Sărbători în cinstea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din
Vladimir întâlnim de mai multe ori pe parcursul anului (21 mai, 23
iunie, 26 august). Cea mai importantă sărbătoare are loc pe 26 august,
sărbătoare stabilită în cinstea mutării Icoanei de la Vladimir la
Moscova.
Icoana Maicii Domnului din Vladimir a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca
din blatul de la masa la care Mântuitorul a mâncat împreună cu Pururea
Fecioara Maria și dreptul Iosif. Maica Domnului văzând Icoana a
exclamat: „Iată de acum mă vor ferici toate neamurile. Harul Fiului meu și al meu va fi cu această Icoană.”
În anul 1131, Patriarhul Constantinopolului, Luca Hrisoverga, a
dăruit această Icoană Marelui Cneaz Gheorghe Vladimirovici al Kievului,
numit și Yuri Dolgoruki (15 aprilie) care a așezat-o inițial
în Mănăstirea Devici din Vîșgorod (Ucraina), vechiul oraș al Sfintei
Olga, împărăteasa Rusiei și cea întocmai cu Apostolii.
Fiul lui Gheorghe Dolgoruki, Sfântul Andrei Bogoliubsky a adus
Icoana în orașul Vladimir în 1155 și a așezat-o în Catedrala Adormirii
Maicii Domnului pe care o ctitorise. Din acest moment Icoana a
primit numele de „Icoana din Vladimir”. În 1395, în timpul invaziei lui
Tamerlan, Icoana a fost luată din Vladimir și dusă în noua capitală,
Moscova. Astfel, binecuvântarea Maicii Domnului a stabilit legăturile
spirituale ale Bizanțului cu Rusia prin Kiev, Vladimir și Moscova.
Sărbători în cinstea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
din Vladimir întâlnim de mai multe ori pe parcursul anului (21 mai, 23
iunie, 26 august). Cea mai importantă sărbătoare are loc pe 26 august,
sărbătoare stabilită în cinstea mutării Icoanei de la Vladimir la
Moscova.
În anul 1395, temutul cuceritor hanul Tamerlan („Timur cel Șchiop”) a
ajuns pînă la hotarul Riazan, cucerind orașul Eleț și avansând către
Moscova s-a apropiat de malurile râului Don. Marele Cneaz Vasile
Dimitrievici a mers cu o armată la Kolomna și i-a oprit pe malurile
râului Oka. El s-a rugat la Sfinții Ierarhi ai Moscovei și Sfântului
Serghie pentru eliberarea patriei, și a scris Mitropolitului Ciprian al
Moscovei (16 septembrie), ca în postul Adormirii Maicii Domnului care
era în curs să fie înălțate rugăciuni stăruitoare pentru milă și
pocăință.
Preoții au fost trimiși la Vladimir, unde era vestita Icoană făcătoare de minuni. După
ce au săvârșit Sfânta Liturghie și Paraclisul Adormirii Maicii
Domnului, preoții au luat Icoana și au adus-o la Moscova. De-a lungul
drumului, pe ambele părți, nenumărați oameni se rugau în genunchi: „O, Maica lui Dumnezeu, salvează pământul Rusiei!”.
În timpul în care oamenii din Moscova au întâmpinat Icoana Maicii
Domnului din Vladimir pe câmpul Kucikov, Tamerlan dormea în cortul său.
Dintr-o dată el a văzut în vis un munte mare, iar în vârf se aflau
Sfinții Ierarhi cu toiege de aur venind spre el. Deasupra lor, într-o
aureolă strălucitoare, era o femeie impunătoare. Ea i-a poruncit să
părăsească pământurile Rusiei.
Trezit de spaimă, Tamerlan a întrebat despre sensul viziunii. Tălmacii
au răspuns că doamna strălucitoare e Maica Domnului, marea protectoare a
creștinilor. Atunci Tamerlan a dat ordin trupelor sale să se retragă.
În amintirea acestei eliberări minunate a pământului Rusiei de Tamerlan,
au construit Mănăstirea Întâmpinării pe câmpia Kucikov, unde a avut loc
întâmpinarea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir. La 26 august întreaga Rusie sărbătorește întâmpinarea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir.
Evenimente foarte importante în istoria Bisericii Ruse au avut loc înaintea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir:
alegerea și înscăunarea Sfântului Iona, susținătorul Autocefaliei
Bisericii Ruse (1448), și a Sfântului Iov, primul Patriarh al Moscovei
și al Întregii Rusii (1589), și a Preafericitului Patriarh, Sfântul
Tihon (1917), precum și înscăunarea Preafericitului Pimen, Patriarh al
Moscovei și a Întregii Rusii, a avut loc într-o zi de sărbătoare a
Icoanei Maicii Domnului din Vladimir pe 21 mai 1971.
Zilele istorice de 21 mai, 23 iunie, și 26 august legate de
această Icoană, au devenit zile de neuitat pentru Biserica Ortodoxă
Rusă.
Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia
Sfinţii Adrian şi Natalia au fost soţ şi
soţie, ambii provenind din familii foarte mari şi bogate din Nicomidia.
Adrian era păgîn, şi Marele Pretor al Nicomidiei. Natalia în ascuns era
creştină. Ei erau amîndoi tineri, şi nu au fost căsătoriţi decît
treisprezece luni mai înainte de martiriul lor. Cînd răul împărat
Maximian a sosit la Nicomidia, el a poruncit prinderea creşinilor,
torturarea şi executarea lor. Într-o peşteră din afara cetăţii se aflau
ascunşi douăzeci şi trei de creştini. Ei au fost denunţaţi
autorităţilor, prinşi, biciuiţi cu sălbăticie şi aruncaţi în temniţă, în
cel mai scurt timp ei au fost aduşi înaintea Pretorului spre a li se
înregistra numele. Pretorul Adrian le
observa chipurile şi feţele, ei erau calmi şi blînzi, deşi fuseseră
torturaţi. El i-a legat cu jurămînt să îi spună adevărul, ce aşteaptă ei
de la Dumnezeul lor pentru aceste suferinţe cumplite şi moarte odioasă?
Ei i-au răspuns că aşteaptă negreşit răsplata făgăduită de Dumnezeu
drepţilor întru împărăţia Lui. Auzind acestea, Pretorul Adrian s-a
întors către secretar şi i-a poruncit: „Vei scrie şi numele meu alături de al creştinilor acestora – Şi eu sînt creştin!”.
Auzind aceasta, împăratul 1-a întrebat pe Adrian: „Ţi-ai ieşit din
minţi?” Pretorul Adrian i-a răspuns împăratului: „Nicidecum. De abia
acum mi-am venit în simţiri”. Auzind acestea, duhul Nataliei a săltat
întru dînsa. Cum Adrian a fost imediat aruncat în închisoare împreună cu
ceilalţi, Natalia a alergat într-acolo cu toate cele de trebuinţă şi a
slujit soţului ei şi sfinţilor. Cînd 1-au torturat pe Adrian, Natalia a stat lîngă el, întărindu-1 pînă la sfîrşit.
După torturi prelungite şi întemniţare, împăratul a poruncit ca braţele
şi picioarele muecinicilor să fie zdrobite cu ciocanul pe nicovală,
precum s-a şi făcut. Adrian şi-a dat mucenicescul lui suflet împreună cu
ceilalţi douăzeci şi trei, în schinguiri bestiale. Natalia a luat
moaştele soţului ei şi ale celorlalţi sfinţi şi le-a dus la Argyropolis
(în apropiere de Constaninopol), unde le-a îngropat cu cinste. După
cîteva zile 1-a văzut în vedenie şi lumină cerească pe Adrian, care i-a
descoperit că în curînd va veni la el. Împlinindu-se timpul, Natalia
şi-a dat duhul cu pace în mîinile Domnului, alăturîndu-se soţului ei
iubit în cereştile locaşuri ale împărăţiei lui Dumnezeu.
• Pomenirea Sfîntului Preacuvios Tithoe
Avva Tithoe a fost ucenicul Sfîntului
Pahomie, şi vestit între asceţii Egiptului. El a fost egumenul
Mînăstirii Tabenisioţilor. El a trăit toată viaţa lui întru curăţia
trupului şi sufletului. Un frate odată 1-a întrebat:
„Care este calea ce duce la adevărata smerenie?”.
Avva Tithoe i-a zis:
„Calea către desăvîrşita smerenie este înfrînarea, rugăciunea, şi cunoaşterea că te afli mai prejos decît toată zidirea”.
Sfîntul Tithoe a ajuns la măsurile cele mari ale desăvîrşirii sufletului şi sfinţeniei încă din timpul vieţii. Ori de cîte ori îşi ridica mîinile la rugăciune, el se răpea cu duhul la cer.
El a trecut la Domnul prin veacul al patrulea sau al cincilea. Împreună
cu Avva Tithoe se face şi pomenirea Sfîntului Preacuvios Ibistion.
• Pomenirea Sfântului Zer-Iacov
Acest Sfînt lacov a fost un mare misionar creştin care a predicat în Abyssinia.
• Pomenirea Minunii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Moscova, din anul 1395.
Vezi cugetarea dintru această zi.
Sinaxar 26 August
În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia, si cei împreuna cu dânsii.
Mucenicul
Adrian si sotia lui Natalia au trait în cetatea Nicomidiei, pe vremea
împaratiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a facut Maximian
prin împaratia sa, prigonind pe crestini, a prins 23 de barbati crestini
care erau ascunsi prin pesteri, si au fost dati la multe chinuri. Pe
acestia, mai înainte de a marturisi, i-a întrebat Adrian: "Pentru ce,
fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?" Si, raspunzând,
ei zisera: "Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la
Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate
sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca". Acestea auzindu-le
Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor
sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii.
Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la
închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca
poate a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si
plângea. Dar fiind înstiintata ca pentru Hristos l-au pus în legaturi si
în temnita, îndata îmbracându-se în haine luminoase a alergat la
temnita. Si intrând înauntru îl învata sa stea neclintit la chinuri, si
ruga pe sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru
el. Atunci prin sfatuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la
casa ei.Deci fiind adus sfântul la împaratul si marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, îl pusera cu fata în jos si-l batura cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a fost batut si peste pântece, încât i se vedeau si maruntaiele. Mucenicul când patimea acestea era de 28 de ani.
Dupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si
trei de Mucenici, care au fost chinuiti împreuna cu Sfântul Adrian, si
de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Atic si Sisenie.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ivistion.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Mucenic Adrian printul.
Acest sfânt a trait în zilele împaratului Liciniu în Bizant, si se
tragea de la Roma, fecior fiind lui Prov, împaratul Romei, împreuna cu
un frate al sau, Dometie cu numele, ce ajunsese episcop în Bizant, dupa
Tit. Deci fericitul Adrian dorind a patimi pentru Hristos, s-a dus la
Nicomidia si a mustrat pe Liciniu, caci stricase în desert si fara
socoteala ostile romane, cu pricina prigoanei asupra crestinilor. Drept
aceea fiind supus la multe chinuri, i s-a taiat capul; iar fratele sau
Dometie episcopul luându-i sfintele moaste le-a pus în Arghiropoli, unde
erau si moastele Mucenicului Adrian, ale Nataliei si ale Apostolului
Stahie, cel ce a fost întâiul episcop al Bizantului, dupa Sfântul
Apostol Andrei cel întâi chemat.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioasaf, fiul lui Avenir, împaratul Indiei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Titoe, care cu pace s-a savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au fost din cetatea, Nicomidiei, pe vremea imparatiei lui Maximilian Galeriu, la a doua inconjurare, pe care o facea imparatul prin imparatia sa, urmarind pe crestini. Dar, ajungand in Nicomidia si intrand in capistea idoleasca, imparatul s-a inchinat necuratilor zei, aducandu-le spurcate jertfe, impreuna cu toti cetatenii, dupa care a poruncit ca, pe cei ce cred in Hristos, sa-i caute si sa-i aduca la chinuri.
Si s-a apropiat de mai-marele ostilor, un oarecare pagan, si a zis: "Iata, crestinii s-au ascuns in pesteri si eu i-am auzit acolo, in noaptea aceasta, citind si rugandu-se Dumnezeului lor." Deci trimitand ostasi au prins douazeci si trei de barbati crestini, ascunsi in pesteri si, legandu-i in lanturi, i-au adus in cetate ca sa-i infatiseze inaintea imparatului. Dar, acolo, marturisind ca sunt crestini, Sfintii Mucenici au fost crunt batuti de ostasi, iar imparatul a poruncit ca numele si cuvintele lor sa fie scrise in cartea de judecata.
Si, pe cand se facea scrierea numelui lor, Adrian, un barbat cinstit dintre mai marii curtii, si care tinea inca de paganatate, i-a intrebat: "Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele patimi?" Si, raspunzand ei, au zis: "Ca sa dobandim bunatatile ce sunt pregatite de Dumnezeu celor ce patimesc pentru El, pe care nici auzul nu le poate sa le auda, nici cuvantul sa le povesteasca." Deci, Adrian, acestea auzindu-le, umilindu-se din dumnezeiescul dar, a zis, catre scriitori, sa scrie si numele lui, cu crestinii, aratand ca este bucuros sa moara si el, impreuna cu dansii. Deci, scriindu-l, l-au bagat in fiare si in inchisoare. De acest lucru afland, Natalia, femeia lui, la inceput s-a ingrijorat, nestiind pricina intemnitarii lui, dar, mai pe urma, instiintandu-se ca pentru Hristos, l-au pus in lanturi si in temnita, indata, imbracandu-se in haine luminate, a alergat la temnita si, intrand inlauntru, i-a sarutat cu bucurie lanturile de pe grumaji si-l fericea pentru sfantul indemn ce a aratat si-l invata sa stea neclintit in chinuri si-i ruga pe Sfntii, cei ce erau impreuna cu el, ca sa se roage pentru el. Si s-a intors Natalia la casa ei, dupa sfatuirea aceasta cu Mucenicul Adrian, care a incredintat-o ca-i va da de stire, sa vina, sa vada sfarsitul sau. Si era fericitul Adrian tanar cu varsta, avand numai douazeci si opt de ani, si nu trecusera decat treiseprezece luni, de cand se casatorise cu Natalia.
Deci, cu o zi inainte de intalnirea cu tiranul, Adrian, dand plata pazitorilor, a iesit si s-a dus sa dea el insusi de stire Nataliei, despre ziua sfarsitului sau. Dar ea, vazandu-l i-a inchis usa, gandind ca el a fugit de chinuri si s-a lepadat de Hristos, si-l mustra, facandu-l fricos si iubitor de dezmierdari. Si zicea: "Ce voi face eu, care m-am insotit cu acest pagan? Nu m-am invrednicit de cinstea de a ma numi sotia unui mucenic ca, iata-ma sunt o ticaloasa femeie, a unui barbat lepadat de Dumnezeu" Iar fericitul Adrian, stand, batea in usa, zicand: "Natalia, doamna mea, deschide, caci n-am fugit de chinuri. Eu am venit, precum ti-am fagaduit, sa te iau, ca sa vezi sfarsitul nostru, chezasuind Mucenicii pentru mine, si trebuie sa fiu acolo, la ceasul hotarat." Acestea auzindu-le, Natalia, indata, i-a deschis usa cu bucurie si, imbratisandu-se, s-a dus cu el la tiran. Si, intrand in temnita, Natalia saruta lanturile Sfintilor si stergea cu panza curata, ranile lor, aducandu-le pe cat se putea, usurare durerilor.
Deci, adus fiind Sfantul Adrian la imparat si marturisind pe Hristos, ca este Dumnezeul cel adevarat, l-au pus cu fata in jos, l-au batut cu toiege si, intorcandu-l cu fata in sus, atat a fost batut pe pantece, incat i se vedeau si maruntaiele; dupa aceea, i-au taiat mainile si picioarele. Si, fiind el in temnita impreuna cu ceilalti Sfinti, s-a instiintat imparatul ca cei legati au slabit cu totul si sunt aproape de moarte. Atunci a dat porunca sa se aduca in temnita o nicovala si un ciocan de fier, ca sa le zdrobeasca fluierele si mainile si asa sa moara. Acestea vazandu-le, Natalia ii ruga pe ucigasi sa inceapa cu Adrian. Si, ucigasii ascultand-o, ea il ruga pe Adrian sa rabde cu tarie. Si, indata, din acea durere mare, Sfantul Adrian si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.
Deci, poruncind necuratul imparat ca trupurile Mucenicilor sa se dea focului, fericita Natalia a ascuns, in taina, mana barbatului ei, ca sa nu fie aruncata in foc. Dar, stingandu-se focul de un potop de ploaie cu tunete si fulgere infricosatoare, unii slujitori ai stapanirii au fugit, in timp ce altii mureau ucisi de trasnete. Iar, un om credincios, anume Eusebiu, luand moastele Sfintilor, si punandu-le intr-o corabie mica, le-a dus la Arghiropol si le-a asezat intr-o biserica, aproape de Vizantia. Acolo, mergand, mai pe urma, Natalia si-a dat sufletul lui Dumnezeu, sfarsindu-si alergarea ei cea muceniceasca si fara de sange, ca una ce a patimit mult, slujind pe Mucenici si fugind din casa ei, pentru intreaga curatie. Si a fost ingropata langa moastele Mucenicilor.
Intru aceasta zi, cuvant despre insuratoare si despre desfranare.
Veniti, voi, cei cu minte, si pricepeti, ca, deschizandu-va auzul, ascultati cuvintele mele simple, pe care vi le graiesc, spre folosul vostru, despre insuratoare si despre desfranare. Pentru ca, zice Apostolul Pavel: "Cinstita sa fie nunta intru toate, si patul nespurcat" (Evr. 13, 4). Iar acestea auzindu-le, fratilor, sa luam in inimi cele ce ni se graiesc noua spre folos, precum, iarasi, acelasi Apostol zice: "Cei ce nu pot sa se infraneze, sa se insoare si sa se marite. Ca, mai de folos este sa se insoare omul, decat sa fie desfranat, pentru ca, pe desfanati ii va judeca Dumnezeu". Deci, daca aceasta judecata o propovaduieste Apostolul, celor ce gresesc, inainte de insuratoare si nu se pocaiesc, cu atat mai aspra este judecata celor ce isi lasa sotiile si se duc la altele. Insa, de vom fi vanati de diavolul, pentru aceste pacate,apoi, sa le parasim pe acestea si sa ravnim la viata barbatilor celor buni, ca aceia au vietuit dupa Lege si, dupa Lege, au murit. Oare, Avraam n-a fost insurat? Si tot asa, Isaac si Iacov si alti multi, pe care noi astazi ii fericim si ii cinstim? Insa ei, dupa lege au trait, si nu s-au apropiat decat de sotiile lor, nici n-au cautat la desfranare, nici n-au fost desfranati. Sau, nu stiti ca multi, din Legea veche si din Legea noua, si-au pierdut plata lor, pentru multimea femeilor, petrecand in desfranari? Si, insusi Solomon, oare, nu din pricina multimii femeilor a pierit? Iar David, tatal lui, care atat de mare prooroc si imparat era, incat si Sfantul Duh se odihnea intru dansul, oare, n-a cazut prin acelasi pacat, pacatuind cu Batseba si ucigand pe barbatul ei? Dar chiar de au gresit, repede indata au adus si pocainta, cu cu buxe impietrite, ci din adancul inimii, fagaduind ca, de acum, nu vor mai face acestea, ci vor plange. Asemenea si voi, sa nu va lasati sotiile voastre, mergand la altele. Graiesc voua imparatilor, bogatilor si tuturor stapanitorilor, nu luati femeile de la barbatii lor, ca sa va insotiti cu ele, pentru ca, prin aceeasi lege, ca si voi, s-au insotit cu nunta si la aceeasi judecata vor sta inainte. Nici sa nu luati cu sila fetele de la saraci, nici sa batjocoriti, rusinand fecioare, pentru ca vor striga acelea catre Domnul si le va auzi si va trimite Dumnezeu mania Lui peste voi, precum zice Ioan, marele Teolog: "Ca si cu o secera va arde si va secera pe pacatosii de pe pamant" (Apoc. 14). Ca, daca ne vom petrece viata rau, aici, apoi, acolo, vom fi chinuiti. Deci, ce raspuns vom da la infricosatoarea Judecata? Sa ne temem fratilor, de Judecatorul cel puternic, Care nu se uita la fata celui ce este judecat. Sa parasim iubirea de dulceata si pofta cea rea si sa facem pocainta adevarata, curatindu-ne prin milostenie. Si, asa, in toate zilele facand, vom castiga Imparatia Cerurilor, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia, şi a celor douăzeci şi trei împreună cu dânşii
Spinoasă este calea, dar plin de trandafiri este Raiul.
Amar este chinul, dar Dulce Hristos.
Ce sunet se-aude din temniţ-adîncă?
Cu fier pe nicovală se zdrobesc mucenici.
Ei sparg ale lor oase
La mîini şi la picioare,
Ei îi ucid în chinuri
Pe-ai lui Hristos mucenici.
Oşteni ai Raiului sînt mucenicii.
O mînă nobilă cade, plină de sînge,
E mîna Pretorului Adrian.
Sfînta Natalia din ţărână ridică
Mîna soţului ei iubit.
Ea aleargă şi-o spală, o-nfăşoară-n mătase,
Şi la piept o pune, scump odor al ei.
„Să nu mă laşi pe mine, ci să mă iei curînd!
La tine să mă chemi, la Domnul şi-ai Lui Sfinţi!”
Şi cu adevărat, Adrian la ea vine,
Înconjurat de lumină, în strai împărătesc:
Cu glas ceresc îi spune:
„Găteşte-te să vii, scumpă soţia mea.
Iată, sosit-a ceasul, Domnul Hristos te cheamă,
Cu El în veşnicie noi alături vom fi”.
Cugetare
Nu rareori se întîmplă să auzim şi din gura celor ce se numesc creştini următoarele cuvinte de hulă: „Nici măcar Dumnezeu nu poate ajuta aici!”.
Trebuie să
ştim şi să credem, dacă ne numim creştini, că nu există pericol din care
să nu poată izbăvi Dumnezeu, şi nici duşmani care să ne poată zdrobi
prin puterea lor, fără îngăduinţa lui Dumnezeu. Nu întreba cum
poate Dumnezeu să pună pe fugă sau chiar nimicească legiunile drăceşti
pornite împotriva noastră, a Bisericii Lui – căci mai uşor Îi este Lui
să facă aceasta decît îţi este ţie să respiri! Citeşte la Sfînta
Scriptură cum Dumnezeu i-a făcut pe sirieni să audă glasuri şi zgomote
care de fapt nu erau, şi astfel i-a înspăimîntat şi i-a pus pe fugă, iar
pe Israil 1-a izbăvit (IV Regi 7:6)! Citeşte cum a scăpat Ierusalimul
de masacrul cu care îl ameninţau puternicele armate ale Babilonului,
fără ca regele Ierusalimului, Ezekia, să facă nimic altceva decît să se
roage Domnului (IV Regi 19: 35)! Dumnezeu a făcut minunile acestea
cutremurătoare nu doar în timpurile vechi, ci El le lucrează pururea,
după cum este şi credinţa celor care cred în El şi se roagă Lui.
Aşa s-a întîmplat şi în anul 1395, cînd regele tătar Tamerlan a împrejmuit Moscova cu hoardele lui nenumărate. Ruşii au adus atunci de la Vladimir la Moscova Icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, înaintea căreia s-a rugat cu lacrimi tot poporul. Deodată, fără nici o cauză evidentă, armata tătarilor s-a retras în grabă de sub ziduri şi apoi a fugit în dezordine. Din care pricină? Tamerlan avusese un vis, în care oştiri cumplite şi nenumărate de sfinţi se pogorau asupra lui din cer. în mijlocul lor se afla Preasfînta Născătoare de Dumnezeu ca o Regină, înconjurată de oştiri cereşti. Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a privit cu asprime la Tamerlan şi i-a poruncit să părăsească pe dată pămîntul rusesec. În acest timp toţi sfinţii şi-au ridicat toiegele şi le-au aţintit ameninţător către el. Înspăimîntat, Tamerlan a poruncit hoardelor lui să ridice tabăra de plecare imediat la revărsarea zorilor.
Luare aminte
Să luăm aminte la măreţia sufletească a lui David (I Regi 26):
- La cum David a intrat noaptea în tabăra lui Saul pe cînd acesta dormea, şi i-a luat lancea şi vasul cu apă, dar nu 1-a ucis;
- La cum purtătorul de arme al lui David a voit să-1 ucidă acolo pe loc pe regele Saul, dar David 1-a oprit;
- La cum David a lăsat răzbunarea în mîinile lui Dumnezeu.
Predică
Despre Patimile lui Hristos, pe care le-a văzut mai înainte Isaia, Prorocul lui Dumnezeu – „Spatele l-am dat spre bătăi şi obrajii mei spre pălmuiri, şi faţa Mea nu am ferit-o de ruşinea scuipărilor” (Isaia 50: 6).
Fraţilor, aceasta este prorocia. Acum să
citim şi împlinirea prorociei, care s-a făcut întocmai, pînă la amănunt:
pe lisus [Pilat] L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit (Matei 27:
26). Oare nu aceasta a prorocit Isaia cînd a zis ca şi cu gura Domnului:
„Spatele mi l-am dat spre bătăi”?Să mergem iar la împlinirea prorociei:
unul din slujitorii care era de faţă, I-a dat lui lisus o palmă (loan
18: 22). Şi iară: „Bărbaţii care Îl păzeau pe lisus îl batjocoreau,
bătîndu-L. Şi acoperindu-I faţa, Îl întrebau, zicînd: Proroceşte cine
este cel ce Te-a lovit?” (Luca 22: 63-64). Oare nu fost-a întocmai cum a
prorocit Isaia: „şi obrajii Mei spre pălmuiri [i-am dat]”? Şi iară:
„îşi băteau joc de El” (Matei 27: 29);„ Şi-L băteau peste cap cu o
trestie şi-L scuipau” (Marcu 15: 19). Oare nu întocmai aşa a prorocit
Isaia: „Şi faţa Mea nu am ferit-o de ruşinea scuipărilor”? Limpede şi
adevărat întocmai este fiecare cuvînt al prorociei.
Cît de uimitor de limpede vede omul lui Dumnezeu adevărul, mai înainte cu sute de ani ca el să se împlinească, mai limpede decît vede omul fundul unei ape curate şi deloc adînci!
Cu Duhul Lui nebiruit Domnul
deschide duhul omului muritor ca să vadă limpede, în Duhul, evenimente
ce au să se întîmple mult mai tîrziu, la fel de limpede ca şi cînd le-ar
vedea cu ochii cei trupeşti în clipa de faţă. Căci Domnul Care care dă
prorocului lui acestea, puternic este să vadă! El
însuşi, Atotvăzătorul, vede prin măduva oaselor noastre, şi prin ceaţa
gîndurilor noastre, şi prin tainele inimii noastre! El cunoaşte
gîndurile noastre mai înainte ca noi să ne fi născut, şi cunoaşte
dorinţele noastre mai înainte ca să le cunoaştem noi înşine! El
este Unicul Martor nemincinos şi cu neputinţă de mituit al tuturor
evenimentelor din zidire, din afara şi dinlăuntrul ei, din lungime şi
din lăţime, din înălţime şi din adîncime! El este Martorul nemincinos al
duhului nostru, al tuturor gîndurilor lui, şi al tuturor dorinţelor
lui! El le cunoaşte pe ele, şi cele care sînt spre mântuirea şi folosul
nostru, şi al celor din jur.
O, Stăpîne şi Făcătorul nostru
Doamne, Purtătorule de Grijă, Cela Ce pătrunzi inimile şi rărunchii şi
toate tainele cereşti, pămînteşti, şi omeneşti, Tu vezi ticăloşia şi
neputinţa noastră! Învaţă-ne pururea pre noi orbii şi nepricepuţii ce ni
se cade a face şi a grăi spre mîntuirea sufletelor noastre. Căci noi
Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!
