• Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe Marina
Sfînta Marina s-a născut în Antiohia
Pisidiei din părinţi păgîni. La vîrsta de doisprezece ani, Marina a
aflat cele despre Stăpînul lisus Hristos, Domnul: despre întruparea Lui
din Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, despre minunile Lui nenumărate,
despre patima Lui pe cruce şi despre slăvită învierea Lui. Inima
ei tînără s-a înflăcărat de dragostea pentru Hristos şi a luat în inima
ei hotărîrea de a nu se mărita niciodată, ci de a-şi închina
toată viaţa lui Hristos Domnul, cu dorinţa de a muri ca muceniţă a Lui,
botezîndu-se cu botezul sîngelui. Tatăl ei a urît-o pentru
credinţa ei creştină şi nu a mai socotit-o ca pe fiica lui. Cezarul
locului, Olymbrius, aflînd de la Marina că este creştină, mai întîi a
voit să o ia de soţie. Cînd Marina a refuzat, el i-a poruncit ca să se
plece şi să se închine idolilor. Atunci Sfînta Marina i-a zis: «Nu
mă voi pleca înaintea idolilor, nici voi jertfi înaintea unora care nu
suflă şi sînt morţi, care nu se cunosc pe ei înşişi, nici pot să îşi dea
seama dacă oamenii îi cinstesc sau îi necinstesc. Eu nu le voi da lor
cinstea care se cuvine doar Unuia Dumnezeu, Făcătorul meu».
Atunci Olymbrius a dat-o pe Marina la chinuri, iar după ce a umplut-o de
sînge din cap pînă în picioare a aruncat-o în temniţă. În temniţă
Marina s-a rugat lui Dumnezeu. După
rugăciune, în celulă a intrat diavolul, care luînd chipul unui şarpe
sinistru i s-a încolăcit în jurul capului. Cînd Marina s-a însemnat cu
semnul Sfintei Cruci, şarpele a crăpat şi s-a făcut nevăzut.
Atunci pe Marina a înconjurat-o o lumină cerească, care a făcut parcă să
se topească pereţii închisorii şi tavanul, în locul acela arătîndu-se o
cruce nespus de înaltă, în vîrful Crucii se afla o porumbiţă albă, care
zicea cu glas: „Bucură-te, Marino, porumbiţă cuvîntătoare a lui
Hristos, fiică a Sionului celui de sus, căci iată ziua bucuriei tale s-a
apropiat!”. Atunci Sfînta Marina s-a vindecat desăvîrşit de toate
rănile şi durerile ei, cu puterea lui Dumnezeu. Dementul jude a
schinguit-o atunci bestial în toată ziua următoare, aruncînd-o şi în foc
şi în apă, dar Sfînta Marina a îndurat toate ca şi cînd ar fi fost în
trup străin. La urmă judecătorul a osîndit-o la moarte prin decapitare.
Mai înaintea morţii ei Stăpînul Hristos a venit la ea, înconjurat de
îngeri. Ea a fost decapitată în timpul împărăţiei lui Diocleţian, dar cu
sufletul şi cu puterea ea a rămas vie şi pe pămînt şi în ceruri. Mîna
Sfintei Marina odihneşte la Mînăstirea Vatopedi din Sfîntul Munte Athos.
Sfînta Marina are şi o mănăstire închinată ei, în care se află şi parte
din sfintele ei moaşte făcătoare de minuni, situată în vîrful Muntelui
Lângă din Albania, cu vedere spre Lacul Ohrid. Nenumărate
minuni s-au lucrat şi se lucrează încă în această Sfânta Mănăstire,
cărora le stau martori nu doar creştinii, ci şi musulmanii. Aşa de mult
au respectat turcii acest sfînt locaş, încît nu au îndrăznit niciodată
să tulbure nici obştea mînăstirii, nici să confişte proprietăţile ei. Într-o vreme paznicul mînăstirii a fost chiar un turc musulman.
Sfintii Mucenici si Tari Romanov ai Rusiei- Mucenicii pentru tara si credinta ai poporului rus!
Nicolae Romanov a urcat pe tronul imperiului Rus in data de 1 noiembrie 1894, fiind incoronat oficial in anul 1895, in Moscova. Intreaga sa familie de mucenici este pomenita pe data de 17 iulie a fiecarui an.
Nicolae Romanov s-a logodit cu printesa Alix de Hesse-Darmstadt, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, care va deveni imparateasa Alexandra Feodorovna, cu putin timp mai inainte de moartea tatalui sau, casatoria avand loc la putin timp dupa aceea. Nicolae Romanov si Alexandra Feodorovna au primit de la Dumnezeu cinci copii: marile ducese Olga, Tatiana, Maria, Anastasia si micul Alexei.
In ziua de 16 iulie 1918, dupa miezul noptii (17 iulie), imparatul Nicolae al II-lea, imparateasa Alexandra Feodorovna, copiii lor, Olga, Tatiana, Maria, Anastasia si Alexei, precum si un grup de servitori fideli ai acestora, au fost impuscati mortal, in subsolul Casei Ipatiev.
Plutonul de executie, condus de bolsevicul Iacov Iurovski, a implinit un ordin primit de la Lenin. Se crede ca cei care au executat ordinul nu erau soldati rusi, ci maghiari, deoarece ar fi existat posibilitatea ca rusii sa nu traga in fostul imparat. Aceasta asasinare a fost, de fapt, o razbunare a lui Lenin impotriva familiei imperiale,
In anul 1998 cinstitele trupuri au fost inmormantate in cripta familiei Romanov, aflata in Catedrala Sfintii Petru si Pavel.
“O, sfinte si patimitorule tar Nicolae! Domnul te-a ales ca uns al Sau, prin mila si dragostea Lui, pentru a-i judeca drept pe supusii tai si sa fii pazitor al Bisericilor Ortodoxe. Pentru aceasta, ai slujit ca tar si ai ocrotit sufletele oamenilor cu frica de Dumnezeu, iar Domnul, incercandu-te ca pe mult-patimitorul Iov, a ingaduit asupra ta ponegrirea, chinurile amare, inselarea si tradarea celor de langa tine, instrainarea celor apropiati si ca in chinuri sufletesti sa parasesti imparatia pamanteasca. Toate acestea, pentru binele Rusiei le-ai rabdat, ca un fiu supus, ca un adevarat rob al lui Hristos, iar prin sfarsitul mucenicesc, la Imparatul Ceresc ai ajuns, unde te indulcesti de slava in fata Tronului Imparatului Imparatilor, impreuna cu sfanta ta sotie, tarina Alexandra si cu copiii vostri Alexei, Olga, Tatiana, Maria si Anastasia.”
• Pomenirea Sfântului Cuvios Leonid Ustnedumsk
Încă din tinereţile lui, acest sfînt rus
s-a nevoit întru monahiceştile lupte în mai multe mînăstiri, între care
Solovki şi Miroj. El după aceea a întemeiat propria lui mînăstire de-a
lungul văii Rîului Luza, în ţinutul Vologda. El
a vieţuit foarte aspru, astfel încît, cu puterea Duhului Sfînt,
curăţindu-şi trupul şi sufletul, s-a făcut locaş Sfîntului Har.
El a fost un luminător duhovnicesc al oamenilor, atrăgînd pre mulţi la
viaţa monahală. El s-a numit «Ustnedumsk» pentru că odată, cînd 1-a
muşcat un şarpe otrăvitor, el nu a spus nimănui depsre aceasta, nici nu
s-a gîndit la acest lucru, şi cu toate acestea a rămas viu. Plăcîndu-i
lui Dumnezeu, Cuviosul Leonid a adormit cu pace în şaptesprezece zile
ale lunii iulie, din anul 1653. Sfintele lui moaşte odihnesc în
mănăstire de el întemeiată.
Cântare de laudă la Sfânta Mare Muceniţă Marina
Sfînta Marina Domnului se roagă,
Ruga întărindu-şi cu lacrimi fierbinţi.
«Stăpîne Doamne lisuse, Mîntuitorule al meu,
Tu în ajutor stai celor
Ce nădăjduiesc către Tine.
Aproape mie fii, Stăpîne, aproape sufletului meu,
Cînd vor voi necredincioşii
Trupul să-mi ucidă.
Fii lingă mine Doamne,
Cela Ce eşti
A mucenicilor Putere,
Ca să îndur chinul fără frică, nici plînset.
Iată eu oaie sînt
În mijlocul lupilor,
Pasăre singuratică
Spre vînarea lor,
Vînatul hăituit
Al dinţilor lor
Ci eu nădăjduiesc întru Tine, Doamne,
Doamne al mîntuirii mele.
Dar şi-mi de vor sfişia trupul cape un sac vechi,
O, Doamne, de Tine nu voiesc să mă lepăd, – ajută-mă!
Mai bine îmi este mie chinuri să iau pentru Tine
Decît să mă veselesc în ticăloasele lor bunătăţi.
Eu Ţie mă închin Doamne, Mîntuitorul meu,
Cela Ce ai biruit moartea, diavolul şi iadul,
O, Doamne, biruie şi întru mine acum!
Ţie se cuvine lauda, Stăpîne Doamne lisuse
Cela ce stai în ajutorul celora
Care în Tine nădăjduiesc!”
Deci, a fost scoasa la judecata si, vazand-o, dregatorul s-a minunat de frumusetea ei si, intreband-o cum ii este numele si neamul, ea a zis: "Marina ma cheama, nascuta sunt in Pisidia si cred in Numele Domnului meu." Si era cuprins de dragoste dregatorul, vazand chipul ei frumos, peste fire si o ruga sa-i fie lui sotie. Dar, nevrand ea a se lepada de Hristos, a poruncit de a intins-o si a fost batuta cu toiege, fara de mila, incat s-a rosit pamantul de sangele ei. A poruncit, apoi, de au spanzurat-o pe stalp si i-au strujit trupul cu unelte ascutite, multa vreme. Si a patimit fecioara multe feluri de cazne, atat in temnita, cat si la a doua cercetare. Deci, a fost arsa cu faclii si aruncata cu capul in jos, intr-un vas plin cu apa. Si, ramanand tare in credinta in Hristos si nevatamata, prin aceasta multi au crezut in Hristos, carora li s-au taiat capetele. Si, pornindu-se cu manie, dregatorul i-a taiat si ei capul. Dumnezeului nostru, slava!
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Teodor Studitul.
Trebuie sa ne sfiim si sa ne plecam, fratilor, Trupului si Sangelui Domnului nostru Iisus Hristos, pe care ne-am invrednicit sa le primim. Si, in sufletul nostru, care primeste aceste Preacurate Daruri, sa nu mai salasluiasca rautatea, mania, nici poftele cele necurate. Si gura, care a primit Izvorul cel nemuritor al Vietii, sa nu mai scoata cuvinte necuviincioase si putrede, nici ochii, care s-au curatit cu cinstitul Sange al lui Hristos, sa nu mai priveasca, salbatic, ca o fiara, nici sa oglindeasca satanicile si desfranatele privelisti. Sa pazim toate madularele nostre curate, ca niste madulare ale lui Hristos. Sa avem in mare cinste fecioria, ca fecioria este bunatatea cea dintai, care a stralucit in Rai, mai inainte de a fi inselat sarpele pe stramosul Adam. Fecioria este aceea care a fost si s-a facut Maica lui Hristos. Fecioria este cea care face din oameni ingeri, fecioria inalta lumea spre cer, spre nemurire. Dar nui va putea cineva sa o castige in alt chip, decat cu multe dureri, osteneli si sudori, ca unde este indreptare mare, acolo trebuie sa fie si silinta mare. Deci, dar precum sabia cea ascutita taie pe vrajmas, asa si sufletul, cel alcatuit cu frica lui Dumnezeu, taie, indata gandurile dracesti. Si, daca sabia se va toci, iarasi, sa se dreaga si va taia, nu numai mii, ci si milioane de draci, precum canta David. Fiti cu grija, iubitilor, ca multi sunt cei ce se lupta cu noi, in toate zilele, si milioane de duhuri se razboiesc cu noi, impotriva carora, se cade sa ne luptam, pana la sfarsit, ca niste ostasi nebiruiti ai lui Hristos. Iar mila lui Dumnezeu, pana la sfarsit, adauga, celor ce se nevoiesc bine, osardie multa, ca sa sporeasca, spre toata fapta buna, si sa castige Imparatia Cerurilor in Iisus Hristos, Domnul nostru, a Caruia este slava si stapanirea, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Intru aceasta zi, cuvant pentru cei ce gresesc si nu vor sa se pocaiasca.
Sinaxar 17 Iulie
În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfintei Marei Mucenite Marina.
Aceasta
sfânta era din Antiohia Pisidiei, fiind fiica una nascuta a unui
Edisie, popa idolesc. Si dupa ce a murit mama ei, a dat-o tatal sau pe
seama unei femei; facându-se ea de 12 ani, se ruga sa învete credinta
crestinilor, si a învatat-o de la crestinii ce erau din acel sat. Iar
când a fost ca de 15 ani, a poftit sa savârseasca lupta muceniciei. Daca
a aflat de aceasta, ighemonul Olimvirie a trimis de a prins-o si a
bagat-o în temnita. Peste putine zile, scotând-o, a adus-o la judecata
sa si, vazând-o, s-a spaimântat cu totul de frumusetile ei. Si,
întrebând-o de unde este si cum îi este numele, ea zise: "Marina ma
cheama, nascuta si crescuta în Pisidia; si cred în numele Domnului meu".
De aceea, nevrând ea a se lepada de Hristos, a poruncit si a fost
batuta cu toiege fara mila, pâna s-a rosit pamântul de sângele ei; apoi
au bagat-o în temnita. Si s-a facut cutremur mare, încât se cutremura
temnita, si iata a iesit dintr-o parte a temnitei un balaur suierând
tare, si târându-se, parea ca varsa foc împrejurul sfintei. De aceea,
speriindu-se ea foarte si îngrozindu-se, ruga pe Dumnezeu. Atunci acel
groaznic balaur s-a prefacut aratându-se în chip de câine negru; iar
sfânta, luându-l de par si gasind un ciocan, l-a batut pe cap si peste
spinare pâna l-a slabit. Dupa aceasta, fiind adusa sfânta la a doua
cercetare si ramânând tare în credinta lui Hristos, a fost supusa la
multe chinuri pe care rabdându-le, ighemonul cu mânie i-a taiat capul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sperat si Veroniche.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Eufrasie, episcopul Ienopolei, care cu pace s-a savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cugetare
Câtă vreme Hristos nu se face sufletului totul – tot ceea ce, adică, este durabil şi neschimbător – omul nu se poate angaja pe drumul suferinţelor pentru El.
Cum a putut Marina, o tînără în vîrstă de cincisprezece ani, să se angajeze pe această cale a suferinţelor pentru Hristos? Ea a putut aceasta pentru că Hristos i Se făcuse ei totul, mai presus de toate şi de orice.
Cum a putut Sfînta Muceniţă Iulita să se bucure văzînd-1 pe fiul ei
Chiric în vîrstă de trei ani ucis pentru mărturisirea credinţei
creştine? Ea a putut lucrul acesta de neînchipuit pentru oameni, pentru că Hristos i Se făcuse ei totul.
Iată cum prezintă Sfîntul Tihon din Zadonsk faptul acesta al dobîndirii
supremaţiei lui Hristos în viaţa omului, în cadrul unui dialog dintre
Hristos şi om:
„Voieşti tu oare să ai tot binele pe care ţi-l poţi şi dori şi imagina? Eu sînt Izvorul a tot binele. Voieşti viaţă binecuvîntată? Eu sînt Izvorul tuturor binecuvîntărilor. Doreşti frumuseţe? Toată frumuseţea şi însăşi al ei izvor întru Mine se află. Doreşti nobleţe? Nimeni nu este mai nobil decît Fiul lui Dumnezeu şi decît Preasfînta Fecioară. Voieşti o vieţuire înaltă? Dar ce este mai înalt decît împărăţia Cerurilor? Voieşti bogăţii? Eu sînt Izvorul a toată bogăţia. Voieşti înţelepciunea? Eu sînt înţelepciunea lui Dumnezeu. Voieşti prieteni? Nimeni nu-ţi poate fi prieten mai bun şi mai puternic decît Mine, Care Mi-am pus viaţa pentru toţi oamenii şi pentru fiecare din ei. Voieşti bucurie? Nimeni nu se va putea buctira vreodată cu adevărat decît întru Mine. Voieşti pacea? Eu sînt Pacea sufletului. Voieşti viaţă? Eu sînt Izvorul vieţii. Voieşti lumină? Eu sînt lumina lumii”.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunile şarpelui de aramă din pustie (Numerii 21):
- La cum mult popor al lui Israil au murit muşcaţi de şerpi în pustie, pînă cînd a ridicat Moise şarpele de aramă pe stîlp;
- La cum toţi cei care erau muşcaţi de şerpi priveau către şarpele de aramă şi trăiau;
- La cum şarpele de aramă îl preînchipuie pre Hristos Domnul pe Cruce.
Predică
Despre necesitatea de a aminti oamenilor pururea despre aceleaşi lucruri
– „Drept aceea, vă voi aminti pururea de acestea, cu toate că le ştiţi
şi sînteîi întăriţi întru adevărul în care staţi” (II Petru l: 12).
Menirea plugarului este să-şi plugărească
bine ogorul lui. Oare nu reia el mereu şi mereu aceleaşi munci şi
lucrări pentru el? Cum altfel să-şi are el ogorul lui, dacă nu tăind din
zori şi pînă în noapte brazde adinei în el? Călătorul merge pe cale. El
trebuie să-şi învingă oboseala mersului, şi să-şi forţeze inima şi
picioarele să continue, dacă vrea să ajungă la timp la destinaţie.
Tîmplarul îşi pregăteşte lemnul pentru lucrul lui. Cu fiecare scîndură,
el ia de la capăt tot şirul de operaţii necesare pregătirii lemnului
pentru lucrul ce-1 are de făcut. Fraţilor, oare toate aceste munci
folositoare nouă nu comportă ele împlinirea repetitvă a aceloraşi
sarcini?
De aceea nici vestitorul adevărului nu trebuie să se trîndăvească şi să zică: „Le-am spus lucrul acesta, şi nu mai am de gînd să îl repet”. Nici auzitorul adevărului să nu se trufească, şi să nu zică: „Am mai auzit lucrul ăsta o dată, nu mai am nevoie să îl aud din nou”.
O,
vestitorule al adevărului, nu-ţi fie frică, nici ruşine, să repeţi
adevărul mereu şi mereu, să înveţi poporul mereu şi mereu, şi să-i aduci
mereu aminte adevărul!
Fără repetiţie, ogorul nu se ară, drumul nu se călătoreşte, şi casa nu se zideşte. Iar sarcina ta tocmai aceasta este: să plugăreşti sufletele oamenilor, să le duci la calea adevărului, şi să le zideşti ca şi pe nişte case. O, auzitorule al adevărului, nu te trufi, şi nu zice că ai mai auzit adevărul o dată. Adevărul este hrana sufletului. Aşa cum ai mîncat pîinea azi, ieri, alaltăieri, şi în toată viaţa ta de pînă acum, aşa va trebui să o mănînci şi de aici înainte, dacă vrei să ai trupul sănătos. Ţine minte că şi sufletul tău trebuie să fie sănătos, deci şi el are nevoie să audă pururea adevărul, mereu şi mereu.
Hrăneşte-ţi sufletul cu adevărul, cu
acelaşi Adevăr adevărat, astăzi şi mîine ca şi ieri, şi tot aşa pînă la
moarte, ca să fii mereu cu duhul sănătos, puternic şi strălucitor.
O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase,
hrăneşte-ne pre noi în fiecare zi şi ceas al vieţii noastre cu adevărul
Tău care eşti însuţi Tu, o, Iisuse Hristoase, Hrana cea dulce! Căci Ţie
se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
