Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea de la Miasine
Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani”
Vești despre minunile săvârșite de icoana Maicii Domnului s-au
răspândit cu o rapiditate neobișnuită. Epuizați de suferințe și boli,
însetați după vindecare trupească și sufletească, oameni din diferite
clase sociale, au venit cu credință neclintită la icoana făcătoare de
minuni, iar mila Domnului nu i-a părăsit.
Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” este prăznuită pe 1 septembrie.
Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” este o copie a
renumitei Icoane a Maicii Domnului „Ilyin-Cernigov” (16 aprilie), care a
fost găsită la Mănăstirea Sfânta Treime – Ilyin de lângă Cernigov, pe
dealul Boldina, loc în care în secolul al XI-lea, Sfântul Antonie de la Lavra Peșterilor a petrecut o perioadă în lupta sa duhovnicească.
Sfântul Dimitrie al Rostovului a descris minunile săvârșite de această
icoană în cartea sa „Lâna rourată”. El a scris în concluzie: „Sfârșitul broșurei, dar nu și al minunilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru cine le poate număra”. Harul revărsat prin această icoană, se manifestă deasemenea și prin copiile sale.
Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” a fost pictată la
mijlocul secolului al XVIII-lea și a fost dăruită Lavrei Sfintei Treimi -
Serghiev în 1852 de către Alexandra Grigorievna Philippova, care a
avut-o în grijă pentru un sfert de secol. Icoana fusese dată ei
de către preotul Ioan Alecseev, care la rândul său o primise de la unul
din călugării Lavrei Sfintei Treimi - Serghiev.
Cu binecuvântarea iconomului lavrei, Arhimandritul Antonie (+ 1 mai 1877), icoana a fost așezată în biserica proaspăt sfințită din peștera Sfântului Arhanghel Mihail,
căpetenia oștilor cerești, care a fost sfințită în data de 27 octombrie
1851 de Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei (19 noiembrie), cel care
a jucat un rol important şi în construirea schitului Ghetsimani.
În acest chip, icoana a fost legată de marii sfinți ai Bisericii Ruse
precum Sfântul Antonie al Peşterilor, Cuviosul Serghie de Radonej, de
părinţii acestuia Kiril şi Maria (28 septembrie), și de asceți ai sec.
XIX. Harul providențial vine în continuare prin Icoana Maicii Domnului
„Cernigov-Ghetsimani”.
Este remarcabil faptul că prima minune săvârșită de această
icoană, a fost în prima zi a anului nou bisericesc (1 septembrie 1869),
atunci când o femeie simplă de douăzeci și opt de ani din provincia
Tula, Tecla Adrianova, a fost vindecată după o paralizie totală ce a
durat nouă ani.
Ea a locuit la azilul de lângă Peșteri și mai apoi chiar în lavră și în
timpul sărbătorii Adormirii Sfântului Serghie (25 septembrie), Tecla
și-a revenit complet. Sfântul Inochentie, Mitropolitul Moscovei
(6 octombrie și 31 martie), a aflat despre minune de la fiica sa
duhovnicească, maica Polixenia, iconomă la Mănăstirea Sihăstria
Borisov. La sărbătoarea Sfântului Serghie, el s-a întâlnit cu Tecla și
i-a cerut detalii despre vindecare. La data de 26 septembrie
1869, Sfântul Inochentie a sosit la Schitul Ghetsimani și a dat
binecuvântare pentru alcătuirea unui Paraclis care să fie săvârșit
înaintea icoanei proslăvite. Astfel a recunoscut-o oficial ca făcătoare de minuni, el însuși rugându-se cu lacrimi înaintea ei.
Până la 26 septembrie, trei vindecări avuseseră deja loc, și o serie întreagă de minuni în luna noiembrie a aceluiași an.
Vești despre minunile săvârșite de icoana Maicii Domnului s-au
răspândit cu o rapiditate neobișnuită. Epuizați de suferințe și boli,
însetați după vindecare trupească și sufletească, oameni din diferite
clase sociale, au venit cu credință neclintită la icoana făcătoare de
minuni, iar mila Domnului nu i-a părăsit.
Până la începutul secolului al XX-lea, au fost întregistrate peste 100 de minuni.
De o asemenea cinste au beneficiat și asceții de la Schitul Ghetsimani,
schimonahul Filip (+ 18 mai 1868), întemeietorul mănăstirii din peșteri
și cei trei fii duhovnicești ai săi, ieroschimonahul Ignatie (+1900),
Porfirie (+1905?) și Vasile (+1 aprilie 1915). Ei au păstrat cu dragoste profundă, Icoana „Cernigov-Ghetsimani”, pictată de bătrânul ieromonah Isidor (+ 3 februarie 1908).
La început, prăznuirea icoanei a fost stabilită la 16 aprilie, în
aceeași zi cu Icoana Maicii Domnului Cernigov - Ilyn. Însă mai târziu, a fost transferată la 1 septembrie, data proslăvirii sale.
În prezent, există copii ale Icoanei Maicii Domnului
„Cernigov-Ghetsimani” la Lavra Sfintei Treimi – Serghiev. Ele se găsesc
în Biserica Sfântul Serghie, în trapeza mănăstirii și în porticul
Catedralei Sfintei Treimi, pictată de bătrânii din Schitul Ghetsimani și
din Mănăstirea Sihăstria Sfântului Zosima.
Dionisie Exiguul sau Dionisie „cel Mic” a fost un călugăr originar din
Scythia Mică (Dobrogea de astăzi) şi a trăit în secolele V-VI. Cea mai
mare parte a vieţii sale a petrecut-o la Roma, unde a fost stareţul unei
mănăstiri. A rămas în istorie ca un renumit traducător de opere
teologice din greacă în latină.
Totuşi, opera cu rezonanţă istorică a sfântului Dionisie este
introducerea calendarului creştin, împărţind istoria în două perioade –
„înainte de Hristos” şi „după Hristos”. În acel timp, în uz era
calendarul roman care număra anii începând cu data întemeierii Romei.
Urmând calculelor făcute, Dionisie Exiguul a ajuns la concluzia că anul
753 de la întemeierea Romei era anul în care s-a născut Hristos, adică
anul 1 al erei creştine. Calcule ulterioare au arătat că Dionisie se
înşelase, iar anul în care s-a născut Hristos ar varia – după diferite
păreri - între anii 6-3 î.Hr., cel mai probabil anul 2 î.Hr. Cu alte
cuvinte, Hristos s-a născut „înainte de Hristos”!
Oricum, această eroare nu mai are o atât de mare importanţă, iar
calculul anilor după „era creştină”, „anii mântuirii”, „anii Domnului” –
inventat de un călugăr născut pe teritoriul ţării noastre! - s-a impus
în toată lumea. Aşadar, anul 2011 este, de fapt, „anul mântuirii 2011”.
1 septembrie
• Începutul Indictionului, adică al Anului Nou Bisericesc
Primul Sinod Ecumenic [de la Niceea, din anul 325] a rînduit că Anul Bisericesc trebuie să înceapă în ziua de întîi septembrie. Pentru vechii evrei luna septembrie marca începutul anului civil (vezi Ieşirea 23: 16), ea fiind luna în care poporul lui Israel strîngea recoltele şi aducea mulţumită lui Dumnezeu. Aceasta
a fost ziua în care Mîntuitorul a intrat în Sinagoga de la Nazareth
(Luca 4: 16-21), a deschis Sfînta Carte a Prorocului Isaia şi a citit
profeticele cuvinte: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul
Ma uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima
zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi dezrobire şi celor prinşi în
război libertate; Să dau de ştire de un an de milostivire al Domnului şi
de o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61: 1-2). Trebuie să
ştim că luna septembrie a fost aceea în care împăratul Constantin cel Mare a repurtat victoria împotriva lui Maxenţiu,
duşmanul de moarte al creştinismului. În urma acestei victorii
cîştigate cu ajutor dumnezeiesc, Constantin a proclamat libertatea
creştinilor de a se închina Unuia Dumnezeu lisus Hristos în tot Imperiul
Roman, care atunci coincidea cu întreaga lume civilizată. Timp de multe veacuri, anul civil al lumii creştine a urmat structura anului bisericesc, începînd şi el la 1 septembrie.
Mai tîrziu însă lucrul acesta s-a schimbat, începutul anului civil
transferîndu-se la 1 ianuarie. Schimbarea a intervenit mai întîi în
Occident, iar mai tîrziu, şi în Rusia, sub Ţarul Petru cel Mare.
• Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Simeon Stîlpnicul şi Arhimandritul şi a maicii lui, Cuvioasa Marta
Sfîntul Simeon Stîlpnicul s-a născut în
Siria, din părinţi ţărani. La vîrsta de optsprezece ani, el a părăsit
casa părintească şi s-a tuns monah. El a
luat asupra sa cele mai aspre nevoinţe călugăreşti, ajungînd cu postul
şi pînă la patruzeci de zile. Apoi s-a făcut începătorul unei nevoinţe
pînă la el necunoscute, aceea de a se ruga zi şi noapte de la înălţimea
unui stîlp, de unde şi-a luat şi numele de „stîlpnic”. La început,
stîlpul a fost înalt de şase coţi; mai apoi Sfîntul i-a mai adăugat încă
şase, apoi încă zece, apoi încă paisprezece, pînă cînd, în cele din
urmă, înălţimea stîlpului a ajuns de patruzeci de coţi. De două
ori a venit maica lui la el, voind să-i vadă faţa. Dar de fiecare dată,
necoborînd de pe stîlp, fiul ei i-a zis: „Nu mă tulbura, maică. De va
voi Dumnezeu, ne vom vedea faţă către faţă întru a Sa împărăţie”. Sfîntul
Simeon Stîlpnicul a luptat cumplit cu taberele drăceşti, pe care le-a
biruit de fiecare dată cu rugăciunea către Dumnezeu. El a lucrat multe
şi mari minuni, vindecînd cu cuvîntul şi cu rugăciunea pre mulţi dintre
cei ce zăceau în boli grele. La stîlpul lui venea popor de
pretutindeni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi robi. Nimeni nu pleca de la
Stîlpul Sfîntului Simeon neajutorat. Sfîntul
Simeon le vindeca bolile, le alina durerile sufletului, îi povăţuia pe
calea vieţii, îi certa pe cei care nu credeau drept. El a
convins-o pe împărăteasa Eudoxia să se lepede de erezia lui Eutihie, şi
să creadă ortodox. El s-a nevoit în timpul domniilor lui Teodosie cel
Mic, Marchian şi Leon cel Mare. Sfîntul Preacuvios Simeon Stîlpnicul,
primul Stîlpnic al creştinătăţii, a trăit pe pămînt pînă la vîrsta de
una sută şi trei ani. El s-a săvîrşit cu pace către Domnul în prima zi a
lunii septembrie, din anul 459. Sfintele lui moaşte au fost mutate la
Antiohia, şi aşezate într-o sfîntă biserică purtînd hramul său.
• Pomenirea Sfântului şi Dreptului Iosua, Fiul lui Nun [Navi]
Iosua a fost conducătorul poporului evreu după moartea lui Moise. Din
cele mai multe sute de mii de iudei care au ieşti din Egipt, doar acest
losua şi Caleb au trecut cum se cuvine cei patruzeci de ani de pustie
şi au intrat în Pămîntul Făgăduinţei (Numerii 26: 64-65; 32: 12).
losua a trăit una sută şi zece ani pe pămînt, cu aproximativ 1440 de
ani mai înainte de întruparea Domnului Hristos (Citeşte despre credinţa
lui losua în Dumnezeu, despre faptele şi minunile lui, la Cartea lui
losua Navi).
Sinaxar 1 Septembrie
În această lună, în ziua întâia, începutul Indictului, adică anul nou bisericesc.
Trebuie să ştim că Biserica lui Dumnezeu prăznuieşte Indictul
("Indiction" la români însemnă: poruncă şi arătare), luând obicei de la
cei batrâni; că era obicei, la români, să se facă începătură anului
de la acest Indiction, adică la 1 septembrie.
Şi pentru că în această zi a intrat Domnul nostru Iisus
Hristos în Sinagoga iudeilor, şi dându-I-se cartea lui Isaia proorocul,
şi deschizând-o a aflat locul unde era scris: "Duhul Domnului peste
Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei
zdrobiti la inimă, a propovădui robilor slobozenie şi orbilor vedere. A
slobozi pe cei sfărâmaţi întru usurare, a propovădui anul Domnului cel
primit" (Luca 4, 16-22 dupa Isaia 61, 1-2). Apoi dând cartea slugii şi
sezând a zis: "Că astăzi s-a plinit Scriptura aceasta în urechile
voastre". Cât s-au şi mirat popoarele de cuvintele darului ce ieşeau
din gura Lui.
De asemenea, tradiţia spune că şi poporul evreu a intrat in Ţara Făgăduinţei în această lună de Septembrie.
Tot în această zi, se face pomenirea minunii săvârşită de Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu, la Mânăstirea Miasinilor; şi pomenirea
incendiului cel mare de acolo.
Pomenirea Născătoarei de Dumnezeu din
Mânăstirea Miasinilor se face pentru sfântă icoană făcătoare de minuni a
Născătoarei de Dumnezeu, care a fost aruncată în iezerul Gazurului, la
Mânăstirea Miasinilor, de frica luptătorilor împotriva icoanelor.
Aceasta după multă vreme cu voia lui Dumnezeu a ieşit nestricată.
Iar pomenirea incendiului se face, căci s-a
întâmplat pentru păcatele noastre de s-a facut ardere foarte mare în
cetatea împărătească în zilele lui Leon împăratul, şi au ars cea mai
multă parte a cetăţii timp de şapte zile.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel Batrân.
Simeon
Stâlpnicul (sau Stilitul) cel bătrân s-a născut într-un sat ce se
chema Sisa, în Asia Mica, între Siria şi Cilicia, în zilele împărăţiei
lui Leon cel Mare, şi a lui Martirie, patriarhul Antiohiei (către 457).
Acesta, călugărindu-se, şi şuindu-se într-un stâlp, şi suferind
într-acel stâlp patruzeci şi şapte de ani, şi făcându-se de multe
minuni făcător, a adormit în pace.
Acest sfânt este altul decât Sf. Simeon Stâlpnicul de la Muntele Minunat (+ 596), prăznuit pe
24 Mai şi decat Sf. Simeon Stâlpnicul cel tânăr, pomenit la
27 Aprilie.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Marta, maica Cuviosului Simeon Stâlpnicul.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Evantia.
Tot în această zi, pomenirea adormirii lui Isus al lui Navi.
Acest Isus a fost al lui Navi, şi următor lui Moise,
celui ce a fost dătător de Lege evreilor. Acesta a luat şi cetatea
Ierihonului, care era a celor de alt neam. El a văzut pe Arhistrategul
Mihail ţinând în mână spada, şi aflând el că acesta este mai-marele
Voievod al puterii Domnului, lepadându-si armele, a căzut la picioarele
lui. Însă dând el război cu cei de alt neam, şi fiind gata să apună
soarele, având el osârdie spre razboi, rugatu-s-a lui Dumnezeu şi a zis
să stea soarele. Şi îndată a fost oprit soarele din calea lui să nu
apună, până ce a înfrânt Iosua pe cei străini care au fugit, şi i-au
biruit cu putere. Apoi povătuind el poporul, şi trecându-i prin pustie
şi împărtindu-le pământul făgăduinţei, şi judecând pe popor douăzeci şi
şapte de ani, s-a făcut înfricoşător vrăjmaşilor. Şi arătându-şi
bărbăţia şi fapta bună în multe războaie, a murit, şi a fost îngropat
cu cinste de poporul său.
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor 40 de Muceniţe Fecioare, şi a lui Amun Diaconul, dascălul lor.
Aceste Sfinte Fecioare erau din Adrianopolul
Macedoniei. Şi fiind creştine au urmat lui Hristos, având şi dascăl pe
Diaconul Amun. Fiind prinse de Vaul, ighemonul Adrianopolului, şi mult
fiind chinuite ca să se închine idolilor, s-au rugat lui Dumnezeu,
şi fiind spânzurate, în vazduh, chinuindu-se multe ceasuri, căzând
jos, au pierit.
Apoi a fost spânzurat Sfântul Amun, şi l-au zgâriat
pe coaste, după aceea au pus coif ars pe capul său. Şi izbăvindu-se el a
fost trimis împreună cu sfintele fecioare de la Bereia la Iraclia
Traciei la Licinie tiranul. Şi din porunca acestuia, zece dintr-însele
au fost băgate în foc, iar la opt, împreună cu dascalul lor, li s-au
tăiat capetele; Şi alte zece, săbii prin gura şi prin inima suferind,
s-au sfârşit; şase au fost tocate cu cuţitele; iar celelalte şase s-au
mutat la Domnul, fiind arse.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici şi fraţi buni, Evod, Calista şi Ermoghen.
Aceşti sfinţi mucenici, frati buni fiind, precum
erau născuţi dintr-un pântece, aşa s-au născut şi duhovniceşte prin
scăldătoarea cea dumnezeiască pe vremea propovăduirii. Şi de vreme ce
au fost pârâţi către cel mai mare ce era biruitor atunci, că sunt
creştini, şi cunoscându-se bun-neamul şi neîngrozită starea sufletului
lor, moarte de sabie asupra lor au rânduit, şi aşa sfârsindu-si calea
muceniciei, la Domnul s-au mutat.
Tot în această zi, pomenirea
Cuviosului Parintelui nostru Meletie cel Nou, care s-a nevoit în
muntele Miupoliei (Myopolis) de lângă Theba, în Capadocia, şi care cu
pace s-a săvârşit.
Sfântul Meletie s-a născut în Capadocia (Asia Mica), către anul 1035.
Puţin dotat pentru studii, el a cerut şi a primit de Dumnezeu, după
rugăciuni fervente, darul cunoaşterii Sfintelor Scripturi, pe care le-a
citit şi meditat fără încetare tot restul vieţii sale.
Devenit monah la Constantinopol, el a plecat în
plerinaj la Ierusalim, pe atunci ocupat de turci. De acolo a vizitat
Roma, unde s-a închinat la mormântul Sfinţilor Apostoli, iar apoi s-a
instalat în Grecia, la mânăstirea de pe muntele Miopolis, în vremea
domniei împăratului bizantin Alexis Comnenul (1081-1118). Aici a făcut
dovada de o ascultare şi de o smerenie exemplare în viaţa comunitară,
şi de un zel arzător în lungile privegheri pe care le făcea în fiecare
noapte în chilia sa, nedând nicidecum odihnă pleoapelor sale pâna ce nu
uda patul sau cu lacrimi (cf. Ps. 131). O asemenea purtare dădătoare
de sfinţenie i-a atras desigur ura diavolului, care l-a supus la
îngrozitoare ispite şi boli. Dar, încă o dată, Meletie s-a arătat
biruitor prin răbdare, şi astfel Dumnezeu i-a dăruit mulţime de harisme
- a profeţiei, a inainte-vederii, a discernământului, a vindecării
bolilor -, pe care sfântul le-a utilizat spre folosul şi mântuirea
ucenicilor săi.
A adormit în pace, şi sufletul lui s-a alipit cetelor îngeresti, la 1 septembrie 1105.
Tot în această zi, pomenirea
Sfântului Mucenic Anghel, care a mărturisit în Constantinopol, la anul
1680, şi care prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Luna lui septembrie in ziua
dintai: inceputul Indictionului, adica al noului an bisericesc.
Trebuie
sa stim ca Biserica lui Dumnezeu praznuieste astazi Indictonul, adica inceputul
anului nou bisericesc, luand acest obicei de la cei de demult. La romani,
indictionul (de la latinescul indictio) era un fel al lor de a numara anii
si anume era un period de 15 ani, pentru adunarea darilor catre stat.
Sfanta Biserica serbeaza insa aceasta
zi pentru doua pricini: Intai pentru ca luna septembrie este socotita ca
inceputul anului. Drept aceea, ea multumeste lui Dumnezeu pentru roadele
de peste an si se roaga ca si anul nou sa fie roditor. Cea de a doua pricina
a Bisericii este ca ea cinsteste aceasta zi ca ziua in care Domnul a pus
inceput propovaduirii Sale in lume. Astazi ea face inceput, astfel, la
anul Domnului cel bine primit, deschide impartasirea noastra din cununa
bunatatilor dumnezeiesti, a anului nou ce incepe, iar scopul ei este plinirea
lui Hristos in noi, adica plinirea noastra dupa chipul si asemanarea lui
Hristos. In cinstea acestui inceput al propovaduirii Domnului, Biserica
aminteste astazi de intrarea Domnului, in sinagoga din Nazaret, unde, dandu-I-se
cartea Proorocului Isaia, a aflat locul in care Mantuitorul si lucrarea
Lui in lume sunt zugravite de Prooroc prin aceste cuvinte: "Duhul Domnului
este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor. M-a trimis
sa vindec pe cei zdrobiti cu inima; sa propovaduiesc robilor dezdrobirea
si celor orbi vederea: sa slobozesc pe cei apasati si sa vestesc anul cel
placut al Domnului. Si, inchizand cartea si dandu-o slujitorului, a sezut,
iar ochii tuturor din sinagoga erau atintiti asupra Lui. Si El a inceput
a zice catre ei: Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre".
(Luca,4,18-21). Praznuim deci, astazi, anul Domnului cel bine primit, dand
multumire pentru toate bunatatile pe care le-am luat din mainile Domnului,
macar ca, pentru ele, si noi singuri suntem datori sa ne sarguim, ca sa
fim bine primiti inaintea Lui. Dar praznuim nu indictionul cel mostenit
de la imparatii romani, ci pe cel asezat noua de Imparatul slavei, Hristos,
iar Indictionul lui Hristos sunt poruncile lui cele sfinte.
Ca Imparatul nostru Hristos nu cauta
de la noi fier si arama, argint si aur. Ci, in loc de fier si arama, El
cauta de la noi bunatatea credintei celei intemeiate si tari, in dreapta
cinstire de Dumnezeu. Ca, prin credinta aceasta, ca printr-o arama de fier
si o pavaza de arama, sa biruim pe cei potrivnici, urmand stramosilor nostri
care, "prin credinta, au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit
fagaduintele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat
de ascutisul sabiei, s-au imputernicit, din slabi ce erau, si s-au facut
tari in razboaie, au intors taberele vrajmasilor in fuga" (Evr.11.33-34).
Asemenea, in loc de argint, Imparatul nostru Hristos cauta de la noi bunatatea
nadejdii celei neindoite spre Dumnezeu, nebagand seama la toate primejdiile
si necazurile ce vin de la lume, de la trup si de la diavol, care navalesc
asupra noastra. Ca, "nadejdea nu rusineaza". (Rom.5,5), dimpotriva, nadejdea
rasplatirii indeamna pe ostasi la lupta si la nevointa, precum si Sfantul
Damaschin zice: "Mucenicii Tai, Doamne, cu credinta intarindu-se si cu
nadejdea imputernicindu-se, au stricat tirania vrajmasului si au dobandit
cununile" (Octoih, glas trei, miercuri, stihoava vecerniei. Iata de ce
"Cei ce se incred in Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clatina
in veac cel ce locuieste in Ierusalim" (Ps. 124, 1). In sfarsit, in loc
de aur, Imparatul nostru Hristos cere de la noi bunatatea cea scumpa a
dragostei catre Dumnezeu si catre aproapele, cea nefatarnica. Ca, precum
aurul este mai cinstit decat argintul, arama si fierul, asa si dragostea
este mai cinstita decat nadejdea si credinta, precum sta scris: "Si acum
raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre
acestea este dragostea" (I Cor. 13, 13). Ca aur ca acesta cauta de la noi
Hristos, ca sa-L iubim nu numai crezand cu inima si marturisind cu gura,
ci si fapta, dragostea, aratand-o, adica sa punem tot sufletul si sa fim
gata de moarte pentru dragostea Lui, precum ne invata iubitul Sau ucenic,
Ioan, zicand: "Fiii mei, sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta
si cu adevarul" (I Ioan, 3,18).
Acesta este Indictionul crestinesc
pe care Biserica il cere azi de la noi, in locul indictionului cel vechi
al paganilor: "Dezbracati-va, zice ea, de omul cel vechi, dimpreuna cu
faptele lui", si imbracati-va in omul cel nou, "dupa Chipul ce L-a zidit"
(Col.3,9-10), "ca sa umblam si noi intru innoirea vietii". (Rom.6,4). Sa
praznuim deci Indictionul, implinind poruncile Domnului Dumnezeului nostru,
din toata inima, precum Dumnul Insusi ne indeamna, prin gura lui Moise,
in Cartea Levitilor, zicand: "De veti umbla dupa legile Mele si de veti
pazi si plini poruncile Mele, va voi da ploaie la timp, pamantul si pomii
isi vor da roadele lor. Voi trimite pace pe pamantul vostru, veti alunga
pe vrajmasii vostrii, cauta-voi spre voi si va voi binecuvanta sufletul
meu nu se va scarbi de voi. Voi umbla printre voi, voi fi voua Dumnezeul
vostru, si voi poporul Meu" (Lev.26, 3-12).
Intru aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui
nostru Simeon Stalpnicul (+459).
Slavitul
Simeon a fost din partile Ciliciei, dintr-un sat ce se numea Sisan, fiu
al unor parinti crestini, Susotion si Marta, si de copil era cioban la
oile tatalui sau. Pe cand avea treisprezece ani, intr-o vreme de iarna,
cand oile, din pricina zapezilor mari, n-au fost scoase la pasune, fericitul
copil a intrat in Biserica, Duminica fiind, cu parintii sai si a auzit
pe Domnul din Sfanta Evanghelie, fericind pe cei saraci, pe cei blanzi,
pe cei curati cu inima si a intrebat pe un cinstit batran: "Ce sunt cuvintele
acestea?" Iar batranul, fiind calauzit de Duhul Sfant, i-a descoperit lui
calea cea duhovniceasca a vietii, adica urmarea lui Hristos in curatie
si infranare, in desprinderea de lume si in slujba rugaciunii si a dragostei
de Dumnezeu si de semeni, calea cea stramta a impacarii, care duce la fericita
implinire a vietii de aici si de dincolo de moarte.
Deci, samanta cazand in pamant bun,
a inflorit indata in el dorinta de a trai dupa cuvantul Evangheliei si,
fara sa se mai intoarca acasa, a intrat intr-o manastire, la loc singuratic,
numita Ograda, primit de staretul Timotei, dupa sapte zile de asteptare
la portile manastirii. In scurta vreme a invatat pe de rost toata Psaltirea,
cum se cerea pe atunci celor ce voiau sa fie calugari, si a deprins usor
toata pravila manastirii, incat, dupa doi ani Cuviosul Simeon, simtind
nevoia unor osteneli calugaresti mai grele, a primit sfatul staretului
sau sa mearga intr-o manastire cu pravila mai aspra, ca sa nu descurajeze
pe fratii cei neputinciosi. Si asa a intrat fericitul in manastirea cu
viata mai aspra, a marelui ava Eliodor, dar si aici fericitul intrecea
nevointele tuturor, incat a fost sfatuit sa duca o viata de pustnic. Drept
aceea, slujitorul lui Dumnezeu s-a linistit intr-o pustie, la poalele muntelui
Telanis, unde a aflat o chilie mica, si a petrecut acolo timp de trei ani.
Aici s-a suspus pe sine la incercare
cu post de patruzeci de zile, ca Moise, si ca Ilie si ca Insusi Domnul
nostru. Si-l ruga Cuviosul pe batranul Vassus, indrumatorul duhovnicesc
al locului aceluia, sa-i astupe usa chiliei, ca sa stea fara mancare, in
vremea celor patruzeci de zile. Dar acesta nu s-a invoit cu o masura de
ucidere de sine ca aceasta, decat punandu-i in chilie zece paini si un
urcior cu apa, ca, de va avea nevoie, sa guste si sa se intareasca; si
asa i-a astupat usa. Si, trecand patruzeci de zile, s-a intors Cuviosul
si deschizand usa, l-a aflat pe acesta la pamant, zacand ca un mort, iar
painea si apa neatinse. Si, luand un burete, i-a spalat si i-a racorit
gura lui, rasufland putin Cuviosul, l-a impartasit pe el cu Sfintele Taine,
dupa care, primind putina hrana usoara, s-a intarit. Si acest dar de infranare
il spunea Vassus multor frati, ca un lucru de folos, iar Cuvisoul, de atunci,
in toti anii, in Postul cel mare, asa postea, douazeci de zile rugandu-se
neincetat in picioare, iar douazeci de zile sezand, de osteneala.
Si, ducandu-se vestea despre el, ca
primise darul tamaduirii bolilor, multime de oameni alerga spre dansul,
unii cu bolnavii lor, altii de necazuri si de ispite fiind cuprinsi, si
fiecare nu se intorcea desert, ci primea, unul tamaduire, altul mangaiere,
altul un ajutor de folos, si cu bucurie se duceau la casele lor. Si puteai
sa vezi la dansul, ca raurile de pretutindeni, adunandu-se felurimi de
popoare, de semintii si de limbi: ismailiteni si persi, armeni si iberici,
britani si italieni, crestini si pagani, luand binecuvantare de la dansul.
Si, tulburat fiind fericitul de o cinstire ca aceasta si de neodihna, a
aflat un chip strain de a scapa de impresurarile omenesti: s-a gandit sa-si
zideasca un stalp. Deci, a zidit stalpul si pe el o chilioara stramta si,
acolo sudindu-se, petrecea in post si rugaciune; si a fost intaiul stalpnic.
Si era acel stalp inalt ca de sase coti, iar mai pe urma si-a zidit Sfantul
alti stalpi si mai inalti. Si asa petrecea, udandu-se de ploaie, arzandu-se
de zaduf si inghetand de frig si vorbind poporului de doua ori pe zi; iar
hrana lui era lintea muiata si, ca bautura, apa.
Si auzind parintii din pustie, se minunau
de straina lui petrecere. Si au trimis la dansul ca sa vada ce duh locuieste
in el, zicand: "Pentru ce nu mergi pe calea parintilor si alta cale noua
ai aflat? Deci, pogoara-te de pe stalp si urmeaza vietii pustnicilor".
Si parintii pustnici i-au invatat pe trimisi ca, de se va arata nesupus,
cu sila sa-l traga jos de pe stalp, iar de va asculta si de va voi singur
sa se pogoare, sa-l lase pe el si sa stea asa cum a inceput, cunoscand
ca este de la Dumnezeu. Deci, ajungand trimisii soborului sfintilor pustnici
si spunandu-i hotararea lor, el indata a pasit cu piciorul pe scara, vrand
se se coboare. Dar trimisii strigara: "Nu te pogora, sfinte parinte, ci
petreci cum ai inceput. Acum stim ca lucrul tau este de la Dumnezeu, Care
de folos sa-ti fie pana la sfarsit".
Puterea cuvintelor lui, asprimea vietii
lui si stralucirea minunilor lui, marea lui iubire de oameni in suferinta
si intelepciunea lui au intors la Dumnezeu un mare numar de necredinciosi.
Imparatii Teodosie cel Tanar (408-450) si Leon cel Mare (457-474) ii cereau
sfatul si rugaciunile, imparatul Marcian (450-457) a imbracat haine straine,
ca sa-l poata auzi mai bine. Cu sfatul sau, Eudoxia imparateasa s-a lepadat
de ratacirea lui Eutihie, pe care o cinstea, si foarte minunat a fost pentru
toti oamenii din vremea lui. Si asa, a trait Sfantul pana in anul 459,
cand Domnul l-a chemat la El.
Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre Mina,
diaconul.
Ne-a
spus noua Gheorhe de la Rait de un frate cu numele Mina, care a fost diacon
acolo. Ca acesta a iesit de la o slujba in lume si ce a patimit nu am aflat,
ci numai stiu atat ca a lasat chipul calugaresc si a ramas in lume. Iar
dupa ce au trecut multe zile, acesta a mers in cetatea lui Dumnezeu, Antiohia,
si, cand trecea prin Seleucia, a vazut de departe manastirea Preacuviosului
Simeon Stalpnicul si a zis intru sine: "Ma voi sui si voi vedea pe marele
Simeon", ca niciodata nu-l vazuse. Iar dupa ce a ajuns el la stalp si s-a
apropiat, daca l-a vazut pe el Sfantul Simeon, indata de la Dumnezeu
s-a instiintat ca a fost calugar si a avut slujba diaconiei. Si a chemat
pe cel ce-l slujea, zicand: "Adu-mi foarfecele aici". Iar acela le-a adus.
Zis-a Sfantul Simeon catre slujitorul sau: "Bine este cuvantat Domnul,
tunde-l pe acela", si-l arata cu degetul sau, ca erau multi stand pe langa
stalp. Iar acesta, minunandu-se de cuvantul Sfantului si de frica mare
fiind cuprins, deloc nu s-a impotrivit, cunoscand ca Dumnezeu a descoperit
staretului despre dansul. Iar dupa tunderea lui, i-a zis marele Simeon:
"Fa rugaciune, diacone". Si facand el rugaciune, Sfantul i-a grait iarasi:
"Sa mergi la Rait, de unde ai iesit". Iar el zicand: "Nu pot suferi rusinea
de la parinti", Simeon iarasi i-a grait lui: "Sa ma crezi, fiule, ca nu
e nevoie sa te rusinezi de aceasta, ca, te vor primi pe tine cu ochi blanzi
si vor avea bucurie si veselie de a ta intoarcere. Si sa stii fiule, ca
Dumnezeu va sa faca semn cu tine, ca sa cunosti ca ti-a iertat tie pacatul
acesta, ca negraita este bunatatea Lui".
Iar, dupa ce a venit la Rait, l-au
primit parintii cu mainile intinse si l-au dus in Sfantul altar. Iar intr-o
Duminica, ducand el Preasfintele Daruri ale marelui Dumnezeu si Mantuitorului
nostru Iisus, si deodata, au inceput sa-i curga ochii lui. Si, din acest
semn, au cunoscut parintii, ca l-a iertat pe el Dumnezeu de greseala, dupa
cuvantul Sfantului Simeon.
Minunea Sfantului Simeon, cu un preot.
Un
preot oarecare, sezand intr-o zi in fata bisericii, iata, un duh necurat
a venit la dansul in chip de nor intunecat si innegrit si s-a pus ca un
acoperamant pe capul lui si l-a lipsit de lumina si mintea lui i s-a luat
si i s-au slabit lui toate oaselem si nu putea sa graiasca; si, intrand
unii, l-au aflat pe el ca pe un mort. Si a petrecut in boala aceea noua
ani, neputand a se intoarce pe sine pe alta parte, daca nu-l intorcea pe
el cineva. Si auzind rudele lui, cele despre Sfantul Simeon, au mers la
Sfantul, ducandu-l si pe el in pat si ajungand ca la trei stadii de manastire,
zacea acolo. Iar Sfantul Simeon, stand la rugaciune, i s-a descoperit lui
despre preotul acela. Si, la miezul noptii, a chemat Sfantul pe unul din
ucenicii lui si i-a zis: "Ia din apa aceasta si mergi degraba si vei afla
acolo pe un preot purtat pe pat; sa-l stropesti cu apa aceasta si sa-i
spui: Iti zice tie pacatosul Simeon, intru numele Domnului nostru Iisus
Hristos, scoala-te si-ti lasa patul tau si vino la mine cu picioarele tale".
Iar ucenicul, mergand, a facut dupa cuvantul Sfantului. Si s-a sculat inaintea
Sfantului. Si i-a zis lui Sfantul: "Scoala-te, nu te teme, macar de te-a
si mahnit pe tine diavolul noua ani, ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu
nu te-a lasat pe tine pana in sfarsit sa pieri. Ca nu cu temere de Dumnezeu,
ci si prea cu nedreptate ai stat in Sfantul altar si, mai inainte de a
afla adevarul, ai ascultat pe clevetitorii cei ce judecau in taina pe aproapele
lor si fara de nici o vina asupreai pe unii, indepartandu-i de impartasirea
Sfintelor Taine. Si aceasta facand, pe iubitorul de oameni Dumnezeu nu
putin L-ai mahnit. Drept aceea, se si intarise asupra ta diavolul. Ci iubirea
de oameni a lui Dumnezeu si indurarile Lui s-au inmultit spre tine. Insa
pe cei care te-au nedreptatit, mergand, ii vei afla pe ei rugandu-se tie,
cu multa durere, sa-i ierti; precum a facut Dumnezeu mila cu tine, asa
si tu sa faci mila cu dansii, inca si tarana luand de aici, vei presara
peste dansii". Si a iesit preotul cu bucurie i-a poruncit lui Sfantul si
indata s-au vindecat si aceia, slavind pe Dumnezeu.
Despre talharul ce s-a pocait langa stalpul Sfantului
Simeon.
Un
oarecare talhar din Antiohia, Ionatan cu numele, pe multi oameni ii ucidea
pe drumuri si prin case, talhareste navalind naprasnic prin sate si prin
cetati; si nimeni nu putea sa-l prinda pe el, macar ca multi ii pandeau
calea, ca era puternic si viteaz foarte, incat nimeni nu putea sa-i
stea impotriva. Deci, s-a pornit toata Antiohia si a trimis ostasi
ca sa-l prinda pe dansul, iar el neputand sa se ascunda de dansii, ca un
leu fugind de la fata celor ce-l goneau pe el, a alergat in ograda Cuviosului
Simeon si, apucandu-se de stalp, ca pacatoasa de picioarele lui Hristos,
plangea cu amar. Deci Sfantul a strigat catre dansul, de sus: "Cine esti,
de unde si de ce ai venit aici?" Iar el a zis: "Eu sunt Ionatan, talharul,
cel ce am facut toate rautatile si am venit aici, ca sa ma caiesc de pacatele
mele". Acestea graindu-le el, iata au navalit de la Antiohia ostasii care-l
goneau pe el, strigand catre Cuviosul: "Da-ne noua, parinte, pe vrajmasul
nostru, talharul, ca, iata, si fiarele sunt gata in cetate sa-l manance
pe el". Raspuns-a lor fericitul Simeon: "Fiii mei, nu eu l-am adus pe el
aici, cu Dumnezeu, Cel ce voieste pocainta lui, l-a povatuit aici. Deci,
de veti putea intru inauntru, prindeti-l pe el, ca eu nu pot sa-l scot
la voi, ca ma tem de Acela Care l-a trimis la mine". Acestea auzindu-le
ostasii si neindraznind nu numai sa intre in ograda, ci nici cuvant sa
zica impotriva, s-au intors cu teama si au spus toate in Antiohia. Iar
talharul a petrecut sapte zile langa stalp, cazand la rugaciune catre Dumnezeu,
marturisindu-se si plangand cu plangere mare, cat si cei ce erau acolo,
vazand pocainta si plangerea lui se umileau. Iar dupa sapte zile, a strigat
catre Sfantul: "Parinte, imi poruncesti sa ma duc?" Iar parintele
i-a zis: "Au, iarasi, la lucrurile tala cele rele, te vei intoarce?" Iar
el a raspuns: "Ba nu, parinte, ci vremea mea a sosit". Si asa, vorbind
cu dansul, si-a dat duhul sau la Dumnezeu. Iar ucenicii Sfantului Simeon,
vrand sa ingroape pe talhar langa ograda, iata mai marii ostilor venira
de la Antiohia dupa talhar si incepura a striga: "Da-ne noua, parinte,
pe vrajmasul nostru, de care toata cetatea s-a cutremurat". Raspuns-a Cuviosul:
"Cel ce l-a adus pe el la mine, Acela in multime de oaste cereasca a venit
si l-a luat pe el la Sine, curatit prin pocainta; deci nu ma tulburati
pe mine". Acestea, auzindu-le acei dregatori si vazand pe talharul mort,
s-au inspaimantat si au laudat pe Dumnezeu, Cel ce nu voieste moartea pacatosului.
Si, intorcandu-se, au spus in cetate cele de la Cuviosul au auzit si au
vazut.
Cântare de laudă la Sfântul Simeon Stâlpnicul
Întîiul dintre Stîlpnici Sfîntul Simeon este,
Bătrîn luminat de sus, de lumina nefăcută,
El de bună voie pe-al unor noi nevoinţe
Stîlp a urcat.
El viu a fost cerului, iar pămîntului, mort.
El şi-a cîştigat mîntuirea cu postiri,
Privegheri, şi post.
În zorii dimineţii a lui maică la Stîlp vine:
„Fiul meu, coboară să te pot vedea!”
Dar Sfîntul nu-i răspunde.
Maica pe fiu îl roagă, iară şi iar.
Sfîntul atunci către maică zice:
„Eu, maică, sînt al Împăratului cerurilor rob.
Cunoaşte că astă viaţă
O luptă faţă de trup nemiloasă şi o pregătire este.
Timp de grăiri deşarte nu avem.
Ci du-te, maică, şi calea cea bună alege,
Grijeşte-ţi de suflet, şi vieţuieşte
După poruncile lui Dumnezeu.
Căci după astă viaţă o alta începe:
De bine luptăm aici, acolo ne vom încununa.
Binevoind Hristos şi-aflîndu-ne vrednici,
Pe al tău fiu îl vei vedea atunci.
Atunci doar, maica mea,
Adevărată va fi Bucuria vederii”.
Cugetare
În timpul
vieţii acesteia trebuie să folosim tot ceea ce este necesar pentru
cultivarea sufletelor noastre, căci după ce moartea ne va despărţi de
această lume nimic nu vom lua dincolo, decît sufletele noastre, aşa cum
ni le-am format de-a lungul vieţii trupeşti.
Pe cînd avea optsprezece ani, pe Sfîntul
Simeon atît de mult şi de arzător 1-a preocupat mîntuirea sufletului
lui, încît întru o bună zi a căzut cu faţa la pămînt şi s-a rugat lui
Dumnezeu ca să îi arate calea mîntuirii. În această stare aflîndu-se, şi
rugîndu-se cu lacrimi, îndelung, el a avut o vedenie în care se făcea
că sapă la o temelie spre a înălţa o zidire şi că, epuizat de efort, s-a
oprit ca să-şi tragă răsuflarea. Dar un glas de sus i-a zis: „Sapă mai
adînc!”. El atunci îndată s-a ridicat iar la lucru, săpînd mai adînc,
mai din greu. Atunci glasul a grăit iar: „Destul îţi este acum. Zideşte
dar ceea ce ai pornit a zidi: căci fără nevoinţă, nimeni nu va putea
zidi nimic, nicicînd”.
Cei care se nevoiesc puţin, zidindu-şi
casa sufletului lor pe băltoaca puţin adîncă a senzualităţii, îşi zidesc
casa vieţii pe nisip, care nu îi poate adăposti nici măcar în această
viaţă; cu atît mai puţin în veşnicie.
Luare aminte
Să luăm aminte la fărădelegile lui David (II Samuel 11):
- La cum David împăratul a comis adulter cu Batşeba, soţia lui Urie, pe cînd Urie se afla la război;
- La cum David îl trimisese pe Urie în acel război tocmai ca Urie să îşi afle în el moartea;
- La cum s-a mîniat Dumnezeu pe David pentru aceasta.
Predică
Despre Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu – „La început a fost Cuvântul” (Ioan 1:1).
Logosul, Cuvîntul inteligent şi raţional,
a fost dintru început. El se referă la Natura Dumnezeiască a Domnului
nostru lisus Hristos. Fraţilor, zicînd la început, oare vom crede noi că
prin aceasta se pune vreun hotar temporal Cuvîntului lui Dumnezeu? Sau
că Dumnezeu L-a născut pre Fiul Său Unul Născut într-un moment din timp?
Nicidecum!
Căci naşterea Fiului lui Dumnezeu din
Tatăl nu este un eveniment al timpului, ci al eternităţii; timpul este o
categorie care aparţine acestei lumi căzute şi trecătoare, pe cînd cele
ale Dumnezeirii sînt în şi din veşnicie.
Oare mai rămîne soarele soare, dacă îl
despărţim de lumina pe care o dă? Oare mai rămîne omul om, dacă se va
lua mintea de la el? Oare mai rămîne dulcea miere miere, dacă îşi va
pierde desăvîrşit dulceaţa ei? Nicidecum, nici una dintre acestea. Cu
atît mai puţin poate cugeta cineva pre Tatăl fără de Logosul Lui, fără
de Cuvîntul Lui Raţional, fără de înţelegerea Lui, fără de înţelepciunea
şi Puterea Lui, pre Tatăl fără de Fiul Lui Cel Co-etern cu Sine.
Deci,
fraţilor, spusa întreagă a Evanghelistului nu se referă la începutul
Fiului lui Dumnezeu din Dumnezeu Tatăl, ci mai degrabă la începutul
istoriei lumii create şi al mîntuirii neamului omenesc.
Acest început este din Cuvîntul lui Dumnezeu, din Fiul lui Dumnezeu. Căci
El este începutul şi al facerii lumii şi al mîntuirii ei. Oricine vrea
să vorbească despre facerea lumii văzute sau a celei nevăzute, sau
despre mîntuirea lumii, trebuie să înceapă cu începutul. Acest început
este Cuvîntul lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu, Fiul lui
Dumnezeu. De exemplu, dacă ar dori cineva să relateze istoria
unei bărci ce naviga pe un lac, ar începe cam aşa: „La început a fost un
lac, şi pe acel lac naviga o barcă”. Nici un om înţelept nu ar
presupune de aici că lacul a luat fiinţă exact în momentul în care s-a
aflat şi barca în apele lui. Nici un om înţelept nu va scoate din
cuvintele acestea ale Evanghelistului: „La început a fost Cuvîntul,
înţelesul că Logosul, Cuvîntul lui Dumnezeu, S-a născut din Dumnezeu în
momentul facerii lumii!” Aşa cum lacul a fost cu mult mai înainte ca să
navigheze barca pe el, tot aşa Cuvîntul lui Dumnezeu a fost mai înainte
cu o eternitate de începerea Zidirii!
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Unul Născut al Tatălui şi de o fiinţă cu El şi cu Duhul
Sfînt, luminează-ne şi ne mîntuieşte pre noi. Căci Ţie se cuvine toată
slava şi mulţumirea în veci, Amin!
bunăvoie pe Sine S-a dat şi Crucii şi morţii şi Patimii.
