Părintele Cleopa, despre păstrarea dreptei credințe

Cuvântul de învăţătură al părintelui Cleopa Ilie la Duminica a VII-a după Rusalii (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic).

Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă prăznuiește primul Sinod Ecumenic al lumii creștine, care a avut loc în anul 325 în orașul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învățarea greșită, eretică a lui Arie.

„Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt și Acești trei Una sunt!” (I Ioan 5, 7)

Iubiți credincioși,

Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă prăznuiește primul Sinod Ecumenic al lumii creștine, care a avut loc în anul 325 în orașul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învățarea greșită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinților Părinți de atunci, fiind primul împărat creștin din lume (306-337).
Ce este un sinod ecumenic? Este adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocși - episcopi, mitropoliți și patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învățături de credință creștină neclare încă, și de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă și condamnă toate abaterile de credință, străine de învățătura Sfintei Evanghelii și a Sfinților Părinți și exclude din Biserică, adică dă anatema, pe toți ereticii care sfâșie unitatea de credință a Bisericii, simbolizată prin cămașa de in a Domnului, făcută dintr-o sigură bucată, cum zice în Sfânta Evanghelie: “Cămașa era fără cusătură, de sus țesută în întregime“ (Ioan 19, 23). Prin cuvântul "sinod" înțelegem adunare, consiliu; prin cuvântul "erezie" înțelegem părerea sau învățătura particulară a cuiva despre Dumnezeu, împotriva învățăturii adevărate a Bisericii lui Hristos.
De ce a avut loc Sinodul I Ecumenic? Care a fost pricina care i-a silit pe Sfinții Părinți să se adune la un loc și să apere dreapta credință? Pricina a fost apariția unui mare eretic, anume Arie, care învăța pe creștini o credință nouă, zicând că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o ființă cu Tatăl și că a "fost un timp când Fiul nu era". El numea pe Iisus Hristos "creatură superioară", "cea dintâi dintre creaturi". Acest eretic era un preot din Alexandria Egiptului, foarte mândru și neascultător, însă bun predicator, care a trăit în secolele III-IV. Erezia lui s-a răspândit în câțiva ani atât de mult încât rupsese Biserica în două și amenința să se răspândească în tot imperiul roman de răsărit și de apus.
Sfinții Părinți, nemaiputând răbda hulele lui Arie împotriva Mântuitorului și a Preasfintei Treimi, au cerut ajutorul drept credinciosului împărat Constantin cel Mare, ca să contribuie cu puterea sa imperială la liniștirea Bisericii lui Hristos și condamnarea învățăturii hulitoare a lui Arie și a discipolilor săi. Inspirat de Duhul Sfânt, marele împărat creștin a hotărât să organizeze primul Sinod Ecumenic la Niceea în anul 325 pe cheltuiala imperiului, fiind invitați toți marii ierarhi ai Bisericii creștine din Răsărit și din Apus. Astfel au luat parte 318 Sfinți Părinți la care s-a adăugat și o delegație a Papei Silvestru I al Romei, pentru că până în anul 1054, Biserica creștină era una, nedespărțită în două - cea Ortodoxă de Răsărit și cea Romano-Catolică de Apus. De aceea și sinoadele până la dezbinarea Bisericii se numesc "ecumenice", adică generale, pentru că au luat parte la ele și ierarhi din partea Bisericii Romei.
Sinodul de la Niceea a fost deschis chiar de Sfinții Împărați Constantin și Elena și a durat toată vara. În timpul sinodului, la care a fost de față și ereticul Arie cu ai lui, Sfinții Părinți s-au ostenit mult să întoarcă pe eretici la ortodoxie, dar ei n-au vrut să asculte. Ba s-a întâmplat ca în timpul discuțiilor, Sfântul Ierarh Nicolae să-i dea o palmă lui Arie căci nu putea răbda hulele lui. Atunci Sfântul Constantin cel Mare a poruncit să i se ia omoforul și Evanghelia și să fie aruncat în temniță pentru că a îndrăznit să lovească. Noaptea însă i s-a arătat Mântuitorul în temniță și i-a dat din nou Evanghelia în mâini, iar Maica Domnului i-a pus omoforul pe piept. Dimineață, auzind împăratul acestea, l-a adus pe Sfântul Nicolae iarăși la sinod și își cereau iertare toți de la el, văzând râvna și răbdarea lui pentru credință.
La fel și Sfântul Ierarh Spiridon, căutând să lămurească pe Arie despre taina Preasfintei Treimi și cum că toate cele trei persoane sunt de o ființă și de aceeași cinste, a luat o cărămidă arsă și, făcând semnul sfintei cruci, când a strâns cărămida, focul care a ars-o s-a ridicat în sus, apa a curs pe pământ și lutul a rămas în mâna lui. Cărămida era simbolul Preasfintei Treimi. Focul închipuia pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat și apa pe Duhul Sfânt, Mângâietorul care a fost trimis în lume.
În timpul sinodului cei 318 Sfinți Părinți au dat anatemă pe ereticul Arie și învățăturile sale hulitoare de Dumnezeu. Părinții au dogmatisit că cele trei persoane ale Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, sunt de o ființă și nedespărțite. Tot la acest sfânt sinod s-a întocmit partea întâi a Crezului, primele șapte articole despre Tatăl și Fiul. Ultimile cinci articole despre Sfântul Duh aveau să se întocmească la Sinodul II Ecumenic din anul 381. Crezul cuprinde pe scurt dogmele credinței ortodoxe, și se rostește zilnic în biserici și prin casele creștinilor ca o mărturisire a dreptei credințe apostolice.
Deși Arie a fost surghiunit în sudul Dunării el nu a vrut să asculte de Biserică, ci mai mult căuta să semene între creștini învățătura sa hulitoare. De aceea a fost greu pedepsit de Dumnezeu, încât i s-au vărsat măruntaiele și a murit cumplit, spre veșnică osândă în gheena iadului.

Iubiți credincioși,

Cu toate că ereticul Arie, cel mai mare eretic din lumea creștină, ca și eresul său, au dispărut, de-a lungul secolelor Biserica lui Hristos a fost lovită mereu de noi secte și erezii, unele mai periculoase decât altele. Cea mai grea dezbinare a Bisericii creștine a fost în anul 1054 când a avut loc marea schismă (ruptură) între Răsărit și Apus, luând astfel naștere două Biserici separate: cea Ortodoxă cu centru la Constantinopol și cea Romano-Catolică cu centru la Vatican (Roma). La rândul ei Biserica Catolică a mai fost lovită de încă două eresuri și sciziuni. Este vorba de eresul lui Luther, al doilea Arie, și de Calvin din secolul al XVI-lea, urmați după aproape un secol de schisma anglicană din secolul al XVII-lea.
Primul eres a cuprins aproape integral țările din nordul Europei, așa numitele țări protestante; iar religia anglicană s-a răspândit în Anglia, America de Nord și Australia, formând Biserica anglicană.
Vedeți cum a reușit satana să rupă cămașa lui Hristos, adică să dezbine și să sfâșie unitatea Bisericii întemeiată de El? Noi toți mărturisim "o credință, un Domn, un botez", însă datorită mândriei și începătorilor de eresuri, care au schimbat învățătura de credință ortodoxă, apostolică, cu dogme noi după mintea lor, precum și din cauza păcatelor noastre ale tuturor, au apărut în ultimele secole mai multe Biserici creștine - două apostolice - cea Ortodoxă și cea Catolică și trei fără succesiune apostolică: protestantă, reformată și anglicană.
Dar dezbinările religioase nu s-au oprit aici. Începând din secolele XVIII și mai ales XIX, au apărut în America și în apusul Europei noi grupări religioase rupte din trupul Bisericii apostolice, numite "secte".
Astăzi, în lume se află până la o mie de secte și grupări religioase creștine, unele mai fanatice, mai periculoase decât altele, cum ar fi "martorii lui Iehova", "templul satanei", cu așa numita "liturghie neagră", în care se adoră diavolul în locul lui Dumnezeu. Ei caută să-și facă noi membri în rândul credincioșilor interesați, a celor certați cu disciplina Bisericii lui Hristos, a celor săraci, cărora le promit ajutoare materiale și mai ales a tinerilor, pe care îi pot corupe mai ușor.
Să luăm deci aminte la noi și la familile noastre ortodoxe. Înmulțirea sectelor este un semn văzut apocaliptic, care prevestește sfârșitul veacurilor.
Prima datorie a fiilor Bisericii Ortodoxe este aceea de a cunoaște cât mai bine Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, Catehismul și operele principale ale Sfinților Părinți. A doua datorie, dacă nu cea dintâi, este să trăim cu mare credință în Dumnezeu și să ducem cu râvnă și evlavie viața noastră religioasă de familie, în desăvârșită moralitate. Sectele cer teorie, ne atacă cu texte din Sfânta Scriptură. Noi să le răspundem, nu cu vorbe, nu cu atât cu texte din Biblie, cât mai ales cu viața morală smerită, curată, sfântă. Vorbele nu pot înlocui faptele. În fața unor creștini corecți, milostivi și evlavioși, ei se rușinează și tac.
A treia mare datorie ce ne revine este să ne creștem copiii în frică de Dumnezeu, cu mare grijă și atenție. Căci dacă nu-i educăm noi cum trebuie sau îi smintim cu viața noastră, a părinților, îi pierdem sufletește pe fii, nu ne mai aparțin și foarte ușor îi pot amăgi sectele, patimile, beția, desfrâul și necredința. Un tânăr o dată căzut, greu mai poate fi salvat, tras de la sectă. Copiii, ca și părinții, trebuie să știe de mici Tatăl nostru, Crezul și Psalmul 50, și să învețe cunoștințele religioase principale din Catehismul ortodox. Cine nu știe pe de rost măcar aceste trei rugăciuni nu poate fi împărtășit cu Sfintele Taine.
Altă mare datorie a creștinilor ortodocși este să fie oameni de rugăciune că fără ea nu putem face nimic. Să nu lipsească în sărbători nimeni de la Sfânta Liturghie și de la predică, afară de mare nevoie. Rugăciunea cu credință, cu post și lacrimi este viața noastră, pâinea noastră duhovnicească, mântuirea noastră. Apoi trebuie să trăiască în dragoste cu toți oamenii, mai ales cu cei din familie și să facă după putere milostenie, care "acoperă mulțime de păcate".
O altă datorie principală este ca fiecare să aibă un duhovnic bun, înțelept, la care să-și mărturisească păcatele în cele patru posturi, să-i ceară sfaturi pentru toate și să-l asculte ca pe Însuși Hristos. Creștinii noștri nu trebuie să meargă la adunările sectante, nici să-i primească în casă, și nici să discute cu ei, dacă nu vor să cadă în cursele lor. Cine face aceasta nu va fi amăgit niciodată de diavol, nici de patimi, nici de cursele oamenilor răi.

Iubiți credincioși,

Astăzi este Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, care au apărat dreapta credință, au dat anatema pe eretici și au formulat Crezul ortodox. Să rămânem credincioși Evangheliei lui Hristos și Bisericii Ortodoxe, ai cărei fii suntem. Ea ne-a născut prin baia Botezului, ea ne-a crescut și învățat calea mântuirii. Să cinstim Biserica Ortodoxă care ne-a născut. Să cinstim pe toți sfinții și icoanele lor ca cei ce sunt "prietenii Domnului" și se roagă pentru noi la cer. Să trăim în dragoste unii cu alții, singura cale care mai poate salva lumea de la pierzare. Să creștem copiii în iubire de Dumnezeu, că de ei depinde cel mai mult mântuirea noastră și să păstrăm cu sfințenie dreapta credință ortodoxă, fără de care nu ne putem mântui oricâte fapte bune am avea.
Închei cu o scurtă istorioară.
Un părinte cu viață sfântă a intrat noaptea să se roage în biserică și prin minune dumnezeiască a văzut altarul deschis, iar lângă sfânta masă ședea un prunc luminat cu cămașa ruptă. Și l-a întrebat cuviosul: "Copile, cine ești tu?" Iar el a răspuns: "Eu sunt Hristos, Mântuitorul lumii!" "Dar cine ți-a rupt cămașa?" întreabă sihastrul. Iar Domnul i-a răspuns: "Mi-a rupt-o Arie, ereticul!" și S-a făcut nevăzut.
Oricine propovăduiește altă Evanghelie decât cea vestită de Hristos, de Apostoli și de Biserică, sfâșie cămașa Domnului și-și agonisește osândă veșnică, fără iertare.
Să cădem deci în genunchi și să slăvim cu evlavie și dreaptă credință pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii

Troparul Sfântului Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
 

Condacul Sfântului Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii

Cu înţelepciunea dumnezeieştilor tale cuvinte, Iustine, toată Biserica lui Dumnezeu înfrumuseţându-se prin strălucirea vieţii luminează lumea. Iar pentru vărsarea sângelui primind cunună şi înaintea lui Hristos stând împreună cu îngerii, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul, pe care l-a izbăvit din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobiţi cu lumini muceniceşti, mucenicilor, staţi înaintea divanului celui curat al Stăpânului tuturor, dându-ne nouă dezlegare păcatelor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Binecredincioşii apărători ai adevărului, nevoindu-se înaintea divanului celui tiranic, cu un gând au surpat înşelăciunea lui Veliar, prin puterea Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Binecredincioşii marii mucenici, prin chinuri, prin bătăi şi prin scârbe, au câştigat împărăţia lui Hristos, întru care vieţuiesc acum, purtând cununi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce eşti bogat întru milă, vrând să mântuieşti zidirea mâinilor Tale, Te-ai sălăşluit în pântecele Fecioarei celei Neispitite de bărbat şi pe Dânsa o ai arătat Apărătoare a noastră.

Cântarea a 3-a. Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Având, Sfinte Mucenice Iustine, în inima ta pe Hristos întărire, vitejeşte ai stat împotriva judecătorului celui fără de lege, care îţi poruncea să faci cele fără de lege.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceată luminată de Dumnezeu, ostaşi de Dumnezeu aleşi, popor sfânt al sfinţilor mucenici, adunându-vă acum, aţi biruit cu trupul pe vrăjmaşii cei fără de trup.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mucenicii cei mari la suflet, dându-şi trupurile la chinuri, se veseleau, văzând mai înainte desfătarea cea veşnică, slava şi strălucirea cea viitoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără sămânţă, ai zămislit în pântece pe Dumnezeu şi în chip de negrăit L-ai născut întrupat, pe Acel la Care nici nu îndrăznesc a privi puterile cerurilor, Pururea Fecioară.

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzi t-am Doamne, auzul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De pătimirile lui Iustin şi ale lui Hariton şi ale Haritei şi ale lui Peon, s-au spăimântat cetele îngerilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trupurile, care erau zdruncinate cu chinurile, prilejuiau vitejilor dumnezeiasca fericire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stăpânitorii întunericului s-au spăimântat de bărbăţia lui Evelpist şi a lui Ierax, a mucenicilor celor nebiruiţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rugămu-te, Preacurată, ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu fără sămânţă, să te rogi pururea pentru robii tăi.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Umplându-te de dumnezeiescul Duh, ai înecat duhurile viclenirii celei rele în pâraiele sângiurilor tale, Iustine, foarte tare pătimind, fericite mucenice.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cea cu numele de dar s-a făcut plină de har dumnezeiesc şi uitându-şi neputinţa femeiască, cu adevărat a pătimit după lege şi s-a învrednicit de slavă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiindu-ţi sufletul plin, de har, prin mărturisiri, sfinţite, ai stins răutatea vrăjmaşului celui vechi, pătimitorule Hariton, podoaba cea cinstită a dumnezeieştilor purtători de chinuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ţie, Celeia ce ai născut pe Hristos, Ziditorul a toată lumea, strigăm: Bucură-te, Preacurată; Bucură-te, ceea ce ne-ai răsărit nouă Lumina; Bucură-te, ceea ce ai încăput pe Dumnezeu Cel Neîncăput.

Cântarea a 6-a. Irmos: Întru adâncul greşelilor...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Primind chemare din cer, asemenea cu dumnezeiescul Pavel şi alergând călătoria cea dreaptă, foarte bine ai săvârşit nevoinţele muceniciei, de Dumnezeu înţelepţite.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trecut-aţi, noianul neviforât al chinurilor prin ocârmuire dumnezeiască şi aţi ajuns către limanul cel lin al împărăţiei lui Hristos, mucenicilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte stele nerătăcite luminând la întărirea cea cinstită a Bisericii, luminaţi toată lumea cu strălucirile patimilor voastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neispitită de bărbat ai născut, Fecioară şi în veac petreci, Fecioară, arătând semnele Dumnezeirii cele adevărate ale Fiului şi Dumnezeului tău.

Irmosul:

Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 2-lea:

Cu înţelepciunea dumnezeieştilor tale cuvinte, Iustine, toată Biserica lui Dumnezeu înfrumuseţându-se prin strălucirea vieţii luminează lumea. Iar pentru vărsarea sângelui primind cunună şi înaintea lui Hristos stând împreună cu îngerii, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Chipul cel de aur în câmpul Deira fiind cinstit, cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Uscând adâncimea înşelăciunii cu râul sângiurilor, aţi izvorât, mucenicilor, izvoare de minuni, cu care stingeţi jăratecul patimilor celor rele, celor ce totdeauna strigă: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciunea lui Dumnezeu fiind împodobit înţeleptul Iustin, filozofia elinilor prin dar o a dovedit ca nebunie, plecând pe aceia să se închine Treimii, cu dreaptă credinţă strigând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca focul dumnezeieştii dragoste vitejeşte aţi ars, înţelepţilor, materia răutăţii şi ca nişte luminători strălucind, aţi luminat inimile tuturor celor ce cu credinţă strigă: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine te vedea mai înainte Moise în muntele Sinai Rug arzând, Preacurată, care ai purtat fără ardere strălucirea cea de nesuferit a Fiinţei Celei negrăite, din Care Una din Sfintele Ipostase S-a împreunat cu trupul omenesc.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Cel ce S-a pogorât...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorilor de chinuri ai Domnului, cu tărie fiind lămuriţi ca într-un cuptor cu focul chinurilor, dumnezeieşte aţi strălucit cu adevărat mai mult decât aurul, strigând şi lăudând pe Hristos în veci.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu Iustin cel înţelept, să fie lăudaţi Harita, Peon, Hariton şi marele Ierax, împreună cu Valerian, cei ce prin pătimiri au micşorat înşelăciunea şi s-au împreunat cu cetele îngerilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Sârguindu-vă către viaţa cea veşnică, înţelepţilor, vitejeşte v-aţi plecat toţi grumajii la sabie, întru unirea sufletului, mucenicilor, aducându-vă pe voi înşivă ca nişte jertfe lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Purtând în pântece pe Hristos, Mirul Cel deşertat pentru noi, ai umplut de bună mireasmă lumea cu mirosuri insuflate de Dumnezeu. Pentru aceea strigăm ţie, Născătoare de Dumnezeu, Bucură-te şi preaînalţăm pe Hristos întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinam Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-vă cu slava dumnezeiască, aţi topit gerul înşelăciunii, vitejilor pătimitori şi făcându-vă părtaşi patimilor celor sfinte ale Celui Ce a luat trup pentru noi, împreună cu Dânsul vă veseliţi în ceruri în veci.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat s-au mirat îngerii de înţelepciunea lui Iustin, de bărbăţia Haritei, de îndrăzneala lui Hariton, de luptele cele vitejeşti ale lui Peon şi ale lui Ierax şi de răbdarea cea multă a lui Valerian faţă de chinuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca pe un car dumnezeiesc suindu-vă strălucit pe sângiurile voastre, cu bucurie v-aţi suit la ceruri şi aţi luat, din mâna cea purtătoare de viaţă, cununile biruinţei, neîncetat rugându-vă pentru noi, înţelepţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiul Cel mai înainte de toţi vecii, Cel fără început cu Tatăl, Întrupându-Se din preacuratele sângiurile tale, ca Soarele s-a arătat nouă, Maică Preacurată Nenuntită şi gonind întunericul, a luminat toată lumea.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Iustin, Hariton, Peon şi Evelpist, Harita şi Ierax şi Valerian, luminătorii cei luminoşi, care luminează marginile pământului cu luminile pătimiriilor, să fie lăudaţi de toţi cu glas mare, pentru că se roagă lui Hristos să ne mântuim noi.

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Înfricoşătoarea minune a zămislirii şi chipul cel de negrăit al naşterii, întru tine s-a cunoscut cu adevărat, o, Pururea Fecioară. îÎi spăimântează mintea şi-mi înfricoşează gândul, Născătoare de Dumnezeu, slava ta cea întinsă tuturor, spre mântuirea sufletelor noastre.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Cu Crucea Fiului tău, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu daruri dăruită, toată rătăcirea idolească s-a pierdut şi puterea demonilor s-a călcat. Pentru aceasta noi credincioşii, după datorie, totdeauna te lăudăm şi te binecuvântăm şi Născătoare de Dumnezeu cu adevărat mărturisindu-te, te mărim.

1 iunie – Sf. Mc. Iustin Filozoful; Sf. Mc. Iustin, Hariton, Harita, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian și Iustus; Sf. Cuv. Agapit de la Peșterile Kievene

• Pomenirea Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful

Iustin s-a născut din părinţi elini în oraşul samaritean Sichem, care mai tîrziu s-a numit Nablus [numindu-se aşa şi pînă în ziua de astăzi]. El s-a născut la una sută cinci ani după întruparea Mîntuitorului. El a căutat cu rîvnă înţelepciunea printre filosofi, mai întîi printre stoici, mai tîrziu printre peripatetici, apoi printre pitagoreici, iar la urmă printre platonicieni. Chiar dacă filosofia lui Platon nu-1 satisfăcea deloc, el totuşi a aderat la ea timpul cel mai îndelungat, negăsind nimic mai bun care să-1 atragă. Dar prin Pronia dumnezeiască Iustin a întîlnit un bătrîn încuviinţat şi îmbunătăţit care a clătinat din temelii convingerile lui platoniciene şi i-a arătat cu putere că omul nu-L va putea cunoaşte niciodată pe Dumnezeu Cel de necuprins dacă Dumnezeu însuşi nu Se va coborî pînă la om şi i Se va descoperi Singur. Bătrînul i-a mai arătat lui Iustin că Dumnezeu S-a şi descoperit oamenilor, arătînd adevărul cel despre El în Cărţile Sfintei Scripturi. Iustin începu să citească Sfintele Scripturi şi se făcu un creştin din ce în ce mai convins. Cu toate acestea, el nu voit să primească îndată Sfîntul Botez sau să fie numit de alţii creştin, pînă ce nu s-a convins personal de falsitatea acuzaţiilor pe care păgînii le aduceau creştinilor. Sosind la Roma îmbrăcat în mantia de filosof, el şi-a atras îndată respectul celor de acolo, cîştigînd de asemenea şi mulţi aderenţi. El a fost martor la martiriile sfinţilor Ptolemeu şi Luchian. Văzînd cu ochii lui torturile la care erau supuşi oameni nevinovaţi doar pentru că erau şi se numeau creştini, el a scris o apologie a creştinilor şi învăţăturilor creştine pe care a prezentat-o împăratului Antonin şi Senatului roman. Împăratul a citit cu atenţie Apologia şi a poruncit oprirea presecuţiilor împotriva creştinilor. Iustin a luat cu sine un exemplar al acestui decret semnat de împărat şi a pornit cu el spre Asia unde, cu ajutorul lui, a salvat mulţi creştini de la torturi şi de la moarte. După aceea el a revenit la Roma. Cînd persecuţiile au reînceput sub împăratul Marc Aureliu, el a scris altă apologie şi a trimis-o şi acestui împărat. Dar un filosof şarlatan, cinicul Crescens, din invidie 1-a denunţat pe Iustin că este creştin, invidie stîrnită de aceea că Iustin întotdeauna era mai tare decît el în disputele filosofice. Astfel Iustin a fost aruncat în închisoare. Dorind moartea lui Iustin şi temîndu-se ca nu cumva pînă la urmă el să-şi poată dovedi nevinovăţia înaintea curţii, Crescens a prins o ocazie şi 1-a otrăvit pe Iustin în închisoare. Aşa s-a sfirşit alergarea acestui mare apărător al Credinţei Creştine, care s-a strămutat la locaşurile cele cereşti şi veşnic binecuvîntate la anul 166.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Iustin, Hariton, Harita, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian şi Iustus

Aceştia cu toţii au luat mucenicia la Roma, în timpul împăratului Marc Aureliu şi al prefectului Rusticus. Cînd Rusticus a întrebat: «Credeţi voi că dacă veţi muri pentru Hristos veţi primi vreun avantaj în ceruri?» Sfîntul Iustin i-a zis: «Noi nu credem, noi ştim cu siguranţă». Lor atunci li s-au tăiat capetele, iar anul era 163. Ei astfel s-au strămutat în locaşurile cereşti ale veşnicei împărăţii a lui Hristos Domnul.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Agapit de la Peşterile Kievene

Agapit a fost un doctor fără de arginţi. El a fost ucenicul Sfîntului Antonie de la Lavra Peşterilor. El a vindecat oameni cu rugăciunea şi cu leacuri din ierburi, din care însuşi pregătea un fel de pîine. In acest fel el 1-a vindecat pe cneazul Vladimir Monotnahul, din care pricină Agapit s-a făcut vestit pretutindeni. Din invidie faţă de el, medicul personal al cneazului, un armean, a început să-1 jignească pe Agapit. Cînd însuşi Agapit a căzut bolnav, armeanul a venit la el şi, examinîndu-1, i-a zis că nu mai avea decît trei zile de trăit, şi că dacă totuşi nu va muri, atunci el, armeanul, se va face monah. Agapit atunci i-a zis că Domnul i-a descoperit lui că va muri nu în trei zile, ci în trei luni. După cum s-a şi întîmplat. După moartea lui Agapit, armeanul a venit la Lavra Peşterilor din Kiev şi 1-a rugat stăruitor pe stareţ să-1 tundă monah, deoarece, a zis el, Agapit i s-a înfăţişat în vis şi i-a amintit de făgăduinţa lui. Aşa s-a pocăit fostul invidios, făcîndu-se monah smerit prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, Care doreşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Sfîntul Agapit s-a odihnit în Domnul cam pe la anul 1095.

Sinaxar 1 Iunie

În ziua întâi, pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful.

Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni. A trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit "filosof" fiindcă din copilărie s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos.
În jurul vârstei de 30 de ani Iustin a primit sfântul botez (între anii 133 şi 137) şi apoi a deschis o şcoală de filosofie creştină. Deci mergând la Roma în anul 155, a dat mai sus zisului împărat Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi dezvinovăţitoare pentru credinţa în Hristos, cu care pe una, adică credinţa creştinilor, o adeverea şi o întărea, iar pe cealaltă, adică înşelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.
Mai târziu, în anul 161, puţin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman.
Deci, fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omorât cu vicleşug, chinuit fiind mai înainte cu multe chinuri.
Acesta pentru viaţa lui curată şi fără prihană, ajungând la fapta bună cea desăvârşită, şi ajungând plin de toată înţelepciunea, şi dumnezeiască şi omenească, a lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată înţelepciunea şi folosul care dau mare cunoştinţă celor ce le citesc.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iust, Iustin, Hariton, Harita fecioara, Evelpist, Ierax, Peon şi Valerian.

Aceşti sfinţi s-au nevoit la Roma, stând înaintea lui Rustic eparhul, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele. Însă se spune că mai înainte de taiere, a zis Sfântului Iustin eparhul: "Voi credeţi, că dacă veţi fi omorâţi va veţi sui la ceruri, şi veţi lua vreun bine?" Iar el zise: "Nu ni se pare, ci suntem adeveriţi, cum că îndată ne vor primi bune răsplătiri şi desfătată primire". Şi aşa li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Firm.

Acesta a fost în zilele lui Maximian şi pentru credinţa în Hristos a fost prins şi adus către Magon ighemonul, şi neplecându-se a aduce jertfă la idoli, a fost dezbrăcat şi bătut cu vine, după aceea a fost spânzurat, chinuit în multe feluri, iar la sfârşit i-au tăiat capul, şi aşa a luat cununa luptelor sale.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tespesie.

Acesta a fost în zilele împăratului Alexandru Sever şi pentru mărturisirea în Hristos a fost prins de Simpliciu, guvernatorul Capadociei, pentru că era şi el din Capadocia, şi adus în capiştea idolilor, ca să facă jertfă la idoli. Dar nevrând el să facă aceasta, ci mai vârtos batjocorind idolii, a fost chinuit mult în multe feluri. Apoi a fost adus iarăşi în capiştea idolilor, unde aduceau elinii jertfe, şi apropiindu-se, a surpat jos jertfelnicul cel idolesc. Şi îndată a fost băgat într-o tigaie înfierbântată la foc plină de untdelemn, de smoală şi de seu, şi stând în ea două zile, a ieşit sănătos şi pe mulţi necredincioşi i-a întors la credinţa lui Hristos, pentru mărimea minunii. Şi mai pe urmă l-au scos din cetate şi i s-a tăiat capul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Proloagele din 1 iunie

Luna iunie în ziua întâi : Pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful (167)

Sfântul Iustin era din Flavia Mineapolis, vechiul Sihem, din Samaria. Era de neam, născut în inima Palestinei şi a trăit pe vremea împăratului filozof Marcu- Aureliu(161-180). Încă de tânăr a simţit chemare pentru filozofie, dorind a cunoaşte adevărul asupra vieţii şi asupra lui Dumnezeu. Aceasta avea să-l ducă până la Hristos. Viaţa lui a fost o lungă căutare a Adevărului. În căutarea lui, Sfântul Iustin s-a făcut, rând pe rând, ucenicul unui dascăl stoic, mai apoi, ucenic al unuia aristotelic, pe urmă, al unuia pitagorean, pe care l-a părăsit repede, pentru unul platonician. Nădăjduia, de la toţi să-l poată afla pe Dumnezeu, Adevărul. Odată, retras în linişte şi plimbându-se pe malul mării, a întâlnit un bătrân necunoscut, care l-a scos din înşelare. A rămas uimit când bătrânul l-a îndemnat să cerceteze cărţile Prorocilor şi să se roage, ca să i se deschidă porţile vieţii. Pe drumul arătat de bătrân, pe care nu l-a mai văzut niciodată, Sfântul Iustin s-a încredinţat că numai filozofia creştină este singura filozofie de folos şi s-a făcut creştin. Ca urmare, după botez, n-a mai lepădat, toată viaţa lui, haina de filozof; dimpotrivă, a deschis la Roma o şcoală de ucenici, făcându-se apostol al noii filozofii. A călătorit şi la Efes, în Asia, în slujba aceluiaşi apostolat, având loc, acolo, convorbirea lui cu iudeul Trifon, de unde s-a întors la Roma. De aici, Sfântul Iustin a trimis împăratului-filozof Marcu-Aureliu, prima lui apărare a creştinilor. Scrierile Sfântului Iustin sunt numeroase; multe s-au pierdut. Nu ne-au mai rămas decât cele două apărări (Apologii) ale creştinilor, dovedind împăratului şi senatului roman nevinovţia creştinilor, precum şi Dialogul cu Trifon iudeul, adeverind că Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mesia. Sfântul Iustin a arătat că filozofii păgâni au cunoscut, şi ei, pe Dumnezeul cel adevărat, pe de-o parte, prin Scriptura lui Moise, pe de altă parte, prin lucrarea în lume a Logosului. Sfântul Iustin a fost prins, pârât fiind de un filozof, anume Crescent cinicul. Actele judecăţii lui nu s-au păstrat. Adus în faţa lui Rusticus, dregătorul din Roma, Sfântul Iustin a înţeles că, de acum , nu mai era vorba să lămurescă pe cineva, ci de a mărturisi. La judecată a fost întrebat: “ Cu ce ştiinţă te îndeletniceşti tu ?” Răspunsul lui a fost: “ Am studiat toate ştiinţele. Am sfârşit prin a mă lipi de învăţătura cea dreaptă a creştinilor.” A fost osândit să fie biciuit şi să i se taie capul. Sfântul Iustin n-a murit singur; era înconjurat de şase din ucenicii săi.

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru, Efrem Sirul, despre fapta bună

Zis-a un oarecare dintre Sfinţi: „ Cugetă cele bune, ca să nu cugeţi cele rele, fiindcă mintea nu suferă să fie fără de lucru. Să dăm, deci, minţii noastre, cugetarea cuvintelor lui Dumnezeu, în rugăciuni şi la înţelegerea celor bune. Că deşarta cugetare, odrăsleşte lucruri ale deşertăciunii, iar cugetarea bună, dă rod bun. Să avem în minte şi aceasta: mulţi tirani au stăpânit ţări şi cetăţi şi lauda lor s-a stins şi s-a făcut ca şi cum n-ar mai fi fost. Câţi împăraţi, împărăţind peste neamuri, nu şi-au ridicat statui şi stâlpi, gândind că prin aceastea vor fi pomeniţi după ieşirea lor din viaţă. Şi, după dânşii, au venit alţii şi au spart statuile lor, au sfărâmat semnele lor şi, ştergând vechile imagini, chipul lor l-au zugrăvit. Dar şi lucrurile lor, de alţii au fost stricate. Iar alţii morminte strălucite şi-au pregătit, părându-li-se că prin aceasta îşi întăresc nume veşnic, zugrăvindu-şi deasupra mormântului chipul lor. A venit însă, alt neam, s-a dat ocârmuirea sub stăpânirea altora, şi aceştia, voind a curăţa mormintele după cuviinţă, au mutat oasele lor, ca pe nişte pietricele. Şi la ce le-a folosit lor sicriul cel de mult preţ, cel în chipul piramidelor ? Deci, toate lucrurile deşertăciunii, întru nimic s-au prefăcut. Iar cu cei ce se îmbogăţesc în Dumnezeu şi s-au slăvit întru Dânsul, nu se întâmplă aşa, pentru că viaţa veşnică şi-au pregătit şi slavă neîncetată. Că toate vor trece când va voi Ziditorul, iar slava Sfinţilor nu va avea sfârşit. Deci, să ne sârguim a ne face roade de pocăinţă, ca nerămânând afară de bucuria aceea, să nu fim trimişi în pământ întunecat, în pământul întunericului celui veşnic. Intră dacă vrei, în cămara ta şi închide uşile, astupă încă şi ferestrele şi stai înăuntru şi vei vedea ce fel de chinuire are întunericul, măcar că nu suferi nici o durere, şi măcar că este în puterea ta să deschizi, când vei voi, şi să ieşi. Deci, cu cât mai nesuferită va fi durerea în întunericul cel mai dinafară, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor ? Uită-te înlăuntrul hornului tău, celui plin de funingine şi ridică-ţi ochii tăi la răsăritul soarelui şi vezi deosebirea şi fugi de lucrurile întunericului. Răutatea este întuneric, iar fapta bună lumină. Răutatea săvârşită, înnegreşte pe lucrătorul ei, iar fapta bună, făptuindu-se, străluciţi îi face pe cei ce o săvârşesc. Nu socoti, iubite, că numai tu singur te necăjeşti, mai mult decât toţi, pentru că tot capul în durere se află şi toată inima în necaz. Că, precum nu este cu putinţă să scape cineva de aer, pe pământ fiind, aşa, cu neputinţă este omului să nu fie ispitit de dureri şi necazuri, în viaţă fiind. Cei care, în jurul celor pământeşti îşi duc viaţa şi se zbuciumă, aceştia în această lume se vor şi necăji, precum şi cei ce aleargă după cele duhovniceşti se ostenesc, aceştia fericiţi vor fi, că mult este rodul lor în Domnul. Ai răbdare desăvârşită în tot lucrul la care ai fost chemat. Întăreşte-ţi ancorele şi funiile, ca nu, câte puţin corăbioara ta să fie împinsă în noian, la dânc, că atunci, păţania ta te va învăţa de câtă pace te împărtăşeai, când erai la liman. Lumea se aseamănă cu adâncul mării, iar limanul cu viaţa pustnicească. Nu iubi a umbla. Şi, ca să zic şi aceasta, după ce înconjurăm toată lumea, la urmă, oare nu chilia ne aşteaptă pe noi, de vom voi a ne mântui ? Şi dacă în viaţa de obşte nu ne împăcăm, iar cu pustnicia nu ne liniştim, apoi unde va fi locaşul nostru ? Deci, să nu fim nepurtători de grijă, urând osteneala. Dacă robi suntem Mântuitorului nostru Dumnezeu, să nu ne ruşinăm de lanţul necazurilor, ci cu bucurie să-l răbdăm, aşteptând venirea Lui cea din ceruri, ca pe noi să ne numere împreună cu ceata Sfinţilor. Că cei ce s-au împărtăşit de patimile Lui, părtaşi vor fi şi mângâierii. Deci, să ne câştigăm durerea de bună voie şi răbdare aleasă, de noi înşine, pentru frica lui Dumnezeu. Şi să nu fugim de răbdare, de smerita cugetare, de înfrânare, de împreună pătimire. Şi zic împreună pătimire, nu ca să ajuţi aproapelui spre răutate, ci, ca să ajuţi aproapelui la cele duhovniceşti, să ai adică umilinţă şi lacrimi. Şi chiar de nu este de faţă lacrima cea văzută, să petreci în sfărâmarea inimii, fiindcă şi în lacrimi este deosebire. Fericit este cel ce vede, ca într-o oglindă, pe Domnul în sufletul său şi îşi varsă inima sa cu plângere, înaintea bunătăţii Lui, că rugăciunea Lui se va auzi. Îţi încredinţez ţie o altă arvună, în Domnul, ca unui om al lui Dumnezeu, care vrei să te mântuieşti: când te ridici de la masa cinei, nu înconjura chiliile, ci linşteşte-te în chilia ta, că pe mulţi a amăgit diavolul, cu vinul. Drept aceea ridicându-te de la mângâiere, dacă te vei duce în altă chilie, este semn că nu ai frică de Dumnezeu şi te răzvrăteşti. Că din acest fel de şederi împreună, se pricinuiesc căderile sufletelor, mai ales, când se linişteşte toiagul proistosului. Că cei ce nu voiesc să-şi înfrâneze mintea lor din dumnezeiasca frică, au trebuinţă de frica omenească, ca prin aceasta să se depărteze de cele nefolositoare, precum robul se înţelepţeşte, prin asprimea stăpânului. Deci, ia aminte la tine însuţi şi nu defăima; că, filozofând în vin, nici altuia nu vei fi folositor, nici ţie însuţi. De ai învăţat, pe de rost, toată dumnezeiasca Scriptură, caută ca nu cumva, să se înalţe gândul în tine, pentru aceasta, că toată Scriptura, cea de Dumnezeu insuflată, învaţă smerita cugetare. Iar cel ce cugetă sau făptuieşte cele potrivnice celor ce a învăţat, acela s-a făcut pe sine călcător de lege. Dacă duhul mândriei, sau al iubirii de stăpânire, sau al bogăţiei te-ar supăra pe tine, să nu te laşi furat de ele, ci, şi mai mult, să stai vitejeşte împotriva războiului viclean al duhului înşelător. Gândeşte-te la zidirile cele de demult şi la chipurile cele învechite , la stâlpii cei cu totul mâncaţi de rugină şi să-ţi aduci aminte, în gând, şi să te întrebi, unde sunt cei ce le-au zidit, şi meşterii care le-au lucrat pe acestea, şi sârguieşte-te a plăcea lui Dumnezeu, ca să te învredniceşti de Cereasca Împărăţie. Pentru „că tot trupul este ca iarba şi toată slava lui, ca floarea ierbii.”(I Petru 1, 24). Ce lucru mai mare şi mai slăvit este decât Împărăţia? Pe aceasta cei ce au dorit-o, au aflat-o, mărind pe împăratul Cerurilor şi Domnul pământului întreg Căruia Se cuvine lauda, slava şi împărăţia în vecii vecilor ! Amin.

Cântare de laudă la Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful

Cel care este al lui Hristos,

Pentru Hristos moare.

Sfîntul Iustin, apărătorul adevărului,

Puterea lui Hristos a recunoscut-o

Şi în scris a mărturisit-o.

El fără teamă tot imperiul l-a cutreierat

Apărîndu-i pe drepţi, pe păgâni înfierîndu-i.

El cu adevărul a strălucit în întreaga lume.

El din cetate păgînească era,

Chiar din cetatea celor zece leproşi

Vindecaţi de Hristos Domnul,

Leproşi pe care El, Mîntuitorul, i-a vindecat doar cu cuvîntul.

Acum a lui Iustin lepra minciunii

Vindecatu-s-a desăvîrşit

Prin puterea credinţei lui în Hristos.

El pe creştini i-a apărat ca un tată.

El nebunia păgînă puternic o a vădit.

Împăraţilor el le-a grăit adevărul,

El sfeşnic luminos a fost, pînă ce flacăra l-a mistuit,

Pînă ce vicleanul confrate

Trupul i l-a ucis.

Dar îngerii sufletul lui

Purtatu-l-au la ceruri,

În Raiul de unde ca un soare străluce, întocmai ca şi-a lui Apologie,

Proslăvind pînă azi numele lui Iustin,

Și învăţînd lumea ce înseamnă adevărul.

Cugetare

Nimeni pe pămînt nu L-au calomniat cu mai multă neruşinare pe Stăpînul Hristos decît evreii. Talmudul lor colcăie de răutate şi otravă la adresa Domnului.

Dar toate acele calomnii sînt respinse chiar de cel mai proeminent istoric al evreilor, losif Flaviu, un rabin şi un învăţat care a trăit la sfîrşitul veacului întîi după Hristos. Iosif scrie:

«În acel timp trăia Hristos, un bărbat înţelept, dacă ne este legiuit a-L numi fiinţă omenească; căci El lucra minuni colosale, şi era învăţător celor care iubeau să primească învăţătură. El a atras la Sine pe mulţi dintre evrei, dar şi pe mulţi dintre neamuri. El a fost Hristosul. Iar cînd Pilat, din pricina învinuirilor aduse de bătrînii poporului nostru, a fost nevoit să-L condamne la răstignire, mulţi dintre cei care L-au iubit de la început nu L-au părăsit nici pînă în ultima clipă. El S-a înfăţişat a treia zi înaintea lor înviat în carne şi oase, aşa cum au prorocit prorocii noştri din vechime, care de asemenea multe alte lucruri despre El au prorocit. Iar secta creştinilor, care se numeşte astfel după Numele Lui, există pînă în ziua de astăzi. »

Iată cum a scris un bărbat evreu care nu a crezut în Hristos, dar a fost în schimb un intelectual şi un învăţat neaservit prejudcăţilor şi răutăţii.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata vindecare a soacrei lui Petru:

• La cum Domnul a luat-o de mînă pe femeia cuprinsă de figuri, iar frigurile au lăsat-o, şi femeia s-a ridicat şi le-a slujit celor din casă;
• La cum Domnul poate să mă vindece chiar şi pe mine de frigurile patimilor, astfel încît să mă pot ridica şi eu imediat şi să-I slujesc Lui din tot duhul meu.

Predică

Despre care este începutul înţelepciunii – „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii” (Pildele lui Solomon 1:7).

De ar şti cineva numărul întreg al stelelor de pe cer, şi numele toate ale peştilor din mare, şi numărul fierlor de iarbă din cîmpii şi obiceiurile toate ale tuturor fiarelor pădurii, dar nu ar avea frica de Dumnezeu, atunci cunoaşterea lui ar fi asemenea apei dintr-un ciur.

Iar cunoaşterea aceasta 1-ar face pe acel om mai laş şi mai înspăimîntat în faţa morţii decît cel mai ignorant dintre oameni.

De ar putea cineva să ghicească toate gîndurile oamenilor şi să prezică soarta omenirii şi să dea pefaţă toate tainele pe care pămîntul le ascunde în măruntaiele lui, dar nu ar avea frica de Dumnezeu, atunci cunoaşterea lui ar fi precum laptele vărsat într-un vas spurcat, pe care nimeni nu-1 poate bea.

Iar în ceasul morţii lui, înţelepciunea unui astfel de om nu ar străluci nici măcar cît un cărbune aprins fără flacără, ci i-ar face noaptea morţii lui încă şi mai întunecoasă. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii. Căci cum ar putea vreodată sfirşi bine cel care nici nu a început vreodată bine? Căci oricine a luat-o din capul locului pe o cărare greşită trebuie mai întîi să se întoarcă înapoi de unde a pornit, şi să păşească din nou, dar pe cărarea dreaptă. Cel care nu are frica de Dumnezeu nu poate avea dragoste faţă de Dumnezeu. Dar ce spunem noi? Mai bine să zicem că cel care nu are frică de Dumnezeu nu poate avea nici credinţă în Dumnezeu. Cei mai mari nevoitori, cei care îşi omorau patimile şi care trăiau în înfrînare zi şi noapte timp de cîte patruzeci şi cincizeci de ani, erau pînă la moarte plini de frica de Dumnezeu, şi aceştia, cei mai sfinţi dintre oamenii muritori, strigau din adîncul sufletului lor în ceasul morţii: «Doamne, milostiv fii mie, păcătosului!».

Frica de Dumnezeu este sarea oricărei evlavii.

Dacă nu avem sarea aceasta, atunci toată evlavia noastră este tară vlagă şi insipidă.

Frica de Dumnezeu încinge mijloacele noastre, înfrânează stomacurile noastre, ne face inima să fie mereu trează, ne disciplinează mintea, şi ne biciuieşte mereu voinţa.

Căci unde s-ar mai afla pocăinţa fără frica de Dumnezeu? Unde smerenia? Unde înfrînarea? Unde curăţia? Unde răbdarea? Unde slujirea aproapelui şi ascultarea? O, fraţilor, să îmbrăţişăm şi noi acest cuvînt al sfîntului adevăr: „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, sădeşte frica Ta în inimile noastre. Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Ermie

Troparul Sfântului Mucenic Ermie, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Ermie, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Ermie

Plinind rânduiala cea...

Chinuindu-te cu osârdie pentru Hristos, întru bătrâneţile cele vitejeşti, ţi-ai câştigat bărbăţie mucenice Ermie şi călcând cugetul cel rău al celor fără de lege, ai rămas nevătămat de adăpările cele cu otravă, strigând: Dumnezeu este cu mine şi nimeni împotriva mea.

Cântarea

1, glasul al 8-a.

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând Israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai stea luminătoare, luminând muceniceşte cu dumnezeiasca lumină a adevărului pe toţi, cei ce cu credinţă curată te cinstesc pe tine, Sfinte Mucenice Ermie.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu plecarea cea către Dumnezeu, neluând nicicum în seamă toate cele din viaţă, ai intrat întru priveliştile mucenicilor şi surpând pe vrăjmaşul, l-ai biruit, înţelepte mucenice.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu chipul şi cu sufletul fiind frumos, Ermie, te-ai făcut ostaş Împăratului celui ceresc şi pe vrăjmaşii Lui i-ai umilit desăvârşit, mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nejertfind idolilor, preafericite, ţi-au scos dinţii tăi, cu care ai sfărâmat fălcile leilor celor gânditori şi te-ai încununat cu neveştejita cunună a biruinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Fecioară, Maica lui Hristos, Slava mucenicilor şi Bucuria îngerilor, împreună cu ei roagă-te Fiului tău, ca să Se milostivească şi să mântuiască pe robii tăi.

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti întărirea...

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai cu harul podoabă luminată pătimitorilor de Dumnezeu. Pentru aceea noi cei din lume cu dreaptă credinţă te cinstim, înţelepte.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfărâmându-ţi-se fălcile, înţelepte mucenice, laudă cu mulţămită cântai Dumnezeului nostru, Celui ce te întărea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărindu-te cu puterea dumnezeiescului Duh, preaînţelepte, cu bucurie ai umilit pe balaurul cel tare în răutate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu gura şi cu limba te mărturisesc pe tine Locaş Preasfânt al lui Dumnezeu. Pentru aceea Preacurată izbăveşte-ne de tot chinul.

Irmosul:

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvoarele sângiuirilor tale, purtătorule de chinuri, au stins focul mulţimii zeilor, iar credincioşilor s-au arătat rouă, mucenice, vrednicule de minuni.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neîngrozit ai intrat în cuptorul cel încins, dar cu putere dumnezeiască ai rămas nears, mărite, asemenea ca tinerii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stând în mijlocul văpăii trei zile, rourându-te cu harul Treimii, ai rămas nears, mucenice, pururea pomenite Ermie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prealăudată Stăpână, născut-ai mai presus de cuvânt pe Cel ce Se odihneşte pe sfinţi. Pentru aceasta cu laude te cinstim.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul; ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zdrobindu-ţi-se trupul cu multe chinuri, mucenice pururea pomenite, ai făcut prin har sfărâmarea pierzării idolilor. Pentru aceasta cu dumnezeiescul har, tămăduieşti zdrobirile sufletelor tuturor binecredincioşilor.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu băuturi de otrăvi foarte amare, ai rămas nevătămat, fericite, aducând pe dătătorul acelora la credinţa cea adevărată, care s-a schimbat cu a ta luminată facere de minune către slava cea prealuminată a muceniciei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nicicum nu te-ai depărtat de la starea cea mai bună a Celui ce te-a întărit şi te-a sprijinit pe tine, preafericite, mai înainte văzându-ţi toate pornirile cele către Dânsul, după dreptatea cugetului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzutu-te-a proorocul prin Duhul odinioară pe tine Pruncă, Sfeşnic înţelegător, care aveai făclia pe Hristos Domnul, Care cu lumină nespusă ne luminează pe noi toţi, cei ce cu credinţă te cinstim pe tine, Preacurată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având către Dumnezeu toată dorirea deplin, cu bucurie răbdai durerile şi şuviţările dumnezeiescului tău trup, ca şi cum ar pătimi altul, preafericite, văzând mai înainte cununile.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răbdat-ai cu tărie scoaterea vinelor, Ermie mucenice al lui Hristos, slăbind prin har puterea vrăjmaşului celui cu multă măiestrie şi te-ai arătat pildă a toată bărbăţia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ascuţindu-te cu focul dragostei lui Hristos, cu adevărat te-ai făcut ca o sabie cu două ascuţişuri, tăind de faţă taberele cele fără de Dumnezeu, ca un viteaz ostaş.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu cuviinţă dumnezeiască apleci pe Cel Ce hrăneşte pe toţi cu ameninţarea Sa; în braţe porţi Stăpână pe Cel Ce ţine pe toţi. Pentru aceasta după datorie, cu credinţă te mărim, Preacurată.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă ridică din adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 6-lea. Podobie: Plinind rânduiala cea...

Chinuindu-te cu osârdie pentru Hristos, întru bătrâneţile cele vitejeşti, ţi-ai câştigat bărbăţie mucenice Ermie şi călcând cugetul cel rău al celor fără de lege, ai rămas nevătămat de adăpările cele cu otravă, strigând: Dumnezeu este cu mine şi nimeni împotriva mea.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii cei ce merseseră din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dreptatea cugetului uitându-te la Dumnezeu, cel ce poate mântui, ai răbdat durerile trupului cu vitejie Sfinte Mucenice Ermie, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu stropirea sângelui ai stins focul necredinţei; ai intrat în văpaie, dar nicicum nu te-ai ars, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Toată Biserica te fericeşte văzând vitejiile tale şi harul minunilor şi răsplata biruinţei, care ţi-a dat ţie Domnul, Ermie, mucenice înţelepte, ca unuia ce te-ai luptat strălucit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înfrumuseţatu-te-ai Fecioară născând pe Hristos, Cel frumos întru podoabă, Care S-a asemănat nouă şi a zidit din nou către viaţă pe cei ce erau sfărâmaţi. Pentru aceea cu credinţă pururea te lăudăm pe tine întru cântări.

Cântarea a 8-a. Irmos: Cei ce s-au făcut cu harul...

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind întărit cu legea adevărului, pătimitorule Ermie, cu bucurie ai defăimat porunca celor fără de lege şi răbdând luptele cele mari, fericite, ai câştigat locaşurile cele dintru înălţime în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De toată tăria durerilor ce mi se face, nu mă îngrozesc, nici voi da cinste celor ce nu sunt dumnezei, strigai preafericite. Numai pe unul cinstesc, pe Domnul Iisus, Care S-a răstignit pe vremea lui Pilat.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ales-ai a te jertfi ca un miel fără prihană, pentru Cel Ce S-a jertfit pentru noi ca o oaie şi a ridicat de pe pământ toate jertfele cele spurcate. Pentru aceasta după vrednicie cu laude te mărim, Sfinte Mucenice Ermie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai mai încăpătoare decât cerurile, Fecioară, încăpând în pântecele tău pe Dumnezeu; pe Care roagă-L totdeauna să mă izbăvească de păcatul, care mă strâmtorează, ca lărgindu-mă cu faptele dreptei credinţe, să te fericesc pe tine cu dreaptă credinţă.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cei ce s-au făcut cu harul Tău biruitori tiranului şi văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale, au strigat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul...

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezlegându-te de la trup, purtătorule de chinuri Prealăudate, te-ai învrednicit a vedea bunătăţile, pe care mai înainte le-a gătit Dumnezeu ţie şi celor ce au pătimit împreună cu tine şi au biruit pe vrăjmaşul; cu care împreună roagă, pe Domnul, să ne mântuim noi, Sfinte Mucenice Ermie, vrednicule de minuni.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ţi chipul frumos şi mai înaintea pătimirii tale, mai frumos s-a arătat, înţelepte, după chinurile cele minunate, înfrumuseţându-se arătat cu lumina îngerească. Pentru aceea te-ai şi suit către cămările Mirelui cele frumoase, împodobindu-te cu cununi de biruinţă, înţelepte Ermie.

Stih: Sfinte Mucenice Ermie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Defăimând ostăşia cea de pe pământ te-ai făcut ostaş Împăratului Celui ceresc, cu a Cărui tare putere ai pierdut cu tărie toate taberele demonilor şi după lege ţi-a împletit cununile biruinţei, pururea rugându-te pentru noi, înţelepte mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sosit-a pomenirea ta cea luminată, luminând cugetele noastre cu razele luptelor tale celor tari; pentru care te rugăm, având îndrăzneală către Hristos, roagă-te neîncetat, ca să aflăm noi milă la ziua judecăţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îmbrăcându-Se Dumnezeu cu mine, cel ce cu mintea mea cea rea am fost dezbrăcat de dumnezeiasca podoabă, ca să mă îmbrace cu îmbrăcămintea nestricăciunii, S-a născut din tine, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Ceea ce eşti scăparea tuturor oamenilor, întărire şi zid mucenicilor celor purtători de cununi şi veselia îngerilor.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, căpeteniile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-te-a pe tine Hristos lumii ca pe o Stea preamare, ca să luminezi pe cei credincioşi cu strălucirile luptelor tale, Sfinte Mucenice Ermie, părtaşule al îngerilor.

SEDELNA, glasul al 4-lea: Podobie: Cel ce Te-ai înălţat..

Surpând ridicările vrăjmaşilor ca un ostaş puternic al Stăpânului, ai primit cununa biruinţei. Pentru aceasta te lăudăm pe tine ca pe un viteaz pătimitor, săvârşind cu credinţă pomenirea prăznuirii tale, întru care roagă-te ca să ne mântuim noi, Sfinte Mucenice Ermie, mult-răbdătorule.

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea:

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie, să alergăm noi păcătoşii şi umiliţii şi să cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne milostivindu-te spre noi, sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor, nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe tine Una nădejde te-am câştigat.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua cea cu totul fără prihană şi Fecioara, dacă a văzut întins pe Cruce pe Fiul său, pe care L-a născut, cu dureri de moarte la suflet s-a rănit şi a strigat cu amar: Unde este pomenirea darurilor şi a minunilor Tale, cu care s-a îndulcit adunarea cea nemulţumitoare, Fiule preaiubite? Însă ca să mântuieşti neamul omenesc, acestea le rabzi acum; laud milostivirea Ta.

31 mai – Sf. Ap. Hermas; Sf. Mc. Ermie; Sf. Mc. Filosofus

• Pomenirea Sfântului Apostol Hermas 

Acest sfînt apostol a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli mai mici. El este pomenit în Epistola către Romani a Sfîntului Apostol Pavel (16 : 14). Hermas era elin de neam, dar a trăit mult timp la Roma. El a fost episcopul cetăţii Filipopolis şi şi-a sfirşit alergarea pămîntească cu mucenicie. El a alcătuit o carte foarte folositoare intitulată „Păstorul”, potrivit descoperirilor făcute lui de către un înger al Domnului. Hermas fusese un om foarte bogat dar, din pricina păcatelor lui şi păcatelor fiilor lui el a ajuns în cea mai neagră sărăcie. Odată, pe cînd sta la rugăciune, un bărbat îmbrăcat în strai alb strălucitor a venit înaintea lui şi i-a zis că el este îngerul pocăinţei, trimis la el ca să stea cu el pînă la sfîrşitul zilelor lui. Îngerul i-a dat şi douăsprezece porunci:

1. Să crezi în Domnul Dumnezeu;

2. Să trăieşti în simplitate şi nevinovăţie; să nu grăieşti cele rele; să dai milostenii tuturor celor care cer;

3. Să iubeşti adevărul şi să fugi de minciună;

4. Să păzeşti curăţia gîndurilor;

5. Să înveţi răbdarea şi generozitatea;

6. Să cunoşti că un duh bun şi altul rău îl însoţesc pe om pururea de-a lungul vieţii lui pe pămînt;

7. Să ai frică de Dumnezeu şi nici o frică de diavol;

8. Să lucrezi toată fapta bună, şi niciodată nici o faptă rea;

9. Să te rogi lui Dumnezeu din adîncul inimii tale, cu credinţa că rugăciunea ta se va împlini;

10. Să te păzeşti de întristare, sora bună a îndoielii şi a mîniei;

11. Să deosebeşti prin cercare proorociile mincinoase de cele adevărate;

12. Să te păzeşti de toată dorinţa rea.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Ermie

Ermie a slujit ca soldat în armata imperială pînă la adînca sa bătrîneţe, cînd s-a încununat şi cu mucenicie pentru Hristos împăratul Dumnezeu. Cum răul judecător a încercat în van să-1 înduplece pe Ermie să se lepede de Sfînta Credinţă şi să jertfească idolilor, el a poruncit să se zdrobească dinţii lui Ermie cu o piatră şi să i se jupuiască pielea feţei cu un cuţit. După acestea 1-au aruncat într-un cuptor de foc, dar harul lui Dumnezeu 1-a păzit, şi Ermie a ieşit de acolo. Apoi, la porunca judecătorului, el a fost silit să bea otrava pregătită de un vrăjitor, dar ea nu i-a putut face mucenicului nici un rău. Văzînd aceasta, vrăjitorul a rămas uluit şi pe dată L-a mărturisit şi el cu glas mare pe Hristos, din care pricină a fost decapitat pe loc. După aceea torţionarii i-au scos mucenicului ochii, iar el a răbdat fără plîngere; în loc de aceasta, el i-a strigat judecătorului: «Ia-ţi ochii aceştia ai mei trupeşti, judecătorule, care mie nu-mi mai trebuie; ci ochii mei cei adevăraţi sînt în inimă, şi cu ei văd lumina adevărului». Ermie atunci a fost spînzurat de picioare dar toţi cei din jurul lui care au făcut aceasta au orbit şi au început să umble împiedicîndu-se şi căzînd. Sfîntul Ermie le-a strigat ca să se apropie de el, şi-a pus mîinile peste ei şi le-a redat vederea, cu rugăciunile către Dumnezeu. Văzînd acestea, judecătorul s-a sălbăticit ca o fiară turbată, a scos junghierul şi i-a tăiat capul omului lui Dumnezeu. Creştinii au luat în taină trupul Mucenicului Ermie şi 1-au îngropat cu cinste. Sfintele lui moaşte vindecă minunat pe toţi bolnavii de toate bolile lor grele şi de toate nenorocirile. Sfîntul Ermie a luat mucenicia la anul 166, în timpul domniei împăratului Antonin.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Filosofus

Acest mucenic al lui Hristos s-a născut în apropiere de cetatea Alexandriei. În timpul prigoanelor împotriva creştinilor, Sfîntul Filosofus nu a voit să se lepede de Hristos Domnul înaintea dregătorilor lumeşti şi ai judecătorilor. Pentru aceasta, păgînii 1-au supus pe mucenic unor torturi sălbatice. După ce 1-au schingiuit în nenumărate feluri, ei 1-au mai şi legat de mîini şi de picioare de un pat moale şi au adus acolo o desfrînată care să-1 incite la păcat. Cînd Sfîntul Filosofus a simţit ridicîndu-se în el patima stîrnită de atingerile desfrînatei, el şi-a muşcat atît puternic limba cu dinţii încît şi-a tăiat-o, şi apoi a scuipat-o cu putere în figura desfrînatei. Astfel patima lui a pierit, iar desfrînata schimonosită de spaimă a fugit de acolo degrabă. El după aceea a fost omorît prin tăierea capului, cam pe la anul 252, pe cînd era un om încă tînăr, şi s-a strămutat la locaşurile cele cereşti ale împărăţiei veşnicei tinereţi

Proloagele din 31 mai

Luna mai în 31 de zile: Pomenirea Sfântului Apostol Ermie, 

unul din cei şaptezeci.

      Sfântul Apostol Ermie era unul unul din cei şaptezeci de Apostoli ai Domnului. Sfântul este pomenit în Scriptură, cu numele său în Epistola către Romani, printre ostenitorii de frunte ai creştinilor din Roma şi ca un ajutor destoinic al Apostolilor, vrednic de pomenirea Sfântului Pavel, care aminteşte de el cu aceste cuvinte: “ Spuneţi închinăciune lui Asinerit, lui Flegont, lui Herma, lui Parova, lui Ermie şi fraţilor celor ce sunt cu dânşii”. La rândul ei tradiţia creştinilor ne spune că Sfântul Apostol Ermie a fost, în cele din urmă, episcop al creştinilor din Filipopoli, în Tracia, unde a arătat multă osteneală şi nevoinţe, întru bunăvestirea lui Hristos, pentru care i s-a tăiat capul, iar acum se îndulceşte de odihnă întru bunătăţile Domnului său.

Întru acestă zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ermie

       Acesta a trăit în zilele împăratului Antoniu(138-161), în cetatea Comane, ducând viaţă ostăşească, mare la stat fiind şi cărunt de bătrâneţe. Deci, fiind prins pentru mărturisirea lui Hristos şi adus înaintea dregătorului Sebastian, întâi, i-au zdrobit fălcile, i-au despuiat obrajii şi i-au dezrădăcinat dinţii. Au aprins, apoi, un cuptor şi l-au aruncat în mijlocul flăcărilor şi, ieşind fără nici o stricăciune, a poruncit să-l omoare cu otrăvuri de moarte; deci, mâncând otrăvurile şi rămânând sănătos, a adus la credinţă pe cei ce le pregătiseră, care mărturisind, şi ei pe Hristos Dumnezeu, li s-au tăiat capetele. Iar Sfântul, după ce i-au scos vinele trupului, i-au împuns ochii şi l-au spânzurat, trei zile, cu capul în jos, apoi, văzându-l că nu moare, i-ai tăiat capul şi aşa a trecut la Domnul.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem Sirul, despre frica lui Dumnezeu

        Fericit, cu adevărat, este omul ce are frică de Dumnezeu întru sine, că unul ca acesta, este numit fericit şi de Duhul Sfânt. “Fericit este bărbatul, care se teme de Domnul !”(Ps. III, 1), zice Scriptura, Cel ce se teme de Dumnezeu, se află în afara tuturor meşteşugirilor vrăjmaşului şi de tot sfatul rău, al vrăjmaşului, scapă Cel ce are frică de Dumnezeu, cu înlesnire, biruieşte otrava celui cu rău meşteşug. Că nu-l biruieşte cu nimic pe el şi, pentru frica de Dumnezeu, pofta trupului nu o primeşte. Cel ce se teme de Domnul priveghează, aici pentru că aşteaptă pe Stăpânul Său, ca nu cumva, să vie fără de veste, şi aflându-l pe el lenevindu-se, să-l depărteze de la el. Cel ce are frică de Dumnezeu, petrece fără grijă, pentru că temându-se totdeauna se trezeşte. Somnului nemăsurat nu se va da pe sine, ci stă treaz , că aşteaptă venirea Domnului său. Cel ce se teme de Domnul, nu petrece cu nebăgare de seamă, ca să nu mânie pe Stăpânul său. Cel ce se teme, nu se trândăveşte, că, totdeauna, se îngrijeşte de talantul ce are, ca să nu se osândească. Cel ce se teme, totdeauna se întreabă pe sine, cum ar plăcea lui Dumnezeu: şi aşa se găteşte , ca venind Domnul lui, să se veselească şi să-l laude pe el. Deci, multe bunătăţi îi va dărui Dumnezeu. Iar cel ce nu are frică de Dumnezeu, unul ca acela este supus ispitelor diavolului. Cel ce nu are întru sine frica de Dumnezeu, acela se îndoieşte, doarme fără de măsură, de lene, de faptele sale nu se întreabă, lăcaş al poftelor se face şi toată deşertăciunea lumească se vede la el. Nu se teme de venirea Stăpânului. Unul ca acesta se încarcă de patimi, de odihnă se bucură, de nevoinţă fuge, smerenia o urăşte, iar mândria o iubeşte. Deci veni-va Domnul său şi-l va afla pe el în toate cele neplăcute Lui şi-l va depărta de la sine şi-l va trimite întru întunericul cel mai din afară. Şi cine nu-l va plânge pe acesta ?

Întru acestă zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre smerenie

        Rogu-vă pe voi, fiilor pentru Domnul, să iubiţi smerenia, pentru că şi Domnul Însuşi S-a smerit pentru noi, până la moarte şi la răstignire. Drept aceea, şi voi să-I fiţi Lui următori şi vom birui mândria diavolului, prin smerenia noastră. Că şi Domnul, pentru smerenie, a zis: “Cine voieşte să fie mai mare între voi, acela să fie mai mic decât toţi şi tuturor slugă şi rob, că acela ce se va înălţa, acela se va pogorî, iar cela ce se va smeri pe sine, se va înălţa şi toate relele se vor risipi de la dânsul. Iar cela ce se înalţă, se va pogorî întru adâncul iadului, în foc. Deci, rogu-vă pe voi, fiilor, să câştigaţi ascultarea, fără de cârtire, că ascultarea este maica vieţii veşnice, iar neascultarea este maica pierzării. Că prin ascultare şi prin smerenie, vom intra întru Împărăţia Cerului şi viaţa veşnică vom moşteni.

Întru această zi, cuvânt de laudă, celor ce dau milostenie la săraci

       Cu adevărat fraţilor, mare este, înaintea lui Dumnezeu, omul cel milostiv. Însă milostenia este numai atunci când se face cu dragoste şi de bună voie. Să nu socoteşti, că darul ce-l dai, nu-l vei mai câştiga, ci că, încă mai mare folos îţi vei adăuga. Iar cel ce nu dă, nu-şi va cîştiga nimic, ci numai pierzare. Încă, se cade a auzi şi aceasta, că mai de folos este a nu face binele, decât dacă, după ce-l faci, să te leneveşti şi să-ţi pară rău. De ce să-ţi pară rău, omule ? Oare nu aştepţi de la Dumnezeu răsplătire ? Cu adevărat ţi se va înmulţi ţie aurul la cer. Sau aici doreşti răsplătire ? Apoi pentru ce părăseşti milostenia ? Că prin miliostenie, şi nu prin neguţătorie, mulţi, şi aici au luat răsplătirea, măcar că pe cei ce au luat-o aici, nu-i fericim, că nu va fi mai mare răsplătirea de care se bucură cei ce o iau aici, decât plăţile din cer. Că Hristos, Cel ce a pătimit pentru noi până la sânge, nu aşa îţi va da ţie , acolo, plata. Drept aceea să nu ispiteşti tu, cela ce faci milostenie, ci să faci darul cel poruncit ţie cu toată osârdia, iar mai ales, celor ce sunt în primejdii, să le dai o mână de ajutor. Măcar de ar fi ucigaş de oameni şi tâlhar, de vreme ce cere de la tine, pentru Dumnezeu să-i dai lui, pentru că ştim că ţi se va socoti ţie la plată. Că Stăpânul, cu al său soare, îl luminează şi pe el, ca şi pe tine, iar tu, nevrednic, îl judeci pe el, de hrana cea de peste zi. Drept aceea, să nu-l cercetezi pe el, că pentru Hristos îl primeşti pe el. Sau de nu poţi să-i miluieşti pe toţi, să nu alegi pe cel iscusit, ci pe cel ce pătimeşte cel mai rău, să-l miluieşti, ca şi tu să te învredniceşti de mila lui Dumnezeu . Căci, pentru aceea s-a numit milostenie, ca şi celor nevrednici să le dăm. Că de ne vom întoarcede la cei nevrednici de milă, iar cei vrednici de milă nu vor veni la noi, apoi cui vom da ? Că de vei face alegere, aşa şi Dumnezeu va face cu noi şi vom cădea de la iubirea de oameni, cea înaltă, a Lui. Drept aceea de vei vedea, oriunde, pe cel ce pătimeşte, să nu-l treci cu vederea, ci să-l miluieşti pe el. Şă cunoşti că om este acela şi născut din aceeaşi fire. Să cunoşti, adică, şi să împlineşti trebuinţa lui, aşa cum te îngrijeşti de slugi. Dar, acest sărac, mai mult decât slugile, îţi va sluji ţie, că va sta ţie înainte în ziua Judecîţii şi te va scoate pe tine din foc. Ce lucru de acest fel, pot să-ţi facă ţie slugile tale ? Iar pe cei milostivi, nu numai cei miluiţi îi iubesc, ci şi cei nemiluiţi îi iubesc pe ei, pentru facerile de bine, ce se fac de către ei. Iar de i se întâmplă ceva celui milostiv, toţi se roagă lui Dumnezeu pentru el, zicând: “Dumnezeule, fă milă cu dânsul, şi-l izbăveşte de necazul lui şi să vină peste el toate bunătăţile”. Că nu cu numărul se dă milostenia, ci cu dragostea inimii, precum văduva aceea săracă a adus lui Dumnezeu numai doi bani în dar şi, mai mult decât bogaţii, lăudată s-a făcut, că avea credinţă mare; pentru că aceea, nu şi-a cruţat toată averea, ci, pe toată acea avere, de doi bani, a dat-o lui Dumnezeu. Şi de nu vom face aşa nu vom avea faceri de bine şi milostenie, apoi nici un folos nu vom avea din averile noastre.Pentru aceea, bogaţii, cei răi şi nefăcători de bine, mai mult decât săracii, se vor osândi, de vreme ce n-au fost milostivi şi n-au zis nici nu s-au sfătuit să dea milostenie. Deci dacă nu vor da cu dragostea sufletului, nicidecum nu vor scăpa de chinuri. Că, nu cu numărul sau cu măsura celor dăruite, se judecă milostenia, ci cu dragostea cea din inimă. Să luăm, acum fraţilor, cuvintele acestea în inimile noastre, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, a căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

 

 

Sinaxar 31 Mai

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea sfântului mucenic Ermie.

Sfântul si slavitul mucenic Ermie (Herma) era un soldat în armata romana, mare la stat fiind şi cărunt de bătrâneţe, care a petrecut ani buni de viaţă ostăşească la Comana, în Pont.
Iar în zilele împăratului Antonin cel Pios (138-161), încetând el din ostasie, a refuzat orice solda cuvenita si a marturisit credinta sa în Hristos Domnul. Şi fiind prins pentru mărturisirea credinţei în Hristos şi adus înaintea guvernatorului Sebastian, a fost supus la multe şi grele chinuri pentru ca nu a vrut sa aduca jertfe zeilor si împaratului, din care rămânând nevătămat, a atras la credinţa în Hristos si pe vrajitorul cel pus să-l ucidă cu otrăvuri. Acestuia pentru că a mărturisit pe Hristos Dumnezeu, i s-a tăiat capul; iar sfântul a fost şi mai rău chinuit, iar la sfârşit tăindu-i capul, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea vrăjitorului, care a dat otravă sfântului Ermie.

Acesta a dat otrava sfantului Ermie, iar mai pe urma, crezând în Mântuitorul Hristos, s-a invrednicit de cununa muceniciei şi de botezul sângelui, taindu-i-se capul pentru Hristos Dumnezeul nostru.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor cinci mucenici cei din Asralon, care s-au săvârşit fiind târât pe pământ.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Eusebie şi Haralambie, care de foc s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Ermie şi la vrăjitorul cel pocăit

Răul vrăjitor, îmbătrînit în rele,

Mincinos şi ucigaş,

În toate e mic, dar în frică e mare;

El sfîntului Ermie-i dă otravă să bea.

De astfel de-otravă se ascund chiar şi şerpii!

Ermie otrava o bea: moartea nu-l atinge,

Și amarnic tremurînd de spaimă vrăjitorul

Priveşte uluit.

«O, ce minune-i aceasta!», strigă el cu glas mare.

„Otrava s-omoare nu poate pe-al Domnului oştean!

Ci-atunci piară ale vieţii mele negre zile,

Șteargă-se pe veci anii mei

Cei de ruşine plini.

Eu viaţa mea întreagă petrecut-am deci în minciună

Viaţa mea întreagă, în slujba ăstor draci.

Și iată astăzi eu văd cutremurat de spaimă

Că al lui Ermie Domn este Unul, Adevăratul,

Domnul Dumnezeu.

Hristos Răstignit, al cerurilor Domn,

Ale lui minuni singure sînt mari şi-adevărate.

Al lui Hristos sînt eu acum: nu mă lepăda, Doamne !

Iartă-mi mie ticălosului negerele mele păcate,

Căci iată eu pentru Tine ca să mor

Voiesc”.

Bătrînul astfel grăieşte,

El se pocăieşte cu amar

Și pe dată el de minciună şi frică întreg se curăţeşte.

El pe faţă a strigat că este creştin.

Ca fulgerul sabia-l izbi şi-ntr-al lui sînge

El se botează.

Cugetare

Viaţa noastră întreagă este un neîntrerupt război duhovnicesc. Biruim sau sîntem biruiţi!

Dacă biruim, ne bucurăm de roadele biruinţei noastre în veşnicie. Dacă sîntem biruiţi, îndurăm urgia pieirii în veacul veacului. Această viaţă este un continuu duel între om şi toate cele care I se opun lui Dumnezeu. Dumnezeu un măreţ Aliat este al tuturor celor care Il cheamă pre El întru ajutor cu adevărat.

«Viaţa această nu este nici jucărie, nici distracţie», a zis Părintele loan din Kronstadt, «dar oamenii tocmai aceasta fac din ea. Ei se distrează, se amuză, şi-şi fac toate capriciile în timpul unei vieţi care ne-a fost dată numai şi numai pentru ca să ne cîştigăm în el mîntuirea; ei se distrează în chip imbecil cu jocuri de cuvinte goale. Oamenii îşi pierd timpul flecărind în vizitele pe care şi le fac unii altora, iar după ce flecăresc, se aşează la masă şi joacă cărţi. Ei se duc la teatru ca să se distreze. Ei toată viaţa, şi cea mai reuşită viaţă, o văd ca pe o distracţie. Dar vai celor care toată viaţa nu fac altceva decît să se distreze!»

Luare aminte

Să luăm aminte la Harul Duhului Sfînt Dumnezeu de la Taina Sfîntului Maslu:

• La cum lucrează Harul prin intermediul untdelemnului sfinţit;
• La cum, după măsura rugăciunii şi a credinţei, el vindecă toată boala şi toată infirmitatea.

Predică

Despre Taina Sfântului Maslu – „…şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6:13).

Sfinţii Apostoli făceau aceasta, iar nouă ni se porunceşte să facem la fel. Sfântul Apostol Iacov ne zice : „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungîndu-l cu untdelemn, în numele Domnului, Şi rugăciunea credinţei va mîntui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi, de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (lacov 5 : 14-15).

Nimeni altineva nu trebuie chemat decît numai preoţii, păstorii bisericii. Bolnavul nu trebuie uns decît numai în Numele Domnului, altfel este vrăjitorie.

Căci nimeni nu-1 va putea ridica pe bolnav decît numai însuşi Domnul, şi nimeni nu-i poate ierta păcatele decît numai Unul Domnul. Dar de ce se face ungerea cu untdelemn şi nu cu altceva? Pentru că aşa ne porunceşte Domnul, iar noi sîntem datori ascultare şi credinţă. Si de ce s-a poruncit ca noi să ne botezăm cu apă, şi să fim mirunşi cu Sfîntul şi Marele Mir, şi împărtăşiţi cu pîine şi cu vin? Pentru că aşa a voit Domnul şi a Lui dumnezeiască Purtare de Grijă, iar al nostru este numai a crede şi a asculta. Multe materii se folosesc în Sfintele Taine, dar Harul Domnului unul este precum Unul este Domnul, şi totul de la Domnul este. Dar de ce are Dumnezeu nevoie de materii din lumea noastră ca să verse peste noi Harul Său? Nu Domnul are nevoie de materii din lumea noastră pentru aceasta, ci noi; căci din materii din lumea aceasta fiind alcătuiţi, avem nevoie de ele. Aplecîndu-se cu milă asupra slăbiciunilor noastre, Domnul foloseşte materii pentru a noastră vindecare, îngerilor celor fără de trup El le dăruieşte Harul într-un mod netrupesc. Uleiul cel simplu în sine nu are nici un efect, tot aşa cum nici un efect nu au prin ele însele nici celelalte materii; Harul lui Dumnezeu în schimb este atotputernic.

Prin intermediul uleiului sfinţit însă, Domnul ne dă nouă harul Duhului Său Celui Sfînt, şi acel Har este medicamentul care vindecă bolnavii, ridică de la pămînt infirmii, şi redă sănătatea mintală celor nebuni.

O fraţilor, cît de negrăită este bunătatea lui Dumnezeu! Ce nu a făcut Dumnezeu pentru noi?. El a cunoscut mai dinainte toate nevoile noastre, şi a văzut mai dinainte toate leacurile pentru fiecare din ele. El nouă nu ne cere decît să credem în El şi să împlinim şi să luăm ca pe nişte leacuri Poruncile Sale. Oare nu este cea mai mare obrăznicie şi ruşine ca noi să luăm cu conştiinciozitate medicamentele şi reţetele prescrise de doctori, care sînt oameni muritori ca şi noi, şi să nesocotim prescripţiile Domnului Celui Care este Nemuritor?

O, Atotbune Doamne, topeşte inimile noastre împietrite cu puterea Duhului Tău, aşa încît mai înainte de sfîrşitul nostru să arătăm roadele recunoştinţei celei către Tine, Atotbune şi Atotînţelepte Doamne! Căci noi Ţie ne închinăm, Ţie îţi mulţumim şi pre Tine Te lăudăm în veci, Amin!