Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”
1 Mai
Icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată"
Până
la sfârşitul veacurilor, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se smerească
şi să-şi schimbe viaţa, iar acest proces (metanoia) este indispensabil
intrării noastre în împărăţia cerurilor. „De aceea şi noi, având
împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi
păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta
care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi la Iisus, începătorul şi
plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit
Crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui
Dumnezeu." (Evrei 12, 1-2)
Povestea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată este legată tocmai de procesul de pocăinţă.
Icoana
„Bucurie Neaşteptată" a PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu înfăţişează
acestea: într-o cameră se află o icoană a Maicii Domnului, iar lângă ea
se observă un tânăr îngenuncheat la rugăciune. Tradiţia despre
vindecarea unor tineri cu diverse boli prin intermediul acestei icoane
este amintită în cartea Sfântului Dimitrie al Rostovului, „Ploaia pe
lână" .
Un
tânăr stăpânit de un păcat greu, care totuşi avea evlavie către Maica
Domnului, s-a rugat într-o zi înaintea icoanei Preacuratei Fecioare,
înainte să se ducă şi să păcătuiască din nou. Rugăciunea sa de fiecare
zi cuprindea şi cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te, ceea ce
eşti plină de har!" În ziua aceea, după ce a rostit cuvintele, când era
pe punctul de a pleca, el a văzut că Pruncului i-au apărut răni la mâini
şi la picioare, cu sânge care curgea din ele. Dar şi chipul Maicii din
icoană se mişca, fiind ca şi viu. Îngrozit, a exclamat, căzând cu faţa
la pământ: „Stăpână, cine a făcut asta?"
Maica
Domnului din icoană a răspuns: „Tu şi alţi păcătoşi, prin păcatele
voastre, Îl răstigniţi din nou pe Fiul meu. Tu îmi spui mie milostivă,
iar după aceea mă insulţi cu faptele tale." Mişcat profund, omul acela
s-a rugat Maicii: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât
bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău
să-mi vină în ajutor!"
Maica
Domnului a rostit de două ori o rugăciune către Pruncul Hristos, vreme
în care El a rămas neclintit, dar după aceea a răspuns rugăciunii
stăruitoare a Maicii Sale: „Voi îndeplini cererea voastră. Pentru
rugăciunea voastră, păcatele acestui om sunt iertate. Lasă-l, în semn de
iertare, să-mi sărute rănile."
Astfel,
păcătosul iertat, în faţa căruia s-a arătat inepuizabila milă a Maicii
Domnului, într-un chip minunat, s-a ridicat şi a sărutat rănile
Mântuitorului cu o bucurie nespusă. Din acel moment, el a dus o viaţă
curată şi cucernică. El a primit BUCURIA NEAŞTEPTATĂ a iertării
păcatelor sale.
Acest
eveniment, consemnat de Sfântul Dimitrie al Rostovului, a inspirat pe
un credincios să realizeze icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată",
în care să apară şi un bărbat îngenuncheat în faţa Icoanei. De obicei,
în josul icoanei sunt scrise cuvintele de la începutul istorisirii: „A
fost cândva un om păcătos...".
Una
dintre aceste icoane (Bucurie Neaşteptată) se află la Moscova, în
biserica Sfântului Ilie (după ce a fost mutată prin multe biserici, din
cauza ateilor care ardeau / distrugeau bisericile respective), în zilele
de vineri cântându-se aici, de regulă, Acatistul Maicii Domnului
„Bucurie Neaşteptată". De altfel, legat de toate Icoanele renumite ca
fiind făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, s-au alcătuit Acatiste,
ce sporesc rugăciunea înaintea icoanelor respective.
Foarte
multe minuni s-au petrecut şi se petrec în legătură cu această Icoană,
atât vindecări de boli (fizice şi psihice), cât şi alungare a tristeţii
şi ajutor pentru despătimire.
Rugăciune de la sfârşitul Acatistului Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată
„O,
Prea Sfântă Fecioară, Prea Bună Maică, acoperământul a toată lumea
creştină, credincioasă solitoare şi sprijinitoare a tuturor celor ce
sunt în păcate, necazuri, nevoi şi dureri. Primeşte această cântare de
rugăciune, ce se înalţă de la noi nevrednicii robii tăi şi precum de
demult pe cel păcătos, care în fiecare zi de mai multe ori se ruga
înaintea cinstitei tale icoane, nu l-ai trecut cu vederea, ci i-ai
dăruit lui bucuria cea fără de veste a pocăinţei şi l-ai plecat pe Fiul
tău cu multă stăruitoare rugăciune spre iertarea acestui păcătos şi
rătăcit, aşa şi acum nu trece cu vederea rugăciunea noastră a
nevrednicilor robilor tăi şi roagă-L pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru ca
şi nouă tuturor, celor ce ne închinăm cu credinţă şi umilinţă înaintea
icoanei tale celei de vindecări purtătoare, să dăruiască BUCURIE
NEAŞTEPTATĂ după trebuinţa fiecăruia:
Păcătoşilor celor afundaţi în
adâncul răutăţilor şi al păcatelor şi al patimilor, înţelepţeşte a tot
lucrătoare pocăinţă şi mântuire;
Celor din necazuri şi întristări mângâiere;
Celor ce se află în nevoi şi asupriri desăvârşită scăpare de acestea;
Celor slăbiţi cu duhul şi deznădăjduiţi, nădejde şi răbdare;
Celor ce trăiesc în bucurie şi belşug, neîncetată mulţumire Binefăcătorului;
Celor nenorociţi, îndurare;
Celor
din boli şi neputinţe îndelungate şi celor părăsiţi de doctori,
vindecare neaşteptată şi întărire a celor cu mintea pierdută din boală;
Întoarcerea şi reînnoirea minţii celor ce pleacă la viaţa cea veşnică şi nesfârşită;
Amintire a morţii, umilinţă şi zdrobirea minţii pentru păcate, duh treaz şi nădejde tare spre îndurarea Judecătorului.
O,
Doamnă Preasfântă, milostiveşte-te spre toţi cei ce cinstesc întru tot
Sfânt numele tău şi tuturor arată-le atotputernicul tău acoperământ şi
sprijineală. Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor cel mai
de pe urmă vieţuiesc în dreaptă credinţă şi arată cinstită petrecere,
pe cei răi, buni îi fă, pe cei rătăciţi, pe calea cea dreaptă
povăţuieşte-i, la orice lucru bun şi plăcut Fiului tău, ajută-i; orice
lucru rău şi potrivnic lui Dumnezeu strică-l, celor ce se află în
nedumerire trimite-le lor din cer ajutor nevăzut şi înţelepţire, de
ispite, sminteli şi pierzare scapă-i; de toţi oamenii cei răi şi de
vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi apără-i şi păzeşte-i, cu cei ce
călătoresc, împreună călătoreşte; celor din lipsuri şi din foamete, fii
hrănitoare, celor ce nu au acoperământ şi adăpost, fii acoperământ şi
scăpare, celor goi dă-le îmbrăcăminte, celor obijduiţi pe nedrept şi
prigoniţi sprijineală; pe cei ce rabdă clevetire, batjocură şi hulă,
îndreptează-i în chip nevăzut, pe clevetitori şi hulitori mustră-i
înaintea tuturor, celor ce se duşmănesc cu înverşunare dăruieşte-le pace
fără de veste şi nouă tuturor dragoste unuia către altul, pace, evlavie
şi sănătate cu îndelungare de zile.
Căsniciile în dragoste şi unire
le păzeşte, pe soţii care se află în duşmănie şi despărţire împacă-i,
uneşte-i unul cu altul şi pune-le lor dragoste nestricată, maicilor
născătoare de fii dăruieşte-le grabnică dezlegare, pe prunci îi creşte,
pe cei tineri înţelepţeşte-i şi deschide-le lor mintea spre primirea
oricărei învăţături folositoare, povăţuieşte-i spre frica de Dumnezeu,
înfrânare şi iubire de osteneli; pe cei de un sânge, prin pace şi
dragoste îi izbăveşte de ceartă şi de vrăjmăşii, pentru orfanii cei fără
de mamă fii Maică; de tot păcatul şi de toată spurcăciunea îi
îndepărtează şi spre toate cele bune şi plăcute lui Dumnezeu îi învaţă,
iar pe cei înşelaţi şi căzuţi în păcat şi necurăţie, curăţindu-i de
spurcăciunea păcatului, scoate-i din adâncul pierzării; văduvelor fii
mângâietoare, toiag bătrâneţilor fii, de moartea cea fără de veste şi
fără de pocăinţă pe noi, pe toţi, ne izbăveşte şi ne dăruieşte nouă
tuturor sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de durere, neruşinat, cu
pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos.
Pe
cei mutaţi întru credinţă şi pocăinţă, din viaţa aceasta a noastră, fă-i
să locuiască împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, pentru cei ce s-au
sfârşit de moarte năpraznică, roagă-L pe Fiul tău, milostiv să le fie
şi pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul
tău pentru odihna lor, singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca
toţi, în cer şi pe pământ, să te cunoască pe tine ca pe o sprijinitoare
neînfruntată a neamului creştinesc şi, cunoscându-te, să te slăvească pe
tine şi prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără de început al Său Părinte şi
cu Cel de o fiinţă Duhul Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin."
Troparul cuvioasei
Intru tine maica, cu osardie s-a
mantuit cel dupa chip; ca luand crucea ai urmat lui Hristos; si lucrand
ai invatat sa nu se uite la trup, ca este trecator; ci sa poarte grija
de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii
impreuna se bucura, cuvioasa maica Isidora, duhul tau.
Paladie, scriitor bisericesc, povesteşte istoria sfintei Isidora, cea
care se făcea pe sine nebună pentru Hristos (prăznuită la 1 mai),
într-o mănăstire din Egipt, în secolul al VI-lea:
În
Tavenia este o mănăstire de maici ca de patru sute, de cealaltă parte a
bărbaţilor, în care era o fecioară, care pentru Hristos să prefăcea că
este nebună, anume Isidora, smerindu-se şi defăimându-se. Pentru
aceasta într-atât se îngreţoşau toate surorile încât nici măcar nu
mâncau cu dânsa. Şi acest lucru cu bucurie l-a primit fecioara. Şi era
fapta cea bună a ei în mănăstire foarte folositoare căci toată slujba o
făcea; tuturor ca o roabă supunându-le, la toată biruinţa lor şi cu
toată blândeţea. Aşadar, era fecioara ca un burete al soborului, precum
Dumnezeu a zis:
cel ce voieşte să
fie mare, să fie tuturor slugă (Mat. 20, 27 ; Marcu 10, 44). Şi oricui i
se pare că este înţelept, nebun să se facă (I Corinteni 3, 18). Chipul
călugăresc al celorlalte era tunderea, fiindcă avea culionul pe cap.
Iar aceasta cu o cârpă legându-şi capul făcea slujba. Dar nici una din
cele patru sute, nu a văzut-o mâncând vreodată, nici bucăţică de pâine
luând, ci fărîmiturile meselor cu buretele adunându-le şi oalele
spălându-le, cu acestea se îndestula, niciodată încălţându-se. N-a
ocărît niciodată pe nimeni, n-a cârtit, n-a grăit grai mic sau mare,
măcar că era ocărâtă şi îmboldită şi blesteme primea şi multora le era
urâtă. Pentru această prea cuvioasă a venit un înger la sfântul Pitirun,
bărbat preaiscusit şi pustnic îmbunătăţit şi i-a zis: de ce cugeţi
înalt pentru isprăvile tale, ca un cucernic şi care şezi într-acest loc?
Vrei să vezi femeie mai cucernică decât tine? Du-te la mănăstirea de
maici a tavenisioţilor şi vei afla acolo fecioară, care are diademă pe
cap! Aceea este mai bună decât tine. Căci cu atâta gloată luptându-se şi
în felurite chinuri tuturor robind, niciodată nu şi-a lăsat mintea ca
să se depărteze de Dumnezeu, măcar că toate se îngreţoşează de dânsa.
Iar tu şezând aici, cetăţile cu mintea le năluceşti, cel ce niciodată
n-ai văzut lume. Deci sculându-se marele Pitirun, a venit la Tavene şi
se ruga părinţilor să treacă la mănăstirea maicilor. Deci, ca pe unul ce
era părinte cinstit şi în nevoinţă îmbătrânit, cu îndrăzneală l-au
băgat înăuntru, după ce a trecut râul. Şi după ce s-au rugat ei lui
Dumnezeu, a cerut marele Pitirun să vadă la faţă toate fecioarele. Toate
venind la mijloc, aceea nu se arăta. Le-a zis lor Pitirun:
aduceţi-mi-le pe toate! Iar ele zicând că au venit toate, le-a zis lor:
lipseşte una, pe care mi-a arătat-o îngerul. I-au zis lui: una avem la
bucătărie şi este nebună. Zis-a marele Pitirun: aduceţi-o şi pe aceea
şi lăsaţi-o să o văd! Iar ea nu s-a supus, simţind pricina. (Că poate i
s-a descoperit şi ei). Deci o târau cu de-a sila, ducând-o şi zicând:
sfântul Pitirun voieşte să te vadă, (că era renumit acesta). După ce au
adus-o, a văzut marele Pitirun faţa ei şi cârpa care era pe cap şi pe
frunte. Şi căzând la picioarele ei, i-a zis: blagosloveşte-mă, maică!
Căzând şi ea la picioarele lui, zicea: blagosloveşte-mă, tu, bunul meu
părinte! Şi văzând aceasta, toate s-au spăimântat, zicînd lui: avvo, nu
te face de ocară, că este nebună. Le-a zis lor tuturor sfântul: voi
sunteţi nebune; iar aceasta este mai bună şi decât mine. Este Amma,
adică maică duhovnicească. Şi mă rog lui Dumnezeu, să mă aflu vrednic cu
dânsa în ziua judecăţii. Acestea auzind, au căzut la dânsul toate
plângând şi mărturisindu-se, cu ce feluri de chinuri o mâhneau pe sfânta
aceasta. Şi una zicea: eu de-a pururea o ocăram. Alta: eu de chipul ei
cel smerit râdeam. Şi alta: eu lăturile străchinilor de multe ori
deasupra ei le vărsam. Alta iarăşi: eu am bătut-o. Şi alta: eu pumni
i-am dat. Alta: eu muştar de multe ori în nas i-am pus. În scurt, toate
felurile de ocări le-au vestit că au făcut asupra ei. Deci, primind
mărturisirea lor sfântul Pitirun şi rugându-se pentru dânsele împreună
cu ea şi mult rugând pe cinstita lui Hristos roabă, să se roage pentru
dânsul, aşa a ieşit. Iar acea cinstită de Dumnezeu şi cuvioasă, de toate
fiind foarte respectată şi slăvită, nesuferind slava şi cinstea cea de
la toată frăţimea şi îndreptările fiecăreia, peste puţine zile a ieşit
din mănăstire. Dar unde s-a dus, sau unde s-a ascuns, sau unde s-a
săvârşit, nimeni nu a cunoscut. Sfanta Isidora se presupune ca s-a mutat
la Domnul in jurul anului 365.
Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne si ne mantuieste pre noi. Amin
Putem sa o imitam pe Sfanta Isidora?
Asa trebuie sa gandeasca fiecare crestin. Sa fie gata sa accepte
ceea ce ingaduie Dumnezeu. Dumnezeu va ingadui fiecaruia dupa dupa
masura lui. Dar toti trebuie sa avem aceeasi smerenie. Daca ai
smerenie, nici complexe nu poti avea, nici altceva. Sfanta Isisdora nu a
avut complexe de inferioritate. Ea venise sa se nevoiasca.
Sa nu-mi spuneti : “Ei, parinte, putem face noi cum a facut Sfanta
Isidora?” Nu faceti, dar fiecare om trebuie sa treaca prin astea. Cand
va lua lucrurile astfel, sentimentele de inferioritate vor pleca de la
el, iar defectele lui vor fi harisme si-l vor ajuta. Unii dintre
mucenici doreau mult sa muceniceasca si iconomia lui Dumnezeu ii
conducea repede la mucenicie. Asa si omul. Trebuie sa se bucure de
defectele lui si sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru ca acestea sunt
margaritarele pe care le detine.
Sufletul meu, Temnita mea (Arhim. Simeon Kraiopoulos)
• Pomenirea Sfântului Prooroc Ieremia
Sfîntul Prooroc Ieremia a trăit cu
aproximativ şase sute de ani mai înainte de Mîntuitorul Hristos, în
satul Anathoth, nu departe de Ierusalim. El a început să proorocească de la vîrsta de cincisprezece ani, în timpul împăratului losia. El predica pocăinţa către rege şi către nobilii săi, către prorocii cei mincinoşi şi către preoţii templului. În
timpul domniei regelui losia, Proorocul Ieremia a scăpat ca prin
urechile acului de moartea pe care i-o doreau mîinile ucigaşe ale
nobililor înnebuniţi de ură împotriva lui. Privitor la regele lohiachim,
el a proorocit că înmormîntarea acestuia va fi ca îngroparea unui
măgar, adică, că după ce va muri trupul lui va fi aruncat în afara
zidurilor Ierusalimului, apoi tîrît pe pămînt, fără cinstea unei
îngropări omeneşti. Din pricina acestei proorocii marele prooroc a fost
aruncat în temniţă. Neputînd să scrie în temniţă, proorocul Ieremia 1-a
chemat pe Baruh, fiul lui Neria, care, stînd la fereastruica închisorii,
scria ceea ce dicta marele prooroc. Cînd această proorocie a fost
citită în urechile regelui acesta a smuls furios hîrtia din mîinile
cititorului şi a aruncat-o în foc. Dar Pronia Dumnezeiască 1-a mîntuit
pe Ieremia de închisoare, iar cuvîntul lui proorocesc s-a împlinit
întocmai cu regele lehoiachim. Despre regele leconia, fiul lui
lehoiachim, regele din Iuda, Ieremia a proorocit că va fi luat rob în
Babilon împreună cu toată casa lui şi că va muri acolo. Toate acestea
s-au împlinit la scurt timp după ce prorocul şi-a rostit cuvîntul. In
timpul regelui Zedechia, Ieremia şi-a luat un jug în jurul gîntului şi a
umblat prin Ierusalim, prorocind căderea lui şi robia babiloniană.
Ieremia le-a scris după aceea captivilor din Babilon, vestindu-le să nu
nădăjduiască întoarcere grabnică acasă, la Ierusalim, căci captivitatea
lor se va prelungi pînă la şaptezeci de ani, ceea ce s-a întîmplat
întocmai. In valea Tofeth de lîngă Ierusalim [Valea Măcelului], unde
iudeii îşi aduceau proprii lor copii jertfe idolilor, Ieremia a luat un
vas de lut în mîinile lui şi 1-a spart la pămînt înaintea poporului,
proorocind prin aceasta curînda zdrobire şi umilire a regatului ludeei.
Babilonienii au capturat la scurt timp după aceea Ierusalimul, 1-au ucis
pe regele Zedechia, au jefuit şi au trecut cetatea prin ascuţişul
săbiei, şi au tăiat capetele unei mari mulţimi de iudei în Valea Tofeth,
chiar pe locul în care aceştia îşi omorîseră copiii ca jertfe criminale
aduse idolilor, şi chiar la locul unde Ieremia sfârîmase vasul
olarului. Ieremia împreună cu leviţii, au luat Chivotul Legămîntului din
Templu şi 1-au dus la Muntele Nebo, acolo unde murise Moise, şi 1-au
ascuns într-o peşteră. Dar focul Templului Ieremia 1-a ascuns într-o
fîntînă adîncă. Ieremia după aceea a fost silit de nişte iudei să meargă
cu ei în Egipt, unde proorocul a trăit timp de patru ani, ca după aceea
să fie omorît cu pietre de conaţionalii lui. Egiptenilor Ieremia le-a
prorocit căderea idolilor lor şi sosirea Fecioarei împreună cu Pruncul
ei în Egipt. Există o tradiţie după care însuşi împăratul Alexandru cel
Mare a cercetat mormîntul Prorocului Ieremia, după care a dat porunca
strămutării moaştelor Proorocului şi a îngropării lor la Alexandria.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Acachie pantofarul
Acest sfint Acachie era din satul
Neohorion de lîngă Tesalonic. Maltratat cumplit de către stăpînul lui la
Serres, Acachie a trecut la mahomedanism. Mai tîrziu, pocăindu-se cu
amar şi luînd asupră-şi chipul monahicesc, al a vieţuit la Muntele Athos
la Mîntăstirea Hilandar. Biata lui maică, o femeie săracă şi iubitoare
de Hristos, 1-a povăţuit astfel: „Aşa cum
de bună voia ta te-ai lepădat de Domnul, aşa acum trebuie tot de bună
voia ta să iei asupră-ţi cu curaj mucenicia pentru El.” Fiul a
urmat sfatul maicii lui. Cu binecuvîntarea Părinţilor de la Sfîntul
Munte, Acachie a călătorit la Constantinopole, unde turcii 1-au prins şi
i-au tăiat capul în ziua întîia a lunii mai, în anul 1816. Sfîntul cap
al acestui cuvios mucenic se păzeşte în Mînăstirea Sfîntul Pantelimon
din Sfîntul Munte Athos.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Pafnutie din Borovsk
Pafnutie fusese fiul unei mari căpetenii
tătare, care mai tîrziu a trecut cu toată inima la credinţa creştină. La
vîrsta de douăzeci de ani el a fost tuns monah, trîind în acest chip
într-o mînăstire pînă la vîrsta de nouăzeci şi patru de ani, cînd a
răposat întru Domnul. Pafnutie a fost în
tot timpul vieţii lui feciorelnic şi mare nevoitor, din care pricină a
fost învrednicită de Dumnezeu cu darul facerii de minuni şi al
străvederii. Sfîntul Cuvios Pafnutie a trecut la Domnul la anul 1478.
Sinaxar 1 Mai
Ziua întâi, pomenirea sfântului prooroc Ieremia.
Acesta
din pântecele mamei sale s-a sfinţit, şi era sfânt Domnului şi prooroc,
trăgându-se din Anatot. După ce a fost robit Ierusalimul de către
Nabucodonosor, împăratul Babilonului, el s-a coborât la Dafne în Egipt
şi acolo proorocind a fost ucis cu pietre de poporul lui Israel. Şi
murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că
egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el. Fiindcă prin rugăciunea
lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea
fuseseră omorâte şi fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le
numesc efot, iar elinii crocodili. Pentru aceasta creştinii din acele
părţi, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul
proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de muşcările aspidelor. Se
spune că Alexandru Macedon stând deasupra mormântului proorocului, şi
aflând cele despre el, i-a mutat moaştele în Alexandria.
Deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului, că va să se facă un semn,
adică au să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din
pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară. Şi
pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză, şi
punând un prunc în iesle, i se închină. Despre aceasta fiind întrebaţi
de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi,
şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios prooroc, şi că aşteaptă
sfârşitul tainei. Şi spun despre proorocul acesta că mai înainte de
prădarea Templului a luat chivotul legii şi cele ce erau în el, şi a pus
de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis către cei ce erau
acolo: "S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai
cu putere, şi va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate
neamurile la lemn". Şi a zis că nimeni în afară de Aaron preotul, nu va
putea scoate chivotul acesta şi că nimeni nu va deschide tablele care
sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre prooroci, în afară de Moise
alesul lui Dumnezeu.
Iar la înviere întâi se va ridica chivotul şi va ieşi din pământ, şi
va fi pus în muntele Sinai, şi se vor aduna toţi sfinţii acolo,
aşteptând pe Domnul, şi fugind de vrăjmaşul care va căuta să-i omoare.
Iar în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu şi s-a
făcut tiparul literelor ca o cioplitură de fier. Şi nor luminos îndată a
acoperit numele acela. Şi nu va putea nimeni să chibzuiască locul, şi
nici nu va putea să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea.
Însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi chivotul de Veseleil
între doi munţi, unde zac Moise şi Aaron. Şi se arată noaptea norul ca
lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum israelitenilor li
se arăta norul noaptea şi-i lumina.
Proorocul Ieremia era bătrân de ani, mic la statul trupului, barbă având
din sus lată şi jos îngustă. Şi se face soborul lui în biserica
sfântului apostol Petru, care este aproape de biserica cea mare.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului
mucenic Vatá Persul, care de sabie s-a săvârşit în timpul prigoanei lui
Sapor al II-lea, împăratul perşilor şi închinător al focului.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Filozoful, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Isidora, nebuna în Hristos, de care vorbeşte şi Paladie în a sa Istorie lausiacă.
Sfanta Isidora, cea Nebuna-pentru-Hristos, s-a nevoit in Manastirea
Tabenna din Egipt in timpul secolului al VI-lea. Prefacandu-se nebuna,
ea se comporta ca o persoana anormala, care nu statea la masa cu
celelalte maicute din manastire. Unele o priveau cu mila dar Isidora a
indurat acestea cu rabdare si smerenie, multumind lui Dumnezeu pentru
toate.
Ea facea cele mai urate si murdare munci de la bucatarie si din toata
manastirea. Isi acoperea capul cu o carpa si in loc de mancare gatita,
se hranea cu spalaturile ramase in oalele murdare. Ea nu s-a maniat
niciodata, nu a spus nici o vorba jignitoare nimanui, nu a cartit
niciodata impotriva lui Dumnezeu sau a vietuitoarelor manastirii,
folosind mult tacerea.
Odata, un calugar din desert, Sf. Pitirim, a avut o viziune in care i-a
aparut ingerul Domnului care i-a spus sa mearga la manastirea Tabenna
unde va vedea o maicuta care umbla cu o carpa pe cap. Ea slujeste
tuturor cu dragoste si indura mila lor fara sa se planga iar inima si
gandurile ei sunt numai la Dumnezeu. "Dar tu, care stai in
singuratate, ai ganduri care zboara deasupra intregii lumi."
Parintele s-a pornit spre manastirea Tabenna dar nu a gasit-o printre
maicute pe cea despre care i s-a spus in vedenie. Dar ele au dus-o pe
Isidora la sfant, considerand-o demonizata. Aceasta a cazut in genunchi
in fata lui cerand binecuvantare dar Sf. Pitirim s-a inchinat pana la
pamant cerandu-i ei sa-l binecuvanteze mai intai.
Maicutele au ramas uimite de cele intamplate si sfantul le-a raspuns
urmatoarele: "In fata lui Dumnezeu Isidora este mult mai sus decat noi
toti!" Auzind acestea ele s-au cait si au marturisit ca s-au
comportat necuviincios cu aceasta sfanta maicuta, cerand iertare pentru
fapta lor.
Sfanta Isidora, stanjenita ca a fost descoperita in lucrarea ei, s-a
ascuns intr-un loc nestiut de nimeni si se presupune ca s-a mutat la
Domnul in jurul anului 365.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sava, care s-a săvârşit fiind spânzurat în smochin.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor măriţilor
trei noi cuvioşi mucenici: Eftimie, ce se trăgea cu neamul din Demiga
Peloponesului, şi în Constantinopol la anul 1814, la douăzeci şi două
martie în Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit; a lui Ignatie cel
ce se trăgea din Zagora veche şi în Constantinopol, în acelaşi an, la
opt octombrie, prin sugrumare s-a săvârşit; şi a lui Acachie, cel ce se
trăgea din Tesalonic şi în Constantinopol la anul 1815, la întâi mai,
prin sabie s-a săvârşit.
Se săvârşeşte pomenirea acestor trei sfinti noi-mucenici în cinstitul
lor mucenicesc locaş ce se află la Schitul cinstitului Înaintemergător
de la Manastirea Sfântul Pantelimon din Muntele Atos, unde se gasesc si
capetele mucenicilor.
Sfântul noul mucenic Eftimie este pomenit aparte si in ziua de
22 martie. Iar sfântul noul-mucenic Ignatie este pomenit aparte în ziua de
8 octombrie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Luna lui mai in ziua intai:
pomenirea Sfantului Prooroc Ieremia (sec. VI i.Hr.).
Acest
Sfant si Mare Prooroc Ieremia era evreu si a trait in vremea vechiului
testament, sub patru regi din tara lui Iuda: Iozie, Ioachim, Iehonia si
Sedechia (612-586 i.Hr.). El era din Anatot, orasel din Iuda tribul lui
Vesiamin, si a fost de neam preotesc, iar tatal lui se numea Hilkia
preotul. Si era un tanar ca de 20 de ani, cand Dumnezeu l-a chemat la slujirea
prooroceasca, ca era ales pentru aceasta inca din pantecele maicii sale.
Din cartea ramasa de la el, care se
afla in Biblie, se vede ca Ieremia a trait in vremea celor mai tulburari
din istoria evreilor, vremea cand se pregatea daramarea Templului si a
Ierusalimului si ducerea poporului evreu in robia Babilonului. Aceste fapte
s-au petrecut o data cu navalirea vestitului Nabucodonosor, marele imparat
chaldeu al Babilonului (604-597). Si robia avea sa dureze vreme de 70 de
ani.
Doua mari imparatii voiau atunci sa
puna stapanire asupra poporului ales: Babilonul lui Nabucodonosor si Egiptul
faraonului Necao. Iar cuvantul lui Dumnezeu, pe care Ieremia trebuia sa-l
vesteasca, era: intai, sa aiba toti supunere cinstita fata de Nabucodonosor,
care este "slujitorul lui Dumnezeu" pentru curatirea faradelegilor poporului
ales si pentru mantuirea lui, iar, al doilea, toti sa fuga de orice legatura
cu Egiptul. Dar, pentru acest cuvant, Ieremia a fost socotit tradator,
vandut Babilonului. Si, de aici, a pornit tot chinul profetului si toata
lupta sa cu neincrederea poporului in cuvantul lui.
A fost condamnat la moarte: "Cu moarte
sa moara, cela ce spune unele ca acestea." Cand regele a citit cuvintele
lui Ieremia, scrise de Baruh, ucenicul acestuia, cartea a fost rupta in
bucati si aruncata in foc. Adeseori Profetul a fost inchis in temnita,
cu picioarele in butuci, sau aruncat in fantana cu noroi, pana la gat.
A avut insa si aparatori, care de mai multe ori l-au scapat de la moarte.
Cand bogatii si capetenile iudeilor
au fost dusi in robia Babilonului, Ieremia a ramas aproape de poporul sarac,
pe pamantul pustiit al tarii, indepartand toate cinstirile, cu care il
imbia regele cuceritor. Iar, dupa uciderea lui Godolias, omul Babilonului,
in Ierusalimului daramat, cand poporul a fugit in Egipt, de frica razbunarilor,
Proorocul s-a dus si el acolo, nevrand sa se desparta de poporul sau.
Ieremia a luat parte la innoirea vietii
religioase a poporului sau, inceputa sub regele Iozia, in anul 621, dupa
descoperirea Deuteronomului in templu si dupa citirea lui in auzul tuturor.
Pe langa alte scrieri, alcatuite prin ucenicul sau Baruh, Proorocul a descris,
ca un martor, care a vazut cu ochii lui, cu multa jale, daramarea Templului
si a Ierusalimului si robia babilonica, dar si timpurile de lumina ale
venirii lui Mesia, a Carui imparatie o vedea ca pe un nou, asezamant, scris
nu pe table de piatra, ci pe tablele vii ale inimii, iar pe Mesia, ca pe
un sol trimis al lui Dumnezeu, sa faca dreptate pe pamant.
Cand si unde si-a sfarsit zilele, nu
se stie. Traditia ne spune ca ar fi fost ucis cu pietre de evreii fugiti
in Egipt. A propovaduit cuvantul lui Dumnezeu, cam cincizeci de ani, si
a mai fost numit "Proorocul dreptatii lui Dumnezeu."
Intru aceasta zi, cuvant despre dragostea cea adevarata,
pentru care Dumnezeu iarta pacatele.
Doi
frati au mers impreuna la un targ ca sa-si vanda lucrul mainilor lor. Si
daca au intrat in targ, s-au despartit unul de altul. Iar unul, cu mestesugul
si indemanarea diavolului, s-a inselat si a cazut in pacatul desfranarii.
Si, dupa aceea, aflandu-l pe el fratele si insotitorul sau, i-a zis lui:
"Sa mergem, frate, la locul si la chiliile noastre." Iar el a zis: "Eu,
frate, nu voi merge astazi cu tine." Iar, fratele, auzind acest cuvant,
s-a minunat si l-a intrebat, zicand: "Pentru ce, frate, zici ca nu vei
merge cu mine?" Iar el a oftat si i-a spus lui, zicand: "Eu frate, dupa
ce te-ai dus tu si te-ai despartit de mine, am cazut in pacatul desfranarii
si, pentru asta, nu voi merge acum cu tine la chilia mea." Iar fratele,
auzind acestea si vazandu-l foarte mahnit, necajit si deznadajduit, si
vrand sa-i scoata sufletul lui din pieirea deznadejdei, i-a zis lui: "Frate,
si eu, daca m-am despartit de tine, am cazut in acelasi pacat. Pentru aceasta,
dar, frate, sa mergem degraba la chiliile noastre si cu osardie sa ne pocaim
si Dumnezeu ne va ierta noua greseala si pacatul nostru."
Si asa, ascultand, fratele a mers la
chilia sa. Deci, mergand la duhovnic, si-au marturisit amandoi impreuna
caderea lor in pacatul desfranarii. Iar barbatul le-a dat lor canon de
pocainta. Iar, ei, cu dragoste primind canonul, se rugau amandoi unul pentru
altul. Si, vazand Dumnezeu silinta si osteneala pe care o facea fratele
ce nu cazuse in pacat, pentru mantuirea si dragostea fratelui sau, peste
putine zile, a iertat pacatul lui. Si a instiintat Dumnezeu pe batranul
ca, pentru multa dragostea fratelui, ce n-a gresit, s-a iertat pacatul
celui ce a gresit.
Iata, fratilor, aceasta este dragostea
cea adevarata, ca sa-si puna cineva sufletul pentru mantuirea fratelui
sau.
Intru aceasta zi, cuvant din cartea Sfantului Ieremia
Proorocul despre calea cea placuta lui Dumnezeu, pe care umbland ne vom
mantui.
Asa
zice Domnul: "Iata, am dat inaintea ochilor vostri calea vietii si calea
pierzarii; pe care veti voi, pe aceea veti merge. Sa cunoasteti, dar, cursele
diavolului si departe de ele sa umblati. Tuturor vaduvelor si saracilor
sa nu le faceti rau. Iar, de-i veti asupri cu nedreptate si de vor striga,
suspinand, aceia, catre Mine, ii voi auzi pe ei si Ma voi mangaia asupra
voastra, si va voi pierde pe voi cu sabia si vor fi femeile voastre vaduve
si fiii vostri saraci. Ci, sa fiti, spre cei saraci, ca niste parinti,
si, spre vaduve, ca niste soli ai lui Dumnezeu, ca, printr-insii sa intrati
in calea vietii vesnice, intru Imparatia Cerului", asa a zis Domnul. Iar
voi, ascultati-ma pe mine, ca fiecare sa ierte pe fratele sau si pe aproapele
sau.
Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui
nostru Teodor Studitul, ca, intru nevointa si cu grija, sa traim toata
viata noastra.
Fratilor
si parintilor, fiindca ne-am invrednicit, cu darul lui Dumnezeu, a petrece
praznicul Sfintelor Pasti, pentru aceea sa ne apropiem, iarasi, de lucrul
nostru. Intai, sa ducem mai departe nevointa noastra, iar, al doilea, sa
avem de-a pururea inaintea ochilor nostri mantuitoarele Patimi, Rastignirea,
Ingroparea si Invierea. Ca, prin indeletnicirea cu ele, neprinsi si nebiruiti
sa fim de patimi. Iar, chiar daca am fi prinsi si robiti, candva, din neluare
aminte, indata sa privim in sus, la Iisus cel rastignit si Domnul slavei
si, indata, va rasari vindecarea sufletelor nostre, fiindca, de demult,
si Israel, cand era muscat de serpi, cautand la sarpele cel de arama, s-a
tamaduit.
Si stiti ca gandurile rele, ca niste
serpi ne musca si varsa venin si otrava in sufletul nostru. Pe acest venin,
se cuvine, cu toata puterea si sarguinta noastra, indata ce se va ivi,
sa-l varsam, ca, daca zabovim, sa nu se faca mai cumplita rana. Vedeti
ca primavara este nascatoare si inmultitoare de viata. Trupul pofteste
impotriva duhului si duhul impotriva trupului. Si sporirea unuia se face
celuilalt scadere. Deci, sa cautam masurata hrana, bautura si somn si toate
celelalte trupesti lucruri sa le iconomisim, ca nu cumva pe suflet sa-l
silniceasca si sa-l stapaneasca, ci, el sa aiba biruinta asupra trupului.
Cel ce alearga in arena de lupta nu se numeste biruitor, daca alearga numai
unul sau doua stadii, ci daca va savarsi toata alergarea. Deci, si noi,
nu numai cand vom savarsi postul cel de patruzeci sau cincizeci de zile,
vom putea sa scapam de cursele diavolului, ci, de vom avea grija si nevointa,
toata viata noastra. Ca, pentru biruinte, plata vom lua.
Pentru aceea, o, fratilor, sa ne nevoim,
nevointa cea buna, si, inca sa asudam pentru fapta cea buna, sa trudim
si sa necajim trupul, sa robim pe omul cel dinafara, sa supunem si sa biruim
patimile, totdeauna, Jertfa Domnului Iisus, in trupul nostru purtand-o,
si ceasul mortii in noi avandu-l. Ca acum si noi, negresit, vom muri, precum
si parintii si fratii nostri, si ne vom muta din lumea de aici, si ne vom
duce in locuri straine si vom vedea lucruri pe care niciodata nu le-am
vazut. Ca infricosator, si plin de toata spaima, pentru cel ce are minte,
este cuvantul ce se graieste din Scriptura. Drept aceea, cutremurati si
infricosati de-a pururea sa fim, infranandu-ne simturile de la auzirea
desarta, de la vederea vatamatoare si de la toata mestesugirea cea rea,
daruindu-ne cu toata fiinta noastra Sfantului Dumnezeu. Ca, bine placandu-I,
mostenitori sa ne facem si vesnicelor bunatati, intru Hristos Iisus Domnul
nostru, Caruia se cuvine slava si stapanirea, impreuna cu Tatal si cu Sfantul
Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Prooroc Ieremia
Sfîntul Prooroc leremia cel feciorelnic
Descoperă poporului tainele lui Dumnezeu.
Poporului ce se înstrăinează de la a Lui lege
leremia îi strigă cu lacrimi şi cuvinte aspre
Cuvinte ca o flamură de foc;
Cuvintele Proorocului ard pe cei păcătoşi,
Iar pe drepţi îi luminează.
Lacrimile lui lacrimi de maică sînt,
Cu care maica îşi plînge pruncii ce-i mor.
Prorocul vede de mai înainte toate:
Pedeapsa Domnului vine peste popor.
Pedeapsa Domnului este însutit meritată,
Mila Domnului în dreptate plină de urgie se preface.
Proorocul strigă cu lacrimi şi cuvinte aspre,
Chemîndu-ipe păcătoşi la pocăinţă.
Dar poporului îi place după căpeteniile cele fărădelege
Să umble,
Căpetenii care de proorocul Domnului îşi bat joc,
Iar cuvintele lui le numesc minciună.
Dar proorocul fără ostenire strigă,
El cuvintele sale cu suferinţe le pecetluieşte.
Ucigaşii pe Prooroc îl omoară
Dar numele lui cu atît mai vestit îl fac.
Cuvintele Proorocului se împlinesc toate,
Căci împărăţia nelegiuirii piere,
Iar Proorocul este proslăvit.
Cugetare
Cuviosul Pafnutie din Borovsk a zis
ucenicilor săi că sufletul omului şi lucrările lui ascunse se cunosc
limpede din ochii şi privirea lui. Acest lucru a părut de mirare
ucenicilor, pînă cînd cuviosul le-a arătat din belşug, cu fapta,
adevărul cuvintelor lui.
Văzînd mai dinainte soarta oamenilor,
Cuviosul Pafnutie a văzut-o mai dinainte şi pe a lui însuşi. Cu o
săptămînă mai înainte de sfîrşitul lui, încă în deplină sănătate
aflîndu-se el, Cuviosul a proorocit că în următoarea joi el va pleca din
această lume. Sosind acea zi de joi, Cuviosul a strigat cu bucurie:
„Iată ziua Domnului, bucuraţi-vă, popoare! lată ziua cea mult aşteptată a sosit!”
Iată ce fel este moartea drepţilor, a
oamenilor sfinţi! A oamenilor care, în toată viaţa lor, cugetă neîncetat
la ceasul despărţirii sufletului de trup şi al şederii înaintea
Judecăţii Domnului!
Luare aminte
Să luăm aminte la înălţarea Domnului nostru lisus Hristos:
- La cum înaintea ucenicilor care încă priveau la cer, au apărut doi îngeri;
- La cum aceşti îngeri au vestit că Domnul va veni din nou în acelaşi fel în care ucenicii L-au văzut înălţîndu-Se.
Predică
Despre puterea cuvîntului lui Dumnezeu – „Cuvîntul Meu nu este el, oare, ca un foc, zice Domnul, ca un ciocan care sfărîmă stînca?” (Ieremia 23: 29)
Da, Doamne, cuvîntul Tău cu adevărat foc
este; el este foc care îi încălzeşte pe cei drepţi şi îi arde pe cei
păcătoşi. Cu adevărat, cuvîntul Tău ca un ciocan este: ca un ciocan ce
înmoaie împietrirea inimii celui credincios şi sfărîmă în pulbere inima
păcătosului care nu vrea să se pocăiască.
„Oare, nu ardea în noi inima noastră cînd
ne vorbea pe cale şi cînd ne tîlcuia Scripturile?” (Luca 24: 32), au
întrebat apostolii după ce au grăit cu Domnul înviat.
Cînd
inima omului are o aşezare bună, ea arde la cuvîntul Domnului; ea se
topeşte de bunătate şi creşte de bucurie şi de iubire. Dar cînd inima
omului are o aşezare rea, fiind împietrită de păcat, atunci ea se arde
la cuvîntul Domnului, şi se face şi mai împietrită.
Dar inima lui Faraon s-a învîrtoşat
(Ieşirea 8: 19). Zadarnic li se pare răilor că se întăresc în spatele
inimilor lor împietrite, în spatele împrejmuirilor lor de fier, în
întăriturile lor de aur şi de argint, crezînd că zdrobesc armura
dreptăţii lui Dumnezeu.
Cuvîntul Domnului este puternic ca un
ciocan de fier de a cărui zdrobire nu poţi scăpa, atunci cînd El dă
sentinţa pieirii cetăţilor împietrite în spatele cărora se ascund
păcătoşii.
Zadarnic se ascund necredincioşii în
spatele fortăreţelor şi întăriturilor lor din piatră, zadarnic întăresc
şefii de state statele lor, cele împietrite în înţelepciunea deşartă a
acestei lumi care îl alungă departe pe Dumnezeul Cel Viu. Cuvîntul
Domnului se abate de sus ca o lovitură de trăznet, ca un ciocan care
sfărîmă desăvîrşit toate turnurile cele înălţate fără El sau împotriva
Lui, ca un ciocan de a cărui zdrobire nimeni nu va putea scăpa. O
fraţilor, să nu ne punem nădejdea în alcătuirile noastre din piatră,
marmură, aur sau argint, în pietrele cele fără Dumnezeu ale propriilor
noastre cugete. Toate acestea mai slabe sînt înaintea puterii lui
Dumnezeu decît praful uliţelor pe care îl suflă vîntul.
O, Stăpîne şi Atotputernice Doamne,
ajută-ne nouă să primim cuvîntul Tău, ca pe piatra cuvîntului Tău să ne
clădim vieţile noastre şi în lumea aceasta şi în cea care va să fie.
Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
