Icoana Maicii Domnului din Lavra Sfintei Treimi - Serghiev
Icoana Maicii Domnului din Lavra Sfintei Treimi - Serghiev este o copie făcătoare de minuni a icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk.
Icoana Maicii Domnului din Lavra Sfintei Treimi - Serghiev este prăznuită pe 28 iulie.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află pe catapeteasma Bisericii „Smolenskaia” (așezată în partea stângă a Ușilor Împărătești) din cadrul Lavrei Sfântului Serghie de Radonej.
Icoana s-a proslăvit prin minuni în anul 1730, atunci când un cântăreț căruia îi paralizaseră mâinile a primit vindecare după ce s-a rugat înaintea acesteia. Însăși Maica Domnului i s-a arătat bolnavului și l-a vindecat.
Această vindecare minunată a fost confirmată de medici.
Icoana Maicii Domnului din Lavra Sfintei Treimi - Serghiev este o copie făcătoare de minuni a icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk.
Icoana Maicii Domnului „Kostromskaia”
Icoana Maicii Domnului „Kostromskaia” este prăznuită pe 28 iulie.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost zugrăvită în anul 1672 pe peretele turnului de sud-vest al Mănăstirii Botezul Domnului - Kostromskaia (Kostroma).
Icoana Maicii Domnului „Kostromskaia” este o copie făcătoare de minuni a icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk.
În ziua de 8 mai a anului 1779, Mănăstirea Kostromskaia a fost cuprinsă de un foc mare, fiind învăluit de flăcări și tot turnul de sud-vest. Deși focul atingea icoana, aceasta a rămas întreagă și nevătămată.
După săvârșirea acestei minuni, în mănăstire a început să se prăznuiască anual icoana Maicii Domnului.
În anul 1824, a fost zidită o biserică cu hramul icoanei Maicii Domnului „Kostromskaia”, chiar în turnul de sud-vest.
În semn de recunoștință pentru minunile săvârșite înaintea icoanei, a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase.
În anul 1920, Mănăstirea Kostromskaia a fost închisă. Toate odoarele bisericii și îmbrăcămintea icoanei Maicii Domnului au fost confiscate de stat.
În anul 1990, Mănăstirea Kostromskaia a fost redeschisă, ocazie cu care s-a constatat că icoana Maicii Domnului „Kostromskaia” era grav deteriorată, observându-i-se doar contururile. Restauratorii care au văzut icoana erau de părere că icoana trebuie repictată.
O minune a avut loc atunci când unul din membrii comitetului de experți a făcut un test de curățire pe icoană. Deodată a apărut unul din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apoi celălalt. Imediat după aceasta, icoana s-a curățat în mod minunat și arăta ca și cum fusese restaurată.
În ziua de 23 noiembrie 2004, a fost sfințită noua îmbrăcăminte a icoanei Maicii Domnului „Kostromskaia”.
Icoana Maicii Domnului „Grebenskaia”
Icoana Maicii Domnului „Grebenskaia” este prăznuită pe 28 iulie.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prin minuni pe vremea când se afla în biserica din orașul Grebensk (situat pe râul Chira - un afluent al Donului). Icoana a fost scoasă în întâmpinarea Marelui Cneaz Dimitrie Donskoi pe când se întorcea din Bătălia de la Kulikovo (ce a avut loc în anul 1380).
În anul 1471, după o campanie de succes împotriva orașului Novgorod, Marele Cneaz Ivan al III-lea Vasilievici a ctitorit Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova, la Lubianka și a așezat în ea icoana Maicii Domnului „Grebenskaia”, pe care a avut-o luată cu el în campanie.
El a ferecat icoana într-o îmbrăcăminte de argint acoperit cu pietre prețioase, și a poruncit ca să se scrie un Acatist în cinstea acesteia.
În anul 1617, când biserica a ars, icoana a rămas întreagă și nevătămată în mod miraculos.
Icoana Maicii Domnului „Grebenskaia” este considerată ca fiind o imagine inversă (în oglindă) a icoanei Maicii Domnului din Iviron (prăznuită pe 12 februarie, 31 martie, 26 septembrie și 13 octombrie), fiind recunoscută datorită pliurilor omoforului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și poziția picioarelor Pruncului Iisus Hristos.
Icoana Maicii Domnului „Umilenie” de la Diveevo
Icoana Maicii Domnului „Umilenie” de la Diveevo este prăznuită pe 2 ianuarie (în ziua adormirii în Domnul a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov), pe 19 iulie (în ziua prăznuirii aflării moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov), și pe 28 iulie.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a aparținut Sfântului Serafim de Sarov (prăznuit pe 2 ianuarie). El se ruga zilnic înaintea sfintei icoane ce se afla în chilia sa.
Cuviosul Serafim îi vindeca pe bolnavi prin ungerea cu ulei din candela ce o ținea mereu aprinsă înaintea icoanei Maicii Domnului „Umilenie”.
Această icoană era numită de către Sfântul Serafim de Sarov „Bucuria tuturor bucuriilor”.
Sfântul Serafim a adormit în Domnul pe 2 ianuarie 1833, în timp ce se ruga înaintea icoanei „Umilenie”. Părintele Nifon, egumenul mănăstirii, a dat icoana Maicii Domnului surorilor de la Mănăstirea Diveevo (pe care chiar sfântul o întemeiase).
Maicile au ferecat icoana într-o îmbrăcăminte de argint, și i-au construit un paraclis în Catedrala Sfintei Treimi. Mai târziu, Mitropolitul Serafim (Ciceagov) a alcătuit o slujbă specială, iar după canonizarea Cuviosului Serafim de Sarov, icoana a fost copiată în mii de exemplare.
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mai este cunoscută și sub numele „Cea care arată calea” deoarece Maica Domnului ne arată Calea mântuirii, indicând cu mâna dreaptă spre Fiul ei, Fiul lui Dumnezeu.
• Pomenirea Sfinţilor Apostoli Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena
Toţi
aceşti patru sfinţi sînt din numărul celor șaptezeci de apostoli mai
mici şi din al celor șapte diaconi. Ceilalţi trei diaconi sînt Ştefan,
Filip şi Nicolae. Sfîntul Ştefan, întîiul Mucenic, se pomeneşte aparte
în
douăzeci
şi şapte de zile ale lunii decembrie, iar Filip în unsprezece zile ale
lunii octombrie. Nicolae, din pricină de erezie, nu s-a numărat în
rîndurile sfinţilor. Aceşti patru sfinţi pe care îi pomenim astăzi nu au
prăznuiri aparte în calendar, 
ci
li se face astăzi împreună-sărbătoare. Sfîntul Prohor a fost sfinţit de
către Sfîntul Apostol Petru episcop în Nicomidia. Un timp el a fost
ajutător al Sfîntului loan Teologul, în insula Patmos. El a scris Cartea Apocalipsei, pe care a ascultat-o din gura Sfîntului loan.
După aceea, el s-a întors la Nicomidia, unde s-a nevoit mult ca să
întoarcă poporul la Hristos. El a luat moarte mucenicească la Antiohia,
unde a fost omorît de necredincioşi. Sfîntul Nicanor a luat mucenicia la Ierusalim în aceeaşi zi ca şi Sfîntul Arhidiacon Ştefan;
curînd după el iudeii cei plini de răutate au mai ucis două mii de
creştini. Sfîntul Timon a fost episcop în Arabia, şi a fost omorît prin
răstignire pe cruce, pentru Hristos. Sfîntul Parmena a murit înaintea
ochilor sfinţilor apostoli, şi a fost îngropat cu cinste de către ei.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Iulian
În vremea împărăţiei lui Antonin, Sfîntul Iulian a trecut marea din Dalmaţia în Campania de astăzi [din Italia]. El a fost un tînăr foarte frumos la trup, şi cu sufletul închinat cu totul lui Dumnezeu.
Pe drum el a întîlnit trupe imperiale pornite să aresteze creştini.
Iulian le-a zis : «Pace vouă, fraţilor!». Văzîndu-i frumuseţea şi
blîndeţea chipului, cît şi forma salutului, soldaţii l-au suspectat că
este creştin. Iulian a răspuns întrebărilor lor şi le-a zis: «Creştin
sînt, şi m-am născut în Dalmaţia». Iulian le-a mai mărturisit acelora că
a pornit în călătorie chiar în scopul de a îi întoarce pe păgîni la
Unul Adevăratul Dumnezeu. Soldaţii 1-au bătut sălbatic, şi după aceea
1-au aruncat într-o groapă adîncă, unde mucenicul lui Hristos a rămas
timp de şapte zile, fără nici un ajutor omenesc. Îngerul Domnului a
venit la el şi i-a adus hrană din cer. Adus
înaintea scaunului idolatru de judecată, Sfîntul Iulian a stat tare ca
diamantul. Văzînd curajul, liniştea şi tăria lui în credinţă, treizeci
de bărbaţi s-au întors atunci la Hristos. Osîndit la moarte
fiind, Sfîntul Iulian a îngenuncheat şi a înălţat rugă înaintea
lui Dumnezeu, mulţumind Lui pentru cinstea muceniciei şi rugîndu-L pre El să aibă milă de toţi cei care vor alerga la ajutorul lui, cinstindu-i pomenirea. Sfîntul Mucenic Iulian a fost decapitat cu un topor şi aşa şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Pavel de la Mănăstirea Xeropotamu
Cuviosul acesta Pavel a fost fiul împăratului Mihail Kiropalates. Din
stirpe imperială fiind, înzestrat cu o rară înţelepciune, cu uimitoare
blîndeţe, şi beneficiarul unei educaţii foarte înalte, Procopie (căci
acesta a fost numele lui în lume) i-a uimit în tinereţea lui pe toţi
înalţii demnitari şi învăţaţi din Constantinopol. În una din chartele sale împăratul Roman cel Bătrîn 1-a numit pe Procopie «cel mai mare dintre toţi filosofii». Temîndu-se
să nu-şi piardă sufletul din pricina mîndriei ce îi putea veni din
marele lui prestigiu, şi nedorind să se vatăme de slava omenească, acest
tînăr strălucit şi-a schimbat ţinuta imperială pe nişte zdrenţe şi a
intrat în Sfîntul Munte Athos. Aici el a fost tuns în monahism de
marele Avvă Cosma, cela ce se numără în rînd cu sfinţii. După ce s-a
nevoit mulţi ani întru sihăstreasca viaţă, Sfîntul Cuvios Pavel a refăcut Mănăstirea Xeropotamul
şi a întemeiat Mînăstirea Sfîntului Pavel, unde a adormit întru Domnul
la bătrîneţe adîncă. Cînd s-a săvîrşit această ctitorie, împăratul Roman
a trimis în dar obştii de monahi o mare parte din Lemnul Sfintei şi de
viaţă făcătoarei Cruci, care se păstrează în această mănăstire pînă în
ziua de astăzi. Se spune că Sfîntul Cuvios Pavel a predicat Evanghelia în Macedonia şi în Serbia.
El a luat multe chinuri de la răul împărat Leon Armeanul, luptătorul
împotriva sfintelor icoane [iconoclastul]. Sfîntul Cuvios Pavel a trecut
la veşnica şi fericita odihnă la anul 820. La vremea morţii lui, el
le-a zis fraţilor: «Iată ceasul pe care 1-a dorit totdeauna sufletul meu, şi de care atîta s-a temut trupul meu».
• Pomenirea Sfântului Mucenic Eustatie
Acest sfînt mucenic a fost soldat în cetatea Ankirei [Ankara de astăzi]. Adus la judecată, lui nu i-a fost frică de chinuri, ci a lăudat cu libertate Numele Stăpînului Hristos.
Comandantul Cornelius a poruncit să se găurească gleznele mucenicului
cu un sfredel, prin ele a trecut o sfoară tare, şi aşa 1-au tîrît pe
omul lui Dumnezeu la un rîu, în care 1-au aruncat. Dar Dumnezeu 1-a
mîntuit pre el dintru această moarte, şi a vindecat rănile lui. Astfel
Eustatie a stat din nou înaintea judelui, deplin sănătos. Cînd
judecătorul 1-a văzut viu şi nevătămat înaintea ochilor pe cel pe care
credea că îl omorîse, s-a înspăimîntat atît de tare, încît şi-a scos
sabia şi s-a înjunghiat cu ea. Sfîntul Eustatie a mai trăit puţin timp după aceea şi a trecut la Domnul la anul 316.
Sfânta Irina Hrisovalantou, care a primit mere din rai
Sfânta Irina este sărbătorită în
calendarul Bisericii noastre în data de 28 iulie. Ea a trăit în
Capadocia pe vremea Împărătesei Teodora (842), din parinți nobili, fiind
o fată foarte frumoasă și virtuoasă. Când fiul acesteia a ajuns la o
vârstă potrivită pentru ocuparea scaunului împărătesc, Teodora a trimis
slujitori în toate părțile imperiului pentru a-i găsi soție, fiind
propusă Sfânta Irina. În timp ce se îndrepta spre Bizanț pentru a-l
cunoaște pe prinț, Sfânta a trecut prin dreptul muntelui Olimp din
Bitinia în care se nevoia marele Ioanichie (sărbătorit în data de 4
noiembrie), aceasta și-a exprimat dorința de a lua binecuvantare de la
Sfânt. Acesta i-a văzut de departe și cu darul înainte-vederii pe care
îl primise de la Dumnezeu i-a spus Irinei: “Bine ai venit, roaba lui
Dumnezeu, Irina. Intră cu bucurie în capitală, căci Mânăstirea
Hrisovalantou are nevoie sa conduci obștea de fecioare de acolo”.
Ajungând în Constantinopol a fost
întâmpinată cu multă cinste de rudele sale, care erau nobili la curte,
însă împăratul își luase între timp altă fată drept soție. Aflând
aceasta, Sfânta Irina nu s-a întristat deloc, ci a dat slavă lui
Dumnezeu deoarece ea râvnea numai la Mirele Ceresc. Și-a amintit atunci
de proorocia Sfântului Ioanichie și a trimis oameni să vadă în ce stare
se afla Mânăstirea Hrisovalantou. La aflarea veștilor despre buna
așezare a locașului și obștea minunată a fecioarelor, Irina a împărțit
toată avuția ei și a plecat la mânăstire.
Le-a uimit pe toate celelalte surori prin
smerenia ei desăvârșită, prin ajutorarea la toate nevoile mânăstirii
fără să crâcnească, fără să arate ca ar ști mai bine să orânduiască
lucrurile, fără să facă caz vreodată de dependența ei nobilă. Fața îi
strălucea toată de bucurie, iar în suflet avea multă cucernicie și
cumințenie.
La moartea stareței, Sfânta Irina este
aleasă noua stareță a mânăstirii de către Patriarhul Metodie
Mărturisitorul (pomenit ca sfânt în data de 14 iunie) împreună cu obștea
mânăstirii.
Există două episoade foarte cunoscute din
viaţa Sfintei, ele fiind reprezentate frecvent şi în icoanele sale.
Primul se referă la faptul că într-o noapte, la rugăciune, Sfânta Irina a
fost surprinsă pe furiş de o călugăriţă cum se ruga ridicată în aer la
aproximativ un metru înălţime. Cei doi chiparoşi din faţa ei îşi
înclinau coroanele, şi le-au ţinut astfel până când, la sfârşitul
rugăciunii, Irina i-a binecuvântat.
Al doilea fapt neobişnuit se referă la un
cadou pe care Sfânta Irina l-a primit din Rai. Într-o zi a venit un
marinar, care i-a adus trei mere. El le dobândise de la un bătrân din
Patmos, care putea să meargă pe apă. Bătrânul însuşi s-a recomandat a fi
„Sfântul Ioan Teologul din Rai”, şi i-a mai dat alte trei mere, pentru
patriarhul grec din vremea aceea. Cele trei mere erau cu adevărat
minunate. Primul măr l-a mâncat ea însăşi, de-a lungul a 40 de zile,
fără să guste nimic altceva. În acest timp, o mireasmă nespusă s-a
răspândit în toată mânăstirea. După aceea, în Sfânta şi Marea Joi din
Săptămâna Patimilor, stareţa Irina le-a dat al doilea măr călugăriţelor,
după Sfânta Împărtăşanie, iar al treilea măr l-a mâncat Sfânta,
înaintea morţii.
Nenumărate minuni s-au petrecut atât în
timpul vieţii Sfintei Irina de Hrisovalantou, cât şi după moartea ei. În
prezent există mai multe biserici şi mănăstiri ridicate în cinstea ei,
dar şi multe icoane făcătoare de minuni ale Sfintei Irina. Un paraclis
în cinstea Sfintei Irina a fost ridicat pe muntele Olimp, lângă
mănăstirea Sfântului Efrem Sirul, iar lângă el maicile au plantat o
tuie, în amintirea chiparoşilor care s-au închinat Sfintei. Fără ca
nimeni să altoiască tuia, aceasta s-a transformat în măr fructifer, iar
maicile împart aceste mere pelerinilor, ca fructe ale Sfintei.
Cele mai multe minuni au loc cu femeile
care nu pot avea copii, precum Eleni Siafaka din Egaleo care s-a
învrednicit să nască dupa patru ani de căsătorie. Iată ce scrie ea
însăși: “Sfânta mea Irina Hrisovalantou, am venit astăzi ca să-ți
multumesc pentru copilul care s-a nascut datorită ție. Ani intregi am
alergat pe la doctori în speranța că mă vor vindeca și că vom putea,
soțul meu și cu mine, să avem un copilaș. Îndată ce te-am cunoscut și am
primit mărul de binecuvantare și m-am uns cu credință cu uleiul sfințit
am rămas în scurt timp însărcinată. Am născut o fetiță pe care am
făgăduit ca o voi boteza cu numele tău. De aceea am venit ca să îți
mulțumesc pentru minunea întâmplată și ca să te rog să ne vii în ajutor
mereu, mie și familiei mele, scăpându-ne de toate primejdiile”. (minune
preluată din cartea “Viața și minunile Sfintei Irina Hrisovalantou, Ed.
Egumenița, 2010, p. 61)
Cântare de laudă la Sfântul Pavel de la Hiropotamu
Pe tînărul Pavel lumea mult l-a slăvit,
Și de aceea el, stirpe aleasă, imperialul palat l-a lăsat,
Împreună cu prestigiul şi puterea.
El a lepădat toate: şi intrigi şi opulenţă respingătoare,
Fugind de lume şi de toată deşertăciunea ei.
El întru pustie s-a sălăşluit, acolo unde se ascund sfinţii,
Acolo unde ei prin postiri aspre
Sufletele lor îşi mîntuiesc,
Acolo unde noapte şi zi cîntare de laudă
Lui Dumnezeu îi aduc.
Pavel pustia în Muntele Athos aflat-a,
Acolo aflat-a el loc
Al său suflet cu totul nou să îl facă,
Ca al pruncului celui de Evanghelie lăudat.
Acolo voit-a el inima lui adîncă să o afle,
Inima lui, şi miezul noimelor acestei lumi.
Dorirea sa Pavel a împlinit-o,
Pe cărarea cea strimtă ajutîndu-i Dumnezeu.
El trupul şi-a curăţit de stricăcioasele patimi,
Și sufletul de puterea celui rău.
Cu a lui Hristos Cruce a Răstignirii
El a botezat toate,
Şi sufletul şi al lui trup.
Și ca o făclie curată el s-a aprins frumos
De dragostea lui Dumnezeu.
Pre el ai lui Dumnezeu îngeri la cer l-au purtat.
Pavel de tînăr împărăţia lumii de el moştenită
O a lepădat,
Și pentru aceasta pre a cerurilor împărăţie Dumnezeu i-o a dăruit.
Spre implinirea, dupa cuviinta, a acestor trebuinte, Sfintii Apostoli au randuit anumite case, in care sa se propovaduiasca cuvantul lui Dumnezeu si sa se faca rugaciuni si si-au ales cativa barbati credinciosi si vrednici, pe care i-au pus sa privegheze ca impartirea milosteniilor la saraci, sa se faca dupa dreptate si dupa trebuinta. Acesti barbati alesi au fost sfintiti de catre Apostoli, prin rugaciune si prin puterea mainilor, facandu-i pe ei diaconi. Cei dintai diaconi ai Bisericii crestine au fost sapte la numar si anume: Stefan, Filip, Prohor, Timon, Parmena si Nicolae cel din Antiohia, iar, astazi, Biserica face praznuirea lor cu recunostinta. Drept aceea, afara de pomenirea Sfantului si intaiului Mucenic Stefan, care se cinsteste, precum stiut este la 27 decembrie, in afara de Sfantul Filip, pomenit la 11 octombrie si in afara de Nicolae, care nu este scris in numarul Sfintilor, Biserica porunceste sa fie cinstiti impreuna, astazi, chiar daca au propovaduit pe Hristos si, pentru El, si-au sfarsit viata, prin patimiri, in vremi si locuri desoebite. Din Sfanta Scriptura si din Traditia Bisericii, iata cateva stiri despre ei:
Sfantul Prohor a fost, mai intai, insotitor al Sfantului Apostol Petru, in calatoriile sale, pentru raspandirea credintei in Hristos, impreuna cu alti ucenici, si a fost pus, de acesta, episcop al Nicomidiei, unde a pastorit pana dupa Adormirea Maicii Domnului. Incepand de atunci, a fost, multa vreme, partas la ostenelile Sfantului Apostol Ioan, pentru buna propovaduire a lui Hristos, si a fost surghiunit, cu acest Apostol, in insula Patmos, unde s-a aratat de mult folos Apostolului, la scrierea cartilor sale. A fost ucis muceniceste de pagani, pe cand se afla in Antiohia, in timpul propovaduirii sale.
Sfantul Nicanor a fost ucis in aceeasi zi cu Sfantul Stefan, ziua aceea fiind o zi de mare prigoana impotriva Bisericii din Ierusalim, incat toti crestinii, afara de Apostoli, s-au risipit prin Iudeea si prin Samaria.
Sfantul Timon a fost asezat de Sfintii Apostoli episcop de Bosra, din Arabia, si propovaduind pe Hristos, si-a dat sufletul, fiind rastignit pe cruce.
Sfantul Parmena si-a implinit si el slujba cea incredintata lui de Apostoli, propovaduind credinta in Hristos, si a murit, tot de moarte muceniceasca, fiind ingropat de Apostoli.
Sinaxar 28 Iulie
În aceasta luna în ziua a douazeci si opta, pomenirea Sfintilor Apostoli si diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.
Sfintii Apostoli din cei 70 Prohor, Nicanor, Timon si Parmena au fost printre primii diaconi ai Bisericii lui Hristos. In Faptele sfintilor Apostoli (6, 1-6) se spune ca sfintii doisprazece Apostoli au ales sapte barbati plini de Duhul Sfânt si de intelepciune - Stefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae - si i-au hotarât in slujba de diaconi.
Sfanta Biserica face pomenirea lor împreuna in aceasta zi de 28 iulie, chiar daca ei au propovaduit cuvântul credintei si marturiseau pe Domnul Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu si om desavârsit in locuri si timpuri diferite.
Sfantul Prohor l-a însotit mai intâi pe sfantul Apostol Petru si a fost facut de acesta episcop in cetatea Nicomidia. Dupa Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Prohor a devenit insotitor si impreuna-lucrator al sfantului Apostol Ioan Teologul, si impreuna cu acesta a fost sunghiunit in insula Patmos. Aici sfantul Prohor a scris cartea Apocalipsei dupa dictarea inspirata a sfantului Ioan, Apostolul cel Iubit. La intoarcere in Nicomidia sfantul Prohor a converitit multime multa de pagâni la Cristos, si din aceasta pricina a primit cununa muceniciei. (Alte imagini cu sfantul Prohor impreuna cu sfântul Ioan Teologul.)
Sfantul Nicanor a primit mucenicia in aceeasi zi in care sfantul întaiul-mucenic si arhidiacon Stefan (praznuit la 27 decembrie) si multi alti crestini au fost ucisi cu pietre.
Sfântul Timon a fost asezat de Apostoli episcop al cetatii Bastoria in Arabia, si acolo a patimit multe de la evrei si pagâni pentru predica Evangheliei. A fost aruncat intr-un cuptor aprins, dar puterea lui Dumnezeu a facut sa iasa nevatamat. O traditie occidentala spune ca sfântul Timon a murit rastignit.
Sfantul Parmena a predica cu inflacarare pe Hristos in Macedonia. A murit de o boala care l-a lovit. Dar exista si o traditie conform careia sfântul Parmena a primit cununa muceniciei cândva pe la sfârsitul domniei împaratului Traian (98-117).
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, cel din Ancira.
Acest sfânt era ostas si, fiind adus înaintea lui Cornelie
guvernatorul Ancirei, a marturisit slobod si cu îndrazneala pe Hristos.
Pentru aceasta a fost batut fara mila, si patrunzându-i gleznele l-au
târât de la cetatea Ancirei pâna la râul Sangarul, urmat si privit de
guvernator. Si acolo, bagându-l într-o racla, l-au aruncat în râu. Iar
din voia lui Dumnezeu un înger a scos la uscat racla în care se afla
sfântul sanatos, cântând psalmul acesta: "Cel ce locuieste în ajutorul
Celui Preaînalt..." Dupa aceea aflând aceasta guvernatorul si
rusinându-se, scoase sabia si se omorî singur. Iar sfântul mucenic
rugându-se si împartasindu-se cu dumnezeiestile Taine printr-un porumbel
trimis din cer si multumind lui Dumnezeu, si-a dat sufletul în mâna
îngerului cel care îl scapase din râu. Si au fost îngropate cinstitele
lui moaste în cetatea Ancirei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Acachie cel Nou.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Drosis, care, în topitoare de aur fiind aruncata, s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Irina, care era din Capadocia si se afla în Manastirea lui Hrisovalant.
Sfânta
Irina traia in Capadocia, in sânul unei familii instarite si de neam
ales, in vremea de dupa moartea imparatului iconoclast Teofil (842).
Teodora, asigurând regenta, cauta in intreaga Imparatie o sotie pentru
fiul sau, imparatul Mihail al III lea (842-867). Remarcata de trimisii
Curtii pentru frumusetea sa si pentru nobletea deprinderilor sale,
Irina fu trimisa la Constantinopol impreuna cu sora sa, care s-a
casatorit mai târziu cu imparatul Bardas, fratele Teodorei. Fiind in
trecere pe lânga Muntele Olimp din Bitinia, facu o vizita sfântului
Ioanichie cel Mare (cf. 4 noiembrie)
care o saluta prezicându-i ca avea sa devina Stareta a Manastirii lui
Hrisovalant. Providenta impiedicase casatoria ei cu imparatul si cu
inima usurata si plina de bucurie ea isi imparti averea si se retrase la
manastirea lui Hrisovalant, ctitorita de patriciul Nicetas (Nicolae),
in apropierea rezervorului de apa ce poarta numele lui Aspar, intr-un
loc placut, departe de pietele publice si de locurile zgomotoase. Cu
ocazia consacrarii in monahism, preafericita taie, odata cu podoaba
parului sau, orice legatura care o mai tinea legata de lume si se deda
cu sârguinta lucrarii ascezei, stiind ca in masura in care trupul este
slabit, omul interior se reînnoieste si se apropie de Dumnezeu.
Invesmântata cu o singura tunica, pe care o schimba o data pe an,
hranindu-se doar cu pîine si apa, se supunea de bunavoie, cu bucurie,
la tot ce i se oferea, fara sa se împotriveasca sau sa cârteasca.
Cainta ei neincetata ii umplea inima de bucurie si facea sa-i
straluceasca fata ; asemeni unui pamânt fertil, ea rodea fructele
imbelsugate ale sfintelor virtuti. Le privea pe toate maicutele ca pe
niste regine si se considera slujitoarea lor, dedându-se celor mai grele
munci pentru a le ajuta. Din gura sa nu ieseau decât cuvintele
Evangheliei sau ale Sfintilor Parinti, la care medita neincetat. Pe
când se afla de mai putin de un an in manastire, citind plina de
admiratie viata Sfântului Arsenie cel Mare (cf. 8 mai)
care se ruga de la apusul soarelui pâna a doua zi dimineata, ea se
puse sa faca asemenea. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ajunse
incet-incet sa ramâna in picioare, cu mâinile intinse in rugaciune,
toata ziua si toata noaptea. Lupta cu atâta iscusinta pentru a-si
supune trupul la aplecarea ce o avea sufletul ei catre Dumnezeu, incât
nici o uneltire diavoleasca nu putea sa o atinga. Când diavolul ii
aducea in minte marirea si usurinta vietii pe care ea o lasase in urma,
se ducea sa isi marturisesasca aceste gânduri Staretei sale
indoindu-si efortul in asceza, si astfel era pe data izbavita.La moartea Staretei, ea fu desemnata, impotriva vointei ei, sa ii urmeze si primi consacrarea de la Patriarhul Sfântul Metodie (cf. 14 iunie). Amintindu-si atunci de profetia Sfântului Ioanichie si considerând de datoria ei sa nu caute placerea ci sa "duca slabiciunile celor ce nu aveau forta ei" (Romani 15, 1), ea trai de-acum ca un inger pamântesc, prelungindu-si posturile, rugându-se toata noaptea si facând nenumarate metanii. Prin aceste mijloace ea isi atrase bunavointa lui Dumnezeu si primi atâta intelepciune încât fu in stare sa conduca nenumarate suflete pe calea Mântuirii. Ea cerea maicutelor sa nu o considere ca o stapâna, ci ca una dintre ele, care fusese pusa in slujba lor. Cu blândete si rabdare le incuraja sa se conduca in tot ceea ce infaptuiau dupa spiritul Evangheliei. Refuzând desertaciunea laudei si cinstei din partea oamenilor, pentru a nu fi renuntat la lume decât in aparenta, ele trebuiau sa se ingrijeasca sa-si pastreze nu doar curatia ci si blândetea, virtuti superioare celor ale naturii, pe care Hristos le da in dar celor care se roaga lui cu credinta. Orice reusita vor fi avut, ea le sfatuia sa o considere ca un dar al lui Dumnezeu si sa ramâna in cainta si rugaciuni de multumire neincetate. Ea le interzicea, dealtfel, sa se roage pentru sanatatea lor, caci nimic nu e mai folositor sufletului, spunea ea, decât boala acceptata cu recunostinta.
Primind de la un Înger darul de a fi vazatoare cu duhul, Sfânta era ca un Profet al lui Dumnezeu in Manastirea sa. Dupa ce se odihnea putin la terminarea slujbei de dimineata, ea le chema pe maicute una câte una si, cu multa arta si intelepciune, le ajuta sa se arate in fata lui Dumnezeu curate si fara prefacatorie, scotându-le la iveala gândurile lor cele mai tainice. Ea deveni la scurt timp renumita in toata capitala pentru virtutile sale si pentru intelepciunea cu care isi conducea comunitatea, si toate felurile de oameni, bogati si saraci, simpli si nobili, veneau catre ea pentru a-i primi sfaturile si sa se marturiseasca in rugaciunile ei. Pe toti ii invata folosul pocaintei si a convertirii care, in orice clipa, pot sa ni-l aduca pe Dumnezeu in ajutor.
Sprijinita de harul dumnezeiesc, ea facea neincetate progrese in asceza si in rugaciunea curata. In timpul Postului Mare, pâna la Pasti, ea nu mânca pâine ci doar câteva legume, o data pe saptamâna. Privegherea in fiecare noapte ii devenise la fel de naturala ca somnul pentru ceilalti oameni si ea isi petrecea toate noptile, cu mâinile intinse spre cer, cufundata in sfinte contemplatii. Uneori ramânea in aceasta stare si doua zile la rând, ba chiar o saptamâna intreaga, incât una din maicute trebuia sa o ajute sa isi lase in jos bratele amortite. Intr-o noapte o monahie privi in curte si o vazu pe Sfânta Irina in rugaciune, ridicata de la pamânt in chip minunat iar cei doi falnici chiparosi care se inaltau in curtea Manastirii isi aplecasera vârfurile lor pâna la pamânt si nu le-au ridicat decât dupa ce Sfânta i-a insemnat cu semnul Crucii. Aceasta rugaciune din noapte era inspaimântoare pentru diavoli, care isi inmulteau asalturile in timpul noptii. O data unul dintre ei arunca pe ea fitilul aprins al unei candele. Vesmintele Irinei incepura imediat sa arda. Dar ea ramase neclintita si ar fi fost arsa de vie daca o monahie, trezita de mirosul carnii si a hainelor calcinate, nu ar fi fortat usa sa intre in chilia ei. In mijlocul fumului des, ea o vazu cu surprindere pe Sfânta in flacari, in picioare si nemiscata in rugaciunea sa. Cum era deranjata de maicuta ce se straduia sa stinga flacarile, Irina isi lasa bratele in jos si ii spuse pe un ton de repros : "De ce m-ai lipsit de o asemenea bucurie prin venirea ta neasteptata ? Un Inger se tinea inaintea mea, impletindu-mi o cununa de flori nemuritoare, nemaivazute de ochiul omenesc si era gata sa ma ia când tu l-ai alungat". Iar cind maicuta smulse zdrentele de haine lipite de carnea ei, o mireasma placuta cuprinse toata Manastirea.
Alta data, un calator pe mare venit din Patmos se prezenta la Manastire si dadu Sfintei trei mere delicioase, pe care Sfântul Apostol Ioan il insarcinase sa i le inmâneze. Primul mar ii ajunse sa o hraneasca 40 de zile, timp in care gura ei raspândi o mireasma nemaiîntâlnita, pe cel de al doilea il imparti comunitatii in Joia Mare si il pastra pe al treilea ca pe un talisman de pret, zalog al bunurilor nepieritoare ale Raiului.
Cu simtul sau profetic, preafericita Irina implini un mare numar de alte minuni si prezise in mod special asasinarea lui Bardas, urmata la putina vreme de cea a lui Mihai al III-lea (867) precum si preluarea puterii de catre Vasile Macedoneanul. Ajutata de Sfântul Vasile cel Mare si de Sfânta Anastasia Farmacolitria ea vindeca pe posedati si salva pe una din rudele sale - pe care imparatul planuia sa o omoare acuzata de tradare - aparând in fata suveranului, stralucitoare si plina de marire. Imparatul Vasile isi recunoscu greseala, ceru iertare, si apoi isi arata bunavointa in ajutorul Manastirii.
Sfânta Irina ajunse la vârsta de 103 ani, pastrându-si toata prospetimea si frumusetea trupeasca, semn al frumusetii sufletului sau. Ingerul sau pazitor o prevenise cu un an inainte de ziua exacta a mortii sale si când veni ziua aceea ea isi aduna maicutele, le numi Stareta pe care o alesese Dumnezeu si dupa ce le-a incurajat sa dispretuiasca tot ce este trecator pentru a nu trai decât pentru Mirele lor prea iubit, ea inchise linistit ochii si isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Inhumata in biserica Sfântului Mucenic Teodor, mormântul sau raspândea in permanenta o aroma suava, aratând tuturor ca se facuse bineplacuta lui Dumnezeu. Pâna in zilele noastre Sfânta Irina nu a incetat sa intervina in ajutorul celor care o cheama cu incredere.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, întemeietorul Manastirii Xiropotamu din Sfântul Munte Athos.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ascultare.Iata ce fel de indrazenala dobandesc cei care, pentru Dumnezeu, sufera necazurile. Cearca-te dar, pe tine insuti, frate, in toate zilele, ca sa-ti cunosti inima ta, ce este intr-insa, inaintea lui Dumnezeu. Nu cumva ai ganduri de defaimare fata de vreun frate, sau ura, sau ocara, sau invidie, sau parere rea? Iar, de vei zice ca nu poti sa iei aminte la aceasta, apoi, nu ai purtare de grija, ca sa te cureti de otrava cea seamanata in inima ta. Adu-ti aminte de Cel ce a zis: "De nu va ierta fiecare pe fratele sau, din toata inima sa, nici Dumnezeu nu-i va ierta lui". Ca cel ce se teme sa nu mearga in gheena, acela leapada tot viclesugul din inima sa, pentru ca sfatul acesta, al vicleanului, sa nu vina asupra lui. Fii cu luare aminte, dar, ca nu cumva vreun lucru de pierzare, aurul, petrecerile sau desfatarea, sa te desparta pe tine de dragostea lui Hristos. Dumnezeului nostru slava!
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului, Parintelui nostru Teodor Studintul, despre ascultarea cu credinta la toate slujirile.
Si acestea nu le-am zi numai pentru cei ce sunt in neascultare, despre care ne-a fost noua cuvantul, ci si pentru voi toti, care ascultati, ca sa ne pazim, cu luare aminte, ca avem datoria sa indeplinim fagaduintele ce am dat inaintea lui Dumnezeu si a Sfintilor Lui ingeri. Si sa nu ne impotrivim, cu neascultare, chiar daca ceea ce ni se porunceste ar avea si primejdii. Ca asa poruncesc Parintii si, mai mult decat toti, marele Vasilie. Si, intru acest chip vietuind, nu vom muri de moartea neascultarii, ci vom trai in dreptate si vom castiga Imparatia Cerurilor, in Hristos Iisus, Domnul nostru, a Caruia este slava si iubirea, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cugetare
Privitor la bunătate, astfel grăieşte Sfîntul Nil de la Muntele Sinai:
„Fiule, nevoieşte-te pururea să te faci simplu şi blind. Să nu ai un gînd în inimă şi altul pe buze, căci viclenie şi minciună este aceasta. Să fii credincios, iar nu mincinos, căci minciuna este de la cel rău. Să nu întorci răului cu rău, ci cui îţi greşeşte iartă-i, ca şi Domnul iertător să-ţi fie ţie. Dacă te chinuie amintirea lucrurilor rele, roagă-te lui Dumnezeu pentru acel frate (care ţi-a făcut rău) din toată inima, şi amintirea răului făcut va pleca de la tine”.
Spun Părinţii cum odată un tînăr s-a
hotărît să-i slujească unui bătrîn foarte rău, ca să-i ierte Dumnezeu
lui [tînărului] păcatele lui. El a îndurat această viaţă crudă în slujba
bătrînului timp de doisprezece ani, apoi a trecut la Domnul. Un Părinte
mare şi foarte îmbunătăţit a văzut sufletul tînărului cum se roagă
înaintea Domnului în Rai pentru bătrînul cel rău, şi zice: «Doamne, aşa
cum ai avut milă de mine datorită acestui bătrîn, şi mi-ai iertat mie
păcatele mele, aşa milostiveşte-te şi către el, bătrînul, şi
mîntuieşte-1 pre el pentru mare mila Ta, şi pentru jertfa mea, a
smeritului robului Tău». După patruzeci de zile bătrînul cel capricios a
murit, şi din nou Părintele cel îmbunătăţit a avut vedenie, în care s-a
arătat şi sufletul bătrînului celui capricios odihnindu-se în
frumuseţea Raiului cereştii Împărăţii. Cît de minunată şi tainică a fost bunătatea acestui tînăr – cu adevărat, nemaivăzută!
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata mistuire a jertfei aduse de Ghedeon (Judecători 6):
- La cum îngerul Domnului a venit la Ghedeon, iar Ghedeon a alergat să aducă pîine de azime şi ied gătit ca să facă ospăţ îngerului lui Dumnezeu;
- La cum îngerul a poruncit lui Ghedeon să aşeze carnea şi azimile pe o piatră, şi să toarne zeama cărnii peste ele; şi cum îngerul Domnului, întinzîndu-şi vîrful toiagului ce îl avea în mîna sa, s-a atins de carne şi de azime şi a făcut să iasă foc din piatră, care a mistuit jertfa.
Predică
Despre întrebările iraţionale ale celor iraţionali – „Unde este făgăduinţa venirii Lui?” (II Petru 3 :4).
Aşa îndrăznesc să grăiască batjocoritorii
despre lucrurile cele sfinte ale lui Dumnezeu. Căci cei care
batjocoresc cuvintele şi lucrările lui Dumnezeu, batjocoresc de asemenea
şi făgăduinţele Lui. Noi credincioşii credem cu tărie că El va veni a
doua oară, aşa cum a făgăduit, dar batjocoritorii zic cu batjocură:
«Cînd va veni, din moment ce încă nu a venit?». Noi credem că Domnul va
veni, aşa cum a făgăduit, dar ei batjocoresc şi zic: «Unde este
făgăduinţa venirii lui?». «Iată, părinţii noştri au trăit şi au murit
aşteptînd ca El să vină,» zic ei, «şi El nu a mai venit. Voi ce faceţi,
tot mai aşteptaţi?». Da, fraţilor, noi tot îl mai aşteptăm, şi tot vom
mai continua ca să-L aşteptăm pre El. El ne-a făgăduit că va veni, şi cu
adevărat va veni. Sfîntul Apostol ne confirmă adevărul făgăduinţei
Stăpînului. Căci iată, el a auzit această făgăduinţă chiar de pe buzele
Domnului însuşi: de pe acele buze care rostesc pururea numai adevărul.
„Căci o singură zi este înaintea Domnului este ca o mie de ani, şi o mie
de ani ca o zi” (II Petru 3 :8). Cu aceste cuvinte, Sfîntul Apostol
închide gurile batjocoritorilor, şi ne învaţă pre noi răbdarea. Se vor
împlini în curînd [s-au împlinit deja] două mii de ani de cînd Domnul
ne-a făcut această făgăduinţă, şi El va veni, împlinindu-o întru putere
şi în slavă mare, răsplătind fiecăruia după faptele lui: cu mîntuire
veşnică celor credincioşi şi cu pedeapsa cea veşnică celor
necredincioşi. «Dar iată, El tot nu a venit pînă acum!» zic
batjocoritorii.
O, batjocoritorilor ignoranţi, oare sînt două mii de ani la fel de lungi pentru Dumnezeu cum sînt pentru voi? Oare nu vi se pare că înaintea lui Dumnezeu, două mii de ani sînt ca două zile? Şi oare îl sileşte pe El ceva să îşi împlinească făgăduinţele în două zile? Aflaţi că El, Cel Nemuritor, nu se grăbeşte deloc aşa cum vă grăbiţi voi, muritorii!
Voi sînteţi pururea foarte grăbiţi pentru că veţi muri foarte curînd; dar El nemuritor este, şi nu îi este teamă de moarte.
Cînd va veni, vă va afla în mormintele voastre. Trîmbiţa arhanghelului
vă va trezi iar voi vă veţi scula doar ca să vedeţi că El credincios
este. Apoi vă veţi pogorî în iadul cel întunecat al bîrfitorilor – căci
voi L-aţi bîrfit şi L-aţi calomniat pre Domnul Adevărului şi L-aţi
acuzat de minciună. Fraţilor, Dumnezeu nu vrea ca noi să facem
speculaţii despre ziua sau ceasul cînd va veni El a Doua oară pe pămînt;
El voieşte doar ca noi să credem şi să ne pregătim pentru a Doua Lui
înfricoşată Venire. Cînd va veni El, fie că ne va afla vii, sau adormiţi, noi vom vedea cu adevărat Venirea Lui. Oare nu ne este aceasta de ajuns?
O, Stăpîne Doamne Mântuitorule al
nostru, învaţă-ne pre noi răbdarea şi întăreşte-ne nouă credinţa cea
întru Tine, căci cu adevărat credem înfricoşatei Tale a Doua Veniri. Şi
cu adevărat pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!
