Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

  Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Troparul, glasul al 4-lea

Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1:

Î

mpărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Icos 1:

M

ulțimea arhanghelilor și a îngerilor, cu Înaintemergătorul, cu Teologul și cu Soborul tuturor sfinților, împreună cu tine, Împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne și ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântă ție:
Bucură-te, bunăvoința Tatălui celui mai înainte de veci,

Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului cel fără de ani,
Bucură-te, locuință umbrită de puterea Duhului Sfânt,
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngerești,
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului,
Bucură-te, ceea ce ești întâmpinată în văzduh de Heruvimii cei cu ochi mulți,
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă Serafimii cei cu câte șase aripi,
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credință ne închinăm și noi, neamul creștinesc,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 2:

S

fântul Andrei cu Epifanie, văzându-te în biserică, în văzduh, rugându-te lui Dumnezeu pentru creștini, au cunoscut că ești Maica lui Hristos Dumnezeul nostru și, căzând la pământ, cu credință s-au închinat sfântului tău Acoperământ, cântând: Aliluia!

Icos 2:

Î

nțelegere neînțeleasă ești Născătoare de Dumnezeu Fecioară întru apărarea poporului ortodox; pentru aceasta vrăjmașii noștri nu se pricep cât de puternică este rugăciunea Maicii lui Dumnezeu; însă noi, bineștiind atotputernica ta apărare, cu umilință cântăm ție:

Bucură-te cea preamilostivă, mângâierea tuturor celor scârbiți și împovărați,
Bucură-te, povățuitoarea neadormită a tuturor celor orbiți și rătăciți,
Bucură-te, ceea ce cu rugăciunile tale degrabă potolești mânia lui Dumnezeu, cea cu dreptate pornită asupra noastră,
Bucură-te, ceea ce cu atotputernică amenințarea ta potolești patimile noastre cele rele,
Bucură-te, puternică deșteptare a conștiințelor adormite,
Bucură-te, cea prin care iadul suspină și duhurile răutății tremură,
Bucură-te, cea prin care se deschid nouă, credincioșilor, porțile raiului,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 3:

P

uterea Celui Preaînalt umbrește pe cei ce cu credință și cu evlavie scapă la preaputernicul tău Acoperământ, căci numai ție, uneia, Preasfântă și Preacurată Maică a lui Dumnezeu, s-a dat a împlini toate cererile tale. Pentru aceasta, credincioșii de toate vârstele te slăvesc pe tine și pe Fiul tău, cântând: Aliluia!

Icos 3:

A

vând bogăție de milostivire neîmpuținată, tuturor, până la marginile pământului, le întinzi mână de ajutor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Bolnavilor le dai vindecare, celor ce pătimesc alinare, orbilor vedere și tuturor le dai toate, fiecăruia după a lui trebuință. Pentru aceasta cu mulțumire strigăm ție:

Bucură-te, tărie nesurpată și ocrotirea tuturor creștinilor,
Bucură-te, cea dintâi înfrumusețare a sfintelor locașuri și altare,
Bucură-te, îngrădirea cea sigură a tronurilor împărătești,
Bucură-te, ajutătoare neadormită a căpeteniilor de orașe,
Bucură-te, arhistrategă nebiruită a oștilor creștinești,
Bucură-te, oglindă sfântă a dreptății pentru judecătorii cei nemitarnici,
Bucură-te, minte desăvârșită a învățătorilor,
Bucură-te, binecuvântarea caselor și a familiilor evlavioase,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 4:

F

iind cuprinși de viforul multor nevoi, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, tu ajută-ne nouă. Și stând înaintea feței altarului Domnului și ridicând mâinile tale, roagă-te ca Domnul, Împăratul slavei, să caute la nevrednica noastră rugăciune, și să asculte cererile celor ce cheamă numele tău cel sfânt și cântă Fiului tău: Aliluia!

Icos 4:

A

uzit-a Domnul Dumnezeu pe Iisus al lui Navi rugându-se și a poruncit soarelui de a stat până ce a biruit asupra vrăjmașilor lui. Și acum Domnul Iisus aude rugăciunile tale, împărăteasă aleasă a Duhului Sfânt. Pentru aceasta și noi păcătoșii, nădăjduind la Acoperământul tău, îndrăznim a cânta ție ca Maicii lui Dumnezeu:

Bucură-te, cea luminată de Soarele cel veșnic, care ne luminezi pe noi cu Lumina cea neînserată,
Bucură-te, ceea ce ai luminat tot pământul cu strălucirea preacuratului tău suflet,
Bucură-te, ceea ce ai veselit toate cerurile prin curăția trupului tău,
Bucură-te, Acoperământul și păstrarea sfintelor locașuri ale lui Hristos,
Bucură-te, luminarea și înțelepțirea păstorilor credincioși ai Bisericii,
Bucură-te, povățuitoarea monahilor și a monahiilor care neîncetat slujesc lui Dumnezeu,
Bucură-te, liniștea cea netulburată a bătrânilor evlavioși,
Bucură-te, veselia cea tainică a fecioarelor și a văduvelor ce trăiesc în curăție,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 5:

V

ăzătorul de Dumnezeu, Moise, luptând oarecând asupra lui Amalec, când ridica mâinile biruia Israel, iar când le lăsa în jos, atunci Amalec învingea. Însă, ajutat de cei ce-l sprijineau, a biruit pe vrăjmași. Tu, însă, o, Maică a lui Dumnezeu, ridicând mâinile tale la rugăciune către Fiul tău, deși nesprijinită de nimeni, totdeauna biruiești pe vrăjmașii creștinilor și ești scut nouă, celor ce cântăm Fiului tău: Aliluia!

Icos 5:

V

ăzutu-te-au pe tine cetele sfinților, stând în văzduh, în biserica din Vlaherne, ridicând mâinile la rugăciune către Fiul tău și Dumnezeu; iar arhanghelii cu îngerii cântau ție cântare de mulțumire. Deci, prin mâinile tale cele mai sfinte decât ale lui Moise, întărește-ne și pe noi, cei ce cu umilință cântăm ție:

Bucură-te, cea ale cărei mâini sunt ținute la rugăciune de însăși dragostea și milostivirea ta cea către noi,
Bucură-te, că înaintea ta nu pot să stea vrăjmașii noștri văzuți și nevăzuți,
Bucură-te, ceea ce izgonești din adâncul sufletului nostru patimile și poftele cele rele și spurcate,
Bucură-te, ceea ce fără ardere ții pe mâinile tale focul cel dumnezeiesc al lui Hristos, și pe noi cei reci ne aprinzi cu el,
Bucură-te, aleasă încununare a celor ce, cu întreagă înțelepciune, se luptă împotriva patimilor,
Bucură-te, convorbirea cea de-a pururea cu cei ce se nevoiesc în post și în tăcere,
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor osteniți de mâhnire și de întristare,
Bucură-te, ceea ce ne dai harul umilinței și al răbdării,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 6:

P

ropovăduitor al harului tău celui neîmpuținat și al milelor tale s-a arătat Sfântul Roman, dulce cântătorul, când în vis a primit de la tine o foaie de hârtie spre mâncare, prin care înțelepțindu-se, a început a cânta cu înțelepciune întru slava ta și a scris laude sfinților, cântând cu credință: Aliluia!

Icos 6:

S

trălucit-ai Fecioară a lui Dumnezeu, din aurora dreptății, Soarele cel adevărat, luminând pe toți cu înțelepciune de la Dumnezeu Fiul tău și aducând la cunoștința adevărului pe cei ce au credință și cântă ție:

Bucură-te, ceea ce ai născut cu trup pe Hristos, puterea și înțelepciunea dumnezeiască,
Bucură-te, ceea ce ai rușinat înțelepciunea cea deșartă a lumii acesteia și pe cei orbiți de dânsa îi povățuiești la calea mântuirii,
Bucură-te, păstrarea dreptei credințe și învățătoarea dogmelor ortodoxe,
Bucură-te, ceea ce tai eresurile și rătăcirile cele pierzătoare,
Bucură-te, ceea ce știi cele cu anevoie de prevăzut și la vreme le spui celor ce se cuvine,
Bucură-te, ceea ce rușinezi pe cei mincinoși și prezicerile cele deșarte,
Bucură-te, ceea ce în ceasul nedumeririlor ne pui în minte gândul cel bun,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 7:

D

omnul atotvăzătorul și îndelung-răbdătorul, voind să arate adâncul cel nemărginit al iubirii Sale de oameni, te-a ales pe tine pentru a fi Lui Maică și te-a făcut pe tine creștinilor apărătoare nebiruită. Că după judecata lui Dumnezeu, chiar de ar fi cineva vrednic de osândă, totuși, prin Acoperământul tău cel puternic capătă vreme de pocăință și cântă: Aliluia!

Icos 7:

M

inunate a arătat Domnul faptele Sale întru tine, Preacurată Maica Sa, când s-a arătat preaminunatul Acoperământ în mâinile tale, luminând mai mult decât razele soarelui și acoperind poporul ce era în biserica din Vlaherne. Deci, văzând ei acest semn al milostivei tale apărări, cuprinși de spaimă și de bucurie, toți au cântat ție:

Bucură-te, Acoperământ nefăcut de mână, care ca norul te-ai întins peste toată lumea,
Bucură-te, ceea ce ai ținut pe mâinile tale pe Fiul tău și Arhiereul cel veșnic,
Bucură-te, că prin aceasta ne arăți milă și har nouă, în Biserica Ortodoxă,
Bucură-te, stâlp de nor care ne acoperi pe noi, credincioșii, ferindu-ne de toate ispitele și de smintelile lumii,
Bucură-te, stâlp de foc care ne arăți nouă, tuturor, calea mântuirii, chiar și în mijlocul întunecimii păcatelor,
Bucură-te, vădită întărire a credincioșilor nevoitori,
Bucură-te, înțelepțire tainică a robilor lui Dumnezeu celor tăinuiți în mijlocul lumii,
Bucură-te, ceea ce pe mine cel gol de fapte bune nu mă părăsești, ci cu Acoperământul tău și cu harul tău mă miluiești,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 8:

P

e tine, ceea ce te-ai arătat din cer în biserica din Vlaherne, îngerii te-au cântat, apostolii te-au preamărit, Soborul ierarhilor și al cuvioșilor și ceata sfintelor femei te-au lăudat, Înaintemergătorul și cu Teologul s-au închinat, iar poporul ce era în biserică, cu veselie, a cântat: Aliluia!

Icos 8:

D

omnul, Cel ce stăpânește toate cele de sus și cele de jos, văzându-Te pe tine, Maica Sa, stând în biserică și cu umilință rugându-te Lui, a zis: Cere, o, Maica Mea, că nu Mă voi întoarce dinspre tine, ci voi îndeplini cererile tale și voi milui pe toți care cântă ție:

Bucură-te, chivot al Legii întru care se păstrează sfințirea a tot neamul omenesc,
Bucură-te, năstrapă preasfântă întru care se păstrează pâinea vieții veșnice pentru cei flămânzi de dreptate,
Bucură-te, vasule cu totul de aur, întru care s-a gătit pentru noi Trupul și Sângele Mielului Dumnezeiesc,
Bucură-te, ceea ce iei în atotputernicele tale mâini pe cei părăsiți de doctori,
Bucură-te, ceea ce ridici din patul durerii pe cei slăbiți cu trupul, dar nu cu duhul și cu credința,
Bucură-te, ceea ce dai înțelegere și lumină celor ce sunt întunecați la minte,
Bucură-te, ceea ce cu înțelepciunea ta ne împiedici din calea cea rea a păcatelor și a patimilor,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 9:

T

oată firea îngerească îți aduce laudă, pentru că ești cu adevărat Maica lui Dumnezeu și apărătoarea tuturor celor ce se roagă ție. Tu, cu Acoperământul tău cel dumnezeiesc, pe cei drepți îi veselești, pe păcătoși îi aperi, pe cei din primejdii îi izbăvești și te rogi pentru toți credincioșii care cântă: Aliluia!

Icos 9:

R

itorii cei mult vorbitori ca niște pești fără de glas nu se pricep cum să laude după vrednicie praznicul cel mare al preacinstitului tău Acoperământ, căci toate cele grăite de dânșii nu sunt în stare nici a număra îndurările tale. Dar noi, văzând nenumăratele tale binefaceri, cu bucurie cântăm ție:

Bucură-te, ceea ce ne păzești de molimă și de bolile cele aducătoare de moarte,
Bucură-te, ceea ce păzești orașele și satele de cutremurul cel năpraznic al pământului,
Bucură-te, ceea ce cu mână tare ne izbăvești pe noi din revărsarea apelor și din cufundare,
Bucură-te, ceea ce cu roua rugăciunilor tale ne izbăvești pe noi de arderea focului,
Bucură-te, ceea ce ne scapi de foametea cea duhovnicească, hrănindu-ne cu pâinea vieții,
Bucură-te, ceea ce abați de la capul nostru loviturile fulgerului și ale trăsnetului,
Bucură-te, ceea ce ne mântuiești pe noi de năvălirea celor de alt neam și de ucigașii cei tăinuiți,
Bucură-te, ceea ce prin pace și prin dragoste ne izbăvești de vrăjmașii cei de o credință cu noi și de vrăjmășia casnică,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 10:

V

rând să mântuiască neamul omenesc din înșelăciunea vrăjmașului, Domnul cel iubitor de oameni te-a dăruit pe tine să fii Maică nouă, pământenilor. Tu să fii nouă ajutor, acoperământ și scutire, celor întristați mângâiere, celor mâhniți bucurie, celor asupriți apărătoare și să scoți din adâncul păcatelor pe toți care cântă: Aliluia!

Icos 10:

P

reasfântă împărăteasă, cu îngerii stai împreună și te rogi zicând: „Împărate ceresc primește pe tot omul ce se roagă ție și cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la fața mea neajutat și neascultat”. Această rugăciune auzind-o adunarea sfinților cu mulțumire strigă ție:

Bucură-te, ceea ce dăruiești cu roade binecuvântate pe cei ce lucrează cu dreptate și cu inimă curată,
Bucură-te, ajutătoarea și răsplătirea tuturor celor ce fac neguțătorie cu dreptate,
Bucură-te, mustrarea tuturor călcătorilor de jurământ și a celor ce agonisesc cu nedreptate,
Bucură-te, grabnică ajutătoare celor ce sunt în primejdii pe uscat și pe ape,
Bucură-te, ceea ce veselești cu roadele credinței pe părinții cei fără de copii,
Bucură-te, hrănitoarea cea nevăzută a celor sărmani,
Bucură-te, apărătoarea cea tare a celor ce sunt robiți și izgoniți,
Bucură-te, îngrijitoarea cea neadormită a celor ce sunt în legături și în temnițe,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 11:

C

ântarea noastră cea cu umilință auzind-o, ia aminte la smerita noastră rugăciune, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că pe tine te rugăm: Nu trece cu vederea glasul robilor tăi. La tine năzuim în năpaste, în mâhniri și în necazurile noastre și înaintea ta stând, cu lacrimi ne rugăm și cântăm: Aliluia!

Icos 11:

F

ăclie primitoare de lumină văzându-te pe tine la rugăciune în văzduh, în biserica din Vlaherne, poporul ce era de față a strigat: „De unde este nouă aceasta ca să vină Maica Domnului nostru aici?”. Iar Sfântul Andrei cu Epifanie cu smerenie către tine se rugau zicând:

Bucură-te, dătătoarea cea fără de zavistie a tuturor darurilor celor pământești și sufletești,
Bucură-te, credincioasă mijlocitoare a păcătoșilor celor ce pun început de pocăință,
Bucură-te, pururea împreună ajutătoare a celor ce se luptă împotriva patimilor și a curselor diavolești,
Bucură-te, nevăzută îmblânzire a stăpânilor tirani și cu nărav de fiară,
Bucură-te, odihnă și bucurie tainică a robilor blânzi și primitori,
Bucură-te, liniștea preadorită a căsătoriților credincioși,
Bucură-te, grabnică și fără suferință dezlegare a maicilor născătoare de prunci,
Bucură-te, Maică, ajutătoarea noastră în ceasul sfârșitului nostru,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 12:

H

arul cel dumnezeiesc cere-l nouă de la Fiul tău și Dumnezeul nostru. Întinde nouă mână de ajutor. Depărtează de la noi pe tot vrăjmașul și potrivnicul. Împacă viața noastră ca să nu pierim cumplit și fără de pocăință și primește-ne în sălașele cele veșnice, ocrotitoarea noastră, ca bucurându-ne să cântăm: Aliluia!

Icos 12:

C

ântând puternicul tău Acoperământ, te lăudăm ca pe o mare solitoare a noastră și ne închinăm ție, ceea ce te rogi pentru creștini. Noi credem și nădăjduim că vei cere de la Fiul tău și Dumnezeul nostru bucuria cea vremelnică și cea veșnică, pentru noi toți, cei ce cu dragoste cântăm ție:

Bucură-te, tare apărătoare a toată lumea,
Bucură-te, sfințirea tuturor stihiilor cerești și pământești,
Bucură-te, binecuvântarea tuturor timpurilor anului,
Bucură-te, călcarea curselor și ispitelor ce vin de la trup, de la lume și de la diavolul,
Bucură-te, preaputernică împăcare a celor învrăjbiți,
Bucură-te, ceea ce te înduri de cei disprețuiți și lepădați,
Bucură-te, ceea ce ridici din groapa pierzării pe cei deznădăjduiți,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 13:

O

, preacântată Stăpână, Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, la tine ridic ochii sufletului și ai trupului meu; către tine întind mâinile mele cele slabe și din adâncul inimii strig ție: Caută la credința și la umilința sufletului meu. Acoperă-mă cu atotputernicul tău Acoperământ și mă izbăvește de toate nevoile; iar în ceasul sfârșitului meu să stai lângă mine, o, întru tot bună Stăpână, și să mă izbăvești de chinurile cele gătite pentru păcatele mele, ca, mântuindu-mă, pururea să cânt: Aliluia!(Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Mulțimea Arhanghelilor... și Condacul întâi: Împărătesei celei alese...

Rugăciuni către Maica Domnului

O

, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.
Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe înțelepciune și putere, judecătorilor, dreptate și necăutare la față, învățătorilor minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății.
Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Î

mpărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

 

P

reacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Roman Melodul; Sf. Cuv. Ioan Cucuzel; Sf. Cuv. Grigorie

Luna octombrie întru întâia zi: Praznicul Acoperãmântului Maicii Domnului.         Cuvant la Acoperamantul Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfantului Andrei si a lui Epifanie.
        Praznicul de astazi, al Acoperamantului, a inceput a se praznui pentru o pricina ca aceasta:
        In zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), in Constantinopol, spre Duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, intru slava Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la intaia zi a lunii octombrie si de fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?" Iar el a zis: "O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele."
        Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos: "Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste".
        Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
        Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
 

Sinaxar 1 Octombrie

În aceasta lună, în ziua întâi, prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile". ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: "Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău".

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Apostol Anania.

Sfântul Apostol Anania a fost din cetatea Damasc, care a botezat şi pe Pavel din descoperire dumnezeiască, făcându-se episcop de către apostoli în acea cetate. Deci făcând multe vindecări în Damasc şi în Elevteropole şi convingând pe mulţi la credinţa cea în Hristos, a fost bătut cu vine de bou de către guvernatorul Luchian, strunjit la coaste şi pârjolit cu făclii; apoi fiind scos afară din cetate, a fost ucis cu pietre, şi aşa plinindu-şi mucenicia s-a petrecut către cereştile locaşuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Mihail din Mănăstirea Zovei şi a celor cu dânsul, 36 de sfinţi monahi, care au mărturisit în Eparhia Sevastopolei.

Aceşti sfinţi au fost pe vremea împărăţiei lui Constantin şi a Irinei, şezând la o mănăstire ce se chema Zovi, lângă Sevastopol. Deci, oştindu-se Alim Amira al agarenilor, asupra ţării aceleia a prins pe sfinţi; iar cuvioşii părinţii aceia i-au stat împotrivă, întăriţi fiind cu puterea lui Hristos, şi stând la mijloc Mihail preacuviosul egumen şi învăţându-i, i-a povăţuit pe toţi spre moartea cea pentru Hristos; şi întâi ei plecară capetele spre tăiere, apoi Cuviosul Mihail.

Tot în această zi, Sfinţii şase preacuvioşi mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Roman Melodul, făcătorul de condace.

Acest între sfinţi Părintele nostru Roman a fost din Siria, cetatea Emesinilor, diacon al sfintei Biserici celei de Berit. Deci mergând la Constantinopol, în zilele împăratului Anastasie, a rămas la biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, cea din Chir, petrecând cu evlavie, şi priveghind toată noaptea la slujba Vlahernelor. şi după săvârşirea slujbei de acolo, iarăşi se întoarse la Chir, unde şi darul alcătuirii condacelor a luat, arătându-se lui în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi dându-i o bucată de hârtie, îi porunci să o mănânce; deci i se păru că deschise gura, şi înghiţi hârtia; şi fiind praznicul naşterii lui Hristos, îndată cum se deşteptă, suindu-se în Amvon, a început a cânta: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte...". Acesta a făcut condacele şi ale celorlalte praznice, încă şi ale sfinţilor celor mari; aşa ca mulţimea condacelor făcute de dânsul este mai mult de o mie; apoi cu pace a adormit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Domnin.

Acesta a fost de la Tesalonic. Fiind Maximian acolo, când îşi făcea curţi împărăteşti, l-a prins aflându-l că este creştin, şi aducându-l de faţă la judecata lui i-a zis cu mânie: "Pentru ce fiind eu în scaun aici în cetate, cutezi tu de mărturiseşti pe alt Dumnezeu? Ci de voieşti să trăieşti, jertfeşte zeilor". Iar sfântul nevrând să se înduplece, împăratul a poruncit de i s-a strunjit trupul. Maximian văzând că se batjocorea de sfântul, a poruncit să-l scoată afară din cetate, unde îi zdrobiră fluierele şi tăindu-i picioarele, după şapte zile de chinuri, mucenicul mulţumind lui Dumnezeu şi-a dat Lui fericitul său suflet.

Tot în această zi, Cuviosul Ioan cântăreţul cel numit Cucuzel, care s-a nevoit în hotarele Lavrei celei mari din Atos, cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan numit Cucuzel, de origine bulgar din Dirrachia (Bulgaria), a rămas orfan de mic. Înzestrat cu o voce frumoasă el a intrat la şcoala de curte din Constantinopol, unde, fiind îndrăgit de împăratul pe-atunci Ioan Comnenos (1118-1143) a devenit cântăreţ principal.  Însă luxul şi strălucirea curţii imperiale nu-l satisfăceau pe tânărul evlavios. Odată, întrebat fiind ce a mâncat la cină, acesta a răspuns: "fasole şi mazăre" (adică koukouzelis). De atunci, aceea i-a rămas porecla.
Ioan căuta modalităţi de a se desprinde de ispitele şi viaţa de la curtea imperială, precum şi să evite căsătoria pregătită de împărat pentru el.  Cu voia lui Dumnezeu, tânărul a întâlnit un egumen din Muntele Athos, venit la Constantinopol cu treburi mănăstireşti. Dezvăluindu-i dorinţa sa de a pleca de la curte, părintele i-a dat binecuvântare pentru Muntele Athos, unde a fost acceptat şi tuns călugăr.
Acolo a primit ca ascultare să îngrijească de turma de capre a mănăstirii. Mergînd cu animalele la păscut în locuri mai retrase de pe munte, tânărul călugăr se putea ruga, medita la Dumnezeu şi cânta imnuri de slavă în voie.  Vrăjite de vocea angelică a păstorului, animalele se adunau pe lângă el şi-l ascultau căzute parcă în transă.
Din modestie şi smerenie, cântăreţul n-a lăsat să se ştie printre fraţi despre darul său de a cânta aşa frumos, Însă, un locuitor al acelor pustietăţi l-a auzit într-o zi şi i-a spus egumenului despre cum cânta Ioan.  Atunci Ioan i-a dezvăluit acestuia că a fost cântăreţ de curte şi l-a implorat  să-l lase în continuare să păstorească animalele.
Egumenului fiindu-i teamă că împăratul va afla că favoritul cântăreţ al curţii e la Sf. Munte, i-a cerut să se întoarcă de unde a venit.  Vrînd să-l împace pe împărat, egumenul a călătorit la Constantinopol ca să-i explice acestuia ce s-a întâmplat cu Ioan, implorîndu-l să nu-l abată pe tânăr din calea mântuirii. De atunci, Ioan Cucuzel a cântat la catedrală în duminici şi sărbători.  Odată, după ce a cântat un acatist  în faţa icoanei Maicii Domnului,  călugărul s-a învrednicit de o mare minune. Maica Domnului i s-a înfăţişat şi i-a spus cuvintele acestea: "Bucură-te, Ioane şi nu te opri din cântat, iar pentru aceasta eu nu te voi uita", după care îi puse în mână o monedă de aur şi dispăru. Moneda a fost aşezată lângă icoană şi multe minuni s-au întâmplat datorită icoanei şi monedei de aur.
Icoana a fost numită "Cucuzelisa" în memoria Sf. Ioan şi a fost pusă în Lavra Sf. Atanasie. Ea este comemorată în ziua de 1 octombrie şi în a zecea vineri de după Sf. Paşti.
Preasfânta Fecioară i se mai arătă o dată lui Ioan vindecîndu-l de o boală a picioarelor, din cauza statului mult în picioare în biserică.  Ioan şi-a petrecut zilele rămase în mari nevoinţe ascetice, lucrînd mult şi la disciplina cântărilor bisericeşti, primind titlul de maestru didact şi regent.
El a lucrat la aranjamentul şi compilarea mai multor stihuri, tropare şi condace, editînd textele imnurilor şi scriindu-şi propriile condace, care se pot găsi în unele din aceste manuscrise: "O carte scrisă cu voia lui Dumnezeu şi cuprinzînd tipicul slujbelor bisericeşti", scrisă de maestrul didact Ioan Cucuzel," "Tipicul slujbelor" de maestrul didact Ioan Cucuzel, "De la Începutul Vecerniei până la sfârşitul Sfintei Liturghii" şi "Ştiinţa cântării şi notele muzicale cu poziţia mâinii şi toate aranjamentele cântării."
Văzînd dinainte ceasul plecării sale la veşnicie, Ioan şi-a luat luat rămas bun de la fraţi şi le-a lăsat cu limbă de moarte să-l îngroape la Biserica Arhanghelului construită de el.  Cantorii bisericilor îl slăvesc pe Sf. Ioan Cucuzel ca pe patronul lor spiritual.

Tot în aceasta zi, Cuviosul Grigorie Domesticul care în acea mare Lavră a Atonului (Muntele Athos) s-a nevoit şi o monedă de aur de la Născătoarea de Dumnezeu a primit, cu pace s-a săvârşit.

Sf. Grigorie Domesticul a fost contemporan cu Ioan Cucuzel, trăind la Marea Lavră din Muntele Athos în sfinţenie şi evlavie. Asemeni lui Ioan acesta cânta în corul din dreapta al Marii Lavre şi chiar era numit Grigorie Cucuzel în onoarea învăţătorului său. Sf. Grigorie se deosebea prin aptitidinile sale tehnice şi dulceaţa vocii. El cânta slujbele de priveghere cu multă evlavie şi zdrobire de inimă, fără să se aşeze vreodată în biserică.
Patriarhul Calist I (prăznuit în 20 iunie) a introdus cântarea "Toată suflarea se bucură" la Liturghia Sf. Vasile cel Mare în locul  "Cuvine-se cu adevărat.." , dar Patriarhul Filotei (prăznuit în 8 octombrie), care l-a succedat, a reintrodus în Sf. Liturghie a Sf. Vasile "Cuvine-se cu adevărat..". Curînd după acestea, Sf. Grigorie a cântat "Toată suflarea se bucură" la Sf. Liturghie în ajunul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, în prezenţa Patriarhului Grigorie al Alexandriei. Sf. Fecioară i-a apărut lui Grigorie şi i-a mulţumit că a cântat imnul în cinstea sa, dîndu-i o monedă de aur.  De atunci, la slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile se cântă "Toată suflarea..".
Sf. Grigorie a adormit întru Domnul în 1355.

Tot în această zi se face pomenirea icoanei Maicii Domnului, zisă Kasperov.

Icoana Kasperov a Preasfintei Fecioare Maria a apărat de invazia străinilor oraşul Odessa în timpul Războiului din Crimeea (1853-1855). Arhiepiscopul Inochentie (Borisov) a hotărât ca "acest eveniment să nu rămână necunoscut posterităţii" şi să se prăznuiască în data de 1 octombrie. Icoana era deja cunoscută drept făcătoare de minuni şi a fost recunoscută ca atare de Sf. Sinod în anul 1840, după cercetarea numeroaselor minuni care au avut loc. Înainte de aceasta, icoana s-a aflat în posesia Iulianei Ioannovna Kasperova, care a primit-o ca amintire de familie în anul 1809.
În fiecare vineri se citeşte Acatistul Maicii Domnului în faţa Icoanei Kasperov la Catedrala din Odessa a Adormirii Maicii Domnului, care se mai sărbătoreşte în 29 iunie şi în miercurea luminată.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 
 
 
Întru aceastã zi, pãtimirea Sfântului Apostol Anania.

        Sfantul Apostol Anania a trait in Damasc si era unul din cei saptezeci de ucenici ai Domnului, iar dupa Invierea si Inaltarea Mantuitorului a fost randuit episcop crestinilor din acel oras. Cartea Sfanta vorbeste despre el la ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul "minunii din drumul Damascului", ceasul cand Domnul Hristos S-a aratat in slava si a schimbat pe aprigul prigonitor al crestinilor, Saul, in Apostolul fara pereche al lui Hristos, in marele Apostol Pavel. La acest mare ceas pentru crestinatate, cel dintai slujitor dintre oameni, spre care S-a indreptat Mantuitorul, in vedenie, a fost Sfantul Anania, caruia i-a poruncit sa mearga pe ulita care se cheama "Dreapta" si acolo sa caute pe un oarecare Saul, care se roaga orb, in casa lui Iuda, si-l asteapta.
        Cand a auzit de Saul, Anania s-a lepadat, stiind cate rautati facuse Saul sfintilor din Ierusalim si cu ce gand venea el si acum la Damasc: sa lege pe toti cei ce cheama numele Domnului. Dar Domnul il indeamna, zicand: "Mergi, fiindca acesta Imi este vas ales".
        Si indata Anania, sculandu-se, a mers la Saul, si punandu-si pe el mainile i-a zis: "Frate, Saule, Domnul Iisus, Cel ce ti S-a aratat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca sa vezi iarasi si sa te umpli de Duh Sfant". Si indata Saul a vazut si l-a botezat pe el Anania (Fapte 9, 10-18).
        Ramanand in Damasc si pastorind pe crestini, Sfantul Anania a semanat mai departe samanta adevaratei credinte, sporind numarul celor ce credeau in Hristos. Dar, prins fiind de prigonitori, a fost ucis cu pietre. Si asa, plinindu-si slujirea, s-a dus catre cerestile locasuri.
 



 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Cuviosului Roman, fãcatorul de condace.

        Sfantul Roman era de neam din Siria, crescut in cetatea Emesei si a fost placut lui Dumnezeu inca din tinerete, petrecand in feciorie si in curatenie. Deci, mai intai, a fost paracliser in biserica din Beirut, apoi in vremea imparatului Anastasie (481-518) a mers in Constantinopol si petrecerea la biserica Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Chir, nevoindu-se in viata cea imbunatatita, in post si in rugaciuni, si ostenindu-si trupul cu multe nevointe si privegheri de toata noaptea. Caci, decuseara, mergea la Vlaherna si statea toata noaptea la rugaciune si iarasi se intorcea la Chir. Iar mai apoi randuit a fost in slujba de paracliser la biserica Sfanta Sofia. Si nu stia carte, insa era intelept in lucrurile cele bune, prin care intrecea pe carturarii cei neintelepti. Si, ca unul ce cauta pe Dumnezeu, mai multa intelegere era intru dansul, decat intru cei ce cauta intelepciunea veacului acestuia. Ca a fost ca unul din aceia de care zice Apostolul: "Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti" (I Cor. 1, 27). Si il iubea pe el patriarhul Eftimie, pentru viata lui cea imbunatatita si vazandu-i ostenelile lui in biserica, fiindca cu toata osardia se silea la ascultarea sa si, pentru aceasta, ii facea lui parte cu clericii. Si carteau clericii asupra patriarhului si-l urau si pe Roman si suparari ii faceau.
        Iar, odinioara, la Vecernia Praznicului Nasterii lui Hristos, venind imparatul in biserica, si Roman aseza lumanarile, clericii de rautate cuprinzandu-se, il trageau la amvon, zicandu-i: "La parte asemenea cu noi esti, sa canti acum ca si noi". Aceasta o faceau spre rusinarea lui, ca stiau ca nu poate sa faca aceasta. Iar Roman s-a rusinat foarte de o defaimare ca aceea si plangea. Si, dupa savarsirea slujbei, iesind toti din biserica, s-a aruncat pe sine inaintea chipului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tanguindu-se cu amar si rugandu-se. Apoi, s-a sculat si a mers la casa sa si, neluand hrana din pricina mahnirii, a adormit putin. Si iata i s-a aratat lui in vis Preasfanta Stapana noastra Nascatoarea de Dumnezeu, care este mangaierea tuturor celor necajiti, tinand in mana o foaie mica de carte, si a zis cu glas lin catre Roman: "Deschide-ti gura". Si, deschizandu-si el gura sa, i-a pus Stapana intr-insa hartia, zicandu-i: "Mananc-o pe aceasta". Iar Roman a mancat si a inghitit hartia. Si s-a desteptat si n-a vazut pe nimeni, ca s-a facut nevazuta Ceea ce se aratase.
        Deci, i s-a umplut lui inima de negraita dulceata si de mangaiere duhovniceasca si cugeta la vedenia sa.
        Apoi, a simtit in minea sa intelegere de carte, ca Fecioara i-a deschis lui, precum oarecand si Fiul ei Apostolilor, "mintea, ca sa priceapa Scripturile" (Luca, 24, 45). Si i s-a umplut inima lui de intelepciune mare si a inceput, cu lacrimi, a da multumita Invatatoarei sale, ca intru putina vreme l-a intelptit pe el, mai mult decat ar intelege cineva, invatand multi ani.
        Deci, venind vremea cantarii cea de toata noaptea, a mers in biserica, bucurandu-se si veselindu-se de darul cel dat lui de la Fecioara cea cu dumnezeiesc dar daruita. Iar, cand a sosit ceasul cantarii condacului, s-a suit Sfantul Roman pe amvon (ca obicei era ca pe amvon sa se cante condacul) si a cantat cu dulce glas, al sau condac, pe care in mintea sa l-a alcatuit, zicand: "Fecioara, astazi, pe Cel mai presus de fire naste, si pamantul pestera Celui neapropiat aduce..." Deci, toti, vazand si auzind aceasta, s-au minunat si cu dulceata au ascultat cantarea, luand aminte la puterea cuvintelor celor ce se cantau.
        Iar dupa cantare, l-a intrebat patriarhul de unde are el aceasta intelepciune? Iar el n-a tainuit puterea Nascatoarei de Dumnezeu, ci a marturisit darul ei, proslavind pe cereasca Invatatoare care l-a inteleptit pe el. Si s-au rusinat clericii cei ce l-au mahnit si, pocaindu-se, au cazut la picioarele lui Roman, cerandu-si iertaciune. Iar patriarhul l-a facut pe el indata diacon. Si curgea din gura lui, ca un rau, intelepciunea, iar cei ce mai intainte il defaimau pe el, pentru nestiinta, acum de la dansul se invatau. Deci, a facut Roman multime de condace la praznicele Domnesti si ale Nascatoarei de Dumnezeu si la sfintii mai de seama, incat se afla, condacele lui ca la o mie si mai multe. Si de toti era iubit si cinstit foarte. Si, petrecandu-si vremea vietii sale cu dumnezeiasca mangaiere si cu dreptate, s-a mutat la vesnicele lacasuri si acum, cu cetele ingeresti, cantare intreit sfanta canta lui Dumnezeu, in veci. Amin.

• Prăznuirea Cinstitului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria

Din vremurile cele mai vechi Biserica a cinstit-o pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu ca Patroană şi Apărătoare a poporului creştinesc de pretutindeni care, prin rugăciunile ei mijlocitoare cheamă mila Fiului ei asupra noastră, a păcătoşilor. Ajutorul Preasfintei Maicii Domnului s-a arătat limpede şi mereu de-a lungul timpului, atît către persoane, cît şi către comunităţi de oameni şi popoare, pe timp de pace şi pe timp de război, în pustiile sihastrilor şi în mijlocul cetăţilor şi vuietului lumii. Evenimentul pe care îl prăznuieşte astăzi Biserica Ortodoxă de pretutindeni confirmă limpede că Maica Domnului este pururea apărătoarea poporului creştinesc. Spre ziua de întîi Octombrie a anului 1152, în timpul domniei împăratului Leon cel înţelept, se făcea în Sfînta Biserică Vlaherne din Constantinopol priveghere de toată noaptea. Biserica era plină de popor. Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos stătea într-un ungher mai în spate, împreună cu ucenicul său, Epifanie. La ora patru dimineaţa, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat înaintea poporului, stînd în văzduh, ţinîndu-şi omoforul întins ca un acoperămînt deasupra capetelor credincioşilor. Ea era îmbrăcată în purpură încrustată cu aur şi strălucea cu lumină negrăită, în jurul ei se aflau apostolii, sfinţii, mucenicii şi fecioarele. Sfîntul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?”. Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, şi mă minunez!”. Acesta este evenimentul pe care îl prăznuieşte Biserica astăzi, eveniment ce a instituit sărbătoarea Cinstitului Acoperămînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, spre a ne ţine în minte pururea că prin a noastră smerită nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Doamnei şi Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoarea, cea care ne acoperă pe noi cu Cinstitul ei Acoperămînt.

• Pomenirea Sfântului Apostol Anania

Sfîntul Anania a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici. El a fost Episcopul cetăţii Damascului. După sfânta descoperire şi sfîntul îndemn al Domnului Hristos, el este acela care 1-a botezat pe prigonitorul creştinilor, Saul, întru Pavel (Fapte 9: 10-17). Datorită marii lui rîvne pentru sfinţenia Sfintei Credinţe, Sfîntul Apostol Anania a fost omorît cu pietre în cetatea Elefteropolis. Sfintele lui moaşte au fost aduse la Damasc, iar mai apoi, la Constantinopol.

• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Roman Melodul

Sfîntul Roman Melodul s-a născut în cetatea siriană Emesa. El a fost mai întîi paracliser la Beirut, iar mai după aceea a slujit în catedrala mitropolitană de la Constantinopol, în timpul Patriarhului Eftimie (490-504). El nu era un om educat, şi nici nu cunoştea arta cîntării bisericeşti, şi din acesta pricină era dispreţuit şi defăimat de sfinţitul cler, care erau cu toţii oameni foarte educaţi şi învăţaţi. Sfîntul Roman pentru aceasta a plîns odată foarte mult, cu faţa la pămînt, înaintea Maicii lui Dumnezeu. Atunci ea s-a arătat lui, şi i-a dat o mic sul de hîrtie, poruncindu-i să-1 înghită. A doua zi era Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului. Sfîntul Roman a urcat la locul cuvenit cantorului, la amvon, şi a cîntat cu glas îngeresc cîntarea „Fecioara astăzi…”. Toţi au rămas fără grai auzind dumnezeiasca cîntare a lui. Astfel s-a văzut harul de mare poet al Sfântului Roman, primit de la însăşi Împărăteasa Cerurilor. Sfîntul Roman a alcătuit peste o mie de condace. El s-a săvîrşit către Domnul ca Diacon al Bisericii celei Mari, Aghia Sofia, din Constantinopol. El s-a alăturat corurilor îngereşti la anul 510.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Ioan Kukuzel

El a fost de neam slav, din cetatea Dracha (Dyrrachium). El de foarte tînăr a fost luat la şcoala de muzică de la Constantinopol, unde s-a făcut cel mai iubit cîntăreţ al curţii imperiale. Dar temîndu-se de linguşirile şi laudele oamenilor, loan a fugit la Sfîntul Munte Athos şi s-a ascuns la Marea Lavră, ca păstor umil de oi. El a dus viaţă de mari şi neobişnuite nevoinţe. Maica lui Dumnezeu i s-a arătat lui în două rînduri. El s-a săvîrşit către Domnul în veacul al doisprezecelea.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Grigorie

El a fost monah în Marea Lavră din Sfîntul Munte Athos în veacul al paisprezecelea.

Viaţa Sfântului Cuvios Iosif de la Bisericani

 

Acest cuvios părinte este cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume. S-a născut într-un sat din ţinutul Neamţ şi, de mic, având înclinare spre viaţa călugărească, a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa. Aici a primit tunderea în monahism şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune. Văzând Cuviosul Iosif că nu are destulă linişte la Mănăstirea Bistriţa, a luat binecuvântare de la egumenul mănăstirii şi a plecat să se închine la mormântul Domnului din Ierusalim. S-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câţiva ani, sihastru vestit. Aici s-a nevoit într-o peşteră, mai întâi singur, apoi cu câţiva ucenici, răbdând multe ispite de la diavol. Ducând o viaţă de o înaltă trăire duhovnicească, şi-a adunat în preajma lui 17 pustnici, întemeind prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Ţara Sfântă. Dar năvălind arabii asupra Sfintelor Locuri, după multă tulburare, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, la Mănăstirea Bistriţa. Astfel, sihăstria lui Iosif s-a mutat din Valea Iordanului în Moldova, pe Muntele Bisericanilor.
După ce numărul ucenicilor a crescut, a înălţat o mică biserică, al cărei hram era Bunavestire, construind şi chilii împrejur. Pentru viaţa monahală de aici, a statornicit rânduiala achimită (neadormită), după modelul Mănăstirii Studiţilor de la Constantinopol, ce presupunea rugăciune neîncetată în biserică şi la chilii, post, metanii, cântarea psalmilor, ascultarea şi dragoste.
Năvălind turcii, care le-au incendiat biserica, s-au hotărât să plece la Sfântul Munte Athos. Pe drum însă li s-a arătat într-un stejar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a întrebat: „Unde mergeţi?”. La această minunată vedere ei, au răspuns: „Ne ducem la grădina ta!”; iar Maica Domnului le-a spus atunci: „Întoarceţi-vă, căci şi aici este grădina mea”. În amintirea acestei minuni, ei au aşezat o icoană cu chipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosif s-a numit „Schitul Bisericani”, adică „al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.
Sfinte Cuvioase Iosif, roagă-te lui Hristos pentru noi!

Viaţa Sfântului Cuvios Chiriac de la Bisericani

 

Cuviosul Chiriac de la Bisericani s-a nevoit la începutul sec. al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde s-a nevoit singur, în aspră osteneală, timp de 60 de ani. Vara şi iarna petrecea pe munte cu trupul gol, în rugăciune curată, biruind, cu puterea lui Hristos, neputinţele firii şi ispitele diavolului.
Pe acest cuvios l-a cunoscut şi Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care, mai târziu, după mutarea cuviosului la Domnul, i-a sărutat sfintele moaşte. Este cunoscut ca unul dintre marii sihaştri din Carpaţi, având o viaţă pilduitoare: trăirea în desăvârşită lepădare de sine, smerenie şi în neîncetată rugăciune. Şi-a dat sufletul lui Hristos, numărându-se printre sfinţii români, cinstiţi de popor. Moaştele lui au fost aşezate în peştera în care a trăit, peşteră ce se poate vedea şi astăzi şi în care s-a amenajat, mai târziu, un paraclis în cinstea lui. Mai târziu, din cauza deselor tulburări din ţară, sfintele moaştele au fost împărţite.
Sfinte Cuvioase Chiriac, roagă-te lui Hristos pentru noi!

Cântare de laudă la Sfântul Preacuvios Roman Melodul

În Sfînta Slujbă fericitul Roman la amvon urcă

Şi cu glas îngeresc începe sfîntă cîntare să cînte:

Fecioara astăzi pe Cel Mai Presus de Fiinţă naşte

Şi pămîntul peştera Celui Neapropiat aduce.

Îngerii cu păstorii doxologesc

Şi magii cu steaua călătoresc.

Că pentru noi S-a născut Prunc Tînăr,

Dumnezeu Cel mai înainte de veci

Auzind cîntarea sfîntă, inima poporului de bucurie se umple,

Iar feţele lor strălucesc de uimire.

Slavă Maicii Preasfinte a lui Dumnezeu!

Slavă Doamnei şi Împărătesei lumii,

Cea care ascultă şi grabnic plineşte

Rugăciunea cu lacrimi a celor credincioşi!

Cugetare

Preasfînta Născătoare de Dumnezeu adesea s-a arătat credincioşilor celor aflaţi în nevoie: uneori ca să îi întărească mai departe pe calea asprelor nevoinţe, alteori ca să îi vindece de boală, sau să le descopere anumite taine de neapărată trebuinţă sufletelor lor.

În Marea Lavră din Sfântul Munte Athos au avut loc două astfel de minunate arătări, asemănătoare între ele.

În timpul unui Sfînt şi Mare Post, la vremea cîntării Acatistului celui Mare, Sfîntul loan Kukuzel şedea în biserică, obosit, înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cum şedea, a adormit. Chiar atunci Cea Sfintă şi Preacurată s-a arătat lui şi i-a zis: „Bucură-te, o, Ioane! Cîntă şi nu înceta a cînta, căci iată pentru aceasta eu cu tine voi fi pururea!”. Zicînd aceasta, ea a pus un ban de aur in mîna Sfîntului loan. Cînd s-a trezit din aţipire, iată banul de aur era în palma lui.

După aceea, nenumărate minuni s-au lucrat la acea sfîntă icoană a Maicii Domnului, precum şi de la banul de aur de ea dăruit Sfîntului loan Kukuzel.

A doua arătare s-a făcut înaintea Sfîntului Grigorie monahul care, ca şi Sfîntul loan Cucuzel, era cantor bisericesc. Patriarhul Kallistos hotărîse ca la Sfîntă Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare, să se cînte în cinstea Maicii Domnului „De tine se bucură…” în loc de obişnuita cîntare „Cuvine-se cu adevărat…”. Dar succesorul său, Patriarhul Pilotei, a anulat hotărîrea înaintaşului lui şi a poruncit să se cînte „Cuvine-se cu adevărat”, ca la toate Sfintele Liturghii de peste an, ca fiind o cîntare mai scurtă. Cu toate acestea, la vecernia Botezului Domnului, de faţă fiind Patriarhul Grigorie al Alexandriei, Sfintul Grigorie a cîntat după vechea rînduială, „De tine se bucură”. Îndată după aceasta, Cea Sfîntă şi Preacurată i s-a arătat lui şi, precum odinioară Sfîntului loan Cucuzel, i-a dăruit şi lui un galben de aur, şi i-a zis: „Recunoscătoare îţi sînt pentru cîntarea ce aduci cinstirii mele”. De la această slăvită minune s-a instituit ca totdeauna la Liturghia Sfîntului Vasile cel Mare să se cînte în cinstea Maicii Domnului cîntarea „De tine se bucură”.

Luare aminte

Să luăm aminte la Regele Ahaz şi la pedepsele lui Dumnezeu asupra lui (II Paraiipomena 28):

• La cum, în toată viaţa lui, Ahaz a făcut numai cele rele înaintea lui Dumnezeu;
• La cum el a ridicat idoli la toate răspîntiile din Ierusalim şi prin tot ţinutul, şi s-a închinat înaintea lor;
• La cum a fost biruit în toate numeroasele războaie pe care le-a purtat; la cum s-a pustiit ţara lui din pricina aceasta; la cum o sută de mii de oameni buni de luptă ai lui au fost ucişi; şi cum tot atîţia la număr au fost luaţi în robie.

Predică

Despre bărbatul fericit – „Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut” (Psalmul 1:1).

Fraţilor, fericit este acela a cărui inimă nu s-a învîtoşat atît de tare de păcat încît, auzind aceste cuvinte grăite de însuşi Domnul prin prorocul, să nu le şi pună în practica vieţii lui din fiecare zi.

Necredincioşii sînt aceia care în tot chipul gîndesc împotriva lui Dumnezeu şi împotriva voii Lui. Păcătoşii sînt aceia care merg pururea în căile poftelor lor, iar gîndurile lor sînt împotriva voii lui Dumnezeu şi a Legii Lui. Iar hulitorii sînt aceia care se ucid pe ei înşişi şi pe alţii cu faptele lor rele.

Pericolul este acesta: mai întîi vine sfatul necredinciosului (fie de la oameni răi, fie de la gînduri rele); apoi vine lucrarea păcatului cu fapta; iar la urmă păcătosul nepocăit se face sminteală şi pildă rea pentru cei din jurul lui.

Prin urmare, fericit bărbatul care nu se pleacă nici la sfatul necredincioşilor, nici gîndurilor necredincioase, ci îi ajunge lui spre mîntuire cuvîntul Legii lui Dumnezeu.

Fericit bărbatul care nu a făcut niciodată nici măcar un pas pe calea păcătoşilor, iar dacă i s-a întîmplat să-1 facă, s-a pocăit pentru aceasta cu amar, şi s-a întors repede la calea vieţii care este Calea Domnului. Fericit bărbatul care nu a şezut împreună cu hulitorul sufletelor nevinovate, care prin hulirile lui vătăma astfel de suflete. Căci scris este despre aceşti smintitori: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atîrne de gît o piatră de moară şi să fie afundat în adîncul mării” (Matei 18: 6).

O, fraţilor, fericiţi voi toţi, bărbaţi şi femei, care cu grijă pururea vă feriţi de aceste trei rele: de sfaturi şi gînduri necredincioase, de fapte păcătoase şi de smintirea altora.

Aceste trei rele sînt ca nişte şerpi veninoşi care din mici pui de şarpe se fac în cumpliţi balauri.

O, Stăpîne Doamne Făcătorului nostru, Cela Ce eşti binecuvîntat şi slăvit, ajută-ne nouă prin mare puterea şi bunătatea Ta să ne mîntuim de şarpele cel rău pe care Tu, Doamne lisuse Hristoase 1-ai călcat cu arma Cinstitei şi Nebiruitei Tale Cruci. Ajută-ne nouă urechi să avem doar pentru sfînt Cuvîntul tău, ca să putem numai întru Calea Ta să umblăm, şi să strălucim cu nevoinţa asemănării celei întru Tine. Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

30 septembrie – Sf. Mc. Grigorie, luminătorul Armeniei celei mari; Sf. Mc. Gaiana și Rhipsimia și cele 35 dimpreună cu ele; Sf. Mihail, întâiul mitropolit al Kievului

• Pomenirea Sfântului Mucenic Grigorie, Luminătorul Armeniei celei Mari

Sfântul Grigorie, Luminătorul Armeniei, s-a născut într-o familie de rang înalt, înrudită cu marile case regale ale Persiei, prin Regele Arteban, şi Armeniei, prin Regele Khosrov. Cînd aceste două case regale au pornit război una împotriva celeilalte, Grigorie s-a retras la Cezareea Capadociei. El acolo a aflat întîia oară despre credinţa creştinilor, a luat Sfîntul Botez şi s-a căsătorit. El a avut doi fii, pe Bardanes şi pe Aristakes, şi pe amîndoi i-a închinat slujirilor bisericeşti. După moartea soţiei lui, Grigorie s-a întors în Armenia şi s-a pus în slujba Regelui Tiridates. El 1-a slujit pe rege cu credinţă, iar Tiridates îl iubea mult pe Grigorie. Dar cînd Tiridates a aflat că Grigorie este creştin, el s-a umplut de ură şi de furie, presîndu-1 pe Grigorie în tot chipul să se lepede de Hristos şi să se închine la idoli. Neizbutind, el 1-a supus celor mai bestiale torturi, iar apoi 1-a aruncat într-o groapă foarte adîncă, plină de şerpi veninoşi, spre a-şi afla sfîrşitul otrăvit şi mîncat de ele. Dar Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu 1-a păzit viu pe Sfîntul Mucenic Grigorie în acea groapă timp de paisprezece ani. După această perioadă, Tiridates a dezlănţuit cele mai cumplite prigoane împotriva tuturor creştinilor din regatul lui. El s-a năpustit şi asupra unei mînăstiri de fecioare, în care vieţuiau treizeci şi şapte de călugăriţe, călăuzite de Stareţa Gaiana. Pe acestea toate, inclusiv pe stareţă, dementul Tiridates le-a ucis în torturi bestiale. Făcînd aşa, el a înnebunit cu desăvîrşire, facîndu-se chiar şi la chip ca un mistreţ turbat. Sora lui Tiridates a avut atunci un vis în care se făcea că un bărbat strălucind de lumină orbitoare îi zice că Tiridates se va însănătoşi numai atunci cînd Grigorie va ieşi din acea groapă în care zace de paisprezece ani încheiaţi. Scos afară din groapă fiind, Sfîntul Mucenic Grigorie 1-a vindecat şi 1-a botezat pe Tiridates. Apoi, la dorinţa lui Tiridates, Grigorie a fost înscăunat Episcop al Armeniei. Prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, Tiridates i-a înlesnit Sfântului Grigorie luminarea întregii Armenii şi a ţinuturilor învecinate ei cu Lumina lui Hristos. Sfîntul Grigorie s-a săvîrşit către Domnul la bătrîneţi foarte adînci, cam pe la anul 335. Între timp fiul lui, Aristakes, fusese uns întru Episocop şi a continuat munca şi nevoinţele tatălui lui, şi pe cele trupeşti, şi pe cele duhovniceşti. Episcopul Aristakes a fost unul dintre cei 318 Părinţi ai întîilui Sobor a Toată Lumea de la Niceea, din anul 325.

• Pomenirea Sfintelor Muceniţe Gaiana şi Rhipsimia şi a celorlalte treizeci şi cinci împreună cu ele

Acestea toate, fecioare afierosite Domnului fiind, au fost ucise pentru credinţa lor în Hristos, de către regele Armeniei, Tiridates. Rhipsimia era de o frumuseţe nemaivăzută, ceea ce 1-a făcut pe Diocleţian să şi-o dorească de soţie. Aceasta a şi fost pricina muceniciei tuturor. Rhipsimia a refuzat cererea împăratului, arătîndu-i că ea este logodnica lui Hristos, Mirele Ceresc. Apoi Tiridates însuşi s-a ispitit voind-o pentru el, căci se îmbătase cu desăvîrşire de vederea frumuseţii ei. Dar Sfînta Rhipsimia a rămas neclintită ca stînca înaintea păgînului rege. Astfel, „cel care spulberase pe căpeteniile goţilor şi persanilor cu toate armatele lor, nu a putut să o cucerească pe fecioara lui Hristos”.  Regele, cuprins de sataniceasca ură, a supus-o pe Rhipsimia celor mai bestiale torturi: el i-a tăiat limba, i-a tăiat abdomenul şi stomacul şi i-a smuls toate măruntaiele. Aşa şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu muceniţa lui Hristos. După aceasta, el a decapitat toate maicile. Vestita Mînăstire de la Echmiadzin s-a înălţat deasupra sfintelor moaşte ale acestor muceniţe. Ea se află în apropiere de Yerevan, şi timp de multe veacuri a fost principalul centru de spiritualitate al Armeniei.

• Pomenirea Sfântului Mihail, întîiul Mitropolit al Kievului

Sfîntul Mihail a fost trimis în Rusia de către Patriarhul Constantinopolului, la cererea Marelui Cneaz Vladimir, spre a boteza poporul rus şi spre a întemeia Biserica lui Hristos din Rusia. Sfîntul Mihail a botezat noroadele Kievului, Novgorodului, Rostovului, şi pe cele din multe alte cetăţi şi sate. El a organizat Biserica, a uns episcopi şi preoţi, a pus temeliile Mînăstirii Sfîntului Mihail din Kiev, a trimis misionari la bulgari şi la tătari, cîştigînd pe mulţi dintre aceste neamuri pentru Hristos. Acest mare sfînt a săvîrşit toate acestea, şi mult mai multe decît acestea de mare folos pentru popor, în numai patru ani. El s-a săvîrşit către Domnul şi s-a încununat cu veşnica răsplată la anul 992. Sfintele lui moaşte odinhnesc la Lavra Peşterilor din Kiev.

Sinaxar 30 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari.

Acest sfânt s-a nascut catre anul 240, si era persan de neam, fiul lui Anac, rudenie lui Cusaro, împaratul Armeniei, fratele lui Artavan, împaratul persilor. Fiind prins ca crestin de domnitorul Tiridat, a fost supus la multe si neînchipuite chinuri, dar din toate a ramas viu cu ajutorul lui Dumnezeu. Dupa aceea, aflând Tiridat ca sfântul este fiul lui Anac persanul care cu înselaciune omorâse pe tatal sau, i-a legat mâinile si picioarele sfântului si la cetatea Ararat l-a aruncat într-o groapa adânca plina de fiare si de târâtoare în care sfântul a trait 15 ani, fiind hranit în taina de o femeie vaduva. Iar împaratul Tiridat, iesindu-si din minte, îsi musca din carnea trupului sau si pastea cu porcii prin munti. Atunci sora sa, Cusaroducta, a avut un vis si glas a auzit, ca de nu va iesi Grigorie din groapa, Tiridat nu se va face sanatos. Atunci a fost scos sfântul din groapa si iesind a botezat pe multi.
Iar fiind facut episcop, a zidit multe biserici si a luat parte la sfântul si marele întâi sinod ecumenic în 325, an în care s-a si mutat cu pace catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani si alte treizeci si doua cuvioase mucenite femei si fecioare.

Aceste doua sfinte femei erau de neam mare si au trait pe vremea împaratiei lui Diocletian, fiind fecioare prea încuviintate cu frumusetea si calugarite. Deci pentru ca n-a voit Ripsimia a se însoti cu împaratul, a fugit si s-a dus împreuna cu Gaiani în partile Armeniei. Si aflând aceasta Tiridat, domnitorul laturilor acelora, a trimis si au adus-o si a silit-o la nelegiuita împreunare. Dar cu puterea lui Hristos nu a biruit-o pe ea, iar el nedobândindu-si dorinta, zacea ca un mort. Atunci ea a fugit, dar ostasii împaratului, gonind-o si prinzând-o, mai întâi i-au rupt hainele, apoi legându-i mâinile la spate, i-au taiat limba, trupul i l-au ars si i-au scos ochii. Asa si-a dat fericitul sau suflet. Au fost ucisi înca împreuna cu ea 70 de barbati crestini si 32 de femei. Iar viteaza Gaiani a fost strapunsa prin gât si dupa aceea au suflat în ea ca într-o basica, si fiind despuiata de pielea trupului pâna la sâni, a fost zdrobita cu pietre si i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor celor saptezeci de mucenici, carora li s-au taiat capetele împreuna cu Sfânta Ripsimia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Stratonic.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mardonie care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuvioaselor doua femei si a sfintilor o mie de mucenici, care prin sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre mãrturisirea pãcatelor.


        Marturisiti-va pacatele voastre, pentru ca, prin marturisire se vindeca ranile cele sufletesti, precum si vatamarea trupeasca, aratandu-se la doctor, se tamaduieste iar cea tainuita, boala mare face, iar mai pe urma aduce moarte. Asemenea si pacatele cele tainuite omoara si trupul si sufletul si bucurie fac diavolului. Mare si bun lucru este marturisirea pacatelor, precat tainuirea lor este bucurie satanei. Cineva, amagindu-se graieste: "Astazi sa-mi fac placerea mea, iar maine ma voi pocai". Dar cine stie de va ajunge sau nu ziua de maine? Ca, fara de veste, vine moartea si-l pierde pe el. Iar, daca este cineva carturar, apoi diavolul ii baga lui in cap un gand, zicandu-i: "Tu iti stii si singur gandurile tale si ceea ce zice Scriptura stii, precum si ceea ce Sfintii Parinti au poruncit; deci tamaduieste-te si singur, fara duhovnic". Nu asculta gandurile acelea si nu zabovi a-ti tamadui, marturisindu-ti, pacatele tale, ca sa fii iertat si in veacul de acum si in cel viitor.

Cântare de laudă la Sfântul Grigorie, Luminătorul Armeniei

Sfîntul Grigorie mare luminător a fost

Poporului lui şi neamului.

El pe slavă şi averi a călcat cu dispreţ,

Iubind mai mult sărăcia lui Hristos Răstignit,

Iubind mai mult bogăţia din ceruri.

El pururea mintea la ceruri avut-a, cugetul la Hristos.

El chinuri cumplite în trup a răbdat,

Ca şi cînd ar fî fost în trup străin.

El puternic a fost cu al Domnului har,

Cu a Domnului hrană cerească hrănit,

Înarmat contra diavolilor cu dumnezeiasca purtare de grijă.

El dintru slavă în groapă a fost pogorît,

Iar din groapă înălţat la slavă mult mai mare,

La culmile slavei cereşti.

Grigorie Sfîntul e plin de măreţie,

El Armenia a luminat cu Lumina lui Hristos.

Chiar Tiridates, omul sălbăticit ca un mistreţ

Botezatu-s-a cu Crucea, şi s-a făcut mieluşel.

Pămîntul Armeniei celei mari îl slăveşte

Pururea pe Grigorie Sfîntul,

Care lauda Armeniei este şi-al ei Luminător.

Cugetare

Minunate sînt schimbările care au loc zilnic în vieţile oamenilor, acum, ca şi în trecut.

Ce umiliţi şi scuipaţi pentru că au ţinut mai presus de toate la dreptatea lui Dumnezeu sînt ridicaţi la înălţimi mari, iar cei care odinioară au hulit Sfînta Credinţă s-au prefăcut acum în slujitori ai ei.

Regele Tiridates 1-a aruncat pe Sfîntul Grigorie într-o groapă foarte adîncă. Sfântul a petrecut timp de paisprezece ani încheiaţi în acea groapă, uitat de toţi, dar nu şi de Dumnezeu. Care dintre oameni s-ar fi gîndit că cel mai mare Luminător al poporului armean avea să fie aflat în întunericul unei gropi? Şi cine s-ar fi gîndit că bestialul Tiridates, cel care 1-a aruncat pe Sfîntul Grigorie în groapă, şi mînjit de sîngele a zeci de mucenici, avea să salveze viaţa aceluiaşi Grigorie pe care îl osîndise la moarte, şi avea să îl ajute mai mult decît ar fi putut-o face întreaga lume? După paisprezece ani încheiaţi, Dumnezeu a descoperit că Grigorie se află încă în viaţă. Apoi, Sfîntul Grigorie 1-a vindecat minunat pe regele care înnebunise desăvîrşit. Regele Tiridates, băutorul de sînge creştinesc, a primit botezul şi s-a făcut în cel mai mare zilot al credinţei creştine!

S-ar putea spune că, prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, şi Grigorie şi Tiridates au fost scoşi din groapa cea mai de desubt, Grigorie din cea trupească, iar Tiridates din cea sufletească. O, nesfîrşita înţelepciune a lui Dumnezeu care guvernează mersul vieţii oamenilor! Cel odinioară sălbăticit cu totul de necurăţia patimilor, Tiridates, s-a preschimbat atît de mult cu pocăinţa adusă de Lumina lui Hristos, încît el a ajuns să semene cu Sfîntul Grigorie mult mai mult decît cu cel om nepocăit care fusese odinioară.

Luare aminte

Să luăm aminte la dreptatea Regelui lotam şi la răsplata lui Dumnezeu pentru aceasta (II Paralipomena 27):

• La cum lotam a făcut ceea ce este drept înaintea lui Dumnezeu, grijind de Templul Domnului;
• La cum pentru aceasta Domnul a fost ajutorul lui, aşa încît el a biruit şi pe timp de război şi pe timp de pace: în război a fost biruitor, iar pe timp de pace a îmbogăţit şi a întărit poporul lui.

Predică

Despre împărăţia lui Dumnezeu care nu este din lumea aceasta – „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (loan 18: 36).

Cel care are bogăţii mari are de asemenea şi bogăţii mai mici. Prin urmare, să nu ne închipuim că Dumnezeu nu are stăpînire asupra acestei lumi, deşi a zis către Pilat: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”.

Cel care are în stăpînire veşnicia are în stăpînire şi ceea ce este mai mic decît veşnicia, adică timpul şi cele de sub vremi.

Aici, în cuvintele pe care le avem acum în vedere, Domnul grăieşte de Împărăţia Lui cerească, care nu are nimic de a face cu timpul, cu stricăciunea, cu nedreptatea, cu înşelările şi închipuirea, cu moartea. Este ca şi cînd ar zice cineva: „Bogăţia mea nu e în bancnote, ci în aur greu”. Dacă posedă oarecine mult aur greu, oare nu poate dispune el uşor şi de bancnote? Nu e aurul mult mai preţios decît biletele de hîrtie? De aceea nu îi spune Domnul lui Pilat că El este Regele, ci îi spune, din contră, că este mult mai mult: anume că El este mai presus decît şi peste toţi regii pămîntului, că Împărăţia Lui este mai mare, mai puternică şi mai durabilă decît toate împărăţiile pămînteşti. Prin cuvintele Lui, El arată care este Împărăţia Lui principală, de care depind toate împărăţiile pămînteşti, în timp şi în spaţiu: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”.

Aceasta nu înseamnă nicidecum că Dumnul nu are putere în această lume, ci dimpotrivă, cuvintele acestea arată şi confirmă înfricoşata putere pe care o are Domnul asupra acestei lumi.

Toate lucrările Lui pe pămînt, pe care le-a lucrat înaintea ochilor oamenilor, arată puterea Lui stăpînească şi nemaivăzută asupra acestei lumi. Spune-mi te rog, înaintea cărui alt rege pămîntesc s-a mai potolit furtuna ca prin farmec şi au tăcut talazurile cumplite ale mării? Sau ai uitat cuvintele Lui din Grădina Ghetsimani: „Ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26: 53)? Să nu uităm, un înger are singur mai multă putere decît tot universul! Domnul sufletului este şi Domnul trupului. Domnul veşniciei este şi Domnul timpului. Domnul celui mai mare bine este şi Domnul binelui mai mic. Fraţilor, nimic nu poate scăpa puterii Atotputernicului Domn lisus Hristos Dumnezeul nostru, Care din a Lui voie pentru noi S-a răstignit, şi din a Lui proprie putere pentru noi a înviat din mormînt!

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Atotputernice Doamne şi Mîntuitorul nostru, ajută-ne nouă pururea să căutăm împărăţia Ta cea cerească, şi pururea cu Tine să fim acolo unde nu este nici moarte şi nici păcat, ci numai viaţă, bucurie şi pace. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Predica Parintelui Cleopa la Duminica a XIX-a dupa Rusalii

Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii
( Despre iubirea vrăjmaşilor )

Iar Eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blesteamă,
faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc (Matei 5, 44)

Iubiţi credincioşi,

Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a arătat că cea mai mare poruncă din lege este dragostea de Dumnezeu, iar a doua, asemenea acesteia, este iubirea aproapelui (Matei 22, 37-39). El a zis că în aceste două porunci se cuprind toată Legea şi toţi proorocii (Matei 22, 40). Dacă acesta este adevărul apoi nimeni nu poate spune că iubeşte pe Dumnezeu, de nu va iubi mai întîi pe aproapele său. Acest lucru îl spune şi Sfîntul Ioan Evanghelistul, zicînd: Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească? (I Ioan 4, 20).
Aşadar, Sfînta Evanghelie ce s-a citit astăzi ne porunceşte să iubim pe vrăjmaşii noştri, căci această poruncă îşi are temelia în dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Aproapele nostru este orice om din lume, (Luca 10, 36-37), şi nu avem dreptul să urîm pe nimeni, căci toţi sînt zidiţi de Dumnezeu şi poartă aceeaşi fire ca şi noi. Dar poate va zice cineva că Sfînta Scriptură arată totuşi că putem urî pe unii oameni, cum spune psalmistul: Pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urît, şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mîhnit. Cu ură desăvîrşită i-am urît pe ei şi mi s-au făcut duşmani (Psalm 138, 21-22).
Aici este vorba de eretici, care urăsc şi schimbă adevărul dogmelor dreptei credinţe şi calcă Legea cea dreaptă a lui Dumnezeu. Pe aceştia nu-i putem iubi la fel, după mărturia care zice: Pe călcătorii de Lege i-am urît (Psalm 118, 113). Dar va zice cineva: "Aceştia nu sînt oameni? Cum putem să-i urîm?" La această întrebare îţi răspunde dumnezeiescul părinte Efrem Sirul, zicînd: "Pe eretici, ca pe nişte hulitori şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci cîini, lupi şi antihrişti". Iar Domnul zice: Nu daţi cele sfinte cîinilor. Şi Sfîntul Ioan Evanghelistul zice: "Că mulţi antihrişti s-au făcut. Şi deci pe aceştia nu se cuvine a-i iubi în aceeaşi măsură, nici a locui împreună cu dînşii, nici a-i primi în casă, nici împreună a ne ruga, nici împreună a mînca, nici a-i saluta, ca nu cumva de învăţătura lor să ne împărătăşim" (Sfîntul Efrem Sirul, tomul III, Mînăstirea Neamţ, 1823, p. 156).
Dar poate întreba cineva: Ce fel de păcat fac ereticii de nu-i putem iubi la fel? Vom răspunde că ei fac cel mai greu păcat care nu are iertare nici în veacul de acum, nici în cel viitor. Adică hulesc pe Dumnezeu şi se ridică împotriva Duhului Sfînt, a Maicii Domnului, a Sfintei Cruci şi a icoanelor, împotriva Bisericii, a preoţiei, a Sfintelor Taine şi răstălmăcesc Sfînta Scriptură. Prin acest greu păcat, ereticii şi sectanţii sînt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu la adevăr, nu numai nu se cade a-i urî, ci cu mare dragoste a-i primi, a-i sfătui şi a-i îndemna spre tot lucrul bun. Tocmai de aceea Sfînta Evanghelie de azi ne îndeamnă a-i iubi pe vrăjmaşi şi a le face bine, atunci cînd ei nu sînt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi voiesc a veni la adevăr. Că precum decît toate faptele bune mai mare este dragostea, tot aşa decît toate păcatele cel mai greu este ura de frate.
Nici o poruncă nu a înălţat şi a slăvit aşa de mult învăţătura Evangheliei lui Iisus Hristos, ca porunca iubirii de vrăjmaşi. Cu adevărat această poruncă desăvîrşeşte toate poruncile Legii vechi, căci nici un dătător de lege mai înainte de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, nu a putut a se înălţa cu înţelegerea pînă la atîta desăvîrşire, de a învăţa şi a legiui cu hotărîre iubirea de vrăjmaşi. Numai această poruncă dacă s-ar sîrgui oamenii să o păzească, ar face raiul pe pămînt, ar aduce mare linişte, pace şi fericire între oameni. Iar, dimpotrivă, cînd aceasta lipseşte dintre oameni, toată zavistia, toate războaiele, toate răzbunările şi toate tulburările se fac pe pămînt.
Dar poate va zice cineva, că foarte grea şi cu anevoie de îndeplinit este această poruncă. Dacă vom judeca drept, vom înţelege că deloc nu este greu şi cu neputinţă, ci este uşoară şi mîntuitoare de suflete. Să ne aducem aminte de cuvintele Domnului, Care zice: Luaţi jugul Meu asupra voastră... căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară (Matei 11, 29-30). Iar Sfîntul Efrem Sirul zice despre iubirea vrăjmaşilor: "Ce greutate sau ce osteneală este a ierta fratelui greşelile cele uşoare şi a ne numi vrednici să ni se ierte şi nouă păcatele noastre?" (Op. cit., p. 31).

Iubiţi credincioşi,

Nimeni nu ştie mai bine neputinţa firii omeneşti ca Dumnezeu. De aceea trebuie să înţelegem că El nu ne rînduieşte niciodată porunci mai presus de puterea noastră. Căci Dumnezeu ştie prea luminat adîncul neputinţei firii omeneşti, şi cele ce ne sînt prea de nevoie spre mîntuire. De aceea, pentru a ne învăţa taina iubirii de vrăjmaşi, El se coboară cu dragoste şi cu milă pînă la slaba noastră pricepere şi zice: Precum voiţi a vă face vouă oamenii, şi voi faceţi asemenea lor (Luca 6, 31).
O, îndurare, o, milă, o, bunătate şi înţelepciune a lui Dumnezeu, fără de margini! Că zice: "Nu-ţi spun ţie lucruri mari şi grele; ci te îndemn şi te învăţ aproape de priceperea ta. Fă şi tu altuia cele ce doreşti să-ţi facă altul ţie. Dacă doreşti să fii vorbit de rău, vorbeşte şi tu de rău pe altul. Dacă doreşti să fii ocărît de altul, ocărăşte-l şi tu pe el. Dacă doreşti să fii necinstit şi păgubit de altul, fă şi tu la fel aproapelui tău; iar dacă doreşti să fii cinstit de altul, să fii vorbit şi ajutat la nevoie, apoi sileşte-te să faci şi tu asemenea aproapelui tău".
Sfîntul Apostol Pavel zice: Lepădaţi toate lucrurile întunericului (Romani 13, 12; Efeseni 5, 11). Într-adevăr, tot păcatul este lucrul întunericului, căci întunecă mintea şi inima omului; dar mai greu decît toate păcatele, ura ne întunecă mintea şi inima.
Acest lucru îl arată cuvîntătorul de Dumnezeu, Ioan Evanghelistul, zicînd: Cela ce urăşte pe fratele său, întru întuneric umblă şi nu ştie încotro merge, că întunericul a orbit ochii lui (I Ioan 2, 11). Şi dacă Dumnezeu este dragoste şi cel ce rămîne în iubire rămîne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămîne întru el (I Ioan 4, 16), apoi numai atunci vom cunoaşte că sîntem în Dumnezeu şi că dragostea Lui petrece în noi, cînd vom vedea că inima noastră pururea se bucură de binele aproapelui nostru şi de sporirea lui întru toate. Iar dacă vom simţi că se naşte în inima noastră întristare şi amărăciune pentru binele şi sporul aproapelui, din aceasta să cunoaştem sigur că nu sîntem în Dumnezeu şi Dumnezeu nu petrece în noi!
Să înţelegem că, în această stare fiind, noi punem mai presus de dragostea lui Dumnezeu şi a aproapelui, lucrurile cele vremelnice ce le are aproapele nostru de la Dumnezeu. Dumnezeiescul Apostol Pavel zice: Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui (I Corinteni 10, 24; Filipeni 2, 4). Dacă nu vom uita această învăţătură, ne vom uşura împlinirea învăţăturii Sfintei Evanghelii de azi, în care Mîntuitorul ne porunceşte să iubim pe vrăjmaşi. Căci căutînd noi folosul şi binele aproapelui, permanent ne vom bucura de sporirea şi fericirea lui, pe care o vom socoti ca a noastră. Şi aşa, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele va rămîne pururea între noi.
Deci, preadreaptă, preasfîntă şi preaînaltă este porunca iubirii de vrăjmaşi. Iar dacă nouă ni se pare grea şi cu anevoie de împlinit, acesta este semn că nu avem în inima noastră nici cît de puţin dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Trăind astfel, ne aflăm în întunericul urii, al invidiei, al pizmei, al slavei deşarte şi al, altor patimi grele, iar roadele Duhului Sfînt, care sînt dragostea, pacea, bucuria, îndelunga răbdare, şi toate celelalte pe care le arată Sfîntul Apostol Pavel, nu au loc în sufletele noastre.
Zice Domnul, iarăşi, în Evanghelia de astăzi: De iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumită veţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi, de faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi, dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce plată aveţi? Doar şi păcătoşii dau împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi. Voi iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi împrumut, nimic nădăjduind în schimb şi plata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, căci El este bun cu cei nemulţumitori şi răi (Luca 6, 32-35).
Cît de mare adevăr şi cîtă dreptate au aici cuvintele Domnului! Căci dacă fac bine cuiva şi aştept ca şi el să-mi facă mie la fel, atunci ce plată mai aştept de la Dumnezeu? Astfel, facerea de bine a mea, nu priveşte răsplătirea mea în veacul viitor, spre slava lui Dumnezeu, ci este un schimb vremelnic cu scopul de a cîştiga în veacul de acum, cele ce am cheltuit cu facerea de bine spre aproapele meu. Am împrumutat ca să mi se împrumute, am dat ca să mi se dea înapoi. Iar dacă dau milostenie sau fac alt bine aproapelui meu, nimic nădăjduind de la el, atunci pot nădăjdui răsplată de la Dumnezeu în veacul viitor, căci mintea mea nu priveşte spre plata cea vremelnică de la acela ce i-am făcut bine, ci spre bunătăţile cele veşnice din veacul viitor.
Atunci, după cuvîntul Domnului, plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 12). Încă un lucru mult mai mare şi preaslăvit. Prin facerea noastră de bine către aproapele, fără a nădăjdui de la ei nimic în veacul de acum, ne facem fiii Celui Preaînalt, după cum zice Sfînta Scriptură: Eu am zis: dumnezei sînteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt (Psalm 81, 6).
Această vrednicie, de a ne face fii după dar ai lui Dumnezeu este cu totul străină de priceperea şi înţelegerea noastră pentru bogăţia slavei lui Dumnezeu, prin care vom deveni fii după Dar ai lui Dumnezeu în veacul de acum şi cel viitor. Adică să fim oameni asemenea lui Dumnezeu (I Ioan 3, 2), după măsura Darului Său, Care este bun spre cei nemulţumitori şi răi, răsare soarele Său şi peste cei buni şi peste cei răi, şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am vorbit de cîtă slavă şi cinste se vor învrednici cei ce vor avea în sufletele lor dragostea de Dumnezeu şi de aproapele şi se vor sili să îndeplinească porunca Sfintei Evanghelii de astăzi de a iubi pe vrăjmaşii lor. Acum să ne întrebăm: Oare au existat în Legea Veche şi cea Nouă oameni care s-au ridicat cu fapta la această desăvîrşită dragoste a iubirii de vrăjmaşi?
La această întrebare, vom răspunde cu cuvintele dumnezeieştii Scripturi şi vom arăta că mulţi au ajuns a îndeplini această sfîntă poruncă a iubirii de vrăjmaşi, atît în Legea Veche cît şi în cea Nouă.
Mai întîi să ne aducem aminte de proorocul şi împăratul David, care, încă cu o mie de ani înainte de venirea Domnului, s-a sîrguit a împlini cu fapta aceasta sfîntă şi dumnezeiască poruncă.
Cine a citit în Sfînta Scriptură, ştie cîtă ură avea regele Saul asupra lui David şi cîtă vreme l-a prigonit şi căuta în tot chipul să-l piardă, cum însuşi David zice către Ionatan, prietenul său: Viu este Dumnezeu şi viu este sufletul tău, că precum am zis, n-a rămas fără numai un pas între mine şi moarte (I Regi 20, 3), prin aceasta arătînd cît de aprig era prigonit de Saul, spre a-l omorî. Iar proorocul David nu s-a răzbunat pe Saul cînd i-a căzut în mîini că putea prea lesne să-l omoare. Căci Saul dormea greu în peşteră şi David i-a tăiat numai poala hainei lui spre mărturie, dar de viaţa lui nu s-a atins (I Regi 24, 12-13).
Şi a doua oară, cînd împăratul Saul dormea în mijlocul taberei sale noaptea, David, venind, i-a luat suliţa de la cap şi vasul cu apă, şi iarăşi nu s-a atins de viaţa lui, măcar că adesea îl îndemna să-L omoare atunci pe Saul (I Regi 26, 6-22). Ba şi mai mult, cînd împăratul Saul a fost lovit de un duh rău de la Dumnezeu, David venea şi-i cînta din harfă, gonind duhul cel rău de la el (I Regi, 19, 9).
Iar în Legea Harului cel dintîi care a îndeplinit cu lucrul şi cu cuvîntul această Evanghelie, a fost Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Care nu numai că învăţa porunca iubirii de vrăjmaşi, ci El întîi a îndeplinit-o cu lucrul. Atunci cînd era pe cruce, S-a rugat Părintelui Său să ierte pe cei ce L-au răstignit, zicînd: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! (Luca 23, 34). La fel şi Sfîntul Apostol şi arhidiacon Ştefan, uşa mucenicilor, a împlinit porunca iubirii de vrăjmaşi, căci plecîndu-şi genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor ce îl ucideau cu pietre, zicînd: Doamne, primeşte duhul meu... şi nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicînd acestea, a adormit (Fapte 7, 59-60). La fel au făcut şi ceilalţi apostoli, care fiind ocărîţi, mîngîiau pe vrăjmaşii lor (I Corinteni 4, 11-13). Prin această mare virtute a iubirii de vrăjmaşi, au strălucit în lume milioane de martiri, de ierarhi, de mărturisitori şi cuvioşi părinţi şi toţi care în veacul de acum au purtat în mintea şi în inima lor, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele.

Iubiţi credincioşi,

În încheierea acestei predici vă spun o istorioară sfîntă şi adevărată prin care puteţi înţelege că cel ce are dragostea de Dumnezeu în inima sa, nu numai că iubeşte pe vrăjmaşii săi, ci la nevoie, îşi pune sufletul său pentru aproapele său, asemănîndu-se cu Mîntuitorul Care Şi-a pus sufletul Său, răscumpărare pentru neamul omenesc (Galateni 4, 4; Ioan 1, 29).
Pe vremea domniei împăratului Tiberius, trăia în localitatea Oasis un călugăr cu viaţă aleasă după Dumnezeu, din Capadochia de neamul lui, cu numele Leon. Mulţi oameni vorbeau despre faptele cele bune şi minunate ale acestui călugăr şi se foloseau de smerenia, de dragostea, de blîndeţea şi de sărăcia lui pentru Hristos.
Acest călugăr minunat avea un cuvînt de taină şi spunea la mulţi: "Credeţi-mă, fraţilor, că eu o să fiu împărat!" Oamenii îi răspundeau: "Părinte, din Capadochia nu a ieşit niciodată vreun împărat". El însă le spunea mereu aceste cuvinte şi nimeni nu înţelegea sensul lor.
Năvălind peste ţinutul acela un popor barbar şi sălbatic, care se chema Mazichi, a pustiit toată ţara. Ajungînd la Oasis, păgînii au omorît mulţi preoţi creştini şi monahi şi au luat în robie pe monahul Ioan, care era citeţ în marea biserică din Constantinopole, pe monahul Mutatie Romanul şi pe alt monah cu numele Teodor. Toţi trei erau bătrîni şi bolnavi. După ce i-au luat în robie, monahul Ioan a zis barbarilor care îl legaseră: "Daţi-mi voie să merg la episcopul nostru, să vă dea pentru noi douăzeci şi patru de monezi de argint". Auzind aceasta, unul din barbari a dezlegat din lanţuri pe monahul Ioan şi l-a lăsat liber să se ducă la episcop şi să-i aducă monezile de argint spre răscumpărarea lor. Episcopul însă n-a putut să găsească decît opt monezi de argint.
Monahul a luat cele opt monezi şi s-a dus la barbar, iar barbarul a zis: "Ori îmi daţi douăzeci şi patru de monezi precum am vorbit, sau noi mergem mai departe cu cei robiţi". Oamenii văzînd aceasta, au început a plînge şi a se văita, că ştiau că la moarte îi duc pe cei robiţi.
Atunci monahul Leon, de care am amintit la început, care zicea că are să fie împărat, a venit la barbari şi le-a spus: "Luaţi aceste monezi de argint şi vă rog luaţi-mă şi pe mine în robie, că după cum vedeţi sînt tare şi sănătos şi voi sluji ori unde mă veţi duce, dar vă rog daţi drumul acestor călugări, bătrîni şi bolnavi, care nu vă pot fi de nici un folos".
Auzind aceasta, barbarii, au luat cele opt monezi de argint şi pe monahul Leon cel tînăr şi au dat drumul celor doi monahi bătrîni şi bolnavi. Monahul Leon a mers cu ei multă cale, iar ei l-au chinuit foarte mult cu foame, şi aşa a slăbit, nemaiputînd merge după ei. Ei văzînd că a slăbit tare, i-au tăiat capul. Şi aşa fericitul şi sfîntul monah, şi-a pus sufletul său pentru dragostea şi mila aproapelui.
La el s-a arătat cea mai mare dragoste pentru binele aproapelui. La el s-a împlinit Scriptura care zice: Mai mare dragoste decît aceasta nimenea nu poate avea, ca să-şi pună cineva sufletul pentru prietenii săi (Ioan 15, 13).
De abia atunci au înţeles ceilalţi monahi şi creştini, cuvintele monahului Leon, care le zicea cu taină că: "eu voi fi împărat...". Şi într-adevăr, a ajuns împărat, punîndu-şi sufletul său pentru prietenii săi! Aceasta este cea mai înaltă măsură a iubirii creştine, adică să iertăm pe vrăjmaşi şi să ne dăm viaţa pentru aproapele.
Oare cîţi dintre noi avem atîta dragoste să iertăm din inimă pe cei ce ne urăsc şi ne fac rău? Cîţi dintre credincioşii noştri se mai jertfesc astăzi pentru mîntuirea, pentru salvarea vieţii şi ajutorul oamenilor din spitale, a celor de aproape ai lor? Dimpotrivă, astăzi se întîlnesc peste tot certuri în familie, neînţelegeri între părinţi şi copii, ură şi judecată între rude şi vecini, duşmănie, invidie şi neîmpăcare între creştini. De ce oare nu ne împăcăm frate cu frate, vecin cu vecin? Cum mai pot zice "Tatăl nostru" cei ce nu iartă pe fraţii şi vrăjmaşii lor? Cum putem împlini porunca lui Hristos, Care zice: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri", dacă noi nu ne cerem iertare nici de la părinţii şi binefăcătorii noştri şi nu iertăm pe cei ce ne fac rău? Cînd spunem cuvintele din Tatăl nostru: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri", singuri ne cerem osîndă dacă nu iertăm pe cei care ne-au supărat. Să ne împăcăm deci unii cu alţii şi să iertăm din inimă pe vrăjmaşii noştri dacă vrem să ne mîntuim. Să ne rugăm pentru cei ce ne defaimă şi ne urăsc şi să nu ne răzbunăm, pe cei ce ne fac rău. Să ne bucurăm cînd sîntem defăimaţi şi osîndiţi pe nedrept, că numai aşa ne putem smeri mai mult şi vom reuşi să fim următori ai lui Hristos. Altfel, Mîntuitorul nu primeşte nici rugăciunea noastră, nici darurile aduse la Sfîntul Altar, nici postul şi milostenia noastră, nu primeşte în rai pe cei ce mor în ură şi duşmănie.
Fericiţi sînt cei ce trăiesc în pace cu toţi oamenii şi care nu au nici un duşman, afară de diavolul! Fericiţi sînt creştinii ce trăiesc în desăvîrşită dragoste unii cu alţii!
Să rugăm pe Dumnezeul dragostei şi al milei să ne împace în Hristos pe toţi şi să ne învrednicească Împărăţiei Cereşti, care este împărăţia iubirii veşnice. Amin.