21 iulie – ✝) Sfinții Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche;Sf. Proroc Iezechiel; Sf. Cuv. Simeon și Ioan

 

 

Viaţa Sfinților Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche

Partenie, părintele cel sfânt şi minunat, vrednic urmaş al sihaştrilor din Munţii Agapiei, a vieţuit în aceste locuri în veacul al XVII-lea. Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care a cunoscut mulţi călugări cu înaltă viaţă duhovnicească din Moldova, îl numără pe Cuviosul Partenie printre sfinţii români cărora le-a văzut viaţa şi traiul.

Ucenic al stareţului Eufrosin, ctitorul mănăstirii din Livada Părinţilor, primeşte din mâinile acestuia tunderea în schima monahală. Cât a petrecut în viaţa de obşte, cât s-a nevoit în sihăstrie, nu putem şti. Tradiţia spune despre el că a sihăstrit în muntele Scaunele, după pilda părinţilor de odinioară. Nevoinţa lor era aceasta: ziua se rugau în singurătate, mai ales cu Psaltirea, pe care o ştiau pe dinafară, iar la apusul soarelui, gustau puţin din pâine şi legume fierte, după care toată noaptea se nevoiau rugându-se cu mintea (rugăciunea lui Iisus), iar cu mâinile împletind coşuri. Aţipeau doar câte puţin când oboseau, în laviţe (scaune), aşezate între trunchiurile de brazi. Această nevoinţă continua fără întrerupere până dimineaţa. Ucenicii duceau coşurile la târg, unde le vindeau, iar cu banii astfel câştigaţi, cumpărau hrană şi cele necesare traiului pustnicesc. De la aceste scaune muntele şi poiana primit numele de Scaune.

El urcă în acest munte al fericiţilor ca într-un alt Tabor, când stareţul Eufrosin îi îngăduie să meargă la linişte, căci, gustând din dulceaţa harului dumnezeiesc, duhul îi tânjea după bunătăţile ce le naşte pustia. Acolo şi-a închis porţile simţurilor cu legile lui Dumnezeu ca şi cu nişte zăvoare şi vorbea cu Stăpânul tuturor în rugăciunea cea de taină, iar osteneala îi era desfătare. Cine poate spune nevoinţele cele fără de măsură, privegherile cu lacrimi, lupta cu gândurile şi duhurile înşelăciunii? Prin răbdarea strâmtorărilor pustiei şi uscăciunea trupului, s-a făcut asemenea îngerilor şi vrednic vieţuitor al mănăstirii celor fără de trupuri.

Acest dumnezeiesc bărbat este numărat în rândul egumenilor Agapiei. Mulţi călugări şi pustnici s-au mântuit prin rugăciunea şi povăţuirea sa blândă. Era luminat şi plin de toată înţelepciunea, căci dragoste de Sfintele Scripturi şi de cărţile Sfinţilor Părinţi având, s-a îngrijit ca fraţii din obşte să nu fie lipsiţi de aceste comori nepreţuite în vremuri când cu anevoie şi cu mare cheltuială se dobândeau.

Avea darul tămăduirii şi îndrăzneală la rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Potrivit unor tradiţii, scotea şi demoni din oameni. Pentru viaţa sa sfântă, dintotdeauna a fost cinstit de călugări şi de credincioşi.

Mărturie a vieţuirii sale sfinte şi minunate este şi faptul că, după moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, după rânduiala strămoşească, a fost găsit nestricat. Se spune că se făceau minuni la mormântul său. Cu adâncă evlavie şi nădejde veneau să se închine la sfintele sale moaşte călugări şi credincioşi de pretutindeni. Sfintele moaşte ale Cuviosului Partenie au fost tăinuite, poate, odată cu ale Cuviosului Rafail. Aceşti doi mai luminători ai călugărilor întregesc şirul părinţilor din veac, ce s-au sfinţit prin mari nevoinţe în „Mănăstirea lui Agapie” şi în împrejurimile ei.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.







Cuviosul Rafail s-a nevoit în străvechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al XVI-lea. Acesta a fost cinstit încă din secolul al XVII-lea, mai ales în Moldova, ca unul dintre sfinţii români mai mari, ale cărui sfinte moaşte le-a căutat, spre a le săruta, însuşi Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei.

Sfântul Rafail s-a născut, după unele izvoare, în satul Bursucani, din ţinutul Bârladului, fiind fiul unor părinţi virtuoşi şi de neam bun.

Faima despre viaţa duhovnicească înaltă a călugărilor din „Mănăstirea lui Agapie”, trecând de hotarele Moldovei şi chiar dincolo de Carpaţi, atrăgea pe mulţi iubitori de Hristos. Cuviosul, ascultându-şi chemarea lăuntrică şi purtând întru sine frica de Dumnezeu, vine aici cu dorinţa de a urma calea cea strâmtă şi mult bătătorită de sihaştrii cei din veac. Mult s-a minunat văzând viaţa de aspră nevoinţă, rugăciunea şi tăcerea părinţilor agăpeni. Dar mai mult a fost cucerit de duhul dragostei celei nefăţarnice. Cu iubirea de Hristos în suflet şi cu îndrăzneala cea bună fiind întrarmat s-a făcut ucenic părinţilor. Învăţa de la ei că ascultarea este mai mare decât toate şi că numai cei curaţi cu inima pot intra în împărăţia lui Dumnezeu, dar pentru a dobândi neprihănirea este nevoie de multă silinţă a firii. Pătrunde, cu vremea, tainele vieţii duhovniceşti, străduindu-se să se asemene părinţilor în osteneli, rugăciune şi smerenie.

După îndelungă ispitire în ascultare, ucenicul a luat pe umerii săi jugul cel bun al lui Hristos şi, îmbrăcându-se în chipul cel monahicesc, a primit numele de Rafail care se tâlcuieşte „Dumnezeu aduce vindecare”. Cu nemăsurată râvnă se silea să dobândească, deopotrivă, toate virtuţile şi, astfel, s-a făcut locaş al tuturor bunătăţilor duhovniceşti, încât toţi luau aminte la el, căutând să-l urmeze.

Viaţa de nevoinţă a acestui purtător de Dumnezeu este mult învăluită în taină. Dar se ştie că părinţii agăpeni ţineau o rânduială a locului de la care nu s-a abătut nici ascultătorul monah Rafail. Călugării petreceau în lavră, iar cine era întărit şi râvnea la viaţa cea liniştită a pustiei, cu binecuvântare, pleca să se nevoiască în sihăstrie împreună cu un bătrân, mai târziu, poate, şi singur. Munţii sunt martori tăcuţi ai nevoinţelor sfinţilor care au petrecut aici. La tot pasul apar tainiţe potrivite nevoinţei. Stânci scobite, peşteri, poieni însorite, obcini unde pădurea începe să dispară au fost întotdeauna locuite de si-haştri. Această cale binecuvântată a urmat-o şi fericitul Rafail, care, asemenea unui vultur în înălţimi, s-a însingurat în inima muntelui. Pustnicii, acele făclii strălucitoare ce au lu-minat cu viaţa lor îngerească pustietatea muntelui, i-au dezvăluit tainele lucrării duhovniceşti săvârşite cu mintea. Dar desăvârşita călăuză i-a fost liniştea cea sfântă spre aflarea celor cereşti, iar prin rugăciunea curată s-a ridicat mai presus de cele pământeşti şi a văzut slava lui Dumnezeu, cât i-a fost îngăduit. Rodul ostenelilor sihăstreşti şi ale rugăciunii neîncetate a fost dobândirea darurilor înalte, care cu anevoie pot fi înfăţişate în cuvânt.

Dumnezeu cel iubitor de oameni, Care vrea mântuirea tuturor, a rânduit ca să fie îndrumător al fraţilor din obşte, căci, prin viaţa sa îngerească şi prin înţelepciunea cea mai presus de fire, pricinuia tuturor uimire. În Condica Sfântă şi în pomelnicele vechi este nu-mit Fericitul Stareţ Rafail. Toţi îl priveau ca pe o icoană a virtuţilor. Sfeşnic de lumină era sihaştrilor, dar şi părinte iubitor creştinilor din satele Moldovei care veneau la el ca la un liman, pentru rugăciuni, tămăduiri şi ajutor în tot felul de nevoi, în vreme de pace sau de cumpănă pentru ţară.

După trecerea din lumea aceasta, ucenicii, cunoscându-i viaţa şi nevoinţele (se spune că se făceau minuni la mormântul său), i-au dezgropat trupul pe care l-au aflat plin de slavă dumnezeiască şi bine mirositor. A fost aşezat în biserică spre închinare. Odor de mare preţ era pentru Moldova, căci veneau credincioşii să se închine la sfintele sale moaşte, mai ales la hramul Mănăstirii Neamţ, când avea loc pelerinajul la Mănăstirile Neamţ, Agapia şi Secu. La Agapia Veche acest pelerinaj continuă şi azi, cu toate că trupurile întregi ale sfinţilor sunt tăinuite, dar, se pare, părţi din aceste sfinte moaşte se găsesc în unele mănăstiri din Moldova.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.

• Pomenirea Sfântului Proroc Iezechiel

Iezechiel a fost feciorul unui preot din cetatea Sarir. El a fost luat în robia babiloniană împreună cu Regele Iehoiachim şi mulţi alţii din poporul lui Israel. lezechiel a prorocit timp de douăzeci şi şapte de ani în robia babiloniană. El a fost contemporanul Prorocului Ieremia. Pe cînd Ieremia învăţa poporul şi prorocea la Ierusalim, lezechiel prorocea şi învăţa poporul evreu luat rob în Babilon. Prorociile lui Ieremia erau cunoscute în Babilon, iar ale lui lezechiel, la Ierusalim. Amîndoi aceşti bărbaţi sfinţi proroceau într-un mod minunat: prorociile lor consunau între ele mergînd în acelaşi sens, ambii prooroci fiind prigoniţi şi torturaţi de poporul cel necredincios al lui Israel. Sfintul lezechiel a avut vedenii înfricoşate şi nemaiauzite. La rîul Chebar, lezechiel a văzut „cerurile deschizîndu-se, şi un nor mare şi un val de foc, care răspîndea în toate părţile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului strălucea ca un metal în văpaie. Şi în mijloc am văzut ceva ca patru fiare, a căror înfăţişare semăna cu chipul omenesc. […] Toate patru aveau cîte o faţă de om înainte, toate patru aveau cîte o faţă de leu la dreapta, toate patru aveau cîte o faţă de bou la stînga şi toate patru mai aveau şi cîte o faţă de vultur la spate” (lezechiel 1: 4-5, 10). Faţa de om arăta pre Domnul lisus Hristos întrupat în chip de om; faţa de leu arăta dumnezeirea Lui; faţa de bou arăta jertfa Lui, iar faţa de vultur arăta învierea şi înălţarea Lui. Într-o altă vedenie Sfintul Proroc lezechiel a văzut învierea morţilor. Prorocul a văzut o vale plină de oase uscate şi moarte, asupra cărora pogorînd Duhul lui Dumnezeu, ele s-au trezit la viaţă şi s-au ridicat pe picioarele lor. El a mai văzut în duh şi cumplita distrugere a Ierusalimului, cînd mînia lui Dumnezeu i-a ucis pe toţi, în afară de aceia îsemnaţi cu litera grecească Tău, care corespunde literei noastre T, şi care simbolizează Crucea. Răutatea evreilor nu 1-a ocolit pe acest bărbat dumnezeiesc. Ei 1-au urît pentru că le-a arătat hidoşenia caracterului lor şi păcatele lor, şi de aceea 1-au legat de cozile a doi cai care fugind, 1-au sfîşiat în două. El a fost îngropat în mormîntul lui Sem, fiul lui Noe.

• Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Simeon şi Ioan

Aceşti doi tineri au lepădat lumea, casele lor şi rudeniile lor: Simeon pe maica lui cea vîrstnică, iar loan pe tînăra lui soţie. Amîndoi au primit tunderea în monahism de la Stareţul Nicon al Mînăstirii Sfîntului Gherasim, şi s-au retras în pustie, unde au vieţuit întru aspre nevoinţe şi înfrînări timp de mulţi ani. Ei şi-au pedepsit trupurile cu postiri aspre, pînă acolo încît semănau cu două ramuri uscate de copac. Într-o zi Simeon i-a zis lui loan că, avînd poruncă de la Dumnezeu, trebuie să părăsească pustia şi să meargă să vieţuiască în viermuiala cetăţii, spre a-I sluji lui Dumnezeu din mijlocul ei. Atunci loan i-a zis:

„Atunci păzeşte-ţi inima împotriva a tot ceea ce vei vedea în cetate. Nu te atinge cu inima ta de ceea ce va atinge mîna ta. Nu te desfată cu inima de bucatele pe care le va gusta gura. Iar cînd vei umbla cu picioarele tale, să umble şi pacea lui Dumnezeu întru tine. Şi să nu se tulbure mintea ta de lucrurile ce le vei avea de lucrat la arătare. Şi roagă-te pentru mine, ca Domnul să aibă milă de noi, şi să nu ne despartă unul de celălalt cînd va veni întru împărăţia Lui”

Sfîntul Simeon a ascultat cuvîntul fratelui lui întru Domnul, 1-a sărutat şi a părăsit scumpa pustie, sălăşluindu-se în lume, printre oameni, ca un nebun pentru Hristos. El a fost trimis de către Dumnezeu ca să-i înveţe pe oameni să se întoarcă spre credinţa ortodoxă, şi să o lucreze cu fapta. El s-a prefăcut nebun înaintea oamenilor, dar inima lui era altar şi templu al Duhului Sfînt, întru care se lucra neîncetat rugăciunea. El a avut din belşug harul Duhului Sfînt. El vedea toate tainele oamenilor, cele de aproape şi cele de departe, şi avea putere să vindece bolile lor şi să-i curăţească de diavoli. Dănţuind în mijlocul uliţelor ca un nebun, el se apropia pe neaşteptate de cîte unul şi îi şoptea la ureche păcatele lui ascunse, poruncindu-i să se pocăiască de ele. El se înfăţişa în vis păcătoşilor, îi certa, şi îi îndemna să se pocăiască. Aşa s-a întîmplat cu Bail, un actor-măscărici [păgîn] care îşi bătea joc pe faţă de altarele creştine: Sfîntul Simeon i s-a înfăţişat în vis şi 1-a certat, poruncindu-i să se pocăiască de faptele lui, iar măscăriciul s-a lăsat de necuratul lui meşteşug şi s-a făcut creştin rîvnitor. Un oarecare tînăr depravat a înnebunit din pricina desfrînărilor lui. Venind în faţa acestui nebun, Sfîntul i-a tras o palmă puternică şi i-a zis: „Să nu mai preacurveşti”. În acea clipă dracul a ieşit din tînăr, şi acesta s-a însănătoşit.

Cântare de laudă la Sfântul Proroc Iezechiel

Prin a lui Dumnezeu voie, Iezechiel vedenie a avut:

Un cîmp larg, nesfîrşit plin de oase moarte de om.

Iezechiel de sus a auzit un glas:

Fiul omului, vezi tu aceste oase?

Ele odinioară au fost vii, oameni vii

Ce pe pămînt ca oaspeţi ai Mei s-au bucurat;

Eu bogat la masa mea lor le-am slujit,

Dar puţini Mi-au mulţumit aşa cum se cuvine.

Voieşti oare să învii aceste oase?

Prorocul s-a spăimîntat şi a rămas în uimire:

„O, Doamne, Doamne, Tu singur ştii!

De porunceşti, vii poţi ca să le faci iară!”

Apoi s-a pornit cutremur, huruit şi tunet,

Şi prorocul văzut-a minunea: cum oasele vii s-au făcut.

Oasele s-au ridicat şi s-au unit,

Fiecare la a lui încheietură;

Crescut-au apoi pe ele vene, piele şi trup.

Prorocul tremurînd de spaimă martor minunii a fost,

Şi L-a slăvit pre Domnul, cu tot trupul şi sufletul.

Ale prorocului graiuri rostite în Duhul Domnul

Cel înviat le-a arătat aievea.

Cînd Duhul va voi, morţii vor învia,

În trupuri duhovniceşti, transfigurate.

Atunci credincioşii se vor veseli în Domnul,

Şi-mpărăţi-vor veşnic în Cerurile Lui.

Luna iulie in 21 de zile: Preacuviosii Parintii nostri Simion si Ioan pustnicul (sec.VII).     Acestia au trait in cetatea Edesa, care se afla in Siria, pe vremea imparatiei lui Iustin cel Tanar (565-578). Ioan era in varsta de 24 de ani, avand femeie tanara, si traia langa tatal sau, batran, caci mama sa murise iar Simion era neinsurat, traind langa mama sa, batrana de 80 de ani. Si, fiind cuprinsi de dumnezeiasca dragoste, s-au dus, impreuna, la Sfanta cetate a Ierusalimului si, inchinandu-se impreuna Crucii, celei facatoare de viata, a Domnului, au mers la manastirea Sfantului Gherasim, unde au luat sfantul chip calugaresc, de la Cuviosul Nicon, cel ce era atunci egumen, acolo. Dar au iesit din manastire, mai inainte de a implini ei sapte zile, precum au obiceiul a pazi monahii de curand tunsi in calugarie. Deci, mergand ei in pustie, au ramas acolo patruzeci de ani, infruntand petrecerea cea grea, cu toata nevointa.
    Deci, dupa aceasta, Ioan a ramas in pustie, pana la sfarsit, iar fericitul Simion s-a intors in Sfanta cetate si, inchinandu-se la mormantul Domnului, s-a rugat sa-i ajute sa fie ascuns de oameni. Si, facandu-se ca este nebun, s-a dus in cetatea Emesa, savarsind, spre folosul oamenilor, multe minuni,  prin aceasta prefacere a lui si raposand in Domnul. Si, s-au desteptat, ca dintr-un somn, emesenii, abia dupa moartea lui, cunoscand ca viata si nevointele acestui minunat Simion au fost viata si slujirea unui doritor al lui Hristos, care a petrecut in Emesa, ca si cei de demult, in mijlocul ?odomenilor, fara a se intina de pacatele lor. Deci, s-a savarsit Cuviosul Simion, in ziua de 21 a lunii iulie, iar dupa el si Cuviosul Ioan, insotitorul lui de pustnicie care a adormit, cu fericit sfarsit, in pustiul Iordanului.
 


Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Prooroc Iezechiel (sec. VI i.Hr.)     Acesta a fost unul din Proorocii mari ai Legii vechi si era fiul lui Buzi, din semintia preoteasca a lui Levi. A proorocit timp de douazeci de ani, cu cinci sute saptezeci de ani inainte de intruparea Domnului, pe vremea robiei Babilonului, fiind el insusi printre evreii dusi in robie, la raul Chebar, din tara caldeenilor. Proorocia lui este cuprinsa in cartea lui Iezechiel, cu patruzeci si opt de capitole, din Vechiul Testament.
    Iezechiel a fost pus de Domnul Dumnezeu strajer peste casa lui Israel si semn de prevestire. Chemarea lui era sa incredinteze poporul cel indaratnic si napastuit ca Dumnezeu este tare si puternic, ca Dumnezeul lui Israel este stapanul lumii intregi, ca El nu vrea moartea poporului, ci, sa se intoarca, din desfranarea cea cu idolii, la Dumnezeul cel viu si sa fie ca o mireasa credincioasa barbatului ei.
    Maica Domnului a fost vazuta de Prooroc, ca o usa incuiata, prin care avea sa treaca numai imparatul Mesia, noul David, slujitorul Domnului. Dar, de vreme ce israelitenii strigau: "S-a pierdut nadejdea noastra, nu mai nadajduim in slobozirea noastra din robie," pentru aceasta, cu vederea oaselor moarte, care inviaza, Domnul a incredintat poporul, ca este nadejde de mantuire, din oase moarte, Dumnezeu poate ridica o lume noua. Nimic nu este pierdut, Dumnezeu este pazitorul lui Israel. El este tare si puternic. Innoirea nu va veni, insa, decat dupa o vreme de ispasire a pacatelor. Traditia Bisericii spune ca profetul Iezechel a primit sfarsit mucenicesc, ucis de cei care trecusera la legea idoleasca. Dumnezeului nostru slava!
 

Sinaxar 21 Iulie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Preacuviosilor Parintilor nostri Simeon, cel ce s-a facut nebun pentru Hristos, si Ioan împreuna-pustnicul.

Acesti sfinti au trait în cetatea Edesei ce se afla în Siria, pe vremea împaratiei lui Iustin cel tânar. Fiind patrunsi de dragoste dumnezeiasca, s-au dus la sfânta cetate si, închinându-se lemnului celui de viata facator, au mers la Mânastirea Sf. Gherasim si au fost tunsi monahi de Sf. Nicon, cel ce era atunci egumen. Dar au iesit din mânastire mai înainte de a plini cele sapte zile, pe care este obicei sa le pazeasca monahii cei nou tunsi. Si mergând înainte la pustiu, au ramas în el patruzeci de ani, traind cu toata nevointa si cu petrecerea cea grea. Ioan a ramas în pustiu pâna la sfârsit; iar fericitul Simeon s-a întors la sfânta cetate si, închinându-se mormântului Domnului celui de viata purtator, s-a rugat lui Dumnezeu ca sa fie ascuns de catre oameni. Si prefacându-se ca este nebun, s-a dus la cetatea Emesa si, aratând multe minuni cu acea prefacere a lui, a raposat în Domnul. Si s-au cunoscut dupa moartea lui minunile lui. Iata cea mai de pe urma:
Luându-l doi oameni ca sa-l îngroape, asa negrijit, nescaldat, netamâiat si neslujit cu cântari, si ducându-l pâna la un loc unde erau oameni multi, si trecând cu dânsul pe lânga casa unui evreu, s-au aratat moastele sfântului ca fiind purtate cu cinste si cu pompa, cu atâta slavoslovie si cu multime de oameni cântând, încât evreul vazând ca duceau pe sfântul numai doi oameni, zise: "Fericit esti tu, nebune, ca neavând oameni sa te slujeasca, ai luat puterile ceresti de te slujesc cu laude". Si s-a alaturat si evreul, si l-a acoperit cu mâinile lui, si-l îngropa. Si dupa câteva zile venind prietenul sau Ioan cel ce pustnicise cu dânsul, l-a aflat ca s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Iezechiel.

Acesta era fiul lui Vuzi, din Arira, pamântul parintilor, si a proorocit 20 de ani, apucând mai înainte de întruparea Domnului cu patru sute saptezeci si sapte de ani. Iar când au fost robiti evreii în Babilon, a fost dus si el împreuna cu ei. Si dupa ce a proorocit multe proorocii poporului iudeu, a dat si acest preamarit semn, adica: sa ia aminte la râul Babilonului cel numit Hovar si, când vor vedea ca seaca, atunci sa aiba nadejdea ca va sa vina asupra Babilonului secera pustiirii; iar când vor vedea cresterea apei, atunci sa aiba nadejdea ca se vor întoarce la Ierusalim.
Deci locuind acolo, odata s-au adunat la dânsul multi evrei, fiindca se temeau ca nu cumva caldeii sa se scoale asupra lor si sa-i omoare. Pentru aceasta proorocul a facut ca sa stea apa râului, pe care trecând-o evreii de cea parte au scapat; iar caldeii de vreme ce au îndraznit ca sa-i izgoneasca pe dânsii s-au înecat în râu. Altadata, prin rugaciunea sa, a dat evreilor celor ce flamânzisera hrana îndestulata de peste; si multora ce lesinasera le-a cerut de la Dumnezeu viata si mângâiere.
Oarecând caldeii necajind pe poporul iudeu, Iezechiel a mers la mai-marii lor si, facând înaintea lor semne, i-a înfricosat si i-a facut sa înceteze a mai supara pe Israel. În vremea când israelitenii strigau ca au pierdut nadejdea, si mai mult nu nadajduiesc a se libera de robie, proorocul acesta cu minunea învierii oaselor celor morti, pe care a vazut-o în vedenie, a înduplecat pe popor ca este nadejde de liberarea lui Israel.
Acesta a vazut forma Bisericii, precum a vazut-o si Moise, si a zis ca iarasi se va zidi, precum a zis si Daniel. Acesta a pedepsit la Babilon pe semintia lui Gad, fiindca acesta a pacatuit Domnului, socotind ca pazeste Legea Domnului. Si a facut ca serpii sa le omoare pruncii si dobitoacele lor. Si mai înainte le-a spus ca nu se va întoarce poporul lui Israel la Ierusalim, ci vor ramâne la mideni, pâna când vor parasi ratacirea si rautatea lor. Pentru aceasta si semintia lui Gad, nesuferind sa auda acestea, a omorât pe acest fericit prooroc, ca pe unul ce li se împotrivea în toate zilele si-i mustra pentru închinarea idolilor. Deci l-a îngropat pe el poporul lui Israel în tarina lui Tur, în mormântul lui Arfaxad. Si este mormântul acestuia pestera îndoita; iar îndoita se zice caci este ascunsa, si are înauntru întoarcere, care o arata pe ea a fi doua pesteri. Proorocul acesta era la chipul trupului în acest fel: lungaret la cap, statul de mijloc, uscat la fata si barba având-o deasa, lunga si ascutita.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei Mucenici cei din Nilitina, care pe pietre târâti s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Iust si Matei, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evghenie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodor si Gheorghe.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Teodor, Trofim si alti treisprezece.

Tot în aceasta zi, pomenirea Soborului Sfântului Mucenic Acachie la Eptascala, si Soborul Sfântului Elevtrie, aproape de Xirolof si Soborul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu întru ale lui Armatie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Atanasie, ca multi drepti mor, cu moarte rea si multi pacatosi, cu moarte buna.     Era un sihastru calugar, cu semne si cu minuni stralucit si avea impreuna cu el, un ucenic in pustie. Iar, intr-una din zile, s-a intamplat ca a mers ucenicul lui in cetate, unde era un stapanitor rau, netemandu-se de Dumnezeu. Pe aceasta, ucenicul staretului l-a vazut mort si mult popor mergand dupa el, cu lumanari si cu tamaieri si cu cinste mare petrecandu-l la groapa. Iar, dupa ce s-a intors ucenicul in pustie, a aflat pe povatuitorul sau, pe cinstitul staret, mancat de o fiara. Si a inceput a se tangui mult si a plange dupa staret, zicand catre Dumnezeu: "Doamne, cum se face, ca a murit acel stapanitor rau, cu atata slava, iar acest sfant duhovnic, parintele meu staret a luat o astfel de moarte, fiind mancat de fiara?" Deci, asa plangand el si vorbind intru sine, s-a aflat langa el ingerul Domnului, si i-a zis: "De ce te tanguiesti si plangi dupa staretul tau? Pentru ca acel stapanitor rau avea si el o fapta buna, si, pentru acea fapta buna, cu cinstita ingropare, si-a luat plata sa, pe pamant. Iar, dincolo, se duce ca un osandit. Iar, povatuitorul si invatatorul tau, cinstitul staret, intru toate a placut lui Dumnezeu si era cu toate bunatatile impodobit, insa, avea si el, ca un om, putina prihana: si, prin acea amara moarte, i s-a iertat lui greseala sa si s-a dus din viata aceasta, cu totul curat intru bucuria Domnului sau."
    Deci, aceasta stiind-o, fratilor, sa cunoastem si noi ca nimic nu se face pe pamant, fara de randuiala si purtarea de grija a lui Dumnezeu, ci, peste tot pamantul si in ceruri, sunt judecatile lui Dumnezeu si purtarea Lui de grija, pentru toate fapturile Lui. Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, cuvant despre pocainta.     Pana ce esti viu, pocaieste-te chiar de ai gresi si in ziua cea mai de pe urma, pe care zaci, tragandu-ti sufletul si vrand sa iesi din viata aceasta, pocaieste-te, ca nu te va lasa pe tine iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Si sa nu-mi zici mie: "Cum, sau in ce chip? Ca sunt plin si cuprins de strigaciune si de rani si, in ziua cea mai de pe urma a vietii mele, putea-voi oare sa ma marturisesc?" Poti foarte bine, Roaga-te si, din casa ta, sa randuiesti sa se faca milostenie, la saraci. Tu acolo te duci, iar casa ta ramane aici. Si sa nu-mi zici mie: "Cum ma voi mantui?" Sau: "Cum ma voi curati?" Cand Dumnezeu lucreaza, nu pune tu hotare. Ca-ti zice: "Daca tu n-ai ajuns sa te ingrijesti de sufletul tau, fiind in viata, apoi, macar la sfarsitul vietii tale, sa poruncesti la ai tai, sa dea, la saraci, si ajutatori sa ti se faca tie ai tai, prin milostenii si jertfe. Si sa scrii in asezamantul tau, ca, impreuna cu fiii tai si cu neamurile tale, sa fie partasi la mostenirea ta, si Stapanul ceresc, Cel ce a zis: "Pe saraci sa hranesti si Ei, pentru ei, voi fi chezas si nu te voi lipsi de Imparatia Cerurilor." Deci, sa nu socoteasca nimeni, ca o minciuna, milostenia facuta dupa moarte, pentru ca este buna, bine placuta si primita la Dumnezeu. Caruia I se cuvine slava in veci! Amin.

Cugetare

Pentru dragostea aproapelui său celui din lume, Sfîntul Simeon şi-a lăsat pe singurul lui prieten pe pămînt şi iubita lui chilie de pustnic şi s-a făcut nebun. Se spune că regele spartan Licurgurs a făcut şi el un sacrificiu măreţ pentru concetăţenii lui. El a promulgat nişte legi aspre, creând un sistem cu totul nou de educare a tinerilor, şi aducînd o ordine mai bună în stat. După ce a dat aceste legi, el le-a zis supuşilor lui că doreşte să meargă la sanctuarul de la Delfi, şi că pînă la întoarcerea lui vrea ca ei să facă legămînt că îi vor respecta legile cu stricteţe. După ce toţi cetăţenii au depus acest jurămînt, Licurgus a părăsit ţara fără să se mai întoarcă niciodată, legîndu-i astfel pe cetăţeni de jurămîntul lor pentru totdeauna.

Mare este sacrificiul de a-ţi părăsi de bună voie confortul şi patria şi a locui în pămînt străin, spre a le fi de folos cetăţenilor ţării tale. Dar cu cît mai mare nu este sacrificiul de a-ţi părăsi propria minte, şi de te preface cu bună ştiinţă nebun pentru totdeauna înaintea oamenilor! Oare nu este nebunia cea mai străină ţară cunoscută omului? A locui în asemenea tărîm sălbatic an după an, o viaţă întreagă, şi aceasta numai de dragul mîntuirii aproapelui!

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata trecere a lui Israil prin rîul Iordanului (losua 3):

• La cum, prin puterea lui Dumnezeu ce a lucrat prin losua, apele Iordanului s-au despărţit, iar poporul lui Israil şi preoţii lui au trecut ca pe uscat;
• La cum preoţii, cu Cortul Legămîntului, au stat pe pămînt uscat în mijlocul Iordanului, pînă cînd tot poporul a trecut de partea cealaltă a lui;
• La cum nici mie nu trebuie să-mi fie frică de potopul acestei lumi, cîtă vreme ţin strîns legămîntul Domnului în mijlocul fiinţei mele, adică în inima mea.

Predică

Despre prorocii mincinoşi – „Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, făgăduind chiar şi pe Stăpînul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor o grabnică pieire” (II Petru 2: 1).

Omul în lume se află într-un permanent război. Războiul este neîncetat, iar duşmanii sînt mulţi, învăţătorii mincinoşi se numără printre cei mai periculoşi duşmani.

Numai dacă mintea omului se îndreaptă statornic către Dumnezeul Cel Viu se va putea el ţine la adăpost din partea acestor periculoşi duşmani, învăţătorii mincinoşi sînt fie oameni orbi, fie tîlhari: primii, din pricina orbirii lor, se duc şi pe ei şi îi duc şi pe alţii la pieire; iar ceştilalţi, din pricina răutăţii lor, intenţionat îi duc pe alţii la rătăcire, dar îşi condamnă şi propriile lor suflete şi trupuri la focul gheenei.

Domnul însuşi a prorocit despre unii ca aceştia: „Şi mulţi proroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi” (Matei 24: 11). Apostolul nu face decît să confirme cuvintele Domnului. Şi prorocii mincinoşi, şi învăţătorii mincinoşi vor semăna seminţele distrugerii printre oameni. Aceste seminţe sînt eresurile pierzătoare prin care unii s-au lepădat de Domnul lor Care a răscumpărat omenirea cu Scumpul Lui Sînge. Mulţi învăţători mincinoşi deja au fost în lume, şi sînt şi acum, care şi-au împrăştiat şi încă îşi împrăştie neghinele otrăvitoare ale ereziilor lor, în întreaga lume. Fraţilor, dacă cunoaşteţi aceste eresuri pierzătoare pe care Sfinţii Părinţi le-au dat anatemei la Sfintele Sinoadele Ecumenice, atunci destoinici veţi fi să recunoaşteţi şi principala sămînţă a otrăvii lor pe care diavolul şi slugile lui o seamănă în ogorul pe care Domnul a pus sămînţă sfîntă a griului celui mai curat.

Dar, indiferent dacă sînteţi sau nu destoinici să cunoaşteţi acestea, aţintiţi-vă pururea minţile la Dumnezeu; păziţi-vă pururea cu Semnul Crucii, chemaţi Numele Sfînt şi Preacurat al Stăpînului şi Domnului lisus Hristos şi pe cel al plăcuţilor Lui, şi mai ales al îngerului vostru păzitor întru ajutor, şi nu vă temeţi, în afară de acestea, pururea cercetaţi Sfinta Biserică iar ea, fiind mult înţeleaptă şi biruitoare asupra tuturor înşelăciunilor şi minciunii, vă va povăţui şi vă va arăta ce este adevărat şi ce nu.

Căci voi sînteţi de ieri, pe cînd Biserica este din vremurile străvechi. Memoria voastră e scurtă, pe cînd a Bisericii nu.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Tu eşti singura Cale, singurul Adevăr, şi singura Viaţă. O, Doamne, nu ne lăsa pre noi să urmăm mincinoşilor învăţători şi să cădem de la Tine. Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!