• Pomenirea Sfântului Mucenic Evplu
Sfîntul Evplu a fost diacon în Catania,
în insula Sicilia. Împăratul Diocleţian 1-a trimis pe comandantul roman
Pentagurus în Sicilia ca să-i extermine pe creştinii pe care îi va afla
acolo. Dar Pentagurus nu a găsit în Sicilia nici un creştin, căci
puţinii care se aflau s-au ascuns de la faţa prigonitorului şi nu s-au
dat pe faţă. Dar chiar şi aşa s-a găsit cineva care 1-a pîrît pe Evplu
că ia o carte şi merge la nişte creştini tăinuiţi cărora le citeşte din
ea. Cartea era Sfînta Evanghelie. Sfîntul Evplu a fost adus în scurt
timp înaintea curţii. Lui i-au atîrnat Sfînta Evanghelie de gît şi l-au aruncat în închisoare.
După ce 1-au ţinut închis şi înfometat timp de şapte zile, torţionarii
1-au scos pe Sfîntul să-1 tortureze în piaţa publică. Dar în timp ce îl
biciuiau cu sălbăticie folosind ştreanguri de fier, Sfîntul Evplu îşi
bătea joc de ei şi îi zicea ticălosului judecător: „O,
sărmane ignorant, au nu vezi că prin puterea Domnului şi Dumnezeului
meu această biciuire este pentru mine ca o pînză de păianjen? Dacă poţi,
găseşte nişte torturi mai sălbatice, căci acestea îmi sînt mie nişte
jucării”. După ce 1-au biciuit mult, torţionarii 1-au dus pe Sfînt la eşafod. Acolo Sfîntul Evplu a deschis Sfînta Evanghelie pe care o avea atîrnată la gît şi a citit poporului din ea din destul. Mulţi s-au convertit atunci la credinţa mîntuitoare a lui Hristos. Sfîntul Evplu a fost omorît prin decapitare la anul 304 şi s-a strămutat atunci la locaşurile împărăţiei Cerurilor. Sfintele lui moaşte odihnesc într-un sat din apropiere de Napoli, care se numeşte Vico della Batonia.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Susanna Fecioara şi a celor împreună cu dânsa
Susanna a fost fiica bresbiterului
Gabinus de la Roma, şi nepoata Papei Gaius, unchiul ei. Gaius şi Gabinus
au fost fraţi, născuţi dintr-o stirpe imperială, fiind înrudiţi cu
împăratul Diocleţian ce se afla la putere atunci. Împăratul Diocleţian
îl avea ca fiu adoptiv pe Maximian Galeriu, căruia voia să i-o dea de
soţie pe Susanna. Dar Susanna se făgăduise lui Hristos, ea nici nu voia să audă de căsătorie, şi mai ales de căsătoria cu un bărbat nebotezat. Claudius
şi Maximus, doi mari aristocraţi, au avut misiunea să facă presiuni
asupra Susannei prin care să obţină consimţămîntul ei de a se mărita cu
Galeriu, însă nu doar că misiunea lor a eşuat, ci ei chiar s-au
convertit amîndoi la Hristos împreună cu toată casa lor, sub influenţa
caracterului sfînt, puternic şi irezistibil al Susannei. În
culmea furiei, împăratul a poruncit călăilor să-i ridice pe Claudius şi
Maximus împreună cu toţi membrii familiilor lor şi să-i ducă la Ostia,
unde i-a ars pe toţi de vii, apoi le-a aruncat cenuşa în mare. Susanna a
fost decapitată în casa tatălui ei, preotul Gabinus. Soţia ticălosului
împărat, Serena, care în taină era creştină, a luat noaptea trupul
Muceniţei Susanna şi 1-a îngropat cu cinste. Papa Gaius a făcut biserică
din casa fratelui lui Preotul Gabinus şi a slujit acolo Jertfa Cea Fără
de Sînge, căci casă sfinţită era aceea, prin moartea Muceniţei Susanna,
ucisă acolo pentru Hristos. La scurt timp după uciderea Susannei, tatăl
ei, Presbiterul Gabinus şi unchiul ei, Papa Gaius, au fost şi ei
omorîţi pentru Hristos, încununîndu-se cu slava mucenicilor. Astfel
fiica Muceniţă Fecioară Susanna, tatăl mucenic Gabinus Presbiterul şi
unchiul mucenic Gaius, Papă al Romei, s-au încununat cu toţii cu
cununile muceniceşti ale veşnciei slave, în anii 295 şi 296 după
Hristos.
• Pomenirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Nifon, Patriarhul Constantinopolului
Sfîntul Nifon s-a născut în Grecia. El
s-a tuns monah încă din tinereţile lui, vieţuind întru toate sfintele
nevoinţe, pînă cînd în cele din urmă a ajuns la Sfîntul Munte Athos pe
care mult 1-a dorit. El s-a nevoit în mai multe mănăstiri din Sfîntul
Munte, dar cel mai mult în Mănăstirile Vatopedi şi Dionisiu. El a fost foarte iubit de toţi Părinţii Atoniţi, atît pentru virtuţile lui rare, cît şi pentru neobişnuita şi marea lui blîndeţe.
El a fost sfinţit episcop al Tesalonicului în pofida voinţei lui, iar
apoi, doi ani mai tîrziu, pe cînd s-a aflat la Constantinopol pentru
nevoi ale eparhiei, a fost înscăunat acolo Patriarh al Slăvitei Cetăţi,
care nu avea întîistătător. Mai către sfîrşit sultanul turcesc 1-a
surghiunit pe Sfintul Nifon la Jedrene, unde el a vieţuit ceva timp.
Apoi Radu, domnitorul Ţării Româneşti, 1-a cerut pe Sfintul Nifon de la
sultan, spre a-1 avea păstor poporului din ţara lui. Dar din pricina
nelegiuirilor lui Radu Sfîntul Nifon a părăsit Valahia şi s-a întors în
Sfîntul Munte Atos, la Mînăstirea Dionisiu. Acolo el s-a nevoit aspru
pînă cînd a ajuns întru al nouăzecilea an al vieţii sale, şi s-a
înfăţişat înaintea Domnului lisus Hristos, în împărăţia Cerurilor. Sfîntul Nifon este alcătuitorul rugăciunii de dezlegare care se citeşte la Slujba Înmormîntării.
• Pomenirea Sfinţilor Preacuvioşi Vasile şi Theodor de la Mănăstirea Peşterilor din Kiev
Atît Sfîntul Vasile cît şi Sfîntul Theodor au murit de morţi năprasnice, cauzate de hulpavul cneaz Istislav, la anul 1098. Hagiografia
Sfîntului Theodor este cu deosebire instructivă, din ea văzîndu-se cît
de cumplit îl tiranizează pe om patima iubirii de arginţi. Sfîntul
Theodor fusese în lume un bărbat extraordinar de bogat, dar acele
bogăţii imense el le împărţise săracilor şi se tunsese monah voind să-şi
închine viaţa desăvîrşit lui Dumnezeu. După aceea însă lui a început să
îi pară rău după bogăţiile lui, începînd să fie chinuit cumplit de
demoni, din această pricină. De chinul acesta el s-a izbăvit prin
rugăciunile şi cu ajutorul Sfîntului Preacuvios Vasile.
Cântare de laudă la Sfânta Muceniţă Susanna Fecioara
Răsăditu-sa într-al Romei pămînt vlăstar sfînt,
Şi cultivat cu iubire,
El a crescut minunat şi minunat a-nflorit:
Inima sfintei fecioare Susanna plină a fost
De cereasca mireasmă.
Al pămîntului întuneric de ea nu s-a putut atinge,
Şi răul lumii nu o a putut pleca.
Susanna, vlăstarul cel sfînt,
Luminată a fost de Dumnezeiescul Duh.
Ea Mireasa lui Hristos a fost,
Ea căsătoria cu lutul, chiar împărătesc, o a dispreţuit.
Mîniatu-s-a împăratul, ameninţări aruncînd,
Strigîndu-şi răzbunarea ce o va-mplini grabnic.
Dar Susanna nu s-a clintit, urechile şi-a închis,
Mintea ei liniştită la Dumnezeu ridica.
Inima ei luminată a fost,
Locaş închinat lui Hristos.
Pre ale ei rude desăvîrşit le-a uimit,
Şi ele cu toată casa lor minunat la Hristos au venit.
Ei cu toţii Botezul Sfînt au luat,
Şi cu el, Mucenicia lui Hristos.
Împăratul şi-a ridicat mîna plină de sînge
Şi cu ea ucis-a şi pe Susanna.
Dar uciderile sînt un nimic
Sufletelor celor întărite în credinţă.
Capul Susannei s-a rostogolit la pămînt,
Iar al ei suflet răpitu-s-a la Cer.
În ceruri Susanna stă curată şi dreaptă înaintea Mirelui ei Hristos.
Si, apropiindu-se, unul din slujitori a zis: "Este, aici, in cetate, un om, anume Evplu, care poarta cu sine o carte. El strabate ulitele si casele, vorbind de Dumnezeu crestinilor." Ca Sfantul era diacon si purta cu sine Cartea Evangheliei, din care citea poporului minunile lui Hristos, si-l invata sa creada intru El. Acestea auzind, dregatorul a trimis sa-l prinda si sa-l aduca legat, inaintea sa. Si a fost gasit intr-o casa saraca, citind din Sfanta Evanghelie, si invatand pe cei ce-l ascultau. Deci, a fost cercetat de Calvisian, iar Sfantul, nelepadandu-se de Hristos, a fost legat, mai intai, cu mainile si picioarele de genunchi. Dupa aceea a fost spanzurat pe un lemn si a fost strujit cu gheare de fier. Deci, a auzit glas din cer, zicandu-i: "Fii tare Evplu, ca hainele cele adevarate iti sunt gatite tie." A poruncit, atunci, dregatorul sa-i zdrobeasca falcile, pulpele si gleznele cu ciocane de fier si l-au aruncat in temnita, cu Evanghelia legata de grumaji, poruncind ca sapte zile sa nu i se dea nici paine nici apa. Si aici, facand rugaciune, a izvorat apa. Deci, iarasi, scotandu-l la intrebare si ramanand statornic in credinta, i-au patruns urechile cu tepuse de fier inrosite in foc si i s-a taiat capul.
Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Nifon, patriarhul Constantinopolului (+1508).
Deci, fericitul Nifon, intarit cu rugaciunile dascalilor sai, a zburat, ca un vultur, la muntele Athos. Acolo, cercetand mai multe manastiri, schituri, pesteri si chilii pustnicesti, s-a asezat, in cele din urma, la manastirea Dionisiou. A petrecut foarte multa vreme fericitul Nifon in aceasta manastire, ostenindu-se cu scrierea cartilor sfinte. Afland de evlavia si de intelepciunea lui, clerul si credinciosii din Tesalonic, l-au ales mitropolit. Si a pastorit, cu vrednicie, invatand si intarind in dreapta credinta pe credinciosii sai, tulburati de zvonurile unirii mincinoase de la Florenta (1439). La anul 1484, mitropolitul a luat parte la un sinod, tinut in Constantinopol, osandind sinodul de la Florenta. La anul 1486, mitropolitul Nifon s-a invrednicit a fi ales patriarh de Constantinopol. Dar erau vremuri deosebit de grele, ca, de la cucereirea Constantinopolului (1453), turcii se amestecau necontenit in treburile Bisericii Ortodoxe, de aceea si pastoria Sfntului Nifon a fost zbuciumata. A fost alungat din scaun si, iarasi, chemat, la cererea credinciosilor, iar, pe la 1498, a fost surghiunit la Adrianopole.
In aceasta cetate, l-a aflat voievodul Munteniei, Radu cel Mare, in anul 1508, pe cand se intorcea de la Constantinopol, spre tara, si l-a induplecat sa vina sa faca randuiala in Biserica Munteniei. Deci, indata ce a sosit in Tara Romaneasca, Sfantul a adunat in sobor egumenii si boierii tarii si, asa, s-au intemeiat episcopiile de la Ramnic si de la Buzau, iar Sfantul Nifon a sfintit pe cei doi episcopi. Nu a trecut, insa, multa vreme si Sfantul Nifon nu s-a mai putut bucura de buna randuiala ce facuse, caci voievodul insusi a savarsit o nelegiuire, casatorind pe o sora a sa, cu un boier, Bogdan cu numele, care avea, in Moldova, de unde venise, sotie si copii. Sfantul Nifon nu putea incuviinta o asemenea casatorie si a ramas neinduplecat, la cererea voievodului. Dupa putina vreme, a plecat din Tara Romaneasca, luand drumul Sfantului Munte, asezandu-se mai intai, la manastirea Dionisiou. Aici, ajungand la varsta de 90 de ani, si-a dar fericitul lui suflet in mainile lui Dumnezeu la 11 august 1508.
Dupa sapte ani, Neagoe Basarab, noul Domn, a trimis pe oamenii lui la manastirea Dionisiou si, cu incuviintarea monahilor de acolo, dezgropand moastele Sfantului Nifon, l-au pus intr-un sicriu de lemn si l-au adus in tara. Cu mare alai, s-au asezat ele deasupra mormantului lui Radu cel Mare, la manastirea Dealul, ctitoria lui Radu, ca, astfel, Sfantul sa ierte greseala raposatului voievod.
Apoi, voievodul Neagoe a dat porunca sa fie puse sfintele moaste intr-o racla de argint, poleita cu aur si pietre scumpe si sa le aduca inapoi, la Sfantul Munte. Dar, vazand fratii monahi, din acea manastire, adanca evlavie a voievodului Neagoe, i-au daruit lui capul Sfantului si o mana. Iar, zidind biserica sa de la Arges, voievodul Neagoe le-a asezat in frumoasa lui ctitorie.
Dar nu se cade sa trecem sub tacere si a doua minune, care s-a facut cu aceasta icoana. Ca, navalind persii, in zilele imparatului Heraclius (610-641), calugaritele manastirii, temandu-se ca nu cumva sa le robeasca si pe ele, au luat cinstitul chip si s-au dus la Constantinopol, unde au primit o manastire, de la Serghie, patriarhul. Si, afland de aceasta sfanta si nefacuta de mana icoana, patriarhul a luat-o, fara voia calugaritelor. Insa, intr-acele zile, i-au venit multe necazuri, de la imparat, asupra lui si multe tulburari pentru Biserica. Deci, mirandu-se mult de aceasta, a vazut noaptea, in vis un om infricosator, care sta deasupra lui si-i zicea: "Intoarce, cat mai de graba, manastirii ceea ce ai luat, pe nedrept." Si, daca s-a sculat, sta si se gandea si, chemand pe slujitorii lui, i-a intrebat: "Ce sunt aceste necazuri si pentru care pricina patimesc eu acestea? Si ce este acest vis? Ca eu nu stiu sa fi luat cuiva ceva?" Iar ei i-au zis: "Nu baga in seama unele ca acestea, stapane, ca n-ai napastuit, niciodata, pe nimeni, iar necazurile si nalucirile acestea sunt din lucrare draceasca." Deci, cand s-a facut noapte, iarasi, i s-a aratat acel infricosator om, care i-a zis: "Intoarce, cat mai curand, ceea ce ai luat calugaritelor, de la manastirea Inaltarii. Oare, nu stii ca ele sunt straine si fara de mangaiere, ca au venit din alta parte?" Deci, desteptandu-se a zis catre eclesiarhul lui: "Frate, cand ai luat chipul Stapanului, de la calugarite, cum li s-a parut lor aceasta?" Iar el a zis: "Le-a fost foarte greu, parinte si, de ar fi putut, ne-ar fi certat." Atunci, a priceput patriarhul si s-a umilit pe sine si, degraba, cu multa cinste, a trimis sfantul chip la manastirea calugaritelor, in ziua de 29 a lui decembrie. Si s-au potolit bantuielile si necazurile patriarhului. Si, daca au luat sfantul chip, s-au bucurat si calugaritele.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie cel Mare
Drept aceea, sa nu-L cunoasteti pe Domnul numai pe jumatate. Cel ce face sa rasara soarele, Acela osandeste si la pierderea vederii. Cel ce da ploaie, Acela ploua si cu foc. Acelea, de mai inainte sunt semnele bunatatii, acestea, semnele dreptatii. Pentru acelea, sa-L iubim, pentru acestea, sa ne temem.
Iar, dupa invartosata si nepocaita inima a ta, iti aduni, tie insuti, manie pentru ziua maniei. Ca nu pot sa se mantuiasca cei ce nu fac fapte bune, dupa poruncile lui Dumnezeu. Iar, a trece cu vederea ceva din cele poruncite, nu este fara de primejdie. Amara este carmuirea, fiindca ea ne aseaza pe noi, ca pe niste judecatori ai intemeietorilor legii, ca, pe unii, sa-i randuim dupa lege, iar, pe altii, sa-i slobozim. Adauga, la grija ta, si sfatul acesta de obste, trairea nevoitorilor Ortodoxiei, pe care o cinstim, ca pe o ajutatoare la pazirea poruncilor Evangheliei, ca sa nu piarda nimic din cele poruncite.
Caci, se cade, ca desavarsit sa fie omul lui Dumnezeu, precum este scris, ca, prin toate poruncile, sa se desavarseasca masura cresterii lui Hristos in noi. Drept aceea, si in dumnezeiasca Lege scrie: Desi vita cea vatamata este curata, nu este, insa, primita ca jertfa lui Dumnezeu. Deci, numai cu osteneala se va afla masura implinirii, dupa fagaduinta Domnului nostru Iisus Hristos, prin invatatura si povatuirea Sfantului Duh. Asa, si noua, asemenea, nevointa ne trebuie, cand ne lenevim, spre indreptare si petrecem, fara stradanii, la pazirea celor date noua, spre implinire. Drept aceea, a zis Domnul: "Cuvantul pe care L-am grait, acela va va judeca pe voi in ziua cea de apoi." Ca sluga, care nu stie voia stapanului sau, si face celei vrednice de bataie, se va bate mai putin, dar cel ce a stiut si n-a facut, acela se va bate mult. Sa ne sarguim, deci, acum, spre lucrarea cuvantului celui fara de prihana, ca roditoare sa ne fie noua invatatura. Si, asa, luand aminte cu trezire la cele graite in Scripturi, sa ne sarguim a scoate la lucrare si sporire dumnezeiestile cuvinte. Ca nu stim in care zi sau ceas va veni Domnul nostru.
Sinaxar 11 August
În aceasta luna, în ziua a unsprezecea,
pomenirea Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintele nostru Nifon,
arhiepiscopul Constantinopolului, care a pustnicit în sfânta Manastire
Dionisiu din sfântul Munte Athos, în anii de la Hristos 1460.
Acest
Sfânt Nifon s-a nascut în Tesalonic din parinti binecredinciosi si de
bun neam: mama lui, Maria, era din aceasta cetate, iar tatal sau,
Daniel, se tragea din Dalmatia. Asezati în Tesalonic, parintii sfântului
au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae si Maria. Dupa moartea tatalui,
fiul cel mare, Dimitrie, a fost luat la curtea domnitorului
Tesalonicului, iar cel de al II-lea, Nicolae, a fost dat la învatatura
cartilor sfinte, dovedind multa silinta, încât la vârsta de 12 ani stia
toata rânduiala slujbelor bisericesti, se îndeletnicea cu citirea
sfintelor carti si dorea sa-si adânceasca cunostintele. Pentru aceasta,
curând, fara stirea dascalului si a maicii sale, a urmat pe un monah
învatat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a ramas alaturi de
vestitul pustnic Antonie, care nu dupa multa vreme l-a tuns în
calugarie, dându-i numele Nifon.Dupa moartea pustnicului Antonie, calugarul Nifon, plin fiind de râvna învataturii si auzind ca în cetatea Iarda este un dascal foarte învatat, numit Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, dupa luarea Constantinopolului de catre turci la 1453, dascalul Zaharia a fost hirotonit episcop, calugarul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Athos, asezându-se la început în Mânastirea Pantelimon. Însa dupa o vreme s-a mutat în pestera Krughi, unde a pustnicit, desavârsindu-se în învataturile sfinte.
De acolo a fost chemat de întâistatatorul Lavrei celei mari a Sf. Atanasie ca dascal. Dupa multa vreme, cunoscând ca în Mânastirea Dionisiu, cu hramul Sfântului înaintemergator si Botezator Ioan, se afla multi îmbunatatiti monahi, s-a mutat acolo, unde a îmbracat îngerescul chip al schimniciei si a fost hirotesit, dupa canoane, citet si ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon si ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovnicesti, cu privegherile, cu rugaciunea si cu dragostea fata de toti, Sf. Nifon a ajuns curând a fi în adevar luminator nu numai al Mânastirii Dionisiu ci si al întregului Sfânt Munte Athos, încât puterea întelepciunii lui ajunsese vestita si în cetatea Tesalonicului.
De aceea, dupa moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicului, soborul episcopilor si al clericilor alesera ca mitropolit al Tesalonicului pe Sfântul Nifon, care cu toata împotrivirea lui a trebuit sa primeasca. Aici Sfântul Nifon a propovaduit prin alese cuvinte dogmele Bisericii si îndemna pe cei bogati sa ajute pe cei neputinciosi si pe cei bolnavi, de care sfântul purta deosebita grija, chiar daca erau de alta lege, Vestea despre puterea cuvântului si despre faptele Sfântului Nifon s-a raspândit atât de repe-de si de departe, încât când, dupa doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon a fost facut patriarh al Constantinopolului si a toata lumea. Însa nu dupa multa vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea împarateasca din Patriarhie la Mânastirea Sozopoli. Dar dupa doi ani a fost din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însa dupa scurta vreme, la uneltirile unora, împaratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea Adrianopol, unde petrecea pazit de ostasi.
Vestea despre Sfântul Nifon s-a raspândit pâna departe, încât, auzind cele despre sfântul, domnitorul Tarii Românesti, Radu cel Mare (1496-1508) dorind sa-l vada, a capatat, aflându-se la Constantinopol pentru plata tributului, învoirea înaltei Porti sa viziteze pe Sfântul Nifon la Adrianopol. Fiind în fata sfântului, domnitorul Radu cel Mare grai: "Eu, Stapâne Sfintite, doream foarte mult sa ma învrednicesc a vedea fericita ta fata. Slava lui Dumnezeu ca m-am învrednicit a dobândi aceasta astazi; sunt mâhnit însa de ispitirile ce patimesti". Sfântul Nifon îi raspunse: "Preastralucite Domn, prin multe necazuri ni se cade noua sa intram în împaratia cerurilor, caci zice Domnul ca se cade sa suferim primejdiile acestei vieti cu bucurie". Acestea si altele asemenea auzind domnitorul Radu cel Mare zise: "Ma rog Arhieriei tale sa vii în Tara Româneasca sa ne înveti pe noi, caci cu totul suntem lipsiti de duhovniceasca învatatura si de pastor învatator; acolo te vei odihni si toti te vor primi cu bucurie. Da-mi cuvântul si voi mijloci la Poarta a ti se da voie". Si, sfântul învoindu-se, l-a luat domnitorul Radu cel Mare cu sine si l-a dus în Tara Româneasca, la anul 1504, unde toti l-au primit ca pe un Apostol al lui Dumnezeu. Atunci domnitorul Radu i-a zis:
"Te avem pe tine povatuitor si pastor al nostru, ca sa ne povatuiesti pe noi pe calea mântuirii, si sa ai stapânire asupra lucrurilor bisericesti, si orice vei porunci, se va face". "Ma rog, raspunse Sf. Nifon, ca orice voi face spre îndreptare sa primiti cu bucurie; iar însuti de vei gresi, sa primesti duhovniceasca mea sfatuire, pentru ca daca poporul va vedea ca domnul tarii primeste îndreptare de pocainta, si el cu înlesnire se va îndrepta; si, dimpotriva, daca domnul tarii va calca legile si va defaima sfintele canoane, atunci se va face tuturor mare cadere". Apoi preaînteleptul Nifon a poruncit sa se adune în sobor toti preotii, egumenii manastirilor si boierii divanului domnesc, carora le-a vorbit îndemnându-i la faptele cele bune. Iar puterea cuvântului sau si întelepciunea sa cea mare atât au miscat inimile celor de fata încât toti au primit învatatura cu bucurie si au hotarât a-si îndrepta naravurile. Dupa aceea Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, carora le-a dat toate rânduielile treptei lor de episcopi, sfatuindu-i sa se îngrijeasca de turma lui Hristos.
În vremea aceea un boier din Moldova, rau naravit si facând multe rele, a fugit din tara Moldovei în Tara Româneasca cu femeia si cu copiii sai. Aici, împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a voit sa-si ia alta sotie, pe sora domnitorului Radu cel Mare, care, cu toate ca stia ca acela este însurat, s-a învoit la aceasta, nesocotind legile parintilor sai si canoanele Bisericii. Aflând una ca aceasta, din plângerea femeii dintâi a aceluia, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean si cu blândete l-a sfatuit sa lase femeia cea luata fara lege si sa se întoarca la sotia sa cea dupa lege. Boierul moldovean a mers si s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, cautând sa-l întarâte a izgoni pe Sfântul din Tara Româneasca. Atunci Sfântul Nifon, netemându-se de amenintari, s-a dus la domnitor si, aratându-i scrisoarea femeii celei dupa lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiasca si i-a aratat ca nu se cade sa defaime cele rânduite de dumnezeiestile canoane. Dar domnitorul Radu cel Mare, lasând la o parte evlavia ce aratase mai înainte, s-a pornit cu salbaticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l ca a calcat predaniile si rânduielile tarii si poruncindu-i sa plece din Tara Româneasca.
Atunci Sfântul Nifon a mers la biserica, unde a poruncit sa se strânga tot poporul, pe care învatându-l îndestul, s-a îmbracat în vesmintele arhieresti si a afurisit atât pe boierul moldovean cel fara de lege cât si pe cei ce îl ajutasera la savârsirea acelei faradelegi. Apoi a proorocit câte aveau sa se întâmple Tarii Românesti si cum au sa moara de moartea cea rea si domnitorul Radu cel Mare si boierul moldovean, sfârsindu-se în faradelegea lor. Dupa aceea asezând vesmintele arhieresti pe sfânta masa a iesit din biserica.
Auzind acestea domnitorul Radu cel Mare a dat porunca în tot orasul ca nimeni sa nu socoteasca pe Sfântul Nifon ca arhiereu si nici sa-i dea cinste si cautare; caci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa sa îsi va pierde viata, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sf. Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o cascioara mica, unde un fiu duhovnicesc al sau, Neagoe, din familia Basarabestilor, îl hranea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget si temându-se a nu veni asupra lui vreun rau pentru aceasta fapta, a mijlocit sa fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul si-a cerut iertare prin fagaduinti de multe daruri. Sfântul însa cunoscând viclesugul domnitorului nu i-a dat iertare si a plecat de la el repetând aceeasi proorocie ce rostise în biserica.
Plecând din Tara Româneasca, Sfântul Nifon s-a dus împreuna cu doi ucenici ai sai, Macarie si Ioasaf, mai întâi în Macedonia, apoi în Pelotonia, si de acolo în Sfântul Munte Athos, la Mânastirea Vatoped, unde a fost primit cu multa evlavie. Iar din Mânastirea Vatoped, Sfântul Nifon a trecut ca un necunoscut în Mânastirea Dionisiu, unde s-a supus la cele mai de rând ascultari, nefiind cunoscut de fratii din mânastire decât târziu prin aratare îngereasca. Si facând multe minuni Sfântul Nifon si-a dat obstescul sfârsit în Mânastirea Dionisiu, la 11 august 1508.
Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu de spovedanie al Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Athos o delegatie ca sa aduca în Tara Româneasca moastele Sfântului Nifon "ca sa curateasca greseala Radului si a altora, care facuse rau sfintiei sale". Dezgropând trupul Sfântului Nifon si asezându-l în cosciug de lemn, delegatia trimisa de Neagoe Basarab, împreuna cu câtiva calugari din Mânastirea Dionisiu si cu mitropolitul Neofit de Anchialos, l-au adus în Tara Româneasca, unde l-au dus cu alai mare la Mânastirea Dealului si l-au asezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. În tot timpul noptii în Mânastirea Dealului s-au facut rugaciuni pentru iertarea pacatelor domnitorului Radu cel Mare; iar în revarsatul zorilor Neagoe Voda, care era partas la rugaciune a vazut în atipeala iertarea lui Radu Voda.
Dupa ce au fost tinute mai multe zile pentru închinarea poporului, moastele Sf. Nifon au fost asezate în sicriu de argint poleit cu aur si înfrumusetat cu pietre scumpe si cu smalt si înapoiate la Mânastirea Dionisiu din Sf. Munte Athos. Calugarii de la Mânastirea Dionisiu au daruit cu bucurie lui Neagoe Basarab capul si o mâna din moastele Sfântului Nifon, care au fost asezate în Mânastirea zidita de Neagoe Basarab la Curtea de Arges.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Evplu diaconul.
Acest sfânt a trait în zilele împaratului Diocletian si era de neam
din cetatea Catania, din Eparhia Siciliei. Fiind el pârât la
guvernatorul Calvisian ca este crestin, si nevoind a se lepada de
Hristos a fost supus la nesfârsite si grele chinuri, dupa care,
taindu-i-se capul si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii cinstitei si
înfrumusetatei case si dumnezeiesti biserici a Preasfintei Stapânei
noastre Nascatoarei de Dumnezeu, numita Eleusa.
Tot în aceasta zi, pomenirea Icoanei celei nefacuta de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În zilele binecredinciosului împarat Tiberie, la anii 576, s-a facut
minune mare. O femeie, anume Maria, iubitoare de Hristos si patriciana
cu vrednicia, fiind vaduva, a cazut într-o boala grea si fara de leac;
si deznadajduindu-se de tot ajutorul omenesc, se lasa în nadejdea
Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci punând întru sine bun
gând, a trimis catre preotii cei ce slujeau sfintei Icoane împaratesti
si nefacuta de mâna a Domnului, rugându-i sa mearga la dânsa. Si venind
ei, ea cazu la picioarele lor, zicând: "Va rog sfintiti parinti, de
vreme ce Dumnezeu pentru pacatele mele a vrut sa ma chinuiesc de aceasta
boala grea de moarte, voiesc si doresc eu, ticaloasa si nevrednica, ca
prin rugaciunile voastre sa primesc sfânta Icoana a Domnului nostru în
saraca mea casuta 40 de zile, ca doara printr-însa va face Domnul mila
cu mine". Si preotii, stiindu-i viata si duhovniceasca ei asezare, i-au
adus Sf. Icoana. Si deschizând ei cutia în care se afla Icoana, îndata a
cazut si s-a închinat femeia si a sarutat-o; si luând o pânza de bumbac
pe masura Sf. icoane, a pus-o deasupra Icoanei; si bagând-o într-un
scrin curat, a închis-o; si asezând-o în paraclisul casei sale, îi facea
stralucita lumina de faclii aprinse, slujind liturghie pâna la 40 de
zile. Si daca se plinira acele 40 de zile, au început a se întari
durerile femeii, de erau de nesuferit, încât nici din pat nu putea sa se
ridice, si strigând pe o slujnica pe care o stia ca este mai curata, îi
zise: "Adu cutia sfintei Icoane ca sa ma închin, doara voi gasi putina
odihna de durerile acestea mari".Si aceea mergând în paraclis, vazu minune mare si înfricosatoare si preamarita: o vapaie de foc mare iesea din acea cutie, de se suia pâna în podul casei, si cuprinzând tot jertfelnicul, se pogora pâna la fata pamântului, nestricând cu nimic jertfelnicul. Slujnica îngrozindu-se, a cazut jos; si alergând alta, spuse stapânei sale, iar aceasta înfricosându-se foarte s-a pogorât din pat si mergând cu mare greutate în paraclis si vazând vapaia cea de foc, a strigat: "Doamne miluieste". Dupa aceea a trimis si a adus degrab pe slujitorii sfintei Icoane, cu care a venit si popor mult, si vazând toti minunea se minunara, caci se suia si se pogora vapaia ca o vetreala de corabie ce se umfla de vânt tare, si au strigat toti multa vreme: "Doamne miluieste". Si facându-se rugaciune de catre preoti s-a potolit vapaia, si deschizând cutia au aflat sfânta Icoana împarateasca si nefacuta de mâini, neatinsa de foc.
Luând si pânza cea de bumbac pe care o pusese patriciana deasupra Icoanei, au aflat pe ea alt chip nefacut de mâna, asemenea chipului celui dintâi. Si slavind toti pe Dumnezeu si sarutându-L îl pusera deasupra durerilor femeii si îndata o lasara durerile si boala si s-a tamaduit femeia si facându-se sanatoasa desavârsit s-a sculat si a slavit pe Dumnezeu cu toti câti venisera acolo cu preotii.
Dupa câtiva ani acea cinstita femeie, de vreme ce mai înainte îsi cunoscuse mutarea ei din viata aceasta, ca ceea ce era vas ales, a purtat grija ca sa daruiasca acel preasfânt chip la o mânastire de calugarite ce se afla la Melitina, în Armenia, cu hramul înaltarea Domnului. Si iata, ca si cum s-ar fi dat veste, a sosit acolo la Constantinopol Dometian, arhiepiscopul Melitinei, varul împaratului Mauriciu, împreuna cu cei mai de cinste ai acelei cetati; deci, aflând patriciana a dat sfântul chip în mâna arhiepiscopului spunându-i gândul ei de a-L trimite la Melitina.
Însa nu se cade sa trecem sub tacere si a doua minune ce s-a facut. În timpul navalirii persilor, în zilele împaratului Iraclie, temându-se calugaritele mânastirii ca nu cumva sa le robeasca si pe ele, s-au dus la Constantinopol. Si fiindca erau de bun neam au cerut o mânastire de la Serghie patriarhul, care aflând despre aceasta sfânta si nefacuta de mâna Icoana, a luat-o fara voia calugaritelor. Însa în acele zile, i-au venit multe scârbe asupra-i, necazuri si mânie de la împarati asupra lui, si tulburari multe în Biserica. Si stând la multa mirare pentru acestea, a vazut noaptea în vis pe un om înfricosator ce sta deasupra lui si-i zicea: "Întoarce înapoi cât mai degrab mânastirii ceea ce ai luat fara dreptate". Iar daca s-a trezit sta de gândea, si chemând pe cei ce erau ai lui i-a întrebat: "Ce sunt aceste necazuri si pentru care pricina le patimesc? Mai ales ca si asta noapte am vazut un om înfricosator care-mi zicea: "Întoarce cât mai curând mânastirii ceea ce ai luat fara dreptate; iar eu nu stiu de am luat cuiva ceva". Iar ei zisera: "Nu baga în seama unele ca acestea, stapâne, ca n-ai napastuit niciodata pe nimeni; iar necazurile si nalucirile acestea sunt din lucrarea diavoleasca". Dar când s-a facut noapte iarasi i s-a aratat omul acela si îi zise rastit: "Întoarce cât mai curând ceea ce ai luat calugaritelor de la Mânastirea Înaltarii; oare, nu stii ca sunt straine si fara de mângâiere caci au venit din alta parte?" Dupa aceea trezindu-se, zise catre eclesiarhul lui: "Frate, când ai luat chipul împaratesc de la calugarite, cum le-a parut?" Iar acela zise: "Foarte greu, parinte; si de ar fi putut ne-ar fi facut certare". Atunci a priceput patriarhul si s-a dosadit pe sine si degrab cu multa cinste a trimis sfântul chip la mânastirea calugaritelor în 29 ale lui decembrie. Si s-au potolit bântuielile si necazurile patriarhului si s-au bucurat calugaritele daca au primit acel sfânt chip al Domnului.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie si Gaian, care s-au savârsit prin foc.
Se face soborul lor la locasul sfintilor si maritilor doctori fara de arginti Cosma si Damian.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru acesta zi, invatatura a Sfantului Efrem, despre
folosul sufletesc.
Cugetare
Cînd omul începe să pornească în viaţă pe căile dreptăţii, atunci el nu mai are voie să păşească decît pe ele, cu amîndouă picioarele, iar nu cu unul pe calea dreptăţii, iar cu celălalt pe a nedreptăţii.
Căci astfel a grăit Dumnezeu prin gura
prorocului despre drepţii care lucrează şi fărădelege: „Dar şi dreptul,
dacă se va abate de la dreptatea sa şi se va purta cu nedreptate şi va
face toate acele ticăloşii pe care le face nelegiuitul, va fi el oare
viu? Toate faptele lui bune, pe care le va fi făcut, nu se vor pomeni,
ci pentru nelegiuirea sa, pe care va fi facut-o, şi pentru păcatele
sale, pe care le-a săvîrşit, va muri” (Iezechiel 18: 24).
Domnitorul român Radu a fost un bărbat drept, şi multe fapte bune a făcut. El 1-a scos pe Sfîntul Nifon din surghiunul de la Jedrene şi 1-a adus în Ţara Românească, punîndu-1 Arhiepiscop al Bucureştilor. Dar pe neaşteptate Radu a comis o nelegiuire: el a dat-o pe sora lui de soţie ticălosului domnitor Bogdan al Moldovei, cîtă vreme soţia legitimă a acestuia din urmă era încă în viaţă. Radu nu a voit să audă de mustrarea cea dreaptă a Sfîntului Arhiepiscop Nifon. Nifon atunci i-a prorocit lui Radu că rău va pieri, 1-a dat anatemei despărţindu-1 de Biserică şi a lăsat şi Bucureştii, retrăgîndu-se în Sfîntul Munte. La scurt timp după aceea toată Ţara Românească a fost lovită cu secetă şi cu foamete, iar Radu a căzut într-o cumplită şi incurabilă boală, de la care i s-a umplut de răni tot trupul; iar din cauza acestor răni purulente şi rău mirositoare nimeni nu se putea apropia de el. După ce a murit în felul acesta oribil şi după ce 1-au îngropat, mormîntul lui s-a cutremurat timp de trei zile, aşa cum s-a întîmplat şi cu mormîntul nelegiuitei Eudoxia, prigonitoarea şi ucigaşa Sfîntului Ioan Gură de Aur.
Luare aminte
Să luăm aminte la îndărătnicul popor al lui Israel (I Regi 8):
- La cum evreii i-au cerut lui Samuel să le pună lor rege;
- La cum Samuel i-a certat pentru aceasta în Numele Domnului, Care a zis că El este singurul Domn şi Rege al lui Israel;
- La cum îndărătnicul popor nu a voit să audă de aceasta, respingînd voinţa lui Dumnezeu şi sfatul lui Samuel.
Predică
Despre urâţenie, însoțitoarea păcatului
– „Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, şi în loc de
cingători, frînghie, în loc de cîrlionţi făcuţi cu fierul, pleşuvie, în
loc de veşmînt preţios, zdrenţe, şi în loc de frumuseţe, pecete de
robie” (Isaia 3: 24).
Aceste cuvinte Sfîntul Proroc Isaia le-a
rostit la adresa femeilor celor extravagante şi îndărătnice, la adresa
fiicelor Sionului care se înfumuraseră: „Pentru că fiicele Sionului sînt
atît de mîndre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri obraznice, cu
paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor, Domnul va pleşuvi
creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor”
(Isaia 3: 16). Dar oare ce a determinat asemenea mîndrie la fiicele Sionului, adică la femeile evreice? Oare virtutea lor?
Dar o virtute mare nu a făcut niciodată pe nimeni mîndru, căci ea tocmai că este şi un remediu împotriva mîndriei.
Oare să fi fost aceste femei pline de mîndrie din pricina marii prosperităţi şi stabilităţi economice a ţării lor?
Nu, dimpotrivă, căci aici prorocul tocmai că prezice pieirea iminentă a ţării, robia poporului şi distrugerea statului evreu.
El arată şi cauzele acestei pieiri:
extravaganţa vestimentară deşuchiată, vanitatea cea găunoasă, şi
încăpăţînarea dobitoacă a femeilor sînt cauzele principale ale iminentei
distrugeri şi robii. Dar oare ce le făcea pe acestea să fie atît de mîndre şi pline de obrăznicie?
Tocmai că toate podoabele, adică inelele, sorii şi luniţele, cerceii, brăţările şi vălurile, cununile, lănţişoarele şi cingătorile, miresmele, talismanele, verigile de nas, veşmintele de sărbătoare, mantiile, şalurile, pungile, oglinzile, pînzeturile subţiri, turbanele şi tunicile (Isaia 3: 18-23). Iată, toate acestea le umpleau atunci de mîndrie pe femeile din Israel.
Toate
acestea sînt în acelaşi timp şi expresia prostiei tîmpe a acestei
mîndrii, a cărei cauză mai adîncă este perversitatea sufletului.
Căci din perversitatea sufletului se naşte mîndria, tot melanjul de culori şi forme cu care se împodobesc femeile nefiind decît expresia vizibilă şi evidentă a mîndriei lor prosteşti. Şi ce se alege din toate acestea pînă la urmă? Duhoare, frînghie, pleşuvie, zdrenţe, şi putreziciune.
Toate acestea se şi întîmplă cînd poporul
este luat în robie. Căci aşa se şi întîmplă, după o regulă care nu dă
greş: atunci cînd sufletul este robit de trup, tot omul devine sclav al
unui duman străin, exterior lui. Aşa se şi întîmplă atunci cînd duşmanul
cel de neocolit al trupurilor noastre, moartea, se înstăpîneşte peste
noi.
Parfumurile nu vor ajuta în mormînt, căci acolo este împărăţia grelei duhori. Nici va mai avea nevoie scheletul descărnat al trupului nostru de vreo cingătoare frumoasă sau podoabă de aur, iar craniul va fi cu totul pleşuv. Frumuseţea pe care a avut-o omul în viaţă nu îi va mai sluji în groapă la nimic, căci ea nu-i va putea scăpa trupul de putreziciune. Aceasta este şi soarta chiar şi a celor mai frumoase, mai sănătoase, mai bogate şi mai extravagante femei. Şi încă această soartă a lor nu este nenorocirea cea mai mare. Cea mai mare nenorocire a sufletelor acestui fel de femei, pleşuve, rău mirositoare, şi descărnate de moarte [îmbrăcate în zdrenţe] cum sînt, este atunci cînd vine ceasul înfăţişării lor înaintea lui Dumnezeu, înaintea oştirilor cereşti şi a tuturor sfinţilor şi drepţilor care radiază de frumuseţe.
Aici, sufletele acestor femei vor duhni
de duhoarea depravării şi viciului lucrate de ele în timpul vieţilor
lor, care lasă urme de neşters în suflet; zdrenţele simbolizează nesaţul
cu care sufletul lor a poftit plăcerile trupeşti în timpul vieţii;
pleşuvia arată sufletul cel gol de orice fapte bune şi gînduri cucernice
şi înţelepte; iar putreziciunea arată chinul conştiinţei şi mintea
înfierbîntată ca şi de un foc. O, cumplită este prorocia lui Isaia, fiul
lui Amos. Cumplită este ea, căci este adevărată şi se împlineşte chiar
şi astăzi sub ochii noştri!
O, Atotsfinte şi Preacurate Doamne,
ajută femeilor celor care îşi însemnează cu credinţă şi cu evlavie
trupul cu semnul Sfintei Tale Cruci, şi adu-le astfel aminte şi de ale
lor suflete, pe care curăţeşte-le mai înainte de venirea înfricoşatei
Tale Judecăţi! Aşa încît sufletele lor, împreună cu trupurile, să nu se
prefacă în duhoarea cea fără de sfârşit. Căci Tu eşti Dumnezeul nostru
şi Ţie slavă Îţi închinăm în veci, Amin!
