Icoana Maicii Domnului din Don (Donskoy)
Icoana Maicii Domnului din Don a fost pictată de Teofan Grecul. În ziua
bătăliei de la Kulikovo, Icoana a fost în paraclisul militar aducând
izbândă soldaților, punându-i pe tătari pe fugă. În amintirea victoriei
de pe malurile râului Don, Icoana a fost numită „Don” sau „Donskoy”.
Icoana Maicii Domnului din Don a fost pictată de Teofan Grecul. În
ziua bătăliei de la Kulikovo (8 septembrie 1380, de sărbătoarea
Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu), Icoana a fost împreună cu
armata rusă, ajutându-o, dar după victorie a fost dăruită de către
cazacii din Don ca un cadou comandantului lor, Marele Cneaz Dimitrie al
Donului (1363-1389), care a mutat-o la Moscova.
Icoana a fost așezată prima dată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului
din Kremlin, iar mai târziu în Catedrala Buna Vestire (acum, Icoana se
află în Galeriile de Stat Tretiakov). În amintirea victoriei de pe malurile râului Don, Icoana a fost numită „Don” sau „Donskoy”.
În anul 1591, hanul Nuradin al Crimeei și fratele său, Murat-Girey, au
invadat Rusia cu o armată numeroasă. Avansând spre Moscova au poposit pe
dealurile Vorobiev. Pentru a proteja orașul de dușmani, a fost făcută o procesiune în jurul Moscovei cu Icoana Maicii Domnului din Don.
În ziua bătăliei, Icoana a fost în paraclisul militar aducând izbândă
soldaților, punându-i pe tătari pe fugă. În semn de recunoștință pentru
binecuvântarea săvârșită prin Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
din Don, în 1592, a fost înființată Mănăstirea Donskoy pe locul
paraclisului militar. Icoana făcătoare de minuni a fost așezată în
această mănăstire, iar pomenirea ei a fost stabilită la 19 august.
Conform tradiției, pe lângă pelerinajul cu Icoana Maicii Domnului,
odată la patru ani, Preafericirea Sa, Patriarhul Moscovei și al întregii
Rusii săvârșește slujba de pregătire și sfințire a Sfântului și Marelui
Mir în catedrala mică, în onoarea Icoanei Maicii Domnului din Don.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Andrei Stratilat
Sfîntul Andrei a fost tribun şi ofiţer de rang înalt în armata imperială a Romei,
în timpul împărăţiei lui Maximian. El a fost de neam sirian, şi a făcut
parte din armatele locate în Siria. Cînd persanii s-au constituit
într-o ameninţare militară la adresa Imperiului Roman, lui Andrei i s-a
încredinţat comanda unei armate de apărare a Imperiului. De aceea el a
fost ridicat la rangul de „Stratilat”, ceea ce înseamnă general. Andrei era în taină creştin, deşi încă nu primise Sfîntul Botez. El
avea credinţă totală în Hristos Iisus Cel înviat, şi şi-a ales în
subordinea sa numai unităţi formate din militari de elită. Înaintea
bătăliei, el şi-a instruit soldaţii, arătîndu-le că, dacă din mijlocul
vîltorii bătăliei vor chema Numele Unuia Dumnezeu Celui Viu, lisus
Hristos, duşmanii se vor împrăştia ca praful şi ca pulberea înaintea
lor. Cu adevărat el le-a insuflat rîvnă sfintă oştenilor lui, pentru
Dumnezeu şi pentru comandantul lor, Andrei. Ei L-au chemat pe
Domnul Dumnezeu lisus Hristos în ajutor, şi aşa au pornit la atac.
Armata persană a suferit atunci o înfrîngere zdrobitoare, fiind distrusă
complet. Cînd Andrei a intrat biruitor în Antiohia, unii mîncaţi de
invidie 1-au denunţat pe Andrei că este în taină creştin. Deputatul
imperial 1-a convocat pe Andrei la curte, iar Andrei a mărturisit acolo
pe faţă şi cu vitejie credinţa lui în Hristos. El a fost pentru aceasta
torturat cu sălbăticie şi aruncat în temniţă, iar după aceea trimisul
imperial i-a scris imperatorului de la Roma cele despre Andrei.
Cunoscînd marele respect de care se bucura Andrei în rîndurile întregii
armate, pe care Andrei o putea mişca la acţiune cu un simplu gest,
împăratul a scris reprezentantului său de la Antiohia să îl elibereze
imediat pe Andrei din închisoare şi să aştepte altă împrejurare şi să
găsească alte motive spre a-1 ucide. Andrei a aflat despre sfatul
împăratului şi despre comanda lui prin descoperire dumnezeiască.
Eliberat din temniţă fiind, Andrei şi-a luat armata, formată din două
mii cinci sute nouăzeci şi trei de militari de elită, şi au pornit spre
Tarsul Ciliciei, unde cu toţii au primit Sfîntul Botez din mîinile
Episcopului Petru al Tarsisului. Prigoniţi şi acolo de autorităţile
imperiale, Generalul Andrei şi armata lui au urcat mai adînc în Armenia,
în Munţii Taurus. Armatele romane i-au ajuns pe cînd ei se rugau
într-un defileu din acei munţi, şi i-a decapitat pe toţi. Nici
unul dintre ei nu a schiţat măcar vreun gest de apărare, ci cu toţii au
băut liniştiţi şi cu bucurie paharul muceniciei pentru Hristos.
În acel defileu, unde a curs ca apa sîngele acelor mii de mucenici, a
izbucnit un izvor de ape vindecătoare prin care s-au curăţit de boli
mulţime de popor. Episcopul Petru a venit acolo în taină, însoţit de
clerici ai săi, şi au îngropat cu cinstita rînduială de înmormîntare pe
toţi mucenicii, chiar pe locul unde au fost omorîţi. Murind cu cinste,
ei cu toţii s-au încununat cu cununile biruinţei şi s-au strămutat întru
locaşurile cele slăvite gătite lor în ceruri de cître împăratul Slavei,
Hristos.
Sinaxar 19 August
În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea,
pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat si a celor ce s-au
savârsit împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouazeci si trei de
ostasi.
Acest
sfânt a trait în zilele împaratului Maximian. Ostindu-se spre partile
Rasaritului, împotriva puterii persilor, care intrase în hotarele
romanilor, si chemând pe Hristos în ajutor, si înduplecând si pe
ceilalti ostasi ca sa-i fie în ajutor, înfrânsera pe persi si astfel
biruind pe vrajmasi, a întors pe însotitorii lui la credinta în Hristos.
Fiind însa pârât el cu ai lui a fost adus înaintea voievodului Antioh
ca un vinovat si întins pe un pat de fier încins cu foc, iar ostasilor
ce erau cu dânsul, li s-au bagat mâinile în catuse. Dupa aceea rândui
Antioh alti o mie de ostasi sa-i scoata din hotarele tarii; dar si pe
acestia, învatându-i sfântul, îi întoarse la credinta în Hristos. Antioh
a poruncit sa li se taie capetele cu sabia.Viata sfântului marelui mucenic Andrei Stratilat, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Timotei, Agapie si Tecla.
Slavitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina, si fiind
desavârsit si la viata si la cuvânt, a fost facut învatator al dreptei
credinte. Deci fiind prins, si stând de fata la Gaza înaintea lui Urban,
a spus ca este din partea crestinilor. Atunci a fost batut rau si
chinuit în tot felul si nicidecum întorcându-se, a fost bagat în foc,
unde si-a primit sfârsitul. Si în aceeasi cetate, Agapie si Tecla
Vizianca tinându-se de credinta lui Hristos, au fost dati la fiare, si
si-au luat prin ele cununa muceniciei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Evtihian ostasul si a lui Stratighie, care prin foc s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Teofan cel
nou si facatorul de minuni, care a sihastrit în Muntele Nausei, din
Macedonia, ale carui moaste acum se afla în acelasi Munte Nausa, si care
cu pace s-a savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Deci, navalind persii in Siria, cea din hotarele romanilor, Antioh, capetenie peste toata ostirea, l-a trimis pe Sfantul Andrei impreuna cu alte osti, impotriva navalitorilor, care pustiau tara. Si s-a rugat mult Andrei, chemand el insusi pe Hristos in ajutor si indemna, si pe ostasii sai, sa se roage. Si au infrant pe dusmani, luandu-i la goana si ucigandu-i. Si cu aceasta biruinta, mai presus de nadejde, Andrei a tras pe multi din ostasii lui la credinta lui Hristos.
Si era Antioh om rau la suflet, crunt la fire si dusman neimpacat al crestinilor. Deci, a fost parat Sfantul Andrei si ostasii lui, catre Antioh ca se inchina lui Hristos. Si au fost adusi in fata lui, ca niste vinovati. Si, marturisindu-si ei credinta, pe ostasii care au crezut in Hristos, legandu-i in lanturi, i-a osandit sa fie surghiuniti in afara de hotarele Siriei, iar, pe Sfantul Andrei, dupa ce l-au intins pe un pat de fier ars in foc si a ramas nevatamat, s-au gandit sa-l osandeasca la moarte. Socotind insa, ca nu este bine ca pe niste ostasi slaviti si viteji, precum erau ei, sa-i piarda in mijlocul poporului, a poruncit sa-i lase liberi, hotarand sa-i piarda, in taina, pentru alte pricini.
Deci, Sfantul Andrei si ostasii lui, vazandu-se liberi, au mers indata la Cilicia si s-au botezat toti, in credinta lui Hristos, ceea ce afland, dregatorul a poruncit sa li se taie tuturor, capetele, prin sabie. Si s-au numarat ca la doua mii cinci sute de ostasi, care s-au botezat si au primit, atunci, cununa mucenicilor, impreuna cu Sfantul Andrei, crezand in Hristos Dumnezeu.
Intru aceasta zi, invatatura despre rugaciune, ca prin aceasta, din toata nevoie si ispita scapam si castigam mila.
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Nil, despre nepatimirea sufletului si a trupului.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Teofan [cel Nou şi făcătorul de minuni care a sihăstrit în Muntele Nausei din Macedonia]
Sfîntul Teofan acesta s-a născut la
Ioannina. Tînăr fiind, el şi-a lăsat sălaşul părintesc şi s-a dus la
Muntele Athos, unde s-a tuns monah în Mănăstirea Dochiaru. El s-a făcut tuturor pildă prin sfinţenia vieţii lui: prin privegheri, postiri, rugăciuni, şi toată nevoinţa.
Din această pricină, el a fost ales cu o inimă şi cu o gură de întreaga
obşte să fie egumen mînăstirii. Mai tîrziu, iscîndu-se, din ispitirea
diavolului, tulburare în mînăstire, Sfîntul Teofan împreună cu nepotul
lui după trup au ieşit din Munte şi au mers la Beria din Macedonia, unde
s-au sălăşluit într-o mînăstire închinată Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu. Cînd obştea aceastei sfinte mînăstiri s-a întărit întru
cuvioasa vieţuire şi întru toată virtutea, Teofan a lăsat-o în grija
egumeniei nepotului lui, iar el însuşi s-a retras în pustia Muntelui
Nausa, unde a întemeiat o obşte monahală în numele Sfinţilor Arhangheli.
Sfîntul Teofan a adormit cu pace în veacul al cincisprezecelea. Sfintele lui moaşte de minuni făcătoare se odihnesc în Muntele Nausa, lucrînd şi acum minuni mari cu puterea lui Dumnezeu.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei, Agapie şi Thecla
Toţi trei au luat cununa muceniciei
pentru Hristos în timpul domniei răului împărat Diocleţian. Timotei a
fost ars de viu, iar Agapie şi Thecla au fost aruncaţi la fiare.
Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Andrei Stratilat
Măreaţă zidire Munţii Taurus sînt,
Al omului glas în ecou de stîncile lor n-a sunat,
El de glas omenesc nu a reverberat acolo nicicînd
Aproape de la facerea lumii;
Aceasta pînă într-o zi.
Atunci, în liniştea milenară
A acestei catedrale de piscuri,
Glas de om a intrat, spre apaşi spre ceruri:
Al lui Andrei Stratilat viteazul creştin,
Împreună şi-al vitezelor lui mii de oşteni,
Tot unul şi unul.
Întru al Munţilor Taurus templu,
La ceas de rugăciune,
Lupii în obştea de mieluşei au intrat, sfâşiind-o.
Generalul Andrei Imperiul a salvat de la persană pieire,
Iar imperiul i-a mulţumit masacrîndu-l,
Precum şi pe salvatoarele oşti.
Andrei înaintea lui Dumnezeu genuchii şi-a plecat,
La fel şi-ale lui două mii de suflete viteze;
El bine oştirea şi-a-mbărbătat, prietenilor lui zicîd:
„Iată ceasul bineprimit, iată ziua mîntuirii,
Iată plecarea noastră din astă viaţă trecătoare.
Cu smerenie sufletele noastre înaintea Domnului
Să le îngenunchem.
Să-I mulţumim Domnului cu duh fierbinte
Pentru bunătăţile Sale, Să-I mulţumit Lui pentru că ne-a învrednicit
De paharul sfânt al muceniciei.
Domnului să-I mulţumim dintr-a inimii căldură,
Şi pre călău să nu-l urîm”.
Aşa grăit-a comandantul Andrei,
Iar miile de viteji înaintea Domnului
Genunchii şi-au plecat, cu bucurie.
Din inimile lor rugăciunea sfântă,
Dreaptă ca tămîia, văzduhul a înmiresmat.
Călăii săbiile au lucit înaintea oştirilor de îngeri:
Cerurile atunci larg s-au deschis,
Şi pe ale Raiului porţi triumfal au păşit
Andrei Stratilat împreună cu miile lui de suflete viteze:
Aceştia pe duşmani i-au biruit,
Cu-al lor sînge aducînd lui Hristos biruinţă.
Cugetare
Cînd peste oameni nevinovaţi se abat nenorociri neaşteptate, bine le este lor să nu înceapă a se jelui cîrtind, ci mai vîrtos să vadă în ele degetul Providenţei lui Dumnezeu.
Căci prin acele nenorociri Dumnezeu voieşte să ne chivernisească nouă, celor ce ne socotim nevinovaţi, un bine mai mare.
A fost adusă întru o bună zi Egumenului Mănăstirii Dochiaru, Sfîntul Teofan [cel Nou], vestea că turcii 1-au prins viu pe fiul surorii lui, 1-au forţat să treacă la Islam şi 1-au dus cu ei la Constantinopol. Sfîntul Teofan atunci a ieşit imediat din Munte cu destinaţia Constantinopol, unde cu ajutorul lui Dumnezeu 1-a aflat pe nepotul lui. El şi-a scos nepotul din Constantinopol în mare taină, şi 1-a adus apoi cu sine în Sfîntul Munte, la mănăstirea lui. Acolo 1-a întors pe nepot la credinţa creştină şi 1-a tuns monah. Din această pricină călugării au început să cîrtească împotriva egumenului şi a nepotului lui, zicînd că din pricina lor se va abate asupra mînăstirii mînia turcilor, care vor veni şi îi vor ucide, distrugînd şi mînăstirea. Neştiind cum să facă mai bine, Sfîntul Teofan atunci a părăsit nu doar Mînăstirea Dochiaru, ci şi Sfîntul Munte cu totul, retrăgîndu-se împreună cu nepotul lui la Beria, în Macedonia. Lucrarea sfîntă a lui Teofan la Beria, şi mai apoi în Muntele Nausa, a dovedit cît de providenţială a fost acea nenorocire pentru binele mai larg al Bisericii. Căci ceea ce Sfîntul Teofan nu putuse niciodată împlini în Sfîntul Munte, el a desăvîrşit în aceste alte locuri ale stăpînirii lui Dumnezeu în care a fost nevoit să se retragă din pricina nenorocirii: el a întemeiat în Macedonia două mănăstiri în care s-au mîntuit, în timp, mulţime de monahi, şi unde au aflat izbăvire şi întărire mulţime de popor. De asemenea, sfintele lui moaşte s-au făcut izvor de binefaceri sfinte şi de aflare a credinţei creştine printre mulţi oameni necredincioşi sau slabi în credinţă.
Astfel
proniază Dumnezeu vieţile oamenilor întru dumnezeiască înţelepciunea Sa,
întorcînd spre cel mai mare bine nenorociri ce par a aduce cu ele
sfîrşitul oricărui bine.
Luare aminte
Să luăm aminte la lucrarea Dumnezeieştii Pronii în viaţa lui David împăratul şi Prorocul (I Regi 16):
- La cum Duhul lui Dumnezeu a plecat de la Saul din pricina păcatului lui;
- La cum a venit în loc asupra lui Saul un duh rău care a început să îl chinuiască din timp în timp, astfel încît Saul a dorit pe lîngă el un cîntăreţ din harpă care să îi alunge apăsarea cu care îl apăsa duhul cel rău;
- La cum slugile regelui 1-au aflat pe David, şi 1-au adus la rege ca să îl mîngîie cu cîntul psaltirii şi alăutei lui.
Predică
Despre puterea lui Dumnezeu şi nimicnicia idolilor
– „Iată Domnul vine pe nor uşor şi ajunge în Egipt. Idolii Egiptului
tremură înaintea feţei Lui şi inima Egiptenilor se topeşte în ei” (Isaia
19: 1).
Fugind de la faţa nelegiuitului rege Irod, „Faraonul” Ierusalimului, Domnul a sosit în Egipt.
Adevăratul Israil nu se socoteşte după locul geografic al sălăşluirii lui, ci după duhul lui şi după faptele vieţii.
La vremea Naşterii Domnului, în Ierusalim
predomnea mai multă nelegiuire şi nedreptate decît stăpînise vreodată
în Egiptul Faranonilor, aşa cum se întîmplă întotdeauna atunci cînd
credincioşii adevăraţi se leapădă de Sfânta Credinţă: ei se fac mai răi
decît păgînii şi decît cei care niciodată nu au cunoscut pe Adevăratul
Dumnezeu. Vedem aceasta astăzi sub ochii noştri, cu cele ce se întîmplă în Rusia, unde conducătorii ţării au apostaziat de la Hristos.
La vremea naşterii Mîntuitorului Egiptul era însă un loc mai bun şi mai
ospitalier pentru El decît capitala ţării Lui, Ierusalimul. Să comparăm
cuvintele prorocului Isaia redate mai sus cu cuvintele rostite de
Arhanghelul ce s-a arătat în vis Dreptului losif: „Scoală-te, ia Pruncul
şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo pînă ceţi voi spune”
(Matei 2: 13); şi ne vom convinge imediat că Prorocul nu se referă la
nimeni altcineva decît la Hristos Domnul. Ne vom convinge şi mai mult
de aceasta cînd vom asculta şi cuvintele altui proroc care zice: „Din
Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Osea 11: 1). Dar ce este norul uşor pe care va veni El în Egipt?
Norul uşor semnifică trupul omenesc al Domnului, întru care S-a îmbrăcat dumnezeirea Lui, căci trupul este ca un nor des întru care locuieşte însuşi omul.
Prin urmare, aceasta este o prorocie despre întruparea Domnului.
Unii Sfinţi Părinţi interpretează că norul uşor se referă la Maica lui Dumnezeu şi Pururea Fecioara care, prin postiri, privegheri, rugăciuni şi aspre nevoinţe, şi-a făcut trupul său uşor ca un nor.
Trupul
Născătoarei de Dumnezeu a fost uşor ca un nor mai ales din aceea că a
biruit întru el şi întru sine toate patimile care îndeobşte îngreunează
trupul omenesc şi toată fiinţa omului.
O, Multîndurate şi Atotmilostive
Doamne, Cela Ce voieşti ca tot omul să se mîntuiască şi la cunoştinţa
adevărului să vină, fără să cauţi la faţa lui dacă este iudeu sau elin
sau egiptean; mîntuieşte-ne pre noi şi ne miluieşte, căci noi numai
întru Tine Unul nădăjduim și numai Ţie Unuia ne închinăm, şi numai Ţie
îţi mulţumim în veci, Amin!
