe alte neamuri de pe langa Marea Caspica si a ajuns si in Caucaz.
        Sfantul Grigore a pastorit Biserica Armeniei 31 de ani. Este al treizeci si saselea episcop, care a semnat pe lista celor 318 Parinti de la Niceea (325). Se spune ca el a infiintat alfabetul armenesc si ca el a talmacit si Biblia in limba armenilor. O particica din moastele sale se afla la biserica "Sfantul Gheorghe Vechi" din Bucuresti. Se mai spune, de asemenea, ca de la hirotonia sa ca episcop, Sfantul petrecea vreme indelungata in singuratate si prin munti. Deci, foarte multe si preaslavite mununi facand, si la prea adanci batranete ajungand, cu pace s-a mutat catre Domnul.



 
 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si douã cuvioase Mucenite femei si fecioare.

        Aceste doua Sfinte femei erau de neam slavit si mare si au trait pe vremea imparatiei lui Diocletian si a lui Tiridate, imparatul partilor. Ele erau fecioare daruite cu frumusete, fiind calugarite. Deci, fiindca n-au voit a se insoti cu imparatul Tiridate, Ripsimia impreuna cu Gaiani au fugit in partile Armeniei. Afland de insa aceasta, Tiridate, imparatul acestor locuri, a trimis si le-a adus acasa. Si o silea pe Risimia catre nelegiuita impreunare, dar cu puterea lui Hristos, n-a biruit-o pe ea. Si nedobandindu-si dorinta, zacea ca un mort. Deci, fugind ea, ostasii imparatului gonind-o si prinzand-o, mai intai i-au rupt hainele, apoi, legandu-i mainile dinapoi, i-au taiat limba si trupul i l-au ars si i-au scos ochii si, fiind taiata in bucati, si-a dat fericitul ei suflet. Au fost ucisi cu ea inca saptezeci de barbati crestini si treizeci si doua femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gat si, fiind despuiata de piele pana la sani, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.
 



 
 
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre descoperirea Sfintei Jertfe.         Graia Sfantul Efrem despre un frate, ca, fiind sobor intr-o Duminica, sculandu-se, dupa obicei, sa intre in biserica, l-a batjocorit pe el diavolul, zicandu-i lui in cuget: "La ce mergi in biserica? Ca sa primesti paine si vin, ca si cand ar fi Trupul si Sangele lui Hristos? Nu te batjocori". Iar fratele, crezandu-si cugetul, n-a mers la biserica, dupa obicei. Insa fratii il asteptau pe el, ca asa era obiceiul in pustia aceea:  nu faceau sobor, adica rugaciuni, pana nu se adunau toti fratii. Deci, l-au asteptat pe el mult si el nu venea. Iar unii dintre ei, sculandu-se, au mers la chilia lui, zicand ca fratele cumva s-a imbolnavit, sau, poate, a si murit. Si cum au venit la chilia lui, l-au intrebat pe el: "Pentru care pricina n-ai venit la sobor, frate?" Iar el se sfia si se rusina a le spune lor. Inca, cunoscand ei sfatul cel cu rau mestesug al diavolului, au cazut la picioarele lui cu umilinta, ca sa le spuna si lor sfatul cel diavolesc. Iar el le-a marturisit lor, zicand: "Ierati-ma, fratilor, dar cum m-am sculat, dupa obicei, ca sa merg la biserica, mi-a zis mie un cuget, ca nu este Trupul si Sangele lui Hristos acolo unde mergi, ci iei numai paine si vin. Deci, daca voiti sa vin cu voi impreuna, intariti-mi mie cugetul pentru Sfanta Jertfa". Iar ei au zis: "Scoala-te si sa vii cu noi si ne vom ruga lui Dumnezeu ca sa-ti ajute si vazuta sa-ti arate tie puterea Lui cea tainuita si nevazuta". Si, sculandu-se, a venit la dansii in biserica. Si s-a facut rugaciune la Dumnezeu pentru acest frate, ca sa i se arate lui puterea tainelor celor dumnezeiesti. Si cand au inceput a face sobor, adica rugaciune, l-au pus pe fratele in mijlocul bisericii, iar el, pana la slobozirea soborului, n-a incetat cu lacrimi a-si spala fata sa. Apoi, dupa sobor, adica dupa slobozirea de la rugaciune, chemandu-l pe el, parintii si fratii l-au intrebat zicand: "Cele ce ti-a aratat tie Dumnezeu, spunandu-ne noua, ca si noi sa ne folosim". Iar, el, cu lacrimi, a inceput a zice: "In vremea cand s-a citit invatatura Apostolului si cand a stat diaconul si a citit Sfanta Evanghelie, atunci am vazut acoperamantul bisericii deschis si se vedeau cerurile si fiecare cuvant al Evangheliei, ca focul se facea si se vedea pana la cer; si dupa ce s-a facut sfarsitul Evangheliei si dupa aducerea Dumnezeiestelor Daruri la altar, chemand clericii pe Duhul Sfant, am vazut cerurile deschise si foc pogorandu-se impreuna cu multime de Sfinti Ingeri, iar deasupra lor alte doua fete preafrumoase, a caror frumusete a o spune nu este cu putinta, ca era lumina lor ca fulgerul si in mijlocul celor doua fete era un prunc mic; Ingerii stateau in jurul Sfintei Mese, iar fetele cele doua stateau desupra, pe Sfanta Masa, iar Pruncul in mijlocul lor. Iar, dupa ce s-a facut sfarsitul Dumnezeiestilor Taine, s-au apropiat slujitorii din cler, ca sa franga Painea punerii-inainte si am vazut eu cele doua fete, care erau deasupra, pe Sfanta Masa, ca au legat mainile si picioarele pruncului celui din mujlocul lor si au scos cutitul si au junghiat pe Prunc si au varsat Sangele Lui in Paharul ce era pe Sfanta Masa, si sfaramand Trupul Lui, painea si vinul erau Trupul si Sangele Domnului. Atunci, mi-am adus aminte de Apostolul care zice: "Pastele noastre, Hristos, S-a junghiat pentru noi". Iar cand se apropiau fratii, ca sa primeasca Sfanta Impartasanie, s-a facut minune:  ca li se da lor si Trupul cel de carne, iar dupa ce primeau, zicand: Amin, Trupul se facea Paine in mainile lor. Si eu, daca am venit sa primesc, mi s-a dat Trupul si nu puteam sa-l primesc, apoi, am auzit un glas in urechile mele, zicandu-mi: Omule, pentru ce nu primesti? Au nu este aceasta ceea ce ai cautat tu? Si am zis: Milostiv, fii Mie, Doamne, ca Trup de carne nu pot sa primesc. Si iarasi, mi-a zis mie: Daca ar fi putut omul sa primeasca Trup, Trup ar fi aflat, precum si tu l-ai aflat. Dar nu poate nimeni sa primeasca Trup, pentru aceasta a poruncit Dumnezeu, ca la Sfanta Jertfa Trupul Domnului sa te prefaca in paine iar Sangele Lui in vin. Ca, adica, daca crezi, sa primesti ceea ce ai in maini. Si indata ce am zis: Cred Doamne, si Amin, Trupul cel ce era in mainile mele s-a facut paine. Si, laudand pe Dumnezeu, am primit Sfanta Jertfa.
        Iar, dupa ce s-a ispravit cantarea soborului si au venit clericii, impreuna am vazut, iarasi, pe Prunc in mijlocul celor doua fete. Si am vazut acoperamantul bisericii deschis si dumnezeiestile Puteri si inaltandu-se la cer si Pruncul in mijlocul fetelor". Acestea auzindu-le, fratii multa umilinta au primit si s-au dus pe la chiliile lor, inaltand slava lui Dumnezeu.

 
 
 
Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre mãrturisirea pãcatelor.

        Marturisiti-va pacatele voastre, pentru ca, prin marturisire se vindeca ranile cele sufletesti, precum si vatamarea trupeasca, aratandu-se la doctor, se tamaduieste iar cea tainuita, boala mare face, iar mai pe urma aduce moarte. Asemenea si pacatele cele tainuite omoara si trupul si sufletul si bucurie fac diavolului. Mare si bun lucru este marturisirea pacatelor, precat tainuirea lor este bucurie satanei. Cineva, amagindu-se graieste: "Astazi sa-mi fac placerea mea, iar maine ma voi pocai". Dar cine stie de va ajunge sau nu ziua de maine? Ca, fara de veste, vine moartea si-l pierde pe el. Iar, daca este cineva carturar, apoi diavolul ii baga lui in cap un gand, zicandu-i: "Tu iti stii si singur gandurile tale si ceea ce zice Scriptura stii, precum si ceea ce Sfintii Parinti au poruncit; deci tamaduieste-te si singur, fara duhovnic". Nu asculta gandurile acelea si nu zabovi a-ti tamadui, marturisindu-ti, pacatele tale, ca sa fii iertat si in veacul de acum si in cel viitor.
 

• Pomenirea Sfântului Mucenic Grigorie, Luminătorul Armeniei celei Mari

Sfântul Grigorie, Luminătorul Armeniei, s-a născut într-o familie de rang înalt, înrudită cu marile case regale ale Persiei, prin Regele Arteban, şi Armeniei, prin Regele Khosrov. Cînd aceste două case regale au pornit război una împotriva celeilalte, Grigorie s-a retras la Cezareea Capadociei. El acolo a aflat întîia oară despre credinţa creştinilor, a luat Sfîntul Botez şi s-a căsătorit. El a avut doi fii, pe Bardanes şi pe Aristakes, şi pe amîndoi i-a închinat slujirilor bisericeşti. După moartea soţiei lui, Grigorie s-a întors în Armenia şi s-a pus în slujba Regelui Tiridates. El 1-a slujit pe rege cu credinţă, iar Tiridates îl iubea mult pe Grigorie. Dar cînd Tiridates a aflat că Grigorie este creştin, el s-a umplut de ură şi de furie, presîndu-1 pe Grigorie în tot chipul să se lepede de Hristos şi să se închine la idoli. Neizbutind, el 1-a supus celor mai bestiale torturi, iar apoi 1-a aruncat într-o groapă foarte adîncă, plină de şerpi veninoşi, spre a-şi afla sfîrşitul otrăvit şi mîncat de ele. Dar Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu 1-a păzit viu pe Sfîntul Mucenic Grigorie în acea groapă timp de paisprezece ani. După această perioadă, Tiridates a dezlănţuit cele mai cumplite prigoane împotriva tuturor creştinilor din regatul lui. El s-a năpustit şi asupra unei mînăstiri de fecioare, în care vieţuiau treizeci şi şapte de călugăriţe, călăuzite de Stareţa Gaiana. Pe acestea toate, inclusiv pe stareţă, dementul Tiridates le-a ucis în torturi bestiale. Făcînd aşa, el a înnebunit cu desăvîrşire, facîndu-se chiar şi la chip ca un mistreţ turbat. Sora lui Tiridates a avut atunci un vis în care se făcea că un bărbat strălucind de lumină orbitoare îi zice că Tiridates se va însănătoşi numai atunci cînd Grigorie va ieşi din acea groapă în care zace de paisprezece ani încheiaţi. Scos afară din groapă fiind, Sfîntul Mucenic Grigorie 1-a vindecat şi 1-a botezat pe Tiridates. Apoi, la dorinţa lui Tiridates, Grigorie a fost înscăunat Episcop al Armeniei. Prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, Tiridates i-a înlesnit Sfântului Grigorie luminarea întregii Armenii şi a ţinuturilor învecinate ei cu Lumina lui Hristos. Sfîntul Grigorie s-a săvîrşit către Domnul la bătrîneţi foarte adînci, cam pe la anul 335. Între timp fiul lui, Aristakes, fusese uns întru Episocop şi a continuat munca şi nevoinţele tatălui lui, şi pe cele trupeşti, şi pe cele duhovniceşti. Episcopul Aristakes a fost unul dintre cei 318 Părinţi ai întîilui Sobor a Toată Lumea de la Niceea, din anul 325.

• Pomenirea Sfintelor Muceniţe Gaiana şi Rhipsimia şi a celorlalte treizeci şi cinci împreună cu ele

Acestea toate, fecioare afierosite Domnului fiind, au fost ucise pentru credinţa lor în Hristos, de către regele Armeniei, Tiridates. Rhipsimia era de o frumuseţe nemaivăzută, ceea ce 1-a făcut pe Diocleţian să şi-o dorească de soţie. Aceasta a şi fost pricina muceniciei tuturor. Rhipsimia a refuzat cererea împăratului, arătîndu-i că ea este logodnica lui Hristos, Mirele Ceresc. Apoi Tiridates însuşi s-a ispitit voind-o pentru el, căci se îmbătase cu desăvîrşire de vederea frumuseţii ei. Dar Sfînta Rhipsimia a rămas neclintită ca stînca înaintea păgînului rege. Astfel, „cel care spulberase pe căpeteniile goţilor şi persanilor cu toate armatele lor, nu a putut să o cucerească pe fecioara lui Hristos”.  Regele, cuprins de sataniceasca ură, a supus-o pe Rhipsimia celor mai bestiale torturi: el i-a tăiat limba, i-a tăiat abdomenul şi stomacul şi i-a smuls toate măruntaiele. Aşa şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu muceniţa lui Hristos. După aceasta, el a decapitat toate maicile. Vestita Mînăstire de la Echmiadzin s-a înălţat deasupra sfintelor moaşte ale acestor muceniţe. Ea se află în apropiere de Yerevan, şi timp de multe veacuri a fost principalul centru de spiritualitate al Armeniei.

• Pomenirea Sfântului Mihail, întîiul Mitropolit al Kievului

Sfîntul Mihail a fost trimis în Rusia de către Patriarhul Constantinopolului, la cererea Marelui Cneaz Vladimir, spre a boteza poporul rus şi spre a întemeia Biserica lui Hristos din Rusia. Sfîntul Mihail a botezat noroadele Kievului, Novgorodului, Rostovului, şi pe cele din multe alte cetăţi şi sate. El a organizat Biserica, a uns episcopi şi preoţi, a pus temeliile Mînăstirii Sfîntului Mihail din Kiev, a trimis misionari la bulgari şi la tătari, cîştigînd pe mulţi dintre aceste neamuri pentru Hristos. Acest mare sfînt a săvîrşit toate acestea, şi mult mai multe decît acestea de mare folos pentru popor, în numai patru ani. El s-a săvîrşit către Domnul şi s-a încununat cu veşnica răsplată la anul 992. Sfintele lui moaşte odinhnesc la Lavra Peşterilor din Kiev.

Cântare de laudă la Sfântul Grigorie, Luminătorul Armeniei

Sfîntul Grigorie mare luminător a fost

Poporului lui şi neamului.

El pe slavă şi averi a călcat cu dispreţ,

Iubind mai mult sărăcia lui Hristos Răstignit,

Iubind mai mult bogăţia din ceruri.

El pururea mintea la ceruri avut-a, cugetul la Hristos.

El chinuri cumplite în trup a răbdat,

Ca şi cînd ar fî fost în trup străin.

El puternic a fost cu al Domnului har,

Cu a Domnului hrană cerească hrănit,

Înarmat contra diavolilor cu dumnezeiasca purtare de grijă.

El dintru slavă în groapă a fost pogorît,

Iar din groapă înălţat la slavă mult mai mare,

La culmile slavei cereşti.

Grigorie Sfîntul e plin de măreţie,

El Armenia a luminat cu Lumina lui Hristos.

Chiar Tiridates, omul sălbăticit ca un mistreţ

Botezatu-s-a cu Crucea, şi s-a făcut mieluşel.

Pămîntul Armeniei celei mari îl slăveşte

Pururea pe Grigorie Sfîntul,

Care lauda Armeniei este şi-al ei Luminător.

Cugetare

Minunate sînt schimbările care au loc zilnic în vieţile oamenilor, acum, ca şi în trecut.

Ce umiliţi şi scuipaţi pentru că au ţinut mai presus de toate la dreptatea lui Dumnezeu sînt ridicaţi la înălţimi mari, iar cei care odinioară au hulit Sfînta Credinţă s-au prefăcut acum în slujitori ai ei.

Regele Tiridates 1-a aruncat pe Sfîntul Grigorie într-o groapă foarte adîncă. Sfântul a petrecut timp de paisprezece ani încheiaţi în acea groapă, uitat de toţi, dar nu şi de Dumnezeu. Care dintre oameni s-ar fi gîndit că cel mai mare Luminător al poporului armean avea să fie aflat în întunericul unei gropi? Şi cine s-ar fi gîndit că bestialul Tiridates, cel care 1-a aruncat pe Sfîntul Grigorie în groapă, şi mînjit de sîngele a zeci de mucenici, avea să salveze viaţa aceluiaşi Grigorie pe care îl osîndise la moarte, şi avea să îl ajute mai mult decît ar fi putut-o face întreaga lume? După paisprezece ani încheiaţi, Dumnezeu a descoperit că Grigorie se află încă în viaţă. Apoi, Sfîntul Grigorie 1-a vindecat minunat pe regele care înnebunise desăvîrşit. Regele Tiridates, băutorul de sînge creştinesc, a primit botezul şi s-a făcut în cel mai mare zilot al credinţei creştine!

S-ar putea spune că, prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, şi Grigorie şi Tiridates au fost scoşi din groapa cea mai de desubt, Grigorie din cea trupească, iar Tiridates din cea sufletească. O, nesfîrşita înţelepciune a lui Dumnezeu care guvernează mersul vieţii oamenilor! Cel odinioară sălbăticit cu totul de necurăţia patimilor, Tiridates, s-a preschimbat atît de mult cu pocăinţa adusă de Lumina lui Hristos, încît el a ajuns să semene cu Sfîntul Grigorie mult mai mult decît cu cel om nepocăit care fusese odinioară.

Luare aminte

Să luăm aminte la dreptatea Regelui lotam şi la răsplata lui Dumnezeu pentru aceasta (II Paralipomena 27):

• La cum lotam a făcut ceea ce este drept înaintea lui Dumnezeu, grijind de Templul Domnului;
• La cum pentru aceasta Domnul a fost ajutorul lui, aşa încît el a biruit şi pe timp de război şi pe timp de pace: în război a fost biruitor, iar pe timp de pace a îmbogăţit şi a întărit poporul lui.

Predică

Despre împărăţia lui Dumnezeu care nu este din lumea aceasta – „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (loan 18: 36).

Cel care are bogăţii mari are de asemenea şi bogăţii mai mici. Prin urmare, să nu ne închipuim că Dumnezeu nu are stăpînire asupra acestei lumi, deşi a zis către Pilat: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”.

Cel care are în stăpînire veşnicia are în stăpînire şi ceea ce este mai mic decît veşnicia, adică timpul şi cele de sub vremi.

Aici, în cuvintele pe care le avem acum în vedere, Domnul grăieşte de Împărăţia Lui cerească, care nu are nimic de a face cu timpul, cu stricăciunea, cu nedreptatea, cu înşelările şi închipuirea, cu moartea. Este ca şi cînd ar zice cineva: „Bogăţia mea nu e în bancnote, ci în aur greu”. Dacă posedă oarecine mult aur greu, oare nu poate dispune el uşor şi de bancnote? Nu e aurul mult mai preţios decît biletele de hîrtie? De aceea nu îi spune Domnul lui Pilat că El este Regele, ci îi spune, din contră, că este mult mai mult: anume că El este mai presus decît şi peste toţi regii pămîntului, că Împărăţia Lui este mai mare, mai puternică şi mai durabilă decît toate împărăţiile pămînteşti. Prin cuvintele Lui, El arată care este Împărăţia Lui principală, de care depind toate împărăţiile pămînteşti, în timp şi în spaţiu: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”.

Aceasta nu înseamnă nicidecum că Dumnul nu are putere în această lume, ci dimpotrivă, cuvintele acestea arată şi confirmă înfricoşata putere pe care o are Domnul asupra acestei lumi.

Toate lucrările Lui pe pămînt, pe care le-a lucrat înaintea ochilor oamenilor, arată puterea Lui stăpînească şi nemaivăzută asupra acestei lumi. Spune-mi te rog, înaintea cărui alt rege pămîntesc s-a mai potolit furtuna ca prin farmec şi au tăcut talazurile cumplite ale mării? Sau ai uitat cuvintele Lui din Grădina Ghetsimani: „Ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26: 53)? Să nu uităm, un înger are singur mai multă putere decît tot universul! Domnul sufletului este şi Domnul trupului. Domnul veşniciei este şi Domnul timpului. Domnul celui mai mare bine este şi Domnul binelui mai mic. Fraţilor, nimic nu poate scăpa puterii Atotputernicului Domn lisus Hristos Dumnezeul nostru, Care din a Lui voie pentru noi S-a răstignit, şi din a Lui proprie putere pentru noi a înviat din mormînt!

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Atotputernice Doamne şi Mîntuitorul nostru, ajută-ne nouă pururea să căutăm împărăţia Ta cea cerească, şi pururea cu Tine să fim acolo unde nu este nici moarte şi nici păcat, ci numai viaţă, bucurie şi pace. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

 

29 septembrie – Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Dada și Govdela; Sf. Theofan cel Milostiv; Sf. Maria

 

Sinaxar 29 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Chiriac Sihastrul.

Acest Sfântul Chiriac s-a nascut la anul 448, în vremea împaratului Teodosie cel Mic, în cetatea Corintului. Tatal lui se chema Ioan, fiind preot al bisericii din Corint si mama lui Evdochia. Era nepot al lui Petru episcopul, citet fiind la aceeasi biserica. Împlinind optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim si a fost facut calugar de marele Eftimie. Si aratând multa nevointa si mustrând pe cei ce urmau greselilor lui Origen, si cu lucrarea lui Hristos facând multe minuni si ajungând la adânci batrâneti a trecut din viata.
Era blând si bun primitor, spunând mai înainte cele ce aveau sa fie din dumnezeiasca descoperire.
Era mare la trup, cu cuviinta si cu dar, pazind toate partile trupului întregi, neschimonosindu-se cu nimic din pricina batrânetii. A fost si egumen câtiva ani la Lavra Sfântului Hariton.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor 150 de Mucenici din Palestina.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Petronia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Gudelia.

Aceasta sfânta fiind crestina, si întorcând pe multi din persi la credinta crestinilor, a fost prinsa de Savorie împaratul persilor. Dar, nevrând sa aduca jertfa focului, a bagat-o în temnita, multi ani chinuindu-se de foame. Dupa aceea scotând-o din temnita, si nevrând sa se lepede de Hristos, întâi i-au despuiat capul de piele, apoi tintuind-o cu piroane la stâlp foarte tare, si-a dat sfântul sau suflet Domnului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Casdon si Casdoas.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Dada, Govdela si Casdoas, din care unii rudenii, iar altii erau adevarati fii lui Savorie, împaratul persilor.

În zilele lui Savorie, împaratul persilor, tatal Sfântului Govdela, era un oarecare crestin anume Dada, mai de frunte la palatul împaratesc, preaiubit si neam cu împaratul. Fiind trimis ca sa domneasca tarile ce erau sub biruinta lui, el a crezut în Hristos. Dar pârându-l oarecine la împaratul, si trimitând la dânsul pe Andrameleh, cel mai mare din dregatorii lui, ca sa afle adevarul, l-a gasit crezând în Hristos si a scris despre aceasta împaratului. Iar împaratul scriind raspunsul, i-a dat putere împotriva crestinilor. Acest raspuns l-a trimis cu fiul sau Govdela, care primindu-l si sezând alaturi cu el, Govdela a început a face cercetare. Si luându-i seama cu amanuntul, si zicându-i cele ce aveau ei în gândul lor, a aflat pe sfântul crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos si vrând sa moara cu osârdie pentru Dânsul. Atunci a aprins un cuptor cu foc foarte mare, si a poruncit sa bage pe sfântul în el. Daca s-a apropiat de cuptor, sfântul si-a facut semnul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, cuptorul s-a stins si a izvorât apa în loc de vapaie; si se minunau toti de aceasta minune. Atunci fiul împaratului Govdela a zis: "Iubitul meu Dadas, cine te-a învatat aceste farmece?" Iar el a zis: "Macar de te-ai fi învrednicit si tu sa fii învatat de la Dascalul meu!" Si Govdela a zis: "Dar de voi crede în Hristosul tau, putea-voi sa fac si eu acestea?" Zis-a Dadas: "Nu numai acestea vei face, ci si cu Dânsul împreuna vei împarati". Si poruncind Govdela de a aprins un cuptor, si chemând el numele lui Hristos, îndata l-a stins; si cazând la sfântul a crezut în Hristos. Acestea vazând Andrameleh s-a dus de a spus toate împaratului. Împaratul auzind ca fiul sau s-a facut crestin a trimis de l-au adus si a poruncit sa taie toiege ghimpoase si a pus patru servitori de l-au batut. Iar sfântul fiind batut peste tot trupul, se ruga sa i se dea rabdare. Si aratându-i-se îngerul îl întarea zicându-i: "Fii barbat, ca eu sunt cu tine", si bagându-l în temnita a stat cinci zile. Dupa aceea lu-ând oarecare Gargal voie de la împaratul asupra sfântului si asupra tuturor crestinilor, si scotând pe sfântul din temnita, si batându-l cu vine de bou, sfântul se ruga si anatemiza credinta tatalui sau. Atunci a poruncit Gargal sa-i scoata doua fâsii de piele de la picioare pâna la cap, zicând: "Lasa ca va veni în adevar Hristosul tau de te va tamadui", si dupa aceasta legându-l foarte tare l-au bagat iar în temnita. Dar dezlegându-se legaturile singure îndata s-a facut sfântul sanatos precum era si mai înainte. Si vazând Gargal aceasta, se minuna. Si a mers de a spus împaratului. Iar el i-a zis: "Mergi de-l omoara, ca nu-mi este fecior, ci-mi este vrajmas de vreme ce a crezut în Hristos". Atunci l-a supus Gargal la nenumarate si grele chinuri din care a ramas nevatamat. Vazându-l cei ce erau în temnita, s-au minunat zicând: "Mare este Dumnezeul crestinilor". Iar stapânitorul mâniindu-se a poruncit sa fie supus la chinuri si mai grele. Deci auzind împaratul, a zis lui Gargal: "Tot traieste acel fermecator Govdela?" Iar el a zis: "Asa împarate, viu este.
Si eu mult l-am chinuit, dar tot viu este". Atunci împaratul a poruncit sa-i despoaie pielea capului spre spate, sa-i acopere obrazul si facându-i si aceasta, iar l-a bagat în temnita, iar el marea pe Dumnezeu. Dimineata aflând ca tot este viu, i-au dezradacinat unghiile de la mâini si de la picioare, si cele patru masele mari. Si l-au aruncat în temnita ca pe un mort, poruncind sa nu-i dea nici apa, nici sa intre cineva la dânsul. Iar sora-sa a mers la dânsul, si i-a dat apa, zicând temnicerului sa nu spuna cuiva, ca-si va pune capul. Iar sfântul, daca i s-a adeverit credinta, nu mai avea nevoie de lecuire; ci luând rabdare si îndraznire si osârdie la chinuri cu luminarea Sfântului Duh, aflându-se si ranit, se bucura si tamaduia pe toti; si toti se minunau de acestea. Un alt oarecare Gargal fermecator ce se afla în temnita pentru multe rele ce facuse, vazând rabdarea sfântului si minunatele lucruri ce facea, a cazut la picioarele sfântului zicând: "Rogu-te, robul lui Dumnezeu, pomeneste-ma si pe mine înaintea Hristosului tau". Iar sfântul i-a zis: "Crede într-Însul si te va scapa de toate relele tale". Si Gargal a zis: "Cred întru Tine, Doamne Iisuse Hristoase", si s-a alaturat cu Govdela.
A doua zi i-a adus domnitorul pe amândoi înaintea sa, si dezbracând pe Gargal, a poruncit de l-a batut cu toiege, si el cautând la cer, zicea: "Doamne Iisuse Hristoase, pentru numele Tau patimesc, întareste-ma"; si acestea zicând si-a dat sufletul la Dumnezeu.
Iar pe Sfântul Govdela, l-au supus la neînchipuit de cumplite chinuri, dar ramânând viu, Gargal s-a consultat cu ai sai, a rastignit pe sfântul, gol, sus pe un lemn, si l-au sagetat multi oameni multe ceasuri; dar sfântul ramânea neranit, caci sagetile aruncate asupra lui se duceau în vazduh. Aceasta a facut pe toti de s-au cutremurat.
Vazând împaratul toate lucrurile zadarnice, a trimis pe fiica sa Cazdoua ca sa învete pe Govdela si sa-l întoarca. Iar ea daca s-a dus, fiind învatata de fratele ei, s-a facut crestina. Deci mâniindu-se împaratul de aceasta, a poruncit de a supus pe fiica sa la multe chinuri. Atunci ea a zis catre sfântul: "Roaga-te pentru mine ca nu pot rabda chinurile". Iar sfântul i-a zis: "Sa nu-ti lipseasca credinta întru Hristos, si nadajduiesc în Acela în Care ai crezut, ca nu vei mai suferi alte chinuri". Deci scotând împaratul pe Sfântul Govdela, a poruncit sa-i lege mâinile si picioarele, si sa-l arunce în picioarele cailor celor ce învârteau moara, ca sa-l calce toata noaptea. Dar sfântul a fost pazit nevatamat, binecuvântând pe Dumnezeu. Iar dimineata aflându-se sanatos si dezlegat din legaturi, se minunau toti. Apoi a fost supus la alte grele chinuri. Iar Dadie si Avdie, crestini fiind staruiau de scriau chinurile sfântului în taina, de frica împaratului, catre care a zis sfântul: "De puteti aduceti-mi apa si untdelemn ca sa ma botez, iar de nu puteti, rugati-va ca sa se faca aceasta". Si când graia aceste cuvinte, iata un norisor mic ca o negura a acoperit pe sfântul, si a turnat pe capul lui untdelemn si apa multa si s-a auzit glas zicând: "Iata ca ai primit sfântul botez, robule al lui Dumnezeu, Govdela". Si s-a facut fata lui ca lumina, si a iesit mult miros frumos. Iar auzind sfântul glas, facea rugaciune catre Dumnezeu, multumindu-I si marindu-L, si rugându-se sfântul catre Dumnezeu, si-a dat sufletul.
Atunci Gargal i-a legat picioarele cu streanguri, si legându-l de coadele unor cai neînvatati, i-a tras trupul gol prin locuri rele si pietroase, de se rupea carnea bucati de pe dânsul, si ce mai ramasese din trupul lui l-a taiat de l-a facut trei parti si l-a risipit. Pe acestea si preotii, Dadie, Avdie si Armaazac diaconul, le-au luat si le-au dus la casele lor; si înfasurându-le cu pânza si cu aromate le-au îngropat cu osârdie.
Iar Sfântul Dadas cel marit, varul împaratului fiind chinuit mai înainte în multe feluri, l-au taiat tot bucati din toate membrele, si asa si el în Domnul s-a savârsit. Oarecare iubitori de Dumnezeu, adunând si bucatile moastelor lor, le-au îngropat la loc însemnat. Deci cântând cei trei barbati ce s-au pomenit mai înainte, toata noaptea, când a fost la miezul noptii s-a aflat si Sfântul Govdela în mijlocul lor, si a zis: "Îmbarbatati-va în Domnul, fratilor, si stati întariti si neschimbati, si nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida". Iar ei daca l-au vazut s-au bucurat; si iarasi le-a zis: "Dumnezeu sa va dea plata pentru cele ce ati ostenit pentru mine". Si plecându-si capul catre Dadia, a zis: "Ia cornul cu untdelemn si sfântul trup al lui Hristos, si intra în gradina împaratului, si unge pe soru-mea Cazdoua si o împartaseste cu Sfântul Trup". Acela luându-le a mers si cum a sosit la poarta, i s-a aratat îngerul Domnului si a intrat cu dânsul, si botezând-o si împartasind-o cu trupul Domnului, i-a zis: "Mergi si dormi pâna la venirea Domnului nostru Iisus Hristos", si îndata luând îngerul sufletul ei l-a dus la cer. Iar dimineata intrând maica-sa la dânsa, si aflând-o savârsita s-a dus la împaratul si i-a zis: "De acum înainte bucura-te, tu si împaratia ta; ca fiul meu ca si cum ar fi facut greseli de mii de ucigasi, în mii de chinuri s-a petrecut; iar acum si fiica mea, ca si cum ar fi ucis pe tatal sau, goala, ucisa cu toiege ghimpoase ca un tâlhar, s-a savârsit si ea". Acestea auzind cumplitul si nemilostivul acela mâncator de sânge împarat, nu s-a plecat nicidecum spre mila. Iar împarateasa luând aromate de tot felul cu mirosuri scumpe a uns moastele sfintei fiicei sale si învaluind-o în porfira împarateasca, a pus-o cu Govdela fiul ei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna septembrie în 29 de zile: Cuviosul Pãrintele nostru Chiriac Sihastru.

        Acesta a fost pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450) si a lui Leon cel Mare (457-474) in cetatea Corint. Tatal sau se chema Ioan, fiind preot al bisericii din Corint, iar mama lui era Evdochia. Era nepot al lui Petru episcopul, care l-a facut citet la aceeasi biserica. Deci, plinind el de la nasterea sa optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim si, mergand in lavra, a fost facut calugar de marele Eftimie. Si, aratand el multa nevointa, a petrecut 30 de ani in ascultarile manastirii cu viata de obste apoi, la saptezeci de ani, a inceput a se nevoi in pestera Sfantului Hariton, ca pustinic.
        In vremea aceasta, se inmultea eresul lui Origen, in Sfanta Cetate, la a carui dezradacinare, Cuviosul Chiriac a indurat multe osteneli, cu rugaciunea si cuvantul, intorcand pe cei inselati de la amagire si intarind pe cei credinciosi in dreapta credinta si proorocind grabnica risipire a eresului, prin grabnica moarte a incepatorilor ereziei, Hon si Leontie.
        Deci, la nouazeci si noua de ani ai vietii sale, a mers Cuviosul Chiriac la liniste si s-a linistit in munte, vreme de inca noua ani, inainte de sfarsitul sau. Si avea Cuviosul un leu mare si infricosator, care nu vatama pe frati, paznic al lui de talhari si al verdeturilor lui, de caprele salbatice. Si era Sfantul Chiriac bland si primitor si spunea mai dinainte cele ce aveau sa fie. Si era drept la trup, cu cuviinta si cu har, pastrand la peste o suta de ani de varsta, toate partile trupului intregi si neschimonosite de batranete. Si niciodata nu s-a aflat sezand degeaba, ci, sau se ruga sau lucra ceva. Si, asa, ajungand la adanci batraneti si facand multe minuni, cu harul lui Hristos, a raposat in Domnul.

 
 
 
Întru aceastã zi, povestire din viata Pãrintelui nostru Chiriac Sihastrul.

        Intru aceasta vreme se inmultea eresul lui Origen, pentru dezradacinarea caruia Sfantul Chiriac a suferit multe osteneli si, cu rugaciunea si cuvantul, pierzand ereticeasca si fara de Dumnezeu invatatura, pe cei inselati i-a intors de la amagire, iar pe dreptcredinciosi i-a intarit in credinta, de care lucru graieste Chiril, scriitorul cartii acesteia, asa:
        Eu, zice el, iesind atunci din Lavra marelui Eftimie, am mers in Lavra Sfantului Sava, la parintele Ioan, episcopul cel din liniste (sihastrie) si am fost trimis de dansul cu carti la ava Chiriac, instiintandu-l de razboiul ce a fost cu ereticii in Sfanta Cetate si rugandu-l pe el sa se osteneasca in rugaciuni catre Dumnezeu, ca degraba sa cada invataturile lui Hon si Leontie, capeteniile ereticesti, care barfesc asupra lui Hristos hulirile lui Origen. Si, sosind eu la locasul Suchiului, am mers la pestera Cuviosului Hariton si, inchinandu-ma fericitului Chiriac, i-am dat scrisoarea si i-am spus si din gura cele ce-mi poruncise minunatul Ioan Sihastrul. Iar el mi-a zis mie: "Sa nu se mai mahneasca parintele cel ce te-a trimis, ca degraba vom vedea, cu darul lui Dumnezeu, risipirea eresului". Si a poruncit despre grabnica moarte a lui Hon si Leontie, care raspandeau dogmele lui Origen. Deci, intinzand cuvantul de invatatura, Cuviosul mi-a aratat mie nebunia si amagirea origenistilor si cum ca, prin dumnezeiasca descoperire i s-a aratat lui otrava eresului acestuia si pierzarea celor inselati de el. Apoi, fericitul, intelegand din vorbe ca sunt calugar din Lavra marelui Eftimie, mi-a zis: "Iata, dar, frate, partas al manastirii mele esti". Si a inceput a spune multe despre Sfantul Eftimie, spre folosul meu. Si asa, cu povestirile cele folositoare si cu vorba lui cea dulce hranindu-mi sufletul meu, m-a slobozit cu pace. Si degraba s-a implinit proorocia fericitului Chiriac, ca au murit de naprazna incepatorii eresurilor si s-a risipit ereticeasca putere si a incetat razboiul cel din mijlocul dreptcredinciosilor. Atunci Chiriac, fara de grija fiind, a iesit din pestera Cuviosului Hariton si a mers, iarasi, la sihastrie in Susachim, la nouazeci si noua de ani ai vietii sale si a sihastrit intr-insa noua ani. Drept aceea, eu iarasi poftind sa vad fata cea cu sfanta podoaba a Cuviosului si sa ma indulcesc de vorbele lui cele dulci, am mers in locasul Suchiului, la fericitul Chiriac, si am aflat acolo pe Ioan, ucenicul lui.
        Iar cand ne apropiam de locul acela, ne-a intampinat pe noi un leu foarte mare si infricosator pe care, vazandu-l, m-am temut foarte. Iar Ioan, ucenicul Sfantului, vazandu-ma inspaimantat, mi-a zis: "Nu te teme, frate Chiril, ca leul acesta este ascultator al parintelui nostru si nu vatama pe fratii ce vin la dansul". Iar leul, vazandu-ne pe noi venind la staret, a pasit in laturi din cale. Si, vazandu-ma pe mine, ava Chiriac a zis: Iata, fratele manastirii mele, Chiril, vine la mine, si s-a bucurat de mine". Apoi, facand rugaciune, am inceput sa vorbim si Ioan, ucenicul lui, i-a spus de mine: "Parinte, fratele Chiril, vazand leul, s-a temut foarte". Deci, mi-a zis mie staretul: "Sa nu te temi, fiule Chiril, de leul acesta, ca petrece cu mine, si-mi pazeste aceste putine verdeturi de caprele salbatice". Si, vorbind, mi-a spus mie multe din marele Eftimie si de alti parinti pustinici, care au vietuit cu fapte bune; apoi, a poruncit sa-mi puna inainte mancare. Si, mancand noi, a venit leul si sta inaintea noastra. Si, sculandu-se, staretul i-a dat lui o parte din paine, zicandu-i: "Mergi de pazeste verdeturile". Iar mie mi-a zis: "Vezi, fiule, leul acesta? Nu numai verdeturile imi pazeste, ci si pe talhari si pe barbari ii goneste de aici. Ca de multe ori, oameni rai au napadit asupra acestui loc sarac si i-a gonit pe ei leul". Iar eu, auzind acestea, m-am mirat si am proslavit pe Dumnezeu, Cel ce a supus fiarele salbatice, ca pe niste oi, placutului Sau. Si am petrecut la dansul o zi si multa invatatura de la dansul am luat. Iar a doua zi, facand rugaciune, mi-a dat blagoslovenie si m-a slobozit cu pace, poruncind ucenicului sau sa ma petreaca. Si, iesind, am aflat leul sezand in cale si mancand o capra salbatica. Si m-am oprit, neindraznind a merge pe langa el. Iar el, vazandu-ne pe noi ca stam, si-a lasat vanatul sau si s-a abatut din cale, pana ce am trecut.
        Locul unde Cuviosul vietuia era sec si fara apa si fantana nu avea. Deci, sapand fericitul o groapa intr-o piatra, aduna intr-insa apa iarna si destula ii era, spre trebuinta si spre adaparea verdeturilor, pe toata vara. Iar intr-o vara, in luna lui iulie, fiind arsita mare, a secata apa cea adunata in piatra si se mahnea Sfantul, neavand apa. Deci, ridicandu-si ochii la cer, s-a rugat zicand: "Dumnezeule, Cel ce ai scapat in pustie pe Israel cel insetat, da-mi mie in pustiul acesta putina apa, pentru cele de nevoie ale saracului meu trup". Si indata s-a aratat un nor mic deasupra Susachimului, unde vietuia, si a plouat in jurul chiliei lui si i-a umplut lui toate gropile, cele ce erau de piatra. Asa, degraba, a ascultat Dumnezeu pe robul sau.
        Inca, socotesc de folos cu dreptate - zice scriitorul vietii acesteia, Chiril - a spune aici si aceasta pe care mi-a povestit-o mie parintele Ioan, ucenicul fericitului Chiriac. Umbland noi prin pustie, mi-a aratat mie un loc, zicandu-mi: "Aceasta este locuinta fericitei Maria". Si l-am rugat pe el, ca sa-mi spuna mie de dansa. Iar el a inceput a-mi spune: "A fost, zicea el, ceva mai inainte, ca mergand eu impreuna cu prietenul meu, fratele Paramon, la parintele Chiriac, cautand, am vazut de departe un om stand. Si socoteam ca este un pustnic si, sarguindu-ne, am mers la dansul, vrand sa ne inchinam lui. Si, daca ne-am apropiat de locul acela, el indata s-a ferit de noi. Apoi, ne-am infricosat si ne-am inspaimantat, socotind ca am vazut un duh viclean si stam la rugaciune. Iar, dupa rugaciune, cautand incoace si incolo, am aflat o pestera in pamant si am cunoscut ca nu duh viclean era, ci un rob al lui Dumnezeu este si s-a ascuns inaintea noastra. Si, mergand aproape de pestera, l-am rugat pe el cu juramant, ca sa se arate noua si sa nu ne lipseasca pe noi de rugaciunile sale si de folositoarele lui cuvinte. Si am auzit din pestera un raspuns ca acesta: "Ce folos voiti de la mine? Sunt o femeie pacatoasa si proasta. Si ne-a intrebat pe noi, zicand: "Voi unde mergeti? Si i-am raspuns ei: Noi mergem la parintele Chiriac Sihastrul. Ci, sa ne spui noua, pentru Dumnezeu, cum iti este numele si viata ta si de unde esti si pentru ce pricina ai venit aici. Iar ea a raspuns: Sa mergeti unde voiti sa mergeti si, cand va veti intoarce, va voi spune voua. Iar noi ne-am jurat, zicand: Nu ne vom duce, pana nu vom auzi de la tine numele si viata ta. Iar ea, vazandu-ne pe noi ca nu voim sa ne ducem, a inceput, din pestera sa si nearatandu-se, a ne spune asa: Eu ma numesc Maria si am fost cititoare de psalmi la biserica Invierii lui Hristos, dar diavolul pe multi ii ranea din pricina mea, si m-am temut ca sa nu fiu vinovata de sminteala spurcatelor ganduri ale cuiva si sa nu adaug pacate peste pacatele mele. M-am rugat lui Dumnezeu cu osardie, ca sa ma izbaveasca de pacat si de unele sminteli ca acestea. Deci, umilindu-ma, odinioara, cu inima, de frica lui Dumnezeu, am mers la Siloam si am scos un vas cu apa si am luat si o cosnita de bob muiat si am iesit noaptea din cetate si, incredintandu-ma dumnezeiescului ajutor, m-am dus in pustie. Iar Dumnezeu a binevoit de m-a adus in acest loc si am optsprezece ani vietuind aici si, cu darul lui Dumnezeu, nu mi-a sfarsit apa, nici cosnita de bob, pana astazi. Ci, ma rog voua, mergeti acum la parintele Chiriac si sfarsiti slujba voastra, iar, cand va veti intoarce, sa ma cercetati si pe mine, saraca.
        Aceasta auzind-o, am mers la parintele Chiriac si i-am spus lui toate cele ce am auzit de la fericita Maria. Iar parintele s-a minunat si a zis: Slava tie, Dumnezeul nostru, cati sfinti ascunsi ai, nu numai barbati, ci si femei, slujindu-ti Tie in taina. Ci sa mergeti, fiii mei, la placuta lui Dumnezeu si ce va zice voua, sa paziti. Deci, intorcandu-ne de la parintele Chiriac, am mers la pestera fericitei Maria si am strigat-o, zicand: "Roaba lui Dumnezeu, Maria, iata, am venit dupa porunca ta; si nu ne-a raspuns. Apoi, apropiindu-ne de intrarea pesterii, am facut rugaciune si nu ne-a raspuns noua. Deci, intrand inlauntrul pesterii, am aflat-o pe ea raposata in Domnul. Iar din sfant trupul ei iesea mare si frumoasa mirosire si nu am avut in ce sa o invelim si sa o ingropam pe ea. Si ne-am dus la manastire si am adus de acolo toate cele de trebuinta si, imbracand-o, in ingropat-o pe ea in pestera si am astupat pestera cu pietre."
        Aceasta mi-a spus parintele Ioan, iar eu m-am minunat de o viata ca aceasta, a roabei lui Dumnezeu si am socotit sa o dau in scris, spre umilinta celor ce o vor auzi si intru slava iubitorului de oameni Dumnezeu, Care da rabdare celor ce-L iubesc pe El.
 



 
 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Dada, Govdela si Casdoas, fiu si rudenii ai lui Saporie, împãratul persilor (sec.IV).         Intru zilele lui Saporie cel Mare, imparatul persilor, tatal Sfantului Govdela, era un oarecare crestin anume Dada, mai de frunte la iatacul imparatesc, preaiubit si neam imparatului, trimis sa domneasca in tarile ce erau sub stapanirea persilor si el credea, aratat, in Hristos. Deci, parandu-l oarecine la imparat, acesta a trimis la dansul pe Andramelec, cel mai mare dintre dregatorii lui, ca sa afle adevarul, si, gasindu-l ca adevarat crede in Hristos, a scris de aceasta imparatului. Iar imparatul, scriindu-i raspunsul, i-a dat putere asupra oricarui crestin. Si acest raspuns l-a trimis cu fiul sau, Govdela. Deci, primind Andramelec raspunsul si Govdela sezand alaturi cu dansul, a inceput a face cercetare si, luandu-i seama ce aveau ei in gandul lor, au aflat pe Sfantul, crezand cu tot sufletul in Domnul nostru Iisus Hristos si vrand sa moara cu osardie pentru Dansul.
        Atunci, au aprins un cuptor de foc foarte mare si au poruncit sa bage pe Sfantul intr-insul. Si, aprinzandu-se cuptorul foarte si intaltandu-se para focului, incat se ingrozeau cei ce o vedeau, au adus pe Sfantul Dada sa-l arunce intr-insul, ca nu se supuneau paganiei.
        Deci, daca s-a apropiat de cuptor si si-a facut semnul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, au vazut cuptorul stins si izvorand apa, in loc de vapaie. Si se minunau toti o minune mare ca aceea. Iar fiul imparatului, Govdela, a zis: "Iubitul meu Dada, cine te-a invatat niste farmece ca acestea?" Iar el a zis catre dansul: "Macar de te-ai fi invrednicit si tu sa fi invatat de la dascalul meu". Si Govdela a zis: "Dar, de voi crede in Hristosul tau, putea-voi sa faci si eu lucruri ca acestea?" Zis-a Dada: "Nu numai ca acestea vei face, ci cu Dansul vei imparati". Si a poruncit Govdela de a aprins un cuptor si, chemand el numele lui Hristos, indata l-a stins si, cazand la Sfantul, a crezut in Hristos.
        Acestea vazand, Andramelec s-a dus de a spus toate imparatului. Deci, imparatul, auzind ca fiul sau s-a facut crestin, a trimis de l-au adus si a poruncit sa taie toiege cu ghimpi si a pus patru slujitori de l-au batut, care, obosind si nemaiputand, a pus pe altii in locul lor. Iar Sfantul, fiind batut peste tot trupul, se ruga intru sine, ca sa i se dea rabdare. Si, aratandu-i-se, ingerul il intarea zicandu-i: "Fii barbat, ca eu sunt cu tine". Si, bagandu-l in temnita, a stat acolo cinci zile.
        Dupa aceea, un oarecare Gargal, luand voie de la imparatul asupra Sfantului si asupra tuturor crestinilor si scotand pe Sfantul din temnita si batandu-l cu vine de bou. Sfantul se ruga si osandea legea tatalui sau. Atunci, a poruncit Gargal sa-i scoata doua fasii de piele de la picioare pana la cap, zicand: "Lasa, ca va veni, cu adevarat, Hristosul tau si te va tamadui". Si, dupa aceasta, legandu-l foarte tare, l-au bagat iar in temnita. Deci, legaturile singure dezlegandu-se si Sfantul indata facandu-se sanatos, precum era si mai inainte, Gargal vazand aceasta, se minuna si a mers de a spus imparatului. Iar imparatul i-a zis: "Mergi de-l omoara pe pagan, ca nu-mi este fecior, ci-mi este vrajmas, de vreme ce a crezut in Hristos". Deci, i-a bagat o frigare arsa prin ureche, ce a razbatut in celalta ureche si l-a aruncat in temnita. Iar el, facand rugaciune, a venit ingerul Domnului si i-a scos frigarea si l-a tamaduit. Deci, Gargal, vazand aceasta, iarasi, l-a batut cu vine de bou si l-a inchis, iar, a doua zi, l-a batut cu bete de rugi. Dupa aceea, zgariindu-i coastele cu unelte de fier, fara mila zicea: "Ia sa vedem, veni-va Hristos sa te tamaduiasca?" Si numai cat s-a rugat, fiind in temnita, indata s-a tamaduit, slavind si multumind lui Hristos Dumnezeu. Deci, vazandu-l cei ce erau in temnita s-au minunat, zicand: "Mare este Dumnezeul crestinilor!" Iar stapanitorul, maniindu-se, a poruncit sa-l ia cu carlige de fier, sa-l spanzure de umeri si sa stea asa de la al treile ceas, pana la al noulea, si, facandu-se aceasta, Sfantul se ruga intru sine, fiind spanzurat. Deci, pogorandu-l de acolo, l-au dus, iarasi, in temnita. Iar mama sa si sora sa doreau ca sa-l vada, dar se temeau de imparat.
        Deci, imparatul auzind, a zis catre Gargal: "Inca tot traieste acel fermecator Govdela?" Iar el a zis: "Asa, imparate, inca este viu. Si eu multe chinuri i-am facut lui, dar tot este viu". Atunci, imparatul a poruncit sa-i descopere pielea capului, incepand de la spate, sa-i acopere obrazul. Si, facandu-i si aceasta, iar l-a bagat in temnita si el slavea pe Dumnezeu. Iar dimineata, afland ca tot este viu, i-au dezradacinat unghiile de la maini si de la picioare si cele patru masele mari si l-au auncat in temnita, ca pe un mort, poruncind sa nu-i dea nici apa, nici sa intre cineva la dansul. Iar sora-sa, a mers la dansul si i-a dat apa, zicand temnicierului sa nu spuna cuiva, ca-si va pune capul. Deci, pana aici primea Sfantul tamaduirile, de vreme ce inca nu era sufletul lui intarit si intemeiat. Iar daca i s-a adevarit credinta, nu-i mai trebuia lecuire. Ci, luand rabdare, indraznire si osardie la chinuri, cu luminarea Sfanului Duh, aflandu-se si ranit, se bucura si tamaduia pe toti, si toti se minunau de aceasta.
        Deci, mai era si un alt oarecare Gargal, fermecator, ce se afla in temnita, pentru multe rele ce facuse, care, vazand rabdarea Sfantului si acele slavite si minunate lucruri ce se faceau de catre dansul, a cazut la picioarele Sfantului, zicand: "Rogu-te, robul lui Dumnezeu, pomeneste-ma si pe mine inaintea Hristosului tau". Iar Sfantul i-a zis: "Crede intr-Insul si te va izbavi de toate relele tale". Si Gargal a zis: "Cred intru Tine, Doamne Iisuse Hristoase". Si s-a alaturat lui Govdela. Deci, a doua zi, i-a adus stapanitorului pe amandoi inaintea sa si, dezbracand pe Gargal, a poruncit de l-au batut cu toiege si el, cazand la cer, zicea: "Doamne Iisuse Hristoase, pentru numele Tau patimesc, intareste-ma". Si acestea zicand, si-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar pe Sfantul Govdela, punandu-l intr-un teasc de lemn, i-au strujit picioarele si aprinzand niste faclii, i-au ars subtiorile. Deci, bagandu-l in temnita, cei inchisi se ungeau cu sangele de pe trupul Sfantului si se lecuiau de ranile lor, ce le aveau din batai si alti bolnavi intrau si se tamaduiau si slaveau pe Dumnezeu. De care lucru auzind, dregatorul nu credea. Iar peste cincisprezece zice, scotandu-l din temnita, l-au aflat intreg si sanatos si, vazandu-l se minunau. Deci, punand intr-o caldare iarba, pucioasa si smoala si fierbandu-le foarte, a poruncit sa bage pe Sfantul intr-insa, iar Sfantul, cautand la cer si rugandu-se, s-a aruncat inauntru, dar spargandu-se caldarea, a iesit sanatos si neatins de smoala. Atunci Gargal socotindu-se cu sotii lui, au rastignit pe Sfantul gol, sus pe un lemn si l-au sagetat multa vreme. Si era de vazut lucru preaslavit, de vreme ce, nu numai ca Sfantul ramanea neranit, ci si sagetile, ce se slobozeau asupra lui, se duceau in vazduh. Aceasta i-a facut pe toti de s-au cutremurat, iar cel ce a dat sfatul acesta a tras cu arcul asupra Sfantului, dar sageata s-a intors si i-a scos ochiul cel drept. Deci, vazand iarasi, imparatul toate lucrurile desarte, a trimit pe fiica sa, Casdoas, sa invete pe Govdela si sa-l intoarca. Iar ea, daca s-a dus, invatandu-se de fratele sau, s-a facut crestina. Deci, imparatul maniindu-se, de aceasta, a poruncit de a pus pe fiica sa de au batut-o cu toiege, apoi au bagat-o in temnita si, durand-o ranile ce primise, a zis catre Sfantul: "Roaga-te pentru mine, ca nu pot rabda chinurile." Iar Sfanul i-a zis: "Sa nu-ti lipseasca credinta lui Hristos si nadajduiesc in Acela in Care ai crezut, ca nu te vor mai cuprinde chipurile, nici vei mai cunoaste alta durere." Apoi, scotand imparatul pe Sfantul Govdela, a poruncit sa-i lege mainile si picioarele si sa-l arunce in picioarele cailor de la moara, ca sa-l calce toata noaptea. Deci, facandu-se si aceasta, s-a pazit nevatamat, binecuvantand pe Dumnezeu. Iar dimineata, aflandu-se sanatos si dezlegat de legaturi, se minunau toti. Deci, au ars si niste tepi de fier si l-au mai ars. Apoi, a poruncit de i-au bagat doua carlige de fier prin mani si l-au spanzurat intre doua lemne, fiind de trei coti departare unul de altul. Dar Sfantul, si spanzurat, tot se ruga. Iar Dadi si Alvin, crestini fiind, staruiau si scriau chinurile Sfantului, in taina, de frica imparatului. Catre ei a zis Sfantul: "De puteti, aduceti-mi apa si undelemn, ca sa ma botezez, iar de nu puteti, rugati-va, ca sa te faca aceasta." Si, graind aceste cuvinte, iata, un norisor, mic cat cat o neghinita, l-a acoperit pe Sfant si au turnat pe capul lui undelemn si apa multa si a auzit glasuri zicandu-i: "Iata ca ai primit Sfantul Botez, robule al lui Dumnezeu, Govdela". Si s-a facut fata lui ca lumina si a iesit mult miros frumos. Iar Sfantul, auzind glasul, spanzurat fiind pe acel lemn, facea rugaciune catre Dumnezeu, multumindu-I si slavindu-L. Deci, Gargal pogorandu-l si dintru acel chin, ascutind trestie, a pus de l-a impanat pe tot trupul de la picioare, pana la cap. Si, astfel, stand impanat multe ceasuri, si, iarasi, Sfantul rugandu-se catre Dumnezeu, si-a dat sufletul. Atunci, Gargal i-a legat picioarele cu streanguri si atarnandu-l de cozile unor cai neinvatati, i-au tarat trupul gol, prin locuri rele si pietroase, de i se rupea carne in bucati de pe dansul, si ce a mai ramas din trupul lui, l-au taiat si l-au facut trei parti si l-au risipit. Iar crestinii, cei mai sus zisi, barbati care erau si preoti, adica Dadi si Avdin si Armazac diaconul, le-au luat si le-au dus la casele lor. Si infasurandu-le cu panza si cu aromate, le-au ingropat cu osardie. Iar pe Sfantul Dada cel slavit, varul imparatului, chinuit mai inainte cu multe feluri de chinuri, l-au taiat in bucati si asa s-a savarsit si el in Domnul. Iar oarecare iubitori de Dumnezeu, adunand si bucatile moastelor lui, le-au ingropat la loc insemnat.
        Deci, cei trei barbati, ce s-au pomenit mai inainte, cantand toata noaptea, cand a fost la miezul noptii, s-a aflat in mijlocul lor si Sfantul Govdela, care le-a zis: "Imbarbatati-va in Domnul, fratilor si stati intariti si neschimbati si nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar pe suflet nu pot sa-l ucida." Iar ei, daca l-au vazut, s-au bucurat si, iarasi, le-a zis: "Dumnezeu sa va dea plata pentru cele ce ati ostenit pentru mine". Deci, plecandu-si capul catre Dadi, a zis: "Ia cornul cu undelemn si Sfantul Trup al lui Hristos si intra in gradina imparatului si unge pe sora-mea Casdoas si o impartaseste cu Sfantul Trup.". Deci, acelea luandu-le, a mers si cum a sosit la poarta i s-a aratat ingerul Domnului si a intrat cu dansul si, botezand-o preotul si impartasind-o cu Trupul Domnului i-a zis ei: "Mergi si dormi, pana la venirea Domnului nostru Iisus Hristos" si, indata, luand ingerul sufletul ei, l-a adus la cer. Iar dimineata, mama sa, intrand la dansa si afland-o savarsita, s-a dus la imparat si i-a zis: "De acum inainte, bucura-te tu si imparatia ta. Ca fiul meu, ca si cum ar fi avut el singur greselile a mii de ucigasi, cu mii de chinuri muncindu-l tu, s-a savarsit. Iata, acum, si fiica mea, ca si cum ar fi ucis pe tatal ei, omorata cu toiege s-a savarsit si ea". Acestea auzind, cumplitul si nemilostivul acela bautor de sange imparat nu s-a plecat nicidecum moastele sfintei fiicei sale si, invelind-o spre mila. Iar imparateasa, luand aromate de tot felul cu mirosuri scumpe, a uns intr-o porfira imparateasca, a pus-o impreuna cu Govdela, fiul ei. Intru slava Bunului si Iubitorului de oameni Dumnezeului nostru, Caruia I se cuvine slava in veci, Amin.
 

• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Chiriac Sihastru

El s-a născut în Corint, din părinţii loan şi Eudoxia. Tatăl lui, loan, a fost presbiter, rudenie a lui Petru, Episcopul Corintului. Din frageda lui tinereţe, Chiriac a fost hirotesit citeţ al bisericii catedralei, de către episcop. Citind Sfintele Scripturi, Chiriac se minuna de Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, Care îi preaslăveşte pe robii Lui adevăraţi şi Care rînduieşte mîntuirea neamului omenesc. La vîrsta de optsprezece ani, dragostea fierbinte pentru Dumnezeu 1-a purtat pe tînărul Chiriac la Ierusalim. Acolo el a intrat în mînăstirea lui Eustorghie, bărbat dumnezeiesc, care 1-a instruit întru îngereasca vieţuire. După aceea, el a mers şi 1-a cercetat pe Sfintul Eftimie, care i-a prorocit că va ajunge un mare povăţuitor de suflete. Acesta 1-a îmbrăcat în schima monahală şi 1-a trimis la Sfîntul Gherasim de la Iordan, unde Sfintul Chiriac a petrecut timp de nouă ani. După fericita adormire a Avvei Gherasim, el s-a reîntors la Mînăstirea Sfîntului Eftimie, unde a rămas la tăcere timp de zece ani. Apoi, fugind de slava oamenilor, el a mers din loc în loc. În cele din urmă s-a sălăşluit întru nevoinţe la Mînăstirea Sfîntului Hariton, unde şi-a săvîrşit şi alergarea pămîntească, în vîrsta fiind de una sută şi nouă ani. Sfîntul Chiriac a fost nevoitor vestit şi făcător de minuni. El era mare la trup şi foarte puternic, şi a rămas aşa pînă la adînca lui bătrîneţe, în pofida celor mai aspre şi de toată vremea postiri şi privegheri. În pustie el a mîncat ani în şir numai verdeţuri crude. El a fost un mare zilot al ortodoxiei, dînd pe faţă toate ereziile, mai cu seamă ereziile lui Origen.

El a zis despre sine că în toate zilele vieţii lui lumina soarelui nu 1-a văzut mîncînd, nici a apus fiind el supărat pe cineva.

După pravila Sfîntului Hariton, monahii mîncau numai o dată în zi, după apusul soarelui. Sfîntul Chiriac a fost un mare luminător al Bisericii, Stîlp al Ortodoxiei, podoaba monahilor, puternic vindecător al bolnavilor, şi blînd mîngîietor al celor întristaţi. După o viaţă lungă întru care a folosit pre mulţi, el s-a strămutat la locaşurile veşnicei bucurii a Domnului său, la anul 557.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Dada şi Govdela

Dada a fost un mare nobil persan, înrudit cu Regele Persiei Sapor, iar Govdela a fost fiul Regelui Sapor. Mărturisindu-şi nobilul Dada pe faţă credinţa în lisus Hristos, a fost torturat bestial, la porunca Regelui Sapor. În timpul acestor torturi Dumnezeu a lucrat prin el minuni mari şi înfricoşate, care 1-au adus la credinţă şi pe fiul Regelui, pe Govdela. Dar păgînului rege nici de fiul lui nu i-a fost milă, ci 1-a dat şi pe acesta la torturi încă şi mai mari. Şi Dada şi Govdela 1-au preaslăvit pe Hristos cu răbdarea pe care au dovedit-o în timpul cumplitelor chinuri şi cu multele minuni pe care Dumnezeu le-a lucrat astfel prin ei. Ei amîndoi şi-au dat sfintele şi muceniceştile lor suflete în timpul torturilor. Ei s-au încununat cu cununa veşnicei slave în veacul al patrulea. Împreună cu ei au fost chinuiţi şi sora lui Govdela, Casdoa [Casdouas], şi marele preot păgîn, Gargal, care şi ei au crezut în Hristos şi au primit Sfintul Botez.

• Pomenirea Sfântului Theofan cel Milostiv

El a fost un cetăţean foarte bogat din Gaza. El a fost atît de milostiv, încît împărţindu-şi tot avutul săracilor, s-a făcut însuşi cu desăvîrşire sărac. Către sfîrşitul vieţii, s-a îmbolnăvit de idropică, din care boală a şi murit. După sfînta lui adormire din trupul lui a început să curgă un mir vindecător, care vindeca suferinzii.

• Pomenirea Sfintei Maria din Palestina

La început Maria a fost cu rînduiala citeaţă a Psaltirii în Biserica Învierii din Ierusalim. Dar ea era foarte frumoasă la chip şi mulţi se ispiteau de frumuseţea chipului ei cu necuratele gînduri de curvie. Pentru aceasta, ca să nu mai smintească oamenii păcătoşi cu frumuseţea ei, Maria a plecat şi s-a ascuns în pustia Souka, luînd cu ea numai un coş cu boabe de păstăi şi un vas de lut plin cu apă. Sfînta Maria Palestiniana a vieţuit în acea pustie timp de optsprezece ani. Prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, nici boabele din coş nu i s-au sfîrşit, nici apa din vasul de lut. Ucenicii Sfîntului Chiriac au aflat-o pe ea încă din timpul vieţii ei, iar după fericitul ei sfîrşit au îngropat-o.

Cântare de laudă la Sfânta Maria din Palestina

Frumoasa Maria frumoasă s-a născut,

Şi credincioasă fiind lui Hristos,

S-a rugat Lui aşa:

„Ajută-mi mie, Doamne, căci fără ajutor sînt,

Arată-mi mie, smeritei, cărarea mîntuirii.

Cu-al Tău sfînt ajutor eu cu păcatul lupt,

Dar iată, chiar al meu chip

Sminteală celor slabi se face”.

Maria înaintea Domnului cade,

Cu faţa udă de lacrimi,

Iar apoi la pustie fuge, departe

De-ai oamenilor ochi.

Acolo Maria cu Domnul grăieşte, şi grăirea cu Domnul este răsplata ei.

Sufletul ei mai tare ca aurul cel mai curat

În mijlocul pustiei străluceşte.

Trupul ei s-a uscat de la trecerea vremii,

Şi un înger dus-apre îngereasca femeie în Rai.

Ea acum împreună cu îngerii în ceruri se bucură

Şi înaintea Domnului mijloceşte pentru noi.

Cugetare

În ignoranţa lor, mulţi oameni luptă mai mult ca să se apere de suferinţă fizică şi de boală la vremea bătrîneţii, decît ca să scape de chinurile iadului care urmează bătrîneţii şi morţii.

Aşa s-a întîmplat odată cu un bărbat necăsătorit şi avar care, din an în an, şi cu patimă din ce în ce mai mare, şi-a grămădit sieşi averi inutile. Cînd a fost întrebat de ce se chinuie atît de mult cu strînsul averilor, el a răspuns: „Strîng pentru vremea bătrîneţelor mele. Această avere mă va hrăni şi mă va vindeca cînd voi fi bătrîn şi bolnav”. Cu adevărat, cele ce singur le-a zis s-au şi împlinit. Apropiindu-se de bătrîneţe, el s-a îmbolnăvit de o boală foarte grea care nu se mai vindeca. El şi-a cheltuit toată imensa avere cu doctorii, în speranţa că aceştia îl vor vindeca, şi cu slugile, pe care le plătea ca să îl îngrijească. Dar aceasta la nimic nu i-a folosit, că boala tot nu a plecat de la el. După ce toată imensa avere a secat cu desăvîrşire, doctorii 1-au părăsit, la fel şi slugile. Omul a căzut în deznădejde. Vecinii lui i-au adus pîine pînă cînd s-a stins, şi a fost îngropat pe cheltuiala satului. Cu adevărat, el şi-a cheltuit averea aşa cum a şi spus că o va face. Dumnezeu i-a făcut exact aşa cum a voit el.

Dumnezeu i-a trimis tocmai boala pe care, într-un fel, şi-a dorit-o, şi pentru care a strîns o avere colosală. Cu toate acestea, averea strînsă nu a fost capabilă să-i aline suferinţa în această lume, şi atunci, cum ar fi putut ea să i-o aline în cealaltă? Nici într-un fel. Căci în cealaltă lume nu averile materiale alină cumplitele suferinţe ce îl aşteaptă pe om acolo, ci alt fel de averi, din care omul nostru nu a avut grijă să-şi strîngă nici un strop în timpul preţios şi scurt al vieţii. Iar aceste averi sînt: credinţa, nădejdea, faptele de milostenie trupească şi sufletească, rugăciunile, pocăinţa.

Cineva a văzut un suflet omenesc strălucind de lumina negrăită a Raiului, şi 1-a întrebat cum a reuşit să se învrednicească acelei mari slave. Sufletul acelui om a zis: „În viaţa mea pămîntească eu am fost sluga unui făcător de rele care niciodată nu mi-a dat nici un fel de leafă pentru munca mea. Dar eu am îndurat viaţa aceea pînă la sfîrşit, şi m-am rugat cu nădejde în Dumnezeu”. Apoi privitorul a văzut sufletul altui om, în şi mai mare slavă, şi întrebat fiind şi acela, el a răspuns: „Eu am fost bolnav de lepră toată viaţa mea, şi toată viaţa mea i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru aceasta”.

Însă nimeni nu 1-a văzut în lumina Raiului pe cel care îşi strînsese toată viaţa averi şi bani pentru bolile de la bătrîneţe.

Luare aminte

Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu asupra Regelui Ozia (II Paralipomena 26):

• La cum, din pricină că s-a mîndrit peste măsură, Ozia a îndrăznit a se apropia de altarul Domnului, nefiind preot;
• La cum pentru aceasta, fără veste, fruntea lui s-a umplut de lepră.

Predică

Despre cunoaşterea Tatălui prin Fiul – „Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut” (loan 17: 25).

Cineva este cunoscut cel mai bine de către altcineva care este egalul lui. Cel de jos nu îl poate cunoaşte pe cel de sus, nici muritorul pe nemuritor. Prorocii Vechiului Testament şi unii dintre înţelepţii din vechime L-au cunoscut pe Dumnezeu ca Făcător şi Chivernisitor, dar nici unul nu L-a cunoscut ca pe Tatăl Fiului. Căci cei care L-au cunoscut L-au cunoscut prin intermediul firii, iar nu prin naştere. Prin intermediul firii, ei au cunoscut cîte ceva din dreptatea Lui, din înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu; dar ei nu au cunoscut iubirea Lui, căci iubirea se cunoaşte prin naştere. Tatăl cunoaşte taina celui născut, iar cel născut cunoaşte iubirea tatălui. S-ar putea zice astfel:

Lumea nu Te-a cunoscut, căci ea Te-a privit pe Tine ca Domn, iar pe ea ca sclavă; pe cînd Eu Te-am cunoscut, căci Tu eşti Tatăl Meu şi Eu, Fiul Tău, cunosc iubirea Ta negrăită. Lumea priveşte la Tine prin vălul lucrărilor Tale în lume; dar Eu privesc la Tine Faţă către Faţă, în lumina frumuseţii veşnice a iubirii Tale.

Domnul a adus flacăra strălucitoare a acestei iubiri filiale şi paterne veşnice printre noi oamenii, astfel încît oamenii să îl poată recunoaşte pe Dumnezeu în miezul ei, în miezul acestei flăcări noi şi pînă la venirea ei necunoscute pe pămînt. Domnul a dăruit cunoaşterea aceasta nouă a iubirii lui Dumnezeu ucenicilor Săi, iar prin ei, El ne-a dăruit-o şi nouă. O, de s-ar aprinde flacăra acestei iubiri veşnice şi dumnezeieşti şi în inimile noastre! O, de-am cunoaşte astfel şi noi pre Dumnezeu ca Tată, iar pre noi înşine ca pe fii ai Lui, înfiaţi prin jertfa Unuia Născut Fiului Său!

O, Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Tată, Fiule şi Duhule Sfinte, luminează-ne pre noi, cei înnegriţi de păcat, şi ne curăţeşte, ca să cunoaştem şi noi slava veşnică a iubirii Tale! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!