• Pomenirea Sfântului Apostol Vartolomeu
Întru această zi prăznuim aducerea
sfintelor moaşte ale Sfîntului Apostol Vartolomeu, săvîrşirea lui
mucenicească şi viaţa lui pomenindu-se în unsprezece zile ale lunii
iunie. După ce acest sfînt apostol martir a fost răstignit la
Albanopolis în Armenia, creştinii au luat trupul lui şi 1-au aşezat
într-un sicriu de plumb. La mormîntul Sfîntului Apostol au început să se lucreze mulţime de minuni mari, mai ales asupra celor grav bolnavi.
Înmulţindu-se acestea, şi sporind mereu numărul creştinilor care
alergau la Sfîntul pentru vindecare, păgânii au apucat racla de plumb cu
moaştele Sfîntului Apostol şi au aruncat-o în mare. Ei au făcut aşa şi
cu celelalte patru racle care se mai aflau acolo, în acestea se aflau
sfintele moaşte ale sfinţilor Papian, Lucian, Grigorie şi Acachie. Prin
Dumnezeiasca Purtare de Grijă însă aceste cinci racle de plumb nu s-au
dus la fundul mării, ci au plutit ca şi nişte corăbii, precum a mers
curentul apei: Acachie a ajuns în cetatea Askalon, Grigorie în Calabria,
Lucian la Messina, Papian de cealaltă parte a Siciliei, iar Sfîntul
Apostol Vartolomeu în insula Lipara. Prin vedenie dumnezeiască, Agathon,
Episcopul Liparelor, a văzut mai înainte venirea moaştelor Sfîntului
Apostol Vartolomeu. Însoţit de cler şi popor, episcopul Agathon a venit
la ţărmul mării şi a primit sfînta raclă cu bucurie mare. Acolo şi atunci s-au lucrat minuni multe la sfintele moaşte ale Apostolului lui Hristos.
Ele au fost luate şi aşezat întru o sfînta biserică închinată anume
Hramului Sfîntului Apostol Vartolomeu, unde au rămas pînă în vremea
împăratului iconoclast Theofil. Cam pe la anul 839, Insula Lipara a fost
ameninţată de atacurile musulmanilor, şi atunci credincioşii au dus
moaştele Sfîntului Vartolomeu la Benevento. Aşa 1-a proslăvit Dumnezeu
pe Sfîntul Lui Apostol, şi în timpul vieţii, şi după a lui moarte.
• Pomenirea Sfântului Apostol Tit
Sfîntul Tit a fost unul dintre cei
șaptezeci de Apostoli mai mici. El s-a născut în Insula Creta, unde a
primit cea mai înaltă educaţie clasică a vremii. El cunoştea toată
filosofia şi toate operele poetice greceşti. În
urma unei vedenii din vis, el a început să citească cu luare aminte
Cartea Prorocului Isaia, în urma căruia a lepădat toate concepţiile lui
elineşti. Auzind de Hristos Domnul, Tit a călătorit la Ierusalim
împreună cu alţi cretani, iar acolo L-a văzut pe Domnul cu ochii lui,
L-a auzit predicînd cu urechile sale şi a fost martorul ocular al
minunilor Lui preaputernice. Inima tînără a cretanului Tit s-a închinat
atunci cu desăvîrşire lui Hristos. Mai după aceea el a primit
Sfîntul Botez din mîinile Marelui Pavel, căruia i-a slujit aşa cum
slujeşte un fiu credincios tatălui lui iubit, la lucrarea Predicării
Evangheliei. Sfîntul Apostol Pavel 1-a iubit pe Tit atît de mult, încît
în unele locuri din epistolele lui îl numeşte „fiul lui iubit” (cf. Tit
1: 4), iar în altele „frate” (cf. II Corinteni 12: 18). Sfîntul Tit a
făcut călătorii multe şi lungi cu Marele Pavel, iar Sfîntul Pavel 1-a
uns pe Tit episcop al insulei lui natale, Creta. Sfîntul Tit a fost de
faţă la moartea mucenicească a Sfîntului Pavel, la Roma. El a luat
trupul învăţătorului şi tatălui lui duhovnicesc şi 1-a îngropat cu
cinste. După aceea Sfîntul Tit s-a întors în Creta, unde a adus mulţime
de păgîni la Sfîntul Botez, păstorind cu înţelepciune mare Biserica lui
Dumnezeu de acolo pînă la bătrîneţe adînci. Sfîntul Apostol Tit a trecut
la cele veşnice întru al nouăzeci şi patrulea an al vieţii lui.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici din Edessa
Aceştia au luat suferinţe mari pentru
Ortodoxie, în întemniţări lungi şi surghiun, în timpul domniei arianului
împărat Valens. Ajungînd pe tronul imperial împăratul Theodosie,
prigoanele acestea au încetat.
• Pomenirea Sfântului Mina, Patriarhul Constantinopolului
Sfîntul Mina a păstorit cu înţelepciune
Biserica lui Hristos între anii 536 şi 552. Mai înainte de a fi ridicat
episcop, Sfîntul Mina a avut în grijă Locaşul Sfîntului Sampson (vezi
pomenirea la 27 iunie) închinat săracilor şi nevoiaşilor. Papa Agapit,
care venise la Constantinopol ca să respingă erezia Patriarhului Anthim
şi să îl depună pe acesta din scaun, a fost de faţă la sfinţirea
Sfîntului Mina întru episcop.
Luna august in 25 de zile: aducerea
cinstitelor moaste ale sfantului Apostol Vartolomeu, de la insulele
Lipare, la cetatea Venenda.
Sfantul Apostol Vartolomeu, numit si Natanail, a fost unul din cei doisprezece Apostoli. El a propovaduit pe Hristos, o vreme, in Siria, impreuna cu Sfantul Apostol Filip si cu sora acestuia, Mariami, Fecioara, iar de la o vreme, a facut lucrul Domnului singur. Pe cand propovaduia in Asia Mica, suferind batai, temnita, loviri cu pietre, pentru Stapanul sau, Sfantul Vartolomeu a intalnit pe Sfantul Ioan, Apostolul cel iubit al Domnului, binevestind pe Hristos. Si a fost intalnirea aceasta, pentru dansul, o duhovniceasca mangaiere.
S-a dus, apoi, in Frigia, si, intrand in cetatea Ierapolei, propovaduia neincetat pe Hristos in cetatea cea plina de idoli. Aici a deschis ochii cei trupesti ai orbului Stahie, iar, prin propovaduire si Sfantul Botez, i-a deschis ochii lui si ochii cei sufletesti. De aici, Apostolul Vartolomeu s-a dus in partile Indiei si a zabovit acolo multa vreme. Deci, luminand pe toti si facand biserici, le-a lasat Evanghelia Sfantului Matei, pe care o purta cu el, talmacind-o in graiul lor. Dupa ce Sfantul Vartolomeu a iesit din India, s-a dus in Armenia cea Mare si, tamaduind pe fiica imparatului de duhuri necurate, multi au crezut in Hristos, incat, pana si imparatul, cu toata casa lui, s-a botezat. Dar, uneltind, fratele imparatului l-a indemnat pe acesta sa piarda pe Vartolomeu, ca sa aiba pace cu paganii din cetate. Deci, gasind bun prilej, l-au prins pe Sfantul Apostol in cetatea Albana, din Armenia, l-au rastignit pe cruce, cu capul in jos, iar Sfantul pe cruce fiind, ii sfatuia sa cunoasca adevarul si sa se intoarca, de la intuneric, la lumina cea adevarata a lui Hristos. L-au osandit, pentru aceasta, sa-i jupoaie pielea de pe el, iar el rabda ca, intr-un trup strain, binecuvantand neincetat pe Dumnezeu. La sfarsit, dregatorul a poruncit sa i se taie capul.
Dupa sfarsitul mucenicesc al Sfantului Apostol Vartolomeu, cinstitul sau trup a fost luat de credinciosi, care l-au pus intr-o racla de plumb si l-au dus in cetatea Albana, din Armenia cea Mare, in care Sfantul lucrase. Acolo, sfintele lui moaste, dand tamaduiri bolnavilor, multi nccredinciosi se intorceau la Hristos. Deci, slujitorii diavolesti, vazand minunile acelea, se maniau pe cinstitele moaste ale Apostolului. Deci, s-au adunat cu vrajmasie si, luand racla de plumb, cu moastele, le-au aruncat in mare, socotind ca se vor duce in adanc si li se va pierde urma. Si au mai aruncat inca si alte patru racle, cu moastele altor Sfinti Mucenici. Si in loc sa se afunde, raclele s-au facut ca niste luntrii, plutind pe apa, mai presus de fire. Iar, prin purtareade grija a lui Dumnezeu, racla cu moastele Sfantului Apostol Vartolomeu a ajuns in insulele Lipare.
Toate acestea, descoperindu-se lui Agaton, episcopul insulelor Lipare, acesta a mers, cu clerul si cu poporul, la malul marii, Si, afland racla cu moastele Apostolului, s-au umplut toti de mare bucurie, graind: "Bine ai venit la noi, Apostole al lui Dumnezeu." Deci, luand racla cu moastele, in laude si in cantari, au dus-o la biserica. Si se faceau vindecari bolnavilor, cu mirul ce curgea din cinstitele moaste. Si au petrecut sfantele moaste, in insula aceea, multi ani, pana pe vremea lui Teofil, luptatorul impotriva icoanelor, cand saracinii au pradat insulele Lipare. Atunci, un om bogat, Sicard, din cetatea Venenda, pornindu-se din credinta lui fierbinte in Sfantul Apostol, a tocmit niste corabieri din cetatea Amalfi, sa ia sfintele moaste si sa le aduca la dansul, platind cu indestulare pentru aceasta.
Deci, corabierii aceia au luat din insula acea dorita bogatie duhovniceasca si s-au intors la ai lor. Iar, cand Sicard a vazut, pe mare, apropiindu-se, moastele Apostolului, a iesit in corabii cu episcopul si cu poporul, in intampinarea lor, primind cu bucurie pe Apostolul lui Hristos. Si, ducandu-le in cetatea Venenda, le-au pus in biserica cea mare, alcaduindu-le praznic luminat. Si, din acea vreme, s-a asezat praznuirea cinstitelor moaste ale acestui Apostol, la 25 de zile ale lui august, zi in care aceste sfinte moaste s-au adus in Venenda.
Sinaxar 25 August
În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea asezarii moastelor Sfântului maritului Apostol Bartolomeu.
Sfântul
Apostol Bartolomeu a fost ales, pentru zelul sau, pentru raspândirea
crestinismului printre neamuri, carora propovaduindu-le numele Domnului,
a fost rastignit în Armenia cea mare a Rasaritului. Iar sfintele lui
moaste, crestinii ce se aflau acolo, punându-le într-o racla de piatra,
le-au mutat în Urbanopoli, unde izvorau tamaduiri si mântuiau neamurile
de bolile ce le bântuiau. Slugile diavolului vazând acestea, au luat
racla aceea cu sfântul trup al Apostolului si au aruncat-o în mare,
împreuna cu alte patru racle care aveau în sine moastele a patru sfinti
mucenici: Papia, Luchian, Grigorie si Acachie. Plutind însa Apostolul pe
deasupra marii si trecând adâncurile cele strâmte ale Elespontului, a
sosit în Marea Egee; de acolo la Marea Adriatica si lasând în stânga
ostrovul Siciliei având împreuna urmator si pe bunii biruitori mucenici
ce se aflau în celelalte racle, a sosit la ostrovul Lipariei. De aici,
bunii biruitori mucenici, lasând pe marele Apostol sa odihneasca în
locul ce si-a ales, ei s-au întors iarasi unde dumnezeiasca pronie a
vrut sa odihneasca pe fiecare dintr-însii. Si anume: Papia în Amila,
cetatea Siciliei, Luchian în Mesina, Grigorie în Colimna din Calabria si
Acachie în cetatea Ascalus.Dupa aceea s-a aratat dumnezeiescul Apostol lui Agaton, episcopul Lipariei, care pogorându-se la malul marii si vazând acel mare si minunat lucru, zise: "De unde ti-a venit Liparia aceasta multa bogatie? Iar tu, Apostolul Domnului, bine ai venit". În urma fericitul Agaton voind a aseza racla la loc cinstit, si vazând ca nu o poate misca cu nevointele multimii, din dumnezeiasca descoperire a adus o pereche de junice; si legându-le cu o funie, au tras acea mare racla cu usurinta acolo, unde era voia Apostolului. Aici a facut episcopul si biserica înfrumusetata Apostolului, si a pus într-însa fericitele si cinstitele lui moaste cu racla, ca pe un odor scump, si acolo în toate zilele se faceau minuni.
Deci trecând multi ani, în zilele împaratului Teofil, pentru multimea pacatelor noastre, luând Agarenii cetatuia aceea în care se afla Sfântul Apostol si ramânând tot ostrovul Lipariei nelocuit de oameni, stapânul cetatii Venendului, întelegând apostolestile minuni, s-a îndreptat cu înfierbântata credinta catre sfântul; si a chemat din cetatea amalfinilor niste oameni corabieri si dându-le o suma de bani, au adus acel odor scump. Deci stapânul cetatii aflându-se departe de mare, a pornit pe episcopul locului si pe multi clerici si popor se duse sa întâmpine pe Apostol. Ale carui sfinte moaste aducându-le în cetatea Venendei, le-a pus în loc cinstit. Acolo facea marele Apostol tamaduiri la toti câti se aflau acolo, întru slava preabunului Dumnezeului nostru.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Apostol Tit, episcopul Gortinei din Creta, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.
Fericitul
Tit se tragea din neamul lui Min, împaratul Cretei, precum graieste
legiuitorul Zinas, care a scris viata lui, si de care pomeneste
fericitul Apostol Pavel. Acest fericit Tit, înca din copilarie, a aratat
multa nevointa spre învatatura cea laudata a elinilor. Fiind el de 20
de ani, a auzit un glas ce-i venea de sus, care zicea: "Tit, trebuie sa
iesi din cele de aici, sa-ti mântuiesti sufletul, ca nu-ti va folosi
învatatura aceasta". Dupa un an de la aceasta aratare i s-a poruncit
prin vedenie, ca sa citeasca cartile evreilor. Si luând cartea
proorocului Isaia a citit acestea: "Înnoiti-va catre mine ostroave
multe; Israel se mântuieste de la Domnul cu mântuire vesnica".Între timp antipatul Cretei, care era unchi al Sfântului Tit, auzind de mântuitoarea Nastere a Domnului Hristos si de minunile ce a facut în Ierusalim si într-alte locuri, a trimis pe Tit la Ierusalim, caci era iscusit a auzi si a spune si a povesti cele ce auzea. Deci mergând el acolo, si vazând si închinându-se Stapânului Hristos, a ramas în Ierusalim unde a vazut minunile lui Hristos, dar a vazut si mântuitoarele Lui Patimi, îngroparea si Învierea si dumnezeiasca Sa înaltare; apoi Pogorârea Preasfântului Duh asupra Sfintilor Apostoli. Si crezând el s-a numarat cu cei 120 si cu cei 3000 ce au crezut în Domnul prin învatatura Apostolului Petru.
Dupa aceea a fost hirotonit si trimis cu Pavel sa învete si sa hirotoneasca pe cei ce i-ar socoti Pavel a fi iscusiti. Si s-a dus cu dânsul la Antiohia si la Seleucia, la Cipru, la Salamina si la Pafos si de acolo la Perga Pamfiliei si la Antiohia Pisidiei si la Iconia, la casa lui Onisifor; apoi la Listra si la Derbe, propovaduind pretutindeni cuvântul lui Dumnezeu cu Apostolul Pavel. Deci întâmplându-se a fi stapân în Creta doi ani Rustil, cumnatul lui Tit, dupa sora, au mers acolo Pavel si Tit, unde si biserica au zidit. Dupa aceea iesind din Creta s-au dus în Asia si de acolo cu Pavel la Roma, unde a ramas Tit pâna ce Pavel a fost omorât de Neron, si de unde s-a întors în Creta. Aici hirotonind episcopi si preoti si stralucind apostoleste, a raposat în Domnul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor nostri: Mina, Epifanie, Ghenadie si Ioan arhiepiscopul Constantinopolului.
Fericitul Mina a trait în vremea împaratului Iustinian, si era preot
al sfintei Biserici din Constantinopol. Si Agapet, papa Romei, venind la
Constantinopol, a caterisit pe ereticul Antim, ce se mutase de catre
eretici de la Trapezunta la Constantinopol, si a hirotonit pe fericitul
Mina în locul aceluia. Deci acesta bine ocârmuind Biserica si
sporindu-si turma sa, s-a mutat catre Domnul. Si se praznuiesc împreuna
si aratatii mai sus sfinti parinti în preasfânta biserica cea mare.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Apostol Tit
Doar sufletul copil poveştile iubeşte:
Acestea slabe sînt celui setos de-adevăr.
Feciorelnicul Tit a crescut în idolatra Cretă,
Dar a lui sete de adevăr la Hristos l-a purtat.
Cînd Tit Faţa lui Dumnezeu a privit,
Elina cultură toată s-a făcut apă chioară.
Hristos este-Adevărul,
Crucea e-a Adevărului cale,
Ea ridică pe om la culmi dumnezeieşti.
Ea luminează pe om cu taina dumnezeiescului sfat.
Tit pe-a nevoinţelor cale viteaz a păşit,
Pe calea multor chinuri, cu dragoste neclintită,
Alături de-al lui povăţuitor iubit,
Marele Pavel, duhovnicescul părinte.
Cînd profanul Nero pre Pavel ucis-a,
Tit cu credinţa şi duhul rămas-a neclintit.
El cu pace şi cinste şi-a-ngropat învăţătorul,
Şi-ntorcîndu-se-n Creta, s-a nevoit însutit.
Căzut-a la pămînt templul Dianei,
Iar capiştea lui Zeus ţărînă s-a făcut,
Printr-ale Sfîntului Tit de foc rugăciuni.
El izgonit-a întunericul minciunii,
Şi pe Creta o a luminat cu Hristos.
Astfel săvîrşitu-şi-a Sfîntul Tit alergarea,
Al Marelui Pavel luminos următor.
Cugetare
Curajul cel mai presus de fire şi neînfricarea în faţa oricăror chinuri sau fel de moarte de care au dat dovadă strămoşii noştri creştini întru apărarea credinţei lor în Hristos, i-au umplut de spaimă pe torţionari.
Împăratul Maximian, care a fost un
prigonitor sinistru al creştinilor, i-a poruncit proconsulului lui din
Antiohia să îl elibereze din închisoare pe Sfîntul Andrei Stratilat, de
teamă să nu i se răscoale poporul, şi mai ales armata, care îl iubea şi
îl respecta mult mai mult pe Andrei decît pe împărat. Împăratul Valens a
poruncit eparhului din Edessa să îi ucidă pe toţi creştinii care se
împotrivesc lui Arie. Dar eparhul a fost mai milostiv şi mai înţelept
decît împăratul. Creştinii din Edessa se adunau pentru aducerea Sfintei
Jertfe pe nişte cîmpuri din afara cetăţii, căci siniştrii arieni
apucaseră samavolnic toate sfintele locaşuri din cetate. Eparhul i-a
avertizat pe creştini de ceea ce s-a poruncit împotriva lor, sfătuindu-i
să nu se mai strîngă la acel loc din afara cetăţii a doua zi, ca să
scape cu viaţă. Dar contrar sfatului eparhului, creştinii s-au adunat cu
bucurie la locul obişnuit pentru aducerea Sfintei Jertfe, mulţumind lui
Dumnezeu că îi învredniceşte să moară pentru El. Eparhul, ieşind ieşind
a doua zi în marş cu trupele sale spre locul de întîlnire al
creştinilor spre a îi executa după cum poruncea împăratul, a aflat pe
cale o femeie care, purtîndu-şi copilul mic în braţe, grăbea întru
acelaşi loc, depăşind soldaţii care mărşăluiau în formaţie. Eparhul a
oprit-o şi i-a zis:
„Nu ai auzit că eparhul, împreună cu soldaţii lui, vor merge şi îi vor ucide pe toţi cei pe care îi va găsi acolo?”.
Femeia a răspuns:
„Am auzit, şi de aceea mă grăbesc într-acolo, ca să pot şi eu muri pentru Hristos împreună cu fraţii mei”.
Eparhul a mai întrebat-o:
„De ce ai luat copilul cu tine?”.
Iar femeia i-a zis:
„Ca să fim şi eu şi copilul meu aflaţi vrednici de moarte mucenicească pentru Domnul şi Dumnezeul nostru lisus Hristos”.
La cuvintele
femeii eparhul s-a umplut de spaimă, a anulat comanda, şi s-a întors cu
toată coloana în cetate spre a îl informa pe împărat, împăratul s-a
umplut şi el de spaimă şi a revocat acel ordin de masacrare a
creştinilor.
Luare aminte
Să luăm aminte la marea tărie de caracter, omenie şi credinţă în Dumnezeu a lui David (I Regi 24):
- La cum Saul, urmărindu-1 pe David ca să îi ia viaţa, a intrat fără să ştie tocmai în peştera în fundul căreia se ascundea David şi oamenii lui;
- La cum oamenii lui David 1-au îndemnat pe el să îl ucidă pe Saul, căci iată este în mîinile lui; şi cum David nu a voit să îl ucidă pe regele, unsul Domnului;
- La cum David i-a strigat apoi lui Saul: „Să judece Domnul între mine şi tine!”
Predică
Despre dezrobirea celor robiţi şi eliberarea celor ţinuţi în întuneric – „Ca să zici celor robiţi: «Ieşiţi!» şi celor care sînt în întuneric: «Ieşiţi la lumină»” (Isaia 49:9).
Oare cine este mai rob decît cel robit de păcate? Oare se află vreun întuneric mai negru decît întunericul păcatului, morţii, şi iadului?
Şi cine îl poate elibera pe om de păcat? Numai Unul Dumnezeu.
Pînă şi ticăloşii de cărturari şi farisei recunoşteau aceasta. „Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?” (Marcu 2: 7).
Hristos a eliberat pre mulţi de păcat,
fâcîndu-i sănătoşi şi liberi. Prin urmare, dacă numai Unul Dumnezeu
poate să scoată oamenii din temniţa păcatului, de ce nu au recunoscut
evreii că El este Mesia Cel aştepat?
Ei nu L-au recunoscut, pentru că erau ei înşişi robi legaţi în temniţa păcatului, neputincioşi să gîndească limpede cu mintea şi cu inima, plini de toată invidia şi răutatea, şi nelăsîndu-L pe Domnul să îi scoată din ticăloşia temniţei lor.
Dar să privim la oribila prostie comisă
de aceşi „învăţaţi” ai poporului evreu. Pe de o parte, ei recunoşteau că
doar unul Dumnezeu poate mîntui omul de păcat; iar pe de alta, îl
acuzau pe Hristos că are demon, şi cu domnul demonilor scoate demoni! Dar tocmai că demonul este cel care leagă -cum atunci va putea el elibera?!
Demonul este cel care distruge şi omoară, deci cum va putea vreodată
însănătoşi sau învia pe cineva? Acolo unde sînt diavoli, acolo sînt şi
temniţele: ale păcatului, morţii şi iadului. Numai Hristos Domnul are
puterea – putere Dumnezeiască şi neegalabilă – de a scoate sufletele
oamenilor din temniţă şi întuneric şi a le face libere. „Fiule, iertate
îţi sînt păcatele tale!” (Marcu 2: 5). „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te”
(Luca 7: 14). „Lazăre, vino afară!” (loan 11: 43). Cu cuvintele Lui
pline de putere, El a rupt lanţurile păcatelor de pe trupurile celor
ferecaţi şi i-a scos pe morţi înapoi la lumina vieţii. Prin Pogorîrea
Lui la Iad el a distrus tronul lui Satan şi a scos de acolo afară
sufletele drepţilor. Prin Slăvită Lui Înviere El a descoperit desăvîrşit
omenirii Autoritatea Lui Dumnezeiască asupra tuturor legăturilor
diabolice ale diavolilor, asupra tuturor intrigilor drăceşti ale
iadului, şi asupra ultimului duşman al omului: moartea.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce pre diavol ai călcat, pre om din temniţa păcatului 1-ai scos, şi
cu Sfintă Învierea Ta pre moarte o ai călcat, noi Ţie ne închinăm şi
pre Tine cu umilinţă Te rugăm: rupe de pe noi lanţurile păcatelor
noastre, înviază-ne pre noi şi ne miluieşte. Căci a Ta este slava şi
mulţumirea în veci, Amin!