Icoana Maicii Domnului din Sven (Svenskaya)
17 August
Icoana Maicii Domnului din Sven, numită și „Svenskaya” a fost pictată de Sfântul Alipie, iconarul Peșterilor, fiind renumită pentru vindecarea orbilor, a celor posedați și considerată de mult timp protectoare de dușmani.
În icoană, Maica Domnului este reprezentată șezând pe tron, ținând Pruncul Sfânt pe genunchi. Sfântul Teodosie se află în partea dreaptă a tronului, iar Sfântul Antonie al Peșterilor în partea stângă. Până în anul 1288, Icoana a stat la Lavra Peșterilor din Kiev, unde a fost preamărită prin minuni. În 1288 a fost transferată la Mănăstirea Sven din Briansk, care are hramul Adormirea Maicii Domnului.
Prințul Roman Mihailovici de Cernigov, fiind în Briansk, a devenit orb. Auzind despre minunile făcute de Icoana Sfântului Alipie, prințul a trimis un mesager la mănăstire, solicitând ca Icoana să-i fie trimisă la Briansk. Călugării au trimis un preot cu Icoana pe râului Desna. În timpul călătoriei, au înnoptat pe malul drept al râului Sven. După trecerea nopții, călătorii au mers la barcă, să se închine în fața Icoanei, dar nu au găsit-o acolo. Atunci au văzut-o atârnând printre ramurile unui stejar, pe un deal de pe malul opus. Vestea aceasta a ajuns la prințul Roman, care a fost adus la icoană pe jos de către însoțitorii săi.
Prințul s-a rugat cu râvnă în fața Icoanei și a promis să construiască o mănăstire pe acel loc, donându-i tot ținutul ce se vedea de pe acel deal. După rugăciune prințul și-a recăpătat vederea. Prima dată a văzut cărarea, apoi obiectele din apropiere și în cele din urmă toate împrejurimile.
După ce a făcut un altar pentru Icoană, prințul a săvârșit un Paraclis, iar apoi au pus piatra de temelie pentru o biserică de lemn în cinstea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Copacul în care Icoana s-a odihnit a fost tăiat și folosit ca lemn pentru alte icoane.
Icoana Maicii Domnului din Sven are două sărbători: 3 mai, a doua zi de la moartea Sfântului Teodosie al Peșterilor, și 17 august, ziua de pomenire a Cuviosului Alipie, iconarul Peșterilor, care a zugrăvit-o. Cinstirea de pe 17 august a fost stabilită în 1815, în semn de recunoștință pentru eliberarea celor din Briansk de invazia trupelor lui Napoleon în 1812.
Icoana este renumită pentru vindecarea orbilor, a celor posedați și este considerată de mult timp ca protectoare de dușmani.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Miron Presbiterul
Sfîntul Miron a fost preot în cetatea Ahaiei. El a fost de origine nobilă şi foarte bogat, blînd şi smerit cu purtarea, şi iubitor de Dumnezeu şi de oameni.
În timpul domniei împăratului Decius, la Praznicul Naşterii Domnului,
păgînii au năvălit în biserică, 1-au înşfăcat cu barbarie pe Sfîntul
Miron care atunci slujea, şi 1-au torturat cu foc. În timp ce era astfel
torturat a venit la el un înger al Domnului care 1-a întărit. Păgînii
au început să-i jupoaie pielea trupului, de la creştet pînă la călcîie.
Mucenicul a apucat o astfel de curea din pielea propriului trup şi 1-a
lovit cu ea peste figură pe judecătorul-torţionar ce şedea înaintea lui.
Îndrăcindu-se, judecătorul Antipater a înşfăcat o sabie ce se afla la
îndemînă şi s-a străpuns cu ea, sinucigîndu-se. La urmă păgînii 1-au dus
pe Sfîntul Miron Presbiterul în cetatea Cizicului, şi 1-au omorît acolo
cu sabia, la anul 250.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Patroclus
Sfîntul Patroclus a fost cetăţean al oraşului Trychasia, în prezent oraşul Troyes din Franţa. El
a moştenit o mare avere de la părinţii lui şi, adevărat creştin fiind, a
folosit-o spre chivernisirea zilnică a celor nenorociţi, în timp ce el
însuşi s-a dat pe sine unei asceze foarte stricte, gustînd hrană doar o
dată pe zi, după apusul soarelui. Pentru marea sfinţenie a vieţii
lui, Domnul i-a dăruit plăcutului Lui, Patroclus, puterea vindecărilor,
pentru care s-a făcut vestit ca făcător de minuni de-a lungul şi de-a
latul acelui ţinut. Sosind în Galia, împăratul Aurelian a poruncit ca
Sfîntul Patroclus să fie adus înaintea lui. Sfîntul şi-a mărturisit
atunci credinţa lui în Hristos înaintea împăratului şi a întregii curţi,
fără să se teamă şi fără să ascundă nimic. „O, împărate, dacă doreşti şi tu ceva din bogăţiile mele, eu îţi voi da ţie, căci văd că eşti sărac”,
i-a zis Sfîntul Patroclus împăratului. La acestea împăratul a răspuns:
„Cum mă numeşti sărac pe mine, împăratul, care posed nenumărate
bogăţii?”. Atunci Sfîntul Patroclus i-a zis: „Bogăţiile
tale cele nenumărate sînt pieritoare, împărate. Eşti sărac pentru că nu
ai stăpînire asupra ta însuţi, şi pentru că îţi lipseşte credinţa
creştină din inimă”. Sfîntul Patroclus a fost osîndit la moarte
şi dat pe mîna soldaţilor, care aveau ordin să-1 ducă la o anumită
mlaştină, acolo să-1 ucidă, iar apoi să-i lase trupul să fie înghiţit de
noroi. Dar Sfîntul s-a rugat lui Dumnezeu ca să nu îngăduie ca trupul
lui să se afunde în noroi. Dumnezeu i-a ascultat ruga plăcutului Lui şi
1-a făcut nevăzut de la faţa soldaţilor, ducîndu-1 minunat pe Sfînt,
într-o clipeală de ochi, de cealaltă parte a rîului. După ce l-au căutat
mult, soldaţii 1-au găsit, şi 1-au omorît la un loc tare şi uscat. Doi
cerşetori, cărora Sfîntul Patroclus le făcuse mult bine, au aflat şi au
recunoscut trupul ucis al binefăcătorului lor şi 1-au îngropat cu
cinste.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Elisei cel din Calabria
Sfîntul Preacuvios Elisei a fost de neam
grec, şi egumen al mănăstirii Mellicia din Calabria, în sudul Italiei.
În timpul luptelor iconoclaste [de prigonire a cinstirii sfintelor
icoane] ce se duceau sîngeros în Răsărit, mulţi monahi se refugiau în
Calabria, aducînd cu ei şi sfintele icoane. În timp, viaţa monahală s-a
întărit foarte mult în întreaga Calabrie, existînd acolo mulţime de
obşti călugăreşti şi de mănăstiri ortodoxe. Monahii calabrezi erau vestiţi pentru marea lor învăţătură şi erudiţie, şi pentru marea austeritate a modului lor de vieţuire. La un moment dat, în Calabria se aflau atît de multe obşti monahale şi atît de multe mănăstiri ortodoxe, încît Calabria a ajuns să fie comparată cu pustia egipteană a Sfinţilor Părinţi din vechime.
Peste cîteva veacuri, Calabria Ortodoxă a intrat sub autoritatea
Arhiepiscopului de Ohrida. Sfîntul Preacuvios Elisei a trecut la cele
veşnice la Tesalonic, în anul 903.
• Pomenirea Sfântului Preacuvios Alipie Iconarul de la Mănăstirea Lavrei Peşterilor din Kiev
Zugrăvind pe lemn chipurile sfinţilor,
preacuviosul iconar Alipie le imita bunătăţile cu viaţa lui,
îmbunătăţindu-şi sufletul după pilda vieţii şi chipului lor. El a
vindecat un om de lepră, a văzut un înger al Domnului, şi s-a săvîrşit
către Domnul cu pace la bătrîneţi adînci fiind, la anul 1114.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Straton, Filip, Evtihian si Ciprian.
Acesti sfinti mucenici aflându-se în Nicomidia, întradins se duceau
la priveliste, de învatau poporul ce se strângea acolo si-i scoteau din
închinarea la idoli, si-i aduceau la credinta lui Hristos. Odata, vazând
domnitorul privelistea fara de oameni, si aflând ca sfintii mucenici
învata poporul sa paraseasca viata de veselie si ca traiesc alta viata
noua, calcând obiceiurile lor cele parintesti, a poruncit de au adus pe
sfinti înaintea lui cu graba. Acestia stând de fata si marturisind ca ei
tin credinta în Hristos, si ca nu vor înceta a învata pe altii, au fost
adusi la priveliste si dati la fiare salbatice. Si fiind paziti
nevatamati de ele au fost chinuiti în alte multe feluri. În cele din
urma bagându-i în foc, au luptat lupta cea buna pentru Hristos, si
biruind au luat cununa.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Tirs, Levchie, Coronat si cu sotiile lor.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria în Armatia.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Fara sa se inspaimante de vederea in biserica a marelui dregator, Sfantul preot a certat pe Antipatros prin cuvinte pline de parinteasca dojana, pentru cruzimea si faradelegile lui. Dar maniindu-se, prigonitorul a poruncit ostasilor de l-au prins pe preot si l-au dus la locul unde se facea schingiuirea crestinilor. Si l-au chinuit cumplit, cu grele si infricosatoare chinuri, l-au spanzurat pe lemnul de osanda si i-au strujit trupul cu piepteni de fier, arzandu-i, apoi, ranile cu taciuni aprinsi. L-au silit, apoi, sa treaca prin vapaia focului, si s-a pazit Sfantul Miron, cu darul lui Hristos, fara vatamare, ba, inca, se vedeau si Sfintii ingeri inconjurandu-l pe el si focul prefacandu-se in racorire. Si-l sileau pe el sa se inchine idolilor, dar Sfantul, nesupunandu-se, dregatorul a poruncit sa-i scoata pielea de pe trup, ca pe niste curele, de la umeri pana la picioare, si l-au dat fiarelor spre mancare. Dar vazand ca si aici Sfantul s-a pazit nevatamat, dregatorul si-a luat viata singur, rusinat de rabdatorul de chinuri al lui Hristos.
Deci, Sfantul, fiind dus in cetatea Cizicului, i s-a taiat capul. Si asa, luand cununa muceniceasca, a intra Miron, preotul, in bucuria Domnului, dandu-si sfantul sau suflet in mana lui Dumnezeu.
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Vasilie cel Mare
Sfântul Alipie, iconarul
Un înger zugrăveşte Icoana Adormirii Maicii Domnului în locul Cuviosului Alipie
Îndată după plecarea acelui om, a intrat la Cuviosul Alipie un tânăr
luminos şi a început a zugrăvi acea Icoană. Alipie a socotit că stăpânul
Icoanei s-a mâniat, şi a trimis alt zugrav să i-o facă. La început i
s-a părut că acela este om, dar graba cu care lucra şi frumuseţea
lucrului, îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe Icoană,
iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea.
Astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o Icoană foarte frumoasă. După aceea a
zis către Cuvios: „Părinte, lipseşte ceva de aici, sau am greşit cu ceva?”
Un drept-credincios i-a dat, Cuviosului Părinte Alipie ca să
zugrăvească o Icoană, Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu,
rugându-l ca s-o termine de praznicul Adormirii.
După câteva zile Cuviosul îmbolnăvindu-se şi apropiindu-se de sfârşit,
Icoana a rămas nezugrăvită. Din această pricină, omul acela se supăra şi
se mâhnea asupra Sfântului. Dar Alipie îi zicea: „Fiule, nu te
supăra când vii la mine, ci aruncă-ţi spre Domnul grija, că El va face
precum va voi, şi Icoana pe care o doreşti de ziua praznicului va sta la
locul ei“. Omul crezând cuvintele Cuviosului, s-a dus la casa sa bucurându-se.
Apoi venind iarăşi la vecernia praznicului Adormirii Preasfintei
Născătoarei de Dumnezeu si văzând Icoana nezugrăvită şi pe Cuviosul
Alipie şi mai bolnav, îl defăima, zicându-i: „De ce nu mi-ai spus de
slăbiciunea ta, că aş fi dat altuia să-mi zugrăvească Icoana, ca
praznicul să-mi fie luminos şi cinstit, dar acum iată că m-ai ruşinat?“.
Cuviosul i-a răspuns cu blândeţe: „O fiule! N-am făcut aceasta din
lenevire, însă Dumnezeu poate ca Icoana Maicii Sale să o zugrăvească cu
un cuvânt; pentru că eu acum mă duc din lumea aceasta, precum mi-a
arătat mie Domnul, iar pe tine nu te voi lăsa întristat“. Auzind aceasta omul acela a plecat foarte întristat.
Îndată după plecarea acelui om, a intrat la Cuviosul Alipie un tânăr
luminos şi a început a zugrăvi acea Icoană. Alipie a socotit ca stăpânul
Icoanei s-a mâniat, şi a trimis alt zugrav să i-o facă. La început i
s-a părut că acela este om, dar graba cu care lucra şi frumuseţea
lucrului, îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe Icoană,
iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea.
Astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o Icoană foarte frumoasă. După aceea a
zis către Cuvios: „Părinte, lipseşte ceva de aici, sau am greşit cu ceva?”
Cuviosul i-a răspuns: „Bine ai făcut-o, Dumnezeu ţi-a ajutat ca să o zugrăveşti cu aşa mare podoabă, căci El Însuşi a lucrat aceasta prin tine“. Apoi sosind seara, zugravul acela s-a făcut nevăzut, împreună cu Icoana.
Stăpânul Icoanei, toată noptea a petrecut-o fără somn, de mare mâhnire,
că nu o avea gata pentru praznic, numindu-se pe sine păcătos şi
nevrednic de un dar ca acesta. Dimineaţa sculându-se s-a dus în
biserică, pentru a plânge a sa greşeală, dar deschizând uşa bisericii, a
văzut Icoana la locul său, strălucind foarte mult.
Atunci de frică a căzut la pământ, socotind că o nălucire i s-a arătat
lui, apoi ridicându-se puţin şi privind, a cunoscut că este Icoana lui.
De aceea, fiind cuprins de cutremur şi de spaimă multă, şi-a adus aminte
de cuvintele Cuviosului Alipie, care îi zisese că Icoana îi va fi gata
de ziua praznicului său. Alergând a deşteptat pe casnicii săi şi îndată
au mers cu mare bucurie în biserică după dânsul, cu lumânări şi cu
tămâieri. Văzând ei Icoana că strălucea ca soarele, au căzut cu feţele
la pământ, i s-au închinat ei şi au sârutat-o cu toată veselia
sufletului. După aceea, acel om drept-credincios s-a dus la egumen şi a
început a-i spune şi lui minunea ce se făcuse cu aceea Icoană. Apoi au
mers împreună la Cuviosul Alipie şi l-au văzut pe el, gata de a pleca
din lumea aceasta.
Însă l-a întrebat egumenul: „Părinte, cum şi de cine s-a zugrăvit Icoana omului acestuia?” Iar el spunându-le toate câte a văzut, a zis: „îngerul a zugrăvit-o pe ea şi iată-l, acum stă de faţă, vrând să mă ia şi pe mine“.
Acestea zicându-le, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, în
ziua de 17 ale lunii lui august. Fraţii îngrijindu-i trupul, l-au pus în
biserică unde, făcând deasupra lui cântarea cea obişnuită, l-au pus în
peştera Cuviosului Antonie.
Astfel, acest Sfânt zugrav şi făcător de minuni, a împodobit cerul şi
pământul, suindu-se acolo cu sufletul său cel îmbunătăţit. Iar aici
fiind cu trupul, în cinstea lui Dumnezeu Tatăl, începătorul zugravilor,
Care a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră“. Asemenea şi
a Ipostasului Său, Dumnezeu Fiul, Care cu chipul S-a aflat ca omul,
împreună cu a Sfântului Duh, care S-a pogorât în chip de porumbel şi în
limbi de foc, prin Care de o fiinţă fiind, să ne fie şi nouă parte ca
împreună cu Cuviosul Alipie, să-L lăudăm în vecii vecilor. Amin!
(Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2001, p. 418)
Vadit lucru este ca multi oameni, astazi, nu se mai ingrijesc de pazirea poruncilor Mantuitorului, ci se supun mai mult obiceiului si poruncilor omenesti. Pentru ca, a petrece prin munti si prin pustietati, a se zavora pe sine in inchisoare, si manca o data pe zi, si in tot chipul a se feri de paine si de apa, si a purta haine aspre de par, si a-si infasura trupul sau cu fier, si a umbla descult, si a se culca pe pamant, si a fugi de vorba multa, toate acestea sunt predanii bine asezate de Sfintii barbati, Datori sunt, insa, cei ce fac acestea, mai intai, sa pazeasca poruncile Domnului, adica: indelunga-rabdare, adevarul, gandul smerit, infranarea, neaducerea aminte de rau, neimpatimirea pentru cele de aici, credinta si dragostea cea nefatarnica, fara de care cu neputinta este sa placem lui Dumnezeu. Se cade, dar, cu adevarat, si pe acelea a le pazi, si pe acestea a nu le lasa si de fapte rele a ne feri, dupa porunca lui Dumnezeu. Deci, sa fugim de manie si de gandul rau, de blestem si de ocara, si de desfranare, de ingamfare si de slava desarta, de minciuni si de clevetiri, de vrajba si de invidie si de toata rautatea. Eu, pe cel ce nu pazeste aceste porunci ale Domnului, ce s-au zis, ci se jura, si minte, si ocaraste, si se bucura de raul altora, eu, nu-l primesc pe el, nici macar de si-ar petrece toata viata sa in sac si in cenusa, si chiar de n-ar primi nici un fel de hrana, fiindca ei socotesc, ca mai bine este sa se impartaseasca din bucate, cu multumire, si sa-si masoare pentru sine o pustnicie dupa putere, decat sa se tie numai de obiceiurile omenesti si sa nu se ingrijeasca de poruncile Domnului. Eu am vazut, adica, pe multi, avand desavarsita infranare si purtandu-si trupul aproape mort, de multa pustnicie, peste masura, si mult ii slaveau pe ei oamenii. Eu stiu ca infranarea goneste si pe draci, cand are, ca temelie, poruncile Domnului si ferirea de rele. Dar, dupa aceea, vazandu-i, pe unii dintr-insii, jurandu-se si mintind si ocarand, i-am rugat pe ei, zicandu-le: "O, fratilor, de vreme ce faceti invataturile Sfintilor barbati, siliti-va, dar, si la poruncile Domnului. Si feriti-va de sfaturile cele viclene, de juramant si de blestem, de minciuni si de gand rau si de toate celelalte." Ei, insa, n-au primit sfatul acesta. Si, prin aceasta, s-a vadit ca ceea ce faceau ei, pentru slava omeneasca faceau si mai mult nimic. Pentru ca pustniceasca infranare are durere si osteneala trupeasca, iar, pentru a se feri de minciuni, de ocari si de blesteme, este trebuinta de luare aminte. Pentru ca pe acestea le-a legiuit si le-a asezat Hristos, Intemeietorul de Lege, pentru care si pedepseste, cu osanda, pe cei ce le calca.
Viaţa Sfântului Mucenic Straton
17 August
Sfânul Mucenic Straton a suferit moarte martirică în timpul persecuţiei pornite de împăratul Diocleţian (284-305). El a fost prins propovăduind pe Hristos fapt pentru care a fost închis împreună cu animale sălbatice, însă prin providenţă divină a scăpat fără să păţească nimic. În cele din urmă a suferit moarte martirică prin foc, fiind ars de viu, în oraşul Nicomidia (Asia Mică – astăzi satul Ismid).
Sfântul Mucenic Ciprian
El a fost prins propovăduind pe Hristos fapt pentru care a fost închis
împreună cu animale sălbatice, însă prin providenţă divină a scăpat fără
să păţească nimic.
Sinaxar 17 August
În aceasta luna, în ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Miron.
Acest
sfânt a trait în zilele împaratului Deciu
(249-251)
si ale lui Antipatru domnul Ahaiei. El era cu vrednicia preot
bisericii, cu buna întelegere, bogat si de neam cinstit, iubit fiind si
de Dumnezeu si de oameni. În ziua Nasterii lui Hristos intrând Antipatru
în biserica, sa prinda pe crestini ca sa-i chinuiasca, Sfântul Miron
umplându-se de râvna dumnezeiasca, l-a înfruntat. Drept aceea a fost
mult chinuit si silit ca sa aduca jertfa la idoli. Dar el a refuzat;
atunci i-au scos fâsii de piele de la umeri pâna la picioare, dintre
care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. Dupa aceasta a
fost supus sfântul la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de acolo la
Cizic, si acolo, prin sabie, i s-a taiat capul, si asa si-a primit
cununa muceniciei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Straton, Filip, Evtihian si Ciprian.
Acesti sfinti mucenici aflându-se în Nicomidia, întradins se duceau
la priveliste, de învatau poporul ce se strângea acolo si-i scoteau din
închinarea la idoli, si-i aduceau la credinta lui Hristos. Odata, vazând
domnitorul privelistea fara de oameni, si aflând ca sfintii mucenici
învata poporul sa paraseasca viata de veselie si ca traiesc alta viata
noua, calcând obiceiurile lor cele parintesti, a poruncit de au adus pe
sfinti înaintea lui cu graba. Acestia stând de fata si marturisind ca ei
tin credinta în Hristos, si ca nu vor înceta a învata pe altii, au fost
adusi la priveliste si dati la fiare salbatice. Si fiind paziti
nevatamati de ele au fost chinuiti în alte multe feluri. În cele din
urma bagându-i în foc, au luptat lupta cea buna pentru Hristos, si
biruind au luat cununa.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Tirs, Levchie, Coronat si cu sotiile lor.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria în Armatia.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Patroclus
Sfîntul Patroclus drept înaintea împăratului stă,
Fără teamă pre Hristos Domnul slăvindu-L;
Împăratul întreabă cu-asprime, iar Sfîntul răspunde liniştit:
„Datori sînt bogaţii să miluiască săracii:
Mi se cuvine deci mie, care sînt bogat,
A te milui pe tine, împărate, care de multe duci lipsă;
Ci trebuie doar să ceri”.
„Nebune! Pe mine, împăratul, stăpînul Universului,
Cutezi a mă numi sărac!?
Şi ce bogăţii ai tu, afar’ de-a ta blestemată credinţă?!”
„Cu-adevărat bogat sînt eu, împărate,
Căci a mea credinţă ce blestem ţi-este ţie,
Mie şi multor, e de binecvuîntare nesecat izvor;
Ea bogăţie de mult aur mie şi multora este,
Ce nicicînd se termină, nicifurul o fură oarecînd;
Bogăţia mea veşnică este, împărate,
Ea întreagă mă aşteaptă în Ceruri, sporită”.
Împăratul strigă, dement:
„Ce tot aiurezi?!
Eşti în a mea putere!
Te dau la chinuri!!”
,,Bucuros, împărate”.
Sfântul stă liniştit:
„Domnului meu scumpe
Îi sînt ale trupului meu chinuri
Căci în astă viaţă trupul pentru chinuri e făcut.
Cu atît mai uşor duhul meu la cer va zbura,
Căci duhul creştinesc duh de libertate este,
El este-al oricărui creştin.
Pe mine sus slava m-aşteaptă, împărate,
Pe cînd, din păcate, pe tine, ruşinea cea mare, şi urgia.
Grăbeşte aşadar cu-ale tale chinuri,
Căci nu voi să mi se veştejească cununa”.
Cugetare
Domnul nu îngăduie să fie ruşinaţi robii Săi cei credincioşi.
S-a întîmplat adesea că mucenicii,
chinuiţi fiind înaintea neleguitelor tribunale celor iubitoare de sînge,
să lucreze pe neaşteptate, înaintea ochilor lor, mari minuni, care
băgau spaima în oasele necredincioşilor. Atunci, fie idolii se zguduiau
din senin şi cădeau la pămînt, fie cîte un tunet sau fulger puternic
izbea capişti prefăcîndu-le în praf şi cenuşă, fie vreo furtună
năprasnică şi neaşteptată stingea cuptoarele de flăcări în vîlvătăi
menite să ardă sfinţii, fie torţinarii se omorau între ei în loc să îi
omoare pe creştini. Astfel, în timpul torturilor Sfîntului Miron,
Antipater a înnebunit brusc şi s-a sinucis cu o spadă ce era la
îndemînă.
Sfîntul Alipie Iconarul se afla aproape deja pe patul de moarte cînd a primit de la un om comanda să execute o icoană a Adormirii Maicii Domnului. Cum această sfîntă sărbătoare se apropia, omul venea des la Sfântul să vadă dacă este gata icoana lui. Dar nici măcar în ajunul sărbătorii icoana nu era începută, şi în care icoana ar fi trebuit deja să fie aşezată în Biserică. Văzînd aceasta omul a plecat la casa lui lovit de mare deznădejde, dar arunci în chilia Sfîntului Alipie a intrat un tînăr, care a început imediat să picteze icoana cu mare repeziciune, ca un artist îndemînatic şi desăvîrşit. Cînd icoana a fost gata, ea a strălucit ca soarele. Aducînd-o înaintea ochilor uimiţi ai Sfîntului Alipie, tînărul a dus-o apoi repede în biserica pentru care fusese comandată, unde a aşezat-o la locul ei. În dimineaţa Sărbătorii, omul care comandase icoana s-a aflat în biserică şi a constatat cu uimire că icoana lui este acolo unde trebuia să fie. El după aceea a alergat la mînăstirea Sfîntului şi, împreună cu egumenul, au intrat în chilia lui. „Cine a pictat atît de repede icoana?”, a întrebat egumenul. Atunci, Sfîntul Alipie cel bolnav, care zăcea în pat, i-a zis: „Un înger a pictat-o, care iată, stă aici de faţă, şi aşteaptă să mă ia”.
Luare aminte
Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui Saul din pricina neascultării lui (I Regi 15):
- La cum Domnul i-a poruncit lui Saul să nu cruţe nici un Amalekit, nici să ia ceva din vitele sau bogăţiile lor;
- La cum Saul 1-a cruţat pe regele Amalekiţilor Agag, şi a îngăduit războinicilor lui să ia cu ei vitele cele mai grase din turmele Amalekiţilor;
- La cum Samuel i-a arătat lui Saul că Dumnezeu îl respinge din pricina neascultării lui16, şi din pricina îndărătnciciei de a aduce jertfă lui Dumnezeu cîtă vreme nu este preot de faţă. Lui Saul, care se justifica că a îngăduit luarea vitelor grase ale lui Amalek spre a le aduce jertfa Domnului Dumnezeu, Samuel i-a răspuns astfel: „Au doară arderile de tot şi jertfele sînt tot aşa de plăcute Domnului, ca şi ascultarea glasului Domnului? Ascultarea este mai bună decît jertfa şi supunerea mai bună decît grăsimea berbecilor. Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria şi împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli” (I Regi 15: 22-23).
Predică
Despre Dumnezeiescul Prunc Cel plin de Duhul
– „Şi se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi
al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al
bunei credinţe. Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu” (Isaia
11: 23).
Duhul Sfînt al lui Dumnezeu nu Se
desparte de Tatăl, şi El nu Se desparte nici de Fiul; nici Tatăl nu Se
desparte de Fiul şi de Duhul; şi nici Fiul nu Se desparte de Tatăl şi de
Duhul vreodată. Sfîntul Duh a prorocit prin gura prorocilor despre
Fiul; Sfîntul Duh o a umbrit pe Sfinta Fecioară Măria, gătind-o pentru
Naşterea Fiului lui Dumnezeu; Duhul Sfînt a stat nedespărţit deasupra
Fiului de-a lungul întregii Lui vieţi întrupate pe pămînt.
Duhul înţelepciunii acesta este vederea tainelor dumnezeieşti; duhul înţelegerii -aceasta este înţelegerea legăturilor dintre lumea văzută şi cea nevăzută; duhul sfatului – acesta înseamnă capacitatea de a deosebi binele de rău; duhul tăriei [al puterii] – aceasta este puterea autoritară asupra zidirii; duhul cunoştinţei -aceasta este cunoaşterea esenţei celor create; duhul temerii de Dumnezeu -acesta este recunoaşterea puterii dumnezeieşti a Creatorului asupra ambelor lumi, văzută şi nevăzută, şi supunearea în faţa voii lui Dumnezeu.
Care om, de la Facerea lumii, a mai avut
întru sine plinătatea tuturor acestor daruri ale Duhului Sfînt? Nimeni
în afară de Domnul nostru lisus Hristos, Dumnezeu şi Om.
Cu toate acestea, Duhul Sfînt împarte darurile Sale liber, precum voieşte, şi le dăruieşte oamenilor, pe unele acestuia, iar pe altele cestuilalt.
Dar toate laolaltă, în plinătatea şi puterea lor neîmpărţită, nu au strălucit decît în Unul Fiul lui Dumnezeu.
Dar de ce a fost nevoie ca Domnul Hristos să fie plin de duhul temerii
de Dumnezeu cînd El însuşi este Dumnezeu? Răspuns: El nu avea duhul
temerii de Dumnezeu ca Dumnezeu, ci ca Om, astfel încît să ne fie nouă
pildă de adevărată şi desăvîrşită omenitate. Aşa cum a postit, a
privegheat şi S-a nevoit ca un om spre a le fi spre pildă şi învăţătură
oamenilor, tot aşa S-a temut de Dumnezeu ca om, spre a le fi spre pildă
şi învăţătură oamenilor.
Căci ce le este mai de folos oamenilor infestaţi de păcat decît frica de Domnul?
El, Cel pe deplin Sănătos, a trebuit să
ia asupra Lui medicamentul ce se aplică păcătoşilor spre a fi solidar cu
păcătoşii şi a îşi asuma Cel dintîi soarta lor: spre a-i întări să ia
şi ei acest medicament mîntuitor. Oare nu face şi orice părinte la fel? Nu este el cel dintîi care gustă medicamentul pe care copilul îl refuză cu teamă şi plîns?
O, Stăpîne Doamne, Dumnezeul nostru,
Cela Ce în Treime veşnic eşti închinat şi slăvit, şi înaintea Căruia se
închină puterile cereşti, cîntînd cîntarea îngerească, Sfînt, Sfînt,
Sfînt Domnul Savaot, primeşte şi închinarea noastră, a celor preamici şi
păcătoşi, şi ne mîntuieşte pre noi. Căci numai Ţie se cuvine toată
slava, cinstea şi închinăciunea în veci, Amin!
