7 iulie – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Vlahernskaya” (Vlahernitissa);Sf. Mare Mc. Dominica [Chiriachi]; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Cuv. Mc. Epitet și Astius [Astion]

 

 

 

 

 

Icoana Maicii Domnului „Vlahernskaya” (Vlahernitissa)

Această icoană, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost descoperită la Ierusalim de împărăteasa Evdochia, în timpul vieții Sfântului Eftimie cel Mare (prăznuit pe 20 ianuarie), în vreme ce Sfântul Iuvenalie (prăznuit pe 2 iulie) era Patriarh al Ierusalimului. Sfânta icoană a fost adusă la Constantinopol, unde Sfânta Împărăteasă Pulheria a așezat-o în Biserica din Vlaherne, acolo unde era păstrat și Veșmântul Născătoarei de Dumnezeu (prăznuit pe 2 iulie).

Icoana Maicii Domnului „Vlahernskaya” este prăznuită pe 2 iulie (Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne), pe 7 iulie și în sâmbăta a cincea din Postul Mare (Sâmbăta Imnului Acatist).

Această icoană, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost descoperită la Ierusalim de împărăteasa Evdochia, în timpul vieții Sfântului Eftimie cel Mare (prăznuit pe 20 ianuarie), în vreme ce Sfântul Iuvenalie (prăznuit pe 2 iulie) era Patriarh al Ierusalimului.

Sfânta icoană a fost adusă la Constantinopol, unde Sfânta Împărăteasă Pulheria a așezat-o în Biserica din Vlaherne, acolo unde era păstrat si Veșmântul Născătoarei de Dumnezeu (prăznuit pe 2 iulie).

Această sfântă icoană este de tip Hodighitria (Îndrumătoarea). De aceea, icoana mai este numită și icoana Maicii Domnului „Hodighitria” din Vlaherne sau icoana Maicii Domnului „Cea care arată calea” din Vlaherne.

În anul 626, Patriarhul Serghie al Constantinopolului (610-631) a purtat icoana Domnului „Vlahernskaya” în procesiune pe zidurile Constantinopolului, atunci când orașul a fost asediat de avari.

În amintirea acestei izbânde și a altora, care au fost câștigate prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a fost stabilită o sărbătoare anuală în sâmbăta a cincea a Postului Mare (Sâmbăta Imnului Acatist al Maicii Domnului). Prima prăznuire a avut loc în Biserica din Vlaherne, din Constantinopol. În secolul al IX-lea, sărbătoarea a fost inclusă în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfințit de la Mănăstirea Studion. Mai târziu, această sărbătoare a fost introdusă și în Triod, și a devenit universală pentru Biserica Ortodoxă.

După căderea Constantinopolului din anul 1453, icoana Maicii Domnului din Vlaherne a fost mutată în Sfântul Munte Athos. Icoana a stat în Athos până în anul 1654, când a fost trimisă de călugării din Sfântul Munte la Moscova, în semn de mulțumire pentru Țarul Alexei Mihailovici.

Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe Dominica [Chiriachi] 

În vremea împăratului Diocleţian şi a ginerelui lui, Maximian, ambii, adversari ai lui Hristos, a locuit în Anatolia o familie de creştini vîrstnici şi plini de toată cucernicia, dar care nu aveau copii. Pe bărbat îl chema Dorotei, iar pe femeie Evsevia. Ei erau foarte bogaţi. Prin multa şi neîncetata rugăciune, lor li s-a dăruit în cele din urmă un copil de la Dumnezeu – pe sfînta pruncă Dominica. Încă din copilărie, aceasta s-a închinat pe sine cu totul lui Dumnezeu, înfrînîndu-se de la toate cele pe care le fac îndeobşte copiii. Cînd a ajuns la vîrsta cuvenită, fiind foarte frumoasă cu trupul şi cu sufletul, mulţi tineri au voit să o ia în căsătorie, dar ea i-a refuzat pe toţi, zicînd că s-a logodit Mirelui Celui Ceresc şi Domnul, şi că nimic nu dorea mai mult decît să moară fecioară. Unul dintre pretendenţii respinşi a denunţat-o pe Dominica şi pe părinţii ei tiranului Diocleţian, sub acuzaţia de creştinism. Împăratul a poruncit ca părinţii Dominicăi să fie torturaţi, iar după aceea să fie surghiuniţi la cetatea Melitene, unde ei au şi murit, suferind cumplit pentru Hristos. Pe Dominica Diocleţian a trimis-o la judecata lui Maximian. Cum Dominica a stat tare şi a mărturisit pe Hristos înaintea lui Maximian, acesta a poruncit ca fecioara să fie întinsă la pămînt şi biciuită cu vine de bou. După acestea el a dat-o pe mîna a doi comandanţi, mai întîi a lui Hilarion, iar după moartea acestuia, pe mîna lui Apollonie. Amîndoi au torturat-o bestial pe Dominica, în felurile cele mai de neînchipuit, fără a o putea clinti din credinţa ei. Cînd Sfînta Dominica zăcea în temniţa ei, acoperită din cap pînă în picioare de răni, Hristos Domnul a apărut înaintea ei, a vindecat-o şi i-a zis: „Dominico, nu te teme de schingiuiri, căci Harul Meu este cu tine”. Cu adevărat harul Domnului lisus Hristos a apărat-o pe această mare muceniţă de focul în care a fost aruncată, de fiarele înaintea cărora a fost aruncată spre mîncare, spre batjocura judecătorilor celor nelegiuiţi care credeau că o dau la moarte sigură. Văzînd-o pe Dominica scăpînd prin minuni mari nevătămată de la asemenea ucideri, mulţi păgîni au crezut în Hristos, fiind pentru aceasta cu toţii ucişi prin tăierea capului. Dominica i-a zis lui Apollonie: „Vezi bine că nicicum nu mă poţi întoarce de la credinţa mea. Căci de mă arunci în foc, mai înainte de mine cei trei tineri în foc au fost aruncaţi şi prin credinţă s-au mîntuit; iar de mă arunci la fiare, mai înainte de mine marele Daniil prorocul la fiare a fost aruncat, dar prin credinţă s-a mîntuit; iar de mă arunci în mare, mai înainte de mine Iona prorocul a fost în pîntecele chitului trei zile şi trei nopţi şi prin credinţă s-a mîntuit; dacă tăişului săbiei mă dai, mai înainte de mine Cinstitul Botezător Ioan săbiei a fost dat şi credincioşia lui 1a mîntuit. Căci ca şi tuturor acestora, mie viaţă îmi este a muri pentru Hristos”. Atunci Apollonie a poruncit uciderea muceniţei prin tăierea capului. Dominica a îngenuncheat, şi-a ridicat sfintele ei mîini la cer, şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să Se milostivească de toţi cei care vor cinsti pomenirea ei şi ca să dăruiască odihnă veşnică sufletului ei şi alor ei părinţi. Săvîrşindu-şi rugăciunea ea şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, mai înaite ca să-i fie lovit gîtul de sabia călăului. Dominica a luat mucenicia cu cinste în cetatea Nicomidiei, şi a fost primită în locaşurile bucuriei celei veşnice a împărăţiei lui Hristos, la anul 289.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Toma din Maleon

La început acest Toma a fost un vestit comandant de oştiri, viteaz şi biruitor în lupte, şi de asemenea foarte bogat. El era şi foarte mare la trup, fapt pentru care băga spaima în duşmani numai cu înfăţişarea. Dar cînd s-a rănit cu dragostea lui Hristos, el a lepădat toate ale lumii, a lui faimă şi mare bogăţie, şi s-a retras în pustie, unde s-a făcut monah. Luând asupra lui viaţa tuturor monahiceştilor nevoinţe, el a ajuns la măsuri mari, că şi Sfîntul Ilie Prorocul a venit la el şi 1-a călăuzit la un munte numit Maleon, care este în apropierea Athosului. Acolo el a trăit cu desăvîrşire singur cu Dumnezeu, cufundat în rugăciune ziua şi noaptea. Dar deşi s-a ascuns atît de adînc de lume, lumea totuşi 1-a aflat, căci sfinţenia vieţii lui nu s-a putut ascunde. Poporul a început să-şi aducă la el pe bolnavii lor, iar Sfîntul Toma îi vindeca de neputinţele trupului şi de toată boala cea trupească şi sufletească. Chiar şi după sfînta lui adormire, care a fost în veacul al zecelea, sfintele lui moaşte au continuat să le fie de minunat ajutor tuturor celor care veneau să se închine şi să se atingă de ele cu credinţă.

• Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Mucenici Epictet şi Astius

Astius a fost singurul fiu al părinţilor lui, Alexandru şi Marchellina. Pe el 1-a adus la Sfînta Credinţă preotul Epictet, care 1-a botezat şi 1-a şi tuns pe Astius în monahism. Ei mai după aceea s-au strămutat în părţile răsăritului, în Sciţia, şi s-au sălăşluit în cetatea scită Almirida (astăzi Ramzina), la gurile Dunării de la Marea Neagră. Ei au fost torturaţi şi omorîţi pentru Sfînta Credinţă prin tăierea capetelor, cam pe la anul 290. Ei s-au înfăţişat după moartea lor, amîndoi, înaintea părinţilor lui Astius, Alexandru şi Marchellina, ceea ce i-a făcut pe aceştia să se convertească la Hristos. Alexandru şi Marchellina s-au dus şi au primit Sfîntul Botez de la Episcopul Evanghelus, cel ce avea să fie la rîndul lui decapitat pentru Hristos. El este „Evanghelus, noul înger”, după cum glăsuieşte o cîntare închinată lui.

Cântare de laudă la Sfânta Muceniţă Dominica

Sfînta Dominica e unica fiică

A părinţilor mucenici pentru Hristos,

A sfinţilor lui Dumnezeu.

Lipsită de ei, Dominica,

Marile averi săracilor împarte,

Ea doar cu trupul şi-al ei strai rămîne,

Şi cu acestea grăbeşte pe urmele

Scumpilor părinţilor ei.

Ea jertfa se face pentru Hristos.

Dominica e rouă dimineţii,

Curată şi strălucitoare ca ea.

Ea ale lumii ademeniri în picioare le calcă,

Ale bărbaţilor graiuri.

Ea groaza chinurilor o dispreţuieşte desăvîrşit,

Grăbind spre ele ca şi spre o nuntă,

Căci în ajutor îi stă Numele preadulce-al lui lisus.

Ea prin torturi bestiale în Viaţă intră,

În bucuria împărăţiei lui Dumnezeu.

Trupul ei este roşu de sînge

De bucuria negrăită a cerului vrednic!

O, Dominico, Sfînta aleasă a lui Dumnezeu,

Tu sub al săbiei tăiş ai ieşit din lume,

Şi pe tine Cerul cu-a slavei cunună te-a primit!

Învaţă-ne pre noi credinţa să cinstim,

Invaţă-ne pre noi viaţa toată credinţei să ne-o închinăm! 

Cu ale tale sfinte rugăciuni ajută-ne nouă,

O, a sfinţeniei candelă sfîntă,

Ce străluceşti între toate

Ale Raiului lumini!

Sinaxar 7 Iulie

În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Toma cel din Maleo.

Acesta a stralucit mai întâi cu viata înaltata de voievod, facând multe si mari biruinte împotriva barbarilor. Apoi iubind pe Hristos si socotind toate ale lumii ca nimic a intrat sub jugul cel usor al Domnului. Si atât a întrecut pe ceilalti în rabdarea ostenelilor pentru fapta buna, si cu numele si viata cea cinstita, încât parea un stâlp de foc pentru cei ce erau aproape de dânsul când se ruga. Si suindu-se la muntele ce se numea Maleo, a stralucit ca un luceafar, si îndeletnicindu-se cu rugaciuni si privegheri, a luat darul tamaduirilor: gonind dracii din oameni, dând vedere orbilor, pe schiopi îndreptând si cu rugaciunea izvorând apa. Si alte minuni facând, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Chiriachi.

În zilele împaratului Diocletian, la anul 282, era un crestin anume Dorotei împreuna cu sotia sa care se chema Evsevia. Acestia, fiindca erau fara de fii, se rugau lui Dumnezeu ca sa le dea rod si fiu, fagaduind sa daruiasca iarasi Lui pe copilul ce se va naste lor. Deci a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor, si au nascut un prunc de parte femeiasca în ziua de Duminica, pentru care lucru si pe prunca au numit-o Chiriachi, ce va sa zica Duminica. Si au hranit-o cu învatatura si cuvântul Domnului, dupa Apostolul Pavel, si au pazit-o pe fecioara, fiindca fagaduisera a o afierosi lui Dumnezeu.
Iar când pagânul Diocletian a ridicat prigoana asupra crestinilor, atunci au fost pârâti nascatorii sfintei împreuna cu dânsa la tiran, cum ca sunt crestini. Acesta cercetând pe parintii sfintei i-a batut si i-a trimis la ducele Iust, ce se afla la partile Meletinei în Armenia cea mica. Iar pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetând pe mucenita si aflând-o tare în credinta lui Hristos, a poruncit de au batut-o mult. Si de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostasilor celor ce chinuiau pe mucenita. Atunci a zis sfânta catre Maximian: "Nu te însela, Maximiane, caci niciodata nu ma vei birui, caci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor". Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stapânitorul Bitiniei.
Ilarion, cercetând pe mucenita, a dus-o în capistea idolilor. Acolo rugându-se sfânta, s-a facut cutremur mare încât s-au zdrobit idolii si s-au facut ca niste praf; dupa aceasta a urmat si o furtuna de vânt, care a împrastiat în vazduh praful idolilor, si un fulger a ars fata stapânitorului Ilarion, care cazând din scaun a murit.
Venind alt stapânitor în locul lui si fiind înstiintat de acestea, a hotarât ca sfânta sa fie supusa la felurite chinuri, din care a ramas nevatamata. Atunci a sezut stapânitorul la judecata si a dat asupra sfintei hotarârea sa fie ucisa afara din cetate prin taierea capului. Atunci sfânta a cerut vreme ca sa se roage; si dupa ce s-a rugat mult, a învatat pe crestinii cei ce îi urmasera; apoi culcându-se pe pamânt, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, si mergând ostasii aproape de dânsa, vrând ca sa-i taie capul, si vazând-o moarta s-au spaimântat. Deci s-a facut glas dumnezeiesc catre dânsii: "Mergeti, fratilor, si propovaduiti maririle lui Dumnezeu". Iar ostasii întorcându-se au slavit pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Acachie Sanaitul.

Acest cuvios parinte al nostru a trait la Muntele Sinai si este cel despre care vorbeste Sfantul Ioan Scararul (praznuit la 30 martie si in Duminica a 4-a din Postul Mare) in cartea sa "Scara raiului", treapta a patra.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Peregrin, si cei dimpreuna cu dânsul: Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Satornin si Ghermano.

Acestia erau din Italia, dar din pricina prigoanei ce se facea de Traian, au venit la Dirahia, unde vazând pe Sfântul Astie episcopul spânzurat pe Cruce si fericindu-l, au fost prinsi de ostasi. Si marturisindu-se ca sunt crestini, din porunca antipatului Agricola, au fost aruncati în Marea Adriatica. Si asa au luat cununa muceniciei. Iar moastele lor scotându-le marea afara, le-a ascuns în nisip. Dupa ce au trecut 70 de ani, s-au aratat episcopului Alexandriei, care luându-le le-a îngropat cu cinste, facând deasupra lor o casa de rugaciune.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, care de foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Policarp cel nou, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Evanghel, care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna iulie in 7 zile: pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Toma din Maleo. (sec. X)     Cuviosul Toma, la inceputul vietii sale in lume, a fost ostas, cu slava mare, pentru bogatia si vitejia sa. Si era putemic cu trupul si viteaz in razboaie, biruind de multe ori cetele dusmanilor. Si, iubind pe Hristos, a lasat lumea si a luat jugul lui Hristos si s-a imbracat in chipul monahilor, asemanandu-se Domnului, prin saracia si prin smerenia sa. Si cerceta asezarile nevoitorilor, invatand de la ei, savarsirea faptelor bune. De astfel de invatatori, a fost indreptat, ca un alt Ilie, spre un alt Carmel, spre muntele ce se chema Maleo, unde a vietuit singur, cu Dumnezeu, invrednicidu-se de dumnezeiestile descoperiri. Aici infrangea viclenia lucrurilor celor nevazaute, intarindu-se cu lucrul mainilor si cu rugaciunea cea neincetata. Si, precum cetatea din varful muntelui, nu este cu putinta, a se ascunde si nici faclia, care straluceste sus, in taria cerului, nu se tainuieste, asa si Cuviosul Toma din Maleo, muntele cel pustiu, prin sfintenia sa, a rasarit in lume, ca o stea luminoasa, stralucind peste cele pamantesti. Si, descoperit fiind de oameni, s-a facut lumina celor intunecati si liman celor ce alergau la dansul. Ca luand de la Dumnezeu puterea facerii de minuni si darul tamaduirilor, vindeca minunat, toate bolile. Ca, la toate neputintele, cele netamaduitoare, dadea grabnica vindecare, celor ce veneau la el, cu credinta. Si, cu darul lui Hristos se izgoneau din oameni duhurile necurate, la rugaciunile cele sfinte.


Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Chiriachi (+303).     In zilele imparatului Diocletian, era un crestin, anume Dorotei, cu sotia sa Evsevia, care, fiindca nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu, sa le dea lor rod, fagaduid sa-l daruiasca Domnului, pe copilul ce se va naste. Deci, a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor si au nascut prunc, de parte femeiasca, in ziua Duminicii, pentru care pricina, au numit-o Chiriachi. Si au pazit-o fecioara, fiindca fagaduisera sa o daruiasca lui Dumnezeu. Dar, cand paganul Diocletian a ridicat prigoana impotriva crestinilor atunci, au fost parati parintii Sfintei, impreuna cu ea, ca sunt crestini. Au venit slujitorii imparatesti si, luandu-i pe toti trei, au despartit pe fecioara de parintii ei; pe batrani i-au dus la Militina Armeniei, iar, pe frumoasa Chiriachi, au trimis-o in lanturi, la Galeriu, insotitorul la domnie al lui Diocletian, din Nicomidia. Acesta, cercetand pe frumoasa fecioara, si vazand statornicia ei in credinta, a poruncit sa fie batuta de moarte. Sfanta a primit, in tacere, cumplite lovituri de toiege. Nu se vaita, ci numai se ruga in tacere. Vazand prigonitorul Galeriu, ca nu izbuteste sa induplece pe tanara crestina, sa se lepede de credinta ei, a lasat-o in seama dregatorului Ilarion al Bitiniei. Si, acesta, venind la judecata, chiar in capistea idoleasca, mai inainie de a incepe el sa o intrebe pe Chiriachi, s-a intamplat un cutremur mare de pamant, idolii au cazut si s-au prefacut in pulbere si insusi Ilarion si-a aflat, acolo, moartea. Peste catva timp, a venit un alt dregator, care, afland pe fecioara intemnitata, a poruncit sa se aprinda un foc mare si Sfanta sa fie aruncata in flacari. Si, incepand, atunci o ploaie mare, a potolit valvataia si a stins focul, iar fecioara a scapat nevatamata. A fost, apoi aruncata la fiare salbatice, dar fiarele, simtind sfintenia ei, se gudurau ca mieii. Multi pagani, vazand lucrul acesta, de mirare, au crezut in Hristos. Iar dregatorul, intelegand ca nimic nu izbuteste, a poruncit ca Sfanta sa fie scoasa din cetate si ucisa. Si, luand-o slujitorii au scos-o afara din cetate, sa-i taie capul. Iar Sfanta a cerut voie sa se roage. Si, dupa ce s-a rugat, a povatuit pe crestinii care ii urmasera, sa marturiseasca si ei credinta. Apoi, culcandu-se pe pamant, si-a dat sufletul, in mainile lui Dumnezeu, ca un copil. Si ostasii, apropiindu-se de ea, ca sa-i taie capul si vazand-o moarta, s-au mirat. Deci, s-a facut un glas dumnezeiesc catre dansii, zicand: "Mergeti, fratilor, si propovaduiti maririle lui Dumnezeu". Iar ostasii si calaii s-au imblanzit, marturisind pe Hristos, Caruia i se cuvine slava! Amin.


Intru aceasta zi, invatatura ca este bine a merge la biserica si a cere lui Dumnezeu cele folositoare.     Sarguiti-va fratilor si surorilor, a veni impreuna la biserica. Lasati lucrul mainilor voastre si inaltati-va in Cerul cel mai de sus, pentru ca, iata, biserica cer pamantesc este, intru care ingerii slujesc, nevazut, pe Dumnezeu, impreuna cu oamenii, altarul este locul salasluirii lui Dumnezeu, iar Sfanta Masa, tron al Sfintei Treimi, din care, ni se da spre mancare, Trupul Fiului lui Dumnezeu si Sfantul lui Sange, care curatesc si mantuiesc sufletele noastre. Pentru ca Insusi Domnul zice: "Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu viu va fi in veci!" Drept aceea, pentru viata vesnica sa ne ostenim, mergand la Sfanta Biserica, pentru ca impreuna cu Proorocul sa cantam: "Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie, in casa Domnului vom merge" (Ps. 121, 1). Si iarasi: "Deschideti-mi mie portile dreptatii si, intrand in ele, voi lauda pe Domnul" (Ps. 177, 19). Si asa vei auzi: "Fericiti cei ce locuiesc in casa Ta: in vecii vecilor Te vor lauda." (Ps. 83, 5). Pentru ca zice: "In adunari binecuvantati pe Domnul Dumnezeu". (Ps. 67, 27). Ca semn de credinia buna este, ca totdeauna, sa alerge omul la biserica si, cu dese rugaciuni, sa-l faca milostiv pe Dumnezeu, fiindca Insusi Domnul a zis: "Cereti si vi se va da" (Matei. 7. 7). Si porunceste Dumnezeu oamenilor, sa alerge la biserici, ca la un liman lin, in fata viforului, si, ca la o alinare, de primejdiile lumesti sa vina, caci numai aici omul leapada de la sine, toata legatura nedreptatii: mania, invidia, iutimea, clevetirea, uraciunea si gandul cel rau. Si, asa, va primi Dumnezeu rugaciunea ta, precum asculta o mama pe fiii sai, si-ti va da tie toate cererile inimii tale, de care vei avea trebuinta. Domnului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 

Cugetare

Exemplul Sfintei Domnica, celei ce a fost fecioară de o mare frumuseţe, şi al Sfîntului Astius, tînărul posesor al unei imense averi, şi faptul că ambii şi-au dispreţuit cu totul bogăţiile acestea şi s-au dat morţii pentru credinţa în Hristos, acestea toate ne conduc la gîndul că nimic în istorie nu se poate compara cu puterea lui Hristos, prin al Cărui ajutor, tineri şi tinere cărora viaţa le stă la picioare se biruie pe ei înşişi şi astfel biruie toate celelalte şi întreaga lume. Victoria pe care o repurtezi asupra ta însuţi este cea mai formidabilă victorie. Biserica numără în rîndurile ei asemenea biruitori cu miile, şi cu miile de mii. Sfîntul Ciprian, scriind despre feciorie, zice:

„A învinge plăcerea trupească este cea mai mare plăcere; nici o victorie nu este mai mare decît victoria asupra poftelor propriului suflet şi trup. Cel care îşi învinge un adversar, devine mai puternic decît acel unul, dar cel care îşi învinge patimile se dovedeşte mai puternic şi decît sine însuşi. Orice rău din lume este mult mai uşor de învins decît propria plăcere, căci relele pe care le vedem în lume sînt hidoase şi respingătoare, pe cînd răul plăcerilor pe care le avem sau ni le dorim este atrăgător şi plăcut. Cel care şi-a biruit poftele s-a eliberat cu adevărat de spaimă şi de teamă, căci acestea nu-şi află sursa decît în iubirea de plăceri”.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata scoatere de apă din stînca Horebului (Ieşirea 17):

• La cum poporul lui Israel, însetat fiind, se îndoia că Dumnezeu este cu ei, şi cîrtea împotriva lui Moise;
• La cum, din porunca lui Dumnezeu, Moise a izbit stînca cu toiagul lui, iar din stînca a ţîşnit şuvoi de apă;
• La cum şi inima mea s-a făcut piatră din pricina îndoielii, şi la cum din ea izvorăsc şuvoaie de lacrimi atunci cînd se atinge de ea harul sfint al Credinţei în Dumnezeu.

Predică

Despre laptele cel duhovnicesc şi neprefăcut al cuvântului – „Ca nişte prunci de curând născuţi, să doriţi laptele cel duhovnicesc şi neprefăcut al cuvîntului, ca prin el să creşteţi spre mîntuire, De vreme ce aţi gustat şi aţi văzut că bun este Domnul” (I Petru 2: 2-3).

Sfîntul Apostol Petru îi socoteşte pe creştini ca pe nişte prunci de curînd născuţi. Sfîntul Botez este o nouă naştere, iar omul începe să-şi numere viaţa începînd cu sfîntul botez. Iar cel nou născut duhovniceşte trebuie să se hrănească cu mîncare blîndă, întocmai ca şi nou-născutul cel trupesc. Dar care este hrana pe care o recomandă apostolul noilor creştini? Ea este laptele cel duhovnicesc şi neprefăcut al cuvîntului. Pruncul cel trupesc se hrăneşte cu laptele matern, care nu este decît chipul laptelui celui duhovnicesc şi neprefăcut al cuvîntului, luat spre hrană de pruncul cel duhovnicesc.

Deci care este laptele cel duhovnicesc şi neprefacut al cuvîntului cu care trebuie să se hrănească creştinii?

Însuşi apostolul ne zice: aţi gustat şi aţi văzut că bun este Domnul. Laptele acesta deci este însuşi Domnul lisus Hristos, Cel Viu şi de Viaţă Dătător. Cuvintele lui Hristos sînt laptele cel duhovnicesc şi neprefacut.

Fericiţi sînteţi voi, fraţilor, cînd vă veţi hrăni sufletul cu acest fel de lapte, cu cuvîntul lui Hristos. Fericiţi sînteţi voi cînd vă veţi hrăni cu El ca şi cu un lapte dulce, căci atunci sufletele voastre vor creşte roditor şi se vor binecuvînta, iar voi pregătiţi veţi fi şi vrednici să intraţi în împărăţia Cerurilor. Minunile toate ale Stăpînului Hristos sînt lapte duhovnicesc şi neprefacut. Fericiţi sînteţi voi, fraţilor, cînd vă veţi hrăni sufletele cu acest dulce lapte, căci vă veţi asemăna îngerilor care pururea cîntă slava minunilor Domnului, ziua şi noaptea. Trupul şi Sîngele lui Hristos sînt laptele cel duhovnicesc şi neprefacut. Fericiţi sînteţi voi, fraţilor, cînd vă veţi hrăni sufletle cu acest dulce lapte, căci vă veţi face mădulare ale Trupului nemuritor al lui Hristos în ceruri. Biruinţa învierii lui Hristos din morţi întru care cu moartea pre moarte a călcat este lapte duhovnicesc şi neprefacut. Fericiţi sînteţi voi, fraţilor, cînd vă veţi hrăni sufletele cu acest dulce lapte, căci voi atunci veţi păşi ca nişte biruitori încă din această viaţă, iar în cea care va veni veţi sta de-a dreapta lui Hristos Biruitorul. Fraţilor, întregul Hristos este laptele cel duhovnicesc şi neprefacut. Să dorim acest lapte mai presus de orice bunătăţi, ca să putem creşte spre mîntuirea noastră. Aceasta este singura hrană de trebuinţă mîntuirii. Oricare alta este numai spre descompunere şi moartea care sfîrşeşte în groapă.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Miluşelule al lui Dumnezeu, Cela Ce eşti laptele cel duhovnicesc şi neprefacut, hrăneşte-ne pre noi cu Tine, aşa cum i-ai hrănit şi pre sfinţii Tăi apostoli, ca şi noi să putem creşte desăvîrşit spre a noastră mîntuire. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!