21 mai – Sf. Împărați Constantin și maica sa, Elena, cei întocmai cu apostolii; Sf. Cuv. Mc. Pahomie

 

 

• Pomenirea Sfinţilor, Măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu Apostolii, marilor împăraţi Constantin şi maica sa Elena

Părinţii Sfântului Constantin cel Mare au fost împăratul Constanţius Chlorus şi împărăteasa Elena. Constanţius Chlorus a mai avut şi alţi copii de la alte soţii, dar din împărăteasa Elena 1-a născut doar pe Constantin. După încoronarea sa, Constantin a dat trei mari bătălii: cea împotriva lui Maxenţiu, tiranul roman; a doua contra sciţilor de la Dunăre; iar a treia împotriva bizantinilor [popoare instalate în aria pustiitei cetăţi Byzantion]. Înaintea bătăliei cu Maxenţiu, în timp ce împăratul Constantin se frămînta cumplit văzînd avantajele militare disproporţionate pe care le avea Maxenţiu, o Cruce strălucitoare s-a înfăţişat pe cer în plină zi în ochii săi şi ai întregii armate care era cu el, Cruce împodobită cu stele. Pe Cruce stăteau scrise cuvintele: „învinge întru acest Semn”. Uimit la culme de cele ce vedea, împăratul a poruncit turnarea unei cruci mari, întocmai cu aceea văzută pe cer, pe care a dat-o stegarilor să o poarte ca pe un stindard în fruntea armatei. Prin puterea acestei Sfinte Cruci lui i s-a dat biruinţa în cumplita bătălie împotriva lui Maxenţiu, cel care avea efective militare net superioare. Maxenţiu a murit înecat în rîul Tibru. Imediat după această bătălie, Constantin a dat Edictul de la Milano care punea capăt persecuţiilor împotriva creştinilor, învingîndu-i pe bizantini, Constantin a ridicat o metropolă strălucitoare pe rîul Bosfor, care de atunci s-a numit Constantinopol. Dar mai înainte de aceasta el s-a îmbolnăvit de cumplita boală a leprei. Drept cură împotriva acestei boli, preoţii păgîni şi doctorii [Constantin la acea dată nu era încă creştin] 1-au sfătuit pe împărat să se îmbăieze în sînge de prunci ucişi. Dar împăratul a respins acest sfat. Acesta a fost momentul după care lui i s-au înfăţişat în vedenie Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care i-au poruncit să meargă şi să-1 caute pe Episcopul Silvestru, care îl va vindeca pe el de boala lui. Acest mare episcop, Papă al Romei, 1-a învăţat pe Marele Constantin întru credinţa creştină şi i-a dat Sfîntul Botez, care 1-a curăţit pe împărat cu desăvîrşire de greaua boală a leprei. Cînd în Biserică s-au ivit tulburările cauzate de necuratul Arie şi ereziile lui, împăratul Constantin a convocat Primul Sinod Creştin a toată lumea [Ecumenic] de la Niceea, din anul 325. La acesta s-a dat anatemei erezia lui Arie şi s-a stabilit Ortodoxia Credinţei Creştine. Sfînta Elena, evlavioasa maică a împăratului, era plină de rîvnă pentru Credinţa lui Hristos. Ea a mers la Ierusalim, a descoperit Cinstita Cruce a Domnului, şi a zidit Biserica învierii de pe Golgotha, precum şi încă multe altele în toate Ţinuturile Sfinte. Această sfîntă femeie s-a înfăţişat înaintea Domnului în al optzecilea an al vieţii ei, la 327. împăratul Constantin a supravieţuit timp de zece ani maicii lui. El s-a odihnit întru Domnul în cetatea Nicomidiei, la anul 337, fiind în al şaizeci şi cincilea an al vieţii lui. Trupul său se află înmormîntat în Biserica Sfinţilor doisprezece Apostoli din Constantinopole.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Pahomie

Acest Pahomie s-a născut în Rusia Mică. Tătarii 1-au luat rob în tinereţele lui şi 1-au vîndut ca sclav unui tăbăcar turc. El a petrecut astfel ca rob timp de douăzeci şi şapte de ani, în oraşul Usaki din Asia Mică. El a fost silit să se facă musulman. Apoi, s-a dus la Sfîntul Munte Athos, s-a tuns monah, şi a petrecut timp de doisprezece ani în Mînăstirea Sfîntului Pavel. Apoi a hotărît să meargă şi să ia mucenicia pentru Hristos. Părintele său duhovnicesc, Bătrînul losif, a mers împreună cu ucenicul său la Usaki, unde Pahomie s-a înfăţişat înaintea fostului său stăpîn în calitate de creştin şi îmbrăcat în rasa monahală. Turcii 1-au supus tuturor torturilor, 1-au aruncat în temniţă şi 1-au omorît prin tăierea capului în ziua de înălţarea Domnului, la 8 mai 1730. Multe minuni s-au lucrat prin sfîntul său sînge curs atunci şi prin sfintele sale moaşte. Pahomie a fost înmormîntat în Insula Patmos, în Biserica Sfîntului loan Teologul. Astfel acest ţăran simplu din Rusia Mică s-a făcut mucenic şi purtător de cunună în împărăţia lui Hristos.

Cântare de laudă la Sfântul Constantin cel Mare

Stălucitoarea Cruce lui Constantin i se arată;

Constantin o vede şi slăveşte pe Dumnezeu.

Un semn era ea de la Fiul lui Dumnezeu;

Nimic decît el nu este mai frumos:

El este semnul suferinţelor şi tulburării din viaţă,

Dar şi semnul biruinţei finale.

Prin acest semn lucrător de minuni

Constantin a pornit şi-a învins pretutindeni.

In inima Romei păgîne ce Crucea prigonea,

Constantin a înălţat a Domnului Cruce,

Stindard slăvit.

Semnul ce trei veacuri sfărmat la pămînt şi necinstit fusese,

A devenit acum al Romei stindard sfînt!

Scuipat fusese el timp de trei sute de ani;

Pămîntul se săturase de sînge mucenic.

Dar trufaşii regi şi siniştrii împăraţi

Căzut-au la pămînt, unul cîte unul,

Precum trestii uscate.

Sfînta Cruce însă, cea odinioară scuipată

Rămas-a dreaptă, încununată cu slavă,

Tainic şi măreţ strălucind în lume.

A ei putere Marele Constantin recunoscut-a,

Şi a înălţat-o încă şi mai sus.

De aceea sfîntul său nume

În calendare este trecut şi cinstit.

Sinaxar 21 Mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.

Acest mare între împäraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.
Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.
Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Pahomie, care a mărturisit la locul numit Usac al Filadelfiei, la anul o mie şapte sute treizeci (1730), şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetare

Vedem că viciul este ruşinos şi păcătos tocmai în aceea că el întotdeauna vrea să treacă ca ceva ireproşabil şi chiar firesc.

Sfîntul loan Gură de Aur zice minunat:

„Viciul nu are un chip al său specific, ci ia întotdeauna asupră-şi masca faptelor bune”.

De aceea şi Mîntuitorul zice: „Ei vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sînt lupi răpitori” (Matei 7: 15).

De-1 vei numi pe mincinos mincinos, pe hoţ hoţ, pe criminal criminal, pe adulter adulter, pe batjocoritor batjocoritor, aceştia toţi îndată se vor înfuria la culme. Iar dacă vei voi să numeşti pe vreun om cinstit, onorabil, generos, nefaţarnic, drept, conştiincios, el îndată se va bucura de aceasta.

Iată din nou cuvintele Marelui Gură de Aur:

„Faptele bune sînt ceva natural omului, pe cînd viciul îi este ceva nenatural şi fals”.

Dacă un om va fi prins în vreun viciu, el îndată şi-1 va justifica zicînd că urmăreşte vreo faptă bună; el îşi îmbracă viciul în hainele faptelor bune. Cu adevărat viciul nu are o înfăţişare a sa proprie. Acelaşi lucru este adevărat şi despre diavolul, tatăl tuturor viciilor!

Luare aminte

Să luăm aminte la Duhul Sfînt Dumnezeu Insuflătorul dreptăţii, păcii şi bucuriei:

• La cum El le-a inspirat dreptate, pace şi bucurie tuturor iubitorilor dreptăţii lui Hristos;
• La cum El le-a inspirat – şi încă le mai inspiră – dreptate, pace şi bucurie, tuturor celor care au suferit şi suferă pentru dreptatea lui Hristos.

Predică

Despre fiii lui Dumnezeu – „Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8: 16).

Numai cel care are Duhul lui Dumnezeu înlăuntrul său are mărturie că este fiu al lui Dumnezeu. Fără prezenţa Duhului Sfînt întru sine o astfel de mărturie nu există.

Căci o asemenea mărturie nu o poate da nici întreaga lume.

Universul întreg, fără Duhul lui Dumnezeu, ce altceva va mărturisi despre noi dacă nu că îi sîntem sclavi şi victime pe care el le înghite fără milă? În esenţă, aceasta şi este gîndirea păgînă.

Dar oare nu gîndesc duşmanii lui Dumnezeu chiar şi astăzi la fel?

Cu adevărat, ei aşa gîndesc şi astăzi. Căci într-adevăr anevoie este să smulgi o astfel de gîndire din minţile celor care nu recunosc duhul lui Hristos, Duhul lui Dumnezeu, Martorul Cel Ceresc.

Acelaşi Apostol zice: „Pentru că n-aţi primit un duh al robiei” (Romani 8: 15). Dar care este acest duh al robiei? El este orice duh care nu este Duhul lui Dumnezeu, pe Care Hristos Domnul îl trimite celor care îl iubesc pre El.

Duhul robiei este duhul materialismului, duhul ghicirii sorţii, duhul naturalismului, duhul pesimismului, duhul deznădejdii, duhul viciului.

Doar Duhul lui Dumnezeu este Duhul Atotsfînt al înfierii şi al libertăţii. Ah ce fericire! O, negrăita pace! O, bucuria omului atunci cînd Duhul Sfînt vine precum o rîndunică şi îşi face cuib în inima curăţită a omului! Atunci nădejdea noastră deschide larg sutele de uşi ale temniţei universului; iar îmbrăţişarea noastră, mai largă decît universul, se întinde pînă la Cel Care este mai mare şi mai milostiv decît el. Pînă la Cine? Pînă la Tatăl! Şi atunci inima noastră strigă „Avva, Părinte!” (Romani 8: 15). Martorul lui Dumnezeu care vine la noi prin văz poate să ne ducă la îndoială cum că am fi fii ai lui Dumnezeu. Dar martorul cel care vine la noi din inimă, de la Duhul lui Dumnezeu, nu ne poate lăsa nici cea mai mică îndoială. Dumnezeu dă mărturie despre Dumnezeu. Şi atunci, ce îndoială ar mai putea încăpea? Nici una, pentru că atunci noi cunoaştem şi sîntem deplin încredinţaţi că Dumnezeu este Tatăl şi că noi sîntem fiii Lui. Slugile nimănui pe pămînt, sclavii nimănui pe pămînt, ci mai degrabă fiii lui Dumnezeu.

O, Stăpîne Doamne, Duhule Sfinte. vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi rămîi cu noi ca Martor al Treimii şi al împărăţiei, ca Martor al raiului celui veşnic. Căci Ţie îţi aducem toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

20 mai – Sf. Mc. Talaleu; Sf. Mc. Asclas; Sf. Mc. Asclas; Sf. Ștefan din Piperi

 

• Pomenirea Sfântului Mucenic Talaleu

Talaleu s-a născut în Liban. Tatăl lui se numea Veruchie iar maica lui Romilia. El era un tînăr în vîrstă de optsprezece ani înalt, blond-roşcat, de o frumuseţe izbitoare. Profesia în care se pregătea era medicina. El a luat mucenicia pentru Hristos sub domnia lui Numerian. Cînd el L-a mărturisit cu curaj pe Hristos Domnul înaintea judecătorului, acesta a hotărît ca doi torţionari, pe nume Alexandru şi Asterius, să-i perforeze genunchii cu un sfredel, să treacă prin perforaţii o funie şi astfel să-1 atîrne pe tînăr de un copac. Dar Dumnezeu cu a Sa nevăzută putere i-a orbit pe torţionari, în loc să-1 mutileze pe Talaleu ei au găurit în loc o scîndură şi au atîrnat-o în copac. Cînd judele-torţionar a văzut acestea, el a crezut că Alexandru şi Asterius le-au făcut intenţionat, şi a poruncit ca ambii să fie biciuiţi. Atunci, din mijlocul biciuirilor lor, amîndoi au strigat: „Viu ne este nouă Domnul Dumnezeu, şi creştini sîntem noi de acum înainte! Credem în El şi Lui Ii jertfim această mucenicie!„. Auzind acestea, judecătorul a poruncit ca amîndoi să fie omorîţi imediat, prin tăierea capului. Apoi judecătorul s-a apucat să spargă genunchii lui Talaleu cu mîinile lui, care i-au paralizat însă pe dată; de aceea el a început să strige către Talaleu să-1 vindece, ceea ce Talaleu, nevinovatul mucenic al lui Hristos a făcut, cu rugăciunea. După aceea Talaleu a fost aruncat în apă dar a ieşit de acolo înaintea chinuitorului lui viu şi nevătămat, căci se rugase lui Dumnezeu să-i prelungească chinurile, şi să nu-1 lase să moară imediat. Cînd a fost aruncat la fiare, acestea i-au lins picioarele şi s-au gudurat pe lîngă el ca nişte animale domestice. La urmă, anul fiind 284, lui Talaleu i s-a tăiat capul şi aşa s-a strămutat mucenicul la viaţa cea neîmbătrînitoare.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Asclas

Asclas a luat mucenicia în oraşul Antinoe din Egipt, în timpul domniei lui Diocleţian. El a fost biciuit, zgîriat cu unghii de fier şi ars cu făclii, dar a ţinut cu tărie sfînta credinţă pînă la sfîrşit. Cînd chinuitorul Arrian traversa Nilul într-o luntre, Asclas, cu rugăciunea, a oprit luntrea în mijlocul fluviului şi nu i-a îngăduit să se mişte pînă ce Aman nu a scris pe hîrtie că crede în Hristos ca întru Unul şi Atotputernic Dumnezeu. Dar zicînd duă aceea că minunea opririi luntrei s-a datorat puterilor vrăjitoreşti ale lui Asclas, chinuitorul a uitat ce a scris pe hîrtie şi a continuat să-1 schingiuiască pe omul lui Dumnezeu. La urmă el a legat o piatră de gîtul lui şi 1-a aruncat în apele Nilului, în a treia zi creştinii au aflat trupul lui Asclas la ţărm, cu piatra legată în jurul gîtului, aşa cum chiar mucenicul mai dinainte prorocise, şi 1-au îngropat cu cinste, la anul 287. Leonidas, sfîntul mucenic, a suferit împreună cu dînsul. Arrian, chinuitorul lor, mai tîrziu s-a pocăit cu amar pentru crimele lui, a crezut în Hristos cu toată inima şi a început să-şi strige cu glas mare credinţa înaintea păgînilor. Aceştia 1-au omorît şi pe el, şi astfel Arrian – cel care mai înainte fusese ucigaş de creştini – s-a făcut el însuşi vrednic de cununa muceniciei pentru Hristos.

• Pomenirea Sfântului Ştefan din Piperi

Acest sfânt s-a născut în clanul Nikşici din satul Jupa, din părinţi săraci dar foarte credincioşi, Radoie şi Iacima. După tradiţie, el mai întîi a dus o viaţă de nevoinţe în Mînăstirea Moracea, căreia i-a fost şi stareţ. Dar turcii 1-au alungat de la Moracea, astfel încît el s-a sălăşluit la Rovaciki, în Turmani, în locul numit Celişte. Mai tîrziu el a intrat într-o chilie la Piperi, unde a rămas întru nevoinţe aspre şi plăcute lui Dumnezeu pînă la moartea lui. El a adormit în Domnul cu pace, în douăzeci de zile ale lunii mai, din anul 1697. Sfintele lui moaşte se odihnesc acolo şi în ziua de astăzi, proslăvind cu multe faceri de minuni pe Hristos Dumnezeu şi pe Ştefan, sfîntul Lui.

Cântare de laudă la Sfântul Talaleu

Luaţi aminte, o, oamenilor şi îngerilor

Cum Talaleu în ceasul morţii

Lui Dumnezeu înalţă rugă:

„O, Doamne Făcătorule al lumii,

A Ta este mila şi a Ta răzbunarea!

Ţie mă rog: lungeşte-mi zilele,

Ca pe Tine prin ale mele chinuri să Te mărturisesc.

Cu adevărat prea puţin am chinuit eu păcătosul

Pentru Sfint Numele Tău.

Prea puţin ca împărăţiei Cerurilor

Să mă învrednicesc.

Cumplite pe Golgotha au fost chinurile Tale,

Cumplite suferinţele Tale, Cel Nevinovat!

Dar păcătoşilor se cuvine ca ele

Mai amare să le fie.

Astfel prin chinuri amare ei se curăţesc

Şi împărăţiei Cerurilor un pic mai mult se învrednicesc.”

A minunatului Talaleu rugă Domnul o împlineşte.

Scumpă este ochilor Lui ruga sfântului;

Domnul lui Talaleu îi îngăduie

Suferinţă din belşug.

Pînă la sfîrşit Talaleu îndură toate cu bucurie şi mulţumire,

Mergînd din suferinţă în suferinţă

Ca din sărbătoare în sărbătoare.

Astfel proslăveşte Sfântul

A Ortodoxiei putere.

Luna mai in 20 de zile: pomenirea Sfantului Mucenic Talaleu (+284)     Acest Sfant a trait in zilele imparatului Numerian (282-284) in partile Libanului. Si s-a nevoit de a invatat mestesugul vindecarii bolilor, ca sa fie cat mai mult de folos oamenilor. Si avea multa milostivire fata de saraci, ca, ii cauta pe la casele lor si ii vindeca de toate bolile. Iar, pe langa aceasta fapta buna, mai avea si pe aceea, ca le dadea sanatate in dar, fara de arginti.
    Si s-a invrednicit si de daruri apostolesti, propovaduind cu indrazneala pe Hristos, multumindu-se, in loc pe plata, sa-i aduca pe oameni la credinta.
    Deci, prin mestesugul sau, atragand pe multi la dansul, ii tamaduia indata, atat de neputinta trupului, cat si de cea a sufletului, invatandu-i sa se pocaiasca si sa-si indrepteze viata lor. Si umbla din loc in loc, in tot chipul nevoindu-se sa intoarca pe oameni, de la paganeasca cinstire a idolilor si sa-i aduca la dreapta credinta.
    Deci, pe cand el era in Edesa si facea acolo tamaduire dupa obicei, a iesit porunca de la imparatul Numerian, sa fie omorati toti crestinii, ca sa se stinga numele lui Hristos. Drept aceea, a  fost prinsi Taleleu, pe care ostasii l-au dus in fata dregatorului Teodor. Si, marturisind el, cu indrazneala, pe Hristos, mai intai, l-au batut si au poruncit sa-i gaureasca gleznele. Si, spanzurandu-l de un stalp i-au facut trupul, tot, numai o rana, brazdandu-l cu unghii de fier si cu foc, dar n-au putut sa-l clinteasca din credinta in Hristos. Dimpotriva, el le primea pe toate cu mare barbatie, simtind ca avea cu dansul pe Hristos. Care-i usura patimile.
    Si, tiranul, vazand ca in nici un fel nu a putut sa-l induplece pe Sfant, a hotarat moartea lui si l-a osandit, mai intai, sa fie aruncat la fiare, care langa el s-au imblanzit ca mieii, lasandu-l nevatamat. Aceasta vazand, dregatorul a poruncit sa li se taie capetele, Sfantului Talaleu si la doi ostasi, Alexandru si Asterie, care, prin el, au crezut in Hristos.
    Si s-au petrecut acestea in Edesa Egeii, la 20 mai, cand in fiecare an, li se face pomenirea Dumnezeului nostru slava!
 


In aceasta zi, cuvant din Pateric.     Monahul Moise, care  petrecea pe o piatra, mult a fost luptat de draci, cu pofta desfranarii. Si nemaiputand sa stea in chilia sa, mergand, s-a destainuit lui ava Isidor. Si-l ruga batranul pe el sa se intoarca in chilia sa, iar Moise nu-l asculta pe el, zicandu-i: "Nu pot, parinte." Deci, luandu-l pe el Isidor, s-au suit la un loc inalt si i-a zis: "Cauta spre apus." Si, privind, a vazut o multime de draci si erau inspaimantatori si porniti spre razboi. Apoi, i-a zis, iarasi, ava Isidor: "Cauta spre rasarit cu tot dinadinsul." Si, privind el, a vazut nenumarate cete de ingeri, intru slava. Deci, i-a zis lui ava Isidor: "Acestia sunt trimisi de la Domnul, la calugari, spre ajutor, iar cei de la apus se lupta cu dansii. Insa, mai multi sunt cei ce tin cu noi." Si atat a laudat Moise pe Dumnezeu, incat, luand indrazneala, s-a intors la chilia sa.
    Zis-a staretul: "Dumnezeu sufera pacatele celor din lume, iar, celor din pustie pacate, nu le sufera. Oare, nu stii, frate, ca nu dupa acelasi fel, adica, dupa randuiala mireneasca, va fi intrebat cel ce a iesit din lume? Pentru ca cel din lume poate sa aduca multe raspunsuri, iar noi, ce raspuns vom avea sa aducem? Cu adevarat, cumplit este focul si multe chinurile celor ce stiu voia Domnului si o trec pe ea cu vederea si urmeaza voile lor, neinfranandu-se, adica, de la desfatarile cele desarte si de putina vreme, ci, zicand ca, pentru trebuintele trupului, avem aurul, sau lucrurile, ca sa ne chivernisim trupul. Bine zici! Daca numai pentru trebuintele trupului le aduni si le chivernisesti pe ele, apoi, poarta de grija de trebuintele lui, fara de nici o tulburare. Dar, de ce, atat de multe avand, iarasi, altele mai cauti si atat de mult mancand, inca mai multe bucate doresti? Iata, ca ti-am pus inainte pricinile, pentru care socotesc ca mai amar se va osandi calugarul, cel plin de griji, decat mireanul. Ca multi mireni, in curatie vietuiesc si fac milostenie. Iar unii calugari, nici pe fratii lor nu-i miluiesc, ci fac asta lui Dumnezeu, casa de negutatorie, ba chiar mai mult, loc de desartaciune. Deci, cum pot fi judecati, tot asa ca si mirenii?
    Pentru aceasta, cu deamanuntul, am zis de cele ce duc la pierzare ca, instiintandu-ne, sa fugim si sa ne mantuim. Pentru ca, multi dintre noi socotim ca suntem mari, prin imbracaminte aleasa si prin grairi ca acestea: "Doamne, Doamne" (Matei 7,21) sau prin a auzi ca suntem calugari cu fagaduinta. Dar, cu adevarat, fratilor, de nu ne vom pazi pe noi insine, mai amar decat mirenii vom cadea in prapastie, de unde nici a striga nu vom putea. Deci, trebuinta avem de frica si de smerenie, cu adevarat. Ca cei mai multi din fratii nostri, socotindu-se ca sunt smeriti si ca vietuiesc calugareste, ale lor voiri cauta sa le implineasca si voii lui Dumnezeu nu se supun, ci, de voile lor sunt stapaniti si, prin desarte griji si certuri isi pierd vremea cea dintai, data lor spre pocainta, pe care, peste putin, o vor cauta multi si nu o vor afla. Iar, pe noi, sa ne invredniceasca Domnul de tot binele."
 


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.     Un frate a intrebat pe un staret, zicand: "Parinte, spune-mi mie, ce bine sa fac, ca sa savarsesc voia lui Dumnezeu?" Iar staretul i-a zis: "Fiule, de vrei sa implinesti voia lui Dumnezeu, departeaza-te de la toata nedreptatea si sa nu rasplatesti cu rau, pentru rau sau cu ocara, pentru ocara sau cu blestem, pentru blestem. Ci, sa-ti aduci aminte de Domnul, Cel ce a zis: Nu osanditi, ca sa nu fiti osanditi:  iertati, si se va ierta voua, Miluiti, ca sa fiti miluiti, stiind cu tarie, ca ochii Domnului sunt de sapte ori mai luminosi, decat soarele, peste fiii oamenilor, si nimic nu se tainuieste de Dansul, nici gandul, nici cugetul, nici altceva, din cele ascunse ale inimii. Si toti vom sta inaintea judecatii lui Hristos si fiecare va lua, dupa faptele sale. Pentru aceasta, fiule, datori suntem a-I sluji Lui cu frica si cu cutremur si cu toata cucernicia, precum Insusi Domnul ne-a poruncit si Apostolii ne-au invatat. Deci sa ne trezim la rugaciune si sa rabdam in postiri si in nevointe, rugandu-ne atotvazatorului Dumnezeu, sa nu ne lase pe noi, in ispita."
    Fratele, a intrebat pe staret, zicand: "Cum, cei ce vietuiesc in lume, trecand cu vederea postul si defaimand rugaciunea si departandu-se de privegheri si de toata mancarea saturandu-se si dupa poftele lor facand, intre dansii dusmanindu-se si in cuvinte desarte, cea mai multa parte a zile cheltuind-o, cum nu cad, nici nu marturisesc ca au gresit si pana si de Sfanta Impartasanie indraznesc sa se apropie?  Iar noi, monahii, de-a pururea pironiti la posturi si la privegheri si la culcatul pe jos si la mancarea uscata si lipsiti de toata odihna trupeasca, plangem si ne vaietam si zicem ca ne-am prapadit si ca suntem vrednici de gheena?"
    Iar batranul, suspinand, a zis: "Bine ai zis frate, ca nu cad mirenii, intrucat, dupa ce au cazut o data, cadere strasnica si cumplita, nici sa se ridice, nu mai pot, si nici nu mai au de unde sa cada. Ca, petrecand in caderea cea dintai, pentru multa lor nestiinta, ci nici nu stiu ca au cazut. Ca, ce grija are diavolul, sa se lupte cu cei ce totdeauna zac jos? Iar monahii, pe fata impotrivindu-se vrajmasului, de-a pururea se lupta cu el. Pentru aceea, uneori, biruiesc, iar alteori,sunt biruiti. Si nu inceteaza de a cadea si a se ridica, de a necaji si de a fi necajiti, de a lovi si de a fi loviti, pana ce, cu darul lui Dumnezeu, il vor birui pe diavol si il vor face slab si neputincios fata de ei. Ca atunci, impacandu-se desavarsit cu Dumnezeu, se odihnesc totdeauna, dobandind alinarea si bucuria Lui inlauntrul lor.
    Si, sa stii, fiule, ca nu numai eu si tu, care ne socotim ca suntem calugari, avem trebuinta sa ne trezim si sa plangem mereu, ci si pustnicii, cei mari, au trebuinta sa planga. Asculta aceasta socotire si sa cunosti ca si numai sa privesti, adica, cu pofta, spre o femeie, Dumnezeu a socotit ca este pacat. Iar mania cea spre aproapele, ucidere a numit-o. Si, pentru cuvant desart, a zis  ca vom da seama si raspuns. Deci, cine este un om ca acela si unde il, vom afla pe el, care, de minciuna, sa nu stie - ca minciuna de la diavol este - si fata de nimeni sa nu fi fost ispitit cu poftirea, sau care niciodata spre aproapele sa nu se fi maniat in zadar sau sa nu se fi aflat in vorba desarta si care sa nu aiba nevoie de pocainta?
    Iata, dar, sa stii, ca cel ce nu primeste ispita pana la sfarsit, cu intelegere smerita si defaimare, si care nu rabda ca sa fie calcat de toti si asuprit si vorbit de rau, si, de nu le va suferi acestea, pentru Dumnezeu, cu bucurie si cu rugaciune, inca, si, de nu se va indeparta de slava omeneasca, de cinste si de laude, sau de dulceata bucatelor si a bauturii, acela nu va putea sa fie desavarsit." Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 

Cugetare

Cînd omul dobîndeşte o conştiinţă creştină, el lucrează cu rîvnă să-şi îndrepte viaţa şi să placă lui Dumnezeu. Pentru el, orice altceva devine de importanţă secundară.

Exemple de astfel de oameni găsim nu doar printre marii nevoitori şi părinţi duhovniceşti din vechime sau de astăzi, ci şi printre puternicii acestei lumi.

Împăratul Teodosie cel Mare ne oferă un astfel de exemplu. Pentru o perioadă foarte scurtă de timp el a căzut în erezie, dar după aceea s-a pocăit cu amar. Sfîntul Ambrozie, cel care mai întîi 1-a mustrat aspru pe împărat, a grăit astfel atunci cînd 1-a îngropat: „L-am iubit pe acest bărbat care, dînd jos de pe el toate însemnele imperiale, şi-a plîns păcatul pe faţă înaintea întregii Biserici, şi cu suspine adevărate din inimă a cerut iertarea păcatelor. Ceea ce oamenilor obişnuiţi le este ruşine să facă, acestui mare imperator nu i-a fost. După slăvită lui biruinţă asupra duşmanilor imperiului, el a hotărît să nu se apropie de Sfînta împărtăşanie decît după întoarcerea fiilor lui, căci duşmanii lui fuseseră ucişi în război.”

Luare aminte

Să luăm aminte la Sfântul Duh Dumnezeu, Insuflătorul smereniei şi blîndeţei:

• La cum le-a insuflat El smerenie şi blîndeţe nevoitorilor şi sihastrilor tuturor timpurilor;
• La cum le-a insuflat El – şi încă le mai insuflă – smerenie şi blîndeţe tuturor sufletelor care se pocăiesc cu adevărat.

Predică

Despre duhul lumii şi Duhul lui Dumnezeu – „Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu” (I Corinteni 2: 12)

Fraţilor, duhul acestei lumi este duhul mîndriei şi cruzimii, iar Duhul cel de la Dumnezeu este Duhul smereniei şi blîndeţei.

Apostolul lui Dumnezeu afirmă că următorii lui Hristos au primit nu duhul acestei lumi ci Duhul cel care este de la Dumnezeu, adică, Carele purcede de la Dumnezeu Tatăl precum mireasma cea delicată din flori, precum mireasma cea bună din sufletul omului, făcîndu-1 puternic, strălucitor, paşnic, mulţumitor şi plăcut. Din firea lor oamenii sînt smeriţi şi blînzi.

Sfântul Tertulian zice: „Sufletul omului este din fire creştin„, dar el se face iritabil şi mînios din cauza duhului acestei lumi.

Duhul acestei lumi face lupi din mieluşei, cîtă vreme Duhul lui Dumnezeu face din lupi miei blînzi. Apostolul mai spune că noi am primit Duhul cel de la Dumnezeu în scopul ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu (I Corinteni 2: 12), aşadar, ca să cunoaştem ce este în noi de la Dumnezeu şi ce nu este, şi ca să simţim dulceaţa celor care sînt de la Dumnezeu şi amărăciunea celor care nu sînt în noi de la El, ci de la duhul acestei lumi.

Cîtă vreme omul este în afara firii lui sau mai prejos de ea, el socoteşte amarul dulce iar dulcele amar. Dar cînd Duhul cel de la Dumnezeu se întoarce în firea lui cea adevărată, atunci el recunoaşte dulcele ca dulce iar amarul ca amar.

Dar cine îl va putea întoarce pe om la Dumnezeu? Cine îl va putea vindeca pe om de amăreala cea otrăvitoare şi păcătoasă? Cine îl va învăţa prin cercare să deosebească între amăreala şi dulceaţa cea adevărată? Nimeni, afară numai de Duhul cel de la Dumnezeu. Aşadar, fraţilor, să ne rugăm Domnului ca să ne dăruiască nouă Duhul Său Cel Sfînt, aşa cum L-a dăruit şi Sfinţilor Săi Apostoli şi tuturor sfinţilor. Iar cînd Duhul Cel de la Dumnezeu se va sălăşlui întru noi, vom avea întru noi şi împărăţia lui Dumnezeu, întru care se află dulceaţă, bunătate, lumină, blîndeţe şi har.

O, Stăpâne Doamne, Duhule Sfinte, Duhule al smereniei şi blîndeţei, vino şi Te sălăşluieşte întru noi! Căci Ţie Îţi aducem slavă şi mulţumire în veci, Amin!

19 mai – Sf. Mc. Patrichie, episcopul Prusei, și cei trei prezbiteri dimpreună cu dânsul: Acachie, Menandru și Polien; Sf. Ioan, episcopul goților; Sf. Ioan, cneazul Vologdei

 

 

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusei, şi a celor trei presbiteri împreună cu dânsul: Acachie, Menandru şi Polien

Aceştia toţi au luat mucenicia pentru Hristos în cetatea Prusei din Asia, în timpul împărăţiei lui Iulian Apostatul. Iunius, trimisul imperial, i-a adus pe aceşti sfinţi la un izvor de apă fierbinte şi 1-a întrebat pe Patrichie: „Cine a creat aceste ape termale şi vindecătoare, dacă nu zeul nostru Esculap şi ceilalţi cărora noi ne închinăm?” Sfîntul Patrichie a zis: „Zeii voştri demoni sînt iar aceste ape, precum şi toate celelalte lucruri din zidire, Hristos Domnul Dumnezeul nostru le-a creat, Căruia singur noi cu evlavie ne închinăm„. Atunci trimisul a întrebat iar: „Şi vă va scăpa pe voi Hristos al vostru, dacă vă voi arunca eu în această apă clocotită?” Sfîntul a zis: „Dacă El voieşte, puternic este El să ne păzească nevătămaţi şi întregi, măcar că eu doresc ca în aceste ape să mi se despartă sufletul de trup şi veşnic lîngă Hristos al meu să fiu. Ci facă-se Sfîntă Voia Lui, fără de care nici un fir de păr nu se clinteşte din capul nici unui om„. Auzind acestea, trimisul a poruncit ca Patrichie să fie aruncat în apele clocotinde. Stropii ei au sărit în toate părţile, rănindu-i şi opărindu-i pe mulţi din cei de faţă, dar sfîntul, ale cărui buze se mişcau neîncetat la rugăciune, se afla nevătămat, ca şi cum s-ar fi aflat într-o baie de apă bună. Văzînd acestea, trimisul, puternic tulburat, s-a înfuriat sălbatic şi a poruncit ca lui Patrichie şi celor trei presbiteri împreună cu dînsul să li se taie capetele cu un topor. Nevinovaţii următori ai lui Hristos au mers la tăiere cu rugăciunea pe buze. Tăindu-li-se capetele pe butuc, sufletele lor s-au înălţat la ceruri, în împărăţia Luminii lui Hristos, unde domnesc veşnic.

• Pomenirea Sfântului Ioan, Episcopul Goţilor

Ioan a fost episcop în Georgia, dar atunci cînd Hanul tătar al Georgiei a început să-i schingiuiască pe creştini, timp de patru ani el a plecat ca să locuiască printre goţii din Basarabia de astăzi. Dioceza goţilor se întemeiase în timpul împăratului Constantin cel Mare. Auzind de moartea Hanului, loan s-a reîntors în Georgia şi şia păstorit turma cu rîvnă şi cu dragoste de Dumnezeu, înaintea morţii, el a spus: „Peste patruzeci de zile voi sta la judecată cu hanul tătar” adică, murind, Ioan va ajunge înaintea tronului lui Dumnezeu. Aşa s-a şi întîmplat: în a patruzecea zi episcopul loan a murit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului. El a adormit cu pace în veacul al optulea.

• Pomenirea Sfântului Ioan, Cneazul Vologdei

Ioan acesta a fost făcător de minuni, temător de Dumnezeu şi om al tuturor virtuţilor încă din tinerețele lui. El a fost aruncat în temniţă de unchiul lui, Cneazul Ivan Vasilievici, împreună cu fratele lui Dimitri, şi acolo a rămas timp de treizeci şi doi de ani. Înainte de a muri, loan a fost tuns monah primind numele de Ignatie.

Cântare de laudă la Sfinţii Ioan şi Dimitri, cnejii Vologdei

Cneazul Ivan zace în temniţa neagră,

Împreună cu fratele lui Dimitri,pe care îl sfătuieşte:

„O, frate, păreri de rău să nu ai;

Inima cu ele nu-ţi obosi.

Căci credincioşilor creştini temniţa

Palat împărătesc trebuie să le fie.

De rău pe-al nostru unchi să nu-l vorbim,

Pe cel care ne-a aruncat, nevinovaţi fiind,

În închisoare.

Făr-a lui Dumnezeu îngăduinţă,

Cum crezi că aşa ceva ar fi putut să se întîmple

Ca două făpturi ale Lui

Să fie-aruncate-n întuneric?

Dacă unchiului nostru îi pasă doar de el,

Lui Dumnezeu însă de noi doi îi pasă,

De mîntuirea sufletelor noastre.

Omul iraţional caut-avantaj doar pentru el,

Dar Dumnezeu îi mîngîie cu daruri

Pe cei dispreţuiţi.

Domnului nostru milostiv

De întunericul temniţei nu-I este frică 

Căci El preferă să petreacă mai curînd

Cu captivii,

Decît cu cei care se ţin puternici.

Să nu te mînii, fratele meu iubit,

Iar unchiului nostru să nu-i aduci reproşuri.

Dumnezeu Unul cunoaşte adevărul

Şi va judeca între noi.

Unchiul nostru are calea lui,

Iar a noastră e alta, şi întru aceea ne vom mîntui.

Lui Dumnezeu să ne închinăm,

Lui să-I aducem laudă!”

Luna mai in 19 zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Patrichie, episcopul Brusei, si cei impreuna cu dansul: Acachie, Menandru si Polien (+363)     Pe la mijlocul celui de al treilea veac, cand in toata imparatia romanilor, nu era voie sa fii crestin, fara de nici o raspundere, atunci, s-a petrecut si mucenicia Sfantului Patrichie. El era episcop crestin in orasul Brusa, oras cu izvoare de ape fierbinti, pe malul dinspre Asia, al Marii Negre, din tinutul Bitiniei, unde multime de bolnavi veneau sa se tamaduiasca de neputintele lor. Si stapanirea romana asezase acolo o capiste si o statuie a lui Esculap, in semn de multumire zeului pagan, vindecator de boli. Si era obiceiul, ca toti cei tamaduiti sa lasa in capiste un semn al inchinarii lui.
    In acea vreme, s-a intamplat ca insusi dregatorul imparatesc al Bitiniei, Iuliu, s-a vindecat la aceste ape. Si nu s-a multumit numai cu jertfa de inchinare catre Esculap, ci a socotit sa sileasca si pe crestini sa cunoasca binefacerile acestui zeu pagan, intorcandu-i la cinstirea idolilor.
    Deci, a fost adus episcopul Patrichie si i-a poruncit sa se lepede de Hristos si sa marturiseasca puterea zeului Esculap si, mergand in capiste, sa aduca jertfa si sa i se inchine, dupa obiceiul paganesc. Dar Patrichie raspunse, cu indrazneala, dregatorului, aratandu-i cat de desarta este credinta lui in puterea unui zeu fara de viata si infatisandu-i adevaratele pricini ale tamaduirilor, ce se savarsesc cu aceste ape, pe care Hristos, Dumnezeu cel viu, le-a facut pentru binele oamenilor, adunci cand a zidit lumea. Deci, maniindu-se tiranul, a zis cu glas aspru catre Petrichie: "Daca te-as arunca in mijlocul acestor ape fierbinti, pedepsind indrazneala ta de a defaima pe zei, crezi, oare, ca Hristos al tau te va scapa de la pierzanie?" Iar Patrichie a raspuns: "Hristos poate sa-mi pazeasca viata in mijlocul acestor ape, dar poate sa mi-o si ridice tot prin ele. Nici un fir de par din capul oamenilor nu se clinteste fara stirea Lui.
    Spumegand, deci de manie, dregatorul a poruncit sa fie aruncat Patrichie in clocotul apelor, dar episcopul a iesit nevatamat, marturisind, si cu mai mare tarie, pe Hristos.
    Drept aceea, a dat porunca sa li se taie capul cu toporul, atat lui Patrichie, cat si celor trei preoti, impreuna cu el: "Acachie, Menandru si Polien. Si, asa, a fost ucis Patrichie episcopul si cei trei preoti, la 19 mai, luand cununile de biruinta de la Hristos. Domnul nostru, Caruia I se cuvinte slava si cinste in veci. Amin.
 


Intru aceasta zi, cuvant catre judecatori, ca sa judece cu dreptate.     Sa intelegi bine pricina si cu dreptate sa judeci si drept sa o descurci. Nu-ti este tie de folos sa iei mita. Sa nu dai dreptate celui nedrept, chiar si prieten de-ti va fi. Si sa nu asupresti pe cel drept, pentru ca judecata lui Dumnezeu dreapta este. Macar si frate de-ti va fi, sa nu-i dai dreptate, cand nu are si pe cel drept sa nu-l judeci cu patima. Ca, de la Dumnezeu se pogoara plata, spre casa celor ce judeca stramb. Si, pentru lacrimile celor drepti, cu moarte rea ii ucide si pe fiii lor in robie ii risipeste, iar ei insisi, dupa moarte, in osanda vor fi chinuiti, cu dreapta judecata a lui Dumnezeu, cand va veni sa innoiasca pamantul.
    De aceasta aducandu-ti aminte, teme-te si sa nu primesti clevetirile celor ce-ti soptesc in taina. Sa nu te iutesti asupra celui nevinovat, nici sa nu te aprinzi cu manie cand judeci. Pe sarac si pe vaduve sa nu-i nedreptatesti. Nici sa nu te mandresti cu dregatoria, stapanirii tale, ca de la Dumnezeu iti este data tie.

Sinaxar 19 Mai

În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Patrichie, episcopul Prusei, şi cei împreună cu el Acachie, Menandru şi Polien.

Dintre aceştia, Patrichie episcopul Prusei, fiind pârât că credea în Hristos, a stat de faţă înaintea eparhului Iulie, care căutând să-l facă să se închine la idoli, îi spunea că izvorârea apelor celor calde se înfierbântă prin purtarea de grijă a zeilor şi sunt vărsate pentru binele oamenilor. Iar sfântul mucenic i-a răspuns că întru-adevărat pentru binele oamenilor izbucnesc apele cele fierbinţi, însă prin puterea Domnului nostru Iisus, Care a rânduit două locuri: unul plin de bunătăţi, în care se odihnesc drepţii, iar celălalt plin de întuneric şi de foc, unde vor fi osândiţi păcătoşii după învierea cea din morţi ; şi căuta sfântul să explice eparhului felul şi rostul acestei rânduieli dumnezeieşti, însă eparhul a poruncit să fie aruncat în mijlocul izbucnirilor de ape fierbinţi, care lui nimic nu i-au stricat ci mai vârtos acelora ce l-au băgat. Atunci i s-a tăiat capul cu sabia împreună cu Acachie şi Menandru şi Polien. Şi se face soborul lor în casa preasfintei de Dumnezeu Născătoarei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Memnon, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dimitri Donskoi, Mare Cneaz al Moscovei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Arolot.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Chiriachi, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teotimi, care prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant din Pildele lui Solomon.     Pazeste, fiule, povata tatalui tau si nu lepdata indemnul maicii tale. Leaga-le la inima ta pururea, atarnandu-le la gatul tau. Cand vei vrea sa mergi, ele te vor povatui, si, in vremea somnului, te vor pazi, iar cand te vei destepta, vor grai cu tine. Ca povata este un sfetnic bun si legea o lumina, iar indemnurile, ce dau invatatura, sunt calea vietii. Ele te vor pazi de femeia vicleana, de limba ei cea ademenitoare. Nu dori frumusetea ei intru inima ta si sa nu te vaneze cu genele ei. Ca femeia desfranata umbla dupa o bucata de paine, pe cand sotia doreste un suflet de mare pret. Oare poate pune cineva foc in sanul lui, fara ca vesmintele lui sa nu arda? Sau va merge cineva pe carbuni, fara sa i se friga talpile? Asa este si cel ce se duce la femeia aproapelui sau; nimeni din cei ce se ating de ea nu va ramane nepedepsit. Nimeni nu dispretuieste un hot, pentru ca a furat, ca sa-si astampere foamea; dar cand a fost prins el, da inapoi inseptit, intoarce tot ce are in casa lui. Cel ce se desfraneaza, insa, cu o femeie, este lipsit de minte, se pierde pe el insusi, facand astfel" (Pilde 6, 20-32).


Intru aceasta zi, cuvant pentru cei chemati la Imparatia cea cereasca.     Zice Domnul in Evanghelie: "Asemanatu-s-a Imparatia Cerului cu un Imparat, care a facut nunta fiului sau; veselia si lumina care va sa fie, asa o numeste, nunta, iar acest fel de cuvinte, le-a grait catre oamenii care se ingrijesc de cele pamantesti, stiindu-le obiceiurile lor, si le spunea pilda aceasta, macar ca nu era vorba nici de nunta, nici de mese, ci vesnicele bunatati le arata, cunoscandu-le nestiinta lor si vrand sa le arate ceea ce va sa fie.
    Deci, pe toti ii cheama Imparatul, cu Inalta propovaduire, sa vie la nunta si sa se sature de bunatatile cele negraite. Insa, multi din cei chemati, neluand in seama chemarea, s-au lepadat; unul cu tarina, altul cu negutatoria, iar altul pentru femeia lui, de curand luata. Si asa s-au lipsit pe ei de stralucirea aceea si s-au instrainat. Apoi, altii au fost chemati la bucuria aceea. Iar, dupa ce s-a umplut masa imparateasca, a vazut acolo Imparatul un om, neavand haina de nunta, si a zis slugilor: "Legandu-l de maini si de picioare, aruncati-l pe el in intunericul cel din afara, unde va fi plangerea si scrasnirea dintilor." Iar cei ce s-au lepadat de chemare sunt cei ce n-au primit credinta lui Hristos si cu slujirea idolilor s-au intunecat sau in eresuri au cazut sau in credinta fiind, cu pacate grele si-au intinat haina Sfantului Botez si fagaduintele credintei cele drepte le-a lepadat. Deci, izgoniti vor fi, cu adevarat, de Dumnezeu din vesnica bucurie."
 


Intru aceasta zi, cuvant al Cuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, despre rabdare.     Un frate povestea ca era un om intr-o cetate si aceasta avea un argat cu sine, in care avea toata increderea. Acestuia i-a venit gandul ca sa se duca la viata monahiceasca, iar stapanul sau facea tot ce putea ca sa-l abata de la un gand ca acesta, fiindca tanarul era omul lui credincios. Dar n-a putut sa-l tina pe tanar.
    Deci, lepadandu-se de lume, tanarul a intrat intre frati. Dar, dupa putini ani, a inceput a fi ispitit sa se intoarca in lume si, lasandu-si chilia sa, s-a dus la stapanul sau pentru a-i cere sfat. Si l-a primit barbatul acela pe fratele cu dragoste, o data si de doua ori. Iar, dupa a treia cercetare, fratele, lasand chipul fatarniciei, a aratat barbatului patima cea ascunsa in inima sa, zicand: "De vreme ce nu mai pot suferi jugul vietii monahicesti, te rog pe tine, doamne, primeste-ma pe mine, iarasi, la tine si sa ma ai pe mine dupa randuiala cea dintai, fiindca nadajduiesc sa port si mai multa nadejde, de lucrurile tale, decat odinioara. Ca auzisem, de la tine, ca si pe fiica ta vrei sa mi-o dai ca sotie." Iar barbatul acela a raspuns catre el: "Daca lui Dumnezeu nu i-ai pazit credinta, mie, cum poti sa mi-o pazesti?" Iar el, de cuvantul acesta ranindu-se, ca de un bici, s-a intors la chilia sa. Deci, sa nu ne ingreuiem, rabdand ostenelile, ca scris este: "Cei ce seamana cu lacrimi, cu bucurie vor secera." (Ps.125,5). Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cugetare

Marii ierarhi, Stîlpi ai Bisericii Ortodoxe, ştiau cum să îmbine blîndeţea şi fermitatea în caracterul lor: ei erau blînzi faţă de cei drepţi şi penitenţi, şi fermi faţă de criminalii care nu se pocăiau.

Într-o duminică, după Sfînta Liturghie, Ţarul Ivan cel Groaznic s-a apropiat de Mitropolitul Filip ca să capete binecuvîntare. Mitropolitul s-a prefăcut că nu-1 vede pe Ţar şi a privit la Icoana Mîntuitorului. Aghiotantul Ţarului 1-a mustrat pe mitropolit şi i-a zis: „Preafericirea ta, Ţarul îţi stă înainte, binecuvintează-l!” Mitropolitul a privit la Ţar şi a zis:

„O, Ţare, teme-te de Judecata lui Dumnezeu. Iată aici noi aducem Domnului Jertfa Nesîngeroasă, iar în afara zidurilor bisericii se varsă valuri de sînge creştinesc! Au cîţi nevinovaţi nu suferă? Tu stai pe tron, dar nu uita că şi tu eşti om.”

Ţarul înfuriat i-a poruncit mitropolitului să-şi ţină gura, dar mitropolitul a continuat:

„Şi unde-mi mai este credinţa, dacă voi tăcea?”

Atunci cînd Ţarul a început să-1 ameninţe pe mitropolit, acesta a zis liniştit:

„Călător sînt eu şi oaspete pe acest pămînt, iar pentru adevăr viaţa mi-o pun în orice clipă.”

După un oarecare timp ticălosul ţar a pus ca mitropolitul să fie sugrumat, dar pe sfint el nu a putut să-1 sugrume.

Luare aminte

Să luăm aminte la Duhul Sfînt Dumnezeu, Cel Care insuflă înţelepciunea şi adevărul:

• La cum le-a inspirat El înţelepciune şi adevăr prorocilor, evangheliştilor şi apostolilor, care au scris Sfintele Scripturi sub insuflarea Lui;
• La cum le-a inspirat El înţelepciune şi adevăr Sfinţilor Părinţi, care au interpretat Sfintele Scripturi sub insuflarea şi călăuzirea Lui.

Predică

Despre oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu  – „Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcui din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (II Petru 1:21).

Acest fapt este mărturisit de Sfintul Apostol Petru, el însuş un om sfînt al lui Dumnezeu, piatră a credinţei şi cavaler al Crucii. Ca om sfînt al lui Dumnezeu el a explicat, din experienţa propriei lui vieţi, cum au vorbit în vechime oamenii lui Dumnezeu, şi cum vorbesc ei şi astăzi: ei au vorbit şi vorbesc purtaţi fiind de Duhul Sfînt. Ei nu vorbeau niciodată din voia lor, sau după mintea lor, sau din amintirile lor, sau după speculaţiile minţii lor, sau din darul elocinţei pe care 1-ar fi avut; ci ei vorbeau purtaţi fiind de Duhul Sfînt, de la El şi prin El.

Înţelepciunea lui Dumnezeu curgea prin ei, iar adevărul lui Dumnezeu se dădea la iveală prin ei. Căci Sfintele Scripturi nu s-au scris cu pana cea mincinoasă a cărturarilor (Ieremia 8: 8), ci s-au scris de către robii şi aleşii Duhului Sfînt al lui Dumnezeu. Nici nu s-au scris Sfintele Scripturi de către scriitori profesionişti; ci ele s-au scris de către sfinţii lui Dumnezeu, care au fost călăuziţi şi împinşi de Duhul lui Dumnezeu ca să scrie. Deşi de multe ori ei nu voiau să scrie, chiar revoltîndu-se împotriva scrisului uneori, ei totuşi trebuiau să scrie, după cum ne mărturiseşte însuşi Sfîntul Prooroc Ieremia: «De aceea mi-am zis: „Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai grăi, în numele Lui!”.Dar iată era în inima mea ceva, ca un fel de foc aprins, închis în oasele mele, şi eu mă sileam să-l înfrînez şi n-am putut» (Ieremia 20: 9).

O, fraţilor, Sfintele Scripturi nu de la oameni sînt, ci de la Dumnezeu. Ele nu sînt de pe pămînt, ci din cer. Nici de la trup nu sînt, ci sînt de la Duhul.

Cu adevărat de la Duhul Sfînt al lui Dumnezeu sînt ele. Insuflaţi de înţelepciunea şi adevărul Duhului Sfînt, aceşti oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au scris sfintele cărţi. Ei au fost prooroci, evanghelişti, apostoli, părinţi, dascăli şi păstori.

O, Stăpîne Doamne Duhule Sfinte, Duhul înţelepciunii şi al Adevărului, insuflă şi în noi suflarea Ta de viaţă-făcătoare, ca să putem şi noi recunoaşte înţelepciunea şi adevărul şi să le împlinim pre ele cu ajutorul Tău. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

18 mai – Sf. Mc. Teodot și a celor șapte mucenițe fecioare: Tecusa, Alexandra, Claudia, Falina, Eufrasia, Matroana și Iulia; Sf. Mc. Petru, Dionisie, Andrei, Pavel și Cristina; Sf. Mc. Iraclie, Paulin și Venedim

 

• Pomenirea Sfântului Mucenic Teodot şi a celor șapte Muceniţe Fecioare: Tecusa, Alexandra, Claudia, Falina, Eufrasia, Matroana şi Iulia

Teodot a fost hangiu în Anchira în timpul domniei împăratului Diocleţian. Deşi bărbat căsătorit, el vieţuia împreună cu soţia lui după cuvîntul Apostolului: „cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea” (I Corinteni 7: 29). El îşi ţinea hanul în mare rînduială ca să poată să-i adăpostească pe creştini fără să stîrnească suspiciunile autorităţilor celor păgîne. Hanul lui era un liman pentru creştinii prigoniţi. Teodot ajuta în taină cu toate cele de trebuinţă pe creştinii care scăpaseră în peşteri şi în munţi, şi aduna în taină trupurile creştinilor omorîţi şi le îngropa. La acea vreme, şapte fecioare au fost aduse la judecată, torturate pentru credinţa lor în Hristos, iar la urmă înecate într-un lac. Una dintre ele, Sfânta Tecusa, i-a apărut în vis lui Teodot şi i-a cerut să scoată trupurile lor din lac şi să le îngroape. Într-o noapte întunecoasă Teodot a ieşit împreună cu un însoţitor credincios să împlinească dorinţa muceniţei. Conduşi de un înger al Domnului, el a izbutit să afle trupurile fecioarelor şi să le îngroape. Dar acest însoţitor pînă la urmă 1-a trădat pe Teodot judecătorului, iar judecătorul 1-a supus pe Teodot unor chinuri cumplite. Teodot a îndurat toate ca şi cînd altcineva ar fi fost troturat în locul lui, ţinîndu-şi mintea cufundată în Dumnezeu. După ce tot trupul mucenicului a devenit o rană înreagă, iar dinţii i-au fost sfărîmaţi cu un bolovan, necuratul judecător a poruncit omorîrea lui prin tăierea capului. Dus fiind la locul de tăiere, creştinii de pe cale plîngeau pentru el, dar Sfintul Teodot le-a strigat: „Fraţilor, nu mă plîngeţi pe mine, ci mai vîrtos lăudaţi pe Domnul lisus Hristos, Cel Care mi-a dat mie să sfirşesc alergarea mea şi să biruiesc vrăjmaşul”. Zicînd acestea, el şi-a pus capul pe butuc şi a fost tăiat la anul 303. Un preot al lui Hristos a îngropat cu cinste trupul mucenicului pe un deal din afara oraşului. Mai tîrziu pe acel loc s-a ridicat o sfinta biserică închinată Mucenicului Teodot.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Petru, Dionisie, Andrei, Pavel şi Cristina

Un tînăr foarte frumos, pe nume Petru, un bărbat foarte distins, Dionisie, doi soldaţi, Andrei şi Pavel, şi o fată în vîrstă de şaisprezece ani pe nume Cristina, L-au mărturisit cu toţii plini de curaj pe Hristos Stăpînul şi au luat moarte pentru mărturisirea Numelui Lui. Împreună cu dînşii a fost chinuit şi Nicomah, dar acesta în mijlocul chinurilor s-a lepădat de Hristos şi a imediat a înnebunit. Nebun fiind, el a început să-şi muşte propriul trup, vărsînd cele dinlăuntrul lui, pînă cînd a murit. Acestea s-au întîmplat la anul 250.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Iraclie, Paulin şi Venedim

Aceştia trei au fost toţi atenieni. Ei au luat mucenicia pentru credinţa în Hristos sub împăratul Decius. Ei au fost arşi de vii într-un cuptor de foc pentru numele lui Hristos.

Cântare de laudă la Sfântul Teodot

Lîngă Anchira, pe un deal înverzit,

O obşte mică de prigoniţi creştini

Cu binecuvîntare îşi mănîncă pîinea.

Cu cît este soarele mai luminos decît stelele,

Cu atît mai tare străluceşte şi Teodot între ei.

Lîngă el sade presbiterul Fronto.

Către Fronto Teodot grăieşte:

,, Potrivit pentru zidirea unei biserici locul acesta este, peste moaşte de sfinţi mucenici!”

Iar Fronto zice către Teodot:

„Sîrguieşte-te, minunate om al lui Dumnezeu, să ne afli moaşte de sfinţi mucenici,

Și uşor apoi clădi-vom biserică aici.”

Teodot atotminunatul a zîmbit.

Din dreapta lui el a scos un inel,

Pe care presbiterului întinzîndu-l,

Grăi aceste cuvinte:

„Iată cuvîntul meu îţi dau şi inelul drept zălog:

Curînd sfinte moaşte găsi-voi şi la acest loc le voi aduce!”

Teodot astfel proorocie grăi:

Pe-a lui proprie mucenicie,

A lui moarte pentru Hristos.

După cum a spus,

Aşa s-a şi-ntîmplat.

Sfintele lui moaşte la acel loc

Au fost aduse,

Iar peste ele frumoasă biserică s-a clădit:

Semn sfînt al marii biruinţe,

Semn veşnic al marii biruinţe,

Lângă Anchira, pe dealul înverzit.

Luna mai in 18 zile: pomenirea Sfintilor Mucenici, Petru, Dionisie, Andrei, Pavel, Venedim, Paulin, Iraclie si Cristina fecioara.     Pe vremea cand imparatea paganul imparat Decius, pustiind Biserica lui Hristos, a fost prins, dintre acesti mucenici, Sfantul Pavel, din orasul Lampsac, cetate din Elespont. Si era Sfantul acesta tanar si viteaz cu duhul in Sfanta credinta crestineasca. Deci, a fost adus la dregatorul Optimus si, fiind silit sa jertfeasca zeitei Afrodita tanarul Petru n-a vrut sa se supuna, ci, a marturisit ca nu poate sa se inchine unei zeite desfranate, ca este crestin, si se inchina lui Hristos Dumnezeu.
    Acestea auzind, dregatorul i-a zdrobit trupul cu legaturi, cu butuci si cu roti, si, neputandu-l desparti de Hristos, i-a taiat capul: si asa, Petru a luat de la Dumnezeu cununa nevointei.
    Despre Sfintii Pavel si Andrei se stie ca se trageau cu neamul din Mesopotamia si erau ostasi sub porunca aceluias Optimus, cu care, impreuna, s-au dus la Atena. Si erau acolo prinsi in temnita Dionisie si Cristina si au fost dati in seama lor, ca sa-i pazeasca. Si sileau ostasii Pe Sfanta Cristina, fecioara, fiind frumoasa si in varsta de nunta, ca sa se desfraneze. Iar ea nu se indupleca nicidecum; si s-a intamplat ca,  in loc sa o biruiasca, la cuvintele ei, ostasii si-au schimbat gandul si au marturisit pe Hristos. Drept aceea, si ei si Dionisie, au fost ucisi si ingropati de multimea pietrelor aruncate de popor asupra lor, ca hulitori de zei, iar Sfintei Cristina i s-a taiat capul.
    Despre Sfintii Iraclie, Paulin si Venedim stim ca erau din Atena si ca propovaduiau cuvantul Evangheliei, indemnand pe pagani sa se intoarca la Hristos, lasand desertaciunea idolilor. Deci, fiind prinsi pentru aceasta, l-au adus la dregator, care, dupa ce i-a batut cumplit si i-a pus si la alte chinuri, i-a aruncat intr-un cuptor aprins. Si, fiindca s-au pazit nevatamati, prin puterea lui Dumnezeu, a poruncit de li s-au taiat capetele si, asa, au luat fericitii cununa muceniciei.
 

Sinaxar 18 Mai

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici Petru, Dionisie (Denisa), Andrei, Pavel şi Hristina (Cristina) fecioara.

Dintre aceştia sfântul Petru era din oraşul ce se cheamă Lampsac. Adunându-se la Dacno, domnul cetăţii evridinilor, a silit pe sfântul Petru ca să jertfească Afroditei, şi nevrând acesta să se supună, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu, i-au zdrobit tot trupul cu legături, cu lemne şi cu roate. Pentru aceasta în timpul chinurilor şi-a dat duhul şi a luat de la Dumnezeu cununa nevoinţei. Iar Pavel şi Andrei se trăgeau cu neamul din Mesopotamia, şi fiind ostaşi sub zisul Dacno, s-au dus la Atena cu el. Şi fiind prinşi acolo Dionisie şi Hristina, Pavel şi Andrei i-au luat asupra lor să-i păzească, dar mai apoi ei au poftit pe sfânta Hristina, care era fecioară şi frumoasă şi în vârstă de nuntă, ca să se împreune cu dânşii spre păcat. Iar ea neînduplecându-se nici de cum, în loc să o silească ei şi-au schimbat gândul datorită învăţăturilor ei, şi au crezut în Hristos. Pentru aceasta Pavel, Andrei şi Dionisie au fost ucişi şi îngropaţi de mulţimea pietrelor azvirlite asupra lor; iar sfânta Hristina aruncându-se peste ei, i s-a tăiat capul.
Patimirea sfintilor mucenici dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras din Muntele Athos.

Tot în această zi, pomenirea sfintilor mucenici Iraclie, Paulin si Venedim.

Iraclie, Paulin şi Venedim erau din Atena şi propovăduind cuvântul Evangheliei îndemnau pe păgâni şi pe închinătorii la idoli să se întoarcă de la deşertăciunea şi înşelăciunea idolilor. Pentru aceasta au fost prinşi şi duşi la stăpânitorul. Acesta după ce mai întâi i-a bătut cumplit şi a încercat şi alte multe chinuri, şi fiindcă s-au păzit nevătămaţi prin puterea lui Dumnezeu, pentru aceea la sfârşit le-a tăiat capetele, şi aşa au luat fericiţii cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor şapte femei muceniţe din Anghira Galatiei: Tecusa, Alexandra, Claudia, Faini, Eufrasia, Matroana, Iulia şi mucenicul Teodot.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia, care în adâncul mării s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Ştefan cel nou, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, care fiind târât pe spinii rugului, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodor, papă al Romei, care, strujit fiind, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Anastaso care întru ale lui Leucadie cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Martinian, cel dintru ale lui Areovint.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre pocainta.     A venit, odata, un locuitor din Teba, la ava Sisoe, vrand sa se calugareasca. Si l-a intrebat pe el batranul daca are pe cineva in lume. Si el a zis: "Am un fiu." Si i-a zis lui batranul: "Du-te, arunca-l pe el in rau si, numai atunci te poti face calugar." Deci, dupa ce s-a dus sa-l arunce, a trimis batranul pe un frate sa-l opreasca pe el. Pentru aceea, cand l-a ridicat sa-l arunce, i-a zis fratele: "Inceteaza, ce faci? Iar el a zis: "Ava mi-a zis sa-l arunc." I-a zis fratele: "Dar, apoi, a zis sa nu-l arunci." Si, lasand copilul, a venit la batran. Si s-a preaiscusit calugar, pentru ascultarea lui.
 


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Efrem, ca se cade, cu tot dinadinsul, a citi Sfintele carti.     Frate, cand va napadi asupra ta vreun gand viclean, sa-ti scoti sabia ta, adica, sa-ti aduci aminte de frica lui Dumnezei si vei taia toata puterea vrajmasului. Iar, in loc de trambite, sa ai dumnezeiestie Scripturi ca, precum trambita cheama pe ostas, asa si Sfintele Scripturi, strigandu-ne pe noi, ne aduna gandurile la frica lui Dumnezeu. Si iarasi, precum trambita ce suna in vreme de razboi, scoala si indeamna pe ostas, ca sa lupte cu potrivnicul, asa si dumenzeiestile carti ne indeamna sa avem silinta spre bunatatile duhovnicesti si ne intaresc impotriva patimilor. Drept aceea, frate al meu, sa te silesti, ca, adeseori, sa le citesti pe ele, ca sa-ti adune gandurile, pe care le risipeste vrajmasul, cu mestesugul sau cel rau. Trezeste-te iubitule, trezeste-te cu staruinta, sarguieste-te ca, de-a pururea, sa te silesti la citire, ca sa te invete cum sa scapi de cursele vrajmasului si sa gusti din vesnica viata. Ca citirea dumnezeiestilor carti ridica si intelepteste mintea cea inselata si-i daruieste ei intelegere dumnezeiasca. Pentru ca scris este: "Opriti-va si cunoasteti ca Eu sunt Dumnezeu" (Ps. 45, 10).
    Sa stii frate al meu, ca dumnezeiasca intelegere va lua acela, care, cu adevarata inima, pazeste dumnezeiestile Scripturi. Drept aceea, iubitule, sa nu fii nebagator de seama pentru sufletul tau, ci sa te silesti la citire si la rugaciune, ca sa ti se lumineze sufletul tau si sa te faci desavarsit cu totul, intreg si sanatos. Ca Duhul Sfant este cel ce zice tie: Fii ca un cerb, insetand si dorind a veni la izvoarele apelor, spre dumnezeiestile Scripturi, ca, adica, sa bei din ele, ca sa-ti stinga tie setea, care te arde. Au, nu stiti, iubitii mei, ca, la nunta Fiului Sau, ne-a chemat pe noi Imparatul Imparatilor si Domnul Domnilor? Deci, pentru ce te lenevim si nu ne sarguim sa castigam haine curate, si faclii luminoase si undelemn in vasele noastre? Ca, gol, nimeni nu va intra acolo. Iar de va indrazni cineva sa intre, neavand haina de nunta, stiti ce va patimi unul ca acela; ca va porunci, adica Imparatul sa-i lege lui mainile si picioarele si, intru intunericul cel mai de afara, sa-l arunce, unde este plansul si scrasnirea dintilor.
 


Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre rugaciune, ca sa nu lungim rugaciunile, ci, in scurt, sa ne rugam, cu umilinta.     Deci, se cade, celui ce se roaga, sa nu se intinda la cuvinte ci adeseori sa se roage, prin scurte si dese si mici alcatuiri: asa, si lui Pavel i-a poruncit Domnul sa faca rugaciunile. Ca, de te vei intinde la multe cuvinte, apoi, peste putin, lenevindu-te, mare loc vei da diavolului, in sufletul tau. Ca el se apropie, ca sa te impiedice pe tine si sa-ti scoata din minte cele graite in rugaciuni. Iar daca rugaciunile vor fi scurte, dar rugandu-te des, in toata vremea, atunci vei putea, cu inlesnire, sa fii, curat la minte, insa cu multa trezire si desteptare sa-ti faci rugaciunile.
    Si nimeni sa nu afle pricina, zicand ca nu este usor sa se roage cineva, ingrijindu-se de lucruri lumesti si neaflandu-se aproape de biserica, pentru ca, oriunde ai fi, poti sa-ti faci rugaciunile. Ca nicidecum nu te opreste locul, nici vremea, chiar daca nici genunchii nu ti-ai pleca, si nici in piept nu te vei bate, si nici mainile la cer nu-ti vei ridica, ci numai mintea calda sa o arati, si, astfel, toata rugaciunea ai implinit-o. Ca putin iti este tie, chiar si prin targ umbland si prin singuratate mergand, a face rugaciune cu osardie. Cu putinta este, si la vanzare stand, a se ruga, cu staruinta, ori cosand piei isi poate cineva inalta sufletul, catre Stapan cand nu poate sa intre in Biserica, nici n-are unde sa-si faca rugaciunile. Ca Dumnezeu nu se rusineaza de locuri, ci numai una doreste: sa ai minte fierbinte si suflet curat.
    Deci, ce sa zica cel ce se roaga? Numai ceea ce Cananeeanca a zis: "Miluieste-ma, Doamne, ca fiica mea rau se indraceste." Asa si tu sa zici: "Miluieste-ma Doamne, ca sufletul meu rau se indraceste." Asa si tu sa zici: "Miluieste-ma Doamne, ca sufletul meu rau se indraceste." Ca mare drac este pacatul.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.     Zis-a un staret: "Cand vei vedea pe Dumnezeu ca te miluieste pe tine, si da sufletului tau umilinta, atunci, sa stii ca si satana iti aduce tie aminte de oarecare indatoriri ale vietii tale de chilie, zicandu-ti: Acest lucru este nevoie sa-l faci astazi, sau sa te duci la cutare, ca este bolnav. Si altele de acestea iti zice, insa, toate acestea le face, ca sa nu te lase sa te indeletnicesti cu dulceata plansului. Iar de va cunoaste omul inselaciunea satanei, si se va pazi pe sine, si, de se va ingriji de al sau suflet, ori de rugaciune, cu osardie, indata va putea, unul ca acela, sa faca zadarnica ispita, ori de la oameni, ori de la draci. Ca satana, atunci, lupta pe oameni cu inversunare, cand, si ei, fara de lenevire, se lupta cu el. Iar mania si iutimea, mai mult decat toate patimile, pierd umilinta, smerenia si plansul din suflet.
    Inca, uneori sezand tu, te impresoara pe tine gandurile dracesti ca albinele; deci, indata sa te scoli si sa te rogi si sa umbli putin si acelea se vor risipi de la tine." Zis-a iarasi: "De voiesti sa ai plansul, iubeste saracia, si smerenia si sa nu poftesti sa ai lucruri bune in chilia ta, de asemenea, cand va cauta sufletul tau ceva, si se va afla, atunci, suspina si se smereste si Dumnezeu il mangaie pe el si-i daruieste lui multa umilinta. Inca, si acestea iti spun tie, fiule, ca, de nu-si va ura omul patimile trupului sau, ca si pe niste vrajmasi ai sai, nefacandu-i placarea lui intru nimic, apoi, nu va putea sa se slobozeasca din cursele vrajmasului. Deci, cursa diavolului, la toti oamenii, iar, mai mult, la cei tineri, insusi trupul nostru este.
    Multi, trecand cu vederea aceste lucruri, ca pe niste lucruri mici si de nimic socotindu-le, au cazut in prapastii mari si au pierit; ca toata rautatea cea mare, din lucrurile mici incepe si, asa, se face mare. Cine ia aminte la acestea, pastreaza, adeseori, dulceata plansului si a umilintei. Iar, cel ce le trece cu vederea, ramane in afara de plans si de lacrimi. Deci, cel ce le are pe acestea, acela pe Dumnezeu, impreuna cu sine, Il are". A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cugetare

Ascunderea virtuţilor proprii şi a nevoinţelor duhovniceşti a fost întotdeauna un obicei al tuturor asceţilor creştini, atît bărbaţi, cît şi femei, nu numai în zorii erei creştine, dar de-a lungul tuturor timpurilor de atunci şi pînă în zilele noastre.

Eudochia, soţia slăvitului Prinţ Dimitri Donskoy, cel care a eliberat Rusia de tătari, a rămas văduvă la anul 1389, pe cînd era încă foarte tînără. Plină de credinţă şi de evlavie, această prinţesă a zidit multe biserici, a împărţit milostenii, şi în taină se nevoia în aspre nevoinţe trupeşti, cu postiri şi privegheri lungi, în jurul trupului ei ea avea înfăşurat un lanţ de fier. Dar la arătare întotdeauna apărea senină celor din jur, îmbrăcată cu rochii scumpe împodobite cu mărgăritare. Cei care o vedeau ziceau multe rele despre ea, împrăştiind zvonuri cum că ar duce o viaţă imorală. Fiii ei au auzit şi ei despre aceasta şi, umiliţi şi revoltaţi, i-au grăit deschis mamei lor despre cele ce se spun despre ea. Atunci maica şi-a deschis rochia cea luxoasă iar fiii au văzut cu groază trupul uscat şi înfăşurat în lanţuri al mamei lor.

Luare aminte

Să luăm aminte la lucrarea Duhului Sfânt Dumnezeu asupra sfinţilor mucenici:

• La cum Duhul Sfînt îi mîngîia pre ei, în mijocul chinurilor lor;
• La cum uneori, după sfântă voia Lui, El făcea ca trupurile lor să nu simtă deloc văpaia sau arderea focului.

Predică

Despre mărturia Duhului Sfânt – „Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”(Ioan 15: 26).

Dumnezeu Fiul L-a trimis pe Dumnezeu Duhul Sfînt în lume ca să mărturisească despre El pînă la sfîrşitul veacurilor.

Acela va mărturisi despre Mine. Dar cum va mărturisi Dumnezeu Duhul despre Dumnezeu Fiul?

Dumnezeu Duhul va mărturisi despre El în multe feluri: Prin atragerea sufletelor oamenilor către Biserica lui Hristos; Prin descoperirea faţă de oameni a înţelesului Sfintelor Scripturi; Prin conducerea minţilor oamenilor la Sfintele Porunci ale lui Hristos şi la împlinirea lor cu fapta; Prin dăruirea de căldură, prospeţime, putere şi blîndeţe rostirii cuvintelor lui Hristos; Prin convertirea celor ce se pocăiesc la calea dreptăţii; Prin împlinirea tuturor făgăduinţelor şi prorociilor făcute de Hristos oamenilor, neamurilor, şi Bisericii lui Dumnezeu; Prin întărirea Bisericii lui Hristos şi păstrarea ei tare împotriva tuturor furtunilor timpului şi tuturor relelor aduse de demoni şi slugile lor de-a lungul timpurilor. Duhul, Cel Care lucrează în felurile înşiruite mai sus şi în multe nenumărate altele, este Duhul lui Dumnezeu, Duhul Adevărului, blînd, de viaţă-facător şi atotputernic.

Nici unul dintre cuvintele Mîntuitorului nu merge în pofida Duhului lui Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu nu merge niciodată şi nicicum în pofida măcar a unui singur cuvînt al lui Hristos. De aceea, cînd Duhul lui Dumnezeu binevoieşte să se sălăşluiască în inima vreunui om, acel om se înviorează şi se face martor adevărat a toate cele pe care Stăpînul Hristos le-a grăit şi le-a lucrat. Atunci acel om are o credinţă plină de bucurie şi de neclintit. Căci cum ar putea el să nu-L creadă pe cel mai mare şi mai statornic Martor şi împreună Lucrător în toate cuvintele, minunile şi lucrările lui Hristos? Astfel, fraţilor, să ne rugăm mai înainte şi mai presus de toate ca acest Martor şi împreună Lucrător, adică Sfîntul şi Atotputernicul Duh al Domnului, să vină şi să se sălăşluiască în inimile noastre, astfel încît credinţa noastră să se facă şi ea vie, fericită, şi de neclintit.

O, Doamne, Duhule Sfinte, Duhul Adevărului, vino şi Te sălăşluieşte întru noi. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

17 mai – Sf. Ap. Andronic; Sf. Mc. Solochon; Sf. Ștefan, patriarhul Constantinopolului

 

• Pomenirea Sfântului Apostol Andronic

Sfîntul Andronic a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli. El era rudenie a Sfântului Apostol Pavel, după cum Pavel însuşi spune în Epistola sa către Romani (16 :7). Sfîntul Pavel o pomeneşte şi pe Sfînta Iunia cea împreună lucrătoare cu Sfîntul Andronic. Andronic a fost hirotonit episcop al Panoniei, fără a avea tronul episcopal într-un loc anume; ci el călătorea şi predica Cuvîntul în întreg cuprinsul Panoniei. Împreună cu Sfînta Iunia, el a izbutit să aducă pe mulţi la Hristos, şi să distrugă multe capişti idoleşti. Ei amîndoi aveau de la Duhul Sffnt darul de a lucra minuni, prin care scoteau afară demonii din oameni şi vindecau toate bolile şi suferinţele din popor. Ei amîndoi au luat cununa muceniciei, şi îndoit au luat-o: ca apostoli şi ca mucenici. Sfintele lor moaşte s-au descoperit în regiunea Evgheniei, iar sinaxarul face pomenire de ele la ziua de 22 februarie.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Solochon

Solochon a fost egiptean de neam şi soldat roman sub comanda lui Campanus, în timpul domniei răului împărat Maximian. Cînd a ieşit porunca în rîndurile armatei ca tot soldatul să aducă jertfe idolilor, Solochon a declarat pe faţă că el este creştin. Aşa au făcut şi doi dintre camarazii lui: Pamfamir şi Pamfilon. Campanus a poruncit ca toţi trei să fie biciuiţi şi torturaţi cu curzime, torturi în timpul cărora Pamfamir şi Pamfilon au şi murit. Dar Solochon a supravieţuit, şi de aceea Campanus a poruncit ca el să fie torturat cu şi mai mare sălbăticie. El a poruncit să i se deschidă gura cu un jungher şi să i se toarne pe gît jertfele idolilor. Dar mucenicut a rupt lama jungherului cu dinţii lui neînghiţind necuratele şi scîrboasele jertfe. La urmă ei i-au străpuns capul prin urechi cu o pană şi 1-au lăsat să moară în chinuri. Creştinii 1-au luat pe mucenic şi 1-au adus la casa unei văduve. El acolo încet-încet a început să se vindece oarecum, putînd să guste şi mîncare şi apă. El a continuat să-i povăţuiască pe creştini să stea tari în mărturisirea credinţei şi în jertfirea pentru ea, chiar cu preţul vieţii. După acestea, mulţumind lui Dumnezeu, el şi-a încheiat alergarea pămîntească şi s-a înfăţişat înaintea Domnului în împărăţia Cerurilor la anul 298.

• Pomenirea Sfântului Ştefan, Patriarhul Constantinopolelui

Acest sfînt Ştefan a fost fiul împăratului Vasile Macedon şi fratele împăratului Leon cel înţelept. El a urcat pe tronul patriarhiei de Constantinopole după Patriarhul Fotie şi a păstorit Biserica lui Dumnezeu între anii 889 şi 893. El a adormit cu pace şi s-a înfăţişat înaintea Domnului, pe Care mult 1-a iubit.

Cântare de laudă la Sfinţii Apostoli Andronic şi Iunia

Apostolul Andronic, a Sfîntului Pavel rudă,

Predică sănătatea sufletului şi pacea,

Arzînd cu dragoste mare de Hristos,

A Cărui învăţătură ca pe o lumină în întreaga lume o poartă;

Fără multe haine, fără plată şi fără griji,

El bogat este în puterea Duhului Sfînt.

El suferinţele toate cu Sfînta Iunia le împărtăşeşte

Pînă ce Crucea se înalţă în largul întregii Panonii.

Acolo întunericul piere de razele Crucii alungat,

Acolo pleava se desparte de griul cel bun.

Acolo oamenii din somnul animalic se scoală

Și îmbrăţişează darul înfierii de către Dumnezeu.

Ei idolii îi dărîmă ca pe nişte trestii uscate,

Ei duşmănia o leapădă, cu patimile cele de ruşine.

Cînd inima le plînge, buzele lor cîntă:

« Copii ai Tăi sîntem, Doamne, o, Tată Ceresc!

Iată noi acum lumina Apostolilor Tăi primim.

Iartă-ne nouă desfrînările noastre,

Robia diavolilor

In care am trăit.»

Luna mai in 17 zile: pomenirea Sfantului Apostol Andronic, unul din cei saptezeci si a Sfintei Iunia.     Sfantul Apostol Andronic a fost unul din ceata celor saptezeci de Apostoli ai Domnului si, impreuna cu Sfanta Iunia, erau rude cu Sfantul Apostol Pavel si au crezut in Hristos, mai inainte decat marele Apostol, precum Pavel insusi marturiseste in Epistola sa catre Romani, cand zice: "Imbratisati pe Andronic si pe Iunia cei de un neam cu mine si impreuna inchisi cu mine, care sunt vestiti intre apostoli si care inaintea mea au fost in Hristos" (Rom. 16,7).
    Stim, din traditie, ca Sfantul Andronic a fost propovaduitor si invatator nu numai al unei cetati si tari, ci, pretutindeni alergand, ca un inaripat, a smuls valul inselaciunii idolesti si a propovaduit pe Hristos in multe locuri, aducand pe multi la dumnezeiasca cunostinta. Impreuna cu iunia, ajutatoarea si ruda sa, ei au intemeiat pretutindeni biserici, adica cete de ucenici in credinta, dupa pravila Apostolilor, au izgonit duhurile necurate  din oameni, au tamaduit pe bolnavi si au adus alinare si nadejde in sufletele celor oropsiti. Despre acesti doi Sfinti se mai stie ca au suferit in temnita, impreuna cu Apostolul Pavel, si ca, in calatoriile lor, ei au ajuns pana la Roma, unde au vestit, impreuna cu alti Apostoli, cuvantul lui Dumnezeu. Nu stim in ce imprejurari, Sfintii astazi pomeniti s-au mutat la Domnul: din traditie, stim doar atat ca Sfintii Andronic si Iunia si-au sfarsit sarguincioasa lor alergare in slujba Domnului, in ziua de 17 mai. Dumnezeului nostru, slava!


Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Solohon si a celor impreuna cu el (+303-305).     Sfantul ucenic Solohon a trait pe vremea imparatiei lui Maximian. El era de nema egiptean, cu credinta, crestin si cu randuiala ostas, sub porunca tribunului Campan, care avea, sub porunca sa, trei mii de ostasi. Iar, cand Campan, cu voia imparatului, a mers cu ceata sa din Egipt la Calcedon, atunci, li s-a poruncit de catre imparat, tuturor  celor mai mari peste osti, sa aduca jertfa idolilor, impreuna cu ostile lor. Deci, Campan a poruncit ca toti ostasii sa aduca jertfa idolilor. Sfantul Solohon, si cu dansul alti doi ostasi, Pamfamir si Pamfalon, au marturisit ca sunt crestini si, deci, nu pot sa aduca jertfa idolilor. Ei au marturisit ca, nicidecum nu se vor lepada de Hristos si vor petrece, pana la sfarsit, in sfanta credinta, chiar de ar patimi chinuri cumplite. Deci, Sfintii Mucenici Pamfamir si Pamfalon, fiind munciti cu groaznice batai si-au dat sufletele lor in mainile Domnului, iar sfantul Solohon, intarindu-se, chema cu indrazneala pe Hristos. Prigonitorul Campan, fiind in nepricepere si maniindu-se foarte tare, a poruncit ca sa-i deschida gura Mucenicului, cu sabia, si sa-i toarne vin, de la jertfa idolilor. Atunci, Mucenicul, apucand fierul cu dintii, l-a rupt in doua si, rupand legaturile cu care era tinut, a stat inaintea prigonitorului, marind dumnezeirea lui Hristos si mustrand indracirea lui Campan. Atunci, un glas din ceruri a venit catre Sfantul, intarindu-l si indemnandu-l spre vitejeasca patimire. Dupa aceasta, au chinuit pe Sfant in multe feluri, batandu-l fara mila si tarandu-l gol peste varfuri de pietre ascutite. A fost spanzurat, apoi, intr-o casa, de mana dreapta, de o grindina, cu o piatra mare legata de piciorul stang si a stat, astfel, spanzurat, de la ceasul al saselea, pana la al noulea, indemnat fiind, in tot chipul sa se lepede de Hristos, dar el nu s-a supus. Taindu-se funia, Sfantul a stat drept pe pamant, fiind seara tarziu. Atunci Campan, cuprins de manie neimblanzita, a luat o trestie ascutita si a infipt-o toata in urechea Sfantului. Dupa aceea, toti ostasii au plecat impreuna cu tribunul, iar crestinii venind, au luat pe Sfant, care slabise mult, dupa atata munci si l-au dus pe un pat, in casa unei vaduve crestine. Acolo, Sfantul, gustand putina paine si apa, s-a intarit si a vorbit cu crestinii, cei ce erau de fata, sfatuindu-i sa fie nestramutati in credinta. Apoi, cautand spre cer si rugandu-se, si-a dat sufletul sau in mainile lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.
 


Intru aceasta zi, cuvant despre betie si despre pocainta.     Va rog, pe voi, toti oamenii, cei ce ????ziti de vinul cel mult, ca el atata poftele in ???voiti a va pocai catre Dumnezeu, sa va pa-??? oameni si goneste din suflete frica de Dumnezeu. Cereti de la Dumnezeu sa va daruiasca voua frica Sa, care sa goneasca din suflete poftele cele ce va incearca si vor sa va desparta pe voi de Dansul.
    Ia minte la tine, de-ti va zice tie gandul, ca fratele tau are ceva impotriva ta sa nu zabovesti, ci, mergand la el, te impaca si, de ai avea vreun gand asupra lui, iarta-i lui, cu umilinta, si sa nu fii aspru cu el. Ca toti suntem indemnati de aceeasi pizma draceasca, sa tinem mania asupra fratelui nostru. Dar, noua nu s-a poruncit, ca totdeauna sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Iar, de saracia cea mare, sa nu ne ingrijim, ci sa ne incredintam lui Dumnezeu cu toata inima.
 

Sinaxar 17 Mai

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli Andronic şi Iunia.

Acest apostol al Domnului, ca şi cum ar fi fost cu aripi a înconjurat toată Iumea, smulgând toată înşelăciunea nebuniei idoleşti din rădăcină, şi propovăduind pe Hristos. El a avut dimpreună următoare lui pe mult-minunata Iunia, care era moartă pentru lume, şi vieţuia numai pentru Hristos Mântuitorul.
Şi trăgând spre dumnezeiasca cunoştinţă pe mulţi, au stricat capişti idoleşti şi au zidit dumnezeieşti biserici în toate părţile; şi gonind duhuri necurate de la oameni şi tămăduind boli fără de leac, şi-au plinit şi ei ca nişte oameni obşteasca datorie a firii, şi prin moarte s-au mutat la viaţa cea veşnică. De aceştia pomeneşte şi marele apostol Pavel, în Epistola către Romani (XVI, 7), zicând: "Spuneţi închinăciune lui Andronic şi Iuniei, rudelor mele şi soţilor mei în robie, care sunt vestiţi între apostoli, care şi mai înainte de mine au fost în Hristos".

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Solohon şi a celor împreună cu el sfinţii mucenici Pamfamir şi Pamfilon.

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţi şi fraţi Nectarie şi Teofan, ctitorii Manastirii lui Varlaam din Meteora.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant despre cum sa stam in biserica, cu frica si cu osteneala.     La tot cel ce crede in Dumnezeu, vine ingerul Domnului, daca nu-l gonim noi pe el cu lucruri rele. Ca, precum fumul goneste albinele, si pe porumbei mirosul urat, asa si pe ingerul pazitor al vietii noastre, il indeparteaza de la noi pacatul. Sa nu dai, zice Scriptura, piciorul tau spre clatire, nici sa nu adoarma cel ce te pazeste pe tine. Ca, precum cineva ar sta inaintea imparatului si ar vorbi cu el, si, chemand pe slugi, ar sta si ar vorbi cu ele, lasand pe imparat, asa face si omul care, in vremea cantarii sale, barfeste si isi risipeste mintea sa. Deci, sa cunoastem, fratilor, cum stam inaintea lui Dumnezeu, in biserica. Precum ingerii, cu cutremur Ii stau inainte, cantand, asa si noua, ni se cade a ne asemana lor, cu inima curata si cu frica stand la cantare si la rugaciunile noastre inaintea lui Dumnezeu, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Cugetare

În urma unui cumplit cutremur de pămînt ce avusese loc la Antiohia, Sfîntul loan Gură de Aur a grăit astfel:

„Mari sînt roadele cutremurului! Iată pre Iubitorul de oameni Dumnezeu, cum zguduie El oraşul spre a întări sufletele, cum clatină temeliile şi întăreşte gîndurile, cum dă la iveală şubrezenia cetăţii şi face tari voinţele oamenilor ! Luaţi aminte la marea Lui iubire de oameni! El ne clatină acum şi aici pentru puţină vreme, dar ne întăreşte pentru veşnicie; ne clatină cu un cutremur ce ţine doar două zile, dar ne întăreşte cu o tărie ce ţine veşnic. Mama, atunci cînd vrea să-şi lecuiască pruncul care plînge des, îl leagănă puţin mai tare nu ca să-i facă rău, ci doar ca speriindu-1, să îl înveţe să fie liniştit. In tot acelaşi mod Domnul nostru al tuturor, Care ţine universul cu mîna, îl scutură din cînd în cînd, nu spre a-1 distruge, ci spre a aduce înapoi la calea cea dreaptă a mîntuirii pe acei oameni care trăiesc în fărădelegi.»

Iată cum ştiau să explice Sfinţii Părinţi, aceşti Stîlpi şi Temelii ale Adevărului, lucrările lui Dumnezeu şi iubirea Lui faţă de oameni, şi în mijlocul nenorocirlor, şi al binecuvîntărilor, şi în bogăţie, şi în sărăcie. Să ne ruşinăm aşadar de încetineala cu care mulţumim lui Dumnezeu atunci cînd El ne dăruieşte, şi de graba cu care cîrtim atunci cînd tot El ne ia.

Luare aminte

Să luăm aminte la lucrarea Duhului Sfînt Dumnezeu asupra sfinţilor mucenici omorîţi pentru credinţă:

• La cum Duhul Sfint le dă înţelepciune să grăiască cu putere înaintea judecătorilor;
• La cum Duhul Sfînt le dă curaj ca să urce şi să moară pe eşafod.

Predică

Despre Duhul Sfânt, Mângâietorul – „Dar Mîngîietorul, Duhul Sfînt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14: 26).

Care să fie înţelesul practic al acestor cuvinte, dacă nu acela că ne este de absolută trebuinţă să ne rugăm zilnic ca să ni se trimită zilnic Duhul Sfînt, tot aşa cum zilnic ne rugăm ca să primim pîinea cea de toate zilele?

Dumnezeu cu adevărat voieşte ca să ne trimită pre Duhul Sfînt în fiecare zi, dar El voieşte ca noi să ne rugăm zilnic pentru aceasta. Căci aşa cum este cu pîinea, care cîteodată ne prisoseşte iar altădată ne lipseşte, aşa este şi cu Duhul Sfînt. Duhul Sfînt vine şi pleacă de la noi după cum este şi rîvna sau trîndăvia noastră la rugăciune, după cum sînt şi faptele noastre bune sau răbdarea noastră.

De aceea a rînduit Biserica ca Sfintele Slujbe ale dimineţii să înceapă cu chemarea Duhului Sfînt: Împărate Ceresc, Mîngîietorule, Duhul Adevărului, vino şi Te sălăşluieşte întru noi! Şi numai după aceea este rînduită cererea: Pînea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi! De ce? Pentru că, fără Duhul Sfînt, noi nici măcar nu am şti cum să folosim pîinea cea de toate zilele cum se cuvine, adică în scopul mîntuirii.

Acela vă va învăţa toate. Adică, ziua şi noaptea, în orice împrejurare s-ar afla omul, El îl călăuzeşte, îl sfătuieşte, îl învaţă ce şi cum să gîndească, ce trebuie să spună, şi ce trebuie să facă. Pentru aceasta să-1 implorăm pe Dumnezeu ca să ne trimită Duhul Sfînt şi pentru nimic altceva, şi El însuşi, Duhul, ne va aduce nouă tot ceea ce ne lipseşte la orice moment dat. Cînd Duhul Sfînt Se pogoară asupra noastră, noi atunci cunoaştem toate, înţelegem toate, şi sîntem în stare să lucrăm toate cele cîte ne sînt de folos, nouă şi altora. Şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. Adică: «Să nu vă fie teamă că aţi putea uita învăţătura Mea şi cuvintele Mele către voi. Duhul Sfînt ştie toate cîte sînt ale Mele, şi atunci cînd Se va pogorî în voi, toată învăţătura Mea întru voi va fi, împreună cu El.»

O, Stăpîne Doamne Duhule Sfinte, îndură-Te şi Te pogoară peste noi, nu după vrednicia noastră, ci după vrednicia Stăpînul şi Domnului nostru lisus Hristos, şi după marea Ta iubire de oameni. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!