Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kaluga
2 septembrie
Împărăteasa Cerului s-a arătat părinților Evdochiei și le-a spus că fiica lor s-a purtat cu necuviință și impertinență față de ea, și le-a poruncit să săvârșească un paraclis în fața icoanei insultate, apoi să stropească bolnava cu apă sfințită în timpul paraclisului.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Mamant
Acesta s-a născut în Paflagonia, din
vestiţi părinţi creştini, Theodot şi Rufina. Părinţii lui au fost
întemniţaţi pentru credinţa în Hristos. Mai întîi a murit tatăl, care
era întemniţat; apoi a murit maica lui, Rufina, de îndată ce 1-a născut
pe el, pruncul Mamant. Aşa s-a aflat pruncul viu, între trupurie moarte
ale părinţilor lui. Dar Dumnezeu de Grijă Purtătorul a trimis un înger
la o femeie văduvă nobilă, pe nume Ammia. Ammia 1-a văzut pe înger în
vis: el îi poruncea să meargă la temniţă şi să ia copilul. Eparhul
cetăţii i-a îngăduit Ammiei să meargă şi să îngroape morţii, şi să ia
pruncul la casa ei. Mamant nu a grăit pînă
întru al cincilea an al vieţii lui, şi atunci, primul cuvînt pe care 1-a
rostit a fost Mama. De aceea s-a şi numit Mamant. Copilul Mamant
a dat dovadă de neobişnuită agerime la studiul cărţii. Cum era crescut
întru toată rînduiala credinţei creştine, el nu şi-o ascundea pe
aceasta, ci o mărturisea şi faţă de ceilalţi copii şi rîdea de idoli. În
timpul domniei lui Aurelian a fost o crudă prigoană contra creştinilor,
în care păgînii nu i-au iertat nici măcar pe copii. Mamant era în vîrstă de cincisprezece ani cînd a fost adus înaintea tribunalului împăratului. Împăratul i-a zis că este suficient dacă se va lepăda de Hristos verbal. Dar Mamant i-a răspuns: „Nici cu inima şi nici cu buzele nu mă voi lepăda de Domnul şi Dumnezeul meu, lisus Hristos”.
Împăratul a poruncit biciuirea lui, arderea lui cu făclii, iar la urmă
aruncarea lui în mare. Dar îngerul Domnului 1-a scăpat, şi 1-a dus la un
munte înalt de lîngă Cezareea. El a
vieţuit în acel munte, în singurătate, tăcere şi rugăciune. Fiarele
sălbatice s-au îmblînzit de rugăciunile şi de sfinţenia vieţii lui.
El a fost după o vreme aflat de chinuitori şi adus din nou la judecată,
fiind din nou torturat bestial. Dar scăpînd cu ajutor dumnezeiesc şi de
foc şi de aruncarea la fiare sălbatice, el a fost ucis de un popă
idolesc care 1-a străpuns cu un trident. Aşa şi-a săvîrşit muceniceasca
alergare acest fiu de mucenici, rămînînd pururea credincios Domnului
Hristos lisus în toate chinurile lui. Din sfintele moaşte ale Sfîntului Mucenic Mamant izvorăsc multora minunate tămăduiri.
• Pomenirea Sfîntului Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului.
Acest sfînt se prăznuieşte şi la 30 august. Sfîntul
loan Postitorul a fost mai întîi lucrător în aur, dar din pricina marii
lui evlavii şi sfinţeniei vieţii, şi prin rînduiala tainică a lui
Dumnezeu, el a fost hirotonit întru preot. Odată, tînăr fiind,
loan mergea alături de Eusebie, monah din Palestina. Deodată un glas a
grăit către Eusebie monahul: «Nu ţi se cuvine ţie, Avva, să mergi la
dreapta celui mai mare!». Acela a fost glas de la Dumnezeu, prin care se
prorocea înalta slujire la care avea să fie chemat în scurt timp loan
aurarul. loan a fost ridicat în scaunul patriarhal al Constantinopolului
în urma Fericitului Eutihie. El nu a voit
mai întîi să primească această mare slujire, dar în urma unei vedenii
înfricoşate, a primit. Sfîntul loan a fost un mare postitor, mijlocitor
pentru oameni înaintea lui Dumnezeu şi făcător de minuni, pînă la
moartea lui şi dincolo de ea. El a trecut la ceruri la anul 595.
După moartea lui s-a aflat că o lingură de lemn, o cămaşă de in şi un
strai vechi au fost singura lui avere. Sînt vestite scrierile lui despre pocăinţă şi despre mărturisire.
• Pomenirea Sfântului şi Dreptului Eleazar
Acesta a fost fiul lui Aaron, şi al
doilea în rang între marii preoţi ai poporului lui Israel. El 1-a ajutat
pe Moise să numere poporul lui Israel, şi pe Isus al lui Navi să
împartă Pămîntul Făgăduinţei celor Douăsprezece Seminţii. El a păzit cu
credinţă Cortul Mărturiei la Silo şi s-a săvîrşit către Domnul cu pace.
• Pomenirea Sfintei Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Kaluga
Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Mamant
Sfîntul Mamant în temniţă s-a născut,
Înrudindu-se cu Hristos din întîia lui zi.
Ai lui tată şi maică, lui Hristos mucenici,
Întru al temniţei întuneric se aflau
Cînd s-a născut copilul.
Tînărul Mamant singur cincisprezece ani orfan a trăit
Întru această temniţă care este lumea.
Mîngîierea lui şi lumina lui
Strălucit-au pe a lui faţă doar din Faţa lui Dumnezeu:
Faţa lui Hristos fostui-a lui lumină,
Mîngîiere, împlinire, şi îndestulare.
Mamant sfîntul tînăr pre Domnul Hristos L-a slăvit,
El L-a slăvit cu fapta şi cu cuvîntul,
Cu rugăciunile duhului şi cu-a trupului curăţie.
A Domnului iubire mai scumpă i-a fost
Decît rătăcita lume, ce omului îi e chin şi minciună.
El pre Dumnezeu L-a slăvit şi pre al Lui Fiu Preacurat
Şi prieten s-a făcut a toată Zidirea,
Al sălbaticei pustietăţi, al pădurii şi fiarelor,
Al caprelor sălbatice şi-al leilor fioroşi.
Domnul Dumnezeu pre Sfintul Mamant, al Lui prieten,
Atunci l-a dăruit cu harul cel minunat
Al Duhului Sfînt.
Cu acesta Sfintul pe torţinari de rîs i-a făcut,
Şi pre mulţi dintre ei l-a Hristos i-a adus.
Întregul imperiu înfrunte cu împăratul
S-au pus împotriva unui copil,
Dar dreapta lui Dumnezeu cu copilul a fost,
El trecînd prin chinuri, pre Dumnezeu L-a slăvit.
Imperiul şi-mpăratul s-au prefăcut în ţarină,
Întru nimicul ţarinii împrăştiate de vînt.
Pe cînd tînărul Mamant domneşte, chiar acum, cu Hristos,
Şi se bucură veşnic cu-ai Lui îngeri în ceruri.
Sinaxar 2 Septembrie
În această lună, în ziua a doua pomenirea Sfântului Mucenic Mamant (sau Mamas).
Acest sfânt a trait în a doua jumătate a secolului al III-lea şi era
din cetatea Gangra, în Paflagonia (Asia Mică). Părinţii săi erau
creştini, şi fiind prinşi pentru credinţă în Hristos şi băgaţi în
temniţa, Mamas (Mamant) s-a născut acolo, în închisoare. Murind părinţii lui în temniţă, fericitul acesta a fost luat de o femeie creştină, anume Ammia, care l-a crescut. Şi deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând "mama", ea i-a pus numele Mamant.
Iar dacă s-a făcut de cincisprezece ani, aflându-l că este creştin, l-au prins şi l-au bătut cu toiege, şi spânzurându-i un plumb pe grumaz l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiască putere, mântuit de primejdie, s-a ascuns într-o peşteră, şi se hranea cu lapte de ciută. Şi iarăşi prinzându-l, l-au supus la şi mai grele chinuri şi, spintecându-i-se pântecele cu suliţe de fier, s-a mutat din lumea aceasta.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Eleazar şi Fineas, fiul sau, preoţi ai Vechiului Legământ.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 3628 de mucenici din Nicomidia.
Sfinţii 3628 de mucenici din Nicomidia au suferit chinurile
sub împăraţii Diocletian (284-305) şi Maximian (284-305). Aceştia erau
creştini ce veneau din Alexandria (Egipt), unde au cunoscut credinţa
creştină odată cu mucenicia sfântului Petru, Arhiepiscop de Alexandria (25 noiembrie).Luându-şi femeile şi copiii cu ei, aceştia au venit în Nicomidia şi prezentat pe ei înşişi de bună voie în faţă chinuitorilor spunând simplu : "Noi suntem creştini". La inceput Diocletian a încercat să-i convingă să renunţe la Hristos, dar văzând că nu ajunge la nici un rezultat, a poruncit să li se taie capetele, iar trupurile să fie aruncate într-o groapă în flăcări.
Mulţi ani după aceea, moaştele sfinţilor mucenici s-au descoperit în diferite împrejurări minunate şi pline de har.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595).
Acest între sfinţi Parintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărăţiei
lui Iustin II (565-578), Tiberiu şi Mauriciu. S-a născut în
Constantinopol, şi a fost lucrător de aur, om evlavios şi iubitor de
săraci şi de straini, şi temător de Dumnezeu. Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: "Nu-ţi este îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare". Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul şi arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului Laurenţiu în amiaza zilei. Şi a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l ştia nimeni de unde era venit; şi acesta arătă sfântului treptele jertfelnicului. Şi iată acolo se vedea multime mare de sfinţi şi glas amestecat de cântare minunată, şi toţi erau îmbrăcaţi în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărţitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la şes şi avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre săraci striga si zise: "Doamne miluieşte până când se va deşerta această pungă". Si numaidecât punga ramase deşartă. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricoşător, îi zise: "Dumnezeu să te ierte, frate".
După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricoşătoare: marea se suia până la cer, şi un cuptor de foc înfricoşător şi mulţime de îngeri care ziceau aşa: "Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti şi una şi alta". Şi acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, deşi nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoinţă desăvârşită şi cu viaţă cinstită prin toată fapta bună până la sfârşit.
Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), şi făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa şi cu semnul crucii, a adus marea la linişte. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, şi luând împărtăşanie de la sfântul, care zicea: "Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naştere orb", l-a sărutat şi s-a tămăduit.
Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două coşniţe; una deşartă şi alta plină de ghioci, şi îi zise: "Stai la locul ce se numeşte Boul şi numără morţii câţi trec, deşertând ghiocii în coşniţa cea deşartă. Şi făcând aceasta o dată si de două ori, a cunoscut că în întâia zi au ieşit afară trei sute douăzeci şi trei de suflete, şi a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puţintel. Şi făcând aceasta şapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.
La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă şase luni, făra cât numai miezul unei lăptuci i-a fost şi mâncare şi băutura, sau puţintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani şi jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, şi se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn. O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, şi năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: "Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui". Şi făcând aşa n-a greşit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia şi femei sterpe au născut, şi multi bolnavi s-au tămăduit.
Răposând sfântul cu pace, şi mergând preamaritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat şi sfântul pe el, văzând toţi şi mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului Sfinţilor Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului
Diomid, care fiind spintecat cu sabie, s-a săvârşit; a Sfântului
Iulian, căruia zdrobindu-i-se capul cu lemn, s-a săvârşit; a Sfântului
Filip, care de sabie s-a săvârşit; a Sfântului Evtihian, care pe grătar
de foc s-a săvârşit; a Sfântului Isihie, care sugrumat, s-a săvârşit;
a Sfântului Leonid, care de foc s-a săvârşit; a Sfântului Eutihie,
care fiind răstignit, s-a săvârşit; a Sfântului Filadelf, căruia
îngreunându-i-se grumajii cu piatra, s-a săvârşit; a Sfântului Melanip,
care de foc s-a săvârşit; şi a Sfintei Partagapi, care în mare s-a
săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Aitala şi Amun.
Aceşti sfinţi au fost pârâţi către Vaud, ighemonul
Adrianopolei din Tracia, că sunt crestini. Deci întrebându-i să-şi
spună neamul şi vrednicia ce au, ei au raspuns că sunt creştini. Apoi
poruncindu-le să jertfească la idoli şi ei neplecându-se, i-au batut cu
vine de bou atât de mult, încât în bătaie şi-au dat sufletele în mâna
lui Dumnezeu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Deci, ajungand el in varsta, dupa moartea mamei sale Amia, a fost silit si el sa jerfeasca idolilor, dar nesupunandu-se, a fost dat la chinuri. Si a fost rapit de ingeri in munte, unde, cu porunca lui Dumnezeu, mulgea ciutele salbatice si, facand branza o impartea saracilor. L-au prins insa si l-au chinuit si la fiare l-au dat, dar a ramas neatins. Iar la sfarsit, cu sulita l-au strapuns. Si curgand sangele din el ca apa, s-a asezat intr-o pestera, afara din cetate, ca sa se odihneasca. Si acolo si-a dat duhul, cu bucurie, in mainile Domnului.
Intru aceasta zi, pomenirea celui intre Sfinti, Parintele nostru Ioan Pustnicul,
patriarhul Constantinopolului (+595).
Sfantul Ioan Pustnicul este si cel dintai patriarh de Constantinopol, care a luat numele de patriarh ecumenic, adica primul patriarh din imparatia Bizantului. Si asa, petrecand in nevointe si in viata cinstita si facand multe minuni in viata sa, Cuviosul patriarh s-a numarat cu Sfintii, mutandu-se la Domnul.
Intru aceasta zi, cuvant despre un tanar ce dezbraca pe morti, care s-a pocait.
Sfantul Parintele nostru Ioan monahul, cel din Tebaida, ne-a spus aceasta: "A fost un tanar in cetate, care foarte mult rau facea si cumplit gresea, pradand mormintele. Iar dupa ce si-a adus aminte de judecata lui Dumnezeu, si primind frica in inima sa, s-a smerit pe sine foarte si s-a pocait de pacatele sale cele multe. Si venind la un mormant, cazand plangea cu fata la pamant pentru viata sa cea dinainte, neindraznind sa scoata glas; nici nu chema pe Dumnezeu, ca se vedea nevrednic, pentru viata lui trecuta. Si s-a inchis intr-un mormant mai inainte de moarte, deznadajduit de viata sa. Iar trecand o saptamana, deodata au navalit dracii asupra lui, chiuind si zicand asa: Unde este nebunul si spurcatul acela necurat care, de desfranari saturandu-se, acum intreg la minte se face si lui Dumnezeu se arata prieten si evlavios, el care nici crestin macar nu este, ca ce bunatati poti nadajdui umplandu-te de atatea rautati? Si de ce nu te scoli degraba de aici si la cele obisnuite cu noi sa mergi? Iata, te asteapta pe tine desfranatii si precupetii. De ce nu te duci degraba, ca sa te saturi de poftele tale? Iar de nu, apoi indata va veni asupra ta judecata. Ce te omori singur? Si ce te grabesti singur spre chinuri, ticalosule? Oare nu esti al nostru si au nu noua te-ai fagaduit? Si toata faradelegea ai facut-o si noua tuturor esti indatorat? Oare, indraznesti sa ne raspunzi noua?
Si aceasta rautate si pacoste pricinuindu-i, petreceau dracii langa dansul. Iar tanarul se intarea cu ajutorul si cu puterea lui Dumnezeu si biruia neputincioasa lor putere, neraspunzandu-le lor. Iar dupa multa vreme, neplecand dracii de langa dansul, si nimic sporind, multe rele graindu-i, prinzandu-l cu sila si batandu-l cumplit, au iesit de la dansul, lasandu-l abia viu. Iar el, putin putand sa se miste, suspina ca si cand isi tragea sufletul intru sine. Iar cei de aproape ai sai, care-l cautatu pe el, aflandu-l, il intrebau din care pricina a ajuns la locul acesta, nestiind cele din inima lui. Si-l sileau ca sa-l duca la casa lui si foarte il indemnau sa mearga cu dansii, iar el nu i-a ascultat pe ei. Apoi zicea: Mai de folos imi este mie sa mor in mormintele acestea, decat intru niste pacate ca acestea sa vietuiesc in lume. Si s-au dus de la dansul ai sai, neinduplecandu-l.
Si s-au dus de la dansul si dracii, strigand zi zicand asa: Ne-a biruit pe noi, cu darul lui Dumnezeu si cu a sa rabdare. Si n-a mai vazut rele de la draci si fara primejdie a vietuit in morminte, pana la sfarsitul vietii sale."
Povestire din Everghnostii, despre fratele ce singur isi cerea judecata.
Doi frati trupesti s-au lepadat de lume. Dintre ei, unul ce sedea in muntele Eleonului, infocandu-se la inima, intr-o zi de mare umilinta, s-a pogorat in Sfanta Cetate. Si mergand la dregator i-a marturisit lui pacatele sale, zicandu-i: "Pedepseste-ma dupa lege". Iar dregatorul, minunandu-se, a zis fratelui: "Cu adevarat, omule, pentru ca tu singur ai marturisit, eu nu indraznesc a te judeca pe tine mai inainte de judecata lui Dumnezeu, ca poate te-a si iertat." Deci, ducandu-se fratele, si-a pus fiare la picioare si la grumaji si s-a incuiat pe sine in chilie. Iar cand venea vreodata cineva, si-l intreba, zicand: "Cine ti-a pus tie, parinte, acest fel de fiare grele?", el raspundea: "Dregatorul".
Deci, mai inainte de sfarsitul sau cu o zi, un inger, stand inainte lui, i-au cazut indata fiarele de la dansul. Si a doua zi, venind cel ce slujea lui si intrebandu-l cine a dezlegat fiarele de pe dansul, a raspuns: "Fratele, cel ce a dezlegat pacatele mele. Ca s-a aratat mie ieri, zicand: Iata, pentru rabdarea ta, s-au dezlegat toate pacatele tale. Si s-a atins cu degetul lui de fiare si indata au cazut de la mine". Si aceasta zicand, fratele a adormit numaidecat. Dumnezeului nostru slava!
Cugetare
Viaţa Bisericii Ortodoxe ne pune înainte nenumărate exemple despre cum Atotputernicul Dumnezeu îşi descoperă puterea Lui adesea prin lucrurile neînsufleţite şi aparent mici, mai ales prin acele lucruri care sînt semne ale întrupării, vieţii şi Patimilor Stăpînului lisus Hristos.
Aceste
lucruri socotite de mulţi “mici”, sînt crucile, icoanele Maicii Domnului
şi ale sfinţilor, apa sfinţită, uleiul sfinţit, sfîntul mir, anafura şi
toate celelalte. Iată unul dintre aceste exemple:
În anul 1748 a avut loc o minune care s-a făcut prin Icoana Maicii Domnului, în casa unui boier pe nume Khitrov, în apropiere de oraşul rusesc Kaluga. Două dintre slugile boierului care într-o zi au avut ascultarea de a face rînduială amănunţită în podul conacului, au dat la un moment dat, în lucrul lor, de o ţesătură înfăşurată pe care desfacînd-o, au aflat pictat pe ea cu o mare măisetrie şi frumuseţe, chipul unei femei. Chipul strălucea în jur sfinţenie şi evlavie. Una dintre slugi era smerită şi tăcută, pe cînd cealaltă vorbăreaţă şi plină de slavă deşartă. Femeia smerită, privind chipul din pînză, 1-a numit: „Egumena”. Evdokia, femeia cea vorbăreaţă şi de nimic, al cărei nume s-a păstrat, nu a vrut să cinstească acest nume, şi a rîs de cea smerită cu bădărănie. Spre a da mai multă forţă bădărăniei ei drăceşti, ea a scuipat asupra icoanei. În clipa aceea ticăloasa Evdokia a căzut la pămînt, cu membrele trupului contorsionate, rămînînd fără văz şi fără auz, şi scoţînd spume la gură. În noaptea aceea Maica Domnului s-a arătat părinţilor nefericitei Evdokia, arătîndu-le ce s-a întîmplat cu fiica lor. Ea le-a poruncit să cheme un preot care să meargă şi să se roage înaintea acelei icoane aflate în pod, să o stropească pe fată cu apă sfinţită, şi aşa se va vindeca. Cînd s-au făcut toate acestea, Evdokia s-a vindecat, şi de atunci şi-a mai îmbunătăţit viaţa, facîndu-se mai smerită. Aceasta a fost minunea icoanei Maicii Domnului, aflate în podul unui conac de lîngă Kaluga.
Icoana aceasta a fost dusă apoi într-o biserică din Kaluga, unde se află şi astăzi, izvorînd multora tămăduiri.
Luare aminte
Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu
asupra lui David care comisese adulter şi crimă (II Regi 12), vestită
lui prin prorocul Nathan, care a venit la Regele David şi i-a zis:
- că aşa cum a luat el soţia altui bărbat, aşa şi celelalte femei ale lui vor fi luate de alţi bărbaţi;
- că şi fiul lui cel născut din acest adulter va muri;
- că nu se va mai depărta sabia de la casa lui niciodată, lucruri care toate s-au împlinit.
Predică
Despre Cuvântul lui Dumnezeu, Făcătorul zidirii
– „Acesta [Cuvîntul] era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au
făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (loan 1: 2-3).
Fraţilor, Evanghelistul grăieşte aici de
minunatul Logos al lui Dumnezeu, de Cuvîntul Cel Inteligent şi Raţional,
de înţelepciunea Cea veşnică a lui Dumnezeu, despre Fiul Tatălui, Cel
împreună-veşnic. Cuvîntul minunat al Tatălui este de o Fiinţă cu Tatăl
şi cu Duhul Sfînt, dar ipostatic [după chip, persoană] El este distinct
de Tatăl şi de Duhul Sfînt, căci El este născut din Tatăl Carele L-a
născut. El întotdeauna a fost, este şi va fi. Cînd a fost Cuvîntul lui
Dumnezeu? Sfîntul Evanghelist ne spune: La început. Ce înseamnă acest La
început? El înseamnă «mai întîi», sau «la începutul începutului».
Aşadar, la începutul începutului, Cuvîntul lui Dumnezeu a fost la Dumnezeu, şi a fost dintotdeauna de o Fiinţă cu Tatăl, şi a fost dintotdeauna Fiul Tatălui, ca ipostas, dar nu încă întrupat. Mai tîrziu, la plinirea vremii, Cuvîntul lui Dumnezeu S-a întrupat, luînd trup omenesc pentru ca să mîntuiască omenirea.
Pe cînd El încă era neîntrupatul Fiu al
lui Dumnezeu, El a creat lumea, totul a venit la existenţă prin El.
Cerul şi pămîntul, cu toate lumile cele locuite cereşti şi pămînteşti –
totul a venit la fiinţă prin El, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, Care era la
Dumnezeu, Care încă nu Se întrupase. Fără Cuvîntul lui Dumnezeu nu s-a creat nimic din toate lucrurile care sînt.
El a fost Lumina şi Viaţa, şi Lumina a strălucit întru întuneric, iar
întunericul nu a curprins-o (loan 1: 5). Mai întîi, să ştim că
întunericul acesta este reprezentat de moarte şi de păcat, întunericul
nu L-a biruit pre Fiul lui Dumnezeu, însăşi lumea creată, în toată
întregimea ei, întuneric este şi se cheamă înaintea lui Dumnezeu, şi cu
toate acestea întru acest întuneric al lumii străluceşte Cuvîntul lui
Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu Care este însăşi înţelepciunea,
raţiunea şi inteligenţa, toată maiestatea şi măreţia. Toată
zidirea ar zăcea în cel mai cumplit întuneric dacă nu ar lumina-o
lumina mistică a Fiului lui Dumnezeu, prin Care s-au făcut toate.
Acesta [Cuvîntul] era întru început la Dumnezeu – şi apoi, ce s-a
întîmplat? Şi Cuvîntul trup S-a făcut (loan 1: 14). Toată istoria
facerii lumii conduce la acest punct, iar de la acest eveniment înainte
începe istoria mîntuirii omenirii. Îmbrăcîndu-Se în trup omenesc,
Cuvîntul lui Dumnezeu nu S-a înstrăinat cîtuşi de puţin de Dumnezeu
Tatăl şi de Dumnezeu Duhul Sfînt -căci nedespărţită şi una este Sfînta
Treime – ci, mai curînd Unul din Treime S-a îmbrăcat în trup omenesc şi
în suflet omenesc, astfel încît, din umbra trupului, El, Soarele
sorilor, să Se poată coborî jos la oameni fără ca să îi ardă, şi să-i
mîntuiască. O, fraţilor, cît de dulce şi de
negrăit minunată este taina întrupării lui Dumnezeu. Dacă vom îmbrăţişa
această taină cu inima noastră, atunci ne va fi mai uşor să ne apropiem
de ea şi cu mintea.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Mîntuitorule Blînde, Cela Ce eşti Slava Tatălui şi Bucuria Duhului
Sfânt, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi, Cela Ce ai venit ca să
ridici păcatul lumii. Căci noi numai pre Tine Te slăvim, Ţie ne
închinăm, şi Ţie Iţi mulţumim în veci, Amin!
