Sfânta Treime

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire: Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi întelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Însă, oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie, însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
†
Nădejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ţie!
(Sfântul Ioanichie)

In ziua dintai: Pomenirea Sfantului Prooroc Naum.

Sfantul Prooroc Naum era din Elchessia, de cealalta parte de Iordan, din tinutul Begavariei, din semintia lui Simeon. Acesta a proorocit ninivitenilor, dupa Sfantul Prooroc Iona, ca cetatea lor se va pierde cu apa si cu foc, care lucru s-a si facut. Pentru ca, ninivitenii, cei ce se pocaisera, putina vreme, prin propovaduirea lui Iona, vazand ca nu s-a indeplinit asupra lor proorocia lui Iona, iarasi s-au intors la faptele lor rele dintai si iarasi au maniat indelunga rabdara a lui Dumnezeu.
    Deci, i-a ajuns pe ei acest fel de pierzare. Era langa Ninive un iezer mare de apa, care inconjura cetatea, si, facandu-se un cutremur mare de pamant, s-a scufundat cetatea in iezerul acela, iara o parte a cetatii, care ramasese pe munte, a fost arsa, iesind foc din pustie. Si asa s-a implinit proorocia lui Naum, Dumnezeu pedepsind pe poporul cel pacatos cu judecata cea dreapta. Astfel, pe cei cei ii miluise in zilele lui Iona Proorocul pentru pocainta, pe aceia, iarasi, dupa ce s-au rasvratit, mai pe urma i-a pierdut.
    Drept, aceea, cuvantul de capetenie al Proorocului Naum, este ca in istoria oamenilor, nu stapanesc legea celui mai tare, legea padurii, ci legea lui Dumnezeu, legea dreptatii.
    Ne-a ramas de la Proorocul Naum o carte, care se afla in Sfanta Scriptura a Vechiului Testament. El a trait cu sapte sute de ani inainte de Mantuitorul Hristos. Si a proorocit Sfantul Naum si altele din cele ce aveau sa fie si a adormit cu pace la patruzeci si cinci de ani de la nasterea sa si a fost ingropat in pamantul sau cu cinste.

Intru aceasta zi, cuvant despre un calugar pe care, diavolul, ispitindu-l, a ramas rusinat.

Era, intr-un pustiu un oarecare calugar cu numele lor, care n-a gustat bucate pamantesti zece ani, ci Ingerul Domnului ii aducea lui, la trei zile, hrana cereasca si aceasta ii era lui in loc de mancare si de bautura. Iara odinioara, au venit la dansul demoni care aratau ca o oaste ingereasca. Si, iata, o caruta de foc si foarte multi purtatori de arme si un imparat mare, care venea si, ajungand la dansul, i-a zis: "Iata acum ai ispravit toate, deci, sculandu-te, te inchina si ca pe Ilie te vom inalta pe tine." Iara calugarul a cugetat in mintea sa, zicand: "Eu in toate zilele ma inchin Imparatului meu, Mantuitorul Hristos, deci de-ar fi fost acesta Hristos, n-ar fi cerut inchinaciunea aceasta. Si asa cugetand, i-a zis lui: "Eu am pe Imparatul meu Hristos, Caruia totdeauna ma inchin, iara tu nu esti imparatul meu. "Si indata inselatorul s-a facut nevazut. Iara lor, biruind puterea diavolului, a ramas neinselat de mestesugirile lui.

Intru aceasta zi, cuvant despre pocainta.

Intoarce-te, din toata inima, cu suspinuri si cu lacrimi. Cu rabdare smereste-te si miluieste pe saraci si pe sarmani si iarta greselile aproapelui tau. Pentru ca acum, zice Domnul nostru, intoarceti-va catre Mine dintru toata inima voastra cu post si cu tanguire si cu plangere. Rupeti-va inimile voastre, iara nu hainele, intoarceti-va la Domnul Dumnezeul vostru, ca milostiv si indurat este, indelungrabdator si mult milostiv. Pentru ca cel ce miluieste, zice, miluit va fi si apoi, iertati si se va ierta voua. Milostenia barbatului ca o pecete este pe dansul si dar bun este celor ce o fac pe ea inaintea Celui Preainalt. Si asa pacatele se sterg.
    Daca vei avea pocainta ninivitenilor, ai pe David, care, prin pocainta, si-a curatit pacatele si atat a aratat puterea pocaintei, incat, prin ea si de darul proorociei iarasi, s-a invrednicit si lui Dumnezeu Tatal s-a facut cunoscut. Ai pe Petru, pe care o slujnica l-a intrebat despre Invatatorul si s-a lepadat de El cu blestem, facandu-se ca nu-L stie pe Dansul, si cu mincinos juramant s-a jurat. Insa, atat si-a curatit spurcaciunea lepadarii, incat si intaistatator s-a facut el si din starea cetei Apostolilor n-a cazut si a fost numit Bisericii temelie si Cerestii Imparatii chelar, de Insusi Dumnezeul Adevarului.
    Ai pe vamesul si pe fiul cel pierdut, ai pe desfranata si pe talharul, care, intr-un ceas, prin glasul cel cu buna intelegere, au fost iertati de pacate si in patria Raiului cetateni s-au facut. Indrazneste prin pocainta, dezbraca-ti spurcaciunea, nu te teme, caci, dupa aceea, Domnul indraznet te va face pe tine. Si cand te vei pocai si vei suspina, atunci te vei mantui. Ca mare este mila lui Hristos Dumnezeu si curatire este celor ce se intorc la Dansul, cu pocainta, pentru ca numai atunci mila Domnului, ca ploaia pe camp, in sufletele noastre se va pogora si razboiul vrajmasului impotriva noastra se va strica, intru Hristos Iisus Domnul nostru.

Intru aceasta zi, Cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, ca sa nu ne minunam de cele vremelnice, nici sa ne amagim cu cele veselitoare ale vietii si cuvant la Psalmul 72.

    Fiindca mintea noastra este lesne alunecatoare si lesne se pogoara catre cele veselitoare ale vietii, uitand bunatatile cele ce vor sa fie, pentru aceea ni se cuvine noua, a nu fi cu nebagare de seama pentru pazirea de ispitirea simturilor. Ca uratorul de bine, diavolul, ispitindu-ne, amesteca lucrurile, ca sa nu poata mintea, carmaciul, a face deosebire intre cel bun si intre cel rau. Deci, cand s-au adunat asupra noastra ganduri desarte, mai inainte de a ajunge noi in intunecarea lor, degraba catre invatatura cea duhovniceasca sa alergam, cantand impreuna cu Proorocul Psalmul 72, a carui invatatura se potriveste noua. Ca, povesteste Proorocul, in acest Psalm, nepotrivirea vietii, ispitele si pe cei ce sunt vanati, prin ispite si pe cei ce biruiesc ispitele, prin rabdare, dar si rasplatirile fiecaruia sunt descoperite acolo. Pentru aceasta, este el si surpator al trufiei si al slavei desarte, povatuind catre slava cea adevarata pe cei ce voiesc sa se mantuiasca. Deci, nu numai zicerile lui sa le cunoastem, ci si mintea noastra sa o suim cu dinadinsul la graiurile cele dintru el, ca sa ne invrednicim a ne face si implinitori cu fapta si puterii si intelegerii celor aratate.
    Ca zice Proorocul: "Cat este de bun Dumnezeu cu Israel, cu cei drepti la inima. Iar mie, putin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, putin a fost de nu s-au poticnit pasii mei. Ca am pismuit pe cei fara de lege cand vedeam pacea pacatosilor. Ca nu au necazuri pana la moartea lor si tari sunt, cand lovesc ei. De osteneli omenesti nu au parte si cu oamenii nu sunt biciuiti. Pentru aceia ii stapaneste pe ei mandria si se imbraca cu nedreptatea si cugetele inimii lor ies la iveala. Gandesc si vorbesc cu viclesug, nedreptate graiesc de sus. Pana la cer ridica gura lor si cu limba lor strabat pamantul."  (Ps. 72, 1-9).
    Dar ce insemneaza: "nedreptatea graiesc de sus" si "pana la cer ridica gura lor?"
    Ceea ce vrea sa spuna psalmistul, in acest fel, este ca pacatosii, savarsind cele rele si neluand pedeapsa cea cuvenita pentru rautatile lor, ajung de socotesc ca nu este Dumnezeu, fara de minte, facandu-se ei, ca se arata: "Zis-a cel nebun in inima sa: Nu este Dumnezeu" (Ps. 13, 1), nedreptatea de sus graind, gura lor pana la cer ridicand si cu limba lor vanturand pamantul.
    "Pentru aceasta, poporul meu se ia dupa ei si gaseste ca ei sunt plini de zile bune si zice: Cum? Stie aceasta Dumnezeu? Are cunostinta Cel Preainalt? Iata, acestia sunt pacatosi si sunt indestulati. Vesnic sunt bogati. Iar eu am zis: Deci, in desert am fost drept la inima si mi-am spalat, intru cele nevinovate, mainile mele, ca am fost lovit toata ziua si mustrat in fiecare dimineata. Daca as fi grait asa, iata as fi calcat legamantul neamului fiilor tai. Si ma framantam sa pricep aceasta, dar anevoios lucru este inaintea mea. Pana ce am intrat in locasul cel sfant al lui Dumnezeu si am inteles sfarsitul celor rai!"
    Si, iata, acum sfarsitul celor ce uita pe Dumnezeu. Ca zice: "Intr-adevar, pe drumuri viclene i-ai pus pe ei si i-ai doborat cand se inaltau. Cat de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor. Ca visul celui ce se desteapta, Doamne, in cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai facut."
    Dar care este cetatea aceasta? E "Ierusalimul cel de sus" (Gal. 4, 26). Iar mai departe zice: "De aceea s-a bucurat inima mea si rarunchii mei s-au potolit. Ca eram fara de minte si nu stiam; ca un dobitoc eram inaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine. Apuca-tu-m-ai de mana mea cea dreapta. Cu sfatul Tau m-ai povatuit si cu slava m-ai primit."
    Dar ce vrea sa spuna cand zice: "Si cu sfatul Tau m-ai povatuit" Ceea ce zice, socotesc ca este asa: Dupa ce m-am dezbarat de voia trupului meu si m-am randuit pe mine insumi catre primirea si pazirea poruncilor Tale, atunci cu sfatul Tau m-ai povatuit. Ca nu am stat nici nu m-am intarit dupa voia mea. Pentru aceea, ca un Parinte bun ce are un fiu iubit, m-ai apucat de mana dreptei mele si cu sfatul Tau m-ai povatuit, pentru care si cu slava m-ai primit.
    "Ca pe cine mai am eu in cer afara de Tine? Si, afara de Tine, ce am dorit pe pamant? Stinsu-s-a inima mea si trupul meu, Dumnezeul inimii mele si partea mea, Dumnezeule, in veac." Dar cautand ce? Petrecerile cele de sus. Ca, "in ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Insetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; cand voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu". (Ps. 41, 1-2). Partea mea Tu esti, Dumnezeule, in veac.
    Adanceste-ti mult mintea ta in primirea celor zise, ca invatatura infricosata rosteste, acum, la urma, zicand: "Ca, iata, cei ce se departeaza de Tine, vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapada de Tine. Iara mie a ma lipi de Dumnezeu bine este, a pune in Domnul nadejdea mea, ca sa vestesc toate laudele Tale in portile fiicei Silonului."
    Avand, deci, iubitilor, intariri din dumnezeiestile Scripturi si cale batatorita si dreapta, care ne duce catre portile cele ceresti, sa nu slabim in nadejdea cea adunata noua in ceruri, ca vine Domnul, precum este scris, Care "are lopata in mana si va curati aria Sa si va aduna graul in jitnita, iar pleava o va arde cu foc nestins." (Matei 3, 12). Lui i se cuvine cu adevarat slava in veci! Amin.

ACATISTUL SFANTULUI APOSTOL ANDREI,
CEL INTAI CHEMAT

30 NOIEMBRIE


Rugaciunile incepatoare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1

Pe ucenicul cel intai chemat si urmatorul Patimilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, sa-l laudam credinciosii, ca pe cel ce pe pagani din inselaciune i-a intors la botez. Pentru aceasta ii cantam : Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Icosul 1

Sufletul meu cel tulburat de ganduri si de cuvinte rele, curateste-l cu dumnezeiescul tau dar, care s-a salasluit intru tine, propovaduitorul lui Hristos Andreie, ca, fiind curat, sa izvorasca cantare vrednica asa:

Bucura-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucura-te, ca mai intii ai avut pe Sfantul Ioan Botezatorul ca dascal;
Bucura-te, ca din ceata ucenicilor tu de Mantuitorul mai intai ai fost chemat la darul apostolesc;
Bucura-te, ca te-ai facut cu multa credinta ucenic al lui Hristos;
Bucura-te, ca si pe fratele tau Petru l-ai adus la Hristos;
Bucura-te, ca impreuna cu toti apostolii ai urmat Domnului;
Bucura-te, ca esti dintre cei dintai apostoli ai lui Hristos;
Bucura-te, ca ai pastrat dragoste incuviintata catre Domnul;
Bucura-te, ca pentru dragostea Lui, prin multe tari L-ai propovaduat Dumnezeu datator de viata;
Bucura-te, ca propovaduind la pagini credinta cea in Iisus Hrastos, multe scarbe ai rabdat;
Bucura-te, ca ai fost batut cu lemne si cu pietre;
Bucura-te, ca salbaticii aceia te muscau si cu dintii;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 2

Cu cuvantul Evangheliei, Andreie prealaudate, din adancul inselaciunii ai vanat popoarele precum te-ai fagaduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a invatat a vana pe oameni la credinta Lui. Pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Cel ce esti cetatean de taina, insuti vazatorule, si ritor al cunostintei lui Hristos cel de negrait, care ai luat de sus Duhul cel Sfant, graiesti in limbi si imparti darurile. Pentru aceasta laudam darul luat si tie-ti cantam acestea:

Bucura-te, primitorule al Duhului Sfant in limbi de foc;
Bucura-te, ca prin multe tari ai mers din loc in loc;
Bucura-te, ca fiind sfasiat de pagani, Domnul Iisus te-a facut sanatos;
Bucura-te, ca pe multi dintre cei mai buni crestini i-ai hirotonit episcopi si preoti;
Bucura-te, ca prin orase si sate umbland si propovaduind, pe multi i-ai facut crestini;
Bucura-te, ca dupa multi ani de propovaduire, la sfarsit ai ajuns la mucenicie;
Bucura-te, ca paginii necredinciosi chinuindu-te pe cruce te-au pironit cu capul in jos;
Bucura-te, ca dumnezeiescul tau suflet la cer s-a dus;
Bucura-te, ca Domnul Hristos a pus scumpa cununa pe capul tau;
Bucura-te, ca toate cetele ceresti pentru incununare cantari preafrumoase au cantat;
Bucura-te, ca ingerii si sfintii cu bucurie in palatul tau osebit te-au asezat;
Bucura-te, al Preasfintei Treimi smerit inchinator;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 3

Alergat-ai cu sete la chemarea Mantuitorului Apostole Andrei si de bunavoie te-ai dat spre ascultarea invataturii Lui ca un cerb la izvoarele apelor si tuturor le-ai propovaduit pe Dumnezeu adevarat; pentru aceasta cantam: Aliluia!

Icosul 3

Margaritarul cel de mult pret, cel ascuns in taina inimii tale, in lume l-ai pus inainte, Apostole Andrei; pe acela cu credinta paganii primindu-l, comoara l-au facut. Pentru aceasta aducem tie acestea:

Bucura-te, al Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu laudator;
Bucura-te, cel impreuna cu ingerii si cu toti sfintii cantator;
Bucura-te, al nostru pazitor;
Bucura-te, al nostru mijlocitor inaintea preacinstitei Maicii lui Dumnezeu;
Bucura-te, al nostru rugator catre Domnul Dumnezeu;
Bucura-te, al tainelor lui Hristos slujitor;
Bucura-te, temelia prea intemeiata a marturisirii lui Hristos;
Bucura-te, ca tu ai propovaduit credinta cea data de Domnul Iisus Hristos;
Bucura-te, luminatorul cerestii cunostinte;
Bucura-te, invatatorui dreptei credinte;
Bucura-te, prin care Domnul Hristos Se salasluieste;
Bucura-te, prin care satana se nimiceste;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 4

Ca o vestire Evanghelia in maini luand, mult-laudate Andreie, tot pamantul ai imbogatit de dumnezeiasca propovaduire. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta, impreuna cu chinurile tale, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Capistele prefacandu-le in biserici lui Dumnezeu, preacinstite Apostole Andreie, ai sfintit in ele pe fiii botezului pe care darul i-a innoit prin apa sa prin Duh. Pentru aceasta cantam tie laudele acestea:

Bucura-te, al cantarilor ingeresti ascultator;
Bucura-te, ca ai rastignit cele lumesti si intru tine vietuieste Iisus Hristos;
Bucura-te, prin care intunericul s-a risipit;
Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucura-te, indumnezeitule cu Dumnezeu unitule;
Bucura-te, cerule mai inalt decat cerul;
Bucura-te, ca te-ai aratat partas al firii dumnezeiesti;
Bucura-te, ca pe fiii oamenilor i-ai adus lui Dumnezeu;
Bucura-te, al bisericii de trebuinta folositor;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 5

Cunoscut-ai asezamintele firii, marite Andreie, vrednicule de minune, si partas pe fratele tau Petru l-ai primit graind: aflat-am pe Cel dorit! si i-ai aratat cunostinta Duhului. Pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Cu mreaja cuvantului, dintru adancul inselaciunii, ai vanat pesti cuvantatori, fericite Apostol Andrei, si la masa lui Hristos, mancare curata i-ai adus luminati; pentru aceasta iti cantam:

Bucura-te, Andreie, indulcire a mintilor;
Bucura-te, dumnezeiasca desfatare a oamenilor;
Bucura-te, prin care credinta s-a latit;
Bucura-te, prin care ratacirea s-a zadarnicit;
Bucura-te, ca pentru Hristos pe toate cele lumesti gunoaie le-ai socotit;
Bucura-te, ca tuturor toate te-ai facut, ca pe multi sa-i mantuiesti;
Bucura-te, al intelepciunii lui Dumnezeu vas mult-incapator;
Bucura-te, al lui Hristos dulce cugetator;
Bucura-te, pentru cei orbi dumnezeiasca alifie;
Bucura-te, pentru cei bolnavi minunata doctorie;
Bucura-te, adancimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucura-te, noianul intelegerilor celor intelepte de Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 6

Dumnezeiasca punte, Atotfacatorul si de lumina stralucitorul Duh, intru tine, marite apostole Andrei, salasluindu-se cu dumnezeiasca cuviinta in chipul limbii de foc, te-a aratat propovaduitor al celor de negrait. Pentru accasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Lepadand mrejele cele pescaresti si luand crucea, ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a chemat, si mreaja Duhului aruncand, in loc de peste, pe oameni ai vanat. Slava Duhului ce ti s-a dat tie! Pentru aceasta aducem laudele acestea:

Bucura-te, al dumnezeiestii intrupari inalt talcuitor;
Bucura-te, carte de Dumnezeu inchipuita, foarte folositoare mintii;
Bucura-te, comoara dumnezeiasca a cerestilor comori;
Bucura-te, cel ce esti invatatura de trebuinta celor invatatori;
Bucura-te, cel ce la impartirea muncii de propovaduitori ai ales neamurile;
Bucura-te, ca intre cei neputinciosi minuni alese ai facut;
Bucura-te, al umbrei legii surpator;
Bucura-te, al adevarului stalp intaritor;
Bucura-te, cel ce in cuvinte preaintelepte te-ai imbogatit;
Bucura-te, cel ce pe credinciosi cu rabdare i-ai mantuit;
Bucura-te, casa preacinstita a Sfintei Treimi;
Bucura-te, Biserica a fiilor duhovnicesti;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 7

Dobindit-ai pe Cel pe care L-ai dorit, fericite apostole Andrei. Iar acum in locasurile cele nestricacioase cu Dansul locuind, seceri snopii ostenelilor tale dupa vrednicie; pentru aceasta cu cantari slavim pe Dumnezeu, zicand: Aliluia!

Icosul 7

Iubit-ai pe Stapinul si dupa Dansul ai mers pe urmele Lui, in viata bine povatuit si patimilor Lui fara inselaciune, preacinstite Andreie, pana la moarte urmind; pentru aceasta iti cantam acestea:

Bucura-te, al cuvantarii de Dumnezeu neapropiata inaltime;
Bucura-te, iconomia lui Dumnezeu necunoscuta in adancime;
Bucura-te, a Mangaietorului gura cinstita;
Bucura-te, gura de foc ingradita;
Bucura-te, doborarea intelepciunii celor intelepti;
Bucura-te, lepadarea priceperii celor priceputi;
Bucura-te, imparatia ceruriior cea de veselie primitorului;
Bucura-te, al tainelor lui Hristos vestitorule;
Bucura-te, privighetoarea cerului cea dulce graitoare;
Bucura-te, limba de foc suflatoare care graiesti cele dumnezeiesti;
Bucura-te, indulcire a urechilor noastre;
Bucura-te, cel prin care Hristos mantuieste sufletele noastre;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 8

Cu darul cel dat tie de la Dumnezeu, intru-tot-laudate Andrei, duhurile demonice cu cuvantul se izgonesc, bolile fug, multimea patimilor sufletesti se indeparteaza de la cei bolnavi; pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Cel ce din Betsaida ai iesit, pe noi ne chemi a pranzi praznuirea ta, punandu-ne-o noua inainte astazi; cu vitejiile luptelor tale si cu sarea lui Hristos mintea noastra sarand-o, mancarurile tale dulci s-au facut noua, adica : invataturile de sfaturi ceresti; pentru aceasta cantam tie unele ca acestea:

Bucura-te, lumina celor intunecati eu paginatatea;
Bucura-te, calea cea adevarata a celor rataciti;
Bucura-te, al luminilor lui Hristos vazator timiii propovaduitor;
Bucura-te, al patimilor lui Uristos preaales marturisitor;
Bucura-te, al minunilor Domnului bun lucrator;
Bucura-te, iconomia frumusetii celei intii inchipuite;
Bucura-te, stapinirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, al luminii celei gindite luminoasa descoperire;
Bucura-te, dreapta aratare a chinurilor ce asteapta pe cei pacatosi;
Bucura-te, gura care vestesti pe Hristos Dumnezeu;
Bucura-te, privitorule al priveliffilor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce auzi cele de oameni neauzite;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 9

Poruncindu-ti-se a te sui la muntele Sionului cel intelegator, Apostole Andreie, si paharul mantuirii luand, bucurandu-te l-ai baut, trecand prin moarte la viata cea dumnezeiasca, unde este Hristos Dumnezeu, cantand: Aliluia!

Icosul 9

Focul Preasfintului Duh ce s-a coborit de sus peste tine, intru-tot-laudate Apostole Andrei al lui Hristos, ti-a poruncit lie cu limba noua, cu care niciodata nu ai grait, sa vestesti pana la marginile lumii maririle Lui. Pentru aceasta aducem tie laudele acestea:

Bucura-te, ca tu ai binevestit patimile si invierea lui Hristos;
Bucura-te, ca tu singur lamuresti pogorarea in iad a dracilor;
Bucura-te, cel ce esti plin de roadele Preasfantului Duh;
Bucura-te, de Darurile Lui indestulatorule;
Bucura-te, prin care Sfanta Treime s-a propovaduit;
Bucura-te, prin care Unimea Treimii s-a slavit;
Bucura-te, sanatate preaminunata impartita credinciosilor;
Bucura-te, cel ce esti rana de mult plans demonilor;
Bucura-te, lumina mai stralucitoare decit soarele;
Bucura-te, povatuitorul si lumina orbilor;
Bucura-te, de lumina al tuturor facator;
Bucura-te, al vrajmasilor puternic biruitor;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 10

Cine te-a invatat a grai asa, Sfinte Apostole Andrei? Cine ti-a luminat mintea ta ca sa vezi limpede raza slavei celei neapropiate, care a stralucit lumina Adevarului in inimile noastre, fara numai Iisus Hristos Dumnezeu? Pentru aceasta cantam Lui: Aliluia!

Icosul 10

Se spaimanteaza tot cugetul de propovaduirea ta, pe care ai trambitat-o in tot pamantul, tainuitorule al lui Hristos si vazatorule al celor de sus, cel ce esti cinstit de Domnul intre cei doisprezece apostoli; pentru aceasta cantam tie:

Bucura-te, rugatorule pentru noi catre Domnul;
Bucura-te, ca prin sfintele tale rugaciuni Domnul ne trimite milele Sale bogate;
Bucura-te, ca prin ajutorul tau, tiranul satana se izgoneste de la noi;
Bucura-te, ca gandurile si bolile cele rele le indepartezi de la noi;
Bucura-te, margaritarul cel luminos al lui Hristos;
Bucura-te, mangaierea sufleteasca a pamantenilor celor necajiti;
Bucura-te, sanatatea trupeasca a oamenilor imbolnaviti;
Bucura-te, carmaci preaminunat al celor ce inoata pe ape;
Bucura-te, impreuna-calator cu cei ce calatoresc pe uscat;
Bucura-te, ajutorul celor ce te cheama cand zboara in aer;
Bucura-te, hranitorul nostru al celor flamanzi de fapte bune;
Bucura-te, cel ce ajuti rugaciunilor noastre spre mantuire;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 11

Cu suflarea cea de sus a Duhului, Dumnezeu mai inainte aprinzindu-te cu ravna de credinta, ritor de Dumnezeu graitor te-a aratat pe tine, marite apostole Andrei, cel ce canti Mantuitorului tau: Aliluia!

Icosul 11

Cel de lumina purtator si de veselie facator, fericite Andrei apostole al lui Hristos, dumnezeiasca pomenirea ta raza de tamaduire straluceste noua celor ce cantam tie unele ca acestea:

Bucura-te, stea mai luminoasa decat soarele;
Bucura-te, sfesnic care stralucesti cu raza de aur;
Bucura-te, datator de daruri al crestinilor dreptcredinciosi;
Bucura-te, al calugarilor celor mahniti ajutator in necazuri;
Bucura-te, cel ce esti izgonitor infricosator al demonilor;
Bucura-te, frumusetea cea prealuminata a Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, camara preacinstita cu bun miros a lui Hristos;
Bucura-te, podoaba cea preacinstita a apostolilor;
Bucura-te, luminatorul cel preamarit al mucenicilor;
Bucura-te, veselia cea de bucurie facatoare a cuviosilor;
Bucura-te, lauda cea fericita a tuturor sfintilor;
Bucura-te, rugatorule, mijlocitorule si folositorule al tuturor ortodocsilor;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 12

Ca un ucenic preaales al Celui ce s-a pironit de buna voie pe Cruce, Stapanului tau pana la moarte urmand, te-ai suit bucurandu-te la inaltimea crucii, mergere facandu-ti la ceruri, de trei ori fericite apostole Andrei. Pentru aceasta cantam cantarea cea ingereasca lui Dumnezeu, zicand: Aliluia!

Icosul 12

Multumim tie, marite apostole Andrei, noi neamurile cele de tine luminate si de pe pamant la ceruri de tine ridicate, ca de la slujirea vrajmasului departandu-ne, ne-am facut impreuna-locuitori cu sfintii ingeri si partasi ai slavei Domnului. Pentru aceasta aducem tie dupa vrednicie acestea:

Bucura-te, apostole Andrei, nume preascump si dulce noua dreptcredinciosilor;
Bucura-te, izgonitorul tuturor eresurilor;
Bucura-te, pazitorule cu dinadinsul al fecioriei;
Bucura-te, floarea cea preafrumoasa si bine mirositoare a raiului;
Bucura-te, ca rugaciunile tale sint ca o scara, care ne urca pe noi la ceruri;
Bucura-te, arma cea nebiruita a binecredinciosului popor;
Bucura-te, cel ce biruiesti in zile de razboi tabara potrivnicilor;
Bucura-te, cel ce ne dai noua ploi potrivite;
Bucura-te, cel ce ne izbavesti pe noi din tot felul de nevoi;
Bucura-te, cel ce aperi sfant locasul acesta de aprinderea focului;
Bucura-te, cel ce ne izbavesti pe noi de viclesugul vrajmasului;
Bucura-te, cel ce la sfarsitul vietii noastre ne ajuti ca prin pocainta sa ne mantuim;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Condacul 13

O, preaminunate sfinte si marite apostole Andrei, cu plangere alergam la sprijinul tau, ca sa ne izbavesti pe noi cu rugaciunile tale de chinul cel de veci, prealaudate, si sa ne invrednicesti de bucuria raiului; ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

(acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice iarasi Icosul intai

Sufletul meu cel tulburat de ganduri si de cuvinte rele, curateste-l cu dumnezeiescul tau dar, care s-a salasluit intru tine, propovaduitorul lui Hristos Andreie, ca, fiind curat, sa izvorasca cantare vrednica asa:

Bucura-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucura-te, ca mai intii ai avut pe Sfantul Ioan Botezatorul ca dascal;
Bucura-te, ca din ceata ucenicilor tu de Mantuitorul mai intai ai fost chemat la darul apostolesc;
Bucura-te, ca te-ai facut cu multa credinta ucenic al lui Hristos;
Bucura-te, ca si pe fratele tau Petru l-ai adus la Hristos;
Bucura-te, ca impreuna cu toti apostolii ai urmat Domnului;
Bucura-te, ca esti dintre cei dintai apostoli ai lui Hristos;
Bucura-te, ca ai pastrat dragoste incuviintata catre Domnul;
Bucura-te, ca pentru dragostea Lui, prin multe tari L-ai propovaduat Dumnezeu datator de viata;
Bucura-te, ca propovaduind la pagini credinta cea in Iisus Hrastos, multe scarbe ai rabdat;
Bucura-te, ca ai fost batut cu lemne si cu pietre;
Bucura-te, ca salbaticii aceia te muscau si cu dintii;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

si Condacul intai

Pe ucenicul cel intai chemat si urmatorul Patimilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, sa-l laudam credinciosii, ca pe cel ce pe pagani din inselaciune i-a intors la botez. Pentru aceasta ii cantam: Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!

Apoi se zice aceasta

RUGACIUNE

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip nenumarat le savarsim. Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu sintem vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfint numele Tau, in vecii vecilor. Amin.

Luna noiembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului slãvitului si atotlãudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat (+69).

   Acesta a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan,1,29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan,1,41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel intai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.
        Din zilele acelea, ca si ceilalti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-L pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei cele noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
        La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, - i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia, Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei". Dumnezeului nostru slava!

Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre lucrarea dracului, cel ce este urâtorul binelui.

        Parintilor si fratilor, ascultati: De multe ori vrajmasul sfatuieste pe om zicand: "Este inca tanar, indulceste-te din poftele tale. Socoteste cati nu s-au desfatat si in lume si nici de vesnicele bunatati nu s-au lipsit. Si tu esti tanar, mananca, bea, veseleste-te cu bunatatile lumii acesteia si la batranetile tale te vei pocai. Ca, pentru ce voiesti de la o varsta ca aceasta sa-ti topesti trupul tau?" Vin apoi batranetile si el, vicleanul, aduce atunci graiuri din dumnezeiestile Scripturi si zice: "O, omule, suspini si te indoiesti de mila lui Dumnezeu si il faci pe Dansul nemilostiv? Dumnezeiasca Scriptura propovaduieste ca Dumnezeu este milostiv si iubitor de oameni. Au nu cunoaste El ca esti batran, slab si neputincios? Nu stie El ca nu poti sa postesti, nici sa priveghezi, nici pe jos sa te culci? Nu l-au auzit pe Dansul, zicand in Evanghelie ca si cei ce slujesc din tanara varsta, si cei din varsta de mijloc, precum si cei batrani, intocmai iau plata? Ca asa a zis in Evanghelie: si cei ce au venit din ceasul intai, ca si cei din ceasul al treilea, si cei din al saselea si cei din al noualea, ca si cei din al unsprezecelea ceas, aceeasi plata au luat. Iata, si Proorocul David a proorocit zicand: A binecuvantat pe cei mici si pe cei mari". Graiurile acestea le zice duhul rau catre cei ce stiu Scripturile, ca nici la tinerete, nici la batranete sa nu-i lase sa-si planga pacatele. Iar catre cei mai simpli, batandu-i cu palosul deznadejdii, zice: "Omule, ce gandesti? Ce te amagesti singur, zicand ca Dumnezeu este Dumnezeu al celor ce se pocaiesc? Ai fost desfranat, ai talharit, ai ucis, ai furat, ai mintit, ai jurat stramb! Ce nadejde de mantuire mai ai? Ai pierit. Drept aceea indulceste-te acum de poftele tale. Pe cele de dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea de aici sa nu te lipsesti!" Acestea sunt graiurile diavolului. Ale lui Hristos sunt tocmai dimpotriva: "Ai pierit, dar poti sa te mantuiesti. Ai fost desfranat, dar poti sa te faci intreg intelept". Cand Petru a zis: "De cate ori voi ierta fratelui meu cand se pocaieste?" I-a raspuns Hristos: "De saptezeci de ori cate sapte". Adica intotdeauna. Insa, omul, asa cum va fi gasit la sfarsitul sau, asa se va judeca ori in bine, ori in rau.
        Adu-ti aminte frate, cum s-au mantuit pacatosii si sa nu deznadajduiesti. Adu-ti aminte de fericitul Manase, de desfranata, de vamesul, de talharul si vei scapa de amagire. Cand iti va zice tie: "Indulceste-te din poftele tale!", zi catre el: "Si oare ce folos este din necuratia dezmierdarilor, afara de focul vesnic ce-l pricinuieste?" SI cand iti aduce tie aminte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu este milostiv si iubitor de oameni, dar El este si drept Judecator. Si stiu ca nu te-a crutat nici pe tine diavole, nici pe cei ce, dupa tine, s-au lepadat de El, ci cu focul cel vesnic v-a osandit". Iar daca iti va zice: "Eu sunt fara de trup si nu sunt legat cu neputinte, pentru aceasta nu m-a crutat, dar pe tine te va cruta". Atunci raspunde-i: "Dar, de ce, atunci, nu l-a crutat pe Adam, cel intai zidit? Nici pe Eva, nici pe Cain, nici pe cei din vremea potopului, nici pe cei din Sodoma si nici pe ucenicul Sau Iuda? Si daca pe ucenicul Sau nu l-a crutat, cum ma va cruta pe mine? Du-te departe de mine, lepadatule din cer". Si pecetluieste-te pe tine cu semnul crucii si va fugi de la tine. Fratii mei, sa nu ne plecam vrajmasului celui ce ne sfatuieste rau, ca sa ne piarda pe noi. Ci sa credem ca este judecata si rasplatire si pentru fapte, ca si pentru cuvinte si pentru ganduri. Acestea toate stiindu-le, pe ele sa ne intemeiem noi insine, ca cei potrivnici, neavand ce sa zica nici un rau impotriva noastra in ziua infricosatei judecati, sa aflam odihna cu cei ce se tem de Domnul si impreuna cu toti acestia sa sjujim binele: "Ca fara fapte, credinta este moarta" (Iacov 2,20) precum si faptele, fara de credinta, moarte sunt. Ca este cu neputinta ca cineva, imbuibandu-se, sa intre in Imparatia Cerurilor, dupa insusi graitul glas al Evangheliei ce zice: "Luati seama la voi insiva, sa nu se ingreuieze inimile voastre de mancare si de bautura" (Luca,21,34). Pentru aceasta se cuvine noua sa fim gata in tot ceasul, ca nu cumva, fara de veste, fiind chemati, sa ne aflam nepregatiti. Si vor suspina pentru noi Sfintii ingeri, cei trimisi de noi, iar raii draci vor rade in hohote.
        Sa nu ne aflam numai cu numele crestini, iar cu naravul pagani, caci, crestinatatea insemneaza sa urmezi, dupa putinta, lui Hristos. Ca, daca ne multumim numai cu Sfantul Botez si ne vom lenevi la implinirea celorlalte porunci, ne vom face necredinciosi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecand noi in rautate si in pacat. Ca l-au auzit pe Dansul graind in Sfanta Evanghelie: "Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in Imparatia Cerurilor, ci cel ce va face voia Tatalui Meu Celui din ceruri" (Matei,7,21). Vedeti cum au bineplacut Sfintii lui Dumnezeu, nu dormind si zacand cu fata in sus, ci, au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti si stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustiu si in munti, si in pesteri si in crapaturile pamantului. (Evr.11,37-38). Pentru aceea, iubitilor si iubitorilor de Hristos, sa ne ostenim si noi, fiecare dupa putere, ca nu cu totul sa ne aflam fara de roade si nu ne va primi pe noi Domnul cu osanda cea vesnica.
        Deci, precum este la voia noastra a pacatui, Dumnezeu daruindu-ne sloboda stapanire de sine, asa si a lucra dreptatea, intru noi este, cu dumnezeiescul ajutor. Drept aceea, sa iubim calea cea stramta si necajita, ca printr-insa, impreuna cu Hristos vom imparati, si sa fugim de umblarile caii celei late si desfatate, care se face noua pricinuitoare de osanda vesnica. Deci, fratilor, sa lucram bunatatea din toata mintea noastra, sa omoram cugetul nostru cel trupesc, ca sa nu ne aflam vrajmasi ai lui Dumnezeu, cum a zis Pavel, marele Apostol al lui Hristos. Sa ne milostivim, sa dam paine si sa luam cerul, sa dam un ban si vom locui in Rai, sa dam o haina sa mostenim Imparatia Cerurilor. Sa dam putine, ca sa luam multe. Sa avem vointa si vom putea savarsi totul. Sa avem tragere de inima si vom lua virtute. Ca, zice Sfantul Grigorie al Nysei: "Numai fapta buna cu osteneala hraneste puterea, neslabind-o, ci crescand-o". Sa lacrimam aici, o fratilor iubitori de Hristos, ca sa stingem vapaia cea fara de sfarsit, ca cei ce aici se veselesc, acolo se vor osandi, iar cei ce plang aici, acolo vor rade. Cei ce sunt urati, acolo vor fi fericiti. Cei ce aici flamanzesc, acolo se vor satura. Cei ce aici inseteaza, acolo se vor indestula. Sa ne trezim, sa priveghem cu toata puterea. Sa nu ne intristam, batand in usa si rugandu-ne, ca negresit ne va deschide Hristos Dumnezeul nostru.
        Lui se cuvine slava, acum si de-a pururea si in vecii vecilor! Amin.

Pustnicul zapezilor

        Ultimul sihastru autentic din Romania e si cel mai aproape de ceruri: la 1800 m altitudine, in inima padurii de la Lampa Mica, pe Masivul Postavaru, unde zapada zaboveste opt luni pe an. Totul e nemiscat in jur, peisajul e splendid, dar linistea pustietatii te infioara. E o liniste ingemanata cu vesnicia, unde zgomotele par ingaduite doar cu binecuvantarea divinitatii. Aerul inaltimilor e tare, prea tare. Iti rascoleste plamanii, iar in corp simti o rezonanta stranie, venita si din maruntaiele muntelui, dar si din cer. Doar zbarnaitul surd al cablului inghetat de la telecabina si rafalele de vant care spulbera neaua te fac constient ca nici aici timpul nu sta pe loc, desi ziua pare mult mai lunga. Asadar, in aceasta pustietate a ales un calugar sa se roage si sa se nevoiasca intru mantuire. Il cunosc toti salvamontistii si padurarii zonei, dar si cei ce lucreaza sezonier la telecabina. Cateodata, ei vad cum un punct negru suie culmile inzapezite, ca o furnica, sau ca o naluca a padurii. In cele mai ciudate si inaccesibile locuri, in care doar jivinele padurii sau pasarile pot ajunge, salvamontistii il vad pe omul lui Dumnezeu ingenuncheat, cu palmele inclestate a ruga. E duhovnicul muntilor, e poate ultimul pustnic al Romaniei...

Nebun intru Hristos?

Pe parintele Onufrie l-am intalnit intr-o dimineata geroasa pe Muntele Postavaru. E inalt, bine facut si are o barba mare, ca de canepa. Desi in putere, se sprijina intr-un bat lung, asemanator batelor ciobanesti. E imbracat in negru, peste rasa monahala avand o scurta de lana, iar in picioare bocanci grei, cu talpa groasa cat un strat de asfalt. Aspectul neingrijit, barba salbatica si batul din mana creioneaza o imagine parca nepotrivita pentru secolul 21. E chiar de inteles sperietura unor turisti, mai nedusi la biserica, atunci cand, la circa 2000 de metri altitudine, dau nas in nas cu monahul. Masiv, inalt de aproape 2 metri, parintele aduce cu Rasputin, iar neglijenta sa vestimentara ii sporeste aerul aparent fioros. Faptul ca turistii zgomotosi se tin departe il bucura pe parinte, care are nevoie de liniste, chiar daca uneori o plateste scump, simtind dispretul oamenilor. E calea urmata de acei „nebuni intru Hristos“ ramasi celebri in Rusia, care, spre a-si infrange mandria de sine, preferau sa sufere dispretul public, savarsind cele mai neobisnuite fapte. Parintele are ochi patrunzatori, cu o sticlire cumplita si aproape taioasa, dar dreapta, dureros de dreapta. Oricat ar parea de ciudat, cand se uita la tine, te simti mic si pacatos… „Sa mergem la chilie!“ – mi-a spus sec ieromonahul Onufrie. Onufrie, cu u si ie, nu Onofrei.

Coliba de langa Poiana Doamnei

Cu omul lui Dumnezeu inainte, am luat nametii si viscolul pieptis. „Nu aveti cum sa va rataciti la intoarcere, daca tineti drumul asta inapoi“, a incercat sa ma incurajeze parintele. Am trecut de Salvamont si de ce a ramas din cabana Cristianu Mare, dupa incendiul de anul trecut. Pe drum, care devenea din ce in ce mai dificil, mii de intrebari imi sfredeleau mintea, dar efortul ma impiedica sa vorbesc, abia tinand pasul dupa pustnic. Cand am ajuns la un indicator pe care scria Drumul Lupului-Ruia-Rosu, m-a incurajat din nou: „No, de aci mai avem putin“. Putinul asta a insemnat inca vreo 30 de minute de mers. Dupa ce am trecut de cele doua stanci din Poiana Doamnei, cam la 2 kilometri in inima padurii, ne-a intampinat o cruce mare din lemn, dupa care se putea observa o bisericuta ca din basmele cu pitici. Frant de oboseala, m-am trantit pe un scaun in refugiul pustnicului – o chilioara de dimensiuni liliputane. S-a lasat din nou o tacere adanca. Ochii masurau chilia: cateva icoane, un tablou al parintelui Cleopa, pe o scoarta taraneasca atarnata pe peretii din lemn. O sobita din teracota, doua scaune si un motan jucaus intregeau decorul saracacios. Doua lampi si cateva carti de rugaciuni… Pentru mine, linistea devenea apasatoare, drept care, cu vocea gatuita, m-am apucat sa-l descos pe pustnic…

Cararea calugariei

„Am 52 de ani si de vreo 7-8 ani, daca le-am tinut bine socoteala, stau aici. Sunt ieromonahul Onufrie Ioan, cu metania la Manastirea Cernica, unde am vietuit 25 de ani. Acolo, Prea Sfintitul Roman  m-a calugarit intr-o noapte, si tot el mi-a dat preotia. De tanar mi-am dorit sa fiu calugar. M-am nascut la Cluj, dintr-un tata roman, Ion, si o mama rusoaica, Glicheria, care se cunoscusera in timpul razboiului. N-am decat 8 clase si o scoala profesionala de 2 ani. Am vrut sa iau calea manastirii mai de tanar, dar n-am apucat decat pe la 20 de ani, caci dupa moartea parintilor am avut grija de sora mea mai mica“, povesteste parintele cu greu, semn ca sihastria l-a invatat nu numai sa taca, dar chiar si sa uite sa vorbeasca. „Mi-a placut la Cernica, dar inainte de Revolutie veneau securisti, faceau chefuri la staretie, se taiau pe ascuns vitei, stiti cum era… Erau prea multe ispite, strandul – aproape, si scrie la carte ca poti sa pleci daca esti ispitit, ca sa iti gasesti locul. Dupa 20 si ceva de ani de manastire, am putut primi binecuvantarea sa plec“. Dupa lungi peregrinari, parintele Onufrie a stat un an la o stana, la Ruia, la poalele Muntelui Postavaru, de care s-a indragostit. A gasit un refugiu parasit, in care a stat 2 ani, dar acesta a luat foc de la o candela aprinsa. „Am ramas cu haina de pe mine, dar in 2 saptamani mi-am facut chilia asta. Locul l-am ales dupa izvorul de langa el, pentru ca spunea parintele Cleopa  ca trebuie sa fie in apropierea unui izvor, ca fara mancare poti trai, dar fara apa, nu“.  Deasupra colibei, parintele a ridicat un mic paraclis, in care insa nu tine slujbe, ci doar se roaga pe timp de vara.

La taifas cu animalele

Desi peisajul este mirific, viata este grea, dar parintele nu se plange. „Cateodata, zapada e de 3 metri si trebuie sa fac tunel ca sa ies. Daca nu apar timp de vreo luna-doua, mai vin cei de la Salvamont, sa vada ce-i cu mine. Nici de animale nu mi-e frica. Vine o vulpe, dar o alunga cotoiul asta… Mai vin vreo doua ciute... Chiar langa chilie, mai incolo, e barlogul unui urs. Acum hiberneaza, dar vara ii mai dau cate un colt de paine si ii vorbesc, asa, ca unui om... Imi place mult padurea si o stiu mai bine decat padurarii... De plictisit, nu ma plictisesc niciodata. Am de facut cele 12 canoane, rugaciunile. Eram prin padure odata si m-am intalnit cu 3 vanatori. «Singur, parinte?», au zis ei. «Nu, taica». «Dar unde e fratele?», m-au intrebat ei, iar io am aratat in sus… Niciodata nu sunt singur, ci cu Dumnezeu“. E convins ca tot Dumnezeu i-a randuit si numele de calugarie, mai ales dupa ce a aflat ca si Sfantul Onufrie a trait tot in pustie si a avut o barba pana la pamant. Parintele coboara rar, poate doar de 3-4 ori pe an, in cazuri exceptionale, pentru a face dezlegari sau molitfe. In schimb, pe timp de vara, trec destui curiosi. Au venit de la Suceava, din toata tara, ba chiar si un preot din Chisinau, Vasile. Una din credincioase, Ana Buca, a venit pana acum de 5 ori sus, la parinte, desi are 87 de ani. Pe toti oaspetii el ii primeste cu dragoste, daca vin pentru un sfat.

„N-am ce cauta in lume“

Tot credinciosii ii mai aduc de mancare, ceva gaz si lumanari. Rar, pentru ca nu pot ajunge lesne la el. In rest, pustnicul se multumeste cu ceaiuri, ciuperci, zmeura, mure, macese, adunate din timpul verii. „Aici vreau sa-mi dau sufletul in mainile lui Dumnezeu, daca asa o randui. Nici nu stiti ce frumos e sa stai sa te rogi in apropierea prapastiei, sa-ti constientizezi pacatele, sa admiri creatia Lui, de aici, de sus. Jos e coruptie mare, care a intrat pana si in Biserica. Aud ca se fac hirotonii pe bani, ca la calugari le fac legitimatii, de parca Sfintii Apostoli au avut legitimatii, iar haina ti-o poate lua cineva dupa ce ai depus voturile! Calugarii au masini personale, calculatoare, se vinde mirul, se fac vrajitorii... Aici, daca e nevoie, fac liturghia pe butuc, cum a facut parintele Cleopa, sau ca Sfantul Serafim din Sarov care punea o icoana intr-un copac, iar pentru el padurea era cea mai mare catedrala… N-am ce cauta jos, in lume...“ Cu modestia calugarului, parintele Onufrie nu vrea sa fie numit nici pustnic, nici schimnic, ci doar „un umil vietuitor“…

                                                                      Fotoreportaj de Florian BICHIR
                                                                     Lumea credintei, anul II, nr. 1(6)

Luna noiembrie în 29 de zile: pãtimirea Sfântului Mucenic Paramon si a celor împreunã cu dânsul (+250).

      În vremea rau credinciosului imparat Decius (250-253) era in rasarit un dregator cu numele Achilin, care aprig prigonea pe crestini. Odata, acesta a adunat in temnita trei sute saptezeci de crestini si vrand el sa mearga la via sa cea din Valsatin, a poruncit sa fie dusi si crestinii prinsi, impreuna cu el. Ca, aveau a trece pe langa capistea idolului Poseidon si voia sa-i sileasca sa jertfeasca acolo idolilor. Deci, ajungand la capistea aceea, ii silea pe crestini, pe fiecare, vreme indelungata, sa aduca jertfa spurcatului Poseidon. Si n-a putut sa-i induplece pe dansii, nici cu imbunari, nici cu ingroziri.
        S-a intamplat atunci ca a trecut pe acolo un oarecare barbat cinstit, cu numele Paramon, crestin cu credinta. Acesta, vazand atata multime de mucenici gatiti spre junghiere, a venit inaintea capistei idolesti si a strigat cu glas mare: "O, atatia drepti, fara de vina, junghie spurcatul dregator, pentru ca ei nu se inchina idolilor lui celor muti si fara de suflet". Acestea zicandu-le, in auzul tuturor, a purces in calea sa. Dar dregatorul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de manie si a poruncit slujitorilor lui ca indata sa-l alunge si sa-l omoare. Iar Paramon, nestiind de porunca aceasta a dregatorului, mergea pe drumul sau. Si, iata, slujitorii l-au ajuns pe el si l-au prins. Si, mai intai i-au tras afara din gura limba, care mustrase si ocarase pe dregatorul chinuitor si i-au impuns-o cu trestii ascutite.
        Apoi i-au infipt trestii ascutite in toate madularele, iar dupa aceasta l-au strapuns cu sulitele. Si asa, Sfantul Mucenic Paramon si-a dat cinstitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. Intru acelasi ceas si Sfintii Mucenici, cei trei sute saptezeci, mai inainte pomeniti, fiind chinuiti langa capistea lui Poseidon, au fost taiati pentru marturisirea lui Hristos.

Întru aceastã zi, cuvant din Pateric, ca nu este bine sã dea monahul cele de trebuintã la rudele sale, cã foc este.

        Un calugar avea in lume un frate sarac si cele ce avea in chilia lui le da fratelui mirean, insa pe cat ii da lui, acela inca mai mult saracea. Deci, ducandu-se calugarul sa spuna aceasta staretului, i-a zis lui staretul acela: "Eu te voi invata pe tine sa faci asa: de acum inainte sa nu-i mai dai lui; ca sa nu te vatameze si pe tine si pe dansul, ci sa-i zici lui: Frate, cand am avut eu, iti dam tie, iar acum tu, din ceea ce vei dobandi, sa-mi aduci si mie. Si orice-ti va aduce tie, primeste de la dansul. Si de vei vedea undeva strain, sarac sau batran, da-le lor si roaga-i pe ei sa faca rugaciuni pentru dansul". Deci, mergand calugarul acela, a facut asa si dupa ce a venit la dansul fratele sau mirean, el indata i-a spus lui, precum il invatase pe el staretul. Si s-a dus fratele lui mahnit.
        Insa, a doua zi, luand din ostenelile lui putine verdeturi, le-a si adus fratelui sau calugar, iar acesta, luandu-le pe ele, le-a dat batranilor si i-a rugat pe ei sa faca rugaciuni pentru fratele lui. Si, luand binecuvantare, s-a intors la casa sa. Apoi, iarasi, a mai adus fratelui trei paini si verdeturi si, luandu-le, calugarul a facut la fel ca si mai inainte si, luand binecuvantare, iarasi s-a dus. Deci, a venit a treia oara, aducand multe de trebuinta si vin si peste, incat, vazandu-le fratele, s-a inspaimantat. Si, chemand pe saraci, i-a odihnit pe ei. Zis-a dar calugarul catre fratele lui: "Iti trebuie oare ceva de la mine?" Iar mireanul i-a raspuns: "Nu-mi trebuie nimic, stapanul meu, ca atunci cand luam de la tine, ca focul intra in casa mea si manca lucrurile, iar de cand n-am mai luat, nadajduindu-ma spre Dumnezeu meu, de toate sunt indestulat".
        Deci, calugarul, ducandu-se, a spus staretului toate cele ce se facusera. Iar staretul i-a zis lui: "Oare, nu stii ca lucrul calugarului este foc si oriunde intra arde? Iar daca cineva aduce milostenie la calugari, apoi primeste rugaciuni de la dansii si asa se binecuvanteaza si se imbogatesc unii pe altii.

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin, despre cei rãposati.

        Acel cuvant, ce zice ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui si la venirea Ziditorului, fiecare va secera ceea ce a semanat, precum si toate cate se vor zice la infricosatul Lui raspuns, toate despre sfarsitul lumii acesteia sunt. Ca atunci nicidecum nu va mai fi ajutor vremelnic si toata cearta va inceta, fiindca targul se va strica, nu va mai fi nici cumparare, nici dobanda. Ca, unde vor fi atunci saracii, slujbele, unde cantarile, unde faptele bune? Drept aceea, mai inainte de ceasul acela, unul pe altul sa ne ajutam. Ca nu este nedrept Dumnezeu, ca sa uite faptele, dupa cum zice dumnezeiescul Apostol. Iar Atanasie, in cuvintele sale a zis: "Macar si in vazduh de se va fi dus, cela ce s-a savarsit intru buna credinta, tu insa sa nu ostenesti de a-i aprinde la mormant undelemn si lumanari, chemand pe Hristos Dumnezeu, ca primite sunt acelea de Dumnezeu si multa rasplatire aduc, ca undelemnul si lumanarea sunt ca ardere de tot, iar dumnezeiasca si cea fara de sange jertfa este curatire. Iar ceea ce se da la saraci, mai mult decat toata facerea de bine foloseste. Aceasta, dar, stiuta sa fie, ca jertfa cea de gand acelor morti le foloseste, care, in aceasta viata, au petrecut cu infranare de la faptele rele. Pentru aceea, si dupa moarte, le folosesc lor, cele ce se fac aici pentru dansii.
        Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Luna noiembrie în 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Stefan cel Nou Mãrturisitorul (+766).

      Sfantul Stefan, numit cel Tanar, a trait pe vremea imparatiei lui Anastasie (713-715), patriarh al Bisericii fiind Sfantul Ghermano. Era nascut in cetatea imparateasca, fiu al unor parinti crestini, Ioan si Ana. Din tinerete, s-a deprins cu cartea si, copil fiind, in toate zilele, se afla cu maica sa in Biserica lui Dumnezeu, ducand o viata aspra si cu fapte bune.
        Venind Leon Isaurul la imparatie (717-741) a ridicat razboi in popor, zicand ca, adica, este o mestesugire idoleasca a cinsti Sfintele icoane si a pus la chinuri pe cei ce erau prinsi ca se inchina icoanelor. Inainte de a fugi in Sicilia, parintii lui Stefan isi pusesera la adapost copilul, care era acum un tanar ca de 16 ani, in manastirea Sfantului Auxentie, asezata nu departe de Calcedon, unde staretul Ioan il primi cu multa bucurie si unde curand, fu asezat in randul calugarilor si mult sporea in duhovnicestile nevointe, biruind pornirile trupului. Tanarul Stefan nu implinise 30 de ani cand fericitul Ioan, staretul si egumenul sau, s-a odihnit in pace in Domnul si, timp de zece ani, Sfantul, fiind ales egumen, purta grija manastirii sale, cu multa inima, dupa care, incepu si pentru el vremea schivniciei si a patimirilor.
        Ca, intre timp, muri si Leon imparatul, fiind mustrat din destul de fericitul Ghermano patriarhul, si, in locul lui veni la imparatie fiul sau Constantin, zis Copronim (741-775), care a facut rele si mai mari decat tatal sau, pradand si pustiind bisercile, sfaramand cu toporul si arzand Sfintele icoane, izgonind si chinuind in tot felul pe monahi. Deci, acesta, afland si de Sfantul Stefan, ca se inchina icoanelor, iar pe el, imparatul il numeste eretic, a trimis de l-au prins si, dupa multe chinuri, l-au inchis in temnita ce se zice Pretorion, unde erau inchisi si alti parinti alesi, ca erau toti la numar patruzeci si doi. Si mai erau acolo si altii de prin alte tari, trei sute la numar, dintre care unora le erau taiate nasurile, altora urechile, altora ochii scosi si mainile taiate si barbiile rase, pe care aflandu-i, fericitul Stefan ii saruta si-i indemna spre pocainta si faceau impreuna, la inchisoarea Pretorionului, toata randuiala si slujba calugareasca, ca si cum s-ar fi aflat intr-o manastire.
        Deci, afland imparatul de aceasta, ca Pretorionul s-a facut manastire, prin Stefan, la unsprezece zile de la intrarea in acel Pretorion, l-au scos de la inchisoare si, stand inaintea imparatului, acesta a poruncit de l-au trantit la pamant, batandu-l cu pietre si cu toiege, iar unul din ucigasii aceia a luat un lemn si, lovindu-l in cap, i-a despicat sfantul cap si asa si-a dat cinstitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu si a luat cununa marturisirii. Iar ceilalti ucigasi, legand trupul sau de cai, l-au tarat gol pe uliti, incat i se zdrobeau mainile si picioarele, in vreme ce un altul, vrand sa faca mai multa multumire imparatului, luand o piatra mare, i-a spart Sfantului trupul. Deci, ce a mai ramas din trupul Sfantului, l-au aruncat la locul ce se chema al lui Pelaghie. Iar de aici, luandu-l niste crestini, l-au ingropat la loc de cinste. Dumnezeului nostru, slava!

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh si cei împreunã cu dânsul (+303).

        Mucenicul Irinarh se tragea cu neamul din cetatea Sevastia. Deci, tanar fiind, facea slujba ucigasilor si, cand erau chinuiti Mucenicii, slujea si el la chinuirea lor. Deci, intamplandu-se ca, in zilele imparatului Diocletian, niste femei crestine, sapte la numar, au fost date la chinuri de Maxim, domnul Sevastiei, sufletul lui Irinarh s-a luminat cu dumnezeiescul dar al lui Dumnezeu, vazand pe femeile acelea imbarbatandu-se pentru Hristos si rusinand pe tiran cu minunile ce faceau. Pentru aceasta, marturisind si el, pe fata, cu indrazneala, pe Hristos, si, descoperindu-se ca este crestin, a fost aruncat mai intai intr-un iezer adanc, din porunca tiranului. Deci, iesind de acolo viu, l-au bagat intr-un cuptor aprins si, fiind pazit si de foc, prin minune, i-au taiat capul si, impreuna cu el, si preotului Acachie, care-l botezase.

Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam, despre bogati si sãraci.

A fost un imparat mare si bogat si slavit si i s-a intamplat lui a calatori intr-o trasura aurita si inconjurata de ostasi, precum se cade imparatilor. Deci, a intalnit doi oameni imbracati in haine rupte si proaste, trasi la fata si galbenil; insa, imparatul ii cunostea pe ei, ca prin obosire trupeasca, cu osteneala postului si cu sudoare, isi cheltuisera trupul. Si cum i-a vazut pe ei, a sarit indata din trasura si, cazand la pamant, s-a inchinat lor. Apoi, sculandu-se, ii cuprindea pe ei cu dragoste si-i saruta. Dar dregatorii lui nu se invoiau cu acestea si carteau, ca facea ce nu se cade slavei imparatesti. Insa, ei, nepricepandu-se, nici indraznind a-l mustra in fata, au spus fratelui imparatului sa graiasca cu el, zicandu-i: "Nu ti se cade a defaima slava coroanei imparatesti". Dar acesta, graind fratelui sau, imparatul i-a dat un raspuns pe care fratele sau nu l-a inteles.
        Deci, avea obicei imparatul acela, cand da cuiva un raspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trambita de moarte sa afle porunca cea imparateasca, iar glasul trambitei il cunosteau toti, ca vinovat se face acela de osandire la moarte. Si, facandu-se seara, a trimis imparatul o trambita de moarte, ca sa trambiteze la poarta casei fratelui sau. Iar acesta cum a auzit trambita cea de moarte, nu mai intelegea nimic si, la aceasta s-a gandit toata noaptea. Iar a doua zi, imbracandu-se in haine de mahnire si de plangere, impreuna cu femeia si cu fiii sai, au mers la palatul imparatului si au stat inaintea usilor, plangand si tanguindu-se. Deci, l-a chemat pe el imparatul la sine si, daca l-a vazut tanguindu-se, i-a zis: "O, nepriceputule, te-ai infricosat atat de un vestitor al fratelui tau, celui asemenea nascut ca tine si cinstit, fata de care nu te stii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus parere de ocara asupra mea, ca am sarutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au insemnat mie moartea, cu mai mare glas decat trambita? Si infricosata imi este intalnirea cu El, ca eu imi stiu cele multe si mari pacate, ce am savarsit. Deci, iata, am ales chip ca acesta, ca sa te inveti din insasi mustrarea ta. Asemenea, degraba voi mustra, la aratare, si pe cei ce s-au intocmit cu tine la defaimarea cea asupra mea". Si asa socotind si pe fratele sau invatandu-l, l-a slobozit pe el la casa lui.
        Dupa aceea, a poruncit imparatul sa se faca patru sipete de lemn. Si a hotarat ca doua dintr-insele sa se inveleasca cu aur sa se puna intr-insele oase de morti; si, cu piroane de aur, le-a incuiat pe ele. Iar pe celelalte doua le-a uns cu rasina si cu smoala si le-a umplut cu pietre scumpe si cu margaritare de mult pret si toate binemirositoarele miresme si le-a infasat pe ele cu niste tesaturi aspre de par. Si a chemat pe dregatorii, cei ce se smintisera de dansul pentru intampinarea smerita a celor doi oameni, si a pus cele patru sipete inaintea lor, ca sa socoteasca de cat pret sunt vrednice cele aurite si de cat pret cele unse cu rasina. Iar ei, pe cele aurite le-au pretuit, zicand ca de mult pret sunt vrednice, ca le socoteau pline de imparatesti coroane si braie. Iar cele unse cu smoala si cu rasina, ziceau ca sunt de un pret mic si prost. Deci le-a zis lor imparatul: "Am stiut eu ca asa se cuvine a va grai voua, ca ochi trupesti si trupesc chip aveti, dar aici nu se cade a socoti asa, ci a vedea si cu ochii sufletului, pe cele ce sunt inlauntru, fie cinste, fie necinste". Si a poruncit imparatul sa deschida sipetele cele aurite si, deschizandu-le, rau miros a iesit dintr-insele si, asa, s-a vazut ca sunt urate. Si le-a zis lor imparatul: "Acesta este chipul celor ce sunt imbracati in haine luminoase si slavite, mandrindu-se cu multa putere si slava, iar inlauntru sunt pline de oase moarte si de lucruri rele". Dupa aceea, a poruncit sa deschida pe cele rasinite si unse cu smoala. Si, deschizandu-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu stralucirile ce se aflau intr-insele si cu buna mireasma ce iesea din ele. Deci, le-a zis imparatul: "Oare, stiti cu cine se aseamana sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriti, ce erau imbracati in haine proaste, al caror chip dinafara vazandu-l voi, ati socotit defaimare a coroanei imparatesti, plecaciunea mea pana la pamant inaintea lor. Dar eu m-am minunat de dansii, cunoscand cu ochii sufletului frumusetea si cinstea lor sufleteasca si i-am socotit mai buni decat coroanele, mai buni si mai cinstiti decat imparatestile mese". Si asa, imparatul a infruntat pe dregatorii sai si i-a invatat pe ei a nu se sminti de cele vazute cu ochii trupului, ci sa ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlauntru. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Îndreptar de spovedanie

Toţi cei care am primit taina Sfântului Botez, ne numim creştini pentru ca ne-am spălat de păcatul strămoşesc şi ne-am facut fii lui Dumnezeu, după dar, prin Iisus Hristos. La Botez ne-am lepădat de satana şi de toate lucrările lui, dar cum mai toţi am fost botezaţi mai mici şi nu prea am ştiut noi ce mare importanţă are Botezul asupra sufletului şi trupului nostru, am început să uităm datoriile noastre către Dumnezeu şi ne-am lăsat prinşi de valurile vieţii care ne-au cufundat în marea păcatelor, făcând o mulţime de nelegiuiri şi chiar înecându-ne în tot felul de păcate. De aceea, cu toţi am păcătuit de la vârsta de 7 ani, de când ni se ţin în seamă păcatele şi de Dumnezeu, cu toţii: bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi domnitori, mireni, preoţi şi călugări şi fără îndoială că toţi suntem leproşi cu diferite păcate. Nimeni nu poate să spună că n-a făcut păcate, căci este un mincinos. Păcate fac şi copii până la 7 ani, dar nu li se socotesc de Dumnezeu; acele păcate cad asupra părinţilor lor şi asupra celor care îi împing la rele şi nu îi învaţă cele bune. Căinţa nu trebuie sa fie de moment, să ne căim ca Petru toată viaţa, până la sfârşit, şi să vedem păcatele înaintea ochilor ca David, care spune în Psalmul 50: „că fărădelegea mea eu o cunosc şi pacatul meu înaintea mea este pururea”, pentru că cel ce nu se căieşte din inimă pentru ce a făcut foarte uşor se întoarce la aceleaşi păcate şi le face iarăşi, chiar mai grele şi mai multe. Nu trebuie să te ruşinezi a spune păcatul aşa cum l-ai făcut, adică arătând toată gravitatea lui. Să spui toate năravurile tale, să nu arunci vina pe unul şi pe altul, să te osândeşi pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu şi a preotului, şi să-i arăţi toate rănile păcatelor zicând: „din lenevirea mea şi din nesimţirea mea, am mâniat pe Dumnezeu, mi-am rănit sufletul şi trupul şi acum mă aflu osândit la temiţele iadului şi la muncile veşnice”. Spovedania să o faci odata, adică să nu spui unele păcate la un preot şi altele la un altul, de frică să nu te oprească de la Împărtăşanie, fiindcă mare greşeală faci, căci păcatele care le ştii şi nu le spui din ruşine sau din altă pricină, ţi se dublează şi mai bine nu te-ai fi spovedit decât să faci un asemenea păcat, asemănându-te cu Iuda cel plin de vicleşug care avea păcatul trădării lui Iisus în minte şi în inimă, şi nu-l mărturisea nici Domnului, care era de faţă, nici ucenicilor Lui.De aceea a căzut în deznădejde şi s-a spânzurat.Numai  păcatele cele mici, neînsemnate, se iartă la spovedit, dacă nu ţi-ai adus aminte cu niciun chip de ele, pentru că păcatele cele mari este imposibil să le uite cineva deoarece îl mustră conştiinţa. Înainte de a merge la Spovedanie să-ţi aduci aminte dacă eşti supărat cu cineva şi nu l-ai iertat, şi să nu îndrzneşti să te spovedeşti dacă n-ai iertat din inimă pe cel ce ti-a greşit. Dacă l-ai rugat de iertare prin salutări şi prilejuri bune, şi nu vrea să-ţi răspundă, păcatul este al lui, iar dacă tu l-ai iertat din inimă poţi să te spovedeşti.
E bine să faceţi Spovedania amănunţită atunci când preotul duhovnic nu este prea aglomerat, adică în ajunul sărbătorilor mari sau când are alte servicii de făcut. Păcatele pe care le-aţi făcut o dată şi nu le-aţi mai repetat nu mai trebuiesc spuse, mai ales dacă aţi primit canon pentru ele. Duhovnicul este dator să dea canon celui care se spovedeşte, pentru păcatele lui şi după puterea celui care s-a spovedit, ca să se poată vindeca făcând canonul. Iar dacă duhovnicul nu ţi-a dat niciun canon, să te canoniseşti singur aşa cum au făcut Zaheu, Maria Egipteanca şi ca alţi păcătoşi care prin canon s-au curăţit şi spalat de întinăciunea păcatelor. Foarte mult contează spovedania sinceră pe care o faci în faţa lui Dumnezeu şi înaintea preotului care este martor că ai spus acele păcate.După ce ţi-ai întocmit lista cu păcatele pe care le vei găsi în continuare, mai întâi pregateşte-te, dacă se poate înainte, şi cu ceva post şi rugăciune şi citeşte-ţi-le singur în odăiţa ta, înaintea Sfintelor Icoane, cu candela aprinsă şi spune-le lui Dumnezeu cu lacrimii, cu metanii câte poţi şi zii rugaciunea acesta:
„Doamne Dumnezeul nostru, cel bogat întru milă şi necuprins întru îndurări, care eşti Singur din fire fără de păcat Te-ai făcut om, ascultă în ceasul acesta, acestă dureroasă rugăciune a mea, că sărac sunt eu şi lipsit de fapte bune şi inima mea s-a tulburat întru mine. Că Tu, Doamne, Preaînalte Împărate al cerului şi al pământului, ştii că toate tinereţile mele le-am cheltuit întru păcate şi umbând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie diavolilor, cu totul am urmat întru tot diavolului, tăvălindu-mă întotdeauna în gunoiul poftelor. Că întunecându-mi-se gândul, din copilărie şi până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea sfântă, ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut râs şi batjocoră diavolilor, nicidecum în minte socotind, că nesuferită este urgia îngrozirii Tale, cea asupra păcătoşilor şi gătită fiind gheena focului. Şi dintru această pricină în deznădăjduire căzând, şi nicidecum în simţire de întoarcere fiind, pustiu şi gol în dragostea cea de la Tine m-am făcut. Că ce fel de păcate nu am făcut? Ce lucru drăcesc nu am lucrat? Ce faptă grozavă şi înverşunată nu am săvârşit cu covârşire şi cu sârguinţă?  Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupeşti; trupul mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi l-am pângărit cu învoire spre păcat. Toate mădularele ticălosului meu trup a lucra şi a sluji la păcate le-am pornit. Şi cine, dar, nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, mânia Ta o am întărâtat, eu singur urgia Ta asupra mea o am aţâţat, eu singur răutate înaintea Ta am făcut, întrecând şi covârşind pe toţi cei din veac păcătoşi, fără de asemănare păcătuind şi fără de iertare. Ci, de vreme ce eşti Multmilostiv şi Multmilosârd, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc pe sine-mi înaintea înfricoşatului şi nesuferitului Tău divan şi, ca şi cum m-aş atinge de Preacuratele Tale picioare, dintru adâncul sufletului strig Ţie:
Milostiveşte-Te, Doamne, iartă-mă Îndurate, ajută neputinţei mele, plecă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea şi lacrimile mele să nu le treci cu vederea! Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc şi rătăcit fiind întoarce-mă, şi întorcându-mă îmbrăţişează-mă şi mă iartă căci mă rog. Pentru că nu ai pus pocăinţa drepţilor, nu ai pus iertare celor care nu greşesc, ci ai pus pocăinţă asupra mea, păcătosului, pentru acelea care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorului de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut şi să văd înălţimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele.
Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi-mi dă umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire de inimă spre îndreptare, ca astfel cu bună nădejde şi cu adevărată şi deplină adeverire să merg la lumea cea de acolo, lăudând şi binecuvântând totdeauna Preasfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh; acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
Este foarte important ca în faţa preotului duhovnic să citiţi clar, desluşit, tare şi fără repezeală păcatele, să spuneţi şi de când nu v-aţi spovedit, sau dacă nu v-aţi mărturisit atunci toate păcatele, dacă le-aţi ascuns sau le-aţi uitat, dacă aţi primit canon şi nu l-aţi împlinit, sau dacă aţi umblat din duhovnic în duhovnic pentru a nu fi oprit de la Sfânta Împărtăşanie. După ce v-aţi pregătit în felul acesta mergeţi cu încredere la scaunul judecăţii şi înaintea lui Hristos şi a preotului începeţi să vă spovediţi aşa:  „Mărturisesc Domnului Dumnezeului Atotţiitorului, carele este închinat şi slăvit în Sfânta Treime: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi tuturor puterilor îngereşti, tuturor sfinţilor şi sfinţiei tale sfinţite părinte, mărturisesc toate păcatele cu care am supărat pe Dumnezeu, în toate zilele vieţii mele până în ziua de astăzi, păcatele cu care am supărat pe aproapele meu şi cu care mi-am întinat sufletul şi trupul meu. Căci în păcate m-am zămislit, în păcate m-am născut din maica mea, în păcate am crescut şi vieţuit până în ceasul de acum.” Păcatele  Păcatele împotriva Duhului Sfânt :  -         Nu cumva ai avut încredere prea mare în mila lui Dumnezeu şi ai zis că El este Milostiv şi te va ierta de păcate şi aşa fără înfrânare ai păcătuit mereu şi ai amânat pocăinţa din an în an până la bătrâneţe? -         Nu cumva te-ai deznădăjduit de mila lui Dumnezeu, zicând că poţi păcătui mereu că tot nu te va ierta Dumnezeu? -         Nu cumva ai întristat pe Duhul Sfânt stând împotriva adevărului, adică socotind Biblia scornituri mincinoase, sau hulind Sfintele Taine, înjurând de Grijanie, de Dumnezeu, de Biserică şi de cele Sfinte? -         Nu cumva ai zis despre Maica Domnului peste care s-a coborât Duhul Sfânt că a mai avut copii şi că n-a rămas Fecioară după naştere, ci că este o femeie ca toate femeile, cum zic sectanţii? -         Nu cumva ţi-ai împietrit inima şi ai stat nepăsător la predicile din Biserică şi la chemările dumnezeieşti, prin semne şi minuni ce s-au făcut? -         Nu cumva ai stat împotriva preoţilor evlavioşi care au propovăduit dreapta credinţă şi ai râs de ei, sau i-ai batjocorit zicând ca-ţi merge rău că ţi-a ieşit popa înainte? -         Nu cumva ai stat împotriva copiilor sau la altcineva, care s-au hotărât să urmeze mai serios credinţa şi i-ai batjocorit zicându-le că au înnebunit, că s-au prostit, că s-au rătăcit, sau i-ai spus la lume, ca să fie dispreţuiţi şi huiduiţi? -         Nu cumva din răutate ai dat învăţături la cineva împotriva dreptei credinţe ortodoxe? -         Nu cumva te-ai lepădat de credinţa ortodoxă şi te-ai rătăcit, trecând la vreo sectă? -         Nu cumva ţi-ai pus în minte să te omori, sau chiar te-ai hotărât să faci acest păcat cumplit?  Cercetează-ţi cugetul şi vezi dacă ai făcut aceste păcate strigătoare la cer, care urmează:  -         Nu cumva ai ucis pe cineva cu voia, sau în combinaţie cu alţii, sau din cauza ta a murit cineva cât de târziu? -         Nu cumva aţi ucis prunci în pântece? Ca bărbat ai fost de părere la uciderea pruncilor cu soţia ta, ai ajutat pe cineva să facă avorturi cu injecţii sau cu buruieni, sau cu sfaturi? -         Nu cumva ai făcut sodomie, adică bărbat cu bărbat sau femeie cu femeie? Nu cumva ai făcut păcate de urgie, care atrag urgia lui Dumnezeu asupra locului şi a acelor persoane, adică: când bărbatul nu întrebuinţează organele genitale aşa cum a lăsat Dumnezeu, ci întrebuinţează gura, dosul şi alte părţi? -         Nu cumva te-ai însoţit cu animale? Ca bărbat cu ce fel de animale şi ca femeie, la fel, cu ce fel de animale? -         Nu cumva ai asuprit pe săraci, văduve, orfani şi pe cei neputincioşi? -         Nu cumva ai oprit plata celor care ţi-au lucrat ceva sau care ţi-au vândut ceva? -         Nu cumva te-ai împrumutat de bani la cineva şi nu i-ai mai dat înapoi? -         Nu cumva ţi-ai batjocorit părinţii şi i-ai vorbit de rău, sau te-ai judecat cu ei? -         Nu cumva te-ai arătat nemulţumitor faţă de părinţi, nu i-ai ascultat, i-ai bătut şi i-ai chinuit făcându-le viaţa amară? -         Nu cumva nu i-ai îngrijit când au fost bolnavi, sau la vreme de bătrâneţe, nu cumva ţi-ai uitat părinţii după ce au murit şi nu le-ai făcut pomeni şi parastase cum ne învaţă Biserica?  Cercetează-ţi cugetul şi vezi dacă ai făcut aceste păcate, care sunt împotriva celor 10 porunci şi din care mai sunt şi din cele 7 păcate de moarte:  -         Nu cumva te-ai lepădat de credinţa ortodoxă şi ai trecut la vreo erezie? Ai fost măcar vreodată la adunările lor, ai zis vreodată că este bună şi religia lor? Să spui la spovedit şi dacă ai fost şi numai odată la adunarea lor! -         Nu cumva ai primit binecuvântare de la sectanţi, sau i-ai primit în casă, sau ai mâncat ceva de la ei, ori ai mâncat cu ei la masă? -         Nu cumva eşti căsătorit(ă) cu sectant(ă), sau ai vreun copil căsătorit cu sectant(ă) sau rătăcit? -         Nu cumva ai citit cărţi sectante, ateiste, păgubitoare de suflet, care atacă şi batjocoreşte religia Sfintei Biserici Ortodoxe? -         Nu cumva faci glume la adresa ortodoxiei şi a clerului? -         Nu cumva râzi de orbi, şchiopi şi ciungi, nu cumva spui glume şi iei în deşert numele lui Dumnezeu? Nu cumva te ruşinezi să te închini când treci pe lângă Biserică, sau pe lângă o troiţă? -         Nu cumva te-ai rugat vreodată cu faţa spre apus , spre miazăzi şi miazănoapte ca unii păgâni? -         Nu cumva iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu copiii, soţia (soţul), banii, făcând din ei nişte idoli? -         Nu cumva fumezi tutun spre bucuria diavolilor? Nu cumva dai cu roşu pe buze şi te parfumezi? Nu cumva te-ai mascat vreodată, făcându-te din bărbat femeie şi din femeie bărbat, sau ţi-ai pus mască de capră, de urs sau de diavol? -         Nu cumva porţi cercei în urechi, brăţări la mâini, mărgele şi zgardă la gât, nu cumva ţi-ai tăiat părul, sau ţi-ai făcut aluniţă pe obraz ca să placi oamenilor? -         Nu cumva ai avut intenţia să placi şi altor oameni şi să-i atragi în cursa desfrânării, afară de bărbatul tău? -         Nu cumva ai fost vrăjitoare, descântătoare, ghicitoare, la spiritism şi hipnotism şi dacă ai fost ţi-a descântat argintul viu, ţi-a turnat cositorul, ţi-a ghicit în cărţi, sau având ură de moarte pe cineva ai cerut să le pună cuţitul, ai cerut să lege bărbatul sau femeia să nu se mai poată împreună? Nu cumva ţi-ai căutat norocul cu papagalul, cu zodii, cu şoarece?  Aici adu-ţi aminte în care cursă ai căzut la aceste vrăjitoare şi spune exact şi adu-ţi aminte dacă ai mai dus acolo şi pe altcineva?  -         Nu cumva ai crezut greşit ca budiştii, în reîncarnare, adică sufletul când iese din om trece în porc sau alte diferite animale? -         Nu cumva ţii în casă cărţi pentru descântece, cărţi pentru explicarea semnelor, a viselor, a zodiilor, sau carţi de ghicit sau de joc? Nu cumva ai obiceiul să zici zău lui Dumnezeu, să iei numele Domnului în deşert, pomenindu-L la orice treabă nefolositoare? -         Nu cumva te-ai jurat strâmb, nu cumva dai diavolului, pe tine, pe cei din preajma ta sau oriice alt lucru din casă sau din afară? -         Nu cumva te-ai blestemat cu jurământ, ca să faci rău la cineva sau ai făgăduit cuiva ceva cu jurământ? Adu-ţi aminte dacă le-ai împlinit sau nu! -         Nu cumva înjuri de cele sfinte, nu cumva te-ai împărtăşit cu nevrednicie şi după împărtăşanie te-ai întors cu bucurie la păcate? -         Nu cumva ai silit, sau ai înşelat pe cineva cu bani ca să jure strâmb, ai cârtit vreodată împotriva lui Dumnezeu, la vreo boală, sau la vreo supărare, nu cumva ai făgăduit să dai bani, veşminte, obiecte, case, pământ,  la vreo Sfântă Biserică, sau Mânăstire şi nu te-ai ţinut de cuvânt? -         Nu cumva te-ai jurat zicând să orbesc, să mor, să n-am parte de copiii mei şi altele? Nu cumva ţi-ai cerut moartea la vreme de bolă şi de necazuri? -         Nu cumva lucrezi în duminici şi sărbători, sau te duci la vânătoare în aceste zile sfinte, sau faci adunare nelegiuită cu băuturi, cu jocuri, cu cânteceşi înjurături şi altele? -         Nu cumva vii prea târziu la Biserică şi când vii cauţi locul cel din frunte? Asculţi cu evlavie slujba Sfintei Liturghii, predicile şi Cazania, sau umblii de colo-colo stricând liniştea celorlalţi? -         Nu cumva când vii la Biserică te împodobeşti cu bluze şi fuste transparente, cu capul descoperit, cu pantaloni şi faci sminteală bărbaţilor trufindu-te cu acestea? Să ştii că rugăciunea nu-ţi este primită dacă vii aşa  şi în loc să te foloseşti, pleci cu blestem şi afurisenie înapoi. -         Nu cumva îţi place să vorbeşti şi să povesteşti în Biserică? -         Nu cumva ai ajunat sâmbăta şi duminica şi ai făcut metanii în aceste zile? -         Nu cumva ai intrat în Biserică având scurgerea de sânge lunară ca femeie? -         Nu cumva ai stat la masă fără rugăciune sau te-ai culcat fără rugăciune? Nu cumva ai botezat sau cununat pe cineva a doua oară, crezând că prima slujbă nu a fost primită? -         Nu cumva ca părinţi de copii, ce sunteţi, nu i-aţi iubit şi îngrijit deopotrivă, nu i-aţi învăţat rugăciuni şi sfânta religie? -         Nu cumva nu-ţi înveţi copiii să se spovedeasca şi să se împărtăşească şi nu-i fereşti de anturaje rele? -         Nu cumva ai povăţuit copiii să mergă cu vitele prin ierburile şi bucatele altor aomeni? -         Nu cumva aţi păcătuit în faţa copiilor, făcându-vă pofta ca soţi? Nu cumva ca bărbat ţi-ai urât femeia, batjocorind-o ca pe o roabă şi când a fost bolnavă nu ai căutat-o, îngrijind-o cu medicamente sau cumpărându-i cele de trebuinţă? -         Nu cumva ca soţie nu te-ai supus bărbatului, din contră l-ai ocărât şi drăcuit că nu-ţi cumpără îmbrăcăminte luxoasă? Nu cumva ţi-ai atras copiii de partea ta, învăţându-i să-l urască şi să se îndepărteze de tatăl lor? -         Nu cumva ai pus spurcăciuni în mâncare, în cafeaua soţului tău spurcându-l cu descântece de la vrăjitoare, sau cu altceva din cele femeieşti? -         Nu cumva ai amărât viaţa altora, ai aţâţat pe cineva la bătăi şi ucideri, sau le-ai zdruncinat sănătatea din care cauză au şi murit? -         Nu cumva ai omorât copii după botez, sau ai lăsat vreun copil să moară nebotezat? -         Nu cumva din neglijenţa ta ţi-a murit vreun copil înăbuşit, sau a căzut în apă şi s-a înecat, sau a căzut în foc şi s-a ars? -         Nu cumva ţi-ai lepădat copii vii, botezaţi, pe străzi, în târguri, la uşa Bisericii şi în alte locuri pe unde trec oamenii ca să-i ia şi să-i crească? -         Nu cumva ai făcut prinsoare cu cineva ca să-l întreci în mâncări, băuturi, ridicături, sărituri, jocuri şi strigări, prin care ţi-ai pierdut sănătatea sau altceva? -         Nu cumva ai privit cu plăcere la împreunarea animalelor? -         Nu cumva ai privit cu plăcere filme pornografice, ilustrate, tablouri, statui, reviste aţâţătooare la păcatul desfrânării? Nu cumva ai în casă, pe pereţi astfel de idoli ilustrate şi reviste pornografice? -         Nu cumva faci păcatul onaniei, sau ai făcut cu altul, adică bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie? -         Nu cumva ai stricat fecioria unei fete? Nu cumva ai curvit cu femeie vaduvă, sau ai preacurvit cu o altă femeie (sau bărbat)? Nu cumva ai curvit cu vreo faţă bisericească? -         Nu cumva ai curvit cu rudenie, soră, verişoară, naşă? Nu cumva ai curvit cu vreo femeie de altă religie? Aici te fac atent din nou, frate şi soră, ca să spui exact cu cine ai păcătuit adică ce fel de rudă îţi este şi dacă femeia a avut bărbat sau nu, fiindcă păcatul acesta al curviei ori se micşorează, ori se îngreunează. -         Nu cumva sunteţi căsătoriţi cu rudenii? Spuneţi la spovedit, ce fel de rudenii şi cereţi să vă sfătuiască ce să faceţi? -         Nu cumva ai păcătuit cu soţia ta în sărbători, duminici şi sâmbăta, miercurea şi vinerea şi în cele patru posturi de peste an? -         Nu cumva v-aţi împreunat în timpul ciclului, sau după naşterea pruncului până la 40 de zile? Nu cumva aţi culcat în pat fetele cu băieţii după vârsta de 7 ani? -         Nu cumva v-aţi culcat în pat ca tată cu fetele tale şi ca mamă cu băieţii tăi după vârsta de 7 ani? -         Nu cumva te-ai căsătorit cu o altă femeie înainte să divorţezi de cea dinainte? Nu cumva ai trăit mpcar o zi cu femeia ta fără cununie religioasă? Să ai grijă să spui chiar dacă te-ai cununat civil, că acest păcat nu se iartă decât prin spovedanie. -         Nu cumva ai mai păcătuit având femeie, cu femeia de care ai divorţat, că acest păcat este preacurvie? -         Nu cumva ai prieten sau mai mulţi aşa cum este obiceiul acum de a trăi în păcate? Ori te cununi ori te desparţi fiindcă focul gheenei te aşteaptă. -         Nu cumva ai furat ceva de la vreo Biserică sau Mânăstire? Nu cumva te-ai lăcomit şi ai furat ceva din averea aproapelui, sau ai poftit averea aproapelui, sau soţia lui, sau copiii lui, sau vitele şi lucrurile aproapelui tău? -         Nu cumva ai ajutat prin vorbe şi fapte pe cineva să înstrăineze averea Bisericii, Mânăstirilor sau a vecinilor tăi? -         Nu cumva te-ai îmbogăţit prin minciuni şi prin martori mincinoşi? -         Nu cummva te îmbeţi şi faci scandaluri, bătăi şi certuri în casă şi între vecini? -         Nu cumva ai furat vite, păsări, ouă sau altceva? Să ştii că păcatul nu se iartă până nu dai înapoi lucrul furat, iar dacă nu mai trăieşte persoana aceea să împarţi la săraci! -         Nu cumva ai judecat şi osândit pe cineva, pe drept sau pe nedrept, nu cumva ai băgat vrajbă între oameni sau între preoţi, sau între părinţi şi copii? Nu cumva ai fost mărturie mincinoasă la vreun proces? -         Nu cumva ai spus minciuni prin care ai păgubit pe alţii trupeşte şi sufleteşte? Nu cumva ai pârât pe cineva sau ai vorbit cu două înţelesuri, ca să semeni ceartă între oameni?  Aici iar te fac atent să judeci bine ce fel de minciună ai spus, că nu e deajuns să spui numai atât: am minţit! Adu-ţi bine aminte şi cercetează-ţi conştiinţa şi cu ajutorul celor de mai sus, că minciuna e ca şi furtul; adică una e când furi un ou şi alta e când furi un bou. Una e când spui o minciună care să nu cauzeze vreun rău, sau alta e când spui o minciună la vreun proces, sau calomniezi pe cineva, sau să faci vrajbă, sau să spargi o casă despărţindu-i pe soţi.  -         Nu cumva ai înşelat pe cineva cu bani, sau ai pus apă în lapte, sau în vin, sau în alt chip ai făcut înşelăciune? -         Nu cumva ai mutat hotarul ogrăzii şi al grădinilor tale şi te-ai judecat cu vecinii? -         Nu cumva eşti plin(ă) de mândrie, te înalşi cu gândul că eşti cineva, te mândreşti că eşti frumoasă, te mândreşti că eşti învăţat, te mândreşti că ai copiii învăţaţi şi frumoşi? Nu cumva te mândreşti că eşti de neam mare, că ai neamuri bogate, sau te mândreşti cu haine, obiecte şi avere? -         Nu cumva din cauza mândriei ai cazut în făţărnicie, în obrăznicie şi ai devenit încăpăţânat, îngâmfat şi ambiţios? -         Nu cumva ai căzut în mândrie, retezându-ţi părul capului, scoţându-ţi sprâncenele, porţi rochie scurtă şi strâmtă şi tocuri înalte? Nu cumva din cauza mândriei ai râs de păcatele altuia, ai râs de sărăcia şi de îmbrăcămintea altora, ai râs de portul sau de corpul unuia sau al altuia că este prea gras sau prea slab? -         Nu cumva ai ascultat la ferestrele altora, ca să semeni zâzanie în lume? Nu cumva eşti nesăţios, nedrept şi trădător? -         Nu cumva ai dat bani cu camătă ca să iei înapoi cu dobândă? Nu cumva ai plâns cu lacrimi de deznădejde atunci când ai pierdut ceva din averea ta? -         Nu cumva ai în minte gânduri spurcate, vorbeşti glume curvăsăreşti, ai făcut cu ochiul la cineva, priveşti cu poftă trupul altuia (alteia), ai trimis scrisori cu scopul desfrânării? -         Nu cumva ai clevetit pe cineva, prin şoapte sau ai făcut semne cu mâna? Nu cumva te-ai bucurat de paguba sau necazul altora, nu cumva ţi-a părut rău de fericirea şi norocul altora? -         Nu cumva n-ai vrut să ierţi pe cineva care ţi-a cerut iertare, sau nu cumva nu te-ai plecat cu smerenie să ceri iertare de la aceia pe care i-ai supărat? Nu cumva eşti nerecunoscător, porţi ură şi ţii minte răul pe care ţi l-au făcut alţii? -         Nu cumva ai povestit altora păcatele aproapelui tău? Nu cumva eşti lacom la mâncare, la băutură şi la altele şi calci cele 4 posturi sfinte de peste an, ajunările şi zilele de miercuri şi vineri, mâncând de dulce în lăcomia ta? -         Nu cumva din cauza lăcomiei că ai mâncat sau ai băut peste măsură, ai vărsat după împărtăşanie? Ai mâncat ceva pe ascuns de familia ta? Nu cumva ai mâncat ceva spurcat, carne de animale moarte, carne de şoarece (nutrie), păsări moarte, pască evreiască sau ceva de la vreo vrăjitoare? -         Nu cumva ai mâncat ceva de furat, sau ai învăţat copiii să fure, mâncând împreună bucate furate? -         Nu cumva eşti tare mânios şi supărăcios, înjuri, baţi, nu cumva ai scuipat şi rănit pe aproapele, nu cumva ai bătut animalele, punând să ducă peste puterea lor? -         Nu cumva ai ţinut mânie pe cineva o zi, o lună, săptămâni sau ani? Nu cumva ai mizerie cuiva, slugilor, elevilor de şcoală, soţiei sau copiilor? -         Nu cumva eşti leneş la rugăciune, la treburi, te leneveşti să mergi la Biserică, te leneveşti să-ţi faci canonul dat de duhovnic? Nu cumva dormi în timpul Sfintei Liturghii la Biserică sau acasă? -         Nu cumva ai amânat din lene să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti, să faci fapte bune şi rugăciuni? Nu cumva din lene nu vrei să stai în genunchi la rugăciune, sau nu chemi preotul să-ţi facă sfeştanie? -         Nu cumva locuieşti în casă nesfinţită de de preot prin sfânta aghiasmă? -         Nu cumva din lenevire ţi-ai uitat mormintele părinţilor neîngrijite? Nu cumva din lene n-ai păzit făgăduinţele date la Sf. Botez sau la călugărie? -         Nu cumva te-ai împrietenit cu necredincioşii şi ai luat în batjocoră sfânta credinţă? -         Nu cumva ai amânat pocăinţa de azi pe mâine, de la un post la altul? Nu cumva din lene stând în Biserică ţi-ai lăsat mintea să hoinărească după păcate privind îmbrăcămintea şi persoanele din biserică? -         Nu cumva te-ai lenevit a-ţi pedepsi copiii când au făcut răutăţi şi păcate? -         Nu cumva n-ai învăţat şi sfătuit pe cel pe care îl vedeai greşind? Te-ai rugat pentru binele aproapelui? Te-ai rugat lui Dumnezeu pentru vrajmaşii tăi, i-ai iertat din toată inima, îi iubeşti pe vrajmaşi? Ai mângâiat pe cel întristat? Ai suferit nedreptăţile şi întristările cu răbdare?  Mai adu-ţi aminte şi de aceste fapte, care dacă nu le-am făcut să le facem, că la Judecată ne va întreba Domnul Iisus Hristos de ele: dacă n-ai dat de mâncare celui flămând, dacă n-ai dat apă celui însetat, dacă n-ai îmbrăcat pe cel gol, dacă n-ai cercetat pe cei din închisori, dacă n-ai căutat pe cei bolnavi, dacă n-ai primit pe cei străini în casa ta, dacă n-ai îngropat pe cei morţi care n-aveau pe nimeni. După ce ai terminat de citit lista cu păcatele, zi aceste cuvinte:  „ Pentru toate aceste păcate pe care le-am făcut şi sunt vinovat înaintea lui Dumnezeu, mă căiesc şi-mi pare rău din inimă şi cu zdrobirea inimii mele mă rog Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tuturor Sfinţilor, Sfinţilor Îngeri şi sfinţiei tale părinte duhovnicesc ca să-mi fiţi martori în ziua judecăţii mele împotriva vrăjmaşilor diavoli, care în tot momentul mă pândesc, să mă surpe în osânda iadului. Şi acum vă rog sfinte părinte să-mi rânduiţi canon, care socotiţi că mi s-ar cădea după păcatele mele, să-l fac cu ajutorul lui Dumnezeu.”  Acum preotul urmează să-ţi spună ce canon să faci, şi-ţi rânduieşte un număr de metanii pe zi, post şi rugăciuni, chiar ajunare, milostenii, mergerea la Biserică, cercetarea bolnavilor, a văduvelor, sărindare pentru iertarea păcatelor, să botezi prunci, să citeşti Paraclisul Maicii Domnului, Psaltirea şi Acatiste şi dacă te opreşte un timp de la Sfânta Împărtăşanie, să nu te superi că e mai bine să primeşti acest canon, decât să te împărtăşeşti cu mare nevrednicie, fiindcă nu-ţi va folosi şi pe lângă păcat te vei alege cu vreo pedeapsă de la Dumnezeu. După ce ţi-ai primit canonul, mergi cu bucurie acasă; pe drum te vei simţi uşor ca un fulg şi când ajungi acasă aprinde candela, aşează-te în genunchi şi zi rugăciunea aceasta a Sfântului Augustin, către Domnul Iisus Hristos, ca semn de mulţumire că te-a primit în braţele Sale părinteşti, ca pe fiul cel pierdut şi zi:  „Multmilostive Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mulţumescu-ţi că m-ai ajutat să-mi mărturisesc păcatele mele, mulţumescu-ţi că m-ai învrednicit pe mine păcătosul să iau iertare de la Tine, pentru păcatele mele, urmând lui David celui ce a zis: juratu-m-am şi am promis să păzesc judecăţiledreptăţilor Tale. Îţi făgăduiesc Doamne, cu hotărâre, din tot sufletul meu, că prefer mai bine să mor, decât să mai fac de acum înainte vreun păcat de moarte şi să mai supăr cu el Bunătatea Ta cea nemărginită. Dar, de vreme ce voinţa mea este neputincioasă şi fără ajutorul Tău nu pot face nimic, mă rog Ţie fierbinte să mă împuterniceşti şi să mă întăreşti cu ajutorul Tău cel puternic, ca să rămân până la sfârşit neschimbat în hotărârea mea, Iubitorule de oameni Iisuse al meu; împuterniceşte-mă să petrec întru pocăinţă cealaltă vreme a vieţii mele şi să dobândesc pacea şi mulţumirea sufletească aici pe pământ, iar dincolo în ceruri fericirea şi viaţa veşnică, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfinţilor Îngeri şi ale tuturor Îngerilor Tăi, Amin!”  De-acum păzeşte-te curat şi fugi din calea pierzării, fugi de lumea cea vrăjmaşă lui Dumnezeu, că te aruncă iarăşi în păcate şi nu-ţi mai răspunde voinţei trupului, că nu-ţi foloseşte la nimic.  Dumnezeu să te aibă în pază! Amin.