1 iunie – Sf. Mc. Iustin Filozoful; Sf. Mc. Iustin, Hariton, Harita, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian și Iustus; Sf. Cuv. Agapit de la Peșterile Kievene

 

• Pomenirea Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful

Iustin s-a născut din părinţi elini în oraşul samaritean Sichem, care mai tîrziu s-a numit Nablus [numindu-se aşa şi pînă în ziua de astăzi]. El s-a născut la una sută cinci ani după întruparea Mîntuitorului. El a căutat cu rîvnă înţelepciunea printre filosofi, mai întîi printre stoici, mai tîrziu printre peripatetici, apoi printre pitagoreici, iar la urmă printre platonicieni. Chiar dacă filosofia lui Platon nu-1 satisfăcea deloc, el totuşi a aderat la ea timpul cel mai îndelungat, negăsind nimic mai bun care să-1 atragă. Dar prin Pronia dumnezeiască Iustin a întîlnit un bătrîn încuviinţat şi îmbunătăţit care a clătinat din temelii convingerile lui platoniciene şi i-a arătat cu putere că omul nu-L va putea cunoaşte niciodată pe Dumnezeu Cel de necuprins dacă Dumnezeu însuşi nu Se va coborî pînă la om şi i Se va descoperi Singur. Bătrînul i-a mai arătat lui Iustin că Dumnezeu S-a şi descoperit oamenilor, arătînd adevărul cel despre El în Cărţile Sfintei Scripturi. Iustin începu să citească Sfintele Scripturi şi se făcu un creştin din ce în ce mai convins. Cu toate acestea, el nu voit să primească îndată Sfîntul Botez sau să fie numit de alţii creştin, pînă ce nu s-a convins personal de falsitatea acuzaţiilor pe care păgînii le aduceau creştinilor. Sosind la Roma îmbrăcat în mantia de filosof, el şi-a atras îndată respectul celor de acolo, cîştigînd de asemenea şi mulţi aderenţi. El a fost martor la martiriile sfinţilor Ptolemeu şi Luchian. Văzînd cu ochii lui torturile la care erau supuşi oameni nevinovaţi doar pentru că erau şi se numeau creştini, el a scris o apologie a creştinilor şi învăţăturilor creştine pe care a prezentat-o împăratului Antonin şi Senatului roman. Împăratul a citit cu atenţie Apologia şi a poruncit oprirea presecuţiilor împotriva creştinilor. Iustin a luat cu sine un exemplar al acestui decret semnat de împărat şi a pornit cu el spre Asia unde, cu ajutorul lui, a salvat mulţi creştini de la torturi şi de la moarte. După aceea el a revenit la Roma. Cînd persecuţiile au reînceput sub împăratul Marc Aureliu, el a scris altă apologie şi a trimis-o şi acestui împărat. Dar un filosof şarlatan, cinicul Crescens, din invidie 1-a denunţat pe Iustin că este creştin, invidie stîrnită de aceea că Iustin întotdeauna era mai tare decît el în disputele filosofice. Astfel Iustin a fost aruncat în închisoare. Dorind moartea lui Iustin şi temîndu-se ca nu cumva pînă la urmă el să-şi poată dovedi nevinovăţia înaintea curţii, Crescens a prins o ocazie şi 1-a otrăvit pe Iustin în închisoare. Aşa s-a sfirşit alergarea acestui mare apărător al Credinţei Creştine, care s-a strămutat la locaşurile cele cereşti şi veşnic binecuvîntate la anul 166.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Iustin, Hariton, Harita, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian şi Iustus

Aceştia cu toţii au luat mucenicia la Roma, în timpul împăratului Marc Aureliu şi al prefectului Rusticus. Cînd Rusticus a întrebat: «Credeţi voi că dacă veţi muri pentru Hristos veţi primi vreun avantaj în ceruri?» Sfîntul Iustin i-a zis: «Noi nu credem, noi ştim cu siguranţă». Lor atunci li s-au tăiat capetele, iar anul era 163. Ei astfel s-au strămutat în locaşurile cereşti ale veşnicei împărăţii a lui Hristos Domnul.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Agapit de la Peşterile Kievene

Agapit a fost un doctor fără de arginţi. El a fost ucenicul Sfîntului Antonie de la Lavra Peşterilor. El a vindecat oameni cu rugăciunea şi cu leacuri din ierburi, din care însuşi pregătea un fel de pîine. In acest fel el 1-a vindecat pe cneazul Vladimir Monotnahul, din care pricină Agapit s-a făcut vestit pretutindeni. Din invidie faţă de el, medicul personal al cneazului, un armean, a început să-1 jignească pe Agapit. Cînd însuşi Agapit a căzut bolnav, armeanul a venit la el şi, examinîndu-1, i-a zis că nu mai avea decît trei zile de trăit, şi că dacă totuşi nu va muri, atunci el, armeanul, se va face monah. Agapit atunci i-a zis că Domnul i-a descoperit lui că va muri nu în trei zile, ci în trei luni. După cum s-a şi întîmplat. După moartea lui Agapit, armeanul a venit la Lavra Peşterilor din Kiev şi 1-a rugat stăruitor pe stareţ să-1 tundă monah, deoarece, a zis el, Agapit i s-a înfăţişat în vis şi i-a amintit de făgăduinţa lui. Aşa s-a pocăit fostul invidios, făcîndu-se monah smerit prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, Care doreşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Sfîntul Agapit s-a odihnit în Domnul cam pe la anul 1095.

Cântare de laudă la Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful

Cel care este al lui Hristos,

Pentru Hristos moare.

Sfîntul Iustin, apărătorul adevărului,

Puterea lui Hristos a recunoscut-o

Şi în scris a mărturisit-o.

El fără teamă tot imperiul l-a cutreierat

Apărîndu-i pe drepţi, pe păgâni înfierîndu-i.

El cu adevărul a strălucit în întreaga lume.

El din cetate păgînească era,

Chiar din cetatea celor zece leproşi

Vindecaţi de Hristos Domnul,

Leproşi pe care El, Mîntuitorul, i-a vindecat doar cu cuvîntul.

Acum a lui Iustin lepra minciunii

Vindecatu-s-a desăvîrşit

Prin puterea credinţei lui în Hristos.

El pe creştini i-a apărat ca un tată.

El nebunia păgînă puternic o a vădit.

Împăraţilor el le-a grăit adevărul,

El sfeşnic luminos a fost, pînă ce flacăra l-a mistuit,

Pînă ce vicleanul confrate

Trupul i l-a ucis.

Dar îngerii sufletul lui

Purtatu-l-au la ceruri,

În Raiul de unde ca un soare străluce, întocmai ca şi-a lui Apologie,

Proslăvind pînă azi numele lui Iustin,

Și învăţînd lumea ce înseamnă adevărul.

Sinaxar 1 Iunie

În ziua întâi, pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful.

Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit "filosof" fiindcă din copilărie s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos.
În jurul vârstei de 30 de ani Iustin a primit sfântul botez (între anii 133 şi 137) şi apoi a deschis o şcoală de filosofie creştină. Deci mergând la Roma în anul 155, a dat mai sus zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi dezvinovăţitoare pentru credinţa în Hristos, cu care pe una, adică credinţa creştinilor, o adeverea şi o întărea, iar pe cealaltă, adică înşelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.
Mai târziu, în anul 161, puţin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman.
Deci, fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omorât cu vicleşug, chinuit fiind mai înainte cu multe chinuri.
Acesta pentru viaţa lui curată şi fără prihană, ajungând la fapta bună cea desăvârşită, şi ajungând plin de toată înţelepciunea, şi dumnezeiască şi omenească, a lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată înţelepciunea şi folosul care dau mare cunoştinţă celor ce le citesc.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon şi Valerian.

Aceşti sfinţi s-au nevoit la Roma, stând înaintea lui Rustic eparhul, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele. Însă se spune că mai înainte de taiere, a zis Sfântului Iustin eparhul: "Voi credeţi, că dacă veţi fi omorâţi va veţi sui la ceruri, şi veţi lua vreun bine?" Iar el zise: "Nu ni se pare, ci suntem adeveriţi, cum că îndată ne vor primi bune răsplătiri şi desfătată primire". Şi aşa li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Firm.

Acesta a fost în zilele lui Maximian şi pentru credinţa în Hristos a fost prins şi adus către Magon ighemonul, şi neplecându-se a aduce jertfă la idoli, a fost dezbrăcat şi bătut cu vine, după aceea a fost spânzurat, chinuit în multe feluri, iar la sfârşit i-au tăiat capul, şi aşa a luat cununa luptelor sale.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tespesie.

Acesta a fost în zilele împăratului Alexandru Sever şi pentru mărturisirea în Hristos a fost prins de Simpliciu, guvernatorul Capadociei, pentru că era şi el din Capadocia, şi adus în capiştea idolilor, ca să facă jertfă la idoli. Dar nevrând el să facă aceasta, ci mai vârtos batjocorind idolii, a fost chinuit mult în multe feluri. Apoi a fost adus iarăşi în capiştea idolilor, unde aduceau elinii jertfe, şi apropiindu-se, a surpat jos jertfelnicul cel idolesc. Şi îndată a fost băgat într-o tigaie înfierbântată la foc plină de untdelemn, de smoală şi de seu, şi stând în ea două zile, a ieşit sănătos şi pe mulţi necredincioşi i-a întors la credinţa lui Hristos, pentru mărimea minunii. Şi mai pe urmă l-au scos din cetate şi i s-a tăiat capul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetare

Nimeni pe pămînt nu L-au calomniat cu mai multă neruşinare pe Stăpînul Hristos decît evreii. Talmudul lor colcăie de răutate şi otravă la adresa Domnului.

Dar toate acele calomnii sînt respinse chiar de cel mai proeminent istoric al evreilor, losif Flaviu, un rabin şi un învăţat care a trăit la sfîrşitul veacului întîi după Hristos. Iosif scrie:

«În acel timp trăia Hristos, un bărbat înţelept, dacă ne este legiuit a-L numi fiinţă omenească; căci El lucra minuni colosale, şi era învăţător celor care iubeau să primească învăţătură. El a atras la Sine pe mulţi dintre evrei, dar şi pe mulţi dintre neamuri. El a fost Hristosul. Iar cînd Pilat, din pricina învinuirilor aduse de bătrînii poporului nostru, a fost nevoit să-L condamne la răstignire, mulţi dintre cei care L-au iubit de la început nu L-au părăsit nici pînă în ultima clipă. El S-a înfăţişat a treia zi înaintea lor înviat în carne şi oase, aşa cum au prorocit prorocii noştri din vechime, care de asemenea multe alte lucruri despre El au prorocit. Iar secta creştinilor, care se numeşte astfel după Numele Lui, există pînă în ziua de astăzi. »

Iată cum a scris un bărbat evreu care nu a crezut în Hristos, dar a fost în schimb un intelectual şi un învăţat neaservit prejudcăţilor şi răutăţii.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata vindecare a soacrei lui Petru:

• La cum Domnul a luat-o de mînă pe femeia cuprinsă de figuri, iar frigurile au lăsat-o, şi femeia s-a ridicat şi le-a slujit celor din casă;
• La cum Domnul poate să mă vindece chiar şi pe mine de frigurile patimilor, astfel încît să mă pot ridica şi eu imediat şi să-I slujesc Lui din tot duhul meu.

Predică

Despre care este începutul înţelepciunii – „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii” (Pildele lui Solomon 1:7).

De ar şti cineva numărul întreg al stelelor de pe cer, şi numele toate ale peştilor din mare, şi numărul fierlor de iarbă din cîmpii şi obiceiurile toate ale tuturor fiarelor pădurii, dar nu ar avea frica de Dumnezeu, atunci cunoaşterea lui ar fi asemenea apei dintr-un ciur.

Iar cunoaşterea aceasta 1-ar face pe acel om mai laş şi mai înspăimîntat în faţa morţii decît cel mai ignorant dintre oameni.

De ar putea cineva să ghicească toate gîndurile oamenilor şi să prezică soarta omenirii şi să dea pefaţă toate tainele pe care pămîntul le ascunde în măruntaiele lui, dar nu ar avea frica de Dumnezeu, atunci cunoaşterea lui ar fi precum laptele vărsat într-un vas spurcat, pe care nimeni nu-1 poate bea.

Iar în ceasul morţii lui, înţelepciunea unui astfel de om nu ar străluci nici măcar cît un cărbune aprins fără flacără, ci i-ar face noaptea morţii lui încă şi mai întunecoasă. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii. Căci cum ar putea vreodată sfirşi bine cel care nici nu a început vreodată bine? Căci oricine a luat-o din capul locului pe o cărare greşită trebuie mai întîi să se întoarcă înapoi de unde a pornit, şi să păşească din nou, dar pe cărarea dreaptă. Cel care nu are frica de Dumnezeu nu poate avea dragoste faţă de Dumnezeu. Dar ce spunem noi? Mai bine să zicem că cel care nu are frică de Dumnezeu nu poate avea nici credinţă în Dumnezeu. Cei mai mari nevoitori, cei care îşi omorau patimile şi care trăiau în înfrînare zi şi noapte timp de cîte patruzeci şi cincizeci de ani, erau pînă la moarte plini de frica de Dumnezeu, şi aceştia, cei mai sfinţi dintre oamenii muritori, strigau din adîncul sufletului lor în ceasul morţii: «Doamne, milostiv fii mie, păcătosului!».

Frica de Dumnezeu este sarea oricărei evlavii.

Dacă nu avem sarea aceasta, atunci toată evlavia noastră este tară vlagă şi insipidă.

Frica de Dumnezeu încinge mijloacele noastre, înfrânează stomacurile noastre, ne face inima să fie mereu trează, ne disciplinează mintea, şi ne biciuieşte mereu voinţa.

Căci unde s-ar mai afla pocăinţa fără frica de Dumnezeu? Unde smerenia? Unde înfrînarea? Unde curăţia? Unde răbdarea? Unde slujirea aproapelui şi ascultarea? O, fraţilor, să îmbrăţişăm şi noi acest cuvînt al sfîntului adevăr: „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, sădeşte frica Ta în inimile noastre. Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!

31 mai – Sf. Ap. Hermas; Sf. Mc. Ermie; Sf. Mc. Filosofus Sfântul Apostol Ermie; Sfântul Mucenic Haralambie; Sfântul Mucenic Eusebiu;

• Pomenirea Sfântului Apostol Hermas 

Acest sfînt apostol a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli mai mici. El este pomenit în Epistola către Romani a Sfîntului Apostol Pavel (16 : 14). Hermas era elin de neam, dar a trăit mult timp la Roma. El a fost episcopul cetăţii Filipopolis şi şi-a sfirşit alergarea pămîntească cu mucenicie. El a alcătuit o carte foarte folositoare intitulată „Păstorul”, potrivit descoperirilor făcute lui de către un înger al Domnului. Hermas fusese un om foarte bogat dar, din pricina păcatelor lui şi păcatelor fiilor lui el a ajuns în cea mai neagră sărăcie. Odată, pe cînd sta la rugăciune, un bărbat îmbrăcat în strai alb strălucitor a venit înaintea lui şi i-a zis că el este îngerul pocăinţei, trimis la el ca să stea cu el pînă la sfîrşitul zilelor lui. Îngerul i-a dat şi douăsprezece porunci:

1. Să crezi în Domnul Dumnezeu;

2. Să trăieşti în simplitate şi nevinovăţie; să nu grăieşti cele rele; să dai milostenii tuturor celor care cer;

3. Să iubeşti adevărul şi să fugi de minciună;

4. Să păzeşti curăţia gîndurilor;

5. Să înveţi răbdarea şi generozitatea;

6. Să cunoşti că un duh bun şi altul rău îl însoţesc pe om pururea de-a lungul vieţii lui pe pămînt;

7. Să ai frică de Dumnezeu şi nici o frică de diavol;

8. Să lucrezi toată fapta bună, şi niciodată nici o faptă rea;

9. Să te rogi lui Dumnezeu din adîncul inimii tale, cu credinţa că rugăciunea ta se va împlini;

10. Să te păzeşti de întristare, sora bună a îndoielii şi a mîniei;

11. Să deosebeşti prin cercare proorociile mincinoase de cele adevărate;

12. Să te păzeşti de toată dorinţa rea.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Ermie

Ermie a slujit ca soldat în armata imperială pînă la adînca sa bătrîneţe, cînd s-a încununat şi cu mucenicie pentru Hristos împăratul Dumnezeu. Cum răul judecător a încercat în van să-1 înduplece pe Ermie să se lepede de Sfînta Credinţă şi să jertfească idolilor, el a poruncit să se zdrobească dinţii lui Ermie cu o piatră şi să i se jupuiască pielea feţei cu un cuţit. După acestea 1-au aruncat într-un cuptor de foc, dar harul lui Dumnezeu 1-a păzit, şi Ermie a ieşit de acolo. Apoi, la porunca judecătorului, el a fost silit să bea otrava pregătită de un vrăjitor, dar ea nu i-a putut face mucenicului nici un rău. Văzînd aceasta, vrăjitorul a rămas uluit şi pe dată L-a mărturisit şi el cu glas mare pe Hristos, din care pricină a fost decapitat pe loc. După aceea torţionarii i-au scos mucenicului ochii, iar el a răbdat fără plîngere; în loc de aceasta, el i-a strigat judecătorului: «Ia-ţi ochii aceştia ai mei trupeşti, judecătorule, care mie nu-mi mai trebuie; ci ochii mei cei adevăraţi sînt în inimă, şi cu ei văd lumina adevărului». Ermie atunci a fost spînzurat de picioare dar toţi cei din jurul lui care au făcut aceasta au orbit şi au început să umble împiedicîndu-se şi căzînd. Sfîntul Ermie le-a strigat ca să se apropie de el, şi-a pus mîinile peste ei şi le-a redat vederea, cu rugăciunile către Dumnezeu. Văzînd acestea, judecătorul s-a sălbăticit ca o fiară turbată, a scos junghierul şi i-a tăiat capul omului lui Dumnezeu. Creştinii au luat în taină trupul Mucenicului Ermie şi 1-au îngropat cu cinste. Sfintele lui moaşte vindecă minunat pe toţi bolnavii de toate bolile lor grele şi de toate nenorocirile. Sfîntul Ermie a luat mucenicia la anul 166, în timpul domniei împăratului Antonin.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Filosofus

Acest mucenic al lui Hristos s-a născut în apropiere de cetatea Alexandriei. În timpul prigoanelor împotriva creştinilor, Sfîntul Filosofus nu a voit să se lepede de Hristos Domnul înaintea dregătorilor lumeşti şi ai judecătorilor. Pentru aceasta, păgînii 1-au supus pe mucenic unor torturi sălbatice. După ce 1-au schingiuit în nenumărate feluri, ei 1-au mai şi legat de mîini şi de picioare de un pat moale şi au adus acolo o desfrînată care să-1 incite la păcat. Cînd Sfîntul Filosofus a simţit ridicîndu-se în el patima stîrnită de atingerile desfrînatei, el şi-a muşcat atît puternic limba cu dinţii încît şi-a tăiat-o, şi apoi a scuipat-o cu putere în figura desfrînatei. Astfel patima lui a pierit, iar desfrînata schimonosită de spaimă a fugit de acolo degrabă. El după aceea a fost omorît prin tăierea capului, cam pe la anul 252, pe cînd era un om încă tînăr, şi s-a strămutat la locaşurile cele cereşti ale împărăţiei veşnicei tinereţi

Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Ermie şi la vrăjitorul cel pocăit

Răul vrăjitor, îmbătrînit în rele,

Mincinos şi ucigaş,

În toate e mic, dar în frică e mare;

El sfîntului Ermie-i dă otravă să bea.

De astfel de-otravă se ascund chiar şi şerpii!

Ermie otrava o bea: moartea nu-l atinge,

Și amarnic tremurînd de spaimă vrăjitorul

Priveşte uluit.

«O, ce minune-i aceasta!», strigă el cu glas mare.

„Otrava s-omoare nu poate pe-al Domnului oştean!

Ci-atunci piară ale vieţii mele negre zile,

Șteargă-se pe veci anii mei

Cei de ruşine plini.

Eu viaţa mea întreagă petrecut-am deci în minciună

Viaţa mea întreagă, în slujba ăstor draci.

Și iată astăzi eu văd cutremurat de spaimă

Că al lui Ermie Domn este Unul, Adevăratul,

Domnul Dumnezeu.

Hristos Răstignit, al cerurilor Domn,

Ale lui minuni singure sînt mari şi-adevărate.

Al lui Hristos sînt eu acum: nu mă lepăda, Doamne !

Iartă-mi mie ticălosului negerele mele păcate,

Căci iată eu pentru Tine ca să mor

Voiesc”.

Bătrînul astfel grăieşte,

El se pocăieşte cu amar

Și pe dată el de minciună şi frică întreg se curăţeşte.

El pe faţă a strigat că este creştin.

Ca fulgerul sabia-l izbi şi-ntr-al lui sînge

El se botează.

Sinaxar 31 Mai

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea sfântului mucenic Ermie.

Sfântul si slavitul mucenic Ermie (Herma) era un soldat în armata romana, mare la stat fiind şi cărunt de bătrâneţe, care a petrecut ani buni de viaţă ostăşească la Comana, în Pont.
Iar în zilele împăratului Antonin cel Pios (138-161), încetând el din ostasie, a refuzat orice solda cuvenita si a marturisit credinta sa în Hristos Domnul. Şi fiind prins pentru mărturisirea credinţei în Hristos şi adus înaintea guvernatorului Sebastian, a fost supus la multe şi grele chinuri pentru ca nu a vrut sa aduca jertfe zeilor si împaratului, din care rămânând nevătămat, a atras la credinţa în Hristos si pe vrajitorul cel pus să-l ucidă cu otrăvuri. Acestuia pentru că a mărturisit pe Hristos Dumnezeu, i s-a tăiat capul; iar sfântul a fost şi mai rău chinuit, iar la sfârşit tăindu-i capul, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea vrăjitorului, care a dat otravă sfântului Ermie.

Acesta a dat otrava sfantului Ermie, iar mai pe urma, crezând în Mântuitorul Hristos, s-a invrednicit de cununa muceniciei şi de botezul sângelui, taindu-i-se capul pentru Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor cinci mucenici cei din Asralon, care s-au săvârşit fiind târât pe pământ.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Eusebie şi Haralambie, care de foc s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetare

Viaţa noastră întreagă este un neîntrerupt război duhovnicesc. Biruim sau sîntem biruiţi!

Dacă biruim, ne bucurăm de roadele biruinţei noastre în veşnicie. Dacă sîntem biruiţi, îndurăm urgia pieirii în veacul veacului. Această viaţă este un continuu duel între om şi toate cele care I se opun lui Dumnezeu. Dumnezeu un măreţ Aliat este al tuturor celor care Il cheamă pre El întru ajutor cu adevărat.

«Viaţa această nu este nici jucărie, nici distracţie», a zis Părintele loan din Kronstadt, «dar oamenii tocmai aceasta fac din ea. Ei se distrează, se amuză, şi-şi fac toate capriciile în timpul unei vieţi care ne-a fost dată numai şi numai pentru ca să ne cîştigăm în el mîntuirea; ei se distrează în chip imbecil cu jocuri de cuvinte goale. Oamenii îşi pierd timpul flecărind în vizitele pe care şi le fac unii altora, iar după ce flecăresc, se aşează la masă şi joacă cărţi. Ei se duc la teatru ca să se distreze. Ei toată viaţa, şi cea mai reuşită viaţă, o văd ca pe o distracţie. Dar vai celor care toată viaţa nu fac altceva decît să se distreze!»

Luare aminte

Să luăm aminte la Harul Duhului Sfînt Dumnezeu de la Taina Sfîntului Maslu:

• La cum lucrează Harul prin intermediul untdelemnului sfinţit;
• La cum, după măsura rugăciunii şi a credinţei, el vindecă toată boala şi toată infirmitatea.

Predică

Despre Taina Sfântului Maslu – „…şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6:13).

Sfinţii Apostoli făceau aceasta, iar nouă ni se porunceşte să facem la fel. Sfântul Apostol Iacov ne zice : „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungîndu-l cu untdelemn, în numele Domnului, Şi rugăciunea credinţei va mîntui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (lacov 5 : 14-15).

Nimeni altineva nu trebuie chemat decît numai preoţii, păstorii bisericii. Bolnavul nu trebuie uns decît numai în Numele Domnului, altfel este vrăjitorie.

Căci nimeni nu-1 va putea ridica pe bolnav decît numai însuşi Domnul, şi nimeni nu-i poate ierta păcatele decît numai Unul Domnul. Dar de ce se face ungerea cu untdelemn şi nu cu altceva? Pentru că aşa ne porunceşte Domnul, iar noi sîntem datori ascultare şi credinţă. Si de ce s-a poruncit ca noi să ne botezăm cu apă, şi să fim mirunşi cu Sfîntul şi Marele Mir, şi împărtăşiţi cu pîine şi cu vin? Pentru că aşa a voit Domnul şi a Lui dumnezeiască Purtare de Grijă, iar al nostru este numai a crede şi a asculta. Multe materii se folosesc în Sfintele Taine, dar Harul Domnului unul este precum Unul este Domnul, şi totul de la Domnul este. Dar de ce are Dumnezeu nevoie de materii din lumea noastră ca să verse peste noi Harul Său? Nu Domnul are nevoie de materii din lumea noastră pentru aceasta, ci noi; căci din materii din lumea aceasta fiind alcătuiţi, avem nevoie de ele. Aplecîndu-se cu milă asupra slăbiciunilor noastre, Domnul foloseşte materii pentru a noastră vindecare, îngerilor celor fără de trup El le dăruieşte Harul într-un mod netrupesc. Uleiul cel simplu în sine nu are nici un efect, tot aşa cum nici un efect nu au prin ele însele nici celelalte materii; Harul lui Dumnezeu în schimb este atotputernic.

Prin intermediul uleiului sfinţit însă, Domnul ne dă nouă harul Duhului Său Celui Sfînt, şi acel Har este medicamentul care vindecă bolnavii, ridică de la pămînt infirmii, şi redă sănătatea mintală celor nebuni.

O fraţilor, cît de negrăită este bunătatea lui Dumnezeu! Ce nu a făcut Dumnezeu pentru noi?. El a cunoscut mai dinainte toate nevoile noastre, şi a văzut mai dinainte toate leacurile pentru fiecare din ele. El nouă nu ne cere decît să credem în El şi să împlinim şi să luăm ca pe nişte leacuri Poruncile Sale. Oare nu este cea mai mare obrăznicie şi ruşine ca noi să luăm cu conştiinciozitate medicamentele şi reţetele prescrise de doctori, care sînt oameni muritori ca şi noi, şi să nesocotim prescripţiile Domnului Celui Care este Nemuritor?

O, Atotbune Doamne, topeşte inimile noastre împietrite cu puterea Duhului Tău, aşa încît mai înainte de sfîrşitul nostru să arătăm roadele recunoştinţei celei către Tine, Atotbune şi Atotînţelepte Doamne! Căci noi Ţie ne închinăm, Ţie îţi mulţumim şi pre Tine Te lăudăm în veci, Amin!

 

30 mai – Sf. Cuv. Isaachie Mărturisitorul; Sf. Cuv. Macrina

• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Isaachie Mărturisitorul

În timpul domniei împăratului Valens, arienii, cu ajutorul împăratului, prigoneau sălbatic Ortodoxia. Auzind de aceste progoniri, un pustnic care se nevoia în părţile răsăritului şi-a părăsit pustia şi a venit la Constantinopole ca să-i întărească pe creştini în a-i înfiera şi a-i vădi pe eretici cu vitejie. În acelaşi timp, împăratul Valens se îndrepta către nord cu armate împotriva goţilor, care trecuseră dincoace de Dunăre, în Tracia. Isaachie a ieşit înaintea împăratului şi i-a zis: „O împărate, deschide bisericile ortodocşilor şi-ţi va binecuvînta ţie Dumnezeu calea!„. Dar împăratul 1-a dispreţuit pre Bătrînul şi cuvintele lui şi şi-a continuat calea, în următoarea zi Isaachie iar a alergat înaintea împăratului, şi iar i-a zis aceleaşi cuvinte, arătîndu-i prooroceşte că altfel rău va fi de el la acel război. Împăratul era să dea ascultare cuvintelor Bătrînului, dar un anume sfătuitor al împăratului, următor al necuratei erezii a necuratului Arie, 1-a împiedicat pe împărat de la aceasta. De aceea bătrînul Isaachie a fost lovit de gărzi şi aruncat în mărăcini. Dar Sfîntul Isaachie şi în a treia zi a alergat înainte împăratului şi, apucîndu-i calul de căpăstru, i-a strigat tare împăratului ruga de a lăsa libertate Bisericii lui Dumnezeu, arătîndu-i cu de-amănuntul pieirea lui dacă nu va asculta. Împăratul înfuriat a poruncit ca bătrînul să fie bătut şi aruncat într-o groapă plină de noroi şi spini. Dar trei îngeri ai Domnului 1-au scos pre sfîntul din acea groapă, în a patra zi Bătrînul Isaachie a venit înaintea împăratului şi i-a proorocit moartea groaznică care îl aşteaptă dacă nu va da libertate Ortodoxiei: „Ţie îţi grăiesc, împărate! Tu te duci cu oştire împotriva barbarilor, dar nu vei face faţă în război! Tu vei da dosul şi vei fugi dinaintea duşmanilor tăi, dar ei te vor prinde şi te vor arde de viu!”, proorocie care s-a întîmplat întocmai. Barbarii au secerat armata lui Valens ca pe pleavă, iar împăratul, împreună cu acel sfătuitor necurat al lui, au scăpat ascunşi într-un coş de nuiele. Barbarii au aflat unde se ascunde împăratul şi, înconjurînd locul acela, i-au dat foc. Atît împăratul cît şi acel sfătuitor blestemat al lui au pierit arşi de vii. În urma lui Valens pe tronul imperial de la Constantinopole a urcat împăratul Teodosie cel Mare. Teodosie, auzind de prorocia Sfintului Isaachie şi de împlinirea ei, a poruncit ca Sfîntul Isaachie să fie adus cu cinste la Curtea Imperială şi s-a închinat pînă la pămînt înaintea lui. Dat fiind că pacea se întorsese peste Biserica lui Dumnezeu iar arienii fuserseră alungaţi în surghiun, Sfîntul Isaachie a voit să se întoarcă la pustia lui. Împăratul însă 1-a rugat şi 1-a înduplecat să rămînă în Constantinopole. De aceea aristocratul Saturnin a zidit o sfîntă mînăstire pentru Avva Isaachie, unde el a vieţuit întru nevoinţe pustniceşti pînă la moartea lui, săvîrşind multe minuni. Acea mînăstire s-a umplut de monahi mulţi şi rîvnitori şi s-a făcut vestită prin sfinţenie. Înaintea morţii lui, Sfîntul Isaachie 1-a numit pre ucenicul său Dalmatus stareţ în locul lui, de la care mai tîrziu şi-a luat numele şi mînăstirea [a Dalmaţilor]. Plăcutul lui Dumnezeu Sfîntul Isaachie a trecut la veşnicie în anul 383, spre a se bucura pururea de vederea feţei Domnului.

• Pomenirea Sfintei Cuvioase Macrina

Această Sfîntă Macrina a fost bunica Sfîntului Vasile cel Mare. Ea era vestită pentru marea ei înţelepciune, credinţă şi evlavie. Ea a fost uceniţa Sfîntului Grigorie Făcătorul de Minuni din Neocezareea. În timpul domniei lui Diocleţian, Macrina şi-a lăsat casa, şi împreună cu bărbatul ei Vasile s-au dus şi s-au ascuns în pustietăţi şi în codri. Proprietăţile lor au fost confiscate de păgîneasca stăpînire, dar Macrina şi cu bărbatul ei nu au regretat nimic. Lipsiţi de toate în afară de dragostea lor pentru Dumnezeu, ei şi-au făcut casă din pustietatea codrului, unde au vieţuit timp de şapte ani. Prin dumnezeiasca purtare de grijă, din munte se pogorau la ei capre, care le asigurau lor hrana zilelor. Ei amîndoi au adormit cu pace în veacul al patrulea, după ce au trecut prin suferinţe mari pentru credinţa lor.

Cântare de laudă la Sfântul Isaachie Mărturisitorul

Isaachie, ca şi un alt Proroc Ilie,

Precum soarele străluceşte în virtuţi.

El pre împăratul imploră, pre el povăţuieşte,

Căci împăratul luptă contra lui Dumnezeu.

„Împărate, cu cine vrei să lupţi?

Iată împărăţia ta se va pustii,

Căci tu vrei să te lupţi cu Cel Preaînalt,

Tu care eşti praf şi cenuşă

Sub Picioarele Lui.

Tu cu armată porneşti contra barbarilor sălbatici;

Tu în tine însuţi îţi pui nădejdea,

Sărmane împărat!

Dar iată puterea ta este ca şi-a furnicii;

Iar tare cu-adevărat este doar cel

Cu care este Dumnezeu.

Picioarele tale către două războaie-au pornit:

Împotriva oamenilor, şi împotriva lui Dumnezeu.

Cu bieţii oameni poate că vei izbîndi,

Dar cu Dumnezeu te sfătuiesc

Degrab’ să te împaci.

Ţine Ortodoxia, erezia stîrpeşte,

Căci altfel muri-vei ars de viu.

Ars şi aici, ars şi-n cealaltă lume!

Tu vei pierde astfel amîndouă lumi!”

Dar împăratul de-ale sfântului rugi nu ascultă.

El în război se-aruncă, la Domnul nu gîndeşte.

El în război se-aruncă, şi din acel război

Nu se mai întoarce.

Ca o putoare piere a lui Valens viaţă.

Domnul Biericii Lui libertatea-i redă,

Iar pre Isaachie Sfîntul

Raiului îl învredniceşte.

Sinaxar 30 Mai

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului nostru Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaţilor, la Constantinopol.

Acest preacuvios a trait in veacul al IV-lea si era din părţile Răsăritului, unde s-a facut calugar si a pustnicit cu mari osteneli in desert.
Si venind în Constantinopol în zilele lui Valens Arianul (364-378), care se ridicase cu război împotriva goţilor, l-a întâmpinat acest fericit sfătuindu-l şi rugându-l să deschidă biserica ortodocşilor; dar împăratul neascultându-l, el iarăşi i-a ieşit înainte şi l-a dojenit asemenea, zicându-i să deschidă şi să dea bisericile ortodocşilor, dacă vrea să nu piară fugind din faţa vrăjmaşilor la război. Şi scârbindu-se împăratul de îndrăznirea sfântului, a poruncit să-l bată şi să fie aruncat în mărăcini. Iar sfântul ieşindu-i înainte a treia oară, i-a apucat calul de frâu arătându-i aevea pieirea, de nu va întoarce bisericile creştinilor. Împăratul mâniindu-se, l-a dat pe seama lui Satornin şi a lui Victor, poruncindu-le să-l pună sub pază până ce se va întoarce cu pace. Atunci i-a zise sfântul: "De te vei întoarce cu pace, înseamnă că mie nu mi-a grăit Dumnezeu; dar tu vei da dosul şi vei fugi dinaintea vrăjmaşilor tăi şi vei fi prins şi-ţi va fi sfârşitul vieţii tale prin foc". A făcut împăratul război, dar fiind biruit, a scăpat într-o şură de paie, împreună cu prepozitul, care fiind părtaş al acestui eres, întărâta pururea pe împăratul împotriva ortodocşilor; şi în acea şură au fost arşi de goţi. Iar sfântul a fost mărit pentru proorocia sa şi pentru mărturisirea Ortodoxiei, şi petrecându-şi restul vieţii în Constantinopol s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Natalie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Varlaam, care eu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Romano şi Teletie, rare de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evplu, care s-a săvârşit fiind înfăşurat în piele de bou şi pus în arsura soarelui.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetare

Cuvîntul lui Dumnezeu este hrană sufletului. Cuvîntul lui Dumnezeu este şi puterea şi lumina sufletului. Cel care se îndeletniceşte cu citirea cuvîntului Domnului dă hrană, putere şi lumină sufletului său.

Celui care poate i se cuvine să citească cuvîntul Domnului din Sfintele Scripturi, iar celui care nu poate i se cuvine să-1 asculte pre cel care îi vesteşte lui Sfintele Scripturi.

Toţi sfinţii au arătat marea binefacere care se ascunde în citirea cu luare aminte a Sfintelor Scripturi. Sfântul Serafim de Sarov zice:

„Sufletului trebuie să i se dea hrana cuvintelor Sfintelor Scripturi. Căci cuvîntul lui Dumnezeu, după cum ne învaţă Sfîntul Grigorie Teologul, este pîinea îngerilor, care hrăneşte sufletul cel care însetează de Domnul. Dar, mai presus de toate, creştinul trebuie să citească Noul Testament şi Sfînta Psaltire. De aici vine luminarea minţii….De mare şi negrăit folos este să citeşti cuvîntul lui Dumnezeu în singurătate şi linişte şi să citeşti întreaga Sfînta Scriptură întru înţelegere. Domnul dăruieşte mila Lui cea îmbelşugată omului care se străduieşte să facă aceasta, mai mult decît pentru oricare altă nevoinţă sau fapte bune, şi îi dăruieşte unuia ca acesta darul înţelegerii. Cînd omul îşi hrăneşte sufletul cu cuvîntul lui Dumnezeu, atunci el se umple de înţelegere, şi începe să deosebească limpede binele şi răul”.

Luare aminte

Să luăm aminte la Harul Duhului Sfint Dumnezeu de la Sfânta Taină a Preoţiei:

• La cum Harul sfinţeşte, luminează şi îl împuterniceşte pe om să slujească ca păstor şi ca învăţător;
• La cum Harul îl împuterniceşte pe preot să slujească celelalte Sfinte Taine.

Predică

Despre Sfânta Taină a Preoţiei – „Şi ei, rugîndu-se, şi-au pus mîinile peste ei” (Fapte 6: 6).

Punîndu-şi mîinile peste cei aleşi dintre credincioşi, apostolii au hirotonit episcopi, preoţi şi diaconi. Este limpede din aceasta că credinţa creştină nu înseamnă doar învăţătura şi predicarea cuvîntului, ci înseamnă şi putere. Căci nu ajunge doar să cunoşti; este de trebuinţă ca să ai şi putere. Căci nu ajunge doar să fii ales de oameni; este de trebuinţă ca să fii consfinţit şi de Dumnezeu. Dacă nu ar fi de trebuinţă de putere pentru chemarea preoţească, atunci nu ar fi de trebuinţă nici punerea mîinilor; ci ar fi suficientă doar predicarea cuvîntului, din gura celui care învaţă, către urechea celui care ascultă.

Punerea mîinilor însă semnifică transferul de autoritate şi pogorîrea Puterii de sus asupra celui ales.

Puterea se află în harul lui Dumnezeu, Care îl întăreşte pe om, îl sfinţeşte şi îl luminează. Cu adevărat, harul Domnului este cel care învaţă, conduce, păstoreşte, iar prin Sfintele Taine, întăreşte turma lui Hristos. Preotul este vasul acestei negrăite, înfricoşate şi atotîndestulătoare puteri a harului.

Binecuvîntat este preotul care înţelege comoara cea care s-a dăruit întru dînsul! Binecuvîntat este el cînd frica de Domnul nu-1 părăseşte nici zi, nici noapte, pînă la ultima lui suflare! Căci pe pămînt cinste mai mare nu se află, nici responsabilitate mai mare, decît cea a chemării preoţiei.

Prin punerea mîinilor de către episcop, preotul a intrat în comuniune cu Izvorul cel ceresc şi veşnic al Harului şi cu puterea Sfinţilor Apostoli. Prin aceasta, preotul s-a făcut conlucrător al Harului şi împreună slujitor cu toţi preoţii ortodocşi din timpurile apostolice şi pînă în ziua de astăzi, cu marii ierarhi, cu nenumăratele şiruri de sfinţi, mărturisitori, făcători de minuni, nevoitori şi mucenici. Asupra lui se răsfrînge şi podoaba demnităţii lor, dar el poartă şi povara vredniciei lor, a exemplului lor, şi a mustrărilor lor. O fraţilor, mare şi covîrşitoare este slujirea păstorului turmei celei cuvîntătoare a lui Hristos. El dator este a se ruga Domnului pentru toţi, şi toţi credincioşii au datoria să se roage înaintea lui Dumnezeu pentru el.

O, Stăpîne Doamne Arhiereule Ceresc, dăruieşte tuturor ortodocşilor preoţi putere, înţelepciune, curăţie, rîvnă, blîndeţe, şi toate virtuţile apostolice, prin Harul Duhului Tău Celui Sfînt. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

 

29 mai – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Odrino, Orlov „Chezașa celor păcătoși”; Sfânta Ipomoni; Sfântul Sfinţit Mucenic Olivian; Sf. Întâi Sobor a toată lumea; Sf. Mc. Teodosia din Tir; Sf. Cuv. Mc. Teodosia; Sf. Alexandru, patriarhul Alexandriei; Sf. Ioan din Ustiug, cel nebun pentru Hristos și făcător de minuni; Sf. Mc. Nan din Tesalonic; Sf. Mc. Andrei din Chios; pomenirea căderii cetății Constantinopolului

Icoana Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”

În anul 1848, prin evlavia locotenent-colonelului Dimitrie Bonşeskul din Moscova a fost zugrăvită o copie a icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”, pe care a aşezat-o cu cinste în casa lui. Curând, din icoană a început să izvorască mir cu bună mireasmă cu care ungându-se cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire.

Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției de pe icoană: „Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie  prin ascultarea lor, vor primi bucurie veşnică prin Mine.”

În această icoană, Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă. Mâna Sa dreaptă este ținută în mâinile Fiului astfel: degetul Ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic de mâna stângă a Acestuia. Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer mijlocirea.

Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului: „Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu.”

În anul 1848, prin evlavia locotenent-colonelului Dimitrie Bonşeskul din Moscova a fost zugrăvită o copie a icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”, pe care a aşezat-o cu cinste în casa lui.

Curând, din icoană a început să izvorască mir cu bună mireasmă cu care ungându-se cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire.

Binecredinciosul locotenent a dăruit icoana Bisericii Sfântului Nicolae - Kamovniki unde a fost construită o capelă în cinstea ei.

Icoana Maicii Domnului din Odrino, Orlov „Chezașa celor păcătoși”

În anul 1843, mai multor oameni li s-a descoperit în vis că această icoană este înzestrată cu puterea de a săvârşi minuni. După aceasta, icoana a fost mutată cu cinste în biserica mănăstirii. Răspândindu-se vestea, mulți credincioșii au început să vină să se roage înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu pentru a primi tămăduire de boli trupești și izbăvire de necazuri.

Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției de pe icoană: „Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veşnică prin Mine.”

În această icoană, Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă. Mâna Sa dreaptă este ținută în mâinile Fiului astfel: degetul Ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic de mâna stângă a Acestuia. Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer mijlocirea.

Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului: Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prima dată prin minuni pe la mijlocul secolului al XIX-lea, la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Odrino, gubernia Orlov (și Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” ce este prăznuită pe 25 ianuarie și 9 octombrie, se află în această mănăstire).

Fiind deteriorată de trecerea vremii, icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” se afla lipsită de cinstire (așezată între alte două icoane vechi) într-o capelă de lângă poarta mănăstirii.

În anul 1843, mai multor oameni li s-a descoperit în vis că această icoană este înzestrată cu puterea de a săvârşi minuni. După aceasta, icoana a fost mutată cu cinste în biserica mănăstirii. Răspândindu-se vestea, mulți credincioșii au început să vină să se roage înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu pentru a primi tămăduire de boli trupești și izbăvire de necazuri.

Mai întâi a primit vindecare un băiat care era paralizat de mulți ani, datorită rugăciunilor pe care mama sa le-a rostit cu ardoare înaintea icoanei Maicii Domnului. Această minune a avut loc în anul 1844.

Icoana este cunoscută și pentru minunile săvârşite în timpul unei epidemii de holeră, când mulţi bolnavi au primit tămăduire după ce s-au rugat înaintea ei.

După aceasta, la Mănăstirea Sfântului Nicolae a fost construită o biserică mare de piatră cu trei altare, în cinstea icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”.

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”

O, Podoaba cetelor îngereşti şi Lumina celor ce călătoresc în pământul mântuirii, Vasul cel preafrumos plin de mirul tuturor darurilor Duhului, Oglinda sufletelor umilite, Veşmântul celor iubitori de feciorie, Buna Povăţuitoare a maicilor, Biruinţa sihaştrilor, Dorul mucenicilor, Nădejdea neclintită a păcătoşilor, Preasfântă Fecioară şi Maica Cuvântului, adapă-ne pe noi cei însetaţi de mântuire din izvorul minunilor Tale şi cu starea Ta de faţă înaintea tronului Treimii mijloceşte iertarea păcatelor noastre.

• Pomenirea Sfântului Întâi Sobor a toată lumea

Pomenirea şi lauda Sfinţilor Părinţi de la întîiul Sinod Ecumenic se face în Duminica premergătoare Duminicii Pogorârii Duhului Sfînt, adică în a Şaptea Duminică de la Praznicul Sfintelor Paşti. Acest Sinod s-a ţinut la Niceea în anul 325, în timpul domniei sfîntului împărat Constantin cel Mare. Sinodul acesta s-a convocat din pricina tulburărilor şi confuziei semănate în Biserică de către Arie, un preot din Alexandria, prin învăţătura lui mincinoasă. El învăţa că Hristos este o făptură creată în timp de Dumnezeu, că nu este de mai înainte de toţi vecii ca şi Tatăl şi Fiu al Lui, de o fiinţă cu El. Trei sute şi optsprezece Sfinţi Părinţi din toată lumea s-au adunat din această pricină la Niceea, la acest prim Sinod al Bisericii Creştine. Sinodul a dat anatemei învăţătura ariană, şi de asemenea pe Arie, care a refuzat să se pocăiască. Sinodul la urmă a confirmat Crezul (Simbolul Credinţei), care s-a lărgit cu ocazia şi celui de al Doilea Sinod Ecumenic, cu articolul despre Duhul Sfînt. Mulţi Sfinţi mari s-au aflat între participanţii la Primul Sinod Ecumenic, între care trebuie să-i pomenim pe următorii : Sfîntul Nicolae al Mirelor Lichiei, Sfîntul Spiridon al Trimitundei, Sfîntul Atanasie, Sfîntul Ahilie, Sfîntul Pafnutie, Sfîntul lacov din Nisibe, Sfîntul Macarie de la Ierusalim, Sfîntul Alexandru din Alexandria, Sfîntul Eustatie al Antiohiei, Sfîntul Eusebie de Cezareea, Sfîntul Mitrofan al Constantinopolelui, Sfîntul loan din Persia, Sfîntul Aristarh din Armenia, şi mulţi alţi sfinţi din răsărit. Din apus, următorii mari sfinţi au fost prezenţi la acest Prim Sfînt Sinod Ecumenic : Sfîntul Hosius de Cordoba, Sfîntul Teofil Gotul, Sfîntul Cecilian al Cartaginei, şi alţii. Cea mai importantă lucrare a acestui Sinod a fost consfinţirea Simbolului Credinţei. Acest Sfînt Sinod a mai hotărît şi data prăznuirii Sfintelor Paşti şi a promulgat douăzeci de sfinte canoane pe teme diferite.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Teodosia din Tir

Odată, sub împărăţia lui Maximian mulţi creştini stăteau legaţi înaintea pretorului din Cezareea Palestinei. De ei s-a apropiat credincioasa fecioară Teodosia, care i-a mîngîiat şi i-a întărit în mucenicia lor. Auzind ce grăia cu prizonierii, soldaţii de pază au prins-o şi pe ea şi au dus-o înaintea judecătorului. Acesta, sălbăticindu-se ca o fiară, a poruncit să se lege o piatră grea de gîtul ei şi să fie aruncată în mare. Dar îngerii lui Dumnezeu au dus-o pe ea la mal vie şi nevătămată. Cînd ea s-a înfăţişat înaintea judecătorului din nou, el a poruncit ca să i se taie capul. In următoarea noapte, Teodosia s-a înfăţişat părinţilor ei înconjurată de o lumină cerească negrăită, şi de multe alte fecioare, şi ele mîntuite, şi le-a zis: „Vedeţi voi ce mare este slava şi harul Hristosului meu, de care voiaţi să mă lipsiţi?„. Ea le-a zis acestea părinţilor ei pentru că aceştia o opriseră să-şi mărturisească pe faţă Credinţa în Hristos şi să se facă mucenică. Teodosia a luat cu cinste cununa mărturisirii prin sînge şi s-a proslăvit la anul 308.

• Pomenirea Sfintei Cuvioase Muceniţe Teodosia

Această sfîntă muceniţă Teodosia s-a născut ca rod al rugăciunilor maicii ei către Sfînta Muceniţă Anastasia, care i-a apărut în vedenie şi i-a vestit că va naşte prunc. Părinţii ei au închinat-o lui Dumnezeu de la o vîrstă foarte fragedă şi au dus-o la o mînăstire de fecioare. După moartea părinţilor ei Teodosia a moştenit o avere enormă, din care ea a poruncit unui aurar să-i facă trei icoane: una a Mîntuitorului, una a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi una a Sfintei Muceniţe Anastasia. Cealaltă parte a imensei ei averi a dăruit-o toată săracilor. Ea a luat mucenicia la anul 730, în timpul domniei nelegiuitului împărat Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Ea s-a încununat cu îndoită cunună: a întregii feciorii şi a muceniciei.

• Pomenirea Sfântului Alexandru, Patriarhul Alexandriei

Acest Sfînt Alexandru a fost cel dintîi care s-a ridicat la luptă împotriva lui Arie. El s-a odihnit la anul 326.

• Pomenirea Sfântului Ioan din Ustiug Cel Nebun pentru Hristos şi făcătorul de Minuni

• Pomenirea Sfântului Mucenic Nan (loan) din Tesalonic

Acest Ioan a luat mucenicia pentru mărturisirea credinţei lui în Hristos la Smirna în anul 1802, omorît fiind de turci.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Andrei din Chios

Andrei acesta a luat mucenicie pentru mărturisirea credinţei lui în Hristos la Constantinopole, în anul 1465, omorît fiind de turci.

• Pomenirea căderii Cetăţii Constantinopolelui

Din cauza păcatelor oamenilor, Dumnezeu a îngăduit această cumplită urgie asupra capitalei creştinătăţii. În anul 1453, în douăzeci şi nouă de zile ale lunii mai, Sultanul Mohammed al II-lea a cucerit Constantinopolul şi 1-a executat pe împăratul Constantin al XI-lea.

Cântare de laudă pentru împăratul Constantin al XI-lea, la căderea Constantinopolului

Constantin împăratul

Cetatea Constantinopolului

O apără,

Şi cu linişte-ntru sine se roagă lui Dumnezeu:

„O, Preînalte Doamne,

Cela ce din ceruri către noi priveşti,

Tu nelegiuirii nu îngădui să biruie dreptatea.

Creştinii împotriva Ta au păcătuit amarnic,

Şi precum fiarele Leagea Ta în picioare au călcat.

Această urgie, da,

Tu cu dreptate o îngădui;

Din cauza păcatelor oamenilor, sîngele curge rîu.

De este voia Ta ca cetatea să cadă, întăreşte poporul ca să nu se predea,

Ca să nu predea Sfânta Cruce spre a fi călcată în picioare,

Ca să nu se lepede şi la islam să se dea.

Ci mai bine, Doamne, să îndure robie,

Pînă cînd libertatea le-o vei dărui iar.

Să fie robi, să fie sclavi,

Să cad-asupra lor ura şi batjocura turcă;

Dar nu-i lepăda pre ei întru credinţa lor,

Ajută-i să şi-o ţină, întru pocăinţă şi nădejde,

Şi cu lacrimi amare păcatele trecute să-şi spele,

Pînă cînd mai vîrtos decît zăpada

Albi-vei sufletele lor,

Pînă cînd la Tine desăvîrşit

Întoarce-se-vor sufletele lor.

Dacă pre Tine Te vor avea, vor avea toate,

Bogaţi cu adevărat vor fi.

Căci tu vei întoarce toate bogăţiile jefuite.

Constantinopolul acest’ de pe pămînt,

Poate să fie, sau să nu fie;

Ci Tu un slăvit Constantinopol întărit-ai în ceruri,

Unde cu-ai Tăi slujitori întru slavă domneşti.

Iată, înaintea pămîntescului Constantinopol eu stau, Doamne,

O, Stăpîne Doamne, de-ale noastre suflete ai milă.

Cînd pre el din nou îl vei zidi,

Atunci, vechiul acesta, piară”.

Sinaxar 29 Mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfintei muceniţe Teodosia fecioara, cea din Cezareea (aducerea moaştelor).

Odată, în vremea persecuţiei împotriva creştinilor care dura deja de cinci ani, Sf. Teodosia în vârstă de 17 ani a vizitat prizonierii creştini condamnaţi în Pretoriumul din Cezareea, Palestina. Erau Sfintele Paşti şi mucenicii vorbeau despre Împărăţia lui Dumnezeu. Sf. Teodosia i-a rugat să o pomenească şi pe ea când vor ajunge în faţa lui Dumnezeu.
Soldaţii au prins-o şi au dus-o în faţa lui Urban, guvernatorul, spunînd că acea fecioară se închina în faţa prizonierilor. Acesta i-a cerut să jertfească la idoli dar a refuzat, mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Apoi au torturat-o îngrozitor, rupîndu-i carnea cu cârlige de fier până i s-au văzut oasele.

Muceniţa a răbdat în tăcere şi cu zâmbetul pe faţă chinurile şi când guvernatorul i-a cerut din nou să sacrifice la idoli iar ea i-a răspuns: "Nebunule, mi s-a dăruit să fiu în rândul mucenicilor". Apoi i-au pus o piatră de gât şi a fost aruncată în mare dar au salvat-o îngerii. Din nou au prins-o şi a fost dată să o sfâşie fiarele sălbatice dar acestea nu s-au atins de ea. În final călăii i-au tăiat capul.

Noaptea, Sf. Teodosia a apărut părinţilor ei care au încercat să o convingă să nu se sacrifice pentru Hristos. Era îmbrăcată într-o haină strălucitoare, cu o cunună pe cap şi o cruce strălucitoare de aur în mână, spunîndu-le: "Priviţi gloria de care aţi vrut să mă lipsiţi!"

Sf. Muceniţă Teodosia din Tir a îndurat mucenicie în anul 307. Ea mai este prăznuită şi în 29 mai, zi în care i s-au mutat sfintele moaşte la Constantinopol şi apoi la Veneţia.

Tot în această zi, pomenirea sfintei preacuvioasei muceniţe Teodosia cea din Constantinopol (sec. VIII).

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Teodosie III Atramiteanul, fiind fiică de părinţi dreptmăritori, din Constantinopol. Când era ea de şapte ani, a răposat tatăl său; iar maică-sa luând copila, a tuns-o într-o mânăstire din Bizant, după care s-a săvârşit şi maică-sa, lăsând fericitei toată avuţia ei. Iar sfânta din aurul şi argintul acela a făcut trei icoane: una a lui Hristos, alta a Născătoarei de Dumnezeu, şi a treia a sfintei mucenice Anastasia, iar restul I-a împărţit la săraci.
După câtăva vreme, a luat împărăţia pe care o lăsase ortodoxul Teodosie, Leon Isaurul (717-741) cel rău credincios. Pentru că marele patriarh Gherman nu se pleca la pângăritele lui dogme, prin silnicie a fost dat afară din patriarhie cu ciomege şi cu săbii, şi voia ca sfânta icoană a lui Hristos, cea de deasupra porţilor (care se zice cea de aramă) să o pogoare şi să o dea focului. Şi în vreme ce se săvârşeau acestea şi spătarul era pe scară, vrând să pogoare sfânta icoană, fericita Teodosia împreună cu alte credincioase femei şi bărbaţi apucând scara au prăbuşit la pământ pe spătar, care a murit, şi ducându-se la Patriarhie, au împroşcat cu pietre pe răucredinciosul patriarh Anastasie. Îndată celorlalte femei şi bărbaţilor li s-au tăiat capetele, a căror pomenire se săvârşeşte la nouă ale lunei lui August; iar pe sfânta Teodosia un gealat oarecare crud şi neomenos trăgând-o către Bou, (aşa se numea partea aceea a oraşului) şi luând un corn de berbec, a lovit-o nebuneşte peste grumazi, şi i-a pricinuit ei cununa muceniciei. Iar din minunile ce pururea se lucrează prin ea, este cu putinţă tuturor să afle cât de mare îndrăzneală a dobândit ea către Dumnezeu. Şi se săvârşeşte soborul ei în mănăstirea zisă Dexiocratus, unde se află şi sfintele ei moaşte.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului mucenic Olvian, episcopul cetăţii Aneu.

Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian, fiind consul Alexandru şi Maxim. Şi a fost el adus la Iulie şi Elian, de care fiind întrebat şi neplecându-se a jertfi idolilor, a fost dezbrăcat de haine şi pătruns şi ars pe coapse cu frigări de fier înroşite în foc; apoi a fost pus la închisoare şi spre a doua cercetare fiind adus, şi neplecându-se, a fost dezbrăcat şi i s-a strujit trupul cumplit şi aşa a fost aruncat în foc, unde şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Alexandru, papă al Alexandriei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, un bărbat şi soţia sa, care s-au săvârşit zdrobindu-li-se oasele cu toiegele.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Nan sau Ioan Tesalonirceanul, care în Smirna a mărturisit în anul 1802 şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna mai in 29 de zile: pomenirea Sfintei Teodosia, fecioara cea din Tir.     Aceasta Sfanta Mucenita Teodosia era din orasul Tir, din Fenicia. In anul 308, fiind ea in Cezareea Palestinei, s-a apropiat de temnita, in care erau inlantuiti crestinii, inaintea palatului guvernatorului Urban, asteptand sa fie scosi la intrebare. Dar, iata, ce scrie un martor, Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, care a vazut mucenicia Sfintei Teodosia: "Prelungindu-se pana la cinci ani prigonirea crestinilor de catre paganii inchinatori la idoli, in ziua a doua a lunii aprilie, chiar la praznicul Invierii Domnului, in cetatea noastra, adica in Cezareea Palestinei, o fecioara credincioasa, de neam din Tir, care nu avea inca optsprezece ani, s-a apropiat de cei legati pentru Hristos, care erau in temnita si le graia lor, cu indrazneala, despre Imparatia lui Dumnezeu. Apoi, le-a urat de bine, rugandu-i sa o pomeneasca si pe ea inaintea Domnului, cand vor sta in fata lui Dumnezeu, dupa sfarsitul nevointei lor mucenicesti.
    Deci, ostasii care pazeau, vazand pe fecioara graind cu asemenea cuvinte, celor legati pentru Hristos, au prins-o pe ea, ca si cum un mare rau ar fi facut, si au dus-o la dregatorul Urban, spre cercetare. Acesta, cu o manie cumplita si o salbaticie de fiara, a poruncit sa o intinda pe roata si sa-i sfasie coastele si sanii, cu unghii de fier, pana la oase. Sfanta a suferit aceste chinuri, fara sa scoata vreo tanguire, dimpotriva, pe fata ei se vedea o veselie, pe cere nimic nu o va putea schimba. Cruzimea ta, zicea ea judecatorului, ma face fericita si grozav m-ar durea daca n-as simti-o. Ma bucur ca sunt chemata la cununa muceniciei si multumesc lui Dumnezeu, din toata inima, ca m-a invrednicit de un asemenea har.
    Deci, vazand-o inca sufland si cu fata luminoasa, dregatorul a poruncit ca, aruncand-o in mare, sa o inece. Si, astfel, s-a mutat la Domnul."




Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.     Un frate nevoitor isi facea pravila sa, impreuna cu un alt frate al sau. Si, fiindca era biruit de lacrimi, lasa cate un stih din psalmi. Iar, odata, l-a rugat pe el fratele, ca sa-i spuna lui ce gand are in vremea pravilei, de plange asa cu amar? Iar el i-a spus lui: "Iarta-ma frate, ca eu totdeauna la pravila mea il vad pe Judecatorul si pe mine ma vad stand, ca un vinovat, si sunt intrebat de Judecatorul: Pentru ce ai gresit? Iar eu, nestiind inca ce voi raspunde, mi se inchide gura mea si pentru aceea las cate un stih din psalmi. Ci, ma iarta, rogu-ma, ca te tulbur pe tine. Deci, de vei voi, sa ne facem fiecare din noi, deosebi, pravila sa." Zis-a lui fratele: "Ba nu, frate, ca, desi eu nu plang, te vad pe tine plangand si ma vad pe mine ticalos." Deci, vazandu-i smerenia lui, Dumnezeu i-a daruit si lui plangerea fratelui sau.
    Iarasi, s-a mai zis: De vei afla ca se muta la Domnul vreun frate, sa mergi si sa petreci langa dansul, in ziua aceea, ca sa vezi cum sufletul se desparte de trup. De-ti va zice tie vreun om, sa te rogi pentru el, sa-i zici: "Dumnezeu, frate, pentru rugaciunile Sfintilor Lui, si pe mine si pe tine, sa ne miluiasca, precum si voia Lui este."
    Sa nu petreci la locul in care ai gresit lui Dumnezeu. Sa nu-ti defaimezi slujba ta si sa nu stai nelucrand, ca sa nu cazi in mainile vrajmasilor tai. Sa te silesti pe tine la cugetarea psalmilor, ca aceasta te va pazi pe tine de robia vrajmasului. Sa iubesti toata patimirea cea rea si ti se vor smeri patimile tale. Sa ai grija, sa nu te socotesti pe tine a fi ceva si neincetat sa-ti plangi pacatele tale. Pazeste-te pe tine de minciuna, ca ea goneste frica de Dumnezeu, de la tine. Sa-ti descoperi gandurile tale parintelui tau, ca si ajutorul lui Dumnezeu sa te acopere pe tine. Sileste-te pe tine la lucrul mainilor tale si frica de Dumnezeu se va salasui intru tine.
    Adu-ti aminte de aceasta cale adevarata si nu va fi stricaciune in sufletul tau. Cela ce-si impodobeste hainele si isi satura pantecele sau, paste ganduri spurcate si cu buna curatie nu se insoteste. Sa-ti mananci, cu masura, painea ta, si sa-ti bei, cu masura, apa ta si desfranarea se va departa de la tine. Calugarul intelept fara de patimi este, iar cel fara de minte isi aduna rautatile.

Cugetare

O, măreaţă a fost neînfricarea sfinţilor şi sfintelor, bărbaţi şi femei!

Cînd citim vieţile lor, în inimile noastre se nasc fără să vrem sentimente şi de ruşine şi de mîndrie: ruşine la cît de mult ne vedem fiind în urma lor, şi mîndrie că ei sînt din neamul nostru creştinesc.

Nici boala, nici temniţa, nici surghiunul, nici suferinţa, nici umilirile, nici sabia, nici întunericul, nici focul, nici spînzurătoarea nu au fost în stare să zdruncine pacea înaltă şi de nebiruit a sufletelor lor, puternic ancorate în Hristos, Cârmaciul universului şi al istoriei omeneşti.

Cînd împăratul Iulian a apostaziat de la Sfînta Credinţă şi a început să pustiască creştinătatea de-a lungul şi de-a latul imperiului, Sfîntul Atanasie cel Mare liniştit a grăit credincioşilor despre el astfel: „Nu este decît un mic nor de ploaie; va trece!” (Nibicula est, transibit). Şi cu adevărat, acel nor negru a trecut repede, iar creştinismul şi-a adîncit încă şi mai mult rădăcinile şi şi-a întins încă şi mai mult ramurile în întreaga lume.

Furia neputincioasă a lui Iulian împotriva lui Hristos a încetat cîţiva ani mai tîrziu, odată cu strigătul muribund al lui Iulian: „M-ai învins, Nazarinene!„

O, fiilor ai lui Dumnezeu, de ce ne-am teme noi de ceva, cînd Domnului Dumnezeu, Tatălui nostru Celui din ceruri nu Îi este teamă de nimic?

Luare aminte

Să luăm aminte la harul Sfîntului Duh Dumnezeu de la Sfînta Taină a Cununiei:

• La cum harul conferă o măreţie anume felului de a se naşte în lume al oamenilor;
• La cum harul conferă cununiei o nobleţe şi o cinste aparte, prin aceea că o aseamănă unirii dintre Hristos şi Biserica Lui.

Predică

Despre îndoita Taină a Cununiei – „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5: 32).

Mare este taina aceea cînd omul lasă pre tatăl şi pre maica lui şi se lipeşte de femeia lui. Apostolul însuşi, care a urcat pînă la cel de al treilea cer şi care a văzut cereştile taine dumnezeieşti, numeşte unirea fizică dintre bărbat şi femeie din sfînta cununie pămîntească taină mare. Ea este taina iubirii şi a vieţii, decît care mai mare este doar unirea dintre Hristos şi Biserica Lui. Hristos este Mirele, iar Biserica este Mireasa Lui. El S-a jertfit pentru ea astfel încît, prin Sîngele Lui, El să o curăţească pre ea de tot păcatul şi de toată întinarea, şi să o facă vrednică să se numească Mireasa Lui. El cu dragostea Lui încălzeşte Biserica, El cu Sîngele Lui hrăneşte Biserica, El cu Duhul Lui cel Sfînt viază Bierica, o sfinţeşte şi o împodobeşte.

Ceea ce soţul este pentru soţie, aceea este Hristos pentru Biserică. Bărbatul este capul femeii, precum Hristos este Capul Bisericii. Femeia se supune bărbatului ei, precum Biserica se supune lui Hristos. Soţul o iubeşte pe soţia lui aşa cum îşi iubeşte propriul trup, iar Hristos îşi iubeşte Biserica Lui ca Trup al Său. Soţul îşi iubeşte soţia ca pe sine însuşi, iar soţia îl cinsteşte pe soţul ei; aşa Hristos îşi iubeşte Biserica Lui ca pe Trup al Său iar Biserica îl cinsteşte şi I se închină lui Hristos.

Aşa cum nimeni nu îşi urăşte propriul trup, ci îl încălzeşte şi îl hrăneşte, aşa Hristos încălzeşte şi hrăneşte Biserica ca pe Trupul Său. Fiecare suflet omenesc este mireasa Mirelui Hristos, iar adunarea tuturor credincioşilor este mireasa Mirelui Hristos. Relaţia dintre omul credincios şi Hristos este relaţia dintre întreaga Biserică şi Hristos. Hristos este Capul acestui mare Trup care se numeşte Biserică, şi care în parte este văzută, iar în parte nevăzută. O, fraţilor, taina aceasta mare este! Ea ni se descoperă nouă după măsura iubirii noastre pentru Hristos şi după măsura fricii noastre de înfricoşata Judecată a lui Hristos.

O, Stăpîne Atotmilostive Doamne, curăţeşte-ne pre noi şi împodobeşte sufletele noastre, ca să ne învrednicim acelei negrăite uniri veşnice cu Tine, atît în timp cît şi în eternitate. Căci Ţie îţi aducem slavă şi mulţumire în veci, Amin!

 

28 mai – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Niceea (Nicene);Sf. Nichita Mărturisitorul, episcopul Calcedonului; Sfântul Sfinţit Mucenic Eutihie, Episcopul Melitinei;Sf. Mc. Heliconia; Sf. Ignatie de Rostov

Icoana Maicii Domnului din Niceea (Nicene)

În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită cu mâinile întinse la rugăciune, având în dreptul pântecelui o biserică. În biserică, pe Masa Sfântului Altar se află un potir în care este Pruncul Hristos. În colțul din stânga sus este zugrăvit Duhul Sfânt în chip de porumbel coborând asupra Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului „Nicene” (din Niceea) este prăznuită pe 28 mai.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prin minuni în anul 304.

În timp ce orașul Niceea (astăzi Iznik - oraș din nord-vestul Turciei) a fost asediat de către armata lui Amir, un bărbat ce se numea Constantin, a necinstit icoana Maicii Domnului. Acesta a aruncat cu o piatră în icoana Fecioarei, după care a călcat-o în picioare.

În noaptea ce a urmat, Maica Domnului i s-a arătat în vis profanatorului icoanei Sale și i-a spus: Mi-ai adus o mare insultă! Această faptă a ta îți este spre pierzare. Aceste cuvinte ale Născătoarei de Dumnezeu nu l-au determinat pe Constantin să se pocăiască.

Pedeapsa lui a venit repede. Într-una din zile, pe când orașul era atacat, în timpul luptei, Constantin a fost lovit pe neașteptate în cap de o piatră, care l-a doborât, ucigându-l pe loc.

Istorisirea despre moartea acestui om, la scurt timp după ce lovise icoana Maicii Domnului din Niceea, a fost menționată chiar și de Sfinții Părinți prezenți la Primul Sinod Ecumenic (325), care au stabilit să se cânte înaintea icoanei imnul: Pântecele Tău a devenit Masa Sfântului Altar, prin lucrarea Sfântului Duh…

În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită cu mâinile întinse la rugăciune, având în dreptul pântecelui o biserică. În biserică, pe Masa Sfântului Altar se află un potir în care este Pruncul Hristos. În colțul din stânga sus este zugrăvit Duhul Sfânt în chip de porumbel coborând asupra Maicii Domnului.

În unele copii ale icoanei, este zugrăvit chiar Mântuitorul Hristos trimițând Duhul Sfânt asupra Fecioarei Maria.

• Pomenirea Sfântului Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului

Acesta încă din tinereţile lui s-a lepădat de toată deşertăciunea lumii şi s-a retras în viaţa cea monahicească plină de nevoinţe duhovniceşti şi trupeşti. Strălucind precum soarele în virtuţi, el a fost ridicat pe tronul de arhipăstor al Calcedonului. Ca episcop, mare a fost milostenia lui faţă de necăjiţii vieţii, şi mare grija lui pentru soarta orfanilor, a văduvelor, şi a săracilor. Cînd răul Leon Armeanul a urcat pe tronul imperial de la Constantinopole şi a început prigoana împotriva cinstirii sfintelor icoane, Nichita a stat cu curaj împotriva lui, vădindu-l de păcat, explicînd ce înseamnă sfintele icoane şi arătînd cît de mare şi de sfîntă este cinstirea lor. Pentru aceasta el a îndurat toate umilirile, toate calomniile şi falsele incriminări, şi temniţă grea. El la urmă a fost aruncat în surghiun pentru mărturisirea credinţei lui, unde prin multe chinuri şi nevoinţe s-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu spre a primi cununa slavei în împărăţia Lui cea Sfîntă.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Heliconia

Heliconia s-a născut la Tesalonic şi a primit o aleasă educaţie creştinească, întru toată evlavia. În timpul domniei lui Gordian şi a lui Filip, ea s-a strămutat în Corint unde i-a înfierat pe toţi cei care aduceau necuratele jertfe idolilor. Cînd guvernatorul Perinus a silit-o să jertfească idolului lui Esculap, această muceniţă a lui Hristos i-a zis: „Ascultă-mă bine, guvernatorule! Roabă a lui Hristos sînt eu, iar pe acest Esculap al tău, eu nu-1 cunosc. Aşadar, porunceşte pentru mine ce pofteşti„. Pentru aceasta ea a fost adusă la judecată şi torturată cu sălbăticie. Ea a fost aruncată în foc, dar din trupul ei a început să curgă pîrîu de sînge, care a stins focul, iar ea a rămas vie. Ea a fost aruncată la lei, dar leii nu s-au atins de trupul ei, ci mai curînd s-au gudurat în jurul ei. Fiind dusă la templu cu gîndul că va jertfi idolilor, ea i-a sfărîmat pe idoli la pămînt, şi prin aceasta 1-a făcut pe torţionar să fie şi mai sălbatic. Pe cînd zăcea acoperită de răni în temniţă, Mîntuitorul însuşi a venit la muceniţă Lui, înconjurat de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Stăpînul i-a vindecat ranele, a mîngîiat duhul ei şi a întărit-o. După aceea ea a fost dusă la eşafod spre a fi omorîtă prin tăierea capului. Mai înainte de a fi decapitată, Heliconia şi-a ridicat în sus mîinile şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să o primească pe ea în turma mieluşeilor celor cereşti ai Săi. Cînd şi-a săvîrşit rugăciunea, s-a auzit un glas din cer: „Vino, fiică, şi primeşte cununa şi tronul tău!„. Ea după aceasta a fost decapitată şi aşa a primit cununa slavei de la Stăpînul, pentru Care cu dragoste s-a jertfit ca un mieluşel curat şi nevinovat.

• Pomenirea Sfântului Ignatie de Rostov

Ca ierarh, el a păstorit turma lui Hristos timp de douăzeci şi şase de ani, cu mare dragoste şi milostivire de oameni. După ce a murit, şi pe cînd puneau trupul lui în biserică, unii dintre cei de faţă 1-au văzut cum se înalţă din sicriu în văzduh, pe deasupra bisericii, şi cum binecuvîntează poporul şi oraşul de la acea înălţime. După aceea au văzut cum trupul lui se reîntoarce în sicriu. Multe alte minuni s-au petrecut la mormîntul lui. El s-a înfăţişat înaintea Domnului la anul 1288, în douăzeci şi opt de zile ale lunii mai.

Cântare de laudă la Sfânta Muceniţă Heliconia

Heliconia, viteaza muceniţă,

Cu sufletul curat şi la chip frumoasă,

Cuvîntul Unuia Dumnezeu vesteşte în idoleasca cetate Corint:

„O, corintenilor înşelaţi de întuneric, cu legături drăceşti legaţi,

Voi la lucruri vă închinaţi iar nu Unuia Singurului Celui Preaînalt!

Unul este Dumnezeu, iar idolii sînt legiune;

Unul este Dumnezeu, iar legiune sînt şi dracii.

Unul Dumnezeu este Făcătorul Cel Atotputernic;

El Chivernisitorul Cel Bun este al întregii zidiri.

El toate le-a facut cu cuvîntul

Şi susţine toate;

Fiecărei făpturi ce suflă pe pămînt

El i-a dat suflare de viaţă.

El mişcă toate cu înţelepciune şi putere;

El mîngîie toate cu dumnezeiască milă.

El Domn este al cerului şi al pămîntului;

Numai El singur vrednic este de închinare.

O, corintenilor bogaţi şi trufaşi!

De ce sînteţi atît de necredincioşi?!”

Luna mai in 28 de zile: pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Nichita Marturisitorul, episcopul Calcedonului (sec. IX).     Cuviosul Parintele nostru Nichita, iubind, din tinerete, pe Hristos, a ales viata monahiceasca si, placand lui Dumnezeu, prin fapte bune, a fost ridicat la scaunul arhieresc din Calcedon, de unde lumina lumea, ca faclia pusa in sfesnic, impodobind Biserica lui Hristos. Ca, s-a dovedit, in zilele sale, implinitor, in totul, al dumnezeiestilor porunci si pazitor, cu sfintenie, al pravilelor randuite de Apostoli si de Sfintii Parinti, bun pastor si plin de osardie in sporirea dreptei credinte. Si era, cu deosebire, milostiv si miluia pe cei saraci, din agonisita muncii sale; pe cei flamanzi ii hranea, imbraca pe cei goi si primea pe straini, asemenea se arata aparator vaduvelor, tata orfanilor si celor nenorociti mangaietor si prin cuvantul si prin fapta.
    In vremea lui, s-a ivit in Biserica lupta impotriva Sfintelor icoane si se facuse dezbinare intre crestini. Unii pazeau credinta cea adevarata si aratau folosul icoanelor, ca unele ce ajuta invatatura credintei, luminand, cu chipurile zugravite pe icoane, viata Domnului si a Sfintilor. Altii, ziceau ca nu se cuvine a cinsti niste lemne cioplite si zugravite, ca aceasta seamana cu inchinarea paganilor la idoli. In zadar aratau crestinii intelepti ca dreptcredinciosul nu se inchina lemnului, ci Sfantului din Cer, al carui chip se afla zugravit pe icoana, precum un chip zugravit ne aduce aminte de un prieten. Ratacitii de la credinta socoteau Sfintele icoane afara din biserici, le sfaramau si le ardeau. Si insusi imparatul, din vremea aceea, Leon Armeanul, cazuse in ratacire si prigonea pe cinstitorii Sfintelor icoane.
    In anii acestei prigoane, Cuviosul Nichita s-a dovedit aprig aparator al credintei statornicite de Sfintii Parinti, marturisind, pretutindeni, ca icoanele sunt vrednice de cinstirea crestinilor si ca alungarea lor din Biserica este o grea ratacire de la dreapta credinta. A fost scos din scaun, pentru ravna lui, si osardit la batjocura si la un indepartat surghiun, iar, dupa multe suferinte, izgoniri si chinuri, s-a mutat, cu bucurie, la Domnul, statornic in marturisirea lui pana la capat.

Sinaxar 28 Mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta pomenirea sfântului sfinţitulul mucenic Eutihie, episcopul cel din Melitina.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita (Niceta) Mărturisitorul, episcopul Calcedonului (sec. IX).

Acest preacuvios Nichita, din pruncie iubind pe Hristos, s-a lepădat de lume şi de toate cele ce sunt în lume, şi făcea plăcere lui Dumnezeu prin vieţuirea îmbunătăţită cu fapte. De aceea a fost ridicat în scaunul arhieriei Calcedonului, pe care, stând ca o făclie în sfeşnic, strălucea lumii şi înfrumuseţa Biserica lui Hristos. Şi era foarte milostiv către săraci, hrănind pe cei flămânzi, îmbrăcând pe cei goi şi pe cei străini primindu-i; şi era tată sărmanilor şi apărător văduvelor şi mingâietor pentru cei scârbiţi. Şi fiind atunci luptă împotriva icoanelor sub împăratul Leon Armeanul s-a arătat fidel mărturisitor al lui Hristos, pentru că mult s-a luptat împotriva păgânătăţii, mustrând şi lepădând cele neortodoxe, învăţând şi îndemnând pe toţi cu bună-cinste a se închina icoanei lui Hristos şi a preacuratei dumnezeieştii Maicii Sale şi ale tuturor sfintilor. Şi multe a pătimit de la acel rău-credinciosul împărat şi de la cei de un cuget cu dânsul: izgoniri, batjocuri şi chinuri, pentru dreapta credinţă; şi după mulţi ani şi după multe trudiri muceniceşti, după ce cu săvârşită plăcere dumnezeiască s-a mutat din acestea de aici, l-a preamărit pe el Dumnezeu în ceruri, înaintea îngerilor Săi, şi pe pământ înaintea oamenilor. Pentru că prin cinstitele lui moaşte se făceau minuni, şi se dădea tămăduiri tuturor bolilor, pentru ca să fie Dumnezeu preaslăvit prin el, Care este preamărit întru sfinţii Săi.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Eliconida.

Această sfintă a trăit pe vremea împăraţilor Gordian şi Filip, şi era din cetatea Vitaliei. Şi a fost prinsă şi adusă la Perinie, ducele Corintului, şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost supusă la felurite şi grele chinuri; dar scăpând din acestea a mers la capiştea idolilor şi prin rugăciune a surpat la pământ idolul zeiţei Atena, a lui Die şi a lui Asclipie.
După acestea luând stăpânIrea de la Perinie Iustin antipatul, a fost adusă muceniţa şi la acesta, şi neplecându-se a aduce jertfe idolilor, a fost supusă şi de acesta la grele chinuri, din care cu ajutorul Celui de sus, scăpând nevătămată a primit muceniţa moartea prin tăierea capului şi aşa purtătoare de cunună s-a suit la ceruri.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Crescent, Pavel şi Dioscorid.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant din Intelepciunea lui Solomon, pentru stapanitori (Cap. 6, 1-8).     Ascultati stapanitorilor si intelegeti cei ce aveti dregatorii si toti cei preamariti in neamurile oamenilor ca, de la Dumnezeu, s-a dat voua stapanirea si puterea, de la Cel Preainalt, si ca niste slugi ale lui Dumnezeu sunteti. Pentru ce nu paziti legea, si nici nu voiti sa umblati dupa sfatul Celui Preainalt? Cum de nu judecati cu dreptate si, pentru aur, pierdeti adevarul?
    Ca tot dregatorul, cel cu dreptate, are ingereasca si sfintita randuiala. Iar cel ce asupreste, cu nedreptate, se face pe sine sluga a satanei, ca puterea diavolului este in madularele lui. Pentru aceasta, infricosata si fara de veste pierzare va veni asupra lui si manie cumplita, de la Dumnezeu, va navali peste dansul, ca cel tare, cu strasnicie, va fi intrebat la Judecata.

Cugetare

Doar omul cel plin de trufie are îndrăzneala să traseze semnul egal între Hristos şi alţi oameni mari care au trăit pe pămînt.

Cu toate acestea, vădit este că oamenii mari ai lumii sînt una, iar Hritos Domnul cu totul altceva, tot aşa cum creaţia este una, iar Creatorul ei cu totul şi cu totul altceva. Hristos nu este doar mare, ci El este Făcătorul şi Izvorul şi Inspiratorul oricăror lucruri cu adevărat mari din istoria omenirii. Pe cînd îşi trăia ultimii ani de viaţă în insula Sfînta Elena, în mizerie şi în umilinţe, Napoleon, acest om de o măreţie trecătoare, a rostit următoarele cuvinte:

„Alexndru, Cezar, Hannibal, Ludovic al XIV-lea, cu tot geniul lor, nu sînt nimic. Ei au cucerit lumea, dar nu au putut să-şi cucerească măcar un singur prieten. Şi iată, Hristos strigă şi îndată generaţii întregi de oameni vin laolaltă legaţi printr-o dragoste frăţească mai puternică decît orice rudenie de sînge. Hristos aprinde flacăra iubirii care arde tot egoismul şi depăşeşte orice fel de dragoste de pe pămînt.”

Luare aminte

Să luăm aminte la Harul Duhului Sfînt Dumnezeu de la Sfînta Taină a Cununiei:

• La cum Harul, în timpul cununiei, cu dreptate sfinţeşte legătura fizică dintre două fiinţe umane, de dragul naşterii de prunci;
• La cum Harul uneşte, luminează şi întăreşte, prin iubire, unirea a două suflete: pe soţul cu soţia lui.

Predică

Despre puterea Tainei Cununiei – „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amîndoi un trup” (Facerea 2: 24).

Este voia lui Dumnezeu ca neamul omenesc să crească şi să se înmulţească. Mijloacele prin care se lucrează acestea au fost create de Domnul, întru a Sa dumnezeiască măiestrie.

Este taină dumnezeiască aceea că omul îşi lasă pe tatăl şi pe mama sa şi se uneşte cu femeia sa. Dar a-şi lăsa tată şi mamă nu înseamnă a-şi abandona tată şi mamă, ci înseamnă a deveni la rîndul său părinte.

Atunci cînd copiii devin părinţi, ei deja nu mai sînt doar copiii, ci ei devin şi prietenii părinţilor lor. Atunci cînd fiii cei uniţi prin sfînta taină a cununiei ajung să simtă la rîndul lor durerile naşterii de fii, ei îşi respectă şi mai mult părinţii.

Legătura cununiei nu îi scuteşte pe oameni de respectul şi ascultarea pe care o datorează în continuare părinţilor lor.

Porunca dintru început a lui Dumnezeu de a-ţi cinsti părinţii trebuie respectată întru totul. Dar, potrivit ciclului firesc al vieţii, omul îşi lasă pe tatăl şi pe mama sa şi devine părinte el însuşi; el devine întemeietorul unui nou viitor în timp ce părinţii lui pleacă, împlinindu-şi chemarea lor în lume. Totuşi „lăsarea” părinţilor nu constă numai din aceasta. Prin o anume taină nepătrunsă, omul se lipeşte de femeia lui şi se desprinde de părinţii care i-au dat viaţă. Sfîntul Teodoret zice:

„Hristos însuşi L-a lăsat pre Tatăl Său Cel din ceruri şi S-a lipit de Biserica Lui.”

Fraţilor, cununia este o taină mare şi minunată, una dintre cele mai mari taine ale planului lui Dumnezeu. O nuntă cinstită şi neîntinată este covîrşită de sublim. O nuntă cinstită şi neîntinată, întru frica de Dumnezeu, este vas al harului Duhului Sfint.

Oricine spurcă nunta cu necurăţie huleşte împotriva Duhului Sfînt.

Oricine renunţă la nuntă pentru dragostea împărăţiei lui Dumnezeu trebuie, într-un mod diferit, să se pregătească a fi vas al Duhului Sfînt şi trebuie să se facă pe sine roditor în tărîmul duhovnicesc, spre a nu fi tăiat şi aruncat în foc precum smochinul neroditor.

O, Stăpîne Doamne Duhule Sfinte, ajută celor cununaţi ca întru curăţenie, frică şi dragoste unul faţă de celălalt să se facă asemenea Bisericii lui Dumnezeu, întru Care Tu cu bucurie împărăteşti şi călăuzeşti toate spre binele tuturor. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!