• Pomenirea punerii în raclă a Cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
După cinstita ei Adormire, Preasfînta
Născătoare de Dumnezeu a dat brîul ei Sfântului Apostol Toma. Brîul mai
tîrziu a ajuns la Constantinopol şi s-a păstrat într-o răcliţă
pecetluită la Biserica Preasfintei Născătoare din Vlaherne, ce o
întemeiase împărăteasa Pulheria. Această sfîntă răcliţă nu s-a deschis
pînă în zilele împăratului Leon cel înţelept (886-912). Soţia
împăratului Leon, Zoe, s-a îmbolnăvit psihic şi, în urma unei vedenii
cereşti, ea a dorit să se aşeze peste ea brîul Maicii Domnului care se
afla la Vlaherne. Împăratul 1-a rugat pe Patriarh, şi aşa sfîntă răcliţă
s-a deschis. Apoi, cu rugăciune, ea a fost scoasă şi pusă peste
împărăteasa care cumplit se chinuia. Ea s-a vindecat imediat. În prezent, o parte a Cinstitului Brîu se află la Zugdidi, în Georgia,
căci vindecîndu-se prin atingerea lui fiica împăratului Roman, şi apoi
căsătorindu-se ea cu împăratul georgian Abuchaz, ea a luat cu ea, în
noua ei patrie, o parte din Cinstitul Brîu. La porunca Ţarului Rus
Alexandru I, la Zugdidi, în Mingrelia, s-a ridicat din această pricină o
preafrumoasă biserică, în care se păstrează cu evlavie partea din
Cinstitul Brîu al Maicii Domnului, spre vindecare de grele suferinţe.
• Pomenirea Sfântului Ghenadie, Patriarhul Comtantinopolului
Sfintul Ghenadie a urmat în scaunul
patriarhal Sfîntului Anatolie. El a fost contemporanul Sfîntului
Marchian (vezi pomenirea la 10 ianuarie) şi cu Sfîntul Daniil Stîlpnicul
(vezi pomenirea la 11 decembrie). În vremea lui s-a întemeiat vestita
Mănăstire a Studiţilor din Constantinopol. Aceasta şi-a luat numele de
la ctitorul ei, senatorul roman Studius, care a venit la Constantinopol
şi cu binecuvîntarea Sfîntului Ghenadie a ridicat Biserica cu Hramul
Sfîntului loan Botezătorul, de asemenea și clădiri în jurul ei pentru
obştea monahală, aceasta având să rămînă în istorie ca Mănăstirea
Studion. Sfîntul Ghenadie a fost bărbat
blînd şi plin de înţelepciune. El refuza să hirotonească preot
candidatul care nu cunoştea Sfînta Psaltire pe de rost. El a
condus un Sinod local la Constantinopol, în cadrul căruia s-a dat
anatemei păcatul simoniei. El a lucrat minuni, şi şi-a cunoscut mai
dinainte timpul morţii prin vedenie de la Dumnezeu. Sfîntul Ghenadie
bine a păstorit Biserica lui Hristos timp de treisprezece ani, şi s-a
săvîrşit cu pace către Domnul la anul 471.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian
Sfîntul Ciprian s-a născut din părinţi
necredincioşi, fiind el însuşi educat în idei politeiste. El s-a făcut
vestit în Carthagina ca profesor de filosofie şi de retorică. El
a fost bărbat căsătorit, dar după ce s-a convertit la creştinism un a
mai locuit împreună cu soţia lui, ci s-a dedicat pe sine exclusiv
studiului Sfintelor Scripturi şi îmbunătăţirii vieţii lui interioare.
Din pricina virtuţilor lui neobişnuite, obştea creştinilor 1-a ales să
fie sfinţit presbiter [preot], şi curînd după aceea episcop. El
a fost pe cît de blînd cu turma lui Hristos, pe atît de nemilos cu
ereticii. Călăuzit de Duhul Sfînt, el a scris multe cărţi de învăţătură
creştină. El a scris împotriva idolatriei, şi cu deosebită vehemenţă
împotriva ereziilor iudaizantă şi novaţiană. Scrierile lui despre
feciorie sînt de o mare frumuseţe, cum sînt şi cele despre martiriu,
dragoste, răbdare, Rugăciunea Domnească şi alte teme ziditoare de suflet.
El a luat moarte mucenicească, şi s-a înălţat la locaşurile cereşti în
anul 258, în timpul domniei lui Valerian. Mai înainte de uciderea lui el
s-a rugat lui Dumnezeu, a binecuvîntat poporul, şi a lăsat călăului ce
avea să îl decapiteze douăzeci şi cinci de monezi de aur. Minunată şi tainică este milostenia Mucenicilor creştini!
• Pomenirea Sfântului Ioan, Mitropolitul Kievului
Sfîntul loan a fost de neam bulgar. El a
sosit la Kiev în anul 1080 şi curînd s-a făcut atît de vestit pentru
sfinţenia vieţuirii, încît a fost ridicat la scaunul Mitropolitan.
Sfîntul loan a păstorit Biserica lui Hristos timp de opt ani. El
a scris o epistolă Papei Clement, în care 1-a certat pentru schimbările
stricătoare de credinţă şi de rînduială pe care le-a introdus în
Biserica Romei. La anul 1089 el s-a săvîrşit cu pace către Domnul.
Sinaxar 31 August
În aceasta luna, în ziua a treizeci si una,
pomenirea punerii în sfânta racla a Cinstitului brâu al Preasfintei de
Dumnezeu Nascatoarei, în cinstita ei casa, care este în Halcopratia,
unde a fost adus de la episcopia Zilas, în zilele împaratului Iustinian;
si minunea ce s-a facut prin punerea Cinstitului brâu deasupra
împaratesei Zoe, sotia împaratului Leon cel întelept.
Împaratul
Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotând cinstitul brâu al
Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Ierusalim, caci acolo era
pastrat cu cinstita ei haina pâna în acea vreme de o femeie fecioara,
l-a adus în Constantinopol, si l-a pus într-un sicriu luminat, pe care
l-a numit si sfânta racla. Deci trecând 410 ani, a deschis acea sfânta
racla împaratul Leon cel întelept, pentru femeia sa Zoe, care era
chinuita de duh necurat, si care vazuse si dumnezeiasca vedenie; ca de
s-ar pune peste dânsa cinstitul brâu, s-ar lecui. Si s-a aflat cinstitul
brâu stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, având o pecete
tiparita în aur; si hârtie Codicel lipita, care arata cu numarul,
vremea, indictionul si ziua în care fusese adus sfântul brâu în
Constantinopol si cum a fost pus de mâinile împaratului Arcadie în
racla, pecetluita fiind de dânsul. Acest brâu sarutându-l împaratul, si
întinzându-l peste împarateasa cu mâna patriarhului ce era atunci, o,
minune, îndata s-a mântuit de boala împarateasa, si toti slavind pe
Mântuitorul Hristos si dând laude de multumire Preacuratei Maicii Lui,
l-au pus iarasi în acea racla unde era mai înainte.
Tot în aceasta zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.
Pe vremea împaratiei binecredinciosilor împarati Mihail si Teodora un
oarecare patriciu cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casa
cinstita în curtea careia era si o biserica a Preasfintei de Dumnezeu
Nascatoarei. Din aceasta biserica fusese luata podoaba de împaratii cei
mai dinainte luptatori împotriva icoanelor, scotând sfintele icoane si
însemnându-se numai cruci în locul lor. Deci patriciul acesta iarasi
facând icoanele bisericii acestia cum se cuvenea, a facut si o baie
foarte mica dedesubtul bisericii pentru trupeasca sa odihna; iar
deasupra acelei bai se facea pururea slujba lui Dumnezeu. Pentru aceasta
a umbrit întru dânsul darul Preasfântului Duh, prin Preacurata Maica
Domnului nostru Iisus Hristos, si au început a se face multe tamaduiri
de multe feluri de boli. Înca oarecare iubitori de Dumnezeu se strânsera
si au cerut de la patriciul, sa faca o data pe saptamâna baie pentru
fratii cei în Hristos si mai ales bolnavi. Si luând voie faceau aceasta
cu credinta si se vindecau.Dupa aceea, apropiindu-se sa moara patriciul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce s-au aflat atunci oameni iubitori de Dumnezeu, pentru a lui sufleteasca mântuire. Însa aceia fiind saraci si neavând nici apa de ajuns, nici alt venit, încet, încet, au parasit grija lucrului si baia a ramas neîngrijita. Si jefuind-o unii si altii de uneltele si podoabele ce avea într-însa, a ramas la stingere desavârsit. Iar sfânta biserica, caci era înalta si vindecatoare celor bolnavi, au lasat-o, facând slujba într-însa, un preot, care din dumnezeiescul dar ce era într-însa, avea din destul cele ce erau spre trebuinta hranei.
Deci fericitul împarat Roman facându-si palate împaratesti si trebuindu-i mult material de lucru, si fiind înstiintat de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu ca are mult material, a pus gând ca sa o strice. Iar Nascatoarea de Dumnezeu ce locuia într-însa n-a îngaduit cele ce gândea împaratul. Caci în noaptea aceea s-a aratat celui ce era ispravnic peste lucru si unui tânar ce era ruda cu ispravnicul si le-a zis cu groaza, sa nu cuteze nicidecum a-i strica biserica aceea. Si daca s-a facut ziua, spunând tânarul visul catre maica ispravnicului a înteles si împaratul, care îndata cum auzi, zise cuvântul acesta: "Nu voi sa am judecata cu Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, ci înca voi înnoi casa aceea cu cele ce-i vor trebui". Pentru aceasta, în loc sa strice oamenii cei ce au fost trimisi, au curatit baia cu toata nevointa si au înalbit-o. Dupa aceea gatindu-se toate si facându-se baie mai mare, de avea si scaldatoare si înfierbântând-o, se scaldara împaratii: Roman, Constantin si Hristofor, si bucurându-se întarira baia si cu hrisov de mila sa aiba a lua pe fiecare an si a daruit-o la mânastirea cea numita a ispravnicului pentru ca sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu, monahii mânastirii aceleia. Si câte minuni adica s-au facut mai înainte în mai sus zisa biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa, dar aici vom povesti una numai ce s-a facut în vremea noastra.
O femeie oarecare vestita a cazut în boala grea si s-a umflat, si chinuindu-se cu nesuferite dureri, si-a cheltuit toata averea sa la doctori si nimic nu se folosi de la ei. Auzind de minunile ce se faceau la biserica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo; si ramânând acolo câteva zile si nimic folosindu-se, ci bântuita foarte rau de boala, a iesit si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne si cazând la pamânt se ruga zicând: "Miluieste-ma, Maica lui Dumnezeu, ca fiind lipsita de tot ajutorul omenesc, am nazuit la tine". Deci ramânând acolo noua zile, i s-a aratat în ziua cea de pe urma o femeie de cinste zicându-i: "O, femeie, ce strigi catre mine de ma superi neîncetat?" Iar ea a zis catre dânsa: "O, stapâna, stiu ca pentru pacatele mele ma chinuiesc; dar stiind ca pentru noi pacatosii Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorât din ceruri, si nascându-Se din pântecele tau S-a facut om; drept aceea am nazuit la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa". Iar Nascatoarea de Dumnezeu zise iarasi catre dânsa: "Du-te la locasul meu cel mic de la Neorie si acolo îti vei afla vindecarea". Daca s-a trezit femeia a multumit lui Dumnezeu, si s-a dus degrab la Neorie si cazând cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea:
"Miluieste-ma, Stapâna, si plineste milosârdia ta întru mânie". Si dupa ce a zis acestea a adormit; si a vazut iarasi pe Nascatoarea de Dumnezeu ce i se aratase împreuna cu un barbat frumos, care a zis catre acela: "Iata femeia cea bolnava; spinteca-i pântecele"; si acela îndata lovind-o peste pântece cu varga ce tinea în mâna, se facu nevazut, împreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ce se aratase cu dânsul. Deci trezindu-se femeia simti ca iesea dintr-însa miros greu si nesuferit, si îndata dezbracându-se de îmbracamintele ce purta, intra în baie, si spalându-se a iesit cu femeile ce erau cu dânsa, sanatoasa si vindecata. Si închinându-se acelui sfânt loc, tamâia cu mirodenii, multumind Preasfintei Stapânei de Dumnezeu Nascatoarei, întru slava Celui ce S-a nascut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileort.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diadoh.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor sapte fecioare din Gaza, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Mina, Faust, Andrei si Iraclie.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru
Mucenici din Perga Pamfiliei, care siliti fiind a alerga pe asternut de
carbuni aprinsi, s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei sute saizeci si sase de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Aidan episcopul, întemeietorul manastirii din Lindesfarne.
Tropar (Glas 5)O, sfinte Episcop Aidan, Apostol al Nordului si lumina a Bisericii Celte, maret in smerenie, nobil in nevoie, rivnitor calugar si iubitor misionar, mijloceste pentru noi nevrednicii pentru ca Hristos Dumnezeul nostru sa miluiasca sufletele noastre.
Sfintul Aidan s-a nascut in Irlanda in ultima parte a secolului al VI-lea. A fost tuns calugar la Iona (in Scotia) in comunitatea creata mai devreme de Sf. Columba ca un ostrov sfint si pamint neintinat pentru evanghelizarea Britaniei.
Sfintul Aidan a fost ales sa evanghelizeze Northumbria datorita felului sau daruit si blind de a invata pe altii. A fost hirotonit episcop si trimis in Northumbria. A sosit la Lindesfarne in anul 635, facind din locul acesta un al doilea ostrov sfint pe coasta opusa a Britaniei, care deveni resedinta sa episcopala. A crestinat pe pagînii locului. Uneori intilnea ganguri rivale de tineri gata sa se ia la bataie. Le propovaduia Evanghelia intru Pace si ei isi lasau jos armele, erau botezati si se faceau manastiresti.
Sfintul Aidan tinea la traditiile rasaritene, care erau regula in Irlanda. El invata si practica cele mai stricte rinduieli ale postului, data Pastelui rasaritean si natura colegiala a regulii bisericesti, preferind episcopilor pe stareti.
De multe ori, Regele Oswald avea sa il insoteasca pe Sf. Aidan in peregrinarile sale de evanghelizare a tinuturilor rurale, servindu-i ca interpret. Sfintul Aidan invata, predica si incuraja in permanenta, dar conducea prin exemplu. Era cunoscut pentru asceza si pentru milostenia sa. Regele Oswin ii dadu un cal frumos pentru a-i fi de ajutor. Aidan il dadu cu toata splendoarea harnasamentului sau, unui milog care cerea de pomana. A folosit o parte din ce primea pentru a elibera sclavi din sclavie. Unii dintre acestia devenira discipolii sai.
Sf. Aidan trimise propovaduitori peste tot prin Anglia si pina in Olanda, ridicind manastiri. El a tuns si primul calugar in Northumbria, Hieu. De asemenea a convins-o pe Hilda sa ramina in Anglia si a sprijinit-o in munca ei de ridicare a manastirilor de maici peste tot prin Anglia.
Acest episcop cu frica lui Dumnezeu a infaptuit toate acestea si inca multe altele in numai saisprezece ani. A trecut la odihna intru Domnul in ziua de 31 august 651. A fost imediat salutat ca "Apostolul Northumbriei". A fost inmormintat la Lindesfarne.
In 664, cind manastirea Lindesfarne a cazut sub presiunea Romei si a acceptat Sinodul de la Whitby, Sf. Colman a luat moastele Sf. Aidan si s-a retras la Iona, care a ramas un bastion al Crestinatatii Celte.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Asa s-a intamplat, bunaoara, cu "Vesmantul Maicii Domnului" cu "cinstitul ei Omofro", cu Braul Maicii Domnului", cu moastele a sute si mii de Mucenici si cu atatea altele, de acest fel, aducatoare aminte despre cei ce au marturisit, de-a lungul vremurilor, credinta noastra veche si mereu noua, in Iisus Hristos, Domnul nostru.
Cinstitul Brau al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astazi, a fost adus, de la Ierusalim, la Constantinopol, asezat intr-o racla de aur, cu pecetluire imparateasca, si a fost pus in biserica pe care dreptcredinciosul imparat Teodosie cel Tanar o zidise, cu hramul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia, adica targul de arama. Dupa multi ani, pe vremea imparatiei lui Leon cel Intelept (886-912) sotia acestuia, Zoe imparateasa, era suparata de duhul cel necurat, iar imparatul si rudeniile lui erau in mare mahnire si se faceau multe rugaciuni catre Dumnezeu, pentru imparateasa, care patimea. Si i s-a aratat ei o dumnezeiasca vedenie, spunandu-i ca, daca se va pune pe dansa Braul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, va lua tamaduire.
Imparateasa a spus acest vis barbatului sau, imparatului Leon, iar el, a rugat, indata, pe patriarh pentru aceasta. Si, dezlegand pecetea, au deschis racla si s-a aflat, intreg, cinstitul Brau al Preacuratei, intru nimic vatamat de trecerea vremii. Si l-au sarutat pe el cu evlavie. Iar, cand petriarhul l-a intins deasupra imparatesei, aceasta, indata a scapat de chinuirea diavoleasca si a castigat tamaduire desavarsita de boala ei. Atunci, toti, cu bucurie, au preamarit pe Hristos Dumnezeu si pe Preacurata Maica lui, cantand cantari de multimire. Iar cinstitul Brau, fiind pus in aceeasi racla de aur, a fost pecetluit cu pecete imparateasca. Si s-a asezat praznuirea de astazi, in cinstea Binecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte a minunii ce s-a facut atunci de sfantul sau Brau, cu darul Preacuratei si cu milostivirea Celui ce S-a nascut dintr-insa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Intru aceasta zi, pomenirea innoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.
O femeie vestita a cazut in boala grea. Si, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la doctori. Dar, auzind de minunile ce se faceau la biserica de la Neoria, a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo. Si, ramanand acolo cateva zile si petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bantuita de boala. A iesit, deci, si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherna si, cazand la pamant, se ruga zicand: "Miluieste-ma, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca am alergat la tine, fiind lipsita de orice ajutor omenesc." SI, ramanand acolo noua zile, in ziua cea din urma, i s-a aratat o Doamna preacinstita, zicandu-i: "O, femeie, ce strigi catre mine, neincetat?" Iar ea a zis catre dansa: "O, Stapana, stiu ca, pentru pacatele mele, ma chinuiesc, dar, mai stiu noi pacatosii, Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorat din cer si S-a facut om, nascandu-Se din pantecele tau, drept aceea, am alergat la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa." Iar Nascatoarea de Dumnezeu a zis catre dansa: "Du-te la lacasul meu cel mic, de la Neoria, si acolo iti vei afla vindecarea." Deci, daca s-a desteptat femeia, a multumit lui Dumnezeu si s-a dus, in graba, la Neoria. SI, cazand cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea: "Miluieste-ma Stapana si implineste mila ta catre mine." Si, dupa ce a zis aceasta, a adormit. Si a vazut, iarasi, pe Nascatoarea de Dumnezeu, care i se aratase, impreuna cu un barbat frumos, catre care Maica Domnului a zis: "Iata, femeia cea bolnava, vindeca-i pantecele." Si acela, indata, atingand-o peste pantece cu varga, ce tinea in mana, s-a facut nevazut, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, care se aratase cu dansul. Deci, desteptandu-se femeia, a intrat in baie si, spalandu-se, a iesit sanatoasa. Si, inchinandu-se acelui sfant loc, a tamaiat cu mirodenii, multumind Preacuratei Stapane de Dumnezeu Nascatoarei, spre slava Celui ce S-a nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru slava!
Deci, acestea vazandu-le el, a venit la dansul un tanar si i-a zis lui: "Vino dupa mine!" Si au mers impreuna, la un stalp poleit cu aur. Si printr-o ferestruica a vazut niste usi si palate preaslavite si impodobite cu margaritare de mult pret. Si, privind Sozomon acolo, iata, au iesit niste barbati cu aripi, din palatele acelea, stralucind ca soarele si ducand patru lazi. Iar, cand acei minunati ingeri treceau de usi, a cunoscut Sozomon ca ei mergeau spre dansul. Si, stand, au pus in preajma lui lazile acelea si asteptau pe cineva, puternic, care sa vina la dansii. Deci, iata, a vazut Sozomon un barbat frumos, iesind din palatele acelea si a mers la ingerii care tineau lazile si le-a zis lor: "Aratati omului acestuia ca, de vreme ce a miluit pe saracul acela, dandu-i lui haina sa, apoi, pentru dansul, se pastreaza lazile acestea." Si a deschis o lada, din cele de aur, au si inceput sa scoata camasi si haine imparatesti si le intindeau pe el, zicandu-i: "Solomon, oare, sunt placute acestea inaintea ochilor tai?" Iar el zicea: "Eu sunt nevrednic si a privi spre ele." Si-i aratau lui si alte tesute cu aur si mult pret, cu felurite podoabe si erau ele, ca la o mie la numar, si i-au zis lui: "Cel ce da saracului insutit va primi si viata vesnica va mosteni." Apoi, i-a zis lui Domnul ingerilor: "Tie iti graiesc, Sozomon, iata, cat de multe bunatati ti-am pregatit tie, pentru o haina, cu care M-ai imbracat pe Mine, vazandu-Ma gol. Mergi, dar, si mai fa si altele asemenea si se va da tie insutit." Iar Sozomon a raspuns, fiind cuprins de frica si de bucurie: "Doamne al meu, oare, asa vor lua toti cei ce fac milostenie la saraci?" Si i-a zis: "Cu adevarat, asa este. Ca tot cel ce face milostenie, insutit va primi si viata vesnica va mosteni. Insa iti spun tie si aceasta, sa nu te caiesti pentru milostenie, nici sa te indoiesti de cel sarac, cand i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, in loc de plata, paguba indoita sa primesti." Deci, dupa ce a auzit acestea, Solomon, s-a desteptat din somn si s-a minunat in sine de acel infricosator vis. Apoi, sculandu-se din pat, a zis: "Daca asa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi da saracului si cealalta haina a mea." Si, cealalta noapte a avut acelasi vis. Deci, sculandu-se, a doua zi, si-a impartit averea sa saracilor. Si, despartindu-se de lume, s-a facut calugar iscusit.
Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre talharul Chiriac.
Pentru aceasta, a fost izabavit, si acest talhar, din legaturi, din temnita si din moartea cea amara, prin Hristos Iisus, Domnul nostru. Caruia se cuvine slava, cinste si stapanire, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Sfarsitul Prologului ce cuprinde douasprezece luni, iar Celui in Treime slavit, Dumnezeului nostru, slava!
Cântare de laudă la Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian
Slava Carthaginei şi podoaba Bisericii,
Sfîntul sfinţit Ciprian a fost, şi înainte, şi după moartea lui.
Ciprian Sfîntul poporul învăţat-a
Cu fapta şi cuvîntul, curăţenia vieţii.
„Fecioria sfinţire a trupului este,
Ea liberare este dintr-al patimilor laţ.
Ea izvorul curăţiei este şi podoabă
A cinstitei vieţuiri.
Ea demnitate a trupului este, şi brîu cinstit cuviinţei;
Fecioria pace căminului este, cunună şi-armonie.
Ea este linişte şi pace, de certuri păzeşte.
A duhului linişte nu suferă trupească tulburare,
El bine vede aceasta, cînd se desprinde de el:
Intrînd întru-ale sale el cunoaşte ce este
Adevărata pace, fericirea din cer;
Întru acestea trupul cu-a lui nebune patimi,
Deşarte griji şi luxuri de nimic,
Amestec nu are nicicum.
Nouă femeile luxoase nici un lux n-au a ne spune,
Ci doar un singur lucru proclamă ele sus:
Că necurate suflete au ele,
Ce s-arată întru neruşinarea trupului, pe care-o numesc lux”.
O, libertate de aur ce vii din lepădarea
Deşertăciunii toate celei lumeşti de jos!
Tu, de-aur libertate, cu-adevărat eşti podoaba
Ce bine stă pe fruntea omului celui sfînt!
Om liber, cast şi paşnic este-acela
Ce fecioria are, ori şi-o a dobîndit.
Ea dar din ceruri este, de la Domnul Hristos.
O, Stăpîne Doamne, al lui Dumnezeu Fiu,
Priveşte către noi şi bun ne dăruieşte şi nouă un strop din slava virtuţii fecioreşti!
Cugetare
Creştinii adevăraţi nu cred în ceea ce îndeobşte se numeşte soartă sau destin [kismef].
Liniile
vieţii noastre sînt hotărîte de nimeni altul decît Dumnezeu, iar El ni
le poate schimba, în funcţie de rugăciunile şi virtuţile pe care ni le
cultivăm. Astfel, El a prelungit viaţa regelui lezechia cu încă
cincisprezece ani (Isaia 38: 5), precum a prelungit cu încă
cincisprezece ani şi viaţa Sfîntului Preacuvios Dius (vezi pomenirea la
19 iulie). Sfîntul Vasile cel Mare s-a rugat lui Dumnezeu, şi, deşi
bolnav de moarte, încît se afla în cele mai de pe urmă ale sale,
Dumnezeu i-a dăruit ca să trăiască pînă dimineaţă, numai în scopul ca
medicul lui personal să vadă minunea şi să creadă în Hristos. Acest
medic era losif Evreul.
Dar, aşa cum Dumnezeu puternic şi milostiv este ca să lungească zilele celor ce se tem de Dînsul, tot aşa puternic este El și să pedepsească cu scurtarea zilelor pe cei care se bălăcesc pururi în păcat.
Împăratul Anastasie s-a înşelat cu erezia
lui Severian (numită şi akefalită, sau a celor “fără de cap”), care
împrăştia ideile că Biserica nu are nevoie de preoţi şi episcopi, ci că
fiecare îşi poate fi luişi preot şi episcop, şi că fiecare are dreptul
să interpreteze Sfintele Scripturi după cum crede el de cuviinţă şi să
îi înveţe şi pe alţii să facă la fel! Zadarnic a luptat Sfîntul Patriarh
loan să îl determine pe împărat să se lepede de a această înşelare şi
să rămînă întru adevărul ortodox. Împăratul nu numai că nu a ascultat
sfatul arhieresc, dar 1-a şi prigonit pe patriarh în multe feluri, şi se
gîndea chiar să-1 trimită în surghiun. Într-o noapte împăratul a avut
un vis în care i s-a arătat un bărbat înfricoşat care şedea pe un tron
foarte înalt, iar în mîini ţinea o carte. Acest bărbat a deschis cartea,
a aflat numele împăratului în ea, şi a zis: „Am socotit să te mai las să trăieşti o vreme, dar, din pricina ereziei tale, iată! Şterg numele tău din Cartea Vieţii”.
Precum acel înfricoşat bărbat a şi făcut. Înspăimîntat, împăratul a
sărit din pat şi a povestit visul celor care erau lîngă el. Cîteva zile
mai tîrziu, palatul imperial a fost izbit de un fulger, care 1-a ucis pe
loc pe împăratul Anastasie.
Luare aminte
Să luăm aminte la marea bucurie cu care s-a bucurat David de Domnul (II Regi 6):
- La cum David a adus Chivotului Legii de la Baalatul Iudei, la Ierusalim, şi cum a dănţuit cît a putut de bucurie, mergînd înaintea lui, fiind îmbrăcat în efod de in;
- La cum Michal [Micol], soţia lui, 1-a dispreţuit pe David pentru aceea că a sărit şi a jucat înaintea Domnului, descoperindu-se înaintea roabelor şi robilor săi, cum se descoperă un om de nimic (versetul 20);
- La cum Dumnezeu a pedepsit-o pe Michal cu sterpiciune pentru judecata ei pripită şi nedreaptă, astfel încît Michal [fiica lui Saul] nu a avut copii pînă la ceasul morţii ei.
Predică
Despre puterea şi misiunea lui Hristos, prorocită de Isaia
– „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc
săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să
propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război
libertate; să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de
răzbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61: i’2)
Stăpînul Hristos a citit însuşi cuvintele
acestei prorocii înaintea iudeilor la Nazareth, atunci cînd Şi-a
început lucrarea Lui mîntuitoare. Citind cuvintele acestea, el a şezut
şi a zis: „Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta în urechile voastre”
(Luca 4: 21).
Să ne gîndim numai: El a citit una dintre prorociile care le era cea mai neclară cărturarilor şi fariseilor iudei, apoi a închis cartea şi a zis: „Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta”. Nici unii dintre iudei nu îndrăzneau să se apropie de acest pasaj şi să îl interpreteze, căci nimeni nu ştia cui i se aplică aceste cuvinte. Trecuseră şapte secole de la rostirea acestei prorocii, şi totuşi nici unul dintre cărturarii iudei nu erau în stare să spună la cine se referă. Şi cînd Acela despre Care s-au rostit acele cuvinte a sosit, El însuşi le-a citit şi le-a aplicat la Sine!
Aşa 1-a îndreptăţit Dumnezeu pe prorocul
Lui, şi S-a prezentat pe Sine lumii. Duhul Domnului este peste Mine. De
ce spune El aceste cuvinte, cînd noi ştim că egal este El cu Tatăl şi cu
Duhul? După cum interpretează Sfîntul loan Gură de Aur, El rosteşte
aceste cuvinte pentru a mărturisi înaintea poporului. El
nu zice „harul Duhului [este peste Mine]”, deoarece harul Duhului este
peste orice om credincios, ci El zice „Duhul Domnului este peste Mine”,
aşa cum s-a arătat adeverit şi la Rîul Iordan. Duhul este
martorul Fiului, iar Fiul nu este niciodată fără Duhul. Domnul lisus
grăieşte adesea despre Tatăl şi despre Duhul Sfînt, şi o face din marea
dragoste a Lui pentru Tatăl şi pentru Duhul Sfint. Dragostea întotdeauna
atribuie cele care sînt ale sale celor iubiţi. Domnul
lisus mai grăieşte astfel şi ca să îi înveţe pe mîndri să nu se laude
cu virtuţile lor, ci mai degrabă să îi cinstească şi să le dea
întâietate celor care sînt egali în cinste cu ei. Domnul a
împlinit cuvînt cu cuvînt, toate cele scrise în această prorocie
minunată. El în lume a venit în primul rînd ca să propovăduiască mila
lui Dumnezeu faţă de oameni, şi de asemenea ca să propovăduiască
înfricoşata Judecată celor care au vrut ca să dispreţuiască şi să
respingă această milă. Aceasta este vedenia lui Isaia, fiul lui Amos,
Prorocul cel adevărat şi nemincinos al lui Dumnezeu.
Fraţilor, să îl cinstim mult pe
Sfîntul Proroc Isaia, a cărui gură de Dumnezeu insuflată L-a vestit cu
veacuri înainte poporului pe Hristos şi a noastră mîntuire; şi să ne
închinăm Scumpului nostru Domn lisus Hristos Dumnezeul şi Mîntuitorul
nostru, în veci şi în vecii vecilor, a Căruia pururea este slava,
mulţumirea şi închinăciunea, Amin!