21 august – Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa și a Sf. Mc. Teognie, Agapie și Pistos, cei trei copii ai ei; Sf. Cuv. Avraam din Smolensk; Sf. Părinți Avraam, Isaac și Iacov;Sfântul Mucenic Donat diaconul ; Sfântul Mucenic Romul preotul ; Sfântul Mucenic Silvan diaconul ; Sfântul Mucenic Venust ;

 

 

 

• Pomenirea Sfântului Apostol Tadeu

Acest Sfînt Tadeu a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli mai mici, iar nu Sfîntul Apostol Tadeu dintre cei doisprezece Apostoli mari. Sfîntul Tadeu acesta 1-a cunoscut mai întîi pe Sfîntul Botezător loan şi s-a botezat din mîna lui; apoi, L-a aflat pe Domnul şi I-a urmat Lui. Domnul Hristos 1-a numărat printre cei șaptezeci de apostoli mai mici aleşi de El, pe care i-a trimis însuşi la propovăduire, doi cîte doi, înaintea Feţei Lui (Luca 10: 1). După slăvită Lui Înviere şi Înălţare, Domnul L-a trimis pe Tadeu la Edessa, care era chiar locul de naştere al lui Tadeu, după făgăduinţa pe care i-o dăduse Regelui Avgar cînd i-a trimis şi Sfînta Mahramă, adică al Lui Chip nefăcut de mîini omeneşti (vezi pomenirea la 16 august). Sărutînd atunci Sfînta Mahramă, Avgar s-a vindecat cu totuul de lepra ce-i cuprinsese tot trupul, afară de un mic loc pe faţă. Cînd Sfîntul Tadeu apostolul a ajuns la curtea lui Avgar după făgăduinţa Domnului, el a avut din partea regelui o primire răsunătoare şi princiară. Apostolul lui Hristos 1-a învăţat pe Avgar deplin credinţa creştină şi i-a făcut Sfîntul Botez. Ieşind din apele Sfîntului Botez, regele Avgar a ieşit cu desăvîrşire curăţat, inclusiv fără mica pată de lepră care îi mai rămăsese pe faţă. Slăvindu-L pe Dumnezeu, Avgar a hotărît că tot poporul lui trebuie să primească învăţătura Sfintei şi Dumnezeieştii credinţe celei mîntuitoare, şi cu rîvnă şi evlavie să îl slăvească pe Unul Adevăratul Dumnezeu. Pentru aceasta el i-a chemat de faţă pe cei dintîi şi cei mai nobili cetăţeni ai săi, spre a asculta cu toţii, împreună, învăţătura cea mîntuitoare despre Hristos din gura Apostolului Lui, Tadeu. Ascultînd cuvintele Apostolului, şi văzîndu-1 pe regele lor vindecat de cumplita lepră cu desăvîrşire, poporul cel ales al lui Avgar a lepădat idolatria şi toată necurata lor veche vieţuire, au îmbrăţişat credinţa creştină şi s-au botezat întru ea. Aşa s-a luminat atunci cu Hristos întreaga cetate a Edessei. Regele Avgar a adus atunci mult aur pe care 1-a pus la picioarele Sfîntului apostol Tadeu, dar Tadeu i-a zis: „Din moment ce al nostru aur moştenit de la părinţi 1-am lepădat pentru Hristos, cum dar ne vom împovăra cu aur străin?”. Sfântul Apostol Tadeu a predicat Sfînta Evanghelie a Domnului lisus Hristos în toată Siria şi Fenicia. El s-a mutat către Domnul în cetatea Feniciei, Beirut.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Vasa şi a Sfinţilor Mucenici Teognie, Agapie şi Pistos, cei trei copii ai ei

Vasa a fost soţia unui bărbat idolatru pe nume Valerie, care era preot păgînesc. Pe cei trei copii pe care i-a avut cu acesta, Vasa i-a crescut în credinţa creştină moştenită de la părinţi. Dar soţul ei a urît-o din pricina credinţei ei şi a dat-o şi pe ea şi pe fiii lui pe mîna autorităţilor păgîne sub acuza de creştinism. După torturi bestiale, fiii au fost decapitaţi (se crede că acestea au avut loc la Edessa din Macedonia). Vasa însăşi şi-a întărit fiii la mucenicie şi s-a bucurat cu duhul văzîndu-i încununaţi cu paharul muceniciei şi mîntuiţi; iar ea însăşi, cu o rîvnă încă şi mai mare, a mers din chin în chin. Cînd torţionarii au aruncat-o pe Vasa în mare, îngerii Domnului au venit la ea şi au dus-o într-o insulă din Marea Marmara, unde a fost mai după aceea omorîtă prin decapitare sub domnia lui Maximian. Aşa a luat Sfînta Muceniţă Vasa îndoită cunună a muceniciei: ca muceniţă ea însăşi şi ca mamă de mucenici.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Avraam cel din Smolensk

Sfîntul Avraam s-a născut după trup în cetatea Rusiei Smolensk, ca răspuns la rugăciunile aduse de părinţii lui către Dumnezeu. El a intrat de foarte tînăr în cinul monahal şi s-a dat apoi pe sine celor mai aspre vieţuiri, iubind şi rîvnind după viaţa Părinţilor pustnici celor din vechime. După vreme el a întemeiat Mănăstirea cu hramul Sfintei Cruci de lîngă Smolensk. El a îndurat multe ispite de la draci şi de la oamneni, cu blîndeţe, răbdare, şi mulţumind lui Dumnezeu. În timpul unei secete cumplite, Sfîntul Preacuvios Avraam a făcut să plouă, cu sfintele lui rugăciuni către Domnul. Vieţuind vreme de cincizeci de ani întru îngerescul chip, Sfîntul Preacuvios Avraam s-a săvîrşit cu pace către Domnul, cam pe la anul 1220.

• Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Avraam, Isaac şi lacov

Sfinţii şi Drepţii Părinţi ai Vechiului Testament Avraam, Isaac şi lacov se mai pomenesc şi la Duminica Sfinţilor Părinţi celor după Trup ai Mîntuitorului Hristos de dinaintea Praznicului Naşterii Domnului, ca Drepţi şi Bineplăcuţi ai Lui.

Sinaxar 21 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Sfântului Apostol Tadeu, numit si Levi.

Acest Sfânt Apostol Tadeu, numit si Levi, era din cetatea Edesei, evreu de neam, foarte iscusit si învatat în dumnezeiestile Scripturi.
Deci suindu-se la Ierusalim ca sa se închine, în zilele lui Ioan Botezatorul, si auzind propovaduirea lui, minunându-se foarte de viata lui îngereasca, s-a pocait de pacatele sale si s-a botezat de la dânsul.
Dupa aceasta vazând pe Hristos si minunile ce se faceau de catre Dânsul si auzind învatatura Lui, a urmat dupa Dânsul pâna la mântuitoarea patima.
Iar dupa Inaltarea Domnului, s-a întors în patria sa, Edesa, si, dupa fagaduinta Mântuitorului fata de regele Abgar (vezi 16 august), l-a tamaduit pe acesta de lepra lui si l-a botezat.
Si învatând si luminând pe altii multi, si facând biserici, umbla si cerceta cetatile Siriei. Si mergând la Berit, cetatea din Fenicia, si învatând si acolo pe multi si botezând, s-a mutat cu pace catre Domnul.
Iar moastele Sfântului Apostol Tadeu au fost aduse la Constantinopol - dimpreuna cu cele ale Apostolului Andrei - de catre Sfântul marele mucenic Artemie (preznuit la 20 octombrie), în anul 377.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Vasa, împreuna cu copiii ei: Teognie, Agapie si Pistos.

Aceasta mucenita a trait în zilele împaratului Maximian Galerius (305-311), si era din cetatea Edesa. Si însotindu-se cu un popa idolesc, anume Valerie, a nascut trei copii cu dânsul: Teognie, Agapie si Pistos, pe care i-a crescut în dreapta credinta, pentru ca ea era credincioasa si crestina de la stramosii ei.
Fiind pârâta de însusi barbatul sau, a stat de fata cu copilasii ei înaintea Antipatului Vicarie, si marturisindu-se ca este crestina, pe dânsa si cu cei doi copii mai mici au închis-o în temnita, iar pe Teognie, fiul ei cel mai mare, l-au spânzurat. Apoi au adus pe Agapie, al doilea fiu al ei, si l-au batut cumplit; iar maica-sa îl îmbarbata si-l îndemna la rabdare; dupa aceea i-au despuiat pielea capului pâna la piept. Iar în vremea când îl despuiau, zicea nevoitorul lui Hristos zicerea aceasta vrednica de pomenire: "Nu este lucru mai dulce decât a patimi cineva pentru Hristos". Dupa aceasta au adus si pe al treilea fiu ce-l chema Pistos; si marturisind credinta în Hristos, si fiind supus la tot felul de chinuri li s-au taiat la toti trei fratii capetele.
Iar maica lor Vasa, atunci se afla în temnita fara mâncare, primind însa hrana din mâna îngerului. Apoi scotând-o din temnita, i s-a poruncit ca sa urmeze dupa Vicarie, care mergea în Macedonia. Si acolo silind-o ca sa jertfeasca si nevrând sa asculte, a fost supusa la nenumarate chinuri, ca sa fie silita sa aduca jertfe. Apoi a fost trimisa la consularul Cizicului, care vazând ca nu se supune sa aduca jertfe la idoli, a poruncit sa i se zdrobeasca madularele, si asa, taindu-i-se capul, si-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Teoclita, facatoarea de minuni.

Aceasta sfânta a trait pe vremea împaratului Teofil, urâtorul de Hristos, si era de neam din latura optimatilor; parintii ei erau Constantin si Anastasia. Crescuta fiind din pruncie cu placerea de Dumnezeu, a fost însotita cu barbat al carui nume era Zaharia, fara sa se sminteasca ea cât de putin de însotirea cu el. Caci de atunci multe si nenumarate milostenii facea, dându-se pe sine la îndeletnicirea dumnezeiestilor cuvinte, si tot lucrul bun cu lesnire îl facea, împlinind poruncile Scripturilor. Lucra înca toata ziua si slujea la trebuintele saracilor ce veneau la casa sa si la toti cei din casa. Iar când a venit vremea mutarii sale, chemându-si toate rudeniile si cunoscutii, le-a spus si ziua mutarii sale si cele ce erau sa se lucreze în urma. Iar minunile ce au urmat dupa adormirea sa, cu neputinta este noua a le scrie, prescurtare întrebuintând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna august in 21 de zile: pomenirea Sfantului Apostol Tadeu, din cei saptezeci de Apostoli.     Sfantul Apostol Tadeu a fost unul din cei saptezeci de Apostoli ai Mantuitorului, de neam evreu, din cetatea Edesa si bun cunoscator al Legii vechi. Sa se stie deci, ca, dupa Traditia Bisericii, acest Sfant Tadeu este altul decat Sfantul Iuda sau Levi Tadeul, cel numarat intre cei doisprezece Apostoli, si altul decat Iuda, fratele Domnului, scriitorul Epistolei lui Iuda, din Noul Testament, si fratele lui Iacov, zis, uneori, si Tadeul.
    Suindu-se el in Ierusalim, pe cand Sfantul Ioan Botezatorul propovaduia pocainta si apropierea Imparatiei lui Dumnezeu, Tadeu a primit, si el botezul lui Ioan. A cunoscut, apoi, invatatura Domnului nostru Iisus Hristos si, vazand faptele Lui cele fara de asemanare, Tadeu a mers dupa El, si s-a numarat in ceata celor saptezeci de Apostoli. Mai tarziu, dupa Pogorarea Duhului Sfant peste Apostoli, Tadeu s-a dus, trimis de Duhul Domnului, in cetatea Edesa, propovaduind Evanghelia. Primit bine de stapanitorul cetatii, cu numele Avgar, Sfantul Tadeu a istorisit tuturor patimirea Domnului Hristos, Invierea si Inaltarea Lui la cer. A botezat pe domnitorul Avgar si pe cei din casa lui, vindecandu-l, totodata, si de orice urma de lepra. A botezat, de asemenea, si pe toti cei care ascultau cu evlavie invataturile sale si credeau in Hristos. Cat timp a stat in cetatea Edesei, Apostolul Tadeu n-a incetat sa propovaduiasca sfanta credinta, indemnand, pe cei ce credeau la, zidirea lacasurilor de inchinare si sfintind, prin punerea mainilor, slujitori la altarele Domnului. Deci, dupa o oarecare vreme, Sfantul Apostol, voind sa raspandeasca samanta Evangheliei si in alte parti, s-a pregatit de drum lung. Iar, la plecarea sa din cetate, domnitorul Avgar, drept multumire pentru lucrarea sa, de zidire sufleteasca, a vrut sa-i daruiasca lui multime de aur. Dar Sfantul Tadeu n-a primit, zicand ca, daca pe ale noastre toate le-am lasat, cum am putea primi cele straine? Plecand, astfel, din Edesa, Sfantul Tadeu a ajuns in Mesopotamia, unde a adus pe multi la credinta si a zidit biserici, iar, de acolo, a mers mai departe, prin satele si orasele Siriei, ostenindu-se mereu cu bunavestirea lui Hristos, pana ce a ajuns la Berit, cetatea Feniciei. Aici si-a incheiat Sfantul Tadeu apostoleasca lui stradanie si, botezand pe multi, a adormit, cu pace, in Domnul.
 


Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Vasa si a fiilor ei Teognie, Agapie si Pistos (303-305).     Sfanta Mucenita Vasa a trait in zilele imparatului Maximian, in cetatea Edesa si, insotindu-se cu un slujitor idolesc, anume Valerie, a nascut trei fii, pe Teognie, Agapie si Pistos. Ea i-a crescut pe ei in credinta crestineasca, caci era crestina, inca de la stramosii sai. Deci, a fost parata de barbatul ei si a fost adusa inaintea judecatorului, unde a marturisit ca este crestina. Pentru aceea, a fost aruncata in temnita, impreuna cu fiii ei. Dupa aceasta, scotand-o la judecata, au fost chinuiti fiii ei, sub privirile ei. Pe Teognie, cel dintai, l-au batut si dupa aceea, l-au spanzurat. Pe celalalt, Agapie, l-au jupuit de pielea capului, pana la piept, dar el nu zicea nimic. Apoi, pe cel de-al treilea, l-a muncit in tot chipul. Iar maica lor, privind la patimirea fiilor ei, ii intarea pe ei spre nevointa, si-i indemna cu rugaminte. Si toti acesti trei copii, suferind, cu barbatie, chinurile pentru Hristos, au fost taiati cu sabia. Si s-a bucurat Sfanta asa, maica lor, ca a trimis, mai inainte, la Hristos pe iubitii sai fii. Si, punand-o din nou in legaturile temnitei si chinuita fiind cu foamea, a luat hrana din mana ingerului si s-a intarit spre patimirea cea mare.
    Deci, a fost dusa in Macedonia, dupa porunca judecatorului, si acolo, silind-o sa aduca spurcata jertfa, ea nu s-a supus. Drept aceea, a fost aruncata in mare si apoi in foc; si din toate patimirile acestea nevatamata a ramas. Au luat-o, apoi, in capistea idoleasca si, acolo, Sfanta, luand pe idolul lui Jupiter, l-a aruncat la pamant si l-a sfaramat. Deci, au dat-o spre mancarea fiarelor, si ele nu s-au atins de ea. Drept aceea, vazand-o pe ea ca nicidecum nu se pleaca, au poruncit ca sa-i lege mainile la spate si i-au sfaramat toate madularele, cu bataie cumplita. Iar, la sfarsit, i-au taiat cinstitul ei cap. Si asa, Sfanta si-a dat sufletul in mainile lui Hristos Dumnezeu. Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 


Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.     Un oarecare staret, avand dar duhovnicesc, zicea ca la inceput, de cand au venit in partile acelea, intrand in vestita cetate Antiohia si indemnat de multa sa credinta, s-a salasuit in partile de sus, in pestera Sfantului Ioan Gura de Aur, ca sa traiasca acolo. Iar, iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce vroia mantuirea sa, ca sa scape el de sminteli si de vrajba, i-a aratat ce se intampla in Antiohia, tuturor celor ce traiau acolo. Si iata cum: "Am vazut o fiara, ca un balaur foarte mare, fiindu-i tot trupul ca un rau de foc si gros, care inconjura si zbura prin toata cetatea Antiohiei si manca fara de satiu pe toti, de la mic pana la mare, pe barbati, pe femei, pe copii, pe preoti, pe calugari, si nu scapa nimeni de mancarea lui. Insa, acesta era dracul iubirii de desfatari, pe care, vazandu-l, m-am inspaimantat si am fugit afara din cetate. Deci, am vazut pe cineva care imi zicea: Vei face bine, daca vei fugi de aici si te vei sui la munte, caci acest drac are putere numai aici, in cetate, nu si la munte. Apoi, fugind, am mers la munte, intr-o manastire, dar nu eram inca deprins cu viata calugareasca si nu ma pricepeam ce voi face. Deci, mi-a venit un gand ca acesta, zicandu-mi sa ma socotesc, acum, ca si cand as fi pe vremea Apostolilor, de la inceput, sa caut, dar, sa vad ce au invatat si ce au propovaduit Apostolii pentru mantuirea oamenilor. Deci, acestea gandindu-le, m-am asezat in manastire si, citind cele patru Evanghelii, mi-am ales, din ele, pentru mine, porunci ale Domnului si le purtam  cu mine pe acestea neincetat. Si de la inceput, adica, mi-am ales desavarsita neagonisire, precum se cuvine calugarilor; si, dupa aceea, desavarsita si cu dinadinsul pustnicie". Si toate acestea, adica, le spunea acel mare staret, despre inceputul petrecerii sale in calugarie. Si cele ce a dobandit prin acestea, infricosatoare si mari daruri si descoperiri, nu avem vreme sa le spunem acum, asa cum ne-a spus el viata lui, cea mai dinainte. Ca si hrana a luat din mana ingerului si alte infricosatoare lucruri, precum zice marele Apostol Pavel, pe care nu este slobod omului sa le graiasca. Numai aceste putine cuvinte, ne-am silit a le spune, fiindca am slujit noi la un staret mare, ca acesta, care ajunsese la atat de mari daruri. Sa mai spunem, iarasi, si faptul ca acest mare staret, precum spunea el insusi, a facut o manastire si avea cu sine un ucenic, care petrecea singur in coliba. Iar staretul, singur, se linistea si auzea pe draci, strigand si zicand ca s-au suparat pe acesti calugari, ca, nu numai de staret nu se puteau apropia, dar nici de ucenicul lui, fiindca risipeste si zideste si nu-l afla pe el stand degeaba.
    Acestea graindu-le dracii, staretul a cunoscut cele despre sine, adica, faptul ca darul lui Dumnezeu, cel ce era intr-insul, gonea si risipea pe draci si ei nu puteau sa se apropie de el. Dar, despre ucenic nu se pricepea ce inseamna acel lucru, ca, adica, risipeste si zideste. Iar, dupa ce a inserat, mergand la ucenic, l-a intrebat pe el: "Cum iti petreci vremea?" Iar el, raspunzand, a zis: "Bine, parinte". Apoi, staretul l-a intrebat pe el despre trandavie. Iar acesta aratand cu degetele la niste pietre a zis: "Cu aceste pietre, zidesc un zid si, iarasi, il risipesc si, aceasta facand-o, nu simt trandavirea". Acestea, auzindu-le, marele staret a cunoscut pentru care pricina nu puteau dracii sa se apropie de el, fiindca nu-l aflau niciodata pe el stand in zadar.
    Drept aceea, bine zicea ca risipeste si, iarasi, zideste. Si, de acestea instiintandu-se, staretul si mai mult a indemnat pe ucenic, la un lucru bun ca acela. Iar noua de zicea: "Stiu ca ucenicul nu avea nici un folos sau castig trupesc, nici pentru el, nici pentru altii, dar, fiindca nu statea degeaba, necuratii draci nu aflau vreme ca sa-i faca rau. Iarasi, un alt staret, de care scrie la Pateric, facea acelasi lucru, in alt chip, ca, afland o coliba langa un lac, cu trestii, statea si impletea cosnite si le arunca pe ele in rau. Si aceasta o facea nu pentru castig, ci ca sa se osteneasca si sa se linisteasca. Dumnezeului nostru, slava!
 

Cântare de laudă la Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Avraam din Smolensk

Părintele Avraam neîncetat priveghează,

Noapte şi zi: candela lui este mereu aprinsă,

Rugăciunea lui către Domnul se îndreptează,

Ca tămîia înaintea Lui.

Pre aproapele lui Părintele Avraam

Precum pe sine însuşi îl iubeşte.

Al Avvei Avraam trup şi sîngele lui

Subţiate de metanii sînt, şi rugăciune.

Avva Avraam este blîndşi smerit

De cuvîntul Domnului el se cutremură:

Al lui trup de ţărînă, veacului supus,

Se preface în cuvînt al veşniciei.

Nelegiuiţii de nelegiuit nu se tem, ci-l iubesc,

Dar înaintea dreptului tremură plini de ură;

Păcătoşii batjocoresc pre Avva Avraam,

Iar invidioşii îi găsesc pricină.

Dar Avva Avraam cu răbdare poartă

Batjocura lor toată şi ticăloşia.

El înaintea Domnului se roagă pentru ei.

Avva Avraam inima îşi păzeşte, îngenunchează cu inima, plînge în ea cu amar.

Nu precum oamenii judecă Dumnezeu,

Căci oamenii judecă doar ca să facă rău.

Ci-a oamenilor mîntuire Dumnezeu voieşte,

Mîntuirea lor, a tuturor:

A celui de nobilă viţă, ca şi a celui ce-i rob.

Avva Avraam întru Domnul trăieşte,

În El are nădejdea,

Pururi pre El slăvind.

Cugetare

Iertarea cu dragă inimă a insultelor, şi rugăciunea adusă pentru mîntuirea sufletelor celor ce fac rău, a fost dintotdeauna o caracteristică a sfinţilor creştini.

Căci ei văd că insultele adresate lor de către oameni nu de la oameni vin, ci de la diavolii şi patimile care îi stăpînesc pe ei.

Sfîntul Avraam din Smolensk a fost clevetit de cei invidioşii cei stăpîniţi de diavol la cneaz şi la episcop; acestora li s-a zis despre Sfîntul că este vrăjitor, înşelător şi prefăcut. Aceşti invidioşi, slugi ale satanei, nu doreau nimic mai puţin decît să obţină uciderea Sfîntului, prin ardere de viu. Cneazul şi episcopul i-au crezut pe slugoii satanei, şi 1-au surghiunit pe Avva Avraam din Smolensk, oprindu-1 desăvîrşit şi de la slujirea preoţească. În tot timpul cît a fost anchetat, Avva Avraam a avut pe buze, în cuget şi în inimă, rugăciunea Sfîntului întîi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Fapte 7: 60). De abia mai tîrziu s-a dovedit că toţi cei care îl acuzaseră pe Avva Avraam minţiseră diabolic. Constatînd acestea, cneazul, plin de mînie, a voit să-i pedepsească exemplar, iar episcopul a vrut să îi dea anatemei, dar Sfîntul Avraam 1-a rugat în genunchi şi cu lacrimi pe episcop să nu le facă aceasta. Sfîntul Avraam nu a voit să se întoarcă la mănăstirea lui, nici să se apropie de slujirea Sfîntului Altar, pîncă cînd Episcopul nu i-a iertat pe acei ticăloşi de la pedeapsa anatemei.

Luare aminte

Să luăm aminte la David şi la Saul, la cel dintîi, care dobîndise Duhul lui Dumnezeu, şi la cel de al doilea, care îl pierduse:

• La cum Saul se temea de David din pricina virtuţii lui, cu toate că David îi era plecat şi supus lui Saul în toate;
• La cum Saul 1-a răsplătit pe David cu viclenie, trimiţîntu-1 în războiul cu filistenii ca făcîndu-i o cinste, dar în fapt nădăjduind să fie omorît;
• La cum celui căzut de la Dumnezeu îi este totdeauna frică de cel credincios.

Predică

Despre Piatra Sionului, Cea din capul unghiului – „Pus-am în Sion o piatră, o piatră de încercare, piatra din capul unghiului, de mare preţ, bine pusă în temelie; cel care se va bizui pe ea, nu se va clătina!” (Isaia28: 16).

Fraţilor, Piatra aceasta minunată este însuşi Domnul, Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru lisus Hristos. Dacă Prorocul ar fi vorbit aici de o simplă piatră, el nu ar fi îndemnat poporul să creadă în ea sau să se bizuie pe ea, căci aceasta ar fi însemnat îndemn la idolatrie. Şi Prorocul Daniil grăieşte de o piatră care s-a tăiat dintr-un munte, şi a sfarîmat în bucăţi idolul cel mare, şi s-a prefăcut întrun munte măreţ care a umplut întreg pămîntul (Daniel 2: 34-35). La Prorocul Daniel, prorocia cu piatra se adresează păgînilor, pe cînd la Isaia, evreilor. Stăpînul Hristos este piatra pe care o pune Domnul în Sion: mai întîi, ca temelie la întreaga zidire a lui Dumnezeu, căci Hristos este Cuvîntul lui Dumnezeu şi înţelepciunea Lui; iar al doilea, ca temelie la începutul pregătirii poporului în vederea întîlnirii cu Dumnezeu – care este Legea Vechiului Testament; iar al treilea ca temelie a împlinirii vederii aievea a lui Dumnezeu -care este Legea Noului Testament.

Piatra cea din capul unghiului este piatra cea mai solidă şi mai tare a zidirii, căci ea întăreşte şi pecetluieşte legătura celorlalte pietre din zid, legînd între ei pereţii la unghiuri, legînd într-un tot indestructibil întregul corp al casei. Supunîndu-ne poruncilor lui Hristos în noi înşine, observăm că El este Piatra Unghiulară a fiinţei noastre, Care leagă între ele diferitele noastre însuşiri şi daruri duhovniceşti într-un tot coerent, care conlucrează armonic înspre un acelaşi scop: înspre împlinirea Legii lui Dumnezeu şi dobîndirea Împărăţiei Cerurilor.

Dacă facem efortul să observăm lucrarea Mîntuitorului Hristos de-a lungul istoriei omenirii, vedem că El este Piatra Unghiulară Care leagă la un loc Iudaismul şi păgînismul întru una şi singură Casă a lui Dumnezeu, care este Biserica lui Dumnezeu. Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decît cea pusă, care este lisus Hristos (I Corinteni 3: 11), zice Apostolul Noului Testament, în acord cu Prorocul Vechiului Testament. Oricine a crezut în Această Piatră a Mîntuirii nu a rămas ruşinat. Nici va fi vreodată ruşinat oricine va crede întru Ea. Căci această piatră este însuşi Piatra Hristos, piatră încercată, bine pusă în temelie, piatră nobilă şi de mar e preţ.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Piatra Mîntuirii noastre, întăreşte întru noi acea piatră sfîntă a Credinţei celei întru Tine, Unul Domnul şi Mîntuitorul nostru! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!