1 august – Sf. 7 frați Macabei, a maicii lor, Solomonia, și a bătrânului Eleazar, preotul; scoaterea cinstitului lemn al Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; Sf. 9 Mucenici

 

• Pomenirea celor șapte fraţi Macabei, a maicei lor Solomonia şi a Bătrînului Eleazar Preotul

Aceştia cu toţii au luat mucenicia pentru curăţia credinţei lui Israel sub Regele Antioh, numit de unii „Epifanes”, adică „cel luminat”, iar de către alţii „Epimanes”, adică „cel care şi-a pierdut minţile”. Din pricina marilor păcate care se făceau la Ierusalim, şi mai ales din pricină că erau acolo forţe care luptau ca să se nimicească autoritatea preoţească, şi de asemenea din pricina cumplitelor ucideri care aveau loc mereu în acest scop, Dumnezeu a îngăduit ca asupra Sfintei Cetăţi să vină necazuri mari. Antioh voia cu orice preţ să impună evreilor idolatria grecească, şi lupta cu toate mijloacele pentru distrugerea credinţei lor sfinte primite de la Moise, întru Unul Dumnezeu Cel Viu. Marii arhierei ai Templului şi alţi bătrîni cinstiţi de popor îl ajutau pe Antioh în lupta lui nelegiuită. Regele Antioh însuşi a venit la Ierusalim şi a poruncit ca toţi evreii să mănînce carne de porc, şi să calce astfel Legea lui Moise, avînd în vedere că acest gest era socotit ca cea mai grăitoare lepădare de credinţă în Israel. Bătrînul Eleazar, mare preot şi unul dintre cei şaptezeci de traducători ai Vechiului Testament în limba greacă [ai Septuagintei], nu s-a împărtăşit atunci de ceea ce era necurăţie după Legea lui Israel. Din această pricină Eleazar a fost torturat bestial şi ars de viu. La întoarcerea lui la Antiohia, regele i-a luat cu el pe cei şapte fraţi cunoscuţi în Ierusalim sub numele de Macabei, şi pe maica lor Solomonia. Numele celor șapte fraţi Macabei au fost Avim, Antoninus, Eleazar, Gurie, Evsevona, Achim, şi Marchellus. Şi ei au fost cu toţii torturaţi bestial înaintea ochilor mamei lor, unul cîte unul, fiind apoi jupuiţi de vii şi aruncaţi în foc. Ei au murit ca nişte viteji, fără să se lepede cîtuşi de puţin de credinţa lor întru Unul Dumnezeu Cel Viu. La urmă, cînd şi ultimul ei fiu, în vîrstă de trei ani, a fost aruncat în foc, Solomonia a intrat şi ea în acele flăcări, iar sufletul ei s-a înălţat la Dumnezeu. Macabeii au luat cu toţii mucenicia cu cinste, murind pentru credinţa întru Unul Dumnezeu Cel Viu, la anul 167 înainte de Hristos.

• Pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci

Această sfîntă sărbătoare s-a instituit la dorinţa comună a ortodocşilor greci şi ruşi, reprezentaţi de împăratul Manuel al Bizanţului, respectiv de Cneazul Andrei al Rusiei, întru prăznuirea biruinţei simultane pe care au repurtat-o ruşii asupra bulgarilor, iar grecii asupra sarazinilor. În amândouă aceste bătălii oastea creştină a grecilor şi ruşilor au purtat sfinte cruci în chip de stindarde, dintru care la vremea luptelor au stălucit raze cereşti. De aceea s-a hotărît ca la fiecare zi întîi a lunii august, să fie adusă cu procesiune Sfîntă Cruce în mijlocul Bisericii celei Mari din Constantinopol [Aghia Sofia], iar apoi să fie purtată pe străzile Constantinopolului spre a fi cinstită de popor, şi spre Slava lui Dumnezeu care a dat atunci prin ea biruinţă răsunătoare în mîinile creştinilor. Sfîntă Cruce care se aducea astfel în Biserica cea Mare în fiecare an, apoi se purta în procesiune prin întreaga cetate, era chiar Sfîntă Cruce pe care fusese răstignit Mîntuitorul, şi care se păstra în Biserica curţii imperiale. Ea era scoasă din biserica imperială la 31 iulie, dusă cu solemnitate şi sfinţenie în Aghia Sofia, iar de acolo în procesiuni prin întreaga cetate, spre sfinţirea poporului, pămîntului şi văzduhului. La 14 august Sfîntă Cruce era purtată solemn înapoi la biserica imperială.

• Pomenirea Sfinţilor nouă Mucenici

Numele acestora au fost Leontie, Attus, Alexandru, Kindeus, Mnesitheus, Chiriac, Menaeus, Catunus şi Eucleus. Leontie a fost tîmplar iar ceilalţi plugari. Datorită mărturisirii lor neînfricate a Sfintei Credinţe Creştine şi faptului că au distrus templul păgîn al Artemidei, ai au fost torturaţi sălbatic şi omorîţi prin tăierea capului la Perga Pamfiliei, în timpul domniei lui Diocleţian, făcându-se astfel moştenitori ai împărăţiei cereşti a lui Hristos.

Cântare de laudă la Cinstita Cruce a lui Hristos

Înaintea Cinstitei Cruci a lui Hristos,

Credincioşii toţi cu cinste se închină:

Prin puterea ei, a Crucii lui Hristos,

Noi ne mîntuim de dureri şi de necazuri.

Sfânta Cruce rană diavolilor este,

Ea mai puternică este

Decît orice împărat pămîntesc.

Sfînta Cruce ridică bolile noastre,

Şi de războiul celor ce ne urăsc ne izbăveşte.

Prin puterea Sfintei Cruci

Cneazul Andrei Poporul asuprit de barbari şi-a scăpat;

Iar Manuel al Bizanţului prin puterea ei

Stălucit i-a biruit pe sarazini.

Puterea Crucii mai puternică s-a arătat

Decît oştiri păgîneşti nenumărate,

Decît toţi duşmanii vărsători de sînge omenesc,

Decît tot răul.

Cugetare

Omul slab se apără cu prefăcătoria, iar cel puternic cu tirania.

Că nimeni, cu toate acestea, nu-şi poate apăra viaţa înaintea lui Dumnezeu, nici cu ipocrizia, nici cu tirania, ni se arată clar din vieţile Bătrînului Eleazar şi Regelui Antioh. Cînd acest rege tiran 1-a adus pe Eleazar la judecată şi i-a poruncit să mănînce carne de porc dacă vrea să-şi scape zilele, Bătrînul Eleazar a refuzat fără să se tulbure. Atunci cei care ţineau cu Eleazar i-au adus carne care nu era de porc, implorîndu-1 să o mănînce înaintea regelui [care nu ştia aceasta] spre a-1 îmbuna, şi spre a-şi păstra astfel viaţa şi a nu greşi nici împotriva conştiinţei. Aici bătrînul i-a certat pe cei care i-au voit astfel binele şi le-a zis:

„Ipocrizia şi prefăcătoria nu șad bine, nici se cuvin, bătrîneţelor mele. Amarnic mi-ar fi să mă prefac în piatră de poticnire pentru cei tineri care privesc la mine”.

Astfel, Bătrînul Eleazar a fost ucis cu trupul, dar el cu înţelepciunea şi tăria lui şi-a mîntuit sufletul. Pedeapsa lui Dumnezeu a căzut îndată asupra tiranicului Antioh, căci trupul lui ticălos s-a îmbolnăvit de o boală cumplită, fiind năpădit de viermi. Duhoarea grea a viermilor care îl mîncau de viu se răspîndea pînă departe, în disperarea lui, regele şi-a amintit cum a măcelărit mii de oameni nevinovaţi care îndrăzniseră să nu se supună idolatriei lui. Cuprins de spaimă înaintea lui Dumnezeu, el a început să îl mărturisească pe Unul Adevăratul Dumnezeu, pe ai Cărui credincioşi îi omorîse cu miile. Cu toate acestea, milostivirea cerului Antioh nu a mai simţit-o.

Luare aminte

Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu care a căzut asupra lui Israel (Judecători 10):

• La cum Israeliţii au făcut rele înaintea ochilor Domnului, închinîndu-se la idolii sirienilor, sidoniţilor, moabiţilor, şi altora mulţi;
• La cum pentru aceasta s-a aprins mînia Domnului, care i-a dat în mîinile Filistenilor şi Amoniţilor, care i-au împilat timp de optsprezece ani;
• La cît de înfricoşat este Domnul cu apostaţii de la Dreapta Credinţă.

Sinaxar 1 August

În aceasta luna, în ziua întâia, pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Cinstitei si de viata facatoarei Cruci.

Era obiceiul la Constantinopol în aceasta zi de a scoate Lemnul Sfânt al Cinstitei si de-viata-facatoarei Cruci din palatul imperial în procesiune pâna la catedrala Sfânta Sofia, la care participau multime de preoti si diaconi, care o tamâiau pe tot acest drum. Procesiunea se oprea pe parcurs la o fântâna cu un baptisteriu, unde se facea binecuvântarea apei, pestru ca apoi Sfânta Cruce sa fie pusa pe masa altarului Sfintei Sofia. Din Marea-Biserica se faceau apoi, in fiecare zi, pâna la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, precesiuni in cartierele orasului, pentru a purifica aerul si a-i proteja pe locuitorii capitalei de epidemiile ce se puteau raspândi cu repeziciuni la acea epoca si mai evea pe caldurile din luna august. Astfel, dupa ce a folosit toturor celor care au cinstit-o cu credinta, Sfanta Cruce era repusa în palatul împaratului.
Astazi începe Postul Adormirii Maicii Domnului, care dureaza doua saptamâni, pâna la 15 august, si este asemanator, ca rânduiala, cu cel al Postului Mare (Postul Pastilor).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim si Marcel, a Maicii lor Solomonia si a dascalului lor Eleazar.

Acesti sfinti martiri au trait sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 i.Hr.) care, dupa ce a adus in sclavie poporul evreu, a incercat sa constrânga pe fiii lui Israel sa isi renege obiceiurile mostenite de la Parintii lor, pentru a-i face sa adopte moravurile pagâne(Rezumat al textului II Macabei 6-7, precum si istorisirea apocrifa intitulata a IV a Carte a Macabeilor  care uneori este transmisa sub numele lui Flavius Iosif). In acest scop, el decreta ca toti trebuiau sa manânce carne de porc, animal al necuratiei, interzis de Lege (cf. Levitic 11 :7-8).
Mai intii au incercat sa il constrânga pe dascalul Eleazar (Dupa unii, el era Preot), deschizându-i-se gura cu forta. Dar batrânul Sfânt scuipa cu dispret imbucatura. Ramânând surd la indemnurile celor care il sfatuiau sa se prefaca a se supune pentru a-si salva viata, el le raspunse : "La vârsta noastra, nu se cuvine sa ne prefacem, de teama ca multi tineri, vazând pe Eleazar ca ar adopta moravurile strainilor la 90 de ani, sa nu se rataceasca si ei, din cauza mea si a prefacerii mele, si asta numai pentru un capat de viata. As atrage astfel asupra batrânetii mele pângarire si necinste, si chiar scapând in prezent de pedeapsa oamenilor, nu as evita, viu sau mort, mâinile AtotPuternicului." Vorbind astfel, se duse de-a dreptul sa se dea supliciului rotii. In chinuri, arata bravura unui tânar luptator si stârnea admiratia calailor. Fiind pe punctul de a muri, el declara zâmbind : " Domnului, care detine Sfânta Stiinta, ii este evident ca, putând scapa de la moarte, indur sub bici dureri crude in trupul meu, dar ca în sufletul meu le sufar cu bucurie din cauza fricii pe care El mi-o inspira ". Si isi dadu sufletul.
Sapte frati, care fusesera invatati de Eleazar in traditia poporului lor, fura arestati si se prezentara inaintea regelui, asemeni unui cor armonios, in mijlocul caruia se tinea mama lor. Un singur lucru conta pentru ei : ca acest cor, in numar de sapte, numar sacru, binecuvântat de Dumnezeu, sa nu fie distrus de caderea vreunuia dintre ei. Si se incurajau unul pe altul la marturisire, prin cuvinte ca acestea : "Daca nu murim acum, va trebui oricum sa murim intr-o zi. Sa facem din necesitatea naturii o ocazie de cinstire" (Cf Sfântul  Grigore Teologul, Elogiul Sfintilor Macabei, 7 , PG 35, 924).. Suveranul ceru sa fie instalate inaintea lor instrumentele de tortura si incerca sa ii convinga ; dar, triumfând in fata argumentelor sale printr-o filozofie de inspiratie divina, ei ii raspunsera prin glasul celui mai in vârsta : " Sântem gata mai degraba sa murim decât sa calcam Legea Parintilor nostri ! ".
Antioh, iesindu-si din fire, dadu ordin sa i se taie limba acestui impertinent, apoi sa ii fie smulsa pielea si sa ii fie taiate extremitatile membrelor. Supus chinurilor  rotii, apoi intins pe jaratec, el declara : " Taiati-mi miinile si picioarele, ardeti-mi carnea, rupeti-mi articulatiile ! Prin toate aceste chinuri, va voi demonstra ca fiii Evreilor sint de neinvins când este vorba de virtute ! ".
Transfigurat de foc, parea de nezdruncinat si isi duse la capat marturisirea fara sa scoata macar un geamat, in timp ce mama si fratii sai, incurajati de acest spectacol, se rugau lui Dumnezeu sa le acorde cinstea de a muri in mod destoinic, asemeni lui.
Apoi cel de-al doilea fu supus chinurilor. Cu unghii de fier ii fu taiata bucati carnea apoi fu intins pe o catapulta. Gata sa isi dea sufletul, striga, in limba ebraica : " Nebunule, ne scoti din viata aceasta, dar Regele lumii ne va invia pentru viata vesnica,  pe noi care murim pentru legile lui ". Al treilea isi prezenta cu indrazneala miinile sale calaului declarând ca avea increderea ca isi va regasi membrele in viata viitoare. Muri in chinurile rotii.
Al patrulea ceru tiranului sa gaseasca cele mai groaznice chinuri, pentru a-i demonstra ca era gata sa rivalizeze in cutezanta cu fratii sai ; inainte de a-i fi smulsa limba, spuse : " Chiar daca ma lipsesti de organul care imi serveste vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tacuti. Cât de dulce e sa fii schilodit pentru Dumnezeu ! ".
In graba de a triumfa la rândul sau, al cincilea se prezenta el insusi tortionarilor. Urmatorul fu dat chinurilor rotii iar când fu strapuns striga : " Stiinta pe care o detinem noi din cucernicie este de neinvins ! ".
Acesti atleti de valoare isi sacrificara astfel vietile unul dupa altul, aratând ca ratiunea iluminata de credinta poate nu doar sa puna stapânire peste patimile sufletului, dar si ca ea triumfa in fata suferintelor si a mortii, caci procura siguranta vietii vesnice si neintinate.
Mama lor, Solomonia, asista la chinurile fiilor sai si, nelasându-se nici pe departe prada durerii, cerea fiecaruia dintre ei, in limba Parintilor sai, sa indure plini de curaj incercarea in Numele Domnului si in speranta reinvierii.
Ea le spunea : " Nu stiu cum ati ajuns in pintecele meu ; nu eu v-am dat viata si mintea ; nu eu am organizat elementele din care sinteti facuti fiecare dintre voi. De aceea, Facatorul lumii, care i-a plamadit pe oameni si care este izvorul fiecarui lucru, va va da, cu mila lui, si mintea si viata, pentru ca voi va dispretuiti voi insiva din cauza Legilor sale ". Cât cel mai tânar dintre cei sapte frati era inca in viata, tiranul ii facu tot felul de promisiuni si, chemind-o pe mama lui, ii ceru sa isi convinga fiul sa isi salveze viata. Trecând peste orice atasament trupesc, Solomonia se apleca asupra tânarului baiat si ii ceru dimpotriva sa sufere toate durerile, pentru ca ea sa il poata regasi, cu fratii sai, in Imparatie.
Insufletit de un nou elan, fiul sau incepu atunci sa il blesteme pe tiran, prezicându-i ca avea in curând sa sufere dreapta pedeapsa pentru mândria sa. Si incheie rugându-se ca sacrificiul sau si al fratilor sai sa impace mânia cereasca dezlantuita impotriva poporului opresat. Antiohius, ranit in amorul propriu, se dezlantui impotriva Sfântului Mucenic cu si mai multa cruzime decit impotriva celorlalti. In fine, dupa ce acesta din urma isi dadu sufletul cu slava, Solomonia fu la rândul ei schingiuita si pleca sa isi regaseasca fiii in corul Sfintilor Mucenici (Dupa IV Mac. 17:1 ,ea se arunca singura in foc, inainte de a fi apucata de calai. Pretioasele sale Moaste sint cinstite astazi in biserica Patriarhatului de la Constantinopol). Caci desi au marturisit inainte de venirea lui Hristos, acesti Sfinti Mucenici nu sint cu nimic mai prejos celor care au urmat Domnului retraindu-i Patima revigoranta, caci credinta in Hristos, care salasluia deja in ei prin speranta reinvierii, e cea care ii facu sa depaseasca orice atasament la cele pamântesti (Cf. Sf. Grigore Teologul, PG 35, 913).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor noua Mucenici care au marturisit în Perga Pamfiliei: Leontie, Attu, Alexandru, Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun si Evcleu.

Acesti sfinti au trait în vremea împaratului Diocletian si a ighemonului Flavian, în Perga Pamfiliei, fiind crestini de la mosii lor. Mineu era teslar, iar ceilalti plugari. Având ei toti acelasi gând, si bun sfat sfatuindu-se, s-au dus la chinurile muceniciei, socotind toate ale lumii desarte. Si sosind la capistea Artemidei, într-o noapte au stricat toti idolii câti erau acolo. Pentru acest lucru au fost prinsi, si batuti rau si chinuiti în felurite chipuri. Iar fiind dati la fiare ca sa-i manânce, si acelea cu blândete venind la ei, s-au mirat toti de aceasta, si strigau: Mare este Dumnezeul crestinilor. Atunci la porunca ighemonului li s-au taiat capetele, si asa s-a plinit mucenicia lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Papa cel tânar, care în sac bagat si legat la gura si în mare aruncat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eleazar, care s-a savârsit ars cu foc.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Chiriac, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct, care s-a savârsit fiind îngropat în gunoi.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Mini, Mineu si ceilalti, de la Viglentie, aproape de poarta de Tetrapilu Halcu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna lui august in ziua dintai: pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Sfintei si de viata facatoarei Cruci.     Aceasta sarbatoare provine dintr-o randuiala mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o particica din lemnul Sfintei Cruci era scoasa din paraclisul palatului imparatesc si purtata, cu sobor si alai de sarbatoare, la Biserica Sfanta Sofia, unde ramanea, spre mangaierea si cinstirea credinciosilor, pana la 14 august, cand era readusa la palat. Aceasta se facea, se pare, in amintirea aratarii Sfintei Cruci, la biruinta marelui Constantin, asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe raul Tibru (312), precum si a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de catre Sfanta Elena, la Ierusalim.
    Dupa o alta traditie, aceasta sarbatoare este legata si de biruinta, in aceeasi zi, a binecredinciosului imparat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea si lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecand Sfantul si marele imparat Constantin.
    Impreuna cu celelalte sarbatori ale cinstitei Cruci - Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie si Duminica a treia, a Crucii, a Crucii, din Postul Mare - scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheama la o intalnire duhovniceasca cu taina Crucii si la purtarea, in umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, data noua, in viata, de Dumnezeu, Caruia i se cuvine slava si ascultare. Amin.
 


Intru aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei, Avim, Antonie, Gurie, Elezar, Evsevona, Ahim si Marcel, a maicii lor Solomoni si a lui Eliazar, dascalul lor.     Acestia au trait pe vremea lui Antioh, (+164) urmasul lui Seleuc, imparatul Siriei, care stapanea tot neamul evreilor, silindu-i sa se lepede de obiceiurile lor cele parintesti si sa manance carnuri de porc. Si, aducand, in Palestina si alte paganesti faradelegi, intorcea pe multi evrei de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu. Cei intelegatori si iubitori ai dreptei credinte suspinau si plangeau pentru parasirea credintei stramosesti.
    Intre cei ce nu s-au supus tiraniei, urmand si pazind legile pamantesti, erau indeosebi, batranul Eleazer, mare dascal si talcuitor al Legii, si cei sapte tineri, invatati de dansul. Deci, a iesit porunca de la imparatul Antioh, ca toate popoarele imparatiei sa respecte pe zei si legile elinesti. El a mai poruncit ca templul Domnului, de la Ierusalim, sa fie prefacut in capiste idoleasca, avand pe Jupiter in locul cel sfant al templului. Si multi evrei alergau cu sarguinta la jertfele idolesti, pe cand cei statornici fugeau in munti si in pustie, ascunzandu-se in pesteri si in crapaturile pamantului, si era frica mare peste tot poporul, incat nimeni nu indraznea a se numi evreu.
    Deci, a fost prins batranul Eleazar, si, fiind legat cu mainile la spate, a fost batut greu, si l-au silit sa manance carne de porc, iar el nu primea, vrand mai bine sa moara decat sa calce porunca lui Dumnezeu, acum la batranete si, pentru putina viata vremelnica, sa mearga in chinurile iadului.
    Deci, s-a rugat batranul ca moartea lui sa fie mantuire pentru tot poporul evreilor, si, fiind aruncat in foc, a raposat.
    Au fost adusi, apoi, la tiran, vitejii tineri Macabei, unul cate unul, incepand cu cel mai in varsta dintre ei, si, chinuindu-i pe ei cu mestesugite si cumplite zdrobiri ale trupului, tragandu-i pe roti de fier si impungandu-i cu tepi inrosite in foc si, in sfarsit, au fost aruncati, ei insisi, in foc; si asa, si-au dat duhul, primind cununile rabdarii mucenicilor si aratand ca cugetul este demn si stapan peste patimi. Iar maica lor, Solomoni, daca a vazut cum s-au savarsit fiii ei, a vrut sa fie partasa, si ea, la patimirea cea de buna voie, pentru credinta. Si, alergand ea singura in para focului, a luat aceeasi moarte muceniceasca.
    Mai pe larg, mucenicia aceasta, din legea Vechiului Testament, se afla in Biblie, la Cartea a 2-a a Macabeilor. Si asa si-au dat sufletul lui Dumnezeu.
 

 
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, pentru aducerea aminte de firea omeneasca.     Sa nu ne facem fratilor, pareri prea mari despre viata si trecerea noastra prin lume, nici sa nu ne mandrim cu puterea, nici sa nu ne inaltam cu bogatia, ci sa supunem poftele trupesti si sa ne ingrijim de sufletele noastre. Luati aminte, unde sunt parintii nostri, unde Proorocii si unde Apostolii? Sau, ce au luat cu ei, cei ce au strans pe lume avutii? Oare, nu precum goi s-au nascut, asa au si murit, neavand nimic in mana? Ci numai dreptatea dreptilor este cu ei si pomenirea lor, cu laude precum si pacatele pacatosilor, sunt cu ei. Caci toti suntem din tarana si in pamant ne vom intoarce. Si tot omul, ca o haina, se invecheste. Hrana vietii lui este painea si apa si zilele omului numarate sunt, ca un pumn de nisip, si degraba curg spre sfarsit, ca apa unui rau.
    Drept aceea, fratilor, aducandu-ne aminte de sfarsitul nostru, sa parasim toate faptele cele rele. Ca nici cele frumoase si bune ale lumii nu sunt vesnice, nici necazurile de aici nu sunt fara de sfarsit. Priviti cum se schimba toate; astazi ari tu pamantul, maine altul, dupa aceea, altul, si nu este nimic, care sa ramana neclintit. Toate se misca, ca si cum ar merge pe o cale; unul o pierde, iar altul o afla. Deci, de ne-am pierdut sufletele noastre, prin pacate, apoi, sa le aflam acum, prin pocainta. Pentru ca, la aceasta, Insusi Domnul ne invata pe noi, zicand: "Cel care cauta, afla, si, celui ce bate i se va deschide" (Matei 7,8). A Domnului este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Predică

Despre vedeniile proroceşti – „Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos” (Isaia 1:1).

Cel care are pricepere îl poate cunoaşte pe unul şi adevăratul Dumnezeu. Cel care nu are pricepere se cuvine să asculte de cel care o are: şi aşa, şi cel care are priceperea, şi cel care ascultă de el, se mîntuiesc.

Este cu putinţă să cunoaştem limpede pre Dumnezeu din zidirea Lui, dar şi mai limpede de la bărbaţii insuflaţi ai lui Dumnezeu, şi cel mai limpede de la însuşi Domnul lisus Hristos. Înainte de venirea Mîntuitorului, bărbaţii cei insuflaţi de Dumnezeu au fost prorocii. Printre primii proroci a fost Isaia, fiul lui Amos. Duhul lui Dumnezeu i-a deschis lui ochii şi el a văzut lucruri pe care alţi oameni nu le-au putut vedea. De aceea şi-a numit el mesajul către popor vedenie. Nu putem descrie cum au văzut prorocii tainele cereşti şi pe cele ale veacurilor viitoare. Acestea nu se descoperă decît acelora cărora Dumnezeu le dăruieşte harul prorocesc. Vedeniile prorcilor sfinţi sînt adevărate, căci acele prorocii sînt descoperiri dumnezeieşti care mai tîrziu s-au confirmat întocmai prin cursul evenimentelor. Ele sînt adevărate pentru că slujesc binelui oamenilor, întorcîndu-i pe ei de la rău la bine. Mai mult, ele sînt adevărate deoarece prorocii le-au strigat fără să se teamă, fără să le pese de suferinţele care ştiau că îi aşteaptă pentru aceasta, inclusiv torturi bestiale şi moarte în chinuri, cum celor mai mulţi li s-au şi întîmplat. Cum a fost răsplătit Prorocul Isaia de către oamenii pe care îi luminase cu vedeniile lui mîntuitoare? Oare cu bogăţii, onoruri şi posturi înalte? Evreii 1-au tăiat în două cu fierăstrăul!

Căci bogăţia, onoarea şi demnitatea prorocului este să moară pentru adevărul lui Dumnezeu!

Prin urmare, să ne plecăm urechile la cuvintele prorocilor lui Dumnezeu, căci ele sînt cărările care duc la cetatea Regelui Celui Mare; ele sînt razele Soarelui Dreptăţii, ale Domnului şi Mîntuitorului nostru lisus Hristos; ele luminează pe oameni cu cereasca lumină, arătîndu-le lor pre Adevăratul Soare.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Carele Te-ai arătat prin proroci şi ai pregătit calea venirii Tale în valea noastră a plîngerii, ajută-ne nouă! Ajută-ne nouă să recunoaştem Lumina Ta şi Purtarea Ta de Grijă cea care ne ai artătat-o prin prorocii Tăi cei sfinţi! Căci numai Ţie se cuvinte toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

31 iulie – Sf. Evdochim; Sf. Iulita din Cezareea; Sf. Iosif din Arimathea; Sf. Ioan Exarhul

• Pomenirea Sfântului şi Dreptului Evdochim

Sfîntul Evdochim s-a născut în Capadocia din părinţi foarte credincioşi care s-au numit Vasile şi Evdochia. În vremea împăratului Teofil (829-842), Evdochim s-a aflat tînăr ofiţer în armata imperială. Chiar în rang militar fiind, el s-a străduit pururea să trăiască conform poruncilor Evangheliei. Păstrîndu-se întru toată curăţenia sufletească şi trupească, el nu a vorbit niciodată cu femei, în afară de mama lui. El a fost milostiv cu nenorociţii şi cu nevoiaşii, citind pururea cu sîrguinţă din sfintele cărţi, şi stând cu şi mai multă sîrguinţă la sfinta rugăciune înaintea lui Dumnezeu. El s-a ferit întotdeauna de distracţii şi de grăirile deşarte cu cei deşerţi: „în mijlocul deşertăciunilor celor lumeşti trăind, el a stat ca floarea de crin între spini, şi ca aurul în mijlocul focului”. Datorită marilor lui virtuţi şi însuşiri, împăratul 1-a numit guvernator al Capadociei. Din această poziţie înaltă Evdochim s-a arătat drept înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu Evdochim a murit la o vîrstă tînără, în anul al treizeci şi treilea al vieţii lui. Sfintele lui moaşte sînt făcătoare de minuni, vindecînd bolile oamenilor. Un nebun s-a atins odată de racla lui, şi s-a făcut imediat sănătos; un copil paralitic, atingîndu-se şi el de sfinta raclă, s-a ridicat pe picioarele lui şi a mers bine. După optsprezece luni, mama lui a deschis racla şi a aflat trupul lui Evdochim de parcă ar fi fost viu, fără nici un semn de putreziciune sau stricare. Din el ieşea miros de bunămireasmă. Sfintele moaşte ale Dreptului Evdochim au fost mai după aceea mutate la Constantinopol şi îngropate într-o biserică nouă închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi ctitorită de părinţii Dreptului Evdochim.

• Pomenirea Sfintei Iulita din Cezareea

Această Sfinta lulita a fost din Cezareea Capadociei. Avînd o neînţelegere cu vecinul privitoare la pămînt, acela a denunţat-o pe lulita că este creştină, ceea ce o aşeza în afara protecţiei legii. Sfînta lulita atunci şi-a lepădat cu bucurie toate proprietăţile, mai curînd decît să-şi lepede credinţa. Dar necuraţii păgîni nu s-au mulţumit numai cu aceasta, ci au şi torturat-o, iar la urmă au omorît-o arzînd-o de vie, la anul 303. Aşa şi-a sacrificat fără să clipească această fericită şi averile şi trupul, pentru mîntuirea sufletului ei în veşnicie.

• Pomenirea Sfântului Iosif din Arimathea

Nobilul losif acesta a fost un bărbat foarte bogat, şi membru al Sinedriului Evreiesc din vremea Mîntuitorului. În taină, el a fost următor al lui Hristos (Matei 27: 57, loan 19: 38). losif şi Nicodim au luat Trupul lui Hristos de pe Cruce, şi 1-au aşezat în mormântul cel nou al lui losif. Pentru aceasta el a fost arestat de către evrei şi aruncat în închisoare. Acolo a venit la el Domnul Cel înviat, Care 1-a întărit, dovedindu-i învierea Lui. După o oarecare vreme evreii 1-au scos pe losif din închisoare şi 1-au izgonit din pămîntul lui strămoşesc. Sfîntul losif din Arimathea a călătorit în toată lumea predicînd Evanghelia lui Hristos, şi a adus vestea cea bună pînă şi în Anglia, unde s-a săvîrşit către Domnul.

• Pomenirea Sfântului Ioan Exarhul

Acest Sfînt loan a fost un vestit presbiter bulgar, împodobit cu adînca învăţătură a cărţilor, care a trăit în vremea Ţarului [bulgar] Simeon (892-896). El a tradus Hexameronul Sfîntului Vasile cel Mare şi Mărturisirea de Credinţă Ortodoxă a Sfîntului loan Damaschinul în limba slavonă. El s-a săvîrşit către Domnul cu pace.

Cântare de laudă la Sfântul Iosif din Arimathea

losif, bărbat bogat şi nobil întru Hristos

Răstignit nicicum nu s-a smintit,

Ci cînd soarele şi-apierdut lumina,

Şi s-a cutremurat pămîntul,

El mers-a la Pilat şi i-a zis

Că Domnul a murit, Dătătorul vieţii:

Astfel făcutu-s-a ucenicul cel tainic

Cunoscut tuturor.

Astfel, ascunzîndu-Se în pământ

Cel Arătat tuturor,

Cel ascuns ucenic s-a mărturisit al Domnului în auzul tuturor.

Astfel făcutu-s-a losif vestit

Într-o singură zi.

Cu Nicodim împreună el

Trupul Domnului

De pe Cruce-a luat,

Şi în a lui grădină L-au pus,

Într-o peşteră nouă.

Spionii evrei au auzit acestea şi grabnic au raportat,

Iar bătrînii evreilor pre losif

Aruncatu-l-au în temniţă, legat în lanţuri,

losif zace în temniţa întunecată,

În ziua în care Domnul iadul îl străluceşte

Cu a Lui lumină.

losif în minte

Îl vede acum pre Domnul

Aude cuvintele Lui minunate, gîndeşte la minunile Lui,

La spusele şi prorociile Lui minunate.

Pe cînd era lîngă El, în lumina Domnului stătea,

Dar acum zăcea în întuneric, înlăuntru

Şi în afară.

Întunecate nopţi, dimineţi şi zile,

Întunecat e totul cînd se ia Soarele de pe cer!

O, deznădăjduit întuneric, mai întunecat decît iadul!

Dar iată!

Deodată în temniţă răsare-o lumină,

Domnul Cel înviat vine

La robul lui cel din lanţuri.

O, losife, brave şi nobile bărbat,

Tu nu te-ai smintit nici întru Domnul înviat,

Tu la Pilat ai mers, moartea Domnului i-ai spus,

Dar vestitu-i-ai şi slăvită Lui înviere.

Să se bucure ţara Britaniei

Şi să te prăznuiască cu cinste,

Căci tu cel dintâi

Cuvîntul mîntuirii întru ea l-ai semănat.

Sinaxar 31 Iulie

În aceasta luna, în ziua a treizeci si una, pomenirea Sfântului si Dreptului Evdochim.

Acest fericit a trait pe vremea împaratiei lui Teofil, cel ce ura pe Hristos si lupta împotriva icoanelor. Parintii sfântului duceau viata stralucita, pentru ca erau patricieni si drept-credinciosi. Fiind crescut bine de parintii sai, Vasile si Evdochia, a fost cinstit de împaratul Teofil cu dregatoria de candidat, si a fost pus serdar mare peste osti, întâi în Capadocia, dupa aceea în tara harsianilor. Fiind el cumpana dreapta si dreptar, care pazea toata îndreptarea, facea multe milostenii în toate zilele, si ajuta pe vaduve si pe saraci. În scurte cuvinte, se purta si facea tot felul de bunatati. Dumnezeieste vietuind, si cazând într-o boala trupeasca, si-a dat sufletul la Dumnezeu, iar robii lui, plinindu-i voia, l-au îngropat cu hainele lui cu care era îmbracat, fiind marit de Dumnezeu cu multe minuni. Si s-a facut mutarea moastelor sale la Bizant, în sase zile ale lui iulie; iar sfânta sa adormire, în 31 de zile ale aceleiasi luni.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii cinstitei case a Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din Vlaherne, unde se afla sfânta racla; si înaintepraznuirea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, adica: scoaterea cinstitei Cruci de la palatul împaratesc în cetate.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iosif cel din Arimateea, care a îngropat preacuratul trup al Stapânului Hristos, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doisprezece Mucenici romani, care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetare

Nevoitorii din pustie luptă să-şi taie voile proprii şi să trăiască strict în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

Unii cred în mod greşit că sihastrul trăieşte într-o izolare completă. Dar nici un sihastru nu zice aşa. El trăieşte în apropierea şi în intimitatea lui Dumnezeu, a îngerilor şi a sfinţilor. Căci acolo unde este mintea omului, acolo este şi viaţa lui. Mintea sihastrului se află în cea mai înaltă, mai curată şi mai numeroasă companie în care se poate afla vreodată omul.

Avva Marcu l-a mustrat odată pe Avva Arsenie astfel: „Pentru care pricină fugi tu pururea de feţele noastre şi de convorbirile cu noi?”. Atunci Avva Arsenie a zis: „Dumnezeu ştie că vă iubesc, dar nu pot fi şi cu Dumnezeu şi cu voi. În ceruri mii şi mii, şi mii de mii, au o singură voie; pe cînd aici, între noi oamenii, sînt multe şi felurite voi. De aceea nu pot fi şi cu Dumnezeu, şi cu oamenii”.

Luare aminte

Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu care a căzut asupra lui Abimelec şi asupra locuitorilor Sichemului (Judecătorii 9):

• La cum Abimelec, cu ajutorul bărbaţilor din Sichem, a ucis pe şaptezeci dintre fraţii lui;
• La cum după aceea Abimelec i-a ucis pe locuitorii Sichemului, a arat locul pe care fusese cetatea lor şi a presărat pămîntul cu sare;
• La cum, după multe biruinţe, Abimelec a fost ucis de o femeie care a aruncat în el din turn cu o bucată de piatră de rîşniţă şi i-a spart capul, de moarte;
• La cum blestemul lui lotam, fiul lui Ghedeon, i-a ajuns pe locuitorii Sichemului şi pe Abimelec.

Luna august in 31 de zile: pomenirea punerii in sfanta racla a cinstitului Brau al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, in cinstita ei casa din Constantinopol, si a minunii ce s-a facut atunci, acolo.     Inca din cele dintai timpuri, crestinii au aratat multa evlavie pentru orice fel de lucruri, care au avut vreo legatura cu Mantuitorul Hristos, cu Maica Domnului sau cu Sfintii Sai (Fapte 19, 12). Ei au pastrat cu scumpatate asemenea semne sfinte si le ascundeau cu grija in vremuri de restriste. Multe s-au pierdut si pierdute au ramas pana in ziua de astazi, dar, altele s-au aflat si, in vremuri de liniste, au fost asezate in locuri de cinste, iar, uneori, s-au ridicat biserici pentru pastrarea si cinstirea lor.
    Asa s-a intamplat, bunaoara, cu "Vesmantul Maicii Domnului" cu "cinstitul ei Omofro", cu Braul Maicii Domnului", cu moastele a sute si mii de Mucenici si cu atatea altele, de acest fel, aducatoare aminte despre cei ce au marturisit, de-a lungul vremurilor, credinta noastra veche si mereu noua, in Iisus Hristos, Domnul nostru.
    Cinstitul Brau al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astazi, a fost adus, de la Ierusalim, la Constantinopol, asezat intr-o racla de aur, cu pecetluire imparateasca, si a fost pus in biserica pe care dreptcredinciosul imparat Teodosie cel Tanar o zidise, cu hramul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia, adica targul de arama.  Dupa multi ani, pe vremea imparatiei lui Leon cel Intelept (886-912) sotia acestuia, Zoe imparateasa, era suparata de duhul cel necurat, iar imparatul si rudeniile lui erau in mare mahnire si se faceau multe rugaciuni catre Dumnezeu, pentru imparateasa, care patimea. Si i s-a aratat ei o dumnezeiasca vedenie, spunandu-i ca, daca se va pune pe dansa Braul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, va lua tamaduire.
    Imparateasa a spus acest vis barbatului sau, imparatului Leon, iar el, a rugat, indata, pe patriarh pentru aceasta. Si, dezlegand pecetea, au deschis racla si s-a aflat, intreg, cinstitul Brau al Preacuratei, intru nimic vatamat de trecerea vremii. Si l-au sarutat pe el cu evlavie. Iar, cand petriarhul l-a intins deasupra imparatesei, aceasta, indata a scapat de chinuirea diavoleasca si a castigat tamaduire desavarsita de boala ei. Atunci, toti, cu bucurie, au preamarit pe Hristos Dumnezeu si pe Preacurata Maica lui, cantand cantari de multimire. Iar cinstitul Brau, fiind pus in aceeasi racla de aur, a fost pecetluit cu pecete imparateasca. Si s-a asezat praznuirea de astazi, in cinstea Binecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte a minunii ce s-a facut atunci de sfantul sau Brau, cu darul Preacuratei si cu milostivirea Celui ce S-a nascut dintr-insa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru.



 
Intru aceasta zi, pomenirea innoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.     Pe vremea imparatiei lui Mihail si a Teodorei, dreptcredinciosii imparati (1051-1055), un oarecare patrician, cu numele Antonie, avea in Constantinopol o casa  cinstita, in curtea ce era alaturi de Neoria. De asemenea, el avea o biserica slavita,  a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, careia imparatii luptatori impotriva icoanelor ii luasera podoabele, scotand sfintele icoane si insemnand numai cruci in locul lor. Deci, patricianul acesta, facand, din nou, icoanele bisericii, cum se cadea, a zidit si o baie, foarte mica, dedesuptul bisericii, pentru trupeasca lui odihna. Dar deasupra acelei bai se aducea pururea preamarire lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit intr-insa darul Preasfantului Duh, pentru Preacurata Maica a Domnului nostru Iisus Hristos, si au inceput a se face multe tamaduiri, de multe feluri de boli. S-au strans si unii iubitori de Dumnezeu si au cerut de la patrician sa faca imbaierile, o data pe saptamana, pentru fratii cei intru Hristos si, mai ales, pentru cei bolnavi; si primind invoirea, faceau aceasta, cu credinta, si se vindecau. Deci, murind patricianul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce erau oameni iubitori de Dumnezeu, spre mantuirea lui sufleteasca. Dar acestia, fiind saraci si neavand nici apa de ajuns, nici alt venit, incetul cu incetul, grijea lucrarii se parasea si, nevrand nimeni dreptul sa o lase altcuiva, a ramas neingrijita. Iar baia, jefuind-o unii si altii de podoabele pe care le avea, lucrul a incetat cu desavarsire. Iar sfanta biserica, vindecatoare a celor bolnavi, in care facea slujba un preot, care, din dumnezeiescul dar, slujea acolo, avea din destul, cele de trebuinta hranei. Deci, fericitul imparat Roman, facandu-si palatul imparatesc si trebuindu-i multe materiale la lucrul palatelor, instiintandu-se de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu, ca are multe materiale de folos, a pus gand sa o strice. Dar Nascatoarea de Dumnezeu purta de grija impotriva celor ce gandea imparatul. Si, in noaptea aceea, s-a aratat celui care era ispravnic asupra lucrarilor, precum si unui tanar, ruda cu ispravnicul, si le-a zis, ingrozindu-i, sa nu cuteze nicidecum a-i darama casa ei, cea de la Neoria. Iar, daca s-a facut ziua, tanarul a spus mamei ispravnicului visul sau si a auzit si imparatul, care, indata ce a aflat, a zis cuvantul acesta: "Nu vreau sa supar pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ci, inca, voi innoi casa aceea cu cele de trebuinta". Asa incat, in loc sa o strice, oamenii care au fost trimisi au curatit baia, cu toata grija, si au innoit-o. Deci, terminandu-se toate lucrarile si facandu-se baia mai mare, au incalzit-o, iar imparatii Roman, Constantin si Hristofor s-au imbaiat intr-insa si bucurandu-se, au intarit acea baie, cu hrisov de danie, pe care s-o poata lua in fiecare an. Si au daruit-o unei manastiri, ca monahii manastirii aceleia sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu. Iar minunile ce s-au facut in acea biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa deoparte, povestind doar una din minunile ce s-au facut in vremea noastra.
    O femeie vestita a cazut in boala grea. Si, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la doctori. Dar, auzind de minunile ce se faceau la biserica de la Neoria, a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo. Si, ramanand acolo cateva zile si petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bantuita de boala. A iesit, deci, si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherna si, cazand la pamant, se ruga zicand: "Miluieste-ma, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca am alergat la tine, fiind lipsita de orice ajutor omenesc." SI, ramanand acolo noua zile, in ziua cea din urma, i s-a aratat o Doamna preacinstita, zicandu-i: "O, femeie, ce strigi catre mine, neincetat?" Iar ea a zis catre dansa: "O, Stapana, stiu ca, pentru pacatele mele, ma chinuiesc, dar, mai stiu noi pacatosii, Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorat din cer si S-a facut om, nascandu-Se din pantecele tau, drept aceea, am alergat la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa." Iar Nascatoarea de Dumnezeu a zis catre dansa: "Du-te la lacasul meu cel mic, de la Neoria, si acolo iti vei afla vindecarea." Deci, daca s-a desteptat femeia, a multumit lui Dumnezeu si s-a dus, in graba, la Neoria. SI, cazand cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea: "Miluieste-ma Stapana si implineste mila ta catre mine." Si, dupa ce a zis aceasta, a adormit. Si a vazut, iarasi, pe Nascatoarea de Dumnezeu, care i se aratase, impreuna cu un barbat frumos, catre care Maica Domnului a zis: "Iata, femeia cea bolnava, vindeca-i pantecele." Si acela, indata, atingand-o peste pantece cu varga, ce tinea in mana, s-a facut nevazut, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, care se aratase cu dansul. Deci, desteptandu-se femeia, a intrat in baie si, spalandu-se, a iesit sanatoasa. Si, inchinandu-se acelui sfant loc, a tamaiat cu mirodenii, multumind Preacuratei Stapane de Dumnezeu Nascatoarei, spre slava Celui ce S-a nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru slava!


Intru aceasta zi, istorisire din Limonar, despre cel dintre Sfinti, Parintele nostru Ghenadie, patriarhul Constantinopolului.     Despre Sfantul Ghenadie, in cartea care se numeste Limonar, Parintii Sofronie si Ioan povestesc asa: "Am mers, ziceau ei, intr-o manastire de obste, care se numea Salama, departe fiind, de Alexandria, ca la noua stadii. Si am aflat acolo pe doi stareti, care fusesera, mai inainte, preoti in Constantinopol. Aceia ne-au povestit noua despre fericitul patriarh Ghenadie, ca era foarte bland si curat cu trupul si preainfranat. Si a fost instiintat despre un cleric, cu numele Harisie, care slujea in biserica Sfantului Mucenic Elefterie si care mult gresea. Ca nu numai intru lenevire si nepurtarea de grija si in necuratie vietuia, ci si cu talharii se indeletnicea. Deci, chemandu-l pe el patriarhul, il sfatuia prin cuvinte, cu duhul blandetei, spre indreptare. Dar, vazandu-l petrecand in neindreptare, a poruncit ca sa fie pedepsit, parinteste, pentru indreptare. Dar acela, umbland cu totul umbland cu totul neindreptat si prin pedepsire neintepetindu-se, a trimis patriarhul, pe unul din slujitorii sai, la biserica Mucenicului, la care slujea Harisie, ca sa se roage Mucenicului, ca, pe clericul acela, care greseste la biserica sa, sau sa-l indrepteze sau sa-l desparta de biserica. Deci, trimisul, ducandu-se si stand in biserica in fata altarului, si intinzandu-si mana spre mormantul Mucenicului, a zis: "Sfinte Mucenice Elefterie, iti graieste tie Ghenadie patriarhul, prin mine pacatosul, ca Harisie, care slujeste in biserica ta face multe faradelegi si sminteli. Deci, tu, sau sa-l indreptezi pe el, sau sa-l desparti de biserica." Deci, facand aceasta, dimineata l-au aflat Harisie mort. Si, de aici, se poate vedea cat de placut a fost lui Dumnezeu, si Sfintilor Lui, fericitul Ghenadie, ca nu in desert a fost cuvantul lui, ce s-a grait catre Sfantul Mucenic, prin trimisul sau, ci, degraba a fost auzit si cu fapta implinit.
Intru aceasta zi, cuvant despre milostivul Sozomon, ca celui ce da saracilor milostenie, imprumut ii da lui Dumnezeu si va lua insutit.     A fost un oarecare om in Ierusalim, cu numele Sozomon, care, mergand prin cetate, s-a intalnit cu un sarac necajit si, dezbracand de pe el imbracamintea, i-a dat-o saracului si s-a dus in calea sa. Insa, aceasta se intampla in vremea secerisului si ziua se pleca spre seara. Si, adormind el putin, a avut un vis. Si se facea ca era intr-o casa minunata, in care era multa lumina si tot felul de pomi, cu multe feluri de roade binemirositoare, incat se plecau ramurile pana la pamant. Si pasarile cantau, in multe feluri, cantari preafrumoase, neavand tacere, incat se putea auzi glasul lor de la pamant si pana la cer. Si ramurile se clatinau cu slava mare.
    Deci, acestea vazandu-le el, a venit la dansul un tanar si i-a zis lui: "Vino dupa mine!" Si au mers impreuna, la un stalp poleit cu aur. Si printr-o ferestruica a vazut niste usi si palate preaslavite si impodobite cu margaritare de mult pret. Si, privind Sozomon acolo, iata, au iesit niste barbati cu aripi, din palatele acelea, stralucind ca soarele si ducand patru lazi. Iar, cand acei minunati ingeri treceau de usi, a cunoscut Sozomon ca ei mergeau spre dansul. Si, stand, au pus in preajma lui lazile acelea si asteptau pe cineva, puternic, care sa vina la dansii. Deci, iata, a vazut Sozomon un barbat frumos, iesind din palatele acelea si a mers la ingerii care tineau lazile si le-a zis lor: "Aratati omului acestuia ca, de vreme ce a miluit pe saracul acela, dandu-i lui haina sa, apoi, pentru dansul, se pastreaza lazile acestea." Si a deschis o lada, din cele de aur, au si inceput sa scoata camasi si haine imparatesti si le intindeau pe el, zicandu-i: "Solomon, oare, sunt placute acestea inaintea ochilor tai?" Iar el zicea: "Eu sunt nevrednic si a privi spre ele." Si-i aratau lui si alte tesute cu aur si mult pret, cu felurite podoabe si erau ele, ca la o mie la numar, si i-au zis lui: "Cel ce da saracului insutit va primi si viata vesnica va mosteni." Apoi, i-a zis lui Domnul ingerilor: "Tie iti graiesc, Sozomon, iata, cat de multe bunatati ti-am pregatit tie, pentru o haina, cu care M-ai imbracat pe Mine, vazandu-Ma gol. Mergi, dar, si mai fa si altele asemenea si se va da tie insutit." Iar Sozomon a raspuns, fiind cuprins de frica si de bucurie: "Doamne al meu, oare, asa vor lua toti cei ce fac milostenie la saraci?" Si i-a zis: "Cu adevarat, asa este. Ca tot cel ce face milostenie, insutit va primi si viata vesnica va mosteni. Insa iti spun tie si aceasta, sa nu te caiesti pentru milostenie, nici sa te indoiesti de cel sarac, cand i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, in loc de plata, paguba indoita sa primesti." Deci, dupa ce a auzit acestea, Solomon, s-a desteptat din somn si s-a minunat in sine de acel infricosator vis. Apoi, sculandu-se din pat, a zis: "Daca asa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi da saracului si cealalta haina a mea." Si, cealalta noapte a avut acelasi vis. Deci, sculandu-se, a doua zi, si-a impartit averea sa saracilor. Si, despartindu-se de lume, s-a facut calugar iscusit.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre talharul Chiriac.     Spunea un iubitor de Hristos despre Chiriac talharul, ca facea razboi pentru furt, pe la Emaus, acolo unde este cetatea Nicopolei. Si atat de cumplit era, incat oamenii il numeau lup. Inca, mai avea impreuna cu sine si pe alti talhari, nu numai crestini, ci si evrei si samarieni. Deci, odata, ducandu-se oamenii din Nicopole, de la casele lor, la sfanta cetate a Ierusalimului, in Saptamana cea mare, pentru botezul copiilor lor, dupa ce i-au botezat, se intorceau la casele lor, ca sa praznuiasca sfanta zi a Invierii. Si i-au intampinat pe ei talharii, nefiind de fata mai marele talharilor, Chiriac. Barbatii au fugit, iar, pe femei, prinzandu-le, pe pruncii de curand botezati i-au aruncat pe pamant. Atunci, cand fugeau barbatii, i-a intampinat pe ei vataful de talhari si i-a intrebat: "De ce fugiti?" Iar ei i-au spus lui ceea ce li s-a intamplat. Deci, luandu-i pe ei, Chiriac, mai marele talharilor, i-a adus la insotitorii sai. Si au aflat pe prunci aruncati la pamant. Si, afland de cele ce facusera talharii, indata i-a taiat pe toti cei facusera spurcaciuni. Si a poruncit barbatilor ca sa-si ia pe copiii lor si sa nu se desparta de femeile lor. Iar, dupa ce a mai trecut putina vreme, prins a fost insusi vataful talharilor, si a petrecut in temnita zece ani, si nimeni din domni sau din dregatori nu l-au ucis pe el. Iar, mai pe urma, i-au slobozit din temnita si spunea el despre sine, folosul celor ce auzeau: "Pentru copiii aceia, pe care i-am izbavit eu, atunci, am scapat de moartea cea amara. Pentru ca ii vedeam pe ei, de multe ori, zicandu-mi, sa nu ma tem, caci ei vor raspunde pentru mine." Si am vorbit eu impreuna cu dansul, zicea ava Ioan, presbiterul unei manastiri de obste, si acestea ne spunea noua, slavind pe Dumnezeu, pentru toate cele ce se savarsesc pe Dansul, pentru ca neuitate sunt facerile de bine, ale tutoror oamenilor Inaintea Lui.
    Pentru aceasta, a fost izabavit, si acest talhar, din legaturi, din temnita si din moartea cea amara, prin Hristos Iisus, Domnul nostru. Caruia se cuvine slava, cinste si stapanire, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
    Sfarsitul Prologului ce cuprinde douasprezece luni, iar Celui in Treime slavit, Dumnezeului nostru, slava!
 

Predică

Despre ultima aşteptare – „Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină” (II Petru 3: 14).

Fraţilor, care este ultima noastră aşteptare? Cînd e noapte, noi aşteptăm ziua, iar cînd e zi, ştim că vine noaptea; şi tot aşa, iar noapte, şi iar zi: este o aşteptare acesta care nu este ultima noastră aşteptare. Fraţilor, care este ultima noastră aşteptare? Iată, atunci cînd sîntem fericiţi tremurăm de spaimă la gîndul că va veni tristeţea; iar cînd plîngem, aşteptăm să vină ziua cînd plînsul va lua sfîrşit: şi tot aşa, plînsul se schimbă cu bucuria, iar bucuria cu plînsul. Dar nici măcar aşteptarea aceasta nu este ultima noastră aşteptare.

Fraţilor, ultima noastră aşteptare este aşteptarea judecăţii lui Dumnezeu.

Cînd va veni judecata lui Dumnezeu, adică acea Zi înfricoşată a Domnului care va arde ca focul (Maleahi 4: 1), atunci fiecare dintre noi va primi ceea ce merită: unii vom primi ziua cea care se preface în noapte, pe cînd alţii noaptea cea care se preface în zi; unii vor primi bucuria căreia nu îi va mai urma niciodată tristeţea, iar alţii tristeţea, care nu se va mai preface niciodată în bucurie. Fraţilor, aceasta este ultima aşteptare a neamului omenesc, că o ştim aceasta sau nu, că gîndim vreodată la ea sau nu. Totuşi, noi cei credincioşi, ar trebui să cunoaştem aşteptarea aceasta, şi să ne gîndim la ea mereu, să o avem mereu.

Această cunoaştere trebuie să ne fie nouă zenitul tuturor cunoştinţelor noastre, şi să imprime direcţia tuturor gîndurilor noastre. Cunoaşterii şi contemplării acestei aşteptări trebuie să le adăugăm ceea ce este cel mai important: rîvna şi nevoinţa noastră ca să fim aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină.

Trebuie să rîvnim şi să ne nevoim ca să fim aflaţi de El fără prihană în minte şi în inimă, neînvinovăţiţi de conştiinţa noastră, şi în pace cu Dumnezeu. Doar atunci ne va fi nouă ultima aşteptare fără teamă de neprevăzutul ei, doar atunci nu ne va fi spaimă că la împlinirea ei vom fi aruncaţi în noaptea cea fără de zi, sau în tristeţea cea veşnic fără bucurie. Aşa cum totul şi toate cele din viaţa Domnului şi Mîntuitorului nostru lisus Hristos au fost neaşteptate de către oameni, tot astfel şi a Doua Lui Venire în putere şi în slavă va fi neaşteptată pentru ei. Căci neaşteptată a fost Naşterea Lui din Preacurata Fecioara, neapteptată sărăcia Lui; neaşteptate minunile Lui, neaşteptate şi nemaiauzite foarte cuvintele Lui; neaşteptate umilirile Lui şi moartea Lui cea de bunăvoie fără de cinste, şi învierea Lui, şi înălţarea Lui, şi Biserica Lui, şi vestirea Credinţei Lui în toată lumea şi veacurile. La fel de neaşteptată va fi şi a doua Venire a Lui cea întru putere şi întru slavă: ea va fi marele şoc al omenirii, mai şocant decît toate cele care au mai fost vreodată.

O Stăpîne Doamne Judecătorule Atotdrepte, cum Te vom întîmpina pre Tine noi păcătoşii, carele nu sîntem îmbrăcaţi în haina păcii, a neprihănirii şi a curăţiei? Ajută-ne nouă, Stăpîne! Ajută-ne nouă ca să ne sîrguim, pe cît ne este cu putinţă oamenilor, spre acea înfricoşată întîlnire cu Tine! Căci noi Ţie Unuia ne închinăm şi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!

 

30 iulie – Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenetos și Andronic; Sf. Mc. Valentin; Sf. Mc. Polihronie, episcopul Babilonului; Sf. Ioan ostașul (descoperitorul răufăcătorilor); Sfântul Anatolie „cel Tânăr” de la Optina; Sfânta Muceniță Iulita; Sf. Cuv. Anghelina

• Pomenirea Sfinţilor Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos şi Andronic

Aceştia au fost din numărul celor șaptezeci de apostoli mici. Sfîntul Sila a fost trimis de la Ierusalim la Antiohia împreună cu Pavel şi cu Barnabas ca să lămurească disputa ce se ivise între credincioşi cu privire la tăierea împrejur: anume, dacă trebuie sau nu ca să se taie împrejur cei care vin la Hristos dintre păgîni (Fapte 15: 22). După aceasta, Sfîntul Sila a călătorit împreună cu Sfîntul Apostol Pavel prin toată Asia şi prin Macedonia, şi a fost uns Episcop al Corintului, unde s-a săvîrşit cu pace. Sfîntul Silvan a fost întru ajutor amînduror Corifeilor Apostolilor (I Petru 5: 12, II Corinteni 1: 19). Ca Episcop al Thessalonicului, Sfîntul Silvan s-a nevoit mult şi a luat multe chinuri, pînă cînd la sfîrşit a schimbat viaţa aceasta pămîntească pentru cea cerească. Sfîntul Crescens a fost mai întîi împreună-lucrător cu Sfîntul Apostol Pavel (II Timotei 4: 10), iar apoi Episcop în Galatia şi misionar în Galia, unde a şi luat mucenicească moarte sub domnia împăratului Traian. Sfîntul Epenetos se pomeneşte în Epistola către Romani a Sfîntului Apostol Pavel (16: 5), el a fost Episcop în Cartagina. Sfîntul Andronic, care a fost Episcop al Pannoniei (Romani 16: 7), este prăznuit aparte şi în ziua de 17 mai.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin

Sfîntul Valentin a fost episcopul cetăţii Interamna din Italia. El 1-a vindecat pe fratele tribunului roman, Frontanus, de o boală foarte grea. Cînd s-a îmbolnăvit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, acesta, urmînd sfatului lui Frontanus, 1-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boală care îi schimonosea şi îi contorsiona cumplit trupul, atăt de cumplit, încît capul lui se afla între genunchi. Sfîntul Valentin s-a izolat împreună cu Cherimon într-o cameră, şi a petrecut întreaga noapte în rugăciune. Dimineaţa Cherimon, complet sănătos, se înfăţişa înaintea filosofului Craton, tatăl lui. Atunci s-a botezat Craton şi toată casa lui, împreună şi cu trei discipoli ai lui. Cherimon a părăsit casa tatălui lui şi i-a urmat Sfîntului Valentin. Abundius, fiul unui eparh roman, a primit Sfintul Botez tot în acele zile. Înfuriat ca o fiară sălbatică din această pricină, eparhul 1-a arestat pe Valentin şi 1-a ucis prin decapitare după ce 1-a torturat bestial. Trei dintre discipolii lui Craton, Proclus, Abibus şi Apollonius, au fost şi ei ucişi împreună cu Sfîntul Sfinţit Valentin. Abundius a luat a luat trupurile lor şi le-a îngropat cu cinste. Aceştia au luat cu toţii mucenicia la anul 273 şi s-au făcut cetăţeni ai Raiului.

 

Sfantul Anatolie cel Tanar de la Optina

 

Sfantul Anatolie cel Tanar de la Optina este unul dintre Cuviosii care s-au nevoit duhovniceste si au sfintit pamantul Manastirii Optina, din Rusia. Nascut in anul 1855 si trecut la cele vesnice in ziua de 30 iulie 1922, acest cuvios barbat a fost ucenic de chilie al Sfantului Ambrozie de la Optina, in urma caruia a si ramas ca indrumator duhovnicesc pentru obste si credinciosi.

Manastirea Optina este una dintre cele mai mari si renumite manastiri de calugari din intreg Rasaritul Ortodox. Aceasta se afla in Rusia Centrala, la aproximativ 130 de kilometri de Moscova si la mica distanta de localitatea Kozelsk. Ea este considerata a fi centrul spiritualitatii Bisericii Ortodoxe Ruse, inca din secolul al XIX-lea. Obstea acestei manastiri a dat lumii multi sfinti cuviosi parinti.

Sfantul Anatolie cel Tanar de la Optina

Alexandru Potapov, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in anul 1855, intr-o localitate din Rusia. Desi si-a dorit inca de mic sa imbratiseze viata monahala, el a intrat definitiv pe poarta Manastirii Optina abia in ziua de 15 februarie 1885, la varsta de treizeci de ani, cand mama sa a trecut la cele vesnice.

Fiind primit in obste, fratele Alexandru a fost randuit la chilia Cuviosului Ambrozie, spre a-i fi ucenic. Potrivit celor care l-au cunoscut, acest cuvios barbat a primit de la Dumnezeu inca de la inceput mari daruri duhovnicesti, precum darul dragostei, al compatimirii celor suferinzi, al discernamantului si al cunoasterii inimilor.

In ziua de 3 iunie 1895, dupa zeze ani de ascultare si nevointe duhovnicesti, fratele a fost tuns in monahism, primind numele de Anatolie. Dupa trecerea la cele vesnice a Cuviosilor Iosif si Varsanufie, Cuviosul Anatolie a purtat sarcina de indrumator al obstii si al credinciosilor, alaturi de Cuviosul Nectarie. Monahii si credinciosii cu pregatire intelectuala deosebita obisnuiau sa mearga la Cuviosul Nectarie, iar credinciosii simpli la Cuviosul Anatolie.

Cuviosul Anatolie a legat o stransa prietenie cu Sfantul Alexie Meciov (preot de mir, casatorit), drept pentru care ii trimitea adesea la el pe credinciosii din Moscova.

Cuviosul Anatolie cel Tanar era totdeauna smerit si niciodata mahnit, precum marturisesc cei care l-au cunoscut si cele cateva poze care s-au pastrat pana astazi. Avea mereu chipul luminos, iar bucuria cu care il intampina pe fiecare credincios in parte era precum un izvor cu apa limpede. Cuviosul ii primea pe toti cei care cautau mangaiere sau sfatuire, in orice moment al zilei, trecand peste toate durerile trupesti pe care le avea.

Cand autoritatile atee au inceput sa prigoneasca Biserica lui Hristos, multi stareti si slujitori ai Sfantului Altar au fost aruncati in temnite. Cuviosul Anatolie a fost si el arestat, insa, pentru bolile sale, nu a fost aruncat in inchisoare, ci dus intr-un spital pentru detinuti. Acolo, sfantului i-au tuns parul si barba. Cand s-a constatat ca a fost confundat cu altcineva, sfantul a fost eliberat, putand sa se intoarca la Manastirea Optina. Cuviosul Anatolie a ramas la fel de bland, smerit si luminos.

In ziua de 29 iulie 1922, autoritatile au trimis ordin la manastire ca staretul sa fie arestat din nou. Pentru blandetea si smerenia lui, cei insarcinati cu arestarea au acceptat rugamintea Cuviosului Anatolie de a-l mai lasa o seara in manastire, pentru a se pregati sufleteste. In seara cu pricina, starea sanatatii sfantului s-a inrautatit, chiar daca medicul nu a putut sa descopere nici o cauza. A doua zi, cand a intrat in chilie, Cuviosul Varnava, ucenicul sfantului, l-a gasit pe Cuviosul Anatolie asezat in genunchi. Peste doar cateva clipe, sfantul a trecut la cele vesnice, la fel de linistit precum a trait toata viata.

Cuviosul Anatolie a trecut la cele vesnice in ziua de 30 iulie 1922, la varsta de 67 de ani. El a fost inmormantat langa mormantul Cuviosului Ambrozie, duhovnicul sau, in acel loc despre care, in urma cu doar doua saptamani, a spus: "Aici poate fi asezat foarte bine inca un om. Exact un loc pentru inca un mormant."

"O, preaslaviti drepti ai lui Hristos, Cuviosilor Parinti si Stareti, Moise, Antonie, Isaachie, Ilarion, Anatolie; Iosif si al doilea Isaachie, Leon, Macarie, Ambrozie, Varsanufie, al doilea Anatolie, Nectarie si Nicon, ca sapte stalpi si sapte luminatori ati stralucit in Sihastria de la Optina! Auziti aceasta rugaciune a noastra si pogorati-ne de la Hristos dar de smerenie si pomenire a mortii, sa ne izbaveasca cu harul Sau de tot raul si sa ne invredniceasca de sfarsit crestinesc pe toti care ii cantam Lui: Aliluia!"

Cuvinte duhovnicesti ale Cuviosului Anatolie cel Tanar

"Fara iarna nu ar exista primavara, fara primavara nu ar exista vara. Asa este si in viata duhovniceasca: putina mangaiere, iar apoi putina durere si, astfel, putin cate putin, se formeaza calea mantuirii. Domnul ne poate mangaia tot timpul, insa mangaierea neincetata ne face rau, asa cum, daca soarele va dogori neincetat, totul se va usca sau se va culca la pamant; dar, cand fenomenele alterneaza, este bine."

“Increde-te in voia Domnului si Domnul nu te va rusina. Inaintea sfarsitului tau ii vei multumi lui Dumnezeu nu pentru bucurii si fericire, ci pentru nenorocirile si suferintele din viata ta. Si, cu cat mai multe au fost ele in viata ta, cu atat mai usor vei muri, cu atat mai usor se va inalta sufletul tau la Dumnezeu."

"Izbaveste-ma, Doamne, de ademenirea marsavului si vicleanului antihrist, timpul caruia se apropie, si ma adaposteste de mrejele lui in pustia tainica a mantuirii Tale. Da-mi tarie si barbatie neclintita sa marturisesc numele Tau cel Sfant, sa nu dau indarat de frica diavoleasca, sa nu ma lepad de Tine, Mantuitorul si Rascumparatorul meu, de Sfanta Ta Biserica! Doamne, da-mi, rogu-Te, ziua si noaptea, plangere si lacrimi pentru pacatele mele si fii milostiv in ceasul Strasnicei Tale Judecati! Amin.

Viaţa Sfintei Mucenițe Iulita



Sfânta Muceniţă Iulita a făcut parte dintr-o familie foarte bogată. Din această cauză un om din Cezareea Capadociei râvnea la averea ei. Iulita şi-a căutat dreptatea chemându-l în faţa judecătorului. Decretele împăratului Diocleţian în considera pe creştini în afara legilor şi drepturilor civile. Neavând cum să se apere, acel om a învinuit-o pe Iulita că este creştină. Judecătorul dorind să se convingă de acest lucru a cerut să se aducă foc şi tămâie ca să jertfească idolilor. Pentru că Iulita a refuzat să facă acest lucru ea a fost aruncată în foc. Corpul ei a fost găsit aproape întreg, fiind posibil să moară din cauza fumului. Ea a fost înmormântată în pridvorul bisericii mari din Cezareea.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Polihronie, Episcopul Babilonului

Cînd împăratul Decius a cucerit Babilonul, el 1-a capturat şi pe Episcopul Polihronie împreună cu trei presbiteri, doi diaconi şi doi principi proaspăt botezaţi, Abdon şi Senin. Sfîntul Polihronie a rămas tăcut înaintea împăratului, nedîndu-i nici un răspuns; dar pentru toţi a dat răspuns Sfîntul Parmenius, presbiterul. Împăratul i-a luat şi i-a dus pe episcop şi pe presbiteri cu sine în Persia, în cetatea Kordoba, unde cu toţii au fost decapitaţi. Decius i-a luat pe principii Abdon şi Senin la Roma, unde i-a aruncat la fiarele sălbatice, iar apoi i-a ucis cu sabia. Eu cu toţii au luat cu cinste mucenicia la anul 251.

• Pomenirea Sfântului Ioan Ostaşul

loan a fost în taină creştin. El a fost trimis de împăratul Iulian Apostatul ca să îl ucidă pe un creştin, dar în loc de aceasta Iulian i-a ajutat aceluia să se ascundă. Iulian adică, 1-a pus pe acel creştin într-o închisoare la Constantinopol. După ce răul Apostat rău a pierit, loan s-a închinat pe sine vieţii nevoinţelor monahiceşti, trăind întru curăţie şi sfinţenie. El s-a săvîrşit cu pace întru bătrîneţe adîncă. După moarte, se arăta acelora care aveau nevoie de ajutorul lui. Credincioşii se roagă Sfmtului loan Ostaşul cînd au nevoie ca să îi descopere pe răufăcători.

• Pomenirea Sfintei Cuvioasei Maici Anghelina

Sfînta Cuvioasă Anghelina a fost o cneaghină a sîrbilor. Sfintele ei moaşte odihnesc la Mînăstirea Kruşedol (vezi viaţa sfintei la 12 decembrie).

Cântare de laudă la Sfântul Polihronie

Păgînul cezar, Dedus cumplitul,

Urlă ca o fiară strigînd:

„O, tu, Polihronie,

Pentru ce zeilor noştri nu te-nchini, Bătrîne?

Împărăteştii porunci, de ce nu te supui?”

Dar Sfîntul tace, nerăspunzînd nimica.

Din nou întreabă-mpăratul, iar mucenicul iar tace.

„Mut este acesta!” strigă Deciefurios.

Dar Parmenius zice:

„Părintele nostru nu este mut,

Ci negrăind, se păzeşte curat, neîntinînd ale lui buze.

El buzele lui cu pază şi le împrejmuieşte,

Ca să nu păcătuiască poruncii lui Hristos:

Nu daţi cele sfinte ale voastre cîinilor,

Nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor!

Părintele nostru sfînt ale sale mărgăritare păzeşte,

Şi gura nu voieşte să-şi întineze cu tine grăind.”

Dedus înnebuneşte de furie mai mult ca niciodată,

Şi pune să i se taie limba Sfîntului Parmena.

Lui limba i-o taie, dar ce-i este aceasta?

Căci graiul sfîntului, iată, şi mai limpede este

Mai răsunător, mai curat!

Însuşi Domnul luptă pentru ziloţii Săi robi,

Şi îi păzeşte pre ei de ruşine

Şi de batjocoritori.

Cugetare

Trebuie să facem distincţie între un păcătos şi un penitent. Dacă ţi-ai luat asupră-ţi să mustri un păcătos, ai grijă ca nu cumva să îl mustri şi pe penitent.

Parabola Fiului Risipitor ne arată cît îi este de scump lui Dumnezeu păcătosul care se pocăieşte cu adevărat. De aceea, şi nouă să ne fie scump acela care îi este scump lui Dumnezeu.

Odată un monah a căzut în păcat, şi pentru păcatul lui a fost izgonit din mănăstire. Acest monah s-a dus la Sfîntul Antonie cel Mare, i-a mărturisit păcatul lui, s-a pocăit, şi a rămas pe lîngă Marele Antonie o bucată de vreme. După aceea Sfîntul Antonie 1-a trimis pre monahul cel pocăit înapoi la mănăstirea lui, dar fraţii nu 1-au primit, ci 1-au izgonit iar. Iarăşi a venit penitentul la Marele Antonie, şi iar 1-a întors Sfîntul Antonie la mănăstirea lui, trimiţînd şi un cuvînt, prin el, fraţilor lui: „A naufragiat o corabie şi şi-a pierdut încărcătura, şi doar cu greutate mare a mai ajuns la port, şi acum voi voiţi să scufundaţi ceea ce nu s-a pierdut în furtună!”. Văzînd această preaînţeleaptă certare, părinţii 1-au primit pre fratele cel pocăit înapoi, cu bucurie.

Sinaxar 30 Iulie

În aceasta luna, în ziua a treizecea, pomenirea Sfintilor Apostoli: Sila, Silvan, Criscent, Epenetos si Andronic.

Acesti sfinti au facut parte din cei 70 de apostoli.
Sila a mers la propovaduirea Evangheliei împreuna cu Fericitul Pavel, si nu dupa multa vreme a fost facut episcop al Corintului. Acolo, mult ostenindu-se si pe toti întarindu-i în credinta în Hristos, s-a mutat catre Domnul.
Iar Silvan a fost facut episcop al Tesalonicului; si acesta, bine nevoindu-se, catre Domnul s-a mutat; iar ceilalti, propovaduind în Carhidonia si în Italia, si învatând de fata în toata lumea cuvântul credintei în Hristos, si întorcând si botezând pe multi dintre pagâni, cu pace si-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Iulita (Iulia) cea din Cezareea.

Aceasta sfânta a fost din Cezareea Capadociei, si pe ea a cinstit-o cu laude si Vasile cel Mare. Având ea judecata cu un om oarecum lacom si silnic, care împresurase cea mai mare parte a pamântului ei, tarine si sate, dobitoace si robi, si tot lucrul si hrana vietii le trasese la sine. Caci nu lua aminte de dreptate, nici de Dumnezeu, ci se rezema si nadajduia numai în napastuiri si în marturii mincinoase si în mita ce da judecatorilor. Începând femeia a se plânge de nedreptatea si tirania omului, el numaidecât a pârât-o ca este crestina, si cum ca nu i se cade sa aiba parte de cele de obste, caci nu cinsteste si nici nu slujeste zeilor împaratilor. Iar ea, neuitându-se la cele lumesti si trecatoare, ci calcând toate, a zis: "Prapadeasca-se averea si marirea lumii, dar eu nu ma voi lepada de Facatorul si Ziditorul tuturor". Atunci nedreptul judecator a pus de au ars-o; iar cuptorul arzând trupul sfintei, l-a pazit întreg si a fost dat rudeniilor ei si la toti credinciosii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata biruinţă a lui Ghedeon asupra Madianiţilor (Judecători 7):

• La cum Ghedeon a adunat treizeci şi două de mii de bărbaţi purtători de sabie şi s-a pornit cu ei împotriva Madianiţilor;
• La cum Dumnezeu i-a poruncit să micşoreze numărul lor, ca nu cumva să se fălească că prin tăria şi puterea lor au învins duşmanul, iar nu a lui Dumnezeu;
• La cum Ghedeon a ales, la porunca lui Dumnezeu, doar trei sute de bărbaţi, şi cu aceia i-a bătut pe Madianiţi, care erau mulţi ca lăcustele (Judecători 7: 12).

Luna iulie in 30 de zile: pomenirea Sfintilor Apostoli, din cei saptezeci: Sila, Crescent, Epenet si Andronic.     Acesti Sfinti Apostoli fac parte dintre cei saptezeci de Apostoli ai Domnului Stradania lor, pentru raspandirea credintei crestine, a fost, adesea, tot atat de insemnata, ca si aceea a unora din cei doisprezece Apostoli. Pentru primejdiile prin care au trecut si pentru muceniceasca moarte, pe care cei mai multi, au indurat-o, din dragoste pentru Hristos si pentru oameni, Biserica a randuit a li se face, in fiecare an, pomenirea astazi, in ziua de 30 iulie, multumindu-le si preamarind ostenelile si patimirile lor apostolesti. Iata, pe scurt, ce ne spun e despre ei Scriptura si Traditia Bisericii.
    Sfantul Apostol Sila a propovaduit, mai intai, insotind pe marele Apostol Pavel. Cand Apostolii au statornicit ca paganii, care vin la credinta, nu mai au trebuinta de randuielile legii vechi, scriind si o scrisoare pentru crestinii din Antiohia, atunci printre Apostolii care au mers la Antiohia, sa duca scrisoarea, s-a aflat si Apostolul Sila. Tot impreuna cu Apostolul Pavel a strabatut Siria si Cilicia, intarind Biserica cu darul lui Dumnezeu. Mergand, apoi, in Derbe si in Listra, au luat, de acolo, pe Timotei si s-au dus in Macedonia si la Filipi. Aici, Pavel si Sila au fost prinsi si inchisi in temnita, pentru propovaduirea lor, pusi cu picioarele in butuci si au primit multe lovituri. Dar, un cutremur a rupt incuietorile temnitei, iar temnicerul, lepadandu-se de paganatate, s-a botezat, el si toata casa lui. S-au dus apoi, la Amfiopol si in Tesalonic. De aici, urmariti de iudei, Sila si Timotei s-au ascuns in Bereea, iar Pavel  a mers la Atena, in Areopag, si, apoi, la Corint. El s-a facut pe Sila episcop al Corintului. Deci, mult ostenindu-se la propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu si semne si minuni facand, Sila s-a dus catre Domnul.
    Sfantul Apostol Silvan s-a ostenit impreuna cu Sfintii mari Apostoli Petru si Pavel, la propovaduirea cuvantului. Ca, amandoi Apostolii pomenesc de Silvan, in scrisorile lor. La randul ei, Traditia stie ca Sfantul Silvan a fost sfintit episcop al Tesalonicului si, suferind multe patimiri pentru bunavestirea credintei, s-a suit la Hristos, datatorul cununilor.
    Sfantul Apostol Crescent a fost un alt ucenic si ostenitor, la propovaduire, impreuna cu Sfantul Apostol Pavel. Acesta l-a trimis, mai intai, in Galatia, apoi in Galia si in alte tari mai indepartate. Intorcandu-se in Rasarit, a fost sfintit episcop in Galatia si s-a sfarsit muceniceste, sub imparatia lui Traian.
    Sfantul Apostol Epenet este si el ucenic al Sfantului Pavel, pomenit de acesta in Epistola sa catre Romani, cand zice: "Imbratisati pe Epenet, iubitul meu, care este parga Asiei, in Hristos" (Rom.16,5).
    Ostenindu-se cu raspandirea credintei, a fost sfintit episcop al Cartaginei.
    Sfantul Apostol Andronic este  unul din cei mai vestiti ucenici ai Sfantului Pavel si este pomenit, de el, tot in Epistola catre Romani, ca unul ce a suferit pentru credinta. A fost sfintit episcop in Panonia.
    Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne izbaveste pe noi in veci! Amin.
 
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre tulburarile vietii acesteia si despre pocainta.     Sa cunoasteti, fratilor, tulburarile lumii acesteia si desetaciunea vietii omenesti. Se tulbura omul si sfarsitul lui degraba vine. Se tulbura, inaltandu-se pe sine si totusi necunoscut ramane. Ca un nor se risipeste, ca iarba se usuca si ca o scanteie se stinge. Se tulbura, cautand a aduna bogatie si se duce, nimic luand cu sine. Ale lui numai pacatele sunt, iar bogatia ramane altora. A lui este durerea, iar hrana a altora. A lui intristarea si rapirea, iar dulceata si satiul pentru altii. Al lui blestemul si suspinele, iar altora indestularea. Pentru el lacrimile, iar averea pentru altii. El in iad se chinuieste, iar altii, in casa lui, se hranesc si canta. Cu adevarat se tulbura tot omul cel viu, putin vietuind aici, iar, in moarte, in veci este. Aici, cel viclean este gata spre nedreptate si grabnic la lacomie. Mandria celui maret este indrazneala nestatornica si cenusa vanturata si vapaie iute pieritoare si adanc de mare, ce omoara. Astazi ingrozeste, iar maine se sfarseste. Astazi este in bogatie, iar maine se duce, cu jale, in mormant. Astazi, in porfira se imbraca, iar maine mort se duce. Cel ce acum infricoseaza, maine e tanguit. Cel indestulat in avere, degraba este despartit de ea. Cel ce pe sine nu se cunoaste, intreaba de cele inalte. Cel ce este, prin fire, muritor, prin trufie, se crede vesnic. O, cate sunt desertaciunile vietii noastre, cate dovezi sunt ale neputintei omenesti. Si acestea toate, spunandu-le, n-am aflat nimic mai de folos, decat numai cuvantul acela proorocesc, care zice: "In zadar se tulbura tot omul." Deci, acestea stiindu-le, fratilor, sa ne ingrijim de sufletele noastre, pentru ca la noi este viata si moartea si de sine raspunzatori ne-a facut pe noi Domnul, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Predică

Despre venirea Înfricoşatei Zile a Domnului – „Iar ziua Domnului va veni ca un fur, cînd cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzînd se vor desface, şi pămîntul şi lucrurile de pe el se vor O, cît de înfricoşată este Ziua Domnului, cu neputinţă de grăit! Ea este înfricoşată din pricina inexorabilei ei dreptăţi, şi din aceea că va veni pe neaşteptate, ca un fur. De aceea, să priveghem, fraţilor, că nu ştim ziua, nici ceasul cînd va veni Fiul Omului” (Matei 24: 13).

Iar Apostolul, care a auzit aceste cuvinte cu urechile lui, şi L-a văzut pe Cel Care le-a grăit, ni le spune şi nouă. Cel care se păzeşte de hoţi priveghează zi şi noapte, astfel încît tîlharii să nu îl ia prin surprindere.

Cel care se teme de Ziua Domnului priveghează în fiecare zi şi în fiecare ceas, astfel încît acea zi şi acel ceas să nu îl găsească nepregătit, nici bălăcindu-se în păcate.

Ne-am obişnuit atît de mult cu curgerea obişnuită a timpului, cu previzibila înşiruire a zilelor şi nopţilor, încît nu putem pricepe ce şi cum va fi tunetul acelei zile, care le va pune în umbră pe toate celelalte care au fost înaintea ei, şi care va opri moara timpului şi îi va preface osia în ţăndări mii. Va fi tot aşa precum strălucirea soarelui întunecă cu totul lumina aprinsă a mii de lumînări, risipindu-le şi topindu-le. înfricoşată, cumplită şi cutremurătoare va fi Ziua Domnului! Cînd acea zi îşi va ivi faţa de foc asupra candelelor vieţilor noastre prezente, acestea se vor stinge dintr-o suflare şi se vor întuneca; iar cerurile, prin care ne măsurăm noi acum media vieţilor noastre, se vor topi cu zgomot mare, iar stihiile pămîntului, ca şi pămîntul însuşi, cu apa, aerul şi focul, se vor topi. Ele nu vor mai fi, şi toate se vor face noi.

Toate lucrările noastre vor arde, căci dacă Domnului nu Ii pare rău de lucrările Lui, cum atunci s-ar putea înduioşa de ale noastre? Căci Dumnezeu atunci nu se va mai uita la lucrări, ci la lucrători.

Toţi lucrătorii se vor înfăţişa înaintea Lui la Judecată: lucrările lor însă, El le va arde. Şi toate se vor face noi. Cel care va fi de osîndit, se va osîndi; iar cel care va fi de răsplătit, se va răsplăti – pentru toată veşnicia, înfricoşată, fraţilor, cu adevărat, este Ziua Domnului! Este înfricoşată pentru că este neaşteptată, şi pentru că vine cu dreptatea cea inexorabilă a lui Dumnezeu.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, trezeşte-ne pre noi şi ne fă treze minţile şi inimile noastre! Porunceşte sfinţilor Tăi îngeri să ne împungă la priveghere şi trezvie, ca să nu ameţim din pricina păcatelor şi să adormim întru ele! Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

 

29 iulie – Sf. Mc. Calinic; Sf. Mc. Serafima; Sf. Mc. Theodotia; Sf. Mc. Eustatie din Mtskheta

 

• Pomenirea Sfântului Mucenic Calinic

Sfîntul Calinic acesta s-a născut în Cilicia. El a fost crescut din cea mai fragedă vîrstă întru credinţa creştină. Lepădînd toate, el a ieşit la predicarea Sfintei Evanghelii. La Ankira 1-a arestat păgînul principe Sacerdos. Cînd Sacerdos 1-a ameninţat pe Calinic cu torturi şi groază dacă nu va cădea să se închine la idoli, Sfîntul Calinic i-a zis: „Mie dorit îmi este a suferi pentru Domnul meu, precum îi este pîinea celui flămînd”. Osîndindu-1 la chinuri şi torturi bestiale, principele a încălţat picioarele sfîntului cu încălţări de fier ce aveau cuie scoase pe dinăuntru, şi aşa 1-a fugărit pe uliţele cetăţii Gangra, căci nu a voit să-i facă acestea la Ankira de frica poporului, care văzînd răbdarea minunată şi puterea mucenicului, se convertea la Hristos în număr foarte mare. Pe drumul de surghiun către Gangra soldaţilor din escortă li s-a făcut sete, dar apă nu era nicăieri. Sfîntul Calinic s-a rugat lui Dumnezeu şi a scos apă dulce din stîncă. Cînd au sosit la Gangra torţionarii s-au pregătit să îl arunce pe Sfîntul Calinic într-un cuptor de foc. Sfîntul s-a rugat lui Dumnezeu şi a zis: „Îţi mulţumesc Ţie, Stăpîne, că pe mine acestui ceas m-ai învrednicit, întru care smeritul meu suflet îmi dau pentru Numele Tău Cel Sfînt”. Apoi a intrat în foc. Cînd focul s-a stins, au aflat trupul mort al mucenicului neatins de flăcări şi întreg. Sfîntul Calinic a luat cu cinste mucenicia şi s-a încununat cu cununa slavei celei veşnice cam pe la anul 250.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Serafima

Sfînta Serafima a fost o fecioară din Antiohia. Ea a locuit în casa unei anume Sabina, soţia unui senator, pe care a convertit-o la credinţa creştină. Auzind despre ea, Virilus, un sălbatic prigonitor al creştinilor, a poruncit ca Serafima să fie adusă înaintea lui. Cum fecioara a rămas neclintită în credinţa ei, Virirlus a poruncit ca să fie aruncată în închisoare, unde a trimis mai mulţi tineri desfrînaţi ca să o necinstească. Serafima stătea la rugăciune înaintea lui Dumnezeu cînd desfrînaţii trimişi au ajuns la porţile închisorii. Deodată înaintea lor s-a arătat îngerul lui Dumnezeu în pară de foc, cu sabie de foc în mînă, iar ei au căzut la pămînt ca şi morţi. A doua zi torţionarul a implorat-o pe Serafima să-i învie pe acei desfrînaţi, iar ea, cu rugăciunea, i-a făcut să îşi vină în simţiri. Dar Virilus a pus minunea pe seama aşa-ziselor puteri vrăjitoreşti ale Serafimei, şi a poruncit ca sfînta fecioară să fie arsă cu făclii şi bătută cu toiege. Pe cînd o băteau unul dintre toiege s-a frînt, şi din el a sărit o bucată chiar în ochii lui Virilus, care a orbit pe loc. Ei la urmă au tăiat capul roabei lui Hristos cu sabia, şi aşa s-a înălţat mucenicescul ei suflet la cer. Credincioasa Sabina a luat trupul muceniţei şi 1-a îngropat cu cinste, din el curgînd mir binemiresmat şi vindecător. Sfînta Serafima a luat cu cinste mucenicia în timpul împăratului Hadrian (117-138).

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Theodotia

Theodotia a fost o văduvă tînără cu trei copii. Împreună cu Sfînta Anastasia (care se pomeneşte la 22 decembrie), Theodotia s-a nevoit întru lucrarea lui Dumnezeu la Thessalonic, ducînd o viaţă a tuturor nevoinţelor, cu plăcere de Dumnezeu. În timpul prigoanelor lui Diocleţian ea a fost osîndită la moarte şi aruncată într-un cuptor de foc împreună cu cei trei copii ai ei, şi aşa s-au înălţat fericite sufletele lor către Împărăţia cerurilor.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Eustatie din
Mtskheta

Sfîntul Eustatie acesta a fost persan, născut în satul Arbuket. La vîrsta de treizeci de ani el a sosit în cetatea [georgiană] Mtskheta. Văzînd cum cred şi vieţuiesc creştinii în ea, el a primit cu rîvnă Sfîntul Botez. El a fost schingiuit pentru Hristos şi decapitat la Tbilisi în anul 589. Sfintele lui moaşte odihnesc în biserica catedralei din Mtskheta, dînd vindecări tuturor celor care se ating de ele cu credinţă.

Cântare de laudă la Sfânta Serafima

Serafima de îngeri e iubită,

Căci ea nevinovată este

Cu trupul, cu sufletul şi cu gîndul

Ea schingiuiri pentru Hristos

Cel fără de moarte a luat

Zile multe în şir.

Cezarul cel idolatru la păgînescul templu a dus-o

Şi să jertfească idolilor i-a poruncit.

Dar Serafima a zis:

„Eu roaba lui Hristos sînt, a Unuia Dumnezeu,

Iar templu al Lui, al Duhului Sfînt,

Însuşi trupul meu este, şi cu sufletul.

Eu trupul îmi păzesc în feciorie,

Ca jertfa să pot aduce Domnului

Chiar trupul meu.

Pe el deci îl poţi chinui cît voieşti,

Cu foc sau cu sabie,

Căci al meu suflet să îl omori tu nu poţi.

Căci trupul pentru suflet fost-a zidit,

Şi el doar prin suflet se binecuvîntă.

Sufletul de la Dumnezeu omului îi este dăruit,

Ca pre Domnul în ăst trup să-L slăvească.

Slavă Ţie Doamne Dumnezeule,

Cela Ce în Treime eşti închinat şi slăvit,

Slavă Ţie, Făcătorul meu!”.

Cugetare

Prin pocăinţă adevărată, cu lacrimi, rugăciune şi cu fapte bune, pînă şi cel mai întinat suflet se poate curaţi şi schimba. De aceea, trebuie să fim cu băgare de seamă şi să nu aducem niciodată aminte cu răutate cuiva de păcatele lui cele din trecut, odată ce el şi le-a plîns şi şi le plînge pururea cu amar; ci mai curînd să mulţumim lui Dumnezeu şi să ne uimim de cum se preface întunericul în lumină, iar mlaştina în apă cristalină şi curgătoare.

Faraonul Egiptului, Amases, era de origine plebeie. De aceea, atunci cînd a ajuns faraon peste tot Egiptul, poporul îl respecta prea puţin, amintindu-şi de originea lui cea lipsită de cinste. Pentru aceasta, ca să-şi umilească supuşii şi să îi facă să-1 respecte, el a luat un lighean mare de fier în care, potrivit obiceiului, îşi spălau oaspeţii picioarele. El a poruncit să se topească acest lighean, şi din metal să se toarne asemănarea unui oarecare idol, pe care 1-a aşezat la un loc în care să se poată închina mulţi trecători. Văzînd idolul, poporul a început să i se închine, şi să îl cinstească după tipicul idolatriei egiptene. Atunci Faraonul a descoperit poporului din ce a fost făcut acel idol. Poporul a înţeles şi s-a ruşinat: ei au văzut cum a reuşit faraonul ca să îi determine să nu-1 mai privească după ceea ce a fost el odată, ci după ceea ce este el acum. Aşa a început poporul să cinstească demnitatea imperială a lui Amases, Faraonul Egiptului.

Luna iulie in 29 de zile: pomenirea Sfantului Mucenic Calinic (+290).     Sfantul Mucenic Calinic se tragea cu neamul din Cilicia si a fost crescut in credinta lui Hristos, pe vremea cand, la Roma, imparatul era pagan si prigonea pe crestini. Si, ajungand el la varsta barbatului desavarsit, vedea pe multi oameni, care se lepadau de stapanul Hristos si, trecand la credinta pagana, aduceau jertfa idolilor. Deci, plangand pentru pierzarea lor, Sfantul Calinic s-a facut multora dascal de mantuire, invatandu-i sa cunoasca pe Atottiitorul Dumnezeu si sa se lase de cele desarte.
    Deci, pe cand se gasea in cetatea Ancira, din Galatia, propovaduind pe Hristos, a fost prins de necredinciosi si adus inaintea dregatorului Sacerdon, care l-a dat la tot felul de chinuri si la strujirea trupului cu piepteni de fier. Si, incaltandu-l in incaltaminte de fier, care avea piroane ascutite, l-au silit sa alerge pana la cetatea Gangra, departe de Ancira, ca la optzeci de stadii. Si, mergand numai sapte stadii, ostasii ce-l trageau s-au oprit, de sete, si nu puteau sa mearga mai departe. Iar Sfantul, rugandu-se, a facut de a izvorat apa, dintr-o piatra seaca. Deci, sosind la Gangra, a fost aruncat intr-un cuptor de foc, si asa si-a dat sufletul lui Dumnezeu.
 

 
Intru aceasta zi, cuvant al lui Petru monahul, despre trezirea mintii.     Sa iubiti smerita cugetare, urmand lui Hristos, Celui ce S-a smerit pe sine pana la moarte si inca moarte prin rastignire. Ca si noi, fiind urmatorii Lui, sa biruim mandria diavolului, prin smerita cugetare. Ca Domnul a zis: "Cel ce voieste sa fie mare intre voi, sa se faca tuturor rob si sluga, pentru ca cel ce se inalta se va smeri, iar cel ce se smereste, se va inalta." Si cel smerit nu are de unde cadea, ca sta dedesubtul tuturor, iar cel ce se inalta, se va surpa din inaltime, intru adancul focului.
    Va rog, dar, pe voi, sa plangeti acolo, unde este scrasnirea dintilor si viermele cel neadormit; unde focul cel nestins, ca raul curge si niciodata nu inceteaza; unde ingerii, cei neindurati si nemilostivi, nu au mila, ca sa miluiasca pe cineva, sau sa se rusineze de batran, sau sa crute pe tanar, sau sa cinsteasca pe imparat. Ci, fiecare va fi rasplatit dupa faptele sale. Pentru aceasta, va rog sa va nevoiti cu mintea, pana la moarte, pentru ca multe nevointe ne trebuie la lucrul acesta. Stramta si plina de necazuri este calea, care duce la viata vesnica, si cei ce se nevoiesc intra in ea, pentru ca anevoioasa este calea Imparatiei Cerurilor. Insa, sa fugiti de duhul maririi desarte si de ispita de a placea oamenilor, care, mai mult se departeaza de Dumnezeu: "Ca Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; rusinatu-s-au, ca Dumnezeu i-a urgisit pe ei" (Ps.52,7). Ca, daca, aici, ne vom proslavi, apoi, ne vom pagubi, de plata noastra, acolo, in vecii vecilor. Iar, de nu ne vom lipsi aici de cinstire, vom fi iertati, acolo, de datoria greselilor. Astfel, gheena focului vom mosteni, in veci nesfarsiti. Deci, sa iubiti necazul, cel pentru Dumnezeu, mai mult decat bucuria veacului acestuia si plansul, mai mult decat rasul. Pentru ca fericiti sunt cei ce plang, zice Domnul, ca aceia se vor mangaia. Si amar voua, de veti rade, ca veti plange. Deprindeti-va a va ruga mult si a plange, pentru ca acestea intaresc mintea si hranesc sufletul. Iar vorbele, cele multe sa le urati.
    Ca, spre a noastra invatatura, s-au scris acestea. Insa, cel ce voieste sa placa lui Dumnezeu si voia Lui sa o faca, la doi stapani nu poate sluji, nici nu va iubi pe altcineva, in afara de Domnul. Deci, va rog pe voi, nimic sa nu cinstiti mai mult, decat pe Domnul, si sa va ingrijiti de sufletul vostru. Ca, ce folos este omului, daca ar dobandi toata lumea, iar sufletul si l-ar pierde, zice Domnul. Sau, ce va da omul, in schimb, pentru sufletul sau? Ca nimic n-am adus in lumea aceasta si vadit este, ca nici a scoate ceva nu vom putea. Ci, goi vom invia. Numai in faptele bune sau in cele rele, vom fi imbracati, ca intr-o haina. Si, inca, nu numai in fapte bune vom fi imbracati, ci, inca, si in cuvinte si in ganduri. Si asa, vom sta, la aceasta infricosatoare Judecata, unde fiecare isi va lua plata ostenelilor sale, dupa dreapta hotarare a Domnului; sau in odihna, sau in chin, in veacul veacului. Si fericiti sunt cei ce plang cu lacrimi, dupa durerea inimii, ca aceia se vor bucura. Fericiti cei ce iubesc pe Dumnezeu si pe aproapele, ca aceia se vor milui, pentru ca, cel ce iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sau il iubeste, pentru ca, in iubirea de frate, se afla mostenirea vesnicelor bunatati.
 

Sinaxar 29 Iulie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, pomenirea Sfântului Mucenic Calinic, cel din Gangra.

Acest sfânt se tragea cu neamul din Cilicia si era om foarte bun, întarindu-se pe sine cu frica lui Dumnezeu. A fost dascal de mântuire multora si învata pe cei ce se închinau la idoli sa se lase de cele desarte si sa cunoasca pe Atotfacatorul. Pentru aceasta a fost prins si adus la Sacherdon ighemonul, care a poruncit sa fie încaltat cu încaltaminte de fier, care avea piroane ascutite, si a fost silit sa mearga pâna la cetatea Gangrei, care era departe de 80 de stadii. Sosind la Gangra, a fost bagat într-un cuptor de foc si si-a dat sufletul la Dumnezeu. Si se face soborul lui aproape de podul lui Iustinian si aproape de locul ce se numeste Petrian.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Teodota, împreuna cu fiii sai.

Aceasta sfânta a fost din cetatea Ciliciei, binecredincioasa, si se nevoia la poruncile lui Dumnezeu, învatându-si pruncii spre cunostinta dumnezeiasca pe vremea când traia si Sfânta Mucenita Anastasia. Stapânitorul Lefcait îi facea sila sa si-o ia femeie, dar ea nu a vrut nicidecum. Pentru aceea a fost trimisa catre Nichitie, stapânitorul Bitiniei, care a poruncit sa fie bagata, împreuna cu câte trei pruncii sai, într-un cuptor de foc, unde si-a luat cununa muceniciei. Si se face soborul lor în locul muceniciei lor, ce este la Cambo.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Mamant, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vasilisc batrânul, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Constantin Patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, tatal si maica, împreuna cu cei doi fii ai lor, care în foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ioan ostasul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Veniamin si Virie, cei aproape de palatele din Evdom.

Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Teodosie cel tânar (cel Mic).

Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Eustatie din Mtskheta, in Georgia.

Sfântul Mucenic Eustatie din Mtskheta se tragea din Persi adoratori ai focului si inainte de a fi botezat se numea Bgrobandaves. Tatal si fratii sai, slujitori în cultul lui Zoroastru, incercara zadarnic sa faca din el un preot pagân.
In timpul domniei imparatului georgian Guram Kuropalat (575-600), la vârsta de 30 de ani, el se muta din satul persan Arbuketi (de lânga orasul Gandrakili) in vechea capitala a Georgiei, cetatea Mtskheta. Isi câstiga viata de zi cu zi lucrând sandale. Sfântul Eustatie incepu sa se duca la catedrala din Mtskheta unde slujbele crestine îi umpleau sufletul de bucurie. Arhidiaconul Samuel (viitorul Arhiepiscop Samuel IV, 582-591), remarca inclinatiile spirituale ale pagânului pers si îi vorbi despre învataturile crestine.  Ajungând la credinta in Hristos, Bgrobandaves fu luat in calitate de catecumen pe lânga arhidiaconul Samuel. Dupa un anumit timp, când Samuel deveni catolicos (patriarh, la armeni si la alti orientali crestini), primi Sfântul Botez cu numele Eustatie. Eustatie s-a casatorit apoi cu o sotie crestina si a dus o viata pioasa, rodnica in virtute.
Persii care mai traiau la Mtskheta nu reusira sa îl readuca pe Sfântul Eustatie la cultul focului si de aceea l-au convins pe capul persilor din cetate sa îl trimita la Tbilisi la tiranul Arvand-Gubnav, satrap (adica prim-demnitar) al sahului persan Chosroes Nushirvanes. Trimisi la incercare sub ordinul tiranului erau si alti persi impreuna cu Sfântul Eustatie care acceptasera sa fie crestinati : Gubnak, Bagdad, Panaguznas, Perozav, Zarmi si Stefan. Doi dintre ei insa,  Bagdad si  Panaguznas, se lepadara de Hristos când fura amenintati cu moartea.
Sfântul Eustatie si ceilalti marturisitori ai lui Hristos suferira cu cinste  sase luni de inchisoare si prin mijlocirea catolicosului Samuel IV si a unui notabil georgian fura eliberati.
Noul satrap al Persiei, Bezhan-Buzmil (numit la Tbilisi trei ani mai târziu), instigat de fostii dusmani ai Sfântului Eustatie, dadu ordin sa fie adus in fata lui si îi ceru sa se lepede de Hristos si sa sa intoarca la cultul lui Zoroastru. Sfântul Eustatie raspunse cu demnitate : "Poate cineva sa îl paraseasca pe Facatorul lumii si sa adore o simpla creatura a Lui ? Nu se va întâmpla niciodata! Nici soarele nici luna nici stelele nu sunt Dumnezei, ci Dumnezeu e cel care a facut soarele sa straluceasca ziua si luna cu stelele sa straluceasca in intunericul noptii. Focul nu este Dumnezeu, focul e facut de om si e stins de om".
Din ordinul satrapului, Sfântului Eustatie i se taie capul la 29 iulie 589. Inainte de a primi cununa muceniciei, s-a rugat ca dupa moartea sa trupul sa îi fie înmormântat crestineste in cetatea Mtskheta. Patimitorul a auzul Glasul de sus : "Cu nimic nu vei fi mai prejos celor dintâi mucenici, nici in har nici in tamaduiri. Nu-ti fa griji pentru trupul tau, va fi dupa cum iti doresti".
Trupul Sfântului Eustatie, aruncat noaptea peste un câmp, a fost adus de Crestini la Mtskheta si cu mare cinste asezat de catolicosul Samuel  IV sub masa altarului din Svetitskhoveli. Catolicosul Samuel IV a rânduit Praznuirea lui la 29 iulie, ziua in care sfântul martir s-a savârsit cu marire.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric despre cel ce a biruit pe vrajmasul si a luat cununa de la Dumnezeu.     Un frate calatorea, impreuna cu altcineva, si a fost biruit de gandul desfranarii. Si, mergand, a vestit parintilor, zicand: "Ce voi face, ca nu se mangaie inima mea, pentru aceea ca m-am plecat la rasboiul vrajmasului, ca sunt ca si cum as fi facut pacatul." Si i-au zis lui parintii: "Nu este pacat desavarsit, ca vrajmasul a venit sa te ispiteasca, iar Dumnezeu te-a acoperit." Iar fratele, auzind aceasta, nu era multumit, fiind biruit de mahnire. Si i-au povestit lui parintii, zicand: "Doi frati, fiind trimisi de la chinovie la un sat, calatoreau impreuna. Si asupra unuia s-a ridicat razboi, de la diavolul, de cinci ori, ca sa pacatuiasca. Iar el, sculandu-se, facea rugaciune, si n-a fost biruit de ganduri, dar s-a suparat tare. Deci, intorcandu-se ei catre parintele lor, era fata fratelui aceluia tulburata. Si a fost intrebat, care este pricina tulburarii. Si el a pus metanie, zicand: "Roage-te, parinte, pentru mine, ca am cazut in desfranare", si i-a povestit cum a fost luptat de ganduri. Iar batranul, fiind vazator cu mintea, vedea pe capul lui cinci cununi. Si i-a zis lui: "Indrazneste fiule, ca n-ai fost biruit, ci, mai mult, ai biruit tu, caci nu ai savarsit pacatul." Deci, si tu, frate, au zis batranii, indrazneste si nu te mahni, fiindca nu ai savarsit pacatul, caci mare lupta este atunci cand omul, avand prilej, se infraneaza. Si mare plata ia pentru aceasta. Ca nu este alt razboi, mai tare si mai iute, decat acesta. Pentru aceea, si a-l birui pe acesta este foarte greu, si cu osteneala. Ca ce socotesti? Oare fericitul Iosif, fara osteneala, a biruit un lucru ca acesta? Nu. Ci cu multa osteneala si lupta. Ca insusi Dumnezeu si multimile Sfintilor ingeri vedeau, de sus, pe nevoitor, luptandu-se, si pe diavol, care lupta impotriva lui Iosif, cu toata oastea lui cea rea, pofta barbatului aprinzand-o si, pe femeie, mai mult salbaticind-o. Deci, cand a biruit nevoitorul, toate ostile ingerilor, cu mare glas, au dat slava lui Dumnezeu, zicand: "A biruit nevoitorul, facand grea biruinta. Deci, bine este frate, a nu face raul, nici macar cu gandul. Iar de esti ispitit, nevoieste-te sa nu fii biruit, ci sa biruiesti tu, neimplinind pacatul." Dumnezeului nostru slava!
 

Luare aminte

Să luăm aminte la minunatul semn arătat de Dumnezeu lui Ghedeon (Judecători 6: 37-40):

• La cum într-o anumită noapte a fost rouă numai peste lînă, iar încolo peste tot locul uscăciune; iar în noaptea următoare, a fost uscată numai lîna, iar peste tot locul a fost rouă;
• La cum prima minune a închipuit poporul lui Israel cel care trăia în mijlocul lumii păgîne (pînă la întruparea lui Hristos), iar cea de a doua, lumea păgînă aflată de acum sub har, cu excepţia poporului lui Israel cel lipsit de har (după întruparea lui Hristos).

Predică

Despre întârzierea înfricoşatei Judecăţi, din îndelunga răbdare a lui Dumnezeu – „Domnul nu întîrzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întîrziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrînd să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă” (II Petru 3: 9).

Fraţilor, milostivirea lui Dumnezeu face ca să întîrzie acea zi a venirii Lui, care este „ca focul topitorului şi ca leşia nălbitorului” (Maleahi, 3: 1-2), după cuvîntul prorocesc al Prorocului Maleahi. De aceea, să se ruşineze batjocoritorii care îşi bat joc de făgăduinţa Domnului şi zic: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?” (II Petru 3: 4). Dumnezeu nu Şi-a uitat făgăduinţa, ci chiar păcătoşii sînt cei care au uitat-o.

Căci după mare şi nemăsurată milostivirea Sa, Dumnezeu îi aşteaptă pe păcătoşi să îşi vină în simţiri şi să se pocăiască şi să se pregătească pentru ziua aceea după care o alta nu va mai fi.

Căci iată, acea zi nu este ca cele multe zile care le sînt date oamenilor ca să se pocăiască întru ele, şi ca să se pregătească pentru întîlnirea lor cu Dumnezeu.

Acea zi este unică, şi cu totul altfel decît toate celelalte zile, căci ea nu mai răsare pentru pocăinţă, ci mai curînd pentru judecată.

Căci aşa cum înfricoşata Judecată este unică şi irepetabilă, aşa şi acea zi va fi unică şi irepetabilă. Dumnezeu nu doreşte să se piardă nici un om. El nu 1-a creat pe om pentru moarte, ci pentru viaţă şi pentru mîntuire. Oare există grădinar care să semene seminţe de legume şi să dorească ca ele să nu rodească, să se usuce şi să moară? Dar Dumnezeu, oare nu este el mai înţelept şi mai milostiv decît orice grădinar?

Dumnezeu are o singură dorinţă: ca toţi oamenii să se pocăiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, întorcîndu-se de la rău.

Cum se mai bucură gospodarul căruia viţa cea uscată i se întoarce la viaţă şi începe să aducă roadă! Dar mult mai mult Se bucură Dumnezeu şi sfinţii Lui îngeri cînd sufletele oamenilor, cele uscate de păcat, se întorc la El şi întineresc din nou cu lacrimile pocăinţei, şi aduc roadă bogată a ei!

O, Stăpîne Atotmilostive Doamne, Iubitorule de oameni, ajută-ne nouă păcătoşilor să simţim mila Ta şi îndurările Tale cele către noi, să le simţim şi să ne pocăim, întorcîndu-ne de la cărările noastre cele rele. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin!