Acatistul Sfântului Mucenic Trifon

 

 Troparul Sfântului Mucenic Trifon, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Trifon, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul 1

Pe tine, cel ce ai îndrăzneală către Domnul, mijlocitor și rugător pentru sufletele noastre te avem noi, smeriții. Iar acum, în ziua praznicului tău, rugămu-te, cere-ne nouă de la Dumnezeu iertare de păcate și izbăvire din primejdii, ca să cântăm ție: Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Icosul 1

Sfinte, slăvite, Mare Mucenice Trifon, cu închinare și neîndoită credință îndrăznim a cere și așteptăm mijlocirile tale către dumnezeiasca milostivire, ca să ne aflăm părtași bucuriei tale noi, cei ce pătimim în multe feluri de boli, de patimi, de nevoi și de războiri cumplite. Pe tot sufletul cel necăjit și întristat, pe cei ce păzesc întru cunoștință legea lui Hristos Dumnezeu și cred întru Dânsul, pe toți care se sârguiesc a se închina sfintelor tale moaște și îți împodobesc ție această cântare de laudă, de cerere și mărire ajută-i cu darul de care te-ai învrednicit de la Hristos, Mântuitorul și Dumnezeul nostru. Auzi-ne pe noi, care grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, Trifoane, cel născut în țara Frigia, în satul Campsada;
Bucură-te, îngerească odihnire, încă din copilărie, a darului Sfintei Treimi;
Bucură-te, vas ales al Apei Vieții și al darului facerii de minuni;
Bucură-te, prin care numele lui Dumnezeu se preaslăvește în cer și pe pământ;
Bucură-te, izgonitor al demonului din fiica împăratului, Gordiana;
Bucură-te, arătător și altora al vrăjmașului prin postirea și rugăciunea ta cea către Dumnezeu;
Bucură-te, Trifoane, nume înfricoșător diavolilor;
Bucură-te, chip ce izvorăști în lume mirul preaslăvirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, minunată înmulțire a sfintei credințe în multe părți ale Frigiei;
Bucură-te, că ai fost prins pentru mărturisirea lui Iisus Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, dăruire de sine făcută jertfă de bunăvoie în mâinile păgânilor;
Bucură-te, neclintită stare la judecată înaintea ighemonului Acvilin;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 2-lea

Mucenice Trifon, de trei ori fericite, n-ai voit a te supune poruncii împăratului de a te închina zeilor. Ci mai vârtos L-ai mărturisit pe Iisus Hristos a fi Dumnezeu cu adevărat. Pentru aceasta vrednic ești a auzi de la noi cântarea acatistului, prin care te fericim și împreună cu tine cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Să nu se învrednicească nelegiuiții a ne supune sub picioarele lor, Sfinte Mucenice al lui Hristos, Trifoane, când se pornesc asupra noastră ca valurile mării ce vin cu repeziciune, ci să cadă ca spicele țarinii de la fața ta, iar noi să te binecuvântăm, strigând:
Bucură-te, neplecare către momelile cele amăgitoare;
Bucură-te, însetare după pătimirile pentru Iisus Hristos;
Bucură-te, vistierie nefurată a comorilor de mult preț ale dreptei credințe;
Bucură-te, dumnezeiască răbdare a chinurilor de la păgâni;
Bucură-te, vas ales al darului vorbirii frumoase, izvorât de la Dumnezeu;
Bucură-te, că ai zis ighemonului: „Nimeni, lepădându-se de Cerescul Împărat Iisus Hristos, nu va putea să moștenească viața veșnică”;
Bucură-te, că ai fost alergat prin gerul iernii cu picioarele desculțe;
Bucură-te, că stihuri din psalmii lui David cântai pe cale;
Bucură-te, că ziceai: „Pașii mei îndreptează-i, Doamne, după cuvântul Tău”;
Bucură-te, că piroane de fier ți s-au bătut în picioarele tale;
Bucură-te, primire cu mulțumire a bătăilor multe și dureroase;
Bucură-te, răbdare mai presus de fire în chinurile cele cumplite;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 3-lea

De înțelegerea dumnezeirii sufletul tău fiind luminat, ca un adevărat viteaz al Mântuitorului Hristos te-ai arătat; stând neclintit în dragostea Lui. Pentru aceasta noi cu smerenie venim către tine și cu îndoită umilință cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Plin fiind de darul lui Dumnezeu, Mucenice Trifon, care te lumina și te înțelepțea, prin fapte bune ca pe o scară ai mers din putere în putere, purtătorule de biruință al Cerescului Împărat Iisus; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că ighemonul Acvilin s-a mirat de răspunsurile tale cele drepte;
Bucură-te, răbdare a bătăilor ce rușinezi pe demoni;
Bucură-te, stâlp neclintit de urgia tiranului;
Bucură-te, tărie nebiruită de chinurile și îngrozirile lui Acvilin, care te-a dat morții;
Bucură-te, că pentru credința în Dumnezeul nostru Iisus Hristos a ți se tăia capul a poruncit;
Bucură-te, rugăciune cu mulțumire către Dumnezeu înaintea trecerii tale;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta oamenii din Campsada s-au izbăvit de foamete, de jivini și de insecte vătămătoare;
Bucură-te, că rugându-te, mai înainte de a ți se tăia capul, a luat Domnul sfântul tău suflet în mâinile Sale;
Bucură-te, că ai poruncit ca cinstitul și sfântul tău trup în Campsada să-l ducă;
Bucură-te, Trifoane, că din tinerețile tale lui Dumnezeu te-ai sfințit;
Bucură-te, dăruire lui Dumnezeu a multor oameni;
Bucură-te, tămăduire a nenumărate boli în noroade;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 4-lea

Nemairăbdând păgânii minunile tale cele sfinte, prin care se defăima idoleasca înșelăciune – căci propovăduiai lor credința lui Hristos și arătai lămurit că El este Dumnezeu Care face minunile, iar nu idolii –, te-au supus muncilor, pe care le-ai primit cu dragoste, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Glas către tine înălțând, grăim: grăbește, Sfinte Mucenice Trifon, a ne apăra pe noi, că, după Mântuitorul și Preacurata lui Maică, la tine alergăm, ca să ne izbăvești din toate primejdiile și să te binecuvântăm, cântând:
Bucură-te, îndelungă răbdare în chinuri încununată de Preasfânta Treime;
Bucură-te, că Domnul Hristos împreună cu îngerii la cer te-a suit;
Bucură-te, că mucenicii ți-au ieșit înainte;
Bucură-te, cel întâmpinat cu cinste de cuvioși;
Bucură-te, de ierarhi cu plăcute cuvinte binecuvântat;
Bucură-te, că toți sfinții cântări de laudă și bucurie ți-au cântat;
Bucură-te, suflet sălășluit în împărăția cerurilor;
Bucură-te, împreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, veselire în lăcașurile lui Hristos împreună cu toți sfinții;
Bucură-te, împreună cu dânșii așezat la masa Cinei celei de Taină;
Bucură-te, chip preacinstit în ceata mucenicilor;
Bucură-te, de a cărui încununare toți sfinții saltă și se bucură cu duhul;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 5-lea

Hrană de mântuire trimite-ne nouă, Sfinte Trifon, de la Dumnezeu, ca să nu pierim de mulțimea împătimirilor; că păcătoși suntem, dar avându-te pe tine mijlocitor, nădejde de mântuire câștigăm, căci de la tine ne învățăm a cânta după cuviință: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Prealăudat s-a arătat numele tău, Trifoane, în toată țara Frigiei, pentru că prin rugăciunile tale către Dumnezeu ai adus la credința lui Hristos pe mulți dintre închinătorii la idoli și botezându-se ei în numele Preasfintei Treimi, au strigat într-un glas: „Mare este Dumnezeul creștinilor”! Pentru aceasta și noi, cei izbăviți prin tine din multe feluri de păcate și asupriri, îți cântăm:
Bucură-te, braț cu putere ce-i aduci la credința în Hristos pe împotrivitori;
Bucură-te, izbăvitorule al celor robiți;
Bucură-te, minunatule între sfinți, care ai făcut pe păgâni a se boteza;
Bucură-te, suflet viteaz, învrednicit a fi mucenic;
Bucură-te, câștigare a darului sfințeniei prin crucea marilor suferințe;
Bucură-te, îngrozire a slujitorilor la idoli;
Bucură-te, biruință asupra diavolilor cu puterea lui Hristos;
Bucură-te, nume înfricoșat în auzul lor;
Bucură-te, trandafir preaînmiresmat înflorit în grădinile raiului;
Bucură-te, că înșiși îngerii din ceruri te cunosc ca alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce stai acum înaintea Mântuitorului și te rogi pentru noi;
Bucură-te, cel ce vezi nevoile noastre și ne dai grabnic ajutor;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 6-lea

Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi, zice Sfântul Prooroc David; pentru aceasta smerindu-ne până la moarte, cădem către tine, Mare Mucenice Trifon, să te rogi lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii; ca să ne liniștească durerile și să potolească pornirea urâtelor patimi, iar noi întru pacea inimii să cântăm: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cumplit și fără cruțare bătând ostașii trupul tău, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, pământul s-a înroșit de sângele tău; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, priveliște îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, răbdare până la sfârșit întru dreapta credință a chinurilor de la păgâni;
Bucură-te, împlinirea datoriilor creștine;
Bucură-te, lauda Bisericii Răsăritului;
Bucură-te, bucuria neamului creștinesc;
Bucură-te, izgonirea și înspăimântarea demonilor;
Bucură-te, chip strălucind minunile puterea darului dumnezeiesc;
Bucură-te, al lui Hristos vrednic lăudător;
Bucură-te, întru bucuria Domnului tău;
Bucură-te, însetoșare de a-ți vărsa sângele pentru Dânsul;
Bucură-te, nume preacântat, izvorând mirul tămăduirilor;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 7-lea

Vrând nebunul tiran numaidecât să te piardă și văzând că muncile pentru tine sunt zadarnice, adeseori se gândea cum să te dea morții. Iar tu, sfinte, învăpăiat de dorință fiind a merge la Hristos, neîncetat cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Nouă și înfricoșată răbdare ai săvârșit, Sfinte, când ai fost chinuit de tirani, din porunca lui Acvilin, pentru că primind cu veselie piroanele bătute în picioarele tale, lovit cu cruzime și legat de cal, alergai spre Hristos; pentru aceasta nu contenim a te lăuda, cântând:
Bucură-te, Trifoane, mucenicie văzătoare a cununii gătite în cer;
Bucură-te, biruire a taberelor vrăjmașe cu puterea darului dumnezeiesc;
Bucură-te, suflet așezat în lăcașurile sfinților;
Bucură-te, trup cinstit jos, pe pământ, după ieșirea sufletului;
Bucură-te, creștet încununat de Însuși Domnul Iisus;
Bucură-te, minunată săvârșire a nevoinței mucenicești;
Bucură-te, chip proslăvit de la cele pământești la cele cerești;
Bucură-te, dimpreună cu mucenicii numărat;
Bucură-te, izvor de minuni nedeșertat pentru cei binecredincioși;
Bucură-te, demonilor rană de nevindecat;
Bucură-te, Trifoane, de Dumnezeu iubit și cinstit;
Bucură-te, mărturisitor neobosit;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 8-lea

Numele tău decât toate s-a făcut mai dorit, Trifoane, nouă, celor ce cu dragoste te cinstim, ne închinăm ție și sărutăm dumnezeieștile tale moaște, împreună cu tine cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Izbiți de valurile ispitelor ce vin asupra noastră, nu ne putem lupta și nici nu suntem vrednici de milostivire, pentru că pocăință nu avem din pricina păcatelor noastre. Pentru aceasta cădem înaintea ta, rugându-te să ne întărești în dragostea lui Dumnezeu, ca să scăpăm de cursele vrăjmașilor și să cântăm:
Bucură-te, chip vrednic de laudă și cinstire;
Bucură-te, că ne plecăm capul până la pământ înaintea cinstitelor tale moaște;
Bucură-te, milostivire ce împlinești cerințele noastre spre mântuire;
Bucură-te, mucenicule al lui Hristos, care asculți rugăciunile noastre;
Bucură-te, vrednicule de pururea pomenire;
Bucură-te, că, ieșind noi cu sfintele tale moaște prin grădină, ne aperi de grindină;
Bucură-te, că rugându-te preoții și sfințind apa, apoi stropind cu ea pomii și zarzavaturile, ne scapi de toate insectele vătămătoare;
Bucură-te, turn de tărie al Bisericii;
Bucură-te, rază de bucurie nouă, celor ce te avem nădejde nesurpată;
Bucură-te, făclie, care ne luminezi pe noi cu sfintele tale rugăciuni;
Bucură-te, chip îngeresc, care ne strălucești izbăvire în toate ispitele;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 9-lea

Patimile pe care dumnezeiește le-ai răbdat să ne fie nouă spre tămăduirea patimilor noastre, iar rănile trupului tău să ne fie acoperământ durerilor ce ne tulbură cugetul; dă-ne dar, sfinte, în încercări răbdare, ca să cântăm cu despietrite și împăcate inimi: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu sângele tău cel curs pentru dragostea lui Hristos, spală întinăciunea păcatelor noastre, preafericite Trifon, iar cu mulțimea minunilor schimbă cugetele fraților celor ce ne prigonesc, spre a se întoarce și a nu fi osândiți împreună cu vrăjmașul cel viclean; iar prin tine aflând liniștea lui Hristos, să-ți cântăm:
Bucură-te, rușinare a vrăjmașului cu toate cetele lui;
Bucură-te, zdrobire sub picioarele tale a oștilor întunericului;
Bucură-te, mângâiere a monahilor și privire nestrămutată strălucind din icoana iubirii;
Bucură-te, nume scris în cartea vieții, cântat și cinstit de creștini;
Bucură-te, floare frumoasă din părțile Frigiei;
Bucură-te, mărgăritar ales lucrat de mâna providenței;
Bucură-te, trandafir binemirositor între spinii idolești;
Bucură-te, chip preamărit de Cel pe care L-ai preaslăvit;
Bucură-te, jertfă vie în Hristos, făcută izvor de binecuvântare;
Bucură-te, strajă neadormită a Mănăstirii Frăsinei;
Bucură-te, călăuză osârdnică a celor ce merg pe calea Mântuitorului;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 10-lea

Învăpăiate sunt rugăciunile tale către Dumnezeu, Sfinte Mucenice Trifon, pentru că mijlocind iertarea și tămăduirea neputincioșilor, ne-ai scăpat din groapa osândei în care eram căzuți. Drept aceea, cunoscând noi, păcătoșii, facerile tale de bine, ne minunăm de darul ce se lucrează prin, tine, și cântăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ziditorului, iar nicidecum zidirii, te-ai arătat întru toate mărturisitor și al Lui biruitor mucenic, de aceea și tiranul te-a întrebat cine te întărește pe tine în munci. Dar tu, ca un viteaz al lui Hristos, i-ai răspuns: „Dumnezeul meu este în sufletul meu”. Pentru aceasta, cu bucurie îți cântăm:
Bucură-te, izbăvitorul tuturor celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, ridicare a celor căzuți în păcate grele;
Bucură-te, bunăvoire de a ne lăsa nouă părticele din cinstitul tău trup;
Bucură-te, primire de la Dumnezeu a cununii cerești;
Bucură-te, mână întinsă și cuget întăritor celor slabi;
Bucură-te, viață întru care Dumnezeu S-a preaslăvit;
Bucură-te, că numele Lui s-a preaînălțat în facerea minunilor tale;
Bucură-te, că pentru Dânsul ai pătimit, ca să biruiești împreună cu Dânsul;
Bucură-te, Mucenice, lumii preafolositor;
Bucură-te, răbdătorule de chinuri și de biruință purtător;
Bucură-te, al minunilor dumnezeiești izvorâtor;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 11-lea

Toată cântarea se biruiește întru tine, sfinte, căci cum vom aduce ție după cuviință cântări de psalmi, celui lăudat de cetele puterilor cerești. Ci numai spre mulțumită pentru tămăduiri ne îndestulăm, cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Sfeșnic cu totul luminos s-au arătat cinstitele tale moaște, Sfinte Mare Mucenice Trifon, puse în mijlocul Bisericii și strălucind tuturor celor ce cu credință se închină la ele; deci de un dar ca acesta nu ne lipsi, sfinte, milostivindu-te de noi, care cu dragoste îți cântăm:
Bucură-te, sfântă dorire după mântuirea tuturor;
Bucură-te, propovăduitorule al raiului celui frumos;
Bucură-te, tăiere cu cuțitul credinței a cuvintelor păgânești;
Bucură-te, sprijin mângâietor și cunună a sfaturilor duhovnicești;
Bucură-te, rușinarea necuviinței slujitorilor idolești;
Bucură-te, moștenitor al raiului, vrednicule de pomenire;
Bucură-te, câștigare a răsplătirii dragostei dumnezeiești;
Bucură-te, împărtășire și nouă, smeriților, din roada bunătăților tale;
Bucură-te, slăvite mucenice, cunoscut din faptele tale preaminunate;
Bucură-te, smerire și întoarcere a necredincioșilor la lumina lui Hristos;
Bucură-te, veselire a iubitorilor de Hristos;
Bucură-te, izgonire de la noi a vrăjmașului;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 12-lea

Har ai aflat înaintea lui Dumnezeu, Sfinte, har aflăm înaintea ta și noi, cei ce cu credință chemăm numele tău întru ajutor. Căci tu vindeci toată boala și patima din noi cu darul rânduit ție de la Dumnezeu, ca, izbăviți și îndreptați, să cântăm într-un glas: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cu cântări îți cinstim pomenirea ta, fericim chinurile și îndelungă răbdarea ta, mărim și lăudăm minunile tale, vitejia și bărbăția ta, iar la mijlocirile tale alergând, bine te cuvântăm ca pe un mare ajutător și păzitor al lumii. Pentru aceasta ne plecăm genunchii și cu mulțumitoare inimi îți cântăm:
Bucură-te, mielușel fără prihană, că rugându-te, ți-ai dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu;
Bucură-te, aur lămurit prin chinuri întru slava Sfintei Treimi;
Bucură-te, nuntaș al Mirelui Hristos, de Dânsul proslăvit în ceruri;
Bucură-te, privire a lumii prin icoana dragostei dumnezeiești;
Bucură-te, izvor al bucuriei Învierii, primind mulțumirile noastre;
Bucură-te, mir al milostivirii de sus, la ieșirea din Sfântul Altar cu sfintele tale moaște;
Bucură-te, izvor de tămăduiri revărsat peste închinarea inimii noastre;
Bucură-te, făcătorule de minuni cu puterea lui Hristos sălășluită în tine;
Bucură-te, îndreptător către Lumina lumii a mulțime de păgâni;
Bucură-te, chip încununat în ceruri cu diadema iubirii;
Bucură-te, vindecarea trupurilor noastre;
Bucură-te, rugă neadormită pentru mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 13-lea

O, prealăudate mucenice Trifon, ascultă smerita noastră rugăciune pe care ți-o aducem din toată inima și ne izbăvește pe noi din boli și din primejdii, pe noi, cei ce cinstim pomenirea ta și mărturisim minunile săvârșite de tine cu Darul Sfântului Duh. Îndreptează pașii noștri spre lumina Învierii lui Hristos și ne poartă de grijă din înalt să nu ne aflăm copleșiți de valurile lumii, ci cu privirea ațintită spre Hristos, să ajungem la țărmul veșniciei și al iubirii descoperite a Sfintei Treimi, cântând din liturghisitoare inimi: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi iarăși se zice Icosul 1: Sfinte, slăvite, Mare Mucenice Trifon…, Condacul 1: Pe tine, cel ce ai îndrăzneală către Domnul…, și această

Rugăciune către Sfântul Mucenic Trifon

O, întru tot lăudate, Sfinte Mucenice Trifon, primește de la noi aceste cântări pe care cu umilință le aducem înaintea ta și ne izbăvește din toate nevoile și scârbele, ca un bun și iubitor de oameni și neînfruntat ocrotitor al creștinilor. Căci deși suntem nevrednici a ne face părtași milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe și grele, săvârșite în viața noastră și în tot ceasul, însă cunoscând marea bunătate pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine și se pocăiesc cu credință întru numele Domnului, năzuim cu lacrimi de umilință și preaplecată mărturisire a păcatelor la mijlocirile tale înaintea Sfintei Treimi. Fii dar nouă pururi rugător la Preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și primejdiile, de cutremurul pământului și moarte năprasnică, pentru întărirea noastră în credința cea adevărată, apărându-ne de toate răutățile după făgăduința ta, căci toți te cinstim și prăznuim numele tău, acum și pururea și în veci. Amin.
Și se face otpustul.

1 februarie – Sf. Mc. Trifon; Sf. Mc. Perpetua și Felicitas, Sf. Mc. Satirus și cei dimpreuna cu dânșii; Sf. Cuv. Petru din Galatera

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Trifon

Trifon s-a născut din părinţi săraci în satul Lampsacus din Frigia. El în copilăria lui păştea gâştele. Încă din acea copilărie el putea vindeca bolile care îi cuprindeau pe oameni şi pe animale şi alunga duhurile rele. În acel timp în Imperiul Roman împărăţea Gordian, a cărui fiică, Gordiana, era lovită de nebunie; din cauza bolii fiicei lui împăratul suferea cumplit. Duhul cel rău a vorbit însă prin gura Gordianei spunând că nimeni nu-l va putea arunca afară în afară de Trifon. După ce mulţi cu numele Trifon au fost chemaţi din toată împărăţia, prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, a fost aflat şi acest Trifon, şi chemat la împăratul. Ajungând la Roma, Trifon a vindecat-o pe Gordiana de duhul necurat. ]mpăratul l-a încărcat de daruri, pe care Trifon le-a împărţit pe toate săracilor. Când a ajuns la locul lui de baştină, în satul său, acest tânăr sfânt a continuat să pască gâştele şi să se roage lui Dumnezeu. Luând împărăţia Decius şi pornind acesta crunta lui prigonire împotriva creştinilor, a fost prins şi Sfântul Trifon şi torturat bestial pentru credinţa lui în Hristos. El a îndurat toate schingiuirile cu bucurie, zicând: „O, de m-aş învrednici să mor în aceste chinuri pentru Numele Stăpânului meu, Domnului şi Dumnezeului meu Iisus Hristos”. Chinurile însă nu au putut să-l vatăme cu nimic, pentru care chinuitorii l-au osândit la moarte prin tăierea capului. Sfântul Trifon s-a rugat înaintea morţii, şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la anul 250 de la Hristos.

• Pomenirea Sfintelor Muceniţe Perpetua şi Felicitas, a Sfântului Mucenic Satirus şi a celor împreună cu dînşii

Fiind creştini, aceştia toţi au fost aruncaţi în temniţă în timpul împărăţiei lui Septimus Severus. Sfânta Perpetua, care era din înalta aristocraţie, îi încuraja să nu se teamă a muri pentru Hristos. În vis Perpetua a văzut o scară în care erau înfipte tot felul de instrumente de tortură, care ducea până la cer. La piciorul scării se afla un balaur înfricoşător. Ea a văzut cum Satirus a alergat primul pe scară, în sus, fără să se vatăme de nimic, şi că odată ajuns sus îi strigă ei: „Perpetua, te aştept! Vino, dar bagă de seamă la şarpe!”. Luând putere de la acest îndemn, Perpetua alergă şi călcă pe capul şarpelui ca pe întâia treaptă a scării, apoi repede ajunse la vârf. Acolo Perpetua văzu Poarta Raiului şi, dincolo de ea, bunătăţile cereşti, minunatele locaşuri cereşti, pe care Perpetua le văzu în vedenie. Când îşi povesti visul, toţi prizonierii văzură că grabnic vor muri, şi că întâiul va fi Satirus, ceea ce se şi întâmplă. Satirus a fost ucis mai întâi, apoi Perpetua, apoi toţi ceilalţi, unul câte unul. Ca nişte miei ucişi pentru Hristos, Mielul lui Dumnezeu, ei au primit de la Hristos veşnica răsplată a Împărăţiei Luminii. Ei cu toţii au primit mucenicia între anii 202 şi 203.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Petru din Galatera

La vârsta de şapte ani Petru îşi lăsă casa părintească pentru dragostea lui Hristos şi se duse în pustie. Aici, cu postiri şi privegheri, Petru ajunse la aşa desăvârşire încât prin Duhul Sfânt lucra multe minuni, în al nouăzeci şi nouălea an al vieţii sale, acest Sfânt Petru s-a mutat la Hristos.

Intru aceasta zi, invatatura la inainte-praznuirea Intampinarii Domnului nostru Iisus Hristos.

Sa stiti, iubitilor, ca in aceasta zi este inainte-praznuirea aducerii la templul din Ierusalim a Dumnului nostru Iisus Hristos, la patruzeci de zile de la nasterea Sa. Dupa legea lui Moise, ducerea aceasta la templu, la 40 de zile de la nastere, avea o indoita insemnatate: mai intai, mama copilului, la aceasta data, era datoare sa aduce jertfa, pentru curatirea ei, de toate sangerarile de la nasterea pruncului. Iar, in al doilea rand, dupa aceeasi lege, la 40 de zile de la nastere, mama unui copil de parte barbateasca, daca copilul era intaiul ei nascut, trebuia sa-si aduca la templu copilul, ca sa plateasca un pret si sa-si rascumpere copilul, pentru ca orice copil intai-nascut de parte barbateasca, era socotit partea lui Dumnezeu, dupa Lege.
Deci, acestor randuieli ale Legii vechi se supun si Maica Domnului si Dreptul Iosif, ducand la templu pe Iisus, la 40 de zile de la nasterea Sa. Si implinind Legea, supunandu-Se adica Legii, in numele tuturor, Mantuitorul Iisus Se face liber in fata Legii, si Se pregateste, astfel, sa lucreze ca Mantuitor al lumii, din mijlocul poporului si in numele tuturor popoarelor din lume, slobozind pe oameni dintr-o robie mult mai grea, din robia pacatului, robie din care Legea veche, insasi, nu putea sa elibereze pe oameni. Si puterea aceasta noua de mantuire, mai tare decat Legea, este puterea jertfei Mantuitorului Iisus pe Cruce, pentru a impaca pe oameni cu Dumnezeu, credinta in jertfa de mantuire a lui Iisus Dumnul si in fapte bune, facute de noi impreuna cu El.

Aceasta este vestea cea buna pe care ne-o spune cantarea batranului Simeon, ca si marturisirea Proorocitei Ana, si, pe care o auzim in zilele acestea din Sfanta Evanghelie. Ca, luand Pruncul dumnezeiesc in brate, luminat de Duhul Sfant, batranul zice: “Acum slobozeste cu pace pe robul Tau Stapane, ca au vazut ochii mei mantuirea Ta, pe care ai pregatit-o inaintea tuturor popoarelor, lumina pe care sa o descopere neamurile si slava poporului Tau Israel”.

Iisus Hristos este asadar puterea cea mare de mantuire a lui Dumnezeu in lume, El este lumina tuturor neamurilor, El este slava lui Israel, si a celui vechi si a celui nou.

Drept aceea, rogu-va pe voi, sa taiem de la noi gandurile cele necuvioase si, ca o pavaza luand credinta, sa ne intarim impotriva inselaciunii celei fara de Dumnezeu. Ca sa nu ne aratam, prin lucrurile cele rele, luptandu-ne cu Domnul, ca Irod, ci, mai vartos, sa fim chiar ajutatori lui Dumnezeu, iubindu-L pe El din toata inima noastra si pe aproapele ce pa noi insine, precum a zis Domnul. Si stim cine sunt cei apropiati ai nostri! Oare nu sunt acestia, cu care facem mila, adica surzii, schiopii, flamanzii, strainii, pe care Domnul I-a numit frati ai Sai? Ca, daca vom face mila cu acestia, apoi acestia ne vor deschide usile Raiului si, fara de infruntare, ne vor duce inauntru, in patria noastra, daca zgarcenia noastra nu ne va inchide afara. Ca, Insusi Domnul, chemandu-ne pe noi intru acea Imparatie, zice: “Fiti milostivi, ca si Tatal vostru cel ceresc, milostiv este!” Fiti fii ai Celui Preainalt si partasi ai Imparatiei. Vedeti, deci, cum Dumnezeu pe cei milostivi, fii ai Sai ii numeste. Drept aceea, ascultand sfintele Lui cuvinte, sa le scriem in inimile noastre, ca sa-L auzim pe El graindu-ne: “Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea gatita voua de la alcatuirea lumii!” Acestei Imparatii, mostenitori dorind a ne face, slavim pe Preasfanta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh! Amin.




Intru aceasta zi, Sfantul Mucenic Trifon (+250).

Acesta era din satul Lampsac, din tinutul Frigiei si a trait pe vremea omparatilor Gordian (238-249) si Decius (250-253). A cunoscut, inca din copilarie, credinta crestina si, intarit de Duhul Sfant, propovaduia dreapta credinta, impreuna cu Sfantul Respice, fiind din acelasi loc cu dansul.
Iar cand Decius a ajuns imparat si a pornit prigoana impotriva crestinilor, a fost prins si Sfantul Trifon si, dus fiind la Neceea, a fost aruncat in temnita, la porunca dregatorului Acvilin, mai-marele Bitiniei. Deci, fiind chemat sa jertfeasca zeilor, el a marturisit numele lui Hristos si a fost chinuit in multe feluri; a fost atras pe roata, a fost purtat descult prin cetate, pe vreme de iarna, pana I-au degerat picioarele, umbland prin zapada, a fost legat de cai, I s-au batut cuie in picioare si a fost ars pe coaste cu faclii si trupul I-a fost sfasiat cu ghiare de fier. Si, indurand toate acestea, Sfantul nu inceta a grai, indemnand pe ceilalti crestini sa nu se departeze de la Hristos, socotindu-se fericit a suferi pentru El.

Si ramanand nestramutat in hotararea sa, a fost osandit sa moara de sabie, dar, nemaiapucand implinirea poruncii, si-a dat sufletul la Dumnezeu in ziua de 1 februarie.



Intru aceasta zi, cuvant despre Sfintele Mucenite Perpetua si Felicitas (+203).

Acestea au fost din Cartagina, pe vremea imparatiei lui Sever. Si au fost prinse din porunca dregatorului Cartaginei si, macar ca erau inca nebotezate, au fost aruncate in temnita, impreuna cu alti catehumeni, cu totii, cinci la numar, si au primit, in taina, Botezul in temnita. Si Felicitas era grea in luna a opta si a nascut in temnita, iar Perpetua avea un copil de san, pe care-l alapta.

Si, fiind scoase la intrebare, ele nu s-au induplecat nici de nesfarsita lor dragoste pentru prunci, nici de staruintele jalnice ale parintilor si rudeniilor, ci au marturisit, cu hotarare si de buna voie, credinta lor in Hristos si au fost osandite sa fie date spre mancare, la fiare, in circ, de ziua imparatului.

Dar nu au primit moartea in circ de la fiare si, atunci, au luat cununa muceniciei, prin taierea capului cu sabia. Si asa s-au sfarsit Mucenitele Domnului si se face praznicul lor, in ziua de 1 februarie.






Intru aceasta zi, cuvant despre Sfantul Benedict si rascumpararea unui sarac cu aur, de la Dumnezeu.

A fost in partile Romei celei vechi un calugar cu numele Benedict, facator de minuni si slavit foarte, sfant si minunat, incat si pe morti ii invia, ca a iubit pe Hristos din tinerete si in viata monahiceasca se nevoia.

Inca si foarte milostiv era si indurat catre toti care-I cereau. Si acesta era parinte la multe manastiri si cu totul lipsit de avere era. Ci, si fratii adunati de dansul, petreceau in multa saracie si intru facere de milostenii. Si, cu atata sarguinta urmau cuvantul lui Dumnezeu pentru saracie, incat nici un galben nu se afla in toate manastirile parintelui Benedict.

Intr-una din zile a venit un om credincios, cuprins fiind de o nevoie si silit de cineva, care ii daduse lui imprumut doisprezece galbeni. Iar Sfantul, neavand ce sa-I dea, ca era cuprins de lipsa, cu glas bland I-a zis lui: “Frate, iarta-ma pe mine, ca nu am cei doisprezece galbeni pe care ii ceri, Deci, du-te acum si dupa doua zile iarasi sa vii”. Si, dupa ce s-a dus acela, Sfantul a inceput sa se roage si cerea de la Dumnezeu pretul de rascumparare a celui cu datoria. Iar a treia zi, a venit cel dator la omul lui Dumnezeu si i-a facut plecaciune. Si era in manastire un vas, in care sta lintea. Iar desupra, pe linte, cu rugaciunile Sfantului parinte, s-au aflat treisprezece galbeni, pe care, luandu-i Sfantul i-a dat celui necajit, zicandu-i: „Mergi, fiule, si da-i pe acestia celui ce ti-a dat tie imprumutul, iar un galben sa-l ai la tine, pentru trebuintele casei tale”.
Acestea toate stie a le face milostenia cea atotputernica si saracia pentru Hristos, a Caruia este slava in veci. Amin.

Sinaxar 1 Februarie

În această lună în ziua întâi, pomenirea sfântului mucenic Trifon.

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinereţe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor.
Sf. Trifon a devenit faimos o dată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.
Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sf. Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.
Pentru mărturisirea sa sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus prin oraş pe jos. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.
În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a şi dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, în anul 250.
Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.
În Rusia, Sf. Trifon este considerat sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată Ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare iar îngrijitorul şoimului a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Acesta i-a dat termen îngrijitorului Trifon Patrikeiev să aducă pasărea în trei zile, iar dacă nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără rezultat.
În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, la locul numit Crângul Marinaya. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat sfântului patron al său, Sf. Mucenic Trifon, chemându-l în ajutor.
În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ţinea pe mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: "Ia pasărea pierdută şi o du ţarului şi nu te mai necăji." Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad. A luat-o, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar şi o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.
În Biserica Ortodoxă Rusă sfântul este slăvit ca şi protectorul divin al Moscovei. În multe icoane ruseşti, Sfântul Trifon apare cu un şoim pe braţ.

Tot în aceastã zi, pomenirea Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru cel din Galatia.

Acest vlăstar al galatenilor, celor din apropiere de Ancira, a petrecut cei dintâi şapte ani cu părinţii lui. După aceea s-a dus la Ierusalim pentru învăţătură şi pentru ca să vadă Sfintele Locuri ; iar de acolo a mers la Antiohia, unde, aflând un mormânt gol, a intrat într-însul. Mormântul acesta avea un cerdac înconjurat de un gărduleţ şi aici primea pe cei ce veneau la el. Mânca, la două zile o dată, puţină pâine şi bea apă cu măsură. Cu rugăciunea lui a tămăduit mai întâi pe unul, pe care l-a făcut împreunã-locuitor cu dânsul şi a vindecat de durerea ochilor pe maica fericitului Teodoret, episcopul Cirului, care era smerită şi plăcută lui Dumnezeu; mai târziu a scăpat-o de moarte, atunci când a avut o naştere grea şi s-a găsit în primejdie. A vindecat pe un bucătar, care era necăjit de duhurile cele necurate, şi pe un ţăran care suferea de aceeaşi patimã. A împiedicat pe voievodul cetăţii de la încercarea de a silui pe o fecioarã orbindu-l. Trăind timp de nouăzeci şi doi de ani în chip bineplăcut lui Dumnezeu, şi-a dat în pace sufletul Domnului, primind cununa nevoinţelor sale.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vendimian.

Acest sfânt a fost ucenicul sfântului Auxenţiu; iar după săvârşirea din viaţă a lui Auxenţiu, aflând o crăpătură într-o stâncă şi zidindu-şi înăuntrul ei o chilioarã, a petrecut acolo patruzeci şi doi de ani, ducând mari lupte şi dobândind mari biruinţe asupra demonilor. Iar când s-a apropiat timpul sã se mute către Domnul, a îngenunchiat pe pământ şi şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului, care era de neam din cetatea Atena.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Timotei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Tion, cu cei doi prunci, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Carion, care s-a săvârşit tăindu-i-se limba.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Perpetua şi a celor împreună cu dânsa : Satâr, Revcat, Satornil, Secund şi Felicitas.

Sfânta muceniţă Perpetua era din cetatea Vutritanilor, din Africa. A fost prinsă de către necredincioşi şi adusă înaintea conducătorului de oaste, împreună cu mai mulţi tineri, care erau începători în ale credinţei. Asupra sfintelor Perpetua şi Felicitas, a fost slobozită o vacă sălbatică, ce a năvălit asupra lor şi le-a sfâşiat. Apoi şi ceilalţi sfinţi au fost omorâţi cu sabia, de mulţimea necredincioşilor.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului Mucenic Anastasie Naupliotul.

Acest sfânt mucenic Atanasie a mărturisit în Nauplia, la anul 1755, şi fiind tăiat în bucăţi, așa s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântare de laudă lui Hristos – Pomul Cel de Aur

Un pom de aur a crescut

Purtând trei ramuri

Iar în ele se află nişte păsări albe ca zăpada.

Dar păsările au căzut

În adâncul cel mai de dedesubt,

În întunericul răutăţii,

Nebuniei, foamei şi durerii.

Albele păsări cu totul au fost înghiţite de el,

Fără să mai poată să se înalţe vreodată.

Pomul cel de aur, cuprins de milă,

Porni tainic sfat Al Celor Trei Ramuri de Aur.

Una dintre Ele se aplecă în înfricoşatul adânc

Şi ridică cuibul căzut al păsărilor albe,

Pe vârf de munte îl înălţă.

Astfel Hristos Ramura Cea de Aur

S-a aplecat în mijlocul pământului

Şi l-a ridicat pe om

La slava Treimii.

În pomul de aur acum, între Cele Trei Crengi de Aur,

Păsările albe ca zăpada

Cântă fericite din nou.

Cugetare

Rugăciunea Sfântului Trifon înaintea morţii:

„O, Doamne, Dumnezeule al dumnezeilor şi Împărate al împăraţilor, Sfinte al sfinţilor, îţi mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit ca alergarea mea până la capăt să o săvârşesc. Şi acum mă rog Ţie ca mâna necuratului diavol să nu se atingă de mine, să nu fiu tras eu în acest ceas în întunericul cel mai din afară. Ci pe îngerii Tăi trimite-i să mă poarte întru locaşurile Tale şi moştenitor al Împărăţiei celei dorite să mă facă. Primeşte sufletul meu şi ascultă rugăciunile tuturor celor care se roagă Ţie întru pomenirea mea. Priveşte către ei din Locaşul Tău cel Sfânt şi dăruieşte-le milele Tale cele bogate şi nepieritoare. Căci Tu eşti Unul Bun şi Milostiv şi Dătătorul tuturor bunătăţilor în veacul vecilor, Amin”.

Pentru că Trifon a luat mucenicia în Niceea şi multe minuni s-au săvârşit acolo după aceea la sfintele sale moaşte, cetăţenii Niceei au voit să-l îngroape pe Trifon în cimitirul lor. Dar sfântul li s-a arătat în vis şi le-a poruncit să-i împlinească dorinţa lui de a fi dus şi îngropat în satul lui, Lampsacus, unde păştea gâştele pe când era copil.

Luare aminte

Să luăm aminte la Mântuitorul Hristos Care este Aerul cel proaspăt şi sănătos al sufletului:

• La Hristos Aerul proaspăt şi sănătos pe care îl respiră sufletul şi astfel se mântuieşte de orice stricăciune;
• La Hristos Aerul proaspăt şi sănătos pe care l-au respirat prorocii, apostolii şi sfinţii, făcându-se cu totul sănătoşi cu sufletul;
• La Hristos Aerul proaspăt şi sănătos al sufletului meu, care alungă putoarea păcatului din mine şi-mi face sufletul curat, sănătos şi fericit.

Predică

Despre Cuvântul lui Dumnezeu cel curăţitor ca focul – „Acum sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3).

Cu cuvântul Său Dumnezeu a creat lumea; prin Cuvântul Său El a reînnoit lumea; cu cuvântul Său El a iertat păcatele; cu cuvântul Său El a vindecat bolile; cu cuvântul Său El a scos afară demonii; cu cuvântul Său El a potolit mânia furtunii şi vântului. Prin Cuvântul Său El curăţeşte şi acum oamenii, ca aceştia să aducă roadă multă. Aşa cum sunt viţele, când sunt curăţite şi tăiate, aşa este atotputernic cuvântul lui Dumnezeu căci este rostit de Cel Atotputernic. „Cu Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit” (Ps. 32 : 6).

Cuvântul lui Dumnezeu este strălucitor ca soarele, dar, atunci când trebuie, este şi arzător ca razele lui şi îi arde pe toţi cei care merg împotriva Lui. Cuvântul lui Dumnezeu este dulce ca mierea ,dar, atunci când trebuie, este şi amar ca leacul cel mai amar. Cuvântul lui Dumnezeu este binevenit ca un prieten ce bate la uşă atunci când este mai mare nevoie de el, dar, atunci când trebuie, Cuvântul lui Dumnezeu este ca un judecător care vădeşte de păcat şi care judecă, fără să te mai poţi îndreptăţi.

Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, drept, înţelept şi milostiv şi de aceea este atât de Atotputernic. Nimeni şi nimic, în cer sau pe pământ, nu-i pot sta vreodată împotrivă. Şi cuvântul omenesc este atotputernic atunci când este adevărat, drept, înţelept şi milostiv. Dar aşa cum boala poate să-l epuizeze şi să-l slăbească şi pe un uriaş, făcându-l să devină mai slab ca un copil, tot aşa falsitatea, minciuna, nedreptatea, nebunia şi nemilostivirea slăbesc cuvântul omenesc atât de mult, încât el devine un nimic, asemenea scheunatului vulpii la lună. Cuvintele omului care este scump cu cuvintele sunt făurite din argint curat.

Cuvântul Tău, Doamne, este adevărul şi viaţa. Curăţeşte-ne pe noi cu Cuvântul Tău Atotputernic aşa cum i-ai curăţit şi pe Apostolii Tăi, ca să putem şi noi să aducem roadă multă şi să ne învrednicim Împărăţiei Tale, căci a Ta este slava şi mulţumirea în veci, Amin!

31 ianuarie – Sf. Doctori fără de arginți Chir și Ioan (grabnic ajutători celor care suferă de insomnie); Sf. Mc. Trifena (ajutătoare mamelor care nu pot să-și alăpteze pruncii); Sf. Cuv. Nichita de la Pecerska

• Pomenirea Sfinţilor Doctori Fără de Arginţi şi Făcători de Minuni, Chir şi Ioan

Aceşti slăviţi şi multmilostivi sfinţi nu erau fraţi după trup, ci după duh. La început Chir a locuit în Alexandria, unde era medic şi vindeca oamenii prin îndoita cunoaştere a artei medicale şi a puterii lui Hristos. Aflînd că boala vine asupra omului cel mai mult din cauza păcatului, Chir îi îndruma întotdeauna pe pacienţii săi către pocăinţă, rugăciune şi curăţirea de păcate, care puteau aduce sănătate şi sufletului, şi trupului. Cînd au început persecuţiile lui Diocleţian asupra creştinilor, Chir s-a retras în Arabia, unde s-a tuns în monahism. A devenit la fel de cunoscut în Arabia precum fusese şi în Alexandria, aşa încît oamenii alergau la el de pretutindeni pentru vindecare. Auzind despre Chir, Ioan, care era ofiţer roman la Edessa, a venit să-l vadă. Întîlnindu-se faţă către faţă, s-au iubit ca fraţii şi au rămas împreună vieţuitori întru nevoinţele monahiceşti. În vremea aceea o femeie creştină pe nume Anastasia a fost chinuită pentru credinţă împreună cu cele trei fiice ale ei, în cetatea Canopus. Auzind acestea, Chir şi Ioan au venit la Canopus spre a le întări pe mamă şi fiice să nu se lepede de Hristos. Şi cu adevărat, prin ajutorul lor, Anastasia nu s-a lepădat de credinţă şi a primit cununa muceniciei împreună cu fiicele ei. Fiicele Anastasiei sînt Sfînta Teoctista, în vîrstă de cincisprezece ani, Sfînta Teodota, în vîrstă de treisprezece ani şi Sfînta Eudochia, în vîrstă de unsprezece ani. Chinuitorii atunci i-au prins şi pe Chir şi Ioan cărora, după întemniţare şi tortură, le-au tăiat capetele la anul 311 după Hristos. Minunile lucrate de aceşti sfinţi atît în timpul vieţii, cît şi după moarte, sînt nenumărate. Sfintele lor moaşte au fost mutate la Roma în timpul împărăţiei lui Arcadie. Aceşti Sfinţi sînt invocaţi de preotul slujitor la Slujba Sfinţirii Apei, la Taina Sfîntului Maslu, şi sunt foarte grabnic ajutători celor care suferă de insomnie.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Trifena

Trifena de bună voia ei şi cu vitează inimă a suferit chinuiri pentru Hristos. Nevrînd să se lepede de Credinţa ei, păgînii chinuitori au slobozit asupra ei un bivol sălbatic care a împuns-o de moarte. Aceasta s-a întîmplat în primul veac de la Hristos. Trifena este mai cu seamă folositoare maicilor care nu pot să-şi alăpteze pruncii.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Nichita de la Mănăstirea Peşterilor din Kiev

Nichita este acel monah care, din neascultare faţă de stareţul lui, s-a dus din mînăstire şi s-a închis – fără binecuvîntare, adică – într-o peşteră. Din cauza acestei neascultări, Dumnezeu a îngăduit venirea asupra lui Nichita a unor mari ispite drăceşti. Pe cînd sta odată la rugăciune i s-a înfăţişat un diavol sub chip de înger de lumină care i-a spus: „Să nu te mai rogi; ci ocupă-te cu cititul cărţilor, şi mă voi ruga eu pentru tine!”. Nichita făcu aşa. El nu s-a mai rugat, ci a început să se îndeletnicească cu cititul cărţilor, şi acelea numai din Vechiul Testament. El nici măcar nu deschidea Noul Testament, căci diavolul îl împiedica. Cu ajutorul diavolului, Nichita era de acum proroc; dar prorociile lui nu erau decît despre crime, furturi, incendii şi alte răutăţi pe care le cunosc diavolii şi care se întîmplă mai ales cu participarea lor. În sfîrşit, sfinţiţii părinţi de la Peşteri şi-au dat seama că Nichita a căzut în înşelare şi au început să se roage lui Dumnezeu pentru el. Nichita s-a întors în mănăstire, şi-a văzut păcatul, şi a pus început de pocăinţă. După vreme îndelungată de pocăinţă cu lacrimi, Dumnezeu i-a dăruit iertare şi darul facerii de minuni. Sfîntul Nichita a trecut la Domnul la anul 1108 după Hristos.

Sinaxar 31 Ianuarie

În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea Sfinţilor făcători de minuni şi doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în zilele împăratului Diocleţian.
Chir era din Alexandra, iar Ioan era din Edesa. În prigoana pornită atunci împotriva creştinilor, Chir s-a dus spre mare, către aşa-zisul sân al Arabiei, şi luând cinul călugăresc a locuit acolo.
Iar Ioan venind la Ierusalim şi auzind de minunile ce le făcea Chir, că vindecă tot felul de boli şi de neputinţe, s-a dus la Alexandria. Iar de acolo aflând unde se găsea Chir, s-a dus la el şi a vieţuit laolaltă cu el. Şi trăind ei acolo, au auzit că a fost prinsă o femeie, anume Atanasia cu trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia, pentru credinţa în Hristos, şi că trebuie să stea în faţa judecătorului. Sfinţii s-au temut ca nu cumva femeile, de teama chinurilor, să cadă din credinţă. De aceea au mers la ele şi le-au îmbărbătat să rămână tari în chinuri. Din această pricină au fost prinşi şi ei, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele, împreună cu femeile despre care a fost vorba.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Atanasia şi a celor trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor mucenici Victorian, Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapion şi Papia, cei din Corint.

Aceşti sfinţi mucenici au fost prinşi, pentru mărturisirea lui Hristos, în vremea împăratului Deciu, în anul 250. Fiind aduşi înaintea lui Tertius antipatul, care cârmuia din Corint ţara Eladei, (căci sfinţii aceştia erau cu toţii din Corint) după multe chinuri grele de suportat şi-au primit sfârşitul vieţii în felurite chipuri: Victorin, Victor şi Nichifor au fost băgaţi în piuă şi zdrobiţi până şi-au dat sufletele; Claudie a răposat după ce i-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost ars, iar lui Serapion i s-a tăiat capul; Papia a fost înecat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Trifina.

Această sfântă muceniţă a fost din cetatea Cizicului, care este aşezată în Helespont, fiica a unui senator pe nume Anastasie şi a Socratiei, care era creştină. Trifina a mărturisit pe Hristos, nu fiind târâtă de alţii la judecată, ci singură s-a înfăţişat, ocărând şi batjocorind grozăviile cu care nebunilor şi nepricepuţilor li se părea că cinstesc pe idolii lor. Totodată învăţa pe toţi să părăsească deşertăciunile şi se ruga lui Dumnezeu să-i întoarcă de la necredinţă. De aceea a fost aruncată la chinuri de Chesarie dregătorul. La sfârşit au aruncat-o la fiare care nu s-au atins de ea; dar un taur, venind, a lovit-o cu coarnele şi a spintecat-o. Şi spune tradiţia că, acolo unde i s-a vărsat sângele, a izvorât o fântână cu apă curată, din care bând şi femeile, cărora după naştere le pierea laptele, îndată dobândeau din nou lapte. Şi nu numai la femei ci şi la dobitoace de parte femeiască, lipsite de lapte, se zice că dacă beau din apa aceea, le venea laptele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Hie Ardunul, care a mărturisit în Calamata din Peloponez la anul 1686, şi care s-a săvârşit prin foc.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

Luna lui ianuarie în 31 de zile: pomenirea Sfinţilor şi de minuni făcătorilor, doctori fără de arginti Chir şi Ioan şi a Sfintei Muceniţe Atanasia şi a celor trei fiice fecioare ale ei, Teodota, Teoctista şi Eudoxia.

         Aceşti Sfinţi Mucenici, Chir şi Ioan, au trăit în zilele împăratului Diocleţian (284-305). Fericitul Chir era din Alexandria Egiptului şi ajunsese, cu darul lui Dumnezeu şi după multă învăţătură, doctor iscusit, încât tămăduia oamenilor bolile trupeşti şi sufleteşti, neluând plată, ci binevestind, în acest fel, credinţa cea nouă a creştinilor. Deci, pornindu-se prigoana cea mare împotriva creştinilor, a fost pârât şi Sfântul Chir la dregătorul cetăţii, că învăţa pe mulţi credinţa cea nouă. Şi înştiinţându-se el, la vreme, de aceasta, s-a înstrăinat de ţara părinţilor lui şi, ieşind din Egipt, s-a dus în Arabia. Şi a intrat în viaţa pustnicească şi multe şi minunate tămăduiri, fără plată, a făcut, aducând nenumărate suflete la închinarea lui Hristos, încât s-a răspândit vestea despre dânsul pretutindeni. În vremea aceea, s-a întâmplat să se afle la Ierusalim un dreptcredincios, anume Ioan. Acesta era în ţinutul Edesei şi purtase multă vreme dregătoria ostăşească. Iar acum, lăsând toate, chiar şi dregătoria sa, căuta pe Hristos, trăind în smerenie şi în mare curăţenie trupească. Şi, auzind de minunata propovăduire pe care o săvârşea Sfântul Chir, a pornit în căutarea lui la Alexandria şi, acolo, negăsindu-l, a mers pe urmele lui şi l-a aflat în Arabia. Şi s-a minunat fericitul Ioan văzând dumnezeiasca slujire încredinţată Sfântului Chir. Drept aceea, a rămas lângă dânsul, ca un ucenic, şi-l însoţea şi-l ajuta pe Sfântul în apostoleasca lui lucrare. Şi cutreierau împreună oraşele şi satele, uniţi în gânduri, învăţând cuvântul lui Dumnezeu şi vindecând toată boala. Deci, întinzându-se prigoana, a fost prinsă şi o femeie creştină, Atanasia cu numele, împreună cu cele trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia, şi aceasta pe vremea când Sfinţii Doctori erau încă slobozi. Şi temându-se ei ca nu cumva, ca nişte femei ce erau ele, să se îngrozească, fie stând în faţa judecătorului, fie de mărimea chinurilor, şi astfel să se lepede de credinţă, au mers Sfinţii la temniţă şi le îmbărbătau şi le îndemnau să stea tari la munci, mărturisind pe Hristos. Aflând, deci, de aceasta dregătorii cetăţii, că adică doi creştini mărturisesc pe faţă pe Hristos, i-au prins şi pe ei. Şi, fiind daţi la grele chinuri, au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, Dumnezeu adevărat, îmbărbătând astfel şi pe sfintele femei. Deci, nevoind ei până la sfârşit să aducă jertfă zeilor, a poruncit dregătorul să li se taie tuturor capul. Şi se face pomenirea mutării lor la Domnul în fiecare an, astăzi la 31 ianuarie. 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh, 
despre pătimirea pentru aproapele.

        A pătimi pentru altul, a ajuta şi a se osteni, plăcut lucru este lui Dumnezeu. Că aceasta şi datori suntem a face, ca nişte slugi de aproape şi slujitori ai cuvântului lui Dumnezeu, ca să-I plăcem Lui, ca nişte ostaşi Împăratului, de la care luăm şi plata; milă adică să avem şi îndurare a sufletului. Pentru că cela ce are un izvor ca acesta, din care izvorăsc toate bunătăţile, apoi acela, dacă are bogăţie, o dă, iar de vede pe cineva în primejdie şi nevoie, plânge, iar de vede pe vreun om asuprit, îi dă o mână de ajutor. Deci, să ne nevoim şi să ne silim ca dragostea, credinţa şi răbdarea noastră să nu fie fără de nici un înţeles, ci ca un coif şi suliţă şi ca o armă împotrivă vrăjmaşului. Cu toţii, adică, cu dragoste să fim şi îndelung-răbdători, întru tărie vieţuind. Că şi Domnul nostru, Iisus Hristos, grăieşte: "Aşa se cade să fie slujitorul Domnului, adică pe săracul care lăcrimează să nu-l treacă cu vederea, ca şi rugăciunea noastră şi lacrimile să nu se treacă cu vederea. Iar de vom aduce daruri mari lui Dumnezeu, să nu ne mândrim, ci cu gând smerit aceasta să o facem, ca să primim bun dar de la Dumnezeu. Pentru că Iov, cel care mai înainte de toţi împreună-pătimitor a fost şi spre toţi îndurat, zice: "Eu pentru fiecare neputincios, am plâns şi am suspinat, văzând pe om în primejdie, iar de l-am văzut gol, l-am îmbrăcat. Şi uşile mele deschise au fost pentru tot străinul." Tot aşa şi Tobie zice: "Milostenii multe făceam, iar când am văzut vreun mort lepădat, îngrijindu-mă de el, l-am îngropat." Iar Proorocul Osea zice: "Să ne silim a cunoaşte pe Domnul, că milă voieşte, iar nu jertfă şi arderi de tot." Încă şi Miheia Proorocul zice: "Eu îţi voi spune ţie, omule, ce lucru este mai bine şi mai bun, sau ce caută Dumnezeu de la tine. Aceasta, adică, o caută : să faci milostenie cu dragoste." Dar s-a zis şi la Pilde: "Să izbăveşti pe cei duşi la moarte, iar pe cei ucişi de sabie să-i răscumperi." Iacob Apostolul zice: "De vor fi fratele tău sau sora ta goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi le-ar zice cineva dintre voi: "Mergeţi cu pace, încălziţi-vă şi vă săturaţi şi nu le-ar da lor cele de trebuinţă trupului, de ce folos le-ar fi?" Încă ne învaţă şi Pavel, zicând: "Îmbrăcaţi-vă dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unul pe altul, ţinându-vă cu dragoste, ca nişte mădulare într-un singur trup. Că de pătimeşte un mădular, împreună cu dânsul suferă toate mădularele." Iar Petru Apostolul, zice: "Rogu-vă pe voi, iubiţilor, să vă feriţi de tot răul, cei îndestulaţi bine să faceţi, să fiţi cu un gând şi darnici, iubitori de fraţi, înduraţi, supuşi, nerăsplatind răul cu rău, nici ocara cu ocară, ci dimpotrivă, mai vârtos să binecuvântaţi, ştiind că la aceasta aţi şi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea." Iar înduratul Domn, voind să Se arate că de Părintele Său suntem mântuiţi, ne-a zis: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este!" 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre pocăinţă şi răsplătirile Judecăţii.

       Aduceţi-vă aminte, fraţilor de acea înfricoşată Judecată, când va veni acea zi şi noaptea aceea înfricoşătoare, adică noaptea păcătoşilor şi ziua drepţilor, când se va sparge soborul şi se vor risipi lucrurile cele rele şi mincinoase. Atunci, se va lămuri fiecare, lucrurile lui, şi cinstea lui, bogatul şi împăratul, bărbatul şi femeia. Atunci, viaţa bună se va cere de la noi şi faptele bune, nu mărirea şi bogăţia slăvită, nici sărăcia şi starea proastă. "Mie", va zice Domnul, "fapte dă-Mi, şi, chiar dacă eşti rob, vei fi mai mare decât cel liber". Sau de eşti femeie, mai mare vei fi decât bărbatul, de vieţuieşti după Legea lui Dumnezeu şi după Scriptură. Să ne lepădăm, deci, de noi înşine şi de voile noastre şi să urmăm lui Dumnezeu. O, de câte ori s-a ridicat această mare a vieţii şi faptele trupului acestuia câte valuri au făcut? Câte tulburări, câte furtuni, câte înecări, câte fărădelegi, câte greşeli, câte ispite şi lacrimi, câte rele în toate cetăţile, câte prin case, câte certuri prin târguri? Şi ce este în ajutorul omului sau în puterea lui? Toate sunt pline de frică: naşterea lui în durere, moartea înfricoşată, iar cele de după moarte, negrăite şi nespuse cumpăniri în inimile noastre sunt, şi bune şi rele.  Că, în ce parte ni se pleacă gândul, într-acolo şi jugul trage. Bate, dar, cu îndrăzneală, ca să ţi se deschidă ţie degrabă. Adu-ţi aminte că, nu după multă vreme, vei lăsa pe toate cele văzute, cerul şi pământul, oamenii şi lucrurile. Adu-ţi aminte că eşti nimic, cu trupul şi cu sufletul, că puţin necaz te tulbură pe tine, puţină durere te arde pe tine, un cuvânt prost te răscoleşte pe tine. Deci, pentru ce nu te desparţi tu puţin de viaţa aceasta? Eu îţi spun ţie că eşti dator a te muta de aici şi, sus, înlăuntrul porţilor cereşti, să-ţi faci ţie cort şi, acolo, de-a pururi să petreci. Ci, te roagă lui Dumnezeu până la moarte, ca să te primească pe tine cu milostivire şi, la vremea aceea, să-ţi deschidă ţie degrabă, iar, până ce eşti pe pământ, pleacă-ţi genunchii către Dumnezeu; sus să-ţi ai sufletul, iar cu faţa de-a pururi să acoperi pământul, ca să te vadă pe tine, că mai mult petreci ostenindu-te în rugăciune şi adu-ţi aminte de cele viitoare şi rele şi bune. Că acestea aduc frica lui Dumnezeu, şi aduc lucrurile cele sufleteşti. Că săraci suntem toţi şi nu avem pe nimeni ajutor şi sprijinitor, decât numai pe Dumnezeu. Drept aceea, despărţindu-ne cu sufletul de toate, să ne îngrijim de noi înşine. Adu-ţi aminte de păcatele tale şi de osândirea ta. Adu-ţi aminte că eşti om muritor, bolnăvicios şi pătimaş, spurcat şi necurat. Adu-ţi aminte că eşti om cu viaţă mâhnită şi plină de primejdii, care pe mulţi, şi buni şi răi, înţelepţi şi neînţelepţi, bogaţi şi săraci, i-a pierdut. Adu-ţi aminte că eşti om, având oase smerite, de la picioare şi până la cap. Neputând suferi nici osteneală de o zi şi nici de o noapte să priveghezi. Adu-ţi aminte cât ai greşit lui Dumnezeu cu fapta, cu cuvintele şi cu gândurile. Adu-ţi aminte că ziua şi noaptea te lupţi cu leul şi cu şarpele. Adu-ţi aminte câte suflete sunt sub pământ, care n-au luat în seamă frica lui Dumnezeu şi acum câştigă odihna rugându-se, ci, întru cele mai de jos ale firii, îşi plâng rătăcirile lor, lenevia şi desfătarea, precum şi vătămările certurilor lor. Adu-ţi aminte, că, după puţină vreme, vei muri şi te vei osândi. Să nu încetezi a grăi acest mic cuvânt, ci să-l scrii în sufletul tău şi în inima ta şi să-l legi pe el de grumazul tău şi anume: "Greşit-am Doamne, miluieşte-mă!" Mai bună îţi este ţie aceasta, decât o coroană împărătească, pentru că aceea pe mulţi în muncă pogoară, iar acest cuvânt în viaţa veşnică duce. Întru acestea să te înveţi şi întru acestea de-a pururea să fii. 

Întru această zi, cuvânt din Pateric.

           A intrat odată ava Agaton în cetate să-şi vândă puţinele lui vase şi a găsit un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: "Unde te duci? I-a răspuns ava Agaton: "În cetate, să vând nişte vase". Zis-a lui leprosul: "Te rog să mă iei şi pe mine acolo". Şi, luându-l pe spatele său, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: "Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui". Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea leprosul: "Cu cât l-ai vândut?" Şi-i răspundea "Cu atât". Şi-i zicea iarăşi: "Cumpără-mi o plăcintă". Şi-i cumpăra. Şi vindea alt vas. Şi-i zicea leprosul iarăşi: "Dar acesta cu cât?" Şi răspunse bătrânul: "Cu atât". Şi-i zicea: "Cumpără-mi cutare lucru". Şi-i cumpăra. Deci, după ce a vândut toate vasele şi vrea să plece, i-a zis din nou: "Te rog din nou să mă duci unde m-ai găsit". Şi, luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis: "Binecuvântat eşti, ava Agaton de Domnul în cer şi pe pământ". Şi, ridicând ochii săi, pe nimeni n-a mai văzut. Că a fost îngerul Domnului, care a venit să-l ispitească.  Dumnezeului nostru slavă ! 

Cântare de laudă la Cuviosul Nichita de la Lavra Peşterilor Kievene

Nichita Făcătorului s-a rugat

Ca să-l învrednicească Făcătorul a toate

Ca el, Nichita, pe Făcătorul a toate să-L vadă.

„O, Doamne, arată-mi-Te, arată-mi-Te!”

Nichita, te înşeli de păcat,

Aste cerînd Făcătorului!

Curăţeşte-te de patimi mai întîi,

Ca pe Făcătorul deabia în veşnicie să-L vezi,

Şi nu în acest trup păcătos fiind!

Căci El şi puterilor cereşti înfricoşată privire este!

Nouă această viaţă ni s-a dat

Ca în ea Domnului să ne învrednicim

Curăţindu-ne trupul şi sufletul de păcate.

De văzut însă nu trebuie să cugetăm a-L vedea

Decît în veşnicie.

Dar Nichita de aceste nu ştie,

El pe Domnul vrea să-L vadă acum:

,, Arată-mi-Te, o, Preaînalte!”

Atunci diavolul cu adevărat I s-a înfăţişat.

„Cazi înaintea mea!” porunci necuratul,

Iar Nichita căzu cu grăbire,

Căci înger de lumină vedea că este.

Iar diavolul cel ce înger de lumină înşelătoare poate să se facă,

Chilia lui Nichita de acea lumină mincinoasă o umplu.

O, creştine, pe Dumnezeu să nu-L ispiteşti!

Veacul acesta Timp al plîngerii şi al curăţirii este!

Doar veacul cel de veci poate

Vederea lui Dumnezeu să ne-aducă!

Veacul acesta

Timp al credinţei în cele nevăzute este!

Şi doar veacul de veci

Al vederii celor în care aici am crezut!

Lupta mai întîi, şi doar apoi răsplata.

Durerea mai întîi, şi doar apoi bucuria.

Căci toate tainele

Au un timp al lor.

Cugetare

Deşi Sfinţii Părinţi au lăudat călugăria ca pe starea cea cu adevărat îngerească, şi deşi mulţi dintre cei mai mari sfinţi au vieţuit şi au dobîndit desăvîrşirea ca locuitori ai pustiei, totuşi Biserica Ortodoxă nu recomandă monahismul tuturor credincioşilor.

Unui locuitor al unui mare oraş, care dorea să intre în viaţa monahală, Sfîntul Nifon i-a spus:

„Copile, locul în care se află omul nici nu-l pierde şi nici nu-l mîntuieşte. Faptele omului îl mîntuie sau îl pierd pe el. Celui care nu împlineşte Poruncile Domnului nu-i foloseşte pustia, chiar dacă ar trăi în ea; şi nu-i foloseşte nici cea mai mare chemare preoţească, chiar dacă ar fi hirotonit în ea. Regele Saul a trăit în mijlocul luxului celui mai strălucitor şi a pierit. Regele David a trăit în aceeaşi splendoare şi s-a încununat cu sfinţenia. Lot a trăit în mijlocul tuturor sodomiţilor şi s-a mîntuit. Iuda Iscariot a fost ales de însuşi Mîntuitorul  Apostol al Lui şi a ales să piară. Cel care spune că nu te poţi mîntui cu femeie şi copii se înşeală amarnic. Avraam a avut femeie şi copii şi trei sute optsprezece de robi şi roabe şi mult aur şi argint, şi Prieten al lui Dumnezeu s-a chemat. O, ce mulţime de fii ai Mamei Biserici şi-au aflat mîntuirea! Ce mulţime de nobili, dar şi de simpli soldaţi! Ce mulţime de meşteşugari şi de plugari! Fii evlavios şi iubitor de oameni şi te vei mîntui”.

Luare aminte

Să luăm aminte la Mîntuitorul lisus, Stăpînul Lumii:

• La cum păşeşte El în lume, ca un Stăpîn cu putere multă, care porunceşte stihiilor şi diavolilor;
• La cum lucrează El asupra fiecărui om care îl cheamă, asemenea stăpînului casei care se îngrijeşte de fiecare slugă a lui.
• La cum lucrează El în Casa Tatălui Său, curăţind templul de vînzători şi de schimbătorii de bani.

Predică

Împotriva mediocrităţii şi despre cum trebuie să împlinim Legea lui Dumnezeu – „Pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi” (Luca 11: 42).

Aceste cuvinte ale Mîntuitorului se referă la lege şi la milă.

În sufletele fariseilor şi sectarilor legea şi mila nu se pot afla împreună, pentru că ei înşişi nu pot să împlinească şi legea lui Dumnezeu şi să arate şi milă, vrînd să se certe tot timpul şi să întrebe care din cele două este mai importantă. Adică ei vor de una să se ţină iar pe cealaltă să nu o mai facă.

Fariseii respectau Legea în litera ei, nevoind nici să ştie de milă sau de iubirea de oameni. Sectanţii se laudă că respectă dreptatea lui Dumnezeu, şi nici nu vor să audă de prescripţiile Bisericii.

Ortodoxia este plinătatea credinţei creştine.

Biserica recomandă ca pe aceasta să o facem şi pe aceea să nu o lăsăm. Biserica este foarte atentă cu prescripţiile exterioare ale credinţei, întocmai ca omul care păşeşte cu grijă printre vase de pămînt, atent să nu le spargă. Biserica este încă şi mai atentă atunci cînd este vorba de dreptatea şi mila lui Dumnezeu, întocmai ca omul care, păşind printre mulţime de vase de lut, le preţuieşte şi le protejează, nu din cauza lutului din care sînt făcute, ci din cauza băuturii foarte scumpe care se află în ele. Vasele goale care nu conţin nici un fel de băutură sînt la fel de lipsite de importanţă ca şi prescripţiile legaliste ale fariseilor. Dar o băutură, dacă o depozitezi aiurea, înseamnă că o risipeşti pentru că nu o torni în vasele desemnate să o păstreze.

Astfel că în Ortodoxie nu există unilateralism, aşa cum nu a existat nici în Mîntuitorul Hristos.

Mîntuitorul vorbeşte cu loan Botezătorul, din care răsuflă însăşi dreptatea şi mila lui Dumnezeu, şi îi spune că trebuie împlinită toată Legea; însă fariseilor, împlinători goi ai unei Legi pe care ei înşişi o fac goală, pentru că nu au în vedere dreptatea şi mila lui Dumnezeu, El le spune: „Căci milă voiesc, iar nu jertfă!” (Osea, 6: 6). Este vădit că este mai important să faci ceea ce este absolut necesar mai înainte ca să faci ceea ce nu poţi lăsa nefăcut. Dar de aici nu urmează că ceea ce este secundar este şi inutil. În organismul uman, există multe organe vitale şi multe organe care nu sînt vitale, dar care doar împreună fac corpul omului.

O, Doamne Necuprinse, nu ne lăsa să fim unilaterali, ci ajută-ne să împlinim Toată voia Ta! Căci a Ta este slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Predica Parintelui Cleopa la Sfintii Trei Ierarhi

Predică la Sfinţii Trei Ierarhi
( 30 ianuarie )

Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfînt (Pilde 9, 10) Iubiţi credincioşi, Cu mila şi cu îndurarea Preabunului nostru Dumnezeu Cel în Treime închinat şi mărit, am ajuns şi în anul acesta la prăznuirea marilor ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur. De aceea ne-am adunat astăzi la Sfînta Biserică pentru a cinsti după cuviinţă pe această treime de ierarhi, apărătorii Preasfintei Treimi, pe care îi laudă toată creştinătatea. Cinstim astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, lauda Ortodoxiei, cununa Bisericii lui Hristos, apostolii pocăinţei, tîlcuitorii cei mai adînci ai Sfintei Scripturi. Lăudăm astăzi pe aceşti trei mari ierarhi, învăţători şi luminători ai lumii, vase alese ale Sfîntului Duh, părinţi ai evlaviei noastre, păstori plini de rîvnă ai creştinilor, dascăli ai dreptei credinţe, hrănitorii săracilor, apărătorii văduvelor şi povăţuitorii călugărilor.
Sfinţii Trei Ierarhi sînt cele trei vîrfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au întrecut cu înălţimea vieţii şi a învăţăturii lor pe mulţi şi ca nişte apostoli după Apostoli au strălucit în lume. Toţi trei fiind luminaţi de Duhul Sfînt, au avut aceeaşi înţelegere a Bisericii, au întărit canoanele şi învăţăturile dumnezeieştii Scripturi. Aceste trei vase ale Duhului Sfînt, pline de sfinţenie şi binecuvîntate cu darul facerii de minuni şi al frumoasei vorbiri, au mărturisit în lume dreapta credinţă, au explicat dogmele Bisericii, au îmbogăţit sfintele slujbe şi au vindecat şi alinat multe boli şi suferinţe trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor. Fiind luminaţi de Dumnezeu şi dăruiţi cu multă înţelepciune, au uimit pe filosofii timpului lor, au mustrat pe împăraţii răucredincioşi, au smerit pe cei mîndrii, au împărţit la săraci averile bogaţilor, au mustrat cu mare îndrăzneală păcatul, mai ales necredinţa, eresul, mîndria, desfrîul, lăcomia şi zgîrcenia, scriind multe învăţături creştineşti. Ei au lăsat Bisericii lui Hristos, pe lîngă viaţa lor sfîntă, zeci de cărţi teologice, care apără dogmele ortodoxe şi viaţa morală şi care formează un mare tezaur al lumii creştine.
Şi acum să vă amintesc pe scurt viaţa şi faptele fiecăruia din cei trei sfinţi ierarhi:
Sfîntul Vasile cel Mare a văzut lumina zilei în Cezareea Capadociei (Turcia de astăzi), dintr-o familie aleasă de creştini. Părinţii săi, Vasile şi Emilia, au avut zece copii. Îndemnaţi de Dumnezeu, au dat pe Vasile din copilărie la învăţătura cărţii, crescîndu-l de mic în frica lui Dumnezeu.
Fire adînc gînditoare, evlavioasă, tăcută, Sfîntul Vasile a străbătut cu multă uşurinţă toată învăţătura cea ritoricească şi filosofia ce se putea oferi pe atunci de cea mai înaltă şcoală a faimoasei Atene. Aici s-a împrietenit cu marele Grigorie; aici a uimit pe dascălii săi; aici a deprins "firea filosofiei, care este - după cum singur spunea - gîndul morţii".
Îndemnat de Duhul Sfînt, a plecat apoi să viziteze toate mînăstirile şi pustietăţile Egiptului, iar de aici s-a dus la Ierusalim să se închine la Mormîntul Domnului. După ce a primit botezul în rîul Iordanului, s-a dus în Cezareea Capadochiei - patria sa - unde a fost făcut preot. Dar el, iubind mult liniştea şi rugăciunea, s-a retras în părţile Pontului, unde a întemeiat o aleasă mînăstire, cu viaţă de obşte. Venind aici şi Sfîntul Grigorie, au trăit împreună cele mai alese clipe de bucurii duhovniceşti, pe care apoi adesea şi le aminteau unul altuia. Aici au scris împreună neîntrecute cuvinte ascetice despre rugăciune, post, viaţă de obşte, preoţie, dragoste etc.
Nevoia în care se afla Biserica din Cezareea, strîmtorată de eretici, l-a silit pe marele Vasile să lase pustia şi să vină în ajutorul Bisericii lui Hristos. În scurtă vreme, fiind ales episcop, cu multă putere şi osîrdie, biruieşte pe începătorii eresurilor, împacă pe ortodocşi, uneşte Biserica dezbinată, mîngîie inimile păstoriţilor, hrăneşte pe cei săraci din hambarele bogaţilor, adapă pe cei însetaţi din izvoarele bunei credinţe.
Sfîntul Vasile era mare, nu atît ca statură, cît mai ales cu darul ce era într-însul, cu viaţa sa aspră, cu mintea sa adînc gînditoare. Avea şi darul facerii de minuni, cu care adesea scotea duhurile necurate din oameni, vindeca boli grele, spunea cele viitoare. Viaţa lui era mai mult îngerească decît omenească. Neîncetat se ruga, învăţa mereu, mîngîia pe toţi. Pentru aceasta s-a făcut doctor bolnavilor, hrănitor flămînzilor, păstor adevărat al oilor celor risipite.
Aur pentru sine nu strîngea, dar cu aurul învăţăturilor sale pe toţi îi îmbogăţea. Haine bune nu purta, dar pe toţi săracii Capadociei îi îmbrăca. Pîine de prisos pe masă nu avea, dar nimeni nu se întorcea de la el flămînd şi nemiluit.
Cine altul ca Sfîntul Vasile a purtat atîta grijă de cei săraci, cine a făcut ca el din Cezareea o adevărată casă de oaspeţi pentru străini, cu spitale pentru bolnavi, cu azile pentru bătrîni şi locuri de vindecare pentru suferinzi. Apoi îi înfrunta pe împăraţi, îi ruşina pe eretici, îi smerea pe filosofi, uimea pe ritori, pe călugări îi povăţuia, pe văduve le asculta, pe necredincioşi îi aducea la credinţă, pe păcătoşi îi primea şi cu canon de pocăinţă îi vindeca.
Fiind din tinereţe bolnăvicios, în anul 379, Sfîntul Vasile cel Mare s-a mutat la Domnul în vîrstă de 51 de ani, după ce a păstorit Biserica lui Hristos, mai bine de opt ani.
Sfîntul Grigorie Teologul s-a născut în oraşul Nazianz, aproape de oraşul Cezareea Capadociei. Părinţii săi, Grigorie şi Nona, fiind binecredincioşi, l-au crescut de mic în buna credinţă, dîndu-l la învăţătura cărţii. Iubind mai mult frumuseţea vorbirii, a învăţat şi a deprins mai mult ca oricare meşteşugul retoricei, de la cei mai aleşi dascăli ai Atenei.
Întors la Nazianz, a fost făcut preot de tatăl său, ce era episcop acolo, apoi s-a retras cu Vasile la o mînăstire întemeiată de ei în Pont. Fiind chemat de tatăl său şi de nevoile Bisericii împresurată de eretici, Sfîntul Grigorie s-a reîntors în Nazianz. După multă stăruinţă, fiind făcut episcop de însuşi prietenul său, Vasile, nu a primit scaunul cel încredinţat lui, ci petrecea lîngă bătrînul său tată, ajutîndu-l să biruiască pe înverşunaţii eretici.
Fiind iubitor de linişte, nu a primit episcopia Nazianzului, dar cu gura sa cea plină de dar şi cu măiestria cuvîntului, pe toţi ereticii i-a îmblînzit şi i-a adus la credinţa cea adevărată. Apoi, fiind ales episcop al Constantinopolului, marele Grigorie a făcut aici adevărate minuni. Cine a vorbit mai frumos ca Sfîntul Grigorie? Cine a apărat mai bine dogmele Bisericii? Cine a rostit cuvinte mai înalte despre Duhul Sfînt, despre dragoste, despre credinţa cea adevărată? Cine a uimit în Sinodul al II-lea Ecumenic pe toţi episcopii? Cine a ruşinat pe filosofi şi a smerit pe ritori, mai mult ca el, cu adîncimea gîndirii sale şi cu dulceaţa vorbirii?
Dornic de singurătate, după doisprezece ani de păstorie, se retrage în satul său natal, Nazianz, pentru a vorbi numai cu Dumnezeu, pe care Îl iubea atît de mult.
Cu toate că Sfîntul Grigorie Teologul era o fire mult mai sensibilă, adînc gînditoare, însetată după linişte, nimeni nu a vorbit vreodată mai frumos ca el din amvonul bisericii, nimeni nu a apărat mai cu tărie dogma Preasfintei Treimi, nimeni nu s-a ridicat mai mult cu vorbirea de Dumnezeu, decît Sfîntul Grigorie. Din aceste pricini s-a şi numit "Teolog", adică "Cuvîntător de Dumnezeu".
Împăcat cu sine şi cu Dumnezeu, în anul 389, Sfîntul Grigorie Teologul trece la Domnul în vîrstă de 60 de ani, lăsînd Bisericii un nepreţuit tezaur de cuvinte şi învăţături dogmatice.
Sfîntul Ioan Gură de Aur s-a născut în vestita cetate Antiohia Siriei, din părinţi creştini, Secund şi Antuza. Fiind singur la părinţi, a fost dat la învăţătura cărţii, la cei mai aleşi dascăli ai vremii de atunci. Murind tatăl său din tinereţe, fericitul Ioan şi-a ales viaţa cea îngerească, retrăgîndu-se la o mînăstire şi de aici într-o peşteră, unde singur s-a nevoit în post şi rugăciune patru ani.
Fiind apoi hirotonit preot de episcopul Flavian, slujea cu multă osîrdie în Biserica cea Mare a Antiohiei. Aici rostea neîncetat cuvinte de învăţătură, de pocăinţă şi de mîngîiere poporului însetat, încît s-a făcut cunoscut în toată cetatea. Pentru buna lui învăţătură şi frumuseţea vorbirii a fost numit de toată creştinătatea "Gură de Aur". Ales patriarh al Constantinopolului, Sfîntul Ioan, deşi a primit cu sila această mare cinste, a păstorit turma lui Hristos cu mare osîrdie, timp de nouă ani, ducînd-o la vreme la apă şi hrănind-o cu cuvintele sale cele aurite.
Sfîntul Ioan Gură de Aur, zis şi Hrisostom, a întrecut pe toţi dascălii Bisericii noastre, nu atît prin înălţimea cuvintelor, nu prin asprimea învăţăturilor, cît mai ales prin dulceaţa vorbirii sale, atît de curgătoare şi pe înţelesul tuturor. Nimeni nu a vorbit mai mult ca Sfîntul Ioan Hrisostom despre pocăinţă, despre folosul rugăciunii, despre mergerea cît mai regulat la biserică, despre păcat, despre moarte, despre judecată şi răsplata viitoare. Nimeni nu a tîlcuit mai bine ca el Sfînta Scriptură. Nimeni nu a hrănit turma sa cu mai multe învăţături, nimeni nu a apărat mai bine pe săraci şi pe văduve, nimeni nu s-a nevoit cu postul şi rugăciunea mai mult decît Sfîntul Ioan Gură de Aur.
El era păstorul cel adevărat, tatăl săracilor, apărătorul văduvelor, mîngîietorul sărmanilor, hrănitorul flămînzilor, mustrătorul boierilor, primitorul izgoniţilor şi învăţător prealuminat a toată lumea. Doctor minunat al sufletelor, el ştia să scoată cu cuvîntul spinii patimilor din inimile oamenilor şi apoi să pună alifie pe răni, prin învăţăturile sale cele aurite.
Dar, ca întotdeauna, curajul şi îndrăzneala cuvintelor sale i-au adus multe necazuri şi încercări la sfîrşitul vieţii. Astfel, izgonit din scaun şi exilat de împărat şi de soţia sa, Eudoxia, marele dascăl şi păstorul cel bun, Sfîntul Ioan Gură de Aur, moare în grea suferinţă, departe de oile sale în anul 407, avînd pe buze aceste cuvinte: "Slavă lui Dumnezeu pentru toate!"
Iubiţi credincioşi, După ce am amintit, pe scurt, viaţa Sfinţilor Trei Ierarhi, să vă spun în puţine cuvinte cum a luat naştere praznicul de astăzi.
Pe vremea împăratului bizantin Alexios Comnenul (secolul XI), s-a născut o neînţelegere între credincioşii din Constantinopol, privind cinstirea Sfinţilor Trei Ierarhi. Unii dintre ei cinsteau mai mult pe Sfîntul Vasile, zicînd despre el că este mai înalt în cuvinte, ca unul ce a încercat şi a ispitit firea lucrurilor prin sine, şi cum că era atît de îmbunătăţit, încît puţin lipsea de a-l asemăna cu îngerii. Nu făcea pogorămînt legii, nici nu ierta cu uşurinţă, ci era aspru, neavînd la el nici un lucru pămîntesc. Aceştia îl micşorau pe Sfîntul Ioan Gură de Aur, ca şi cum ar fi fost oarecum împotriva marelui Vasile, fiindcă era îngăduitor şi atrăgător la pocăinţă. Alţii înălţau pe dumnezeiescul Hrisostom, precum că ar fi fost în învăţături mai iertător şi sfătuia cu uşurinţă pe toţi, chemîndu-i la pocăinţă. Pentru aceasta îl cunoşteau mai mult ca pe Sfinţii Vasile şi Grigorie, atît pentru mulţimea cuvintelor celor curgătoare de miere, cît şi pentru iscusinţa cugetărilor.
Alţii cinsteau mai mult pe Sfîntul Grigorie, ca cel ce a întrecut prin înţelepciune, prin frumuseţea vorbirii şi prin învăţătura elinească pe toţi dascălii cei vestiţi. Ziceau, deci, că înţeleptul Grigorie îi întrecea pe toţi şi de aceea i se cuvenea întîietatea. Din această pricină s-au împărţit şi credincioşii, încît unii se chemau ioaniteni, alţii vasiliteni, iar ultimii grigorieni.
Văzînd Sfinţii Trei Ierarhi că se dezbină Biserica din cauza lor, s-au arătat în vis şi în chip văzut, cîte unul deosebit, apoi toţi trei împreună, lui Ioan, mitropolitul cetăţii Evhaitelor, un păstor îmbunătăţit şi preaînţelept, zicîndu-i:
"După cum ne vezi, noi sîntem una la Dumnezeu şi nu este între noi nici o ceartă sau împotrivire, ci fiecare fiind călăuziţi de dumnezeiescul Duh, am învăţat şi am scris spre mîntuirea cea de obşte şi folosul oamenilor. Tot ce am învăţat noi am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi nici unul întîi sau al doilea, ci, dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează. Deci, scoală-te şi porunceşte acestora ce se ceartă şi se dezbină din cauza noastră, să nu se mai certe pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sîrguit, atît în viaţă, cît şi după moartea noastră să împăcăm lumea şi s-o aducem la unire. Deci rînduieşte-ne la toţi trei o zi, cînd ţi se va părea de cuviinţă şi ne fă praznic cuviincios odată. Apoi spune şi celorlalţi creştini, care vor fi mai pe urmă, că noi sîntem una la Dumnezeu şi vom fi mijlocitori în cer înaintea Preasfintei Treimi, pentru mîntuirea celor ce vor săvîrşi praznicul şi pomenirea noastră".
Zicînd acestea i se părea lui Ioan că Sfinţii Trei Ierarhi se urcă la cer, strălucind cu lumină nemărginită şi chemîndu-se unul pe altul pe nume. Deci, sculîndu-se arhiereul evhaitenilor, a făcut precum i-au poruncit Sfinţii Vasile, Grigorie şi Ioan, potolind mulţimea şi pe toţi care se certau pentru ei. Astfel, Sfîntul Episcop Ioan, aflînd că în luna ianuarie se prăznuiesc toţi aceşti sfinţi: în ziua întîi, Sfîntul Vasile, la 25, Sfîntul Grigorie şi la 27, Sfîntul Ioan Gură de Aur, i-a unit pe toţi trei, la 30 ianuarie, făcîndu-le slujbă, canoane, tropare şi cîntări de laudă precum se cuvenea. Deci, de aproape zece secole avem în Biserică sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi.
Sîntem datori deci, fraţilor, să ţinem cu evlavie această sărbătoare şi să cinstim pe făcătorii noştri de bine, mulţumindu-le după putere, căci după datorie, nu putem. Să cinstim cu cuvinte de laudă pe cei trei cuvîntători de Dumnezeu şi să le urmăm credinţa, rîvna pentru Biserică, dragostea lor pentru oameni, viaţa lor sfîntă. Dar cum vom putea lăuda îndeajuns pe aceşti mari sfinţi, dascăli şi ierarhi ai Bisericii? Atît se cuvine să zicem, că dacă nu s-ar fi ostenit atît de mult aceşti sfinţi cu viaţa, cu cuvîntul şi cu scrisul, nu ar fi scăpat creştinătatea de slujirea idolească, de eresurile cele cumplite împotriva Preasfintei Treimi şi de atîtea tulburări şi grele păcate care nelinişteau obştea creştinilor. Dar Dumnezeu a rînduit de sus pe aceşti mari luminători să trăiască tocmai atunci cînd Biserica lui Hristos era învăluită şi tulburată şi înăuntru şi în afară.
Aceşti oameni cereşti şi îngeri pămînteşti, trîmbiţele adevărului, preaînţelepţi ritori, tunetele dumnezeirii celei nezidite, s-au sîrguit să smulgă trecutul şi să risipească pe luptătorii împotriva dreptei credinţe, alungînd cu praştia cuvintelor lor pe lupii cei răi, care dezbinau Biserica dreptmăritoare. Aceşti trei mari ierarhi şi păstori, cu înţelepciunea şi darul dat lor de Dumnezeu, au surpat zidurile cele rele ale vrăjmaşilor şi au smerit înţelepciunea elinească ce se ridica împotriva cunoştinţei de Dumnezeu, schimbînd şi prefăcînd totul spre bine, netezind şi îndreptînd pe cele strîmbe, risipind toată asuprirea şi nedreptatea.
Treimea pămîntească a Sfinţilor Ierarhi, ne-a învăţat a ne închina Treimii celei mai presus de minte şi a mărturisi, după cum scrie în Crez, un singur Dumnezeu, închinat în trei persoane: Tatăl, Care este nenăscut şi pricina a toate; Fiul, născut din Tatăl şi Duhul Sfînt, Care este purces din Tatăl şi făcut cunoscut nouă prin Fiul. Nu sînt trei Dumnezei, ci un Dumnezeu în trei persoane, care au aceeaşi fiinţă şi prin care s-au făcut toate cele văzute şi nevăzute.
Dar să lăsăm pe alţii să le spună înţelepciunea, adînca cunoştinţă, postul, rugăciunea, milostenia şi celelalte fapte bune pe care le aveau Sfinţii Trei Ierarhi. Noi să ne minunăm de grija lor cea mare care o aveau pentru mîntuirea oamenilor, pentru că de aceasta se îngrijeau mai mult decît toate, cunoscînd că prin fapte bune păstrează omul asemănarea cu Dumnezeu.
În ce fel au miluit Sfinţii Trei Ierarhi pe mulţi oameni, o să înţelegem din cele ce urmează: Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, iar aceşti sfinţi au tîlcuit firea tuturor făpturilor şi prin aceasta oamenii au cunoscut pe Ziditorul. Cerurile spun slava lui Dumnezeu prin frumuseţea şi mărimea lor, iar aceşti minunaţi dascăli explică cerurile şi pămîntul, adică lumea cea văzută şi nevăzută, cum este aşezată, rînduiala ei şi care este pricina pentru care le-a creat Dumnezeu. Ne-a dat Preabunul Dumnezeu, Testamentul Vechi şi Nou spre mîntuirea noastră, şi aceşti mari sfinţi ne-au explicat mai bine ca toţi Sfînta Scriptură şi ne-au îndemnat să păzim poruncile Domnului.
Mîntuitorul S-a întrupat pentru noi, iar sfinţii aceştia ne tîlcuiesc şi ne fac cunoscută taina răscumpărării noastre prin întrupare, prin moarte şi înviere. A trimis Hristos pe Sfinţii Apostoli să propovăduiască în lume cunoştinţa de Dumnezeu, să piardă idolatria şi să întoarcă lumea la dreapta credinţă în Dumnezeu. A trimis pe Sfinţii Trei Ierarhi să propovăduiască adevărata credinţă, să izgonească din oameni întunericul necredinţei, să ruşineze pe eretici şi să aducă la Hristos cît mai multe suflete.
Iubiţi credincioşi, Vedeţi grija Sfinţilor Trei Ierarhi pentru unitatea Bisericii? Vedeţi grija lor pentru mîntuirea oamenilor? Atît în viaţă cît şi după moarte, sfinţii se îngrijesc de unitatea Bisericii, de păstrarea cu sfinţenie a dreptei credinţe, de sporirea noastră în fapte bune şi de mîntuirea lumii. Vedeţi cum a rînduit pronia dumnezeiască pe aceşti mari ierarhi, tocmai în secolul IV, secolul cel mai lovit de eresuri şi dezbinări, pentru a apăra unitatea credinţei în Biserică, pentru a salva creştinătatea de eresuri şi de idolatrie, pentru a smeri filosofia păgînă şi a întări dogmele dreptei credinţe în lume?
N-au putut suferi Sfinţii Trei Ierarhi dezbinarea Bisericii lui Hristos, ei care se jertfiseră să menţină corabia Bisericii în pace, să sporească sfînta credinţă, să risipească eresurile şi să cureţe sufletele oamenilor de patimi. De un gînd cu ei sînt toţi sfinţii şi îngerii din cer, ca şi toţi păstorii şi creştinii ortodocşi. Toţi se roagă înaintea Preasfintei Treimi pentru biruinţa Evangheliei, pentru pacea în lume şi mîntuirea sufletelor noastre.
Însă la această unitate creştină, în familie, în Biserică şi în lume, trebuie să contribuie fiecare dintre noi. Gîndiţi-vă cît de mare păcat face un creştin - bărbat sau femeie - care strică pacea şi unitatea familiei. Majoritatea divorţurilor de astăzi sînt tocmai din această cauză. Ei bine, aceşti creştini care distrug familia cuiva şi lasă copii orfani pe drumuri, sînt blestemaţi de Dumnezeu şi nu vor primi mîntuirea aşa uşor.
Gîndiţi-vă la aceşti creştini care sar gardurile Bisericii lui Hristos, care leapădă Sfînta Cruce, Sfintele icoane, Sfintele Taine şi tot ce avem mai scump. Aceştia, nu numai că se duc la adunările sectelor, dar intră şi în casele ortodocşilor, cu scopul de a-i dezbina, de a semăna tulburare, îndoială şi să atragă cîţi mai mulţi la eresul lor. Nu sînt ei oare asemenea lui Arie şi celorlaţi începători de eresuri? Toţi aceştia nu se pot mîntui pînă nu se reîntorc în Biserică, de unde au plecat. Ei sînt îndemnaţi la dezbinare de diavolul, care nu poate birui decît în tulburare, ură şi îndoială. De aceea se şi numeşte vrăjmaşul nostru, "diavol", care înseamnă "împotrivnic". Toţi cei ce se împotrivesc adevărului, luminii, Bisericii, păstorilor, sfinţilor şi explică Evanghelia după capul lor, sînt fii ai celui rău care a dezbinat pe îngeri în cer şi dezbină mereu lumea pe pămînt.
Să ne ferim, fraţilor, de cei ce dezbină şi tulbură casele, sufletele, obştea şi Biserica Domnului şi să ne rugăm permanent pentru unitatea ei. Dar, uneori, chiar copiii aceleiaşi mame se ceartă, se dezbină între ei. Aceasta este şi mai rău. La fel şi în Biserică, se dezbină uneori credincioşii noştri. Unii zic că ţin sărbătorile pe stil vechi; alţii zic că sînt în "Oastea Domnului". Alţii zic că s-au pocăit şi nu sînt ca ceilalţi fii ai Bisericii. Oare de ce această dezbinare? Numai diavolul, vrăjmaşul cel de obşte se bucură de neunirea noastră!
Să nu ne dezbinăm unii împotriva altora, fraţilor. Toţi sîntem ai lui Hristos, toţi sîntem fiii Bisericii, dacă ascultăm de ea şi de păstorii ei. Toţi sîntem ostaşii lui Hristos, dacă ducem lupta cea bună cu răbdare pînă la capăt. La Dumnezeu se mîntuiesc cel mai greu ereticii şi cei mîndri, dacă se întorc cu căinţă la Biserică. Iar cel mai uşor se mîntuiesc cei smeriţi, care ascultă şi iartă pe toţi.
Să rugăm pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, care sînt foarte cinstiţi în ţara noastră şi au la Iaşi cea mai frumoasă biserică din Europa închinată lor, să se roage înaintea Preasfintei Treimi pentru întărirea dreptei credinţe, pentru pacea şi unitatea Sfintei Biserici şi pentru mîntuirea sufletelor noastre. Amin.