luni, 22 iulie 2024

23 iulie – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” (cu monede) din Sankt Petersburg; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev; Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Foca; Sfântul Sfinţit Mucenic Apolinarie, episcopul Ravenei; Sfântul Mucenic Vitalie; Sfânta Muceniţă Valeria; Sf. Mc. Trofim și Teofil și cei treisprezece dimpreună cu dânșii; Sf. Mc. Apolinarie

 


 





Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” (cu monede) din Sankt Petersburg





Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prin minuni în anul 1888, în orașul Sankt Petersburg, atunci când un fulger a lovit biserica în care se afla icoana Fecioarei Maria.

Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” (cu monede) din Sankt Petersburg este prăznuită pe 23 iulie.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prin minuni în anul 1888, în orașul Sankt Petersburg, atunci când un fulger a lovit biserica în care se afla icoana Fecioarei Maria. Imediat biserica a fost cuprinsă de flăcări și a ars în totalitate. După stingerea incendiului, icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” a fost găsită neatinsă de flăcări, pe podea, cu 12 monede mici (de jumătate de copeică) lipite de ea.

Se crede că monedele lipite de icoana Maicii Domnului provin din cutia în care se strângeau bănuții pentru ajutorarea săracilor ce veneau duminica la biserică.

În anul 1898 a fost rezidită o nouă biserică pe locul celei mistuite de flăcări.

În icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este zugrăvită stând în picioare, printre florile din Rai, cu brațele deschise și cu capul înclinat, ascultând rugăciunile creștinilor. Mântuitorul Hristos este zugrăvit deasupra, în nori, binecuvântând.

Deși stă în Rai, Maica Domnului este cu noi. Acest lucru este redat în această icoană prin faptul că Maica Domnului este înconjurată de credincioșii care se roagă, dar și de sfinții îngeri care poartă rugăciunile către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Maica Domnului, deși este în Rai, ea ne primește și ascultă cu dragoste rugăciunile noastre, ale celor necăjiți, mijlocind către Fiul, pentru noi. Mijlocirea ei neîncetată și dragostea de mamă, ajută la vindecarea bolilor și potolirea necazurilor noastre.

Pe lângă icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” (cu monede) din Sankt Petersburg, Biserica Ortodoxă Rusă mai prăznuiește și alte icoane făcătoare de minuni de același tip:

-   Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Bolişaia Ordînka, Moscova (prăznuită pe 24 octombrie);

-   Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Paris (prăznuită pe 19 noiembrie);

-   Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din S.U.A.;

-   Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Ivanovo;

Rugăciune către Maica Domnului ce se rostește înaintea icoanei sale „Bucuria tuturor celor necăjiți” (cu monede) din Sankt Petersburg


Cum Te vom numi pe Tine, Fecioară, Ceea Ce ce pe robii Tăi cei cuprinşi de mâhnire îi ridici la lumina izbăvirii şi picuri în suflete untdelemnul milostivirii spre înecarea durerilor celor de multe feluri? Nu ne părăsi în ceasul necazurilor şi mai cu seamă când norii grei ai deznădăjduirii se ivesc pe bolta inimii noastre. Cu ale Tale stăruitoare rugăciuni dobândeşte iertare păcatelor noastre şi ne întăreşte pe piatra credinţei. Primeşte din nevrednicele noastre mâini flori de cuvinte mulţumitoare şi ne împărtăşeşte de mireasma pocăinţei celei mântuitoare.

Ca Una Ce eşti Bucuria creştinilor, cercetează şi sufletul meu cel cuprins de lanţurile întristării şi îl călăuzeşte către izvorul dumnezeieştii liniştiri. Adapă-l din apa pocăinţei şi îl curăţeşte de toată răutatea, ca să aducă roade de fapte bună şi să se izbăvească de focul cel veşnic.

Bucuria celor necăjiţi eşti cu adevărat, căci numai Tu iei în mâinile Tale de Maică durerile noastre şi ai putere a ridica din adâncul deznădăjduirii pe cei ce te cinstesc pe Tine.

Mărire purtării Tale de grijă! Mărire milostivirii Tale Preacurată, prin care scoţi pe toţi din adâncurile cele mai de jos ale păcatului şi îi povăţuieşti la calea mântuirii. Nu ne părăsi nici pe noi până în sfârşit, ci în ceasul înfricoşător al morţii să ne fii Sprijinitoare, solindu-ne iertare şi mântuire de la Hristos, ca să Te cinstim pe Tine cu mulţumire în veci, strigând: Bucură-Te, Maica Luminii Celei neapuse, Pământul roditor de mântuire, Oglinda înţelepţilor, Bucuria celor smeriţi, Binecuvântarea rugătorilor!

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev





Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află în Catedrala Adormirii Maicii Domnului a Lavrei Poceaev, Ucraina. Icoana este renumită în toată lumea slavă, fiind cinstită ca făcătoare de minuni în Rusia, Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri. Alături de creștinii ortodocși, vin și oameni din alte confesiuni pentru a cinsti icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Poceaevskaia”.

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev (Poceaevskaia) este prăznuită pe 23 iulie, pe 8 septembrie și în vinerea din Săptămâna Luminată.

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este una dintre cele mai cinstite sfinte odoare ale Bisericii Ortodoxe din Rusia.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află în Catedrala Adormirii Maicii Domnului a Lavrei Poceaev, Ucraina. Icoana este renumită în toată lumea slavă, fiind cinstită ca făcătoare de minuni în Rusia, Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri. Alături de creștinii ortodocși, vin și oameni de alte confesiuni pentru a cinsti icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Poceaevskaia”.

Lavra Poceaev, un bastion vechi al ortodoxiei, adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de aproximativ 400 de ani. Mutarea icoanei Născătoarei de Dumnezeu la Mănăstirea Poceaev este prăznuită pe 8 septembrie.

Minunile săvârșite înaintea Sfintei Icoane a Maicii Domnului sunt numeroase și sunt mărturisite în registrele pe care mănăstirea le ține, cu explicațiile detaliate (și semnăturile) făcute de credincioși, care prin rugăciune au dobândit eliberare de duhuri necurate, eliberarea din captivitate, și care au fost aduși la calea cea dreaptă.

Sărbătoarea în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Poceaev de pe 23 iulie a fost stabilită în amintirea eliberării Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, de asediul tătarilor din 20-23 iulie 1675.

În vara anului 1675 în timpul războiului de la Zbaraj cu turcii, din timpul domniei regelui polon Ioan al III-lea Sobieski (1674-1696), regimentele alcătuite din tătarii ce se aflau sub comanda hanului Nurredin, trecând spre Vișneveț, au observat Mănăstirea Poceaev pe care au înconjurat-o pe trei laturi.

Zidurile slabe ale mănăstirii, la fel ca unele clădiri din piatră, nu puteau oferi o prea mare apărare împotriva unui asediu. Egumenul Iosif Dobromirski a îndemnat pe monahi și mireni să se transforme în mijlocitori cerești către Maica Domnului și către Sfântul Cuvios Iov de la Poceaev (sărbătorit pe 28 octombrie).

Monahii și laicii se rugau fierbinte, făcând metanii înaintea Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului și a raclei în care se aflau Sfintele Moaște ale Sfântului Iov. În dimineața zilei de 23 iulie, la răsăritul soarelui, tătarii s-au adunat pentru a ataca mănăstirea. Egumenul a poruncit să se cânte un acatist Maicii Domnului. Odată cu primele cuvinte „O, Împărăteasă a oștilor îngerești…” a apărut dintr-o dată deasupra bisericii Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, însăși, într-un „omofor alb, strălucitor” împreună cu oștile îngerești cu săbiile scoase din teacă. Sfântul Iov era alături de Maica Domnului, se închina ei, implorând-o să apere mănăstirea.

Tătarii au luat armata cerească drept arătare, iar în confuzie, au început să tragă cu săgeți în Maica Domnului și în Sfântul Iov, dar săgețile cădeau înapoi, rănindu-i pe cei ce le trăgeau. Teroarea a pus stăpânire pe inamici. Cuprinși de panică, au început să fugă fără să privească, călcându-se în picioare unii pe alții și omorându-se. Apărătorii mănăstirii au încercat să-i urmărească și au luat mulți prizonieri. Unii din prizonieri au acceptat ulterior credința creștină și au rămas în mănăstire.

În anul 1721, Mănăstirea Poceaev a fost ocupată de către uniați (greco-catolici). Dar chiar și în această perioadă dificilă pentru Lavră, cronicile mănăstirii iau act de 539 de minuni săvârșite de Sfânta Icoană ortodoxă a Maicii Domnului.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, contele Nicolae Pototski (nobil greco-catolic) a devenit binefăcător al Lavrei Poceaev după ce a trăit el însuși o minune a Maicii Domnului. Cu banii donați de el au fost zidite Catedrala Adormirii Maicii Domnului, precum și alte clădiri și chilii pentru călugări.

Revenirea Mănăstirii Poceaev în sânul Ortodoxiei în 1832 a fost marcată de vindecarea miraculoasă a unei fete oarbe, Ana Akimciukova, care a venit în pelerinaj împreună cu bunica sa de șaptezeci de ani, din Camenița care era la 200 de vestre depărtare.

În cinstea acestui eveniment, Arhiepiscopul de Volânia și Arhimandritul Inochentie al Lavrei (1832-1840) au stabilit ca să se citească Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev în fața icoanei făcătoare de minuni, în fiecare sâmbătă. În timpul Arhimandritului Agatanaghel, Arhiepiscop de Volânia (1866-1876), a fost construit un paraclis separat în galeriile Bisericii Sfânta Treime, în amintirea victoriei asupra tătarilor, paraclis ce a fost sfințit pe 23 iulie 1875.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Trofim şi Teofil, şi a celor treisprezece împreună cu dînşii
Aceştia cu toţii au luat mucenicia în Lichia, în timpul domniei împăratului Diocleţian. Pentru că ei nicicum nu au voit să se lepede de Hristos sau să aducă jertfe idolilor, au fost schinguiţi bestial. Ei au fost bătuţi cu pietre, zgîriaţi cu unghii de fier, lor li sau zdrobit genunchii. Fiind mai mult morţi decît vii, au fost aruncaţi la urmă în foc. Dar puterea lui Dumnezeu i-a păzit, şi au rămas nevătămaţi de flăcările focului. Ei atunci au fost scoşi afară din foc şi omorîţi prin decapitare. Stăpînul i-a proslăvit şi pe pămînt şi în cereasca Lui împărăţie. Ei au luat cu cinste mucenicia la anul 308 după Hristos.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Apolinariesf_mc_apolinarie
Sfîntul Apolinarie a fost ucenic al Sfîntului Apostol Petru. El s-a născut în cetatea Antiohiei. Sfîntul Petru 1-a luat pe Apolinarie cu sine din Antiohia, la Roma, unde 1-a sfinţit Episcop al Ravennei. La Ravenna Sfîntul Apolinarie a intrat în casa soldatului roman Irineu, căruia i-a vindecat fiul de orbire. Prin minunea aceasta, toată casa soldatului Irineu a crezut şi s-a botezat întru Sfînta Credinţă Creştină. Sfîntul Aplinarie a mai vindecat-o şi pe soţia comandantului militar al cetăţii, botezînd de asemenea şi toată casa lui. Apolinarie atunci, la rugămintea comandantului, s-a sălăşluit în casa lui. În casa acestui comandant el a organizat o mică biserică, locuind şi învăţînd în ea timp de doisprezece ani. El acolo a predicat Cuvîntul lui Dumnezeu şi a botezat mulţime de oameni. De multe ori a luat bătăi, schingiuiri şi prigoniri de la mai marii şi bătrînii paginilor, dar mîna lui Dumnezeu l-a apărat şi l-a mîntuit întotdeauna. La urmă a fost osîndit la surghiun în Balcani, în Iliria. Corabia în care plutea spre Iliria a fost însă cuprinsă de furtună şi a naufragiat, de pe ea pierind toţi în afară de Sfîntul Apolinarie, trei clerici ai săi, şi doi soldaţi. Soldaţii, văzînd minunea scăpării lor cu viaţă, au crezut în puterea Dumnezeului lui Apolinarie, au crezut şi s-au botezat. Sfîntul Apolinarie atunci a mers şi a vestit Evanghelia în Balcani, coborînd pînă la râul Dunărea. După aceea a mers în Tracia unde, în pofida cumplitelor prigoane şi obstacole, a predicat şi acolo Evanghelia Domnului. După trei ani de nevoinţe ale propovăduirii în Balcani, Sfîntul Apolinarie a fost surghiunit înapoi în Italia. El s-a întors la Ravenna, unde credincioşii s-au bucurat cu bucurie mare văzîndu-1 că se întoarce viu. Auzind acestea, o necurată căpetenie şi sfătuitor al păgînilor i-a scris împăratului Vespasian despre Apolinarie, acuzîndu-l pe Sfînt că este vrăjitor. Acest necurat bătrîn 1-a mai întrebat cu obrăznicie pe împărat dacă nu ar trebui ca mai marii Ravennei să-1 omoare pe Apolinarie, ca oponent al zeilor lor. Împăratul a răspuns şi a zis că mai marii nu trebuie să facă una ca aceasta, ci să-1 invite pe bătrîn să jertfească idolilor, iar dacă nu vrea, să fie izgonit din cetate. Împăratul a zis: „Nu este demn să vă răzbunaţi pe cineva din pricina zeilor, căci ei se pot răzbuna singuri pe duşmanii lor, dacă doresc”. Dar în răspărul decretului imperial păgînii 1-au atacat pe Sfîntul Apolinarie şi 1-au înjunghiat cu cuţite. Robul lui Dumnezeu a murit de pe urma acestor înjunghieri, iar sufletul lui a fost primit în împărăţia lui Dumnezeu. Moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Apolinarie se odihnesc într-o biserică închinată lui din oraşul Ravenna, din Italia.
Cântare de laudă la Sfântul Apolinarie
Pentru dragostea lui Hristos Dumnezeu
Sfîntul Apolinarie îndură chinuri mari
Fără mînie, şi fără mirare.
El ştie că fără suferinţă mîntuire nu este.
El ştie că a Domnului cale suferinţă este,
Căci el a văzut mîinile străpunse ale Marelui Petru.
El pre mulţi mucenici a cunoscut,
Măcelăriţi ca nişte miei fără de glas,
Prin tăişul săbiei trecuţi,
Pentru-a Domnului împărăţie.
El sufletul pururea şi-a pregătit
Pentru aceeaşi moarte:
Moartea de ruşine în ochii întregii lumi
Pentru dragostea lui Hristos Celui Viu,
Şi toate cele pe care drăceştile puteri
Le-au pregătit spre chinul credincioşilor.
Sfîntul pe toate le- a îndurat, pe toate le-a purtat
Cu credinţă.
În sinistre chinuri petrecutu-s-a viaţa lui,
Sub ele sfîntul a îmbătrînit.
Şi chiar în vîrstă-naintată fiind,
Chinuitorii de chinuri nu l-au scutit.
Ei l-au junghiat bestial
Pentru credinţa lui în Hristos.
Sfîntul Apolinarie pre mulţi a uimit
Cu puterea răbdării lui.
Sfîntul Apolinarie nu a murit
Ci strămutatu-s-a doar
La veşnica viaţă.


Luna iulie in 23 de zile: pomenirea Sfintilor Mucenici Trofim si Teofil si cei treisprezece, impreuna cu ei (+303)
    Sfintii Mucenici Trofim si Teofil si ceilalti credinciosi si adevarati robi ai lui Hristos, treisprezece la numar, impreuna cu ei, au patimit pe vremea imparatiei lui Diocletian. Ca, nesupunandu-se voii paganului dregator si neaducand spurcate jertfe idolilor si de Hristos nevrand sa se lepede, au fost spanzurati pe lemnul de chinuri. Si le-au strujit lor trupurile cu fiare ascutite, apoi, i-au lovit cu pietre pe rabdatorii de chinuri. Dupa aceasta, fluierele picioarelor sfaramandu-le, in foc i-au aruncat pe ei. Si, cu taria Atotputernicului Dumnezeu, vii si intregi in mijlocul vapailor, paziti fiind, fara de vatamare, au iesit din foc. Atunci, dregatorul, cu si mai multa manie, ca de focul iadului fiind cuprins, a poruncit sa-i ucida pe toti cu sabia. Si li s-au taiat lor cinstitele capete, pentru Capul a toata Biserica, Domnul nostru Iisus Hristos.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric
    Era un staret si parinte la o manastire cu viata de obste. Si s-a intamplat unui ucenic al sau ca, suparandu-se, a iesit din obste si s-a dus la alta manastire. Deci, adeseori, se ducea la el staretul, rugandu-l sa se intoarca. Iar acela nu voia. Si, ca la trei ani, n-a incetat sa-l roage, pana ce, induplecandu-se, fratele s-a intors. Dupa aceea, i-a poruncit lui staretul, ca sa iasa singur, sa adune trestia. Insa, iata, adunand el, si-a scos un ochi si, instiintandu-se de aceasta, staretul s-a intristat mult. Si, mangaind pe fratele, ii zicea: "Nu te mahni, frate, eu sunt pricinuitorul durerilor tale si eu ti le-am facut, de vreme ce, dupa ce ai plecat din manastire, si, iarasi, venind la mine, ai patimit aceasta." Insa, dupa o vreme i s-a usurat durerea ochiului si, iarasi, i-a poruncit sa iasa si sa aduca lemne din pustie, pentru ca aceasta osteneala o aveau calugarii cei ce erau acolo. Iar, lucrand el, din invidia vrajmasului, sarind surcele, si-a pierdut si celalalt ochi. Deci, a venit indata la manastire si se linistea in chilia sa, nemaifacand nimic. Apoi, iarasi, parintele se intrista, neavand pe nimenea langa el. Iar, dupa putina vreme, l-a chemat pe el Dumnezeu la odihna si a inceput fiecare a zice: "Pentru ce ne lasi pe noi, parinte? "Iar staretul tacea. Si, chemand pe calugarul orb, i-a spus lui de chemarea sa la Domnul. Iar el, lacrimand, a inceput a grai: "Pentru ce, parinte, ma lasi pe mine orb?" Si i-a zis lui staretul: "Roaga-te lui Dumnezeu, ca sa am indrazneala catre Dansul si nadajduiesc ca duminica, dupa plecarea mea, facand rugaciune, vei vedea." Apoi, indata adormind staretul, dupa putine zile, a vazut orbul si a fost ales staret al manastirii aceleia. Iar aceasta a spus-o un frate, care vietuise in vremea staretiei lui.
Intru aceasta zi cuvant despre femeile cele bune, tacute si blande.
    Zis-a Domnul catre Eva: "Atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani" (Facerea, 3, 16). Pentru ca femeia, cinstind pe barbatul sau, intai pazeste porunca lui Dumnezeu si se va binecuvanta. Iar, in al doilea rand, si de oameni laudata va fi. Femeia buna, iubitoare de osteneala si tacuta, este cununa barbatului sau. Cel ce a aflat femeie buna, scoate din casa sa numai lucruri bune. Fericit omul, cel ce este barbatul unei femei ca aceasta, ca anii sai isi va implini in buna pace si buna parte de la Dumnezeu si-a luat, pe femeia cea tacuta. Insa femeile, in biserica, sa taca, pentru ca nu le-a poruncit lor Apostolul sa vorbeasca in biserica, ci, tacand, sa se roage, iar de vor voi sa afle ceva, apoi, acasa sa-si intrebe barbatii lor, pentru ca rusine este sa graiasca femeile in biserica. Aceasta auzind-o, femeilor, invatati-va tacerea si blandetea si veti fi binecuvantate de Dumnezeu si de oameni laudate.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric despre un calugar, care a cazut in desfranare.
    Era un parinte batran in Schit, caruia, cazand el intr-o boala grea, ii slujeau fratii. Iar el, vazand ca pururea se ostenesc si se necajesc fratii pentru el, slujindu-l in boala lui, s-a sfatuit intru sine, zicand: "Decat sa se osteneasca si sa se necajeasca fratii, slujindu-mi mie, in boala mea, mai bine sa merg eu in Egipt, la o rudenie a mea."  Deci, pregatindu-se sa plece, asa bolnav cum era, a iesit din chilie. Iar ava Moise si cu alti parinti il sfatuiau pe el, zicand: "Ramai, parinte, nu merge in Egipt, ca vei cadea in desfranare". Iar el, auzind acestea, s-a suparat pe ei, zicand: "Oare, nu vedeti ca zilele vietii mele au trecut peste optzeci de ani si trupul meu s-a vestejit si a amortit, cum ganditi voi si graiti acestea despre mine?" Si, neascultand sfatul parintilor, a plecat si a mers in Egipt, la rudenia lui. Si, auzind de dansul, iubitorii de Hristos crestini ii aduceau lui hrana lui si cele de trebuinta. Si, auzind de venirea acelui parinte, si o fecioara oarecare, iubitoare de Hristos, s-a bucurat mult. Si, pentru dragostea lui Hristos, venea acea fecioara de multe ori la el si-i slujea lui, ca unui parinte batran si sfant. Iar, dupa catava vreme, s-a ridicat din boala batranul si, din lucrararea mestesugita si inselaciunea diavolului, s-a poticnit si a cazut cu acea fecioara in pacatul desfranarii si indata fecioara a luat si a zamislit in pantece. Iar oamenii, vazand-o pe ea cu pantecele mare, au dus-o la judecator. Iar judecatorul a intrebat-o cu cine a gresit si cine este acela ce a necinstit-o pe ea. Iar ea a spus, zicand: "Sihastrul cel batran, care ati auzit ca a venit bolnav de la Schit, acela m-a necinstit." Iar judecatorul, auzind aceasta despre acel parinte batran si sfant, n-a crezut-o pe ea. Iar batranul, auzind ca judecatorul a chemat fata si a intrebat-o pe ea cu cine a gresit si cine a necinstit-o si ca ea a spus cu cine a gresit si n-au crezut-o, s-a sculat el singur si a marturisit pacatul lui inaintea tuturor, zicand: "Cu adevarat, eu am facut acest pacat, eu am gresit, eu am necinstit pe aceasta nevinovata fecioara eu sunt vrednic de pedeapsa, iar ea nevinovata este. Ci, va rog, daca va naste pruncul ce este zamislit intr-insa, sa-l tina si sa-l pazeasca ea, pana il va intarca, iar dupa ce il va intarca, sa mi-l dea mie, iar ea sa ramana nevinovata si fara de nici o grija." Si a zis judecatorul si toti cei impreuna cu el: "Bine ai zis, parinte, asa sa fie". Si asa s-a facut, ca a nascut ea un prunc de parte barbateasca si l-a tinut pana l-a intarcat. Iar, dupa ce l-a intarcat, l-a dus si l-a dat lui, de vreme ce a asteptat si el, tot acolo, pana la acea vreme. Iar, dupa ce i-a dat lui pruncul si s-a apropiat praznuirea hramului Schitului, s-a sculat si a plecat de acolo, luand pruncul cu sine. Si a venit la Schit in ziua hramului, fiind adunat multime de parinti si oameni mireni. Si a intrat in biserica, cu copilul in brate, si s-a inchinat parintilor, zicand cu glas mare: "Iertati-ma, parintilor sfinti, ca eu am calcat porunca voastra si nu v-am ascultat, cand ma sfatuiati voi, sa nu ies in lume, ca voi cadea in desfranare. Iata, acesta este rodul neascultarii. Paziti-va, fratilor, si va rugati lui Dumnezeu pentru mine, cel ce am gresit, ca, iata, eu acum, la batranetile mele, am patimit aceasta". Iar parintii, auzind si vazand aceasta, au plans toti si s-au rugat lui Dumnezeu pentru dansul... Iar el, dupa ce a iesit din biserica, a mers la chilia lui si iarasi a pus incepere vietii sale, rugandu-se lui Dumnezeu, caindu-se si plangand in toate zilele vietii lui. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Sinaxar 23 Iulie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea aducerii moastelor Sfântului Sfintitului Mucenic Foca, episcop de Sinope.
Mutarea moastelorr sfantului sfintitului mucenic Foca din Sinope la Constantinopol s-a petrecut in aceasta zi de 23 iulie in anul 403 sau 404. Praznuirea sa se face la data de 22 septembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Foca.
Foca acesta nu este sfintitul mucenic pomenit mai sus, nici Foca gradinarul, ci altul, al treilea cu acelasi nume. Acesta a trait în zilele împaratului Traian, stralucind cu toate faptele cele bune si cu petrecere neprihanita. Când a fost adus la eparhul African si întrebat de acesta, el a grait cuvinte dumnezeiesti cu îndrazneala si a învatat credinta în Hristos. Iar daca a început African a huli pe Hristos si a face rau sfântului, s-a facut cutremur si fara de veste cazând el împreuna cu slujitorii zacea fara suflare. Dar l-a înviat pe el sfântul caci îl ruga femeia lui. Dupa aceea l-au dus la împaratul Traian si, marturisind pe Hristos, a fost spânzurat si chinuit, si rugându-se el si-a dat sufletul la Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Apolinarie si Vitalie, episcopii Ravenei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Apolonie, episcopul Romei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici ce s-au savârsit în Bulgaria, crestini în zilele împaratului Nichifor.
Tot în aceasta zi, pomenirea celor sapte Mucenici din Cartaghen.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Ana cea din Lefcadia.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetare
Marii învăţători ai Bisericii s-au străduit să îi înveţe pe oameni adevărurile cele mari ale vieţii nu doar cu cuvîntul, ci şi cu exemplul vieţii lor.
Astfel, în scopul de a-i povăţui pe monahi, Avva Isaia a zis că nimeni nu va primi cunună de la Dumnezeu dacă nu se va jertfi pentru El întreaga lui viaţă de pe pămînt. El atunci i-a dus pe ucenicii lui la un loc de treierat, unde lucrătorul aduna în hambar boabele cele treierate. El i-a zis lucrătorului: „Dă-mi nişte grîu!”. Iar lucrătorul a răspuns: „Dar oare ostenitu-teai cu culesul, Părinte?”. „Ba,” a răspuns Avva. „Şi atunci cum voieşti să primeşti grîu, dacă nu te-ai ostenit să-1 culegi?”. La acestea, Avva a întrebat: „Vasăzică, cel care nu se osteneşte cu culesul, nu primeşte grîu?” „Cu adevărat, nu, Părinte,” a zis lucrătorul. Auzind răspunsul acesta Avva Isaia s-a întors tăcut în calea lui. Cînd ucenicii l-au rugat să le tîlcuiască lor fapta aceasta, Bătrînul a zis: „Am făcut aceasta ca să vă arăt că cel care nu se nevoieşte în această viaţă cu curăţirea trupului şi sufletului nu primeşte răsplată fericită de la Dumnezeu”.
Luare aminte
Să luăm aminte la suferinţele întregului popor din pricina păcatului unuia singur (Iosua):
  • La cum poporul lui Israel a fost oprit de Dumnezeu de la a lua în stăpînire cele ce apraţineau poporului luat în stăpînire prin cucerirea cetăţii Ierihonului;
  • La cum unul dintre ei a călcat porunca lui Dumnezeu şi a luat o oarecare pradă de acolo, din care pricină tot poporul lui Israel a fost înfrînt de către oamenii lui Ai;
  • La cum chiar şi astăzi mulţi sînt cei care suferă din pricina unuia singur care păcătuieşte faţă de Legea lui Dumnezeu.
Predică
Despre izvoarele fără de apă – „Aceştia sunt izvoare fără de apă şi nori purtaţi de furtună, cărora li se păstrează în veac întunericul cel de nepătruns” (II Petru 2: 17).
Apostolul îi numeşte pe toţi cei necuraţi izvoare fără de apă. Aceştia sînt cei care umblă după îmboldirile cărnii în pofte spurcate şi dispreţuiesc domnia cerească, îndrăzneţi, îngîmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer).
„[…] Ei, nişte dobitoace fără de minte, din fire făcute să fie prinse şi nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor” (II Petru 2: 10, 12). O, izvoarelor fără de apă, împodobite din toate părţile dar goale ce sînteţi, cum de sînteţi numiţi voi „izvoare” cînd nimic nu daţi de la voi decît setea? O, norilor ceţoşi şi fără de apă, de ce vă umflaţi cu trufie ca şi cînd aţi potopi lumea toată, cînd nici măcar un singur strop de ploaie nu picură din voi, o, voi, pe care suflarea Duhului lui Dumnezeu vă va spulbera şi vă va împrăştia întru o singură clipeală năpraznică!
Vouă nici nu vă pasă de curăţie, şi de aceea vă bălăciţi şi vă tolăniţi pururea întru toată necurăţia trupului. Nici vă pasă vouă de rînduială, şi de aceea urîţi orice ierarhie. Nici vă doare de cinste şi onoare, şi de aceea sînteţi cu totul fără de ruşine. Nici gîndiţi vreodată la voia lui Dumnezeu, şi de aceea v-o împliniţi pururea pe a voastră; nici cugetaţi vreodată la cunoaşterea adevărului, şi de aceea criticaţi ceea ce niciodată nu v-aţi ostenit să înţelegeţi. Vouă vi se păstrează în veac întunericul cel de nepătruns. Aceasta nu din voia lui Dumnezeu, ci din voia voastră. Nu Dumnezeu v-a hotărît vouă această cale, voi înşivă aţi ales-o.
Dumnezeu este drept şi nu îngăduie batjocura, nu îngăduie batjocorirea Legii Lui! El răsplăteşte fiecăruia cu dreptate după păcatele lui, şi fiecăruia după inima lui cea în veci nepocăită! Dar care sînt, fraţilor, poftele cele trupeşti ale celor care sînt izvoare fără de apă? Şi ce rod iese din ele, în afară de spini şi pălămidă ce de apă nu au nevoie nicicînd? Oamenii poftelor trupeşti sînt cu nimic mai buni decît poftele lor, şi din cauza lor sînt orbi: după ele vor fi şi judecaţi.
O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Făcătorule al sufletelor şi trupurilor noastre, dăruieşte-ne nouă harul Duhului Tău Celui Sfint, ca să putem să ne păzim sufletele şi trupurile întru toată curăţia, ca să ne înfăţişăm curaţi la înfricoşatul Tău Scaun de Judecată, al Făcătorului nostru. Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!